Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Să se căsătorească cu cine vrea, numai în Domnul.

1 Corinteni 7.39

Creștinului i se poruncește să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu cel necredincios (2 Corinteni 6.14); în consecință, căsătoria unui creștin adevărat cu unul care nu este creștin adevărat nu poate fi în niciun fel o legătură creată de Dumnezeu. (Faptul că, în harul Său suveran, Dumnezeu poate interveni și-l poate mântui pe cel necredincios, dăruind binecuvântarea, este un lucru de excepție, care nu schimbă cu nimic principiul rânduit de Dumnezeu.) În privința căsătoriei „în Domnul” (1 Corinteni 7.39) este necesară recunoașterea domniei și a autorității Lui în acest pas solemn (vedeți Luca 6.46); aceasta înseamnă să te căsătorești cu unul pe care Domnul l-a ales pentru tine. Trebuie să ne reamintim că simplul fapt că două persoane sunt creștine nu reprezintă dovada că este voia Domnului să se căsătorească.

Poate că cititorul este uimit și analizează aceste lucruri întrebându-se: «Cum pot cunoaște care este persoana pe care Domnul a ales-o pentru mine?». Cunoașterea voii lui Dumnezeu în acest pas solemn este aceeași ca în oricare alt lucru, fie mic, fie mare. Ea ne este descoperită prin rugăciune și prin așteptare, în liniștea comuniunii cu Domnul, căutând fața Lui și cercetând Cuvântul Lui. Însă primul și cel mai important pas este să nu ai o voie proprie asupra acestui subiect. Când voia noastră este inactivă, Dumnezeu este liber să ne arate voia Lui, „care este bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12.2), iar noi suntem invitați să probăm această realitate. Doar așa putem vedea călăuzirea Sa cu ochiul Său îndreptat asupra noastră și putem să-I auzim glasul care ne comunică gândul Său. Astfel putem gusta aceeași experiență fericită a slujitorului lui Avraam, care a fost trimis să aducă o mireasă pentru Isaac: „Domnul m-a condus pe drum” (Geneza 24.27). „Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.6).

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

A uitat oare Dumnezeu să aibă milă? Și-a închis El oare îndurările în mânie?

Psalmul 77.9

Dumnezeu rămâne Dumnezeu!

Oamenii trec uneori prin situații care îi afectează puternic. Viața lor este împovărată foarte mult și nu mai văd nicio cale de ieșire. Ei sunt dezamăgiți de viață, pentru că au fost mult timp bolnavi, sau au parte de dureri mari, sau nu mai văd nicio speranță de însănătoșire. Au încercat tot felul de remedii și chiar s-au rugat lui Dumnezeu, sperând că situația se va schimba în curând. Dar totul pare să fie în zadar!

Un om care trece prin experiențe amare este dezamăgit de Dumnezeu și se îndoiește de bunătatea Sa. Dar totuși Dumnezeu rămâne Dumnezeu, chiar dacă cineva se îndoiește de El sau Îl respinge. Existența lui Dumnezeu și El Însuși nu depind de ceea ce gândim sau simțim noi, de ceea ce experimentăm sau de ceea ce facem noi. Dumnezeu este Dumnezeu, indiferent dacă El ne ia durerile sau le permite în viața noastră.

S-ar putea ca El să nu ne ia toată durerea, dar El ne poartă prin durere. El nu împlinește toate rugăciunile noastre, dar El aude întotdeauna rugăciunile noastre și este aproape de noi. Dumnezeu este plin de har și de îndurare; cine se predă în mâinile Sale va găsi pace. Părerea noastră despre Dumnezeu este cea care trebuie să se schimbe. În Psalmul 73.28, Asaf, când s-a gândit de ce altora le mergea mai bine ca lui, a ajuns la următoarea concluzie: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpânul Domnul mi-am pus încrederea, ca să istorisesc toate lucrările Tale”.

Cel care Îl are pe Domnul Isus ca Mântuitor are un ajutor în orice situație din viață, oricât de grea ar fi. El nu este singur, se poate încrede în Domnul său. Ce minunat!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.23-38 · 1 Ioan 3.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OBSTACOLE ÎN CALEA RĂSPUNSULUI LA RUGĂCIUNE (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde…” (Ieremia 33:3)

Astăzi și în următoarele zile vom identifica motive din cauza cărora rugăciunile noastre nu primesc răspuns. Astăzi vom vorbi despre împotrivirea față de rugăciune a îngerilor căzuți (demonii). Da, există o luptă spirituală pe tărâmul ceresc, și Satan încearcă să oprească rugăciunile noastre; Daniel s-a rugat și nu a primit niciun răspuns, timp de trei săptămâni… știți de ce? Pentru că răspunsul era blocat în lumea spirituală de o forță a răului, „căpetenia împărăției Persiei” (vezi Daniel 10:13). Așa că Dumnezeu l-a trimis pe Mihail, unul dintre arhangheli, să se lupte cu el. După douăzeci și una de zile, lupta s-a încheiat și Daniel și-a primit răspunsul.

Apostolul Pavel spune: „căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Dar cât de puternic este diavolul? Suficient de puternic ca să te amăgească (vezi 2 Corinteni 4:4). Suficient de puternic să aducă boala (vezi Iov 2:7). Suficient de puternic să-i pârască pe cei neprihăniți (vezi Zaharia 3:1). Suficient de puternic să te devoreze (vezi 1 Petru 5:8). „Dar ce pot să fac pentru a-l înfrânge?” întrebi tu.

Apostolul Pavel ne dă răspunsul: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune…” (Efeseni 6:18) Hristosul care locuiește în tine este mai puternic decât dușmanul cu care ai de-a face. Domnul Isus a zis: „Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea.” (Luca 11:21-22) Satan este puternic, însă Dumnezeu este Atot-puternic. Biblia spune: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâșul fraţilor noştri… a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor.” (Apocalipsa 12:10-11) Nu-i așa că te bucuri când știi că ești păzit de puterea lui Dumnezeu?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 36:16-32

Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitându-l totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.

 

Ieremia urmează să audă vorbindu-i-se despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre … Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

DOMNUL ESTE APROAPE

Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod uimitor și admirabil.

Psalmul 139.14

De ce mă aflu aici? Care este scopul vieții mele? Astfel de întrebări sunt puse adesea astăzi. Oamenii tânjesc după răspunsuri. În disperarea lor, ei se îndreaptă către tot felul de lucruri, căutând un scop pentru viața lor. Noi, creștinii, știm că Biblia oferă aceste răspunsuri.

Pe când eram în pântecele mamei noastre am fost formați într-un mod uimitor și admirabil. Geneza 1.27 ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, iar Isaia ne spune că am fost creați pentru gloria lui Dumnezeu. În Apocalipsa 4.11 citim despre un alt motiv pentru care ne-am născut: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești gloria și onoarea și puterea, pentru că Tu ești Acela care ai creat toate și datorită voii Tale ele erau și au fost create!”. Am fost deci creați pentru voia și pentru plăcerea Lui. Punând împreună aceste versete, vedem cât de important este să cunoaștem că am fost creați după chipul Său, pentru gloria Sa și pentru plăcerea Sa.

Ce s-a întâmplat după actul creației? Păcatul a intrat în lume prin neascultarea unui singur om, iar moartea a venit peste toți oamenii. Acesta este motivul pentru care oamenii astăzi au pierdut din vedere semnificația vieții. Suntem aici pentru a aduce glorie și plăcere inimii lui Dumnezeu, care este un Dumnezeu al dragostei și care nu dorește ca cineva să fie lăsat într-o stare nenorocită și lipsită de speranță. El a oferit un remediu care aduce speranță și ajutor unei lumi aflate în suferință.

Pe când eram noi încă fără putere, Hristos a murit pentru cei nelegiuiți, iar prin aceasta, Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi. El dorește ca fiecare dintre noi să fim lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru fapte bune. Dumnezeu dorește să înțelegem de ce am fost creați și să trăim cu scopul de a aduce satisfacție inimii Lui.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Matei 4.4

Citiți Biblia?

„Care sunt hobby-urile tale?”, a fost prima întrebare pe care i-a pus-o lui Toma colegul său de muncă. „Să merg cu bicicleta, să joc fotbal și să citesc”, a răspuns el. Curios, colegul de muncă a întrebat: „Ce? Îți place să citești? Ce citești?”. Toma a răspuns: „Cel mai mult citesc Biblia”. Un scurt moment a domnit liniștea, apoi colegul de muncă a întrebat speriat: „Ce? Citești Biblia? N-am mai întâlnit pe nimeni care să citească Biblia”. Cu alte cuvinte: „Nimeni nu mai citește așa ceva astăzi. Biblia este o carte pentru oameni bătrâni și bolnavi, demodată și plictisitoare”.

Ce trist este că sunt tot mai puțini oameni care citesc Biblia! Totuși, Biblia este cartea care a modelat societatea. Este cartea cea mai răspândită. Ea nu a trebuit să fie rescrisă sau modificată și a rezistat încercărilor nenumărate de a fi înlăturată. Ea oferă zilnic miilor de oameni care o citesc curaj și bucurie, chiar și în vremuri grele, pentru că Însuși Dumnezeu le vorbește prin Biblie. El le arată în ea cum gândește El despre ei și cum este El. Cine citește cu sinceritate Biblia, acela Îl va cunoaște personal pe Dumnezeu. Fiecare pagină este un mesaj pentru oameni.

Dumnezeu vă trimite mereu mesaje. Le-ați citit? I-ați dat un răspuns?

Oamenii mari ai acestei lumi au citit Biblia și au putut afirma:

„Am spus și o voi mai spune: studierea atentă a Bibliei te va transforma într-un cetățean mai bun, un tată mai bun, un soț mai bun” – Thomas Jefferson, al treilea președinte al Americii.

„Prima și probabil singura carte care merită să fie studiată de toți este Biblia. Vorbesc în cunoștință de cauză: Studiați Scripturile!” – John Quincy Adams, al șaselea președinte al Americii.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.1-22 · 1 Ioan 2.20-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LASĂ TOTUL ÎN MÂNA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului…” (Psalmul 55:22)

Ești împovărat cu privire la cineva drag ție? Eforturile tale de a-l ajuta nu au dat rezultate? Renunță, și lasă-L pe Dumnezeu să lucreze! Când renunți, nu înseamnă că încetezi să-l mai iubești… ci doar că tu nu mai poți face nimic pentru el. Renunțarea nu înseamnă neapărat excludere, ci să înțelegi că nu tu ai cauzat problema, că nu o poți rezolva și că nu o poți controla. Înseamnă să-l lași să învețe din consecințe. Să recunoști că de data aceasta rezultatul nu depinde de tine. Nu înseamnă să dai vina pe acea persoană sau să încerci s-o schimbi; ci să ai înțelepciunea să recunoști că te poți schimba doar pe tine. Înseamnă să-ți pese fără să dădăcești. Înseamnă să-l susții, fără să încerci să-l îndrepți… și în loc să-l judeci, să-l lași să fie o ființă umană.

Renunțarea înseamnă: în loc să-ți faci drum spre miezul problemei și să încerci să controlezi toate rezultatele posibile, să îi lași pe ceilalți să-și determine propriile rezultate. În loc să insiști și să fii exagerat de protectiv, să îi lași să se confrunte cu realitatea. Renunțare înseamnă să accepți, nu să respingi. Și, decât să-l bați la cap, să-l cerți și să-l mustri, mai bine ocupă-te de propriile tale defecte! În loc să încerci să schimbi totul după propriile tale dorințe, mai bine ia fiecare zi așa cum vine și prețuiește fiecare clipă. În loc să critici și să stabilești reguli, mai bine concentrează-te asupra scopului pentru care te-a chemat Dumnezeu. Înseamnă să nu privești înspre trecut cu regret, ci să te concentrezi asupra creșterii și trăirii pentru viitor. Renunțarea înseamnă să-ți fie teamă mai puțin, și să iubești mai mult. Cuvântul pentru tine astăzi este aceasta: renunță… și lasă totul în mâna lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 36:1-15

L-am cunoscut deja pe Baruc, secretarul şi prietenul credincios al lui Ieremia (cap. 32.12). Numele lui înseamnă „binecuvântat„. Deşi provenea dintr-o familie nobiliară – fratele lui, Seraia, „era mai-mare peste locul de odihnă al împăratului„ (lit. „prinţ al odihnei„; cap. 51.59) – el alesese mai degrabă tovărăşia profetului întemniţat, urât şi dispreţuit, în locul celei a prinţilor, la care avea drept prin naştere. El ne face să ne gândim la Onisifor, fratele devotat care l-a vizitat pe Pavel în închisoarea din Roma, cu privire la care apostolul avea să-i scrie lui Timotei: „deseori m-a înviorat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes” (2 Timotei 1.16-18).

Baruc a fost şi el întotdeauna gata să slujească, cu toate riscurile pe care le implica aceasta. Să admirăm şi noi „şi totodată să dorim să avem” acest zel minunat al dragostei, deopotrivă pentru Dumnezeu, pentru slujitorul Lui, cât şi pentru poporul Lui. Aici este vorba de a scrie, după dictarea întemniţatului Ieremia, înseşi cuvintele lui Dumnezeu (comp. cu Romani 16.22), apoi de a le citi, în ziua de post, în auzul întregului Iuda. Un ascultător numit Mica, deosebit de atent, s-a grăbit să le înştiinţeze pe căpetenii, iar acestea l-au convocat pe Baruc pentru a le oferi şi lor o audiţie specială a conţinutului acelui sul.

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau”.

Ioan 4.7

În căile lui Dumnezeu, această păcătoasă ostenită, însetată și singuratică ajunge în prezența Mântuitorului ostenit, însetat și singur. Ea era ostenită de slujirea păcatului; El era ostenit de călătoria făcută în slujirea dragostei. Păcatele o făcuseră pe această femeie să fie singuratică; dragostea Îl făcuse pe Domnul să fie singuratic. Dragostea L-a adus pe El acolo unde păcatul o adusese pe această femeie. Mai târziu, dragostea Lui avea să-L conducă în locul unde pe noi ne-a condus păcatul – la singurătatea cumplită a crucii, unde toți cei apropiați și iubiți L-au părăsit, unde a căutat mângâietori și n-a găsit niciunul. Trădat de un fals ucenic, tăgăduit de unul adevărat, părăsit de toți ucenicii, înălțat între cer și pământ, lepădat de oameni și părăsit de Dumnezeu, El a trebuit să sufere singurătatea cumplită a crucii. Ce L-a condus către această singurătate? Dragostea – acea dragoste pe care apele nu o pot stinge și pe care râurile nu o pot îneca. Dragostea care L-a făcut să devină un Om singuratic la fântâna din Sihar L-a condus către o singurătate încă și mai mare, la crucea Golgotei. Dacă oamenii refuză o astfel de dragoste, nu este de mirare că vor ajunge, în cele din urmă, în singurătatea unei pierzări veșnice!

 

Cât de bine este și pentru noi dacă, precum această femeie, ne găsim singuri în prezența lui Isus, în această zi de har! Dacă cineva se teme să fie singur cu El, atunci să contemple această scenă minunată din Ioan 4 și să observe felul în care Domnul Se poartă cu această femeie! Niciun cuvânt aspru nu-I scapă de pe buze; nu rostește niciun cuvânt amar, niciun reproș. El spune în mod simplu: „Dă-Mi să beau”. De ce a cerut o înghițitură de apă? Este adevărat că fântâna era adâncă și că nu avea găleată să scoată, însă oare n-ar fi putut face o minune pentru a-Și potoli setea? El a făcut multe minuni ale harului pentru alții, însă nu citim că a făcut vreodată un miracol pentru Sine Însuși. Nu poate exista decât un singur răspuns: Fiul veșnic, trimis de Tatăl pentru a fi Mântuitorul lumii, în măreția slavei Sale morale, a binevoit să Se facă dependent, pentru puțină apă, de această femeie căzută, pentru a câștiga încrederea inimii ei pustiite.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

El, care este strălucirea slavei Lui și reprezentarea exactă a Ființei Lui, și care susține toate lucrurile cu cuvântul puterii Sale, a făcut prin Sine curățirea păcatelor și S-a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte.

Evrei 1.3

Salvatorul și lucrarea Sa de salvare

În versetul de astăzi este vorba despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ pentru a face voia lui Dumnezeu. Această voie L-a dus la crucea de pe Golgota. Acolo, El a stat în judecata unui Dumnezeu sfânt, care L-a tras la răspundere pe Fiul Său pentru vina altora. Hristos a făcut prin Sine curățirea păcatelor. Noi nu trebuie să contribuim cu ceva, ci doar să credem în această lucrare și să ne bucurăm de ea. Este o lucrare divină, făcută prin Sine de o Persoană divină. Nimeni nu L-a putut ajuta să împlinească lucrarea și nimeni nu L-a putut împiedica să o facă.

