Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea și noi … să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre.

Evrei 12.1-3

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (14)

În versetul de mai sus, viața creștină este asemănată cu o cursă de alergare. În această cursă avem, în Domnul Isus, o Țintă și un Exemplu. El este Căpetenia și Desăvârșitorul acestei curse a credinței. Ce anume a caracterizat drumul Său aici? Vom medita la două dintre trăsăturile prezentate în acest pasaj.

În primul rând să remarcăm că El a avut o bucurie așezată înainte. Care a fost această bucurie? Bucuria de a împlini voia Tatălui Său într-o lume în care toți ceilalți oameni disprețuiau această voie și alegeau să o împlinească pe a lor. „Plăcerea Mea este să fac voia Ta, Dumnezeul Meu” (Psalmul 40.8). O altă sursă a bucuriei a fost să cunoască rezultatele lucrării Sale – „Va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut” (Isaia 53.11). De asemenea, bucuria a fost aceea de a Se întoarce în prezența Tatălui, în cer: „Fața Ta este belșug de bucurie” (Psalmul 16.11).

În al doilea rând citim că El a răbdat crucea. Aici „a răbda” înseamnă „a rămâne sub [cruce]” sau, cu alte cuvinte, a nu ceda indiferent de cât de mare este presiunea sau greutatea. Calea credinței pentru noi este plină de capcane, de dificultăți și de încercări, de aceea apar momente când suntem tentați să cedăm. Ce trebuie să facem în astfel de momente? „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat!” El a experimentat greutăți și încercări mai presus de tot ceea ce am putea noi experimenta vreodată și le-a răbdat cu o încredere perfectă în Tatăl Său. Domnul poate deci, din locul în care Se află, la dreapta lui Dumnezeu, să ne dea putere ca și noi să răbdăm. Să privim țintă la El!

K. Quartell

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.

Ioan 17.22,23

Gânduri cu privire la Ioan 17

În această rugăciune, numită și rugăciunea de Mare-Preot a Domnului Isus, am putut vedea: în prima parte, cum S-a rugat ca Tatăl să fie preamărit; în a doua parte, cum S-a gândit la ai Săi și cum L-a rugat pe Tatăl să-i păzească în timpul absenței Sale, ca El să fie proslăvit în cei credincioși. În partea finală a rugăciunii vedem cum Hristos S-a gândit la gloria viitoare și cum S-a rugat ca ai Săi să fie proslăviți împreună cu El.

Ce realitate măreață! Slava pe care Hristos ca Om a primit-o de la Tatăl, când S-a întors în cer, ne este dăruită și nouă! Dar noi n-am meritat-o!

Domnul vorbește aici ca și cum am avea deja acum slava Sa. El face acest lucru, pentru că în planul lui Dumnezeu proslăvirea credincioșilor este irevocabilă (Romani 8.30).

Așa cum Tatăl și Fiul sunt una, tot așa trebuie să fie și credincioșii în slavă. Aceasta va fi cu adevărat unitatea desăvârșită. Pe pământ, ea nu va exista niciodată. Dar, în cer, Hristos va fi preamărit pe deplin în ai Săi. Izvorul preamăririi este Însuși Tatăl. El S-a descoperit pe deplin în Fiul Său. Apoi, această slavă divină se descoperă în credincioși.

Efectul acestei unități depline în slavă va fi extraordinar: lumea va recunoaște cu uimire cine este Isus Hristos: Trimisul Tatălui; dragostea Tatălui se va arăta în credincioși, care poartă slava divină; ei vor fi iubiți de Tatăl cu aceeași dragoste cu care Tatăl Îl iubește pe Fiul. Să-I aducem adorare Tatălui nostru!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 12.16-33 · Ioan 9.24-34

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IERTAREA – Fundația S.E.E.R. România

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine… şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt.” (Luca 6:35)

În cartea sa: „Beneath the Cross Of Jesus” (Sub crucea lui Isus – n.tr.), A. Leonard Griffith povestește despre un tânăr student coreean, bursier, care era liderul cercurilor creștine de la Universitatea din Pennsylvania. În seara zilei de 25 aprilie 1958, el a ieșit să ducă o scrisoare la poștă, pentru părinții săi. Pe când se întorcea, a fost întâmpinat de un grup de adolescenți cu geci de piele. Fără a-i adresa vreun cuvânt, l-au luat la bătaie și l-au lovit cu o bâtă, cu o țeavă de plumb, cu ghetele și cu pumnii – până l-au lăsat mort într-un șanț! Locuitorii Pennsylvaniei au cerut răzbunare, și avocatul districtului a anunțat la televizor că avea să ceară pedeapsa cu moartea. Apoi, a sosit următoarea scrisoare, semnată de părinții băiatului și de alte douăzeci de rude din Coreea: „Familia noastră s-a întrunit și am hotărât să solicităm aplicarea celui mai generos tratament posibil, conform legii guvernului vostru, acelora care au comis această faptă criminală. Drept dovadă a sincerei noastre speranțe, cuprinsă în această petiție, am hotărât să economisim bani pentru a crea un fond care să fie utilizat pentru îndrumarea religioasă, educațională, vocațională și socială a acestor adolescenți, după ce vor fi eliberați. Am îndrăznit să vă solicităm clemența cu un cuget schimbat de evanghelia Mântuitorului nostru, Isus Hristos, care a murit pentru păcatele noastre!”

Ei, ce ziceți? Această istorisire duce iertarea la un nivel nou, nu-i așa? Ea ne învață că atunci când iertăm, eliberăm scaunul victimei și ne așezăm pe scaunul învingătorului! Mă rog ca Domnul Isus să facă lucrul acesta posibil și pentru tine, astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 27:1-18

Sosesc zorii unei zile fără pereche în istoria lumii şi a eternităţii. Primele raze ale dimineţii îi găsesc pe marii preoţi şi pe bătrâni plănuind executarea sentinţei pe care o pronunţaseră. Dar iată că vine cineva la ei; îl cunoşteau bine: era trădătorul cu ajutorul căruia şi-au atins scopul. Ce voia el? Iuda afirmă nevinovăţia Învăţătorului său, dă înapoi banii şi îşi exprimă remuşcările.

„Te priveşte”, răspund ceilalţi (v. 4) fără pic de milă. Atunci nenorocitul merge să se spânzure, pierzându-şi odată cu viaţa şi sufletul, ca să nu mai pomenim de banii pentru care Îl vânduse. Cât despre preoţi, care fuseseră fără scrupule când să plătească pentru sângele nevinovat, se tem când este vorba să pună preţul sângelui în vistieria Templului.

Isus a fost dus înaintea lui Pilat, guvernatorul. I-ar fi fost uşor să găsească la acest magistrat roman un sprijin împotriva urii poporului Său (iudeu). El însă tace, cu excepţia momentului când Îşi recunoaşte titlul de împărat al iudeilor. „O oaie mută înaintea celor ce o tund… n-a deschis gura” (Isaia 53.7; comp. cu v. 12 şi 14 şi cu 26.63).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au înjunghiat paștele și preoții au stropit sângele pe care-l luau din mâinile lor, și leviții au jupuit jertfele. Și au pus deoparte arderile-de-tot … Și au fript paștele la foc, după rânduială … Și, după aceasta, au pregătit pentru ei înșiși și pentru preoți; pentru că preoții, fiii lui Aaron, erau ocupați până noaptea cu aducerea arderilor-de-tot și a grăsimilor; de aceea leviții au pregătit pentru ei înșiși și pentru preoți, fiii lui Aaron. Și cântăreții, … și ușierii la fiecare poartă: n-au avut nevoie să se depărteze de slujba lor, pentru că frații lor, leviții, pregăteau pentru ei.

2 Cronici 35.11-15

Leviții (25) – Ajutor dat celorlalți

În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, ultimul împărat evlavios al lui Iuda, a fost ținută o sărbătoare de Paști așa cum nu mai fusese ținută din zilele judecătorilor. Leviții au avut și aici un rol important, iar acum vom vedea ce putem învăța din exemplul lor.

