Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Harul Domnului Isus Hristos fie cu toți sfinții! Amin.

Apocalipsa 22.21

Duhul Sfânt are o dragoste infinită pentru toți sfinții Săi și, la încheierea Sfintelor Scripturi, El spune: „Harul Domnului Isus Hristos fie cu toți sfinții!”. Sfinții lui Dumnezeu au o moștenire minunată acum, iar această moștenire este harul Domnului nostru Isus Hristos. „Harul Domnului Isus Hristos fie cu toți sfinții!” Ce minunată este această expresie și cât de aproape de inima noastră este ea! Harul Domnului Isus Hristos!

Am mai auzit aceste cuvinte și în altă parte. Inimile noastre sunt conduse înapoi la acel frumos verset 9 din 2 Corinteni 8: „Deoarece cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți”. Ce har al Domnului nostru Isus Hristos! S-a făcut sărac pentru ca noi să fim îmbogățiți!

El era bogat. Ce cuvinte pot descrie măreția bogăției Sale? Gândiți-vă la bogățiile Lui! Gândiți-vă la puterea Lui! La Creatorul Atotputernic! La Dumnezeul etern! La Singurul-Născut, care este în sânul Tatălui! La Domnul oștilor îngerești! Cât de bogat era El! Totuși, din dragoste pentru noi, S-a făcut sărac. A trăit sărac pe acest pământ. El înșirase stelele ca o cale argintie pentru picioarele Sale, iar acum umbla pe străzile prăfuite ale unor sărmane cetăți. A străbătut acest drum până la cruce, unde a fost părăsit de toți prietenii Săi și unde a fost atârnat între cer și pământ ca un răufăcător. În cele trei ceasuri întunecate, nicio rază de lumină n-a venit de sus, iar pământul Îl lepădase și nu-I oferea nicio mângâiere. A fost complet singur! De ce S-a făcut El sărac în felul acesta? De ce a suferit astfel? De dragul nostru! S-a făcut sărac pentru ca noi să fim îmbogățiți!

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când vă vor duce … înaintea căpeteniilor și înaintea autorităților, să nu vă îngrijorați cum veți răspunde, nici ce veți vorbi, căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în timpul acela ce trebuie să vorbiți.

Luca 12.11,12

Diferența dintre religie și credință

Un chinez creștin a fost închis din cauza credinței lui. Petrecuse deja un timp îndelungat în închisoare. În sfârșit a fost chemat la judecată. „Tot mai credeți în creștinism?”, a întrebat judecătorul pe un ton ironic. „Nu cred în creștinism”, a răspuns bărbatul. – „O, nu? Dar în ce?” — „Eu cred în Isus Hristos, deci nu într-o religie, ci într-o Persoană”, a răspuns credinciosul. „Încetați cu această ambiguitate!”, a spus judecătorul. — „Dumneavoastră nu reușiți să mă înțelegeți corect”, a răspuns creștinul. „Puteți să închideți bisericile, să-i aruncați în închisoare sau să-i omorâți pe creștini, să interziceți orice manifestare creștină sau chiar să ardeți toate Bibliile – dar de Isus Hristos nu vă puteți atinge! El trăiește veșnic; El trăiește în inima mea! De acolo nu-L puteți scoate! Dacă mă veți ucide, eu voi fi la El pentru totdeauna.”

Nu, aceasta nu este o ambiguitate, ci o diferență covârșitoare!

O religie este un sistem de ritualuri și de convingeri. Ea este influențată de mediul social și cultural, de erori și de slăbiciuni omenești.

Credința biblică, dimpotrivă, este o legătură reală și personală cu Dumnezeul cel viu și cu Fiul Său Isus Hristos. Credința înseamnă să-L cunoști pe Hristos, să crezi în El, să te încrezi în El, să Îl iubești și să trăiești pentru El.

Citirea Bibliei: Daniel 9.1-14 · Fapte 3.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDEȘTE-TE MAI MULT LA ALȚII (3) – Fundația S.E.E.R. România

„…Căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi…” (1 Corinteni 10:33).

Există o categorie de oameni din care nu ar trebui niciodată să faci parte, și de care e bine să ne depărtăm: cei menționați în 2 Timotei 3:1-5: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu…”

Nu e greșit să câștigi bani. Firește, dacă Îl onorezi pe Domnul, El te va ajuta să câștigi și mai mulți (vezi Deuteronomul 8:18; Isaia 48:17; Luca 6:38; 2 Corinteni 9:8). Există însă un principiu biblic după care trebuie să trăiești ca să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu. Când ai suficienți bani pentru a-ți împlini propriile nevoi, trebuie să fii dispus și să Îi spui „da” lui Dumnezeu când îți cere să împlinești nevoile altcuiva.

Dacă dorești să-ți învingi egoismul și să devii mai generos, iată câțiva pași de urmat:

1) Renunță la ceva ce ai prefera să păstrezi. Scopul este să rupi atașamentul tău emoțional față de lucrurile materiale.

2) Practică binefacerea anonimă. Oferă unei persoane în nevoie (cum ar fi o persoană în vârstă, un student sau un părinte singur) un dar în bani, într-un plic. Nu-ți scrie numele pe el și nu spune nimănui că ai făcut-o. Și nu trece binefacerea aceasta la cheltuieli deductibile, iar Dumnezeu promite că-ți va da înapoi, te va binecuvânta și te va răsplăti în domeniile în care tu ai nevoie cel mai mult (vezi Galateni 6:7).

3) Pune o persoană de încredere să-ți monitorizeze progresul. Întâlnește-te cu acea persoană de-a lungul anului și roag-o să te întrebe nu câți bani ai câștigat, ci cât ai dăruit ca să-i ajuți pe alții. Iar dacă dorești într-adevăr să-ți învingi egoismul, vei dori să urmezi acești pași.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 5:22-36

Domnul nu Se înşelase. Aceste mulţimi veneau după El pentru un motiv „prea comun”: ele sperau că El va continua să le dea pâine. De asemenea, le invită să lucreze pentru cer (v. 27). Să ne întrebăm dacă şi munca noastră are în vedere întâi lucrurile de sus, care ne hrănesc sufletul şi care rămân, sau pe cele de pe pământ, care sunt sortite pieirii.

Să însemne aceasta că trebuie să facem lucrări pentru a fi mântuiţi? Şi astăzi mulţi mai cred aşa în creştinătate (comp. cu v. 28). Cuvântul însă ne spune: „prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).

Dumnezeu nu recunoaşte decât o lucrare care-i permite omului să se apropie de El, anume a crede în Mântuitorul pe care El ni L–a dat (v. 29). Totul vine de la El: Apa vie (Duhul Sfânt cap. 4.10) şi „Pâinea vieţii” (Hristos Însuşi v. 35). Atunci cum se face că inimile noastre nu sunt satisfăcute în mod continuu? Nu-Şi respectă Domnul promisiunile? (v. 35; cap. 4.14). Cu siguranţă, nu! Din partea noastră însă, noi nu ne îndeplinim întotdeauna condiţia: „cel care crede în Mine ~ spune Isus ~ nu va înseta niciodată”. Avem nevoie de credinţă atât pentru a fi mântuiţi, cât şi pentru a ne putea adăpa, în fiecare zi, din toată plinătatea Sa.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dați glorie Domnului Dumnezeului vostru, mai înainte de a aduce El întunericul și mai înainte de a vi se poticni picioarele pe munții nopții. Și veți aștepta lumina, dar El o va schimba în umbra morții și o va preface în întuneric adânc.

Ieremia 13.16

Calea prin care putem da glorie Domnului Dumnezeului nostru este ascultarea de Cuvântul Său. Drumul responsabilității este unul strălucit și binecuvântat; iar cel care îl străbate prin har niciodată nu se va poticni pe „munții nopții”. Umilința adevărată, smerenia, ne va feri de munții nopții și ne va conduce să umblăm în acea cărare binecuvântată care este întotdeauna luminată de strălucirea și de încurajarea razelor feței aprobatoare a lui Dumnezeu.

Aceasta este cărarea celor drepți, cărarea înțelepciunii cerești, cărarea păcii perfecte. Fie ca noi să fim găsiți mergând pe ea; și niciodată, nici măcar pentru un moment, să nu uităm că este înaltul nostru privilegiu să fim călăuziți în mod divin chiar și în cele mai mici detalii ale vieții noastre zilnice! Ce nefericire pentru cel care nu este călăuzit în acest fel! El va avea multe piedici, multe căderi, multe experiențe triste.

