Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 15 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    „Și ziceți: «Iată ce osteneală zadarnică!», și ați disprețuit-o”, zice Domnul oștirilor.

    Maleahi 1.13


    Slujirea fără devotament va conduce întotdeauna la osteneală și, în cele din urmă, la disprețuirea lucrurilor Domnului. Rămășița iudeilor din acele timpuri nu numai că privea lucrarea pentru Domnul ca pe o osteneală zadarnică, ci ajunsese să o și disprețuiască.

    Din nefericire, vedem același lucru și în zilele noastre. Sunt mulți care odinioară au fost activi în lucrarea Domnului, dar care, în cele din urmă, au obosit. Motivul poate fi că viața lor practică a rămas mult în urma predicării lor; predicarea a continuat, deși devotamentul lipsea și, în cele din urmă, au obosit. Mâinile atârnă și genunchii sunt slăbiți, fiindcă mâinile n-au fost niciodată ridicate spre cer și genunchii nu s-au plecat niciodată în rugăciune. Au obosit – au obosit să se roage, să citească Biblia, să-și aducă aminte de Domnul, să predice evanghelia, să o asculte; au obosit cu privire la lucrurile Domnului și cu privire la sfinții Săi. Iar ceea ce considerăm a fi o osteneală zadarnică ajunge în curând obiectul disprețului nostru. Cât de important este să-L avem mereu pe Hristos înaintea noastră – adevărata motivație pentru orice lucrare – și să privim la El, la Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, la Cel care a suferit o atât de mare împotrivire din partea celor păcătoși, ca astfel să nu obosim și să nu ne descurajăm în sufletele noastre (Evrei 12.1-3)!

    Aceasta este deci imaginea solemnă prezentată de profet cu privire la starea generală în care marea masă a rămășiței iudaice se afla. În exterior, ei slujeau Domnului, însă fără devotament, ci sătui de această slujire, pe care o disprețuiau. Trebuie să ne cercetăm și noi cu seriozitate, ca nu cumva o astfel de stare să nu fie și a noastră!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Felul vostru de vorbire să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la Cel Rău.

    Matei 5.37


    Da – Nu

    Aceste două cuvinte, formate fiecare dintr-o singură silabă, au un efect extraordinar, presupunând că da este într-adevăr da, iar nu este într-adevăr nu, așa cum ne învață Domnul Isus.

    Un nu hotărât este o armă folositoare. Îl putem asemăna cu o stâncă în mare care stă neclintită în fața încercării. Dacă nu-ul credinței este rostit în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu și cu rugăciune pentru putere de sus, atunci este de neînvins. Noi trebuie să spunem nu la tot ce nu este drept.

    „Moise a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon” (Evrei 11.24). Avraam a respins darurile îndoielnice ale împăratului din Sodoma. Și Iosif a respins avansurile soției stăpânului său (Geneza 14.23,24; 39.7-9).

    Dar, de asemenea, este important să spunem da la tot ce este adevărat, la tot ce este vrednic de cinste, la tot ce este drept, curat, vrednic de iubit (Filipeni 4.8). Pentru că Domnul ne cere să-L urmăm, să spunem un da în ascultare.

    Viața are întotdeauna o latură negativă și una pozitivă. Dușmanul nostru, tatăl minciunii, încearcă întruna să amestece binele și răul. Astfel, lumea a devenit un amestec de da și nu, de aprobare și de respingere în același timp, ceea ce nu este altceva decât minciună.

    Să stăm întotdeauna de partea adevărului, de partea lucrurilor aprobate de Domnul! Să nu-I întoarcem spatele lui Dumnezeu și, după ce am spus un da hotărât planului Său de mântuire, să spunem da slujbei în care ne-a chemat!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 13.10-25 · 1 Ioan 1.5-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DARUL ÎNCURAJĂRII – Fundația S.E.E.R. România

    „Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare…” (Romani 12:8)


    Știai că există darul încurajării? Există! Biblia spune: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat… Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” Îmbărbătarea înseamnă acțiunea de a insufla bărbăție, curaj, avânt și încurajare. Și nu trebuie să fii talentat sau să ai un coeficient al inteligenței ridicat ca să demonstrezi că ai acest dar. Zilnic întâlnești oameni care au nevoie de încurajare. Poate la suprafață nu o arată, dar înlăuntrul lor se luptă să rămână pe linia de plutire. Unii dintre ei sunt în culmea disperării, iar vorbele tale îi pot ajuta. Chiar și un zâmbet o poate face. Iov a spus: „Când li se muia inima, le zâmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.” (Iov 29:24) Înțeleptul Solomon a spus: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte” (Proverbele 12:25). Nu presupune că oamenii care au de toate (faimă, avuţie, succes) nu au nevoie de încurajare. David a fost un autor de succes, ai cărui psalmi se citesc în întreaga lume și în zilele noastre. A fost cel mai popular rege al lui Israel. Victoriile sale în luptă sunt pomenite de orice strateg în orice academie militară. Dar a avut zile în care s-a simțit atât de mizerabil, încât mai jos de-atât nu putea ajunge: „Sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea” (Psalmul 38:17). Iată deci că nu doar oamenii de rând au nevoie de încurajare, ci și autorii de succes, regii și generalii! Toată lumea are nevoie de încurajare! Și ăsta e un lucru bun, deoarece nu vei rămâne fără slujbă – dacă ai darul încurajării! Așadar, astăzi fii sensibil la călăuzirea lui Dumnezeu… și, dacă El îți arată că trebuie să încurajezi pe cineva, fă-o!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 34:8-22

    În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 2‑6), fără-ndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului că–l cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace”). Din v. 8-9 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa i–o va da lui Neemia într–o situaţie similară (vezi Neemia 5). După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.2‑6).

     

    Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa care‑i aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgându–le libertatea pe care le-o dăruise odinioară şi aservindu-i împăratului Babilonului (Luca 6.38).

  • 14 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Iosif, numit de apostoli și Barnaba (care tradus înseamnă: Fiul mângâierii), un levit, cipriot prin naștere, având un ogor, l-a vândut și a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor … Și el s-a dus la Tars, ca să-l caute pe Saul; și, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Și a fost că, un an întreg, ei s-au strâns în adunare și au învățat o mare mulțime.

    Fapte 4.36,37; 11.25,26


    Leviții (30) – Fiul mângâierii

    Barnaba este ultimul levit menționat pe nume în Cuvântul lui Dumnezeu. El este cu siguranță un exemplu minunat cu privire la ceea ce Dumnezeu dorea ca leviții să fie. Citim despre el că a făcut parte dintre cei care L-au urmat pe Domnul Isus la scurt timp după înființarea Adunării. Mulți dintre acești ucenici dintâi și-au vândut casele și proprietățile, iar banii i-au pus la picioarele apostolilor, pentru folosul tuturor. Barnaba a făcut și el acest lucru cu un ogor pe care îl avea în insula Cipru.

    Barnaba, în mod evident, era un om care călătorea și care era interesat de lucrarea pe care Domnul o făcea în alte părți. El l-a adus pe Saul din Tars înaintea apostolilor, atunci când toți ceilalți îl ocoleau și nu aveau încredere în persecutorul de odinioară. Barnaba a fost, de asemenea, trimis la Antiohia, atunci când frații din Ierusalim au auzit că unii dintre națiuni se întorseseră la Domnul și formaseră o adunare acolo. El este descris ca fiind un „om bun și plin de Duh Sfânt și de credință”. Venind la Antiohia, Barnaba a văzut harul lui Dumnezeu și s-a bucurat – n-a fost suspicios și gata să condamne fiindcă lucrurile se desfășurau diferit acolo, ci i-a îndemnat pe acei credincioși să stăruie în umblarea lor cu Domnul.

    Ce exemplu frumos este el pentru noi! L-a găsit pe Saul, care cunoștea bine Scripturile, și l-a adus la Antiohia. Cei doi au lucrat împreună acolo, apoi au slujit în părtășie cu alții, așa cum vedem în capitolul 13.1-3. Duhul Sfânt i-a trimis pe cei doi împreună, iar „Barnaba și Saul” au devenit curând „Pavel și Barnaba”. Nu este ușor să ajungi în planul doi, după ce ai slujit un timp într-o poziție de frunte. Barnaba, mai târziu, l-a îndrumat pe Ioan Marcu, cel care a scris Evanghelia în care Domnul Isus este prezentat ca Slujitorul perfect. Fie ca slujirea noastră să fie și ea una încurajatoare pentru alții!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Înțeleptul ascultă sfaturile.

    Proverbe 12.15


    Ascultă sfaturile înțelepte!

    • Să nu necinstești pe om la bătrânețea lui, căci și tu vei îmbătrâni. Cum faci, așa ți se va face.

    • Evită nu numai greșeala, dar și bănuiala.

    • Consideră întotdeauna banii ca o pacoste; într-adevăr, ei nu-ți aduc nicio bucurie, ci numai griji. Cei care posedă bogății se tem și de propriul fiu.

    • Ține minte binele primit și uită binele făcut.

    • Ferește-te să cauți ceva ce ți-ar părea rău că ai găsit.

    • Nu lăsa ca liniștea să-ți fie tulburată necontenit de persoane care vin să-ți povestească ce spun dușmanii tăi despre tine.

    • Să ne mulțumim cu ce avem, fără a face comparații; niciodată nu va fi fericit cel pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia.

    • Nu căuta să te înalți defăimându-i pe alții. Caută prin propriile tale calități să te deosebești de oamenii de rând.

    • Fă tot ceea ce poți în împrejurările în care te-a pus Dumnezeu, iar atunci când ai făcut-o, El va lărgi sfera ta de activitate – dar doar atunci când I-ai slujit bine în lucrurile mici.

    • Fii evlavios și statornic în viața de zi cu zi – acest lucru va ține o predică mult mai convingătoare și mai practică decât poate gura ta să rostească.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 12.18-13.9 · 1 Ioan 1.1-4

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ TE IUBEȘTI PE TINE ÎNSUȚI! – Fundația S.E.E.R. România

    „Să iubeşti… ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39)


    Când Dumnezeu te mântuie, El te așază „în Hristos”. Din acel moment, El te consideră neprihănit. Nu datorită neprihănirii proprii… ci prin aceea „care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:9) Poate, cât ai fost copil, părinții îți vor fi dat impresia că dacă vei fi suficient de cuminte, ei te vor iubi și accepta… Prin urmare, crezi că și în relația cu Dumnezeu este valabil același lucru. Dar nu e așa! În realitate, nu ai putea niciodată să fii suficient de bun, ca să câștigi dragostea lui Dumnezeu! De aceea, El te îmbracă în neprihănirea lui Hristos și îți spune: „Te iubesc necondiționat în ciuda păcatelor tale!” Aceasta este adevărata bază a iubirii de sine! Gândește-te: dacă Dumnezeu te iubește, atunci ești vrednic să fii iubit, nu-i așa? Asta înseamnă că te poți iubi pe tine însuți! Și de fapt așa și trebuie, întrucât le poți oferi dragoste și altora, din izvorul propriei tale stime de sine. Dacă te lupți cu sentimentul nesiguranței, al vinovăției, al îndoielii, al dezgustului față de sine, până la urmă acestea se vor manifesta și în relațiile tale. Psihologul elvețian Paul Tournier a spus: „Dacă o persoană Îl va iubi pe Dumnezeu așa cum trebuie, îi va iubi și pe ceilalți așa cum trebuie, și cine Îl iubește pe Dumnezeu și pe ceilalți așa cum trebuie să fie iubiți, nu va avea niciodată nevoie de psihiatru!” Dragostea lui Dumnezeu îți insuflă încrederea și puterea de care ai nevoie ca să dăruiești și să primești dragoste de la ceilalți. Adevărul este acesta: chiar dacă ai fi fost singurul păcătos care a trăit vreodată, Hristos ar fi murit pentru tine! Și când înțelegi lucrul acesta cu adevărat, vei începe să te iubești pe tine însuți, și să te dezvolți – ca să ajungi la plinătatea potențialului pe care l-a pus Dumnezeu în tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 33:1-18

    Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitându–l totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.

     

    Ieremia urmează să audă vorbindu–i-se despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre … Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

  • 13 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Condu-mă în adevărul Tău și învață-mă, pentru că Tu ești Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aștept toată ziua.

    Psalmul 25.5


    Dumnezeul mântuirii mele (2)

    Acesta este un psalm al lui David. Nu cunoaștem cu precizie împrejurările în care a fost scris, însă este evident că David trecea prin multe necazuri, în care a trebuit să-i înfrunte pe vrăjmașii săi. Însă el și-a pus încrederea în Domnul și a căutat ajutor din partea Lui – „Dumnezeul meu, în Tine mi-am pus încrederea; să nu fiu dat de rușine, să nu triumfe vrăjmașii mei asupra mea” (versetul 2). David înțelegea câtă nevoie avea de călăuzire zilnică din partea Dumnezeului său – „Fă-mi cunoscut căile Tale, Doamne, învață-mă cărările Tale! Condu-mă în adevărul Tău și învață-mă, pentru că Tu ești Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aștept toată ziua” (versetele 4 și 5).

    Deși împrejurările noastre vor fi diferite de cele ale lui David, totuși vom experimenta și noi împotrivire și dificultăți de tot felul pe calea credinței. Avem nevoie mai întâi să ne punem toată încrederea în Domnul și să-I cerem să ne călăuzească în toate îndatoririle noastre zilnice. El va răspunde cererii noastre dacă, la fel ca David, vom dori să ne arate căile Sale, să ne învețe cărările Sale și să ne conducă în adevărul Său.

    Putem să-L așteptăm cu încredere întreaga zi. El este Dumnezeul mântuirii noastre, Cel care poate și dorește să ne salveze de-a lungul tuturor dificultăților pe care le întâmpinăm zilnic. „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit” (Evrei 4.16).

    M. Vogelsang

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ori de câte ori mă tem, eu mă voi încrede în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Său. Mă încred în Dumnezeu și nu mă voi teme.

    Psalmul 56.3,4


    Bolnavul de tuberculoză (2)

    Cei doi au discutat mult timp. În cele din urmă, teama, care străjuise până atunci zi și noapte patul chinezului, a trebuit să plece din prezența lui Hristos și a luminii Sale. Domnul Tian nu înțelegea multe, dar își predase viața în mâinile lui Isus și astfel a făcut primul pas spre lumină.

    „În noaptea aceea”, a spus domnul Tian mai târziu, „am putut să dorm iarăși. Frica dispăruse”. Acum, pacea umplea inima bolnavului. Oricare va fi drumul lui, el va ajunge în lumină și nu în noaptea deznădejdii.

    Dumnezeu i-a dăruit iarăși sănătatea și a venit ziua când domnul Tian a putut părăsi cu bucurie spitalul.

    Lumina evangheliei a luminat toate domeniile întunecate ale vieții lui, chiar și relația cu soția lui, de care se despărțise de mult timp. El i-a scris celei alungate, al cărei nume nimeni nu avea voie să-l rostească în prezența lui: „Vino înapoi! Eu am devenit creștin și Hristos ne va ajuta să ne refacem căsnicia”.

    Soția lui, mirată de schimbarea soțului ei, s-a întrebat: „Este aceasta lucrarea evangheliei? Atunci vreau să merg cu soțul meu pe urmele lui Isus”.

    Alți doisprezece aparținători ai familiei, printre care și mama domnului Tian, au găsit calea spre Hristos. Relatarea domnului Tian se încheie cu cuvintele: „Harul lui Dumnezeu este nespus de mare”.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 12.1-17 · Ioan 21.15-25

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GĂSEȘTE SEMNIFICAȚIA MUNCII TALE – Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Geneza 2:15)


    Mai întâi, Dumnezeu l-a creat pe om. Apoi a creat o grădină și i-a spus omului: „Ai grijă de ea!” Poate ai crezut că munca a venit ca o consecință a căderii în păcat. E adevărat, munca a căpătat o altă semnificație în acel moment, dar e o greșeală să crezi că primii noștri părinți nu aveau niciun scop. Când Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, e limpede că El a avut în plan ca noi să fim ca El: creativi, productivi, gata să ne investim în sarcini care contribuie la împlinirea scopului Său. Adam și Eva au fost puși responsabili peste grădină… și, înainte de decizia lor egoistă de a nu-L asculta pe Dumnezeu, ei s-au bucurat de împlinire maximă în munca lor. Biblia spune: „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.” (Geneza 2:19) Primul loc de muncă din univers a inclus identificarea speciilor de animale și păsări, studierea înzestrărilor şi calităților fiecărei creaturi, și supravegherea lor. Asta da, funcție de conducere! Și cine este ocupat, are nevoie de un asistent executiv – așa că a fost creată Eva, ca să fie „ajutorul” lui Adam. Nu trebuie să privești mai departe de Biblie ca să-ți dai seama că munca productivă este planul lui Dumnezeu pentru viața ta. O sarcină bine făcută este propria ei răsplată. Îți conferă un sentiment al valorii, fără de care poți ajunge să fii deprimat. Nu crede iluziile mass-media care îți spune că oamenii de succes nu trebuie să muncească; fiecare dintre noi a fost creat cu un scop în viață, indiferent câți bani are în contul său bancar. Așadar (cf. Eclesiastul 9:10), „tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 32:16-28; 36-44

    Şi astăzi, când cineva cumpără un teren sau o casă, trebuie să îndeplinească o serie de formalităţi înaintea notarului şi a autorităţilor, în urma cărora noul cumpărător primeşte un act oficial, care dovedeşte calitatea lui de proprietar. Ieremia va păstra cu grijă actele sale de proprietate asupra ogorului (v. 14). Prin „Cuvântul harului Său”, Dumnezeu garantează copiilor Săi „moştenirea între toţi cei sfinţiţi” (Fapte 20.32). Şi noi putem afirma împreună cu Pavel: „Sunt convins că El poate să păzească ce I–am încredinţat pentru ziua aceea” (2 Timotei 1.12). De altfel, acest sfârşit al împărăţiei lui Iuda seamănă destul de bine cu imaginea din zilele celei de–a doua Epistole către Timotei.