Iosia le-a spus leviților care se sfințiseră pentru Domnul și care învățau pe Israel că de-acum nu mai aveau să care chivotul, ci trebuiau să slujească Domnului și întregului Israel. Este un lucru vital să ne sfințim pentru Domnul, să dăm la o parte activitățile care nu mai sunt necesare și să-L slujim pe Domnul și pe toți cei ai Săi, în orice nevoi ar avea.

Ei trebuiau să urmeze instrucțiunile scrise lăsate pentru ei de David și de Solomon. Dumnezeu ne-a lăsat și nouă instrucțiuni scrise în Biblie, în Cuvântul Său sfânt, iar ele sunt acolo pentru ca noi să le urmăm.

Leviții trebuiau să stea în locul sfânt potrivit cu împărțirea lor pe case. Nu trebuie să lucrăm în independență, ci împreună și în rânduială, alături de frații noștri.

De asemenea, leviții trebuiau să înjunghie jertfele pentru Paști, pregătindu-le pentru frații lor, astfel încât aceștia să poată face lucrarea încredințată lor de Dumnezeu. Vedem în versetele citate mai sus cum ei au înjunghiat și au jupuit animalele, după care au pregătit porții pentru preoți și pentru păzitori, pentru ca aceștia să-și poată împlini îndatoririle. Deși nu avem daruri pe care alții le au, le putem fi totuși de ajutor (1 Corinteni 12.28-30) celorlalți, pentru ca ei să-L poată glorifica, la rândul lor, pe Dumnezeu.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.

Isaia 55.9

Fără un pescuit bun…

Brasit, un tânăr african, și tatăl său, pescar de meserie, ar fi dorit să meargă la o conferință creștină care urma să se desfășoare într-un oraș aflat la mare depărtare. Fiind foarte săraci, nu aveau banii necesari pentru călătorie. Dar s-au rugat lui Dumnezeu, ca El să facă să prindă mulți pești, pentru ca apoi, din câștig, să-și poată plăti costurile de călătorie.

Însă pești nu prindeau…! Brasit era foarte convins de faptul că Dumnezeu va trimite în plasele lor peștii pe care îi doreau atât de mult; de faptul că și dorința lui Dumnezeu era, bineînțeles, ca ei să meargă la asemenea strângeri, pentru a învăța mai multe despre El; de asemenea, de faptul că Dumnezeu știa bine cât de săraci erau ei și că, fără un pescuit bun, ei nu vor putea ajunge la acea conferință; în sfârșit, de faptul că Dumnezeu avea puterea să le dea peștii de care aveau nevoie. Atunci!? Oare să nu fi ascultat Dumnezeu rugăciunea lor? Astfel de gânduri umpleau inima băiatului, care l-au făcut să fie răpus de deznădejde.

În aceeași localitate locuia un creștin care de asemenea dorea să meargă la conferință. Dar, din anumite motive presante, a fost nevoit să renunțe la călătorie. Creștinul și-a adus aminte de sărmanii pescari, a căror intenție o știa. S-a dus imediat la familia de pescari și le-a dăruit banii necesari pentru călătorie. Cât de mulțumitori erau acum cu toții! Dumnezeu a ascultat în mod cert rugăciunea lor, însă a răspuns într-un alt mod decât s-au gândit ei.

Nu putem să punem înaintea lui Dumnezeu planurile noastre și apoi să așteptăm ca El să le realizeze, dar putem să-I spunem Lui totul, plini de încredere, iar El va răspunde în modul Său și la timpul Său.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.26-43 · Ioan 9.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RÂSUL – REȚETA LUI DUMNEZEU CONTRA STRESULUI – Fundația S.E.E.R. România

„O inimă veselă este un bun leac…” (Proverbele 17:22)

Autoarea Barbara Johnson a spus: „Râsul este ca și cum ai schimba scutecul unui bebeluș. El nu rezolvă problema permanent, dar face ca lucrurile să fie mai bune pentru o vreme.” Într-o zi, comediantul și autorul David Brenner dădea autografe pe cărțile sale. Un tânăr i-a înmânat exemplarul pe care tocmai îl cumpărase, pentru autograf, și i-a și spus: „Doresc să vă mulțumesc pentru că mi-ați salvat viața!” Fără a sta pe gânduri, Brenner i-a răspuns în glumă: „Nu-i nimic!” Tânărul însă a rămas pe loc și i-a spus: „Serios, chiar așa a fost!” Brenner s-a oprit din scris și s-a uitat la el. Tânărul a continuat: „Murise tatăl meu… care fusese cel mai bun prieten al meu. L-am iubit și nu m-am oprit din plâns mai multe săptămâni, până când am decis să mă sinucid. În noaptea în care aveam de gând s-o fac, s-a întâmplat că televizorul era pornit și se derula unul dintre spectacolele dumneavoastră… V-am ascultat monologul de început, și ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că râdeam isteric. Mi-am dat seama că dacă sunt în stare să râd, sunt în stare și să trăiesc! Deci vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați salvat viața!” Plin de smerenie și de bucurie, Brenner i-a întins mâna și i-a spus: „Tinere, eu îți mulțumesc!”

Biblia ne spune că: „O inimă veselă este un bun leac.” Specialiștii confirmă faptul că râsul îți îmbunătățește sistemul imunitar, dezvoltă memoria și abilitățile de învățare, te eliberează de tensiune, îți reduce pulsul și îți micșorează tensiunea arterială, eliberează endorfinele care reduc durerea, îți elimină anxietatea și stresul, îi binedispune pe oameni, și aduce unitate. În plus, efectul lui durează între opt și douăsprezece ore. Râsul susține vindecarea emoțională și mai presus de orice – este o delectare. Așadar, începând de astăzi folosește „leacul” din rețeta lui Dumnezeu contra stresului! Și dacă e cazul, nu te da în lături să râzi, și azi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 26:47-58

Un ucenic nu adormise ca şi ceilalţi. Acesta era Iuda. Iată-l că vine în fruntea unei mulţimi ameninţătoare pentru a pune mâna pe Isus. Şi ce mijloc îşi alesese nenorocitul pentru a-L arăta pe Învăţătorul lui? O sărutare ipocrită! „Prietene, pentru ce ai venit?„ (v. 50), îi spune Mântuitorul. Este cea din urmă întrebare, pusă tocmai pentru a cerceta sufletul nenorocitului Iuda. De acum este însă prea târziu pentru „fiul pierzării„ (Ioan 17.12). Aceste săgeţi care ţinteau conştiinţa (vezi şi v. 55) sunt singura apărare a Celui care S-a predat de bunăvoie. Cei doisprezece Îl părăsesc, dar, în acelaşi moment, mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri sunt „cu arma la picior”, gata să intervină la cererea Sa către Tatăl. Toată puterea lui Dumnezeu este la dispoziţia Lui, dacă ar fi dorit s-o folosească. Soseşte însă ceasul Său. Departe de a Se ascunde sau de a Se apăra, El opreşte braţul ucenicului prea impulsiv, care, cu o clipă mai târziu, îşi arată măsura „curajului”, fugind ca şi ceilalţi tovarăşi ai lui.

În palatul marelui preot însă, cărturarii şi bătrânii sunt deja strânşi în plină noapte, pentru a înfăptui cea mai mare nedreptate (Psalmul 94.21).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Dumnezeu a vorbit lui Israel în viziuni de noapte și a zis: „Iacove! Iacove!”. Și el a spus: „Iată-mă!”.

Geneza 46.2

Chemările duble din Scriptură (3) – Iacov

Chemarea dublă a lui Avraam pe muntele Moria a marcat un moment de apogeu în viața sa (Geneza 22.11). Nu putem spune același lucru despre Iacov, aflat la Beer-Șeba, fiindcă el încă învăța și nu se afla pe deplin în linia voii lui Dumnezeu, ca bunicul său. El oferă jertfe, în loc să răspundă cu grabă invitației fiului său, Iosif: „Coboară la mine, nu întârzia” (Geneza 45.9). Probabil că ceea ce încă îl reținea era amintirea unei foamete din trecut, când Dumnezeu îl avertizase pe tatăl său, Isaac, să nu coboare în Egipt (Geneza 26.2,3).

Îmbucurător este că el a învățat să se sprijine pe Dumnezeu, și nu pe priceperea sa, așa cum obișnuise să facă în trecut. Dar, oricât de bine este să învățăm să nu ne încredem în noi înșine, a ne încrede în Dumnezeu pentru a face voia Lui este încă și mai bine. Vorbindu-i direct și rostindu-i de două ori numele, Dumnezeu îi îndreaptă atenția către Sine Însuși: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău; nu te teme să cobori în Egipt” (Geneza 46.3). Dumnezeu adaugă: „Eu voi coborî cu tine în Egipt și te voi sui din nou, negreșit; și Iosif își va pune mâna pe ochii tăi” (Geneza 46.4).

Aceasta era calea binecuvântării pentru Iacov: să-l vadă pe Iosif în gloria sa și să-i predea lui tot controlul asupra vieții sale (Geneza 45.13; 47.11,12). În ce ne privește, Pavel scrie că Dumnezeu „a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” – a lui Iosif al nostru (2 Corinteni 4.7).

În Geneza 46, Iacov este numit „Israel”, „prinț al lui Dumnezeu”, căci acest nume desemnează ceea ce el este prin har. Însă, când Dumnezeu l-a chemat, a folosit numele său natural, fiindcă El cunoștea slăbiciunea sa și era gata să-l ajute în această slăbiciune. El este Același și astăzi și dorește, în har, să umble împreună cu noi, așa cum a făcut în trecut cu Iacov, așa încât noi să ne bucurăm de toată binecuvântarea în Hristos, în ciuda greșelilor noastre din trecut.

S. Attwood

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Ce! primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?

Iov 2.10

De ce permite Dumnezeu toate acestea?

Această întrebare se pune deseori când auzim despre războaie, terorism, cutremure, pârjoliri provocate de secetă, inundații și alte calamități. Dar îngăduiți-mi o întrebare: De ce gândim așa de „negativ” și nu punem întrebarea și din perspectiva pozitivă: de ce „permite” Dumnezeu atâtea lucruri bune? De exemplu: sănătate, familie menținută intactă, loc de muncă, frigider plin și atâtea altele. Este Dumnezeu obligat să ne dea toate acestea? Sau ni le dăruiește din bunătate?

Să ne închipuim viața într-o metropolă! Câtă minciună, câtă corupție, câtă destrăbălare, cât furt, câtă violență a trebuit să vadă Dumnezeu acolo în ultimele 24 de ore!

Și cum a reacționat Dumnezeu? A lăsat să cadă foc din cer? S-a închis ușa harului, a împăcării și a iertării? Nu! Locuitorii acelui oraș au trăit mai departe cu darurile lui Dumnezeu. Dar cine Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru acestea? Cine „risipește” măcar un gând pentru Dăruitorul tuturor darurilor bune?

Când se ivește însă o suferință în viața noastră, deodată vorbim despre Dumnezeu. Atunci apare întrebarea: De ce? La această întrebare deseori nu putem să răspundem. Și Iov a simțit spinul acestei întrebări. Dar el a primit cele bune cu mulțumire de la Dumnezeu, iar în suferință nu s-a lepădat de El și nici atunci când mult timp nu a mai primit niciun răspuns. Așadar, este important să avem o inimă deschisă pentru tot ceea ce ne-a dăruit bunătatea lui Dumnezeu. Cel mai mare dar este Fiul Său preaiubit, Isus Hristos, care a mers la moarte pentru oameni păcătoși. El este răspunsul la toate întrebările.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.14-25 · Ioan 8.48-59

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI FOST NĂSCUT DIN NOU? – Fundația S.E.E.R. România

„Trebuie să vă naşteţi din nou!” (Ioan 3:7)

Clericul anglican George Whitefield a fost la fel de responsabil pentru transformarea Angliei și pentru Marea Trezire din America, precum au fost și John și Charles Wesley. Într-o scrisoare adresată lui Benjamin Franklin, care se bucura de fiecare dată când îl auzea pe Whitefield vorbind, acesta din urmă scria: „Întrucât găsesc că ai devenit din ce în ce mai cunoscut în lumea bună, ți-aș recomanda ca obiect de studiu intens și fără idei preconcepute, misterul nașterii din nou. Este cel mai important studiu, și când l-ai aprofundat, el îți va oferi răspuns la toate durerile tale. Te îndemn, prietene, să-ți aduci aminte că Cel înaintea căruia amândoi ne vom înfățișa, a declarat în mod solemn că fără ea nu vom vedea cu niciun chip Împărăția Sa.” Aceasta a fost o recomandare foarte înțeleaptă adresată unui om care este cunoscut în istoria lumii ca fiind un om înțelept.

Domnul Isus a spus: „Trebuie să vă nașteți din nou”… și nu a existat vreodată cineva care să fi căutat nașterea din nou și să nu fi găsit-o! Până și căutarea noastră după Dumnezeu este orchestrată de Duhul lui Dumnezeu (vezi Ioan 6:44). Ai obosit, din cauza goliciunii și inutilității vieții tale? Te-ai săturat de haina mânjită a propriei tale neprihăniri? Ești dispus să te încrezi în altcineva, decât în tine însuți? Atunci, privește la crucea lui Hristos! Pune-ți încrederea în El și roagă-L să intre și să se nască în tine astăzi. Te poți naște o dată, și vei muri aproape sigur de două ori! Dar dacă te naști de două ori, vei muri o singură dată! Domnul Isus a zis (Ioan 3:36): „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 26:31-46

Plin de încredere în sine însuşi, Petru se declară gata să moară împreună cu Domnul, dar, cum vom vedea, nu va merge prea departe.

Apoi Isus, după ce i-a îndemnat pe ucenici să vegheze şi să se roage împreună cu El, merge singur în grădina unde trebuia să dea dovada supremă a devotamentului Său în împlinirea voii Tatălui. Această voinţă, care n-a încetat să fie plăcerea Fiului, implică acum două lucruri grozave: El să fie părăsit de Dumnezeu, lucru nespus de trist pentru inima Preaiubitului Său, şi, de asemeni, să poarte povara păcatelor, suferind moartea ca plată pentru aceasta, lucru care-L tulbura profund pe Omul desăvârşit. Astfel, sufletul Îi este cuprins de tristeţe şi de nelinişte (v. 37). El realizează tot ceea ce reprezintă acest drum al crucii, de la care Satan încearcă să-L abată în acest ceas, angajându-şi pentru aceasta toate eforturile. Dar El primeşte paharul din mâna Tatălui Său: „Facă-se voia Ta!” (v. 42).

În harul Său, Dumnezeu ne-a permis să asistăm la această luptă a Mântuitorului din Ghetsimani şi să auzim rugăciunea Lui spontană şi dureroasă. Să ne păzească Domnul să avem, precum cei trei ucenici (care totuşi erau cei mai apropiaţi de El), inimi aţipite şi indiferente la suferinţa Lui! Gândind la această suferinţă, El să ne deschidă inimile, umplându-le de recunoştinţă şi de adorare!

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar un samaritean care călătorea a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Și s-a apropiat și i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; și, punându-l pe animalul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.

Luca 10.33,34

Rănit, dezbrăcat și lăsat aproape mort de către tâlhari, acest om reprezintă o imagine a fiecăruia dintre noi. Puterea lui Satan ne-a adus într-o stare mai jalnică decât ne-am putea închipui, iar ajutorul nu-l putem găsi în noi înșine, la fel cum acest sărman om nu se putea ajuta pe sine. Avea o nevoie disperată de ajutor, la fel ca și noi. În această parabolă vedem că preotul a trecut pe lângă el, căci ce pot face ritualurile pentru un om aflat într-o asemenea stare? Nici levitul n-a putut face nimic, fiindcă el era un slujitor, un lucrător, și nimeni nu poate ajunge în cer prin propriile sale lucrări (fapte).

Dar iată că vine un samaritean, unul dintre aceia disprețuiți de către iudei și considerat inferior. A venit acolo unde omul se afla și l-a cuprins mila față de el. Avem aici o frumoasă imagine a îndurării Domnului Isus. Deși El nu a fost samaritean, a fost tratat așa de către iudei, care L-au numit astfel în batjocură.

Samariteanul a turnat untdelemn și vin peste rănile celui căzut între tâlhari. Hristos este cu siguranță cel mai calificat să ne lege rănile provocate de păcat. Untdelemnul vorbește despre Duhul lui Dumnezeu dăruit nouă prin har pur. Vinul vorbește despre sângele lui Hristos, care ne curățește de orice păcat și care aduce bucuria în locul nenorocirii, fiindcă vinul vorbește de asemenea despre bucurie. Faptul că samariteanul l-a așezat pe animalul său arată că Hristos ne așază în propriul Său loc, adică suntem văzuți de Dumnezeu ca fiind „în Hristos”. Hanul la care a fost dus este o imagine a Adunării, locuința lui Dumnezeu pe pământ. Hangiul este o imagine a Duhului lui Dumnezeu, care are rolul de conducător în Adunare, iar Domnul ne încredințează în grija Lui până când va veni din nou, așa cum a promis. Vedem deci că El S-a îngrijit în mod minunat de orice nevoie a noastră.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!

Psalmul 34.8

Nu avem nevoie de nimic!

Ioan intră pe poarta curții și sună la ușa de la intrare. Atunci o femeie îi deschide. „Nu avem nevoie de nimic!”, îi spune ea când vede pliantele în mâna lui. „Nu aveți nevoie de nimic? Atunci sunteți oameni fericiți!”, răspunde el.

„De unde știți dumneavoastră că suntem fericiți?”, întreabă femeia. „Din răspunsul dumneavoastră. Mi-ați spus că nu aveți nevoie de nimic.”

„Atunci ați înțeles greșit. Am avea nevoie de câte ceva.”

„Acum lucrurile stau altfel. Eu vă pot arăta cum puteți ajunge fericită pentru această viață și pentru veșnicie.”

Femeia devine curioasă. Oare să fie adevărat? Există vreo cale spre fericire? „Cine vrea să cunoască adevărata fericire trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu”, continuă Ioan. „El este Dumnezeul dătător de fericire și El singur poate oferi fericirea. Ce credeți? Cui dă El fericirea? Bogaților ori săracilor? Înțelepților ori neștiutorilor? El nu dă unuia mai mult decât celuilalt. El o oferă tuturor și o dă fiecăruia care o primește prin credință: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (Ioan 3.16).”

După un timp, Ioan a trecut din nou prin acea zonă și a întâlnit o femeie fericită. Ea Îl cunoscuse pe Mântuitorul.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.1-13 · Ioan 8.31-47

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (2) – Fundația S.E.E.R. România

„…Fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9)

În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău), William Kilpatrick identifică – între miturile privind creșterea copiilor pe care părinții le cred în mod eronat – și pe următoarele două:

1) Mitul că toate principiile morale sunt de natură psihologică. Din acest punct de vedere, problemele de comportament sunt văzute ca probleme legate de stima de sine sau de nevoi psihologice nesatisfăcute. Ideea că problemele de comportament pot fi rezultatul „voinței” copiilor, nu pare să fie luată în calcul de expertul în creșterea copilului, fiind considerată „de modă veche”. Dacă ne uităm la indexul unei cărți tipice de creștere a copiilor, vom găsi o mulțime de pagini dedicate „stimei de sine”, dar este puțin probabil să găsim prea des cuvântul „caracter”.

2) Mitul potrivit căruia părinții nu au dreptul să le insufle copiilor propriile lor valori. Din nou, dogma standard susține faptul că pruncii trebuie să-și creeze propriile lor valori. Copiii au însă șanse foarte mici să facă acest lucru, deoarece restul culturii nu are nicio reținere să-și impună valorile asupra lor. Oare este corect să le ceri părinților să rămână neutri, în vreme ce toți ceilalți (de la scenariști la animatori și de la agenți de publicitate la educatori sexuali) insistă să-și impună valorile lor?

Când vine vorba de creșterea copiilor, iată ce a spus Dumnezeu poporului Său: „Ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.” (Deuteronomul 4:9). Părinților, când vine vorba de a insufla valori spirituale copiilor voștri, întrebați-vă insistent și responsabil: dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Așadar, fă-le cunoscut copiilor tăi valorile lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 26:17-30

Ne putem oare imagina care au fost sentimentele Domnului în timp ce mânca acest Paşte cu ucenicii Săi…? Paştele acela era un simbol a ceea ce avea să fie El Însuşi în realitate. Încă câteva momente şi Mielul Sfânt de Paşte va fi sacrificat (1 Corinteni 5.7). Dar mai înainte El trebuia să le dea ucenicilor o dovadă deosebită a dragostei Sale. În fiecare an de la măreaţa noapte a exodului, Paştele prefigura o lucrare ce avea să fie înfăptuită (în viitor). Din acea zi, cina îi aminteşte celui credincios, în prima zi a fiecărei săptămâni, că lucrarea este împlinită. Ori de câte ori o celebrăm, noi „vestim moartea Domnului, până vine El” (1 Corinteni 11.26).

După ce le-a împărţit pâinea, Isus le-a dat alor Săi paharul, spunându-le: „Beţi toţi din el” (v. 27). Dorea ca fiecare dintre ei să participe cu El la această masă a dragostei (afară de Iuda care ieşise – Ioan 13.30). Sunt ei demni de aceasta? Petru avea să se lepede de El, iar toţi ceilalţi să-L părăsească şi să fugă. Cu toate acestea, Isus le spune cum le vorbeşte şi celor răscumpăraţi ai Săi: „Beţi toţi”. Apoi le explică valoarea inestimabilă a sângelui Său care va fi vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. Iubit cititor, te numeri tu printre aceşti „mulţi”? Dacă da, cum vei răspunde la dorinţa pe care Şi-a exprimato Domnul Isus? (comp. cu Psalmul 116.12-14).

DOMNUL ESTE APROAPE

Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit. Fie, Te rog, bunătatea Ta mângâierea mea, după Cuvântul Tău față de slujitorul Tău.

Psalmul 119.75,76

Dumnezeu face rana și Dumnezeu o vindecă; și în toată strâmtorarea noastră, El este strâmtorat (Isaia 63.9). El îngăduie necazurile pentru diferite motive. În cazul lui Iosif, ele au avut rolul de a-l pregăti pentru lucrarea pe care Dumnezeu avea să i-o dea s-o facă (Psalmul 105.17-21). Iosif le-a explicat fraților săi: „Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine, ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor” (Geneza 50.20). Mai mult, ni se spune că „i-a mângâiat și le-a vorbit inimii” (versetul 21). Acesta este un exemplu practic cu privire la ceea ce a fost scris pentru noi: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Corinteni 1.3,4). Iosif experimentase mângâierea lui Dumnezeu și, la rândul lui, i-a mângâiat pe frații săi.

În cazul lui Pavel, necazul său, țepușul din carne, a fost pentru a-l feri de mândrie, din pricina descoperirilor pe care le primise de la Domnul. Se pare că suferințele psalmistului erau de natură corectivă, fiindcă el spune: „Mai înainte de a fi umilit, rătăceam” (Psalmul 119.67). Răspunsul său la aceste suferințe este însă demn de imitat. În primul rând, el Îl îndreptățește pe Dumnezeu: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte”. În al doilea rând, înțelege că suferința sa venea de la El: „Din credincioșie Tu m-ai smerit”. În al treilea rând, mărturisește că Dumnezeu făcuse acest lucru „din credincioșie”. În cele din urmă, el cere nu ca Dumnezeu să-i înlăture suferința, ci ca bunătatea Sa plină de îndurare să-l mângâie. Fie ca și noi să avem aceeași încredere în Dumnezeul nostru cel plin de credincioșie și să experimentăm astfel bunătatea și mângâierea Sa în toate necazurile noastre!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Isus a zis: Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?

