Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Și la zece ale acestei luni a șaptea este ziua Ispășirii: să vă fie o adunare sfântă; și să vă mâhniți sufletele și să aduceți o jertfă prin foc pentru Domnul”.

Levitic 23.26,27

Marea Zi a Ispășirii era o zi foarte importantă pentru Israel. Acesta era singurul moment din an în care marelui preot i se îngăduia să intre în Locul Preasfânt. Poporul era curățit pe baza sângelui vărsat, pe care marele preot îl stropea atât înaintea cât și pe capacul ispășirii.

Epistola către Evrei ne învață aceste minunate lecții spirituale ilustrate prin Ziua Ispășirii. În Evrei 9.12 citim: „nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Său sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în locurile sfinte, după ce a obținut o răscumpărare eternă”. Hristos a intrat în sanctuarul ceresc în virtutea sângelui Său, după ce a obținut o răscumpărare eternă. Prezența Lui în cer și prezența Duhului Sfânt pe pământ sunt cele două lucruri importante care caracterizează această dispensație.

După ce Adunarea, Mireasa lui Hristos, va fi răpită în cer, Hristos va veni din nou împreună cu ea pentru a-Și instaura Împărăția. Israel, aflat la acel timp în țară și după ce a trecut prin mari suferințe, se va supune cu pocăință adevărată și cu zdrobire de duh. Ei vor „boci pentru El, cum bocește cineva pentru singurul lui fiu, și se vor amărî pentru El, cum este cineva în amărăciune pentru întâiul său născut” (Zaharia 12.10). Atunci va fi deschisă poporului o sursă pentru păcatul și pentru necurăția lui. Acest lucru corespunde cu Ziua Ispășirii. Israel va descoperi că însuși acel sânge pe care ei l-au vărsat este singurul mijloc de curățire și de binecuvântare – acesta este sângele noului legământ, iar „El este Mijlocitor al unui legământ nou … având loc moartea” (Evrei 9.15). Nu există binecuvântări, cerești sau pământești, pe care Dumnezeu să le reverse, care să nu fie bazate pe sângele scump al lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu.

J. Redekop

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de Cel Rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

Ioan 17.14-16

Gânduri cu privire la Ioan 17

Grija Domnului Isus pentru ucenicii Săi a fost una aparte. În timpul celor aproximativ trei ani și jumătate cât au fost împreună, El i-a păzit și i-a ocrotit și a avut grijă în mod deosebit de inimile lor. În plus, El le-a dat „Cuvântul” Tatălui. Astfel, ucenicii au putut să-L cunoască pe Tatăl Însuși, precum și gândurile și intențiile Sale pe care le are cu privire la Fiul Său și la copiii Săi.

Lumea i-a urât pe ucenicii lui Isus, pentru că ei erau într-o legătură strânsă cu Domnul lor. El a fost urât de lume, pentru că El nu era din ea. Nu exista nimic comun între El și lume. El a fost doar un Străin aici. Dacă Domnul Isus a fost neînțeles și urât, atunci și urmașii Lui au parte de antipatie și de ură din partea lumii.

Noi ne aflăm pe aceeași poziție ca Învățătorul nostru! Aceasta înseamnă că Îl cunoaștem pe Tatăl, avem și cunoaștem Cuvântul Său și putem să ne bizuim pe grija Lui părintească. Bucuria lui Hristos este bucuria noastră. Dar așa cum El a fost batjocorit și un pribeag în această lume, așa suntem și noi.

Fiul lui Dumnezeu nu S-a rugat ca ai Săi să fie luați din lume. Fără îndoială, va sosi momentul când credincioșii vor fi răpiți în cer. Dar, până atunci, El dorește ca ei să rămână păziți de Cel Rău; și numai Tatăl îi poate păzi.

„Ei nu sunt din lume.” Să nu uităm niciodată că lumea și copiii lui Dumnezeu nu au niciun punct comun!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 4.1-20 · Ioan 5.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IMPORTANȚA CITITULUI – Fundația S.E.E.R. România

„…Ia seama bine la citire…” (1 Timotei 4:13)

Ceea ce citești și studiezi face din tine ceea ce devii. Când te hrănești spiritual din cărțile pe care le citești, tu păstrezi un flux continuu de adevăr în inima și în mintea ta. De ce?

Pentru că:

1) Cititul descurajează conversația neproductivă. Trebuie să fii mereu gata să-ți împărtășești credința și să lucrezi pentru nevoile altora. Dar ai stat vreodată lângă cineva care nu se putea opri din vorbit? De multe ori, oamenii cărora le place să vorbească nu au nevoie de nimic semnificativ care să le ofere energie. Ei vorbesc numai ca să evite tăcerea; dar atunci când ai o carte la îndemână, problema aceasta se rezolvă.

2) Fă-ți o listă cu cărțile pe care ai dori să le citești în fiecare lună. Lucrul acesta împiedică alegerile neînțelepte în clipele de plictiseală, de ispită sau de oboseală. Și iată o sugestie: la începutul fiecărui an, alege cincizeci și două de cărți pe care ai vrea să le citești până la sfârșitul anului – câte una pe săptămână. Dacă citești douăzeci de pagini pe zi, ajungi să citești o carte de 140 de pagini pe săptămână. Este prea mult? Citește una într-o lună, sau în două luni… numai, citește!

3) Ia cărți cu tine când călătorești. Atunci când te afli departe de programul tău zilnic încărcat, ai ocazia să te retragi în propria ta lume privată: poți citi, poți visa, te poți concentra și poți face planuri. Pentru a-l pregăti pe Timotei, apostolul Pavel i-a scris: „Ia seama bine la citire… Nu fi nepăsător de darul care este în tine… Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:13-15). Cartea pe care trebuie s-o citești zilnic este Biblia – care este și cartea pe care trebuie s-o citești cel mai mult și s-o porți cu tine. Dar citește și alte cărți creștine, întrucât Dumnezeu este sursa oricărei înțelepciuni și cunoașteri adevărate. Iar înțeleptul Solomon spune: „Iată începutul înţelepciunii: dobândește înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândește priceperea.” (Proverbele 4:7).

Așadar, citește! Cititul te îmbogățește!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 19:1-26

La începutul acestui capitol, Isus, răspunzând la o întrebare a fariseilor, condamnă încă o dată divorţul (vezi 5.31,32).

După aceasta, El îi binecuvântează pe copilaşii care sunt aduşi la El şi îi mustră pe ucenicii care voiau să-i oprească. Facem şi noi parte dintre aceia care aduc, prin rugăciune, suflete tinere la Domnul? sau, dimpotrivă, dintre aceia care îi împiedică să vină, poate printr-un exemplu rău?

În v. 16 vedem un tânăr care se apropie de Isus cu o dorinţă binevenită, să obţină viaţă eternă, numai că întrebarea lui era pusă greşit, iar Domnul vrea să-l facă pe vizitatorul Său să înţeleagă acest lucru. „Vrei să faci binele (sau: un lucru bun)? Ei bine, iată poruncile!” Răspunsul tânărului arată că el nu-şi dădea seama că era incapabil să facă vreun bine, cât de mic. Atunci Domnul îi explică faptul că în inima lui locuieşte un idol: bunurile sale trecătoare (proprietăţile sale), un obstacol care împiedică pe atât de multe persoane să vină la Domnul Hristos şi să-L urmeze! Nu, viaţa eternă nu se primeşte făcând binele. Şi nici cel mai bun temperament, însoţit de cele mai înalte aptitudini naturale, nu ne ajută la nimic ca să o merităm, … pentru că viaţa eternă nu se primeşte pe merit, ci în dar: este darul fără plată al lui Isus, făcut tuturor acelora care-L urmează (Ioan 10.28).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și despre îngeri zice: „Cel care-i face pe îngerii Săi duhuri”; … iar către Fiul: „Tronul Tău, Dumnezeule, este în veacul veacului” … Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Șezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi ca așternut al picioarelor Tale”?

Evrei 1.7,8,13

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (11)

Capitolul 1 din Evrei Îl prezintă pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și accentuează dumnezeirea și calitatea Lui de Fiu din eternitate. Capitolul 2 Îl prezintă ca Fiu al Omului și pune accentul pe faptul că El a devenit, în toate lucrurile, asemenea fraților Săi (Evrei 2.17; 4.15), bineînțeles, cu excepția păcatului. El este Dumnezeu și Om într-o singură Persoană – o mare taină, dar care constituie temelia credinței noastre.

Una dintre temele cărții Evrei este superioritatea lui Hristos și a lucrării Lui față de tot ceea ce a existat în timpurile Vechiului Testament. „Mai bun” este una dintre expresiile caracteristice acestei epistole. Hristos este mai mare decât îngerii (capitolele 1 și 2), mai mare decât Moise (capitolul 3), mai mare decât Iosua (capitolele 3 și 4). Preoția Lui este mai mare decât preoția lui Aaron (capitolele 5–7), iar jertfa Sa este mai mare decât jertfele Vechiului Testament (capitolele 9 și 10).

