Și acum vă îndemn să fiți cu voie bună, pentru că nu va fi nicio pierdere a vieții vreunuia dintre voi, ci numai a corăbiei. Pentru că un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta, spunând: „Nu te teme, Pavele! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și, iată, Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care sunt în corabie cu tine”. De aceea, bărbaților, fiți cu voie bună, pentru că am încredere în Dumnezeu, că va fi așa cum mi s-a spus.
Fapte 27.22-25
Pavel este la fel de calm în mijlocul furtunii, cum fusese înaintea guvernatorilor și a împăraților. Furtuna nu îl împiedică să audă glasul Dumnezeului al căruia era și căruia Îi slujea. În timpul încercării, oamenii se comportă adesea cu egoism, însă aici apostolul se gândește la siguranța celor care călătoreau împreună cu el. El îi asigură prin cuvântul lui Dumnezeu și îi încurajează să mănânce, nu fără a mulțumi el însuși pentru hrană înaintea tuturor (1 Timotei 4.4,5). După toate acestea și după pierderea corabiei, au ajuns în siguranță „la limanul dorit” (Psalmul 107.25-30).
Putem vedea în corabia purtată de furtună o imagine a Bisericii pe pământ. După ce a pornit pe o vreme bună, n-a durat mult și vântul încercărilor și al persecuțiilor s-a abătut asupra ei. Lipsa de hrană, o perioadă de întuneric gros, recurgerea la tot felul de măsuri aparent prudente – toate acestea au avut loc deoarece glasul apostolilor – în Cuvânt – nu a fost luat în seamă.
Se apropie ziua când va avea loc naufragiul final al creștinătății mărturisitoare. Domnul însă îi cunoaște pe cei ai Săi, care se află în mijlocul acestei mase de oameni care mărturisesc numele Său. Niciunul dintre cei pe care I i-a dat Tatăl nu va pieri (2 Timotei 2.19; Ioan 17.12). „Și așa a fost că toți au ajuns în siguranță la țărm” (Fapte 27.44).
J. Koechlin
O privire prietenoasă înveselește inima, veștile bune întăresc oasele … Cel care ascultă mustrarea capătă pricepere.
Proverbe 15.30,32
Încurajările antrenorului (1)
La finala unui campionat de fotbal american, un jucător pe nume Roy l-a deposedat de minge pe un jucător advers, dar apoi, din neatenție, s-a îndreptat spre poarta echipei sale. Un coechipier a sesizat greșeala colegului său și l-a oprit la timp.
În pauza dintre reprize, jucătorii s-au îndreptat triști, cu capul plecat, spre vestiar. Antrenorul nu avea cuvinte de laudă cu privire la prima repriză. Roy s-a refugiat într-un colț al vestiarului și, ascunzându-și fața în mâini, a început să plângă ca un copil.
În timp ce se pregăteau să intre în repriza a doua, antrenorul a spus: „Echipa care a jucat în prima repriză va juca și în a doua repriză”. Toată echipa s-a îndreptat spre ieșire, cu excepția lui Roy. Antrenorul s-a îndreptat spre colțul în care se afla el și i-a zis: „Roy, nu ai auzit?”. Apoi a repetat instrucțiunile pe care le dăduse echipei. „Domnule antrenor, eu nu pot juca. V-am dezonorat atât pe dumneavoastră, cât și toată echipa. Nu pot da ochii cu publicul.”
Antrenorul și-a pus mâna pe umărul jucătorului, spunându-i: „Roy, du-te și joacă! Partida este jucată doar pe jumătate”. Inspirat de încrederea acordată de antrenor, Roy s-a întors pe teren și a jucat neașteptat de bine.
Încurajarea antrenorului l-a ajutat mult pe Roy, căci „o privire prietenoasă înveselește inima”!
Citirea Bibliei: Ieremia 9.1-26 · Luca 21.29-38
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI NEVOIE DE SUSȚINERE! – Fundația S.E.E.R. România
„Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2)
Dumnezeu a creat trupurile noastre fizice cu sisteme interne care se susțin unele pe altele.
La fel este și în relațiile noastre. Fiecare dintre noi are nevoie de susținere. Uneori, când oamenii ne dezamăgesc, spunem: „De acum înainte, nu va mai exista decât Dumnezeu și cu mine!” Este o mare greșeală! Oaia care pleacă din turmă ajunge să fie mâncată de lup. Satan te va izola pentru a te distruge. Biblia spune: „Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.” (Eclesiastul 4:12).
Studiile arată că persoanele care au parte de sprijin trăiesc mai mult, se recuperează mai rapid dintr-o boală și consideră că viața are sens. Sprijinul ne oferă un sentiment al conexiunii și al acceptării, iar acestea sunt nevoi de bază ale omului. Sprijinul ne oferă un perimetru în care putem fi vulnerabili, un loc în care ne putem simți în siguranță dacă spunem: „Nu știu” sau „Mă poți ajuta?” sau „Am nevoie de o îmbrățișare!” Acesta este sprijinul „după voia lui Dumnezeu”. Și dacă nu-l găsești în propria ta familie, întoarce-te la familia lui Dumnezeu.
Incă un gând: nu uita să-ți exprimi aprecierea față de cei ce te susțin! Dovada mulțumirii merge până acolo încât să poți spune: „Sunt recunoscător pentru ajutorul tău!” Sprijinul nu este o stradă cu sens unic! Sprijin înseamnă să ne purtăm „sarcinile unii altora.” Nu fi atât de absorbit de propriile tale probleme, încât să uiți că și ceilalți au probleme. Fă-ți timp pentru a te interesa de îngrijorările lor. Nimănui nu-i plac persoanele care doar consumă. Numai când intervine sprijinul reciproc, putem să creștem și să atingem potențialul pe care l-a pus Dumnezeu în viața noastră!
de Jean Koechlin
Proverbe 30:1-14
Până aici Dumnezeu a vorbit prin Solomon, cel mai înţelept dintre înţelepţi. Ca pentru a arăta însă că această carte a Sa nu datorează nimic înţelepciunii omeneşti, El Se foloseşte de aici încolo de Agur, un om care recunoaşte despre sine însuşi că este „mai prost decât oricine”.
Prezentându–se astfel (v. 2) şi mărturisindu–şi în felul acesta neştiinţa, Agur începe prin a pune întrebări fundamentale: cine este Creatorul; cine este Fiul Său; cum se ajunge în cer? Pentru a răspunde la acestea, Dumnezeu a trebuit să Se reveleze, să coboare El Însuşi din cerul unde omul nu putea urca şi să comunice planurile Sale glorioase şi Cuvântul Său încercat (v. 5; comp. întrebările din v. 4 cu Ioan 3.13; Efeseni 4.10; Marcu 4.41 şi Luca 1.31,32).
Agur cunoştea duhul său mărginit şi, în acelaşi timp, că inima îi este înşelătoare şi de aceea Îi adresează lui Dumnezeu o dublă rugăciune:
1. ca deşertăciunea (umblarea după ale lui, după bunăvoinţa oamenilor) şi minciuna să fie îndepărtate de la el;
2. să rămână dependent, pentru că este conştient atât de riscurile bogăţiei, cât şi de cele ale sărăciei. Înţelepte cereri, care ne pot inspira şi pe noi!
Fără să–şi facă iluzii cu privire la sine, Agur cunoaşte, de asemenea, şi principiile lumii: răzvrătire, propria îndreptăţire, orgoliu, asuprire (v. 11-14). „Generaţia” noastră este oare mai bună faţă de a lui?
Mana Zilnica 