6 Septembrie 2022
Și nu numai atât, dar ne și lăudăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.
Romani 5.11
Nici gloria, nici necazul cu urmările sale binecuvântate nu stau acum în fața duhului apostolului, ci Dumnezeu Însuși. Un copil înțelegător și recunoscător vorbește și se bucură nu doar de ceea ce a primit de la tatăl său sau de ceea ce speră să primească, ci înainte de toate este bucuros că are un tată atât de iubitor și de credincios, că poate avea o relație cu el, că îl poate cunoaște tot mai bine zi de zi și că poate pătrunde tot mai mult în gândurile lui. Umblarea alături de tatăl său este o bucurie tot mai mare, zi de zi. Și cu aceasta se laudă el.
Așa trebuie să ne lăudăm și noi cu Dumnezeu, care este Dumnezeul și Tatăl nostru. Ce privilegiu de neprețuit! Cu cât îl înțelegem și practicăm mai mult aceasta, cu atât mai adâncă va fi dragostea noastră și cu atât mai mult ne vom bucura în inimile noastre de har. Savurăm încă de aici, de jos, câte ceva din ceea ce va fi odată cel mai înalt aspect al bucuriei noastre. Ne putem bucura de Dumnezeu doar prin Domnul nostru Isus Hristos ca Obiectul nesfârșit, dar prezent, al noii naturi, care este capabilă să se bucure de astfel de lucruri, pentru că Duhul Sfânt locuiește în noi și ni-L descoperă inimii noastre pe Dumnezeu. Ne bucurăm cu recunoștință de darurile lui Dumnezeu, dar, mai presus de toate aceste daruri, mai înalt și mai slăvit este Dăruitorul. În El este bucuria noastră cea mai înaltă și mai glorioasă. El este cu siguranță Dumnezeul sfânt, dar sfințenia Sa nu ne mai sperie; dimpotrivă, ne simțim bine doar în lumina acestei sfințenii. Ea este bucuria noastră.
Și acum întrebăm: cum s-a întâmplat acest lucru măreț, cum a devenit imposibilul posibil? Și răspunsul este: „prin Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am primit împăcarea”. Ceea ce întâiul Adam nu ar fi putut gusta niciodată în vinovăția sa a devenit acum, în ultimul Adam, partea tuturor celor care erau odinioară „copii ai mâniei, ca și ceilalți”. Domnul Însuși le-a spus ucenicilor Săi în noaptea dinaintea patimilor și a morții Sale: „Acum este preamărit Fiul Omului, și Dumnezeu este preamărit în El”. Așa s-a întâmplat, lucrarea este împlinită, iar rezultatele ei sunt ale noastre pentru veșnicie.
R. Brockhaus
Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ.
Apocalipsa 3.10
„Fără teamă în timpul sfârșitului”
Am întâlnit odată doi băieți care purtau tricouri pe care erau imprimate cuvintele: „Fără teamă în timpul sfârșitului”. I-am abordat imediat: „Salut, băieți! Ce text este imprimat pe tricourile voastre? Știți ce înseamnă?”. — „Nu, nu știm, așa le-am cumpărat”.
Ce înseamnă „fără teamă în timpul sfârșitului”? Mulți oameni se tem și simt că lucrurile nu mai pot continua așa mult timp. Peste tot sunt catastrofe, apar schimbări climatice, domnește teroarea, sunt crize financiare, șomaj în rândul tinerilor, sărăcie în rândul vârstnicilor – haos în multe domenii.
Cine citește cu atenție Biblia poate găsi o serie de indicii cu privire la faptul că timpul de har în care trăim se apropie de sfârșit și se va încheia cu un eveniment deosebit, când cei credincioși vor fi răpiți la cer.
