13 Ianuarie 2023
DOMNUL ESTE APROAPE
Și Ioan a mărturisit, spunând: „Am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel și a rămas peste El. Și eu nu-L știam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: «Cel peste care vei vedea Duhul coborând și rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh Sfânt». Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.
Ioan 1.32-34
Deși există o mărturie mult mai mare cu privire la măreția și la gloria Domnului Isus Hristos, totuși mărturia lui Ioan Botezătorul este una specială și ea trebuie luată în considerare într-un mod cu totul aparte de toți cei care o aud. Înainte de nașterea sa, Ioan fusese ales de Dumnezeu pentru a fi înainte-mergătorul Domnului Isus, cel care avea să-L prezinte înaintea fiilor lui Israel. Mama lui Ioan, Elisabeta, era înrudită cu Maria, mama Domnului Isus, însă Ioan spune despre Domnul: „Eu nu-L știam”. Acest lucru ne arată că Ioan nu avea o înțelegere cu privire la gloria Domnului Isus ca Fiu al lui Dumnezeu și că era dependent în totalitate de revelația lui Dumnezeu cu privire la El. Tot așa, nu este posibil ca cineva să-L cunoască pe Fiul lui Dumnezeu în alt fel, decât printr-o revelație de la Dumnezeu.
Dumnezeu îi spusese lui Ioan că Cel asupra Căruia avea să coboare Duhul și să rămână era Cel care boteza cu Duhul Sfânt. Acest lucru a avut loc atunci când Ioan L-a botezat pe Domnul Isus și a auzit glasul Tatălui din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3.17). Putea oare exista vreo îndoială în mintea lui Ioan că Domnul Isus ar fi El Însuși Dumnezeul cerului și al pământului? Cu siguranță că nu!
Din nefericire, mărturia lui Ioan a fost respinsă. Dar chiar Domnul Însuși a fost respins în același fel, deși venise în har și în dragoste desăvârșită. Totuși, mesajul harului Său a continuat să fie proclamat după răstignirea și învierea Sa. Minunată dragoste, într-adevăr!
L. M. Grant
El [Isus Hristos] le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?”. Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare.
Matei 8.26
Costa Concordia
La aproape 100 de ani de la cea mai cunoscută tragedie maritimă, scufundarea Titanicului, un alt accident de proporții avea să aibă loc pe 13 ianuarie 2012. În apropiere de insula italiană Giglio, cea mai puternică navă de croazieră, Costa Concordia, cu 4.229 de persoane la bord, s-a ciocnit de stânci. Căpitanul vasului s-a apropiat prea mult de țărm, iar nava s-a lovit de stâncile care i-au sfâșiat bordajul (învelișul exterior al scheletului ei), după care nava, inundată în mare parte, s-a înclinat la un unghi de 65 de grade. Majoritatea pasagerilor au fost evacuați, dar au existat și decese.
În următoarele săptămâni, căpitanul Concordiei a fost considerat cel mai antipatic om din Italia, nu doar pentru că a dus nava pe un drum greșit, ci și pentru că a părăsit vaporul avariat cu mult înainte de finalizarea evacuării, în loc să conducă operațiunea de salvare.
Viața omenească este uneori asemănată cu o călătorie cu vaporul. Pe marea vieții sunt deseori furtuni. Cine este „Căpitanul” vaporului nostru? Sau vrem să ne dirijăm singuri vaporul vieții? Urmăm rute dintre cele mai periculoase? Avem, într-adevăr, totul sub control?
Cine Îl ia pe Isus „Căpitan” al vieții sale, adică Îl primește ca Domn și Mântuitor, acela are pace și siguranță în orice situație de criză și se îndreaptă către un port minunat: slava cerească.
Chiar de amenință furtuna, nimeni nu va fi răpus.
Barca e pe mână bună, o conduce chiar Isus. —E. D. Monod
Citirea Bibliei: Exod 8.20-32 · Luca 3.15-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII CURAJOS! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)
Domnul Isus le-a promis discipolilor săi: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera!” Dar îți trebuie curaj pentru a te confrunta cu o realitate dureroasă.
E mai ușor să fugi dintr-o căsnicie frământată decât să rămâi și să te lupți pentru a ajunge la un stadiu mai bun.
E mai ușor să te lași pradă disperării și autocompătimirii decât să te reîntorci în școală și să te pregătești pentru o nouă carieră.
E nevoie de curaj ca să-ți susții convingerile când ești asaltat. Cineva a spus: „Dacă nu te lupți pentru nimic, vei crede orice.” Adevărul este că atunci când încerci să susții ceva sau să faci ceva nou, cineva te va lua în vizor.
Cuvântul „curaj” derivă din cuvântul franțuzesc coeur, care înseamnă „inimă”; de unde vine și expresia sinonimă pentru curaj – „a nu-ți pierde inima.”
E ușor să fii curajos când te simți puternic, dar e mult mai greu când te simți slab și neputincios. Cu toate acestea, atunci ai cea mai mare nevoie de curaj. Generalul Omar Bradley a făcut următoarea remarcă: „Curajul este capacitatea de a acționa în mod corespunzător chiar și atunci când ești speriat de moarte.” Și curajul la care se referă generalul nu este o bravadă lipsită de conținut. El nu are nimic de-a face cu mentalitatea „prefă-te, până reușești” sau cu proverbul „șoarecele curajos își face culcuș în urechea pisicii.”
Curajul înseamnă să spui: „Dacă Dumnezeu a promis, eu cred!” și să mergi înainte în ciuda obstacolelor. Dacă ai nevoie astăzi de o infuzie de curaj, meditează la aceste versete: 1) „Voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.” (2 Cronici 15:7); 2) „Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru… va veni… şi vă va mântui.” (Isaia 35:3-4).
Așadar, întărește-te bazându-te pe Domnul și pe Cuvântul Lui!
de Jean Koechlin
Psalmul 104:1-18
Psalmii 104-106 rezumă cele dintâi cărţi ale Bibliei: Psalmul 104 celebrează creaţia, în timp ce Psalmii 105 şi 106 readuc în atenţie istoria patriarhilor şi a poporului Israel.
Creaţia descrisă de Creator: ce subiect şi totodată ce Scriitor pentru a–l expune!
Regăsim aici lucrarea de şase zile din Geneza 1. În ziua întâi: lumina (v. 2); în a doua: întinderea cerurilor despărţită de ape (v. 2, 3); în a treia: întemeierea pământului, împreună cu strângerea la un loc a maselor lichide şi cu apariţia regnului vegetal (v. 5‑9, 14); în a patra: aşezarea marilor luminători (v. 19, 22); în a cincea: forfota de animale din ape şi din văzduh (v. 25, 26, 12, 17); în a şasea, în sfârşit, crearea vieţuitoarelor de pe pământ (v. 11, 21), încununată de cea a omului. Remarcăm însă cum, alături de puterea şi de înţelepciunea lui Dumnezeu, accentul este pus aici din nou pe bunătatea Lui. Totul a fost conceput şi executat spre bucuria şi binele făpturii Sale (v. 11). Comparând versetul 5 cu Psalmul 102.25, Îl putem recunoaşte şi adora pe Fiul în acest Dumnezeu „foarte mare” (v. 1; Psalmul 145.3: a Cărui măreţie „este nepătrunsă”), Autor a toate lucrurile. El era una cu Tatăl în toate planurile Sale şi în toată dragostea Sa.
Mana Zilnica 