Categorie: Romanian devotionals

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a răspuns, zicând: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevărat, adevărat vă spun: dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod”.

Ioan 12.23,24

Când Domnul Isus era la sărbătoarea Paștelui în Ierusalim, câțiva greci care se aflau acolo s-au apropiat de Filip cu rugămintea: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus” (versetul 21). Filip i-a vorbit lui Andrei despre dorința grecilor, după care au mers amândoi și I-au spus lui Isus.

Modul în care Domnul Isus a răspuns poate părea ciudat, însă El le-a spus că, pentru ca aceia dintre națiuni să aibă vreo parte cu El, era necesară moartea Sa. El era într-adevăr bobul de grâu care urma să cadă în pământ. Bobul de grâu trebuie să moară înainte să se poată înmulți și să poată aduce mult rod. Remarcați că aici Domnul nu vorbește despre culesul viei, care îl simbolizează pe Israel, ci de secerișul grâului, care simbolizează națiunile. Domnului Isus Îi păsa de națiuni la fel de mult ca de Israel, însă era necesar ca națiunilor să li se reamintească faptul că erau străine de cetățenia lui Israel, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume (Efeseni 2.12).

Domnul Isus a fost singurul Om fără păcat. El a fost bobul de grâu, nu un bob de grâu. Niciun alt om nu poate ocupa acest loc. Cu privire la Domnul Isus este spus că „El a murit pentru toți” (2 Corinteni 5.15). El este Omul care, de asemenea, este „mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna! Amin” (Romani 9.5). El nu este finit, ci infinit. Prin urmare, jertfa Lui are o valoare infinită, nelimitată. Deși valoarea ei este la dispoziția tuturor oamenilor, doar cei care o primesc prin credință sunt mântuiți pentru eternitate.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-am deprins să fiu mulțumit în mine însumi, în împrejurările în care mă găsesc.

Filipeni 4.11

„Mai mult!”

Când fetița noastră a învățat să vorbească, ea avea o vorbă preferată: „Mai mult!”, și arăta spre felia de pâine cu marmeladă. Când primea câteva monede pentru pușculița ei, ea întindea mâna și spunea: „Mai mult!”. Într-o dimineață, când am plecat la muncă, ea chiar a strigat: „Mai mult, tata!”.

La fel ca fetița noastră, mulți oameni cer mai mult de la viață. Ei strigă tare după „mai mulți” bani, „mai multă” libertate, „mai multă” distracție. Însă „mai mult” nu este niciodată suficient. Pentru a întrerupe acest cerc vicios, avem nevoie de puterea Domnului. Numai El ne poate da mulțumirea interioară, pentru a putea spune și noi împreună cu Pavel: „M-am deprins să fiu mulțumit în mine însumi”.

Expresia „m-am deprins” arată că Pavel nu întâmpina orice situație cu un zâmbet mulțumitor. În viața lui au fost deopotrivă înălțimi și văi, abundență și lipsuri, bucurii și necazuri. Dar, în viața lui, Pavel a experimentat din plin că în Isus Hristos avea totul pentru a fi fericit și mulțumit. „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig” (1 Timotei 6.6).

Drept urmare, Pavel spune: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4.13). Domnul Isus i-a dat putere divină atât să înfrunte timpurile de lipsuri, cât și să se împotrivească tentației bogăției.

Dacă observăm și la noi tentația aceasta, de a râvni după tot mai mult, să ne aducem aminte că vom fi mulțumiți doar când vom dori și vom avea „mai mult” din Isus Hristos.

Citirea Bibliei: Exod 40.1-16 · Luca 19.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDINCIOȘIA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE TINE – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” (2 Timotei 2:13)

Iată un lucru de care trebuie să te bucuri foarte tare: credincioșia lui Dumnezeu față de tine nu depinde de credincioșia ta față de El. Biblia spune: „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios…” Păcatele tale te scot în afara voii lui Dumnezeu, dar ele nu te vor scoate din aria Sa de acțiune.

Catherine Marshall a povestit despre un moment personal de încercare, pe care l-a traversat după ce a scris romanul intitulat „Gloria”. Începuse să scrie la această carte în 1969, dar a abandonat proiectul după doi ani și jumătate. Pentru ea, manuscrisul nepublicat a fost ca „un deces în familie.” În încercarea de a-și împăca gândurile și sentimentele aflate în conflict, a petrecut o vreme la un centru de refacere. Și în timp ce se afla acolo, a recitit pasajul din cartea Numeri despre „șerpii înfocați” care au năvălit peste israeliți. Israeliții și-au dat seama că șerpii erau o pedeapsă pentru păcatul lor și au strigat către Domnul în semn de pocăință. Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.” (Numeri 21:8). Catherine Marshall a înțeles că (la fel cum israeliții au luat lucrul care i-a rănit, l-au ridicat spre Dumnezeu și au fost vindecați) și noi putem să recunoaștem greșelile și păcatele noastre, să le aducem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să credem că El ne iartă și ne vindecă. Ea a scris apoi: „Când cineva dintre noi o ia pe o cale greșită (sau doar nesigură) în viață, devenind arogant, fără credință, irascibil sau fricos – Dumnezeu îi va arăta o cale de scăpare.”