    În mijlocul ruinei, Ieremia, singur şi întemniţat, asemeni apostolului, ştie în Cine a crezut şi către Domnul se înalţă rugăciunea lui (v. 16‑25). El pune în antiteză necazul prezent cu binecuvântările de altădată, cunoscând puterea cea mare a Domnului (v. 17), îndurarea Lui (v. 18) şi măreţia sfatului Său (v. 19; comp. cu 2 Timotei 1.7). „Pentru Tine nimic nu este prea greu” poate spune el (v. 17). Aceasta este ceea ce, în frumosul Său răspuns, Dumnezeu îi confirmă profetului şi, de asemeni, ne confirmă nouă (v. 27; comp. cu Matei 19.26).

  • 12 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Este un singur Dumnezeu care va îndreptăți circumcizia din credință, și necircumcizia prin credință. Deci desființăm noi legea prin credință? Nicidecum: ci noi întărim legea.

    Romani 3.30,31


    Dumnezeu Și-a ocupat în har locul Său ca Dumnezeu peste toți oamenii, iudei și neamuri împreună, iar El îndreptățește iudeul circumcis nu pe baza faptelor sale, adică pe temeiul legii, ci numai „din credință”, adică pe principiul credinței, iar pe păgânul necircumcis, care nu cunoaște legea, doar „prin credință”, adică prin intermediul credinței. Nu există un alt mijloc de îndreptățire. Astfel a fost dată la o parte orice diferență. Toți oamenii sunt pierduți, păcătoși neputincioși, care pot fi mântuiți doar prin har, prin credința în lucrarea Altuia.

    Dar, pot întreba unii, printr-o astfel de învățătură nu este oare slăbită autoritatea legii? Nu sunt date la o parte prin aceasta poruncile ei sfinte? „Nicidecum!”, răspunde apostolul. În loc să anulăm legea, noi o întărim (versetul 31). Legea nu și-a găsit nicicând o confirmare mai clară, fără echivoc, ca prin propovăduirea crucii. Evanghelia învață nu numai despre starea vrednică de condamnat a omului, ci și despre nevoia unei dreptăți valabile înaintea lui Dumnezeu. Legea nu dă gratuit niciun fel de dreptate, dar o cere. „Credinciosul” le recunoaște pe amândouă, atât stricăciunea totală a omului, cât și nevoia de dreptate, dar, trebuie să remarcăm cu atenție, în locul unei dreptăți omenești, cum o cerea legea, el primește, cu recunoștință, dreptatea lui Dumnezeu care îi este oferită gratuit. În același timp, evanghelia ne învață că Hristos ne-a eliberat de blestemul legii, devenind El Însuși blestem pentru noi (Galateni 3.13). Deoarece Dumnezeul cel sfânt nu putea, cu siguranță, să șubrezească în niciun fel principiul obligațiilor omului față de legea pe care o dăduse, „L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea” (Galateni 4.4,5). Întrebăm: Ar fi existat oare vreun alt mijloc ca legea să fie mai puternic confirmată sau ca autoritatea ei să fie mai bine întărită?

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Popoare, încredeți-vă în El în orice timp; vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.

    Psalmul 62.8


    Bolnavul de tuberculoză (1)

    În urmă cu mulți ani, domnul Tian trăia în Chongqing, China. Era proprietarul unei cafenele renumite, plină de vizitatori de dimineața până seara. Afacerea i-a adus mulți bani. Dar, într-o zi, medicul a constatat că bărbatul de afaceri avea tuberculoză. Acest diagnostic l-a lovit pe domnul Tian ca o sentință de moarte. Frica și-a înfipt ghearele adânc în sufletul său.

    După ce a fost internat, medicul i-a spus că acum este foarte important repausul total. Dar gândurile lui nu se linișteau, ci se învârteau încontinuu în jurul cuvântului „tuberculoză” și îi aduceau în față tablouri care-l înfiorau. Frica din el striga: „Trebuie să mori. Nu poți să schimbi nimic. Tot ceea ce ai câștigat va ajunge pe alte mâini, iar înaintea ta stau pieirea, noaptea și frica de moarte”.

    Astfel, frica învăluia zi și noapte patul chinezului. „Deși în jurul meu era o liniște desăvârșită, eu eram tot mai bolnav și muream de frică”, povestea el mai târziu. În necazul lui s-a adresat unei verișoare care îl îndemnase cândva să devină creștin. Când aceasta l-a vizitat, el i-a spus:

    — Am tuberculoză și mă tem. Îmi este teamă de noaptea cea veșnică.

    Verișoara a ezitat puțin. Oare va fi ea înțeleasă de bolnav? Până la urmă i-a răspuns liniștită și cu hotărâre:

    — Nu este așa de important dacă te vei însănătoși sau nu, însă este decisiv să-ți predai viața în mâna lui Dumnezeu și să te încrezi în El! Ceea ce face El este bine!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 11.4-20 · Ioan 21.7-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII GENEROS FAȚĂ DE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Ilie i-a zis: „Nu te teme…” (1 Împărați 17:13)


    Imaginează-ți o mamă cu pruncul ei, confruntându-se cu o foamete cumplită, și având mâncare doar pentru o ultimă masă… şi pe Ilie spunându-i: „Împarte cu mine ce ai. Nu te teme! Dumnezeu va face să ai mai mult decât îți trebuie ca să scapi cu bine!” Tu ce-ai fi făcut?

    Ei bine, această femeie alege să asculte. Drept consecință, ea a supraviețuit foametei și groparilor, iar Domnul Isus a elogiat-o într-una dintre predicile Sale. În esență, există două tipuri de generoși: cei care Îi oferă lui Dumnezeu „resturile” și cei care Îi oferă „primele roade” (vezi Proverbele 3:9).

    Primii se văd ca fiind responsabili pentru propriile lor nevoi, așa că „resturile” merg în lucrarea lui Dumnezeu. Dar problema, când dăruiești „resturile”, este că generozitatea ta este legată de autosuficiența ta. Și în clipa în care te confrunți cu nesiguranță financiară, generozitatea ocupă locul din spate.

    Pe de altă parte, cei care Îi dăruiesc lui Dumnezeu primele lor roade, înțeleg că El este sursa a tot ce au. Ei sunt motivați să investească mai întâi în interesele Sale, și abia apoi în propriile lor interese. Ei cred în principiul biblic conform căruia ceea ce culegi este întotdeauna mai mult decât ceea ce semeni (vezi 2 Corinteni 9:6-11). Teama te va face să devii irațional și să acționezi contrar cu ceea ce crezi în inima ta. Nu-i așa că e logic să te încrezi în Dumnezeu în privința banilor, de vreme ce totul Îi aparține Lui? Deci e cu-atât mai logic să te încrezi în El și-n privința lucrurilor pe care oricum nu le poți controla!

