23 Ianuarie 2022
Să jupoaie arderea-de-tot și s-o taie în bucăți. Și fiii preotului Aaron să pună foc pe altar și să așeze lemne pe foc.
Levitic 1.6,7
Arderea-de-tot (4) – Preoți, nu doar păcătoși
Aceasta era o poziție înaltă pentru familia preoțească. Arderea-de-tot era oferită în întregime lui Dumnezeu și era arsă în întregime pe altar. Omul nu avea nicio parte din ea, însă fiii preotului Aaron, ei înșiși fiind preoți, sunt văzuți aici stând în jurul altarului lui Dumnezeu, pentru a privi cum flăcările unei jertfe plăcute se înalță către El, împreună cu o mireasmă plăcută. Aceasta este o poziție înaltă, o părtășie înaltă, o slujbă preoțească înaltă, o imagine izbitoare a Adunării în părtășia ei cu Dumnezeu, cu privire la împlinirea perfectă a voii Lui prin moartea lui Hristos.
Ca și păcătoși convinși, noi privim către crucea Domnului nostru Isus Hristos și vedem acolo rezolvarea oricărei nevoi a noastre. Crucea, în acest aspect al ei, oferă o pace perfectă conștiinței. Însă, ca preoți, ca închinători curățiți și ca membri ai familiei preoțești, putem privi crucea într-o altă lumină, anume ca fiind apogeul hotărârii sfinte a lui Hristos de a împlini voia Tatălui chiar până în moarte. Ca păcătoși convinși, noi stăm înaintea altarului de aramă și găsim pacea prin sângele ispășirii, însă, ca preoți, stăm acolo pentru a privi și a admira perfecțiunea acelei arderi-de-tot – perfecta dedicare și prezentare pentru Dumnezeu a Celui lipsit de orice pată.
Am avea o înțelegere cu totul imperfectă a tainei crucii dacă am vedea în ea numai ceea ce împlinește nevoia păcătosului. Există adâncimi în această taină pe care doar ochiul lui Dumnezeu le poate pătrunde. De aceea este important să vedem că, atunci când Duhul Sfânt ne oferă o imagine asupra crucii, aceasta este, în primul rând, una care pune în evidență aspectul ei cu privire la Dumnezeu. Acest lucru este suficient pentru a ne învăța că există înălțimi și adâncimi ale învățăturii cu privire la cruce pe care niciun om nu le poate atinge vreodată.
C. H. Mackintosh
De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.
Matei 27.45
Suferințele din întunericul de la cruce
În cele trei ore de întuneric de la cruce, Domnul Isus a fost pedepsit de Dumnezeul cel sfânt pentru vina altora. Noi nu înțelegem ce a însemnat pentru Mântuitorul cel sfânt și curat să îndure mânia lui Dumnezeu asupra păcatului! Psalmii dau glas în repetate rânduri suferințelor nespuse din acele trei ore, dar noi nu le putem pătrunde cu adevărat: „M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întunecimi, în adâncuri. Mânia Ta mă apasă și mă năpădești cu toate valurile Tale” (Psalmul 88.6,7). Domnul Isus a simțit dezlănțuirea mâniei unui Dumnezeu sfânt care Îl lovea necruțător.
În durerea Sa, El a strigat la Dumnezeu, dar nu a primit niciun răspuns: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea mea, de cuvintele geamătului meu? Strig ziua, Dumnezeul meu, și nu-mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă” (Psalmul 22.1,2). Dumnezeu a trebuit să-Și întoarcă privirea de la Cel care purta păcatele și nu a putut să răspundă la strigătul Său, pentru că El este prea sfânt ca să vadă răul.
Astfel, Domnul Isus a suferit singur și nu a primit niciun cuvânt de mângâiere. Totuși, a îndurat până la capăt, până când prețul deplin pentru mântuirea noastră a fost plătit.
Să nu plecăm așa zoriți din fața acestui tablou al groazei: sunt suferințele Domnului, nespus de grele, pe care le-a suportat în locul nostru de bunăvoie!
Citirea Bibliei: Ezra 4.17-5.5 · Proverbe 5.15-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„ÎNȚEPĂTURA” LEGALISMULUI – Fundația S.E.E.R. România
„Mă tem ca… gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.” (2 Corinteni 11:3)
Ați auzit vreodată de furnica de catifea? Ea are un înveliș format din perișori mici și deși, în nuanțe de culori diferite, care la atingere pare moale și catifelat. Dar nu e decât o deghizare! De fapt, nici nu e o furnică, ci o viespe fără aripi și cu un ac lung. După ce-și injectează victima cu venin, femela își depune ouăle în corpurile lor inerte.
Ei bine, la fel este și „înțepătura” legalismului. Una din cele mai mari griji ale apostolului Pavel a fost ca bisericile, după ce au fost mântuite prin har, să nu se întoarcă din nou la trăirea după legea Vechiului Testament. El i-a avertizat constant că își fundamentează mântuirea și relația cu Dumnezeu pe propriile lor fapte. „Mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!” (2 Corinteni 11:3-4).
Un alt Isus!
Un alt duh!
O altă evanghelie!
Din nou Pavel avertizează: „Satana se preface într-un înger de lumină” (2 Corinteni 11:14). Da, lucrarea ta pentru Dumnezeu aici pe pământ determină răsplata pe care o vei primi în ceruri. Dar numai dacă te încrezi în lucrarea desăvârșită a lui Hristos vei ajunge în cer! Iar odată ajuns în cer, nimeni nu va putea spune: „Uite ce am făcut eu împreună cu Domnul Isus!”
Legalismul nu doar că te infectează, ci te și imobilizează. Pastorul scoțian Horatius Bonar a scris: „Pe o viață pe care care nu am trăit-o, pe o moarte pe care nu am experimentat-o… pe viața Altcuiva, pe moartea Altcuiva – mă bizui pentru veșnicia mea!”
Tu, cum te aperi de „înțepătura” legalismului? Rămânând dependent exclusiv de harul lui Dumnezeu, nu-i așa? Doamne, ajută-ne!
de Jean Koechlin
Psalmul 62
Acest frumos psalm compus de David nu s-a „născut” în urma unei împrejurări deosebite din viaţa sa, ceea ce pentru noi confirmă faptul că, „în toate timpurile” (v. 8), sufletul trebuie să se lase liniştit în grija lui Dumnezeu (numit aici de şapte ori) şi numai în El! Ce preţioase expresii ale încrederii găsim în versetele 1 şi 2 şi în versetele 5-8, dar, mai presus de toate, ce Obiect de nepreţuit al încrederii mele: Hristos, Stânca veacurilor, pe care se întemeiază deopotrivă mântuirea mea şi gloria mea (v. 7)! Dacă eu sunt pătruns de acest adevăr, atunci sunt în măsură să-i invit şi pe alţii să se încreadă în El (v. 8) şi, în acelaşi timp, să-i avertizez cu privire la faptul că orice alt sprijin este amăgitor. Într-adevăr, fie că sunt jos pe scara socială, fie că sunt sus, oamenii se fălesc cu aroganţa lor şi cu pretenţiile lor mincinoase. Puşi în cumpăna divină însă, ei vor fi găsiţi fără greutate: „mai puţin decât o suflare” (v. 9; comp. cu Daniel 5.27).
În ce ne priveşte pe noi, creştinii, să avem grijă să nu uităm cuvintele cu care se încheie versetul 10: „Când creşte bogăţia, nu vă lipiţi inima de ea”. Mulţi copii ai lui Dumnezeu, care au rămas credincioşi atât timp cât nu se puteau bizui decât pe Dumnezeu (v. 1), n-au rezistat la proba îmbogăţirii (comp. cu Psalmul 69.22). „Înşelăciunea bogăţiilor” a înăbuşit Cuvântul viu, făcându-l astfel să rămână fără rod (Matei 13.22).
Mana Zilnica 