Autor: Mana Zilnica

  • 15 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ucenicii deci s-au bucurat, văzându-L pe Domnul.

    Ioan 20.20


    Citim în Scriptură despre unii oameni care L-au văzut pe Domnul și despre felul cum acest lucru a produs o schimbare în viețile lor. În versetul de mai sus, la vederea Domnului, frica și îndoiala ucenicilor s-au schimbat în bucurie. Cei doi ucenici de pe drumul către Emaus au fost transformați atunci când L-au recunoscut pe Domnul (Luca 24.30-32). Saul, omul religios, a devenit un om nou atunci când Domnul i S-a arătat pe drumul Damascului (Fapte 9). Iar astfel de schimbări s-au produs în viața multora.

    Să nu uităm însă că privirea la Domnul trebuie să fie un lucru constant. Nu este de ajuns să privim din când în când. Da, Petru a fost influențat de viziunea de pe munte, însă, mai târziu, s-a lepădat de Domnul. Când a privit țintă la Domnul Isus, Petru a putut umbla pe apă, însă, după ce și-a luat privirea de la El, a început să se scufunde. De aici învățăm cât de necesar este să ne ținem privirea asupra Domnului în mod continuu.

    Dar cum vom face acest lucru, fiindcă noi nu-L avem astăzi pe Domnul în mod fizic împreună cu noi? Avem însă Cuvântul Său, care vorbește despre El. Putem avea privirile inimii ațintite asupra Lui atunci când citim Cuvântul Său, când ne rugăm sau când medităm la viața Sa minunată, la lucrurile pe care le-a făcut și la cuvintele pe care le-a rostit. Avem privirile inimii ațintite asupra Lui atunci când ne aducem aminte de El în ziua întâi a săptămânii, când luăm din pâine și din vin. Viața noastră este transformată, în măsura în care ne preocupăm cu El.

    A. Blok

    De a lumii grea orbire sunt vindecat,

    Căci Isus mi-a deschis ochii: m-a luminat.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.

    Proverbe 22.6



    Învățăturile unei mame

    George Henry Lang s-a născut în anul 1874 în Anglia. Mama sa a murit la opt zile după nașterea lui, dar Dumnezeu i-a purtat de grijă acestui copil. Doi ani mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit. Soția pe care și-a ales-o s-a dovedit a fi o mamă bună pentru copiii săi. Prin exemplul ei de bună creștină și vorbindu-le copiilor despre Mântuitorul, despre dragostea, dar și despre dreptatea lui Dumnezeu, ea a fost cea care l-a condus pe George, încă de la o vârstă fragedă, la Cel care a murit pe cruce la Golgota pentru salvarea noastră.

    După terminarea studiilor, George Henry a început să lucreze la o societate de construcții și apoi ca funcționar debutant la câteva societăți de asigurare. La vârsta de 18 ani era responsabilul unui departament al unei mari societăți de asigurări din Bristol. Ne putem lesne imagina conflictele spirituale ale unui creștin în lumea afacerilor. Dar Cuvântul lui Dumnezeu semănat în inima sa prin Duhul Sfânt a preluat din ce în ce mai mult controlul asupra inimii sale tinere, i-a dat curajul și înțelepciunea de a refuza compromisurile și astfel a fost o mărturie bună pentru cei din jur.

    Acest exemplu, alături de multe altele, să fie o încurajare pentru toți părinții de a sădi în sufletul copiilor învățătura curată, instruindu-i cu stăruință pe calea pe care trebuie s-o urmeze, fiind încredințați că Dumnezeu va duce la bun sfârșit o astfel de lucrare bună.

    Citirea Bibliei împreună cu toată familia va avea un efect benefic asupra copiilor, aceștia primind învățături bune pentru viața lor.

    Citirea Bibliei: Numeri 9.1-14 · Matei 6.24-34

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FOCALIZEAZĂ-TE PE CEEA CE CONTEAZĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti” (Filipeni 3:14)

    Biruința apostolului Pavel s-a datorat faptului că era foarte concentrat. „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti.” Focalizarea poate aduce energie și putere aproape în orice domeniu, indiferent că este spiritual, mental sau fizic. Sociologul Robert Lynd a constatat următorul lucru: „Cunoașterea înseamnă putere numai dacă știi care sunt faptele care… nu merită deranjul!” Nașterea unei potențiale descoperiri se produce deseori prin împărtășirea mai multor idei bune. Dar pentru a duce ideile la nivelul următor, trebuie să treci de la gândirea expansivă la cea selectivă. O idee bună devine o idee nemaipomenită când i se acordă o perioadă de gestație, un timp de concentrare și rafinare. E adevărat că poate fi frustrant să te concentrezi asupra unei singure idei mai mult timp, dar perseverența îți va aduce câștig.

    Mintea nu se va concentra până nu are un țel. Dar intenția țelurilor este aceea de a-ți îndrepta atenția și de a-ți da direcție, nu de a identifica o destinație finală. Pe măsură ce te gândești la țelurile tale, asigură-te că ele sunt:

    1) Suficient de clare ca să te gândești la ele;

    2) Suficient de apropiate ca să fie duse la îndeplinire;

    3) Suficient de utile ca să schimbe viața.

    Apostolul Pavel și-a descris țelul ca fiind „chemarea cerească”. Când te gândești numai la tine, gândești „în jos,” însă când te gândești și la alții, gândești „în sus.” Aceste trei idei te vor pune în mișcare. Și nu uita să-ți scrii țelurile. Dacă nu sunt scrise, poți fi aproape sigur că nu sunt suficient de clare. Iar dacă îți dorești cu adevărat să fie clare, urmează sfatul producătorului de teatru David Belasco, care a zis: „Dacă nu poți să-ți scrii ideea pe spatele unei cărți de vizită, ideea ta nu e clară!”

    Așadar, focalizează-te pe ceea ce contează cu adevărat!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 14:1-22


    Multe persoane îşi fac despre Dumnezeu aceeaşi imagine ca şi Iov, că „El este un Atotputernic care acţionează în mod liber, fără să ţină cont de cineva, ale Cărui căi sunt de neînţeles”, iar despre om, că „se află în întregime la mila acestui Dumnezeu, precum o frunză gonită de vânt (13.25)” şi că omul nu ar avea altceva mai bun de făcut decât „să caute să se adăpostească de loviturile Sale cât mai bine posibil”. Acest „fatalism” se întâlneşte în cele mai multe dintre religiile orientale.

    Este adevărat că Dumnezeu este atotputernic şi că acţionează după voinţa Sa suverană şi tot atât de adevărat este şi că omul este slab şi dependent, că „răsare ca o floare şi este tăiat„ (v. 2; 1 Petru 1.24), dar nu este adevărat că Dumnezeu Îşi bate joc de om, dominândul pentru propria Sa plăcere (v. 20). Dimpotrivă, El poartă de grijă creaturii Sale şi nu zdrobeşte „trestia frântă„ (Isaia 42.3; Matei 12.20).

    „Cine ar putea să scoată [un om] curat dintrunul necurat?”, întreabă Iov în v. 4, pentru ca, imediat, în v. 17, să adauge: „Fărădelegea mea este pecetluită
    întrun sac”. Este strigătul unui om care nu are conştienţa plinătăţii harului şi aşa se întâmplă întotdeauna cu cei preocupaţi de propria îndreptăţire (sau justificare).

    Îl cunoaştem noi, fiecare în parte, pe Acela care curăţă perfect pe păcătosul întinat şi care a azvârlit în adâncurile mării „sacul„ apăsător cu toate păcatele din el? (Mica 7.19).

  • 14 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Știu necazul tău și sărăcia ta – dar ești bogat.

    Apocalipsa 2.9


    Cuvântul „bucurie” se găsește de multe ori în Biblie, iar acest lucru nu trebuie să ne surprindă. Mulți credincioși sunt de părere că trebuie să îndure viața creștină și, prin urmare, nu se bucură de ea. Cei care gândesc astfel nu știu cât sunt de bogați în Hristos.

    Citim în Scriptură despre bogățiile bunătății lui Dumnezeu și despre faptul că bunătatea Lui îi conduce pe oameni la pocăință (Romani 2.4). Psalmistul ne amintește că „Domnul este bun” (Psalmul 100.5). Apostolul Iacov scrie: „Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit coboară de sus, de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1.17). Resursele pentru nevoile noastre zilnice – aerul pe care-l respirăm, soarele care strălucește și capacitatea de a munci – sunt dovezi ale bunătății lui Dumnezeu, de aceea să nu luăm bunătatea lui Dumnezeu ca pe un lucru de apucat! Pavel vorbește despre bogățiile harului lui Dumnezeu în Efeseni 1.7. Fiind Dumnezeul oricărui har, El ne dă un har și mai mare (Iacov 4.6) și ne promite că harul Său ne este de ajuns (2 Corinteni 12.9). Dumnezeu, în harul Său, împlinește orice nevoie spirituală pe care o avem. Mai mult, El ne pune la dispoziție „tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit” (Evrei 4.16).

