Categorie: Romanian devotionals

  • 5 Octombrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și cuvântul Domnului a fost prin profetul Hagai, zicând: „Pentru voi este timpul să locuiți în casele voastre îmbrăcate cu lemn, când casa aceasta stă pustiită?”. Și acum așa zice Domnul oștirilor: „Luați aminte la căile voastre. Ați semănat mult și adunați puțin; mâncați, dar nu vă săturați … Luați aminte la căile voastre!”.

    Hagai 1.3-7


    Un îndemn stăruitor (2)

    Facem cu adevărat tot ce putem pentru promovarea intereselor lui Hristos, pentru prosperitatea Adunării Sale și pentru înaintarea evangheliei Lui? Mărturisesc cu sinceritate că mă tem foarte mult că nu ne folosim așa cum trebuie de tot harul, de toată lumina și de toată cunoștința pe care Dumnezeu a binevoit să ni le împărtășească. Mă tem de asemenea că nu ne folosim cu credincioșie și cu sârguință talanții pe care i-am primit de la Stăpânul nostru, până la venirea Lui. Văd adesea cum credincioși cu mult mai puțină cunoștință și cu mult mai mici pretenții duc o viață mult mai practică, sunt mai roditori în fapte bune, mai activi în convertirea sufletelor și, în general, mai folosiți de către Dumnezeu. Suntem noi deci suficient de goliți de noi înșine, ne rugăm suficient de mult și avem ochiul suficient de curat?

    Cineva poate spune că nu este bine să ne preocupăm cu noi înșine, cu căile și cu lucrările noastre. Este adevărat, însă, dacă lucrările și căile noastre nu sunt ceea ce ar trebui să fie, atunci trebuie să ne preocupăm cu ele. Trebuie să le judecăm. Domnul, prin profetul Hagai, i-a îndemnat pe iudei să ia aminte la căile lor. Domnul Isus spune fiecăreia dintre cele șapte adunări: „Știu faptele tale”. Există un mare pericol în a ne mulțumi cu cunoștința noastră, cu principiile noastre și cu poziția noastră, în timp ce umblăm într-un duh carnal, lumesc și nepăsător.

    Sfârșitul unei astfel de stări nu poate fi decât cumplit. Să luăm bine seama la aceste lucruri! Fie ca îndemnul apostolic să cerceteze cu putere divină inimile noastre: „Luați seama la voi înșivă, ca să nu pierdem ce am lucrat, ci să primim răsplată deplină” (2 Ioan 8)!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus i-a zis: Vino după Mine. Omul acela s-a sculat și a mers după El.

    Matei 9.9


    Studentul

    Un student a fost îndemnat să-L urmeze pe Isus. Acesta a răspuns: „Sunt încă tânăr și sănătos. Viața îmi stă înainte și aș vrea să o trăiesc”. Prietenul lui i-a răspuns: „Când vei ajunge în slăbiciune, gândește-te la Isus”.

    La scurt timp, tânărul student s-a îmbolnăvit grav. Până în acel moment, viața îi oferise numai lucruri care l-au ținut departe de Dumnezeu și îl acuzau. În slăbiciunea lui, s-a îndreptat spre Dumnezeu, a strigat după ajutor și salvare, din starea lui păcătoasă, iar Dumnezeu l-a ascultat și l-a ajutat.

    Dar de ce să așteptăm până când suntem bolnavi? De ce să așteptăm până când păcatul ne-a stricat viața și Îi aducem Mântuitorului numai o ruină? Desigur, și atunci El ne poate ajuta. Când a fost pe pământ, Domnul Isus i-a ajutat pe foarte mulți oameni să iasă din ruina sufletească și trupească.

    De ce nu-I oferim Domnului viața noastră tânără și sănătoasă și de ce nu o punem în slujba Sa? Când trăim pentru Isus, ducem o viață demnă. El are nevoie de purtători ai mesajului Său, are nevoie de martori pentru Numele Său. Astăzi, ca și atunci, El privește la oamenii care au nevoie de El și le spune: „Vino după Mine!”.

    Cine aude astăzi chemarea Lui să facă cum a făcut vameșul: „S-a sculat și a mers după El”. Mai târziu, acel vameș a devenit evanghelistul Matei care a scris o Evanghelie deosebită. Ce minunat este să mergi pe urmele Mântuitorului și apoi să-i îndemni și pe alții să-L urmeze pe Isus!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 8.1-15 · Ioan 19.17-24

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SCAPĂ DE AMĂRĂCIUNE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)


    Imperativul acesta „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru” ne duce cu gândul la un chirurg care extirpă o tumoare malignă pentru a salva viața unui pacient. Un alt verset, „luaţi seama bine… pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune” (Evrei 12:15), ne poruncește să fim vigilenți ca nu cumva o sămânță minusculă de amărăciune să prindă rădăcină și să răsară, cauzând probleme. Amărăciunea poate avea nenumărate cauze: un părinte absent sau abuziv pe care nu-l putem ierta; un divorț urât pe care continuăm să-l retrăim; vorbele neglijente ale unui prieten care nici măcar nu este conștient de efectele lor; un șef care ne-a trecut cu vederea la promovare… Care este răspunsul? Iartă, înainte ca problema să prindă rădăcini în emoțiile tale și să se hrănească din amintirile tale!

    Apostolul Pavel scrie: „fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:31-32). Cu cât mai repede faci lucrul acesta, cu atât mai bine! Faptul că nutrești sentimente de amărăciune nu va schimba cealaltă persoană, dar te va schimba pe tine… și nu în bine! Cea mai grea povară pe care o vei purta vreodată este invidia. Ea te va face o persoană neplăcută pentru ceilalți, deoarece dorința ta arzătoare este să vezi că persoana vinovată va fi pedepsită, mai ales când cineva drag este victima. Iată ce se întâmplă: Satan apare în peisaj și te convinge că nu e greșit să ai resentimente. La urma urmelor, nu faci decât să te protejezi ca să nu mai fi rănit din nou, nu-i așa?! Într-un astfel de moment, faci cercetări, îți justifici poziția și trăiești confortabil cu resentimentul. Și vei trăi așa, până te va distruge! Însă nu trebuie să ți se întâmple așa ceva, deoarece nu există o emoție atât de adânc înrădăcinată încât harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge și s-o scoată afară. Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 28:1-17

    Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe care-l iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El le-a spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. În aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici nu se îndârjeşte să-i convingă. Îi lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).

    Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 15-17; citiţi Deuteronom 18.20-22).

  • 4 Octombrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vă rog, fraților, îngăduiți cuvântul îndemnării.
    Dar spun aceasta, fraților: timpul s-a scurtat. De acum … cei care cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; și cei care se folosesc de lume, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea; deoarece chipul lumii acesteia trece.

    Evrei 13.22; 1 Corinteni 7.29-31


    Un îndemn stăruitor (1)

    Cititorule creștin, mă simt obligat să fac un apel stăruitor la inima și la conștiința ta, în prezența Celui față de care și eu și tu suntem responsabili, și care cunoaște perfect inimile și căile noastre. Nu am nicio intenție să te judec sau să-ți vorbesc aspru, nici nu doresc să scriu într-un duh de amărăciune și de supărare. Ce doresc este să-ți trezesc mintea sănătoasă, să stârnesc energia naturii tale noi și să te îndemn și să te încurajez către o râvnă tot mai mare și un devotament mai deplin în slujirea lui Hristos.

    Trăim timpuri solemne. Ziua îndelungii-răbdări a lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, iar ziua mâniei s-a apropiat. Roțile cârmuirii divine se mișcă repede și nimeni nu le poate rezista. Lucrurile se precipită și sufletele sunt luate de curentul timpului către oceanul necuprins al eternității. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. „Sunt aproape zilele și împlinirea fiecărei viziuni” (Ezechiel 12.23).

    Văzând deci că lucrurile stau așa, să ne întrebăm fiecare cum ne afectează toate acestea! Ce facem noi în mijlocul scenei care ne înconjoară? Cum ne achităm de responsabilitatea noastră împătrită: față de Dumnezeu, față de Adunare, față de păcătoșii pierduți și față de propriile noastre suflete? Iată o întrebare foarte importantă! Să-i căutăm răspunsul în prezența lui Dumnezeu Însuși!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; și El îi cunoaște pe cei care se încred în El.
    Domnul cunoaște pe cei care sunt ai Săi.

    Naum 1.7; 2 Timotei 2.19


    El ne cunoaște

    Regina a participat la inaugurarea unei școli noi într-un oraș din Anglia. Pentru viitorii elevi a fost un eveniment deosebit, pe care nu l-au uitat, cu siguranță, niciodată. Când s-a terminat festivitatea, o fetiță plângea cu amar. „Ce s-a întâmplat?”, a întrebat-o învățătoarea. „Nu ai reușit să o vezi pe regină?” — „Am văzut-o”, a răspuns fetița, „dar regina nu m-a văzut pe mine„. Desigur, regina nu putea să-l observe pe fiecare copil din mulțime, dar fetița era prea mică pentru a înțelege aceasta.

    În secolul aflat sub semnul internetului ni se poate întâmpla și nouă foarte des să ne simțim doar ca niște numere fără însemnătate, de exemplu la asigurările sociale, la bancă, poate la spital sau într-un alt loc unde suntem lipsiți de nume într-o mare mulțime. Nimeni nu pare să fie interesat de noi.

    Totuși, există Cineva care știe cine sunt eu. El îmi cunoaște numele și vede în ce stare mă aflu. David a spus: „Știi când stau jos și când mă scol; și de departe îmi pătrunzi gândul. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul” (Psalmul 139.2,4).

    Domnul Isus Hristos, Păstorul cel bun, ne cunoaște pe toți și ne cheamă pe nume să-L urmăm. Pentru poporul lui Dumnezeu sunt scrise cuvintele: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: ești al Meu” (Isaia 43.1).

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 7.1-20 · Ioan 19.7-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ADEVĂRATA PRICEPERE VINE DIN SCRIPTURĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Prin poruncile Tale mă fac mai priceput…” (Psalmul 119:104)


    Adevărata pricepere vine de la Dumnezeu; e un dar pe care numai El ni-l poate oferi! De aceea împăratul Solomon i-a cerut lui Dumnezeu pricepere și nu s-a bazat pe propria sa înțelepciune. Dumnezeu va turna și peste tine pricepere prin Cuvântul Său, dacă o ceri! „Domnul dă înţelepciune; din gura Lui ies cunoştinţă şi pricepere” (Proverbele 2:6). Împăratul David a spus: „Prin poruncile Tale mă fac mai priceput.” Biblia a fost scrisă pentru ca noi să căpătăm pricepere și să putem interpreta viața așa cum o face Dumnezeu. Apostolul Pavel, care a scris o bună parte a Noului Testament, i-a scris lui Timotei: „Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.” (2 Timotei 2:7).

    Când te adâncești în Cuvântul Scripturii, Dumnezeu îți vorbește. În esență, El spune: „Iată cum văd Eu lucrurile… și așa doresc să le vezi și tu!” Cu alte cuvinte, El îți oferă perspectiva Sa asupra situației. În Biblie vei descoperi cum să reușești cu adevărat. Vei găsi răspuns la problemele tale financiare, vei învăța cum să te vindeci de îngrijorare și cum să rezolvi problemele legate de relații. Cuvântul Său te va călăuzi în relațiile de familie – te va învăța rolul autorității în familie, inclusiv locul soțului, al soției și al copiilor.

    Biblia conține tratamentul pentru nervozitate și depresie. Ea este totodată o unealtă purificatoare pentru scoaterea păcatului din mintea ta și din viața ta. „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Pe scurt, Biblia este manualul cel mai bun și de succes din lume! Psalmistul a spus: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” (Psalmul 119:130). Așadar, dacă dorești să ai adevărata pricepere, meditează la Cuvântul lui Dumnezeu – astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 27:12-22

    Cu acest prilej, Ieremia se adresează împăratului lui Iuda şi apoi preoţilor. Nebucadneţar luase din templu, şi încă în două rânduri, o parte din vase. Departe de a le restitui, el va organiza o a treia (şi definitiva) jefuire, în momentul deportării lui Zedechia însuşi, precum şi a restului poporului (2 Cronici 36.7,10,18). Ne putem gândi că aceste obiecte le erau scumpe inimii evreilor mai curând din orgoliu naţional, decât pentru că erau mijloace de a I se închina Domnului. Nici în zilele noastre nu este altfel: multe persoane se ataşează puternic de forme de religie aşa-zise creştine, fără să se preocupe câtuşi de puţin cu a-L sluji pe Dumnezeu prin respectul pentru ele.

    Ceea ce Ieremia nu încetează să vestească este supunerea faţă de autoritatea instaurată de Domnul (care, în cazul de faţă, era cea a împăratului Babilonului). „Nu este autoritate decât de la Dumnezeu … şi cine se împotriveşte autorităţii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu (Romani 13.1,2). Oricând este vorba de guverne sau de magistraţi, de părinţi sau de şefi (chiar duri şi nedrepţi: 1 Petru 2.18), acest îndemn este întotdeauna actual pentru noi.

    Profeţia din acest capitol nu se încheie înainte ca Dumnezeu să anunţe că, într-o zi, El personal Se va ocupa de uneltele de la templu şi le va aduce înapoi. Acest cuvânt se va împlini în Ezra 1.7 şi 7.19.

  • 3 Octombrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni ați fost vindecați.

    1 Petru 2.24


    Domnul Isus a suferit mult din cauza cruzimii oamenilor, însă acest verset vorbește despre o suferință infinit mai mare, pe care a îndurat-o atunci când a fost părăsit de Dumnezeu. Deși a simțit adânc suferințele fizice din partea oamenilor, acele suferințe nu pot fi comparate cu suferința îndurată atunci când a fost judecat de Dumnezeu pentru păcatele noastre. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, iar aceasta n-a fost doar o suferință fizică, ci una pe care a simțit-o în adâncul sufletului Său. În Isaia 53.10 citim: „După ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină”. Sufletul este centrul emoțional al ființei, așa cum arată cuvintele Domnului în Ghetsimani: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare până la moarte” (Matei 26.38). În adâncimile sufletului Său, El a simțit suferința supremă a părăsirii de către Dumnezeu, iar aceasta era singura cale prin care noi puteam fi eliberați de vina noastră. Ce dragoste de nemăsurat a umplut inima Lui!

    Avem apoi aceste cuvinte: „Prin ale cărui răni ați fost vindecați”. Aceste răni nu sunt cele provocate de biciul romanilor, ci aici avem o imagine simbolică a unor răni cu mult mai dureroase – acelea provocate de un Dumnezeu perfect sfânt, ca singur mijloc de vindecare a noastră de corupția păcatului.

    Având un Mântuitor atât de minunat, inimile noastre trebuie să fie pline de adorare și de dorința de a trăi pentru El, de a nu ne plăcea nouă înșine, ci de a-I fi plăcuți Lui. „Am fost răstignit cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; și ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credință, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Slujitorii au răspuns: Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta.

    Ioan 7.46


    Puterea cuvântului

    Cei care urmau să-L prindă pe Isus s-au întors cu mâna goală și au spus tulburați: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta!”. „Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu autoritate” (Luca 4.32). Cuvântul Său poruncea și crea. La cuvântul Său, apa a devenit vin, vântul s-a liniștit, morții au înviat. Nimeni nu rămânea nepăsător când auzea cuvintele Lui. Totuși, El folosea limbajul nostru, cuvintele noastre, vocabularul pe care îl avem noi la dispoziție!

    Niciodată n-a răspuns vreun om ca Omul Acesta! Chiar dacă I s-au pus întrebări-capcană, El nu a fost pus în încurcătură, ci Și-a arătat superioritatea. „Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și de răspunsurile Lui” (Luca 2.47). Tânăr fiind, la doar doisprezece ani, El era mai înțelept decât învățătorii Săi. Dar El nu a fost nici îngâmfat, nici nepoliticos, ci cunoștea Cuvântul lui Dumnezeu.

    Niciodată n-a tăcut vreun om ca Omul Acesta! „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit viclenie” (1 Petru 2.22). „Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult” (Matei 27.14). „Ca un miel pe care-l duci la tăiere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Și-a deschis gura” (Isaia 53.7). Noi ne mâniem, ridicăm vocea și vorbim poate urât; El însă a rămas mut. Dar când a fost vorba de onoarea lui Dumnezeu și de învățătura Sa, Isus Și-a deschis gura ca un leu. Când a fost vorba de propria-I demnitate și de îndreptățirea Sa, El n-a deschis gura ca un miel.

    Să vorbim, să răspundem sau să tăcem – toate după cum a făcut Domnul Isus! El este Modelul nostru desăvârșit și de la El putem să învățăm și aceste lucruri.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 6.18-33 · Ioan 19.1-6

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU STAGNA! – Fundația S.E.E.R. România

    „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa.” (Proverbele 1:5)


    Pentru a avea succes și împlinire în viață, trebuie să faci din creșterea ta personală cea mai înaltă prioritate personală. Adevărul este că nu rămâi niciodată pe loc: fie înaintezi, fie dai înapoi; fie te dezvolți, fie descrești. Știi ce se întâmplă când stagnezi cu bună știință? Îți pierzi influența! Prietenii tăi îți caută sfatul, dar apoi îl urmează? Colegii tăi de serviciu îți prețuiesc opinia? Dacă în mod curent nu vii cu idei și informații noi, oamenii încep să caute în altă parte și ajungi să fii marginalizat. Afacerile din ziua de astăzi cresc cu viteza luminii. Noi idei, tehnologii, tehnici de leadership, modele financiare, principii de vânzare și modalități de comunicare sunt mereu luate în vizor, sunt discutate, evaluate și testate. Conducerea companiilor caută persoane care să nu fie ca niște roboți. Ei caută persoane cu idei originale, oameni care pot vedea dincolo de interacțiunile zilnice de la locul de muncă, și care găsesc noi soluții. Încearcă să devii persoana la care apelează ceilalți când este vorba de răspunsuri și idei. Fii cel care știe cum să găsească informații noi și care poate oferi idei și perspective inovatoare. Dacă ai ochii și urechile deschise, mintea trează și dacă asculți atent, vei descoperi că marile idei se găsesc peste tot. Vei găsi o sută de oameni care pot duce la bun sfârșit o idee bună, pentru fiecare persoană care propune acea idee bună. Dacă tu nu influențezi decizii, direcții sau oameni, trebuie să implementezi un plan de creștere personală – numaidecât! Solomon, cel care a fost adesea numit cel mai înțelept om care a trăit vreodată, în afară de Hristos, a spus: „să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 27:1-11

    Acest capitol şi următoarele ne poartă înspre ultima perioadă a domniei lui Zedechia. Acesta părea să se fi înţeles cu cei cinci vecini ai săi, împăratul Edomului, al Moabului, al Amonului, al Tirului şi al Sidonului, pentru a i se împotrivi lui Nebucadneţar. Fără îndoială, pentru a se înfiinţa această alianţă, delegaţii acestor naţiuni se vor fi întrunit la Ierusalim (v. 3). Ieremia a avut misiunea din partea Domnului să dea fiecăruia dintre aceşti diplomaţi un dar, cel puţin original, confecţionat după intenţiile Sale: este vorba de juguri şi de legături care simbolizează tocmai dominaţia împăratului Babilonului, de sub care aceste popoare intenţionau să se elibereze. Ne putem imagina cu ce sentimente au primit cei cinci negociatori acest cadou umilitor.

    Orgoliul, sub diferite forme, este încă şi în zilele noastre principiul de bază care guvernează statele moderne (ca şi pe indivizi), dar dincolo de intrigile lor ambiţioase, Dumnezeu este Cel care conduce destinele lumii şi pe El se bizuie creştinul, nicidecum pe politica dubioasă a oamenilor (Daniel 4.17).

    Dumnezeu, Cel care îl punea deoparte pe Israel, îi dădea lui Nebucadneţar, din acel moment, puterea universală, numindu-l robul Său. Romani 13.4 le aminteşte creştinilor, oameni înclinaţi să uite, că „Robul lui Dumnezeu” este Cel care are puterea, şi aceasta spre binele lor.

  • 2 Octombrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

    Ioan 8.12


    Mii de dificultăți din viața noastră zilnică s-ar rezolva dacă am aștepta călăuzirea divină și dacă n-am încerca să ne mișcăm fără ea. Dacă nu am primit lumină pentru a mă mișca, atunci este datoria mea să stau pe loc. Nu trebuie să ne mișcăm niciodată cu incertitudine. Se întâmplă adesea că ne agităm cu privire la a ne mișca sau a acționa, atunci când Dumnezeu dorește să stăm liniștiți și să nu facem nimic. Mergem și Îl întrebăm pe Dumnezeu cu privire la aceasta, iar El nu ne dă niciun răspuns. Cerem sfaturi prietenilor noștri, însă ei nu ne pot ajuta, căci este o chestiune doar între sufletul nostru și Domnul. În felul acesta suntem aruncați în îndoială și în teamă. De ce? Fiindcă ochiul nostru nu este simplu; nu-L urmăm pe Isus, „Lumina lumii”. Putem păstra ca un principiu fix, ca o prețioasă axiomă a vieții divine, faptul că, dacă Îl urmăm pe Isus, vom avea lumina vieții. El Însuși a spus-o și acest lucru este suficient pentru credință.

    Prin urmare, ne simțim perfect îndreptățiți să tragem concluzia că Cel care Și-a călăuzit poporul pământesc, în umblarea lui prin pustie, Își va călăuzi poporul ceresc acum, în toate mișcările și în toate căile lui. De altă parte, să avem grijă să nu dorim a ne împlini propria voie și propriile planuri. Marele nostru scop trebuie să fie acela de a umbla pe urmele Celui binecuvântat, care nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci care întotdeauna a umblat potrivit voii divine. El niciodată n-a acționat fără autoritatea divină, El, care era Dumnezeu peste toate, binecuvântat pentru totdeauna, dar care, după ce Și-a luat locul de Om pe acest pământ, a renunțat complet la voia Sa și Și-a găsit mâncarea și băutura în a face voia Tatălui Său. Astfel vor fi inimile și mințile noastre ținute într-o pace deplină; și vom putea să umblăm zi de zi, cu pași fermi și hotărâți, pe calea pe care Călăuza noastră ne-a arătat-o. El nu numai că știe, ca Dumnezeu, orice pas de pe acea cale, însă, ca Om, El a mers pe ea înaintea noastră și ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Fie ca toți să-L urmăm cu mai multă credincioșie, în toate lucrurile, prin lucrarea de har a Duhului Sfânt care locuiește în noi!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci mie nu mi-e rușine de evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.

    Romani 1.16


    Puterea lui Dumnezeu

    Oamenii s-au străduit dintotdeauna să ajungă la mântuire prin propriile eforturi. Dar această strădanie a eșuat, pentru că niciun om nu are putere să facă acest lucru. Nimeni nu poate cu propriile-i sforțări să treacă peste groapa adâncă pe care a săpat-o păcatul între el și Dumnezeu.

    Omul este fără putere. Sfânta Scriptură ne arată foarte clar și fără niciun menajament care este starea omului natural: „Fără putere” și „nelegiuit” (Romani 5.6), ba chiar „mort în greșeli și în păcate” (Efeseni 2.1). Asemănarea cu un om mort arată incapacitatea absolută a omului.

    Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Ceea ce omul nu poate, aceea poate Dumnezeu. Evanghelia, vestea bună a lui Dumnezeu, ne arată că puterea Lui divină vrea să ne vină în ajutor. Această putere face din niște oameni „morți”, oameni vii, face din oameni păcătoși, copii ai lui Dumnezeu.

    Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, o putere care schimbă oamenii din temelie. Nenumărați oameni au experimentat că această putere este mai tare decât înclinațiile lor rele, că poate să-i elibereze de obiceiurile și de legăturile lor pătimașe. Numai puterea lui Dumnezeu ne poate salva și ne poate face plăcuți pentru prezența Sa. Dar ea poate lucra numai într-un om care se debarasează de toate încercările lui proprii și crede. Puterea aceasta este spre mântuirea fiecărui om care crede.

    Să renunțăm acum la strădaniile noastre de a obține mântuirea și să acceptăm iertarea lui Dumnezeu în Isus! Ceea ce trebuie să facem este să-I spunem, cu o inimă sinceră, în rugăciune înaintea Domnului, toată apăsarea vinei noastre.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 6.1-17 · Ioan 18.33-40

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREȘTEREA – MAI PRESUS DE SCOPURI – Fundația S.E.E.R. România

    „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare…” (Proverbele 4:18)


    Phil Cooke a scris: „Creșterea este ceea ce facem cu cunoașterea. Creșterea este locul în care ducem cunoașterea noastră și modul în care o aplicăm și o folosim în viața noastră de zi cu zi. John Maxwell, expertul în probleme de leadership, m-a învățat cu mult timp în urmă să-mi schimb orientarea de la scopuri la creștere. Când mi-a spus acele cuvinte, a fost ca o revelație pentru mine. Întotdeauna am fost învățat că scopurile sunt importante și am încercat din răsputeri să folosesc un sistem prin care să pot ajunge la ele, dar mereu m-am luptat cu acest sistem. Vedeam că scopurile îi motivează pe mulți oameni, dar îndeplinirea scopurilor mele mă lăsa gol și nemulțumit. Însă când John mi-a arătat cum să-mi concentrez atenția asupra creșterii, dintr-odată toate lucrurile și-au găsit locul lor. Acest proces m-a învățat că scopurile sunt minunate, dar că atunci când atingem un scop, e ca și cum am fi terminați. Dar cu creșterea, e un proces care nu se termină niciodată; învățăm mereu, mergem mereu înainte, avem mereu realizări. Sper ca atunci când voi ajunge la finalul vieții, pe noptiera mea se vor găsi vreo două cărți bune. Vreau să învăț și să cresc până la ultima mea suflare. Uită-te la persoanele din cercul tău de prieteni. De ce unii au succes, iar alții stagnează? De ce unii ajung la niveluri mai înalte ale realizării, în timp ce alții rămân blocați în același loc ani de-a rândul? Mulți dau vina pe sistem, pe companie sau pe șef… dau vina pe societate, pe felul în care au fost crescuți sau pe trecutul lor… Dar un plan de viață pentru creștere poate trece dincolo de bariere și poate da la o parte aproape orice obstacol!” Biblia spune lucrul acesta astfel: „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” Așadar, citește, învață și crește… în asemănarea cu Hristos!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 26:12-24

    Martorul credincios al Domnului nu a fost tulburat de condamnarea sa la moarte, nici de prezenţa mulţimii duşmănoase strânse împotriva lui. Cu fermitate, el îi îndeamnă încă o dată să se pocăiască, după care, fără teamă, se lasă în mâinile lor. Departe de a se înduioşa de propria lui soartă, el se gândeşte tot la popor şi la înfiorătoarea responsabilitate pe care această crimă o va face să apese asupra lor. Prin felul cum acţionează, Ieremia ne duce cu gândul la Ştefan, cel care mijlocea pentru cei care îl loveau cu pietre (Fapte 7.60), şi amândoi ne amintesc de Domnul Isus (Luca 23.28,34).

    Omul lui Dumnezeu este eliberat aici prin intervenţia căpeteniilor şi a bătrânilor; aceştia însă ar fi trebuit să mai facă încă un pas: să se teamă de Domnul şi să caute faţa Lui, la fel ca Ezechia (v. 19). Nu este de ajuns să ştim să cităm un exemplu frumos, trebuie să-l şi urmăm!

    Vedeţi cât de influenţabilă şi de nestatornică este mulţimea. În v. 8, „tot poporul” îi urmase pe preoţi pentru a striga: „Vei muri negreşit!”, iar în v. 16, acelaşi popor împărtăşeşte părerea căpeteniilor, pentru a spune: „Omul acesta nu este vrednic de moarte”.

    Istoria lui Urie, urmărit şi ucis de Ioiachim, confirmă tristul portret care ne-a fost făcut despre acest împărat. El este gata să verse sânge nevinovat (cap. 22.17).

  • 1 Octombrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Înaintea lui Dumnezeu, pe care L-a crezut, care dă viață celor morți și cheamă cele care nu sunt ca și cum ar fi.

    Romani 4.17


    În acest verset este adus înaintea privirilor noastre un adevăr prețios: puterea învierii, puterea de a da viață acolo unde totul zace în moarte, puterea de a acționa ca și Creator acolo unde nu mai există niciun fel de speranță pentru oameni. Această putere a fost cea pe care s-a bazat Avraam, trupul său fiind ca și mort, iar pântecele Sarei fiind deja mort. Pentru credință, totul depinde de această putere și de Dumnezeul în care ea se găsește. Și această credință a lucrat în mod miraculos în Avraam: el „nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând glorie lui Dumnezeu și fiind pe deplin convins că, ceea ce a promis, El poate să și facă” (versetele 20 și 21).

    Ce exemplu încurajator și înălțător de credință! Pentru ochiul firesc, Avraam era fără speranță, dar Dumnezeu promisese, iar aceasta îi era de ajuns. Avraam a crezut cuvintele lui Dumnezeu și nu a rămas de rușine. Ce frumoasă este progresia: Avraam nu s-a îndoit, ci a fost întărit în credință, dând glorie lui Dumnezeu, și a fost deplin convins că Dumnezeu Își va îndeplini cuvântul. „Așa va fi sămânța ta!”, „de aceea aceasta i s-a socotit ca dreptate” (versetul 22) și „a fost numit prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2.23). Dumnezeu îl cinstește pe cel care-I dă Lui toată cinstea.

    Trebuie să remarcăm că aici credința este pusă în legătură cu Dumnezeu, „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru” (versetul 24). Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, Cel care dă viață celor morți și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi. Prin credință, el a socotit că Dumnezeu „poate să învieze dintre morți, de unde, vorbind figurativ, l-a și primit” pe singurul său fiu preaiubit (Evrei 11.17-19). Credința i-a permis să judece astfel: «Dacă Dumnezeu mi-l cere pe Isaac, pe care mi l-a dat și în care mi-a întărit făgăduințele, trebuie ca El să-l aducă dintre cei morți și să cheme cele care nu sunt ca și cum ar fi. Promisiunea Sa este de nestrămutat».

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiii ei se scoală și o numesc fericită, soțul ei se scoală și-i aduce laude.

    Proverbe 31.28


    Dragă mamă,

    Acum sunt și eu părinte și înțeleg tot mai bine dăruirea ta. De aceea, astăzi doresc să-ți mulțumesc din inimă pentru ce ai făcut tu pentru mine.

    Mi-ai dăruit timpul tău. Fie noapte, fie dimineață, fie seară, tu ai fost întotdeauna acolo pentru mine, chiar și atunci când nu te chemam.

    Mi-ai dăruit bunătatea ta, fiind mereu blândă, ocrotitoare și puternică, anticipând toate.

    Mi-ai dăruit inima ta, pentru că, pe lângă hrană și îmbrăcăminte, te-ai străduit să modelezi în mine un caracter puternic, prin obiceiurile, valorile și normele care mi le-ai arătat.

    Mi-ai stabilit anumite limite, în care am trăit fericit, fără teamă și fără să fiu rănit. Atunci nu înțelegeam de ce erau acele limite și câteodată eram supărat pe tine. Consecvența ta nu îmi era întotdeauna plăcută, dar astăzi văd cât de necesară mi-a fost pentru a învăța lucrurile corect și bine și pentru a mă deprinde să evit răul.

    Îți mulțumesc în mod deosebit că mi-ai vorbit despre Dumnezeu, despre credința ta, pe care ai trăit-o practic. Nu trăiai doar o credință de duminica, la biserică, ci una zilnică. Ai dovedit că iubești Biblia, iar umblarea ta cu Dumnezeu a fost vizibilă. Trăirea ta zilnică era caracterizată de dragostea lui Dumnezeu. Rugăciunile tale pentru mine înaintea tronului de har al lui Dumnezeu au fost stăruitoare și au fost ascultate de Dumnezeu. Salvatorul tău, pe care Îl iubești, a devenit și Salvatorul meu, iar tu și tata ați contribuit mult la aceasta. Pentru aceasta doresc să vă mulțumesc astăzi!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 5.15-27 · Ioan 18.28-32

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU LUCREAZĂ ÎN TINE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13)


    Când vorbim despre înfăptuirea voii lui Dumnezeu, există două mari obstacole pe care trebuie să le dai la o parte: „doresc” și „pot”. Nu este ușor să renunți la propriile tale planuri și să îmbrățișezi voia lui Dumnezeu. Omul tău cel vechi dorește ce vrea el, nu ce-Și dorește Dumnezeu. Chiar și atunci când voia lui Dumnezeu este clară, și tu dorești ce dorește și El, îți lipsește abilitatea necesară pentru a pune în practică. Din fericire, aici este punctul în care Dumnezeu intervine în dilema ta, lucrând în tine și dându-ți, pe lângă „voință” și „înfăptuirea”. Însă atât voința, cât și înfăptuirea vin de la Dumnezeu, nu de la tine! Tu întrebi: „De vreme ce Dumnezeu lucrează în mine, de ce există o luptă atât de mare de a cunoaște și de a face voia Sa?” Problema este că mintea ta firească este egocentrică și are tendința de a se împotrivi voii lui Dumnezeu. Așadar, care este soluția? 1) Predă-i lui Dumnezeu trupul și poftele tale. „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie” (Romani 12:1). 2) Înnoiește-ți mintea. „Să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). În textul original din limba greacă, „înnoire” înseamnă „renovat pe dinăuntru,” adică aliniază-ți gândurile la gândurile lui Dumnezeu – și gândește în mod deliberat ceea ce gândește El. Cu alte cuvinte, Dumnezeu inițiază „voința” și „înfăptuirea”, iar tu cooperezi prin faptul că-ți aliniezi mintea la a Sa. Când se întâmplă lucrul acesta, devii încrezător că (Filipeni 1:6) „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 26:1-11

    Acest capitol ne poartă din nou înapoi în timp, cu patru ani înaintea evenimentelor din capitolul precedent (cap. 25.1). La porunca Domnului, Ieremia merge de astă dată în templu, pentru a profeţi acolo. Fără îndoială, aceasta se petrece cu ocazia uneia dintre cele trei mari sărbători anuale, când toţi israeliţii se suiau la Ierusalim (v. 2 este cel care ne permite să ne gândim la aceasta). Oricum ar fi fost, chemarea se adresează către întregul Iuda, nu numai căpeteniilor sale, şi nu trebuia omis niciun cuvânt (comp. cu Fapte 20.27).

    Cât de emoţionant este v. 3! El ne ajută să intrăm în gândurile harului lui Dumnezeu. Deşi cunoştea totul mai dinainte, El Îşi exprimă dorinţa Sa cea mai preţioasă: „Poate că vor asculta…” (vezi şi cap. 36.3,7).

    Acelaşi „poate” traduce şi speranţa stăpânului din parabolă: „Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate că, văzându-l, îl vor respecta” (Luca 20.13). Ei însă nu L-au respectat mai mult pe Fiul Său decât pe profeţii care au venit înaintea Lui. Observaţi ce primire i-au făcut lui Ieremia şi, implicit, Celui care l-a trimis… Ce orbire! Aceşti oameni, deşi veniseră să se închine în Casa Domnului (v. 2), resping cuvintele Domnului, pun mâna pe solul Lui şi, chiar în această Casă, îl condamnă la moarte!

  • 30 Septembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Noi nu suntem dintre aceia care dau înapoi spre pieire, ci ai credinței, spre păstrarea sufletului.

    Evrei 10.39


    Este un lucru înălțător să vizitezi un muzeu de artă. Picturile și sculpturile artiștilor din vechime sunt adevărate capodopere. În felurite manifestări de formă, de culoare, de umbre și de lumini, admirăm puterea expresivă a frumuseții artistice.

    Capitolul 11 din Evrei, acea frumoasă înșiruire de eroi ai credinței, este adesea descris în termeni similari. Poate că ne-am bucurat admirând credința sfinților din vechime, precum și diferitele lor experiențe cu privire la încrederea în Domnul. Totuși, să nu uităm că Biblia nu este un muzeu de artă și că Evrei 11 este menit a face cu mult mai mult decât a ne stârni admirația.

    Să privim la contextul în care se află acest capitol. Evrei 10 se încheie cu îndemnul ca cei credincioși să stăruie în credință: „Noi nu suntem dintre aceia care dau înapoi, spre pieire, ci ai credinței, spre păstrarea sufletului”. Cineva poate întreba însă dacă într-adevăr credința este de ajuns pentru a ne ține fermi în această lume plină de tulburare. Drept răspuns, urmează capitolul 11, care ne îndeamnă să privim la Enoh, la Noe, la Sara, la părinții lui Moise, la poporul Israel și la Rahav. Toți aceștia au arătat puterea trăirii prin credință. Apoi capitolul 12 ne arată că, având atâtea exemple ale credinței, trebuie ca și noi să dăm la o parte orice greutate, păcatul și îndoielile și să alergăm înainte cu stăruință.

    Cei care vizitează un muzeu privesc această experiență ca pe ceva care oferă inspirație – ceva de admirat, mai degrabă decât de imitat. Evrei 11 însă, la fel ca întreaga Biblie, are rolul de a ne invita la a trăi într-un fel asemănător exemplelor pe care ni le oferă. Dumnezeu ne cheamă să ne încredem în El și să experimentăm faptul că puterea și promisiunile Lui sunt valabile și pentru noi astăzi.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru …

    Psalmul 40.3


    O cântare despre Mântuitorul

    Un grup de studenți de diverse naționalități organizase o călătorie prin Europa cu autocarul. După un timp, unul dintre studenți a propus ca fiecare să vină la microfonul autocarului și să cânte o cântare din țara sa. S-au cântat multe cântece vesele. A venit și rândul unei studente creștine. Ea a cerut în liniște putere Domnului Isus, ca să intoneze un cântec despre El. La început a ezitat puțin, dar apoi glasul ei a devenit ferm, căci trăia ceea ce credea:

    Vinʼ la izvorul de viață,

    Oricât ai fi de trudit!

    Vino de bea și învață

    Astăzi să fii fericit!

    În liniștea stânjenitoare care s-a lăsat în autocar după prima strofă, un student a venit în față și a spus: „Și eu cunosc acest cântec. Ne permiteți să îl cântăm împreună?”. Astfel, cei doi au cântat a doua și a treia strofă, uniți prin credința în Domnul Isus. Cu această cântare au depus o mărturie luminoasă despre Mântuitorul lor și i-au invitat apoi și pe colegii lor să creadă în Isus.

    Cei credincioși au așa multe motive să înalțe cântece și să-L laude pe Dumnezeu! Ei L-au găsit pe Mântuitorul Isus Hristos, care i-a scăpat de la pierzarea veșnică și care le-a dat viață eternă. Prin credința în El, ei au în inimile lor o pace adâncă și o speranță sigură.

    Să dăm și noi mărturie despre credința noastră în diversele ocazii pe care ni le oferă Dumnezeu! Să nu ezităm să facem acest lucru! Dumnezeu ne va da puterea, curajul și cuvintele necesare să-L mărturisim. Să nu subapreciem puterea lui Dumnezeu de a face lucrări mărețe, dacă noi ne lăsăm folosiți! Apostolul Pavel era conștient de acest lucru și scria: „Căci mie nu mi-e rușine de evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1.16).

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 5.1-14 · Ioan 18.19-27

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ZIDEȘTE RELAȚII VERITABILE! – Fundația S.E.E.R. România

    „I-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1).


    Oamenii petrec ore întregi în fiecare zi pe rețele de socializare precum Facebook – în multe cazuri pentru că sunt singuri. Nu e neapărat total greșit să interacționezi cu alții în felul acesta. De fapt, mediile sociale oferă unul dintre cele mai extraordinare instrumente pe care biserica le-a avut vreodată, pentru a răspândi mesajul Evangheliei în lumea întreagă. Însă într-o epocă în care este ușor să neglijezi adevăratele relații, să ne amintim de ce vrem de fapt să avem legături cu alții.

    Un autor scria: „Viața este mult mai bogată când avem prieteni cu care putem să ne împărtășim bucuriile și necazurile. Din nefericire, singurătatea rămâne o problemă majoră și o sursă de suferință pentru mulți. Dar niciunul dintre noi nu ar trebui să se resemneze în fața singurătății; ea se poate trata, dacă nu cumva și evita!”

    Adevăratele relații nu se construiesc postând imagini din viața ta sau dând mai departe citatele cele mai interesante. Relațiile veritabile nu sunt virtuale! Pentru a avea relații adevărate, ai nevoie de timp, prezență fizică, implicare și dedicare. Chiar și cea mai bună rețea de socializare care se ocupă cu împlinirea nevoilor semenilor nu-și poate îndeplini sarcinile dacă nu are loc o întâlnire față în față. Așa a făcut Domnul Isus! Cea mai mare parte a lucrării Sale publice a petrecut-o investind în cei doisprezece ucenici ai Săi care, la rândul lor s-au dus în Numele Său și s-au investit în alții. Biblia spune: „fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.”

    Psalmistul a dezvăluit ceea ce mulți oameni simt în adâncul ființei lor: „Nimeni nu mă mai cunoaşte… nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4). Dacă dorești să împlinești nevoile altora, și să ai relații veritabile, tu trebuie să zidești o relație apropiată și personală cu ei. Domnul Isus așa a făcut… și El este exemplul tău!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 25:1-14

    Capitolul 25 revine la perioada domniei lui Ioiachim. Trecuseră deja douăzeci şi trei de ani de când profeţise Ieremia. În zelul şi dragostea lui pentru popor, el se scula dis-de-dimineaţă pentru a le adresa apelurile sale (v. 3). Răbdarea lui Dumnezeu avea să ia sfârşit în curând. Fiecare zi putea fi ultima, astfel că omul lui Dumnezeu se simţea obligat ca încă de dimineaţă să meargă să le transmită mesajul său. Şi, fapt remarcabil, aceeaşi expresie este folosită adesea cu privire la Domnul (aici, în v. 4). El de asemenea Se scoală dis-de-dimineaţă pentru a-Şi trimite slujitorii. Suntem noi gata la acest ceas matinal când se distribuie misiunile? Să urmăm exemplul Robului desăvârşit, a Cărui lucrare neobosită începea în zori (Ioan 8.2) sau chiar mai înainte (Marcu 1.35).

    Dumnezeu, în harul Său, fixează o durată limită pentru deportarea în Babilon: şaptezeci de ani. Atunci când acest timp va fi aproape să se încheie, Daniel va citi această profeţie (a lui Ieremia) din cărţi şi va ţine cont de ea pentru a-i da Israelului aflat în captivitate semnul şi exemplul umilinţei (Daniel 9.2,3).

    Apoi, până la sfârşitul capitolului, Dumnezeu dezvoltă declaraţia din v. 14, arătând în ce fel Se pregăteşte El să pedepsească naţiunile care nu s-au temut să subjuge şi să asuprească poporul Lui.

  • 29 Septembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când vei asedia o cetate multe zile, făcând război împotriva ei ca s-o iei, să nu-i strici pomii, dând cu securea în ei, pentru că poți să mănânci din ei.

    Deuteronom 20.19


    Vedem înțelepciunea conținută în această poruncă: protejarea pomilor fructiferi, pentru ca roadele lor să fie folosite ca hrană, pe când ceilalți copaci puteau fi folosiți pentru asediu. Aceasta înseamnă o folosire inteligentă a resurselor.

    Și noi, cei credincioși, avem de dus lupte adesea. Ele sunt cu privire la însușirea practică a binecuvântărilor noastre în Hristos sau cu privire la îndepărtarea vreunei piedici din calea progresului nostru spiritual. Uneori aceste bătălii sunt câștigate rapid, alteori ele durează mai mult. Ele se aseamănă cu asedierea unei cetăți. Nu putem să știm însă dacă un asediu va fi de lungă sau de scurtă durată, de aceea trebuie să învățăm să fim înțelepți cu privire la resursele pe care le avem pentru luptă.

    Pomii fructiferi trebuiau păstrați. Hrana era foarte importantă pentru puterea și sănătatea soldaților. Materialele pentru asediu sunt și ele importante și de ajutor în luptă, însă la ce-ar folosi, dacă, din cauza lipsei hranei, nimeni nu ar avea putere să le folosească?

    La fel stau lucrurile și în războiul pe care îl ducem noi. Nu trebuie să neglijăm niciodată hrana de care au nevoie sufletele noastre. Trebuie să stăm în prezența Domnului în fiecare zi. Rugăciunea, cititul și meditația la Cuvânt, cultivarea părtășiei creștine, participarea la strângeri – toate acestea sunt mijloace indispensabile prin care Domnul hrănește sufletele noastre și ne ține tari în mijlocul dificultăților. Putem de asemenea citi cărți, sau putem găsi alte resurse cu privire la subiectul bătăliei pe care o ducem, ori putem cere sfatul credincioșilor spirituali, însă toate acestea sunt materiale de asediu, nu hrană. Ele pot fi importante din punct de vedere strategic și ne pot ajuta să câștigăm lupta, însă, dacă neglijăm hrana și puterea spirituală, și dacă bătălia este de lungă durată, nu vom putea birui. Să nu neglijăm niciodată hrana spirituală, prin care căpătăm putere, căci doar așa putem dobândi biruința!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Chiar și barza își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își țin timpul venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaște legea Domnului!

    Ieremia 8.7


    Rândunicile

    Ne bucurăm mult primăvara când rândunicile apar în țară și încep să-și construiască cuiburile pe la streșinile caselor. Ele zboară neobosite până când cuibul prinde formă, apoi clocesc răbdătoare ouăle. Rândunicile se îngrijesc cu atenție de puii lor, ca să aibă ce să mănânce, dar și să învețe să zboare. Toamna le privim cu încântare cum se adună pe firele de curent, unde țin adevărate ore de instructaj pentru lungul zbor ce le stă înainte.

    Dumnezeu le-a învățat și pe ele, ca pe toate păsările, ce au de făcut an de an și lună de lună. Ele știu în fiecare an când să plece din țările calde și când să plece din țara noastră. Cu toate că se expun la mari pericole în lunga lor călătorie, ele nu neglijează timpul de pornire în călătorie, timpul de muncă, timpul de cântat, timpul de instructaj. „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui” (Eclesiastul 3.1).

    Să învățăm și noi de la rândunici și să fim activi în ceea ce avem de făcut! Unele lucruri pe care trebuie să le facem cu regularitate ni se par obositoare, altele plictisitoare, iar altele fără sens. Iar cele care sunt pe placul nostru trec așa de repede și uneori și acelea am vrea să fie altfel. Dar toate sunt rânduite spre binele nostru. Să fim bucuroși dacă le putem face și dacă nu suntem împiedicați de boală sau de alte constrângeri. Dumnezeu va binecuvânta o muncă făcută cu bucurie și cu toată dăruirea! Să ne gândim că prin munca noastră putem și ar trebui să depunem o mărturie pentru Domnul nostru. „Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3.17).

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.32-44 · Ioan 18.12-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CALITATE ȘI CANTITATE – Fundația S.E.E.R. România

    „Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3).


    Sunt unii care susțin că nu contează cât de puțin timp petrecem cu copiii noștri, câtă vreme este un timp de calitate. Însă logica acestui concept îmi pare suspectă. De ce-ar trebui să alegem între virtuțile cantității și cele ale calității? Noi nu acceptăm această alegere forțată în nici un alt domeniu din viețile noastre, deci de ce-ar fi ea relevantă tocmai în privința copiilor noștri? Am putea-o ilustra în felul următor. Să presupunem că toată ziua ai așteptat cu nerăbdare să iei masa la unul dintre cele mai bune restaurante din oraș. Chelnerul îți aduce meniul și comanzi cea mai scumpă friptură de la acel restaurant. Dar când sosește mâncarea, vezi o bucată minusculă de carne de vreo 3 cm amplasată în mijlocul farfuriei. Când îți exprimi nemulțumirea cu privire la dimensiunea fripturii, chelnerul îți răspunde: „Recunosc faptul că porția este mică, dar este din cea mai sănătoasă vită, a fost hrănită cu porumb și este cea mai bio mâncare pe care o poți cumpăra. Nu vei găsi niciodată o carne mai bună decât cea pe care v-am servit-o în seara asta. Cât privește porția, sper că înțelegeți că nu cantitatea contează, ci calitatea!” Ai obiecta, și pe bună dreptate… De ce? Pentru că atât cantitatea, cât și calitatea contează în multe domenii ale vieții – inclusiv în relația cu copiii tăi. Ei au nevoie de timpul nostru, și de tot ce avem mai bun să le oferim.

    Adevărul este că argumentul „cantitate versus calitate” ar putea fi o explicație prost deghizată a faptului că de fapt nu le oferim pe niciuna copiilor noștri! Biblia spune: „Fiii sunt o moștenire de la Domnul…” Așadar, când vrei să le dai timp și atenție, ei merită ce e mai bun, atât cantitativ, cât și calitativ. Dacă ai spus „Amin”, vezi că înseamnă „Vom face întocmai!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 24:1-10

    Viziunea din cap. 24 corespunde unui moment în care Nebucadneţar deportase deja în Babilon o parte din Iuda, împreună cu împăratul său, Ieconia (sau Ioiachin, sau Conia”, cap. 22.24). Profetului îi apar două coşuri cu smochine. Cele dintâi sunt minunate, foarte bune; celelalte, groaznice şi de nemâncat. Contrar cu ceea ce am putea gândi, smochinele rele sunt imaginea locuitorilor din Iuda rămaşi în ţară, în timp ce smochinele foarte bune îi reprezintă pe cei deportaţi. La timpul hotărât, Domnul îi va face pe cei „transportaţi” să prospere şi îi va aduce înapoi. Deşi dureroasă, această scoatere din ţara şi din obiceiurile lor este conform voii lui Dumnezeu şi se va întoarce spre folosul lor.

    Dintre promisiunile care le sunt făcute, cea mai preţioasă este, cu siguranţă, cea din v. 7: „Le voi da o inimă ca să Mă cunoască”. Este promisiunea care ne aminteşte că prin inimă, şi nu prin pricepere, Îl poate cunoaşte omul pe Dumnezeu!

    Să remarcăm că nu apare şi un al treilea coş, şi aceasta pentru că, înaintea lui Dumnezeu, într-o manieră generală, nu există o poziţie intermediară. Ca şi printre oameni astăzi, nu se pot recunoaşte decât vii şi morţi, „copii ai luminii” şi „copii ai mâniei” (Efeseni 2.3; 5.8). Noi de care parte ne găsim?

  • 28 Septembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să știi dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele; pentru că oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, fără sfințenie, fără afectivitate naturală, neînduplecați, defăimători, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, trădători, încăpățânați, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.

    2 Timotei 3.1-4


    Dumnezeu știe bine că trăim în aceste zile dificile și ne avertizează cu privire la pericolele care ne pândesc. Pavel descrie aici starea morală a celor care se numesc pe ei înșiși creștini, însă a căror purtare tăgăduiește acest nume. Căile lor sunt caracterizate de aceste cuvinte triste, care încep cu „oamenii vor fi iubitori de sine” și se sfârșesc cu „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Ei își trăiesc viața fără nicio referire la Dumnezeu, „făcând voia cărnii și a gândurilor” (Efeseni 2.3). Mai mult, ni se spune că „oamenii răi și înșelători vor înainta spre mai rău” (2 Timotei 3.13).

    Ar trebui oare să încercăm să schimbăm această stare de lucruri? Domnul Isus ne oferă răspunsul în Cuvântul Său: „Depărtează-te de aceștia!” (versetul 5). Pavel îl recomandă pe Timotei astfel: „Dar tu ai urmat îndeaproape învățătura mea, purtarea, planul, credința, îndelunga-răbdare, dragostea, răbdarea” (versetul 10). Deci avem ceva de care să ne depărtăm, dar și ceva de care să ne apropiem și pe care să-l urmăm îndeaproape. Acest dublu aspect îl găsim peste tot în Scriptură.

    Trebuie să ne familiarizăm cu gândul lui Dumnezeu în privința timpului în care trăim, pentru a găsi astfel calea pe care să umblăm într-un fel plăcut Lui. Pavel învățase acest lucru și îl acceptase, practicându-l cu credință, cu dragoste și cu perseverență, și îi amintește lui Timotei să facă la fel. „Dar tu rămâi în cele ce ai învățat și de care ai fost deplin încredințat, știind de la cine ai învățat … ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (versetele 14 și 17). Să fim tari și curajoși, așteptând împlinirea promisiunii Sale: „Iată, Eu vin curând” (Apocalipsa 3.11)!

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor și nu pot să se acopere cu faptele lor.

    Isaia 59.6


    „Haina-l face pe om”

    Această expresie se adeverește zilnic. O îmbrăcăminte îngrijită atrage atenția oamenilor, și ei arată respect față de respectiva persoană, deoarece se lasă influențați în aprecierile lor de ceea ce văd în exterior. Dar, înaintea lui Dumnezeu, acest proverb nu are valabilitate. Dumnezeu nu este impresionat nici de cele mai frumoase haine și nici de un comportament politicos.

    Totuși, mulți oameni investesc mulți ani în imaginea lor exterioară, pentru a arăta că sunt oameni cumsecade sau chiar evlavioși. Profetul Isaia vorbește în versetul de astăzi despre aceste străduințe: oamenii își fac o haină cu care doresc să apară cândva înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni cumsecade, fac multe binefaceri și merg la biserică în zilele de sărbătoare. Totuși, hainele lor nu folosesc la acoperirea păcatelor.

    Profetul trage o concluzie care ne pune pe gânduri: „Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64.6). O viață corectă nu reprezintă garanția pentru a putea sta înaintea lui Dumnezeu, ci avem nevoie de o haină mai bună, care se potrivește cu prezența Sa. Tot prorocul Isaia ne arată soluția: „M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua dreptății” (Isaia 61.10). Această haină este salvarea pe care Dumnezeu ne-o oferă în Domnul Isus.

    Dumnezeu este Cel care ne îndreptățește (Romani 8.33), care ne dezbracă de hainele noastre mânjite și care ne îmbracă cu haine albe. El ne așază înaintea Sa ca niște oameni care n-am păcătuit niciodată. Astfel putem sta în prezența Sa sfântă.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.17-31 · Ioan 18.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FĂ-ȚI COPILUL MÂNDRU DE TINE! – Fundația S.E.E.R. România

    „…Părinţii sunt slava copiilor lor.” (Proverbele 17:6).


    Copilul tău se află în procesul de formare a persoanei care va fi în cele din urmă. Așa că, pentru a-l crește așa cum trebuie și pentru a-l face mândru de tine, demonstrează-i și trăiește după aceste șase principii:

    1) Asigură-l prin vorbe și fapte că-l iubești. El trebuie să știe că dragostea ta este oferită și că nu va fi niciodată retrasă de la el din cauza înfățișării, a realizărilor sau a faptelor sale. Fă-l să știe că este iubit pentru cine este și că valoarea lui în ochii tăi nu este niciodată pusă la îndoială!

    2) Clădește-i un caracter puternic și implementează-i valorile lui Dumnezeu. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).

    3) Stabilește-i limite clare. Și fii constant în păstrarea lor. Copiilor le plac regulile? Nu! Însă principalul tău scop nu este să-l faci pe copilul tău încântat, ci să-l înveți să fie responsabil… și fericirea va urma!

    4) Ajută-l să-și descopere potențialul. Asta înseamnă să-l asculți, să-l observi, și odată ce-i identifici talentele, să-l ajuți să și le dezvolte! Pentru că: „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6).

    5) Nu încerca să faci din el un duplicat al tău. Dumnezeu l-a creat pe fiecare dintre copiii tăi în mod unic, și l-a înzestrat cu o personalitate aparte. Așa că nu încerca să-l faci o persoană de care Dumnezeu sau noi să nu avem nevoie.

    6) Încurajează-l să-și urmeze viziunea pentru viața sa. „Tinerii voştri vor avea vedenii” (Ioel 2:28). Nu turna apă rece peste focul entuziasmului său, ci mai degrabă întețește-l! Coboară de pe scaunul criticului, și fii cel mai mare suporter al său.

    Dacă faci astfel, îl vei face să fie mândru de tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 23:16-40

    Între păstorii răi ai lui Israel, profeţii fuseseră vinovaţi în mod cu totul deosebit. Ei păstoriseră poporul cu iluzia nebună că, în ciuda păcatelor lor, totul va merge spre mai bine. Erau mincinoşi. Alergaseră … fără să fi fost trimişi de Domnul; vorbiseră … fără să transmită oracole (sau profeţii) din partea lui Dumnezeu (v. 21 şi 38; 1 Petru 4.11). O bogată activitate religioasă este departe de a fi proba sau rezultatul unei stări spirituale potrivite. Pentru creştini astăzi, ca şi pentru profeţi altădată, nu există decât un singur dreptar în alergare şi în vorbire: rămânerea „la sfatul Domnului” (v. 18,22), altfel spus, în comuniune cu Domnul, pentru a cunoaşte şi a împlini voia Sa.

    În v. 23 este pusă o întrebare: „Sunt Eu un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt un Dumnezeu de departe?” „Domnul este aproape”, poate răspunde apostolul (Filipeni 4.5). Am făcut fiecare dintre noi această experienţă? Cuvântul lui Dumnezeu este un foc (v. 29); în acelaşi fel în care flacăra unui arzător permite înlăturarea zgurii unui metal, Cuvântul serveşte la curăţirea sufletului nostru, mistuind necurăţiile care îl întinează şi care-l înăbuşă (Proverbe 25.4). El este „forţa motrice” a celui credincios, asemeni unui foc sub un cazan (cap. 20.9), însă, mai întâi de toate, este un ciocan, singurul în stare să frângă o voinţă rebelă.

  • 27 Septembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și în zilele lui Zorobabel și în zilele lui Neemia, tot Israelul a dat părțile cântăreților și ale ușierilor, după cerința fiecărei zile, și puneau deoparte ca sfinte cele pentru leviți, iar leviții le puneau deoparte ca sfinte pe cele pentru fiii lui Aaron … Și am aflat că părțile leviților nu li se dăduseră și că leviții și cântăreții care făceau slujba fugiseră fiecare la ogorul lui.

    Neemia 12.47; 13.10


    Leviții (28) – Corectarea greșelilor

    Primul dintre aceste versete ne arată starea minunată de lucruri de la sfârșitul primei perioade de cârmuire sub Neemia, când totul era făcut potrivit poruncilor lui Dumnezeu. Al doilea verset arată un aspect al stării triste de dezordine pe care Neemia a găsit-o atunci când s-a întors la Ierusalim, când poruncile lui Dumnezeu nu mai erau păzite.

    Și astăzi Dumnezeu dorește ca nevoile slujitorilor Lui să fie acoperite prin dărnicia celor credincioși. Când îndrumările Sale sunt urmate, totul merge bine. Dumnezeu este onorat, nevoile slujitorilor sunt împlinite și cei credincioși sunt binecuvântați. Dacă nu se procedează așa, Dumnezeu Însuși este privat de ceea ce I se cuvine, fiindcă lucrarea și închinarea suferă, din cauza faptului că slujitorii Săi se concentrează mai mult pe a-și hrăni familiile, fiind nevoiți să se ostenească în lucrări de o natură diferită. Cum ar putea binecuvânta Dumnezeu o astfel de stare de lucruri?

    Aceasta nu a fost singura problemă pe care Neemia a găsit-o la întoarcerea sa la Ierusalim, fiindcă problemele cauzate de necredincioșie se înmulțesc rapid.

    Eliașib, marele preot, îi dăduse lui Tobia, unul dintre vrăjmașii iudeilor, o cameră mare în templu, în care mai înainte fuseseră ținute darurile de bunăvoie. Neemia a aruncat toate lucrurile lui Tobia și a poruncit să fie curățită camera.

    De asemenea, în sabat, oamenii lucrau, iar unii din Tir veneau pentru a vinde pește și alte bunuri. Totodată, iudeii își luaseră soții din popoarele păgâne din jur. Neemia a corectat cu fermitate aceste lucruri rele care se strecuraseră în mijlocul poporului și s-a rugat lui Dumnezeu să-Și aducă aminte de el și de lucrarea pe care o făcea. Într-adevăr, Dumnezeu vede toate lucrurile pe care le facem pentru El!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus i-a răspuns și i-a zis: Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică.

    Ioan 4.13,14


    Ce ne poate potoli setea?

    Sunt mulți munți pe vârful cărora se poate zări silueta unei cruci de lemn. Fiind într-o drumeție, am ajuns și eu pe un astfel de vârf de munte, unde am putut să observ că lemnul crucii aflate acolo era de-a dreptul brăzdat de monede. De ce? Drumeții, care ajung cu mult efort pe acel vârf de munte, sunt răsplătiți, cel puțin când este vreme bună, cu o priveliște de neuitat. Ce sentiment măreț! Ei ar dori să păstreze acel moment în mintea și în sufletul lor. Dar curând trebuie să coboare. Acele monede din crucea de lemn – la fel ca la Fântâna Trevi din Roma, unde, potrivit legendei, monedele aruncate peste umăr în fântână asigură o reîntoarcere acolo – demonstrează că oamenii doresc să revină în acel loc sau într-unul asemănător. Ele exprimă dorul care nu poate fi astâmpărat. Ele arată că sentimentele de fericire pe care ni le oferă pământul sunt întotdeauna doar trecătoare.

    Întâlnirea atât de emoționantă dintre Domnul Isus și femeia din Samaria dezvăluie tocmai tânjirea aceasta după fericire statornică. Nicio ofertă a acestei lumi nu poate să potolească setea noastră adâncă după fericire statornică: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete” (Ioan 4.13).

    Fiul lui Dumnezeu, Creatorul lumii, are însă o altă ofertă pentru noi. El ne oferă fără plată apa vieții: „Celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată” (Apocalipsa 22.17). „Apa vie” pe care vrea să ne-o dea El înseamnă prospețime și înnoire, însemnă viață nouă în puterea Duhului Sfânt și fericire statornică. El vrea să ne dea toate acestea. Să mergem la El și „să bem”, să le primim în inima și în viața noastră!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 4.1-16 · Ioan 17.20-26

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE AI FOST TRIMIS SĂ FACI? – Fundația S.E.E.R. România

     

    „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:21)


     

    Domnul Isus a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Să reținem faptul că aici este vorba despre modul în care Dumnezeu dorește să răspândim Evanghelia, nu despre reguli, regulamente și doctrine ale diferitelor denominații. Noi trebuie să înțelegem următoarele lucruri: 1) Am fost trimiși să slujim, nu să fim slujiți. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare” (Matei 20:28). Ați observat că dacă nu suntem serviți la timp când mergem la un restaurant, ne pierdem cumpătul? Credem că merităm mai mult. În Împărăția lui Dumnezeu însă, puterea se află jos, și de acolo guvernează și biruiește Hristos. Trebuie să ne smerim! Noi nu-L reprezentăm pe Isus decât dacă suntem dispuși să ne îmbrăcăm cu haina smereniei și să „spălăm” picioarele fraților noștri… chiar dacă numele lor s-ar putea să fie Iuda! 2) Am fost trimiși să facem voia lui Dumnezeu, nu voia noastră. Domnul Isus a zis: „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). Când suntem tineri și lumea ne întreabă despre planurile noastre de viitor, noi spunem: „Aș vrea să devin doctor, profesor sau asistentă…” Dar e neapărat necesar să adăugăm „dacă este voia Domnului”, deoarece dacă El nu face parte din planul nostru, suntem singuri. Dacă îți alegi profesia nepotrivită, ajungi în locul nepotrivit, înconjurat de persoane nepotrivite, și toate lucrurile din viața ta vor fi nepotrivite. Evanghelistul Ioan a scris: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Să nu împlinești voia lui Dumnezeu, înseamnă să nu împlinești scopul pentru care te-ai născut! Nu lăsa să ți se întâmple ție lucrul acesta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 23:1-15

    În cap. 21 şi 22 am văzut cum Cuvântul Domnului îi condamna pe cei din urmă împăraţi. În adevăr, toţi cei responsabili din Iuda, „şi profetul şi preotul” (v. 11), falimentaseră în misiunea lor. În loc să păstorească poporul „fiind modele pentru turmă (1 Petru 5.3), ei au fost păstori răi. Din cauza purtării lor deplorabile, turma fusese neglijată, distrusă şi risipită (comp. cu Ezechiel 34.4-6).

    Din acest motiv, Dumnezeu Se va îngriji El Însuşi să strângă rămăşiţa acestei turme, căreia îi va da un alt Păstor (Ioan 10.14). Când familia regală a lui Israel va lipsi complet, Dumnezeu va ridica din chiar această casă a lui David o Odraslă dreaptă, un Împărat divin: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 6; comp. cu 1 Corinteni 1.30). Această expresie, „Odrasla”, este folosită de cinci ori în profeţi şi de fiecare dată Îl desemnează pe Domnul Isus:

    În Ieremia: aici şi în cap. 33.15, ca Împăratul, caracter care Îi este specific în Evanghelia după Matei.

    În Zaharia: în cap. 3.8, ca „Robul Meu, Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Marcu) şi în cap. 6.12, ca „un om al cărui Nume este Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Luca).

    În Isaia 4.2: ca „Odrasla Domnului … spre frumuseţe şi glorie”, în care Îl recunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu prezentat de către Evanghelia după Ioan.

  • 26 Septembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

    Matei 27.46


    Chemările duble din Scriptură (9) – Crucea

    Când Dumnezeu a vorbit oamenilor repetând numele lor, cu toții au răspuns. Domnul Isus este singurul care S-a adresat lui Dumnezeu în felul acesta, însă nu a primit niciun răspuns. Aici ne aflăm pe un teren sfânt și trebuie, ca să zicem așa, să ne dăm jos încălțămintea din picioare, pentru a privi așa cum se cuvine la această chestiune.

    Domnul nostru a strigat de șapte ori atunci când a stat atârnat pe cruce. Psalmul 22.2 ne spune: „strig ziua” – de la ora 9 până la 12; „strig și noaptea” – când a fost „întuneric” (Matei 27.45), de la ora 12 la ora 3, al nouălea ceas, după socoteala iudaică. Strigătul de care ne ocupăm este al patrulea – cel din mijlocul celor șapte strigăte – și singurul redat de două ori, în două limbi diferite, aflate în circulație în acel timp, și profețit cuvânt cu cuvânt cu sute de ani mai înainte (Psalmul 22.1).

    Domnul a suferit din partea oamenilor în primele trei ceasuri de pe cruce, din pricină că era drept. Apoi a suferit din partea lui Dumnezeu în timpul celor trei ore de întuneric, din cauză că purta păcatele noastre și că a fost făcut păcat pentru noi (1 Petru 2.24; 2 Corinteni 5.21). El a suferit întreaga mânie a lui Dumnezeu într-o ascultare perfectă. Ce adâncimi de suferință trebuie să fi simțit El, după care a scos acel strigăt: „S-a sfârșit”!

    Nu putea exista nicio binecuvântare pentru noi dacă Dumnezeu nu era glorificat cu privire la păcat. Tot ceea ce ținea de gloria lui Dumnezeu și de binecuvântarea omului depindea de Domnul Isus, și doar de El. Oamenii din jurul crucii n-au putut înțelege cuvintele Lui (Matei 27.47), însă noi ne găsim plăcerea în El și în tot ceea ce El a făcut, iar Dumnezeu L-a auzit „dintre coarnele bivolilor” – locul caracterizat de cea mai mare dificultate. El a ieșit, prin înviere, din întunericul morții, El, „căprioara zorilor”, iar noi ne închinăm Lui, Îl lăudăm și Îi mulțumim.

    S. Attwood

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar Isus a scos un strigăt tare și Și-a dat ultima suflare. Și perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două, de sus până jos.

    Marcu 15.37,38


    Strigătul Mântuitorului nostru

    După ce au trecut cele trei ore de întuneric în care Domnul Isus a fost părăsit de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre, El a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Aceste cuvinte arată că în Domnul Isus nu exista niciun motiv să fie părăsit de Dumnezeu. El era curat! El, singurul Om fără păcat, a strigat astfel la Dumnezeu, dovedind că a suferit și a murit la cruce pentru alții – pentru tine și pentru mine.

    Strigătul tare despre care se vorbește în versetul de astăzi arată clar că Domnul Isus nu a murit din cauza slăbiciunii sau a epuizării. Fiul lui Dumnezeu avea puterea să-Și dea viața; nimeni nu I-o putea lua. „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși” (Ioan 10.17,18). El S-a dus de bunăvoie în moarte și Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru oamenii păcătoși.

    Acum, lucrarea de mântuire este împlinită. Problema păcatului a fost rezolvată în mod divin o dată pentru totdeauna, iar Dumnezeu a fost proslăvit în mod desăvârșit.

    Imediat ce Mântuitorul a murit, Dumnezeu a mărturisit că a acceptat lucrarea Fiului Său. Perdeaua templului, care despărțea locul preasfânt de locul sfânt, s-a rupt în două, de sus în jos (contrar felului oamenilor de a sfâșia o perdea, care ar face-o de jos în sus). Astfel, Dumnezeu a vrut să arate că, pentru fiecare păcătos care se pocăiește, este deschisă calea spre El și că harul lui Dumnezeu se revarsă nestingherit spre toți oamenii. Dar curând ușa harului se va închide.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 3.16-27 · Ioan 17.9-19

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU CAUTĂ OAMENI OBIȘNUIȚI – Fundația S.E.E.R. România

    „Vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)


     

    Într-o seară de duminică, Mary Southerland se afla într-o biserică, când un necunoscut a bătut-o pe umăr și i-a spus că este chemată să slujească în acea biserică, ocupându-se de muzică și de tineri. S-a gândit că bărbatul nu știe ce vorbește! Tocmai absolvise facultatea, cu diplomă pentru dascăl în școala primară, iar o prietenă o invitase la biserică să cânte la serviciul de seară. Asta era tot – sau cel puțin așa a crezut ea. Când serviciul s-a terminat, prietena ei i-a spus: „Ar trebui măcar să te rogi pentru oferta primită.” Așa a făcut. „Iată-mă, după treizeci de ani, o slujitoare fără merite, care trăiește într-o uimire constantă față de planul lui Dumnezeu pentru viața ei!” Noi lăsăm ca defectele și nesiguranțele noastre să ne dicteze cursul vieții, când de fapt Dumnezeu caută oameni obișnuiți prin care să facă lucruri neobișnuite! Mereu ne găsim scuze ca să justificăm neimplicarea noastră în biserică, în comunitate sau în a da o mână de ajutor altora. Probabil că de unul singur nu te simți capabil… Puțini se simt! Dar prin apostolul Pavel Dumnezeu ne spune următoarele: „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9). Când Moise a trimis douăsprezece iscoade în Canaan ca să verifice puterea militară cu care aveau să se confrunte, zece dintre ele au raportat: „N-avem nici o șansă! Uriașii sunt prea mari!” (vezi Numeri 13:28). Dar ceilalți doi nu au fost de acord cu raportul majorității și au spus: „Haideți să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” Dumnezeu ne vede ca fiind „biruitori” – nu pentru că noi suntem puternici, ci pentru că El este Atotputernic! Avându-L pe El de partea noastră, ne putem ridica cu încredere, știind că suntem capabili să biruim. Dumnezeu ne vede ca pe niște învingători… niște biruitori care pot realiza lucruri mărețe datorită talentelor și puterii pe care El le-a pus în noi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 22:13-30

    „Ascultă Cuvântul Domnului, împărate al lui Iuda … tu şi slujitorii tăi şi poporul tău…!” (v. 2) – aşa suna invitaţia stringentă pe care Ieremia i-o adresa lui Ioiachim. În zadar! Putem vedea chiar şi roadele rele pe care, la vârsta responsabilităţii personale, a trebuit să le culeagă acest împărat care încă din tinereţea lui, pe când totul îi mergea bine, se hotărâse să nu asculte de glasul Domnului (după cum ne arată v. 21, care se aplică şi întregului popor): nedreptate, necinste, mândrie, necuviinţă, tiranie, violenţă (v. 13 şi 17, în care Ieremia nu ezită să-i spună împăratului că este un ucigaş). Şi totuşi, Ioiachim avusese înaintea sa exemplul frumos al tatălui său, Iosia, precum şi consecinţele fericite ale umblării acestuia în credinţă (v. 15,16). Copii de creştini, păstraţi vie în mintea voastră istoria acestui împărat!

    Versetul 14 reclamă de asemenea întreaga noastră atenţie. Căutarea luxului de către un creştin nu contravine oare caracterului său de străin şi chemării sale cereşti?

    Se vorbeşte apoi despre Conia, un tânăr de optsprezece ani care nu a domnit decât trei luni înainte să fie transportat la Babilon împreună cu mama lui (2 Împăraţi 24.8…). Prin astfel de evenimente, Dumnezeu Se adresa atunci lumii întregi (v. 29) şi, totodată, această pedeapsă publică ne arată şi nouă că nimeni nu poate sfida voia Lui fără să fie sancţionat.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne