Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Nimeni nu poate să pună altă temelie decât cea pusă, care este Isus Hristos. Iar dacă cineva zidește deasupra pe această temelie: aur, argint, pietre prețioase, lemne, fân, paie, lucrarea fiecăruia va fi arătată, pentru că ziua o va face cunoscut, pentru că se descoperă în foc; și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea pe care a zidit-o cineva deasupra va rămâne, el va primi o răsplată.

1 Corinteni 3.11-14

Viețile noastre vor fi pe deplin arătate la scaunul de judecată al lui Hristos. Vom fi răsplătiți atunci pentru tot ceea ce am făcut potrivit cu voia Sa. Nu ne putem imagina cât de minunate vor fi lucrurile atunci. Eu, personal, îmi imaginez că Dumnezeu îmi va arăta viața așa cum El a văzut-o, ca și cum El Însuși ar fi filmat tot ceea ce eu am făcut, am spus și am gândit, fiindcă totul este gol și descoperit înaintea Lui. Toate păcatele mele au fost iertate – nu există nicio îndoială în această privință – însă voi vedea atunci cum a arătat viața mea din perspectiva Lui.

Fiindcă la momentul acela nu voi mai avea natura păcătoasă, nu voi încerca să mă îndreptățesc, așa cum am făcut de multe ori în viață. El, în harul Său, mă va răsplăti pentru toate lucrurile pe care le-am făcut după voia Sa. Atunci voi înțelege clar că nu am niciun merit pentru ele, fiindcă ele sunt rodul puterii și al călăuzirii acordate de Duhul Sfânt. Așa că voi lua răsplătirile – pe care Biblia le numește „cununi” – și le voi arunca la picioarele Sale, fiindcă doar El este vrednic de ele. Toate lucrurile care nu au fost după voia Lui vor arde precum lemnul, fânul și trestia, și nu va mai exista vreo aducere-aminte a lor. În felul acesta, mă voi bucura pe deplin de comuniunea cu El și cu toți cei credincioși în prezența Sa, fără nicio rezervă și fără nicio piedică.

Ce minunat este să ținem socoteala din scurt cu Dumnezeu, mărturisindu-ne păcatele imediat ce devenim conștienți de ele, fără să le lăsăm să se adune! El să ne dea harul să trăim încă de pe acum ca fiind arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui. Nașterea își are timpul ei, și moartea, timpul ei.

Eclesiastul 3.1,2

Totul își are timpul său

În viață există un timp când omul se naște și un timp când moare. Moise spune în Psalmul 90.10: „Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; și mândria lor este muncă și deșertăciune, căci anii trec iute și noi zburăm”. În versetul 12 adaugă: „Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”. Omul dă dovadă de înțelepciune, dacă se gândește că va trebui să moară cândva (Evrei 9.27).

Numai Dumnezeu are dreptul să stabilească momentul nașterii și momentul morții. Oamenii care trăiesc fără El intervin în acest drept divin – fie la începutul vieții omenești prin avort, fie la sfârșitul ei prin eutanasie.

Versetul de astăzi poate fi aplicat și la viața spirituală: există un timp când omul poate să fie născut din nou. Acest timp este acum și astăzi. În 2 Corinteni 6.2 citim: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. Iar în Evrei 3.15: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. Cine nu folosește timpul de har pentru a fi născut din nou va avea parte de moartea a doua în iad, adică veșnica despărțire de Dumnezeu. Să nu facem ca faraon, despre care se spune că „a lăsat să treacă clipa potrivită” (Ieremia 46.17)!

Citirea Bibliei: Daniel 4.16-24 · Psalmul 40.10-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (5) – Fundația S.E.E.R. România

„…Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).

Numele lui Dumnezeu, Iahve-Tsidkenu („Domnul neprihănirea noastră”) i-a fost dictat de Dumnezeu lui Ieremia, care anunța venirea lui Mesia. „În zilele acelea… voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită… şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 33:15-16). Înainte de venirea lui Mesia, neprihănirea noastră depindea de propriile noastre eforturi. Biblia ne asigură: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronomul 6:25). Dar noi am eșuat la testul neprihănirii de așa de multe ori! Apoi „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția. Iată în ce fel: Dumnezeu L-a făcut pe Hristos „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).

Prin moartea Domnului Isus noi „am devenit” neprihăniți înaintea lui Dumnezeu! Noi nu trebuie să facem fapte bune, ca să ne putem simți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu… sau să ne facem rezerve de fapte bune din care să luăm când vrem să ne simțim apreciați. Noi trebuie să luăm din neprihănirea depozitată în contul nostru de Hristos. Dacă avem nevoie de smerenie, curăție, răbdare, bunătate sau dragoste, e inutil să căutăm în noi înșine. Pur și simplu, nu se găsesc aici! Noi trebuie să le luăm prin credință din rezerva pregătită pentru noi în Isus. Inimile vinovate pot primi iertare, duhurile neliniștite pot primi pacea, sufletele obosite pot primi tărie și mințile confuze pot primi călăuzire din izvorul nesecat Iahve-Tsidkenu. Așa cum primești mântuirea prin credință, tot așa trebuie să iei neprihănire (și tot ce mai ai nevoie) prin credința în ce a împlinit Dumnezeu, în Domnul Isus – Domnul neprihănirii tale!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 2:13-25

De la Capernaum, Isus Se suie la Ierusalim. Paştele „iudeilor” era aproape. Această sărbătoare nu mai are caracterul unei „zile solemne a Domnului”, nici a unei „adunări sfinte” (Levitic 23.2; comp. cu Ioan 7.2), pentru că un trafic ruşinos umple Templul cu această ocazie. Negustorii vând acolo diverse animale necesare pentru jertfe. Indignat, Domnul curăţă casa Tatălui Său (v. 16).

Prieteni creştini, trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Dacă ne-am lăsat năpădiţi şi dominaţi de obiceiuri sau gânduri necurate, să-I dăm voie Domnului să pună ordine înăuntrul nostru şi să ne sfinţească. El este gelos pe afecţiunile noastre pentru Tatăl nostru.

Oamenii despre care se vorbeşte în versetele 23-25 cred în Isus prin inteligenţă, fără ca inima lor să fie mişcată cu adevărat. Ei recunosc puterea Lui de a face minuni, dar nu aceasta era credinţa şi Isus nu Se încrede în ei. Căci credinţa vine din ce auzim ~ prin Cuvântul lui Dumnezeu (comp. v. 22 cu Romani 10.17)! Perfecta cunoaştere pe care o are Isus cu privire la inima omului este o probă a divinităţii Sale (v. 25; citiţi Ieremia 17.9,10). Iar dragostea Lui nu s-a răcit, deoarece motivaţiile pentru a iubi se găsesc în El Însuşi, nu în oamenii spre care se exercită ea.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și voi, taților, nu-i provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și sub mustrarea Domnului.

Efeseni 6.4

Tatăl taților este Dumnezeul și Tatăl nostru ceresc și de la El trebuie să învețe orice tată pământesc cum să fie un tată adevărat în familia lui. Prin harul minunat de care a avut parte, orice credincios în Hristos este adus în cea mai apropiată relație cu Dumnezeu și Îl cunoaște pe El ca Tată al său. Și noi avem duhul înfierii înlăuntrul nostru care strigă: „Ava, Tată!”.

Doar dacă ne bucurăm de această minunată relație de copii ai lui Dumnezeu și trăim zilnic realizarea ei practică, vom putea să reflectăm ceva din caracterul Tatălui nostru ceresc în relațiile noastre pământești de tați. Numai privind la dragostea lui Dumnezeu, așa cum este descrisă în 1 Ioan 3.1, „vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu”, vom manifesta și reflecta această dragoste în relațiile noastre pământești față de copiii noștri.

Astfel, trăind în comuniune cu El, învățăm despre caracterul acestui Tată minunat și înțelegem căile Lui minunate de har răbdător și de îndurare, combinate cu disciplina iubitoare și cu credincioșia pe care le arată față de noi în toate căderile, dovedindu-Și prin toate acestea grija Lui tandră. Trăind într-o astfel de părtășie, vom învăța să fim adevărați tați pentru copiii noștri. Dacă vom veni în prezența tainică a Tatălui nostru în zorii zilei și vom primi zâmbetul dragostei Sale și Îi vom aduce mulțumirile noastre – inimile noastre fiind astfel înviorate și umplute cu sentimentul prezenței Lui și al dragostei și al grijii Lui părintești – și dacă ne vom încrede în El ca în Tatăl nostru iubitor, care ne poartă de grijă zi de zi, atunci vom fi pregătiți să primim zâmbetul și semnele dragostei din partea copiilor noștri și să ascultăm scumpul cuvânt „tată” de pe buzele lor și să fim tați adevărați pentru ei, reflectând ceva din inima cerească a Tatălui nostru, din sfințenia, dragostea, pacea, dreptatea, harul, îndurarea și mângâierea Sa. Caracterul și dragostea Tatălui ceresc vor umple atmosfera unei astfel de familii creștine, iar cu timpul va atinge inima tuturor celor care o compun.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare.

1 Tesaloniceni 5.3

„Barometrul” divin

Un locuitor de pe coasta Floridei a comandat un barometru. Când l-a despachetat, dezamăgirea lui a fost mare: acul arăta cu încăpățânare spre „furtună”. A scuturat energic dispozitivul și a bătut cu degetul în sticla acestuia, însă acul a rămas la locul său.

Furios, bărbatul i-a scris imediat furnizorului plângându-se de acel barometru inutilizabil. După aceea a trebuit să plece într-o călătorie de afaceri timp de două zile. O surpriză urâtă îl aștepta la întoarcere: casa lui fusese distrusă în totalitate de un uragan violent. Barometrul spusese adevărul, însă bărbatul nu a luat în serios avertismentul!

Biblia este „barometrul” lui Dumnezeu cu privire la viitorul lumii. Cuvintele ei sunt exacte. Această carte inspirată de Dumnezeu este infailibilă, este absolut de încredere, pentru că El nu poate minți.

Cartea Apocalipsa ne avertizează cu privire la o „furtună” groaznică. Lumea stă în fața judecății divine iminente. Cei mai mulți oameni nu vor să știe de Creatorul lor și Îl resping pe Mântuitorul Isus Hristos. În harul Său, Dumnezeu îi avertizează pe oameni prin Biblie, acest „barometru” divin. Pentru că îi iubește, Dumnezeu îi cheamă să se întoarcă la El și să fie salvați prin credința în Domnul Isus.

Citirea Bibliei: Daniel 4.1-15 · Psalmul 40.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (4) – Fundația S.E.E.R. România

„…Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri”. (Judecători 6:23)

Un alt nume compus al lui Dumnezeu, Iahve-Shalom: „Domnul păcii”; a fost descoperit de Ghedeon atunci când Dumnezeu l-a însărcinat să conducă poporul Israel împotriva madianiților, răspundere pe care Ghedeon a considerat-o mult peste abilitățile sale: „Cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Judecători 6:15). Domnul i-a răspuns: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian… Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri” (vers. 16 și 23). Aceste cuvinte, ieșite din gura Domnului, l-au marcat așa de tare pe Ghedeon, încât a construit un altar pe care l-a numit „Domnul păcii”.

Ghedeon omul plin de teamă L-a crezut pe Dumnezeu înainte ca lupta să înceapă și victoria să fie asigurată. Prin ochii credinței, el a simțit deja pacea și a zidit acel altar închinat lui Iahve-Shalom. Noi presupunem că putem avea pace interioară numai când circumstanțele noastre exterioare ne sunt favorabile. Dar să învățăm și noi, asemenea lui Ghedeon, că pacea lăuntrică nu depinde de schimbarea circumstanțelor exterioare. Depinde de credința ta că Iahve-Shalom este cu tine; lucrul acesta te va face să treci prin luptă având pace lăuntrică.

Domnul Isus a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Indiferent cât de înspăimântat te-ai simți în aceste momente, nu uita aceste cuvinte: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine… îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Datoria ta este să îndrăznești, pentru că Iahve-Shalom este cu tine, și să crezi că Hristos va rezolva circumstanțele în locul tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 2:1-12

Isus este invitat la o nuntă. Să remarcăm însă că întreaga scenă se mută în afara sălii unde avea loc ospăţul şi că nu ni se spune nimic cu privire la miri. Tot ce ştim despre ei este că avuseseră gândul fericit de a-L invita pe Isus împreună cu ucenicii Lui. Dragi prieteni, Îl putem asocia noi pe Domnul cu fiecare împrejurare de‑a noastră? Va fi El întotdeauna liber să ia parte la sărbătorile din familia noastră şi la momentele noastre de divertisment? Numai El ne va putea face parte de adevărata bucurie, căreia vinul îi este în Cuvânt o imagine. Cu toate acestea, tocmai apa „pentru curăţire” este cea folosită pentru a produce acest vin al bucuriei. Aşa va fi şi cu Israel în timpul restaurării lui şi aşa este şi pentru noi: gustăm bucuriile spirituale numai în măsura în care mai întâi ne judecăm pe noi înşine.

În felul omului este să servească „întâi vinul cel bun” (v. 10). El se grăbeşte ca încă din tinereţe să profite de tot ce-i poate oferi viaţa ~ căci, cu vârsta, puţin câte puţin, vor veni grijile, necazurile, declinul, moartea. Vinul cel mai bun a fost pus primul. Isus lucrează altfel. El a rezervat pentru ai Săi bucurii eterne, care nu se pot compara cu fericirea deşartă de pe pământ. Să nu ne dorim altele!

DOMNUL ESTE APROAPE

Fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, El care singur are nemurirea, locuind într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea; Lui fie onoare și putere eternă! Amin.

1 Timotei 6.15,16

Doxologiile din Noul Testament (9) – Fericitul Stăpânitor

Prima Epistolă a lui Pavel către Timotei începe și se încheie cu câte o doxologie, fiecare dintre ele preamărind atributele lui Dumnezeu (1.17 și 6.15,16). Totuși, doxologia din acest capitol nu vine ca un răspuns la harul lui Dumnezeu, ca în capitolul 1, ci este în contextul unui apel solemn către „omul lui Dumnezeu” (versetul 11).

Pavel îl îndeamnă pe Timotei – și, astfel, pe oricine aspiră să fie un om al lui Dumnezeu – să urmărească sfințenia și să lupte lupta cea bună a credinței. El trebuia să facă „acea frumoasă mărturisire” înaintea oamenilor (6.11,12). Cu toții trebuie să fim martori pentru Hristos într-un fel sau altul, însă unii dintre noi sunt chemați să dea o mărturie publică clară înaintea oamenilor, iar Pavel l-a îndemnat pe Timotei în chiar această privință. El Îl prezintă pe Domnul Isus ca model al acestui lucru, amintind de frumoasa mărturie dată de Domnul înaintea lui Pilat. Hristos este întotdeauna Modelul nostru în slujire și în mărturie. Apostolul l-a îndemnat pe Timotei să păzească această poruncă într-un fel lipsit de pată, până la arătarea lui Hristos (6.14). Nu se face aici referire la răpire, ci la venirea în glorie a lui Hristos. La arătarea Sa vor fi făcute publice lucrările și răsplătirile noastre.

Niciun om nu-L poate vedea pe Dumnezeu, care locuiește „într-o lumină de care nu te poți apropia”, însă Domnul Isus Hristos va manifesta gloriile lui Dumnezeu înaintea universului, la arătarea Sa, care va fi făcută la timpul potrivit, aceasta însemnând că Dumnezeu are un timp exact când acest lucru se va întâmpla. Hristos este „fericitul Stăpânitor”, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. El a înviat dintre morți și va manifesta gloriile Dumnezeului nevăzut, Căruia „fie onoare și putere eternă”. Lumea va intra în curând sub stăpânirea acestui minunat și glorios Stăpânitor. Până atunci, să ne închinăm Lui și să-L onorăm!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie.

Psalmul 34.5

Să privim la Isus Hristos

Preocuparea cu Domnul Isus ne face fericiți pe calea credinței. Citind Biblia, Îl descoperim pe Mântuitorul nostru și, privind la El cu ochii inimii, ne bucurăm de gloria Sa.

În Luca 2.7 Îl vedem pe Isus, Copilaș înfășat în scutece și pus într-o iesle. Suntem uimiți de adânca înjosire a Fiului lui Dumnezeu, care a venit la noi pe pământ ca Om smerit.

Când citim cele patru evanghelii, Îl vedem pe Domnul Isus întâmpinând pe fiecare om cu bunăvoință și cu dreptate. El nu a rostit niciodată un cuvânt în plus sau în minus. Nici lingușirea și nici dușmănia nu L-au putut abate de la comportamentul Său desăvârșit.

La cruce vedem harul Său care îi iartă pe dușmani și îl salvează pe tâlharul plin de remușcări. Adesea suntem mișcați că El a suportat pentru noi dureri adânci, de nepătruns, în judecata din partea lui Dumnezeu.

În ziua învierii Îl privim în mijlocul ucenicilor Săi spunându-le: „Pace vouă!” (Ioan 20.19). El, Biruitorul de pe Golgota, i-a trimis apoi cu mesajul harului la toți oamenii.

Dacă privim prin credință la cer, Îl vedem pe Isus Hristos șezând la dreapta lui Dumnezeu. Tatăl I-a dat această onoare. În curând, Domnul va reveni și ne va lua la Sine în slavă.

„Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7.56).

Citirea Bibliei: Daniel 3.19-30 · Psalmul 39.7-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (3) – Fundația S.E.E.R. România

„…Staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul…” (Exodul 14:13).

Astăzi vom vorbi din nou despre numele lui Dumnezeu Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu”. Nu ne vine ușor să renunțăm la propriile eforturi și lupte, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lupte în locul nostru. Când facem asta, avem impresia că renunțăm sau că suntem iresponsabili. Gândirea oamenilor obișnuiți spune în felul următor: „Nu sta degeaba, fă ceva!” Uneori suntem ca un om care se îneacă și nu se poate opri să nu se agațe de salvatorul său. Alteori ne imaginăm că altcineva are nevoie de ajutorul nostru și, în consecință, ajungem să-i facem salvarea aproape imposibilă… ba chiar devenim cel mai mare coșmar al său! Însă doar pentru că Dumnezeu luptă în locul nostru nu înseamnă că noi nu suntem implicați. Partea cea mai grea în respectarea ordinului „stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” este că facem confuzie între „a sta pe loc” și „a nu face nimic” (sau a fi superficiali în ceea ce facem). Teama spune: „Mișcă-te, fă ceva!” Credința spune: „Stai liniștit și crede! Lasă-L pe Dumnezeu s-o facă!”

Cam la această distanța de „a nu face nimic” poți ajunge. Este credință la cel mai înalt nivel!

„Și atunci de ce avem nevoie de armură spirituală, dacă noi nu luptăm?” – întrebi tu. Bună întrebare! Apostolul Pavel a spus: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11). Să observăm faptul că noi purtăm armura lui Dumnezeu, nu pe a noastră. Noi trebuie să rezistăm, nu să luptăm. „Armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti…” (2 Corinteni 10:4).

Metodele omenești stau în calea lui Dumnezeu; abilitățile fizice sunt inutile împotriva forțelor spirituale. Larva de libelulă, de pe fundul iazului, poate să fie o larvă bine dezvoltată și viguroasă, însă odată ce se transformă în libelulă, calitățile vieții de larvă nu o vor ajuta să ducă o viață aeriană. Așadar, dacă odinioară ne-am încrezut în propriile noastre forțe omenești, de-acum înainte ne vom încrede numai în Iehova-Nissi. Amin?!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 1:35-51

Umblarea lui Isus (şi nu numai semnul de sus: v. 33) umple inima lui Ioan de convingere şi de bucurie (v. 36). Acestea sunt lucrurile care vorbesc întotdeauna altora! Cei doi ucenici ai lui Ioan Îl aud pe Isus şi I se alătură. Îl urmează şi rămân în compania Sa, privilegiu de care ne putem bucura şi noi acum, potrivit promisiunii Sale (Matei 28.20). Andrei ne dă încă un exemplu: îl aduce la Isus pe „fratele său, Simon”. Înainte de a plănui vreo activitate pe care să o facem, să ne gândim la cei apropiaţi ai noştri care încă nu-L cunosc pe Domnul. Andrei este un ucenic şters (retras, modest). Lucrarea sa însă din acea zi va avea consecinţe deosebit de importante, pentru că fratele său, Simon, va deveni apostolul Petru. Filip aude chemarea Domnului şi, la rândul său, îi vorbeşte lui Natanael despre acest Nazarinean care nu este altul decât Mesia cel promis. Niciun argument nu are însă greutatea acestei invitaţii: „Vino şi vezi!”.

Câte nume şi titluri grandioase preamăresc, în acest capitol, gloriile eterne actuale sau viitoare ale Domnului Isus Hristos: Cuvântul, Viaţa, Lumina, singurul Fiu din sânul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, Învăţătorul, Mesia sau Hristosul, adevăratul Nazarinean, Împăratul lui Israel şi Fiul Omului!

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am contemplat și ce au pipăit mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții …

1 Ioan 1.1

Ioan își începe prima epistolă cu o prețioasă declarație despre gloria Persoanei lui Hristos, accentuând faptul că taina sfântă a divinității și a umanității, care au fost în mod perfect unite în Cel Binecuvântat, este deasupra oricărei puteri a omului de a o defini sau de a o înțelege. Expresia „de la început” nu merge înapoi până în eternitatea trecută, așa cum o găsim în Evanghelia Sa, nici până la începutul creației, așa cum o găsim în Geneza 1. Aici ea face referire la începutul sfânt al revelării personale a lui Dumnezeu pe pământ – la întruparea Domnului Isus. Aceasta nu a fost o viziune de moment, nici o apariție pasageră a divinității, ci revelația reală și eternă a lui Dumnezeu, care și-a avut începutul prin întruparea Domnului Isus.

Apostolii au dat o mărturie deplină cu privire la acest lucru. Ei L-au auzit, iar El a vorbit cum nimeni altul n-o mai făcuse. Ei L-au văzut cu ochii lor, și cât de atent trebuie să-L fi studiat ei! Cum ar fi putut să n-o facă? Ei au avut privilegiul chiar să-L atingă – „ce au pipăit mâinile noastre”. Avem aici mărturia majorității simțurilor noastre naturale. Realitatea umanității Sale a fost pe deplin dovedită.

Unii îndrăznesc să folosească adevărul umanității Sale reale și depline ca pe un argument că, în consecință, El nu putea fi Dumnezeu. Cât de ticăloase și de corupte sunt astfel de sugestii! Acesta este motivul pentru care unul dintre mărețele Sale nume în Dumnezeire este introdus aici: „Cuvântul vieții” – Cuvântul care era la început cu Dumnezeu și care era Dumnezeu (Ioan 1.1). Noi folosim cuvinte pentru a ne exprima gândurile – Hristos este Cuvântul vieții, expresia gândurilor lui Dumnezeu, expresia vieții Dumnezeului etern, acum manifestată într-o formă umană binecuvântată.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci dacă, fiind vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui.

Romani 5.10

A salvat viața unui dușman

În timpul Războiului de Independență al Statelor Unite ale Americii, în Pennsylvania trăia predicatorul Peter Miller. Acesta era foarte apreciat în comunitatea lui, însă avea un vecin care îl ura și îl insulta. Într-o zi, acest vecin a fost acuzat de trădare a țării, a fost arestat și condamnat la moarte în orașul Philadelphia. Când condamnarea a fost făcută cunoscut, Miller s-a dus imediat la generalul Washington, ulterior primul președinte al SUA, și a pledat energic pentru candidatul la moarte. Dar Washington i-a răspuns: „Îmi pare rău, însă nu pot să-l grațiez pe prietenul dumneavoastră”. — „Prietenul meu?”, a exclamat Miller. „Acest bărbat este cel mai mare dușman pe care îl am pe lume!” — „Poftim?”, a întrebat mirat Washington. „Ați venit pe jos șaizeci de mile să salvați viața unui dușman? Atunci lucrurile stau cu totul altfel. Pentru binele dumneavoastră, el va fi grațiat.”

Miller a primit documentul de grațiere și a pornit pe jos încă cincisprezece mile, pentru a opri execuția programată în seara acelei zile. A ajuns tocmai la timp acolo. Condamnatul l-a recunoscut și i-a spus cu amărăciune: „Ei, Miller, ai venit de la așa depărtare să te răzbuni și să mă vezi spânzurat?”. Cât de mirat a fost acesta, când Miller i-a arătat documentul care îi dăruia viața!

Mult mai mare este dragostea lui Dumnezeu prin care El le dă dușmanilor Săi har și viață!

Citirea Bibliei: Daniel 3.1-18 · Psalmul 39.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (2) – Fundația S.E.E.R. România

„…Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu”. (2 Cronici 20:15)

Biblia redă o împrejurare când poporul Israel a fost amenințat de armata lui Amalec, iar Dumnezeu le-a făcut parte de o victorie răsunătoare. Înțelegând că Dumnezeu luptă în locul lor, Moise a zidit un altar închinat lui Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu” (vezi Exodul 17:15). Planul lui Dumnezeu nu a fost niciodată ca noi să ne ducem bătăliile singuri.

Biblia spune: „Domnul este un războinic viteaz…” (Exodul 15:3). „Domnul Se va lupta pentru voi…” (Exodul 14:14). „Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15) Ființe umane limitate, noi ajungem repede la epuizare încercând, neîncetat, să luptăm prin propriile noastre forțe. Ne angajăm într-un cerc vicios al pocăinței, hotărârii, luptei, înfrângerii, descurajării și pocăinței repetate. Singurul conflict spiritual pe care-l putem câștiga vreodată este cel în care Dumnezeu luptă pentru noi. El nu Se așteaptă ca noi să câștigăm lupta, ci ca să-L lăsăm pe El s-o câștige în numele nostru.

„Dar nu trebuie să luptăm și noi?” întrebi tu. Ba da, trebuie să ducem „lupta cea bună a credinței…” (1 Timotei 6:12). Lupta noastră nu este una care să implice efort epuizant, ci este o luptă a credinței. Întrebare: „Ar trebui să ne luptăm și noi așa cum a făcut-o Iacov?” Dar Iacov nu a câștigat prin luptă, victoria lui a constat în faptul că S-a predat lui Dumnezeu. Ai obosit luptându-te? Ai ajuns la capătul puterilor? Atunci te afli chiar unde dorește Dumnezeu să fii! Renunță să te mai zbați, și acceptă că Iahve-Nissi va învinge în numele tău, căci „nu tu vei lupta, ci Dumnezeu”!

Ridică-te și declară asemenea apostolului Pavel (2 Corinteni 12:10): „când sunt slab, atunci sunt tare”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 1:19-34

Nu povara păcatelor era aceea care-i conducea pe aceşti delegaţi ai iudeilor la Ioan Botezătorul, ci mai degrabă curiozitatea şi dorinţa de a-şi forma o părere; poate chiar şi o oarecare îngrijorare. Ancheta lor îi dă totodată ocazia lui Ioan de a-şi transmite mesajul (comp. cu 1 Petru 3.15b). Însă nu despre sine le va vorbi el câte ceva (v. 22). El însuşi nu este decât un simplu glas. Este „trimis de la Dumnezeu ~ ca să mărturisească despre lumină (v. 6‑8). Într-un anumit sens, toţi cei răscumpăraţi sunt chemaţi să dea mărturie despre lumină şi, întâi de toate, umblând „ca nişte copii ai luminii” (Efeseni 5.8). În ei înşişi, ei nu sunt nimic, doar instrumente prin intermediul cărora Hristos, Lumina morală a lumii, trebuie să fie manifestat.

Dumnezeu i-a dat mai dinainte slujitorului Său repere despre cum avea să–L recunoască pe Acela pe care era însărcinat să–L desemneze. „Iată Mielul lui Dumnezeu” (v. 29), strigă Ioan de îndată ce apare Isus. Dumnezeu S-a îngrijit de o jertfă sfântă care să înlăture păcatul lumii. Ea fusese aşteptată încă de la cădere şi anunţată atât prin profeţi, cât şi prin imaginile vechiului legământ (Isaia 53; Exod 12.3). Şi ce jertfă! Mielul lui Dumnezeu nu este altul decât Fiul lui Dumnezeu (v. 34).

DOMNUL ESTE APROAPE

Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!

2 Timotei 2.19

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, niciun copil sau slujitor al Său nu este obligat, nici măcar pentru o oră, să rămână în legătură cu ceea ce este greșit! Oricine rostește Numele lui Hristos să se depărteze de fărădelege. Dar cum cunoaștem ce este fărădelegea? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. Orice este contrar Scripturii, fie în morală, fie în doctrină, este fărădelege, iar eu trebuie să mă depărtez de ea, indiferent de prețul care trebuie plătit. Acesta este un lucru individual – „oricine”; „cel care are urechi de auzit”; „celui care biruie”; „dacă un om aude glasul Meu”.

Acesta este punctul important. Să remarcăm și faptul că este glasul lui Hristos. Nu este glasul unui om bun; nu este glasul Bisericii, nici al părinților, nici al unui consiliu general, ci glasul Preaiubitului nostru Domn și Stăpân. Acesta este glasul conștiinței individuale, aflate în legătură directă și vie cu glasul lui Hristos, cu Sfânta Scriptură, Cuvântul viu și etern al lui Dumnezeu.

Dacă ar fi doar o chestiune de conștiință, de judecată sau de autoritate omenească, ne-am trezi, dintr-odată, aruncați într-o incertitudine fără speranță, întrucât ceea ce un om ar putea socoti că este nelegiuire, altul ar considera că este corect. Trebuie să fie fixate standarde pentru a înainta, o autoritate supremă de la care nu se poate face rabat; și – binecuvântat să fie Dumnezeu! – există o asemenea autoritate. Dumnezeu a vorbit; El ne-a dat Cuvântul Său; datoria noastră, înaltul nostru privilegiu, siguranța noastră morală și adevărata noastră bucurie, toate depind de ascultarea de Cuvânt, nu de interpretarea omenească a Cuvântului, ci de Cuvântul însuși. Acest lucru este de toată importanța. Nu trebuie să așezăm nimic, absolut nimic, între conștiința omenească și revelația divină.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față, ziua o va face cunoscut.

1 Corinteni 3.13

Tabloul înfrumusețat

Câțiva turiști se plimbau pe străzile Parisului. La un colț de stradă s-au oprit și au privit la un artist care picta portretul unei femei. După ce artistul și-a încheiat lucrarea, clienta a plecat bucuroasă cu tabloul. Una dintre turiste i-a spus pictorului: „Portretul făcut de dumneavoastră a fost mult mai frumos decât realitatea”. – „Ah, doamnă”, a replicat pictorul zâmbind, „dacă nu ar fi așa, nimănui nu i-ar mai trebui un portret. Întotdeauna, în tablou, persoana trebuie să arate mai tânără și mai fermecătoare, altfel nu l-ar lua nimeni. Din acest punct de vedere, oamenilor le place să fie păcăliți”.

Omului îi place să fie flatat nu numai cu privire la exteriorul său, ci și cu privire la interiorul său. Și astfel este mulțumit cu sine însuși și consideră că și Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit cu el. Dar Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos [pe Dumnezeu] și Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1.8,10).

Oamenii care afirmă că n-au păcătuit au o părere înaltă despre ei. Dar autoînșelăciunea lor va avea urmări grave. Mult mai înțelept ar fi să recunoască realitatea și să facă ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Daniel 2.31-49 · Psalmul 38.12-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Ca să ştie că numai Tu… eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul.” (Psalmul 83:18).

Ne vom opri câteva zile asupra unora dintre numele lui Dumnezeu. Israeliții Îl numeau pe Dumnezeu Iahve, nume care credeau ei că I se potrivește, deoarece El este inexplicabil. Numele înseamnă „Cel ce există în Sine”; „Eu sunt Cel ce sunt” – S-a prezentat Domnul în Exodul 3:14. El a existat înainte de toate lucrurile. El este Creatorul tuturor lucrurilor și o ființă extraordinară, de nedescris. El este prezent, accesibil și aproape de cei care-L caută. Dar pentru unii, este o ființă aparent impersonală și care nu poate fi cunoscută. Cu toate acestea, Dumnezeu a dorit și dorește ca fiecare să-L cunoaștem în mod direct și personal, așa că în Sfânta Scriptură, El a adăugat mai multe nume, alături de Iahve, rezultând cuvinte-portret care ne ajută să-L înțelegem și să ne raportăm la El. Iudeii au descoperit adevărul acestor redări precise în timpul perioadelor de criză și de necaz. Ele te vor încuraja și pe tine la vreme de nevoie. Astăzi vom vorbi despre: Iahve-Iire („Domnul va purta de grijă” – vezi Geneza 22:14). Avraam era pe punctul de a-și sacrifica fiul, când Dumnezeu l-a oprit și a oferit un miel de jertfă în locul lui Isaac. Drept răspuns la lucrul acesta, Avraam L-a numit pe Dumnezeu: „Iahve-Iire, Domnul care vede și poartă de grijă.” Dar această situație nu i se aplică doar lui Avraam.

Noul Testament face referire la numeroase atribute ale Domnului care vede nevoile noastre și care ne dă răspunsuri. Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:32). La fel ca un părinte grijuliu și atent, Dumnezeu vede nevoile copiilor Săi înainte ca ei să-și dea seama de ele, și le oferă soluția. Înainte să li se strice „încălțămintea,” Tatăl observă și le oferă „încălțăminte” nouă. Ei nu trebuie întotdeauna să ceară, să negocieze sau să insiste. Iar dacă te întrebi de ce nu primești de fiecare dată ce ai cerut, gândește-te că Dumnezeu știe care este adevărata ta nevoie, iar tu nu știi!

Gândește-te puțin: Este posibil ca adevăratele tale nevoi să rămână neîmplinite, câtă vreme Îl ai pe Dumnezeu ca Tată? Nu! Așadar, să nu uiți că Iahve-Iire vede nevoile tale și „va purta de grijă”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 1:1-18

„Singurul Fiu” făcându–L cunoscut pe Tatăl ~ astfel poate fi rezumată această evanghelie (v. 18; vezi 1 Ioan 4.9). Primul verset deja, în care fiecare termen trebuie bine cântărit, Îl prezintă ca fiind Cuvântul, o Persoană eternă, distinctă de Dumnezeu, şi totuşi Dumnezeu. Cât de departe ne pot purta în trecut gândurile noastre, Cuvântul era (Psalmul 90.2). Acest Cuvânt creator însă, unica sursă de viaţă şi de lumină, nu ni se adresează din înălţimea cerului; nu, ci a venit în lume (v. 9), supunându-Se limitelor noastre de spaţiu şi de timp. Ce taină de nepătruns: „Cuvântul S-a făcut carne” (v. 14; 1 Timotei 3.16)! Şi n-a venit ca un mesager grăbit, care se întoarce repede la cel care l–a trimis. El „a locuit” (Şi–a făcut cortul) în mijlocul nostru, fără totuşi a înceta vreodată să fie „în sânul Tatălui” (v. 18). Tot ceea ce este Dumnezeu prin însăşi natura Sa: dragoste şi lumină (har pentru inima păcătosului şi adevăr pentru conştiinţa acestuia), s-a apropiat de noi şi a strălucit în această Persoană minunată. Întunecimile morale ale omului n-au înţeles însă adevărata lumină (v. 5). Lumea nu şi–a cunoscut Creatorul. Ai Săi nu L–au primit pe Mesia al lor (v. 11). Cât despre tine, cititorule, L–ai primit? Dacă răspunsul tău la această întrebare este da, atunci eşti un copil al lui Dumnezeu (v. 12; Galateni 3.26).

DOMNUL ESTE APROAPE

„Nu te teme, vierme al lui Iacov, voi, bărbați ai lui Israel! Eu te voi ajuta”, zice Domnul și Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.

Isaia 41.14

Aceste cuvinte, „vierme al lui Iacov”, vorbesc despre slăbiciune, despre ceva nesemnificativ și nevrednic; totuși, acest „vierme” ocupă gândurile lui Dumnezeu și se bucură de compasiunea Lui, având siguranța că va fi ajutat de El.

Uneori poate suntem apăsați de necazuri, ori amărâți, simțind cât de căldicică este dragostea noastră, cât de fragilă este hotărârea noastră și cât de sărmană este slujirea noastră. Totuși, Dumnezeul nostru Se apropie de noi și Își aduce întotdeauna aminte că suntem copiii Lui preaiubiți. Gândurile Sale față de noi sunt „gânduri de pace, și nu de rău” (Ieremia 29.11).

Remarcăm în acest verset mesajul Său de mângâiere: „Nu te teme”, precum și promisiunea Sa: „Eu te voi ajuta”; de asemenea, garanția că promisiunea va fi împlinită, fiindcă Cel care promite este nimeni altul decât Iahve. Domnului Îi place să fie aproape de cei ai Săi, atunci când ei suferă și se află în slăbiciune. Avem siguranța că El „nu va rupe trestia frântă și nu va stinge mucul care fumegă” (Isaia 42.3). Da, omul ar face aceste lucruri – el ar strivi viermele sub piciorul său și s-ar descotorosi de un suflet zdrobit și care își simte păcatul. Domnul însă nu procedează niciodată așa! Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre și căile Lui nu sunt căile noastre (Isaia 55.8). „El va scăpa pe săracul care strigă și pe întristatul care n-are ajutor” (Psalmul 72.12).

Dumnezeu Își desăvârșește puterea în slăbiciune. „Când sunt slab”, spune apostolul Pavel, „atunci sunt tare” (2 Corinteni 12.10). Fie ca toți să umblăm în puterea Domnului, care spune: „Eu te voi ajuta”, crezând că El are putere pentru toate dificultățile și necazurile pe care le-am putea întâlni aici, pe pământ!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.

Geneza 2.17

Când a murit Adam?

Oare este o contradicție? Adam a ajuns la 930 de ani. Cum se face atunci că Dumnezeu i-a spus că, în ziua în care va mânca din pomul cunoștinței, va muri?

Prietenul meu Cristian a tăiat din grădina lui un trandafir mirositor, l-a așezat într-o vază în casă și l-a îngrijit zilnic cu apă. A treia zi a venit un vizitator și a spus că trandafirul arată de parcă tocmai atunci a fost tăiat din grădină. La scurt timp, primele petale au început să se încrețească abia vizibil la margine; mai târziu, una a căzut. Trandafirul arăta încă frumos. Dar după aceea au căzut toate petalele una după alta și curând nu s-a mai văzut deloc viață în planta despuiată și veștedă.

Să ne întrebăm: Când a murit trandafirul? Doar când s-a veștejit de tot? Sau oare când a căzut prima petală? Sau când s-a încrețit prima petală? Sau când a venit vizitatorul și nu a observat nimic? Fără îndoială, trandafirul a murit mult mai devreme, când Cristian l-a tăiat din grădină și astfel l-a îndepărtat de la sursa de viață. Tot așa este și cu omul. Adam a murit când păcatul l-a despărțit de Dumnezeu. Moartea înseamnă despărțire de Dumnezeu. De aceea, pentru Dumnezeu, de când a intrat păcatul în lume, omul este „mort în greșelile și în păcatele” sale (Efeseni 2.1). Dar prin nașterea din nou, „din apă și din Duh”, prin credința în Fiul lui Dumnezeu, oricine primește viață nouă, veșnică.

Citirea Bibliei: Daniel 2.17-30 · Psalmul 38.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRACTICĂ STĂPÂNIREA DE SINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor…” (Romani 6:12).

Apostolul Pavel a lăsat scris: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu…” (Romani 6:11-13).

Dacă nu ești atent, trupul tău te va conduce pe căi greșite. Nu pentru că el este rău, ci pentru că are anumite pofte care sunt mereu gata să răspundă la stimulii din jur, care sunt teribil de ispititori și amăgitori, și care aduc satisfacție de moment. Chuck Swindoll spunea: „Viața de pe pământ nu este altceva decât o înșiruire de clipe. Și eu nu doresc ca mărturia mea pentru Isus Hristos să se destrame din cauza unei singure clipe în care am făcut pe plac poftelor trupești. Nu vreau ca vreun moment de mânie, sau de mândrie, ori de poftă, să arunce vreo umbră asupra unei vieți întregi de umblare cu Domnul. Sincer să fiu, mă tem de această posibilitate. Dar, știți ceva? Chiar vreau să mă tem de această posibilitate. Când nu mă mai tem de ea – mă aflu într-un pericol real!”

Așadar, cum trebuie să răspunzi poftelor trupești? Singura cale este să faci din Cuvântul lui Dumnezeu codul tău de conduită și să refuzi orice compromis. Și dacă ai nevoie de un model, nu vei găsi altul mai bun decât Domnul Isus. El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine…” (Matei 16:24). Încearcă și caută o oportunitate de a te lepăda de tine însuți într-un domeniu mărunt, și vei fi surprins să descoperi cât de greu este! Iar răsplata vine atunci când va trebui să te lepezi de tine într-un moment important al vieții, dar care va avea un preț foarte mare.

Așa că, practică stăpânirea de sine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 24:36-53

Domnul ar fi putut să Se înalţe la cer în momentul învierii Sale. Dar dorea să-i întâlnească din nou pe iubiţii Săi ucenici (Ioan 16.22); voia să le dea o dovadă nu numai a faptului că era viu, ci şi că a rămas Om pentru totdeauna, acelaşi Isus pe care Îl cunoscuseră, Îl urmaseră şi-L slujiseră aici, jos. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Acela pe care-L vedem în cer nu este numai „un duh” (v. 37), nici numai un „străin” (v. 18) pentru inimile noastre. Este Isus al Evangheliilor, Fiul Omului, cum ni L-a prezentat Luca, Mântuitorul cel tandru, pe care vom fi învăţat încă pe pământ să-L cunoaştem şi să-L iubim.

„Trebuie”, „trebuia”, „nu trebuia?” (v. 7,26,44,46). Tot planul lui Dumnezeu trebuia să se împlinească prin suferinţele lui Hristos, dar şi prin gloriile Sale.

Domnul Isus alege ca Betania să fie locul din care El îi va părăsi pe ai Săi. El îi aşază astfel, în chip simbolic, pentru timpul absenţei Sale, pe un nou teren, în afara sistemului iudaic (v. 50): terenul vieţii celei noi şi al comuniunii (Ioan 12.1).

Cel din urmă cuvânt al Domnului este o promisiune (v. 49), iar cel din urmă gest al Său, o binecuvântare (v. 50). El a plecat, dar inima alor Săi este plină de atunci încoace de bucurie şi de laudă. Ca obiecte ale aceleiaşi iubiri, să-L celebrăm şi noi pe Dumnezeul nostru, pe Tatăl nostru, şi ne vom bucura într–un Mântuitor desăvârşit.

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a strigat pe om și i-a zis: «Unde ești?» … Ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?

Geneza 3.9,11

Adesea se manifestă mult faliment și multă confuzie în familia creștină, deoarece acela care este soț și tată nu și-a ocupat locul său de cap al casei și eșuează în datoria pe care o are față de Dumnezeu. Dumnezeu așteaptă de la tată, în special, să vegheze asupra familiei și asupra casei și să o conducă potrivit cu Cuvântul și cu gloria Sa. Copiilor nu trebuie să li se îngăduie să facă ceea ce le place. Una dintre calitățile pe care trebuia să le aibă episcopul sau supraveghetorul peste adunarea lui Dumnezeu era să își conducă bine casa și să aibă copiii în supunere cu toată demnitatea (1 Timotei 3.4).

Uneori se întâmplă în unele familii că cea care este soție și mamă își părăsește locul de supunere și își asumă conducerea casei, dirijând familia pe căi care nu sunt ale Domnului. Oricât de tristă și de dificilă poate fi o astfel de situație, cel care este soț și tată nu are scuze înaintea Domnului, în ce privește responsabilitatea neasumată cu privire la umblarea familiei lui. Dacă vom privi atent capitolele 2 și 3 din Geneza, vom descoperi un principiu important cu privire la acest subiect. Întâi a fost creat Adam, după aceea a fost creată și Eva, care i-a fost dată să fie cu el, ca un ajutor potrivit. Lui Adam i s-a poruncit să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului (Geneza 2.17). Satan a venit la Eva și a reușit să o facă să ia și să mănânce din pomul oprit, iar apoi ea a dat și soțului ei care era cu ea (Geneza 3.6). În primul păcat comis de omenire, ordinea lui Dumnezeu a fost inversată. În loc ca femeia să fie cu bărbatul și ca el să conducă, ea a luat conducerea în neascultare față de Dumnezeu, iar bărbatul a urmat-o în păcat.

Acum să observăm felul în care Dumnezeu lucrează cu neascultarea și cu dezordinea. Domnul nu a chemat-o pe Eva ca să o întrebe dacă ea a mâncat din pomul oprit, deși ea a fost prima care a făcut acest lucru. Nu, ci Domnul l-a chemat pe Adam, care era capul, pentru că lui îi dăduse poruncă să nu mănânce și pe el l-a considerat responsabil pentru această încălcare a poruncii.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.

Luca 6.42

Să privim mai întâi la noi

Evanghelistul și misionarul Samuel Hebich își expunea fără ocolișuri subiectul pe care îl avea în atenție și se adresa oamenilor foarte direct.

Odată, o femeie religioasă a invitat-o pe vecina ei la o expunere a lui Hebich. Ea însăși nu se gândea că ar fi o păcătoasă; știa că nu este un copil al lui Dumnezeu, dar se mulțumea că era religioasă. În schimb era foarte convinsă că o păcătoasă precum vecina ei trebuia de urgență să se întoarcă la Dumnezeu.

La timpul convenit, vecina a sosit. Dar pălăria impresionantă și modernă a acesteia a îngrozit-o pe femeia religioasă. În timpul predicii privea mereu pe furiș spre pălărie. Se temea că Hebich o va lua pe vecină drept țintă și că își va arunca asupra ei temutele săgeți care îi pun pe oameni în lumina lui Dumnezeu. Dar nu a fost așa, ci Hebich i s-a adresat direct ei în timpul predicii: „De ce stai acolo și te uiți la pălăria modernă a vecinei tale și aștepți să-i vorbesc? Nu observi că tu însăți ai nevoie de mântuire la fel de mult ca și ea?”. Predicatorul lovise din plin. În aceeași zi, acea femeie religioasă a învățat să se vadă așa cum o vedea Dumnezeu. Și-a lepădat religiozitatea, și-a recunoscut păcatele în fața lui Dumnezeu și, prin credință, L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei. După aceea a putut să fie un îndrumător spre mântuire și pentru vecina ei.

Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRTĂȘIA FRĂȚEASCĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1).

Psalmistul David a exclamat: „Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” Simți și tu același lucru pentru casa lui Dumnezeu? Și dacă nu, de ce? Apostolul Pavel scria: „Voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2:19-22). Sunt momente în care ai nevoie să stai în rugăciune, doar tu cu Dumnezeu… dar alteori vei găsi alinarea pe care o cauți numai când ești cu oamenii lui Dumnezeu. Când cei ce sunt locuiți de Duhul lui Dumnezeu se strâng laolaltă pentru rugăciune, închinare, învățătură, încurajare și slujire, Dumnezeu Se arată plin de putere între ei. Tu crești spiritual când experimentezi prezența Sa, când asculți Cuvântul Său și când stai în părtășie cu frații și cu surorile tale în Hristos. De fiecare dată când te strângi laolaltă cu alți membri ai trupului lui Hristos, îți amintești încă o dată că te afli de partea câștigătoare a baricadei. E greu să te bucuri când sărbătorești singur. Când ai ceva ce merită sărbătorit, de obicei chemi și pe alții ca să vă bucurați împreună, nu-i așa? Domnul Isus este atât de entuziasmat de victoria Sa de la cruce, încât ne cheamă laolaltă, în fiecare săptămână, ca să sărbătorim ceea ce El a împlinit pentru noi. Și sărbătoarea, celebrarea, asemenea creșterii spirituale, este un proiect de grup. Așadar, nu lipsi de la părtășia bisericii!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 24:13-35

Doi ucenici merg trişti pe drumul spre Emaus. După ce şi–au pierdut speranţa pământească într–un Mesia pentru Israel, se întorc acum la câmpurile şi la treburile lor (Marcu 16.12). Misteriosul străin care li Se alătură le va schimba însă complet firul gândirii. El începe prin a se mira de lipsa lor de pricepere şi de necredinţa lor (v. 25). Acestea două merg adesea împreună. Şi de câte ori neştiinţa noastră nu rezultă din faptul că noi nu ne încredem (Evrei 11.3)! Apoi Domnul le deschide Scripturile acestor doi însoţitori de drum şi le dezvăluie în ele „cele despre El” (v. 27). Să nu uităm niciodată aceasta: cheia Vechiului Testament şi în special a profeţiilor constă în a–L căuta în ele pe Isus!

Remarcaţi cum Domnul Se lasă reţinut de cei care au nevoie de El: „a intrat ca să rămână” cu aceşti doi ucenici (v. 29). De‑am putea avea şi noi această experienţă! Şi mai ales atunci când suntem descurajaţi şi când împrejurările au luat o întorsătură nedorită de noi, să învăţăm în prezenţa Lui să le acceptăm aşa cum sunt. Încurajarea pe care ne–o dau Scripturile (Romani 15.4: „încurajarea Scripturilor”) ne va îndrepta apoi gândurile spre un Mântuitor viu şi ne va face inimile să ardă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a suferit.

Evrei 5.8

Cum a fost posibil ca Cel care a creat toate lucrurile să fi trebuit să învețe ceva? Nu era El Dumnezeu și Creatorul a toate? Nu era El Cel care susținea toate lucrurile? Da, era! Totuși, este adevărat că El a învățat anumite lucruri, însă nu ca și cum nu ar fi avut nicio înțelegere a lor, ci experimentându-le în viața Sa de pe pământ, așa cum noi le experimentăm. El a trăit pe acest pământ ca Om, a suferit de foame, de sete, a fost trudit și a plâns. Ca Om deci, El a experimentat toate lucrurile pe care noi le experimentăm în viață, cu excepția păcatului, fiindcă în El nu a fost și nu este păcat (1 Ioan 3.5).

Cu toții am experimentat, în diferite forme și măsuri, durerea și suferința – o boală, o pierdere, o situație dificilă. În astfel de momente ne-am întâlnit poate cu cineva care a văzut durerea noastră și a dorit să ne consoleze, dar care, foarte probabil, n-a trecut niciodată prin acel lucru. Tendința noastră este să fim iritați și să spunem: «Nu știi tu ce simt eu!». Poate că avem dreptate, fiindcă ajutorul pe care ni-l putem da unii altora este limitat.

Domnul nostru Isus însă a devenit Om și a experimentat toate lucrurile pe care noi le experimentăm și încă mult mai multe. El a umblat printre păcătoși și a fost supus batjocurii, umilinței și urii. Cei din poporul Său I-au produs suferințe fizice pe care noi cu greu le putem înțelege. Acum, înviat și biruitor asupra morții și a locuinței morților, El poate să stea lângă noi atunci când trecem prin suferință și să ne spună: «Știu ce simți!». Da, El știe! „În ceea ce El Însuși a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiți” (Evrei 2.18). Da, El poate să ne mângâie în momentele de încercare, fiindcă știe prin ce trecem!

B. Prigge

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este ceasul să vă treziți din somn … Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua.

Romani 13.11,12

„Un minut înainte de miezul nopții”

Ceasul Apocalipsei este un ceas simbolic inventat de oamenii de știință la începutul Războiului Rece și este setat înainte sau înapoi, arătând câte minute despart omenirea de o catastrofă de proporții globale, care ar duce la anihilarea ei, moment simbolizat prin miezul nopții. Inițial, Ceasul a fost un indicator al pericolului nuclear, însă evenimentele de după anul 2000 au determinat Consiliul de Directori ai Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic de la Universitatea Chicago să ia în calcul atât încălzirea globală și deteriorarea mediul înconjurător, cât și amenințarea armelor biologice. Ceasul a fost setat prima dată în iunie 1947, indicând ora 11:53. În anul 1953 a indicat cel mai scurt timp până la miezul nopții (2 minute), când au fost testate primele bombe cu hidrogen. În 1991, minutarul Ceasului indica cea mai lungă durată până la miezul nopții, 17 minute, datorită încheierii Războiului Rece și a semnării tratatelor de dezarmare. Apoi, în 2018, Ceasul a indicat iarăși două minute înainte de miezul nopții (amenințarea nucleară și lipsa cooperării internaționale).

Și Isus Hristos a vorbit despre „semnele timpurilor” (Matei 16.3). Acestea sunt în primul rând morale: „în zilele din urmă”, oamenii sunt egoiști, nu vor să mai știe de Dumnezeu. Pe „ceasul spiritual” este „un minut înainte de miezul nopții”. În curând, timpul de har, pe care ni-l oferă încă astăzi Dumnezeu, se apropie de sfârșit și urmează judecata celor care nu s-au împăcat în timpul vieții cu Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Daniel 1.9-21 · Psalmul 37.21-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU NU TE VA PĂRĂSI NICIODATĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni n-a fost cu mine… Însă Domnul a stat lângă mine…” (2 Timotei 4:16-17).

Când cineva drag moare, vrea să divorțeze de tine sau te părăsește – suferi profund. Nici măcar apostolul Pavel nu a fost scutit de asta. Iată câteva dintre ultimele sale cuvinte: „Caută de vino curând la mine. Căci Dima… m-a părăsit… Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă… Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească…” (2 Timotei 4:9-18). Adevărul este că poți supraviețui fără ceilalți, dar nu poți supraviețui fără Dumnezeu! De aceea El îi ia de lângă noi pe aceia care ne fac să fim dependenți de oameni. El trimite anumite persoane în viața noastră ca să ne ajute la zidirea credinței și la dezvoltarea caracterului nostru, iar atunci când ei nu mai sunt lângă noi, trebuie să ne rămână certitudinea că Dumnezeu este în control. Pierderea celor dragi scoate la iveală trăirea noastră spirituală, ne pune la încercare rezistența fizică și ne arată sfera puterii lui Dumnezeu. Când a murit Moise, iar Iosua a preluat conducerea, Dumnezeu i-a spus: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1:5). Iar acest lucru, Iosua nu l-ar fi putut învăța câtă vreme Moise ar mai fi fost prin preajmă. Și este o lecție pe care nu o poți învăța nici tu dacă vei continua să cauți răspunsurile la oameni. Așadar, întoarce-te spre Domnul. Lasă-L pe Cel care a spus: „Taci, fără gură!” furtunii de pe Marea Galileii, să rostească pacea Sa peste ceea ce te necăjește astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:50-56; 24:1-12

Intervenţia lui Iosif din Arimateea ne arată că harul atinsese, în acest om, pe de o parte, pe unul dintre cei bogaţi, puşi atât de des în discuţie de către Luca (vezi cap. 18.24; Matei 27.57), şi, pe de altă parte, pe unul dintre fruntaşii poporului. Acest ucenic a fost special pregătit în vederea serviciului pe carte‑l împlineşte acum: cel de a înmormânta trupul Domnului (cf. Isaia 53.9). Duhul ni le prezintă apoi pe aceste femei devotate despre care este repetat că Îl însoţiseră pe Isus din Galileea (v. 49,55). Ele s-au ţinut strâns la Golgota; apoi, cu mai multă dragoste decât pricepere, au pregătit miresme pentru a-I unge trupul; de asemenea le vedem ducându-se la mormânt în dimineaţa celei dintâi zile a săptămânii şi având în acel loc o întâlnire minunată. Doi îngeri sunt acolo pentru a le anunţa că pregătirile lor sunt fără rost: Cel pe care ele Îl caută nu mai este în mormânt; a înviat.

Experienţa creştină a multor copii ai lui Dumnezeu nu merge mai departe de cruce. Întrebarea uimitoare de la sfârşitul versetului 5 ar putea fi lor adresată. Dragi prieteni, să ne bucurăm! Isus nu este numai un Mântuitor mort pe cruce pentru păcatele noastre. El este „viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1.18). Şi noi trăim împreună cu El (Ioan 14.19)!

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnului I-a părut rău că făcuse pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Sa.

Geneza 6.6

Acest verset pare să contrazică ceea ce citim în Numeri 23.19: „Dumnezeu nu este om, ca să mintă, nici fiu de om, ca să-I pară rău”. Scopurile și planurile lui Dumnezeu sunt absolute – nimic nu le poate schimba. Atunci ce înseamnă ceea ce citim în Geneza 6, anume că Domnului I-a părut rău? Cu siguranță nu înseamnă că Dumnezeu a făcut o greșeală, fiindcă nu a fost nimic moral greșit în faptul că El l-a creat pe om. Totuși, versetul arată regretul Său profund, din cauza ruinei, răzvrătirii și păcatului omenirii. Acestea au întristat inima Lui. Dumnezeu știa mai dinainte ceea ce avea să se întâmple, însă, când toate acestea s-au întâmplat, El nu S-a mulțumit cu această stare, ci a simțit adânc efectul ei.

În mod similar citim în 1 Samuel 15.35: „Domnului I-a părut rău că-l făcuse pe Saul împărat peste Israel”. În înțelepciunea Sa divină, Dumnezeu îl făcuse împărat pe Saul, însă, în dragostea Sa, a regretat acest lucru. El simte adânc rușinea pe care omul a adus-o peste creația Sa bună, la fel cum Domnul Isus a simțit și a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11.35).

Vedem înțelepciunea minunată, puterea și dragostea Dumnezeului nostru în faptul că El S-a înălțat deasupra falimentului omului și a pregătit binecuvântarea care va șterge orice durere din creația ruinată de păcat. Hristosul crucificat, înviat și glorificat este răspunsul minunat la căderea creației și la căderea împăratului Saul. Samuel deplângea falimentul și răzvrătirea lui Saul, însă Dumnezeu are un Om care va cârmui pe baza adevărului și a echității perfecte. Nu există decât un singur Om despre care Dumnezeu a putut spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea” (Matei 3.17). Dumnezeu nu poate avea niciun regret că L-a înălțat în glorie, la dreapta Sa. Nici noi, dacă ne încredem în El, nu vom avea niciun regret, pentru toată eternitatea. „Din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.36).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus le-a vorbit din nou și le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

Ioan 8.12

Să luminăm din interior spre exterior

Turnul Eiffel din Paris este luminat și de aceea se poate vedea bine și pe timp de noapte. În anul 1985, iluminatul a fost modernizat: în locul farurilor uriașe care scăldau fațada turnului într-o lumină strălucitoare, s-au montat mici lumini în interiorul turnului, astfel încât structura turnului să fie mult mai vizibilă. Turnul nu mai era luminat din exterior, ci din interior spre exterior! Tot așa, omul are nevoie în viața lui de o lumină din interiorul locuit de Isus Hristos spre exterior, pentru ca oricine să vadă că Hristos trăiește în el!

În inima celui care Îl cunoaște pe Isus trăiește Domnul și El o luminează. Dar cine merge pe cale fără El se aseamănă cu un om care încearcă să-și găsească drumul prin întuneric. Isus dorește să aducă lumină în gândurile și în faptele noastre, dar și să ne dirijeze. Domnul dorește să ne facă să acționăm așa cum vrea El. Da, Isus Hristos dorește ca oamenii să lumineze din interior spre exterior, să fie faruri care să reflecte lumina lui Dumnezeu. Isus spune: „Eu sunt Lumina lumii”. Ucenicilor Săi, El le spune: „Voi sunteți lumina lumii” și „tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5.14,16).

Oamenii care vin la Isus Hristos Îl reflectă în viața lor pe acest Domn suprem. Este El și Luminătorul din ființa ta?

Citirea Bibliei: Daniel 1.1-8 · Psalmul 37.12-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FOCALIZEAZĂ-TE PE SCOPURILE TALE! – Fundația S.E.E.R. România

„Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă…” (Psalmul 112:8).

Pentru a izbuti în viață, ar fi bine să ții cont de trei obstacole pe care trebuie să le dai la o parte:

1) Oboseala. Caii de curse aleargă aproximativ cu aceeași viteză; însă diferența dintre câștigarea și pierderea cursei depinde de „inima” lor. Așadar, uită-te în inima ta astăzi și vezi cum stai cu dedicarea. Biblia spune: „Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36).

2) Teama. Când vorbim despre dedicare, există 4 feluri de oameni.

a) Șovăielnici: oameni care nu au nici un scop și care nu-și iau angajamente.

b) Fricoși: oameni care nu știu dacă își vor atinge scopurile, așa că le este teamă să-și ia angajamente. c) Lași: oameni care se îndreaptă spre scop, dar care renunță când drumul devine anevoios.

d) Curajoși: oameni care își stabilesc scopuri, își iau angajamente și plătesc prețul pentru a le îndeplini. În care din cele 4 categorii te încadrezi? Teama și credința vor fi mereu prezente în viața ta, și cea pe care o alegi va determina dacă vei reuși sau vei eșua.

3) Mulțumirea de sine. Omul de afaceri Ray Kroc a spus: „Câtă vreme ești verde, crești. De îndată ce te-ai copt, începi să putrezești.” Dacă ești înțelept, îți vei lua perioade de timp pentru odihnă, ca să te reîmprospătezi, să te reînnoiești și să te refocalizezi. Dar nu trebuie să te mulțumești cu izbânda de ieri sau să te cantonezi în avântul de astăzi. Fă și tu acest lucru, la fel ca Pavel: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13-14). Amin!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:33-49

Isus este condus pe acest sinistru deal al Căpăţânii, unde este crucificat între doi tâlhari. „Tată, iartă-i”, acesta este răspunsul sublim la tot răul pe care I–l fac oamenii (comp. cu cap. 6.27). Dacă ei se pocăiesc, atunci crima lor „cea mai odioasă din istoria omenirii” va fi ispăşită prin chiar moartea Lui.

La cruce, unde sunt prezenţi toţi, de la conducători (v. 35) până la cei mai nenorociţi răufăcători (v. 39), întreaga răutate a inimii omeneşti se descoperă cu neruşinare: priviri sfidătoare, ocări, provocări, injurii grosolane. Dar iată că un dialog minunat se angajează între Mântuitorul răstignit şi celălalt tâlhar, convins de păcat (v. 41). Luminat de Dumnezeu, el vede în Omul dispreţuit şi încununat cu spini, care va muri alături de el, o jertfă sfântă şi un împărat slăvit (v. 42). Şi primeşte o promisiune de nepreţuit (v. 43). Astfel, chiar de pe cruce, Domnul gustă deja un prim rod al chinurilor sufletului Său.

După ultimele trei ceasuri de întuneric de nepătruns, Isus regăseşte relaţiile întrerupte în timpul cât tocmai a fost părăsit. Şi, cu seninătate deplină, Îşi încredinţează duhul în mâinile Tatălui Său. Moartea Celui drept este ocazia celei din urmă mărturii pe care Dumnezeu o face să fie adusă prin centurionul roman (v. 47).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar voi L-ați tăgăduit pe Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș; și L-ați omorât pe Domnul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morți.

Fapte 3.14,15

Petru le aduce aminte ascultătorilor săi că, puși să aleagă între Baraba și Domnul Isus, ei L-au lepădat pe Isus și au preferat să li se dăruiască un ucigaș. Acesta a fost un mesaj plin de putere, care i-a condus pe mulți la credința în Hristos. Acest verset însă ne oferă și un prilej de a examina cuvintele „sfânt” și „drept”. Câteodată noi folosim aceste cuvinte ca și cum ar fi interschimbabile, însă ne va fi de folos să vedem că sunt diferite și să înțelegem diferența dintre ele.

Cuvântul „drept” desemnează pe cineva care face ceea ce este drept. Acest cuvânt face parte dintr-o familie mai largă de cuvinte, care include cuvintele „dreptate” și „îndreptățire”. Când un judecător aplică legea într-un anumit caz, acest lucru este declarație a ceea ce este drept și just. Sunt cuprinse aici claritatea morală și integritatea.

Avem tendința să privim cuvântul „sfânt” ca fiind același lucru, ca și cum el ar fi limitat la a desemna perfecțiunea morală. Dumnezeu este sfânt, iar cei ai Săi trebuie să fie și ei sfinți. Bineînțeles că Dumnezeu este pur din punct de vedere moral, așa cum trebuie să fie și cei care Îi aparțin, însă a fi sfânt înseamnă mai mult decât atât. Cuvântul „sfânt” face parte din aceeași familie de cuvinte cu „sacru” și „sfințit”. Opusul a ceva sacru este ceva obișnuit sau ordinar. Ceea ce este sfânt este cu totul neobișnuit – este pus deoparte și, în mod suprem, este unic. În Exod 3, Dumnezeu i-a spus lui Moise să-și scoată încălțămintea din picioare, fiindcă stătea pe un pământ sfânt. Nu este vorba de faptul că acel pământ devenise pur din punct de vedere moral, ci că devenise cu totul unic și neobișnuit, fiindcă Dumnezeu Însuși Se afla acolo.

Să privim acum la frumusețea declarației lui Petru cu privire la Domnul Isus! El a fost și este, în esență, Cel Sfânt. El este complet deosebit față de oricine altcineva. Nimeni nu este ca El! Iar El este, de asemenea, Cel Drept – nu doar un om drept, ci Cel care însumează în Persoana Sa tot ceea ce este drept, integru și bun. Cine altcineva ar putea fi descris astfel? Și totuși, Cel Sfânt, Cel Drept, a fost lepădat în schimbul lui Baraba și a mers la Golgota, pentru a purta păcatele noastre în trupul Său, pe lemn!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, pentru că Tu ai creat toate și prin voia Ta stau în ființă și au fost create. Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăție, înțelepciune, tărie, cinste, slavă și binecuvântare!

Apocalipsa 4.11; 5.12

Adorarea Creatorului

În Apocalipsa 4 și 5, Duhul Sfânt îi arată apostolului Ioan o scenă viitoare din cer. El îi vede acolo pe toți cei mântuiți adorându-L pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos – Creator și Miel jertfit.

În Coloseni 1 însă, atenția ne este îndreptată spre Fiul lui Dumnezeu care este Creatorul tuturor: „Pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ”.

Totul este prin El sau în El, adică a fost creat în puterea Persoanei Sale.

Toate lucrurile au fost create prin El, Executantul tuturor planurilor lui Dumnezeu. El este marele Meșter, care a îndeplinit planul lui Dumnezeu.

Totul este creat pentru El. Creația și noi trebuie să fim spre cinstea Aceluia care ne-a creat.

Toate lucrurile se țin prin El. Domnul Isus este marele Susținător al creației Sale. El poartă, în fiecare clipă, întregul univers prin cuvântul puterii Sale.

Să-L adorăm pe marele Creator, care a devenit Miel, pentru a muri pentru păcatele noastre!

Citirea Bibliei: Geneza 50.15-26 · Psalmul 37.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA ÎN ACȚIUNE – Fundația S.E.E.R. România

„Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. (1 Ioan 4:8)

Dragostea nu este doar un substantiv; dragostea este și un verb. Nu este ceea ce gândești sau simți; este ceea ce faci. Când Maica Tereza a ajuns în Calcutta, în 1948, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost să ia 5 copii abandonați și să-i ducă în „școala” ei. În mai puțin de un an, ea avea 41 de ucenici care învățau lecții de igienă în sala ei de clasă, dintr-un parc public. În scurt timp, lucrarea ei a devenit cunoscută drept „Misionarii carității.” După 2 ani, atenția lor s-a îndreptat spre îngrijirea celor aflați pe patul de moarte… La un moment dat, un cerșetor muribund a fost luat de pe un morman de gunoi și adus la ea. Foamea și suferința îl aduseseră într-o condiție jalnică. Maica Tereza l-a dus acasă și l-a așezat pe pat. Când a încercat să-l spele, a descoperit că trupul său scheletic era acoperit de viermi. Bucăți de piele s-au desprins în timp ce-l îmbăia. Bărbatul și-a revenit încet în simțiri. Într-o stare de semiconștiență, bărbatul a întrebat: „De ce faceți asta?” Maica Tereza a răspuns prin două cuvinte care au reprezentat moto-ul vieții sale: „Din dragoste!” Omule ocupat, e ușor să-i vezi pe oameni ca pe niște ființe care deranjează, irită, îți stau în drum și te împiedică să-ți faci lucrul tău… Partea dificilă este că trebuie să te ridici deasupra sentimentelor și calculelor tale egoiste, și să-i iubești. Poate crezi că nu e mare lucru! Dar ia aminte la ceea ce spune Biblia (1 Ioan 4:7-8): „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:13-32

Mai încurcat ca oricând, Pilat adună preoţii, mai‑marii şi poporul şi afirmă în faţa lor, în trei rânduri, că el n–a găsit în Isus nimic vrednic de moarte. Dar insistenţa lui de a–L elibera nu face altceva decât să întărâte poporul să ceară răstignirea Lui. O mulţime se arată cu uşurinţă laşă şi crudă, pentru că, sub anonimat, omul dă frâu liber celor mai josnice porniri, şi aceasta cu atât mai mult când este împinsă de conducătorii ei. În final, strigătele lor au biruit şi, în schimbul eliberării ucigaşului Baraba, ei obţin ca Isus să fie „lăsat în voia lor” (v. 25), pentru că, pentru Pilat, om fără scrupule, viaţa unui om are mai puţin preţ decât favoarea popularităţii.

Printre cei care însoţesc Condamnatul nevinovat, mulţi sunt cuprinşi de milă şi plâng. Emoţia însă nu este o dovadă a lucrării lui Dumnezeu în inimă, pentru că, altfel, acele femei s–ar fi plâns pe ele însele şi ar fi plâns şi cetatea criminală, aşa cum făcuse Isus în capitolul 19.41. Mulţi sunt emoţionaţi de viaţa minunată a Domnului Isus şi indignaţi de nedreptăţile pe care le‑a suferit El, fără să se gândească la păcatele lor şi la faptul că şi ei personal sunt răspunzători de moartea Lui (Isaia 53.6).