Remarcați contrastul oferit în versetele 7 și 8 din capitolul 1. Îngerilor, Dumnezeu le vorbește și spune despre ei că sunt duhuri slujitoare (versetul 14). Cu alte cuvinte, ei sunt făpturi create pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Dar ce diferență, în versetul 8, față de ceea ce se spune despre Fiul: „Tronul Tău, Dumnezeule, este în veacul veacului”! Adresarea către Fiul este o adresare către Dumnezeu – acesta este un verset care afirmă în mod direct dumnezeirea Domnului nostru Isus Hristos. El este Dumnezeu, egal cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

În versetul 13 vedem că Dumnezeu n-a invitat niciodată pe vreun înger să șadă la dreapta Lui. Acest loc privilegiat de glorie și de putere este rezervat pentru Fiul lui Dumnezeu. El a fost Cel care a suferit. El a fost Cel care a murit. El este acum înălțat în acel loc la dreapta lui Dumnezeu, până în ziua când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Lui.

K. Quartell

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.

1 Timotei 2.5,6

El singur este suficient!

Un băiat de cincisprezece ani era foarte dezamăgit. Se afla pe un pat de spital și nu permitea nimănui să se apropie de el, cu excepția unei sore medicale, care îi câștigase încrederea prin purtarea ei plină de afecțiune. Pe ea o asculta și atunci când îi vorbea despre Domnul Isus.

Băiatul a înțeles că păcătuise și se gândea cum ar putea să fie mântuit. S-a gândit la pocăință și la spovedanie, la biserică și la sacramente. Într-o dimineață însă i-a spus ușurat și bucuros sorei medicale ce descoperire făcuse: „Eu știam că am nevoie de Isus, dar nu știam că El singur este suficient!”.

Și astăzi, mulți oameni știu că au nevoie de Isus Hristos, dar puțini știu că El singur este suficient, că nu este necesar nimic altceva! Ceea ce îl salvează pe om și îl duce în cer este nu „Hristos asociat cu realizările omului”, nu „Hristos și biserica”; ceea ce iartă păcatele este nu „Hristos și botezul”, nici „Hristos asociat cu spovedania”; ceea ce dăruiește viață nouă este nu „Hristos și faptele bune” sau „Hristos și Cina”, ci doar Hristos! Numai prin credința în El, omul primește viața veșnică și iertarea păcatelor, numai pe El se poate baza păcătosul și numai El dă siguranță celui credincios!

Pentru mântuire este necesar Hristos, numai El!

Cum putem ajunge astăzi în legătură cu Isus Hristos? Prin credința în ceea ce spune Biblia despre El și prin rugăciune. Dacă Îl acceptăm pe Domnul Isus ca Mântuitorul nostru personal și Îi deschidem inima, vom începe o viață nouă împreună cu El.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 3.1-28 · Ioan 4.43-54

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ GÂNDEȘTI CORECT! – Fundația S.E.E.R. România

„Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate…” (Proverbele 12:5)

Mintea ta poate lucra pentru tine sau împotriva ta. Când lucrează pentru tine, te ajută să ai o atitudine pozitivă, să-ți împlinești idealurile și să te bucuri de fiecare zi. Dar când lucrează împotriva ta, te poate face să fii negativist și descurajat, te poate trage înapoi și te poate face să produci gânduri care te duc la autosabotaj.

Așa că, învață-ți mintea să lucreze pentru tine și nu împotriva ta.

O modalitate importantă prin care poți face lucrul acesta este să iei decizia de a gândi pozitiv – în termenii credinței, nu ai fricii. Dar creierul tău nu va fi capabil să împlinească acest nou rol peste noapte. S-ar putea să-i ceri să treacă printr-o transformare radicală și asta necesită timp. Însă cu sârguința ta și cu ajutorul lui Dumnezeu, în loc să lucreze împotriva ta, creierul tău va lucra pentru tine și va deveni o forță pozitivă în viața ta. Dr. Caroline Leaf, expert în neurologie cognitivă, subliniază faptul că îi trebuie optsprezece ani creierului ca să crească, și de o viață întreagă – ca să se maturizeze. Nu uita această informație!

Dacă fiecare organ din corpul tău s-a format complet când te-ai născut și s-a mărit când trupul tău a crescut, creierul are nevoie de douăzeci și cinci de ani ca să se maturizeze. Și odată ce s-a format complet, el continuă să se dezvolte până în ziua în care mori. Așadar, indiferent de vârsta ta, creierul tău continuă să crească. Iar asta este o veste extraordinară, deoarece acest lucru înseamnă că nu trebuie să rămâi blocat în tipare de gândire vechi sau greșite. Creierul tău încă se dezvoltă. Și tu poți să-ți îmbunătățești gândirea. Așa că, învață să gândești corect!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 18:15-35

Domnul explică în ce fel trebuie rezolvate nedreptăţile între fraţi (v. 15-17) şi putem lega de aceasta învăţătura Sa cu privire la iertare (v. 22; comp. cu Efeseni 4.32 şi cu Coloseni 3.13). El foloseşte această ocazie şi pentru a reveni asupra subiectului Adunării, dându-ne o promisiune de importanţă capitală: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (v. 20). Prin această prezenţă sunt satisfăcute toate nevoile celei mai slabe adunări de credincioşi strânşi în Numele lui Isus. Poate oare lipsi binecuvântarea când Cel care îi este izvorul Se află acolo, în mijlocul celor care se sprijină pe El? Această promisiune se raportează aici în special la autoritatea conferită Adunării (de a lega şi de a dezlega) şi la rugăciunea a doi sau trei căreia i se acordă tot ce ar cere. Din nefericire, unii creştini par să fi uitat importanţa adunărilor de rugăciune.

Parabola cu sclavul care datora zece mii de talanţi (o sumă fabuloasă) aminteşte de datoria incalculabilă pe care Dumnezeu a achitat-o prin Hristos (Ezra 9.6). Ce sunt, faţă de aceasta, micile nedreptăţi pe care noi le suferim? Mila divină de care am avut parte ne cere să arătăm şi noi, la rândul nostru, milă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, în care stați.

1 Petru 5.12

Harul lui Dumnezeu (2)

Nu există nimic mai greu pentru inimile noastre decât să păstreze neștirbit simțământul harului și totodată să nu îngăduie accesul gândurilor proprii, care niciodată nu se pot ridica la înălțimea gândurilor lui Dumnezeu cu privire la noi. Câtă vreme gândesc că am chiar și cel mai mic drept să primesc un lucru sau altul, atunci nu este harul pur și gratuit al lui Dumnezeu.

Simțământul continuu al harului în prezența lui Dumnezeu este secretul sfințeniei, al păcii și al odihnei duhului. Harul lui Dumnezeu este atât de nelimitat, atât de deplin și atât de perfect, încât nu putem avea cu adevărat simțământul lui dacă nu suntem în prezența lui Dumnezeu. Dacă încercăm să-l cunoaștem în afara prezenței Sale, îl vom schimba în desfrânare. Harul presupune că, prin Isus, tot păcatul care este în noi a fost înlăturat.

În Romani 7 găsim descrierea unui om care este născut din nou, însă ale cărui gânduri nu sunt cârmuite de har. În loc să privească prin credință la Dumnezeu, care ni S-a revelat în har, el vorbește mereu despre sine însuși. Harul însă are în vedere ceea ce este Dumnezeu, nu ceea ce suntem noi. Dacă am chiar și cea mai mică îndoială cu privire la poziția mea, voi fi nefericit, fiindcă nu sunt ceea ce simt că trebuie să fiu. Dar nu aceasta este adevărata problemă, ci faptul că Isus, pentru mine, nu este tot ceea ce am nevoie. Dacă sunt nemulțumit privind la mine, nu mă aflu pe terenul harului pur.

Este mai bine să ne gândim la ce este Dumnezeu, decât la ce suntem noi. Privirea la noi înșine nu este altceva decât mândrie, rezultat al faptului că nu înțelegem că nu suntem buni de nimic. Adevărata smerenie nu constă în a gândi rău despre noi înșine, ci în a nu ne gândi deloc la noi înșine. Prin urmare, avem nevoie să uităm de noi și să privim la Cel care S-a gândit la noi cu mult înainte să ne fi gândit noi la El.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Toate s-au făcut noi

În perioada în care făceam naveta cu trenul spre orașul apropiat, un băiat mi-a înmânat ziarul local. Avea fața palidă, ochii săi mari erau triști, era slăbuț și prost îmbrăcat. Se vedea că avea probleme. L-am întrebat:

— Îți place să citești?

— O, da!, a răspuns el repede, în timp ce se uita de-a lungul trenului pentru a vedea dacă mai vrea cineva să cumpere ziarul. Am luat repede Noul Testament și i l-am oferit, cu rugămintea să-l citească măcar o dată.

După concediu eram iarăși în același tren spre serviciu. Stăteam la fereastra deschisă și așteptam plecarea trenului. Atunci l-am văzut pe băiatul cu ziare și am observat imediat că se petrecuse o schimbare cu el. Nu mai privea așa de trist cu ochii lui mari, fața nu-i mai era atât de palidă și era puțin mai bine îmbrăcat. Atunci m-a observat și el. Îndată a venit la mine și mi-a strâns mâna.