    Gândește-te puțin: tu susții că te încrezi în Dumnezeu referitor la destinul tău veșnic și cu toate acestea, Îi respingi invitația ca El să devină partenerul tău economic. Are vreo logică? Adevărul este că nu poți fi mai generos decât Dumnezeu! Așa că… fii generos!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 32:1-15

    Capitolul 32 se deschide prin prezentarea unor evenimente în special critice. Ierusalimul, asediat de armata babiloniană, este preocupat săşi trăiască cele din urmă zile ale independenţei sale. Pentru a-l face pe Ieremia să tacă, sub acuzarea că subminează curajul asediaţilor, împăratul are grijă să-l închidă în închisoarea palatului. Captivitatea profetului însă nu împiedică Cuvântul Domnului de a ajunge până la el şi, de asemenea, nici pe profet nu-l împiedică, conform instrucţiunilor primite, să cumpere ogorul vărului său, Hanameel, prin intermediul credinciosului Baruc, menţionat aici pentru prima dată. Acest act capătă, într-un moment ca acesta, o semnificaţie remarcabilă: Cunoscând din Cuvântul Domnului că dezastrul este iminent şi inevitabil, Ieremia îşi manifestă în felul acesta, public, credinţa sa în Cuvântul divin, potrivit căruia restaurarea lui Israel îşi va găsi ulterior împlinirea cu tot atâta certitudine (cap. 31).

    Situaţia personală a profetului este fără perspectivă (şi la ce-i poate fi util un ogor unui întemniţat?), iar cea a poporului era disperată. Din punct de vedere omenesc, Ieremia nu mai putea aştepta nimic nici de la compatrioţii lui, nici de la inamicii caldeeni. El însă, împotriva oricărei speranţe, crede cu speranţă (vezi Romani 4.18), iar acest ogor pe care îl cumpără le dă tuturor o mărturie.

  • 11 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac.

    Ioan 14.31


    În Exod 21.5, robul evreu spune: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”. El îl pune primul pe stăpânul său. În Noul Testament avem mărturii minunate cu privire la dragostea Domnului pentru noi. Efeseni 5.2 ne spune că El ne-a iubit, iar versetul 25 afirmă că El a iubit Adunarea și că S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.

    Care credincios nu a contemplat cu plăcere cuvintele: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”? Da, El a venit din cer pe pământ, a trăit aici aproximativ treizeci și trei de ani, după care a mers la cruce, fiindcă m-a iubit și m-a avut întotdeauna în inima Lui. El a plătit prețul pentru răscumpărarea Mea. S-a gândit la mine și la toți cei care formează Adunarea. Totuși, în Exod 21, stăpânul este menționat primul. El L-a iubit pe Tatăl și, ca Om, L-a iubit pe Dumnezeul Său. Ceea ce trebuia făcut pentru Dumnezeu a avut prioritate pentru Domnul. El L-a iubit pe Tatăl Său și a venit să împlinească o lucrare pentru El. Este adevărat că El a iubit și Adunarea și că a venit să facă o lucrare și pentru ea, astfel încât să poată fi adusă în binecuvântare, însă Dumnezeu a ocupat primul loc în gândurile Lui. Nu putea fi altfel. Dacă înțelegem acest lucru, înțelegem și ceea ce face ca evanghelia să fie atât de măreață. Astfel, vedem clar cât de mare este harul lui Dumnezeu și cum este posibil ca, așa cum ni se spune în 2 Corinteni 5.19,20, Dumnezeu să-i trimită în timpul de acum pe slujitorii Săi la toți oamenii, pentru a-i ruga stăruitor să se împace cu El. Mărețul Dumnezeu îi îndeamnă pe oamenii care L-au crucificat și L-au omorât pe Fiul Său, care L-au scuipat și L-au ocărât, să vină și să se împace cu El. Ochii lor sunt îndreptați către cruce, unde Cel care nu a cunoscut păcat a fost făcut păcat, pentru ca cei care cred să devină dreptatea lui Dumnezeu în El. Putem înțelege toate acestea doar dacă privim la ceea ce Domnul Isus a fost pentru Dumnezeu și la cât de perfect a fost glorificat Tatăl de lucrarea Fiului de la cruce.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

    2 Corinteni 5.17


    Blocul de marmură în mâna lui Michelangelo

    În urmă cu mai bine de cinci sute de ani, marele sculptor italian Michelangelo a realizat renumita statuie a tânărului David. Această statuie este sculptată dintr-un singur bloc de piatră și are o înălțime de peste cinci metri.

    Așa cum relatează Vasari, un contemporan al lui Michelangelo, înaintea acestuia a încercat cel puțin încă un artist să sculpteze blocul de marmură, dar l-a abandonat nefolosit. În anul 1501, acesta a fost predat lui Michelangelo, iar el a făcut din blocul de piatră un obiect de artă.

    Prin păcat, omul a devenit inutilizabil pentru Dumnezeu. Păcat înseamnă nu numai acțiuni păcătoase sau vorbiri rele, ci și faptul că întreaga ființă și toate motivațiile omului s-au stricat prin păcat.

    Dumnezeu l-a creat pe om astfel încât omul să trăiască în armonie fericită cu Creatorul său. Dar omul nu se întreabă care este voia lui Dumnezeu și nu se interesează de poruncile Lui. Astfel, omul este inutilizabil pentru Dumnezeu. În această stare, omul păcătos nu va ajunge nicidecum la slava cerului.

    Toate încercările de „prelucrare” a omului nu ajută, pentru că răul a cuprins întreaga ființă omenească. Dar Dumnezeu poate și vrea să facă ceva nou, prin nașterea din nou, prin credința în Domnul Isus Hristos. El a spus: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5).

    Astăzi este o bună ocazie de a deveni un om nou! Nu o rata, căci nu știi dacă vei mai avea o altă șansă și poate atunci nu vei mai avea puterea și bucuria de a face acest pas! Târziu înseamnă de multe ori prea târziu!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.28-11.3 · Ioan 21.1-6

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂ-I ÎNGRIJORĂRILE TALE LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27)


    Îngrijorarea nu schimbă nimic, dar te schimbă pe tine – și nu în bine! Nu te ajută să-ți plătești facturile, să-ți rezolvi problemele de familie sau să dormi mai bine noaptea. Nu poți adăuga nicio zi la viața ta, sau vreun pic de entuziasm în ea – îngrijorându-te! Dar poți îmbătrâni prematur și poți muri înainte de vreme.

    Citește următoarele două versete cu atenție: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” (Psalmul 125:1) „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3) Să remarcăm faptul că în ambele versete există același cuvânt: „credință”. Îngrijorarea nu face decât să scoată la lumină lipsa încrederii noastre în Dumnezeu! Așadar, în cine ne încredem noi? În noi înșine! Și numai când lucrul acesta nu merge, suntem dispuși să încredințăm problema lui Dumnezeu. Imaginează-ți că-l întrebi pe Michelangelo: „Ești sigur că știi ce faci cu bucata aceea de marmură?” Dumnezeu știe ce face, și – când te încrezi în El –  „pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Apostolul Pavel folosește aici o metaforă militară. Filipenii se aflau sub ocupație romană, ceea ce era rău. Dar ei știau că santinelele le păzeau cetatea, ceea ce era bine. Ei știau că, înainte ca dușmanul să poată ajunge la ei, trebuia mai întâi să treacă de gărzi. Și pentru că tu ești „în Hristos”, Satan trebuie să treacă întâi de El, pentru a ajunge la tine. Înțelegi ideea? Nimic, absolut nimic, nu poate ajunge la tine fără să treacă mai întâi de Hristos, și să fie îngăduit de El! Odată ce accepți lucrul acesta, pacea lui Dumnezeu îți va umple inima!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 31:27-40

    Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile”, spune el, când Domnul „va restabili„ casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt„ de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege. Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită (v. 33; 2 Corinteni 3.3). Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie să-i aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea să-L lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!

    „Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor…„ (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.

    Versetele 31-34, citate în Evrei 8.10-12, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor” (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ„ s-a vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

  • 10 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că Mă iubește, îl voi salva, îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut Numele Meu.

    Psalmul 91.14


    Acest psalm, scris cu secole înainte de venirea Sa în această lume, prezintă în mod minunat umanitatea perfectă și dependentă a Domnului Isus. Fiecare pas pe calea Sa în această lume, fiecare acțiune a Sa și fiecare cuvânt ieșit de pe buzele Sale au fost dovezi binecuvântate ale faptului că dragostea inimii Sale a fost perfectă față de Dumnezeu, Tatăl Său. Nimic nu L-a putut da înapoi de la acel prețios devotament al credinței, care a strălucit într-un contrast total cu viața oricărui alt om.

    Această dragoste pentru Dumnezeu și Tatăl Său s-a manifestat nu în împrejurări plăcute și pline de pace, ci în mijlocul suferințelor și încercărilor de fiecare zi, într-o lume cu totul opusă lui Dumnezeu și harului Său. Dragostea Aceluia care L-a reprezentat pe Dumnezeu în tot harul și adevărul Său s-a manifestat în fața tuturor împotrivirilor și a persecuției nemiloase a oamenilor.

