Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Și i-am adunat la râul care curge spre Ahava și am așezat tabăra acolo trei zile; și eu am căutat prin popor și printre preoți și n-am găsit pe niciunul dintre fiii lui Levi. Și am trimis la … oameni cu pricepere; și i-am trimis la Ido, capul, … ca să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru. Și pentru că mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe un om cu pricepere dintre fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, și anume pe Șerebia, și pe fiii săi și pe frații săi, optsprezece.

Ezra 8.15-18

Leviții (26) – Oameni cu pricepere

După aproximativ șaizeci de ani de când împăratul Cirus îngăduise iudeilor să se întoarcă din captivitatea babiloniană, Ezra, preot și cărturar, a avut dorința să meargă la Ierusalim. Templul fusese reconstruit în vremuri dificile, însă era cu mult mai modest decât cel construit de Solomon.

Ezra i-a adunat și pe alții care să meargă cu el. Și-au făcut tabăra la râul Ahava, pentru a se smeri înaintea lui Dumnezeu, pentru a se ruga și pentru a înțelege de la El calea pe care trebuiau să meargă. Căutând printre cei adunați acolo, Ezra n-a găsit niciun levit. A trimis îndată câțiva oameni cu pricepere la Ido, căpetenia leviților, cerându-i să-i trimită slujitori pentru casa lui Dumnezeu. Drept rezultat, doi oameni de frunte, dintre ei fiind unul plin de pricepere, împreună cu fiii și cu frații lor, în total patruzeci de oameni, s-au adăugat lor, alături de două sute douăzeci de netinimi – lucrători la munca de jos.

Ce bine este să găsești oameni cu pricepere printre slujitorii lui Dumnezeu, simbolizați de leviți în Scriptură! În zilele lui Ezra, mulți iudei dobândiseră poziții bune în imperiul persan și nu erau interesați să se întoarcă la templul din Ierusalim, în provincia obscură de dincolo de Râu. Și astăzi, printre slujitorii capabili ai Domnului, puțini sunt cei care posedă o adevărată înțelegere a gândurilor lui Dumnezeu și care doresc să se adune doar în Numele Domnului Isus, într-o smerită obscuritate. Mulți dintre slujitorii lui Dumnezeu astăzi doresc mai degrabă să fie cunoscuți de oameni pentru lucrarea lor, decât să fie cunoscuți de Dumnezeu pentru ascultarea lor față de Cuvântul Său.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

În temerea de Domnul este o încredere tare și copiii ei vor avea un loc de refugiu.

Proverbe 14.26

La fel de sigur ca acasă

— Ce bine că pentru noaptea asta avem un acoperiș deasupra capului! Dar, deoarece regiunea este cam pustie și părăsită, propun ca în timpul nopții să stăm de pază pe rând și să nu lăsăm pistoalele din mâini. Nu se știe ce se poate întâmpla.

— Da, cred că ar fi bine să facem așa.

Cabana din lemn în care se aflau cei doi bărbați era singura așezare omenească pe care o întâlniseră după o călătorie lungă și obositoare. Cei doi călătoriseră în urmă cu mulți ani prin pădurile Americii și aflaseră pe atunci că, în case izolate, călătorii erau deseori jefuiți.

Ei au fost invitați la cină. După ce au mâncat mâncarea simplă oferită de gazde, stăpânul casei – un bărbat în vârstă – le-a spus oaspeților că familia sa obișnuiește ca după cină să citească împreună câteva versete din Biblie și apoi să se încredințeze cu toții ocrotirii lui Dumnezeu. Bărbatul a luat Biblia mare de pe raft și a citit din ea. La sfârșit s-a rugat, mulțumindu-I întâi de toate lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui; L-a rugat de asemenea să-i ocrotească; iar pentru cei doi călători a cerut stăruitor ca ei să găsească un cămin în cer prin credința în Domnul Isus.

Apoi oaspeții s-au retras în camera lor. Unul dintre ei a spus celuilalt:

— În această casă nu trebuie să ne îngrijorăm de siguranța noastră.

— Ai dreptate, a spus însoțitorul său. Acolo unde oamenii citesc Biblia și se roagă, poți dormi fără griji. Mă simt aici la fel de sigur ca acasă.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 18.1-16 · Ioan 12.1-8

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VOIA LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângerile lui Ieremia 3:25)

Dacă te confrunți astăzi cu o luptă spirituală (și noi toți ne confruntăm!), iată trei gânduri care te vor ajuta:

Primul: înțelege că nu e ușor să faci voia lui Dumnezeu. Satan, dușmanul tău, nu renunță la nimic fără luptă, și neliniștea este una dintre armele sale secrete. De aceea Biblia spune: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9). Învingătorii nu sunt neapărat mai educați sau mai talentați decât alții, ci doar mai perseverenți. Ei se luptă să treacă dincolo de punctul în care alții renunță.

Al doilea gând: crede că voia lui Dumnezeu este pentru binele tău suprem. Tu ești odrasla unui Dumnezeu desăvârșit, așa că poartă-te ca atare! Legământul Său cu tine este veșnic, așa că gândește în termenii aceștia. Binele tău suprem este dorința și plăcerea Sa, așa că trăiește avându-le în minte. Biblia spune: „doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău” (3 Ioan vers. 2).

Al treilea gând (util într-o confruntare spirituală): invocă prin credință ceea ce ți-a promis Dumnezeu. Deprimarea acționează ca un hoț. Ea îți poate fura timpul cu cei dragi ai tăi, banii pe care i-ai putea folosi pentru a-ți atinge scopurile, sau energia necesară pentru a împlini planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Proorocul Isaia a spus: „El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui… şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:4-5). La cruce, Domnul Isus a câștigat tot ce îți este necesar.

Așa că, îndrăznește în Numele Domnului Isus și cere acest lucru cu credință, după cum spune Scriptura: „Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 6:16-30

Treptat-treptat, profetul schimbă tonul, nemaipunând de acum accentul pe dragostea divină, ci pe mânie. Domnul este pregătit să-Şi „viziteze„ poporul în judecată (v. 6,15; Isaia 10.3). Pentru aceasta Se va folosi de un vrăjmaş venind din nord (v. 22), după cum prevestea cazanul „fierbând„ din cap. 1, gata să-şi reverse conţinutul înspăimântător şi să inunde ţara lui Israel. Un nou apel al harului se interpune însă între aceste pedepse. Să-l ascultăm; el se adresează fiecăruia în parte: „Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, care este calea cea bună; şi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (v. 16; cap. 7.23). Aceste cărări vechi, ale credincioşiei şi ale despărţirii de lume, nu sunt nicidecum cele mai uşoare; ele se străbat adesea de unul singur. Sunt însă căi sigure, căi de odinioară, marcate şi verificate de înaintaşii noştri, căi ale puterii, „pe care este belşug de fericire, pe care totul este pace, în ciuda locului arid”. Să refuzăm deci drumurile largi şi atât de plăcute care ni se deschid şi să căutăm cu atenţie această „cale bună„, aceste „cărări ale dreptăţii„ (Psalmul 23.3) şi ale adevărului, în „ghidul” nostru care este Cuvântul lui Dumnezeu! Şi să mergem pe ele!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul a venit și a stat și a chemat ca în celelalte dăți: „Samuele, Samuele!”. Și Samuel a zis: „Vorbește, pentru că robul Tău ascultă”.

1 Samuel 3.10

Chemările duble din Scriptură (5) – Samuel

Când Ana s-a rugat pentru un fiu, a promis că îl va împrumuta Domnului pentru toate zilele vieții sale (1 Samuel 1.11). Ea și-a ținut promisiunea și „îi făcea o mantie mică și i-o aducea în fiecare an, când se suia cu soțul ei ca să ofere jertfa de fiecare an” (1 Samuel 2.19). Fără îndoială că mantia era cu o măsură mai mare în fiecare an, fiindcă Samuel creștea. El creștea însă și spiritual, fiindcă citim că „băiatul Samuel creștea mereu, fiind plăcut și Domnului și oamenilor” (1 Samuel 2.26).

Însă nu toate lucrurile mergeau bine acolo, fiindcă preoții, fiii lui Eli, abuzau de poziția lor și se complăceau în păcate cumplite. Și astăzi există pericole spirituale și corupție morală pretutindeni. Cum îi vom proteja pe micuții noștri? Înarmându-i cu prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu, sprijinindu-i cu rugăciunile noastre, făcând din căminele noastre adăposturi sigure și fericite pentru ei și luându-i la strângerile laolaltă ale celor credincioși, îndeosebi la cele în care suntem adunați pentru Numele Său și unde El este în mijloc (Matei 18.20).

Oricât de bune sunt aceste lucruri, ele nu sunt de ajuns. Fiecare copil trebuie să facă ceea ce alții – părinții sau oricare alți oameni – nu pot face pentru el. El trebuie să ajungă să-L cunoască personal pe Dumnezeu (1 Samuel 3.7). Domnul stătea lângă patul lui Samuel, chemându-l pe nume. Poate că El face același lucru și cu tine. Trebuie să-I răspunzi. El l-a chemat de două ori pe nume pe Samuel, tocmai din acest motiv. Nu era ușor să fii credincios în acele zile, când „cuvântul Domnului era rar”, însă când „candela lui Dumnezeu nu era stinsă încă” (1 Samuel 3.1,3). La fel stau lucrurile și astăzi. Ce binecuvântare este să fii dintre aceia care ascultă glasul lui Dumnezeu și care fac voia Lui! Întoarce-te acum cu credință către El și El te va ajuta să trăiești pentru gloria Lui, ca Samuel! Mâine poate fi prea târziu!