— M-am uitat mult după dumneavoastră. Vă sunt așa de recunoscător! Micuța carte, pe care mi-ați dat-o, a făcut toate lucrurile noi în familia noastră! Prima dată am citit-o eu. Apoi a citit-o și tatăl meu. Pe atunci, el nu avea un serviciu. După aceea a citit-o și mama mea. Am plâns mult cu toții! Tatăl meu a fost un bețiv, dar lucrurile s-au schimbat. Acum totul merge bine.

Trenul s-a pus în mișcare. Băiatul mi-a făcut mult timp semn cu mâna.

Dacă veți citi zilnic Cuvântul lui Dumnezeu, veți vedea și în viața voastră efectele lui benefice.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 2.28-46 · Ioan 4.31-42

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII BUCUROS! – Fundația S.E.E.R. România

„Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, şi limba de cântări de veselie.” (Psalmul 126:2)

Dumnezeu este Cel care a creat fiecare emoție pe care o simți. El te-a creat să plângi când ești trist, și să râzi când ești bucuros: „Toate își au vremea lor… plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui…” (Eclesiastul 3:1,4). Domnul Isus le-a transmis ucenicilor: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11). Întrebare: cât de des râzi? Doctorii spun că râsul are efecte de vindecare, incredibile, asupra trupului tău. Dar el are efecte vindecătoare și asupra minții, și a sufletului.

Oprește-te și gândește-te la zilele în care ai râs, chiar dacă nu prea aveai motive serioase de râs. Erai departe de Dumnezeu și legat de obiceiuri păcătoase… dar El te-a eliberat, nu-i așa? În Vechiul Testament citim: „Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam. Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, şi limba de cântări de veselie.” (Psalmul 126:1-3). Dacă Dumnezeu te-a eliberat, atunci chiar ai motive să fii bucuros și plin de viață! Aștepți perfecțiunea de la tine însuți? Crești prea lent în cunoașterea lui Dumnezeu?

Ai o viață de rugăciune deficitară? Nu reușești să memorezi mai multe versete din Scriptură? Îți este teamă să le împărtășești altora despre credința ta? Cu toții purtăm astfel de poveri grele… Dacă râsul ți-a pierit, trebuie să lucrezi la acest aspect. E ușor să găsești o grămadă de motive de îngrijorare, dar pentru a fi bucuros, uneori trebuie doar să te străduiești un pic mai mult. Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta – fii bucuros și plin de viață!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 18:1-14

Lumea se complace în poziţia celui mare. Ucenicii nu scapă nici ei de această mentalitate: ei doresc să ştie „cine este deci mai mare în Împărăţia cerurilor” (v. 1). Domnul le răspunde că primordial este să intre în împărăţie, iar pentru cel intrat acolo, important este să fie nu mare, ci mic. Pentru a le întipări şi mai bine în inimi această învăţătură, cheamă un copilaş şi îl aşază în mijlocul lor.

Avem poate şi noi copii mici în jurul nostru: ei sunt aşezaţi lângă noi ca modele de încredere şi de simplitate. Să ne ferim să nu-i dispreţuim din pricina slăbiciunilor lor, a neştiinţei sau a naivităţii lor. Mai mult însă decât aceasta, să ne ferim să nu-i facem să păcătuiască (sau să se mânie). Exemplul rău al unuia mai vârstnic este cea mai rea cursă întinsă celor mai mici. Isus repetă aici ceea ce spusese deja cu privire la prilejurile de cădere (comp. v. 8,9 şi cap. 5.29,30).

Departe de a-i dispreţui pe aceşti micuţi, Dumnezeu răspunde la slăbiciunea lor printr-o grijă deosebită: responsabilizează îngeri să vegheze asupra lor. Şi să nu uităm că Domnul Isus a venit pentru a-i mântui (v. 11), astfel că ei beneficiază de lucrarea Lui chiar dacă mor înainte de a fi atins vârsta responsabilităţii. Parabola cu oaia rătăcită ne învaţă ce valoare are un singur mieluşel pentru Bunul Păstor.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus.

1 Petru 5.10

Harul lui Dumnezeu (1)

Dumnezeu S-a descoperit ca fiind Dumnezeul oricărui har, însă cât de dificil ne este nouă să credem că El este cu adevărat plin de har! Simțămintele noastre naturale sunt exprimate de omul din pilda minelor: „Mă temeam de tine, fiindcă ești om aspru” (Luca 19.21). În noi toți există, în mod natural, o lipsă a înțelegerii harului lui Dumnezeu.

Câteodată există gândul că harul înseamnă că Dumnezeu trece păcatul cu vederea. Nimic mai fals! Pentru Dumnezeu, păcatul este un lucru atât de oribil, încât nu-l poate tolera sub nicio formă și în nicio măsură, și nimic altceva decât harul nu poate veni în întâmpinarea nevoii păcătosului. Dacă ar sta în puterea păcătosului să-și îndrepte calea și să se îmbunătățească, n-ar mai fi nevoie de har. Din momentul în care înțeleg că sunt un păcătos și că Domnul a venit la mine fiindcă știa toată întinderea și urâciunea păcatului meu, atunci înțeleg ce înseamnă harul. Atunci văd că harul lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul meu.

Este bine să înțelegem că Domnul, care Și-a dat viața pentru noi, este același Domn cu care avem de-a face în fiecare zi a vieții noastre. Toate lucrările Lui față de noi se desfășoară pe același principiu al harului. Cât de prețios și de încurajator este să știu că Isus, chiar în acest moment, simte aceeași dragoste față de mine ca atunci când a murit pe cruce pentru mine!

Să presupunem că am un temperament greu de ținut în frâu. Dacă vin cu această problemă la Isus, primesc putere de la El pentru nevoia mea. Eforturile mele nu vor fi niciodată de ajuns. Adevărata putere este rezultatul faptului că Domnul este plin de har. Dacă, în prezența Sa, ne recunoaștem a fi exact ceea ce suntem, vom descoperi că El este pentru noi doar har. Avem dreptul să uităm de noi înșine și de păcatul nostru, însă nu avem niciodată dreptul să uităm de Isus.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.

Luca 5.32

Dezertorul

Un soldat englez se folosise de concediul primit, pentru a dezerta și a pleca în străinătate. A rămas acolo până s-a încheiat războiul. Într-o zi a apărut în toate ziarele engleze o proclamație a reginei Angliei, care promitea amnistierea tuturor dezertorilor care se vor anunța în decurs de șapte săptămâni. Soldatul s-a bucurat să audă această știre, dar a fost și sceptic. S-a interesat în mai multe locuri dacă într-adevăr așa era, iar răspunsurile au fost încurajatoare. Astfel, într-o zi a scris conducerii o scrisoare. Dar nu a vrut să recunoască sincer că era un dezertor, ci a explicat că, după terminarea concediului, nu și-a mai găsit unitatea, deci că nu era vorba în niciun caz de o dezertare în adevăratul înțeles al cuvântului.

A trecut ceva timp până a primit răspunsul. Amnistierea era numai pentru adevărații dezertori. Cazul său trebuia, din nefericire, să fie prezentat instanței militare.

Soldatul a recunoscut că situația lui devenise și mai gravă din cauza unei minciuni.

Faceți și dumneavoastră ca acel soldat? Încercați mereu să înfrumusețați păcatele în fața lui Dumnezeu, să le prezentați ca fiind produsul unor împrejurări nefavorabile? Veți fi fericit numai când veți descoperi și veți recunoaște cu sinceritate păcatul. Atunci Dumnezeu vă va oferi iertarea Sa: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

„Ți-am făcut cunoscut păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea … Și Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32.5).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 2.1-27 · Ioan 4.15-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI PUNE RĂUL ÎNAINTE! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă îngrijoraţi…” (Matei 6:31)

 Indiferent ce se întâmplă în viață, încearcă să vezi lucrurile în perspectivă. Când nu o faci, ajungi să vezi problemele minore ca fiind majore. Sau faci exact invers: tratezi situațiile semnificative ca fiind „nu mare lucru.” Oricare dintre cele două tendințe – și aceea de-a diminua importanța unui lucru, și aceea de a exagera – conduce la probleme. Așadar, străduiește-te să vezi lucrurile așa cum sunt în realitate, și nu le lăsa să depășească proporțiile. Dezvoltă obiceiul de-a te uita la imaginea de ansamblu, în loc să rămâi cantonat pe lucrul care te supără. Când te gândești excesiv la problemele tale, ele par să fie mai mari decât sunt în realitate. Când te confrunți cu o situație care te depășește, ocupă-te mai întâi de panica de care te simți cuprins, și apoi ocupă-te de problemă! Așază-te liniștit pe un scaun, calmează-te și amintește-ți de toate promisiunile lui Dumnezeu și de lucrurile pe care îți place să le faci.

Adevărul este că îngrijorarea nu dispare niciodată. După ce ai rezolvat o problemă, o alta așteaptă să-i ia locul. Așa este în viață, și nu poți schimba mare lucru… Deci, ce-i de făcut? Schimbă-ți perspectiva! În loc să te concentrezi asupra îngrijorărilor, include-L pe Dumnezeu în ecuație. Te-a dezamăgit El vreodată? Nu, și asta nici nu se va întâmpla vreodată! Harul lui Dumnezeu care te-a susținut și care te-a scăpat de cea mai recentă situație îngrijorătoare, va fi cu tine și în situația de față – și în următoarea!

Să remarcăm ce a spus Domnul Isus despre lucrurile pentru care ne îngrijorăm cel mai mult: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:31-33). Așa că, nu mai pune răul înainte!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 17:14-27

Adorarea creştină are efectul de a-l purta pe cel credincios, în duh, sus, „pe munte”, în prezenţa Domnului glorificat. Ce bine ar fi să putem cunoaşte şi noi mai des asemenea momente…! Dar trebuie să ştim să şi coborâm împreună cu El în mijlocul împrejurărilor vieţii din această lume în care împărăţeşte Satan. Aceasta este ceea ce experimentează aici ucenicii. Vindecarea copilului lunatic Îi dă lui Isus ocazia să sublinieze atotputernicia credinţei.

Scena din v. 24-27 este în acelaşi timp şi instructivă şi sensibilizatoare. Petru, întotdeauna gata să treacă la fapte înainte de a cugeta, uitând de viziunea gloriei şi de glasul Tatălui, se angajează în numele Învăţătorului său să plătească darea pentru Templu. Isus îl întreabă cu blândeţe dacă s-a văzut vreodată ca un fiu de împărat să plătească taxă către propriul său tată; iar Simon era tocmai cel care Îl recunoscuse cu puţin înainte ca fiind „Fiul Dumnezeului celui viu” (16.16)! După această clarificare, Domnul îi dă totuşi lui Petru misiunea să plătească această sumă (pe care El nu era dator s-o dea), pentru a-Şi arăta deopotrivă puterea Sa, a Aceluia care stăpâneşte peste întreaga creaţie, inclusiv asupra peştilor mării (Psalmul 8.6,8), precum şi dragostea Sa, a Aceluia care Se asociază cu slabul Său ucenic, plătind în mod egal şi pentru el.

DOMNUL ESTE APROAPE

„Și leviții să înconjoare pe împărat de jur-împrejur, fiecare cu armele sale în mână; și cel care va intra în casă să fie omorât; și voi să fiți cu împăratul când intră și când iese.” Și leviții și tot Iuda au făcut după toate câte poruncise preotul Iehoiada … Și l-au scos pe fiul împăratului și i-au pus coroana și i-au dat mărturia și l-au făcut împărat. Și Iehoiada și fiii săi l-au uns și au zis: „Trăiască împăratul!”.

2 Cronici 23.8,11

Leviții (23) – Pază pentru tânărul împărat

Când bunica sa, Atalia, a ucis toată sămânța împărătească din Iuda, Ioas, în vârstă de un an, a fost ascuns în templu de mătușa sa și de soțul ei, preotul Iehoiada. După ce Ioas a fost ținut ascuns timp de șase ani, Iehoiada a făcut pregătirile pentru a-l încorona ca împărat.

Leviții, slujitorii lui Dumnezeu, au jucat un rol important în această acțiune. În ziua de sabat erau două cete de leviți în slujbă, fiindcă noua ceată își începea slujba la începutul sabatului, iar cea veche și-o încheia la sfârșitul lui. După ce i-a înarmat cu sulițele și cu scuturile lui David, care erau păstrate în templu, Iehoiada i-a așezat în jurul micuțului Ioas, fiul împăratului, care a fost încoronat și uns ca împărat la stâlpul de la intrarea în templu. Totul a fost făcut ținându-se cont așa cum trebuie de sfințenia lui Dumnezeu. Poporul s-a bucurat și și-a îndreptat inima către Domnul. Nelegiuita Atalia a fost omorâtă afară din templu.

După moartea și învierea Sa, Domnul Isus este ascuns, ca să zicem așa, în gloria cerului. Însă, la timpul hotărât de Dumnezeu, El Se va întoarce pe pământ și Își va lua locul de drept ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Nu va fi nevoie ca noi, cei credincioși, să-L păzim atunci, ci ne vom înfățișa împreună cu El, în trupuri glorificate. Până atunci însă, facă Dumnezeu ca toți să trăim în așa fel încât numele Domnului Isus să fie glorificat în noi și noi în El!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui? Căci din El, prin El și pentru El sunt toate.

Romani 11.34,36

Bionică: Să învățăm din ideile lui Dumnezeu (3) – Ursul polar; termitele

În părul blănii ursului polar se găsesc canalicule (canale mici aflate într-un țesut organic) microscopice pline cu aer, care asigură o izolare termică excepțională. Firele de păr, fiind transparente și goale în interior, ca fibrele optice, conduc razele ultraviolete spre pielea de culoare neagră a ursului polar. Pielea absoarbe căldura într-un mod eficient și se încălzește. Ursul polar este, prin urmare, protejat de frigul arctic printr-o instalație de climatizare specială, care se găsește în fiecare fir de păr din blana lui albă. Cercetătorii în domeniul textilelor și constructorii de mașini au studiat colectoarele solare ale ursului polar, pentru a perfecționa sistemele de producere a energiei termice solare.

O movilă de termite poate atinge până la șapte metri înălțime și adăpostește chiar și câteva milioane de termite. Aceste cuiburi sunt construite complex, ca un complicat labirint de camere și de pasaje subterane, prevăzute cu sistem de ventilație, de drenaj, de încălzire și chiar cu aer condiționat. Aerul cald iese prin partea de sus a termitierei cu ajutorul unor ferestre de ventilație. Aerul proaspăt intră prin partea de jos. Răcirea suplimentară se realizează printr-un sistem simplu de vaporizare: termitele stropesc pereții cu apă, scuipând pe ei. Pe măsură ce apa se evaporă, ea răcește aerul, asigurând ventilația. Cine a dat poporului de termite, format din milioane de exemplare, planul pentru o construcție corectă din punct de vedere fizic? De unde știe fiecare termită unde trebuie adăugat material și cum funcționează comunicarea dintre ele? Lucrările Creatorului ne arată înțelepciunea Sa! De ce mai cred încă mulți oameni în teoria evoluției? A-L nega pe Dumnezeu este o nechibzuință.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.38-53 · Ioan 4.1-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ DE LA PĂSĂRI! – Fundația S.E.E.R. România

„Uitaţi-vă la păsările cerului…” (Matei 6:26)

S-ar putea să nu-ți placă partidul politic aflat la putere, dar tu ești într-o situație mai bună decât cea a iudeilor despre care vorbește Domnul Isus în acest pasaj din Predica de pe munte. Țara lor era sub ocupație romană și ei erau obligați să plătească taxe exorbitante pentru cei aflați la putere. Iudeii trăiau ca sclavii, așa că erau foarte îngrijorați. Apoi a venit Domnul Isus și le-a spus: „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:26-27). Cu alte cuvinte, când simți că te îngrijorezi – încearcă să privești la păsări! Ele nu știu de unde le va veni următoarea masă, și cu toate astea, nu vei vedea nicio pasăre doborâtă de atacuri de panică.

Așadar, crezi că afirmația „mult mai de preţ decât ele” ți se aplică și ție?

Un om care-și pierduse locul de muncă, și era abătut și îngrijorat cu privire la întreținerea familiei sale, a observat niște păsări mâncând resturi de tort de căpșuni dintr-un tomberon. Brusc și-a adus aminte de ceea ce spune Scriptura și a zis: „Dacă Dumnezeu le poate hrăni pe aceste păsări cu tort de căpșuni, sigur poate avea grijă și de mine!” Chiar dacă nu ai o imagine de sine foarte bună și crezi că nu meriți grija nimănui, totuși nu crezi că valorezi mai mult decât o pasăre? Așadar, uită-te cât de frumos Se îngrijește Tatăl tău ceresc de ele, și nu uita nicio clipă că mult mai mult Se va îngriji El de tine! Dacă îngrijorarea îți fură fericirea în timpul zilei, și somnul în timpul nopții, ia decizia de-a ține cont și de a pune în practică următorul verset (1 Petru 5:7): „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 17:1-13

Capitolul 16 se încheia cu gândul la suferinţele şi moartea lui Isus; cap. 17 se deschide cu apariţia Sa în glorie, care răspunde promisiunii făcute ucenicilor (16.28). După dispreţul de care Fiul Său a avut parte de la poporul Israel şi după toate formele de necredinţă pe care Acesta le-a întâmpinat în capitolul precedent, Dumnezeu a dorit să pună în scenă, în faţa unor martori aleşi dintre oameni, o anticipare a decorului măreţiei Sale imperiale.

Ce scenă grandioasă! Cei trei ucenici nu pot însă s-o suporte: teama pune stăpânire peste ei (după ce dormiseră Luca 9.32). În final, Dumnezeu trebuie să ia cuvântul, pentru ca Preaiubitul Său să nu fie confundat cu cei doi care-L întovărăşeau în glorie. Abia mai târziu, după învierea Domnului, ucenicii vor înţelege semnificaţia acestei minunate viziuni şi li se va permite să o relateze: aceasta este ceea ce va face Petru în cea dea doua sa epistolă (2 Petru 1.17-18).

Dar acum, în timp ce Moise şi Ilie se întorc la odihna lor, Fiul lui Dumnezeu Îşi reia înfăţişarea Sa de OM smerit, cu chip de rob, pe care încetase să o poarte doar pentru o clipă… Şi, coborând de pe munte, Îşi continuă drumul crucii, absolut singur…

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine plantează o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei?

1 Corinteni 9.7

Această porțiune din Scriptură ne învață despre importanța oferirii de suport financiar pentru cei care Îl slujesc pe Domnul, în special pentru cei care Îl slujesc cu normă întreagă, folosindu-și tot timpul pentru aceasta. Însă, într-un sens mai larg, acest verset are ceva de spus fiecăruia dintre noi cu privire la ce înseamnă a-L sluji pe Domnul. Slujirea pentru Hristos se aseamănă cu mersul la război, cu plantarea unei vii și cu păscutul unei turme.

Știm că există un conflict în care suntem angajați. Lupta noastră spirituală este arătată clar în pasaje precum Efeseni 6; Romani 13.12; 1 Tesaloniceni 5.8 și 2 Timotei 2.3. O armată merge la război fie pentru a-și apăra patria, fie pentru a cuceri teritoriul pe care dușmanul a pus stăpânire. Cu soldatul creștin lucrurile stau la fel. Trebuie să predicăm evanghelia; trebuie să-i restabilim pe frații noștri care au alunecat; trebuie să luptăm pentru credința dată sfinților. Hotărârea și disciplina soldatului sunt caracteristici esențiale pentru slujirea creștină.

Vedem apoi lucrarea de plantare. Această metaforă vorbește despre necesitatea de a pregăti pământul, de a semăna și de a îngriji planta. Viticultorii nu vor da niciodată vina pe o viță că nu crește. Ei își recunosc responsabilitatea de a pregăti condițiile necesare creșterii. Scopul este de a obține, în final, vițe roditoare.

Lucrarea creștină este asemănată și cu păscutul unei turme. Această îndeletnicire necesită o vigilență neîntreruptă. Oile au nevoie de hrană din pășuni verzi; ele au tendința de a se rătăci și sunt atacate de lupi sau de alți prădători. Cei care fac lucrarea de păstor trebuie să fie blânzi, capabili să dea învățătură, să asculte ceea ce au de spus cei pe care-i păstoresc și să fie motivați de dragoste în lucrarea lor.

Nu doar lucrătorii cu normă întreagă trebuie să facă lucrarea Domnului, ci orice credincios își are o parte în ea, în aspectele ei de luptă, de plantare și de păstorire.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin credință înțelegem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, încât tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

Evrei 11.3

Bionică: Să învățăm din ideile lui Dumnezeu (2) – Nuferii gigantici

Există două specii de nuferi giganți: Victoria amazonica și Victoria cruziana. Ambele cresc în ținuturile calde din America de Sud. Remarcabilă este frunza acestor nuferi, care are un diametru de până la trei metri și marginea înaltă, oferind păsărilor de talie mare suficient loc pentru odihnă. O astfel de frunză poate ține chiar și doi copii mici. În ce constă capacitatea portantă a acestor frunze? În partea inferioară se observă un sistem ramificat de membrane și de stinghii de întărire. Unele pornesc radial din mijloc spre exterior, altele au un traseu circular. Aceste frunze uriașe sunt construcții ușoare și totuși au o capacitate maximă de susținere.

Cine a făcut calculele unei asemenea construcții? Cine este proiectantul? Cine a stabilit cotele? Și încă ceva deosebit: floarea este de culoare albă în prima seară când se deschide, atrăgând insectele cu un parfum dulce de ananas, dar și cu o reacție chimică ce produce căldură. Când floarea se redeschide a doua seară, își schimbă culoarea în roșu-purpuriu, pierzându-și însă și parfumul. Insectele prinse înăuntru sunt eliberate, reluând astfel procesul de polenizare. Apoi floarea se închide și se scufundă, misiunea sa fiind îndeplinită.

În secolul al nouăsprezecelea, frunza nufărului Victoria a servit drept model pentru construcțiile ușoare. Un exemplu binecunoscut este Palatul de cristal al arhitectului britanic Joseph Paxton (1803-1865), proiectat special pentru expoziția mondială din Londra, din anul 1851.

O creație genială presupune obligatoriu un inventator genial și acesta nu poate fi decât unicul Dumnezeu.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.22-37 · Ioan 3.22-36

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂSTREAZĂ-ȚI CALMUL! – Fundația S.E.E.R. România

„Dar tu fii treaz în toate lucrurile…” (2 Timotei 4:5)

Ce părere aveți de următoarea întâmplare? O femeie stătea întinsă pe canapeaua din sufragerie, când și-a făcut apariția un șarpe negru mic, care s-a târât pe podea și și-a croit drum sub canapea. Având o frică teribilă de șerpi, ea a alergat spre baie ca să-și cheme soțul, care făcea duș. El a venit alergând, a luat o coadă de mătură din dulap și a început să dea cu ea pe sub canapea. În acel moment, s-a trezit câinele familiei. Curios să vadă ce se întâmplă, câinele a venit pe la spatele soțului și l-a atins cu nasul lui rece pe călcâi. Bărbatul, crezând că l-a mușcat șarpele de călcâi, a leșinat. Soția lui a tras concluzia că el s-a prăbușit din cauza unui atac de cord, așa că a sunat de îndată la spital, care se afla doar la o stradă distanță, pentru a cere ajutor. Ambulanța a venit rapid și echipajul l-a pus pe-o targă. Dar în timp ce-l scoteau afară din casă, șarpele a reapărut de sub canapea. Un membru al echipajului s-a speriat atât de tare încât a scăpat targa și a rupt piciorul bărbatului. Văzând ce s-a întâmplat cu soțul ei, soția a căzut ca secerată pe podea. Între timp, șarpele a dispărut în liniște!

Această întâmplare ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, nu-i așa? Un vechi proverb african spune: „Există patruzeci de feluri de nebunie, dar numai un singur simț al realității.” Când acționezi impulsiv, lucrurile se vor înrăutăți înainte să se amelioreze. Așadar, înainte să te panichezi, calmează-te și cere-i lui Dumnezeu înțelepciune și ajutor, chiar și în cele mai simple lucruri. Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este: păstrează-ți calmul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 16:13-28

Din întrebarea pe care Domnul le-o pune ucenicilor Săi aflăm că părerile despre El erau împărţite; şi la fel sunt şi astăzi. Dar tu, cititorule, poţi spune cine este Isus şi ce reprezintă El pentru tine? Tatăl din ceruri i-a dictat lui Petru minunata mărturisire: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (v. 16). Aceasta este temelia de neclintit pe care Domnul va zidi Adunarea Sa, în care fiecare credincios, asemeni lui Petru, va deveni o piatră vie. Cum ar putea izbuti forţele răului împotriva celor care sunt ai lui Hristos şi pe care El Însuşi îi zideşte? Domnul îl va onora pe ucenicul Său cu o misiune specială: aceea de a deschide (prin predicile lui) porţile împărăţiei pentru iudei şi pentru naţiuni (Fapte 2.36; 10.43).

„De atunci”, Isus, menţionând Adunarea, va trebui să vorbească şi despre preţul pe care-l va plăti pentru a o dobândi: suferinţele şi moartea Sa. Sărmanul Petru! Cu o clipă înainte vorbise sub inspiraţie divină, iar acum devine un instrument al lui Satan! Vrăjmaşul caută să-L abată şi pe Hristos de la calea Sa de ascultare, dar este recunoscut pe dată şi respins.

Isus, Cel care a străbătut primul calea renunţării totale, nu ascunde ceea ce presupune mersul în urma Sa (comp. cu cap. 10.37-40). Suntem noi gata să-L urmăm cu orice preţ? (Filipeni 3.8).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă voi spune cele cerești? Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.

Ioan 3.12,13

În prima parte a capitolului, Domnul vorbise despre lucruri pământești – despre Împărăția lui Dumnezeu și despre necesitatea nașterii din nou pentru ca cineva să poată vedea Împărăția și să poată intra în ea. Acum Domnul începe să vorbească despre lucrurile cerești și despre viața eternă, precum și despre necesitatea împlinirii lucrării de la cruce. Dacă omul nu voia să creadă atunci când Hristos vorbea despre lucruri pământești, cu mult mai puțin va fi el capabil să creadă în lucrurile cerești.

Prin urmare, dacă nașterea din nou este necesară pentru a vedea lucrurile pământești, este nevoie de mult mai mult decât atât pentru ca cineva să înțeleagă lucrurile cerești. Ioan Botezătorul și profeții din vechime vorbiseră despre lucrurile pământești, însă niciun om nu fusese în cer pentru a vorbi despre lucrurile care sunt acolo. Însă, dacă niciun om nu era capabil să se urce la cer pentru a aduce vești despre lucrurile cerești, exista Unul care, în har, coborâse din cer – Fiul Omului, care este în cer.

Aceasta este o expresie cu semnificație foarte adâncă. Ea ne arată că, deși Domnul este Om cu adevărat, totuși El aparține cerului și este ceresc în caracter. Noi punem „omul” în legătură cu „pământul”, însă în Fiul Omului vedem un Om în legătură cu cerul. El este Obiectul plăcerii cerului, Centrul laudei cerești. El putea vizita pământul, însă locuința Lui era în cer. Deși umbla pe pământ, El trăia în cer în toate zilele călătoriei Sale aici. Expresia „lucruri cerești” mai apare doar în alte două pasaje – Evrei 8.5 și 9.23. Ea face referire la creștinism.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute … Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El.

Coloseni 1.16

Bionică: Să învățăm din ideile lui Dumnezeu (1) – Floarea de lotus

Termenul bionică, obținut prin compunere din cuvintele biologie și tehnică, descrie implementarea creativă a ideilor din biologie în tehnică.

Deși floarea de lotus din India crește în ape mâloase, murdăria care ajunge pe frunze nu se lipește de acestea și poate fi spălată cu o cantitate foarte mică de apă. Acest mod de autocurățare este numit „efectul lotus”. Cum poate fi explicat? Pe suprafața frunzei se găsesc granule de ceară vegetală care au o înălțime de 10-20 microni (1 micron = 0,001 mm), poziționate la distanțe de 10-15 microni unele de altele; aceste granule împiedică particulele de murdărie și de apă să ajungă în contact cu suprafața propriu-zisă a frunzei. Profesorul Wilhelm Barthlott (născut în anul 1946) a încercat să aplice principiul acestei autocurățări naturale suprafețelor tehnice. Vopselele de fațadă cu sistem de autocurățare transpun în practică această idee.

Din experiența zilnică știm că o idee are un inițiator. Dar cine este inventatorul tuturor conceptelor biologice? Dumnezeu este singura sursă, o inteligență infinită. Acela care consideră că totul se datorează evoluției este indus în eroare, deoarece, conform legilor naturii, informația, care este baza oricărei forme de viață, nu poate apărea de la sine în materie. Oamenii onorează mulți zei, dar care este adevăratul Dumnezeu? Un singur Dumnezeu ne-a vizitat pe noi, oamenii, aici pe pământ, iar acesta este Dumnezeul Bibliei. El a venit la noi pe pământ în Fiul Său Isus Hristos – „prin care [prin Isus], [Dumnezeu] a făcut și lumile [universul]” (Evrei 1.2). Cât de minunate sunt lucrările lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 1.1-21 · Ioan 3.9-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RĂSPÂNDEȘTE HARUL LUI DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu…” (Galateni 2:21)

Chuck Swindoll observa că în calitatea de credincioși pe care o avem, suntem deseori intoleranți față de aceia care „nu se potrivesc cu tiparul nostru” – iar această atitudine se manifestă prin priviri acide sau comentarii caustice. Asemenea reacții vor mistui biserica mai repede decât focul din subsol sau decât orice pandemie. Pavel i-a mustrat pe galateni pentru că L-au părăsit pe Hristos (vezi Galateni 1:6), „făcând zadarnic harul lui Dumnezeu” (vezi Galateni 2:21) și fiind „fermecați de legalism” (vezi Galateni 3:1).

Firește, libertatea are limite. Harul nu scuză libertinajul. Opusul legalismului nu este „fă tot ce vrei și-ți place”! Însă limitele sunt mai largi decât putem noi înțelege. De exemplu, eu nu pot să cred că genurile muzicale care-L fac pe Dumnezeu să zâmbească sunt muzica clasică sau cea religioasă. Nu cred nici că îmbrăcămintea necesară pentru a intra în biserică înseamnă costum și cravată. Dar haideți să vedem cine este preocupat de înfățișarea exterioară. Nu despre Dumnezeu este vorba! El „Se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Domnul Isus Și-a rezervat cea mai puternică și mai acuzatoare predică pentru legaliști – pentru fariseii de-atunci și pentru cei de azi. Când a venit vorba despre manifestarea neprihănirii proprii, Domnul Isus a vorbit fără menajamente. El a știut că era momentul să Se ocupe de cei care stăteau în locurile destinate închinării, dar îi disprețuiau și-i desconsiderau pe ceilalți. De nu mai puțin de șapte ori a exclamat El „vai de voi!”, deoarece acesta este limbajul pe care îl înțeleg fariseii.

Și încă două comentarii finale:

1) Dacă ai vreo tendință spre fariseism, de orice formă, stopeaz-o! Să nu faci parte dintre oamenii care își bat joc și se uită de sus la ceilalți. Nu fi un fariseu al secolului douăzeci și unu!

2) Când fariseii zilelor noastre încearcă să-ți controleze viața, oprește-i! Amintește-le, curajos, acestor prefăcuți religioși că paiul din ochiul tău este socoteala ta cu Dumnezeu, și că ei trebuie să fie atenți la bârna din ochii lor. Dar nu uita că trebuie s-o faci cu dragoste!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 16:1-12

Încă o dată fariseii cer un semn (cap. 12.38…); încă o dată Isus le aminteşte de semnul lui Iona: moartea Sa pe care urma să o împlinească. Creştinii de azi, care sunt în ajunul revenirii Lui, nu mai trebuie să aştepte semne înainte de venirea Sa. Credinţa lor se odihneşte pe promisiunea Sa şi nu pe dovezi vizibile, pentru că altfel nu ar mai fi credinţă. Totuşi, câte indicii avem că aici, jos, se apropie sfârşitul istoriei Bisericii! Mândria omului creşte mai mult ca oricând; lumea creştinată manifestă caracteristicile din 2 Timotei 3.1-5. În plus, sunt şi semne exterioare: poporul evreu se întoarce în ţara lui, naţiunile Europei încearcă să se unească în cadrul vechiului imperiu roman… Să deschidem ochii şi să ni-i ridicăm spre cer: Isus revine.

Domnul îi lasă pe aceşti necredincioşi şi pleacă (v. 4). Acum însă chiar ucenicii Lui Îl întristează, atât prin lipsa lor de încredere, cât şi prin faptul că nu-şi mai aduc aminte, după cum în cap. 15.16-17 Îl mâhniseră prin lipsa lor de pricepere. Nu suntem şi noi uneori ca ei? Să reţinem îndemnul pe care Dumnezeu ni-l dă prin chiar gura lui Petru, de a arunca asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El Însuşi Se îngrijeşte de noi (1 Petru 5.7).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și despre Levi a zis: „Tumim al tău și Urim al tău sunt pentru bărbatul evlavios al tău, pe care l-ai încercat la Masa, cu care Te-ai certat la apele Meriba, care a zis despre tatăl său și despre mama sa: «Nu i-am văzut!». Și n-a recunoscut pe frații săi și n-a cunoscut pe fiii săi; pentru că ei au păzit cuvântul Tău și au ținut legământul Tău”.

Deuteronom 33.8,9

Părea un lucru foarte sever și lipsit de dragoste ca Levi să nu-și recunoască părinții și frații, însă cerințele lui Dumnezeu sunt supreme, iar Domnul nostru Isus a rostit aceste cuvinte solemne: „Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, și mama, și soția, și copiii, și frații, și surorile, și chiar propria sa viață, nu poate fi ucenic al Meu” (Luca 14.26).

Acestea sunt cuvinte clare, care ne dezvăluie taina care stă la baza întregii slujiri adevărate. Nimeni să nu-și închipuie însă că cei credincioși ar trebui să fie lipsiți de afecțiune naturală! Nicidecum! Așa ceva ne-ar pune în legătură cu caracteristicile apostaziei din zilele din urmă (2 Timotei 3.3). Însă, atunci când îngăduim cerințelor afecțiunii naturale să stea în calea slujirii cu inimă întreagă pentru Hristos și atunci când așezăm așa-zisa dragoste pentru frații noștri pe un loc superior credincioșiei față de Hristos, suntem nepotriviți pentru slujirea Lui și nevrednici de a purta numele de slujitori ai Săi.

Să remarcăm cu atenție că ceea ce a format temeiul moral al folosirii lui Levi în slujba Domnului a fost faptul că el nu și-a recunoscut nici părinții, nici frații, nici copiii. Într-un cuvânt, el a dat deoparte cu totul cerințele naturale și a oferit în inima sa un loc de supremație cerințelor lui Iahve. Aceasta, repet, este singura temelie adevărată pentru caracterul slujitorului.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te sprijini pe înțelepciunea ta.

Proverbe 3.5

Înțelepciune limitată

Biblia și credința creștină nu sunt în niciun caz în conflict cu înțelepciunea omului.

Omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” și a primit porunca de la Dumnezeu să-și supună pământul. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a înzestrat cu inteligență, cu talent și cu putere, iar cu acestea omul creează lucruri mărețe și senzaționale: prin telescop descoperă noi galaxii, iar prin microscop recunoaște cei mai mici atomi. El gândește și cercetează, combină și programează. Dar apoi vede că viața sa pe pământ este numai „o suflare” care trece repede (Iov 7.7). Odată cu moartea, omul ajunge la o graniță peste care mintea lui nu mai poate să vadă.

Orice cunoștință omenească este mărginită. Omul nu poate să știe ce se va întâmpla mâine. Cu privire la Dumnezeu și la diavol, la viață și la moarte, la cer și la iad, nu ne putem bizui pe mintea sau pe cunoștința omenească.

Este mintea fără valoare sau ne pune piedici? Nu, dacă o folosim ca „unealtă”, și nu ca „sursă de informare” în întrebările spirituale! Numai Dumnezeu ne poate da informații corecte la aceste întrebări. Aceste informații le găsim în Biblie. Pentru a înțelege și a accepta mesajele lui Dumnezeu, avem nevoie și de minte și de credință. Dar să nu ne bizuim pe mintea noastră, ci pe Dumnezeu și pe Cuvântul Său!

O întrebare foarte veche este aceasta: „Cum ar fi omul drept înaintea lui Dumnezeu?” (Iov 9.2). Răspunsul la aceasta îl primim venind la Hristos.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 24.1-13 · Ioan 2.13-25

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EVITĂ „MELCII” – Fundația S.E.E.R. România

„Nu te împrieteni cu omul mânios…” (Proverbele 22:24)

Ai văzut vreodată o cochilie de stridie goală în interior? Te-ai întrebat cum a ieșit stridia de-acolo? Dacă te uiți cu atenție, vei găsi o gaură mică în partea superioară a cochiliei. Ea este făcută de un melc. Această mică creatură oceanică are un apendice care funcționează ca un burghiu. Cu ajutorul lui, melcul sfredelește cochilia și aspiră stridia prin gaură, încetul cu încetul, până când o termină. Ce putem învăța noi din această istorisire?

Nu permite ca izbucnirile furioase sau remarcile critice ale cuiva să provoace o fisură sau o gaură în caracterul tău, și să-ți răpească buna dispoziție. Dacă nu ești atent, poți deveni extrem de iritat, până acolo încât furia și amărăciunea vor începe să fiarbă în tine. Și asta poate fi periculos pentru sănătatea ta. Există un munte de dovezi medicale care susțin faptul că anumite tipuri de depresie sunt pur și simplu traume și conflicte interioare nerezolvate. Amintește-ți ce spune următorul proverb: „Nu ceea ce mănânci, ci ceea ce te mănâncă te îmbolnăvește.”

Biblia spune: „Nu te împrieteni cu omul mânios, şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui, şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet.” (Proverbele 22:24-25). Dacă ești înțelept, vei ocoli persoanele care sunt în permanență critice sau furioase pe viață, precum și pe cele care-și găsesc plăcerea în a sâcâi pe alții. Cu alte cuvinte: evită melcii!

Iată în încheiere cuvintele lui John Mason, care scria: „O modalitate de a te elibera de poverile nedorite este să-ți muți gândul de pe lucrurile care par a fi împotriva ta. Când te gândești până la obsesie la factori negativi, le vei atribui o putere pe care în realitate nu o posedă. Faptul de a vorbi despre nemulțumirile tale nu face altceva decât să le mărească și mai mult importanța. Focalizează-te pe iertarea, pe planul și pe Cuvântul lui Dumnezeu, și ai să vezi cum te vei elibera de vechile situații care persistă ‚ca lipiciul’!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 15:1-20

Zelul religios al fariseilor se mărginea la respectarea cu stricteţe a unor forme exterioare şi a unor tradiţii. Sub această mască evlavioasă (care pe oameni îi poate induce în eroare, nu însă şi pe Dumnezeu), fariseii se lăsau conduşi de toate tendinţele inimii lor fireşti. Au ajuns să se sustragă, din zgârcenie, până şi de la cele mai elementare datorii, precum aceea de a se îngriji de nevoile părinţilor lor (v. 5; comp. cu Proverbe 28.24). Întrebarea Domnului din v. 3 răspunde punct cu punct celei puse de farisei în v. 2.

Prin tradiţiile lor, aceştia desfiinţau poruncile lui Dumnezeu. Atunci Isus, Cel pentru care aceste porunci erau o desfătare, îi pune pe aceşti ipocriţi în faţa propriilor lor scripturi. Apoi, spre folosul ucenicilor care fuseseră şi ei încurcaţi de cuvintele Lui, Domnul dezvăluie răutatea inimii omeneşti şi falimentul ei total: mâinile pot fi spălate cu grijă, în timp ce inima rămâne murdară. Recunoaştem cât de real este acest inventar înspăimântător al conţinutului inimii omului, al propriilor noastre inimi (v. 19,20), chiar când îl mascăm cu o înfăţişare respectabilă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

Geneza 2.22

Căsătoria este cea mai veche și una dintre cele mai nobile instituții pe care Dumnezeu le-a rânduit omului. Căsătoria a fost planul lui Dumnezeu pentru om încă de la începutul istoriei lui. În grădina Eden, El Însuși a constituit primul cuplu, iar Cuvântul Său declară: „Căsătoria să fie ținută în onoare în toate” (Evrei 13.4). Astfel, autoritatea lui Dumnezeu este pusă ca o pecete asupra acestei instituții a căsătoriei.

Bărbatul nu este complet în el însuși. Femeia este cea care îl împlinește, completând lipsurile lui. Ea este tare în aspectele în care el e slab și este slabă în aspectele în care el e tare, iar împreună ei formează o plinătate, un trup. Așa ne spune Scriptura: „Dumnezeu l-a făcut … Parte bărbătească și parte femeiască i-a creat; și i-a binecuvântat și le-a pus numele Adam” (Geneza 5.1,2). A fost nevoie atât de bărbat, cât și de femeie, pentru a alcătui un Adam complet.

Căsătoria lui Adam constituie etalonul pentru toate celelalte căsătorii. Dumnezeu a pregătit legătura dintre Adam și Eva și așa face El în cazul oricărei căsătorii după gândul Său. Înțelepciunea divină discerne momentul în care singurătatea omului nu mai este utilă și El Se îngrijește să-i pregătească o mireasă care reprezintă adevărata împlinire a naturii sale. Adam a putut spune despre Eva că a fost: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine” (Geneza 3.12). Astfel trebuie să poată spune orice bărbat cu privire la soția sa; el trebuie să se gândească la ea ca la un dar din partea Domnului. „Cine a găsit o soție a găsit un lucru bun și a primit har de la Domnul”; „Casa și averea sunt o moștenire de la părinți, dar o soție chibzuită este de la Domnul” (Proverbe 18.22; 19.14).

În cazul lui Adam nu a existat o alegere a soției; ea a fost pregătită de Dumnezeu în mod special pentru el. Un vechi proverb spune: «Căsătoriile sunt făcute în cer». Doar Dumnezeu poate pregăti un ajutor potrivit, doar El poate uni un tânăr și o tânără astfel încât ei să poată fi un singur trup în Domnul. El este Cel care poate cunoaște ce caracter și ce temperament poate contrabalansa și poate completa caracterul și temperamentul cuiva. Dumnezeu este singurul care poate „aranja” căsătoriile, dacă putem spune așa; aici ar trebui să subliniem în trecere că toți cei care încearcă să joace acest rol eșuează.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-am deprins să fiu mulțumit în mine însumi, în împrejurările în care mă găsesc. Știu să fiu smerit, și știu să trăiesc în belșug. În toate lucrurile și în toate privințele m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.

Filipeni 4.11,12

Mulțumit pe holul spitalului

Prietenul meu îi ajutase pe alții toată viața lui. Acum îmbătrânise. Când am vrut să-l vizitez, am aflat că se afla la spital. Deoarece toate saloanele erau ocupate, petrecuse noaptea pe holul unei secții a spitalului. Eram intrigat! Acest om îi ajutase pe alții toată viața lui, iar acum, când avea și el nevoie de ajutor, nu se găsea pentru el nici măcar un loc într-un salon! Imediat m-am dus la administrația spitalului și am primit promisiunea că prietenul meu va fi mutat numaidecât într-un salon.

Apoi m-am îndreptat spre patul său aflat pe hol. Înainte să pot spune ceva, el mi-a zis: „Cât de minunat este că patul meu se află aici, pe hol! De mult timp n-am mai avut ocazia să le spun altor oameni despre Domnul Isus. Acum am ajuns la spital și m-au pus tocmai în acest loc strategic. Nici nu-ți poți închipui cu câți oameni am vorbit deja. Dumnezeu a condus bine toate lucrurile! Mă aflu acum aici și pot să le spun altora că sunt pe calea spre veșnicie. Oamenii vin să-mi spună necazul lor, iar eu mă rog cu ei. Cât de extraordinar a condus Domnul toate!”.

Ce mult m-am rușinat de gândirea mea greșită! Și Pavel a fost mulțumit cu situația lui, dar nu pentru că în temniță era frumos, ci pentru că acolo putea să-I slujească lui Dumnezeu. „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și-L lăudau pe Dumnezeu cu cântări, iar cei închiși îi ascultau” (Fapte 16.25). Și eu doresc să am ochi deschiși pentru ocazii potrivite, să fiu smerit, să accept oportunitățile venite de la Dumnezeu și să am curaj să le folosesc!

Citirea Bibliei: 2 Samuel 23.13-39 · Ioan 2.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FOLOSEȘTE-ȚI TALENTELE! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu fi nepăsător de darul care este în tine…” (1 Timotei 4:14)

Luigi Tarisio s-a născut în Italia în 1796. El a fost un colecționar de viori și s-a mândrit foarte mult cu viorile rare pe care le-a descoperit. El a achiziționat doar instrumente de cea mai bună calitate. Cu toate acestea, nimeni nu a știut cu adevărat despre pasiunea lui Tarisio până după moartea sa. În timpul evaluării proprietății sale, au fost descoperite în podul casei lui vreo 246 de viori valoroase! Una dintre cele mai scumpe, ascunsă în sertarul unui șifonier vechi, era un Stradivarius pe care îl cumpărase de la cineva care îl deținea doar ca obiect de colecție.

Comentând situația, un pastor și predicator cunoscut – Dr. W. Y. Fullerton – a apreciat că, păstrând instrumentul, Tarisio „a privat lumea de muzica pe care putea s-o ofere acea vioară.” Dar și alții înaintea lui făcuseră la fel. De fapt, de când se cântase ultima oară pe acel valoros Stradivarius, din colecția sa, trecuseră 147 de ani! Un psiholog a tras concluzia: „Să nu mori cu muzica înăuntrul tău… Să nu ajungi la sfârșitul vieții tale și să spui: „Și dacă toată viața mea a fost greșită?” Dumnezeu ți-a dat daruri și El se așteaptă să le folosești. Dacă aștepți până când o poți face perfect, nu o vei face deloc!”

Isus a spus: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5:13-14). Trebuie să înțelegi următorul lucru: Dumnezeu îți va cere socoteală pentru talentele tale, pentru dezvoltarea lor la maximum, pentru folosirea lor în glorificarea Numelui Său, și în a-i binecuvânta pe alții!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 14:22-36

Această scenă a corabiei în mijlocul furtunii zugrăveşte poziţia actuală a răscumpăraţilor Domnului. În timp ce El este în ceruri, aparent absent, dar rugându-Se şi mijlocind pentru ei, aceştia au de traversat într-un mod supărător marea agitată a acestei lumi. Este noaptea morală: vrăjmaşul stârneşte împotrivirea oamenilor, acţionând precum vântul şi valurile care fac zadarnice eforturile celor care vâslesc. Dar nu vine Isus în întâmpinarea alor Săi? Vocea Lui cunoscută îi îmbărbătează pe sărmanii ucenici: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (v. 27). Şi credinţa, sprijinindu-se pe cuvântul Său (vino!), îl poartă pe Petru în întâmpinarea Celui care-l iubeşte. Dintr-o dată însă această credinţă dispare şi Petru se afundă. Ce se întâmplase? Petru şi-a luat privirile de la Învăţătorul Său şi a privit la înălţimea valurilor şi la furia vântului, ca şi cum ar fi fost mai uşor de mers pe o apă liniştită decât pe o mare agitată! Dar a strigat la Domnul şi El i-a venit imediat în ajutor.

Apoi Isus este primit în ţinutul Ghenezaretului, unde înainte nu făcuse multe minuni, din cauza necredinţei oamenilor (13.58). Aceasta este o imagine a momentului când poporul Lui, cel care L-a respins, Îl va recunoaşte şi Îl va onora, fiind eliberat prin El.

DOMNUL ESTE APROAPE

Cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale.
Vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este.

Filipeni 3.20,21; 1 Ioan 3.2

Apostolul privește către cer, Îl vede pe Hristos în glorie și înțelege că cei credincioși vor fi făcuți asemenea cu chipul Fiului lui Dumnezeu în glorie. Acum, pe pământ, putem umbla așa cum a umblat El, deci să fim asemenea Lui, din punct de vedere moral, încă de pe acum, însă, pentru a fi asemenea cu chipul Lui, trebuie să așteptăm gloria viitoare. Acum suntem încă în aceste trupuri ale smereniei noastre, supuse bolii, îmbătrânirii și morții.

Cum vom fi deci eliberați de aceste trupuri ale smereniei? Privim la Hristos în cer și vedem că vom fi ca El; cetățenia noastră – căminul afecțiunilor noastre – este în cer și din cer așteptăm schimbarea trupurilor noastre. „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale.”

Odinioară, El a venit ca Mântuitor pentru a ne elibera de păcate și de judecată prin moartea Sa la cruce. În viitor, El va veni ca Mântuitor pentru a ne elibera de aceste trupuri ale smereniei.

Hristos este Nădejdea noastră și, la venirea Sa, ceea ce am nădăjduit se va împlini în glorie. Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, vom fi ca Hristos și cu Hristos.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

1 Ioan 1.9

Ați spus „păcat”?

Dacă vom asculta ce spun oamenii despre păcat, vom auzi tot felul de idei ciudate:

Unul spune cam așa: După mine, păcatul este ceva învechit, o idee din Evul Mediu care era folosită de biserică pentru a le provoca teamă enoriașilor și pentru a-i ține în frâu.

Un altul spune: Păcatul înseamnă crimă, furt de copii, viol, însușire ilegală de bunuri, tot ceea ce pe bună dreptate te duce la închisoare. Dar aceasta nu-i problema mea.

Un al treilea spune: Din fericire, astăzi nu mai suntem așa de severi ca mai demult. Există puțin compromis în tot ceea ce se referă la morală. Mai demult era multă ipocrizie.

De fapt, nu este important ce înțelegem noi, oamenii, prin păcat, ci decisiv este ce gândește Dumnezeu și ce spune Biblia despre el. Păcatul este orice încălcare a principiilor sfinte ale lui Dumnezeu. El nu trece nimic cu vederea, dar iartă totul, pentru că Isus Hristos a murit la crucea de pe Golgota.

Pe cine iartă Dumnezeu? Oare pe cei buni și mai puțin vinovați, așa cum sunt de părere unii? Nu, ci Biblia ne spune că sunt iertați cei care se întorc la Dumnezeu și mărturisesc înaintea Lui păcatele lor. Aceasta înseamnă că trebuie să admitem că am încălcat principiile Sale. Harul pe care îl oferă Dumnezeu este valabil pentru oricine crede în Isus Hristos și Îl acceptă ca Mântuitor al său.

Ai acceptat iertarea Sa și harul Său?

Citirea Bibliei: 2 Samuel 23.1-12 · Ioan 1.43-51

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII ÎNCET LA MÂNIE! – Fundația S.E.E.R. România

„Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Proverbele 15:18)

Înțeleptul Solomon ne sfătuiește în mod repetat să fim „înceți la mânie” (vezi Proverbele 14:29; 15:18; 16:32). Ia-ți Biblia și citește aceste versete rar, cugetă la ce-ai citit și roagă-te pentru iluminarea minții tale. Acordă o atenție suplimentară momentelor din Scriptură când Domnul Isus s-a mâniat (aceste momente au fost puține) și ceva îți va sări imediat în ochi. Niciodată nu s-a mâniat pentru ceva ce i-a făcut cineva Lui. Nu s-a răzbunat niciodată și nu a strigat la cineva care I-a greșit. Chiar dacă soldații L-au țintuit pe cruce, El S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34).

Uluitor, nu-i așa?

Așadar, dacă ești serios în dorința ta de a-L urma pe Domnul Isus Hristos, tu trebuie să înveți să Îi urmezi exemplul! Biblia spune: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.” (Proverbele 15:1). Ai observat că pompierii profesioniști nu se luptă cu focul, aproape niciodată, folosind foc? De cele mai multe ori, apa este cel mai bun instrument. Tot astfel, un răspuns blând la un comentariu furios este ca și cum ai turna apa proaspătă a calmului peste focul temperamentului aprins.

Un sondaj realizat la Universitatea Kenyon a confirmat printr-o serie de experimente faptul că atunci când strigi la cineva, aproape întotdeauna acea persoană strigă la rândul ei la altcineva. Cercetările au dovedit și că poți controla tonul vocii cuiva în funcție de tonul pe care îl adopți tu. Dacă ai o voce blândă, nu doar că vei evita să devii mânios, ci cel mai probabil vei împiedica și cealaltă persoană să se mânie. Îți dorești cumva să te asemeni mai mult cu Hristos și să știi mai bine cum să te comporți cu ceilalți? Atunci cuvântul pentru tine astăzi este acesta: fii încet la mânie!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 14:1-21

Capitolul 11 ni l-a prezentat pe Ioan Botezătorul în închisoare. Aici aflăm că fusese aruncat acolo de către Irod (fiul celui din cap. 2). Pentru ce motiv? Pentru că Ioan îndrăznise să-l mustre că o luase pe soţia fratelui său. Acum martorul credincios plăteşte cu viaţa adevărul pe care a avut curajul să-l spună direct regelui. Moartea sa în timpul serbărilor şi a distracţiilor de la curtea regală este plata cerută de cel rău în schimbul plăcerii (comp. cu Iacov 5.5,6). Poate că lui Irod i-a părut rău o clipă, dar el nutrea de mult dorinţa tainică de a-l omorî pe Ioan (v. 5), pentru că ura faţă de adevăr şi ura faţă de cei care îl rostesc merg întotdeauna împreună (Galateni 4.16). Din punct de vedere omenesc, sfârşitul lui Ioan este tragic şi oribil; în ochii lui Dumnezeu însă este sfârşitul triumfător al „alergării sale„ (Fapte 13.25).

Printre rânduri citim ceea ce a însemnat pentru Isus vestea morţii precursorului Său. Nu era acesta anunţul respingerii şi al răstignirii Sale? Pare că tristeţea L-a făcut să simtă nevoia de a rămâne singur (v. 13), dar mulţimile veniseră deja după El, iar inima Sa, gândindu-Se numai la alţii, a fost cuprinsă de milă şi El a făcut pentru ei minunea celei dintâi înmulţiri a pâinilor.