    Apostolul ne reamintește de asemenea că Dumnezeul nostru va purta de grijă de toate nevoile noastre, potrivit cu bogățiile Sale în glorie, prin Hristos Isus (Filipeni 4.19). Ca Om în glorie la dreapta lui Dumnezeu, Domnul Isus are toate lucrurile în mâna Sa. El poate să ne dea tot ceea ce avem nevoie. Ne trebuie putere pentru ziua de azi? El ne-a promis că ne dă putere „potrivit cu bogățiile gloriei Sale”. Acestea sunt doar câteva dintre minunatele bogății care ne-au fost dăruite în și prin Hristos. Ce abundență de comori avem! Ne bucurăm noi astăzi de bogățiile depline ale vieții creștine?

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos să învețe, să convingă, să îndrepte, să dea înțelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul pregătit pentru orice lucrare bună.

    2 Timotei 3.16,17



    Biblia

    „Eu nu am cerut să vin pe lume, și totuși sunt aici!”

    „De ce m-am născut?”

    „Cine sunt și care este sensul vieții mele?”

    „Am de îndeplinit vreo misiune aici?”

    Numai ființele înzestrate cu înțelepciune își pun astfel de întrebări. Acestea sunt pe atât de solemne, pe cât avem de trăit doar o singură viață, pe care nu o putem lua de la început.

    Fiecare om aleargă după siguranță și după împlinire și totodată se împotrivește absurdului și efemerității, pentru că poartă în el gândul veșniciei: el vrea să trăiască, și nu să moară. El presimte că undeva trebuie să fie un răspuns, o explicație, o soluție. Dar unde este de găsit? În Biblie!

    Nouă ne-a fost dată o carte, scrisă pe o perioadă de 16 secole, de aproximativ 40 de autori diferiți, unică prin unicitatea ei, și ale cărei părți se completează armonios și dezvăluie un plan măreț! Ea este descoperirea lui Dumnezeu pentru om, este scrisoarea pe care El ne-a trimis-o, „manualul de utilizare” pentru viața noastră. Mulți dintre cei care au primit mesajul Bibliei regretă că nu au cunoscut-o mai demult și că și-au pierdut timpul căutând în altă parte ceea ce este de găsit doar aici!

    Citind Biblia, Îl întâlnești pe Creatorul tău. Întrebările tale capătă răspuns, iar viața ta capătă sens.

    Citirea Bibliei: Numeri 8.1-26 · Matei 6.16-23

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IMAGINEA DE SINE – Fundația S.E.E.R. România

    „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau” (Psalmul 139:16)


    Iyanla Vanzant, autoare și jurnalistă motivațională americană, spunea: „Tot ceea ce ni se întâmplă este o reflecție a ceea ce credem despre noi. Nu putem atrage spre noi înșine mai mult decât credem că merităm.” Asta înseamnă că felul în care ne vedem pe noi înșine determină relațiile pe care le stabilim. Mulți dintre noi au o stimă de sine scăzută, caz în care îi considerăm pe toți ceilalți ca fiind mai valoroși decât noi și credem că e mai important să le împlinim lor nevoile decât să ni le împlinim pe ale noastre. Ne comparăm cu ceilalți, îi lăsăm pe alții să stabilească cine suntem noi și ajungem să fim dependenți de aprobarea lor ca să ne susțină identitatea. Dar eu cred că este o insultă la adresa lui Dumnezeu să ne uităm la altcineva și să spunem: „Aș vrea să fiu ca el!”

    Dumnezeu te-a creat după chipul și asemănarea Sa, ca tu să reflectezi un aspect unic al slavei Sale. În calitate de credincioși în Hristos, am primit o identitate nouă de copii ai lui Dumnezeu. Noi nu am fost creați să fim dependenți de aprobarea vreunei persoane. Mai degrabă Dumnezeu ne reface după imaginea Fiului Său, făcându-ne desăvârșiți (vezi 2 Corinteni 3:18). Fiind în El, noi nu trebuie să ne mai temem vreodată să fim ceea ce suntem.

    Psalmistul a scris (Psalmul 139:16-18): „În cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” E timpul să dezvoltăm o părere realistă și autentică despre noi înșine, pe baza adevărului că Dumnezeu ne-a creat exact, precis, intrinsec, minunat și unic – o făptură unică pentru care nu există termen de comparație. Dacă încă n-ai făcut-o, începe să te vezi așa – de astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 12:1-25


    Banalităţile pe care Ţofar venise să le înşire, ca şi când Iov iar fi fost inferior în cunoştinţă, nau făcut altceva decât să umilească şi să jignească. Iov nu numai că nu a avut parte de mila pe care avea dreptul să o aştepte de la prietenii săi (6.14), dar constată că a devenit şi batjocura lor (v. 4; vezi şi 17.2; 21.3; 30.1; Psalmul 35.15). Cum nu ne redeşteaptă ei imaginea acelor clătinători din cap care, trecând prin faţa „Dreptului desăvârşit„ crucificat, Îl batjocoreau, spunând: „Sa încrezut în Dumnezeu; săL scape acum, dacăL iubeşte!„ (Matei 27.43)? Sau, în alţi termeni: „Dacă Dumnezeu nuL scapă, aceasta este tocmai dovada că a meritat mânia Lui”. Pe scurt, acesta era şi raţionamentul prietenilor lui Iov.

    Poporul iudeu pocăit, când se va întoarce la Isus, Salvatorul său, va mărturisi: „Noi Lam socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu şi chinuit„ (Isaia 53.4). Domnul Hristos a cunoscut şi a simţit mai mult decât oricine amărăciunea acuzaţiilor nedrepte, tocmai pentru că El era Dreptul desăvârşit; dar, în toate acestea, încrederea în Dumnezeul Său şi totala Lui supunere nu I sau clătinat (Psalmul 56.5,6,11). Ce contrast faţă de Iov, cel care na putut suporta nici blestemul, nici acuzaţiile mincinoase şi care, pe parcursul a trei capitole (12; 13 şi 14), se va face avocatul „cauzei sale drepte„ (13.18)!

  • 13 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar acum a obținut o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune.

    Evrei 8.6


    Hristos este mijlocitor al acestui legământ mai bun. Cineva ar putea întreba: «Pe ce temei poate Dumnezeu să toarne binecuvântări asupra oamenilor nevrednici, fără să fie încălcate cerințele dreptății?». Singurul răspuns posibil se găsește în lucrarea de mijlocire a lui Hristos. Ca Mijlocitor, El S-a dat pe Sine Însuși „ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.6). Și tot ca Mijlocitor, El administrează legământul care a fost întemeiat pe sângele Său.

    Domnul Isus ne este prezentat în această epistolă în felurite caractere, însă medităm noi suficient la bogățiile caracterului Său, prezentat aici în toată varietatea sa? Îl putem vedea în această epistolă ca Apostol, ca Mare Preot, ca Înainte-Mergător, ca Garant, ca Jertfă, iar în acest verset ca Mijlocitor. Toate aceste titluri le deține în legătură cu noul legământ și cu cei care intră în binecuvântarea acestui nou legământ. Ca Apostol, El îl vestește. Ca Garant, El Își asumă întreaga responsabilitate pentru el. Ca Jertfă, El Și-a vărsat sângele care îl ratifică. Ca Mare Preot, El îl susține. Ca Mijlocitor, El îl administrează. Ca Înainte-Mergător, El garantează intrarea în glorie a tuturor celor care beneficiază de binecuvântările lui în dispensația prezentă.

    Poate fi descoperită vreo fisură aici? Niciuna! Răul sau falimentul nu pot pătrunde pe nicăieri! Toată binecuvântarea noului legământ este înrădăcinată și întemeiată pe Fiul atotputernic al lui Dumnezeu și este la fel de perfectă ca și El. Nu este acest lucru minunat? Nu umple el sufletele noastre cu siguranță și triumf?

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar, înainte de toate, … să nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt fel de jurământ, … ca să nu cădeți sub judecată.

    Iacov 5.12



    Omul care „se ruga blestemând”

    Un credincios a trecut într-o seară pe lângă un om care blestema, dar n-a avut curajul să intre în vorbă cu el. Conștiința lui a fost însă neliniștită toată noaptea.

    A doua zi dimineața s-a dus în același loc, cu speranța că îl va reîntâlni pe cel care blestemase. Și, într-adevăr, l-a întâlnit. Bărbatul a fost dintr-odată abordat prietenește: „Bună dimineața, prietene! Vă așteptam”. — „Domnule, cred că este o eroare, pentru că eu nu vă cunosc.” — „Nici eu nu vă cunosc, dar v-am văzut aseară când mergeați acasă de la muncă și acum am venit să vă revăd.” — „Trebuie să fie o greșeală; nu știu să vă fi văzut vreodată.” — „Nicidecum, prietene, doar v-am auzit aseară rugându-vă.” — „Acum sunt sigur că este o eroare; eu nu m-am rugat niciodată în viața mea.” — „O”, a spus credinciosul, „dacă Dumnezeu v-ar fi ascultat aseară rugăciunea, în dimineața aceasta n-ați mai fi fost aici. V-am auzit rugându-vă ca Dumnezeu să vă ia ochii și să vă pedepsească sufletul.” Omul a început să tremure și a spus: „Dumneavoastră numiți aceste cuvinte rugăciune? Da, așa am spus.” — „În dimineața aceasta, dorința mea este ca din această clipă să vă rugați pentru mântuirea sufletului dumneavoastră, la fel de fierbinte cum v-ați rugat până acum pentru pedepsirea lui. Și doresc ca Dumnezeu să asculte în har rugăciunile pe care I le veți înălța.”