Această lucrare este desăvârșită și L-a satisfăcut deplin pe Dumnezeu. Ea s-a făcut o dată pentru totdeauna și nu trebuie să fie repetată. Ea este suficientă pentru timp și veșnicie pentru oricine crede din inimă în Mântuitorul și se bazează pe lucrarea Lui de mântuire.

Dumnezeu a acceptat această jertfă și, ca dovadă, L-a înviat pe Fiul Său dintre cei morți și L-a înălțat la cer, încununându-L cu glorie și cu onoare.

Acolo, Fiul lui Dumnezeu S-a așezat pe tronul maiestății în locurile preaînalte. El Însuși a ocupat acest loc după ce L-a proslăvit pe Dumnezeu și Tatăl Său prin lucrarea de mântuire. El este garanția pentru salvarea veșnică a fiecărui credincios.

Să-I mulțumim din toată inima pentru această lucrare minunată de mântuire – pe care El o oferă fiecărui om, dar de care beneficiază doar cine o acceptă prin credință!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 14.17-29 · 1 Ioan 2.12-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE LA BETEL! – Fundația S.E.E.R. România

„Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.” (Geneza 35:15)

Ce-ar trebui să faci, când te simți descurajat și îți este teamă că ți-ai pierdut direcția? Cu întrebarea aceasta s-a confruntat și Iacov. Și când și-a întors inima spre Dumnezeu, iată ce răspuns a primit: „Scoală-te, suie-te la Betel… şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.” Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.” (Geneza 35:1-3). S-ar putea ca tu să nu te închini la idoli… dar care sunt totuși lucrurile pe care trebuie „să le scoți afară”?

Betel înseamnă „casa unde locuiește Dumnezeu”; așadar, Iacov s-a întors în locul în care s-a întâlnit cu Dumnezeu, unde a primit o viziune pentru viitor și unde a experimentat prima oară bucuria de a trăi într-un legământ cu Domnul. Ți-ai distrus viața? Atunci întoarce-te la Betel, acolo unde L-ai întâlnit pe Dumnezeu pentru prima oară. Zidește un „altar” și întemeiază-ți viața pe el! Fă ceea ce spune Biblia (Romani 12:1-2): „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 35:12-19

Fiii lui Recab ar fi putut motiva cu uşurinţă că, de vreme ce se scurseseră mai bine de două sute cincizeci de ani de când strămoşul lor le dăduse acele învăţături, ele nu mai erau de actualitate, ei trebuind să trăiască în spiritul epocii, sau că un comportament exterior nu are valoare, importantă fiind numai starea de inimă. Mulţi invocă astăzi asemenea pretexte, cu scopul de „a lărgi” calea. Dumnezeu Însuşi găseşte plăcere în a remarca cum „fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au împlinit porunca tatălui lor” (v. 16).

Din generaţie în generaţie, ei au respectat cu hotărâre linia de comportament trasată de înaintaşul lor, fără a face caz de aceasta (deşi, cu siguranţă, nu fără ruşine şi nu fără suferinţă). Sub domniile cele mai odioase, ale lui Ahaz, Manase şi Amon, ei se număraseră printre credincioşii ascunşi, pe care Domnul îi cunoştea, asemeni celor şapte mii din vremea lui Ilie (1 Împăraţi 19.18). Noi n–am fi ştiut nimic despre această familie, dacă Dumnezeu n–ar fi dorit s–o folosească pentru a da o mărturie publică în întreg Iuda. Aşa cum exemplul recabiţilor scotea atunci în evidenţă neascultarea poporului din Ierusalim… tot aşa, astăzi, modul de viaţă al creştinilor ar trebui, prin contrast, să condamne o lume răzvrătită împotriva lui Dumnezeu şi să se adreseze conştiinţei ei.

DOMNUL ESTE APROAPE

O, nepricepuților și înceți cu inima ca să credeți toate câte au spus profeții!

Luca 24.25

Doi ucenici triști și descurajați se îndreptau către Emaus atunci când Bunul Păstor S-a apropiat și a mers împreună cu ei, fără ca ei să-L recunoască. El urma să-Și strângă laolaltă oile risipite (Matei 26.31). Conversația care a urmat este plină de învățăminte. Lecția pe care cei doi urmau să o învețe era că Hristos Însuși este subiectul Scripturii, nu diferitele linii ale adevărului, conținute de ea, oricât de importante sunt ele la locul lor.

 

Ucenicii speraseră că Isus din Nazaret avea să-l elibereze pe Israel de vrăjmașii lui și să instituie Împărăția (versetul 21). Într-adevăr, mulți profeți vorbiseră despre aceste lucruri; largi porțiuni ale Vechiului Testament conțin profeții cu privire la o împărăție mesianică viitoare, legată de casa lui David și a lui Israel. Însă aceiași profeți vorbiseră de asemenea despre suferințele lui Mesia. El trebuia să sufere înainte de venirea gloriei (versetul 26). Ucenicii, fiind în exclusivitate preocupați cu adevărul despre împărăție, pierduseră complet din vedere acest aspect. Nevăzând tot ceea ce spunea Scriptura, ei deveniseră unilaterali în vederile lor (versetul 27). Există un pericol real în citirea preferențială a Scripturii. Mulți creștini se preocupă cu anumite segmente ale adevărului divine, precum profeția sau Adunarea. Rezultatul este adesea învățătura eronată, fiindcă un adevăr, dacă este exagerat, devine eroare.

 

Remediul pentru aceasta este ca inimile noastre să fie preocupate cu Hristos. Nu este oare minunat felul în care El a găsit timp pentru a-i corecta cu răbdare pe ucenicii Săi descurajați? Cât de minunat trebuie să fi fost să umble alături de Domnul, atunci când El le vorbea despre Sămânța femeii, despre Mielul de Paște, despre jertfe, despre Psalmul 22, despre Isaia 53 și despre multe alte locuri din Scriptură care ilustrează suferințele Sale! Este privilegiul nostru să-L contemplăm zilnic pe Hristos în tot Cuvântul; în felul acesta, și inima noastră va arde în noi.

 

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este Păstorul meu.

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.

Psalmul 23.1; Ioan 10.1

Păstorul meu

Într-o sală de adunare, un slujitor al lui Dumnezeu tocmai terminase de citit Psalmul 23, când o doamnă a intrat pe ușă. Femeia s-a așezat pe scaun, iar persoana de lângă ea i-a oferit Biblia deschisă și i-a arătat pasajul care a fost citit. La versetul 1 din Psalmul 23 era subliniat cuvântul „meu”.

După terminarea adunării, acea doamnă, care era interesată de vestea cea bună, a întrebat-o pe femeia care îi oferise Biblia de ce a subliniat acel cuvânt. „Acest cuvânt este foarte important”, i-a răspuns femeia, după care a adăugat: „Cine nu poate spune că Domnul este Păstorul meu nu se poate bucura de toate binecuvântările psalmului”. Acea doamnă a înțeles mesajul și, când a ajuns acasă, a strigat la Domnul și L-a rugat să-i dea siguranța că El este nu doar Mântuitorul, ci Mântuitorul ei, nu doar Păstorul cel bun, ci Păstorul ei. Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune.

Nu este suficient să știți că Isus Hristos este Mântuitorul lumii, ci trebuie să știți că El este Mântuitorul dumneavoastră. Dacă a devenit Mântuitorul dumneavoastră, Îl puteți cunoaște și ca Păstorul cel bun. El Și-a dat viața pentru oi. Există sacrificiu mai înalt decât acesta? „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să își dea viața pentru prietenii săi” (Ioan 15.13).

V-ați predat viața, cu toate păcatele dumneavoastră, Păstorului cel bun? Dacă da, atunci El este Păstorul dumneavoastră. I-ați spus vreodată plin de bucurie: „Doamne Isuse, Îți mulțumesc că Tu ești Păstorul meu„?

Citirea Bibliei: 2 Împărați 14.1-16 · 1 Ioan 2.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU SEMĂNA DESCURAJARE! – Fundația S.E.E.R. România

„Au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră…” (Numeri 13:32)

Descurajarea i-a făcut pe Israeliţi să se îndoiască de promisiunea lui Dumnezeu, să renunțe la visul lor și să moară în pustie. În mod ironic, ei se aflau la o distanță de numai câteva zile de mers față de Țara promisă! Cum s-a putut întâmpla așa ceva? După patruzeci de zile în Canaan, o țară atât de roditoare încât era nevoie de doi bărbați ca să ducă un ciorchine de struguri, zece din cele douăsprezece iscoade s-au întors spunând: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră.” (Numeri 13:31-32). Acum, ai vrea să știi ce părere are Dumnezeu despre oamenii care împrăștie o asemenea descurajare? „Bărbaţii… care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui Moise, înnegrind ţara… au murit acolo, înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică. Numai Iosua… şi Caleb… au rămas cu viaţă.” (Numeri 14:36-38) Dar ce poţi spune despre tine? Când îi vezi pe alții că se confruntă cu împrejurări potrivnice, îți exprimi îndoiala cu privire la abilitatea lor de a reuși? Poți asculta planurile cuiva fără să faci remarci descurajatoare? Chiar dacă nu reușești să-ți imaginezi visele lor, cel puțin fii de acord să-i susții prin credință, pentru ca planul desăvârșit al lui Dumnezeu să se împlinească cu privire la scopul pe care și l-au propus. Gândește-te la toți aceia care te-au încurajat pe tine de-a lungul vieții tale! Într-o lume atinsă de negativism și vești rele, oricine are nevoie de puțină încurajare, din când în când… Așa că fă un efort conștient de a-i încuraja, de a-i susține și de a-i inspira pe cei aflați în sfera ta de influență. Și când întâlnești o persoană care seamănă descurajarea, nu-i permite să te abată de la decizia ta. Adu-ți aminte, ție și ei, că Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Pentru că El are putere!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 35:1-11

De astă dată, Ieremia are înaintea lui o slujbă care se va arăta foarte încurajatoare: Dumnezeu l–a împuternicit să invite membrii familiei recabiţilor în Casa Domnului, pentru a-i pune la încercare. Aveau ei să bea din vinul pe care li-l va turna profetul? Cu fermitate, aceşti oameni refuză paharele care le sunt oferite şi fac cunoscut şi motivul refuzului: ca adevăraţi nazirei, ei sunt dedicaţi abţinerii de la ceea ce ilustrează bucuriile lumii (Numeri 6.1–3). Mai mult, înţelegând caracterul de străini pe un pământ pe care se aflau doar în călătorie (sf. v. 7), ei nu au semănat, nici nu şi‑au construit case, ci au locuit doar în corturi. Tot acest mod de viaţă, afirmă ei, le fusese poruncit de strămoşul lor, Ionadab, acel om credincios care, după cum ne arată 2 Împăraţi 10.15…, luase cu hotărâre poziţie pentru Domnul.

 

Mulţi dintre noi au avut părinţi sau bunici care i–au învăţat, chiar dacă nu au înţeles întotdeauna, ce este despărţirea de lumea în care creştinul este un străin, ca şi Domnul lui. Mai mult ca oricând, această despărţire trebuie realizată în ajunul venirii Lui (Apocalipsa 22.11,12), însă El nu ne invită să ne abţinem de la bucuriile lumii fără ca mai întâi să avem în El „o bucurie de nespus şi glorioasă (lit.: glorificată)” (1 Petru 1.8).

DOMNUL ESTE APROAPE

„Și ziceți: «Iată ce osteneală zadarnică!», și ați disprețuit-o”, zice Domnul oștirilor.

Maleahi 1.13

Slujirea fără devotament va conduce întotdeauna la osteneală și, în cele din urmă, la disprețuirea lucrurilor Domnului. Rămășița iudeilor din acele timpuri nu numai că privea lucrarea pentru Domnul ca pe o osteneală zadarnică, ci ajunsese să o și disprețuiască.

Din nefericire, vedem același lucru și în zilele noastre. Sunt mulți care odinioară au fost activi în lucrarea Domnului, dar care, în cele din urmă, au obosit. Motivul poate fi că viața lor practică a rămas mult în urma predicării lor; predicarea a continuat, deși devotamentul lipsea și, în cele din urmă, au obosit. Mâinile atârnă și genunchii sunt slăbiți, fiindcă mâinile n-au fost niciodată ridicate spre cer și genunchii nu s-au plecat niciodată în rugăciune. Au obosit – au obosit să se roage, să citească Biblia, să-și aducă aminte de Domnul, să predice evanghelia, să o asculte; au obosit cu privire la lucrurile Domnului și cu privire la sfinții Săi. Iar ceea ce considerăm a fi o osteneală zadarnică ajunge în curând obiectul disprețului nostru. Cât de important este să-L avem mereu pe Hristos înaintea noastră – adevărata motivație pentru orice lucrare – și să privim la El, la Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, la Cel care a suferit o atât de mare împotrivire din partea celor păcătoși, ca astfel să nu obosim și să nu ne descurajăm în sufletele noastre (Evrei 12.1-3)!

Aceasta este deci imaginea solemnă prezentată de profet cu privire la starea generală în care marea masă a rămășiței iudaice se afla. În exterior, ei slujeau Domnului, însă fără devotament, ci sătui de această slujire, pe care o disprețuiau. Trebuie să ne cercetăm și noi cu seriozitate, ca nu cumva o astfel de stare să nu fie și a noastră!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Felul vostru de vorbire să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la Cel Rău.

Matei 5.37

Da – Nu

Aceste două cuvinte, formate fiecare dintr-o singură silabă, au un efect extraordinar, presupunând că da este într-adevăr da, iar nu este într-adevăr nu, așa cum ne învață Domnul Isus.

Un nu hotărât este o armă folositoare. Îl putem asemăna cu o stâncă în mare care stă neclintită în fața încercării. Dacă nu-ul credinței este rostit în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu și cu rugăciune pentru putere de sus, atunci este de neînvins. Noi trebuie să spunem nu la tot ce nu este drept.

„Moise a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon” (Evrei 11.24). Avraam a respins darurile îndoielnice ale împăratului din Sodoma. Și Iosif a respins avansurile soției stăpânului său (Geneza 14.23,24; 39.7-9).

Dar, de asemenea, este important să spunem da la tot ce este adevărat, la tot ce este vrednic de cinste, la tot ce este drept, curat, vrednic de iubit (Filipeni 4.8). Pentru că Domnul ne cere să-L urmăm, să spunem un da în ascultare.

Viața are întotdeauna o latură negativă și una pozitivă. Dușmanul nostru, tatăl minciunii, încearcă întruna să amestece binele și răul. Astfel, lumea a devenit un amestec de da și nu, de aprobare și de respingere în același timp, ceea ce nu este altceva decât minciună.

Să stăm întotdeauna de partea adevărului, de partea lucrurilor aprobate de Domnul! Să nu-I întoarcem spatele lui Dumnezeu și, după ce am spus un da hotărât planului Său de mântuire, să spunem da slujbei în care ne-a chemat!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 13.10-25 · 1 Ioan 1.5-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DARUL ÎNCURAJĂRII – Fundația S.E.E.R. România

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare…” (Romani 12:8)

Știai că există darul încurajării? Există! Biblia spune: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat… Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” Îmbărbătarea înseamnă acțiunea de a insufla bărbăție, curaj, avânt și încurajare. Și nu trebuie să fii talentat sau să ai un coeficient al inteligenței ridicat ca să demonstrezi că ai acest dar. Zilnic întâlnești oameni care au nevoie de încurajare. Poate la suprafață nu o arată, dar înlăuntrul lor se luptă să rămână pe linia de plutire. Unii dintre ei sunt în culmea disperării, iar vorbele tale îi pot ajuta. Chiar și un zâmbet o poate face. Iov a spus: „Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.” (Iov 29:24) Înțeleptul Solomon a spus: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte” (Proverbele 12:25). Nu presupune că oamenii care au de toate (faimă, avuţie, succes) nu au nevoie de încurajare. David a fost un autor de succes, ai cărui psalmi se citesc în întreaga lume și în zilele noastre. A fost cel mai popular rege al lui Israel. Victoriile sale în luptă sunt pomenite de orice strateg în orice academie militară. Dar a avut zile în care s-a simțit atât de mizerabil, încât mai jos de-atât nu putea ajunge: „Sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea” (Psalmul 38:17). Iată deci că nu doar oamenii de rând au nevoie de încurajare, ci și autorii de succes, regii și generalii! Toată lumea are nevoie de încurajare! Și ăsta e un lucru bun, deoarece nu vei rămâne fără slujbă – dacă ai darul încurajării! Așadar, astăzi fii sensibil la călăuzirea lui Dumnezeu… și, dacă El îți arată că trebuie să încurajezi pe cineva, fă-o!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 34:8-22

În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 2‑6), fără-ndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului că–l cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace”). Din v. 8-9 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa i–o va da lui Neemia într–o situaţie similară (vezi Neemia 5). După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.2‑6).