Luca 17.17

Curățirea de lepră

Într-un sat aflat la granița dintre Samaria și Galileea trăiau zece oameni sărmani. Ei erau leproși, bolnavi incurabili, alungați din societate! Pentru ei nu mai exista niciun viitor și nicio îngrijire medicală.

Dar deodată au observat că se apropia cineva. Cine să fie? Nu cumva Acela despre care se vorbea în toată zona, Cel care spusese despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu? – Da, într-adevăr, El era! Cei zece bărbați au văzut o rază de speranță și s-au ridicat. Nu vindecase El pe atâția? Leproșii au început să dea din mâini, să alerge și să strige: „Isuse, fie-Ți milă de noi!”. Și, într-adevăr, El le-a răspuns și i-a trimis la preoți. Ei au pornit la drum, dar deodată au observat că sunt vindecați. S-au oprit și s-au uitat la trupurile lor. Au căutat, au căutat, dar… nu mai era nimic de găsit! Cât de bucuroși au fost!

Unul dintre ei a căzut pe gânduri. Atunci a alergat înapoi la Isus, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a mulțumit. Nu I-a putut plăti; doar I-a putut spune: „Mulțumesc”. Și aceasta l-a făcut fericit. Despre ceilalți nouă nu citim că s-au întors să-I mulțumească Domnului Isus pentru vindecare. Voiau poate să recupereze ce au pierdut, să se bucure, să uite…?

Lepra este o imagine a păcatului care se lipește de orice om și îl face necurat. Așa cum odinioară pentru un lepros nu mai era nicio șansă de vindecare, tot așa și omul păcătos este pierdut, fără speranță. Noi primim vindecare, curățire și iertarea păcatelor numai când Îl întâlnim personal pe Domnul Isus Hristos.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.14-29 · Ioan 8.21-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

„…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)

În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred:

1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor!

2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege.

3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie.

Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 26:1-16

Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi„ (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul„ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

DOMNUL ESTE APROAPE

Numai păzește-te și ferește-ți bine sufletul, ca să nu uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să nu-ți iasă din inimă în toate zilele vieții tale, ci să le faci cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi.

Deuteronom 4.9

Credem că acest subiect necesită cea mai mare atenție din partea celor credincioși și avem siguranța că Duhul lui Dumnezeu poate folosi meditațiile noastre asupra acestui capitol pentru a ne atinge inimile și conștiințele cu privire la locul pe care Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-l aibă, atât în inimile noastre, cât și în căminele noastre.

Fără îndoială, dacă el are locul cuvenit în inima noastră, îl va avea pe cel cuvenit și în casa noastră. Dar, dacă nu există o recunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu în sânul familiei, este greu de crezut că el își are locul cuvenit în inimă. Capii caselor creștine trebuie să cântărească bine această chestiune. Suntem deplin încredințați că trebuie să existe, în orice cămin creștin, o recunoaștere zilnică a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său. Unii, probabil, consideră momentele de închinare și de citire a Cuvântului în familie ca fiind o robie, sau ceva legalist, ori o rutină religioasă. Am dori să-i întrebăm pe unii ca aceștia dacă privesc ca pe o robie faptul că toată familia trebuie să fie împreună la masă. Sunt privite momentele de reuniune a familiei ca o datorie obositoare sau ca o rutină plictisitoare? Cu siguranță că nu, dacă familia este una în rânduială și fericită.

De ce atunci să fie o povară pentru capul familiei a-i strânge pe ai săi și a le citi câteva versete din Cuvântul prețios al lui Dumnezeu, după care să rostească o scurtă rugăciune înaintea tronului harului? Credem că acesta este un obicei în perfect acord cu învățătura Vechiului și Noului Testament, un obicei sfânt, binecuvântat, ziditor și plăcut lui Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Mulțimile vorbeau mult în șoaptă despre El. Unii ziceau că este bun; alții ziceau: Nu, ci amăgește mulțimea.

Ioan 7.12

Vorbe

Ateul întreabă: Cum pot să știu că Dumnezeu există și S-a descoperit? – Dumnezeu „a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat [pe Isus] dintre cei morți” (Fapte 17.31).

Cel îngâmfat gândește: Fă binele și nu te teme de nimic. – „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.3).

Optimistul speră: Dumnezeu nu va condamna pe nimeni. – „… dar cine nu va crede, va fi condamnat” (Marcu 16.16).

Pesimistul își face griji: Cred că nu aș rezista prea mult. – Cel „care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt” (Filipeni 1.6).

Materialistul gândește: Nu trebuie să renunț la prea multe lucruri? – „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8.36).

Lașul se teme: Am păcătuit prea mult. Nu pot fi iertat. – „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1.9).

Cel nehotărât șovăie: Acum încă nu. – „Iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

Să nu ascultăm de vorbele celor din jurul nostru, ci să ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu care este adevărat și să-i dăm crezare!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.1-13 · Ioan 8.12-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DISCUȚIE DESCHISĂ DESPRE MONOGAMIE – Fundația S.E.E.R. România

„Bea apă din fântâna ta…” (Proverbele 5:15)

Împăratul Solomon ne face o prezentare clară a monogamiei, iar el a fost unul dintre cei mai înțelepți oameni care a trăit vreodată pe pământ. Iată ce ne spune: „Bea apă din fântâna ta, şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.” (Proverbele 5:15-23)

În zilele lui Solomon, o fântână sau un izvor erau considerate la fel de prețioase ca aurul. Apa curată, bună de băut era o resursă foarte prețioasă, așa că ceea ce vrea să spună Solomon este aceasta: „De ce să bei apa poluată care vine din conducta promiscuității, când, dacă aștepți, poți bea apa curată care vine din fântâna unei soții/unui soț devotat?” Iată două adevăruri pe care trebuie să le ții minte mereu:

1) Dragostea adevărată așteaptă.

2) Dragostea adevărată merită așteptarea.

Când o tânără creștină a fost ispitită să păcătuiască, de către un prieten care trăia o viață tumultuoasă, ea a replicat: „Oricând vreau să devin ca tine, pot. Dar nu mai pot niciodată să devin persoana care am fost înainte de a lua acea decizie!” Așadar, tinerilor, păstrați-vă curăția inimii și a trupului!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 25:31-46

Versetul 31 reia cursul profeţiei de unde a fost el întrerupt în v. 30 şi 31 din cap. 24, adică de la venirea Domnului în glorie pentru poporul Său pământesc. Pentru naţiunile prezente pe pământ (v. 32), atunci va suna fie ceasul răsplătirii, fie cel al pedepsei. Criteriul de diferenţiere va fi modul în care i-au primit pe ambasadorii Împăratului (fraţii Săi aici, iudeii v. 40), când aceştia vesteau evanghelia împărăţiei (cap. 24.14).

Unii au dorit să se slujească de această parabolă pentru a susţine doctrina mântuirii prin fapte. Este clar însă că aici suntem în afara perioadei Bisericii şi a credinţei creştine propriu-zise.

Totuşi, lăsând deoparte problema mântuirii, declaraţia Împăratului este plină de învăţăminte pentru noi, creştinii. Dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, cât de dispuşi am fi noi să-L primim, să-I slujim, pe scurt, să satisfacem cele mai mici dorinţe ale Sale? Aceste ocazii sunt la îndemâna noastră în fiecare zi: darurile, ospitalitatea, vizitele sau tot ceea ce facem cu dragoste pentru cineva sunt în primul rând pentru El (comp. cu Ioan 13.20; 1 Corinteni 12.12). Reversul este un semnal de alarmă: ce nu facem este un refuz îndreptat înspre Domnul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, de acum așteptând până când vrăjmașii Lui vor fi puși ca așternut al picioarelor Lui.

Evrei 10.12,13

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (13)

S-a spus adesea că Dumnezeu n-a dat instrucțiuni cu privire la un scaun pe care preoții să șadă și să se odihnească, în cortul întâlnirii sau în templu. Motivul pentru aceasta este că lucrarea lor nu se sfârșea niciodată – ei stăteau „în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11).