    Conștiința l-a mustrat pe acel om care blestemase și el s-a întors din toată inima la Isus, lăsându-se convins că de atunci are un Mântuitor și un Apărător.

    „… binecuvântați, și nu blestemați” (Romani 12.14).

    Citirea Bibliei: Numeri 7.66-89 · Matei 6.1-15

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU TE DUCE ACOLO! – Fundația S.E.E.R. România

    „Păcatul odată făptuit, aduce moartea.” (Iacov 1:15)


    Când Dumnezeu îți spune să nu păcătuiești, El nu este exigent – El este protectiv. Biblia ne explică pericolele și subtilitățile păcatului în felul următor: „Fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi…” (Iacov 1:14-16).

    Astăzi, sunt unii care susțin ideea legalizării unor droguri, cum ar fi marijuana, în scop recreativ sau medical. Ideea a fost deja testată și dat rezultate  dezastruoase. La sfârșitul anilor 1980, elvețienii au rezervat o parte din domeniul orașului Zurich, pentru dependenții de droguri. În acel loc ei puteau consuma droguri în mod legal și li se ofereau ace gratuit, în speranța că vor încetini răspândirea virusului HIV. Zona Platzspitz a devenit cunoscută ca „Parcul acelor.” A funcționat experimentul? În scurt timp, numărul consumatorilor de droguri care au vizitat parcul a crescut de la 200 la 20.000. Au avut loc peste 10.000 de evenimente neplăcute pe zi, deoarece consumatorii din toată Elveția au venit să se alăture distracției. În scurt timp au depășit populația localnicilor. Rata mortalității a crescut vertiginos. Cadrele medicale aveau uneori de resuscitat în același timp peste 50 de cazuri de supradoză. Iar rata criminalității, în loc să scadă, cum se așteptau, a crescut și ea brusc. Oficialitățile orașului au anulat experimentul și au închis parcul. Aproape imediat, rata criminalității a scăzut la nivelul inițial – și programul s-a încheiat într-un eșec total.

    Când Dumnezeu îți spune: „Nu te duce acolo!”, El o face pentru că te iubește și dorește doar ce este mai bun pentru tine. Așadar, fii înțelept, ascultă-L – și de azi nu te mai duce… acolo!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 11:1-20


    Este rândul lui Ţofar să ia cuvântul. Chiar mai sever decât ceilalţi doi tovarăşi ai săi, acest ciudat mângâietor începe prin al acuza pe Iov că este un vorbăreţ (v. 2), un mincinos şi un batjocoritor (v. 3); îi vorbeşte apoi despre nelegiuirea lui (v. 6), iar de la v. 13 îi zugrăveşte un tablou despre ceea ce ar trebui, după părerea lui, să facă pentru a fi binecuvântat de Dumnezeu: dacă faci (aceasta), dacă faci (aceea)…! Înclinaţia duhului nostru către respectarea minuţioasă a legii se numeşte legalism. Elifaz îl îndemnase deja pe Iov săşi pună încrederea nu în Dumnezeu, ci în propria lui teamă de Dumnezeu, ca şi în onestitatea căilor sale (4.6), dar Iov nu fusese dispus să se încreadă în sine, ci în Domnul. Aceasta ne arată în faţa căror probleme tinde inima omului să se agaţe de propria îndreptăţire. Chiar şi un credincios este vulnerabil în faţa acestui spirit legalist care conduce la a gândi bine despre sine şi, prin urmare, la a subestima imensitatea harului lui Dumnezeu.

    Versetele 79 se referă la infinitul Persoanei lui Dumnezeu în înălţime, în adâncime, în lungime şi în lărgime. Care muritor este capabil să îl aprecieze? Efeseni 3.1819 dă răspunsul: Prin Duhul, toţi sfinţii pot fi făcuţi în stare să înţeleagă pe deplin „care este lărgimea, şi lungimea, şi adâncimea şi înălţimea” şi să cunoască „dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă”.

  • 12 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și fiii lui Iacov au răspuns cu vicleșug lui Sihem și lui Hamor, tatăl său … Și toți cei care ieșeau la poarta cetății lui au ascultat de Hamor și de Sihem, fiul său; și toată partea bărbătească a fost circumcisă, toți cei care ieșeau la poarta cetății lui. Și a fost așa: a treia zi, pe când erau în durere, doi dintre fiii lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și-au luat fiecare sabia și s-au năpustit asupra cetății și au ucis toată partea bărbătească. Și au ucis cu ascuțișul săbiei pe Hamor și pe Sihem, fiul său, și au luat pe Dina din casa lui Sihem și au ieșit.

    Geneza 34.13,24-26


    Leviții (2) – Înșelătorie și crimă

    La întoarcerea sa din Padan-Aram, Iacov și-a zidit o casă la Sucot, lângă Sihem, și a cumpărat o bucată de pământ de la Hamor, conducătorul ținutului. Dina, fiica lui, „a ieșit să vadă pe fiicele țării” și i-a căzut pradă lui Sihem, fiul lui Hamor, care a luat-o și a siluit-o. Când părinții creștini își fac locuința în această lume, copiii lor adesea merg mai departe decât ei și ajung să aibă probleme mari.

    Tânărul prinț a iubit-o pe Dina, după care el și tatăl lui au venit să stea de vorbă cu Iacov. Fiii lui Iacov au luat parte la discuție și au propus, cu viclenie, ca toți bărbații din cetate să fie circumciși, pentru ca familia lui Iacov să se facă una cu ei. Acești oameni au văzut avantajele unei astfel de propuneri și au fost de acord. Și astăzi lumea, în timp ce încă Îl leapădă pe Hristos ca Mântuitor, vede avantajele mărturisirii creștinismului și folosește multe dintre simbolurile lui exterioare.

    Pe când bărbații din cetate încă sufereau efectele circumciziei, Simeon și Levi și-au luat săbiile și au ucis toată partea bărbătească din Sihem, după care le-au prădat averile. Ei au făcut acest lucru ca răzbunare pentru ceea ce Sihem îi făcuse surorii lor, Dina, pe care au luat-o din casa acestuia. Iacov s-a temut, știind că ceea ce fiii săi făcuseră avea să-l facă să fie urât de popoarele țării. Bineînțeles că nici Dumnezeu n-a aprobat deloc fapta acestor fii ai lui Iacov, iar consecințele răzbunării lor sângeroase nu aveau să întârzie.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar Isus i-a auzit și le-a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.

    Și, începând de la Scriptura aceasta, i-a spus vestea bună despre Isus.

    Matei 9.12; Fapte 8.35



    Să devin religios?

    Alexandru discuta cu vecinul lui. Acela se plângea de probleme de sănătate și îi era teamă de operația grea care avea să aibă loc în curând. După câteva cuvinte încurajatoare, Alexandru i-a vorbit despre Isus, care vrea să fie aproape de cei care suferă sau care se simt părăsiți. Alexandru i-a spus cum el însuși, după moartea soției lui, a fost consolat de Domnul Isus Hristos.

    — Vă invidiez pentru credința dumneavoastră, l-a întrerupt vecinul, dar, știți, eu nu sunt deloc religios.

    Alexandru a încercat să-i explice că nu despre vreo religie este vorba, ci despre o Persoană – despre Acela care S-a jertfit din dragoste pentru el. Isus Hristos a venit pe pământ nu pentru a-i face pe oameni religioși. Problema acestora este că ei se consideră „buni” și sunt mulțumiți cu ei înșiși și cu viața lor. Dar Hristos Se îndreaptă spre toți cei care simt povara păcatelor și doresc o altă viață.

    Atunci Alexandru l-a invitat pe vecinul lui acasă la el și conversația a continuat. El a luat Biblia și i-a arătat dragostea lui Isus pentru cei suferinzi. I-a explicat și faptul că vestea bună trebuie primită cu încredere, ca un copilaș.

    Vecinul nu a devenit religios, dar și-a încredințat viața Fiului lui Dumnezeu. Aceleași brațe deschise ale Fiului lui Dumnezeu bogat în îndurare și în dragoste ne întâmpină și pe noi, păcătoși care ne recunoaștem vina înaintea Lui.

    Citirea Bibliei: Numeri 7.30-65 · Matei 5.33-48

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CONSIDERAT NEPRIHĂNIT – PRIN CREDINȚĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire” (Romani 4:5)


    Există numai două căi prin care poți ajunge „neprihănit”.

    Prima este prin strădanie, a doua este prin încredere.

    Când încerci să câștigi aprobarea lui Dumnezeu prin eforturile tale, nu vei avea odihnă niciodată, deoarece nu poți fi sigur niciodată că ai făcut destul ca să Îi fii pe plac.

    Însă atunci când îți pui încrederea în lucrarea dusă la bun sfârșit a lui Hristos, de la cruce, Biblia spune că intri în „odihna lui Dumnezeu” (vezi Evrei 4:3). Apostolul Pavel scrie: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17). Nu trebuie să te străduiești să fii văzut ca fiind neprihănit în ochii lui Dumnezeu. În clipa în care ți-ai pus nădejdea în Isus Hristos, Dumnezeu te-a făcut „neprihănirea lui Dumnezeu (în Hristos)„ (2 Corinteni 5:21). Oare de ce a procedat El în felul acesta?