 

Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa care‑i aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgându–le libertatea pe care le-o dăruise odinioară şi aservindu-i împăratului Babilonului (Luca 6.38).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Iosif, numit de apostoli și Barnaba (care tradus înseamnă: Fiul mângâierii), un levit, cipriot prin naștere, având un ogor, l-a vândut și a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor … Și el s-a dus la Tars, ca să-l caute pe Saul; și, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Și a fost că, un an întreg, ei s-au strâns în adunare și au învățat o mare mulțime.

Fapte 4.36,37; 11.25,26

Leviții (30) – Fiul mângâierii

Barnaba este ultimul levit menționat pe nume în Cuvântul lui Dumnezeu. El este cu siguranță un exemplu minunat cu privire la ceea ce Dumnezeu dorea ca leviții să fie. Citim despre el că a făcut parte dintre cei care L-au urmat pe Domnul Isus la scurt timp după înființarea Adunării. Mulți dintre acești ucenici dintâi și-au vândut casele și proprietățile, iar banii i-au pus la picioarele apostolilor, pentru folosul tuturor. Barnaba a făcut și el acest lucru cu un ogor pe care îl avea în insula Cipru.

Barnaba, în mod evident, era un om care călătorea și care era interesat de lucrarea pe care Domnul o făcea în alte părți. El l-a adus pe Saul din Tars înaintea apostolilor, atunci când toți ceilalți îl ocoleau și nu aveau încredere în persecutorul de odinioară. Barnaba a fost, de asemenea, trimis la Antiohia, atunci când frații din Ierusalim au auzit că unii dintre națiuni se întorseseră la Domnul și formaseră o adunare acolo. El este descris ca fiind un „om bun și plin de Duh Sfânt și de credință”. Venind la Antiohia, Barnaba a văzut harul lui Dumnezeu și s-a bucurat – n-a fost suspicios și gata să condamne fiindcă lucrurile se desfășurau diferit acolo, ci i-a îndemnat pe acei credincioși să stăruie în umblarea lor cu Domnul.

Ce exemplu frumos este el pentru noi! L-a găsit pe Saul, care cunoștea bine Scripturile, și l-a adus la Antiohia. Cei doi au lucrat împreună acolo, apoi au slujit în părtășie cu alții, așa cum vedem în capitolul 13.1-3. Duhul Sfânt i-a trimis pe cei doi împreună, iar „Barnaba și Saul” au devenit curând „Pavel și Barnaba”. Nu este ușor să ajungi în planul doi, după ce ai slujit un timp într-o poziție de frunte. Barnaba, mai târziu, l-a îndrumat pe Ioan Marcu, cel care a scris Evanghelia în care Domnul Isus este prezentat ca Slujitorul perfect. Fie ca slujirea noastră să fie și ea una încurajatoare pentru alții!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înțeleptul ascultă sfaturile.

Proverbe 12.15

Ascultă sfaturile înțelepte!

• Să nu necinstești pe om la bătrânețea lui, căci și tu vei îmbătrâni. Cum faci, așa ți se va face.

• Evită nu numai greșeala, dar și bănuiala.

• Consideră întotdeauna banii ca o pacoste; într-adevăr, ei nu-ți aduc nicio bucurie, ci numai griji. Cei care posedă bogății se tem și de propriul fiu.

• Ține minte binele primit și uită binele făcut.

• Ferește-te să cauți ceva ce ți-ar părea rău că ai găsit.

• Nu lăsa ca liniștea să-ți fie tulburată necontenit de persoane care vin să-ți povestească ce spun dușmanii tăi despre tine.

• Să ne mulțumim cu ce avem, fără a face comparații; niciodată nu va fi fericit cel pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia.

• Nu căuta să te înalți defăimându-i pe alții. Caută prin propriile tale calități să te deosebești de oamenii de rând.

• Fă tot ceea ce poți în împrejurările în care te-a pus Dumnezeu, iar atunci când ai făcut-o, El va lărgi sfera ta de activitate – dar doar atunci când I-ai slujit bine în lucrurile mici.

• Fii evlavios și statornic în viața de zi cu zi – acest lucru va ține o predică mult mai convingătoare și mai practică decât poate gura ta să rostească.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 12.18-13.9 · 1 Ioan 1.1-4

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ TE IUBEȘTI PE TINE ÎNSUȚI! – Fundația S.E.E.R. România

„Să iubeşti… ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39)

Când Dumnezeu te mântuie, El te așază „în Hristos”. Din acel moment, El te consideră neprihănit. Nu datorită neprihănirii proprii… ci prin aceea „care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:9) Poate, cât ai fost copil, părinții îți vor fi dat impresia că dacă vei fi suficient de cuminte, ei te vor iubi și accepta… Prin urmare, crezi că și în relația cu Dumnezeu este valabil același lucru. Dar nu e așa! În realitate, nu ai putea niciodată să fii suficient de bun, ca să câștigi dragostea lui Dumnezeu! De aceea, El te îmbracă în neprihănirea lui Hristos și îți spune: „Te iubesc necondiționat în ciuda păcatelor tale!” Aceasta este adevărata bază a iubirii de sine! Gândește-te: dacă Dumnezeu te iubește, atunci ești vrednic să fii iubit, nu-i așa? Asta înseamnă că te poți iubi pe tine însuți! Și de fapt așa și trebuie, întrucât le poți oferi dragoste și altora, din izvorul propriei tale stime de sine. Dacă te lupți cu sentimentul nesiguranței, al vinovăției, al îndoielii, al dezgustului față de sine, până la urmă acestea se vor manifesta și în relațiile tale. Psihologul elvețian Paul Tournier a spus: „Dacă o persoană Îl va iubi pe Dumnezeu așa cum trebuie, îi va iubi și pe ceilalți așa cum trebuie, și cine Îl iubește pe Dumnezeu și pe ceilalți așa cum trebuie să fie iubiți, nu va avea niciodată nevoie de psihiatru!” Dragostea lui Dumnezeu îți insuflă încrederea și puterea de care ai nevoie ca să dăruiești și să primești dragoste de la ceilalți. Adevărul este acesta: chiar dacă ai fi fost singurul păcătos care a trăit vreodată, Hristos ar fi murit pentru tine! Și când înțelegi lucrul acesta cu adevărat, vei începe să te iubești pe tine însuți, și să te dezvolți – ca să ajungi la plinătatea potențialului pe care l-a pus Dumnezeu în tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 33:1-18

Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitându–l totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.

 

Ieremia urmează să audă vorbindu–i-se despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre … Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

DOMNUL ESTE APROAPE

Condu-mă în adevărul Tău și învață-mă, pentru că Tu ești Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aștept toată ziua.

Psalmul 25.5

Dumnezeul mântuirii mele (2)

Acesta este un psalm al lui David. Nu cunoaștem cu precizie împrejurările în care a fost scris, însă este evident că David trecea prin multe necazuri, în care a trebuit să-i înfrunte pe vrăjmașii săi. Însă el și-a pus încrederea în Domnul și a căutat ajutor din partea Lui – „Dumnezeul meu, în Tine mi-am pus încrederea; să nu fiu dat de rușine, să nu triumfe vrăjmașii mei asupra mea” (versetul 2). David înțelegea câtă nevoie avea de călăuzire zilnică din partea Dumnezeului său – „Fă-mi cunoscut căile Tale, Doamne, învață-mă cărările Tale! Condu-mă în adevărul Tău și învață-mă, pentru că Tu ești Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aștept toată ziua” (versetele 4 și 5).

Deși împrejurările noastre vor fi diferite de cele ale lui David, totuși vom experimenta și noi împotrivire și dificultăți de tot felul pe calea credinței. Avem nevoie mai întâi să ne punem toată încrederea în Domnul și să-I cerem să ne călăuzească în toate îndatoririle noastre zilnice. El va răspunde cererii noastre dacă, la fel ca David, vom dori să ne arate căile Sale, să ne învețe cărările Sale și să ne conducă în adevărul Său.

Putem să-L așteptăm cu încredere întreaga zi. El este Dumnezeul mântuirii noastre, Cel care poate și dorește să ne salveze de-a lungul tuturor dificultăților pe care le întâmpinăm zilnic. „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit” (Evrei 4.16).

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ori de câte ori mă tem, eu mă voi încrede în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Său. Mă încred în Dumnezeu și nu mă voi teme.

Psalmul 56.3,4

Bolnavul de tuberculoză (2)

Cei doi au discutat mult timp. În cele din urmă, teama, care străjuise până atunci zi și noapte patul chinezului, a trebuit să plece din prezența lui Hristos și a luminii Sale. Domnul Tian nu înțelegea multe, dar își predase viața în mâinile lui Isus și astfel a făcut primul pas spre lumină.

„În noaptea aceea”, a spus domnul Tian mai târziu, „am putut să dorm iarăși. Frica dispăruse”. Acum, pacea umplea inima bolnavului. Oricare va fi drumul lui, el va ajunge în lumină și nu în noaptea deznădejdii.

Dumnezeu i-a dăruit iarăși sănătatea și a venit ziua când domnul Tian a putut părăsi cu bucurie spitalul.

Lumina evangheliei a luminat toate domeniile întunecate ale vieții lui, chiar și relația cu soția lui, de care se despărțise de mult timp. El i-a scris celei alungate, al cărei nume nimeni nu avea voie să-l rostească în prezența lui: „Vino înapoi! Eu am devenit creștin și Hristos ne va ajuta să ne refacem căsnicia”.

Soția lui, mirată de schimbarea soțului ei, s-a întrebat: „Este aceasta lucrarea evangheliei? Atunci vreau să merg cu soțul meu pe urmele lui Isus”.

Alți doisprezece aparținători ai familiei, printre care și mama domnului Tian, au găsit calea spre Hristos. Relatarea domnului Tian se încheie cu cuvintele: „Harul lui Dumnezeu este nespus de mare”.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 12.1-17 · Ioan 21.15-25

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GĂSEȘTE SEMNIFICAȚIA MUNCII TALE – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Geneza 2:15)

Mai întâi, Dumnezeu l-a creat pe om. Apoi a creat o grădină și i-a spus omului: „Ai grijă de ea!” Poate ai crezut că munca a venit ca o consecință a căderii în păcat. E adevărat, munca a căpătat o altă semnificație în acel moment, dar e o greșeală să crezi că primii noștri părinți nu aveau niciun scop. Când Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, e limpede că El a avut în plan ca noi să fim ca El: creativi, productivi, gata să ne investim în sarcini care contribuie la împlinirea scopului Său. Adam și Eva au fost puși responsabili peste grădină… și, înainte de decizia lor egoistă de a nu-L asculta pe Dumnezeu, ei s-au bucurat de împlinire maximă în munca lor. Biblia spune: „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.” (Geneza 2:19) Primul loc de muncă din univers a inclus identificarea speciilor de animale și păsări, studierea înzestrărilor şi calităților fiecărei creaturi, și supravegherea lor. Asta da, funcție de conducere! Și cine este ocupat, are nevoie de un asistent executiv – așa că a fost creată Eva, ca să fie „ajutorul” lui Adam. Nu trebuie să privești mai departe de Biblie ca să-ți dai seama că munca productivă este planul lui Dumnezeu pentru viața ta. O sarcină bine făcută este propria ei răsplată. Îți conferă un sentiment al valorii, fără de care poți ajunge să fii deprimat. Nu crede iluziile mass-media care îți spune că oamenii de succes nu trebuie să muncească; fiecare dintre noi a fost creat cu un scop în viață, indiferent câți bani are în contul său bancar. Așadar (cf. Eclesiastul 9:10), „tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 32:16-28; 36-44

Şi astăzi, când cineva cumpără un teren sau o casă, trebuie să îndeplinească o serie de formalităţi înaintea notarului şi a autorităţilor, în urma cărora noul cumpărător primeşte un act oficial, care dovedeşte calitatea lui de proprietar. Ieremia va păstra cu grijă actele sale de proprietate asupra ogorului (v. 14). Prin „Cuvântul harului Său”, Dumnezeu garantează copiilor Săi „moştenirea între toţi cei sfinţiţi” (Fapte 20.32). Şi noi putem afirma împreună cu Pavel: „Sunt convins că El poate să păzească ce I–am încredinţat pentru ziua aceea” (2 Timotei 1.12). De altfel, acest sfârşit al împărăţiei lui Iuda seamănă destul de bine cu imaginea din zilele celei de–a doua Epistole către Timotei.

În mijlocul ruinei, Ieremia, singur şi întemniţat, asemeni apostolului, ştie în Cine a crezut şi către Domnul se înalţă rugăciunea lui (v. 16‑25). El pune în antiteză necazul prezent cu binecuvântările de altădată, cunoscând puterea cea mare a Domnului (v. 17), îndurarea Lui (v. 18) şi măreţia sfatului Său (v. 19; comp. cu 2 Timotei 1.7). „Pentru Tine nimic nu este prea greu” poate spune el (v. 17). Aceasta este ceea ce, în frumosul Său răspuns, Dumnezeu îi confirmă profetului şi, de asemeni, ne confirmă nouă (v. 27; comp. cu Matei 19.26).

DOMNUL ESTE APROAPE

Este un singur Dumnezeu care va îndreptăți circumcizia din credință, și necircumcizia prin credință. Deci desființăm noi legea prin credință? Nicidecum: ci noi întărim legea.

Romani 3.30,31

Dumnezeu Și-a ocupat în har locul Său ca Dumnezeu peste toți oamenii, iudei și neamuri împreună, iar El îndreptățește iudeul circumcis nu pe baza faptelor sale, adică pe temeiul legii, ci numai „din credință”, adică pe principiul credinței, iar pe păgânul necircumcis, care nu cunoaște legea, doar „prin credință”, adică prin intermediul credinței. Nu există un alt mijloc de îndreptățire. Astfel a fost dată la o parte orice diferență. Toți oamenii sunt pierduți, păcătoși neputincioși, care pot fi mântuiți doar prin har, prin credința în lucrarea Altuia.

Dar, pot întreba unii, printr-o astfel de învățătură nu este oare slăbită autoritatea legii? Nu sunt date la o parte prin aceasta poruncile ei sfinte? „Nicidecum!”, răspunde apostolul. În loc să anulăm legea, noi o întărim (versetul 31). Legea nu și-a găsit nicicând o confirmare mai clară, fără echivoc, ca prin propovăduirea crucii. Evanghelia învață nu numai despre starea vrednică de condamnat a omului, ci și despre nevoia unei dreptăți valabile înaintea lui Dumnezeu. Legea nu dă gratuit niciun fel de dreptate, dar o cere. „Credinciosul” le recunoaște pe amândouă, atât stricăciunea totală a omului, cât și nevoia de dreptate, dar, trebuie să remarcăm cu atenție, în locul unei dreptăți omenești, cum o cerea legea, el primește, cu recunoștință, dreptatea lui Dumnezeu care îi este oferită gratuit. În același timp, evanghelia ne învață că Hristos ne-a eliberat de blestemul legii, devenind El Însuși blestem pentru noi (Galateni 3.13). Deoarece Dumnezeul cel sfânt nu putea, cu siguranță, să șubrezească în niciun fel principiul obligațiilor omului față de legea pe care o dăduse, „L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea” (Galateni 4.4,5). Întrebăm: Ar fi existat oare vreun alt mijloc ca legea să fie mai puternic confirmată sau ca autoritatea ei să fie mai bine întărită?

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Popoare, încredeți-vă în El în orice timp; vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.

Psalmul 62.8

Bolnavul de tuberculoză (1)

În urmă cu mulți ani, domnul Tian trăia în Chongqing, China. Era proprietarul unei cafenele renumite, plină de vizitatori de dimineața până seara. Afacerea i-a adus mulți bani. Dar, într-o zi, medicul a constatat că bărbatul de afaceri avea tuberculoză. Acest diagnostic l-a lovit pe domnul Tian ca o sentință de moarte. Frica și-a înfipt ghearele adânc în sufletul său.

După ce a fost internat, medicul i-a spus că acum este foarte important repausul total. Dar gândurile lui nu se linișteau, ci se învârteau încontinuu în jurul cuvântului „tuberculoză” și îi aduceau în față tablouri care-l înfiorau. Frica din el striga: „Trebuie să mori. Nu poți să schimbi nimic. Tot ceea ce ai câștigat va ajunge pe alte mâini, iar înaintea ta stau pieirea, noaptea și frica de moarte”.

Astfel, frica învăluia zi și noapte patul chinezului. „Deși în jurul meu era o liniște desăvârșită, eu eram tot mai bolnav și muream de frică”, povestea el mai târziu. În necazul lui s-a adresat unei verișoare care îl îndemnase cândva să devină creștin. Când aceasta l-a vizitat, el i-a spus:

— Am tuberculoză și mă tem. Îmi este teamă de noaptea cea veșnică.

Verișoara a ezitat puțin. Oare va fi ea înțeleasă de bolnav? Până la urmă i-a răspuns liniștită și cu hotărâre:

— Nu este așa de important dacă te vei însănătoși sau nu, însă este decisiv să-ți predai viața în mâna lui Dumnezeu și să te încrezi în El! Ceea ce face El este bine!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 11.4-20 · Ioan 21.7-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GENEROS FAȚĂ DE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Ilie i-a zis: „Nu te teme…” (1 Împărați 17:13)

Imaginează-ți o mamă cu pruncul ei, confruntându-se cu o foamete cumplită, și având mâncare doar pentru o ultimă masă… şi pe Ilie spunându-i: „Împarte cu mine ce ai. Nu te teme! Dumnezeu va face să ai mai mult decât îți trebuie ca să scapi cu bine!” Tu ce-ai fi făcut?

Ei bine, această femeie alege să asculte. Drept consecință, ea a supraviețuit foametei și groparilor, iar Domnul Isus a elogiat-o într-una dintre predicile Sale. În esență, există două tipuri de generoși: cei care Îi oferă lui Dumnezeu „resturile” și cei care Îi oferă „primele roade” (vezi Proverbele 3:9).

Primii se văd ca fiind responsabili pentru propriile lor nevoi, așa că „resturile” merg în lucrarea lui Dumnezeu. Dar problema, când dăruiești „resturile”, este că generozitatea ta este legată de autosuficiența ta. Și în clipa în care te confrunți cu nesiguranță financiară, generozitatea ocupă locul din spate.

Pe de altă parte, cei care Îi dăruiesc lui Dumnezeu primele lor roade, înțeleg că El este sursa a tot ce au. Ei sunt motivați să investească mai întâi în interesele Sale, și abia apoi în propriile lor interese. Ei cred în principiul biblic conform căruia ceea ce culegi este întotdeauna mai mult decât ceea ce semeni (vezi 2 Corinteni 9:6-11). Teama te va face să devii irațional și să acționezi contrar cu ceea ce crezi în inima ta. Nu-i așa că e logic să te încrezi în Dumnezeu în privința banilor, de vreme ce totul Îi aparține Lui? Deci e cu-atât mai logic să te încrezi în El și-n privința lucrurilor pe care oricum nu le poți controla!

Gândește-te puțin: tu susții că te încrezi în Dumnezeu referitor la destinul tău veșnic și cu toate acestea, Îi respingi invitația ca El să devină partenerul tău economic. Are vreo logică? Adevărul este că nu poți fi mai generos decât Dumnezeu! Așa că… fii generos!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 32:1-15

Capitolul 32 se deschide prin prezentarea unor evenimente în special critice. Ierusalimul, asediat de armata babiloniană, este preocupat săşi trăiască cele din urmă zile ale independenţei sale. Pentru a-l face pe Ieremia să tacă, sub acuzarea că subminează curajul asediaţilor, împăratul are grijă să-l închidă în închisoarea palatului. Captivitatea profetului însă nu împiedică Cuvântul Domnului de a ajunge până la el şi, de asemenea, nici pe profet nu-l împiedică, conform instrucţiunilor primite, să cumpere ogorul vărului său, Hanameel, prin intermediul credinciosului Baruc, menţionat aici pentru prima dată. Acest act capătă, într-un moment ca acesta, o semnificaţie remarcabilă: Cunoscând din Cuvântul Domnului că dezastrul este iminent şi inevitabil, Ieremia îşi manifestă în felul acesta, public, credinţa sa în Cuvântul divin, potrivit căruia restaurarea lui Israel îşi va găsi ulterior împlinirea cu tot atâta certitudine (cap. 31).

Situaţia personală a profetului este fără perspectivă (şi la ce-i poate fi util un ogor unui întemniţat?), iar cea a poporului era disperată. Din punct de vedere omenesc, Ieremia nu mai putea aştepta nimic nici de la compatrioţii lui, nici de la inamicii caldeeni. El însă, împotriva oricărei speranţe, crede cu speranţă (vezi Romani 4.18), iar acest ogor pe care îl cumpără le dă tuturor o mărturie.

DOMNUL ESTE APROAPE

Ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac.

Ioan 14.31

În Exod 21.5, robul evreu spune: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”. El îl pune primul pe stăpânul său. În Noul Testament avem mărturii minunate cu privire la dragostea Domnului pentru noi. Efeseni 5.2 ne spune că El ne-a iubit, iar versetul 25 afirmă că El a iubit Adunarea și că S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.

Care credincios nu a contemplat cu plăcere cuvintele: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”? Da, El a venit din cer pe pământ, a trăit aici aproximativ treizeci și trei de ani, după care a mers la cruce, fiindcă m-a iubit și m-a avut întotdeauna în inima Lui. El a plătit prețul pentru răscumpărarea Mea. S-a gândit la mine și la toți cei care formează Adunarea. Totuși, în Exod 21, stăpânul este menționat primul. El L-a iubit pe Tatăl și, ca Om, L-a iubit pe Dumnezeul Său. Ceea ce trebuia făcut pentru Dumnezeu a avut prioritate pentru Domnul. El L-a iubit pe Tatăl Său și a venit să împlinească o lucrare pentru El. Este adevărat că El a iubit și Adunarea și că a venit să facă o lucrare și pentru ea, astfel încât să poată fi adusă în binecuvântare, însă Dumnezeu a ocupat primul loc în gândurile Lui. Nu putea fi altfel. Dacă înțelegem acest lucru, înțelegem și ceea ce face ca evanghelia să fie atât de măreață. Astfel, vedem clar cât de mare este harul lui Dumnezeu și cum este posibil ca, așa cum ni se spune în 2 Corinteni 5.19,20, Dumnezeu să-i trimită în timpul de acum pe slujitorii Săi la toți oamenii, pentru a-i ruga stăruitor să se împace cu El. Mărețul Dumnezeu îi îndeamnă pe oamenii care L-au crucificat și L-au omorât pe Fiul Său, care L-au scuipat și L-au ocărât, să vină și să se împace cu El. Ochii lor sunt îndreptați către cruce, unde Cel care nu a cunoscut păcat a fost făcut păcat, pentru ca cei care cred să devină dreptatea lui Dumnezeu în El. Putem înțelege toate acestea doar dacă privim la ceea ce Domnul Isus a fost pentru Dumnezeu și la cât de perfect a fost glorificat Tatăl de lucrarea Fiului de la cruce.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Blocul de marmură în mâna lui Michelangelo

În urmă cu mai bine de cinci sute de ani, marele sculptor italian Michelangelo a realizat renumita statuie a tânărului David. Această statuie este sculptată dintr-un singur bloc de piatră și are o înălțime de peste cinci metri.

Așa cum relatează Vasari, un contemporan al lui Michelangelo, înaintea acestuia a încercat cel puțin încă un artist să sculpteze blocul de marmură, dar l-a abandonat nefolosit. În anul 1501, acesta a fost predat lui Michelangelo, iar el a făcut din blocul de piatră un obiect de artă.

Prin păcat, omul a devenit inutilizabil pentru Dumnezeu. Păcat înseamnă nu numai acțiuni păcătoase sau vorbiri rele, ci și faptul că întreaga ființă și toate motivațiile omului s-au stricat prin păcat.

Dumnezeu l-a creat pe om astfel încât omul să trăiască în armonie fericită cu Creatorul său. Dar omul nu se întreabă care este voia lui Dumnezeu și nu se interesează de poruncile Lui. Astfel, omul este inutilizabil pentru Dumnezeu. În această stare, omul păcătos nu va ajunge nicidecum la slava cerului.

Toate încercările de „prelucrare” a omului nu ajută, pentru că răul a cuprins întreaga ființă omenească. Dar Dumnezeu poate și vrea să facă ceva nou, prin nașterea din nou, prin credința în Domnul Isus Hristos. El a spus: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5).

Astăzi este o bună ocazie de a deveni un om nou! Nu o rata, căci nu știi dacă vei mai avea o altă șansă și poate atunci nu vei mai avea puterea și bucuria de a face acest pas! Târziu înseamnă de multe ori prea târziu!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.28-11.3 · Ioan 21.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ-I ÎNGRIJORĂRILE TALE LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27)

Îngrijorarea nu schimbă nimic, dar te schimbă pe tine – și nu în bine! Nu te ajută să-ți plătești facturile, să-ți rezolvi problemele de familie sau să dormi mai bine noaptea. Nu poți adăuga nicio zi la viața ta, sau vreun pic de entuziasm în ea – îngrijorându-te! Dar poți îmbătrâni prematur și poți muri înainte de vreme.

Citește următoarele două versete cu atenție: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” (Psalmul 125:1) „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3) Să remarcăm faptul că în ambele versete există același cuvânt: „credință”. Îngrijorarea nu face decât să scoată la lumină lipsa încrederii noastre în Dumnezeu! Așadar, în cine ne încredem noi? În noi înșine! Și numai când lucrul acesta nu merge, suntem dispuși să încredințăm problema lui Dumnezeu. Imaginează-ți că-l întrebi pe Michelangelo: „Ești sigur că știi ce faci cu bucata aceea de marmură?” Dumnezeu știe ce face, și – când te încrezi în El –  „pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Apostolul Pavel folosește aici o metaforă militară. Filipenii se aflau sub ocupație romană, ceea ce era rău. Dar ei știau că santinelele le păzeau cetatea, ceea ce era bine. Ei știau că, înainte ca dușmanul să poată ajunge la ei, trebuia mai întâi să treacă de gărzi. Și pentru că tu ești „în Hristos”, Satan trebuie să treacă întâi de El, pentru a ajunge la tine. Înțelegi ideea? Nimic, absolut nimic, nu poate ajunge la tine fără să treacă mai întâi de Hristos, și să fie îngăduit de El! Odată ce accepți lucrul acesta, pacea lui Dumnezeu îți va umple inima!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 31:27-40

Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile”, spune el, când Domnul „va restabili„ casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt„ de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege. Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită (v. 33; 2 Corinteni 3.3). Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie să-i aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea să-L lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!

„Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor…„ (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.

Versetele 31-34, citate în Evrei 8.10-12, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor” (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ„ s-a vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că Mă iubește, îl voi salva, îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut Numele Meu.

Psalmul 91.14

Acest psalm, scris cu secole înainte de venirea Sa în această lume, prezintă în mod minunat umanitatea perfectă și dependentă a Domnului Isus. Fiecare pas pe calea Sa în această lume, fiecare acțiune a Sa și fiecare cuvânt ieșit de pe buzele Sale au fost dovezi binecuvântate ale faptului că dragostea inimii Sale a fost perfectă față de Dumnezeu, Tatăl Său. Nimic nu L-a putut da înapoi de la acel prețios devotament al credinței, care a strălucit într-un contrast total cu viața oricărui alt om.

Această dragoste pentru Dumnezeu și Tatăl Său s-a manifestat nu în împrejurări plăcute și pline de pace, ci în mijlocul suferințelor și încercărilor de fiecare zi, într-o lume cu totul opusă lui Dumnezeu și harului Său. Dragostea Aceluia care L-a reprezentat pe Dumnezeu în tot harul și adevărul Său s-a manifestat în fața tuturor împotrivirilor și a persecuției nemiloase a oamenilor.

Există însă mai mult decât atât. Când, în vrăjmășia lor, oamenii L-au respins și L-au răstignit pe binecuvântatul Om al durerilor, vedem în El puritatea dragostei și a devotamentului, prin care a acceptat fără murmur cruzimea persecuției lor. Oferindu-Se de bunăvoie ca jertfă pentru păcat, în perfectă supunere față de voia lui Dumnezeu, El a purtat, în întunericul adânc, judecata pe care noi o meritam.

Dumnezeu răspunde la toate acestea prin cuvinte sigure: „Pentru că Mă iubește, Îl voi salva”. Cât de vrednic a fost El de o astfel de salvare! A fost înviat prin puterea lui Dumnezeu, triumfător asupra puterii morții, asupra păcatului și asupra lui Satan. Prețioasă și dreaptă răsplată pentru dragostea Lui față de Dumnezeu! El L-a așezat în slavă, pe tronul măreției Sale, fiindcă a cunoscut numele lui Dumnezeu cu o realitate vie și în împrejurările suferinței, ale smereniei și ale unui devotament plin de credincioșie. El este, într-adevăr, vrednic de închinarea noastră necontenită! „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu Te depărta de mine, căci se apropie necazul și nimeni nu-mi vine în ajutor!

Psalmul 22.11

Mântuitorul în suferință

Suferințele Domnului Isus pe cruce sunt descrise într-un mod impresionant în Psalmul 22:

• „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu” (versetul 12). Aceste cuvinte se referă la ura și dușmănia iudeilor de rang înalt. Isus Hristos a avut parte de împotriviri din partea lor în tot timpul vieții Sale, dar, când a fost pus pe cruce, ei I-au adresat cele mai mari insulte.

• „Niște câini mă înconjoară” (versetul 16). Prin aceste cuvinte este descrisă cruzimea romanilor. Cu sânge rece, Pilat L-a condamnat pe Împăratul iudeilor la moarte pe cruce. Soldații romani L-au bătut și L-au batjocorit. La sfârșit, sub cruce, au tras la sorți hainele Fiului lui Dumnezeu. Câtă nepăsare!

• „Scapă-mă din gura leului!” (versetul 21). Acest verset ne aduce aminte de puterea desfășurată de Satan la crucificarea Domnului Isus. Diavolul s-a năpustit cu toată dușmănia și ura împotriva Lui. Astfel, s-au împlinit cuvintele Domnului: „Vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În ciuda atacurilor dușmanului, Mântuitorul a rămas ascultător până la moarte. Satan nu a putut face nimic împotriva Lui.

Ura iudeilor, brutalitatea romanilor și puterea diavolului s-au unit împotriva Domnului Isus. Totuși, măsura suferințelor Sale a fost cea mai mare când Dumnezeu L-a părăsit, pentru ca Domnul Isus să împlinească lucrarea de salvare. Atunci, Domnul Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeu nu L-a părăsit de bunăvoie pe Domnul Isus, dar sfințenia Lui nu putea să vadă păcatele noastre îngrozitoare puse pe Fiul Său.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.12-27 · Ioan 20.19-31

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA CARE ADUCE ROD – Fundația S.E.E.R. România

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

Biblia ne asigură că „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni” (Iacov 5:16-17). Există două cuvinte în acest fragment din Scriptură la care trebuie să fii atent în mod special:

1) „Fierbinte”; redă căldura puternică pe care o primești de la un foc aprins. O altă versiune a Bibliei propune următoarea traducere: „Rugăciunea sinceră (din inimă, continuă) a unui om neprihănit face să apară o putere nemaipomenită (dinamica la ea acasă)”. Dacă nu ești atent, poți cădea în capcana ideii că trebuie „să dezvolți” emoții puternice înainte de a te ruga, sau în timp ce te rogi, pentru ca rugăciunile tale să fie auzite și ascultate. Nu-i adevărat! Poate sentimentele te mișcă pe tine, însă numai credința îl va mișca pe Dumnezeu. Biblia spune: „cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Doar pentru că ieri ai simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod special când te rugai, iar azi n-o mai simți, asta nu înseamnă că rugăciunile tale nu-s auzite, sau că nu vor primi răspuns.

2) „Neprihănit”. Ilie a fost un om neprihănit, dar cu siguranță nu a fost un om perfect. Da, rugăciunile sale erau eficiente. Dar și el a fost cuprins de stări de frică și de depresie adâncă.

Iată soluția: pentru că te-ai îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, ești socotit vrednic de primit, acceptat de Dumnezeu, și de aceea poți avea încredere că rugăciunile tale vor fi auzite și ascultate (vezi Romani 5:17). Știind lucrurile acestea, rugăciunile tale pot aduce rod!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 31:15-26

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, careşi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi-a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău„ (2 Corinteni 7.10). Versetele 18-20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să-l ascultăm pe Efraim relatându-şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându-l să se convertească, cufundat într-o pocăinţă autentică; iar când s-a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi-a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită.

Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut„ (sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat” (v. 25).