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Romani 2.6

De ce război, foamete, ură? (2)

 

Unii oameni se întreabă care va fi sfârșitul acestor fapte. Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, ne dă răspunsul: „Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu” (Romani 2.5).

Asupra pământului vor veni în curând judecăți groaznice (Apocalipsa 6–19). Toți oamenii, atât cei vii, cât și cei morți, vor fi nevoiți să apară înaintea Judecătorului lumii, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Care va fi sfârșitul acestor oameni? Chinul veșnic în iazul care arde cu foc și cu pucioasă!

Dar există o cale de scăpare de acest loc înfricoșător. Dumnezeu Însuși a pregătit calea de salvare, pe care oamenii păcătoși pot ajunge la siguranță veșnică. Isus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, spune: „Eu sunt Calea„. Isus este singura cale prin care ajungem la siguranță și prin care scăpăm de evenimentele groaznice care vor urma. Această cale duce pe la Golgota.

Dumnezeu, în nespusa Lui iubire, L-a trimis pe singurul Său Fiu pe acest pământ. Prin jertfa Sa, El L-a mulțumit pe Dumnezeul cel drept și sfânt și a împlinit cerințele Lui. Lucrarea Sa de ispășire este temelia veșnică a mântuirii. Dumnezeu a primit această lucrare și L-a înviat. Domnul Isus a mers în cer și a fost primit de Dumnezeu ca mare Preot, așezându-Se la dreapta maiestății în înălțimi.

Înainte să înceapă acea perioadă groaznică de judecată a oamenilor, Domnul Isus îi va lua în Casa Tatălui, în slava lui Dumnezeu, pe toți aceia care L-au primit prin credință ca Salvator al lor personal.

Nu ați dori să fiți acolo? Dacă recunoașteți că sunteți un păcătos pierdut și vă plecați prin credință înaintea lui Isus Hristos, puteți chiar astăzi să primiți siguranța mântuirii.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 17.7-24 · Ioan 11.45-57

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CURĂȚAT „ÎN CUPTORUL URGIEI” – Fundația S.E.E.R. România

„Te-am lămurit în cuptorul urgiei” (Isaia 48:10)

Nu fii invidios pe „talantul” altcuiva. Și nu te lăsa intimidat de el, deoarece același Dumnezeu care a chemat și a echipat acea persoană te va folosi și pe tine. Când înveți să apreciezi și să aplauzi darul lui Dumnezeu din viața altcuiva, ai ajuns în poziția în care El te poate binecuvânta și pe tine. De fapt, noi toți suntem necesari planului lui Dumnezeu. Biblia spune: „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El” (1 Corinteni 12:18). Dumnezeu stabilește și Dumnezeu dă resurse! Așadar, caută-L și vei descoperi misiunea ta.

De ce a spus Domnul Isus (Matei 20:16): „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”? O parte a acestui răspuns se găsește în aceste cuvinte din Isaia 48: „te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.” Nu e de-ajuns să ai chemare; ai nevoie și de caracter, pentru a avea credibilitate. Și asta înseamnă să petreci timp în cuptorul de curățire. Generic vorbind, nu chemarea te face să dai de necaz, ci caracterul – sau mai bine zis: lipsa lui!

Dumnezeu spune: „Vreau să văd cum reacționezi sub presiune… când vrei să obții un „da”, dar ești nevoit să trăiești cu un „nu”… când îți dorești să faci o lucrare publică, dar ești desemnat să stai în culise!” Dumnezeu este Cel mai priceput și înțelept în afaceri. El nu expune „marfă” netestată în vitrinele Sale. Așadar, care e „cuptorul urgiei” în care te găsești astăzi? Simți oare dogoarea din cuptorul meșterului? Dacă o simți, bucură-te! Când vei ieși, vei fi echipat și pregătit pentru slujire. Acesta e cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 5:1-6; 20-31

În ciuda frumoaselor mărturisiri de credinţă, trebuia multă osteneală pentru a găsi în Ierusalim un om „care să facă judecată, care să caute adevărul” (v. 1; vezi şi Ezechiel 22.30). Dumnezeul îndurării ar fi fost gata să ierte cetatea vinovată, pentru un singur om (v. 1; comp. cu Geneza 18.23…). Din nefericire, această credincioşie plăcută lui Dumnezeu nu putea fi găsită nici printre oamenii de rând, nici printre cei mari, care erau mai învăţaţi şi deci mai responsabili (comp. cu Psalmul 62.9). Finalul capitolului, ca de altfel întreaga istorie a lui Ieremia, confirmă aceasta în mod trist.

„Iată, ei sunt sărmani, sunt fără minte…„ (v. 4). Oare nu acelaşi lucru se poate spune şi astăzi despre mulţimile care merg inconştiente spre pierzare?

În zadar Şi-a pedepsit Domnul poporul: „Ei nu simt durere, … au refuzat să primească disciplinarea, … au refuzat să se întoarcă” (v. 3; Ţefania 3.2). Ce poate face un medic când pacientul său, pretinzând că nu suferă de nimic, refuză să-şi ia medicamentele? Să nu ne sustragem niciodată de la această corecţie necesară, ci să ne păstrăm o conştiinţă cât mai sensibilă la ceea ce vrea Domnul să ne vorbească pe această cale. Dacă nu, „ce veţi face la sfârşit?„, întreabă profetul (v. 31).

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.

Efeseni 4.1-3

Aceste cuvinte ale apostolului Pavel sunt mai mult decât o sugestie sau un simplu îndemn. Faptul că el folosește expresia „străduindu-vă” arată un efort intens. Deși întregul trup al lui Hristos este avut în vedere în Efeseni 4, totuși în adunarea locală este pusă la test păstrarea unității Duhului, iar aici eșuăm noi cel mai des. Nu există însă scuze pentru falimentul nostru în această privință. Dacă Scriptura ne oferă o poruncă, atunci va exista harul necesar și puterea de a o împlini. Trebuie să umblăm în chip vrednic de chemarea noastră, cultivând trăsăturile de har ale lui Hristos în adunare: smerenia, blândețea, îndelunga-răbdare, îngăduința în dragoste. O astfel de păstrare a unității Duhului va fi ca „untdelemnul de preț” (Psalmul 133.1,2), care oferă o mireasmă plăcută adunării. Trebuie să fim grabnici în a recunoaște ce este de la Hristos în ceilalți și înceți la a le vedea greșelile. Cineva a spus: «Am nevoie de un mare har în mine pentru a vedea un mic har în altul». Nu suntem chemați să păstrăm unitatea trupului; acest lucru ar fi imposibil pentru noi în starea fărâmițată de lucruri de aici, de jos. Există un singur trup, format în mod divin aparte de eforturile noastre.

Cu toții am experimentat ce înseamnă să te întâlnești pentru prima dată cu un creștin și să simți că faci parte din aceeași familie cu el. Ioan scrie că „oricine Îl iubește pe Cel care a născut îl iubește și pe cel născut din El” (1 Ioan 5.1). Orice credincios știe că acest lucru este adevărat, însă Domnul să ne ajute să trăim tot mai mult în puterea lui!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toată imaginația gândurilor din inima lui era în fiecare zi numai răutate.

Geneza 6.5

De ce război, foamete, ură? (1)

Bilanțul îngrozitor al celor două războaie mondiale a fost de 65.000.000 de morți! Conform unor statistici, pe pământ mor zilnic 100.000 de oameni din cauza foametei. Brutalitatea, actele de terorism, furturile și ura iau amploare. Când deschidem un ziar, citim aproape numai despre fapte sângeroase, furturi, războaie și violențe. Atunci oamenii spun: „Dacă există Dumnezeu, cum poate să îngăduie acestea?”. În general, oamenii nu se interesează de Dumnezeu, dar, când se întâmplă ceva înspăimântător, dau vina pe Dumnezeu.

Cauza reală a necazului omenesc o găsim dezvăluită de Sfânta Scriptură: este păcatul. De la căderea în păcat în grădina Eden, între om și Dumnezeul drept și sfânt, care nu poate vedea sau suporta păcatul, s-a format o prăpastie. Omul a fost alungat din grădina Eden și el s-a îndepărtat de Dumnezeu.

Cain, fiul lui Adam și al Evei, a făcut primul omor. De atunci, istoria omenirii este marcată de vărsare de sânge. „Vai de ei! căci au mers pe calea lui Cain” (Iuda 11). Chiar și în secolul nostru, al marilor descoperiri, al unei culturi avansate, al cunoștințelor crescute exponențial, omenirea se află tot pe calea lui Cain.

De la căderea în păcat, omul a ajuns sub stăpânirea lui Satan. El, „prințul acestei lumi”, a adus dezordinea, astfel că, în ciuda progresului, vedem eșecuri pe toate planurile: economic, politic, moral, religios. Din cauza avidității după putere, a urii, a lăcomiei de bani și a invidiei nu există pace între popoare. Omenirea a ajuns în mocirla păcatelor groaznice, încălcând orice bariere.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 16.29-17.6 · Ioan 11.32-44

coordonatori Bob & Debby Gass

PROTEJEAZĂ-ȚI VIAȚA SPIRITUALĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” (Iov 33:4)

Poți să încerci să-ți protejezi casa montând gratii de metal la ferestre, poți să-ți instalezi un sistem anti-furt la mașina ta, poți pune camere video la firma ta, îți poți îngrămădi averile în trezoreria unei bănci… Dar, ce faci ca să-ți protejezi cea mai valoroasă avere, și anume viața spirituală?