    Pentru că neprihănirea pe care ai putea-o dobândi prin fapte bune și prin respectarea poruncilor, este atât de inferioară, atât de diferită de ceea ce ne cere Dumnezeu, încât El o consideră „ca o haină mânjită” (vezi Isaia 64:6). Așa că Dumnezeu ți-a atribuit neprihănirea Sa (vezi 2 Corinteni 5:18). Apostolul Pavel scrie: „David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice” zice el „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:6-8). Compozitorul Edward Mote a scris aceste versuri: „Îmbrăcat în neprihănirea Lui / Stau fără vină în fața tronului./ Eu stau pe stâncă, pe Hristos / Nicicând pe malul nisipos.” Bucură-te! Pentru că ești, în ochii lui Dumnezeu, „neprihănit prin credință”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 10:1-22


    „Îţi place să asupreşti?” este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, săI pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie săl uităm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.

    Asemeni lui Iov în v. 812, David se minunează şi el (în Psalmul 139.1416) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „ma întocmit” în felul acesta şi care „ma ţesut cu oase şi cu nervi” mă cunoaşte până
    în străfundul sufletului. Cum Iar putea fi Lui ceva ascuns orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scrutează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!

    „Grija Ta mia păstrat duhul”, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde sar fi cufundat? Poate până la aL blestema pe Dumnezeu şi la aşi lua viaţa (2.9)… Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!

  • 11 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și nu numai atât, ci și noi înșine, care avem cele dintâi roade ale Duhului, și noi înșine suspinăm în sinea noastră, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Pentru că am fost mântuiți în speranță; dar o speranță care se vede nu este speranță; pentru că ceea ce vede cineva, de ce să și spere? Dar, dacă sperăm ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.

    Romani 8.23-25


    Speranța reprezintă un aspect important al creștinismului. Ea stă în legătură cu credința, de vreme ce amândouă au de-a face cu lucrurile care nu se văd. Speranța biblică pune accentul pe încrederea noastră în promisiunile lui Dumnezeu cu privire la viitor. Ea nu este o speranță omenească vagă, de felul celei pe care, de exemplu, un copil o exprimă cam așa: «sper că părinții mei îmi vor cumpăra o bicicletă de ziua mea». Nu, ci ea este o siguranță cu privire la viitor, cu efecte asupra stării noastre prezente.

    Fericita speranță a creștinului este venirea Domnului Isus pentru a ne lua la El în cer. Sunt câteva rezultate importante pentru noi, în măsura în care apreciem această speranță. Mai întâi, ea ne va ajuta să îndurăm dificultățile. Încercările de zi cu zi pot fi foarte dureroase (Romani 8.22,23); mai mult, creștinii îndură multe necazuri pentru numele lui Hristos. Speranța ne face să așteptăm răscumpărarea trupurilor noastre, aducându-ne aminte că suferințele vieții acesteia nu pot fi comparate cu „greutatea veșnică de slavă” (2 Corinteni 4.17).

    De asemenea, speranța creștină stabilește prioritățile. În loc de a strânge comori pe pământ, ne vom folosi resursele materiale pentru a crea bogății cerești (Matei 6.19-21). Fără speranță, o astfel de atitudine n-ar avea niciun sens, însă speranța cerească ne învață valoarea lucrurilor eterne: a sufletelor oamenilor, a mesajului Domnului Isus, a gloriei lui Dumnezeu.

    Speranța creștină este de asemenea o ancoră a sufletului nostru. Ea este sigură și de neclintit, ancorată chiar acum în cer, în prezența sfântă a lui Dumnezeu Însuși, fiindcă Isus Mântuitorul este deja acolo (Evrei 6.18-20). Cine ar putea zdruncina încrederea noastră? Creștinul are o speranță vie, fiindcă Dumnezeu va împlini cu siguranță ceea ce a promis.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În noaptea următoare, Domnul a stat lângă el și i-a zis: Îndrăznește!

    Fapte 23.11



    Copleșiți de singurătate

    Poate că uneori ne place să fim singuri, de exemplu seara, după o zi plină, în care am avut atât de multe lucruri de făcut. Dar singurătatea care s-a instalat de mult timp este de cele mai multe ori greu de suportat. Din nefericire, astăzi singurătatea interioară este soarta multor oameni. Este foarte greu când nu ai cui să-i spui durerea.

    Dar avem o veste bună: există Unul care a suportat cea mai mare singurătate, pentru ca noi să nu mai avem parte de ea: Domnul Isus a devenit Om, a luat parte la împrejurările vieții noastre pământești și, pentru aceasta, El ne înțelege și ne poartă toate poverile.

    Invitația Lui ne cuprinde pe fiecare în parte: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). El a experimentat ce înseamnă să fii singur. El a experimentat și singurătatea exterioară, „Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul” (Luca 9.58), dar și singurătatea interioară, care este cu mult mai dureroasă: a fost neînțeles de oamenii cărora dorea să le facă cunoscut dragostea lui Dumnezeu, dar a fost neînțeles chiar și de ucenicii Săi. Când a fost răstignit, a stat singur în fața urii oamenilor.

    El a fost singur și în ceasurile de întuneric, când Dumnezeul cel drept Îl pedepsea din cauza păcatelor noastre. Ce sfâșietor răsună strigătul Său de pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Dar Cel singur atunci este astăzi Răscumpărător și, pe baza lucrării Sale de răscumpărare, El poate să le spună celor ce Îi aparțin: „Nu vă voi lăsa orfani” (Ioan 14.18). „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Și va ține promisiunea până la capăt!

    Citirea Bibliei: Numeri 7.1-29 · Matei 5.21-32

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CONSIDERAT NEPRIHĂNIT – PRIN CREDINȚĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)


    Iată un adevăr uimitor care poate schimba vieți: Dumnezeu, care L-a făcut pe Fiul Său Cel fără păcat „să fie păcat”, îi ia pe păcătoși și îi face „neprihăniți.” Cum se întâmplă lucrul acesta? Prin fapte? Nu, prin credință! „Celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” (Romani 4:5). Această neprihănire nu vorbește despre un comportament corect, ci despre cum să crezi așa cum trebuie. Nu poți deveni neprihănit în ochii lui Dumnezeu prin eforturi omenești sau păzind legea. Devii neprihănit numai prin credința în Hristos și crezând în lucrarea Sa desăvârșită de la cruce. Poate că spui: „Mă simt atât de vinovat când păcătuiesc!” Așa și trebuie, este un lucru bun! Însă Hristos ți-a luat toate păcatele; astfel El a luat și toată vinovăția.

    Așadar, ce vei simți? Conflict lăuntric! Duhul tău înnoit trăiește într-un trup neînnoit și reacționează în același mod în care reacționează trupul tău natural la ceva dăunător. Păcatul este ceva străin pentru omul tău cel nou, și când îi cedezi, plăcerea este scurtă, iar consecințele grave. În esență, limitele tale spirituale au fost încălcate, iar duhul tău înnoit îți spune să nu te mai complaci în păcat. Tu nu mai poți îngădui păcatul! Poate că omului tău cel vechi i-a făcut plăcere să se bălăcească în păcat, însă omul tău cel nou nu o mai poate face, întrucât este o „zidire nouă în Hristos” (vezi 2 Corinteni 5:17). Așa că, bucură-te! Astăzi, Dumnezeu te vede ca fiind „neprihănit”, deci poți apela la El în orice vreme, și (cum scrie la Efeseni 3:12) cu o încredere deplină.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 9:22-35


    În cap. 7.6, Iov comparase scurgerea zilelor sale cu suveica ţesătorului. Aici foloseşte imaginile unui alergător, a bărcilor purtate cu uşurinţă de un curent, precum şi a unui vultur care se repede asupra prăzii (vezi şi Iacov 4.14; Psalmul 39.5). Câtă vreme suntem tineri nu ne dăm seama de acest lucru, dar mărturia tuturor vârstnicilor este unanimă „că viaţa este în realitate o trecere grăbită”. Şi nu avem decât una singură de trăit!

    Nu, nu pot fi oprite aceste zile care se duc pentru totdeauna. În schimb, modul în care le folosim le poate da o valoare eternă. Cheltuit pentru lume, timpul se iroseşte în minciuni deşarte. Dar, dacă sunt folosite pentru Domnul, scurtele clipe petrecute pe pământ pot aduce roade care rămân (Ioan 15.16).

    Adresăm un îndemn cu totul deosebit acelora dintre cititorii noştri care încă nu sunt ai Domnului: Această trecere grăbită a zilelor este o provocare pentru multe persoane de a se bucura de viaţă. „Să ne grăbim să ne bucurăm de ceasurile fugare. Omul nare niciun port, timpul nare niciun ţărm…” sunt cuvintele unui poet.

    Minciună! Există un ţărm (Marcu 4.35: „cealaltă parte”), există un port (Psalmul 107.30). Pregătiţivă să vă adăpostiţi acolo!

  • 10 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus pe o prăjină. Și a fost așa: dacă vreun șarpe mușca pe cineva, când el privea la șarpele de aramă, trăia.

