17 Ianuarie 2023
A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn.
1 Petru 2.24
Toate păcatele noastre au fost iertate (1)
Când am venit la Dumnezeu și ne-am recunoscut păcatele, am mai știut noi toate păcatele pe care le făcusem? Credeți că nu ați făcut păcate la care să nu vă fi gândit niciodată? Să ne cercetăm încă o dată în lumina Cuvântului lui Dumnezeu! În 1 Ioan 3.4 ni se spune ce este păcatul. Păcatul este fărădelege și fărădelegea este păcat. Aceasta înseamnă că fiecare cuvânt pe care omul îl rostește fără ca Domnul să i-l fi poruncit este păcat. Orice faptă pe care o săvârșește un om și care nu poartă pecetea autorității lui Dumnezeu este păcat. Și orice gând pe care îl are un om, pe care nu i l-a poruncit Dumnezeu, este păcat. Aceasta este fărădelege: a trece cu vederea autoritatea pe care Dumnezeu o are asupra noastră.
Un om neîntors la Dumnezeu, unul care a refuzat să fie ascultător și să creadă, a făcut el vreodată vreo faptă din ascultare față de Dumnezeu și nu din propria voie? A vorbit el vreodată vreun cuvânt, dacă a vorbit, pentru că Dumnezeu i l-a spus și a avut el vreodată gânduri, pentru că i-a spus Dumnezeu că trebuie să le aibă? Cuvântul lui Dumnezeu ne dă răspunsul: „Nu!”. El spune: „Căci nu este niciunul care să caute pe Dumnezeu”; și: „Toate întocmirile gândurilor inimii sale sunt în fiecare zi îndreptate numai spre rău”. Atunci câte păcate am făcut oare în viața mea, înainte să mă fi întors la Dumnezeu? Cât de multe cuvinte am rostit eu? Toate aceste cuvinte au fost păcate. Câte fapte am făcut eu? Toate aceste fapte au fost păcate. Știam eu toate faptele mele, cuvintele mele, gândurile mele? Și totuși, Cuvântul lui Dumnezeu spune ca un principiu: fără mărturisire nu este iertare.
Noi, care am venit la Dumnezeu ca să mărturisim că am fost păcătoși, nu ne cunoșteam toate păcatele. Însă, de îndată ce Dumnezeu vede în conștiința noastră intenția de a mărturisi totul înaintea Lui, ne socotește nouă lucrarea Domnului Isus. El știa că noi vom veni și „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”. Și nu numai atât, El le-a mărturisit pe toate înaintea lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu poate acum să ierte, poate ierta toate păcatele mele, chiar dacă eu nu le pot mărturisi pe toate, pentru că nu le știu pe toate.
H. L. Heijkoop
După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …
Romani 5.12
Maiestate, numai două cuvinte!
Se spune că Friedrich cel Mare (1712-1786) a fost oprit odată de un om sărman, care dorea să-i vorbească. „Nu am timp să vă ascult”, a spus împăratul fără să se oprească. „Maiestate, am să vă spun numai două cuvinte.” — „Bine”, a spus Friedrich, „două cuvinte și nimic mai mult!” — „Foame, frig!”, a strigat imediat omul sărac. „Pâine, cărbuni”, a răspuns tot așa de scurt împăratul și a ordonat să i se dea 100 de taleri.
Starea nenorocită în care se află omenirea poate fi rezumată tot în două cuvinte: păcat, moarte! Prin păcatul primului om, păcatul a intrat în lume. Păcatul este originea tuturor relelor de care suferă oamenii! Răul cel mai grav este însă moartea care a intrat în lume prin păcat, și ea atârnă amenințător deasupra fiecărei vieți.
Cum putem scăpa de această stare nenorocită în care ne găsim? Să venim, precum acest sărman care și-a recunoscut condiția mizerabilă, la Dumnezeu și să-I mărturisim, fără multe cuvinte, starea noastră lipsită de speranță. În contrast cu Friedrich cel Mare, care era în goană, Dumnezeul nostru are întotdeauna timp să ne asculte. Și El ne va răspunde după nevoile noastre. Răspunsul Lui de asemenea poate fi rezumat în două cuvinte: iertare, viață!
Biblia confirmă această dublă promisiune:
„Oricine crede în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, primește iertarea păcatelor și viață veșnică” (Fapte 10.43; Ioan 3.36).
Citirea Bibliei: Exod 10.12-23 · Luca 4.31-44
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„O INIMĂ DE CARNE” – Fundația S.E.E.R. România
„Voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne”. (Ezechiel 36:26)
Dacă ai fost rănit, este foarte ușor să ridici ziduri în jurul tău. Dar ai grijă: o carapace protectoare se poate transforma într-o „inimă de piatră”, o inimă împotrivitoare, nereceptivă și impenetrabilă chiar și pentru Dumnezeu. O autoare creștină scria: „Singurul lucru mai dureros și cu implicații mai serioase decât o inimă frântă este o inimă înghețată. Apostolul Pavel ne avertizează să nu ne lăsăm inima să se împietrească: „Să nu mai trăiți… având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor…” (Efeseni 4:17-18). O inimă de carne nu este slabă sau naivă. Din contră, înțelepciunea, experiența și credința formează o inimă puternică, impregnată de compasiune și asezonată cu milă. O inimă împietrită nu este o inimă protejată, este doar o inimă încapsulată în răni – și lucrul acesta este evident pentru toată lumea, numai pentru tine nu. După un weekend care a însemnat un șir de încercări dureroase, mi-am sunat prietena plângând. „De ce nu se mai termină? Cât de puternică vrea Dumnezeu să fiu? Nu mai suport!” Iar ea, o femeie evlavioasă, mi-a spus: „Poate e invers. Poate ai fost suficient de puternică! Dumnezeu vrea să ai o inimă de carne și o inimă deschisă.” Nu mă gândisem la asta până atunci.
Ca răspuns la zdrobirea inimii, la trădare sau rușine, e ușor să dezvolți o inimă de piatră. Noi credem că ne va proteja de și mai multă durere. Problema cu piatra este că ea nu simte nimic – nici durere, dar nici dragoste. E o capcană care pare a fi autoconservare, dar de fapt este autodistrugere. Dumnezeu dorește să-ți dea o inimă de carne. Prin dragostea Lui te poți ridica dintr-o perioadă dureroasă de pierdere, cu o inimă supusă, fără asperități și gata să primească darurile pe care le-a pregătit El pentru tine!”
de Jean Koechlin
Psalmul 106:1-23
Lucrarea lui Dumnezeu era singura avută în vedere în Psalmul 105; acolo nu era pusă problema păcatelor lui Israel. Acum Psalmul 106 reia aceeaşi istorie, începând cu ieşirea din Egipt, subliniind însă responsabilitatea poporului (comp. de exemplu episodul cu prepeliţele din Psalmul 105.40 cu cel din Psalmul 106.14,15). Istoria noastră are şi ea un dublu aspect: pe de o parte, lucrarea perfectă a harului care ne mântuieşte şi care apoi se îngrijeşte să ne conducă în siguranţă până la capăt, în ciuda tuturor obstacolelor şi a dificultăţilor (Filipeni 1.6), iar pe de altă parte, mersul nostru, adesea încetinit de întoarceri şi paşi greşiţi. Avem atâta nevoie de Acela care, mai mult decât Moise, stă fără încetare „la spărtură”, mijlocind pentru ai Săi (v. 23; Romani 8.34).
„Nu uita niciuna din binefacerile Lui”, ne îndemna Psalmul 103.2. Într-adevăr, uitarea este poarta deschisă spre poftă, iar pofta conduce la răzvrătire (v. 7, 13, 14, 21). Într-o inimă nerecunoscătoare, Satan se află în condiţii favorabile pentru a sădi dorinţe vinovate. Celui care a încetat să preţuiască darurile lui Dumnezeu va şti să-i prezinte în chip atrăgător lucrurile lumii şi, prin acestea, să-şi ademenească puţin câte puţin victima pe calea revoltei deschise împotriva lui Dumnezeu. Domnul să ne ajute aşadar să fim în fiecare zi „atenţi la lucrările Sale minunate” (v. 7)!
Mana Zilnica 