Ce contrast binecuvântat avem în versetul citat mai sus: „Dar El”! Cine este El? Fiul etern și binecuvântat al lui Dumnezeu – Dumnezeu Însuși, care a devenit Om. Și de ce a devenit Om? Sunt mai multe motive, fără îndoială, însă versetul nostru ne spune că a devenit Om pentru a aduce „o singură jertfă pentru păcate”. Ce contrast cu preoții din Israel! Mai multe jertfe în contrast cu o singură jertfă finală!

După ce S-a adus pe Sine jertfă – singura jertfă cu adevărat primită de Dumnezeu pentru păcatele tuturor celor care cred în El – S-a așezat. Acest lucru ne arată că lucrarea Sa de jertfire este completă. Însă El n-a șezut pe pământ, ci la dreapta Măririi. Dumnezeu a acceptat lucrarea Sa!

Să remarcăm de asemenea că El a șezut pentru totdeauna. Această expresie are semnificația de „perpetuu”, „fără întrerupere”. Este posibil să ne așezăm după o zi lungă de lucru, după care să ne aducem aminte că am uitat să facem ceva și să trebuiască să ne ridicăm din nou. Domnul nostru însă nu trebuie să Se mai ridice niciodată să facă ceva cu privire la păcatele noastre. El a încheiat lucrarea Sa, pentru gloria lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea noastră eternă. Când Se va ridica de pe tron, o va face pentru a doua Sa venire. Mai întâi îi va lua la Sine pe sfinții Săi, apoi Se va întoarce pentru a împărăți, când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale. Vino, Doamne Isuse!

K. Quartell

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

Ioan 17.20,21

Gânduri cu privire la Ioan 17

Când S-a rugat pentru ai Săi, Domnul nu a avut în vedere doar micul grup al ucenicilor Săi, ci inima Sa îi cuprindea pe toți aceia care, începând de la Rusalii, când Duhul Sfânt avea să vină pe pământ, vor veni la credința în El. Cei mai mulți dintre ei nu au venit la credință prin slujba directă de predicare făcută prin gura apostolilor, pentru că aceștia au trăit doar puțini ani pe pământ. Dar cuvântul apostolilor în forma Scripturilor inspirate ale Noului Testament a rămas. El a fost de la început temelia oricărei propovăduiri a evangheliei și mai este și astăzi.

În legătură cu acest cerc extins al tuturor credincioșilor, Domnul a exprimat pentru a doua oară cererea ca ei să fie una. Comparând cu prima cerere, observăm o deosebire. Acolo unitatea era restrânsă la apostoli și cererea era: „Pentru ca ei să fie una ca Noi” – una în gândire și în acțiune. Aici El S-a rugat astfel: „Ca și ei să fie una în Noi„. Această unitate s-a format prin interesul lor comun pentru Tatăl și Fiul. Temelia pentru această unitate este viața veșnică, natura divină, pe care toți credincioșii o au.

Oameni de proveniență diferită, din cele mai diversificate culturi și religii, deosebindu-se social și intelectual, pot fi una, dând mărturie cu privire la aceasta în fața lumii! La începutul Faptelor Apostolilor, această unitate era vizibilă: „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet” (Fapte 4.32).

Cât se mai vede astăzi din această unitate?

Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.10-28 · Ioan 8.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUVINTELE TALE AU GREUTATE – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna.” (Proverbele 18:4)

Când Solomon vorbește despre „ape adânci”, el se referă la apa dintr-o fântână adâncă – adică cea mai bună, cea mai rece. Dacă vrei să știi ce fel de apă are o fântână, trebuie s-o testezi. Iar dacă dorești să afli ce este în inima unui om, ascultă-i vorbele. Un fermier bătrân a spus-o astfel: „Ceea ce se află în fântână întotdeauna vine la suprafață într-o găleată!” Unul dintre cele mai sigure semne ale înțelepciunii și maturității este abilitatea de a spune lucrul potrivit, în modul potrivit, la momentul potrivit, persoanei potrivite… sau, să nu spui absolut nimic! Firește, pe măsură ce devii mai înțelept, vei vorbi mai puțin și vei face mai mult.

În Marea Britanie, când cineva este arestat, polițistul este obligat să-i citească drepturile înainte de a-l interoga, informându-l despre dreptul lui de a păstra tăcerea: „Ai dreptul să nu spui nimic. Dar tot ceea ce spui poate fi folosit ca dovadă.” Așadar, dacă vorbele tale nu sunt destinate să zidească pe cineva, ci să doboare – tăcerea este un „drept” pe care trebuie să ți-l exerciți în fiecare zi. Uneori, cele mai înțelepte cuvinte sunt cele nerostite. Cineva a zis: „Un înțelept este considerat cineva care se gândește de două ori înainte de a… nu spune nimic!”

Solomon a scris următoarele: „Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.” (Proverbele 17:27-28). Așadar, este mai bine să taci inteligent, decât să vorbești mult, prost și fără rost!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 25:14-30

Parabola celor zece fecioare se referea la aşteptarea Domnului. Cea a talanţilor va privi latura slujirii. Viaţa creştinului, după întoarcerea la Dumnezeu, are două caracteristici: „să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său„ (1 Tesaloniceni 1.9-10). A aştepta nu înseamnă nicidecum a nu face nimic până la venirea Lui, ci fiecare răscumpărat are privilegiul de a putea lucra pentru El. În acest scop, fiecare a primit un anumit număr de talanţi pe care are răspunderea de a-i valorifica: sănătate, memorie, inteligenţă, timp liber, bunuri materiale… Mai presus de toate însă, el are Cuvântul divin împreună cu cunoştinţa care decurge din acesta (1 Corinteni 2.12).

Dragi prieteni, chiar dacă suntem mântuiţi, putem totuşi să ne asemănăm, mai mult sau mai puţin, cu robul cel rău. Suntem noi siguri că n-am lucrat într-un mod egoist, leneş sau în alt fel necinstit, îngropând unul sau altul dintre aceşti talanţi care-I aparţin Domnului? Cum anume Îi vom da noi socoteală când va veni? Ne va putea El face să intrăm în bucuria Sa, cea a lucrării împlinite şi a dragostei satisfăcute, bucurie care Îi era şi Lui „pusă
înainte” (Evrei 12.2)? Răsplata este aceeaşi pentru primii doi robi, şi aceasta pentru că Domnul pune preţ nu pe rezultatele cantitative (întotdeauna „puţine lucruri„), ci pe credincioşie.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I durerile morții, pentru că nu era posibil ca El să fie ținut de ea.

Fapte 2.24

De-a lungul istoriei cărnii și sângelui care ne este oferită în Scriptură învățăm că moartea a intrat în lume prin păcat. Pentru toți cei reprezentați ca fiind în Adam, sentința a fost aceasta: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit”. Cu privire la Sămânța promisă a femeii, care nu era astfel reprezentată, a fost spus șarpelui: „Tu Îi vei zdrobi călcâiul”. Vedem deci că moartea acestei Semințe avea să fie la fel de neobișnuită ca și nașterea Sa. Prin naștere, El urma să fie Sămânța femeii; în moarte, urma să aibă călcâiul zdrobit. La împlinirea timpului, El, Cel făgăduit, a fost „născut din femeie”. Fiul lui Dumnezeu, Cel care sfințește, a luat parte la carne și sânge; El a devenit „Sfântul” sau „lucrul sfânt” (Luca 1.35).

A avut moartea vreun drept asupra Lui? Niciunul! Conform legământului veșnic, călcâiul Lui a trebuit să fie zdrobit, însă moartea n-a avut niciun drept asupra cărnii și sângelui Său. În El, Cel binecuvântat, a existat capacitatea de a împlini planul divin, pentru ca astfel călcâiul să trebuiască să-I fie zdrobit; altfel însă, El n-a fost nicidecum expus morții în vreun fel.

Sub legământ, pentru a împlini planul dumnezeiesc, El S-a predat pe Sine, de bună plăcere, spunând: „Iată-Mă, vin”. Pentru slava lui Dumnezeu și pentru pacea celui păcătos, El a luat „un chip de rob”. Și, prin urmare, la timpul potrivit a fost făcut „asemenea oamenilor” și, fiind găsit astfel la „înfățișare”, El a mers pe drumul smeririi de sine, chiar până la „moarte de cruce” (Filipeni 2).

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse. Să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă … Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui!

Luca 12.35-37

Întotdeauna pregătit

Când s-a întors acasă de la școala duminicală, Iulia i-a spus mamei:

— Tanti Elena ne-a spus că Domnul Isus va reveni pentru a ne lua la El; dar tanti Elena nu ne-a spus când va veni El!

— Nici nu avem nevoie să știm acest lucru! i-a spus mama.

— Eu totuși aș dori să știu, pentru că s-ar putea să mă intereseze acest lucru și vreau să-L aștept pe Domnul Isus într-o anumită zi, a spus Iulia.

Mama a întrebat-o:

— Și ce ai face în zilele de dinainte de venirea Sa?

Iulia nu a răspuns. Ce să-i fi răspuns mamei?

Mama i-a explicat:

— El poate veni chiar astăzi! Noi trebuie să avem întotdeauna în vedere venirea Sa și să fim tot timpul pregătiți. Dacă Îi faci bucurie prin purtarea ta, atunci poți să-L aștepți fericită în orice timp.

„Și voi deci fiți gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți” (Luca 12.40).

Să fim și noi pregătiți pentru revenirea Domnului Isus! El poate veni chiar astăzi!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.1-9 · Ioan 7.37-53

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

POVESTEA A DOUĂ FAMILII – Fundația S.E.E.R. România

„Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)

Povestea următoare, despre două familii, spusă cu peste un secol în urmă, conține învățături care sunt mai relevante acum mai mult ca oricând. Familia nr. 1 – Edwards. Știai că tatăl cunoscutului reformator și pastor din New England, Jonathan Edwards, a fost un cleric? Iar mama sa a fost descendenta unui lucrător al bisericii? De fapt, familia lui Edwards include 14 președinți de universități, peste 100 de profesori universitari, 30 de judecători, 60 de medici, peste 100 de clerici, misionari și profesori de teologie și aproximativ 60 de autori. De-a lungul istoriei, nu cred că a existat vreo industrie în America în care să nu fi fost vreun membru al familiei Edwards, printre promotorii săi de frunte. Jonathan Edwards a fost copilul unei familii creștine, crescut în cele mai favorabile condiții. Familia nr. 2 – Jukes. Membrii acestei familii n-au putut fi convinși să studieze, n-au dorit să muncească, și s-au făcut cunoscuți pentru faptul că au costat statul New York milioane de dolari. Întregul lor dosar cuprinde sărăcie, crimă și nebunie. Dintre descendenții săi, 310 erau cerșetori de profesie, 440 au fost distruși fizic de propria lor răutate, 60 erau hoți de rând, 133 au fost criminali condamnați și 55 au fost victime ale necurăției. Numai 20 au deprins o meserie (10 dintre ei au învățat-o în închisoare) și această familie notorie a comis 7 crime. Da, când copilul tău devine un pericol, el poate infecta întreaga familie. Dar dacă este crescut într-un mediu evlavios, el poate binecuvânta o întreagă familie, dar și să influențeze lumea generații la rând. Deci care este concluzia? Aceasta: Dragi părinți, dacă sunteți înțelepți îi veți învăța Cuvântul lui Dumnezeu pe copiii voștri, în fiecare zi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 25:1-13

Potrivit obiceiului oriental, mirele care venea noaptea pentru sărbătoarea nunţii sale era escortat de lumini purtate de fete tinere, prietene ale miresei (noi le numim astăzi domnişoare de onoare; comp. cu Psalmul 45.9,14). Domnul foloseşte această imagine emoţionantă pentru a ne arăta cum trebuie aşteptat El, Mirele ceresc. Lucru trist însă, în adunările lor, creştinii nu şi-au mai dat osteneala în această aşteptare! Somnul spiritual a pus stăpânire pe toţi aceştia şi a durat multe secole. A trebuit ca, în istoria recentă a Bisericii, întrun moment numit pe drept „Trezirea”, să răsune acest „strigăt de la miezul nopţii”: „Iată mirele…!„ (v. 6). Domnul vine! Ca urmare, a apărut o diferenţă: Fecioarele înţelepte aveau ulei în candelele lor; în acelaşi fel, adevăraţii credincioşi sunt pregătiţi pentru venirea Domnului, iar lumina lor, cea a Duhului Sfânt, poate străluci în noaptea lumii. Alte persoane, precum fecioarele nechibzuite, au mărturisit că-L aşteaptă pe Domnul, fără să aibă viaţa Lui. Ele purtau pe nedrept frumosul nume de creştini. Ce jalnică iluzie şi ce deşteptare cutremurătoare!

O, dacă s-ar întreba fiecare, până când mai este timp: Am eu ulei în candelă? Sunt eu pregătit pentru venirea Lui? (Romani 8.9 sf.).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, chemându-i, le-au poruncit să nu vorbească deloc, nici să nu învețe pe alții în Numele lui Isus. Dar Petru și Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; pentru că noi nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit”.

Fapte 4.18-20

Uneori auzim despre creștini din alte colțuri ale lumii că suferă și că sunt persecutați din cauza Numelui Domnului Isus, iar inimile noastre simt împreună cu ei, la fel cum sunt mișcate atunci când citim această întâmplare cu Petru și cu Ioan. Ne minunăm de curajul, de credința și de îndrăzneala lor și apreciem credincioșia și hotărârea lor de a mărturisi despre Domnul, precum și refuzul de a nu vorbi despre acele lucruri pe care le văzuseră și auziseră.

Ce provocare pentru noi! Cei mai mulți dintre noi, care citim aceste pagini, trăim în țări în care avem libertate să vorbim despre lucrurile pe care, prin credință, le-am văzut și le-am auzit. Nu suntem persecutați așa cum au fost ei și așa cum mulți alții sunt persecutați astăzi, totuși nu le vorbim altora cu îndrăzneală despre Domnul. Petru și Ioan văzuseră și auziseră lucruri care îi impresionaseră în așa măsură, încât nu puteau să nu le spună altora despre Domnul Isus. Este Domnul la fel de real și de prețios pentru noi? Ne preocupăm cu El în așa măsură încât El să umple inima noastră, după care, din plinătatea ei, să le vorbim altora despre El?

Suntem adesea timizi și chiar ne este rușine să vorbim cuiva, însă am putea să-i înmânăm o broșură. Dacă am da o broșură pe zi (ceea ce nu este mult, nu-i așa?), ar însemna să împărțim 365 de broșuri pe an. Cu siguranță, doar veșnicia va arăta rezultatele unui astfel de efort!

A. Blok

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Să te închini Domnului Dumnezeului tău, și numai Lui să-I slujești.

Luca 4.8

Ce ar face zeul de piatră aruncat în Gange?

Zalim, un tânăr indian, L-a primit în inima sa pe Domnul Isus. La puțin timp după acest eveniment, a pornit la drum cu un vapor pe fluviul Gange cu alți doi preoți hinduși mai în vârstă. Aceștia l-au atacat imediat, din pricina credinței sale:

— Ce știi tu, băiat prost, despre religia părinților tăi și despre creștinism? Ce ți-a venit să părăsești religia noastră?

— Probabil aveți dreptate că sunt un om prost. Dar faptul că am renunțat la idoli nu este o acțiune greșită din partea mea. Aveam acasă un zeu excepțional. Era frumos lucrat și a costat o mulțime de bani, deoarece l-am achiziționat de la un artist cunoscut. Dar, deși am slujit zeului meu mulți ani, el nu m-a binecuvântat niciodată. Acum vă întreb: dacă zeul meu de piatră ar fi aici și l-aș arunca în fluviul Gange împreună cu cățelul de acolo, ce s-ar alege de ei?

Preoții hinduși au tăcut, pentru că nu știau ce să răspundă. Alți călători, care au urmărit discuția, au răspuns:

— Acel zeu de piatră ar fi imediat pe fundul fluviului, în schimb câinele ar înota la mal.

— Deci câinele este mai mare decât zeul, a spus ca o concluzie Zalim, deoarece câinele se poate salva pe sine însuși, dar zeul nu. Așadar, nu-mi cereți să slujesc unui zeu care este mai puțin valoros decât un câine. Nu, eu nu vreau să mai venerez o piatră, ci vreau să mă închin Celui care a creat întreaga lume. Eu mă închin Domnului Isus care a murit pentru mine și numai Lui vreau să-I slujesc.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.54-66 · Ioan 7.25-36

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREȚUL SUCCESULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă.” (Proverbele 14:23)

Într-o zi, un bunic le povestea nepoților săi cum a plecat el să trăiască în America. Le-a spus despre trenurile și vaporul care l-au purtat din casa lui din Europa de Est. Le-a spus despre felul în care i s-au procesat datele, împreună cu ale celorlalți imigranți, la Ellis Island… și a ajuns la momentul când s-a dus la un restaurant cu autoservire din Manhattan, ca să-și ia ceva de mâncare. S-a așezat la o masă liberă și a așteptat multă vreme ca să vină cineva să-i ia comanda… dar n-a venit nimeni! În cele din urmă, o femeie cu o tavă plină de mâncare s-a așezat la masa lui și i-a explicat cum funcționează autoservirea. „Începi de la capăt,” i-a spus ea, arătând spre teancul de tăvi. „Apoi mergi de-a lungul vitrinelor cu mâncare și îți iei ce dorești. La celălalt capăt ți se spune cât trebuie să plătești.” Bunicul a reflectat o clipă, apoi a spus: „Curând am aflat că așa funcționează totul în America. Aici, viața este ca un restaurant cu autoservire. Poți avea tot ce-ți dorești – chiar și succes foarte mare – dacă ești dispus să plătești prețul! Dar nu vei primi niciodată ceea ce-ți dorești, dacă aștepți ca altcineva să-ți aducă. Trebuie să te ridici și să-ți iei singur!” Diferența dintre locul în care te găsești acum și locul în care ai vrea să fii se poate rezuma într-un cuvânt: muncă! „Dorește Dumnezeu să am succes?” întrebi tu. Da, însă El nu ți-l va arunca direct în poală. El a promis că va binecuvânta „tot lucrul mâinilor tale…” (Deuteronomul 28:12). Ore nesfârșite, efort persistent, îmbunătățire continuă – iată ce face diferența dintre ambiție și succes. Așadar, Dumnezeu să binecuvânteze „tot lucrul mâinilor tale”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 24:31-51

Domnul Îşi întrerupe expunerea Sa profetică pentru a-i îndemna pe ai Săi la veghere şi la lucrare. Judecata asupra lumii va cădea pe neaşteptate şi îi va lovi şi pe necredincioşi şi pe batjocoritori. În acelaşi timp însă, ea îi va atinge şi pe cei indiferenţi, pe cei nehotărâţi şi pe copiii cu părinţi creştini care nu sunt şi copii ai lui Dumnezeu. Este cumva aceasta şi situaţia ta? „De aceea şi voi fiţi gata” (v. 44) ne îndeamnă Domnul pe fiecare în parte.

În v. 45, o frumoasă slujbă este aşezată înaintea celor rânduiţi de El: aceea de a împărţi în jur hrana Cuvântului (Fapte 20.28; 1 Timotei 1.12). Pentru aceasta sunt de îndeplinit două condiţii: Credincioşia, pentru a cunoaşte Cuvântul şi a nu ne abate de la el, şi priceperea, pentru a şti cum să-l folosim potrivit cu nevoile şi cu situaţiile altora. În cercul larg al creştinătăţii sunt însă şi robi răi; aceştia stăpânesc cu asprime peste suflete şi se îmbată de plăcerile lumii (comp. cu 1 Tesaloniceni 5.7…). Din ce cauză? Pentru că, în străfundul lor, aceştia nu cred în întoarcerea Stăpânului. Slujitorul Domnului Hristos nu poate fi credincios şi priceput decât dacă păzeşte un fericit secret: în fiecare zi, el Îl aşteaptă pe Domnul. „Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa”, scrie psalmistul (Psalmul 130.6).

DOMNUL ESTE APROAPE

Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit. Fie, Te rog, bunătatea Ta mângâierea mea, după Cuvântul Tău față de slujitorul Tău.

Psalmul 119.75,76

Dumnezeu face rana și Dumnezeu o vindecă; și în toată strâmtorarea noastră, El este strâmtorat (Isaia 63.9). El îngăduie necazurile pentru diferite motive. În cazul lui Iosif, ele au avut rolul de a-l pregăti pentru lucrarea pe care Dumnezeu avea să i-o dea s-o facă (Psalmul 105.17-21). Iosif le-a explicat fraților săi: „Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine, ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor” (Geneza 50.20). Mai mult, ni se spune că „i-a mângâiat și le-a vorbit inimii” (versetul 21). Acesta este un exemplu practic cu privire la ceea ce a fost scris pentru noi: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Corinteni 1.3,4). Iosif experimentase mângâierea lui Dumnezeu și, la rândul lui, i-a mângâiat pe frații săi.

În cazul lui Pavel, necazul său, țepușul din carne, a fost pentru a-l feri de mândrie, din pricina descoperirilor pe care le primise de la Domnul. Se pare că suferințele psalmistului erau de natură corectivă, fiindcă el spune: „Mai înainte de a fi umilit, rătăceam” (Psalmul 119.67). Răspunsul său la aceste suferințe este însă demn de imitat. În primul rând, el Îl îndreptățește pe Dumnezeu: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte”. În al doilea rând, înțelege că suferința sa venea de la El: „Din credincioșie Tu m-ai smerit”. În al treilea rând, mărturisește că Dumnezeu făcuse acest lucru „din credincioșie”. În cele din urmă, el cere nu ca Dumnezeu să-i înlăture suferința, ci ca bunătatea Sa plină de îndurare să-l mângâie. Fie ca și noi să avem aceeași încredere în Dumnezeul nostru cel plin de credincioșie și să experimentăm astfel bunătatea și mângâierea Sa în toate necazurile noastre!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Isus a zis: Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?

Luca 17.17

Curățirea de lepră

Într-un sat aflat la granița dintre Samaria și Galileea trăiau zece oameni sărmani. Ei erau leproși, bolnavi incurabili, alungați din societate! Pentru ei nu mai exista niciun viitor și nicio îngrijire medicală.

Dar deodată au observat că se apropia cineva. Cine să fie? Nu cumva Acela despre care se vorbea în toată zona, Cel care spusese despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu? – Da, într-adevăr, El era! Cei zece bărbați au văzut o rază de speranță și s-au ridicat. Nu vindecase El pe atâția? Leproșii au început să dea din mâini, să alerge și să strige: „Isuse, fie-Ți milă de noi!”. Și, într-adevăr, El le-a răspuns și i-a trimis la preoți. Ei au pornit la drum, dar deodată au observat că sunt vindecați. S-au oprit și s-au uitat la trupurile lor. Au căutat, au căutat, dar… nu mai era nimic de găsit! Cât de bucuroși au fost!

Unul dintre ei a căzut pe gânduri. Atunci a alergat înapoi la Isus, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a mulțumit. Nu I-a putut plăti; doar I-a putut spune: „Mulțumesc”. Și aceasta l-a făcut fericit. Despre ceilalți nouă nu citim că s-au întors să-I mulțumească Domnului Isus pentru vindecare. Voiau poate să recupereze ce au pierdut, să se bucure, să uite…?

Lepra este o imagine a păcatului care se lipește de orice om și îl face necurat. Așa cum odinioară pentru un lepros nu mai era nicio șansă de vindecare, tot așa și omul păcătos este pierdut, fără speranță. Noi primim vindecare, curățire și iertarea păcatelor numai când Îl întâlnim personal pe Domnul Isus Hristos.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.14-29 · Ioan 8.21-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

„…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)

În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred:

1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor!

2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege.

3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie.

Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 26:1-16

Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi„ (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul„ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).