    Numeri 21.9


    Unii creștini se tem de folosirea unor simboluri din Vechiul Testament, ca nu cumva să fie spiritualizate într-o măsură nepermis de mare. Este adevărat că trebuie să fim atenți să nu inventăm lucruri și să nu ne folosim imaginația, însă nu trebuie să ne temem, dacă rămânem dependenți de Duhul Sfânt atunci când citim Scriptura. Când vine vorba de simboluri, Noul Testament ne oferă dreptul de a le folosi. De exemplu, întreaga Epistolă către Evrei este întemeiată pe simboluri din Exod și din Levitic. Apostolul Pavel confirmă acest lucru în alte câteva dintre epistolele sale (1 Corinteni 10.3-11; Galateni 4.21-31).

    Textul de astăzi este un exemplu în această privință și ne este oferit de către cea mai înaltă autoritate posibilă: Domnul nostru Isus Hristos (Ioan 3.14). Fiii lui Israel fuseseră mușcați de șerpi, din cauza păcatului lor comis împotriva lui Iahve – o imagine sugestivă a stării de păcat a omului și a puterii lui Satan asupra acestuia (Apocalipsa 12.9; Efeseni 2.1-3). Totuși Dumnezeu a pregătit un remediu – un șarpe de aramă, înălțat pe o prăjină. Acest metal vorbește adesea în Biblie despre judecata necruțătoare a lui Dumnezeu asupra păcatului (Apocalipsa 1.15). Da, Satan a fost judecat la cruce; pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 3.8; Evrei 2.14; Ioan 16.11). Orice israelit care privea la acel șarpe era vindecat și trăia.

    Domnul Isus, în aplicația pe care o face cu privire la acest simbol, spune că înălțarea de către Moise a acestui șarpe de aramă era o imagine a Lui Însuși, a Fiului lui Dumnezeu, înălțat pe cruce. Toți cei care cred în El nu vor pieri, ci au viață eternă (Ioan 3.14,15).

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă paharul acesta fără să l beau, facă se voia Ta!

    Matei 26.42



    „Dacă nu se poate să treacă paharul acesta …”

    Exista vreo altă cale prin care păcătosul pierdut să poată fi mântuit? – Răspunsul: Nicio altă cale! Cât de impresionante sunt cuvintele, puține la număr, pe care Domnul și Mântuitorul nostru lea rostit în grădina Ghetsimani! „Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela.”

    Dar oare nuI erau Tatălui toate lucrurile cu putință? Întradevăr, căci El a adeverit: „Ava, Tată, Ție toate lucrurile Îți sunt cu putință” (Marcu 14.36)! „Tatăl Meu, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta!” (Matei 26.39).

    Domnul Isus știa că acest lucru nu era posibil. Căci calea pentru mântuirea păcătosului pe aici trecea! Iar El venise să împlinească planul veșnic al lui Dumnezeu. De aceea, în dependență nemărginită, Domnul adaugă: „Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. „Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă paharul acesta fără săl beau, facăse voia Ta!” Domnul Isus, fiind sfânt și drept, nu putea să dorească să fie făcut păcat și să fie părăsit de Dumnezeu. Dar și aici Sa supus de bunăvoie Tatălui și a fost „ascultat, din pricina evlaviei Lui” (Evrei 5.7).

    Și, în timp ce ucenicii, „adormiți de întristare” (Luca 22.45), sunt biruiți de somn, Domnul rămâne singur în rugăciune și, în liniște desăvârșită, pășește pe calea care duce la cruce. Astfel, El ia din mâna Tatălui paharul mâniei lui Dumnezeu asupra păcatului, pentru al goli în întregime la cruce.

    Cu siguranță, El este vrednic de toată recunoștința noastră pentru această lucrare!

    Citirea Bibliei: Numeri 6.1-27 · Matei 5.13-20

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    COPIII TĂI SUNT CU OCHII PE TINE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32)


    Iată povestirea unei mame, pe care însă fiecare părinte ar fi bine s-o citească și s-o țină minte. „Într-o zi, m-am certat cu soțul meu, și am sfârșit prin a striga unul la altul. Eu m-am retras pe terasă și m-am așezat cu capul în mâini, plângând. Fiica noastră de trei ani a auzit cearta. ‚Te iubesc, mami!’ mi-a spus ea și m-a îmbrățișat. ‚Și eu te iubesc, draga mea!’ i-am spus eu. Și-a pus mâna pe umărul meu și capul pe celălalt umăr, și mi-a spus: ‚Aș vrea să-l iubești și pe tati!’ Îmi venea să-mi smulg inima din piept! ‚Dar îl iubesc pe tatăl tău. Am avut doar o neînțelegere!’ La care fiica mea a zâmbit, s-a ridicat și a plecat. ‚Unde te duci?’ am întrebat-o. Ea a răspuns: ‚Merg să-i spun lui tati că îl iubești!’”

    Dacă îți expui copiii la mânie și la strigătele aruncate unul altuia, asigură-te că sunt prin preajmă și atunci când vă manifestați bunătatea și iertarea unul față de altul. Învățați-i cum să facă față problemelor, fără să atace persoana. Ajutați-i să înțeleagă că o diferență de opinie poate duce la o decizie care îmbunătățește lucrurile pentru toată lumea. Și că poți greși într-o anumită privință, și cu toate acestea poți fi respectat și iubit în continuare. Deseori lucrul acesta înseamnă să-i înveți ceea ce pe tine nimeni nu te-a învățat.

    Dacă te afli într-o asemenea situație, învață din greșelile pe care le-au făcut părinții tăi și transmite această cunoaștere mai departe copiilor tăi. Iartă când ești rănit și nu te duce la culcare plin de resentimente (vezi Efeseni 4:26). Domnul Isus a spus că trebuie să iertăm „pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11:25). Părinților, nu uitați: copiii voștri sunt cu ochii pe voi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 9:1-21


    Bildad scoate în evidenţă fermitatea dreptăţii lui Dumnezeu şi Iov nu poate face altceva decât să fie de acord cu el. Dar imediat se naşte şi întrebarea: „Cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?„ (v. 2). Este marea problemă care a frământat mulţimi de înţelepţi şi de gânditori încă de la începuturile lumii şi al cărei răspuns îl găsim nu în raţionamentele filosofilor sau ale moraliştilor, nici în lucrările de putere ale Creatorului (cu privire la care Iov dă aici câteva exemple), ci în Cuvântul lui Dumnezeu! După ce stabileşte că „nu este niciunul drept, niciunul măcar„, Cuvântul ne anunţă vestea bună: suntem „îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus…„
    Şi, în acelaşi timp, aflăm că
    „omul este îndreptăţit prin credinţă…” (Romani 3.10,24,28; vezi şi Tit 3.7; 1 Corinteni 6.11; Galateni 3.24).

    Începând cu v. 15, Iov îşi exprimă totala sa neputinţă. Lupta dintre Dumnezeu şi el i se pare inegală. El se consideră zdrobit de un Judecător necruţător, care îi „înmulţeşte rănile fără motiv” (v. 15,17). Ce tristă gândire pentru un credincios!

    Prin Isus, noi avem un Tată plin de afecţiune. Fie ca nicio împrejurare, oricât de dureroasă ar fi ea, să nu ne facă să uităm acest lucru!

  • 9 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați.

    2 Ioan 9,10


    Simplul voiaj din Egipt spre Canaan nu ar fi putut constitui adevărata călătorie prin pustie. Mulți merseseră pe acel drum fără să fie străini și călători cu Dumnezeu. Ba mai mult, chiar dacă un astfel de voiaj ar fi fost însoțit de toate încercările și neplăcerile provocate de pustia aridă și sălbatică, tot nu ar fi reprezentat pentru acest simplu motiv o călătorie divină sau cerească. Esențială este nu o viață de eforturi și de lepădare de sine, chiar îndurată cu acel curaj moral care se potrivește copiilor lui Dumnezeu străini pe acest pământ, ci, pentru ca acea călătorie să fie drumul Israelului lui Dumnezeu, chivotul trebuia să fie în mijlocul lor, purtat de un popor răscumpărat din Egipt prin sânge și care năzuia, prin credința în făgăduință, către Canaan.

    Aceasta a fost preocuparea lui Israel în pustie. Ei trebuiau să poarte chivotul, să-l însoțească și să-l venereze. Ei și-ar fi putut trăda slăbiciunea, ar fi putut suferi pedeapsa și disciplinarea în multe feluri și în multe ocazii; însă, dacă preocuparea lor fundamentală ar fi fost abandonată, totul era pierdut. Și lucrul acesta s-a întâmplat cu adevărat. Au purtat cortul lui Moloh și steaua zeului Remfan, aceasta în detrimentul chivotului Domnului. Ca urmare, taberei i s-a schimbat drumul către Babilon și către Damasc (Amos 5.25-27; Fapte 7.42,43).

    Și care este chivotul acum în mijlocul celor credincioși, pentru o călătorie sigură, corectă și sfântă prin pustia acestei lumi, dacă nu numele Fiului lui Dumnezeu? Ce taină este încredințată administrării și mărturiei noastre, dacă nu aceasta? „Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați” (2 Ioan 9,10). Dacă este să mai fie un zid de despărțire, acesta trebuie ridicat de către cei credincioși între ei și necinstirea adusă lui Hristos.