Chiar și când rătăciți, Dumnezeu vă iubește atât de mult, încât vă va atrage înapoi la Sine, din nou. Pentru că deși noi „suntem necredincioși, El rămâne credincios” Cuvântului Său!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 25:1-15

Aici începe cea de-a treia parte a cărţii. Slujitorii lui Ezechia ~ ai acestui împărat care a făcut ce este bine şi drept şi adevărat, ~ acţionând din toată inima potrivit legii şi poruncilor (2 Cronici 31.20,21) au aşezat pe primul loc cele cu privire la împăraţi: gloria lor (v. 2: care nu este nicidecum cea din 2 Cronici 32.27), inima lor (v. 3), tronul lor (v. 5), ceea ce se cuvine în prezenţa lor (v. 6). Majoritatea acestor proverbe se slujesc de comparaţii poetice, pentru a ne ajuta astfel să le înţelegem şi să le reţinem mai uşor.

Versetele de la 8 la 10 ne invită să acţionăm cu prudenţă şi cu discreţie faţă de aproapele nostru, de teamă să nu fim apoi daţi de ruşine.

Versetele de la 11 la 15 vorbesc despre cuvinte. Un cuvânt potrivit este un rod al dreptăţii divine (aur), întotdeauna însoţit însă de har (argint). Chiar dacă este vorba de o mustrare, cuvântul va trebui să aibă preţ pentru urechea care ştie să asculte (v. 12).

Versetul 13 ne aminteşte ceea ce trebuie să fim: soli credincioşi. „Dacă ne achităm cu credincioşie de solia pe care Dumnezeu ne–a încredinţat–o, aducem nu numai înviorare celor care o primesc, ci şi satisfacţie pentru inima Celui care ne–a trimis. Ne gândim noi suficient la aceasta?” (H.R.).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu este cunoscut în Iuda.

Psalmul 76.1

Iată o propoziție scurtă, despre care am fi tentați să credem că nu ne-ar putea oferi prea mult în vederea zidirii. Totuși, nu trebuie să trecem cu ușurătate peste nicio parte a Cuvântului lui Dumnezeu, nici să socotim anumite porțiuni din el ca fiind irelevante sau needificatoare, lucru pe care uneori îl facem, în mod inconștient. Să ne aducem aminte că „descoperirea cuvintelor Tale luminează, dând pricepere celor simpli” (Psalmul 119.130).

Această porțiune de verset, „Dumnezeu este cunoscut în Iuda”, este simplă, însă profundă. Dumnezeu a ales un om, o familie, un popor și o seminție, prin intermediul cărora să-Și împlinească scopurile și din care să vină Mesia. El l-a chemat pe Avraam pe când acesta era singur. Din urmașii lui avea să se ridice un popor numit Israel, iar din acest popor avea să fie proeminentă o seminție numită Iuda (Isaia 51.2). Din acest popor, Dumnezeu a ridicat profeți, în timp ce națiunile păgâne au continuat să se afunde în întuneric. De asemenea, prin intermediul acestui popor, Dumnezeu ne-a dat Scriptura: „Lor le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3.2). Lor le-au fost date promisiunile, templul și singurul sistem religios de slujire rânduit de Dumnezeu (Romani 9.4).

Cel mai important lucru însă este că prin intermediul acestui popor a venit Hristos: „Din care, după carne, este Hristosul, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna! Amin” (Romani 9.5). Dumnezeu a păzit seminția lui Iuda pentru chiar acest scop, în timp ce semințiile celelalte au fost împrăștiate. Despre Hristos s-a profețit că va veni din Iuda (Geneza 49.10; Psalmul 78.67,68; 89.19-27; Isaia 11.1,2). Domnul Isus a confirmat importanța acestei seminții în discuția Sa cu femeia din Samaria, spunând: „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4.22). Fie ca toate acestea să ne încurajeze în meditațiile noastre asupra Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații stricate.

Fapte 2.40

S-au lăsat salvați!

În raportul său anual, Serviciul de Salvamont din Austria a anunțat că în anul 2016 au intervenit în Munții Alpi pentru 7.249 de persoane. Printre acestea au fost aproximativ 5.032 de răniți și 164 de morți. Cele mai multe decese au fost înregistrate în rândul excursioniștilor aflați pe terenuri accesibile, în principal din cauza bolilor cardiovasculare.

În activitățile de salvare, 12.600 de bărbați și de femei care fac parte din Serviciul Salvamont au lucrat în total 74.221 de ore de voluntariat. Pentru acest serviciu voluntar putem fi deosebit de recunoscători – mai ales dacă ne-am aflat printre cei salvați.

Totuși, cei salvați au contribuit și ei cu ceva important: ei s-au lăsat salvați! Și-au dat seama că nu mai pot face nimic și că au nevoie de ajutor. Și apoi au acceptat ajutorul. De fapt, ceva normal, nu-i așa? Dar mulți oameni sunt prea mândri pentru a se lăsa salvați atunci când vine vorba de a fi mântuiți de la pierzarea veșnică.

Sunt oameni care încearcă din greu să se descurce singuri. Dar aceasta face ca situația lor să devină mai dificilă. De asemenea, riscă să piardă momentul potrivit pentru salvarea lor. Altora nu le place de Salvator. Ei preferă să rătăcească după propria lor gândire decât să se încredințeze îndrumării Domnului Isus Hristos. El este Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om din dragoste necondiționată pentru a ne mântui prin moartea Sa ispășitoare.

Citirea Bibliei: Exod 39.32-43 · Luca 18.31-43

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ISUS ESTE SINGURA CALE – Fundația S.E.E.R. România

„Veniţi la Mine… şi învăţaţi de la Mine…” (Matei 11:28-29)

Imaginează-ți că ești un elev care studiază astronomia. Citești despre prima misiune pe lună și începi să-ți întrebi profesoara tot felul de lucruri legate de călătoria în spațiu: „Cum e pe lună?” Profesoara îți răspunde: „Ei bine, mă gândesc că…” sau „Cred că…” sau „Probabil…” Ea nu a fost niciodată pe lună. Dar în următoarea zi intră în clasă astronautul Neil Armstrong. „Acum poți să întrebi…” îți spune profesoara, și Armstrong îți răspunde la fiecare întrebare ferm și clar. El cunoaște luna; a umblat pe ea. Fără presupuneri, speculații sau ezitări – el vorbește în cunoștință de cauză, și e convingător.

La fel a vorbit și Isus: „El îi învăţa ca unul care avea putere…” (Matei 7:29). El cunoaște mărimea cerului. El cunoaște versurile cântărilor intonate de corul de îngeri. El are o cunoaștere unică, inegalabilă a lui Dumnezeu – și dorește să ți-o împărtășească: „Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, în afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11:27). După care adaugă: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi… învăţaţi de la Mine… şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:28-29)

Să luăm aminte la cuvintele acestea „învățați de la Mine”. „Învățați de la Mine” cum să vă gestionați banii, căsnicia și stările de spirit. „Învățați de la Mine” cum să trăiți frumos pe pământ și cum să ajungeți în cer când muriți. Și, nu-i așa că avem nevoie de astfel de învățătură? Era informației a devenit era confuziei: prea mult „ce” și „cum”, și prea puțin „de ce”!

Avem nevoie de răspunsuri. Răspunsuri pe care numai Domnul Isus le are! „Pot eu să mă încred în El?” Fără îndoială, doar asigură-te că El este Domnul vieții tale!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 24:23-24

Textul nostru încheie această scurtă diviziune care poartă numele de „cuvintele înţelepţilor” (cap. 22.17).

Când oamenii caută să se facă plăcuţi semenilor lor, o fac adesea în detrimentul dreptăţii şi al adevărului. Omul lui Dumnezeu trebuie să fie fără pată în această privinţă (v. 23‑25).

Versetul 27 îi aminteşte tânărului credincios că, înainte de a se gândi la a–şi întemeia un cămin, trebuie să se preocupe să–i asigure resursele, să fie în măsură să procure cele necesare alor săi. „După aceea zideşte–ţi casa”. Un începător s–ar expune unui dezastru dacă s–ar lansa de unul singur într–o construcţie. Versetul 3 din acest capitol 24 ne pune în scenă un arhitect în care ne putem pune toată încrederea: este Înţelepciunea, adică Domnul (comp. cu Psalmul 127.1). Viaţa creştinului fidel este marcată de echilibru. Lăsându–L pe Domnul să lucreze, aceasta nu-l împiedică pe el să fie activ şi sârguincios, pentru că a avut ocazia să observe la ce decădere duce lenea, în orice domeniu (v. 30‑34).

Drag prieten, pentru a evita foametea spirituală a viitorului tău cămin, versetul 4 te invită să-ţi umpli mai dinainte, prin cunoştinţă, cămările memoriei. Şi Dumnezeu va face să-ţi coboare în inimă toate bunurile preţioase şi plăcute pe care le vei găsi în Cuvânt (Matei 13.52).

DOMNUL ESTE APROAPE

Îndată am fost în Duh; și, iată, un tron era așezat în cer și pe tron ședea Cineva.

Apocalipsa 4.2

Un tron în cer (2)

Vedem că „pe tron ședea Cineva”. Aici nu ne este descrisă această Persoană glorioasă, ci, fiind folosite pietre prețioase ca simboluri, ne este prezentată gloria Sa. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu este văzut în legătură cu tronul. Nu este vorba de inima Tatălui descoperită prin Fiul, Cel care este în sânul Tatălui – ci de gloria lui Dumnezeu prezentată în Hristos așezat pe un tron care este în legătură cu guvernarea universului. Pietrele prețioase sunt simboluri care prezintă strălucirea gloriei divine în guvernare. Toate acestea sunt manifestate în cer, nu încă și pe pământ, unde vedem guvernarea nedreaptă a omului și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu. Dacă strălucirea tronului s-ar manifesta în această lume păcătoasă, acest lucru ar însemna judecata asupra tuturor oamenilor. Viziunea ne poartă dincolo de ziua harului, către un timp în care Adunarea va fi fost deja răpită la cer, urmând ca lumina tronului să strălucească în judecată asupra pământului.

Apoi Ioan vede „un curcubeu, asemenea smaraldului la vedere” (versetul 3). Din Geneza 9 știm că acest curcubeu vorbește despre legământul veșnic dintre Dumnezeu și orice făptură vie de pe pământ. El vorbește despre binecuvântarea asigurată prin promisiunea divină, o binecuvântare venită însă după judecată. Curcubeul apare după furtună, la fel cum promisiunea binecuvântării lui Dumnezeu a venit după judecata făcută prin potop. Curcubeul din jurul tronului este un semn sigur că, după judecata asupra națiunilor, va veni binecuvântarea pentru pământ.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.

Matei 7.13,14

Fac și eu ce fac alții

În piața gării principale din Zürich, cei mai mulți dintre pietonii care stau la semafor așteaptă de obicei până se face verde. Uneori, câte o persoană mai nerăbdătoare traversează strada când este roșu și aproape întotdeauna se găsește cineva care să o urmeze pe aceasta fără să se mai uite la semafor. Pur și simplu traversează drumul, pentru că alții fac tot așa.

Observăm adesea în viață acest mod de a acționa. Omul nu se orientează după ceea ce este corect și adevărat, ci după exemplul altora.

Dacă, în cel mai rău caz, pe stradă un pieton își poate pierde viața când traversează după altul pe roșu, pe tărâm spiritual este nespus mai periculos să acționezi ca alții, pentru că îți riști viața veșnică.