    Există însă mai mult decât atât. Când, în vrăjmășia lor, oamenii L-au respins și L-au răstignit pe binecuvântatul Om al durerilor, vedem în El puritatea dragostei și a devotamentului, prin care a acceptat fără murmur cruzimea persecuției lor. Oferindu-Se de bunăvoie ca jertfă pentru păcat, în perfectă supunere față de voia lui Dumnezeu, El a purtat, în întunericul adânc, judecata pe care noi o meritam.

    Dumnezeu răspunde la toate acestea prin cuvinte sigure: „Pentru că Mă iubește, Îl voi salva”. Cât de vrednic a fost El de o astfel de salvare! A fost înviat prin puterea lui Dumnezeu, triumfător asupra puterii morții, asupra păcatului și asupra lui Satan. Prețioasă și dreaptă răsplată pentru dragostea Lui față de Dumnezeu! El L-a așezat în slavă, pe tronul măreției Sale, fiindcă a cunoscut numele lui Dumnezeu cu o realitate vie și în împrejurările suferinței, ale smereniei și ale unui devotament plin de credincioșie. El este, într-adevăr, vrednic de închinarea noastră necontenită! „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu Te depărta de mine, căci se apropie necazul și nimeni nu-mi vine în ajutor!

    Psalmul 22.11


    Mântuitorul în suferință

    Suferințele Domnului Isus pe cruce sunt descrise într-un mod impresionant în Psalmul 22:

    • „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu” (versetul 12). Aceste cuvinte se referă la ura și dușmănia iudeilor de rang înalt. Isus Hristos a avut parte de împotriviri din partea lor în tot timpul vieții Sale, dar, când a fost pus pe cruce, ei I-au adresat cele mai mari insulte.

    • „Niște câini mă înconjoară” (versetul 16). Prin aceste cuvinte este descrisă cruzimea romanilor. Cu sânge rece, Pilat L-a condamnat pe Împăratul iudeilor la moarte pe cruce. Soldații romani L-au bătut și L-au batjocorit. La sfârșit, sub cruce, au tras la sorți hainele Fiului lui Dumnezeu. Câtă nepăsare!

    • „Scapă-mă din gura leului!” (versetul 21). Acest verset ne aduce aminte de puterea desfășurată de Satan la crucificarea Domnului Isus. Diavolul s-a năpustit cu toată dușmănia și ura împotriva Lui. Astfel, s-au împlinit cuvintele Domnului: „Vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În ciuda atacurilor dușmanului, Mântuitorul a rămas ascultător până la moarte. Satan nu a putut face nimic împotriva Lui.

    Ura iudeilor, brutalitatea romanilor și puterea diavolului s-au unit împotriva Domnului Isus. Totuși, măsura suferințelor Sale a fost cea mai mare când Dumnezeu L-a părăsit, pentru ca Domnul Isus să împlinească lucrarea de salvare. Atunci, Domnul Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeu nu L-a părăsit de bunăvoie pe Domnul Isus, dar sfințenia Lui nu putea să vadă păcatele noastre îngrozitoare puse pe Fiul Său.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.12-27 · Ioan 20.19-31

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RUGĂCIUNEA CARE ADUCE ROD – Fundația S.E.E.R. România

    „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)


    Biblia ne asigură că „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni” (Iacov 5:16-17). Există două cuvinte în acest fragment din Scriptură la care trebuie să fii atent în mod special:

    1) „Fierbinte”; redă căldura puternică pe care o primești de la un foc aprins. O altă versiune a Bibliei propune următoarea traducere: „Rugăciunea sinceră (din inimă, continuă) a unui om neprihănit face să apară o putere nemaipomenită (dinamica la ea acasă)”. Dacă nu ești atent, poți cădea în capcana ideii că trebuie „să dezvolți” emoții puternice înainte de a te ruga, sau în timp ce te rogi, pentru ca rugăciunile tale să fie auzite și ascultate. Nu-i adevărat! Poate sentimentele te mișcă pe tine, însă numai credința îl va mișca pe Dumnezeu. Biblia spune: „cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Doar pentru că ieri ai simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod special când te rugai, iar azi n-o mai simți, asta nu înseamnă că rugăciunile tale nu-s auzite, sau că nu vor primi răspuns.

    2) „Neprihănit”. Ilie a fost un om neprihănit, dar cu siguranță nu a fost un om perfect. Da, rugăciunile sale erau eficiente. Dar și el a fost cuprins de stări de frică și de depresie adâncă.

    Iată soluția: pentru că te-ai îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, ești socotit vrednic de primit, acceptat de Dumnezeu, și de aceea poți avea încredere că rugăciunile tale vor fi auzite și ascultate (vezi Romani 5:17). Știind lucrurile acestea, rugăciunile tale pot aduce rod!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 31:15-26

    Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, careşi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi-a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău„ (2 Corinteni 7.10). Versetele 18-20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să-l ascultăm pe Efraim relatându-şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându-l să se convertească, cufundat într-o pocăinţă autentică; iar când s-a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi-a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită.

    Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut„ (sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat” (v. 25).

  • 9 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cuvintele lui Iov s-au sfârșit. Și acești trei bărbați au încetat să răspundă lui Iov, pentru că el era drept în ochii săi.

    Iov 31.40; 32.1


    Cuvintele lui Iov se încheie la sfârșitul capitolului 31. Prietenii săi de asemenea au tăcut, lucru de înțeles, fiindcă vedeau că Iov era drept în ochii săi. În realitate însă, ei nu aveau nimic altceva de spus, decât să aducă acuzații împotriva lui, cu privire la vreun păcat ascuns, din cauza căruia Dumnezeu îl pedepsise. O astfel de concluzie părea logică.

    Prietenii lui Iov însă ar fi trebuit să aibă cuvinte de mângâiere pentru cel aflat într-o astfel de situație tragică. De multe ori și noi gândim și acționăm ca acești prieteni, însă cuvintele de mângâiere sunt tot ceea ce trebuie, fiindcă lucrarea în inimă o face Dumnezeu. Noi nu putem face o astfel de lucrare. Ea este doar între Dumnezeu și sufletul respectiv. Nu se cuvine ca vreun om să ia locul lui Dumnezeu și să încerce să facă o asemenea lucrare. Doar Dumnezeu o poate face. Noi însă putem încuraja și mângâia, ceea ce îl va face pe celălalt să privească la Dumnezeu, care Își va continua lucrarea în inima sa.

    Dacă cineva ne pune o întrebare sau ne cere părerea în vreo privință și suntem în comuniune cu Domnul, descoperim că El pune pe inima noastră un cuvânt de înțelepciune și astfel ne putem deschide gura pentru a răspunde. Dar să nu folosim niciodată tonul prietenilor lui Iov, care nu puteau vedea în inima lui Iov, dar care îi aduceau acuzații grave. Doar Dumnezeu cunoaște inima. Noi nu ne putem cunoaște nici măcar propria inimă, care este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea (Ieremia 17.9). Am făcut noi experiența acestui adevăr? Am învățat să ne aplicăm moartea lui Hristos și să umblăm prin Duhul? Cunoaștem oare semnificația adâncă a cuvintelor: „Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 7.25)? Toate aceste lucruri sunt necesare ca să avem o părere potrivită despre noi înșine și să-i putem ajuta pe alții (Galateni 6.1).

    Să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă lucrarea în suflet, iar noi să rostim cuvinte de mângâiere pentru cei aflați în încercare. Este lucrarea lui Dumnezeu să ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca noi să-i putem mângâia pe alții la rândul nostru (2 Corinteni 1.4). Procedând așa, putem fi siguri că facem lucrarea Lui.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ați fost învățați cu privire la felul vostru de viață din trecut, că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare.

    Efeseni 4.21,22


    L-a invitat iarăși la zaruri

    În ciuda legii care-i amenda cu 500 de rupii (rupia, monedă de argint, unitate a sistemului monetar din India, Nepal etc.) pe jucătorii de zaruri, doi tineri nu au respectat interdicția. Unul dintre ei era copil de oameni înstăriți, astfel că părinții acestuia au putut plăti imediat amenda. În schimb, celălalt era fiul unor țărani săraci și a rămas la închisoare. Ca să-l elibereze, mama lui a muncit din greu cărând poveri. Această muncă epuizantă i-a provocat răni adânci la mâini. De după zăbrelele închisorii, tânărul a văzut acele mâini sângerânde și a zis:

    — Mamă, ce este cu rănile acestea pe mâinile tale?