    J. G. Bellett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei?

    Iov 38.22



    Splendoarea fulgului de zăpadă

    În acest capitol din Biblie, Dumnezeul cel veșnic vrea săi reamintească robului Său Iov perspectiva gloriei și a puterii Sale de Creator. Din cauza chinuitoarelor lui suferințe și a loviturilor din partea prietenilor, Iov pierduse din vedere măreția și dreptatea lui Dumnezeu. Atunci El ia îndreptat ochii spre visteriile zăpezii și ale grindinei.

    O iarnă fără zăpadă nu este o iarnă adevărată, cel puțin pentru copii. Ei așteaptă cu nerăbdare fulgii albi, care transformă un peisaj trist de iarnă întro perspectivă strălucitoare.

    Suntem noi conștienți că fiecare fulg de zăpadă, cu cristalele sale de gheață, este o lucrare minunată, unică, a lui Dumnezeu? Dacă am lua o lupă și am privi structura fulgilor de zăpadă, am observa că niciunul nu se aseamănă cu exactitate cu celălalt. Doar puține lucruri din natură arată atât de bogat diversitatea în amănunt a lucrurilor ieșite din mâna Dumnezeului Creator, ca aceste mici formațiuni.

    Când apa îngheață, cristalele de gheață se ordonează întotdeauna sub forma unui model cu șase raze. Artiștii și oamenii de știință sau inspirat mult din aceste formațiuni de filigran minunate. Fiecare fulg de zăpadă ne dă o mărturie unică despre gloria creației lui Dumnezeu. Câtă diversitate! Ce bogăție de frumusețe! Ce splendoare!

    Și noi, oamenii, am fost creați ca unicate de mâna acestui măreț Dumnezeu Creator, iar El ne cunoaște pe fiecare în parte, cu toate „datele” identității noastre.

    Versetul de astăzi este o provocare de aL cunoaște și noi pe acest Dumnezeu Creator care, în dragoste, dorește să aibă comuniune cu fiecare în parte.

    Citirea Bibliei: Numeri 5.1-31 · Matei 5.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUTEREA STĂ ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România

    „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).


     În timp ce citești sau asculți acest devoțional, trebuie să știi că puterea nu stă în gândurile sau comentariile autorului, ci în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” Ea este impregnată cu sămânța divină a vieții, și această sămânță se va trezi la viață în inima ta, producând roada Duhului Sfânt și „eliberând” promisiunile lui Dumnezeu. Consideră acest devoțional ca o portiță, și nu ca un scop. Uită-te la el ca la o cărticică menită să-ți stârnească apetitul pentru Cartea cărților! Când citești sau asculți meditația zilnică, stai cu Biblia lângă tine și deschide-o la versetele la care se face referire. Pe măsură ce strângi Cuvântul lui Dumnezeu înlăuntrul tău, zi de zi, se vor întâmpla lucruri minunate în viața ta!

    Psalmistul a scris: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1:1-3). Să remarcăm expresia: „tot ce începe, duce la bun sfârşit.” Pe măsură ce-ți înnoiești mintea prin Scriptură, credința ta crește, perspectiva și înțelegerea ta vor crește și fiecare domeniu din viața ta va începe să se schimbe în bine.

    Ceea ce demonstrează că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” – adică Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, azi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 8:1-22


    Să ascultăm acum ce are de spus Bildad. Neîndrăznind încă să afirme deschis că nenorocirile lui Iov sunt rezultatul propriilor sale păcate, începe prin a vorbi despre fiii acestuia. Pentru el, problema era simplă: „moartea copiilor lui Iov era consecinţa fărădelegilor lor (v. 4): au păcătuit şi Dumnezeu ia lovit”. Erau vorbe crude pentru acest om evlavios, căruia îi cunoaştem fericitul obicei: Iov se scula disdedimineaţă ca să aducă arderidetot pentru fiii săi (1.5). Era ca şi cum prietenul său iar fi spus: „Rugăciunile tale au fost inutile; Dumnezeu nu tea ascultat şi na vrut săţi salveze copiii”.

    Cei trei prieteni Îl cunoşteau pe Dumnezeu doar ca Judecătorul cel drept. Desigur că dreptatea Celui Atotputernic (v. 3) este un aspect al adevărului. Ea este atât de perfectă, încât, atunci când propriul Său Fiu Sa încărcat cu păcatele noastre, Dumnezeu a fost nevoit săL lovească, în mânia Sa. Dar crucea, prin care sa făcut dovada supremă a dreptăţii Sale, ne aduce în acelaşi timp cea mai minunată dovadă a dragostei Sale. Dacă le vorbim oamenilor numai despre dreptate, nu şi despre dragoste, îi expunem atât descurajării, cât şi riscului de a se justifica singuri: acesta este dublul efect pe care îl vor produce raţionamentele prietenilor săi asupra lui Iov.

  • 8 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru.

    Marcu 16.7


    Îngerii lui Dumnezeu poartă de grijă ucenicilor Domnului. Nu mă îndoiesc că ei se minunează văzând dragostea lui Dumnezeu pentru aceștia și sunt încă și mai uimiți de faptul că oamenii sacrifică adesea cele mai mari bucurii pentru lucruri păcătoase, că Îi întorc spatele Domnului și uneori Îl tăgăduiesc, așa cum a făcut Petru. Însă, cu același interes și cu mare bucurie, îngerii privesc la căile de har ale Domnului față de cei ai Săi, până când restabilirea lor este completă. Această atitudine a îngerilor se explică prin faptul că ei au un singur interes: gloria Domnului. Iar interesul pe care îl arată vine din faptul că ei văd dragostea pe care Domnul o are față de cei ai Săi. Îngerul n-ar fi fost atât de preocupat de Petru, dacă Domnul Însuși n-ar fi fost preocupat de sărmanul Său ucenic; iar îngerii n-ar fi atât de preocupați cu noi, de felul în care trăim și de lucrurile pe care le urmărim, dacă Domnul n-ar fi într-atât de preocupat cu noi.

    Ar trebui oare să fim noi mai puțin preocupați unii cu alții, decât sunt îngerii preocupați cu noi? Cu siguranță că nu! Și aceasta cu atât mai mult cu cât noi putem face lucruri pe care ei nu le pot face. Ei nu pot restabili pe cineva care a căzut; nu au nicio parte într-o astfel de lucrare, însă noi trebuie să ne spălăm picioarele unii altora (Ioan 13; Galateni 6.1).

    Să presupunem însă că un credincios, care a căzut, deplânge în taină depărtarea sa de Domnul, însă frații săi, așa cum vede el, manifestă răceală și indiferență față de persoana lui și ajunge să creadă că nimănui nu-i pasă de el. Unui astfel de suflet vreau să-i spun că, deși oamenilor pare să nu le pese de el, îngerilor le pasă; iar lor le pasă fiindcă Domnului Însuși Îi pasă. Restabilirea sufletului său și recăpătarea bucuriei mântuirii și a comuniunii cu Mântuitorul este de mare interes pentru ei, fiindcă știu că aceasta este dorința Domnului și fiindcă gloria Lui este implicată aici. Un astfel de suflet să alunge cu totul gândul că nimănui nu-i pasă și să lase ca acele cuvinte ale îngerului: „și lui Petru”, să-i grăbească drumul spre pocăință!

    J. T. Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ce este viața voastră? Nu este decât un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.

    Iacov 4.14



    Epitaful de pe piatra funerară a unui gladiator

    Gladiatorii erau staruri și eroi în Roma Antică. Ei aveau susținători, care îi promovau, și fani, care îi aplaudau. Ei luptau unii contra altora în diverse categorii de luptă, dar chiar și contra animalelor sălbatice. Mulți dintre acești gladiatori își pierdeau viața în aceste lupte. Ei primeau onoare și bani și stăteau în lumina reflectoarelor, dar toate erau numai pentru scurt timp. Apoi totul se încheia. Este uimitoare dedicația de pe inscripția funerară a unui mormânt din Italia: „Pentru Glaucus, care sa luptat de șapte ori, însă a opta oară a murit, la vârsta de numai 23 de ani. Soția sa, Aurelia, și fanii săi”.

    Poate că noi nu suntem cunoscuți de opinia publică, poate nici măcar nu suntem observați. Dar, cândva, oare ce le va deștepta oamenilor amintirea legată de noi? Poate despre unul că a fost de patru ori promovat, dar că a cincea oară un infarct miocardic a pus capăt carierei sale; despre un altul că fotbalul a fost viața sa, dar că atacul cerebral a fost fluierul final; despre un altul că a trăit sănătos și, cu toate acestea, a murit de cancer.

    Întradevăr, viața noastră este scurtă, dar după ce trecem din ea, rămân oare doar amintirile mai mult sau mai puțin plăcute în ochii celorlalți?

    Există însă mulți oameni care știu că Isus Hristos a murit pentru ei și pentru păcatele lor. Ei știu că sunt susținuți de El chiar și când vin asupra lor nenorociri, boli sau pierderi. Și mai știu că viața lor nu se va încheia la mormânt, ci vor fi veșnic în lumină cu Isus.

    Citirea Bibliei: Numeri 4.21-49 · Matei 4.12-25

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PACEA DESĂVÂRȘITĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „…căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3)


    Secretul „păcii desăvârșite” se găsește în acest verset: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3) Nu circumstanțele, ci ceea ce crezi despre ele îți va răpi pacea. Faptul că te concentrezi pe împrejurări nu face altceva decât să-ți sporească anxietatea, deoarece ele se schimbă în mod constant și deseori îți scapă de sub control.

    Cu toate acestea, Dumnezeu nu se schimbă niciodată și nimic nu Îi scapă de sub control. Pacea și îngrijorarea se exclud una pe cealaltă. Îngrijorarea îți sufocă încrederea, îți întunecă perspectiva și îți stinge duhul. Îți fură pacea care vine din cunoașterea Dumnezeului care poate gestiona orice lucru și prin care toate lucrurile sunt posibile. Motivul pentru care ne îngrijorăm atât de mult este că alegem exact comportamentul opus celui care aduce pace.

    Îngrijorarea este ca un vot de neîncredere dat lui Dumnezeu. Poate nu o faci intenționat, dar de fiecare dată când te lași pradă îngrijorării, în esență spui: „Nu cred că Dumnezeu poate sau se va ocupa de problema aceasta în locul meu. Nu sunt sigur că mă pot încrede în El în această privință, așa că n-am decât să-mi port povara și să am grijă de problemă singur.”

    Dumnezeu este fie persoana în care ți-ai pus încrederea, fie ajutorul part-time la care apelezi doar atunci când nu poți rezolva problemele singur. Lucrul acesta ne aduce aminte de elefantul și de șoarecele care au trecut pe un pod. Când au ajuns pe partea cealaltă, șoarecele a exclamat: „Vai de mine, dar știu c-am zgâlțâit/zdruncinat bine podul ăsta!” Când vei pricepe că Dumnezeu joacă rolul principal, iar tu pe cel secundar, vei descoperi pacea care te-a ocolit atâta timp! De ce să nu fie chiar acum clipa aceea?!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 7:1-21


    O privire îndreptată spre strâmtorarea lui Iov „cel zdrobit în trup, chinuit în suflet, aflat faţăn faţă cu un Dumnezeu a Cărui tăcere îl umple de teamă” lear putea fi de folos acelora care trec prin descurajare, care nu înţeleg scopul încercării în viaţa lor. Iov ne mai învaţă, la sfârşitul cărţii sale, că sensul încercării nu poate fi cunoscut decât prin credinţă.

    În finalul cuvântării, Iov nu i se mai adresează lui Elifaz, ci Domnului. El zugrăveşte pe scurt starea jalnică a omului pe pământ, folosind expresii care rezumă atât de bine experienţa umană: trudă, suspin, decepţie, sărăcie, frământare, amărăciune, strâmtorare, dezgust, deşertăciune… Dar cuvântul cheie încă nu fusese pronunţat, cel care, fie căl recunoaştem, fie că nu, exprimă cauza iniţială a nenorocirii omului.

    În cele din urmă, Iov strigă: „Am păcătuit” (v. 20). Însă adaugă: „Ce Ţiam făcut?”, ca şi cum, pentru om, păcatul nu sar rezuma decât la un singur lucru: sursă a mizeriei umane. De fapt, păcatul este mai întâi şi mai presus de toate o ofensă adusă lui Dumnezeu. Întro manieră generală, acesta este întreg mersul gândirii pe care Dumnezeu caută să o producă în cel pe carel încearcă: constatarea stării sale mizerabile, condamnarea păcatului şi mărturisirea în faţa lui Dumnezeu.

    La întrebarea disperată din v. 17 şi 18, Psalmul 8 aduce un răspuns glorios, prezentânduL pe Hristos, Fiul Omului, ultimul Adam (1 Corinteni 15.22,45).

  • 7 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Puțin somn, puțină ațipire, puțină încrucișare a mâinilor pentru odihnă, și sărăcia ta va veni ca un hoț și lipsa ta ca un om înarmat.

    Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; pentru că viile noastre sunt în floare.

    Muștele moarte fac să miroasă urât și să fermenteze untdelemnul făcătorului de mir; tot așa, puțină nebunie este mai grea decât înțelepciunea și onoarea.

    Lauda voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala?

    Proverbe 6.10,11; Cântarea Cântărilor 2.15; Eclesiastul 10.1; 1 Corinteni 5.6


    Aceste versete au aplicație spirituală. Neglijarea rugăciunii și a meditației zilnice la Cuvântul lui Dumnezeu duce la sărăcie spirituală. Iosif i-a spus lui faraon să strângă toate grânele din timpul celor șapte ani de belșug și să le depoziteze, în vederea anilor de foamete care aveau să urmeze (Geneza 41.35). În timp ce oamenii dormeau, vrăjmașul a venit și a semănat neghină (Matei 13.25); și acum este timpul să ne trezim din somn (Romani 13.11; Efeseni 5.14).

    Vulpile folosesc șiretenia pentru a-și prinde prada. Ele mănâncă orice, iar strugurii sunt o hrană preferată a lor. Fiindcă sunt mici, se pot ascunde printre frunzele viței. Câteodată lăsăm ca grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia să ne fure rodnicia și bucuria în Domnul (Luca 8.14). Știm cine sunt acele vulpi mici care ne împiedică progresul spiritual, iar dacă nu vom scăpa de ele, ne vor distruge întreaga vie.

    Nebunia este precum muștele căzute în untdelemn. Acestea simbolizează o faptă, o idee sau un cuvânt nesăbuit. Așa ceva nu se potrivește unui copil al lui Dumnezeu și îi strică mărturia. Efeseni 5.4 ne avertizează cu privire la astfel de lucruri, precum vorbirea nechibzuită și glumele proaste.

    Răul moral (puțin aluat) întinează întreaga grupare. Corintenii îngăduiseră ca răul să continue nejudecat în mijlocul lor, iar Pavel le-a transmis cu tărie că acest rău trebuia dat afară. Este imperios necesar ca fiecare dintre noi să ne cercetăm cu privire la pericolul venit din partea lucrurilor aparent mici și nesemnificative.

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a Cărui locuință este veșnicia și al Cărui Nume este sfânt: Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să reînsuflețesc inimile zdrobite.

    Isaia 57.15



    Un cuvânt care nui dădea pace: veșnicie

    Petrecuse cu prietenele ei o seară frumoasă: jucaseră cărți, băuseră un vin bun, apoi povestiseră lucruri amuzante. Când a ajuns acasă, a văzut pe masa din bucătărie o Biblie. Probabil, unul dintre copiii ei citise în ea pentru a se pregăti pentru ora de religie și uitase să o pună la locul ei, pe raftul de cărți. A luato și sa uitat puțin în ea, a închiso și a puso la loc, apoi sa dus la culcare. Dar nu putea adormi.

    De ce se învârtea neliniștită încolo șincoace în pat? Nu fusese interesantă seara? Sau o emoționaseră prea mult discuțiile? Sau era de vină vinul? Nimic din toate acestea! Un cuvânt nu o lăsa să adoarmă. Înainte să închidă Biblia, citise un cuvânt pe care nul mai putea uita: veșnicie.

    Seara petrecută împreună cu prietenele pălea înaintea acestui cuvânt! Cât de goale i se păreau acum discuțiile și râsetele de aseară! Cât de lipsită de semnificație și de goală i se părea acum viața ei, în fața acestui cuvânt măreț: veșnicie!

    Da, cuvintele Bibliei sunt „ca focul”, sunt „ca niște țepușe și ca niște cuie bătute”, dar ele sunt și „cuvinte de har”, „cuvintele vieții veșnice”, „cuvinte bune, cuvinte de mângâiere” (Ieremia 23.29; Eclesiastul 12.11; Luca 4.22; Ioan 6.68; Zaharia 1.13).

    Cuvintele unei cărți își produc efectul lor adânc atunci când sunt citite. Permiteți acestei cărți, Biblia, să vă arate, în dragoste, harul lui Dumnezeu!

    Citirea Bibliei: Numeri 4.1-20 · Matei 4.1-11

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DE CE FACI ACEST LUCRU? – Fundația S.E.E.R. România

    „Spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului” (Ieremia 23:16)


    Eugene G. Grace, președintele corporației Bethlehem Steel Corporation între anii 1916 și 1945, a spus: „Mii de ingineri pot proiecta poduri, pot calcula tensiuni și presiuni, și pot desena planuri și descrieri detaliate pentru diverse piese și mașini. Dar un mare inginer este acela care îți poate spune dacă podul sau mașina trebuie construite, unde trebuie construite, cum și când.”

    Când întrebi mai întâi de ce și apoi cum, ești obligat să te gândești la motivațiile tale lăuntrice și la sursa viziunii tale. În zilele noastre, se discută mult despre „scop.” Și e un lucru bun, deoarece o viață cu scop aduce o răsplată mai mare decât o viață de popularitate sau de putere fără scop. Dar scopul tău trebuie să vină de la Dumnezeu.

    „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.” Când Dumnezeu este sursa viziunii tale, El îți va da resurse pentru ea. De aceea, cea mai importantă întrebare pe care o poți adresa nu este „Care-i oare cea mai bună metodă de a face lucrul acesta?”, ci „De ce fac lucrul acesta?” La urma urmelor, Dumnezeu va da verdictul final cu privire la lucrurile în care ți-ai investit viața. „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva… rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata” (1 Corinteni 3:13-15).

    Poetul C.T. Studd a scris: „Căci tu vei trece, aici lăsând toate / dar ce lui Isus ai făcut va dăinui.” Deci, ce știi clar că ai de făcut astăzi, fă ca pentru Domnul!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 5:1-27


    Fiecare cuvântare a vreunuia dintre prietenii lui Iov face loc unui nou răspuns din partea acestuia. Patriarhul este conştient de faptul că durerea lui peste măsură a fost aceea care la făcut să pronunţe „cuvinte pripite” (v. 3). Să fim atenţi şi noi la ceea ce poate să ne scape întro izbucnire de iritare … sau de mânie (Proverbe 29.20).

    „Care îmi este sfârşitul, ca să mai am răbdare?”, întreabă Iov în v. 11. „Răbdarea lui Iov”, despre care aduce mărturie epistola lui Iacov, nu a ţinut decât până la a şasea încercare. El dorea săşi poată cunoaşte „sfârşitul” sau, mai degrabă, „sfârşitul dat lui de la Domnul”, dar mai înainte de aceasta era neapărată nevoie ca răbdarea săşi fi făcut „desăvârşit” lucrarea în el. Iar cea care produce răbdarea este încercarea credinţei (Iacov 1.3,4; 5.11).

    Ca şi Iov, suntem întotdeauna nerăbdători să ştim care va fi sfârşitul celor ce ni se întâmplă, dar Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, nu ne descoperă, în general, mai dinainte lucrul acesta, pentru a putea ajunge să învăţăm adevărata răbdare, cea care nu cere întâi să înţeleagă, pentru a ne putea apoi supune sau bizui pe El. Iov a învăţat o primă lecţie, că nu se poate ajuta singur şi că orice înţelepciune „a fost alungată” de la el (v. 13). Ar fi bine dacă am învăţao şi noi. Şi nu trebuie nicidecum să trecem prin multe suferinţe pentru a neo însuşi, ci doar să credem simplu ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu.

  • 6 Ianuarie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine.

    Apocalipsa 3.20


    Acesta este ultimul stadiu al istoriei Bisericii pe pământ. Ceea ce a fost instituit pentru a da mărturie pentru Hristos pe pământ devine martor al propriei stări nenorocite și Îl ține pe Hristos afară, la ușă! În starea Laodiceei vedem rezultatul deplin al primei căderi, din Efes. Începutul întregului faliment a fost părăsirea dragostei dintâi pentru Hristos; sfârșitul este totala indiferență față de Hristos, într-o adunare care se mulțumește să-L țină pe Hristos afară, la ușă. Ultimul stadiu al creștinătății care, cu o indiferență crasă, Îi închide ușa lui Hristos, pare aproape mai rău decât ultimul stadiu al iudaismului care, prin vrăjmășia lui, L-a pironit pe Hristos pe o cruce.

    La fel cum Hristos a plâns pentru soarta iudaismului corupt, la fel El stă afară, la ușa creștinătății, cu o răbdare infinită, așteptând ca cineva din mărturia creștină să-I deschidă. Nu mai există nicio speranță pentru marea masă, care urmează să fie vărsată din gura Lui; însă, până la acest act solemn de lepădare finală, există încă invitația plină de dragoste făcută oricărui creștin, în mod individual, aceea de a asculta de glasul lui Hristos.

    Dacă cineva are conștiința atinsă de felul cum Domnul dă pe față starea creștinătății, dacă a fost cercetat de atenționările Sale, dacă a ascultat sfatul Său și dacă a fost atins de dragostea Lui, atunci să-I deschidă îndată ușa și, chiar și în acest ultim stadiu, Hristos va intra la el și va cina cu el, și el va cina cu Hristos. Domnul nu menționează vreo restabilire a mărturiei publice pentru El, ci doar pe cea a unei comuniuni tainice și individuale cu El.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred!

    Psalmul 16.1



    Nevoia de ocrotire

    Cuvintele acestei rugăciuni exprimă încredere. La baza acesteia stă legătura dragostei și a afecțiunii, chiar și atunci când nu cunoaștem nici care va fi răspunsul concret și nici felul în care ne va veni ajutorul lui Dumnezeu.

    „Păzește-mă, Dumnezeule!” – În această rugăciune, în care cerem să fim păziți, dezvăluim nevoia de protecție, de siguranță și de odihnă. Ne dorim ocrotire în problemele noastre, în toată neliniștea și agitația vieții noastre. Rugăciunea este adresată lui Dumnezeu, pentru că El este, întra-devăr, un Ocrotitor pe care ne putem baza. Și El nu numai că poate să ne ocrotească, ci și vrea să ne ocrotească, iar El ne va ocroti într-un mod desăvârșit și deplin.

    „… căci în Tine mă încred!” – Să-L căutăm pe Dumnezeu. Când ne găsim într-o situație dificilă sau când suntem copleșiți de gânduri apăsătoare, știm că nu putem găsi nicăieri altundeva ajutor; numai El ne poate da siguranță. Să-L căutăm cu toată inima, pentru că numai la El găsim adăpost în fața dușmăniilor, a neînțelegerilor, a gândurilor fără rezolvare, a cuvintelor usturătoare.

    Căutând adăpost doar la El, la Domnul și Dumnezeul nostru, cerem în rugăciunea noastră ca El să ne păzească. Numai la El suntem în siguranță, protejați ca într-o colibă în munți în timpul unei furtuni sau ca în casa noastră după o zi dificilă. Sufletul nostru este mângâiat și sigur în brațele Dumnezeului nostru, ca un copilaș care aleargă în brațele mamei sale și se ascunde acolo.

    Doamne, ține-mă strâns și nu mă lăsa! Păzește-mă; pune-mă în siguranță! Când sunt lângă Tine pot să respir ușurat și sunt liniștit! – Mulțumesc, Doamne, că Tu mă iubești așa de mult!

    Citirea Bibliei: Numeri 3.27-51 · Matei 3.13-17

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O LIMBĂ ISCUSITĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită…” (Isaia 50:4)


    Prorocul Isaia scrie: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.”

    Să recunoaștem: dacă am spune tot ce gândim, i-am răni sau i-am alunga pe majoritatea celor cu care vorbim. În fiecare dintre noi există aspecte subiective și zone private. Maturitatea înseamnă să nu spunem tot ce gândim. Firește, în bună măsură, ceea ce gândim sau spunem nu a fost gândit sau spus până la capăt! De aceea trebuie să ne rugăm și să Îi cerem Domnului „o limbă iscusită”.

    Să citim aceste trei versete cu atenție: „Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui” (Proverbele 13:3). „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.” (Proverbele 21:23). „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică” (Iacov 1:26).

    Iată două situații particulare în care limba ne poate duce la necazuri:

    1) Când suntem mânioși. Izbucnirile emoționale duc de obicei la comentarii nepotrivite și la exprimări pe care nu le-am gândit, și pe care mai târziu le vom regreta.

    2) Când suntem obosiți. Epuizarea ne face să lăsăm garda jos și în astfel de momente ne pot scăpa vorbe necugetate. Așteaptă întotdeauna până când judecata ți se limpezește și poți înțelege lucrurile despre care urmează să-ți dai cu părerea.

    Apostolul Pavel a spus: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6). Ce face sarea? Dă gust, conservă, curăță și vindecă. Asta trebuie să ajungă să facă și vorbele tale. Începe acum!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iov 5:1-27


    Principala temă pe care cei trei prieteni doresc so dezvolte în discursurile lor este că Dumnezeu este drept. Deşi o vor aborda în moduri diferite, ei vor susţine aceeaşi idee, că Dumnezeul cel drept nu lar fi lovit atât de crunt pe Iov dacă acesta nar fi meritato, cu alte cuvinte, că toate încercările care sau abătut asupra lui sunt o pedeapsă, o judecată. „Săşi mărturisească păcatele, şi va fi restabilit!” Ştim însă, încă de la începutul cărţii, că Iov nu putea fi învinuit de nimic cert, pentru că Domnul Însuşi îi spusese lui Satan: „Mai întărâtat împotriva lui, ca săl înghit fără motiv” (2.3). Este deci o greşeală să se considere suferinţele lui ca fiind o pedeapsă.

    Cu excepţia cuvântului „pedeapsă”, v. 17 şi 18 sunt un admirabil rezumat al întregii istorii a lui Iov. Am putea asemăna aceste versete cu Proverbe 3.1112, citate în Evrei 12.56: „Fiul meu, nu dispreţui îndrumarea Domnului şi nici nu desconsidera mustrarea Lui; pentru că Domnul îl mustră pe acela pe carel iubeşte”. În ce priveşte mustrarea, cu siguranţă că Domnul avea ce să mustre şi să corecteze la slujitorul Său: conştienţa propriei îndreptăţiri; iar în ce priveşte rana, El o făcuse şi tot El o va vindeca, spre binele lui Iov. Ce mângâiere cu totul deosebită găsim în cuvintele: „Acela pe carel iubeşte Domnul!” Urgia dezlănţuită de Satan ajunge, în final, pentru cel credincios, o dovadă a dragostei divine.

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne