Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel care merge plângând, purtând sămânța de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-și snopii.

Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, spunând: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi”.

Psalmul 126.6; Luca 19.41,42

Acesta a fost un timp de suferință pentru Domnul nostru binecuvântat. Vreme de trei ani, El slujise cu credincioșie în mijlocul poporului Său iubit, Israel. Îi hrănise pe cei flămânzi, le dăduse vedere orbilor și îi vindecase pe toți cei care fuseseră aduși la El. Totuși, inimile lor au rămas împietrite și L-au lepădat. N-au vrut ca acest Om drept și minunat să domnească peste ei. Aceasta dovedește starea păcătoasă incurabilă a inimii omenești. Ieremia ne amintește că „inima este nespus de înșelătoare și fără nicio speranță de vindecare” (Ieremia 17.9).

Se ostenise Domnul în zadar? Cu siguranță că nu! El Se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-Și snopii. Aceasta va fi o zi de biruință pentru El și pentru toți cei ai căror ochi au fost deschiși prin harul Său. Domnul îngăduie ca cei ai Lui să treacă prin ape adânci, însă acest lucru nu va fi în zadar, fiindcă El este la lucru. El știe cât să încălzească cuptorul pentru a ne modela potrivit voii Sale. Cu cât durerea este mai profundă, cu atât binecuvântarea rezultată va fi mai mare.

În timpul de acum, Domnul dorește ca cei ai Lui să pătrundă în gândurile și în simțămintele Sale, să plângă și să fie cuprinși de o întristare evlavioasă. Oricine se mândrește cu o poziție corectă nu se află de fapt în ea. Numai Hristos îi poate susține pe aceia ai căror ochi sunt îndreptați doar asupra Lui. „Să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței” (Evrei 12.1,2).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. Se naște ca o floare și este tăiat; fuge ca o umbră și piere.

Iov 14.1,2

Un singur ban de cheltuit!

Mama era la cumpărături cu fetița ei și i-a promis că îi va cumpăra câteva dulciuri. Ea s-a uitat cu atenție la vitrinele încărcate cu tot felul de bunătăți. Mai întâi și-a dorit un anumit fel de bomboane. Tocmai când vânzătorul era gata să se ducă după ele, ea și-a schimbat părerea și și-a dorit un alt sortiment. Mama, obosită și puțin enervată de nehotărârea fetiței, i-a spus: „Dragă, grăbește-te și ia o hotărâre!”. Dar fetița i-a răspuns: „Mamă, n-am decât un singur ban de cheltuit!”.

„Un singur ban de cheltuit!” Aceste cuvinte ne conduc la marele adevăr că avem o singură viață de trăit. Luminați de Cuvântul lui Dumnezeu, să fim înțelepți, folosind cu chibzuință acest unic bun – viața!

Pe bună dreptate, la începutul secolului al XIX-lea, un creștin spunea: „Trebuie să trec prin lumea aceasta o singură dată. Orice bunătate pe care aș putea-o arăta vreunei ființe omenești, acum trebuie să o fac și să nu o amân, pentru că nu voi mai trece pe calea aceasta”.

În dragostea Sa părintească față de o lume pierdută în păcate, Dumnezeu a oferit o cale de salvare în această viață. Această Cale este Fiul Său care Și-a jertfit viața pentru toți aceia care cred în El.

Citirea Bibliei: Geneza 44.1-17 · Psalmul 31.10-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU EXISTĂ SARCINI ÎNJOSITOARE – Fundația S.E.E.R. România

„Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31).

Psalmistul David a scris: „Eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!” (Psalmul 84:10). În acord cu aceste cuvinte, Joni Eareckson Tada a scris: „Elsie conduce un centru pentru tinerele care au renunțat la viața de prostituție și de traficante de droguri pe străzile Hollywood-ului. Ea merge pe străzi, propovăduiește Evanghelia și le conduce pe aceste fete la Hristos. Dacă aceste fete, proaspăt convertite, doresc să-și schimbe viețile și să se dedice unor noi responsabilități, ele au un loc în căminul lui Elsie. Pam este una dintre ele. Ea este o creștină cu spirit blând, dar are urme de lupte cu cuțitul pe trupul său și de ace de heroină. Brațele sale sunt pline de tatuaje. I-am simțit bucuria și profunda apreciere când a explicat care-i sunt atribuțiile: „Frec toaletele și băile. Asta e slujba mea și îmi place”! Această femeie tânără era atât de mulțumitoare că are unde să stea, că mediul ei este sigur și că poate să fie folositoare Împărăției lui Dumnezeu, încât o zi de slujire în căminul lui Elsie era mult mai bună decât o mie de zile trăite în goana sordidă după plăceri distrugătoare! Spiritul ei smerit față de îndatorirea sa și plăcerea pe care o simțea când curăța toaletele izvorau din conștientizarea rolului său în trupul lui Hristos. Puțini credincioși au un trecut ca al lui Pam, însă zilnic fiecare dintre noi ne suflecăm mânecile pentru a face treburi de slugă, ori sarcini domestice: schimbăm uleiul de la mașină, schimbăm cartușul de la imprimantă, schimbăm scutecele pruncilor sau ale celor vârstnici.” Așadar, care este atitudinea ta față de sarcinile înjositoare? Când „Îl slujești pe Domnul cu bucurie” (vezi Psalmul 100:2), găsești împlinire în fiecare dintre sarcinile de zi cu zi – pentru că îți aduci aminte pentru cine lucrezi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 19:11-28

Această parabolă ne prezintă deopotrivă respingerea Domnului Isus ca Împărat (v. 14) şi responsabilitatea alor Săi în timpul absenţei Sale. În parabola talanţilor din Matei 25, fiecare rob primise o sumă diferită, după cum hotărâse stăpânul în suveranitatea lui, iar răsplata era aceeaşi. Aici, dimpotrivă, fiecărui rob îi este încredinţată câte o mină (monedă de argint), în timp ce răsplata este proporţională cu lucrarea. Fiecărui credincios, Dumnezeu îi dăruieşte aceeaşi mântuire, acelaşi Cuvânt, acelaşi Duh, fără a mai vorbi de variatele haruri împărţite la fiecare. Ca răspuns, nu toţi au aceeaşi râvnă să valorifice aceste daruri spre gloria Stăpânului lor absent, pentru că secretul slujirii este dragostea probată pentru Cel pe care-L slujim.

Cu cât este mai mare dragostea, cu atât mai mare este devotamentul.

Pentru că îşi ura stăpânul, considerându-l prea aspru şi prea nedrept, cel de-al treilea rob nu a lucrat pentru el. Acesta îi reprezintă pe toţi aşa–zişii creştini de la care Dumnezeu va lua ceea ce păreau să aibă (v. 26). Ce regretabil este însă când chiar adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, primind darurile, refuză totuşi să slujească, lipsindu–L pe Domnul şi, în final, pe ei înşişi de roadele de care s-ar fi putut bucura împreună cu El!

DOMNUL ESTE APROAPE

Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare.

Geneza 12.2

Oamenii lumii acesteia caută să-și facă un nume mare; ei spun: „Să ne facem un nume” (Geneza 11.4). Dumnezeu însă le spune celor care se separă de rău: „Te voi binecuvânta și voi face numele tău mare”.

Tendința inimilor noastre naturale este ca întotdeauna să căutăm să ne facem un nume, iar carnea se va folosi de orice lucru, chiar și de lucrurile lui Dumnezeu, pentru a se înălța. Această tendință s-a văzut și la ucenicii Domnului, când ei s-au certat cu privire la care dintre ei trebuia să fie socotit cel mai mare.

Împrăștierea oamenilor la Babel, diviziunile existente în creștinătate și certurile din poporul lui Dumnezeu pot fi toate atribuite acestei rădăcini: vanitatea cărnii care caută să se mărească pe sine.

Domnul Isus S-a smerit și „de aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2.9). Dumnezeu I-a făcut Numele mare, iar celui care se smerește și care Îl urmează pe Domnul afară din tabără, Dumnezeu îi spune: „Voi face numele tău mare”. Dumnezeu îi poate face celui credincios un nume mult mai mare în lumea gloriei Sale, decât și-l poate face el însuși în această lume rea.

Dacă există sinceritate, va fi recunoscut faptul că adevăratul motiv pentru care mulți rămân într-o poziție falsă este dorința secretă de a fi mari, pentru care ei se dau înapoi de la o cale a obscurității și a anonimatului, care se află afară din lumea religioasă prezentă. Putem vedea atât în Scriptură, cât și în experiența de zi cu zi că cei care au fost cu adevărat mari, din punct de vedere spiritual, în poporul lui Dumnezeu, au fost cu toții oameni care s-au separat de rău – oameni care au răspuns chemării lui Dumnezeu – în timp ce depărtarea de la drumul separării a condus la pierderea influenței și a întregii măreții spirituale adevărate.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ține minte aceste lucruri … Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.

Isaia 44.21,22

Tabloul readus la forma inițială

Ultima lucrare a pictorului Sanzio Rafael, o adevărată capodoperă, a fost „Transfigurarea” (Schimbarea la față). În anul 1802, la porunca lui Napoleon, pictura a fost dusă la muzeul Luvru din Paris, unde i s-au aplicat câteva straturi de lac de protecție. Cu vremea, din cauza straturilor de protecție, pictura a început să devină întunecoasă. În anul 1972, directorul general al obiectelor de artă din Vatican a hotărât să curețe pictura. Rezultatul a fost uimitor. Cerul din pictură, care devenise un verde murdar, a revenit prin curățare la albastrul unui cer senin. La fel și celelalte culori au apărut vii, de parcă tabloul atunci ar fi fost pictat, și astfel a fost readus la forma inițială.

Dumnezeu vrea să facă mult mai mult cu fiecare om în parte. Toți am păcătuit și suntem murdari de păcate; tabloul moral al tuturor oamenilor este schimonosit de necurăția păcatelor. Pentru a ne readuce la acea stare fericită în care a fost primul om înainte de căderea în păcat și chiar mai mult, Dumnezeu ne oferă tuturor unica șansă de curățire: sângele vărsat pe cruce al Fiului Său. „În El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Efeseni 1.7). Răscumpărarea este lucrarea lui Hristos prin care noi suntem eliberați de robia și vinovăția păcatului, fiind introduși într-o viață cu totul nouă. Să venim cu toții la acest Mântuitor care nu obosește iertând!

Citirea Bibliei: Geneza 43.16-34 · Psalmul 31.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PE GENUNCHI ÎL ÎNTÂLNEȘTI PE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui”. (Psalmul 34:6)

Dumnezeu este la depărtare de… o rugăciune de noi! J.C. Penny nu mai este pe pământ, dar mii de magazine din America și din lume îi poartă în continuare numele. De când era copil, a fost interesat de un singur lucru: să câștige bani. A lucrat ca funcționar, cu un salariu de 6 dolari pe săptămână, dar ambiția sa era să câștige 100.000 de dolari. Când și-a atins acest obiectiv, a resimțit o oarecare satisfacție, dar numai temporar – și în scurt timp a decis că trebuie să ajungă la 1 milion de dolari!

Apoi în viața lui a apărut o tragedie: soția sa a contactat o răceală care s-a transformat în pneumonie, iar aceasta i-a cauzat moartea. El a spus mai târziu: „Când a murit ea, lumea s-a prăbușit în jurul meu. Pusesem bazele unei mari companii, eram un om de succes în ochii oamenilor, acumulasem bani – dar care a fost scopul tuturor acestora? M-am simțit batjocorit de viață, și chiar de Dumnezeu!” În scurt timp, el a ajuns la ruină financiară și a căzut într-o depresie profundă. În acel moment, el s-a întors la Dumnezeu și a experimentat o transformare miraculoasă. El va declara apoi: „Când Dumnezeu m-a smerit și am ajuns să conștientizez faptul că depind de El, a fost ca o lumină care mi-a înseninat ființa. Nu pot s-o descriu altfel, decât ca pe-o iluminare spirituală care mi-a schimbat viața!”

Lucrurile s-au năruit și în viața ta? Ești căzut, și te întrebi dacă vei mai fi în stare, vreodată, să te ridici? Întoarce-te la Dumnezeu; doar o rugăciune te desparte de El. Psalmistul David te încurajează s-o rostești, pentru că atunci „Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui.” Ce a făcut Dumnezeu pentru David și pentru atâția alții, va face și pentru tine – astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 18:35-43; 19:1-10

Vizita Domnului Isus la Ierihon este, probabil, unica ocazie dată acestor doi oameni de a-L întâlni. În pofida obstacolelor, ei au ştiut să nu se lipsească de ea (comp. cu cap. 16.16).

Să ne gândim la acest orb; el nu-L poate vedea pe Mântuitorul care trece şi, în plus, mulţimea caută să-l facă să tacă; cu toate acestea, el strigă şi mai tare şi primeşte răspuns pentru credinţa lui. Cât despre Zacheu, mica lui statură şi aceeaşi mulţime care se îmbulzeşte în jurul lui Isus îl împiedică să-L vadă. Atunci aleargă pentru a depăşi convoiul şi, fără să-i pese de ce vor spune unii, se suie într-un pom. Şi el învinge piedicile şi ce răsplată primeşte! Ne putem închipui cât de surprins şi de bucuros a fost să se audă chemat pe nume şi invitat să coboare degrabă pentru a-L primi pe Domnul în propria lui casă.

Drag prieten, acum Isus trece din nou pe lângă tine, aducând mântuirea (v. 9). Nu te lăsa oprit nici de neputinţele tale fireşti, nici de formele unei false religii care, asemenea acestei mulţimi, te împiedică să-L vezi pe Isus aşa cum este, nici, cu atât mai mult, de teama părerii altora. Stăpânul te cheamă pe nume: „Astăzi trebuie să rămân” în inima ta. Îl vei lăsa să treacă mai departe?

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generațiile veacului veacurilor! Amin.

Efeseni 3.20,21

Doxologiile din Noul Testament (6) – Puterea care lucrează în noi

V-ați imaginat vreodată ceva cu adevărat măreț pe care Dumnezeu l-ar putea face pentru voi? Ei bine, orice ne-am imagina, Dumnezeu are pentru noi ceva „nespus mai mult”, mai presus de orice am cere sau am gândi noi.

Această doxologie încheie o paranteză lungă, care începe de la versetul 2 al capitolului și în care ne este revelată taina minunată a lui Hristos și a Adunării, care n-a fost cunoscută de profeți, dar care a fost acum revelată prin slujirea lui Pavel (Efeseni 3.3-9). Suntem mădulare ale unui lucru cu totul nou, ale trupului lui Hristos, ceea ce nu are nimic de-a face cu deosebiri de ordin geografic, etnic sau religios – așa ceva este cu mult mai presus de tot ceea ce și-ar fi putut imagina cineva sau ar fi putut profeți.

Nu numai atât, ci există și o putere „care lucrează în noi”. Această putere a lucrat față de noi atunci când Hristos a murit și a fost înviat și așezat la dreapta lui Dumnezeu (Efeseni 1.19). Acum această putere lucrează în noi. Cum poate fi așa ceva, când eu nu simt nimic de felul acesta? De fapt, sunt zile pline de teamă, de descurajare, de deprimare și de multe alte simțăminte asemănătoare. Unde este deci această putere? Trebuie să știm că aici nu este vorba de o chestiune de simțăminte, ci de realitatea faptului că Dumnezeu Duhul Sfânt locuiește în noi, fiind puterea care ne oferă cunoașterea acestei noi poziții, ca o realitate prezentă pentru noi (Efeseni 2.22). Apostolul se închină lui Dumnezeu la gândul acestei puteri exercitate în beneficiul celor păcătoși și al implicațiilor ei pentru viitorul nostru: „A Lui fie gloria … pentru toate generațiile veacului veacurilor!”. Nu trebuie să așteptăm însă până vom ajunge în cer, ci putem încă de pe acum să-I dăm glorie, începând din această zi a Domnului și continuând cu întreaga săptămână.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci printr-un singur Duh, noi toți am fost botezați într-un singur trup … și toți am fost adăpați ­dintr-un singur Duh.

1 Corinteni 12.13

Lucrarea Duhului Sfânt

Deja în Vechiul Testament citim despre lucrarea Duhului Sfânt, de exemplu la creație: „Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste întinderea apelor” sau „Să facem om după chipul Nostru” (Geneza 1.2,26). Când le-au comunicat oamenilor cerințele lui Dumnezeu, profeții au fost „conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1.21).

Însă niciodată Duhul lui Dumnezeu nu a locuit ca Persoană pe pământ, așa cum o face acum în „Adunarea lui Dumnezeu”, în totalitatea credincioșilor și în fiecare credincios. Desigur, gloria lui Dumnezeu a venit din cer și a umplut Locul Sfânt în pustie și mai târziu templul. După ce Dumnezeu a retras această glorie din templu, Duhul a mai lucrat în anumite împrejurări.

Dar adevărul că Duhul Sfânt va fi trimis din cer pe pământ pentru a locui în ucenici și în Adunarea lui Dumnezeu a fost nou. După înălțarea lui Hristos la cer, a venit Duhul Sfânt și atunci a luat ființă „Trupul lui Hristos” care îi cuprinde pe toți credincioșii de pe pământ. Acum, toți am fost botezați într-un Trup în acest un Duh și fiecare în parte este adăpat de acesta.

Este un har deosebit că Duhul lui Dumnezeu, acest Mângâietor și Conducător divin, locuiește în noi, ne călăuzește în tot adevărul, ia din bogățiile lui Hristos și ni le vestește (Ioan 16.13,14)!

 

Citirea Bibliei: Geneza 43.1-15 · Psalmul 30.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND NE RUGĂM – DUMNEZEU LUCREAZĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Rugaţi-vă neîncetat”. (1 Tesaloniceni 5:17)

Iată două lucruri uimitoare cu privire la rugăciune:

1) Dumnezeu ascultă atunci când ne rugăm! „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (vezi Marcu 11:24). Este posibil să nu ai prea multă influență în societate, dar când te apleci în rugăciune, Dumnezeu ascultă.

2) Ne rugăm prea arareori! Noi avem cel mai mare privilegiu pe care ni-l putem imagina: avem acces la centrul de control al universului! Și cu toate acestea, îl folosim așa de rar! Iar lenea noastră în rugăciune Îl surprinde pe Dumnezeu. Iată ce ne spune Dumnezeu prin profetul Ezechiel: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!” (Ezechiel 22:30). Când a aflat că Sodoma și Gomora urmau să fie distruse, Avraam nu s-a grăbit să anunțe locuitorii celor două cetăți. Nu, el a ales „să stea înaintea Domnului” (vezi Geneza 18:22). Când Dumnezeu a spus că vițelul de aur va cauza pedeapsa cu moartea pentru întregul popor Israel, Moise a mijlocit și i-a salvat. O parafrazare a versetului 11 din Exodul 32 spune așa: „Moise a încercat să-L liniștească pe Dumnezeul său.” Fineas, nepotul lui Aaron, L-a rugat pe Dumnezeu să nu trimită urgia și a fost ascultat (vezi Psalmul 106:30).

S-ar putea să te întrebi: „De ce trebuie pus un accent așa de mare pe rugăciune?” Simplu: pentru că atunci când lucrăm, noi lucrăm… dar când noi ne rugăm, Dumnezeu lucrează! Sfânta Scriptură atribuie rugăciunii puteri care ne taie respirația: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19). Cunoașteți vreo altă activitate care să promită asemenea rezultate?

Ne-a chemat oare Dumnezeu să predicăm neîncetat? Nu! Sau să avem întâlniri de comitet și grupe de studiu biblic neîncetat? Nu! Dar El ne-a chemat să ne rugăm neîncetat. Ajută-ne, Doamne!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 18:18-34

În faţa acestui mai-mare al poporului, aparent înzestrat cu cele mai nobile calităţi, toţi în afară de Isus nu s–ar fi dat înapoi de la a spune: iată–l pe unul care–mi face cinste, un ucenic distins, pe care trebuie să caut să-l reţin. Dumnezeu însă priveşte la inimă (1 Samuel 16.7) şi Domnul tocmai o va cerceta pe a acestui om.

„Ce trebuie să fac?” (v. 18) a fost întrebarea sa. Pe acest teren, Isus nu poate decât să-i amintească de lege. Dar pentru ce ar fi furat el, câtă vreme era bogat? Pentru ce ar fi ucis sau ar fi depus mărturie mincinoasă, cât timp avea de păstrat o reputaţie bună? Pentru ce şi-ar fi lipsit părinţii de a-i onora, de vreme ce-i lăsaseră, probabil, o frumoasă moştenire? De fapt, el încălca cea dintâi poruncă, pentru că făcuse din bogăţiile sale dumnezeul lui (Exod 20.3). Tristeţea acestui om, care din punct de vedere omenesc avea totul pentru a fi fericit: poziţie socială, avere imensă şi tinereţe pentru a se bucura de ea, arată celor care tânjesc după astfel de avantaje că nimic din toate acestea nu dau fericirea. Dimpotrivă, dacă inima se leagă de ele, acestea îl împiedică să-L urmeze pe Isus şi să aibă parte de viaţa veşnică. El Însuşi a mers să împlinească lucrarea care ne permite accesul acolo. Versetele 32 şi 33 ne spun prin fiecare expresie a lor, dacă medităm la ele: aşa a suferit Isus pentru mine.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Crucea (2)

Dumnezeu a fost glorificat la cruce într-o manieră și într-o măsură în care nu mai fusese niciodată până atunci. Când Hristos a fost făcut păcat pentru mine la cruce, în acele momente a dovedit lumii că șarpele a mințit atunci când a insinuat că Dumnezeu nu-l iubea cu adevărat pe om. Adam și Eva au păcătuit crezându-l pe șarpe. Mai mult, Domnul a dovedit că plata păcatului este moartea. Când El a plătit pentru păcat, murind în locul nostru, Dumnezeu a fost dovedit a fi drept și a fost glorificat.

Hristos a suferit pe deplin judecata pe care noi am meritat-o, în toată severitatea ei, chiar dacă El era sfânt și nevinovat. Judecata lui Dumnezeu nu a fost atenuată de faptul că El era Fiul Său. Pe cruce, El a oferit dovada supremă despre dragostea lui Dumnezeu. Mai înainte, Dumnezeu declarase: „Acesta este Fiul Meu preaiubit”. Totuși, atunci când Fiul a strigat: „Pentru ce M-ai părăsit?”, nu a venit niciun răspuns din cer. El era părăsit, iar acest lucru îl putem înțelege doar atunci când recunoaștem că Hristos a fost părăsit fiindcă Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, ca să nu pierim. Vreme de patru mii de ani, această dragoste a fost manifestată prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de oameni, în general, și față de poporul Său pământesc, în particular. La cruce a fost demonstrat clar ceea ce afirmă Romani 5.8: „Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi”. Prin urmare, dacă Satan ne spune: «Nu este adevărat că Dumnezeu te iubește», putem privi la cruce. Un Dumnezeu care Îl judecă pe singurul Său Fiu, pentru ca noi să nu fim judecați, este cu siguranță un Dumnezeu plin de dragoste.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după cuvântul Tău.

Psalmul 119.41

„Terapie” biblică

Biblia nu este o carte cuprinzând rețete de fericire, însă cine o citește cu atenție găsește mângâiere în orice situație s-ar afla. Printre multele promisiuni ale lui Dumnezeu sunt presărate răspunsuri pentru toți aceia care vin cu întrebările lor la El.

Teamă de viitor: „Deci nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» … Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate aceste lucruri” (Matei 6.31,32).

Lipsă de putere: „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic” (Isa­ia 40.29).

Îngrijorări: „Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, faci să fiu în siguranță în locuința mea” (Psalmul 4.8).

Teamă de catastrofe: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54.10).

Teamă de bătrânețe: „Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini” (Isaia 46.4).

Citirea Bibliei: Geneza 42.27-38 · Psalmul 29.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂ-ȚI GÂNDIREA! – Fundația S.E.E.R. România

„Te vei întinde la dreapta şi la stânga…” (Isaia 54:3).

Dumnezeu a spus poporului Său: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19). Deci, dacă ești în căutarea unei viziuni de la Dumnezeu sau dacă te rogi s-o extindă pe cea pe care ți-a dat-o deja, tu trebuie să-i faci loc la nivel mental. „Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitorile locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile, şi întăreşte-ţi ţăruşii! Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga” (Isaia 54:2-3).

Cineva a spus că visele vin întotdeauna cu o mărime mai mare, ca să-ți vină bine când vei crește! Nu te mulțumi cu mediocritatea – la locul de muncă, în relații sau în umblarea ta cu Dumnezeu. Mark Twain a spus: „Peste douăzeci de ani vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut, decât de cele pe care le-ai făcut. Așa că dezleagă parâmele. Depărtează-te de portul în care stai ancorat în siguranță. Prinde vântul. Explorează. Visează. Descoperă!” Chiar dacă în trecutul tău ai avut o dependență, sau ai suferit de sărăcie, depresie, abuz sau stimă de sine scăzută, Dumnezeu te poate ajuta să te ridici și să pui capăt mentalității de om învins. În vremurile biblice, din pieile animalelor se făceau recipiente pentru băutură. La început, ele erau flexibile și se putea lucra ușor cu ele, dar cu timpul, deveneau rigide și își pierdeau extensibilitatea. De aceea Domnul Isus a spus: „…Nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi…” (Matei 9:17). Aruncă deci burdufurile vechi! Dumnezeu nu va infuza idei noi într-o minte fosilizată, dar îți va schimba viața, când gândirea ta va fi în acord cu a Sa!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 18:1-17

Parabola cu văduva şi cu judecătorul nedrept ne încurajează să ne rugăm cu perseverenţă (Romani 12.12b; Coloseni 4.2). Într–adevăr, dacă un om rău sfârşeşte prin a se lăsa înduplecat, cu atât mai mult va interveni Dumnezeul dragostei pentru a-i scăpa pe „aleşii Săi”! Uneori El zăboveşte să o facă, pentru că fructul pe care-l aşteaptă nu este copt, dar să nu uităm că El Însuşi uzează de răbdare (sau de amânare) doar constrâns, câtă vreme dragostea din inima Lui Îl impulsionează să acţioneze în grabă (v. 7b). Va veni un timp, cel al necazului celui mare, când acest pasaj va prinde întreaga sa forţă pentru aleşii din poporul iudeu.

Fariseul cel plin de sine, care prezintă înaintea lui Dumnezeu propria dreptate, şi vameşul care se ţine deoparte, profund convins de păcat, sunt, din punct de vedere moral, descendenţii lui Cain şi ai lui Abel (dar acesta din urmă se ştia îndreptăţit). Singurul titlu care ne dă dreptul să ne apropiem de Dumnezeu este acela de păcătos. Este umilitor pentru om să fie nevoit să lase deoparte atât lucrările lui (v. 11), cât şi raţionamentele lui, înţelepciunea lui, experienţa lui. Dar adevărurile divine ale împărăţiei nu pot fi însuşite decât prin credinţa curată, simplă, căreia încrederea copilaşului ne oferă o imagine atât de mişcătoare. Va găsi Domnul în noi o asemenea credinţă atunci când va veni? (v. 8).

DOMNUL ESTE APROAPE

Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El. Dacă Dumnezeu este glorificat în El, și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și Îl va glorifica îndată.

Ioan 13.31,32

Crucea (1)

Din grădina Ghetsimani, Domnul a mers la cruce. A fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. A fost atât de ascultător, încât a făcut voia lui Dumnezeu chiar și atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46; Psalmul 22.1). El a fost singurul care a putut întreba aceasta, fiindcă Îl glorificase pe Dumnezeu în întreaga Sa viață și fusese perfect ascultător. Această ascultare L-a condus la cruce, unde El, Mielul, a fost părăsit de Dumnezeu. El a spus: „Părinții noștri s-au încrezut în Tine; s-au încrezut și Tu i-ai scăpat. Au strigat către Tine și au fost salvați; s-au încrezut în Tine și n-au fost dați de rușine. Dar eu sunt vierme, și nu om: ocara oamenilor și disprețuitul poporului” (Psalmul 22.4-6).

Acolo, pe cruce, Dumnezeu a așezat asupra Lui toate nelegiuirile noastre – păcatele tuturor celor care aveau să creadă în El. A fost făcut păcat pentru noi, pentru ca Dumnezeu să poată judeca acest păcat cu dreptate, noi fiind prin aceasta făcuți dreptatea lui Dumnezeu. Deși acesta nu este subiectul nostru acum, nu putem să nu-l menționăm: Domnul nostru a purtat acolo toate păcatele tuturor celor care aveau să creadă în El. Acum însă nu ne ocupăm cu dragostea Domnului pentru noi, ci cu dragostea Lui pentru Tatăl.

Când atârna pe cruce, apăsat de povara cumplită a păcatelor noastre, Domnul a strigat: „M-au înconjurat rele fără număr, nelegiuirile mele m-au ajuns și nu pot să le privesc; sunt mai multe decât perii capului meu și inima mea m-a părăsit” (Psalmul 40.12). În acele momente de adâncă durere, El a mai spus: „Totuși Tu ești Cel Sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalmul 22.3).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Boul își cunoaște stăpânul și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu înțelege.

Isaia 1.3

Credincioșia unui câine

Medicii nu-i mai dădeau nicio șansă tinerei mame cu patru copii. La numai 26 de ani, mama și-a părăsit copiii ei dragi. După înmormântare, copiii au rămas ore în șir în genunchi lângă mormânt aranjând florile. Apoi, strânși în jurul tatălui, s-au întors acasă cu jalea în suflet. Copleșiți de cele întâmplate, seara n-au observat lipsa câinelui lor, care n-a venit să-și primească porția de mâncare. După aceea l-au căutat peste tot, i-au întrebat pe toți vecinii, dar fără niciun rezultat; câinele era de negăsit. După câteva zile, când copiii s-au dus la cimitir, l-au găsit pe câine leșinat de foame pe mormântul mamei lor. Cu toate insistențele copiilor, devotatul animal nu a plecat de acolo, ci a rămas lângă mormânt, așteptând-o pe aceea care l-a mângâiat și care l-a hrănit atâția ani. În fiecare zi, copiii mergeau și îi duceau de mâncare, cu speranța că într-o zi câinele va înțelege și va accepta că stăpâna lui nu se va mai întoarce niciodată.

Credincioșia acestui câine față de stăpâna sa trebuie să ne dea de gândit. Care este atitudinea noastră față de Dumnezeu? Ne mândrim cu numele de creștini, dar nu ascultăm de Stăpânul nostru! Dumnezeu Și-a arătat dragostea față de noi la crucea de pe Golgota în jertfirea Fiului Său. Ne arătăm și noi credincioșia față de El sau ne comportăm cu indiferență asemenea poporului Israel în vechime?

Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI DESCOPERI CHEMAREA – Fundația S.E.E.R. România

„Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul…” (Faptele Apostolilor 13:2).

Sunt cuvintele scrise de Luca, în Sfânta Scriptură: „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece” (Faptele Apostolilor 13:2-3)

Cel puțin trei lucruri putem învăța din textul acesta:

1) Barnaba și Saul se aflau la biserică (slujeau), atunci când i-a chemat Dumnezeu. Duhul Sfânt vorbește și astăzi când ne strângem laolaltă să ne rugăm, să ne închinăm și să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Unul dintre motivele pentru care nu avem o direcție clară în viețile noastre este că nu ne aflăm în locul în care Dumnezeu ne poate vorbi în mod obiectiv prin Cuvântul Său, și în mod subiectiv prin Duhul Său.

2) Chemarea lor a fost confirmată de slujitorii bisericii. Cei care și-au pus mâinile peste Pavel și Barnaba, confirmându-le chemarea, erau slujitorii bisericii din Antiohia, care și-au pus timp deoparte ca să se roage, să postească și să caute voia lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt un dar! Ei nu-ți vor spune ce vrei tu să auzi, ci îți vor spune ce trebuie să auzi. Ei te vor sfătui, te vor mustra și te vor mângâia, când vei avea nevoie, și vor confirma voia lui Dumnezeu cu privire la tine. Așadar, ai tu astfel de relații în viața ta? Dacă nu, ocupă-te de asta și caută-le!

3) Dumnezeu nu Se joacă „de-a v-ați ascunselea” cu voia Sa pentru viața ta. Dumnezeu i-a chemat pe Pavel și pe Barnaba pe nume. Da, El îți știe numele, știe unde locuiești și în ce situație te afli. Ghedeon treiera grâu într-un teasc (pentru a-l ascunde de madianiți), iar Petru se afla la pescuit – când i-a chemat Dumnezeu. Lipsa ta de experiență în lucrare nu-L limitează pe Dumnezeu. De ce? Deoarece Dumnezeu nu-i cheamă pe cei calificați, ci El îi califică pe cei chemați! Așadar, așteaptă să auzi glasul Domnului, și – la vremea potrivită – El te va chema!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 17:20-37

Contrar oricărei logici, fariseii se preocupă de momentul când va veni împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce refuză să–L recunoască şi să–L primească pe Împăratul care Se găseşte în mijlocul lor (v. 21). Împărăţia lui Dumnezeu, amintită deseori în Evanghelia după Luca, este sfera sau teritoriul în care drepturile lui Dumnezeu sunt recunoscute. Ea cuprinde în primul rând cerul şi din acest motiv găsim, în special în Evanghelia după Matei, expresia de „împărăţia cerurilor”, dar ea trebuia să se întindă şi peste Israel şi peste pământ.

Împăratul însă, pentru a–Şi pune la încercare supuşii, vine între ei sub o înfăţişare smerită, fără să izbească privirile: „nu în mod văzut” (v. 20); şi, venind în felul acesta, El a fost respins. Care este rezultatul? Faptul că împărăţia nu mai există decât sub forma ei cerească! Ea se va stabili, desigur, pe pământ, într–un moment care va veni, dar prin judecăţi. Acestea vor fi neaşteptate şi cumplite. Potopul şi nimicirea fulgerătoare a Sodomei sunt ilustrări solemne ale acestui fapt (iar v. 27–30 ar putea caracteriza la fel de bine şi epoca actuală). Totodată există şi un alt teritoriu, în care drepturile morale ale Domnului sunt recunoscute încă de acum: sunt inimile celor care-I aparţin. Drag prieten, este şi inima ta o „provincie” a împărăţiei lui Dumnezeu?

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus.

Romani 8.1

Când omul a fost așezat în responsabilitate în Eden, cel dintâi lucru pe care l-a făcut a fost să cadă. El a arătat neîncredere în Dumnezeu chiar înainte de a veni pofta. L-a ascultat pe Satan, a pus la îndoială dragostea lui Dumnezeu, a mâncat din fructul oprit și a căzut. Apoi a venit legea; omul a călcat-o, făcându-și vițelul de aur. La urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, zicând: „Vor primi bine pe Fiul Meu!”. Dar „acum ei au văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu!”. „L-au scos afară … și l-au omorât” (Matei 21.39). Acest fapt închide istoria responsabilității omului în Adam.

Când omul s-a arătat un păcătos și un călcător de lege, atunci Fiul omului a venit în lume, în har. Istoria morală a omului s-a sfârșit; dar harul nu s-a sfârșit.

„El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1.13). Aceasta prezintă scoaterea totală a noastră din locul în care eram. Nu doar că suntem născuți din Dumnezeu, că ni s-a dat viața, nici doar că sângele scump al lui Hristos (temelia tuturor binecuvântărilor) ne-a curățit de orice păcat. Este adevărat că sângele mi-a înlăturat păcatele și că sunt născut din Dumnezeu. Dar aici este prezentat ceva mai mult, anume că am fost strămutați din împărăția lui Satan în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Acesta este singurul loc în care împărăția este numită în felul acesta, în contrast cu cea a lui Satan. Am fost un sclav al lui Satan, dar am fost scos cu totul din această sclavie. Avem aici răspunsul la strigătul sufletului din Romani 7: „Cine mă va scăpa?”. El nu întreabă: «Cine mă va curăți?». Nu numai că sângele este acolo și că judecata nu mă mai poate atinge, ci mântuirea Domnului m-a curățit în întregime și m-a așezat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Suntem pierduți fără Hristos și, dacă este să avem vreo nădejde, trebuie să fim în Hristos. Și Dumnezeu ne-a așezat în Hristos.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7

El ne curățește de orice păcat

O femeie în vârstă de 73 de ani auzise o predică despre acest text din Sfânta Scriptură și a fost mișcată de acest cuvânt. Nu-i venea să creadă că scria: „de orice păcat”!

Niciun păcat – oricât de grav ar fi sau oricât de mult timp a trecut de când s-a întâmplat – nu este prea mare pentru a fi iertat! O vină deosebită o apăsa greu, ca o povară, chiar dacă trecuseră mai mult de patruzeci de ani de atunci. Dorind să aibă siguranță, a stat de vorbă cu predicatorul. „Este adevărat ceea ce ați spus? Iartă Dumnezeu și astăzi toate păcatele?”, a întrebat ea. El a confirmat: „Da, dacă vă mărturisiți în fața Lui toate păcatele și credeți că Isus Hristos a murit și pentru vina dumneavoastră! V-ați recunoscut păcatele înaintea lui Dumnezeu?”. — „Dar am păcătuit împotriva soțului meu”, a spus femeia, „oare mă va ierta totuși Dumnezeu?” — „Atunci recunoașteți vina și în fața soțului dumneavoastră.” Ezitând, ea a răspuns: „Din nefericire, acest lucru nu mai este posibil, deoarece soțul meu nu mai trăiește”. Apoi i-a povestit predicatorului că a fost necredincioasă față de soțul ei în timp ce el era la război.

Dumnezeu așteaptă să ne recunoaștem vina înaintea celor față de care ne-am făcut vinovați. Dar El ne iartă și atunci când în fața oamenilor nu ne mai putem recunoaște greșeala.

Această femeie a găsit iertarea și pacea cu Dumnezeu, pe care le-a dorit așa de mult.

Citirea Bibliei: Geneza 41.37-52 · Psalmul 27.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUPTĂ PENTRU EXCELENȚĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Am aflat că… la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.” (Daniel 5:14)

Chiar dacă Daniel trăia în robie, el a refuzat să fie mulțumit cu mediocritatea. Lucrul acesta l-a adus în atenția regelui Babilonului, care a spus: „Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.” Ce CV! Ce reputație! Și ce mustrare, pentru aceia dintre noi care preferă doar să supraviețuiască!

Biblia spune: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând” (Proverbele 22:24). Calea prin care te poți face remarcat și prin care poți avansa în viață este prin studiu, prin creșterea și perfecționarea setului de competențe. Întrebare: Ai o atitudine mediocră față de locul de muncă, față de relații și față de viață în general? Dacă așa stau lucrurile, gândește-te la frustrarea ta, dacă cei ce te servesc la masă ar avea atitudinea „merge și așa.” Dacă chelnerul ți-ar aduce mâncarea rece, sau băutura într-un pahar murdar? Crezi că te-ai plânge? Dacă răspunsul este da, imaginează-ți cum se simt oamenii când tu le oferi lucruri de proastă calitate și o atitudine de „puțin îmi pasă!”

Se spune că „excelența este ea însăși răsplata.” Da, vei fi răsplătit pentru excelență, însă cea mai mare răsplată va fi să știi că ai dat tot ce ai avut tu mai bun! Aristotel a spus: „Noi suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelența este, deci, nu un act, ci un obicei.” Observă viețile celor ce excelează în domeniile lor. Studiază-le obiceiurile și învață din ele. Identifică trăsăturile lor de caracter și caută să le dezvolți și în viața ta. De ce? Deoarece numai când îți dai toată silința să crești, Dumnezeu îți va încredința și mai mult!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 16:14-31

Isus le declară acestor farisei avari că Dumnezeu le cunoaşte inima şi că îi judecă altfel decât oamenii. Cele mai mari lucrări, cele mai spectaculoase reuşite şi cele mai puternice ambiţii pământeşti sunt înscrise sub cumplita apreciere pe care o face versetul 15: „o urâciune înaintea lui Dumnezeu”. Câte răsturnări de situaţii vom vedea pe lumea cealaltă! Domnul dă un exemplu tulburător. Acest bogat era, cu siguranţă, un administrator necredincios. Deşi îl avea pe aproapele lui la uşă, totuşi folosea pentru sine, în lux şi egoism, ceea ce-i dăduse Dumnezeu să administreze pe pământ. Acelaşi eveniment survine însă şi pentru bogat şi pentru sărac: este moartea; mai devreme sau mai târziu, fiecare o întâlnim. Şi această relatare, făcută de Cel care nu poate să mintă, ne arată că istoria noastră nu se sfârşeşte doar pentru atât. Ea mai are încă un capitol încheiat, din care Domnul, întorcând o clipă pagina, ne îngăduie să citim câteva rânduri. Ce descoperim noi din acest dincolo, cu privire la care atâţia oameni se întreabă înfioraţi? Un loc de fericire şi un loc de chin! Atunci va fi imposibil să treci dintr-un loc în altul, prea târziu pentru a crede şi de asemenea prea târziu pentru a vesti evanghelia.

„Iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie.

Iuda 24

„Aceluia care poate!” Aceasta este ceea ce oferă putere războinicului obosit. Slab și neajutorat în sine însuși, el privește cu credință către Cel care poate și astfel este făcut tare. Oricare ar fi dificultățile de pe cale, oricât de presărată ar fi cu capcane ale lui Satan, Dumnezeu poate să păzească sufletul care se încrede în El, ferindu-l de orice poticnire. David a știut aceasta atunci când a spus: „Chiar dacă umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, pentru că Tu ești cu mine” (Psalmul 23.4). Acest lucru este de ajuns pentru credință în ceasul cel mai întunecat și mai dificil. Poate nu văd la un pas înaintea mea, însă El vede sfârșitul încă de la început. El mă îndeamnă să mă încred în dragostea și în înțelepciunea Lui și, în felul acesta, în călăuzirea Lui.

Niciun credincios nu ar pune la îndoială faptul că Dumnezeu are putere să-l păzească cinci minute ca să nu se poticnească. Dar Cel care îl poate păzi cinci minute îl poate păzi și șaizeci. Iar Cel care îl poate păzi o oră îl poate păzi și douăzeci și patru. Iar Cel care îl poate păzi o zi îl poate păzi în toate zilele, dacă ochii și inima sa sunt fixate asupra Lui.

Pentru chiar acest scop a fost despărțit Domnul nostru Isus Hristos de păcătoși (Evrei 7.26), în mijlocul cărora El a umblat odinioară în har, pe pământ, ca Om neîntinat și cu neputință să fie întinat. El S-a rugat: „Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi [adică, Mă pun pe Mine Însumi deoparte], ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17.19). În felul acesta, El a devenit, în gloria cerească, Obiectul pentru inimile celor ai Săi, așa încât ei, trăind zilnic cu privirea ațintită spre El (Evrei 12.2), să poată fi păziți de orice poticnire. Și, fiindcă El are toate resursele de har necesare pentru calea credinței, sfârșitul este asigurat. El poate să ne prezinte fără vină înaintea Sa, în glorie. Acesta este un adevăr care aduce mare mângâiere și încurajare inimilor noastre.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Celui care îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții.

Apocalipsa 21.6

Fără bani și fără plată

În războiul hispano-american din anul 1898, Theo­dore Roosevelt, cel care mai târziu avea să ajungă președinte, avea sub comanda lui un regiment de soldați. Mâncarea era rea și mulți bărbați s-au îmbolnăvit. Roosevelt a aflat că în acele zile Crucea Roșie a primit fructe și legume proaspete. El a întrebat dacă se poate să i se vândă o parte din ele și chiar a fost dispus să le plătească el însuși. Dar nimeni nu a vrut să-i vândă nimic. Când a reclamat această atitudine, i s-a spus: „Trebuie doar să cereți!”. Roosevelt a rămas uimit și a spus zâmbind: „Atât de simplu? Atunci vă cer acum alimentele!” – și le-a primit gratuit.

Mulți fac aceeași greșeală când este vorba despre „darul harului lui Dumnezeu”, viața veșnică (Romani 6.23). Mântuirea se poate primi doar în dar! Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, și cel care nu are bani să vină, să cumpere și să mănânce. Veniți și cumpărați … fără bani și fără plată!” (Isaia 55.1).

Mândria noastră se opune, pentru că mai degrabă vrem să plătim, oricât de puțin ar fi, dar să dăm ceva. Dumnezeu este prea bogat în îndurare ca să ne vândă harul Său, iar noi suntem prea săraci ca să-l putem cumpăra. Dumnezeu „nu obosește iertând” și vine spre păcătos cu brațele deschise, pline de dragoste, de har și de îndurare (Isaia 55.7). Ce trebuie să facă păcătosul? Să meargă spre Dumnezeu cu brațele goale și să accepte ca un cadou darul mântuirii!

Citirea Bibliei: Geneza 41.14-36 · Psalmul 26.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CITEȘTI BIBLIA – Fundația S.E.E.R. România

„Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima…” (Psalmul 19:8).

Felul în care abordezi citirea Bibliei este crucial. Trebuie între altele să faci și aceste două lucruri:

1) Să te apropii de Scriptură cu onestitate. Când un bărbat, care tocmai devenise creștin, a spus într-un grup de studiu biblic: „Mi-a fost greu să cred anumite părți din Biblie,” ceilalți au zâmbit și au aplaudat. Ei nu au făcut lucrul acesta pentru că necredința este o veste bună, ci pentru că omul a fost suficient de onest ca să-și recunoască îndoielile. Nu te îngrijora, câtă vreme ești sincer Dumnezeu nu este supărat pe tine. Până nu vei fi dispus să vorbești despre îndoielile tale, nu le vei soluționa. Când Toma a pus la îndoială învierea, Domnul Isus i S-a arătat ca să-l convingă. El ți Se va arăta și ție! E greșit să te forțezi să crezi ceva, sau să eviți să citești ca nu cumva să fii deranjat. Domnul Isus a spus: „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; … El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” (Ioan 16:13-14).

2) Să citești Scriptura având așteptări. Dacă mergi la o întâlnire cu autorul unei cărți, după ce îl vezi și primești autograful său, vei avea o părere diferită despre carte, nu-i așa? O vei prețui! Când citești Biblia cu o inimă plină de așteptări, Autorul ei ți Se va descoperi! Pe măsură ce citești cuvintele Sale, începi să-I simți prezența și-ți dai seama că îți vorbește personal. Domnul Isus a spus: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Când te apropii de Scripturi cu sinceritate, cu foame și cu așteptări, nu vei fi niciodată dezamăgit!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 16:1-13

Ne uimeşte acest stăpân care l-a aprobat pe administratorul necinstit, aşa cum ne uimeşte şi concluzia Domnului: „Faceţi–vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii” (v. 9). Dar chiar acest cuvânt, „nedreptate”, oferă cheia parabolei. Nimic nu-i aparţine omului în lumea aceasta. Bogăţiile pe care pretindem că le posedăm sunt, în realitate, toate ale lui Dumnezeu; sunt deci „bogăţii nedrepte”. Pus pe pământ ca administrator, omul s-a purtat ca un hoţ. El a folosit în interesul lui, pentru a-şi satisface poftele, tocmai lucrurile pe care Dumnezeu i le dăduse pentru a-I sluji Lui. Totuşi, el încă mai poate să se pocăiască şi să folosească pentru alţii bunurile pe care Proprietarul divin i le-a încredinţat.

Administratorul din capitolul 12.42 fusese credincios şi chibzuit; cel de aici, deşi necredincios, lucrează totuşi cu chibzuinţă, fapt recunoscut de stăpânul lui. Dacă oamenii din lume se arată atât de prevăzători, n-ar trebui noi, care suntem „fiii luminii”, să ne gândim mai mult la adevăratele bogăţii (v. 11; cap. 12.33)?

Versetul 13 ne aminteşte că nu avem două inimi: una pentru Hristos şi alta pentru Mamona şi pentru lucrurile lumii. Pe cine vrem noi să iubim şi cui dorim să-i slujim? (1 Împăraţi 18.21).

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe când se întorceau, băiatul Isus a rămas în urmă în Ierusalim, și părinții Săi nu știau; dar, presupunând că era cu cei cu care călătoreau împreună, au mers cale de o zi.

Luca 2.43,44

Pe când Iosif și Maria călătoreau înapoi spre Nazaret de la sărbătoarea Paștelui, nu știau că Isus nu era cu ei în grupul cu care călătoreau împreună. Imaginați-vă cât de îngrijorați trebuie să fi fost când și-au dat seama că Isus nu era acolo! L-au căutat cu îngrijorare vreme de trei zile, până când L-au găsit în templul din Ierusalim, unde El îi asculta pe învățători și le punea întrebări.

Este posibil să credem că Isus este împreună cu noi și totuși El să nu fie acolo. Există momente când nu mai suntem în comuniune cu El, când ne depărtăm de El în inimile noastre și pierdem simțământul prezenței Sale fără să ne dăm seama. Uneori o luăm înainte, precum un cal plin de energie; alteori ne împotrivim și rămânem în urmă, precum un catâr leneș și încăpățânat (Psalmul 32.9). Dar unde Îl vom găsi, atunci când ne dăm seama că umblăm singuri și că L-am pierdut din vedere, în loc să ne lăsăm îndrumați de ochiul Lui?

După ce Avraam s-a întors din Egipt, unde mersese din cauza necredinței sale, s-a dus la Betel – care înseamnă „casa lui Dumnezeu” – în locul unde fusese cortul său la început și unde zidise primul altar (Geneza 13.1-4). Drumul către o restabilire adevărată merge până la punctul unde a început căderea. Locul de unde a început căderea este locul restabilirii. La fel ca Iosif și Maria, trebuie să ne întoarcem la locul unde L-am văzut ultima dată. Când falimentăm, cât de minunat este să ne aducem aminte de promisiunea Lui că niciodată nu ne va lăsa și nicicând nu ne va părăsi (Evrei 13.5)! Deși noi Îl putem pierde din vedere pe El, niciodată El nu ne va pierde din vedere pe noi.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace și nu de nenorocire.”

Ieremia 29.11

Cum ne afectează nenorocirile altora?

Când oamenii aud sau văd diferite nenorociri în alte părți ale lumii, pe moment arată puțină compasiune pentru cei încercați, dar imediat își văd mai departe de lucrurile lor. Ei nu înalță o rugăciune spre Dumnezeu, ca El să le fie Ocrotitorul celor care se confruntă cu un incendiu sau cu un cutremur, poate cu o inundație de proporții sau cu o boală incurabilă, cu un atac terorist sau cu o epidemie. Sunt mulțumiți că pericolul nu este în apropierea lor și nici măcar nu se gândesc că poate mâine vor trece ei prin acea nenorocire. Chiar și atunci când nenorocirea se întâmplă în țara lor, dar nu în imediata lor apropiere, tot nepăsători rămân. Când ajung însă ei înșiși să se confrunte cu necazul, atunci intră în panică și nu mai știu încotro să o apuce.

Tot așa este și cu păcatul. Oamenii s-au obișnuit cu acest rău care se află foarte aproape de ei, îl ignoră, chiar dacă îi duce pe căi tot mai întunecate, încât nu mai găsesc nicio cale de ieșire.

Atitudinea aceasta nu este bună, pentru că ei vor merge cu siguranță în iad, dacă nu se vor trezi la timp din starea de adormire în păcat. Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci ca toți să vină la pocăință (Ezechiel 33.11). Nu doriți să luați astăzi hotărârea să vă debarasați de păcatele care vă țin robi și să le recunoașteți înaintea lui Dumnezeu? El iartă chiar și pe cel mai mare păcătos!

Citirea Bibliei: Geneza 41.1-13 · Psalmul 25.12-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UMBLAREA DUPĂ LUCRURILE DUHULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace”. (Romani 8:6)

Biblia ne spune că „cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:5-6).

Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt este prezența încurajatoare care poate lucra în viața ta. Fiecare avem două opțiuni: fie ne lăsăm gândirea să fie controlată de influențe și circumstanțe exterioare, fie o predăm controlului Duhului Sfânt. Cum ar arăta o astfel de viață? Ei bine, imaginează-ți că nu-ți mai este atât de frică. Imaginează-ți că treci prin greutăți financiare sau că trebuie să faci față unui șef insuportabil având o atitudine echilibrată și liniștită. Imaginează-ți că primești vești rele și te apleci în rugăciune pentru a rezolva problema, în loc să te învârți în spirala celor mai sumbre scenarii. Imaginează-ți că te confrunți cu respingerea și cu obstacole, fără să te lași pradă descurajării. Imaginează-ți că îți dai seama de greșelile pe care le-ai făcut și că pășești încrezător spre viitor. Și imaginează-ți că faci toate acestea avându-L pe Dumnezeu ca partener. Imaginează-ți că cei din jur vin spre tine când sunt supărați sau descurajați, deoarece pacea minții pe care o ai este contagioasă. Ea face parte din ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci în fiecare zi. Când dai de persoane stresate care transmit stresul și altora, tu trebuie să răspândești pacea. Domnul Isus a dus cu Sine pacea Sa oriunde s-a aflat.

Când ucenicii Săi erau îngroziți de furtună și valuri, El a spus mării: „Taci! Fără gură!” (Marcu 4:39), și furtuna s-a oprit. Pacea nu este atunci când navighezi pe un lac calm, ci vine atunci când știi că Domnul Isus este cu tine în corabie – și, cu El la bord, știi că nicio furtună nu te poate scufunda!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 15:11-32

Un prim tablou ni-l prezintă pe acest tânăr care îşi consideră tatăl un obstacol în calea fericirii sale şi care pleacă, departe de prezenţa sa, risipind nebuneşte tot ceea ce a primit de la el. Următoarea scenă ni-l înfăţişează în „ţara îndepărtată”, în cea mai adâncă decădere, părăsit de toţi. Nu şi–a recunoscut fiecare dintre noi propria istorie în aceste imagini? Fie ca şi istoria noastră să se încheie ca şi cea a tânărului acesta! Apăsat de sărăcie, risipitorul „şi–a venit în fire” (v. 17) şi, amintindu–şi de belşugul casei părinteşti, se ridică şi face cale–ntoarsă ~ Este şi un al treilea tablou, dominat de graba tatălui de a-i ieşi în întâmpinare cu braţele deschise şi cu sărutări; mărturisirii i–a urmat iertarea deplină şi, în locul zdrenţelor cu care venise, fiul a primit „haina cea mai bună” (v. 22).

Drag prieten care–ţi recunoşti mizeria morală, această istorisire te învaţă care sunt cu privire la tine intenţiile inimii lui Dumnezeu. Nu te teme să mergi la El! Vei fi primit în acelaşi fel cu acest fiu.

Dar ce lucru trist că tatăl n–a putut să‑şi împărtăşească complet bucuria! Fiul cel mare, care nu ezitase să petreacă cu prietenii lui în timp ce fratele lui era pierdut, refuza acum să ia parte la sărbătoare. Acest fiu este o imagine a poporului iudeu închistat în legalism, dar şi a celor care se îndreptăţesc singuri şi a căror inimă este închisă faţă de harul lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE

El S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu și a Tatălui nostru, a căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin.

Galateni 1.4,5

Doxologiile din Noul Testament (5) – El S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre

Această doxologie este întrucâtva unică, nu prin conținutul ei, ci prin poziția pe care o ocupă în această epistolă. Ea face parte din introducerea făcută de Pavel la Epistola către Galateni. El menționează mai întâi că autoritatea sa de apostol nu-și avea originea în om, ci în Dumnezeu Tatăl și în Isus Hristos (versetul 1). Apoi el spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre. Urmează doxologia: „Căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin”.

Semnificația și importanța acestui lucru vor fi înțelese atunci când privim la contextul situației sfinților din Galatia. Aceștia intraseră sub influența unor falși învățători care îi învățau să păzească legea lui Moise. Apostolul Pavel a caracterizat pe drept acest lucru ca fiind un atac la temeliile creștinismului, creștinism care este un sistem al harului, nu al legii (Ioan 1.17; Romani 6.14). Este izbitor să comparăm atitudinea lui Pavel față de galateni cu cea pe care el a manifestat-o față de corinteni. În adunarea din Corint erau multe lucruri în neorânduială, chiar și imoralitate. Pavel i-a mustrat aspru pe alocuri, însă, în același timp, el a manifestat multă afecțiune în prima sa epistolă către ei. Însă eroarea doctrinară din Galatia a fost tratată de el cu o mustrare plină de răceală și cu pronunțarea anatemei încă de la început (Galateni 1.6-9). Câteodată suntem șocați de imoralitatea apărută în mijlocul creștinilor, însă rămânem indiferenți la pătrunderea învățăturii eronate. Poziția apostolului este în direct contrast cu o astfel de atitudine.

Domnul Isus S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din acest veac rău. Mântuirea nu este prin lege, ci prin harul minunat al lui Dumnezeu, în Hristos. Să-L lăudăm necontenit pentru acest har, fiindcă el este temelia pe care stăm! A lui Dumnezeu să fie gloria pentru totdeauna!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii” … unde L-au răstignit și împreună cu El alți doi: unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc.

Ioan 19.17,18

Iar Isus la mijloc

Oamenii I-au dat Domnului Isus locul între doi răufăcători, în mijlocul lor, ca și când ar fi fost cel mai rău dintre ei. Această atitudine arată atât de bine ce „prețuire” aveau oamenii față de Fiul lui Dumnezeu! Când Pilat i-a întrebat ce acuzație aduc împotriva lui Isus, conducătorii iudei au răspuns: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale” (Ioan 18.30).

Locul din mijloc a fost însă și locul pe care Hristos trebuia să-L ocupe după planul lui Dumnezeu. Crucea Lui a reprezentat punctul central al celor întâmplate pe dealul Golgota. „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.14,15). El, Cel drept, a suferit acolo judecata lui Dumnezeu asupra păcatului oamenilor și a împlinit marea lucrare a mântuirii.

La crucea lui Isus, omenirea se împarte în două grupe. „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toți” (Ioan 12.32). Cu aceste cuvinte, El arăta rezultatul morții Sale pe cruce. Unul dintre cei doi răufăcători și-a recunoscut vina și a primit har. În aceeași zi a intrat cu Salvatorul său în Paradis. Celălalt răufăcător a rămas însă respingător și a mers în moarte neîmpăcat cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 40.1-23 · Psalmul 25.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDEȘTE-TE MAI PUȚIN LA TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:10)

Se spune, pe bună dreptate, că „smerenia nu te înjosește, ci te face să te gândești mai puțin la tine”. Asta nu înseamnă că trebuie să fii preșul tuturor, sau să pari lipsit de coloană vertebrală, lipsit de convingeri și de păreri. Adevărata smerenie înseamnă să-L recunoști pe Dumnezeu drept sursa tuturor lucrurilor pe care le ai și de care ai nevoie, și să nu uiți să-I mulțumești Lui pentru toate acestea. De ce? Pentru că „Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, și i-a suflat în nări suflare de viaţă” (Geneza 2:7). Intenția lui Dumnezeu pentru oameni a fost ca ei să locuiască în Paradis și să se bucure de prezența Sa, în fiecare zi. Însă noi nu L-am ascultat și am hotărât să trăim după propriile noastre legi, și nu după legile Sale. Urmarea? Dumnezeu ne-a anunțat: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:19).

S-o recunoaștem, în zilele noastre cele mai bune suntem doar țărână, cât poate fi ea de respectabilă! De fapt, cineva a estimat că materia din care este compus un om valorează undeva în jur de 20 de lei. Așadar, când murim și trupul nostru se întoarce în pământ, asta este valoarea noastră fizică. Destul de jenant, nu?

Așadar, când îți conduci mașina de lux, adu-ți aminte că o persoană ce valorează sub 20 de lei o conduce! O persoană care valorează sub 20 de lei trăiește în lux. O persoană care valorează mai puțin de 20 de lei poartă haine de firmă. O persoană care valorează mai puțin de 20 de lei deține în conturi mult mai mulți bani decât valorează ea de fapt. Apostolul Pavel definește smerenia prin aceste cuvinte: „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine” (Romani 12:3).

Vrei să știi ce te face valoros? Coloseni 1:27 – „Hristos în voi, nădejdea slavei”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 15:1-10

Cele trei parabole din acest capitol formează un ansamblu minunat. Ele ne prezintă aici atât condiţia celui păcătos, sub trei aspecte: cel al oii, al drahmei şi al copilului, toate trei pierdute, cât şi mântuirea sa, ca o împlinire a dragostei deopotrivă a Fiului (Păstorul cel bun), a Duhului Sfânt (femeia sârguincioasă) şi a Tatălui.

Păstorul cel tandru nu numai că-şi caută oaia „până o va găsi” (v. 4; comp. cu v. 8b), ci apoi o şi pune pe umerii Săi, pentru a o duce acasă.

Aşa cum această drahmă are pe ea chipul suveranului care a emis-o, omul are chipul Celui care l–a creat. Dar, odată pierdut, cum mai poate fi el folosit? El a devenit nefolositor (Romani 3.12). Atunci Duhul Sfânt, aprinzând lumina, se pune pe lucru cu sârguinţă şi ne găseşte în întunericul şi în ţărâna unde am căzut.

Fiecare parabolă menţionează bucuria proprietarului legitim, o bucurie pe care acesta caută s-o împărtăşească. Bucuria lui Dumnezeu întâlneşte un ecou al îngerilor; îi auzim pe aceştia cântând în momentele creaţiei (Iov 38.7), apoi chiar de la naşterea Mântuitorului (cap. 2.13), iar veselia umple şi cerul „pentru un singur păcătos care se pocăieşte”. Atât de mare este în ochii Dumnezeului dragostei preţul unui suflet!

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ.

Efeseni 1.10

Pământul acesta, odinioară scena lepădării, a umilirii, a suferinței și a morții lui Hristos, va fi de asemenea scena gloriei Lui mileniale. Dumnezeu vrea ca orice ochi să-L vadă în gloria Sa. Atunci, la fel ca pe muntele schimbării la față, glasul Tatălui va răsuna din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea. De El să ascultați!” (Matei 17.5).

Dominația Lui se va întinde de la o mare la cealaltă și toate lucrurile vor fi puse sub picioarele Sale, cu excepția Adunării, fiindcă ea este „trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toți” (Efeseni 1.22,23). Împărații pământului vor rămâne uimiți atunci când El va apărea ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor; atunci când, ca Fiu al Omului, puterea și domnia universale vor fi ale Lui și când orice genunchi se va pleca înaintea Lui.

Iosif este o imagine a Lui, fiindcă, așa cum Egiptul a fost locul suferințelor sale, la fel el a fost sfera gloriei lui. „Faraon și-a scos inelul din mână și l-a pus în mâna lui Iosif și l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât. Și a făcut să fie purtat în carul al doilea pe care-l avea; și strigau înaintea lui: «Închinați-vă!». Și l-a pus peste toată țara Egiptului” (Geneza 41.42,43).

În timpul de acum, „Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă oricui vrea” (Daniel 4.32). Însă Dumnezeu are în planurile Sale un singur Om, iar când Hristos Se va întoarce, El va distruge împărățiile oamenilor și Își va instaura propria împărăție; și doar El va fi înălțat în ziua aceea. Această perioadă este „veacul viitor”, despre care au vorbit profeții. Toate perioadele și dispensațiile trecute converg către această perioadă numită „împlinirea timpurilor”. Tatăl Și-a fixat ca scop, potrivit bunei Sale plăceri, să adune împreună toate lucrurile în Hristos. Facă El ca acest timp să vină cât mai curând!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci vei mânca munca mâinilor tale, vei fi fericit și-ți va merge bine.

Psalmul 128.1,2

Albert Schweitzer – o viață plină de dedicare

Mulți i-au recunoscut germanului Albert Schweit­zer (1875-1965) meritele, cu toate că nu erau de acord cu credința lui. Omul acesta, încrezător în Dumnezeu, ascultător și smerit, s-a pus în slujba celor bolnavi și asupriți. Ca om de știință, muzician, filozof și teolog, el a renunțat la gloria care îi era asigurată în Germania, țara sa natală, și s-a dus în Africa să lucreze printre băștinașii dintr-un cătun îndepărtat. Acolo a înființat un spital și și-a trăit viața slujindu-le altora, învățându-i cu multă dragoste și fiind mereu prezent unde era nevoie.

Tocmai lumea modernă a fost obligată să recunoască faptul că această glorie se deosebea oarecum de cea urmărită în general de oameni. An de an, Schweitzer a fost considerat drept una dintre personalitățile de frunte ale lumii. În anul 1952 i s-a decernat premiul Nobel pentru pace.

Cu siguranță, Schweitzer a învățat această dedicare în folosul semenilor în școala Mântuitorului. El a fost Acela care ne-a arătat ce înseamnă ascultarea și smerenia în dragostea divină. Hristos L-a glorificat în chip desăvârșit pe Tatăl ceresc și le-a slujit ca nimeni altul semenilor.

Isus ne cheamă să venim și să învățăm de la El.

Citirea Bibliei: Geneza 39.1-23 · Psalmul 24.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ESTE FURTUNA PRIN CARE TRECI ASTĂZI? – Fundația S.E.E.R. România

„S-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.” (Faptele Apostolilor 27:14)

În drum spre Roma, corabia în care se afla apostolul Pavel a naufragiat din cauza unui „vânt furtunos numit Eurachilon”, care înseamnă furtună, vânt năprasnic sau ciclon. Iată câteva învățături prețioase pe care le putem extrage din această experiență:

1) Dumnezeu poate face ca o situație grea să lucreze spre binele tău. Datorită acestui naufragiu, Pavel a ajuns în Malta, unde oamenii au auzit Evanghelia pentru prima dată. În plus, când Pavel și cei care-l însoțeau au plecat de pe insulă, localnicii „le-au dat tot ce le trebuia pentru drum.” (Faptele Apostolilor 28:10). Uneori problema ta poate fi cadrul în care Dumnezeu va lucra într-un mod uimitor. Viitorul tău nu este și nu va fi vreodată în mâinile oamenilor! Viitorul tău se află în mâinile lui Dumnezeu, și El protejează și Se îngrijește de ce-i aparține!

2) Pentru a ajunge la destinația stabilită de Dumnezeu, va trebui să treci și prin furtuni. Pavel pierduse „orice nădejde de scăpare” (Faptele Apostolilor 27:20). Vor veni zile în care te vei întreba cum ai s-o scoți la capăt… dar prin harul lui Dumnezeu, vei reuși! (vezi Psalmul 37:34)

3) Furtunile scot la iveală cât de bine Îl cunoști pe Domnul. Apostolul Pavel a spus: „Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele” (Faptele Apostolilor 27:23-24). În vremuri grele, descoperi cât de strânsă este legătura ta cu Dumnezeu!

4) El poate scoate câștiguri din ceea ce pare a fi un eșec. Putem observa două lucruri în această povestire din Faptele Apostolilor capitolul 27: a) Vei fi nevoit să arunci anumite lucruri peste bord ca să ajungi la destinație (vezi vers. 18); b) În ciuda eforturilor tale susținute, ocazional vei eșua (vezi vers. 20). În astfel de clipe, trebuie doar să-ți amintești ce ți-a promis Dumnezeu, și (vezi vers. 25) să te bazezi pe aceste promisiuni!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 14:15-35

Toţi cei invitaţi la această cină mare se întrec în a găsi scuze cât mai neplauzibile. Se duce oare cineva să vadă un ogor abia după ce l–a cumpărat? Sau încearcă cineva puterea boilor doar după ce i–a cumpărat? Iar cât despre cel care tocmai se căsătorea, acesta putea să–şi aducă tânăra soţie la sărbătoare. Refuzând invitaţia, ei nu numai că au pierdut sărbătoarea, dar l–au jignit pe stăpânul casei.

La marea cină a harului Său, Dumnezeu a invitat mai întâi poporul iudeu, apoi, după ce aceştia L–au refuzat, –‑a invitat pe toţi aceia care nu–şi puteau ascunde sărăcia, infirmitatea şi mizeria. Şi asemenea fiinţe vor umple cerul Său (comp. v. 21b cu v. 13). Încă au mai rămas locuri libere ~ al vostru, dacă nu l–aţi ocupat deja.

Versetul 26 ne arată simplu că, dacă cineva era împiedicat să devină ucenicul lui Hristos, inclusiv de părinţii lui, atunci acel obstacol trebuia mai degrabă urât. Trebuie întâi să vii la El (v. 26), apoi după El (v. 27). Vrăjmaşul însă este deosebit de periculos. Este o nebunie ca cineva să se pună la drum fără să fi socotit mai întâi costul: iar acesta este mare, pentru că este vorba de a renunţa la „tot ce are” (v. 33). Dacă cineva poartă crucea, nu se mai poate încărca şi cu alte bagaje; câştigul însă este incomparabil: este Hristos Însuşi (Filipeni 3.8).