Drumul care duce la Dumnezeu nu este unul lat. Pe calea aceasta nu este loc pentru tot felul de păreri și de aceea nu sunt mulțimi pe ea. Calea spre Dumnezeu este îngustă, pentru că este nevoie de pocăință și de recunoașterea păcatelor. Trebuie să ne supunem Creatorului și să credem în Domnul Isus. Doar puțini merg pe acest drum îngust. Dar este unicul care duce la viață. Isus Hristos ne-a croit acest drum spre Dumnezeu. La cruce, El a făcut ispășire, ca noi să putem fi împăcați cu Dumnezeu. De noi depinde – indiferent de ce fac alții – să pășim pe acest drum prin credință.

Citirea Bibliei: Exod 39.22-31 · Luca 18.18-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DOVEDEȘTE CĂ EȘTI CREDINCIOS! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El”. (Daniel 3:29)

Relatarea despre cei trei tineri iudei din cuptorul cu foc ne învață câteva lecții importante:

1) Când faci voia lui Dumnezeu poți avea necazuri. Nu te aștepta ca lumea să te aprecieze. Uită-te la Domnul Isus: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.” (Ioan 1:4-5)

2) Dumnezeu va fi alături de tine în necazul tău. Când Nebucadnețar s-a uitat în cuptor, a remarcat: „Eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25). În loc să-i distrugă pe ei, focul a mistuit funiile care îi țineau legați, lăsându-i în libertate. Îmbărbătează-te! Poate ai impresia că circumstanțele te țin legat, dar Dumnezeu te va elibera și te va scoate victorios.

3) Necazul tău va genera mărturia ta. Oamenii se uită la tine. Pentru că lucrurile în care se încred ei nu dau rezultate, se vor întreba și vor dori să vadă dacă lucrul în care te încrezi tu funcționează. Credincioșia ta față de Dumnezeu și intervenția Sa în viața ta vor atinge viețile lor într-o măsură în care teologia ta nu o va putea face niciodată. Toți cei aflați în Babilon știau ce cred tinerii iudei. Dar ei doreau să afle dacă: „Funcționează credința lor și când ești aruncat în foc?!” Cu siguranță, da!

4) Cu cât necazul tău este mai mare, cu atât mai mare este și binecuvântarea ta. „După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului” (Daniel 3:30).

Iată un principiu biblic pe care te poți baza: când te dovedești credincios în vremuri de necaz, Dumnezeu te va promova și-ți va da mari binecuvântări!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 24:1-22

Cei care fac răul pot fi pentru noi, creştinii, fie obiecte ale invidiei (v. 1), fie ale neliniştii (v. 19; Psalmul 37.1). Astfel de sentimente însă nu fac altceva decât să dea la iveală starea noastră spirituală rea. Fie ca vederea sărmanilor păcătoşi să trezească în noi mai degrabă mila şi zelul evanghelic pentru a-i avertiza şi pentru a-i salva de la moarte! (Ezechiel 3.18; Fapte 20.26). Să nu invocăm neştiinţa pentru a ne scuza şi a nu face nimic! Cel care „cântăreşte inimile” (v. 12; comp. cu cap. 21.2) cunoaşte adevăratele noastre motive: lipsa de dragoste, teama de dispreţ, slăbiciunea propriilor convingeri.

De ce însă cei răi au adesea o viaţă uşoară, în timp ce credincioşii sunt uneori greu încercaţi? Cheia acestei taine ne este dată printr-un cuvânt: viitorul. „Nu va fi niciun viitor pentru cel rău” (v. 20), sfârşitul său este pierzarea, spre care el este mânat fără să se împotrivească (comp. cu Psalmul 73.17). El se poticneşte şi astfel se afundă şi mai mult în rău (v. 16). Dimpotrivă, „va fi un viitor” (v. 14) pentru acela care a găsit Înţelepciunea, această Înţelepciune divină care este Hristos Însuşi (cap. 8.22). Şi aşteptarea credinciosului nu va fi redusă la neant, pentru că obiectul acestei aşteptări este din nou aceeaşi Persoană: Domnul Isus care vine.

DOMNUL ESTE APROAPE

Îndată am fost în Duh; și, iată, un tron era așezat în cer și pe tron ședea Cineva.

Apocalipsa 4.2

Un tron în cer (1)

Tronul este simbolul domniei și al autorității, garantul ordinii, al binecuvântării și al securității în întregul univers. Căderea omului a fost o ofensă adusă acestui tron; păcatul înseamnă răzvrătire împotriva tronului; necredința este o tăgăduire a existenței tronului; mândria uzurpă tronul; diavolul sfidează tronul. Ce minunat deci că, după șase mii de ani de răzvrătire împotriva tronului, vedem că este un tron „așezat în cer”, neclintit și neschimbat! Putem astfel spune că, în versetul citat, subiectul principal este gloria tronului lui Dumnezeu.

Cerurile domnesc încă de pe acum, deși într-un fel ascuns. Marele nostru Preot, care este așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri, trăiește pururea pentru a mijloci în favoarea sfinților care străbat această lume (Evrei 7.25; 8.1). Pentru cel credincios, tronul este unul al harului. Ioan a văzut un tron de la care judecata stătea să pornească. Astăzi răul predomină, la fel și nelegiuirea, iar lumea este din ce în ce mai mult marcată de violență și de corupție. Dumnezeu manifestă îndelungă-răbdare față de rău, pentru a le oferi oamenilor prilejul de a se pocăi și pentru a-Și face cunoscut harul.