    — Dragul meu, eu trudesc pentru tine, pentru că vreau să te scap de aici!

    Cu multă trudă, mama a câștigat cele 500 de rupii și astfel și-a eliberat fiul. După puțin timp, tânărul pentru care părinții bogați plătiseră amenda, întâlnindu-l pe cel eliberat de curând din închisoare, l-a invitat iarăși la zaruri.

    — Nu, i-a răspuns acesta, tu ai scăpat cu ușurință; pentru mine însă au sângerat mâinile mamei mele. Cum aș putea să continui jocul care a costat-o pe mama mea atâta suferință?

    Aceia care beneficiază de prețul atât de mare pe care l-a plătit Domnul Isus, vărsându-Și sângele la cruce ca să-i salveze, nu mai pot să trăiască în păcatul care I-a produs Lui atâta suferință. Omul cel vechi, da, se strică prin poftele înșelătoare. Dar, potrivit cu Efeseni 4, ca unii care ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, să ne îmbrăcăm în omul cel nou!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.30-10.11 · Ioan 20.11-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI PACEA ȘI BUCURIA – Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa…” (Romani 15:13)


    Dumnezeu a promis că ne va da un sentiment al bucuriei în mijlocul tuturor împrejurărilor cu care ne confruntăm. Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11)

    Așadar, cum îți poți păstra bucuria fără să o pierzi? Apostolul Pavel a scris: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13). Să reținem cuvântul extrem de important „credința”. Nu e greșit să ai întrebări, dar tu nu trebuie să te îndoiești niciodată de dragostea și credincioșia lui Dumnezeu față de tine.

    Un învățător biblic spunea: „Îmi aduc aminte de o seară în care mă simțeam extrem de nemulțumit și de nefericit. Nu aveam pace sau bucurie și mă simțeam absolut îngrozitor. Am citit Romani 15:13… și a fost într-adevăr „un cuvânt la vreme de nevoie” pentru mine. Problema mea era simplă: mă îndoiam, în loc să cred! Mă îndoiam de dragostea necondiționată a lui Dumnezeu față de mine, mă îndoiam că-L pot auzi, mă îndoiam de chemarea Sa pentru viața mea, mă îndoiam că-Şi găsea plăcere în mine. Eram plin de îndoială, îndoială, îndoială. Când am înțeles problema și m-am întors la credință, am scăpat de îndoială, iar bucuria și pacea mi-au revenit numaidecât. Am descoperit că același lucru este adevărat în viața mea din nou și din nou. Când bucuria și pacea par să dispară din viața mea, îmi verific credința – ca să-mi dau seama dacă și ea a dispărut.”

    Ei bine, același principiu este valabil și pentru tine, astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 31:1-14

    Puţine pasaje din Vechiul Testament exprimă dragostea lui Dumnezeu într-un mod atât de emoţionant cum o fac v. 1-14. Ce dragoste necondiţionată, manifestată faţă de fiinţe care nu au nimic plăcut şi a cărei măreţie este scoasă în evidenţă tocmai prin îndepărtarea noastră! „Domnul mi S-a arătat de departe” (v. 3). Să ne gândim la tot drumul străbătut de Fiul lui Dumnezeu pentru a ajunge până la noi. Iubirea Dumnezeului veşniciei este o iubire veşnică. Dragostea este însăşi natura Lui (1 Ioan 4.8,16), iar fiecare credincios este în mod personal ţinta acestei iubiri din veşniciile trecute.

    La chemarea entuziastă din cap. 3.4: „Tatăl Meu! Tu eşti călăuza tinereţii Mele!”, Domnul poate acum răspunde: „Eu îi voi fi tată lui Israel„ (v. 9). El va fi sensibil la lacrimile poporului Său, pe care odinioară „l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el„ (v. 11) şi îl va strânge cum îşi adună un păstor turma.

    Versetele acestea ne aduc aminte fiecăruia în parte de o binecuvântare autentică. Dumnezeu ne iubeşte nu numai când ne copleşeşte cu haruri văzute (cum va face pentru poporul Lui pământesc, potrivit măreţelor declaraţii din v. 7-14), ci şi în momentele noastre cele mai întunecate; chiar atunci când din vina noastră am pierdut bucuria comuniunii Sale, El nu încetează să Se gândească la noi.

  • 8 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor.

    Evrei 8.12


    Dumnezeu este Mântuitorul meu, nu Judecătorul meu. El este Mântuitorul meu, fiindcă am fost pierdut. Lucrarea lui Hristos mi-a curățit conștiința și mi-a înlăturat păcatele.

    Acest lucru trebuie des afirmat, deoarece există mereu tendința de a amesteca starea sufletelor noastre cu plinătatea lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o pentru noi în Hristos. Nu vreau nicidecum să minimalizez importanța lucrării care se face în conștiință, însă unii creștini sunt înclinați să privească la starea lor practică și să pună la îndoială faptul că lucrarea lui Hristos este completă. Acesta este un lucru rău. Nu putem îndemna îndeajuns la credincioșie pe orice creștin, dar, dacă amestec ceea ce simt eu cu ceea ce-mi spune Dumnezeu despre rezultatul lucrării lui Hristos, este ca și cum aș amesteca apa cu vinul și le-aș strica pe amândouă. Responsabilitatea nu atinge în niciun fel chestiunea mântuirii.

    Creștinul este în mod desăvârșit spălat, curățit și făcut în stare să se bucure de Isus. El este tot ceea ce dorește Isus să fie și este părtaș la bucuria și pacea Domnului Însuși. Este posibil ca eu să nu mă bucur așa cum ar trebui de poziția mea, dar aceasta nu schimbă poziția însăși.

    Credința înseamnă a avea gândurile lui Dumnezeu în locul gândurilor mele. Dumnezeu spune: „Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile lor”, iar eu trebuie să gândesc tot așa. Dumnezeu spune că suntem copii ai Lui „prin credința în Hristos Isus”, iar eu trebuie să-L cred și să gândesc la fel. El spune că suntem moștenitori ai slavei și „împreună-moștenitori cu Hristos”. Am orice lucru pe care Îl are Hristos Însuși, fiindcă sunt un copil al Tatălui. Acesta este locul meu. Dar, dacă nu mă port potrivit cu acest loc, atunci Duhul Sfânt mă mustră și mă smerește; totuși, poziția mea rămâne aceeași.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată și corăbiile: cât de mari sunt și, măcar că sunt mânate de vânturi puternice, totuși sunt duse de o cârmă foarte mică.

    Iacov 3.4


    Efectul lucrului mic

    În octombrie ١٨٧١, asupra orașului Chicago s-a abătut una dintre cele mai mari catastrofe, denumită „Marele foc”. Se spune că incendiul a fost declanșat de vaca doamnei O’Leary, care a răsturnat cu piciorul lampa cu gaz de lângă ea. Nu se știe cu precizie dacă acest lucru este adevărat sau nu. Dar adevărul este că incendiul a distrus o treime din oraș, au murit aproximativ trei sute de oameni, alții, circa o sută de mii, au rămas fără locuință și au ars o mie șase sute de magazine.

    La baza lucrărilor mari stau lucruri mici. La un incendiu mare este suficient un chibrit. O ceartă mare poate începe de la un cuvânt nepotrivit. Când privim viața din perspectiva biblică, putem observa că deciziile mici au condus la lucrări mari.

    La începutul creștinismului, un tânăr, pe nume Saul, era plin de râvnă pentru religia strămoșilor săi. În râvna sa pentru religia iudaică, amenința cu uciderea ucenicilor Domnului Isus. Dar, într-o zi, acest tânăr a fost oprit din calea sa de Mântuitorul prigonit în ucenicii Săi. Întrebarea lui Saul: „Doamne, ce vrei să fac?”, a primit un răspuns clar. De la această simplă și sinceră întrebare a început o viață cu totul nouă. Efectul acestei întrebări scurte a îndreptat spre adevărata țintă viața acelui tânăr, și prin el și viața altora.

    Această întrebare scurtă poate avea efecte mari în viața noastră, a fiecăruia. Dumnezeu vrea să facă această mare lucrare de har în fiecare păcătos care se recunoaște vinovat. El îi cheamă pe toți la mântuire. De aceea, fă-ți timp și nu mai amâna să vii la El!