Elihu i-a zis lui Iov: „…suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” Când Dumnezeu suflă Duhul Său în tine, în clipa mântuirii, tu înviezi din punct de vedere spiritual. Din acel moment ai capacitatea de a-L iubi, de a-L sluji și de a face voia Sa. Și asta urmărește dușmanul – partea din Dumnezeu care se află înlăuntrul tău! Și pentru a ajunge la ea, el îți va ataca trupul, va declara război minții tale, te va bombarda cu îndoieli și temeri. El se va folosi chiar și de alte persoane, inclusiv prieteni apropiați și membrii ai familiei tale. Când Dumnezeu a suflat suflare de viață peste Adam, el a devenit un suflet viu. El a recunoscut cine este și ce a fost chemat să facă în viață. Și atunci a apărut diavolul. Nu pierde lecția aceasta! Până nu recunoști că Dumnezeu te-a creat și te-a răscumpărat cu un scop, alții vor încearca să „sufle” identitatea și programul lor în viața ta. Și este un lucru periculos, deoarece de obicei cine te definește, te poate și controla!

„Cum mă pot proteja?” întrebi tu. Trăiește în fiecare zi cu conștiența prezenței lui Dumnezeu! David declară (Psalmul 61:3-4): „Tu eşti un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmaşului. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale.” Când te afli într-un asemenea loc sigur, dușmanul nu te poate atinge – nici pe tine, nici vreun lucru care îți aparține.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 3:11-25; 4:1-2

Capitolul 3 îl prezintă pe Israel ca pe o soţie necredincioasă, uitând de legăturile care o unesc cu Domnul, bărbatul ei. Pe calea fărădelegii, Iuda a mers chiar mai departe decât cele zece seminţii ale lui Israel, adăugând la necredincioşia sa şi prefăcătoria: trădarea îi este agravată de ipocrizie. Deşi, din punct de vedere istoric, ne aflăm aici sub domnia evlaviosului Iosia, inima poporului tot nu şi-a urmat într-un mod real împăratul în trezirea pentru care acesta dăduse semnalul (vezi v. 10 şi 2 Cronici 34.33). Iuda s-a prefăcut că se întoarce la Domnul şi astfel prefăcătoria lui este înaintea lui Dumnezeu cu mult mai rea decât îndepărtarea propriu-zisă de El.

Cât de emoţionante sunt aceste chemări: „Întoarce-te, întoarce-te la Mine”; „Întoarceţi-vă, fii răzvrătiţi„; „Eu sunt îndurător„; „vă voi vindeca…„ (v. 12,14,22; 4.1)! Şi câte secole se interpun, prin micile puncte de suspensie din v. 22, între chemarea lui Dumnezeu („Întoarceţi-vă”) şi răspunsul poporului („Iată-ne„), din moment ce acest răspuns al lui Israel este aşteptat de Dumnezeu şi astăzi…!

„V-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă
înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos”, avea să le scrie Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2). O asemenea relaţie cu Domnul implică inimi neîmpărţite. Mult mai privilegiată decât Israel, Biserica, Mireasa lui Hristos, obiect al unei iubiri atât de mari, cu cât mai responsabilă este ea în a proteja afecţiunile Sale…!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și i-a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan. Și a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc. Și le-a spus: „Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneți aici și vegheați”.

Marcu 14.33,34

Nu ne putem împotrivi diavolului decât îmbrăcând armura lui Dumnezeu. Resursele omenești, precum abilitățile și puterea de caracter naturală, nu sunt de niciun folos în acest conflict. Încrederea în astfel de arme ne poate conduce să-l înfruntăm pe vrăjmaș, însă doar ca să fim biruiți. Dumnezeu poate folosi într-adevăr abilitățile omenești pentru lucrarea Sa, însă aici nu este vorba de ceea ce Dumnezeu folosește pentru lucrarea Lui, ci de ceea ce El ne-a dat pentru ca noi să folosim în conflictul cu vicleniile vrăjmașului. Noi nu ne luptăm cu carnea și cu sângele, iar armele noastre nu sunt carnale.

Mai mult, în acest conflict avem nevoie de toată armura lui Dumnezeu. Dacă ne lipsește chiar și o singură piesă, Satan va vedea cu ușurință acest lucru și ne va ataca exact acolo unde suntem vulnerabili. De asemenea, armura trebuie îmbrăcată. Nu înseamnă că, dacă suntem creștini, automat suntem și îmbrăcați cu armura. Ea ne este dată tuturor, însă este responsabilitatea fiecăruia să se îmbrace cu ea. Nu este de ajuns să privim la ea, să o admirăm sau s-o putem descrie, ci trebuie să ne îmbrăcăm cu ea în întregime.

Apoi vedem că armura este necesară pentru ziua cea rea. Întreaga perioadă a absenței lui Hristos este ziua cea rea, însă există momente când vrăjmașul lansează atacuri speciale asupra poporului lui Dumnezeu, căutând să le răpească adevărurile divine. În vederea unor astfel de zile avem nevoie să fim îmbrăcați cu toată armura lui Dumnezeu; este prea târziu să îmbrăcăm această armură când ne aflăm în toiul conflictului.

Avem nevoie de armură ca să ne împotrivim și ca să stăm în picioare. După ce ne-am împotrivit cu succes vrăjmașului, avem în continuare nevoie de armură pentru a sta în picioare. Adesea suntem pândiți de cel mai mare pericol imediat după ce am dobândit o biruință, fiindcă este mai ușor să obții o biruință decât să o păstrezi.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

Ioan 17.24

Gânduri cu privire la Ioan 17

În preocupările Sale, Domnul era deja în Casa Tatălui Său. În schimb, ai Săi se aflau încă aici, în lume. Dar El nu vrea să fie despărțit pentru totdeauna de ai Săi. El va reveni și îi va lua la Sine. Domnul a exprimat această dorință a inimii Sale la începutul întâlnirii cu ai Săi în camera de sus. Acolo I-a spus încă o dată Tatălui Său cât de mult îi dorește pe ai Săi. Sunt cu adevărat mișcate inimile noastre când citim aceste cuvinte? Care este răspunsul nostru? Să spunem și noi din toată inima: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22.20).

Nu există loc mai frumos decât Casa Tatălui! Această casă este locuința veșnică a lui Dumnezeu. Acolo nu există urmă de păcat! Dar ceea ce face atât de atrăgător acest loc este faptul că Cel care ne iubește și S-a dat pe Sine pentru noi Se află acolo. „Să fie împreună cu Mine” înseamnă fericire desăvârșită.

Noi vom vedea slava Fiului lui Dumnezeu. Nu este vorba despre slava pe care o cunoaște numai Tatăl și nu este vorba nici despre slava pe care El vrea să o împartă cu noi și pe care lumea o va vedea la venirea Lui. Aici este vorba despre slava care este strâns împletită cu dragostea veșnică dintre Tatăl și Fiul. El avea această slavă de la întemeierea lumii și El o are și acum ca Om. Această slavă este în afara lumii acesteia și este acordată doar acelora care își au patria în cer.

În curând, noi Îl vom vedea pe Domnul Isus și ne vom bucura de această slavă, dar în mod deosebit de El. Iar clipa reîntâlnirii poate fi chiar astăzi.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 16.8-28 · Ioan 11.17-31

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GATA SĂ PRIMEȘTI! – Fundația S.E.E.R. România

„Cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 16:24)

Biblia nu ne spune de câți ani stătea ologul, din Faptele Apostolilor capitolul 3, cerșind la poarta Templului, dar era ceva ce se întâmpla zilnic. Când i-a văzut pe Petru și pe Ioan, probabil că nu avea o altă așteptare – decât să mai supraviețuiască încă o zi. Prin urmare Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Faptele Apostolilor 3:6). Iată ce s-a întâmplat apoi: „el a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudând pe Dumnezeu” (vers. 8).

Noi toți putem extrage o învățătură importantă de aici. Dumnezeu a stabilit vremuri în care să fie făcute anumite lucruri. El are un calendar, iar numele tău este scris în el. „Căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:13). Dacă nu ești acordat din punct de vedere spiritual, poți rata „vremea hotărâtă” și poți pierde ceea ce are Dumnezeu pentru tine. Asta înseamnă că trebuie să înveți să trăiești în așteptare, deoarece binecuvântările lui Dumnezeu fie vin spre tine, fie trec pe lângă tine. Minunile se întâmplă celor care cred în ele, care le cer, care le așteaptă și care le primesc.

Dușmanul va încerca să te țină atât de ocupat, să te facă atât de cinic și de neajutorat încât atunci când Dumnezeu îți trimite răspunsul pentru care te-ai rugat, nu-l vei recunoaște, nu-l vei apuca, nu-l vei primi… Domnul Isus a zis: „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:23-24). Așa că, fii gata să primești!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 2:19-37

Părăsirea dragostei dintâi este întotdeauna punctul de plecare (la început ascuns) al celor mai multe rele. Dumnezeu l-a chemat pe Israel afară din Egipt, ca să-I slujească (Exod 4.23). Acest popor însă Îi declară cu impertinenţă: „Nu voi sluji“ (v. 20; comp. în Neemia 3.5 cu exemplul maimarilor din Tecoa). Ce dureros că acesta este tristul răspuns (chiar dacă nu îndrăznesc să=l formuleze cu glas tare) al celor mai mulţi creştini în faţa Celui care i-a salvat! Putem să le afirmăm că se înşală singuri, pentru că este imposibil să nu slujeşti niciunui stăpân! Refuzul de a asculta de Domnul devine pe neaşteptate sclavie în faţa idolilor (v. 28).

Mergând şi mai departe cu răzvrătirea împotriva Domnului, acest popor rebel I-a întors intenţionat spatele (v. 27) şi, cu o nerecunoştinţă de nedescris, L-a uitat pe Cel care-i făcuse numai bine (v. 32). Sărman popor! Dumnezeu a vrut să-i deschidă ochii, invitându-l să se întoarcă şi să-şi privească urmele sinuoase pe care le-a lăsat în urmă (v. 23; vezi şi cap. 14.10). Dragi prieteni creştini, şi nouă ne este uneori necesar să punem punct şi să ne cumpănim (sau să ne evaluăm) căile: câţi paşi greşiţi, câte ocolişuri, câte fundături, în care ne-am rătăcit, pentru că nu am vrut să urmăm calea dreaptă şi atât de clară a voii Domnului…!

DOMNUL ESTE APROAPE

Hristos a suferit o singură dată pentru păcate … care, ajuns în cer, este la dreapta lui Dumnezeu, fiindu-I supuși îngeri și autorități și puteri.

1 Petru 3.18,22

Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (15)

Apostolul Petru ne spune în prima sa epistolă că există suferință în viața creștină: suferință cauzată de încercări, suferință din cauza dreptății, suferință pricinuită de menținerea unei conștiințe bune față de Dumnezeu, suferință pentru facerea binelui. Este uimitor când ne gândim că Hristos, atunci când a fost în lume, a suferit și El în aceste feluri. Totuși, El a suferit și pentru păcatele noastre, o dată pentru totdeauna. Suferințele pentru noi L-au condus în moarte, însă acum este înviat dintre cei morți. Pasajul citat mai sus arată nu numai că El a înviat, ci și că a intrat triumfător în cer și că Se află la dreapta lui Dumnezeu.

Ce putem învăța din aceasta? Una dintre lecții este că, și astăzi, El este Administratorul lui Dumnezeu, aflat în locul de putere și de autoritate supremă. Cu toții așteptăm acea zi când, în mod public, El va fi manifestat ca Domn al tuturor, atunci când, așa cum faraon i-a spus lui Iosif, nimeni nu-și va ridica mâna sau piciorul fără permisiunea Lui (vedeți Geneza 41.44). Orice genunchi se va pleca atunci și orice limbă va mărturisi că El este Domn.

Ni se spune însă, pentru încurajarea noastră, că, încă de pe acum, toate autoritățile din creație, de la îngeri în jos, sunt supuse Lui. Ce afirmație!

Ne-am putea întreba deci de ce suferă cei ai Săi. Fiindcă acum este încă ziua harului, când evanghelia mântuirii este predicată pretutindeni. Când El va începe să intervină în mod public, o va face pentru a-i judeca fără cruțare pe cei care L-au respins. Ce gând solemn! Acum El așteaptă cu răbdare acel timp.

Gândul că nicio suferință nu-i poate atinge pe cei ai Săi fără voia Sa este de natură să ne încurajeze. Poate nu înțelegem de ce suferim, însă trebuie să luăm toate ca din mâna Sa, știind că toate lucrurile Îi sunt supuse Celui care ne iubește.

K. Quartell

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Eu sunt Cel care am făcut pământul și l-am creat pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile și am așezat toată oștirea lor.

Isaia 45.12

Încălzire globală

Când au loc catastrofe naturale, ca de exemplu taifunul devastator din Filipine din 2013, ziarele nu pierd prilejul să semnaleze că dezastrele și catastrofele naturale se înmulțesc din cauza încălzirii globale, de care, după părerea experților, omul este răspunzător. El ar trebui să acționeze prudent și neagresiv cu ceea ce i-a încredințat Dumnezeu.

Să ne întrebăm însă: Ce legătură este între Dumnezeu și aceste catastrofe și evenimente din natură? Deși această temă este ignorată total de experții de mediu, totuși, pentru mulți oameni, ea este una importantă.

Astfel, în timp ce unii Îl ignoră pe Dumnezeu și drepturile pe care El le are asupra creației Sale, alții, în schimb, așteaptă ca El să le poarte de grijă, astfel încât, în zona în care se află ei, să nu fie catastrofe. Dar numai atât! Mai mult nu doresc să aibă de-a face cu Dumnezeu.

Oare nu vrea Dumnezeu, prin forțele dezlănțuite ale naturii și prin catastrofele produse de acestea, să demonstreze puterea Sa și să ne determine să ne întoarcem la El? Dumnezeu ne iubește și de aceea ne face câteodată să tresărim, ca să ne venim în fire și să recunoaștem autoritatea Lui deplină.

Ce neghiobie din partea noastră să-L desconsiderăm pe acest Creator al tuturor lucrurilor și să încercăm să ne liniștim conștiința trezită! Să ne întoarcem la Dumnezeu, Creatorul nostru, până nu este prea târziu!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.25-16.7 · Ioan 11.1-16

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RESURSE NECESARE VICTORIEI – Fundația S.E.E.R. România

„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg…” (1 Corinteni 9:26)

Fie că vorbim despre lumea sportului, sau despre Împărăția lui Dumnezeu, orice învingător trebuie să manifeste aceste cinci trăsături:

1) Autocunoașterea. Învingătorii sunt cinstiți în privința  calităților și defectelor pe care le au. Biblia spune: „Domnul cercetează toate inimile… Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine” (1 Cronici 28:9). În rugăciune, te vezi așa cum ești. Pe măsură ce citești Cuvântul lui Dumnezeu, începi să te vezi așa cum poți fi.

2) Focalizarea. Oriunde te-ai afla astăzi, în drumul tău spre cer, fii implicat – căci acolo este Dumnezeu. Cei care și-au irosit viața așteptând „să vină și trenul lor” sunt de obicei dezamăgiți sau mor pe peron! Învingătorii trăiesc în timpul prezent. Ei refuză să le fie trupul într-un loc, iar mintea – în altă parte!

3) Încrederea. Învingătorii biruiesc anxietatea ațintindu-și privirea asupra scopului. Pe măsură ce se apropie, încrederea lor crește. Iuda scrie: „voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte…” (Iuda 20). E ceea ce trebuie să faci și tu zilnic, prin rugăciune și prin Cuvântul lui Dumnezeu.

4) Disciplina. Învingătorii sacrifică prezentul pentru viitor. Ei au învățat să spună NU răsfățului și DA disciplinei, deoarece pentru ei premiul merită tot efortul. Apostolul Pavel scrie: „mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:27).

5) Planificare. Învingătorii recunosc faptul că numai talentul nu este suficient; ai nevoie de un plan după care să trăiești. Așadar, ai descoperit planul lui Dumnezeu pentru viața ta? Trăiești tu conform acestui plan? Dacă nu, astăzi, vorbește cu El despre asta. Este una dintre cele mai importante conversații pe care le vei avea vreodată!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 2:1-19

Cele dintâi cuvinte pe care Domnul le pune în gura lui Ieremia au scopul de a recâştiga inima poporului Său uituc. Ce imagine asemănătoare cu cea a propriilor noastre inimi! Este ca şi cum Domnul ne-ar întreba cu afecţiune plină de gingăşie: „Ţi-aduci tu aminte de perioada fericită care a urmat convertirii tale, când clocoteai de zel şi de recunoştinţă? Cu siguranţă, atunci tu mergeai prin această lume ca printr-un pustiu, ca printr-un „pământ nesemănat„ (v. 2) şi Eu eram totul pentru tine. Chiar dacă tu ai uitat acea vreme, Eu totuşi am păstrat amintirea ei; Îmi era plăcută flacăra afecţiunilor tale, acea bucurie a „dragostei tale dintâi” (Apocalipsa 2.4).

„Vai”, zice Domnul, „poporul Meu şi-a schimbat gloria cu ceea ce este fără folos„ (v. 11 şi sf. v. 8)! Fii cinstit, cititorule, tu, care poate te-ai îndepărtat de Domnul: ai avut vreun folos din aceasta? Ce nebunie să-L părăseşti pe El, „Izvorul apelor vii„ (v. 13), pentru a săpa „fântâni crăpate, care nu ţin apa” (v. 13)! sau pentru a merge la râurile Egiptului şi ale Asiriei (v. 18), simboluri ale lumii…! „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou”; însă cine va bea din apa pe care i-o va da Isus „nicidecum nu va înseta niciodată” (Ioan 4.10,13,14).

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit deci la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și acolo era izvorul lui Iacov. Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat astfel lângă izvor.

Ioan 4.5,6

Ce minunată este această scenă! Cuvântul veșnic, Creatorul lumilor, Fiul etern, care locuiește în sânul Tatălui, S-a întrupat și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. El Și-a acoperit măreția și gloria și a umblat în umilință ca Străin pe pământ. El n-a umblat pe pământ în gloria împărătească, ci S-a făcut sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să fim îmbogățiți. Astfel, inimile noastre se umplu de admirație și de închinare, văzându-L așezat lângă fântână, ostenit, însetat și singur.

Dumnezeul veșnic, Iahve, Creatorul marginilor pământului, Cel care „nu obosește”, era acum ca un Străin în țară, ostenit de călătorie. Cel care făcuse fiecare strop de apă din univers era acum un Om însetat, în lumea pe care mâinile Lui o creaseră. Cel care, în gloria cerească, fusese întotdeauna înconjurat de oștile îngerești, era acum un Om singuratic pe pământ.

De ce devenise El un Om ostenit, însetat și singur? Fiindcă nu exista altă cale prin care să Se apropie de o păcătoasă sărmană și degradată și astfel să-i câștige încrederea, pentru ca toate temerile ei vinovate să fie înlăturate și să ajungă să creadă că, în ciuda tuturor păcatelor ei, Dumnezeu o iubea. Pentru a face cunoscută inima lui Dumnezeu, El a acceptat să fie ostenit, însetat și singur. Totul în jurul Lui era de natură să-L obosească. Păcatul și durerea, ignoranța și nerecunoștința, ura și împotrivirea L-au asaltat din toate părțile, însă niciodată n-a fost prea ostenit pentru a da mărturie despre dragostea lui Dumnezeu, nici pentru a le sluji sărmanilor păcătoși, nici pentru a îngriji de ucenicii Săi plini de slăbiciuni.

H. Smith

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Ia seama … ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii; … fă-le cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi.

Deuteronom 4.9

Influența bunicilor credincioși

Bunicii credincioși îi pot influența și ajuta pe nepoții lor să-și clădească viața pe Domnul Isus. Astfel, dacă ei duc o viață în temere de Dumnezeu, aceasta va avea o înrâurire puternică și binecuvântată asupra nepoților lor. Exemplul valorează mai mult decât cuvintele. Ochiul unui copil este uneori mai pătrunzător decât urechea sa.

Apostolul Pavel ne arată cum îi pot influența creștinii în vârstă pe credincioșii tineri. Acestea sunt aplicabile și pentru bunici și nepoți:

Ei trebuie să fie modele de fapte bune (Tit 2.7). Trebuie să fie îndrumători: femeile mai în vârstă să fie exemple pentru femeile tinere, iar bărbații mai în vârstă să fie învățători pentru bărbații tineri, îndemnându-i și încurajându-i cu învățătură sănătoasă (Tit 2.1-6).

Ei trebuie să se roage neîncetat – și pentru nepoții lor (1 Tesaloniceni 5.17). Bunicii nu mai pot întreprinde multe lucruri, dar ei pot oricând să se roage. Când bunica sau bunicul comunică, indiferent pe ce cale, cu nepoții lor, să le spună că se roagă pentru ei. Este bine, de asemenea, să-i întrebe dacă au pe inimă cereri speciale de rugăciune. Astfel, bunicii pot avea o influență eficientă asupra acestora.

Nepoții îi au pe bunici doar pentru un scurt timp. Bunicii trebuie să folosească acest timp pentru a le vorbi cât mai mult despre Domnul Isus. Prin harul lui Dumnezeu, slujba lor poate fi foarte valoroasă. Ceea ce fac bunicii pentru nepoții lor este o binecuvântare pentru viitorul acestora.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.9-24 · Ioan 10.31-42

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI DESCURAJAREA (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre, şi pentru casele voastre!” (Neemia 4:14)

Pentru a învinge descurajarea, tu trebuie să te împotrivești perspectivelor sumbre. Atitudinea pare poate un lucru mărunt, dar ea poate face diferența. Depresia, întristarea, pesimismul, disperarea și descurajarea ucid mai multe persoane decât toate bolile din lume la un loc. Adevărul este că entuziasmul te va duce acolo unde doar talentul singur nu poate! Gândește-te la asta: în fiecare zi, oameni talentați cad pradă descurajării și se dau bătuți, în timp ce oameni cu mai puțin talent și mai puțin înzestrați merg înainte și reușesc.

Winston Churchill a spus odată mai în glumă, mai în serios: „Sunt un optimist. Nu-mi folosește la nimic să fiu altfel!” Dacă crezi din toată inima ta că Dumnezeu este de partea ta, vei fi optimist chiar și în fața obstacolelor copleșitoare și a descurajării. În Vechiul Testament, un grup de robi evrei au reconstruit zidurile Ierusalimului în numai cincizeci și două de zile, și au avut parte de izbândă! Cum au reușit? Liderul lor le-a spus: „Nu dați curs descurajării. Nu vă lăsați pradă pesimismului. Fiți gata de luptă la fiecare pas!” Și această rețetă este la fel de valabilă și astăzi!

Una dintre armele preferate ale lui Satan este descurajarea. El știe că nu poți fi înfrânt decât dacă va câștiga bătălia în mintea ta. Însă tu ai puterea să-l învingi! Biblia spune: „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7). Când Satan îți aduce descurajarea la ușă, ce ai de făcut? Nu deschide ușa! Nu-l invita înăuntru! Nu accepta pachetul! Nu semna factura! Ascultă-L pe Dumnezeu – și împotrivește-te diavolului! Cu toții trecem din când în când prin oboseală, frustrare, eșec, teamă… Dar când te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu și pe puterea Sa, tu poți birui descurajarea. Alegerea îți aparține!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 1:1-19

Cartea lui Ieremia ne readuce în timpul celor din urmă regi ai lui Iuda de dinainte de captivitate. Apariţia unui profet este întotdeauna indiciul unei stări rele a poporului Israel, dar totodată şi dovada harului lui Dumnezeu. Încă înainte de naşterea sa, Domnul îl pusese deoparte pe acest tânăr preot pentru slujba pe care i-o hotărâse (comp. cu Galateni 1.15). Timid, Ieremia începe prin a opune rezistenţă chemării lui Dumnezeu: „Sunt un copil„ (v. 6). „Nu vorbi aşa!” îi răspunde Domnul.”Ce contează capacităţile tale, din moment ce tu nu spui şi nu faci nimic altceva decât ce îţi poruncesc Eu?” Este acelaşi gând pe care îl redau şi versurile:

„Cu cât în viaţă nu m-avânt făr’ Domnul nicio clipă,

Cu-atât, în drumu-mi pe pământ, voi fi purtat pe-aripă.

Căci nu arăt mai luminos, decât smerit, de mână,

Că eu, cât sunt neputincios, port steagul prin lumină.”

Pentru a-l încuraja pe tânărul Său mesager, Dumnezeu îi dă două viziuni remarcabile. Nuiaua de migdal (sau „arborele care veghează”; „migdal”, cuvânt derivând din „veghetor”) aminteşte de toiagul lui Aaron de odinioară care înfrunzise, înflorise şi copsese migdale (Numeri 17.8) şi confirmă hotărârea Dumnezeului veghetor şi credincios. Ieremia trebuia să se grăbească să-şi avertizeze poporul, să-l urgenteze să se pocăiască, pentru că cea de-a doua viziune, a cazanului fierbând, prevestea iminenta ameninţare a vrăjmaşului din nord. Ce obligaţie dificilă! Ieremia însă primeşte putere de sus (v. 18), însoţită de o preţioasă promisiune: „Eu sunt cu tine” (v. 19; vezi şi cap. 15.20).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Isus, stând jos în fața vistieriei, privea cum mulțimea arunca bani în vistierie; și mulți bogați aruncau mult. Și o văduvă săracă a venit și a aruncat doi bănuți, care fac un ban. Și, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Adevărat vă spun, această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți cei care au aruncat în vistierie. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i rămăsese ca să trăiască”.

Marcu 12.41-44

Trăim într-o perioadă în care mulți caută lucrurile mari. Vedem aceasta în casele pe care le avem, în mașinile pe care le conducem și în mesele pe care le întindem. Toate lucrurile sunt mari, de natură să izbească privirea. Din nefericire, această tendință are influență și în sfera religioasă și spirituală. Se doresc adunări mari, clădiri impresionante și programe minunate și atractive. Suntem cu siguranță recunoscători că Domnul poate folosi toate lucrurile spre împlinirea scopurilor Sale.

Poate că adunarea în care mergem nu arată ca ceea ce am descris mai sus și suntem descurajați privind la lipsa de strălucire care caracterizează felul nostru de închinare. Versetele citate mai sus sunt de natură să ne încurajeze. Înțelegem din cuvintele Domnului cu privire la darul văduvei sărace că El nu privește la ceea ce izbește ochiul, ci la inimă, iar felul cum El evaluează lucrurile este foarte diferit de cel al omului. Din alt pasaj înțelegem că El dorește ascultare mai mult decât jertfă.

Fără să punem preț pe ceea ce se vede în exterior, putem, lipsiți de mândrie și de aroganță, însă caracterizați de sfințenie și de credincioșie față de Domnul, să ne adunăm laolaltă cu cei care doresc să facă voia Lui, cu inimi curate și în separare de ceea ce-L dezonorează. Să nu privim la alții, nici să nu fim distrași de măreția omenească, ci să ne ținem privirea ațintită asupra Domnului și asupra gloriei Sale!

A. Blok

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Acum, fiu al omului, te-am pus santinelă peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea. Când zic celui rău: Răule, vei muri negreșit! … răul acela va muri, … dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.

Ezechiel 33.7,8

Buchetul de mătrăgune

În timpul unei plimbări prin pădure, un creștin a găsit la marginea potecii mătrăgune. În mijlocul frunzelor mari și verzi, boabele negre sclipeau în soare. „Aceste plante sunt într-adevăr otrăvitoare, dar, într-o vază de flori, ar arăta foarte bine”, și-a zis el în timp ce culegea câteva ramuri.

Pe drumul spre casă s-a întâlnit cu băiatul unui țăran din apropiere. Când acesta a văzut buchetul în mâna bărbatului, a strigat alarmat: „Aceste fructe sunt foarte, foarte otrăvitoare. Dacă le mâncați, veți muri”. — „Nu le mănânc, vreau doar să le pun într-o vază”, a încercat bărbatul să-l liniștească pe băiat. „Atunci trebuie să ascundeți bine buchetul, ca nimeni să nu-l găsească și să nu mănânce cumva din fructele acestea nespus de otrăvitoare”, a insistat băiatul.

Acasă, creștinul a pus buchetul într-o vază. Atenționarea insistentă a băiatului era însă prea marcantă. I-a adus totodată aminte și de cuvântul profetic de astăzi (Ezechiel 33.7,8). Și atunci s-a gândit: „Câți oameni mănâncă din roadele păcătoase ale acestei lumi! Ele par atractive, dar otrava lor aduce moartea oricui mănâncă din ele. – Și eu ar trebui să-i atenționez pe oameni și să-i îndrum spre Domnul Isus, Cel care a spus: «Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată» (Ioan 6.35). Numai El poate să dea viață nouă, adevărată”.

Apoi creștinul a luat buchetul de mătrăgune și l-a îndepărtat din casă.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.21-15.8 · Ioan 10.22-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI DESCURAJAREA (2) – Fundația S.E.E.R. România

„M-am uitat, şi sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat…” (Neemia 4:14)

Pe lângă a dedica tot mai mult din timpul și energia ta făcând lucrurile pe care le crezi eficiente, o altă modalitate de a învinge descurajarea este să te focalizezi pe Domnul, și nu pe problemă. Neemia a spus: „M-am uitat, şi sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat…”

Ce ar trebui să-ți amintești, mai precis? Trei lucruri:

1) Adu-ți aminte de bunătatea lui Dumnezeu pe care ți-a arătat-o în trecut. Când te gândești la lucrurile bune pe care le-a făcut deja în viața ta, te simți înflăcărat în duhul tău și povara îți este ușurată.

2) Adu-ți aminte de prezența lui Dumnezeu în momentul de față. Ce îngăduie Dumnezeu în viața ta chiar acum, de simți că El este absent? De fapt, El e mereu cu tine, fie că-i simți prezența, fie că nu. El a spus: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).

3) Adu-ți aminte de atotputernicia lui Dumnezeu pentru viitor. El îți va da putere pentru împlinirea nevoilor tale. Când te simți descurajat, ia-ți gândul de la împrejurările în care te găsești și concentrează-te asupra Domnului, pentru că împrejurările te pot deprima și te pot descuraja. Probabil că motivul pentru care te simți abătut este că hrănești gânduri sumbre. Dacă vrei să experimentezi înălțarea sufletească, dă-ți toate silințele să ai doar gânduri înălțătoare. Alege câteva versete biblice încurajatoare pe care să le memorezi și să le rostești atunci când ești descurajat: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23) etc.

Să nu uiți: gândurile tale îți determină sentimentele, iar când îți umpli mintea cu promisiuni din Cuvântul lui Dumnezeu, tu poți învinge sentimentul descurajării!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 28:1-20

Este dimineaţa triumfătoare a învierii. Prin înviere, Dumnezeu dă o mărturie răsunătoare cu privire la perfecţiunea Victimei şi la satisfacţia deplină pe care El o găseşte în lucrarea împlinită. Cei puşi să păzească mormântul, departe de a fi capabili să opună rezistenţă acestui eveniment extraordinar, devin martorii lui involuntari … şi înspăimântaţi (Psalmul 48.5).

Preoţii însă, împietriţi în întregime, vor cumpăra conştiinţa acestor oameni, aşa cum înainte o cumpăraseră pe cea a lui Iuda.

Femeile primesc la mormânt mesajul îngerului. Cu inimile pline deopotrivă de teamă şi de bucurie, ele se grăbesc să meargă să transmită vestea. Atunci ele Îl întâlnesc chiar pe Domnul.

Isus Se arată apoi celor unsprezece ucenici ai Săi în Galileea, la locul pe care El li l-a stabilit. În v. 19 şi 20, El le dă „foaia de parcurs” (ordinul de drum), o misiune cu atât mai importantă, cu cât este cea din urmă dorinţă a Celui care le-o încredinţează. Toată autoritatea Sa imperială, pe care oamenii I-au refuzat-o, dar pe care Dumnezeu I-a dat-o şi în cer şi pe pământ, le revine acum ca sarcină ucenicilor, pentru a o face cunoscut. Isus însă le dă şi o promisiune alor Săi. Aceasta nu a lipsit şi nu va lipsi nicicând niciunui răscumpărat: „Eu sunt cu voi în toate zilele” (v. 20). Şi astfel, Evanghelia lui Emanuel se încheie în acelaşi fel cum şi începuse: Dumnezeu cu noi (1.23).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ceea ce a spus Domnul, zicând: «Voi fi sfințit în cei care se apropie de Mine și voi fi glorificat în fața întregului popor»”. Și Aaron a tăcut. Levitic 10.3

Este neobișnuit și impresionant felul în care Aaron s-a supus loviturii cumplite a judecății divine – „Aaron a tăcut„. Aceasta este o scenă solemnă. Cei doi fii ai săi erau morți, mistuiți de focul judecății divine. Tocmai îi văzuse îmbrăcați cu hainele lor de frumusețe și de slavă – spălați, înveșmântați și unși în slujba Domnului. Stătuseră împreună cu el, înaintea Domnului, pentru a fi dedicați slujirii preoțești. Aduseseră, alături de el, jertfele rânduite și văzuseră razele gloriei divine strălucind din norul slavei; văzuseră focul lui Iahve căzând asupra jertfei și mistuind-o; auziseră strigătul de biruință al adunării de închinători.

Toate acestea tocmai trecuseră pe dinaintea ochilor lui, iar acum – ce trist! – cei doi fii ai săi zăceau morți lângă el. Focul Domnului, care tocmai mistuise o jertfă plăcută, căzuse acum în judecată asupra lor – și ce putea spune Aaron? Nimic! „Aaron a tăcut.” „Am rămas mut, nu mi-am deschis gura, pentru că Tu ai făcut aceasta” (Psalmul 39.9). Era mâna lui Dumnezeu cea care lovise și chiar dacă, pentru gândirea cărnii și a sângelui, părea o lovitură atât de grea, el nu putea decât să-și plece capul, în tăcere și cu o teamă sfântă. „Am rămas mut, … pentru că Tu ai făcut aceasta” – iată atitudinea potrivită în prezența judecății divine! Aaron, fără îndoială, a simțit că însăși temelia casei lui a fost zdruncinată de către tunetul judecății divine și nu putea face altceva decât să rămână în tăcere, în mijlocul acestei scene care-i copleșise sufletul. Această imagine nu era una obișnuită – un tată lipsit dintr-o dată de doi dintre fiii săi, într-o așa manieră și în așa circumstanțe! O astfel de scenă a inspirat cuvintele solemne ale psalmistului: „Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinților și înfricoșător în mijlocul tuturor celor care-L înconjoară” (Psalmul 89.7). „Cine nu se va teme, Doamne, și nu va glorifica Numele Tău?” (Apocalipsa 15.4).

Trebuie să învățăm să umblăm cu grijă în prezența divină, să călcăm cu picioarele descălțate în curțile Domnului, plini de respect. Fie ca tămâietoarea noastră preoțească să poarte în ea numai tămâia curată a perfecțiunilor felurite ale lui Hristos și fie ca puterea Duhului să aprindă flacăra sfântă!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii!

Matei 10.31

Mai de preț decât multe vrăbii

Vrăbiile sunt păsări îndrăznețe și gălăgioase. Ciripitul lor este un cântec nu tocmai plăcut. La alte păsări cântătoare privim cu plăcere și le ascultăm cu drag cântecul, dar nimeni nu acordă atenție unor vrăbii.

Totuși, Dumnezeu a creat și aceste păsări, după speciile lor, probabil tocmai pentru a ne da o lecție. Când vedem o vrabie căzută la marginea drumului, nu o băgăm în seamă. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că niciuna nu cade pe pământ fără voia Tatălui nostru ceresc. Înțelegem și apreciem noi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creaturile Sale? „Toate așteaptă de la Tine, ca să le dai hrana la timp” (Psalmul 104.27).

Poate ne întrebăm de ce ne compară Dumnezeu pe noi, care am fost creați după chipul Său, cu o vrabie, câtă vreme există o deosebire mult prea mare între noi și aceste păsări.

Dar nu ne comportăm noi de atâtea ori ca și cum Dumnezeu S-ar gândi la noi mai puțin decât la o vrabie? Totuși, în Cuvântul lui Dumnezeu ni se spune că noi suntem mai de preț decât multe vrăbii. Noi suntem aleșii lui Dumnezeu, copiii Săi preaiubiți. El nu Se numește Tatăl vrăbiilor, ci El este Tatăl nostru! „Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic” (2 Corinteni 6.18). Și nu doar că ne acordă mai multă atenție decât vrăbiilor, ci El face infinit mai mult pentru noi. În Filipeni 4.19 citim: „Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogățiilor Sale, în slavă, în Hristos Isus”.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.1-20 · Ioan 10.7-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI DESCURAJAREA (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă temeți… Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat…” (Neemia 4:14)

Ce trebuie să faci pentru a învinge descurajarea? Să cauți o cale mai bună. În timpul reconstruirii zidurilor Ierusalimului, Neemia le-a spus compatrioților săi: „Nu vă temeți… Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat…” Dându-și seama că aveau dușmani de învins și obstacole de trecut, Neemia „a pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, şi în locurile tari, poporul pe familii, i-a aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor.” (vers. 13). Pentru a scăpa de sentimentul descurajării, Neemia a înțeles că trebuie să acționeze cu înțelepciune. Avea nevoie de o abordare diferită. Așa că i-a organizat pe oameni în funcție de darurile și calitățile lor.

Una din definițiile nebuniei este să faci același lucru la nesfârșit, sperând să obții rezultate diferite! Și câtă înțelepciune este în această definiție.

Când ajungi să fii descurajat, nu renunța la idealurile tale. În schimb, caută o nouă abordare! Întrebare: A fost rău gândul evreilor, să reconstruiască zidurile Ierusalimului? Nu, ci abordarea era greșită! Toți avem de învățat o lecție de aici. De exemplu, ai o problemă în căsnicia ta? Nu renunța; încearcă o nouă abordare! Ai o problemă în afacerea ta? Nu te da bătut; privește lucrurile dintr-o altă perspectivă, reorganizează-ți agenda și refocalizează-te asupra scopului tău. Ai auzit de „principiul 80/20”? El spune că ne petrecem 80% din timp pe 20% din activitățile care nu sunt productive și în consecință, devenim frustrați. Soluția este să alocăm 80% din timp celor 20 de procente care produc cele mai bune rezultate. Managerii de afaceri numesc asta „randamentul investiției.” Așadar, dedică cea mai mare parte a timpului și a energiei tale făcând lucrurile despre care crezi că dau rezultate.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 27:50-66

Lucrarea de ispăşire este împlinită, victoria este câştigată. Cu un strigăt triumfător, Hristos intră în moarte. Şi, imediat, Dumnezeu dă şi alte dovezi ale acestei victorii: „perdeaua Templului s-a rupt în două„ (v. 51), deschizând „calea cea nouă
şi vie„, prin care, din acel moment, omul poate veni în prezenţa Sa „în siguranţă deplină” (Evrei 10.19-21). De asemenea, El deschide morminte şi moartea este forţată să dea pe unii din prinşii ei, ca semn că este învinsă.

Dumnezeu Se îngrijeşte apoi ca Fiul Său să primească onoarea cuvenită. Conform profeţiei, Isus este pus în mormântul unui om bogat care, cu evlavie, se preocupă de înmormântarea Sa (Isaia 53.9). Câteva femei, al căror devotament este consemnat, asistă la întreaga scenă. Dragostea este cea care Îl pune acum în mormânt pe Cel pe care ura Îl răstignise.

De la începutul şi până la sfârşitul acestei Evanghelii, ura omului s-a înverşunat împotriva lui Isus. De când era în leagăn, ea s-a manifestat prin Irod, urmărindu-L apoi până la mormântul păzit şi pecetluit prin grija conducătorilor iudei. Soldaţii, pecetea şi piatra sunt însă tot atâtea prevederi inutile: ele nu vor servi decât la a ne demonstra în modul cel mai izbitor realitatea învierii.

Ce trist este că vrăjmaşii Domnului îşi aduc aminte de lucruri pe care propriii Săi ucenici le-au uitat! (v. 63).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!”. Și el a zis: „Iată-mă”.

Exod 3.4

Chemările duble din Scriptură (4) – Moise

Cei patruzeci de ani petrecuți ca fiu al fiicei lui faraon l-au făcut pe Moise să creadă că este cineva. El se gândea că era evident faptul că Dumnezeu avea să-l folosească pentru a-l elibera pe Israel din Egipt (Fapte 7.25). Însă atunci când a încercat să-i împace pe doi dintre frații lui care se certau, cel care îl nedreptățea pe aproapele său l-a disprețuit și i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Te gândești să mă ucizi și pe mine cum l-ai ucis pe egiptean?” (Exod 2.14). Disprețul și lepădarea conținute în aceste cuvinte au fost foarte amare pentru Moise și el și-a pierdut încrederea. Era însă ceva de la Hristos în acest om blând, iar Dumnezeu urma să-l folosească pentru binecuvântarea poporului Său.

Cei patruzeci de ani petrecuți în pustie, păscând oile socrului său, Ietro, l-au învățat pe Moise că nu era nimic în sine însuși și l-au pregătit pentru păstorirea turmei lui Dumnezeu (Exod 3.1). Dumnezeu a văzut în interesul pe care Moise l-a arătat față de rugul care ardea și nu se mistuia faptul că îl putea folosi pentru a îngriji de poporul Său, potrivit cu sfințenia Sa.

Cei patruzeci de ani petrecuți în fruntea poporului, în pustie, l-au învățat pe Moise că Dumnezeu este totul. El a început să învețe acest lucru atunci când Dumnezeu i-a rostit numele de două ori și a zis: „Nu te apropia aici. Scoate-ți sandalele din picioare, pentru că locul pe care stai este pământ sfânt”. Moise și-a ascuns fața, însă, mai târziu, s-a putut spune că Domnul îi vorbea față către față, așa cum un om vorbește cu prietenul său (Exod 33.11). În felul acesta, el a mijlocit de multe ori la Dumnezeu pentru popor. Epistola către Evrei ne spune că el „a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu” (Evrei 3.5). În această privință, el a fost o imagine a Domnului Isus, care niciodată nu eșuează (Fapte 7.37), precum și un exemplu pentru noi.

S. Attwood

SĂMÂNȚA
BUNĂ

Și Elisei a trimis un sol la el, spunând: Du-te și scaldă-te de șapte ori în Iordan; și carnea ți se va face sănătoasă și vei fi curat.

2 Împărați 5.10

Naaman

Naaman era un om bogat, avea o poziție înaltă și era bine văzut. Dar era lepros. Boala de care suferea îl împiedica să se bucure de bogăția și de onoarea sa. El avea de gând să-și cumpere vindecarea cu bani și cu obiecte de valoare.

Lepra mănâncă fără întrerupere trupul și îl desfigurează, până ce moartea pune capăt vieții. De aceea, această boală cumplită este un tablou al păcatului. Fiecare om este născut în păcat. La început, păcatul se arată ca niște pete mici, care se măresc continuu, iar până la urmă, „din tălpile picioarelor până la cap, nimic nu-i sănătos” (Isaia 1.6). Vi se potrivește acest tablou? Atunci este timpul să vă scăldați de șapte ori în Iordan. Această acțiune este necesară chiar dacă nu sunteți atât de atacat de păcat. Și petele mici de păcat au nevoie de curățire. Valurile Iordanului sunt un simbol al morții Domnului Isus. Dumnezeu a executat sentința la moarte cu privire la păcat asupra Domnului Isus. De fapt, această sentință trebuia să cadă asupra noastră. Dar Dumnezeu L-a pedepsit pe Domnul Isus în locul nostru.

Să ne recunoaștem păcatele cu amară durere și să le aducem la Cel care a coborât în moarte pentru a ne aduce eliberarea! Naaman n-a văzut nimic nici la a cincea și nici la a șasea scufundare în Iordan. Dar a crezut și a fost vindecat. Chiar dacă nu veți simți imediat că ați devenit un alt om, credeți în El. Simțurile nu vă salvează, ci numai credința dă siguranță. Averea lui Naaman nu a folosit la nimic. Vindecat, el a putut să plece apoi acasă în pace. Primiți și dumneavoastră, fără plată, vindecarea!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.20-34 · Ioan 10.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LAUDĂ-L PE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)

Psalmistul David a declarat: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:1, 3). Să observăm trei lucruri din aceste versete:

1) Lauda vine dintr-un act al voinței: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Nu este un impuls; este o decizie pe care o iei indiferent de sentimente. Cuvântul „aleluia” este derivat din expresia ebraică „laudă lui Iahweh”! Este o manifestare a închinării, dar este în același timp și o poruncă de a începe să-L lauzi pe Domnul.

2) Lauda îți pune emoțiile în mișcare: „Să mi se laude sufletul (emoțiile) în Domnul!” (Psalmul 34:2). Mai întâi, David L-a lăudat pe Domnul pentru că a primit această poruncă. În al doilea rând, L-a lăudat pentru că a dorit s-o facă. Și aceasta este ordinea corectă a lucrurilor. Dacă vrei să-ți schimbi sentimentele, schimbă-ți centrul de interes. Lauda Domnului îți dă o perspectivă nouă!… De aceea David cânta: „Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osândit.” (Psalmul 34:22).

3) Lauda este molipsitoare: „Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:3) Lauda este contagioasă; ea schimbă atmosfera din jurul tău. Când te strângi laolaltă cu oameni ai laudei, faptul că faceți același lucru împreună îți aduce desfătare și te simți ridicat pe-un tărâm și nivel al bucuriei pe care nu le-ai cunoscut niciodată! Lauda are multe forme de manifestare. Psalmul 150 scoate în evidență câteva moduri de a-L lăuda pe Dumnezeu; astfel, poți vorbi, poți striga, poți cânta, poți bate din palme sau îți poți ridica mâinile… Poți cânta la instrumente, poți sta în picioare, poți îngenunchea sau poți „sări” în cinstea Lui. Ideea este una singură – laudă-L pe Dumnezeu! Este cuvântul de ordine pentru fiecare zi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 27:32-49

Isus este condus din pretoriu spre Calvar. Simon din Cirene este constrâns să-I poarte crucea, în timp ce El ia de bunăvoie o povară incomparabil mai grea: cea a păcatului, pe care nimeni altul nu o putea lua în locul Lui. Este răstignit între doi răufăcători. „Vina Lui„, scrisă pe cruce, acuză, de fapt, poporul care-şi răstigneşte Împăratul. Această relatare ne este dată pe scurt, fără mulţimea de detalii adăugate de oameni pentru a emoţiona sentimentele. Cu toate acestea, cu ajutorul limbajului sobru al Duhului, noi înţelegem că Preaiubitul Mântuitor nu a fost cruţat de nicio suferinţă: chinuri fizice, dar, mai presus de toate, chinuri morale. Batjocoritorii sunt acolo, provocându-L pe Isus să Se mântuiască pe Sine Însuşi (v. 40). (Dar, dacă El rămâne pe cruce, nu este aceasta, cu siguranţă, pentru mântuirea altora?)

Ei Îl provoacă pe Dumnezeu, punând la îndoială iubirea Lui pentru Hristos, iar această jignire a lor Îl loveşte nespus de greu pe Domnul Isus (v. 43; Psalmul 69.9). Cu toate acestea, chinul cel mai mare (suferinţa suferinţelor) este, pentru El, abandonarea Sa timp de trei ceasuri. Dumnezeu Îşi ascunde faţa atunci când Isus este făcut blestem, ispăşind păcatele mele şi ale tale, iar „inima Sa infinit de mare, apăsată un moment de această greutate, poartă povara eternă a pedepsei noastre”.

DOMNUL ESTE APROAPE

Îmbrăcați toată armura lui Dumnezeu, … ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și, după ce veți fi învins toate, să stați în picioare.

Efeseni 6.11,13

Nu ne putem împotrivi diavolului decât îmbrăcând armura lui Dumnezeu. Resursele omenești, precum abilitățile și puterea de caracter naturală, nu sunt de niciun folos în acest conflict. Încrederea în astfel de arme ne poate conduce să-l înfruntăm pe vrăjmaș, însă doar ca să fim biruiți. Dumnezeu poate folosi într-adevăr abilitățile omenești pentru lucrarea Sa, însă aici nu este vorba de ceea ce Dumnezeu folosește pentru lucrarea Lui, ci de ceea ce El ne-a dat pentru ca noi să folosim în conflictul cu vicleniile vrăjmașului. Noi nu ne luptăm cu carnea și cu sângele, iar armele noastre nu sunt carnale.

Mai mult, în acest conflict avem nevoie de toată armura lui Dumnezeu. Dacă ne lipsește chiar și o singură piesă, Satan va vedea cu ușurință acest lucru și ne va ataca exact acolo unde suntem vulnerabili. De asemenea, armura trebuie îmbrăcată. Nu înseamnă că, dacă suntem creștini, automat suntem și îmbrăcați cu armura. Ea ne este dată tuturor, însă este responsabilitatea fiecăruia să se îmbrace cu ea. Nu este de ajuns să privim la ea, să o admirăm sau s-o putem descrie, ci trebuie să ne îmbrăcăm cu ea în întregime.

Apoi vedem că armura este necesară pentru ziua cea rea. Întreaga perioadă a absenței lui Hristos este ziua cea rea, însă există momente când vrăjmașul lansează atacuri speciale asupra poporului lui Dumnezeu, căutând să le răpească adevărurile divine. În vederea unor astfel de zile avem nevoie să fim îmbrăcați cu toată armura lui Dumnezeu; este prea târziu să îmbrăcăm această armură când ne aflăm în toiul conflictului.

Avem nevoie de armură ca să ne împotrivim și ca să stăm în picioare. După ce ne-am împotrivit cu succes vrăjmașului, avem în continuare nevoie de armură pentru a sta în picioare. Adesea suntem pândiți de cel mai mare pericol imediat după ce am dobândit o biruință, fiindcă este mai ușor să obții o biruință decât să o păstrezi.

H. Smith

SĂMÂNȚA
BUNĂ

[Dumnezeu] v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer și timpuri roditoare.
[Isus a zis:] „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”.

Fapte 14.17; Ioan 4.14

Nu-i va fi sete

În timpul unei veri toride, pășunile și pământul se usucă. Plantele nu se pot dezvolta fără apă, iar ele, la rândul lor, sunt hrana multor animale. O secetă persistentă poate avea urmări grave pentru alimentația oamenilor. Dar cine dă, de fapt, ploaia?

Profetul Ieremia a spus: „Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie la vreme …” (Ieremia 5.24). Dumnezeu creează premisele pentru producerea hranei noastre. Suntem noi conștienți de acest lucru, mai ales că în zona noastră geografică suntem privilegiați să avem suficientă apă, în comparație cu teritoriile în care oamenii suferă din cauza secetei? I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru aceasta? Biblia ne îndeamnă: „Mulțumind totdeauna Celui care este Dumnezeu și Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 5.20).

Viața noastră este susținută de Isus Hristos care ne-a creat. „El … susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Sale” (Evrei 1.3). Dar El vrea să facă și mai mult pentru noi. El vrea să ne dea viața veșnică și să ne ducă pentru totdeauna la Dumnezeu. Cum face aceasta? „Și celui care îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22.17). El spune și astăzi fiecăruia în parte: „Cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6.47).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.1-19 · Ioan 9.35-41

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARATĂ-LE CĂ-ȚI PASĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„N-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15)

Deși amerindienii nu aveau un alfabet și o scriere, înainte de a se întâlni cu europenii, limbajul lor era oricum, numai primitiv – nu. Vocabularul multor populații indigene era la fel de vast ca cel al cuceritorilor francezi și englezi, și deseori expresiile lor erau chiar mai elocvente. Într-o limbă a băștinașilor, de exemplu, conceptul cuvântului „prieten” este frumos prezentat drept „cineva care îmi duce îngrijorările în spate.” Ce definiție frumoasă! Când cineva vine la tine pentru alinare sau chiar să primească sfaturi, de cele mai multe ori nu-și dorește altceva decât simpla ta prezență, o ureche care ascultă și disponibilitatea de a-i împărtăși durerea. Iar când răspunsul tău pare a fi convențional, de suprafață, atunci ar putea ajunge la concluzia că nu ai timp pentru el. Unul dintre cele mai frumoase lucruri care au fost spuse în Biblie despre Domnul Isus este acela că El poate să aibă „milă de slăbiciunile noastre.” Uneori, ceea ce ne dorim cel mai mult de la celălalt este doar să știm că înțelege prin ce trecem, și că îi pasă…

Așadar, iată cum poți ajuta:

1) Ascultă cu o inimă deschisă și nu încerca să-l convingi că „nu există nicio problemă”!

2) Dacă plânge, plângi și tu. Dacă tace, taci și tu.

3) Transmite-i faptul că ești disponibil, că ești gata să ajuți și că vei avea oricând timp pentru el.

4) Amintește-i că asta este tot ce poate face omul, dar Dumnezeu poate face imposibilul!

5) Dacă este de acord, roagă-te cu el și pentru el. În felul acesta, îl vei ajuta să-și ridice povara de pe umeri și s-o pună pe umerii lui Dumnezeu (vezi Psalmul 55:22).

Așadar, mulțumește Domnului că are „milă de slăbiciunile tale”… și – arată și tu milă față de cei ce au nevoie!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 27:19-31

Pilat rămâne foarte dezorientat în faţa acuzaţiilor pe care i le aduc şefii iudeilor. Niciodată nu avusese înaintea lui un Om ca Acesta. O dublă mărturie, cea a soţiei lui (v. 19) şi cea a propriei conştiinţe (v. 24) îi dau convingerea că are de-a face cu un drept. În plus, cunoştea perversitatea celor care Îl dăduseră, din pizmă, în mâinile lui (v. 18). Ce să facă? Dacă L-ar fi condamnat, ar fi comis cu siguranţă o nedreptate; dacă L-ar elibera, în mod sigur i-ar scădea popularitatea. Spălându-şi în chip simbolic mâinile (nu însă şi conştiinţa), aruncă responsabilitatea în seama poporului, care o acceptă cu ochii închişi. Dincolo de această mulţime mânată de cele mai josnice porniri şi de şefii care o aţâţă, Satan îşi împlinea lucrarea de a cultiva ura. Dar şi Dumnezeu Îşi continua lucrarea Sa, în întregime de har şi de mântuire.

Isus încape pe mâinile soldaţilor brutali, care Îl îmbracă cu o imitaţie de veşmânt împărătesc, pentru a-şi bate joc de El, înainte de a-L conduce la tortură. Într-o zi însă, în faţa tuturor privirilor, Domnul va apărea în toată gloria Sa de Împărat al împăraţilor, iar mâna Sa puternică, care în acest moment ţine o trestie, se va ridica pentru a-i judeca pe vrăjmaşii Săi (comp. v. 29 cu Psalmul 21.3,5,8).