Credința știe însă că, dincolo de toate, tronul lui Dumnezeu rămâne neclintit în cer. Conștiența faptului că Dumnezeu este în spatele tuturor lucrurilor și că tronul Său rămâne o sursă de har pentru cei credincioși, puterea lui neputând fi afectată de răutatea oamenilor, face ca sufletul să se bucure de pacea care domnește în cer, în timp ce umblă pe acest pământ care este plin de tulburare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ați auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi”.

Matei 5.21

„Eu n-am ucis”

Uneori oamenii spun: „Încerc să-mi ghidez viața după cele zece porunci”. Și probabil că mulți se gândesc în special la porunca „să nu ucizi”, cu privire la care, din fericire, ar putea să adauge: „N-am făcut așa ceva niciodată”.

Pe când Isus le explica mulțimilor adunate în jurul Lui ca să-L asculte care sunt cerințele morale ale lui Dumnezeu, El scotea în evidență cât de mult contează, dincolo de fapte, atitudinea de inimă (Matei 5.21-48). Și, ca orice alt păcat, uciderea începe tot din inimă, de acolo de unde ceilalți nu observă nimic.

Dacă cineva, de exemplu, îl insultă pe aproapele său și îl „pune la pământ” prin cuvintele sale, arată de fapt ce gânduri rele sunt în inima lui cu privire la acesta. Aceeași rădăcină a răului este cea care, la mânie, îl va provoca să-și doboare aproapele. De aceea este atât de important ce gândim în inimă și ce spunem cu gura – lucru valabil și pentru celelalte porunci. De exemplu, prin priviri lacome putem comite în inima noastră adulterul, referitor la care Domnul ne avertizează atât de solemn (versetul 28).

Citind explicațiile Domnului nostru din Matei 5 și meditând în această lumină la viața noastră, înțelegem că niciunul nu reușește să împlinească în totul poruncile lui Dumnezeu. Toți suntem vinovați și avem nevoie de iertare. Dumnezeu ne dă iertarea în Hristos și, în puterea Duhului Sfânt, putem duce o viață nouă.

Citirea Bibliei: Exod 39.1-21 · Luca 18.9-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂRUIEȘTE CU BUCURIE! – Fundația S.E.E.R. România

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. (2 Corinteni 9:7)

Filmul „Lista lui Schindler” relatează despre eforturile pe care le-a făcut un om pentru a scoate ce este mai bun dintr-o situație disperată. În calitate de director al unei fabrici de muniție din Polonia, Oskar Schindler a decis să se folosească de funcția sa pentru a salva viețile unor evrei. Schindler a salvat de la camera de gazare mulți evrei (altfel condamnați), angajându-i în fabrică. Dar pentru că era scump să-i țină angajați, încetul cu încetul, și-a lichidat proprietatea sa personală pentru a menține afacerea pe linia de plutire. La sfârșitul povestirii, naziștii sunt înfrânți, iar impactul major al eforturilor lui Schindler este dezvăluit când cei morți sunt numărați și cei rămași în viață merg împleticindu-se spre libertate.

Într-una dintre scene, îngenunchind lângă șinele de cale ferată care au purtat mii de evrei spre moarte, Schindler își dă seama de un lucru înfiorător. Ar mai fi putut salva alți câțiva! Copleșit de regrete, plânge pentru că a păstrat câteva proprietăți pe care le avea încă. Dacă ar fi știut când avea să se termine războiul, ar fi făcut mai mult. Dar era prea târziu!

Oricum, Oskar Schindler a fost un erou. El a salvat mai mulți evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial decât orice altă persoană individuală. Dar, ați fost atenți? El nu se putea gândi decât la ce nu făcuse! Și-ar fi dorit să fi făcut mai mult! Lecția pe care o putem învăța din istoria lui Schindler este următoarea: chiar și aceia care au dăruit cu bucurie, vor privi înapoi în viețile lor cu dorința de a fi făcut mai mult. Dar ce vor face cei care au dăruit mai puțin decât ar fi putut, sau care nu au dăruit niciodată?

Îți imaginezi oare la ce se vor gândi când vor sta înaintea lui Dumnezeu, dând socoteală pentru modul în care și-au folosit resursele și fiind răsplătiți în consecință? Reține: „Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”, așa că, astăzi caută și folosește orice ocazie de a dărui!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 23:15-35

Odată ajuns adult, mai trebuie tânărul să ţină cont de sfatul părinţilor? Cu siguranţă, da! (conform cu v. 22). Aceasta face parte din cinstirea care li se datorează şi căreia vârsta sau majoratul nu-i schimbă nimic. Este o bucurie pentru părinţii creştini să vadă la copiii lor, când au crescut, roadele educaţiei pe care le-au dat-o (v. 15, 16, 24: şi ce contur prinde acest verset 24, dacă-l aplicăm la bucuria Tatălui de a găsi în Fiul Preaiubit pe Cel Drept şi Sfânt prin excelenţă: Matei 3.17).

Dincolo de toate însă şi înaintea părinţilor noştri, Domnul are drepturi asupra noastră. „Fiul Meu, dă–Mi inima ta”, spune El fiecăruia (v. 26). „Nu-ţi cer mai întâi o parte din resursele sau din timpul tău, ci afecţiunile tale. Restul va veni după aceea. Dându–Mi inima ta în întregime ~ spune Isus ~ nu faci decât să-Mi dai ce–Mi aparţine, pentru că este salariul Meu, dobândit atât de scump în ceasurile de la cruce.” Macedonenii menţionaţi de Pavel în 2 Corinteni 8 se dăduseră pe ei înşişi Domnului.

Sfârşitul capitolului descrie inconştienţa tragică a celui abrutizat de alcool. Biruit de vin (Isaia 28.1b), incapabil să reziste ispitelor cărnii (v. 33), el se ruinează sub toate aspectele (v. 21).

Drag prieten, tu ce vei face cu inima ta?

DOMNUL ESTE APROAPE

Tu numeri rătăcirile mele; pune lacrimile mele în burduful Tău: nu sunt ele în cartea Ta? Psalmul 56.8

Din punct de vedere al poziției, creștinii au fost eliberați de lume, însă există o nevoie reală de a pune în practică acest adevăr. Capitolul 5 din Exod ne descoperă câteva metode prin care vrăjmașul sufletelor noastre caută să ne țină robi ai acestei lumi.

Să presupunem că manifestăm un interes pentru lucrurile spirituale și că am vrea „să ținem o sărbătoare” pentru a-L onora pe Domnul (versetul 1), adică prioritățile noastre încep să-L aibă pe El ca centru. O astfel de atitudine este imediat ridiculizată, așa cum Faraon a răspuns: „Cine este Domnul?”. Cu alte cuvinte, dintre toți dumnezeii din lumea aceasta, de ce ar trebui Dumnezeul tău să primească o închinare specială?

Ridiculizarea este urmată de o sporire a îndatoririlor. Evreii zideau cetăți-hambare pentru egipteni (Exod 1.11). Astfel, pentru Faraon, norma zilnică de cărămizi arăta cel mai clar cât de folositori erau evreii. Încercarea lui de a zdrobi interesul spiritual sub îngrijorările copleșitoare ale vieții acesteia a fost adesea o metodă plină de succes.

De asemenea, aceste poveri sunt însoțite de afirmația că Dumnezeu spusese „vorbe deșarte” (versetul 9), atacând astfel încrederea în valoarea și în puterea cuvintelor lui Dumnezeu. Totuși, mesajul lui Dumnezeu nu este niciodată fals. Dacă am avut odată interes în lucrurile spirituale, dar acum nu prea mai găsim timp pentru ele, să fim siguri că vrăjmașul este la lucru!

Să remarcăm de asemenea că povara suplimentară adăugată a avut efectul de a împrăștia poporul (versetul 12), ținându-i pe evrei departe unii de alții, în încercarea lor de a împlini cerințele Egiptului. Dumnezeu dorește să avem comuniune și legătură unii cu alții, însă scopul vrăjmașului este de a ne ține departe unii de alții. Dacă am ajuns să nu prea mai avem momente de părtășie cu cei credincioși, să știm că și acest lucru este rezultatul eforturilor vrăjmașului.

Dumnezeu n-a intenționat niciodată ca poporul Său să fie împovărat în Egipt! Eliberarea din partea Lui este asigurată, dacă strigăm la El (Exod 6.1).

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

El Însuși [Dumnezeu] a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”. Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”.

Evrei 13.5,6

Eduardo în închisoare

Eduardo se afla în închisoare într-un stat totalitar. El era nevinovat, dar fusese acuzat de participarea la un omor, după care a fost condamnat la moarte. În fiecare noapte auzea cum soldații veneau la celule și îi luau pe unii dintre ei. Apoi se auzeau câteva împușcături; era plutonul de execuție. Eduardo avea numai 21 de ani și nu voia să moară!

Într-o noapte, când cu teamă crescândă în suflet spera totuși că nu el urma să fie cel chemat de soldați, a observat cum o cărticică a căzut din buzunarul vecinului său de celulă: „Noul Testament și Psalmii”. A deschis-o la nimereală la Psalmul 23 și a citit: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”. Cartea l-a captivat și Eduardo a citit din ea toată noaptea.

A doua zi, tânărul a îngenuncheat pentru a se ruga lui Dumnezeu. El a înțeles că Isus îl va susține dacă va trebui să moară: „Salvatorul meu era nevinovat când a murit pe cruce; El a plătit pentru păcatele mele. Sufletul meu va merge la El pentru a fi veșnic fericit”.

Soldații au venit la celula lui. El s-a lăsat încurajat și mai tare de cuvintele Psalmului 23: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine”. Dar, spre marea lui mirare, i s-a spus că fusese prins adevăratul ucigaș – de acum Eduardo era liber. Dumnezeu l-a eliberat nu numai de păcatele lui, ci și din închisoare. Eduardo a început o viață nouă.

Citirea Bibliei: Exod 38.9-31 · Luca 18.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CHEIA RUGĂCIUNILOR ASCULTATE (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului…” (Evrei 4:16)

Un al patrulea principiu biblic-cheie în ce privește rugăciunea este încrederea.

Încrederea nu înseamnă aroganță, prezumție sau un sentiment de îndreptățire, ci este o siguranță bazată pe ceea ce ești tu în Hristos! Cuvântul lui Dumnezeu ne învață: „Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16) În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, ai dreptul de a te apropia de El oricând. Și când înțelegi asta, poți birui încercările lui Satan de a te face să te simți nedemn. Dispare pornirea ta firească de a spune: „Știu că Dumnezeu poate, dar mi-e greu să cred că o va face pentru mine!” Gândești astfel când te simți nevrednic. Dar adevărul glorios este că Tatăl ne-a învrednicit în și prin Isus Hristos (vezi Coloseni 1:12). Să reținem și aceste cuvinte: „să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”, iar harul este un dar nemeritat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îți va da ceva ce nu meriți, atunci când ai credința necesară pentru a-I cere lucrul acela! În plus, Îi ceri în Numele lui Isus Hristos, nu al tău. Tu prezinți înaintea Tatălui ceea ce este Isus, nu ceea ce ești tu.

Incă un gând: dacă ai ascuns păcatul în inima ta, nu te poți ruga cu încredere. Păcatul nemărturisit te face prizonier și Îl închide pe Dumnezeu afară (vezi Psalmul 66:18). Dar vestea bună este că atunci când Îl rogi pe Dumnezeu să-ți descopere păcatul, El o va face! Și atunci trebuie să îl rezolvi neapărat, dacă vrei ca liniile comunicării să rămână deschise. Dacă Dumnezeu îți amintește de o situație în care nu ai făcut ce trebuia, nu încerca s-o mușamalizezi. Recunoaște-o, cere-ți iertare, primește iertarea Sa – și apoi te poți ruga cu încredere!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 23:1-14

Versetele 1–6 ne pun în gardă cu privire la pofte. Este la fel de periculos să doreşti mâncărurile celor mari din această lume cât este de periculos să le doreşti pe cele ale omului care are ochi rău (v. 6; Psalmul 141.4b). Ajungem astfel să fim legaţi de aceia a căror favoare o căutăm. Pâinea lor este înşelătoare. Profitul obţinut pe moment devine mai târziu sursa multor mizerii. Grijile sunt inevitabile când urmărim bunurile pământeşti. Iscusinţă ~ aşa numesc oamenii strădania lor de a dobândi cu trudă. Îşi imaginează că‑şi asigură astfel viitorul lor şi al copiilor lor. Este însă un calcul greşit! Aceste bogăţii sunt trecătoare; „în adevăr îşi fac aripi” (v. 5; comp. cu Iacov 5.2); de aceea Înţelepciunea îl îndeamnă pe ucenic să sfârşească cu propria lui iscusinţă (v. 4). Adevărata iscusinţă nu constă în a dobândi bogăţii, ci în a le folosi pentru altul pe cele ale Stăpânului nostru (Luca 16.8).

Versetul 13 ne aduce aminte de neglijenţa lui David în educarea propriilor copii (1 Împăraţi 1.6). O pedeapsă corporală nu aduce moartea. Dimpotrivă, a nu recurge niciodată la ea poate avea urmări fatale (2 Samuel 18.33). A ne elibera sufletul din locuinţa morţilor: ce miză decisivă, în adevăr! Să punem şi noi la inimă această învăţătură! (v. 12; comp. cu cap. 22.15).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 22:17-29

În această nouă diviziune a Proverbelor (care se deschide odată cu cap. 22.17), Înţelepciunea încetează să se mai exprime sub formă de maxime bine echilibrate şi reia îndemnurile directe, aşa cum a făcut în capitolele 1-9. Dar, cum nu are sens să vorbeşti cuiva care nu este atent, înainte de orice învăţătură, tânărul ucenic este invitat să-şi plece urechea, să-şi îndrepte inima la „lucruri minunate” (v. 20; comp. cu Filipeni 1.10) şi să facă din acestea subiectele sale de meditaţie şi de conversaţie. Şi care este scopul acestei învăţături? În primul rând, să–l determine pe ucenic să–şi pună încrederea într–un Dumnezeu cunoscut. Apoi să–i pună la dispoziţie „siguranţa (sau norma) cuvintelor adevărului”, altfel spus, certitudini cu care el va fi în măsură să compare, pentru a le judeca, toate celelalte cunoştinţe. În sfârşit, să-l incite să vestească el însuşi „cuvintele adevărului” (v. 17–21).

Avertismentele care urmează au un caracter negativ. Să ne oprim la versetul 28: „Nu muta vechea piatră de hotar pe care au pus–o părinţii tăi!” (comp. cu cap. 23.10). Mulţi consideră prea înguste bazele spirituale ale credincioşilor din generaţiile anterioare, pe care aceia au trăit fericiţi şi aprobaţi de Dumnezeu. „Atenţie, pericol!”, le strigă acest verset. De altfel, a încălca diversele domenii ale acestei lumi echivalează cu o fatală neglijare a teritoriului care ne este rezervat nouă şi în care Se află Domnul (comp. cu Psalmul 16.6).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Său, întrucât ați slujit și slujiți sfinților. Dar dorim fierbinte ca fiecare dintre voi să arate aceeași stăruință în încrederea deplină a speranței, până la sfârșit, ca să nu fiți leneși, ci imitatori ai celor care, prin credință și îndelungă-răbdare, moștenesc promisiunile.

Evrei 6.10-12

La cuvintele de mai sus, unii dintre noi am fi tentați să exclamăm: «Ce lucru neobișnuit! Aș fi crezut că realitatea vieții divine ar fi manifestată prin fapte mărețe de credință și de devotament față de Dumnezeu!». O astfel de gândire este greșită. Sub acțiunea emoțiilor sau a entuziasmului spontan pot fi uneori împlinite fapte mărețe, dar care să nu indice cu adevărat starea inimii. Această stare este revelată cel mai des prin lucruri mici. Prin faptul că slujeau sfinților, care formau poporul lui Dumnezeu, acești credincioși își demonstrau dragostea față de Dumnezeu Însuși.

Una este să-i slujesc unui credincios fiindcă îl plac și cu totul alta este să-i slujesc unui credincios pentru simplul fapt că este credincios; și despre acest al doilea caz este vorba în textul nostru. Primul caz reprezintă un lucru pe care l-ar putea face chiar și un om neconvertit; cel de-al doilea caz este posibil doar pentru cineva care are natura divină. Iată cheia înțelegerii textului de care ne ocupăm! Lucrurile care însoțesc mântuirea (versetul 9) sunt lucruri care dovedesc existența naturii divine, care deci exprimă realitatea credinței într-un fel în care deținerea puterilor miraculoase sau a privilegiilor creștine exterioare n-o poate face niciodată.

Fiind astfel sigur de mântuirea celor mai mulți dintre cei cărora le scria, apostolul mai are doar un cuvânt de îndemnare în această privință. El le cere să continue să facă ceea ce făcuseră până atunci, să stăruie pe acest drum bun până la sfârșit, cu siguranța deplină că nădejdea lor nu se va dovedi deșartă.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Soarele răsare și soarele apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou.

Eclesiastul 1.5

Luni-Vineri – Luni-Vineri…

În viața profesională, săptămânile zboară ca o săgeată. Abia începe săptămâna, că iarăși este vineri. O săptămână o vânează pe următoarea. De ce ne stresăm atât de mult? Doar pentru a putea trăi mai bine, pentru a îmbătrâni și apoi pentru a muri?

Alții se chinuie de luni până vineri și de-abia așteaptă să vină mult îndrăgitul weekend. Atunci petreceri, alcool, stadion, concerte… până luni dimineață. Apoi totul o ia de la început. Pentru ce facem toate acestea?

Pe bună dreptate își pune omul aceste întrebări legate de sensul vieții. El simte că în spate se ascund mult mai multe decât munca și distracția.

Există însă soluție la toate acestea! Dumnezeu – El ne-a făcut și are un plan măreț pentru viața noastră. El are soluția pentru întrebările noastre. Această soluție este Fiul Său Isus Hristos, care a venit pe acest pământ și a murit pe crucea de la Golgota pentru noi, ca să ne salveze. Oricine crede în El și acceptă lucrarea de răscumpărare ca fiind făcută pentru sine este mântuit. Atunci viața lui are un sens!

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Citirea Bibliei: Exod 38.1-8 · Luca 17.20-37

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CHEIA RUGĂCIUNILOR ASCULTATE (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” (Iacov 4:3)

Privim împreună la câteva principii biblice importante în domeniul rugăciunii. O a treia cheie este să ai un motiv potrivit. Motivul pentru care te rogi este mult mai important decât cuvintele pe care le spui. Motivul reprezintă de ce-ul din spatele cererii. Dumnezeu te primește întotdeauna și te ascultă, atunci când ai o inimă curată care Îl iubește pe El și pe oameni.

Pe de altă parte, egoismul nu este primit, răzbunarea nu este acceptată, manipularea și controlul nu sunt permise, gelozia este respinsă – iar rugăciunea pentru a câștiga la loterie nu este luată în seamă. De fapt, tot ce este bazat pe egoism este de neacceptat înaintea Domnului! Cineva l-a întrebat odată pe un băiețel dacă se roagă în fiecare seară. Băiețelul s-a gândit o clipă apoi a răspuns: „Nu, uneori nu am nevoie de nimic!” Îți sună cunoscut?

Prima și cea mai importantă motivație pentru a ne ruga este să dezvoltăm o relație profundă cu Dumnezeu. Să ne gândim puțin: cât crezi că ar dura căsnicia ta, dacă ai veni acasă să-ți vezi soția numai când ai nevoie de haine curate, de o mâncare bună și de puțină dragoste? N-ar fi prea lungă, nu-i așa? Același principiu se aplică și în cazul rugăciunii. Domnul Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15:17) Când îți concentrezi eforturile să „rămâi” în Hristos, vei primi un răspuns la „cererea” ta. Apostolul Iacov ne-a avertizat: „nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.”

Adevărul este că ne-am născut egoiști. De aceea trebuie să ne curățăm inimile în mod regulat – iar lucrul acesta necesită analizarea motivațiilor noastre. La început poate fi dureros, dar trebuie s-o faci, dacă dorești ca rugăciunile tale să primească răspuns!

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 22:17-29

În această nouă diviziune a Proverbelor (care se deschide odată cu cap. 22.17), Înţelepciunea încetează să se mai exprime sub formă de maxime bine echilibrate şi reia îndemnurile directe, aşa cum a făcut în capitolele 1-9. Dar, cum nu are sens să vorbeşti cuiva care nu este atent, înainte de orice învăţătură, tânărul ucenic este invitat să-şi plece urechea, să-şi îndrepte inima la „lucruri minunate” (v. 20; comp. cu Filipeni 1.10) şi să facă din acestea subiectele sale de meditaţie şi de conversaţie. Şi care este scopul acestei învăţături? În primul rând, să–l determine pe ucenic să–şi pună încrederea într–un Dumnezeu cunoscut. Apoi să–i pună la dispoziţie „siguranţa (sau norma) cuvintelor adevărului”, altfel spus, certitudini cu care el va fi în măsură să compare, pentru a le judeca, toate celelalte cunoştinţe. În sfârşit, să-l incite să vestească el însuşi „cuvintele adevărului” (v. 17–21).

Avertismentele care urmează au un caracter negativ. Să ne oprim la versetul 28: „Nu muta vechea piatră de hotar pe care au pus–o părinţii tăi!” (comp. cu cap. 23.10). Mulţi consideră prea înguste bazele spirituale ale credincioşilor din generaţiile anterioare, pe care aceia au trăit fericiţi şi aprobaţi de Dumnezeu. „Atenţie, pericol!”, le strigă acest verset. De altfel, a încălca diversele domenii ale acestei lumi echivalează cu o fatală neglijare a teritoriului care ne este rezervat nouă şi în care Se află Domnul (comp. cu Psalmul 16.6).

 

 

e>