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.17-29 · Ioan 20.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DACĂ TRECI AZI PRINTR-O FURTUNĂ… – Fundația S.E.E.R. România

    „Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie…” (Matei 14:22)


    Când „Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă”, știa El oare că se pregătea o furtună? Da! Atunci de ce oare i-a trimis în mijlocul ei? Ca ei să învețe, să crească și să li se mărească credința. Biblia ne spune: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:25-27). Putem să învățăm cel puțin trei lecții importante de aici: 1) Faptul că-L slujești pe Domnul nu te scutește de furtunile vieții, dar te protejează când te afli în toiul lor. Domnul Isus a promis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). 2) Ceea ce tu percepi ca fiind o altă problemă care se pregătește să te lovească, s-ar putea să fie… Domnul, care îți iese în cale! Ucenicii au crezut că Isus este o nălucă, când în realitate era Izbăvitorul lor. 3) Poate Domnul Isus nu va apărea când vrei tu, dar va apărea mereu… la timp! Ucenicii erau deja în furtună de câteva ore, când S-a arătat Domnul Isus. Și atunci, El le-a spus: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” Să reținem că înainte ca Domnul Isus să Se ocupe de ceea ce îi deranja în afară, El i-a liniștit în interior. Așa lucrează El! Mai întâi, ne schimbă pe noi; după aceea, schimbă împrejurările. Prin urmare, creștem în credință și ajungem să fim mai bine echipați… pentru a face față următoarei furtuni care va sufla peste viața noastră.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 30:1-24

    Domnul îl invită pe Ieremia să consemneze toate cuvintele Sale într-o carte, astfel ca generaţiile care vor urma să se poată referi la ea. Acesta este încă şi privilegiul nostru: noi nu mai avem în mijlocul nostru nici profeţi, nici apostoli care să ne înveţe, dar Dumnezeu S-a îngrijit să ne păstreze Cuvântul Său scris, singurul izvor de adevăr pentru sufletele noastre.

    Tot prin Scripturi, Israel va primi în mijlocul necazului său celui mare mângâieri şi promisiuni.

    În v. 11 strălucesc în acelaşi timp sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu: „Nu te voi socoti nicidecum vinovat” (sau: „Nu te voi lăsa cu totul nepedepsit”) zice Domnul. Dumnezeul sfânt nu poate trece cu vederea cu niciun chip răul, ci El Însuşi trebuie să-i pedepsească pe ai Săi. Fiind însă totodată şi Dumnezeul dragostei, El aplică „cu măsură” (lit. „cu judecată”) corecţia şi nu dă nicio lovitură
    în plus dacă nu este necesar (vezi şi cap. 10.24; 46.28).

    Versetele 18 şi 19 din cap. 31 ne vor arăta efectele acestei corecţii salvatoare (1 Corinteni 11.32); în acelaşi timp, citind v. 18-22, simţim cât Se bucură Dumnezeu la gândul că va vindeca şi va restaura poporul Său. „Cine este cel care îşi predă (sau: îşi pune garanţie) inima?„, întreabă Domnul (v. 21). Cât despre noi, suntem cumva creştini din conformism, ori din obicei? Sau dintre aceia care ne-am angajat cu adevărat inima pentru Domnul?

  • 7 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care l-au dezbrăcat și l-au rănit, și au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Și, din întâmplare, un preot cobora pe drumul acela; și, văzându-l, a trecut înainte pe partea cealaltă. Și tot astfel și un levit, ajungând la locul acela, a venit și a văzut și a trecut înainte pe partea cealaltă. Dar un samaritean care călătorea a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă.

    Luca 10.30-33


    Leviții (29) – Ocolindu-l pe cel în nevoie

    Domnul Isus a folosit această parabolă pentru a răspunde la două întrebări pe care un cărturar, care dorea să se îndreptățească pe sine, I le adresase: „Ce trebuie să fac pentru a moșteni viața eternă?” și „Cine este aproapele meu?”.

    Un om cobora din Ierusalim, de unde era templul, la Ierihon, cetatea blestemată în vechime de Iosua. Pe acest drum descendent, el a fost atacat de tâlhari, rănit, dezbrăcat de hainele sale și lăsat aproape mort. Aceasta ne amintește de omenirea care, pe drumul ei de depărtare de Dumnezeu, a căzut pradă rezultatelor dezastruoase ale păcatului. De unde putea veni ajutorul? Preotul, simbol al închinării religioase, se găsea și el pe același drum, însă a trecut repede pe cealaltă parte, fără să ajute cu nimic. La fel și levitul, simbol al slujirii religioase, aflat și el pe același drum descendent, a venit, a privit și a trecut mai departe fără să-i acorde vreun ajutor sărmanului om. Nici închinarea și nici slujirea religioasă nu sunt de vreun ajutor păcătosului.

    Însă – lăudat fie Dumnezeu! – este Unul care poate ajuta. Samaritenii erau în acel timp disprețuiți și ocoliți de către iudei. În Ioan 8.48, iudeii L-au numit pe Domnul „samaritean”. În această parabolă, samariteanul nu mergea pe un drum descendent, ci se afla într-o călătorie cu un scop precis. A venit acolo unde omul căzut se afla. Avea untdelemn și vin, cu care i-a curățat rănile, apoi l-a dus la un han, a îngrijit de el și a pregătit resursele pentru toate nevoile lui, până avea să se întoarcă. Ce contrast frumos între Domnul nostru și cei doi reprezentanți ai religiei: preotul și levitul! Doar El are milă și poate să mântuiască în chip desăvârșit!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Încă puțin, foarte puțin timp, și Cel care vine va veni și nu va întârzia.
    Cel care dă mărturie despre aceste lucruri zice: Da, Eu vin curând. Amin! Vino, Doamne Isuse!

    Evrei 10.37; Apocalipsa 22.20


    Revenirea lui Isus

    Biblia ne oferă informații despre un eveniment de o însemnătate crucială, care poate să aibă loc în orice moment. Isus Hristos va reveni! Prima dată, El a venit în urmă cu 2.000 de ani pentru a pregăti o cale de salvare pentru oamenii pierduți. A doua oară va veni pentru a-i răpi pe toți credincioșii adevărați de pe acest pământ și a-i duce în cer, indiferent dacă au murit sau mai trăiesc. Această promisiune pe care a făcut-o Domnul Isus se va împlini. „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi noi, cei vii care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei, în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh și astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4.16,17).

    Isus vine curând! Cu această făgăduință se încheie Biblia. Pentru toți cei care nu au iertarea păcatelor și rămân pe pământ, începe timpul judecății. Poate zâmbiți când citiți aceste rânduri. Faceți probabil parte din grupul celor pe care Biblia îi numește batjocoritori și care spun: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul creației”. Dar luați seama la aceste cuvinte: „Domnul nu Își amână făgăduința, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare față de voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3.4,9).

    Isus nu va întârzia! Îl așteptați fiind gata de plecare?

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.1-16 · Ioan 19.31-42

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EȘTI UN BUN ASCULTĂTOR? – Fundația S.E.E.R. România

    „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire…” (Iacov 1:19)


    Cineva a spus, doar pe jumătate în glumă, că: „Dumnezeu ne-a dăruit două urechi și doar o gură, pentru ca să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!” Când ești un bun ascultător, consolidezi relații. Dar nu te naști un bun ascultător, te formezi! Așadar, iată câteva sugestii ca să devii un ascultător tot mai bun:

    1) Ascultă fără să întrerupi. Rezistă tentației de a sări și de a termina fraza interlocutorului, sau de a monopoliza discuția. Stăpânește-te, și limitează-te la ascultare!

    2) Ascultă pentru a înțelege. Încearcă să înțelegi punctul de vedere, sentimentele, gândirea și nevoile. A fi un bun ascultător înseamnă a asculta ce gândește celălalt de fapt, ce vrea să spună sau ce simte, nu ceea ce-ți imaginezi tu. În loc să dai cu presupusul, mai bine întreabă: „Am înțeles corect? Vrei să spui că…? Simți că…?” Cu alte cuvinte, nu presupune – verifică!

    3) Ascultă fără să judeci. Nu trage concluzii pripite. Dacă ceea ce spune celălalt nu prea are logică, continuă să asculți. „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea” (Proverbele 18:13). Dacă asculți mai mult, poate începe să aibă sens.

    4) Ascultă fără să corectezi, fără să contrazici și fără să disprețuiești. Tot spunând: „Nu așa a fost” sau „La ce te-ai fi așteptat?”, „Dacă nu ai fi fost acolo…” sau „Ești prea sensibil etc.” – îi vei face pe oameni să stea „cu garda sus” și adevărata comunicare se încheie.

    5) Aprobă vorbitorul. Acceptă-i percepțiile și sentimentele ca fiind expresii valide ale unei persoane valoroase. „Dacă am înțeles bine, crezi că… simți că … Așa este?!” Roagă-l să te ajute să-l poți urmări în ceea ce spune. „Ascultând cele spuse de tine, înțeleg acum de ce simți ceea ce simți”; o asemenea exprimare este foarte încurajatoare și îi va crește încrederea și dorința de a lua în considerare soluțiile pe care i le poți oferi. Așadar, iată cum poți să fii un bun ascultător!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 29:15-32

    Lucrarea fatală a profeţilor mincinoşi nu se limita nicidecum numai la Ierusalim şi la Iuda. Chiar şi la Babilon, din rândul poporului deportat, unii dintre ei propagau „cuvinte de minciună” (v. 23). În scrisoarea lui, Ieremia îi pune în gardă pe cei „captivi„ cu privire la ei şi anunţă sfârşitul groaznic a doi dintre aceşti oameni răi, Zedechia şi Ahab. Un al treilea, Şemaia, scrisese din Babilon către poporul rămas la Ierusalim, pentru a-l stârni la răzvrătire împotriva Domnului (sf. v. 32), iar într-una din scrisorile lui, acest om nu s-a sfiit nici chiar să propună un nou preot, cu ajutorul căruia avea de gând să pună mâna pe Ieremia. Însă, aşa cum Ieremia va scrie (şi pentru sine) mai târziu, în plângerile sale: „Cine este acela care zice ceva şi se împlineşte fără să fi poruncit Domnul?„ (Plângeri 3.37), şi Şemaia trebuie să audă sentinţa Domnului împotriva lui.

    De câte ori nu vom vedea cum şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu vor fi nevoiţi să-i denunţe pe învăţătorii falşi şi pe lucrătorii răi, în epistolele lor inspirate… (expl. Galateni 1.7; Filipeni 3.2; 2 Petru 2.1; 1 Ioan 2.18; Iuda 3.4). Copii ai lui Dumnezeu, siguranţa noastră constă în a cunoaşte bine glasul Păstorului celui bun (Ioan 10.4,5)! Atunci nu-l vom putea confunda cu vreun alt glas.

  • 6 Octombrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Viu este Domnul și binecuvântată fie Stânca mea! Și înălțat fie Dumnezeul mântuirii mele.

    Psalmul 18.46


    Dumnezeul mântuirii mele (1)

    Mântuirea este un termen biblic cu o semnificație foarte bogată. Credincioșii sunt deja mântuiți, în ce privește mântuirea sufletului lor (Efeseni 2.5,8). Există o mântuire viitoare, când trupurile noastre de asemenea vor avea parte de lucrarea măreață de mântuire (Filipeni 3.20,21). Există și o mântuire temporală, din feluritele pericole pe care le întâlnim în viața noastră (2 Corinteni 1.10).

    Când vorbim despre mântuire trebuie să vorbim despre un Mântuitor. Dumnezeu este numit Mântuitor în Biblie (Luca 1.47; Iuda 25); la fel și Domnul Isus (Ioan 4.42; 2 Timotei 1.10). În Vechiul Testament, Dumnezeu a fost cunoscut de asemenea ca Mântuitor. Expresia „Dumnezeul mântuirii mele” apare de șapte ori în Vechiul Testament. Prima oară apare în Psalmul 18, care a fost scris de David „în ziua când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul”. David începe acest psalm declarându-și dragostea pentru Domnul: „Te iubesc, Doamne, tăria mea!”. În feluritele împrejurări ale vieții sale, David experimentase faptul că Domnul era tăria sa, fortăreața și salvatorul său, scutul și turnul său cel înalt (versetele 1 și 2). Descoperise că, atunci când se ruga lui Dumnezeu, El îl asculta: „În strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu. Din templul Său a auzit glasul meu și strigătul meu a ajuns înaintea Lui, la urechile Sale” (versetul 6).

    David avea deci toate motivele să spună că Dumnezeul în care se încredea era vrednic de toată lauda. Și aceasta face el în versetul 46: „Înălțat fie Dumnezeul mântuirii mele”. Nu este aceasta reacția potrivită și pentru noi, atunci când ne gândim la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne-a mântuit prin lucrarea măreață de la cruce? „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți” (1 Petru 1.3).

    M. Vogelsang

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.

    Romani 12.2


    Generația „selfie”

    Ce am putea vedea dacă am deschide albumul de poze dintr-un smartphone al unui tânăr? În multe poze am vedea fața zâmbitoare a posesorului telefonului, pentru că, în medie, 30% dintre pozele tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani sunt autoportrete: selfie-uri.

    De câțiva ani, această modă enervează pe toată lumea, și totuși majoritatea o practică. Câțiva hoți au fost atât de „isteți”, încât și-au făcut o poză cu smartphone-ul furat; ulterior, poza s-a transferat automat în cloud-ul posesorului adevărat. Am devenit chiar atât de nebuni după noi?

    Acest obicei se potrivește foarte bine în societatea noastră. Cine este omul cel mai important din viața noastră? Eu! Cine trebuie să apară pe fiecare poză? Eu! Poate unii reproșează că acest egocentrism este normal, deoarece, până la urmă, fiecare își este lui însuși aproapele.

    Mesajul lui Isus Hristos este cu totul altul. El ne cere să ne iubim semenii așa cum ne iubim pe noi înșine și cum ne îngrijim de binele nostru. Această atitudine biblică nu este normală pentru societatea actuală. Dar cum poate fi ea pusă totuși în aplicare? În versetul de astăzi avem răspunsul: gândirea noastră trebuie să fie înnoită, avem nevoie de o schimbare. Printr-o relație vie cu Dumnezeu primim un duh nou, care ne ajută să ne îndreptăm privirea spre nevoile semenilor noștri. Iubirea de semeni ne scapă de egocentrism.

    Să începem chiar acum să nu ne mai punem în centru pe noi, ci pe cei din jurul nostru. A căuta binele semenului îți oferă ție un sentiment de bine.

    Citirea Bibliei: 2 Împărați 8.16-29 · Ioan 19.25-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CREDE CĂ DUMNEZEU TE ASCULTĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” (Ioan 11:41)


    Înainte de a-l învia pe Lazăr din morți, Domnul Isus rugându-Se a spus: „Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” Când știi că rugăciunea ta este în armonie cu voia lui Dumnezeu, o poți exprima în aceleași cuvinte: „Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat!” Să înțelegem un lucru: după ce te-ai rugat, diavolul vrea să te provoace, și să te întrebi dacă te-a auzit Dumnezeu sau nu, sau dacă El vrea să-ți împlinească cererea. Dar când știi că Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea, ai încredere! Gândești, te porți și vorbești diferit. Anxietatea este înlocuită cu pacea. Iată câteva versete la care să meditezi: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15). „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:23-24). Deci, începe de astăzi să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru că ți-a auzit rugăciunea și că îți va răspunde așa cum știe El că este cel mai bine pentru tine! Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 29:1-14

    Ieremia a încredinţat la doi călători o scrisoare pentru cei din Babilon. Ea se adresa celor care fuseseră deja deportaţi, sub domnia anterioară, şi care aparţineau tuturor claselor sociale ale poporului. Tonul acestei scrisori este cu totul diferit de cel întrebuinţat de profet pe când se adresa poporului rămas în Ierusalim. Celor din Babilon le transmite din partea Domnului „gânduri de pace, şi nu de rău„ (v. 11), mângâieri, încurajări şi promisiuni emoţionante.

    Ca şi Israel la Babilon, creştinul este străin pe pământ. Cetăţenia lui este în ceruri (Filipeni 3.20) şi el aşteaptă împlinirea promisiunii care îl va introduce în adevărata sa Patrie. „Cuvântul cel bun” al lui Dumnezeu îi asigură „un viitor şi o speranţă” (v. 10,11). Cu toate acestea, Cuvântul nu-i fixează celui credincios o dată exactă, asemeni celor deportaţi, când această preafericită speranţă se va împlini. Domnul doreşte, în adevăr, ca noi să-L aşteptăm necontenit. Până atunci, până la fericitul moment al întoarcerii Lui, să ne amintim că avem o datorie şi faţă de oraşul sau satul în care ne aflăm (v. 7): să aducem pacea (comp. cu Matei 5.9), să ne gândim la adevăratul bine al sufletelor şi să ne rugăm pentru cei lângă care trăim.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne