Mana Zilnica

  • 25 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar Împăratului veacurilor, nepieritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie onoare și glorie în vecii vecilor! Amin.

    1 Timotei 1.17


    Doxologiile din Noul Testament (8) – Mântuirea păcătoșilor

    Pavel îi scrie lui Timotei, copilul său în credință, pentru a-l încuraja în lucrare. Încă de la începutul epistolei, apostolul, cu mare claritate, face un contrast puternic între legalism și harul suveran al lui Dumnezeu (1 Timotei 1.7,8). Această chestiune era de actualitate în Biserica primară, după cum vedem în Fapte 15 și în multe dintre epistolele lui Pavel, în special în 2 Corinteni, în Galateni și în Coloseni. De fapt, această problemă s-a perpetuat de-a lungul istoriei Bisericii, până în zilele noastre. Pavel era cu totul clar în învățătura pe care o dădea: atât mântuirea, cât și sfințirea sunt prin har, nu prin lege. Unii sunt de acord că mântuirea nu este prin lege, însă spun că suntem sub legea morală pentru umblare. Totuși, Pavel ne spune că păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră, fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har (Romani 6.14).

    Pavel folosește cazul său ca un exemplu: deși fusese foarte religios și fără pată, potrivit cu aspectele exterioare ale legii, el fusese totuși un persecutor și un ucigaș al creștinilor – cel dintâi dintre păcătoși (1 Timotei 1.15; Filipeni 3.6). Dumnezeu însă, în harul și în îndurarea Sa minunată, l-a chemat prin Hristos în timp ce îi prigonea pe creștini. În continuare, el ne arată că propria sa convertire a fost un model pentru alții (1 Timotei 1.16); dacă Dumnezeu l-a mântuit pe el, atunci Dumnezeu poate mântui pe oricine!

    Acest lucru îl face pe apostol să izbucnească într-o doxologie minunată, care înalță măreția și atributele lui Dumnezeu. El este „Împăratul veacurilor” (Împăratul etern); „nepieritor” (fără putință de a fi atins de păcat sau de corupție); „nevăzut” (nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, ci Fiul Său ni L-a revelat – Ioan 1.18); „singurul Dumnezeu” (nu este un altul și nici nu poate fi). Ce Dumnezeu minunat! Ce Mântuitor plin de har!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.

    Romani 6.23


    Perla fără seamăn (6)

    Misionarul simțea un nod în gât, iar pentru un moment nu a mai putut vorbi. Însă în cele din urmă a luat mâna bătrânului și i-a zis în șoaptă: ­”Rambhau, înțelegi? Exact aceasta încerci tu să-I spui lui Dumnezeu”.

    Scufundătorul se uita lung și cercetător la misionar și a început încet-încet să înțeleagă. „Dumnezeu îți oferă viața veșnică în dar”, a continuat misionarul. „Darul Lui este așa de mare și de valoros, încât niciun om de pe pământ nu ar putea vreodată să-l cumpere. Niciun om nu este destul de bun ca să-l merite. Pe Dumnezeu L-a costat sângele Fiului Său ca să facă o cale de intrare în cer pentru tine. Chiar dacă ai face o sută de pelerinaje, nu ai putea să-ți câștigi această intrare. Singurul lucru pe care îl poți face este să accepți darul lui Dumnezeu ca pe un semn al dragostei din partea Lui pentru tine, un păcătos. Rambhau, desigur că voi accepta perla cu adâncă umilință, rugându-mă lui Dumnezeu să mă facă vrednic de iubirea ta. Însă, Rambhau, nu vrei și tu să accepți darul mare al lui Dumnezeu, în adâncă umilință, știind că pe El L-a costat viața Fiului Său ca să poată să-ți ofere ție viața veșnică?”

    Pe obrajii bătrânului curgeau lacrimi mari. În cele din urmă a priceput! „David, acum înțeleg! Cred că Isus S-a dat pentru mine și Îl primesc în inima mea.”

    Citirea Bibliei: Geneza 50.1-14 · Psalmul 36.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU ETICHETA OAMENII! – Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia…” (Proverbele 3:3).


    Înainte de a lua masa de Paște, toți ucenicii uitaseră că ar fi trebuit să spele picioarele Învățătorului. Jenant, nu-i așa? Și după ce Domnul Isus le-a explicat că pâinea și vinul simbolizează moartea Lui pe cruce, ei au început să se certe cine va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. Șocant, nu-i așa? Domnul Isus știa că peste câteva ore ei aveau să adoarmă în Grădina Ghetsimani, în loc să se roage alături de El. Știa și că Petru urma să se lepede de El… Grav de tot, așa-i? Cu toate acestea, ce calificativ le-a dat Domnul Isus? Niciunul! El nu etichetează oamenii. Nici tu nu trebuie s-o faci.

    Vei găsi odihnă în sufletul tău când nu le vei da oamenilor calificative și când vei începe să-i iubești așa cum sunt, și până vor deveni ce trebuie să fie… În loc să-i mustre pe ucenici, Domnul Isus i-a felicitat, i-a răsplătit, i-a promovat și i-a plasat într-un loc de onoare și glorie: în ceruri. Chiar dacă ei nu I-au spălat picioarele, El tot a dorit să mănânce Paștele cu ei (vezi Luca 22:15). Hrănit de dragostea lor, El le-a spus: „Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăţia… ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie…” (Luca 22:28-30).

    În cea mai chinuitoare noapte a Sa, El le-a împărțit daruri și le-a oferit tinerilor ucenici mai mult decât le-a oferit cineva vreodată în materie de onoare și slavă. În ochii Săi, toți au fost importanți. El nu i-a răsplătit în funcție de faptele lor, ci după dragostea care-i motivase să lase totul în urmă și să meargă după El până la capăt. Reimar Schultze a spus: „Nu-ți impune standardele. Lucrul acesta te poate duce la pierzare!” Așa cum Isus și-a iubit ucenicii atunci, la fel îi iubește și acum. Așa că, nu mai eticheta și nu mai căuta nod în papură, nici la tine și nici la ceilalți!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 23:1-12


    Unanimitatea împotriva lui Isus se face cu uşurinţă. Maimarii poporului se ridică toţi împreună pentru a-L conduce la Pilat, singurul care are dreptul să-L condamne la moarte. De ce îşi acuză ei prizonierul? De pervertire adusă naţiunii, cu alte cuvinte, de deturnare spre rău când El nu a căutat nimic altceva decât să aducă inima poporului la Dumnezeu. De interzicere a da tribut Cezarului când, dimpotrivă, El spusese: „daţi deci Cezarului cele ale Cezarului” (cap. 20.25). Dar aceste minciuni nu au asupra lui Pilat efectul pe care îl aşteptau iudeii. În dezorientarea sa, guvernatorul caută un mijloc de a se sustrage. Îl trimite pe Isus la Irod, cel care încearcă în privinţa Sa un amestec de teamă (cap. 9.7), de ură (cap. 13.31) şi de curiozitate (v. 8). Când însă nu îi este satisfăcută curiozitatea, acest om sus-pus îşi descoperă toată josnicia morală: batjocoreşte cu plăcere un prizonier fără apărare, despre care auzise că făcuse atâtea minuni ale dragostei. Apoi Irod, decepţionat, Îl trimite înapoi la Pilat.

    Privindu-L pe Cel purtat astfel, batjocorit şi dispreţuit, inimile noastre se bucură gândindu-se la clipa când El va apărea în glorie şi când fiecare va trebui să recunoască, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că El este Domn (Isaia 53.3; Filipeni 2.11).

  • 24 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și fiii lui Israel să-și așeze tabăra fiecare în tabăra sa și fiecare lângă steagul său, după oștirile lor.

    Numeri 1.52


    Care este genealogia ta? (2)

    Cum ar fi putut vreun israelit din vechime să-și ocupe locul în adunare, cum ar fi putut el să-și ocupe locul în rândurile poporului, cum ar fi putut să facă vreun progres prin pustie, dacă el nu-și putea declara genealogia? Acest lucru era imposibil. Tot așa stau lucrurile și în privința creștinului. Progresul în călătoria prin pustie și biruința în războiul spiritual sunt imposibil de atins, dacă există îndoială cu privire la genealogia spirituală. Trebuie să putem spune: „Noi știm că am trecut din moarte la viață”; „Știm că suntem din Dumnezeu” (1 Ioan 3.14; 5.19). Trebuie să credem și să fim siguri de aceste lucruri înainte de a putea avea o înaintare reală în viața și în umblarea creștină.

    Cititorule, spune, îți poți tu declara genealogia? Este acesta un subiect cu totul clar pentru tine? Ai tu claritate în profunzimea sufletului tău cu privire la acest aspect? Când stai singur în prezența lui Dumnezeu, este aceasta o chestiune clară între tine și El? Cercetează-te și dă un răspuns! Nu privi această problemă într-un mod ușuratic! Nu te întemeia pe o simplă mărturisire de credință! Nu spune: «Eu sunt membru al bisericii cutare; iau parte la împărtășanie; țin anumite rânduieli; sunt religios și duc o viață morală; n-am făcut rău nimănui; citesc Biblia și îmi spun rugăciunile; rostesc rugăciunea înainte de masă; dau bani la săraci și la biserică». Toate acestea pot fi cu totul adevărate și totuși este posibil să nu ai nimic din viața divină, să nu ai nici măcar o rază a luminii divine. Niciunul dintre aceste lucruri, nici separat, nici împreună, nu poate fi acceptat ca declarare a genealogiei divine. Trebuie să ai mărturia Duhului că ești copil al lui Dumnezeu și această mărturie este întotdeauna precedată de credința simplă în Domnul Isus Hristos. „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în sine însuși” (1 Ioan 5.10). Aceasta nu înseamnă nicidecum să privești în inima ta pentru a căuta dovada acestui lucru. Ea nu se întemeiază pe simțăminte, pe experiențe sau pe ceva de acest fel, ci pe simpla credință în Hristos.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui de nespus.

    2 Corinteni 9.15


    Perla fără seamăn (5)

    Bătrânul a deschis cutia și a luat din ea un pachet înfășurat cu multă grijă. Desfăcând pânza cu multă gingășie, a luat o perlă uriașă și a pus-o în mâna misionarului. Era una dintre cele mai mari perle găsite vreodată pe coasta Indiei. Strălucea cu o splendoare care niciodată nu s-ar putea vedea în perlele cultivate. Ar fi adus o mare sumă de bani oriunde ar fi fost vândută.

    Pentru un moment, misionarul a rămas fără grai, fiind foarte impresionat de ceea ce vedea. ­”Rambhau”, a zis el, „aceasta este o perlă minunată, o perlă extraordinară. Vreau s-o cumpăr. Îți dau zece mii de rupii pentru ea.” — „David”, a zis Rambhau îndreptându-și trupul, „perla aceasta întrece orice preț. Niciun om din lume nu are suficienți bani să plătească valoarea pe care o are această perlă pentru mine. Nu aș vinde-o nici măcar cu un milion de rupii. Ți-o ofer ție, doar dacă o primești ca un dar.” — „Nu, Rambhau, nu pot să accept lucrul acesta. Poate că sunt prea mândru, dar așa este prea ușor. Trebuie să plătesc, trebuie să muncesc pentru ea.”

    Bătrânul scufundător era surprins. „Nu înțelegi deloc, David! Singurul meu fiu și-a dat viața, ca să găsească această perlă și de aceea n-aș vinde-o pentru nicio sumă de bani. Valoarea ei este viața fiului meu. Nu pot s-o vând, însă dă-mi voie să ți-o ofer în dar. Primește-o ca semn al dragostei pe care o am pentru tine.”

    Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ROSTESTE „CUVINTE INTELEPTE” – Fundația S.E.E.R. România

    „Gura mea va vorbi cuvinte intelepte …” (Psalmul 49:3).


    Biblia ne spune ca trebuie sa rostim cuvinte pline de har cand ne deschidem gura. Iar acest lucru inseamna ca scopul nostru, intr-o conversatie, trebuie sa fi intotdeauna acela de a scoate la iveala ce e mai bun din ceilalti, nu sa-i denigram sau sa-i oprim sa vorbeasca.

    O buna comunicare sta la baza unei bune prietenii, asadar trebuie sa ne exprimam clar punctul de vedere referitor la limitari personale, convingeri, valori si dorinte. In acelasi timp, este adevarat ca problemele date uitarii sunt mai numeroase decat cele rezolvate, insa relatiile sanatoase cer uneori o confruntare sanatoasa. Exista un moment potrivit si o modalitate potrivita de-a o face. Cand ai de-a face cu o situatie dificila, roaga-te si bazeaza-te pe acest verset (din Psalmul 49:3): „Gura mea va vorbi cuvinte intelepte, si inima mea are ganduri pline de judecata.”

    Cuvintele noastre reprezinta mijlocul de transport prin care ne redam gandurile, iar limba reprezinta soferul. Asadar, daca nu iti doresti sa ajungi pe un drum gresit sau sa naufragiezi, roaga-te: „Doamne, da-mi cuvinte de intelepciune. Ajuta-ma sa spun ce trebuie, cand trebuie!” Duhul Sfant este un foarte bun instructor! El te va conduce, te va instrui si va lucra cu tine pana vei pricepe. El te va ajuta sa cresti in harpana vei ajunge la maturitate in relatiile tale, asa incat sa poti spune: „Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevarat nici sucit in ele. Toate sunt lamurite pentru cel priceput, si drepte pentru cei care au gasit stiinta” (Proverbe 8:8-9). Iar cand poti spune lucrul acesta, vei sti ca ai crescut spiritual!

     


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 22:54-71


    Sărmanul Petru! În timp ce Isus Se ruga, Petru dormea; în timp ce El Se lăsa luat şi purtat „ca un miel blând dus la înjunghiere” (Ieremia 11.19; Isaia 53.7), Petru lovea cu sabia; în timp ce Domnul mărturisea adevărul înaintea oamenilor, Petru rostea minciună şi de trei ori se lepăda de El! Se aşezase în curte în tovărăşia celor care veniseră să-L aresteze pe Învăţătorul său şi care vorbeau împotriva Lui (Psalmul 69.12 şi Psalmul 1.1b). Cum ar fi putut el să dea mărturie de pe o asemenea poziţie?

    O simplă privire a Domnului zdrobeşte inima bietului ucenic cu mult mai mult decât ar fi pututo face reproşurile. O, ce privire! Ea pătrunde în conştiinţa lui şi începe acolo o lucrare de restaurare. Această tăgăduire, atât de dureroasă pentru Domnul, se adaugă peste toate insultele primite (v. 6365).

    Oamenii răi înaintea cărora S-a aflat au fost şi ei siliţi să recunoască faptul că „Fiul Omului” (v. 69) este în acelaşi timp „Fiul lui Dumnezeu” (v. 70). Iată pentru ce Isus poate să le răspundă: „voi ziceţi că Eu sunt”; şi, de asemenea, iată pentru ce ei sunt infinit mai vinovaţi, condamnându-L după astfel de cuvinte!

  • 23 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și-au spus fiecare genealogia.

    Numeri 1.18


    Care este genealogia ta? (1)

    „Însuși Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu” (Romani 8.14,16). Aceasta este „genealogia” creștinului și este privilegiul lui să și-o poată „declara”. Genealogia credinciosului își are originea în Hristos cel înviat, care Se află în glorie. Aceasta este genealogia creștină.

    În ceea ce privește genealogia noastră naturală, dacă o urmărim până la sursa ei și apoi declarăm în mod onest ceea ce am descoperit, trebuie să admitem că ne tragem dintr-o rădăcină ruinată. Familia noastră este una căzută. Destinul ne este compromis, sângele ne este foarte întinat; suntem ruinați în mod irecuperabil; nu putem niciodată să ne recâștigăm poziția originală; prima noastră stare și moștenirea care ținea de ea sunt pierdute pentru totdeauna. Poate că cineva și-ar putea trasa genealogia și ar putea dovedi că se trage dintr-o rasă de nobili, de prinți sau de împărați; dar în final, dacă este vorba să meargă până la origini, trebuie să recunoască faptul că aparține unui cap de rasă ruinat și lepădat.

    „Dar, pentru mine, este ceva foarte neînsemnat să fiu judecat de voi sau de judecata omului” (1 Corinteni 4.3). Fie ca noi să umblăm, în mod obișnuit, cu un simțământ real al faptului că o astfel de judecată nu are însemnătate! Acest lucru ne va face să fim pătrunși de o superioritate liniștită și de o demnitate sfântă care ne vor ridica deasupra influențelor scenei prin care trecem. Care este nivelul acestei vieți? Ce importanță poate avea o genealogie care, dacă este corect trasată și declarată cu credincioșie, se va dovedi că își are originea într-o rădăcină ruinată? Un om se poate mândri cu nașterea sa doar până când ajunge la originea sa reală, „născut în nelegiuire și zămislit în păcat” (Psalmul 51.5). Aceasta este originea omului, aceasta este nașterea lui. Cine s-ar putea mândri cu o astfel de naștere, cu o astfel de origine? Cine în afara acelora a căror minte a orbit-o dumnezeul veacului acestuia?

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar acum s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc legea și prorocii – dreptate a lui Dumnezeu, prin credința în Isus Hristos, către toți și peste toți cei care cred.

    Romani 3.21,22


    Perla fără seamăn (4)

    Când erau aproape de casa lui Rambhau, acesta a zis: „De azi într-o săptămână plec spre Delhi”. Inima misionarului se strânse. Morse se așeză pe scaunul pe care prietenul său îl făcuse special pentru el, unde șezuse de atâtea ori explicând scufundătorului calea lui Dumnezeu spre cer. Rambhau a ieșit din cameră și s-a întors curând cu o cutie mică, dar grea. „În această cutie țin de mulți ani un singur lucru. Îți voi spune acum povestea lui. David, eu am avut un fiu.” — „Un fiu! Rambhau, niciodată nu mi-ai vorbit despre el!” — „Nu, David, nu am putut.” Pe când vorbea, ochii scufundătorului se umplură de lacrimi. „Acum trebuie să-ți spun, pentru că în curând voi pleca, și cine știe dacă mă voi mai întoarce? Și băiatul meu era un scufundător, cel mai iscusit căutător de perle de pe toată coasta Indiei. Se scufunda cel mai repede, avea cel mai ager ochi, cea mai vânjoasă mână și putea să stea pe fundul apei mai mult decât oricare altul. Ce bucurie îmi făcea! Dorința lui fierbinte era să găsească o perlă mai scumpă decât toate care au fost găsite vreodată. Într-o zi a găsit-o! Însă stătuse prea mult sub apă în căutarea ei, așa că în scurt timp și-a pierdut viața.” Bătrânul și-a plecat capul și, pentru un moment, tot trupul lui s-a cutremurat. „Toți anii aceștia am păstrat perla”, a continuat el, „dar acum plec și nu mă voi mai întoarce… și ție, prietenul meu cel mai bun, ți-o dăruiesc.”

    Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND NU ÎNȚELEGI – Fundația S.E.E.R. România

    „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre…” (Deuteronomul 29:29).


    Când nu înțelegi ce se întâmplă în viața ta, începe de la ce știi cu certitudine; și anume, că Dumnezeu este bun în orice vreme și că „bunătatea Domnului ţine în veci…” (Psalmul 103:17). El nu este schimbător. El nu te binecuvântează astăzi, pentru ca mâine să te abandoneze. Din contră „bunătăţile Domnului… se înnoiesc în fiecare dimineaţă…” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Există lucruri pe care Dumnezeu alege să ni le descopere, dar pe altele – „lucrurile ascunse” – nu, spre binele nostru.

    Scriitoarea Beth Jones ne-a lăsat aceste cuvinte: „Dacă Dumnezeu ne ascunde ceva, o face spre binele nostru și spre binele altora. De exemplu, El nu ne învinovățește, nu le spune altora și nu ne dezvăluie păcatele, slăbiciunile, necredința, pofta, egoismul sau mândria. Când se întâmplă anumite lucruri, Dumnezeu știe de ce. Lucrurile ascunse sunt ale Domnului. Și când El ne descoperă ceva, o face pentru că dorește să umblăm în acel adevăr prin credință. De exemplu, El Își descoperă caracterul și voia în Cuvântul Său… ca să putem trăi prin credință, știind că El este bun, drept, iubitor, darnic, milostiv, credincios, îndurător, răbdător… și că El dorește să ne mântuiască, să ne vindece, să ne răscumpere, să ne restaureze, să ne sfințească și să ne binecuvânteze! Lucrurile descoperite sunt ale noastre.

    Când nu știm de ce, iată ce știm sigur. Cuvântul lui Dumnezeu este mai adevărat decât circumstanțele sau experiențele noastre, și pentru că El știe totul despre noi, asta nu înseamnă că trebuie să ne și spună totul! Mai știm că atunci când lucrurile par rele, Dumnezeu este în continuare bun. El dăruiește, nu ia; El binecuvântează, nu blestemă… și indiferent ce se întâmplă sau nu se întâmplă, la sfârșitul zilei – tot suntem învingători!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 22:39-53


    Această relatare solemnă a scenei din Ghetsimani prezintă detalii pe care numai Luca ni le redă. Acolo Îl vedem pe Isus în genunchi, în versetul 41; un înger I se arată ca să-L întărească, în versetul 43. Era neliniştea luptei şi ştim ce inamic avea de înfruntat. Lupta a fost atât de crâncenă, încât, la un moment dat, „sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge” (v. 44). Dar tocmai această nelinişte arată perfecţiunea Lui ~ pentru că răul adesea impresionează prea puţin inimile noastre împietrite, în timp ce, pentru Omul sfânt prin excelenţă, gândul de a purta păcatul nu putea decât să-L facă să Se înfioare şi să Se îngrozească.

    Apoi Isus vine la ucenicii Săi, pe care îi găseşte dormind. Copleşiţi de somn pe munte în prezenţa gloriei Sale (9.32), la fel sunt şi aici, în faţa suferinţelor Sale! El îi învăţase să ceară „nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de rău” (cap. 11.4; Matei 6.13). De sar fi rugat ei aşa în ceasul când se apropia Satan!

    Iată-l pe Iuda şi gloata care-l însoţeşte. Este minunat să vedem cum Domnul, Cel care cu câteva clipe înainte traversase cea mai aprigă luptă, arată acum înaintea oamenilor o răbdare, un har şi un calm desăvârşite (v. 51).

  • 22 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă îți pierzi curajul în ziua necazului, puterea ta este mică.

    Proverbe 24.10


    O clădire își dovedește trăinicia în furtună, nu în vreme bună; tot așa, creștinul își arată curajul și tăria nu într-o perioadă de liniște și de prosperitate, ci într-una de încercări și de dificultăți.

    De fapt, esența creștinismului iese la iveală în situații grele. Pavel le-a amintit creștinilor din Tesalonic că alegerea lor de către Dumnezeu îi condusese la o viață marcată de conflicte și de necazuri: „Și voi v-ați făcut imitatori ai noștri și ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt … pentru că ați suferit și voi aceleași lucruri de la cei de un neam cu voi … pentru că și când eram la voi vă spuneam dinainte că vom suferi necaz” (1 Tesaloniceni 1.6; 2.14; 3.4).

    Din nefericire, viața creștină este zugrăvită într-un fel foarte diferit în ziua de astăzi. Ni se spune că a crede în Hristos înseamnă să găsești cheia pentru a deveni sănătos, bogat și înțelept. Punându-se accentul pe măreția și pe gratuitatea mântuirii lui Dumnezeu, a fost minimalizat costul uceniciei. Se vorbește mult despre siguranța celui credincios, însă foarte puțin despre pricina de poticnire a crucii. Nu este de mirare deci că există mulți creștini «de vreme bună».

    Trebuie să învățăm cu toții din Cuvântul lui Dumnezeu ce înseamnă să ne lăudăm doar cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care noi suntem răstigniți față de lume și lumea este răstignită față de noi (Galateni 6.14). Acest lucru ne va da curaj în ziua necazului, iar Dumnezeu Se va folosi de lipsa noastră de putere ca de o platformă pe care să-Și arate puterea și gloria Sa.

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie ispășire, prin credința în sângele Lui.

    Romani 3.24,25


    Perla fără seamăn (3)

    „Omule! Ești nebun! Sunt o mie cinci sute de kilometri până la Delhi! Pielea de pe genunchi ți se va crăpa, iar rănile ți se vor infecta sau vei deveni lepros înainte să ajungi la Delhi.” — „Nu! Trebuie să ajung la Delhi. Și pe urmă cei veșnici mă vor răsplăti, iar suferința va fi dulce, căci ea îmi va plăti locul în cer.” — „Rambhau! Prietene, să nu faci lucrul acesta! Cum aș putea să te las să faci așa ceva, de vreme ce Isus Hristos a murit ca să plătească locul tău în cer?” Bătrânul însă nu putea fi înduplecat.

    „David, tu ești cel mai drag prieten al meu de pe pământ. În toți anii aceștia ai fost lângă mine; în suferință și în nevoie ai rămas singurul meu prieten. Însă nici chiar tu nu mă poți convinge să renunț la împlinirea acestei mari dorințe de a-mi cumpăra fericirea veșnică. Trebuie să merg la Delhi!” Din nefericire, bătrânul căutător de perle nu putea să înțeleagă și nici să accepte mântuirea fără plată de la Hristos.

    Într-o după-amiază, cineva a bătut la ușa lui Morse și, când acesta a deschis, în fața lui stătea Rambhau. „Rambhau, bunul meu prieten, vino înăuntru”, l-a invitat Morse. „Nu”, a răspuns căutătorul de perle, „vreau ca tu să vii la mine acasă pentru puțin timp. Am să-ți arăt ceva. Te rog să nu mă refuzi!” Misionarul a tresărit. În sfârșit poate că Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune.

    Citirea Bibliei: Geneza 48.8-22 · Psalmul 35.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂRUIND VEI DOBÂNDI! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cine seamănă mult, mult va secera”. (2 Corinteni 9:6)


    Jim Penner povestește: „Într-o zi geroasă de iarnă, mama ne-a dus cu mașina la biserică, pe mine și pe sora mea. Pentru că locuiam la poalele Munților Stâncoși, eram obișnuit cu alunecările și derapajele. Îmi amintesc că mama era tensionată și speram că are suficientă îndemânare ca să poată lua curba fără să intre în camioneta din fața noastră. Cauciucurile mașinii erau uzate – iar cauciucurile noi erau la coada listei noastre de priorități. Casa și hrana erau prioritățile cruciale! Când mama a pus un plic la colectă, în acea zi, m-am gândit că acei bani se puteau utiliza mai cu folos în altă parte, decât la biserică. Cu toate acestea, ea dădea zeciuială! Cu siguranță că Dumnezeu ar fi înțeles că aveam atâtea nevoi în familie. Dar mama manifesta așa o mulțumire… o pace care depășea înțelegerea… ea chiar dăruia Domnului cu bucurie! La sfârșitul serviciului, un slujitor al bisericii a venit la ea și i-a spus: „Văd că aveți cauciucurile uzate la mașină – treceți mâine pe la magazinul meu și o să vă dau niște cauciucuri pentru zăpadă.” Mama a răspuns: „Dar nu vi le pot plăti!” „Nu e nici o problemă, a răspuns el, vreau doar să vă ajut.”

    În acea zi am fost martorul a două niveluri de dărnicie: mama, cu zeciuiala ei, și un om cumsecade care a dorit să ajute o altă ființă umană.” Lucrurile mari își au rădăcina în lucrurile mici și „cine seamănă mult, mult va secera.” La rândul său, John Mason spunea: „Tărâmul minunilor lui Dumnezeu are întotdeauna de-a face cu înmulțirea. Să zicem că un bob de grâu produce o tulpină cu două spice și fiecare spic are 200 de boabe. Din acele 400 de boabe rezultă 400 de tulpini cu 160.000 de boabe – și toate acestea, de la un singur bob. Unele binecuvântări sunt de natură materială, altele spirituale.

    Nu știm întotdeauna ce ne lipsește cel mai mult, dar Dumnezeu știe, și un spirit generos va face să se deschidă zăgazurile cerului!” Așadar, dăruiește și vei fi răsplătit de Domnul.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 22:24-38


    Este cea din urmă stare de vorbă a Învăţătorului cu ucenicii Săi. Dar ce fac ei în timpul acestui sfânt moment? Îşi disputau întâietatea: „care dintre ei să fie considerat a fi mai mare”! Cu câtă răbdare şi cu câtă blândeţe îi mustră Domnul! Pentru o ultimă dată El le aminteşte (de asemenea şi nouă) că a fi mare înseamnă a-i sluji pe alţii. Aceasta El Însuşi n-a încetat să facă (comp. v. 27 cu cap. 12.37). Şi nu numai că nu lea adresat niciun reproş, ci chiar a găsit plăcere în a recunoaşte devotamentul şi credincioşia lor: „voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încercările Mele” (v. 28).

    Totuşi, pentru ucenicii cei şubrezi mai erau ispite care riscau să le răstoarne credinţa. Atunci Isus le descoperă în ce fel îi slujeşte şi îi va sluji de atunci încolo pe ai Săi: mijlocind pentru ei înainte să vină încercarea şi susţinându-i în timp ce trec prin încercare (Ioan 17.9,11,15). Cât timp fusese cu ei, nau avut nevoie de nimic; El Se îngrijise de toate şi îi protejase. Acum, când urma să-i părăsească, le venea rândul să lupte pe socoteala lor, dar nu cu armele cărnii (v. 38; 2 Corinteni 10.4), nici „împotriva cărnii şi sângelui” (Efeseni 6.12).

    La acest ceas se apropie Satan, adversarul înspăimântător (1 Petru 5.8).

  • 21 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri.

    Romani 5.1-3


    Se putea oare ca El să aibă grijă de trecutul, prezentul și viitorul nostru într-un mod mai minunat, corespunzător valorii lucrării și Persoanei Domnului nostru Isus Hristos? În privința trecutului, nimic nu ne mai tulbură: avem pace cu Dumnezeu; în prezent stăm în favoarea părintească a lui Dumnezeu; iar, în ceea ce privește viitorul, slava cerească aruncă deja raze asupra drumului nostru. Am putea crede că nu mai este nimic de adăugat la cele spuse. Într-adevăr, în ele este exprimată întreaga poziție binecuvântată a credinciosului, drumul său de la început până la țintă. Cu toate acestea, apostolul merge mai departe: „Și nu numai atât” (versetul 3), și repetă această expresie și în versetul 11.

    „Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri.” Încă nu am atins ținta călătoriei noastre. Între Egipt și Canaan se întinde pustia. Ea nu aparține în adevăratul sens al cuvântului planului lui Dumnezeu, dar trebuie să trecem prin ea pentru a ajunge la țintă, iar ea este locul unde experimentăm căile disciplinei lui Dumnezeu pentru noi și, în aceeași măsură, cunoaștem ce este în inimile noastre (Deuteronom 8.2). În ariditatea pustiei suntem puși la probă pentru a se vedea dacă suntem cu adevărat în stare să ne încredem doar în Dumnezeu. Sufletele sunt încercate, dușmanul atacă, puțina credință sau necredința își fac simțită prezența, firea ridică pretenții, iar inima slabă este adesea descurajată. Experiența pustiei nu este necesară pentru mântuirea noastră, dar este binecuvântată pentru omul dinăuntru. Ea nu te face potrivit pentru cer, altfel tâlharul muribund nu ar fi putut merge în aceeași zi cu Hristos în paradis; dar ea ne eliberează de cele pământești și ne ajută să cunoaștem credincioșia Domnului. În încercări experimentăm dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, compasiunea inimii Lui de Tată într-un fel în care nu am fi putut să o facem pe alte căi și, cu atât mai puțin, în glorie. Cerul nu ne dă nicio ocazie pentru aceasta.

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De aceea nimeni nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele legii.

    Romani 3.20


    Perla fără seamăn (2)

    Cei doi bărbați s-au ridicat și au pornit spre sat pe drumul prăfuit.

    „Ai dreptate, Rambhau. De aceea Dumnezeu oferă o îndreptățire perfectă tuturor celor care cred și acceptă oferta Lui de mântuire fără plată, prin Fiul Lui iubit.” — „Așa cum ți-am spus de mai multe ori, lucrul acesta este prea ușor și nu-l pot accepta. Poate că sunt prea mândru! Consider că trebuie să fac ceva pentru locul meu în cer.” — „O, Rambhau! Niciodată nu vei putea ajunge așa în cer. Există o singură cale care duce în cer. Rambhau, vezi că ai îmbătrânit. Poate că acesta va fi ultimul sezon când vei mai putea să cauți mărgăritare. Iar dacă vrei să vezi porțile de mărgăritar ale cerului, trebuie să accepți viața nouă pe care Dumnezeu ți-o oferă prin Fiul Său!” — „Da, ai dreptate, astăzi a fost ultima zi de scufundare. Aceasta este ultima lună din an și eu am alte lucruri de făcut.”

    „Ar trebui să te pregătești pentru viața viitoare.” — „Chiar așa voi face. Îl vezi acolo pe omul acela? Este un pelerin care merge probabil spre Bombay sau spre Calcutta. Umblă desculț și alege cele mai ascuțite pietre, ca să calce pe ele. La fiecare doi metri îngenunchează și sărută pământul. Acesta este un lucru bun. În prima zi a noului an voi începe și eu pelerinajul meu. Toată viața am visat la lucrul acesta. Astfel îmi voi asigura locul în cer. Voi merge până la Delhi în genunchi.”

    Citirea Bibliei: Geneza 47.27-48.7 · Psalmul 34.12-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VORBIREA POZITIVĂ (4) – Fundația S.E.E.R. România

    „Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace”. (Romani 8:6)


    Pesimismul ne afectează din punct de vedere spiritual, mental, emoțional și fizic. Negativismul este asociat direct cu bolile de inimă, cu deficiențele sistemului imunitar și cu diminuarea abilității de a gestiona durerea fizică. Celebra clinică Mayo a desfășurat un studiu, timp de 30 de ani, pe 800 de pacienți – și rezultatele sunt grăitoare. Riscul ca persoanele pesimiste să moară prematur a fost cu 19% mai mare decât în cazul persoanelor optimiste din grup.

    În cartea sa „Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life” (Învață să fii optimist: cum să ne schimbăm mintea și viața), Dr. Martin Seligman de la Universitatea din Pennsylvania a conchis că optimismul și pesimismul ne afectează sănătatea aproape la fel de clar ca factorii fizici. Nu-i așa că ai spus de multe ori: „M-am îmbolnăvit de moarte din cauza asta”? Atunci fă ceva în această privință – rapid! Dacă rămâi prea mult timp cu acest gând, s-ar putea să devină realitate! Una dintre marile descoperiri ale științei medicale moderne este aceea că vorbele pe care le rostim nu-i afectează doar pe ceilalți, ci și pe noi. Și uneori ne afectează chiar mai mult!

    Cuvintele au putere! Noi credem și interiorizăm ceea ce spunem în mod repetat. Asta înseamnă că avem harul de la Dumnezeu de a ne schimba percepția despre propriile noastre abilități, de la daruri limitate la daruri nelimitate. Să explicăm clar ce înseamnă și ce nu înseamnă lucrul acesta. Nu înseamnă că poți cânta la chitară ca Eric Clapton sau că poți picta ca Van Gogh doar pentru că te-ai hotărât sau pentru că vrei asta. Dar înseamnă că poți să faci tot ce ți-a spus Dumnezeu să faci prin Cuvântul Său. Indiferent care ar fi lucrul acesta, El îți va da putere. Și asta se va întâmpla – când ceea ce rostești cu gura este în acord cu Scriptura!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 22:1-23


    Căpeteniile poporului sunt încurcate în realizarea planurilor lor criminale, deoarece ştiu că mulţimea găseşte plăcere în a-L asculta pe Isus (cap. 19.48). Dar Satan le vine în ajutor. El şia pregătit instrumentul: Iuda, iar acum intră în el, substituind voinţa nefericitului ucenic care, în curând, va ajunge să-şi încheie groaznicul drum.

    Când este vorba să celebreze Paştele şi Cina, astăzi nimic nu este lăsat la iniţiativa ucenicilor. Isus le cere să facă pregătiri, dar El aşteaptă şi să fie întrebat, pentru a le descoperi unde trebuia să aibă loc. Câţi creştini, în loc să pună această întrebare Domnului, au ales ei singuri locul lor pentru strângere! Cu toate acestea, totul este atât de simplu: ei nu trebuiau decât să meargă după omul care ducea ulciorul cu apă, simbol al Duhului Sfânt prezentând Cuvântul. Camera mare aşternută gata sugerează că este loc pentru toţi cei credincioşi acolo unde Se află Domnul Isus. „Am dorit mult”, le spune El alor Săi atunci când a sosit ceasul. Câtă dragoste! Domnul le vorbea nu despre o favoare pe care le-a făcuto El lor, ci despre o nevoie a propriei Sale inimi, ca şi cum cineva, înainte de aşi părăsi familia, doreşte să mai aibă cu ea încă o strângere de rămasbun (J.N.D.).

  • 20 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și David s-a întărit în Domnul Dumnezeul său.

    1 Samuel 30.6


    Ceea ce citim mai sus a avut loc într-un moment când viața lui David părea să se destrame. Vrăjmașul jefuise cetatea Țiclag, unde David și oamenii lui locuiau, le răpise soțiile și copiii și luase o mare pradă. Oamenii lui David erau într-atât de devastați, încât se gândeau să-l omoare cu pietre. Inima lui David și a oamenilor săi erau lovite de întristare, însă trebuie să remarcăm cele două răspunsuri diferite. Oamenii săi au căutat să-și aline durerea dând vina pe David, însă David s-a întărit în Domnul. Nu vom putea niciodată să-i încurajăm pe alții dacă nu suntem încurajați noi înșine. Când trecem prin cuptorul aprins al încercărilor vieții, Domnul ne poate ajuta și încuraja, așa cum a făcut pentru Șadrac, Meșac și Abed-Nego.

    După ce am experimentat noi înșine mângâierea Lui în astfel de momente, vom putea să-i ajutăm pe alții care trec prin ape adânci. El „ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Corinteni 1.4). Dacă nu am experimentat mângâierea Lui, vom fi ca cei trei prieteni ai lui Iov, care erau niște „mângâietori supărăcioși” (Iov 16.2). Durerea lui David a fost foarte reală; el nu a încercat s-o ignore sau să o depășească prin propriile puteri, ci a acceptat situația și s-a îndreptat către Dumnezeul său, vărsându-și inima înaintea Lui.

    Aceasta este ceea ce Petru ne încurajează și pe noi să facem atunci când scrie: „aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijește de voi” (1 Petru 5.7). Așa a procedat David. Dumnezeu i-a dat biruință, iar David a putut apoi să-i încurajeze și pe alții. Pe măsură ce învățăm să ne sprijinim pe Domnul atunci când trecem prin dificultăți, vom deveni mai buni încurajatori pentru alții, atunci când aceștia trec prin necazuri. Te-ai întărit în Domnul astăzi?

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Suntem noi mai buni? Nicidecum! Fiindcă mai înainte i-am acuzat pe toți, fie iudei, fie greci, că sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este niciun om drept, nici unul măcar”.

    Romani 3.9,10


    Perla fără seamăn (1)

    Un val mare a fost urmat de multe clipociri și pe urmă apa de sub pod s-a liniștit. Pe acel pod indian stătea un misionar american, cu ochii pironiți la locul acela. Deodată a apărut un cap negru și o pereche de ochi strălucitori care priveau în sus. Bătrânul indian căutător de perle a urcat pe pod, zâmbind și scuturându-și apa de pe trupul uns.

    „Rambhau, aceasta a fost una dintre cele mai frumoase sărituri pe care le-am văzut!”, a spus misionarul David Morse. „Uită-te la aceasta”, a zis Rambhau, luând o stridie dintre dinți. „Cred că o să fie bună.” Morse a luat-o și, pe când încerca să o desfacă cu un briceag, Rambhau scotea alte stridii din traista de in. „Rambhau! Uită-te!”, a strigat Morse. „Este o comoară!” — „Da, este bună”, a răspuns scufundătorul. „Bună!? Ai mai văzut tu vreodată vreo perlă mai frumoasă? Este perfectă, nu-i așa?” Morse a întors-o pe toate părțile, apoi a dat-o indianului.

    „Oh, da, există perle și mai bune, mult mai bune. Am eu una…” – vocea i se pierdu. „O vezi pe aceasta? Are imperfecțiuni: aici pete negre, această adâncitură; chiar ca formă, este cam lunguiață. Totuși este o perlă bună. Este exact cum spui tu despre Dumnezeul tău. Oamenii se văd pe ei înșiși ca fiind perfecți, dar Dumnezeu îi vede exact așa cum sunt.”

    Citirea Bibliei: Geneza 47.13-26 · Psalmul 34.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VORBIREA POZITIVĂ (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8)


    Vorbirea de sine pozitivă nu este un concept nou, ci un concept biblic. Apostolul Pavel scrie: „tot ce este adevărat…vrednic de cinste, tot ce este… drept… curat… vrednic de iubit… vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Iată trei căi prin care poți ajunge la asta:

    1) Evită comparațiile. Fiecare dintre noi este înzestrat cu propriul set de competențe. Tu ești unic. Felul în care faci tu lucrurile poate fi diferit de tehnicile folosite de ceilalți, dar asta nu înseamnă că e greșit. După cum spune și proverbul: „Câte bordeie, atâtea obiceiuri.” Comparația este un lucru neînțelept, nedrept și dă naștere la negativism. Întotdeauna va exista cineva mai bun decât tine; chiar și campion mondial vei fi doar pentru un timp, pentru că la un moment dat altul îți va lua locul. Chiar nu ai nevoie de o altă coroană, vei avea una în cer!

    2) Adaugă nădejdea. Biblia spune despre Avraam: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” (Romani 4:18). Iar psalmistul a lăsat scris: „Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (Psalmul 42:5). Există putere în cuvântul „iarăși”. El îți poate transforma perspectiva lui „nu pot” în atitudinea „dă-mi puțin timp, și pot!” Diferența este subtilă, dar profundă.

    3) Poartă-te și acționează pozitiv, pentru a deveni o persoană pozitivă. În cartea sa: „Winning the Stress Challenge” (Cum să învingi provocarea stresului), Dr. Nick Hall vorbește despre un studiu care confirmă că semnalele transmise creierului cuiva, atunci când are un anumit comportament, provoacă schimbări similare la nivel fizic și mental, celor provocați prin răspunsuri emoționale reale. Cu alte cuvinte, când afișezi o figură veselă, ea te poate face să te simți într-adevăr vesel!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 21:25-38


    Începând cu versetul 25, semnele anunţate se referă la evenimente încă aparţinând viitorului. Vor fi vremuri cumplite. Lucrurile cele mai stabile vor fi bulversate, la fel şi sufletele oamenilor. Deja teama planează asupra lumii. Oamenii gândesc să se salveze săpânduşi adăposturi (Apocalipsa 6.15). Dar, pentru credincioşii acestor timpuri, eliberarea (numită „răscumpărarea” în v. 28) va veni de sus. Aceasta va fi întoarcerea Domnului în glorie; în ce ne priveşte, noi, credincioşii de astăzi, aşteptăm venirea Sa pe nori. Ce promisiune sigură! „Cerurile şi pământul vor trece”, dar cuvintele Lui „nicidecum nu vor trece” (v. 33).

    De regulă nu considerăm îmbuibarea cu mâncare (v. 34) ca fiind un păcat foarte grav. Cu toate acestea, ea este pusă alături de beţie, pentru că duce la „împovărarea inimii”. Ea cultivă egoismul; uităm de nevoile celor din jur (comp. cu cap. 16.19). Bucuria de a-L aştepta pe Domnul dispare dintr-o inimă împovărată (v. 34b); o invadează grijile vieţii. Din acest motiv, epistolele asociază deseori îndemnul „să fim treji” cu „să veghem” (1 Tesaloniceni 5.6,7; 1 Petru 1.13; 4.7; 5.8). Aici Însuşi Domnul este Cel care ne recomandă: „Fiţi atenţi la voi înşivă, vegheaţi deci, rugându-vă în orice timp” (v. 34,36).

  • 19 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință, potrivit bogățiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus. Iar Dumnezeului și Tatălui nostru fie gloria, în vecii vecilor! Amin.

    Filipeni 4.19,20


    Doxologiile din Noul Testament (7) – Împlinirea tuturor nevoilor noastre

    Epistola către Filipeni prezintă adevărata experiență creștină, care înseamnă a-L urma pe Hristos aflat în glorie, perseverând pe un drum marcat de lipsuri și de abundență, de urcușuri și de coborâșuri, de încercări și de biruințe în viața creștină aici, pe pământ.

    Apostolul Pavel experimentase toate aceste lucruri ca slujitor devotat al lui Hristos. Credincioșii din Filipi și cei din Tesalonic, aflați în Macedonia și marcați de sărăcie, îi trimiseseră lui Pavel un ajutor material, pentru a-l sprijini în lucrarea sa (2 Corinteni 8.2-4). De fapt, această epistolă este o scrisoare de mulțumire a lui Pavel pentru darul primit, însă Pavel, ca întotdeauna, spune mai mult decât un simplu „mulțumesc”. El învățase ca, indiferent de starea în care se afla, în lipsă sau în belșug, să fie mulțumit – puterea lui Dumnezeu era cea care îl întărea (Filipeni 4.12,13). Motivul pentru care Pavel le poate spune filipenilor: „Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuință”, este că el învățase acest lucru prin propria experiență. El nu le spunea ceva ce nu experimentase el însuși. Dumnezeu avea să le împlinească și lor orice trebuință (versetul 19).

    Acest lucru este cel care face ca doxologia lui Pavel de aici să fie atât de interesantă. Imediat după ce exprimă adevărul că Dumnezeu va împlini orice trebuință „potrivit bogățiilor Sale, în glorie”, el trebuie să-I aducă laudă pentru aceasta. Însă el acum Îi dă glorie nu „Dumnezeului meu”, ca înainte, ci „Dumnezeului nostru”. Atât el, cât și filipenii erau beneficiarii îndurărilor lui Dumnezeu pentru nevoile zilnice. Hudson Taylor a spus odinioară: «Lucrarea lui Dumnezeu, făcută după voia lui Dumnezeu, nu va duce niciodată lipsă de resursele lui Dumnezeu». Nu a împlinit Dumnezeul nostru toate nevoile noastre, materiale sau spirituale? Nu ne-a arătat El belșug de har prin faptul că ne-a mântuit? Să-L lăudăm pe Tatăl nostru și să-I dăm slavă!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În timpul cinei … Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate în mâini, … S-a sculat de la cină. … Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor.

    Ioan 13.2-5


    Mâinile Domnului

    Tocmai aici, Duhul Sfânt spune că Tatăl I-a dat Fiului toate în mâini: sunt aceleași mâini care au spălat picioarele murdare ale ucenicilor!

    Faptul că toate sunt în mâinile Domnului Isus vorbește despre o putere necuprinsă pe care El o are prin voia Tatălui și pe care o pune în acțiune: „Voia Domnului va prospera în mâna Lui” (Isaia 53.10).

    Faptul că Domnul Isus a luat în mâna Lui picioarele murdare ale ucenicilor Săi pentru a le spăla vorbește despre dragostea Lui. Aceeași dragoste arătată atunci Îl determină acum să facă pentru noi lucrarea de Mijlocitor la Tatăl – pentru că spălarea picioarelor vorbește, de fapt, în imagine, despre această slujbă de mediere.

    Această Persoană puternică a spălat atunci picioarele ucenicilor și exact aceeași Persoană minunată mijlocește pentru noi astăzi. Ce har!

    „Având deci un Mare Preot însemnat, … pe Isus, … să ținem cu tărie mărturia noastră. Să ne apropiem deci cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit” (Evrei 4.14,16).

    Citirea Bibliei: Geneza 47.1-12 · Psalmul 33.12-22

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VORBIREA POZITIVĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios”. (Iov 9:27)


    Trebuie să recunoaștem că uneori viața este grea. Iar unii dintre noi au o viață chiar mai grea decât alții. De aceea Biblia spune că „plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:4). Dar ce se întâmplă dacă te plângi mereu? Cum poți atenua încordarea și vlăguirea pe care o produce vorbirea negativă cu tine însuți?

    Iată trei măsuri:

    1) Reteaz-o de la rădăcină. Învață să recunoști sporovăiala lăuntrică negativă din clipa în care începe, și pune-i capăt imediat! Ia „drujba” dacă trebuie! Dacă crezi că te ajută, ridică mâinile în semn de „time-out” (pauză), ca un gest fizic. Și nu te opri aici! Înlocuiește gândurile negative cu versete biblice: „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri” (Proverbele 21:23).

    2) Ajustează-ți abordarea! Știi ce spune doctorul când îți face o injecție: „Vei simți o mică înțepătură!”, după care te împunge cu acul… Împrumută-i tehnica și diminuează efectul vorbirii negative – limitând-o la expresii care nu intimidează. De exemplu, cuvântul „imposibil” este ca un zid de cărămidă în comparație cu expresia „va fi nevoie de puțin efort.” Nu-i așa că preferi să abordezi un proiect „provocator” și nu unul „irealizabil”?

    3) Fii tu însuți prietenul tău cel mai bun. Dacă folosești tonul vocii celui mai bun prieten al tău, el se va suprapune intenționat peste acel ton negativ asurzitor din lăuntrul tău. Vorbește cu tine însuți așa cum ai vorbi cu cel mai bun prieten al tău. Fă și tu ce a făcut David: Biblia spune că „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.” (1 Samuel 30:6). Resetează-ți gândirea! Reprogramează-ți gândurile. În Cuvântul lui Dumnezeu există putere. Așadar, tot ceea ce spune El despre tine, începe să spui și tu același lucru – și vei vedea cum viața ta se va schimba în bine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 21:10-24


    Încă din capitolul 17, Isus îi prevenise pe ucenici cu privire la pedepsele neaşteptate care pândeau Israelul şi lumea, din cauza respingerii Sale. În mijlocul unui popor condamnat însă, Domnul a ştiut întotdeauna săi deosebească pe cei care-I aparţin. Ca şi în capitolul 12, El îi avertizează şi îi încurajează mai dinainte cu privire la aceste timpuri grele (comp. v. 14,15 cu cap. 12.11,12). „Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele” (v. 19). Acest îndemn ne priveşte pe toţi. „Fiţi deci îndelung
    răbdători, fraţilor”, ne recomandă Iacov, „pentru că venirea Domnului este aproape” (Iacov 5.7,8). Dumnezeu este răbdător (cap. 18.7) şi doreşte ca şi copiii Lui să aibă aceleaşi trăsături de caracter.

    Versetele 20 şi 21 descriu ad-litteram, într-un mod anticipat, distrugerea Ierusalimului de către romani, care urma să aibă loc în anul şaptezeci. După ce vor fi împresurat o primă dată cetatea, armatele atacatoare ridică asediul, aparent fără niciun motiv, şi pleacă înspre nord. Atunci creştinii, amintindu-şi de cuvintele Domnului, profită de acest răgaz pentru a părăsi cetatea în grabă, înainte ca legiunile romane să revină ca s-o cotropească. Versetul 24 corespunde perioadei care urmează; ea durează de două mii de ani.

  • 18 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ucenicii Săi au coborât la mare și, intrând în corabie, treceau marea spre Capernaum. Și se făcuse deja întuneric și Isus încă nu venise la ei.

    Ioan 6.16,17


    Ucenicii au urcat într-o corabie pentru a traversa marea, care era agitată din cauza unui vânt care sufla cu putere. Se lăsase întunericul, astfel că toată această scenă constituie o imagine exactă a poporului lui Hristos aflat aici, în această lume întunecată, în timpul absenței Lui, suferind împotrivire din partea celor răi, care, la fel ca marea, nu își găsesc odihna. Totuși ucenicii sunt sprijiniți de către Hristos, care vine la ei în mijlocul dificultăților prin care trec.

    Această lucrare preoțească a lui Hristos este acum exercitată în folosul Adunării și va continua să fie exercitată în folosul rămășiței evlavioase a iudeilor, atunci când aceasta va trece prin necazul cel mare. Probabil că aplicația imediată a acestei scene este la împrejurările acelor sfinți dintre iudei, fiind astfel o completare a întâmplării din prima parte a capitolului și arătând că în binecuvântarea Mileniului nu se va putea intra decât trecând prin necazul cel mare.

    Fiind supusă acțiunii cumplite a lui Satan în timpul încercării, rămășița iudaică va experimenta harul susținător al Domnului, ca Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec. În cele din urmă, când persecuția va fi la apogeu, iar totul va părea fără speranță, Domnul Se va arăta și va manifesta o putere superioară celei a vrăjmașului, ilustrată prin umblarea lui Isus pe apă.

    În prezența manifestării unei astfel de puteri, ucenicii „voiau deci să-L ia în corabie”. În conformitate cu acest lucru, citim că, într-o zi viitoare, „poporul Tău este plin de înflăcărare, în ziua puterii Tale” (Psalmul 110.3). După ce vor fi smeriți prin încercările prin care vor trece, ei Îl vor primi prin credință pe Cel care, în ziua îngâmfării lor, a fost lepădat prin necredință. După ce Hristos a fost luat în corabie, aceasta „a sosit îndată la locul spre care mergeau”; la fel va ajunge și Israel la binecuvântare, sub domnia lui Hristos.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.

    Iov 9.3


    Niciun răspuns la o mie de întrebări

    Oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu și Cuvântul Său. De ce? Pentru că faptele lor sunt aduse la lumină prin sabia cu două tăișuri a Cuvântului! Cine iubește întunericul urăște lumina, pentru că faptele sale sunt rele.

    Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu a așteptat odinioară, în zilele lui Noe; și astăzi, Dumnezeu le arată oamenilor orbiți îndelungă-răbdare și har și îi cheamă la pocăință. „Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii” (Iov 33.29,30). Va veni clipa solemnă când oamenii nu vor putea da nici măcar un răspuns la o mie de întrebări. Pe un tron mare și alb, Judecătorul întregului pământ va ține judecata dreaptă. Atunci orice limbă va tăcea, orice gură va fi mută și fiecare va primi pe măsura faptelor sale.

    Astăzi omul aduce mii de acuzații la adresa lui Dumnezeu, Îl suspectează de duritate și de lipsă de dragoste, Îl batjocorește și Îl sfidează, iar El nu răspunde cu judecată imediată. Dumnezeu îl suportă pe om în îndelunga Sa răbdare și Se preocupă de el cu răbdare – poate se va întoarce și se va căi. Dumnezeu însă nu va tăcea întotdeauna. Odată vor trebui să dea socoteală înaintea Lui „de toate cuvintele tari pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți” (Iuda 15). Veți fi printre aceștia?

    Citirea Bibliei: Geneza 46.1-34 · Psalmul 33.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VORBIREA POZITIVĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)


    Chiar dacă nu poți alege și nu poți controla circumstanțele în care te găsești, totuși ai puterea de a decide cum vei reacționa la ele. Apostolul Pavel se afla în închisoare când a scris: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4). Dacă faci parte din categoria celor care au o perspectivă pesimistă asupra vieții, dacă de cele mai multe ori vorbești și acționezi într-un mod negativist, atunci trebuie să știi că acest lucru este periculos. De ce? Pentru că „moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Asta înseamnă că felul tău de a vorbi te poate duce la moarte, sau te poate duce la viață. E un adevăr biblic!

    Problema este că nu ne dăm seama întotdeauna când ne angajăm într-un dialog negativist cu noi înșine, pentru că a devenit deja un obicei. Ajungem să dezvoltăm în mod inconștient o viziune pesimistă cu privire la noi înșine și spunem lucruri precum: „Nu-s în stare de nimic” sau „E prea greu; de ce să mai încerc?” Ne mulțumim cu înfrângerea, când de fapt, prin câteva ajustări minore de atitudine, am putea deschide ușa unor posibilități uimitoare.

    Partea cea mai rea a vorbirii cu noi înșine este că nu ne limităm doar pe noi, ci Îl limităm și pe Dumnezeu (vezi Geneza 18:14). În calitate de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu, în noi locuiește puterea Duhului sfânt care ne ajută să avem o gândire sănătoasă, o vorbire mai bună și o purtare mai bună. Scrie în Biblie despre așa ceva? Da, iată cuvintele apostolului Pavel: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava… în vecii vecilor!” (Efeseni 3:20-21).

    Așa că, oprește-te și declară: „Orice spune Dumnezeu despre mine, voi spune și eu!” Și închei cum am început, cu versetul extraordinar care poate să-ți dea imboldul și forța necesare: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 20:41-47; 21:1-9


    Mergând alături de bogaţi şi de săraci, de învăţaţi şi de ignoranţi, de linguşitori şi de împotrivitori, Isus, în înţelepciunea Sa desăvârşită, discerne motivaţiile şi sentimentele tuturor şi ia faţă de fiecare atitudinea care corespunde stării sale. El demască falsitatea conducătorilor poporului în acelaşi timp cu lăcomia lor şi îi pune în gardă pe cei care ar fi putut fi înşelaţi de ei. El găseşte plăcere să sublinieze, în contrast, devotamentul uneia dintre aceste văduve sărace care era victima rapacităţii cărturarilor. Aruncând în vistieria templului ultimele ei resurse, ea se abandona în întregime lui Dumnezeu, dovedind că nu depindea decât de El (1 Timotei 5.5; comp. cu 2 Corinteni 8.15). Domnul ţine mai puţin cont de ceea ce dă fiecare, decât de ceea ce păstrează pentru sine. El nu face socotelile în felul nostru (v. 3) şi aceasta poate fi o încurajare pentru cei care nu pot da mult (2 Corinteni 8.12). Câţi bănuţi nu vor deveni o avere pentru vistieria cerului (comp. cu 12.33 şi cu 18.22)!

    Unii sunt încântaţi de frumoasele pietre şi ornamente ale templului. Însă şi în această privinţă, Isus judecă întrun mod diferit. El cunoaşte interiorul acestui templu şi îl compară cu „o peşteră de tâlhari” (cap. 19.46). Apoi afirmă care va fi soarta acestor lucruri pe care oamenii le admiră (v. 6).

  • 17 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși: cine nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, fiindcă n-a crezut mărturia pe care Dumnezeu a făcut-o despre Fiul Său. Și mărturia este aceasta, că Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.

    1 Ioan 5.10-12


    Nădejdea creștinului nu este să capete iertarea. „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu”, căci „iată ce dragoste ne-a arătat Tatăl” (1 Ioan 3.1). Nu s-a arătat încă ce vom fi, dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, căci Îl vom vedea așa cum este. „Și cine are nădejdea aceasta în El”, nu o acceptare intelectuală a adevărului despre venirea Lui, „se curățește după cum El este curat”. Cine înlătură siguranța mântuirii înlătură orice progres creștin. Și afirm că nu există nici măcar un atom de sfințenie creștină care să nu aibă ca temelie această siguranță, nici curățire care să fie potrivită Locului Preasfânt. Cineva ar putea obiecta: Bine, dar după toate astea, deși el are viață, ar putea s-o piardă și să piară. Răspunsul meu este: Nicidecum, fiindcă Domnul Însuși spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu … Eu le dau viața veșnică, nicidecum nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10.28).

    Scriptura spune că cel care crede are, nu că va avea, viața veșnică. Iar un astfel de om „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Pe aceasta se întemeiază toată siguranța înaintea lui Dumnezeu, toată bucuria. Acesta este punctul de început pentru toate afecțiunile și căile sfinte. Un copil nu-și poate iubi părinții înainte de a se fi născut.

    Aceasta este deosebirea dintre lege și evanghelie. Legea îl pune pe om să dobândească viața, îl pune să lucreze, înainte de a avea această viață. Dar orice manifestare a sfințeniei creștine și orice afecțiune creștină izvorăsc din faptul că avem viața. Glasul Păstorului cel bun ajunge la urechea omului, iar cel care-l aude și care crede că Tatăl L-a trimis pe Fiul are siguranța că „nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață”. Ar însemna să pui la îndoială însăși lucrarea Lui, dacă ai avea îndoieli asupra mântuirii.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

    Ioan 3.16


    Un verset măreț

    Reformatorul Martin Luther a numit versetul de astăzi „Biblia în miniatură”. Este un verset măreț, care arată cât de mare este Dumnezeu:

    a iubit – motivul cel mai mare;

    Dumnezeu – Dăruitorul cel mai mare;

    lumea – gruparea de oameni cea mai mare;

    L-a dat – fapta cea mai mare;

    pe singurul Său Fiu – cadoul cel mai mare;

    pentru ca oricine – invitația cea mai mare;

    crede – hotărârea cea mai mare;

    în El – Persoana cea mai mare;

    să nu piară – eliberarea cea mai mare;

    ci – diferența cea mai mare;

    să aibă – certitudinea cea mai mare;

    viața veșnică – avuția cea mai mare.

    Citirea Bibliei: Geneza 45.16-28 · Psalmul 32.6-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PĂRERI ȘI DEZACORDURI – Fundația S.E.E.R. România

    „Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul…” (Faptele Apostolilor 15:39)


    Apostolii Pavel și Barnaba au călătorit și au slujit împreună, s-au îmbărbătat unul pe celălalt, au îndurat persecuția cot la cot și i-au câștigat pe mulți pentru Hristos. Dar și cele mai bune relații pot avea sincope, și nici ei nu au făcut excepție. „Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul.” Pavel și Barnaba nu intenționaseră vreodată să se rănească unul pe altul. Amândoi erau oameni cumsecade și Împărăția lui Dumnezeu era prioritatea principală pentru amândoi. Dumnezeu l-a ales însă pe Pavel să ducă Evanghelia la Neamuri. Iar în Biblie citim despre Barnaba că era „un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă” (Faptele Apostolilor 11:24). Amândoi au fost de acord cu privire la următoarea misiune: vizitarea bisericilor unde au slujit mai demult. Dar au avut păreri diferite în privința însoțitorilor. Barnaba voia să-l ia cu ei și pe Ioan Marcu. Dar Pavel nu-l mai dorea, deoarece acesta îi părăsise pe câmpul de misiune. Și de multe ori se întâmplă să fim de acord cu privire la ce trebuie făcut, dar să avem altă părere despre modul în care s-o facem.

    Natasha Robinson menționa două lucruri importante:

    1) Să recunoaștem când Dumnezeu aduce o relație în punctul ei final și să nu încercăm să-i transformăm pe „sezonieri” în prieteni pe viață. Când El trimite anumite persoane în viața noastră, El nu o face neapărat cu titlu permanent. Cu toate acestea, noi îi iubim, ne atașăm de ei și ne este greu să renunțăm la ei când a sosit timpul.

    2) Când te desparți de cineva, desparte-te complet și nu lăsa mânia să te facă să păcătuiești. Să nu uităm că suntem ființe emoționale. Ne umplem de amărăciune cu ușurință, dorim să ne spunem punctul de vedere și ajungem la diviziune. Cum trebuie să procedăm, deci? Să rămânem „credincioşi adevărului, în dragoste” (Efeseni 4:15). Refuză să-l vorbești de rău pe celălalt, și Dumnezeu te va onora. Și chiar dacă persoana respectivă va vorbi împotriva ta, Dumnezeu știe și Se va îngriji de asta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 20:19-40


    La întrebarea perfidă pe care o pun aceste „iscoade”, Isus răspunde, ca de obicei, adresânduSe conştiinţei: Trebuie să dăm fiecăruia ce i se cuvine şi, în primul rând, lui Dumnezeu să-I dăm ascultare şi cinste (Romani 13.7).

    Cât despre saduchei, Domnul le demonstrează realitatea învierii în mod simplu, prin titlul pe care Dumnezeu Şil dă: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov” (v. 37; Exod 3.6). Atunci când Domnul (Iahve) îi vorbea în felul acesta lui Moise, patriarhii de mult nu mai erau pe pământ. Însă El Se proclama întotdeauna ca fiind Dumnezeul lor. Pentru El, ei erau încă vii şi trebuiau să învieze. Aceşti oameni ai credinţei se ataşaseră de „lucrurile promise” dincolo de viaţa prezentă şi arătaseră că le aşteptau plini de siguranţă. „De aceea ~ se accentuează ~ lui Dumnezeu nu-I este ruşine ~ să Se numească Dumnezeul lor” (Evrei 11.1316).

    Iubiţi credincioşi, să arătăm şi noi în jur, prin practică, faptul că avem o speranţă vie!

    Fariseii şi saducheii sunt exponenţii a două tendinţe religioase care au existat în toate timpurile: pe de o parte formalismul legalist, ataşat de tradiţii, iar pe de altă parte, opusă acesteia, raţionalismul (sau modernismul) care pune la îndoială Cuvântul şi adevărurile lui fundamentale.

  • 16 Iunie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta.

    Fapte 16.31


    Principiul „tu și casa ta” este, într-adevăr, un mare privilegiu și o mare binecuvântare. Acest principiu nu implică doar faptul că cel care este capul casei este mântuit și copil al lui Dumnezeu, ci și faptul că întreaga lui casă, în virtutea legăturii cu el, este, de asemenea, într-un loc de privilegiu și de binecuvântare. Nu că ei ar fi în aceeași relație cu Dumnezeu ca părintele mântuit, ci se află într-un loc al binecuvântării și al privilegiilor (1 Corinteni 7.14). Din acestea putem înțelege foarte clar că scopul și dorința lui Dumnezeu este ca întreaga casă a celui credincios să fie mântuită, iar părintele creștin poate conta pe Dumnezeu pentru mântuirea lor. Aceasta reprezintă o mare mângâiere.

    Pe de altă parte, de acest subiect, „tu și casa ta”, este legată o mare responsabilitate. Dacă eu Îi aparțin lui Dumnezeu, atunci și casa mea Îi aparține Lui, pentru că aceasta este parte din mine. Prin urmare, sunt responsabil să-mi conduc casa pentru Dumnezeu și să-mi educ copiii pentru El. Ei trebuie aduși pe calea Domnului și îndrumați pe cărările dreptății în separare de lume. Dacă răul este îngăduit în casă, Dumnezeu vede capul familiei responsabil pentru acest lucru.

    Așa cum Dumnezeu Își conduce casa Lui, exercitându-Și puterea în dreptate, însă fără să fie lipsit de dragoste, în același fel slujitorul lui Dumnezeu trebuie să-L ia ca model pe Stăpânul său și să-și conducă în același fel casa. Dumnezeu l-a învestit cu autoritate pe capul casei și îl privește ca fiind responsabil să și-o exercite în teamă de Dumnezeu și spre gloria Sa. Părintele creștin trebuie să-L reprezinte pe Dumnezeu în mijlocul familiei lui. Pentru aceasta, el trebuie să vină constant la picioarele Stăpânului său și să învețe acolo, în părtășie cu El, ce trebuie să facă și cum trebuie să procedeze. Casa creștinului trebuie să fie o reprezentare în miniatură a casei lui Dumnezeu, în ceea ce privește ordinea morală și principiile evlavioase după care se ghidează. Doar printr-o continuă dependență de Domnul și printr-o umblare zilnică în acest fel va putea cineva să-și conducă familia în mod corect.

    R. K. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: „Ava, Tată!”.

    Romani 8.15


    Eu nu m-am furișat sub pat!

    Paul White a lucrat ca medic misionar în Tanzania de astăzi. Într-o seară, o tornadă a măturat stepa și a deteriorat acoperișul stației misionare. White povestea:

    În stație se aflau doi africani cu picioarele rupte. Unul era aproape însănătoșit și putea face câțiva pași, dar celălalt purta încă un bandaj de ghips. Când ciclonul a rupt acoperișul și o bucată de tablă a căzut în încăpere, primul s-a târât țipând sub patul său și, din cauza fricii înspăimântătoare, nu a ieșit de acolo timp de o oră. James, celălalt băiat, a rămas liniștit în pat. Se părea că lui nu-i era teamă.

    Când pericolul a trecut, primul a ieșit de sub pat. „M-am gândit că a sosit ultimul ceas pentru mine”, a spus el. „Am fost convins că acoperișul de tablă mă va tăia în două. Iar vântul urla ca o mie de diavoli.” — „Da”, a spus James, „așa a fost. Dar, pentru că eu Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos, nu mă tem nici de o mie de diavoli. Nu mi-e frică de moarte, pentru că știu că Isus mă așteaptă de cealaltă parte. Eu Îi aparțin Lui.” — „De unde știi aceasta?”, a întrebat primul. — „Am citit în cartea lui Dumnezeu. L-am rugat să-mi îndepărteze păcatele și El a făcut acest lucru. Nu-Și mai aduce aminte de niciunul dintre ele.” — „Dumnezeu ți-a luat, într-adevăr, frica de moarte?”, a întrebat iarăși primul. — „Da, desigur”, a răspuns James, „eu nu m-am furișat sub pat!”

    Citirea Bibliei: Geneza 45.1-15 · Psalmul 32.1-5

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CAPCANA LUI „DACĂ” – Fundația S.E.E.R. România

    „Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.” (Eclesiastul 11:4)


    Autoarea Betty Mahalik spune că în zilele și vremurile pe care le trăim astăzi, suntem asaltați cu mesaje de tipul: „Viața mea ar fi perfectă dacă aș avea un alt loc de muncă, o altă casă, un alt nas, o altă soție/un alt soț, un alt cont bancar. (completează tu restul). Sau dacă aș fi ca vedeta X (spune-i tu numele) a cărei viață pare a fi foarte ordonată și perfectă. Ei bine, săptămâna aceasta, am încetat cu văicăreala de tipul „viața mea ar fi perfectă dacă” și am început să repet: „viața mea este perfectă.” Există vreo diferență?

    Există trei diferențe:

    1) Trăiești în prezent;

    2) Ai o atitudine mulțumitoare;

    3) Îți desfășori activitatea cu ce ai la îndemână acum.

    Când suntem prinși în capcana „viața mea ar fi perfectă dacă”, pierdem legătura cu prezentul și nu mai putem fi mulțumitori. Gândește-te puțin: e greu să fii mulțumitor pentru ceva ce nu ai, iar ceea ce nu ai e situat undeva pe „tărâmul viitorului.” Privește în jurul tău: ai un acoperiș deasupra capului și ai ce mânca? Ai prieteni buni sau relații apropiate? Dacă răspunsul este da, fii mulțumitor! Probabil că te gândești: „Da, dar vreau să am mai mulți bani, o relație mai bună, mai mult timp pentru călătorii, să fiu mai slabă, ori mai musculos…” sau orice altceva. Nu mai da atenție lucrurilor care îți lipsesc, și începe să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le ai deja!”

    Biblia spune: „Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.” Dacă pretinzi perfecțiune și nimic mai puțin de-atât, vei continua să te alegi cu nimic. Faptul că „noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10), înseamnă că tot ce avem și facem este întotdeauna lăudabil; oricum, niciunul nu vom atinge perfecțiunea de partea aceasta a cerului. Dar stai liniștit, deoarece (vezi Coloseni 2:10) Hristos ne-a îmbrăcat în neprihănirea Sa și ne-a făcut „desăvârșiți în El”!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Luca 20:1-18


    Dacă fariseii ar fi fost de faţă la botezul făcut de Ioan, atunci n-ar mai fi avut nevoie să-L întrebe pe Domnul cu ce autoritate făcea „acestea” (vezi cap. 7.30). Dumnezeu Îl desemnase acolo în mod solemn pe Fiul Său preaiubit şi-L îmbrăcase cu putere pentru slujba Sa (cap. 3.22). De altfel, tot ceea ce Isus făcea sau vorbea nu ne arăta oare cu claritate că Tatăl era Cel care Îl trimisese? (Ioan 12.49,50).

    Domnul le dă acestor oameni de rea-credinţă încă o ocazie de a se recunoaşte în parabola viticultorilor celor răi. Refuzând să-I dea lui Dumnezeu rodul ascultării, Israel ia dispreţuit, ia bătut şi uneori ia ucis pe mesagerii şi pe profeţii Lui (2 Cronici 36.15), iar când dragostea lui Dumnezeu li La trimis pe propriul Său Fiu, ei nu sau sfiit săL scoată „afară din vie” şi să-L omoare (v. 15). Domnul însă enumeră consecinţele cumplite ale acestei ultime crime: Dumnezeu va face să piară acest popor rău. El va încredinţa altora (luaţi dintre naţiuni) grija de a purta roade pentru El. De asemenea, dacă din templul pământesc nu va mai rămâne piatră pe piatră (cap. 19.44; 21.5,6), Hristos, „piatra pe care au lepădat-o ziditorii” (v. 17; Psalmul 118.22), prin înviere, va deveni temelia preţioasă a casei spirituale şi cereşti, care este Adunarea (citiţi 1 Petru 2.4).

Calendar

august 2026
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele postări

Urmărește-ne


Abonează-te

Nu rata meditația de azi!

Abonează-te și primește meditația zilnică direct în căsuța ta de email. Alătură-te celor peste 200 de abonați!