După aceea, pe pământ va urma o perioadă de judecăți cum nu au mai fost niciodată. Este vorba despre „necazul cel mare”, cum îl numește Biblia. Toți cei care s-au întors la Dumnezeu, care și-au recunoscut vina păcatelor lor și care au crezut în Isus Hristos ca Mântuitor al lor nu vor avea parte de acest timp groaznic, pentru că vor fi luați înainte la El în slavă. Ei se știu adăpostiți în harul lui Dumnezeu, în mâna Domnului Isus și de aceea pot trăi, într-adevăr, „fără teamă în timpul sfârșitului”.
Citirea Bibliei: Isaia 1.18-31 · Fapte 20.28-38
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU O LUA ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„…El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara…” (Psalmul 37:34)
Când Dumnezeu îți face o promisiune sau îți dă o viziune în viață, e ca și cu o sămânță – are nevoie de timp să prindă rădăcină ca să poată da rod. Sau precum nașterea unui copil. Mai întâi sămânța, apoi sarcina, apoi dezvoltarea din pântece și în cele din urmă, ziua nașterii. Ce fac părinții în tot acest timp? Se pregătesc! Se pregătesc pentru provocările și responsabilitățile de părinte. Poate crezi că ești pregătit, însă Dumnezeu știe când ești pregătit. Deși a fost uns ca împărat, David a trebuit să aștepte 7 ani până când Dumnezeu l-a înlăturat pe Saul de pe tron. În toți acești ani, el a învățat lecții prețioase. Iată una dintre ele: „Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.” (Psalmul 37:34)
Trebuie să înveți care este diferența dintre ceea ce poți face tu și ceea ce poate face Dumnezeu. Persoanele nechibzuite acționează în mod pripit! Dacă nu dorești să-ți asumi riscul de a întârzia împlinirea planului divin pentru viața ta, nu o lua înaintea lui Dumnezeu! „Este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă… dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (Habacuc 2:3) Tot ce face Dumnezeu este printr-o hotărâre. Și hotărârea este un fapt care a fost deja stabilit. Dumnezeu a programat un moment în care să aibă loc două lucruri în viața ta: promisiunea Sa și viziunea ta. Și simți o pace extraordinară când știi că nimic din ce poate face vrăjmașul nu poate pune stăpânire pe acestea două. Așa că, atunci când îți pierzi răbdarea, rostește aceste cuvinte și crede-le: „Viața mea nu se poate sfârși fără ca lucrurile acestea să se întâmple! Dumnezeu a zis, și El le va împlini!”
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 7:20-43
Ştefan fusese acuzat că rostise „cuvinte de hulă împotriva lui Moise” (cap. 6.11). Vedem însă, din contră, cu ce veneraţie deosebită vorbeşte el despre acest patriarh! Frumuseţea pe care Dumnezeu o vedea în acel copil încă de la naştere (v. 20), mai târziu puterea lui în cuvinte şi în fapte (v. 22), dragostea pentru fraţii lui care l–a îndemnat să-i cerceteze (v. 23), incapacitatea de a fi înţeles, cu care este întâmpinat din partea lor când a vrut să-i elibereze (v. 25,35) sunt tot atâtea trăsături care ar fi trebuit să poarte privirea poporului spre Mântuitorul pe care L-au respins.
De altfel, însuşi Moise vestise venirea Sa, îndemnându–i să asculte de El (v. 37). Şi Petru, înainte de Ştefan, citase deja Deuteronom 18.15 în cuvântarea sa din cap. 3.22. Dublă mărturie despre împlinirea Scripturilor! Poporul însă s–a arătat nesupus şi idolatru încă de la începutul istoriei sale şi, în pofida celor mai mari dovezi de dragoste şi de răbdare din partea lui Dumnezeu, caracterul său natural nu s-a schimbat. Aşa sunt şi sărmanele noastre inimi. Cât de departe ne–am putea întoarce printre amintiri, chiar până în frageda noastră pruncie, vom regăsi neascultarea şi pofta. Numai puterea lui Dumnezeu a putut să ne dea o altă natură.
Mana Zilnica 