Dacă nu suntem călăuziți prin ochiul Tatălui nostru, vom fi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, care trebuie struniți cu un frâu și cu o zăbală – în cazul unui cal nărăvaș, ce aleargă pe unde nu trebuie, sau în cazul unui catâr încăpățânat, ce refuză să meargă unde trebuie. Cât de trist este ca un creștin să se afle într-o astfel de stare! Ce lucru binecuvântat este să mergem zi de zi pe calea marcată pentru noi de ochiul Tatălui: o cale pe care ochiul vulturului nu a văzut-o și pe care puiul de leu nu a străbătut-o; o cale a ascultării sfinte, pe care cei blânzi și cei smeriți o vor găsi întotdeauna, spre bucuria lor profundă și spre lauda și gloria Celui care le-a deschis-o și care le-a oferit har să o străbată.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Efeseni 2.8,9

Totul este numai har

Pe vârful Jungfraujoch din Munții Alpi, la o înălțime de aproximativ 3.500 de metri, întâlnești atât alpiniști antrenați, cât și oameni de orice vârstă. Toți admiră acolo frumusețea munților și se simt ca într-o altă lume. Dar niciunul dintre aceștia nu poate afirma că a urcat el însuși până acolo, că a învins stâncile și ghețarii abrupți. Toți au plătit prețul biletului și au urcat cu telecabina.

Slava cerului, unde dorim să ajungem, este cu mult mai frumoasă decât lumea fascinantă a munților elvețieni. Când vom ajunge acolo, nu va mai trebui să ne întoarcem în valea problemelor și a ostenelilor pământești. În slava cerului nu vom întâlni pe nimeni care să fi ajuns acolo prin propria lui putere, ci totul este numai harul lui Dumnezeu care a pregătit calea spre cer.

Nici măcar „prețul de călătorie” spre cer nu trebuie și nu putem să-l plătim. Acesta este sângele Mântuitorului nostru Isus Hristos, care S-a dat pentru noi ca preț de răscumpărare. Cine acceptă prin credință această răscumpărare are cerul asigurat, indiferent cât de puține sau de multe păcate a făcut. Important este ca fiecare să vină cu pocăință și credință la Dumnezeu.

Niciunul dintre aceia care vor fi odată în cer nu a putut contribui cu ceva la salvarea lui veșnică, ci o datorează harului lui Dumnezeu și lucrării de răscumpărare a Domnului Isus.

Citirea Bibliei: Daniel 8.15-27 · Fapte 2.37-47

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDEȘTE-TE MAI MULT LA ALȚII (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea”. (Proverbele 19:17)

Astăzi vom menționa patru moduri prin care îți poți exprima bunătatea și generozitatea față de alții.

1) Dăruie din timpul tău. Faptul de a da cuiva câteva ore, din timpul tău, mai ales dacă ești o persoană ocupată, poate însemna enorm pentru cineva care suferă.

2) Dăruie din abilitățile tale. Organizații precum „Habitat pentru Umanitate” sau „Medici fără frontiere” se folosesc de abilitățile, priceperea și înzestrările oamenilor, pentru a alina suferința și a oferi adăpost celor nevoiași. Iar acest lucru este în acord cu Scriptura! (vezi Matei 25:34-46).

3) Dăruie din venitul tău. Biblia ne asigură: „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea.” Îți poți imagina ce dobândă îți va plăti Dumnezeu?

4) Dăruie din echilibrul tău. Toți oamenii cu care te întâlnești se confruntă cu anxietăți și duc lupte despre care nu vorbesc de obicei. Așa că, zâmbetul și încurajarea ta pot deveni ancora care-i ajută să rămână pe linia de plutire. Egoismul este atât de adânc înrădăcinat în fiecare dintre noi, încât e ca respirația: îl practicăm fără să ne gândim. Deci, pentru a ne schimba, noi trebuie să ne rearanjăm prioritățile, să ne reprogramăm gândirea și să luăm hotărâri precum: „Nu voi lăsa să treacă această zi până nu am spus sau am făcut ceva care să ajute, să binecuvânteze și să încurajeze o altă persoană!” Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Te voi binecuvânta… şi vei fi o binecuvântare…” (Geneza 12:2).

Astăzi, roagă-te: „Tată, îți mulțumesc pentru fiecare resursă și pentru fiecare privilegiu pe care mi l-ai dat. Ajută-mă să nu uit niciodată că aceste binecuvântări vin de la Tine, și că trebuie să le împart cu alții spre slava Ta. În Numele Domnului Isus mă rog, Amin.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 6:1-21

Mulţimile L–au urmat pe Domnul Isus, însă atrase mai mult de puterea Lui, decât de harul Lui şi de toate perfecţiunile Sale morale. Ori una nu merge fără celelalte; încă o dată, Isus le va manifesta împreună în această scenă a înmulţirii pâinilor. Băieţelul menţionat în versetul 9 ne vorbeşte că la orice vârstă putem face ceva pentru Domnul şi pentru binele celorlalţi. El pare a fi singurul care s–a gândit la propria hrană. Acceptând să pună la dispoziţia Domnului puţinul pe care–l avea, el devine mijlocul de a putea fi hrăniţi cinci mii de bărbaţi. Atunci când Domnul doreşte să Se folosească de noi, nu trebuie să ne eschivăm pe motiv că suntem tineri sau că nu avem suficiente resurse; El va şti cum să le întrebuinţeze (Ieremia 1.6,7).

După această minune, vor să-L ia (cu forţa) pe Isus, „ca să-L facă împărat”. Dar El nu poate primi împărăţia din mâinile oamenilor (cap. 5.41), cum n–a putut s–o primească nici de la Satan (Matei 4.8–10), pentru că Dumnezeu este Cel care Îl face Împărat (Psalmul 2.6).

În sfârşit, într–o altă scenă, luminată în totul doar de puterea şi de harul Său, Îl vedem venind pe marea agitată ca să-Şi întâlnească ucenicii şi să le risipească teama.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au venit la El niște oameni aducând un paralitic purtat de patru inși; și, neputând să se apropie de El, prin mulțime, au descoperit acoperișul unde era El și, desfăcându-l, au coborât patul pe care zăcea paraliticul.

Marcu 2.3,4

Acești patru oameni care l-au adus pe prietenul lor la Hristos ne îndeamnă și pe noi să facem lucrarea unui evanghelist. Ei știau că nu pot face nimic pentru prietenul lor, decât să-L aducă la Cel care îi putea schimba viața în mod complet. Ei au avut credință și au dat toate piedicile la o parte. Multe obstacole pot sta în calea celui care îi aduce pe alții la Hristos, însă credința îl face să persevereze. Și ce i-a făcut pe aceștia de fapt să-l aducă la Hristos?

În primul rând, le-a păsat cu adevărat de prietenul lor. Dragostea lui Hristos pentru cei pierduți ne constrânge să-i aducem pe aceștia la El (2 Corinteni 5.14). În al doilea rând, ei au pus în aplicare rugăciunile și grija lor. L-au luat pe prietenul lor, cu pat cu tot, și l-au dus la Isus. S-au suit pe acoperiș și au făcut o gaură în el. Acest lucru a însemnat timp și efort. Vestirea evangheliei poate fi o chestiune de înmânare a unui pliant, însă poate de asemenea implica un sacrificiu de timp, de bani și de energie. În al treilea rând, ei au căzut cu toții de acord să facă acest lucru. Au fost una în credincioșia lor. Au acționat împreună cu credință, în favoarea prietenului lor paralizat (Matei 18.19). Ei au fost de asemenea una în părtășia lor. N-au pierdut timpul contrazicându-se cu privire la cine face o lucrare mai bună cărându-l pe prietenul lor. Scopul lor a fost să-l aducă pe acesta la Domnul.

În ultimul rând, ei nu s-au temut. Nu au fost îngrijorați cu privire la cum aveau să arate cărându-l pe acest om, suindu-se pe acoperiș și dându-l la o parte. Dorința lor aprinsă a fost să-și aducă prietenul la Domnul, ca să fie vindecat. Sunt mulți în jurul nostru care sunt paralizați de păcat. Avem și noi aceeași credință și dorință de a-i aduce la Hristos?

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Caut să vă trezesc mintea sănătoasă, ca să vă amintiți de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții proroci și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri.

2 Petru 3.1,2

Rolul conștiinței

Durerile sunt de regulă efectele secundare ale unor boli sau leziuni. În urmă cu câteva secole, cei suferinzi aveau la dispoziție puține mijloace pentru atenuarea durerilor. Astăzi, medicina modernă are la dispoziție așa de multe medicamente, încât omul este chiar răsfățat și adesea ia un calmant la cea mai mică durere. Și totuși, faptul că simțim durerile este până la urmă o binecuvântare, pentru că așa suntem avertizați că trupul ne este amenințat de un pericol și putem acționa eficient și la timp.

Ceea ce este durerea pentru trup este conștiința pentru suflet. Și sufletele noastre sunt amenințate permanent de pericole. Fiecare om are din fire un simțământ pentru bine și rău, pentru dreptate și nedreptate. Dacă lezăm acest „simț al binelui și al răului”, conștiința ne atenționează.

Pentru a scăpa pe termen lung de durere și totodată de o conștiință rea, trebuie să tratăm boala, respectiv cauzele. Conștiința ne arată că am păcătuit împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Păcatul însă poate fi îndepărtat numai printr-o recunoaștere sinceră înaintea lui Dumnezeu, dacă este necesar și înaintea oamenilor.

Cine are iertarea lui Dumnezeu este eliberat și va avea un viitor strălucit sus în cer, unde nu mai sunt lacrimi, tristețe, moarte și dureri.

Citirea Bibliei: Daniel 8.1-14 · Fapte 2.25-36

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDEȘTE-TE MAI MULT LA ALȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Dar cine are… și își închide inima… cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17).

Pe o scară de la 1 la 10, cât de des te gândești la nevoile altora, și încerci să vii în întâmpinarea lor? Înainte să răspunzi, amintește-ți următoarele cuvinte: „Cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” Egoismul este definit ca fiind „starea de spirit în care ești preocupat în mod exagerat de propria-ți persoană.” Acum, Dumnezeu nu-ți cere să faci sacrificii pentru alții într-o așa măsură încât să-ți pui în pericol propria sănătate fizică și mentală, după care să-ți pară rău că ai făcut-o. Și nici nu Se așteaptă să împlinești toate nevoile care îți apar în cale. Dar Dumnezeu contestă atitudinea „mie ce-mi iese de aici?” a epocii noastre, în care mulțumirea de sine, dezvoltarea personală, iluminarea personală și imoralitatea sunt intens promovate. Egoismul are rădăcini adânci, dar este o întăritură pe care trebuie s-o zdrobești, dacă vrei să experimentezi pacea și bucuria care dau vieții sens. B.C. Forbes, fondatorul revistei Forbes, a afirmat: „N-am cunoscut niciun om, în poziții înalte sau smerite, care – apropiindu-se de sfârșitul vieții – să regrete că a făcut fapte bune. Dar cunosc cel puțin o persoană care a ajuns să fie bântuită de gândul că a dus o viață egoistă!” Apostolului Iacov îi datorăm aceste cuvinte (Iacov 2:15-17): „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.” Așadar, gândește-te mai mult la alții!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 5:31-47

Isus răspunde la necredinţa iudeilor invocând patru mărturii în favoarea Sa: cea a lui Ioan (v. 32‑35), cea a propriilor Sale lucrări (v. 36), cea a Tatălui, care la Iordan Îl desemnase pe Fiul Său preaiubit (v. 37), şi cea a Scripturilor (v. 39). În cărţile lui Moise se vorbeşte deseori despre Mesia (v. 46; vezi de ex. Geneza 49.10,25; Numeri 24.17), dar iudeii, deşi pretindeau că-l venerează pe Moise, nu credeau deloc cuvintele sale, pentru că-L respingeau pe Cel pe care-L vestise el (v. 46; Deuteronom 18.15). Ei vor fi gata, în schimb, să-l primească pe Antihrist (v. 43).

„Cercetaţi Scripturile”, recomandă Domnul Isus. Prin ele vom putea înainta în cunoaşterea Persoanei Sale infinite.

A primi glorie de la oameni şi a căuta aprobarea lor constituie o formă de necredinţă (v. 44). Pentru că Dumnezeu declară că noi nu suntem nimic (Galateni 6.3) şi că nu avem nimic cu care ne–am putea lăuda (2 Corinteni 10.17)! Însă, în loc să acceptăm acest adevăr, ne complacem în părerile bune pe care alţii le-ar putea avea despre noi. Isus nu căuta deloc glorie din partea oamenilor (v. 41; comp. cu Pavel, în 1 Tesaloniceni 2.6) şi noi am putea să–L imităm, dacă avem în noi dragoste pentru Dumnezeu şi dorinţa de a–I fi plăcuţi Lui (comp. cu v. 42).

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi, auzind cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre, … crezând, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al promisiunii.

Efeseni 1.13

Creștinul este întotdeauna văzut ca fiind născut din nou, iertat și pecetluit. Aceasta este poziția creștinului. Locuirea Duhului în el face parte din poziția în care se află creștinul, așa cum arată Filipeni, Romani, 2 Corinteni 5, 2 Corinteni 1 și o mulțime de alte locuri din Scriptură. Duhul Sfânt este în noi datorită lucrării lui Hristos, fiind cea mai însemnată mărturie a prețuirii de către Dumnezeu a valorii sângelui lui Hristos și a slavei Omului Isus. Deși noi Îl putem întrista și putem împiedica lucrarea Lui în noi (și cât de des Îl întristăm!), totuși El va continua să locuiască în noi. Prezența Duhului Sfânt în cel credincios nu este condiționată de purtarea acestuia, ci se datorează sângelui lui Hristos. Pentru ca Duhul Sfânt să înceteze să locuiască în cel credincios, ar trebui ca acest sânge să fie îndepărtat, ceea ce este imposibil. Untdelemnul de ungere, când leprosul era curățit, era pus peste sânge (Levitic 14.14-18).

Dacă întristez Duhul, îmi pierd puterea de a distinge lucrurile, fiindcă păcatul diminuează discernământul spiritual. Atunci Duhul lui Dumnezeu este obligat să mă mustre, să mă preocupe cu păcatul meu (așa cum a făcut cu Petru), în loc să mă preocupe cu ceea ce este prețios și care aduce bucurie în Hristos. Într-adevăr, este un lucru trist că Duhul, în loc să-Și facă lucrarea de a ni-L descoperi pe Hristos, care este desfătarea Sa, este nevoit să ne descopere păcatele, până ce deplângem, asemenea lui Petru, încrederea în noi înșine și depărtarea noastră de Dumnezeu.

Unii își închipuie că siguranța deplină și neclintită a mântuirii noastre ar tinde să ne facă fără grijă în ce privește starea sufletelor noastre. Dar nu este deloc așa. Duhul Sfânt Își are locuința în inima noastră și, dacă noi înșine ne judecăm, nu vom fi judecați. El este Cel care ne face să ne bucurăm deplin de Dumnezeu și să ne judecăm pentru tot ceea ce nu este de la Dumnezeu în noi. Numai El ne arată adevărul și ne dă siguranța despre ceea ce s-a săvârșit deja pentru noi. Dumnezeu, prin Duhul Său, ne judecă purtarea și intențiile. Dar aceasta nu face nicidecum ca Duhul să nu mai fie pecetea pe care Dumnezeu a pus-o peste noi, mărturia dragostei Sale desăvârșite și care nu se schimbă față de noi, puterea vieții de libertate, duhul de înfiere.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii.

2 Corinteni 6.2

Acum sau când?

Într-o zi de vară, Luca, un băiat de paisprezece ani, stătea pe o poieniță în apropierea unei biserici cu turlă. Știa că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu și să-I recunoască Domnului Isus păcatele sale, pentru a primi iertarea, dar își spunea de multe ori: „Mai am timp”. — „Dar, de fapt, cât timp mai am?”, s-a întrebat deodată nesigur. „Ce se va întâmpla dacă mâine mă voi îmbolnăvi grav și ar fi prea târziu?” — De curând, predicatorul spusese: „Hotărăște-te acum pentru Hristos!”.

Apoi s-a gândit la prietenii lui. „Vor râde de mine și nu vor mai vrea să vorbească cu mine. Și nu voi mai putea face împreună cu ei multe lucruri care îmi plac.”

„Dar nu vreau să merg în pierzare!” Cugetând astfel, privirea lui Luca a căzut pe vechiul orologiu de pe turnul bisericii pe care se puteau citi cuvintele: „Acum sau când?”. Aceste cuvinte au atins inima sa. Oricât a încercat să nu se mai gândească la ele, întrebarea răsuna tot mai puternic în inima lui: „Acum sau când?”.

„Când mă voi întoarce la Domnul Isus?” — „Acum vreau să mă pocăiesc!” Nu mai putea să amâne și s-a rugat Domnului Isus: „Doamne Isuse, primește-mă! Tu ai murit la cruce și pentru păcatele mele. Vreau să mă încred în Tine”. În acea oră, pacea și bucuria au inundat inima sa.

Citirea Bibliei: Daniel 7.15-28 · Fapte 2.14-24

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ESTE ÎNȚELEPT SĂ FACEM COMPROMISURI? – Fundația S.E.E.R. România

„M-am făcut tuturor totul, ca… să mântuiesc pe unii din ei”. (1 Corinteni 9:22)

Apostolul Pavel nu ar fi cedat nici un milimetru din adevărul Bibliei, iar când a venit vorba de tradițiile și preferințele oamenilor, el a refuzat să facă compromisuri și să lupte pentru ele. De exemplu, unii dintre creștinii din Corint credeau că e păcat să mănânci din lucrurile jertfite idolilor. Prin urmare, ce a făcut Pavel? S-a ridicat cumva, să declare: „Nu vă dau voie să-mi impuneți convingerile voastre nebiblice”?!

Nu! El a spus: „Unii, fiind obișnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi” (1 Corinteni 8:7-9).

Apoi, concluzionează (1 Corinteni 9:22): „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei”. Dumnezeu nu ne-a chemat să câștigăm dezbateri teologice; El ne-a chemat să-i câștigăm pe oameni pentru Hristos. Așa că arată bunătate față de cei ce nu gândesc ca tine, care nu se îmbracă așa ca tine sau cărora nu le pasă de lucrurile de care ție îți pasă. Fii plin de bunătate față de aceia care au încredințări teologice sau un stil de închinare diferite de ale tale. Asta înseamnă să ne purtăm după cum ne învață Biblia (Efeseni 4:2-3): „Cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 5:15-30

Ura iudeilor Îi oferă lui Isus un nou prilej de a revela câteva din gloriile Sale:

1. Lucrarea Sa de dragoste pentru a ridica păcatul lumii (v. 17; cap. 1.29); în mijlocul ruinii creaţiei Sale, Fiul, asemeni Tatălui, nuŞi poate îngădui odihnă.

2. Afecţiunea infinită a Tatălui pentru acest Fiu căruia Îi împărtăşeşte toate gândurile Sale (v. 20; cap. 3.35).

3. Puterea de viaţă care este în El şi prin care dă acum viaţă veşnică celor care cred în El (v. 24); întrun ceas încă viitor, El Îşi va exercita această putere pentru învierea morţilor (v. 28,29).

4. Judecata care Îi va fi încredinţată în calitatea Sa de Fiu al Omului (v. 22,27).

5. De asemenea, în versetele 19 şi 30, ascultarea Sa! Ce valoare capătă ea câtă vreme este împlinită chiar de Acela care are El Însuşi dreptul să fie ascultat de întreaga creaţie (v. 23)!

Dacă Domnul vorbeşte despre propriile Sale glorii, El o face tocmai pentru că ele sunt strâns legate de cele ale Tatălui Său. A nuL onora pe Fiul înseamnă aL ofensa pe Cel care La trimis (v. 23; vezi 1 Ioan 2.23).

În prezenţa tuturor perfecţiunilor Mântuitorului nostru, nu putem decât să ne prosternăm în admirare (v. 20b) şi în adorare.

DOMNUL ESTE APROAPE

Când a văzut-o Domnul, I s-a făcut milă de ea.

Luca 7.13

În Evanghelia după Luca găsim trei familii care aveau un singur copil. Toate cele trei relatări cu privire la ele sunt înduioșătoare. Toate au trecut prin împrejurări deosebit de grele, însă au beneficiat de ajutorul lui Isus. În prima relatare, o văduvă era în drum spre a-și îngropa unicul fiu. Ea nici măcar nu L-a căutat pe Domnul, însă El a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, a rostit cuvinte de mângâiere și l-a înviat pe fiul ei (Luca 7.11-15). În cea de-a doua relatare, un mai-mare al sinagogii a venit la Isus fiindcă singura sa fiică era grav bolnavă, pe punctul de a muri. Domnul a pornit spre casa acestuia, însă, pe drum, S-a oprit pentru a-i vorbi unei femei aflate în nevoie. În consecință, fiica mai-marelui a murit înainte ca Isus să ajungă. Domnul însă a luat-o de mână și a înviat-o (Luca 8.41-56).

Să remarcăm că durerea cea mai adâncă a venit atât peste casa văduvei, cât și peste cea a mai-marelui. În cazul văduvei este clar că era prea târziu ca cineva s-o mai poată ajuta; pentru Domnul însă n-a fost prea târziu. Acest lucru arată compasiunea și puterea Sa. În cazul mai-marelui se părea că Domnul ar fi putut să-l ajute, dacă S-ar fi grăbit, însă El a întârziat pe drum. Totuși, această aparentă întârziere n-a constituit un obstacol pentru Domnul. Acest lucru arată că El are timpul Său perfect, chiar dacă durerea se mărește.

În cea de-a treia relatare, un fiu unic la tatăl său era la limita morții (Luca 9.37-42). Un duh rău îl chinuia și deseori îl făcea să se arunce în foc sau în apă, aproape punându-i capăt vieții (Marcu 9.22). Ucenicii Domnului nu fuseseră de niciun ajutor, însă pentru Domnul n-a fost greu să rezolve această problemă. El a scos duhul cel rău, l-a vindecat pe copil și l-a dat înapoi tatălui său.

Se întâmplă ca fiii sau fiicele noastre să sufere și poate că am obosit să mai așteptăm ajutorul Domnului, care pare să nu mai vină deloc. Poate că nici măcar ajutorul din partea celor ai Lui nu mai este eficient. Domnul însă, în compasiunea Lui perfectă și în momentul perfect ales de El, îi va binecuvânta pe copiii noștri.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Le voi trimite ploaie la timp: vor fi ploi de binecuvântări.

Ezechiel 34.26

Ploaia

Încă din primele clase, copiii învață că există un circuit perfect al apei în natură. Sub acțiunea soarelui, apa se evaporă. Aerul cald și umed se ridică și se condensează în particule de apă, formându-se norii. Dacă aceștia sunt destul de grei, începe să plouă. Prin pâraie și râuri, apa ajunge iarăși în mare și circuitul reîncepe. Dumnezeu a făcut acest circuit pentru binele oamenilor, anume ca pământul să primească apă și ca plantele să poată trăi. Acesta este unul dintre numeroasele exemple în care Dumnezeu Se interesează de creaturile Lui. El Se interesează mult și de mine. Sunt eu într-adevăr preocupat să înțeleg felul minunat cum El m-a pus în centrul atenției Sale?

Pentru a crea universul, a fost necesar numai Cuvântul Celui Atotputernic, însă, pentru a-l salva pe omul pierdut pe care Dumnezeu îl iubește, a fost necesară moartea ispășitoare a Fiului Său. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu preaiubit pentru noi.

Atotputernicia, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu le putem observa în toate amănuntele uimitoare ale creației. Dar iubirea Sa și harul Său le vedem în Isus Hristos care a devenit Om, a trăit pe pământ și a murit pentru ispășirea păcatelor noastre. Atunci când credem în Fiul lui Dumnezeu și acceptăm lucrarea Lui de ispășire ca fiind împlinită pentru noi, legătura cu Dumnezeu se va restabili. Isus Hristos este „Calea și Adevărul și Viața” (Ioan 14.6).

Citirea Bibliei: Daniel 7.1-14 · Fapte 2.1-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM POȚI SĂ TE PROTEJEZI! – Fundația S.E.E.R. România

„Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit”. (Psalmul 25:16)

Împăratul David, care a avut parte de multe necazuri și dureri, s-a rugat: „Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit. Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu! Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele. Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc. Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine! Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!” (Psalmul 25:16-21). Cum poți să te protejezi în domeniile în care ești vulnerabil? Iată câteva lucruri pe care le poți face: 1) Stai aproape de Dumnezeu. Când te simți singur, distanțarea de Dumnezeu nu are niciun sens. Ea nu face decât să mărească expunerea ta la lucruri precum infidelitatea, pornografia, drogurile și alcoolul. 2) Ieși din ascunzătoare. Implică-te într-o lucrare de slujire. Fii dispus să devii mai transparent, cunoscându-i pe alții și lăsându-i să te cunoască. Shakespeare a spus: „Focul de lângă tine provoacă cele mai mari arsuri.” Când petreci timp cu cei cărora le pasă cu adevărat de tine, singurătatea încetează să mai fie o problemă. 3) Concentrează-ți atenția asupra nevoiașilor! Winston Churchill a spus: „Ne ducem traiul din ceea ce primim, dar ne facem viața din ceea ce dăruim.” Victoria vine atunci când îi ajuți pe cei aflați în nevoie – dăruindu-te pe tine însuți, rugându-te pentru ei, iubindu-i și slujindu-i. 4) Iartă-i pe aceia care te rănesc. Dacă încerci să te izolezi, când oamenii din jurul tău te rănesc, nu faci decât să te umpli de amărăciune. Trebuie să ierți, să lași totul în mâna lui Dumnezeu și să continui să-ți trăiești viața, fără resentimente!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

iOAN 5:1-14

Această scăldătoare, Betesda (casa milei), reprezenta vechiul legământ. Le trebuia putere acelor infirmi pentru a se arunca în apa binefăcătoare, iar pentru a avea această putere, ei ar fi trebuit să fie deja vindecaţi! În mod similar, legea nu poate da viaţă decât aceluia care o împlineşte şi, totodată, nimeni nu este în stare să o împlinească, fără ca mai întâi să fi primit însăşi viaţa divină.

Ne-am putea întreba de ce, din această mulţime de infirmi, de orbi, de şchiopi, Isus nu pare să Se fi ocupat decât de acest paralitic. Deoarece, pentru a fi beneficiarii harului Său, sunt necesare două condiţii: trebuie făcută dovada dorinţei, precum şi cea a nevoii! Aceleaşi sentimente sunt şi cele care reies din întrebarea Domnului, „Vrei să te faci sănătos?”, precum şi din răspunsul acestui nefericit: „N-am pe nimeni”. Întotdeauna depăşit de altul în scăldătoare, întreaga sa viaţă mizerabilă nu fusese decât dezamăgire peste dezamăgire. Fără-ndoială că odinioară contase pe ai săi sau pe prieteni săritori, dar aceia demult fuseseră descurajaţi. I-au trebuit nu mai puţin de treizeci şi opt de ani pentru aşi pierde şi cele din urmă iluzii. Acum nu mai are pe nimeni: Îl poate avea deci pe Isus.

Prietene încă neîntors la Dumnezeu, nu mai aştepta să treacă timpul pentru a înţelege că singur Isus te poate mântui! Doreşti însă cu adevărat să fii aşa?

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci am dat înapoi ce n-am furat.

Psalmul 69.4

Îl vedem astfel pe Hristos Isus glorificându-L pe Dumnezeu chiar atunci când atârna pe cruce, când era lepădat de oameni și părăsit de Dumnezeu. Prin urmare, El spune: „Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El. Dacă Dumnezeu este glorificat în El, și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și Îl va glorifica îndată” (Ioan 13.31,32).

Acest Om din cer a făcut mai mult decât să dea înapoi ceea ce Adam furase de la Dumnezeu. El a făcut o lucrare prin care toată creația a rămas uimită de descoperirea deplină a gloriei lui Dumnezeu, care nu fusese niciodată pe deplin revelată înainte ca Domnul să Se nască pe acest pământ. Păcatul, chiar acel lucru prin care Dumnezeu fusese atât de cumplit dezonorat, a devenit mijlocul pentru descoperirea deplină a lui Dumnezeu.

Gloria cu care Dumnezeu a fost preamărit prin lucrarea lui Hristos de la cruce a fost mai mare decât gloria pe care o avea înainte. Acum un Om a fost Cel care L-a glorificat într-un mod atât de minunat – într-o măsură mult mai mare decât cea în care fusese dezonorat de Adam. Rezultatul este că – o spunem cu tot respectul – Dumnezeu a devenit acum dator omului. El nu mai cere acum ca omul, care Îl jignise într-un mod atât de profund, să fie judecat și să primească plata păcatului. Nu, ci acum Dumnezeu are o datorie față de om, fiindcă Omul, adică Omul Hristos Isus, L-a glorificat în mod infinit.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, L-ai încununat cu slavă și cu cinste și L-ai pus peste lucrările mâinilor Tale.

Evrei 2.7

Înjosit și înălțat

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a trebuit să devină Om, ca să poată împlini lucrarea de răscumpărare. Din cauza durerilor morții, El a fost făcut mai prejos decât îngerii. În versetul de astăzi vedem că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca Om pe pământ, ca să parcurgă acest drum al înjosirii adânci până la moartea pe cruce. În Filipeni 2.8 citim cum Isus „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. El a coborât de bunăvoie atât de jos, pentru că a vrut să-L onoreze pe Dumnezeu prin smerenie și prin ascultare.

După împlinirea lucrării de la cruce, Dumnezeu L-a înălțat pe Omul Isus Hristos și I-a dat locul de onoare la dreapta Lui. Acesta a fost răspunsul divin la înjosirea Lui adâncă și la ascultarea Lui desăvârșită. Martirul Ștefan a spus: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7.56). Dumnezeu I-a dat Domnului Isus această onoare și glorie, pentru a ne arăta nouă cât de mult L-a prețuit.

Dumnezeu L-a pus pe Fiul Omului ca autoritate peste toată creația. Curând Hristos va prelua domnia, iar toți din cer și de pe pământ vor recunoaște ce mare și slăvit este El. Atunci orice genunchi se va pleca înaintea Lui și orice limbă va mărturisi că El este Domn (Filipeni 2.10,11).

Citirea Bibliei: Daniel 6.19-28 · Fapte 1.15-26

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VERIFICĂ PĂMÂNTUL INIMII TALE! – Fundația S.E.E.R. România

„Semănătorul seamănă Cuvântul.” (Marcu 4:14)

În pilda semănătorului, rostită de Domnul Isus, vedem sămânța căzută pe patru tipuri de pământ, producând patru rezultate diferite: „Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum, sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvântul semănat în ei. Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n-au rădăcină în ei și Cuvântul ține până la o vreme, iar când vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor. Alţii sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu 4:15-20). Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu nu poate da greș. Domnul Însuși ne spune: „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod” (Isaia 55:11). Așadar, dacă promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc în viața ta, întreabă-te: „Ce fel de pământ sunt eu? Sunt eu un om imatur, care se simte imediat ofensat, ori o persoană superficială, lipsită de un sistem de rădăcini spirituale? Sau sunt eu un pământ cu spini?” Ai grijă ca nu cumva „grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri” să înece viața spirituală care se află în tine! Dă slavă Domnului dacă ești un pământ bogat și fertil! Așadar, verifică astăzi ce fel de pământ este inima ta.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 4:39-54

Isus petrece două zile în mijlocul acestor samariteni dispreţuiţi, aşa cum era şi El Însuşi (comp. cu cap. 8.48). Şi ei cred în El nu numai datorită mărturiei femeii, ci şi în urma contactului personal cu „Mântuitorul lumii” (v. 42; 1 Ioan 4.14). Să nu ne mulţumim niciodată cu experienţa altora atunci când este vorba de cunoaşterea Domnului Isus. Trebuie să-L întâlnim personal pe Mântuitorul lumii, pentru ca El să fie şi Mântuitorul nostru.

Isus pleacă apoi în Galileea. Acolo întâlneşte un slujbaş împărătesc, neliniştit pentru fiul său grav bolnav şi stăruind ca Învăţătorul să vină să-l vindece. Acest om este departe de a avea marea credinţă a centurionului roman din aceeaşi cetate, Capernaum, care nu se socotea vrednic să primească vizita Domnului şi care gândea că un singur cuvânt era suficient pentru vindecarea robului său (Luca 7.7). Isus începe prin a-i răspunde acestui tată neliniştit că a avea credinţă înseamnă a te încrede simplu în cuvântul Lui şi fără a avea nevoie să vezi, orice–ar fi (v. 48; comp. cu cap. 2.23). Pentru a-l pune deci la încercare pe acest om, Domnul nu coboară cu el. Şi puterea morţii este oprită de puterea vieţii venite de sus (1 Ioan 5.12).

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul mă va scăpa de orice lucrare rea și mă va păstra pentru Împărăția Sa cerească. A Lui fie gloria în vecii vecilor! Amin.

2 Timotei 4.18

Doxologiile din Noul Testament (10) – Păstrat pentru cer

Te-ai îngrijorat vreodată că nu vei putea ajunge în cer sau, cel puțin, că vei cădea până să ajungi acolo? Bineînțeles, gândirea creștinului nu trebuie să fie de felul acesta, însă, de multe ori, simțământul siguranței fluctuează, în special atunci când devenim preocupați cu lucrurile care au potențialul de a ne face să ne împiedicăm, lucruri din sfera lumii, a cărnii și a uneltirilor diavolului. Doxologia lui Pavel de mai sus oferă un remediu în această privință, ea preamărind harul care ne păzește de-a lungul tuturor dificultăților.

Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei că Domnul avea să-l scape de orice lucrare rea și să-l păstreze pentru Împărăția Sa cerească, iar unii au presupus că el credea că Domnul avea să-l ferească de suferință și de martiraj. Această presupunere este incorectă. Pavel era sigur că avea să fie martirizat: „Eu sunt deja turnat ca o jertfă de băutură și timpul plecării mele a venit” (2 Timotei 4.6). Lucrul care-l preocupa pe Pavel era ca Domnul să-l ajute și să-l întărească pentru ca nimic să nu-i strice mărturia sau să nu retracteze nimic din adevărurile Domnului atunci când avea să fie supus presiunii. Domnul deja îl întărise și îl scăpase „din gura leului” cu ceva timp înainte (4.17). Nu exista deci nicio îndoială că El avea s-o mai facă, iar Pavel era încredințat că El putea să păzească ceea ce Îi încredințase, până în ziua aceea (1.12). Apostolul urma să stea înaintea lui Nero și să facă o „frumoasă mărturisire”. Împărăția cerească este aproape, iar Hristos stă de partea fiecăruia dintre noi, așa cum a stat de partea lui Pavel: „Domnul a stat lângă mine” (4.16,17). „A Lui fie gloria în vecii vecilor! Amin.”

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

Efeseni 4.32

Puterea de a ierta

Dumitru, un predicator din România, a fost închis pe vremea comunismului din cauza credinței sale în Hristos. Acolo, un gardian brutal îl lovea mereu cu un ciocan în coloana vertebrală. Dumitru a paralizat și nu și-a mai putut mișca brațele. Ani de zile a zăcut într-o celulă, fără să fie îngrijit și hrănit cum trebuie. Tovarășii lui erau afară pentru a face munci silnice. În anul 1989 a venit schimbarea politică, iar Dumitru a fost eliberat și s-a întors la familia lui.

Într-o zi s-au auzit bătăi în ușă. Comunistul care i-a ruinat sănătatea lui Dumitru stătea în fața ușii. El i-a spus: „Să nu credeți că am venit să vă rog să mă iertați. Pentru ceea ce am făcut eu nu există iertare nici pe pământ, nici în cer. Nu sunteți singurul pe care l-am maltratat. Nu mă puteți ierta; nimeni nu mă poate ierta – nici măcar Dumnezeu. Fapta mea este prea mare. Am venit doar să vă spun că îmi pare foarte rău pentru ceea ce v-am făcut”. Dumitru i-a răspuns: „În toți acești ani nu am regretat niciodată așa de mult ca astăzi că nu îmi mai pot mișca brațele. Le-aș fi întins și v-aș fi îmbrățișat. De ani de zile m-am rugat în fiecare zi pentru dumneavoastră. Vă iubesc din inimă. V-am iertat!”.

În noi înșine nu avem puterea de a-i ierta pe dușmani, însă o putem primi, dacă am avut parte de iertarea lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Daniel 6.1-18 · Fapte 1.10-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TEORIE SAU REVELAȚIE? – Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur…” (Evrei 5:4)

Când vorbim despre a ști ce te-a chemat Dumnezeu să faci în viață, avem două opțiuni.

1) O evaluare pur teoretică a problemei. Dr. Hugh Moorhead, care conduce departamentul de filozofie de la Universitatea Northeastern Illinois, a scris unui număr de 250 de filozofi, oameni de știință, scriitori și intelectuali binecunoscuți, punându-le tradiționala întrebare: „Care este sensul vieții?” Apoi le-a publicat răspunsurile într-o carte. Unii au oferit cele mai bune supoziții, alții au recunoscut că și-au stabilit singuri un scop în viață, dar alții au fost suficient de cinstiți să spună că nu au nicio idee. De fapt, mulți dintre ei i-au cerut lui Moorhead să le răspundă și să le spună dacă el însuși a descoperit scopul vieții. Îi mulțumim lui Dumnezeu că există o alternativă biblică la presupuneri și speculații!

2) Revelația. „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5:4). Când știi că Dumnezeu te-a chemat să faci un anumit lucru, poți avea încredere că El îți va da resursele, înțelepciunea, mijloacele și strategia. Și lucrul uimitor este că poți găsi toate acestea în Cuvântul Său. Biblia este manualul original, de instrucțiuni, cu explicații detaliate referitoare la motivul pentru care trăiești, cum funcționează viața, ce trebuie să eviți și ce să aștepți de la viitor. Scriptura ne explică ceea ce nicio altă carte de autoperfecționare sau de filozofie nu ar putea ști.

Apostolul Pavel spune că în Biblie este revelată „înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci” (1 Corinteni 2:7). Tu ai fost creat pentru a îndeplini un anumit scop în viață. Și pentru a-l descoperi, trebuie să te întorci la Cuvântul lui Dumnezeu, și nu la înțelepciunea lumii.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 4:19-38

Cea dintâi învăţătură pe care Domnul io dă acestei sărmane femei este nu cu privire la comportarea ei, ci la adorare, minunata slujbă la care sunt chemaţi toţi cei credincioşi. Unde, când şi cum trebuie adusă lauda? Religia formelor şi a ceremoniilor este dată deoparte; venise vremea „şi ea este acum” pentru închinarea „în duh şi în adevăr” (v. 24). Cui şi prin cine trebuie adusă închinarea? Nu lui Iahve, Dumnezeului lui Israel, ci Tatălui, potrivit noii relaţii de copii ai lui Dumnezeu. Lor le este rânduit, de acum, să aducă lauda. Ei sunt numiţi „închinători adevăraţi”. Voi, care aţi fost căutaţi pentru acest scop, Îl veţi lipsi pe Domnul de rodul muncii Lui?

După toate pe care tocmai lea auzit, femeia îşi lasă găleata şi se grăbeşte să meargă să-L facă cunoscut în cetate pe Acela pe care La întâlnit. În cei priveşte pe ucenici, ei îşi arată incapacitatea de a intra în gândurile Învăţătorului lor. El Îşi adăpa energia şi bucuria numai din comuniunea cu Tatăl Său (v. 34) şi din perspectiva carei stătea înainte. El vede deja secerişul viitor: mulţimea acelora pe care îi va răscumpăra (v. 35; comp. cu Psalmul 126.6).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și nu numai atât, dar ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul lucrează răbdare, și răbdarea, experiență, și experiența, speranță.

Romani 5.3,4

„Necazul lucrează răbdare.” Tocmai ceea ce îi supără și îi descurajează pe necredincioși, ducând probabil la deznădejde, lucrează în cel credincios curaj și răbdare. În loc să-i răpească încrederea, necazul îi dă posibilitatea să privească în sus cu credință. El se ocupă exact de acele lucruri din cel credincios care ar vrea să-i împiedice răbdarea: îi sfărâmă voința proprie, „croiește” un drum pentru Dumnezeu în inima lui, curățește credința de orice este fals și-l face capabil să se încreadă liniștit în Dumnezeu. Necazul nu are de-a face cu răscumpărarea noastră. Scopul său este acela de a testa starea noastră și de a arăta clar dacă umblăm conform chemării și poziției în care ne-a adus răscumpărarea. Ne permite să recunoaștem în ce măsură ne influențează firea cea veche care locuiește încă în noi, ne smerește și ne conduce la judecată de sine.

La fel cum necazul lucrează „răbdare”, răbdarea lucrează „experiență”. În suferințe și greutăți învățăm pe de o parte ce suntem noi, iar pe de altă parte, ce reprezintă pentru noi, pe cale, Dumnezeu în bunătatea și credincioșia Sa. Iar în acestea, inimile noastre sunt eliberate de cele pământești, ochii ne sunt abătuți de la cele trecătoare și ne sunt îndreptați către cele cerești; speranța care deja trăiește în inimă se întărește, devenind mai vie și mai puternică. „Experiența lucrează speranță.”

Astfel decurg rezultatele binecuvântate, iar greutățile, în loc să ne conducă la nerăbdare sau chiar la murmure, ne învață să ne lăudăm în necazuri. Avem cheia atâtor lucruri care altfel ni s-ar fi părut o enigmă și ne putem întări în Dumnezeul care-Și iubește copiii cu o dragoste nespus de tandră și care face ca toate să lucreze spre binele lor.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Vorbește, Doamne, căci slujitorul Tău ascultă.” Samuel … n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale.

1 Samuel 3.9,19

Ascultă de Dumnezeu când îți vorbește!

În timpul terorii regimului condus de Khmerii Roșii din Cambodgia, Song a fugit în Thailanda pentru a scăpa de genocid. Din cei douăzeci și cinci de tovarăși care au pornit în exil, doar opt au ajuns la țintă, supraviețuind în condiții foarte dificile. Toți ceilalți au murit pe drum sau au fost omorâți.

Song a rămas patru ani într-un lagăr de refugiați în Thailanda, unde niște misionari i-au spus pentru prima dată vestea bună despre Isus Hristos. În primele luni a respins tot ce se referea la credința creștină. Din Biblia primită rupea foile și folosea hârtia pentru a-și face țigări. Câteva luni mai târziu a primit iarăși o Biblie. De data aceasta a început să o citească, iar Dumnezeu i-a atins conștiința. Puterea Cuvântului lui Dumnezeu a învins împotrivirea lui puternică. Song a recunoscut că era un păcătos, că avea nevoie de salvarea și iertarea oferite de Dumnezeu și L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn în viața lui.

Vino la Isus imediat ce auzi vestea bună! Dacă respingi în repetate rânduri evanghelia, inima se împietrește tot mai mult, până când devine insensibilă la chemarea lui Dumnezeu. De aceea, Biblia ne cere tuturor să ascultăm acum de glasul lui Dumnezeu, să-i dăm voie astăzi să ne vorbească!

Citirea Bibliei: Daniel 5.13-31 · Fapte 1.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ÎNGRIJORARE – Fundația S.E.E.R. România

„…Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).

Biblia ne spune că: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Biruința asupra fricii începe cu înțelegerea faptului că frica este „un duh”, care nu vine de la Dumnezeu. Când înțelegi lucrul acesta, șansele de a te lăsa pradă fricii sunt mai mici. Așadar, ce ne-a oferit Dumnezeu în locul fricii?

Trei lucruri: întâi – Putere. Nu vorbim aici de tehnici de autoperfecționare și de gestionare a stresului. Este vorba de ceva mult mai profund decât reducerea anxietății pentru a-ți face viața mai plăcută. Este acea convingere fermă, care pătrunde până în centrul ființei tale, că toate lucrurile care au legătură cu tine se află în mâna unui Dumnezeu iubitor care dorește ce este mai bun pentru tine. De aceea „toate lucrurile lucrează împreună spre binele” tău și poți trăi fără îngrijorare. (vezi Romani 8:28)

Al doilea: Dragoste. În Biblie citim că „dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18). Numai când îți dai seama că ești iubit necondiționat de un Dumnezeu care nu se răzgândește niciodată cu privire la tine, vei învăța să te iubești și să te accepți pe tine… pentru a fi apoi capabil să-i iubești și să-i accepți și pe ceilalți. Poți să-ți imaginezi efectul pe care l-ar avea lucrul acesta asupra fricii tale de oameni, de respingere și de critică? Acest fel de dragoste e mai mult decât o emoție care te face să te simți bine; e o forță care îți schimbă viața!

Al treilea: Discernământ. Apostolul Pavel mai scrie (2 Corinteni 10:5): „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Așadar, aceste trei lucruri – putere, dragoste, chibzuință – constituie răspunsul lui Dumnezeu la îngrijorarea ta de azi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 4:1-18

Nu numai pentru oameni onorabili, precum Nicodim, La dat Dumnezeu pe singurul Lui Fiu. Acest minunat dar al lui Dumnezeu a fost făcut în mod gratuit păcătoşilor celor mai mizerabili. Ce tablou ne este zugrăvit aici! În smerirea Lui inimaginabilă, Fiul lui Dumnezeu Se aşază lângă această fântână ca un Om adevărat, încercat de oboseală şi de sete. Şi totuşi nu Se gândeşte decât la mântuirea făpturii Sale. Se apropie o femeie şi observaţi cum Isus începe aici, pentru ai câştiga încrederea: îi cere un serviciu şi, coborând la nivelul ei, îi vorbeşte despre ce cunoştea ea. Însetată să găsească fericirea, această femeie băuse din multe izvoare dezamăgitoare ale acestei lumi. Căutase fericirea lângă cinci bărbaţi şi, de fiecare dată, a avut „o nouă sete”. Mântuitorul cunoaşte pentru ea o „apă vie”, al cărei izvor este chiar El (v. 10,13,14; comp. cu Ieremia 2.13,18 şi 17.13). Fără ai cunoaşte natura, samariteanca se aşteaptă să primească de la El acest dar extraordinar. Cu toate acestea, este nevoie ca Domnul să pună mai întâi degetul pe ce nu era în regulă în viaţa acestei femei (v. 1618).

Pentru că nimeni nu poate fi fericit cât timp lumina lui Dumnezeu nu ia pătruns conştiinţa! În Isus, harul şi adevărul sunt de nedespărţit (cap. 1.17).

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i-a spus: „Nici Eu nu te condamn. Mergi și să nu mai păcătuiești”.

Ioan 8.11

Nu putem înțelege pe deplin cât de mult a apăsat pe inima lui Hristos starea acestei lumi păcătoase, în timpul când El S-a aflat aici și a slujit. Ca Fiu al lui Dumnezeu, lipsit de păcat, El a experimentat, fără îndoială, fiecare situație într-un fel diferit de felul cum o facem noi, însă, fiind Fiul Omului, El a pătruns atât de perfect în toate aceste situații, încât acum El poate simpatiza cu noi. Văzând stricăciunea pe care păcatul a produs-o în această lume, El a suspinat și chiar a plâns, însă cât de minunat este să vedem că niciodată n-a refuzat pe cineva care a venit la El pentru vindecare și mângâiere, fie tânăr, fie bătrân, fie bogat, fie sărac.

Grija pe care Domnul Isus a arătat-o față de nevoile pământești ale oamenilor a fost cuplată cu preocuparea Lui pentru binele lor spiritual. Când mulțimile Îl îmbulzeau ca să găsească alinare pentru suferințele lor fizice, El vedea nevoia încă și mai mare a lor de a fi vindecați de păcat. Când cei din jurul Lui nu puteau face altceva decât să arate cu degetul și să judece, marele Judecător a dăruit îndurare. Totuși Dumnezeu nu trecea cu indiferență peste păcat, fiindcă Cel care oferea iertare era chiar Acela care avea să moară pentru păcat.

Să-L privim la scăldătoarea Betesda, când l-a întrebat pe un om dacă voia să fie făcut sănătos (Ioan 5.6). Cu siguranță că El îi oferea vindecare nu doar pentru trupul lui, ci și pentru inima lui, care era împovărată de păcat. Mai târziu, Isus l-a găsit în templu și i-a spus să nu mai păcătuiască (versetul 14). La fel, El n-a vrut s-o condamne pe femeia prinsă în adulter, iar cuvintele Sale pentru ea au fost: „Du-te și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8.11). Să nu uităm că iertarea de care ne bucurăm a fost obținută cu un preț foarte mare, de aceea să avem grijă să nu înlocuim cuvintele Domnului cu îndemnul: «Încearcă să nu păcătuiești prea mult». Să ne îmbrăcăm, prin har, cu „omul cel nou, care este creat după Dumnezeu în dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni 4.24)!

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este tăria mea și scutul meu; în El mi se încrede inima și sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima și-L laud prin cântările mele.

Psalmul 28.7

Secretele vieții creștine

Nu încercați să duceți greul zilei de mâine cu puterea primită azi!

Să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus care a zis: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20.35).

Nu-l puteți împiedica pe diavolul să treacă pe strada voastră, dar îl puteți împiedica să se oprească la voi.

Credincioșia în lucrurile mici este un lucru mare în ochii lui Dumnezeu.

Mai mult decât lucrarea voastră, Dumnezeu dorește dragostea voastră.

Acela căruia i s-a făcut un bine trebuie să-și amintească întotdeauna de el, iar acela care a făcut un bine trebuie să-l uite.

Este mai important să descopăr ce vrea să-mi spună Dumnezeu printr-o situație grea, decât să ies din acea situație.

Credința noastră poate că nu este mare, dar Dumnezeul în care ne încredem este mare.

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU SĂ-ȚI RISIPEASCĂ FRICA! – Fundația S.E.E.R. România

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18).

Știința modernă confirmă adevărul Sfintei Scripturi că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dragostea și frica sunt incompatibile; ele nu pot coexista. Copiii au două nevoi fundamentale: 1) Nevoia de a explora. Acesta este modul lor de a învăța, de a crește și de a se dezvolta. 2) Nevoia de a se simți în siguranță. Dacă nu se simt în siguranță, ei nu explorează. Orice ființă umană are nevoie de o bază sigură de unde să înceapă să investigheze și să crească. Cercetările confirmă că, în general, unul dintre părinți mai mult decât celălalt își va împinge copilul să-și asume riscuri, să se expună pericolelor și să învețe că un pericol mic e un lucru bun… pe când celălalt părinte are tendința de a-l mângâia, de a-l liniști, de a-i oferi sentimentul siguranței. În realitate, însă, orice părinte îi poate oferi copilului ambele daruri.

Când ne este teamă, în corpul nostru se activează sistemul nervos simpatic: inima o ia la goană, respirația se întețește, simțim că ne sufocăm, iar mușchii se contractă. Așa că alergăm la acea prezență care ne liniștește: la părintele nostru mângâietor și protector. Și când suntem ținuți în brațe, mângâiați și iubiți, sistemul parasimpatic preia controlul. Pulsul încetinește, respirația devine profundă și regulată, mușchii se relaxează și sângele irigă din nou creierul. În esență, o voce din lăuntrul nostru ne spune: „Mă pot duce iarăși să țin piept lumii.” În domeniul fizic, este o realitate faptul că „în dragoste nu este frică.” Și același lucru este adevărat și în domeniul spiritual. Alături de un Dumnezeu care este atât de sensibil, încât ne iubește și ne mângâie, și cu toate acestea suficient de puternic ca să fie stânca și cetățuia noastră – putem face față tuturor lucrurilor pe care ni le aruncă în față viața… și ca urmare, devenim mai puternici. Așa că, lasă dragostea lui Dumnezeu să-ți risipească frica!

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar el a părăsit sfatul pe care i l-au dat bătrânii și s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră împreună cu el, care stăteau înaintea lui.

2 Cronici 10.8

Lecții din viața lui Roboam (1) – Dobândirea înțelepciunii

Roboam a început să domnească la vârsta de patruzeci și unu de ani. Ieroboam și poporul au venit imediat la el și l-au rugat să le ușureze jugul greu. Roboam a căutat sfat în această privință. Citim că el nu a ascultat de sfatul bătrânilor, ci de cel al tinerilor care crescuseră împreună cu el și care erau probabil de aceeași vârstă cu el.

Solomon, tatăl său, a fost cel mai înțelept om de pe fața pământului. Oare văzuse el ceva în fiul său, atunci când a scris: „Am urât toată truda mea cu care m-am muncit sub soare, pentru că trebuie s-o las omului care va fi după mine. Și cine știe dacă el va fi înțelept sau nebun? Totuși, el va stăpâni peste toată munca mea cu care m-am trudit” (Eclesiastul 2.18,19)? Bătrânii i-au dat un sfat înțelept lui Roboam. Din nefericire, este trist să vedem că el, chiar dacă avea patruzeci și unu de ani, nu dobândise înțelepciune și nici cei care crescuseră împreună cu el. Acest lucru arată încă o problemă a lui Roboam: el se înconjurase cu oameni care gândeau la fel ca el.

Nu este suficient să avem părinți sau prieteni înțelepți. Părinții și prietenii nu pot fi întotdeauna în jurul nostru atunci când avem nevoie urgentă de sfaturi. Trebuie să dobândim înțelepciune pentru noi înșine – nu numai înțelepciune naturală, pe care Solomon o avea într-o mare măsură, ci înțelepciune de sus, care vine de la Dumnezeu. Într-adevăr, începutul înțelepciunii este acesta: „dobândește înțelepciune și, cu tot ce ai dobândit, dobândește inteligență” (Proverbe 4.7), și, într-un fel și mai specific: „teama de Domnul este începutul înțelepciunii” (Proverbe 4.7; Psalmul 111.10).

Deci, „dacă vreunul dintre voi este lipsit de înțelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie și nu reproșează, și i se va da” (Iacov 1.5). Lucrurile ar fi stat foarte diferit pentru Roboam, dacă el ar fi făcut așa. Să-I cerem Domnului înțelepciune de sus pentru ziua de astăzi! „Iată, temerea de Domnul, aceasta este înțelepciune” (Iov 28.28).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să găsim o puternică încurajare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o aveam ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită.

Evrei 6.18,19

O ancoră sigură

În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, pe un vapor care se deplasa pe Mississippi, sistemul de control a cedat și căpitanul nu mai avea nicio putere asupra vaporului, fiind mânat de curenți. Necontrolat, vaporul a avariat mai multe case de pe mal și mulți oameni au fost răniți. Salvarea ar fi fost ancora care, dacă ar fi fost aruncată la timp, ar fi oprit vaporul. Dar echipajul nu a reușit acest lucru, deoarece ancora era defectă.

Cât de ușor poate fi zguduită viața noastră! O veste rea ne doboară la pământ, o schimbare esențială ne tulbură, o boală ne înfricoșează. Ni se pare că totul se dărâmă. Cum reacționăm în astfel de situații? Unde găsim un sprijin? Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă o ancoră sigură și stabilă, o ancoră care ține în furtună și nu se rupe. Ea are un lanț care nu se rupe nici la povara cea mai mare: este speranța adusă de Domnul Isus prin moartea Lui la cruce.

Când suntem apăsați de probleme, să ne amintim de ancoră, adică de viitorul nostru la Hristos. Această speranță sigură ne susține și face ca viața noastră să nu iasă de sub control.

„Vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă deci unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4.17,18).

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (6) – Fundația S.E.E.R. România

„…Numele cetăţii va fi: „Domnul (Iahve Shammah) este aici!” (Ezechiel 48:35).

În cel de-al douăzeci și cincilea an de robie al lui Israel, lui Ezechiel i s-a făcut cunoscut de către Dumnezeu un alt nume divin: Iahve-Shammah, „Domnul este aici”. El le-a descris casa lor viitoare, Ierusalimul, spunând: „numele cetăţii va fi: „Domnul este aici!” Acest nume nu se aplică numai Domnului Vechiului Legământ, ci în egală măsură lui Isus, Domnul Noului Legământ, al cărui nume „Emanuel” înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:23). Asta înseamnă că oricând, în orice loc, în orice împrejurare, pentru fiecare dintre noi, El este disponibil și prezent! Înțelegând asta, David a scris: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca” (Psalmul 139:7-10). Cu alte cuvinte, numele Iahve-Shammah ne spune că prezența lui Dumnezeu este tot ce avem nevoie.

Mai ții minte când simpla prezență a mamei sau a tatălui tău era suficientă ca să te liniștești și să capeți încredere? Teama, singurătatea, neajutorarea dispăreau când erau ei lângă tine, nu-i așa? În cele mai grele clipe ale poporului Israel, răspunsul lui Dumnezeu a fost mereu același: „Eu sunt aici.” Acele cuvinte garantau că nevoile lor aveau să fie împlinite din belșug!

Astăzi, Dumnezeu îți spune și ție: „Eu sunt aici și „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nici înălțimea, nici adâncimea” și nimic altceva din toată creația nu te vor despărți de dragostea Mea!” (vezi Romani 8:38-39). Această promisiune este suficientă pentru oricine. Ia-o și, de azi, du-o cu tine în fiecare zi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 3:1-21

Temător, dar presat de nevoile sufletului, Nicodim urmează să-L întâlnească pe Cel care este Viaţa şi Lumina (cap. 1.4,5). Acest mai‑mare al iudeilor, ilustru învăţător al lui Israel, află de la Învăţătorul venit de la Dumnezeu un adevăr pe cât de străin, pe atât de umilitor pentru el, anume că nici calităţile, nici cunoştinţele, nici vreuna din capacităţile sale omeneşti nu-i dau dreptul la Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru că, de îndată ce păşim în lume prin naştere naturală, o altă naştere ne este necesară pentru a intra în acest domeniu spiritual, cel al familiei lui Dumnezeu!

Găsim doi de „trebuie” în răspunsul Domnului. Unul se aplică omului: „trebuie să fiţi născuţi din nou”. Celălalt, în opoziţie acerbă cu cel dintâi, se referă la Însuşi minunatul nostru Mântuitor: „trebuie să fie înălţat Fiul Omului”. Înălţarea lui Isus Hristos prezentată pe cruce, dacă o privesc prin credinţă, mă salvează de la pierzarea veşnică (v. 14,15; comp. cu Numeri 21.8,9), iar dacă o contemplu, mă învaţă să cunosc dragostea lui Dumnezeu pentru lume (deci pentru mine personal) şi dovada supremă pe care a făcut-o prin aceasta. Lumea nu va fi judecată fără să fi fost mai întâi iubită. Întreaga evanghelie este cuprinsă în acest minunat verset 16! Este mijlocul de salvare pentru păcătoşi fără număr ~ şi acesta n‑ar trebui niciodată să înceteze să ne copleşească sufletele!