Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Ianuarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să nu ne supunem cu mult mai mult Tatălui duhurilor și să trăim?
Evrei 12.9

Adevărata viață creștină decurge dintr-o înțelegere corectă a poziției noastre în raport cu Dumnezeu. Mai întâi, trebuie să învățăm să ascultăm. Termenul folosit în Noul Testament pentru „a asculta” înseamnă „a asculta de sub”. Dacă acceptăm că suntem sub Dumnezeu, atunci cu siguranță înțelegem că directivele Lui trebuie ascultate. După ce mai întâi L-am ascultat pe Hristos ca Mântuitor al nostru (Evrei 5.9), trebuie de asemenea să răspundem învățăturii creștine, „așa cum este, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 2.13). Cei care cu bună-știință nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie corectați (2 Tesaloniceni 3.14).

Apoi trebuie să învățăm să ne supunem. Acest cuvânt înseamnă „a te situa sub”. Supunerea este mai întâi în relație cu Dumnezeu, Tatăl nostru (Evrei 12.9). Dacă ne supunem Lui, vom fi gata să primim orice ne dă El. Vom înțelege că momentele dificile sunt ocazii pentru exercitarea disciplinei Sale, care ne ajută să creștem spiritual. Supunerea înseamnă de asemenea recunoașterea influențelor care vin de la Dumnezeu în viețile noastre. Pavel i-a îndemnat pe corinteni să se supună casei lui Ștefana, care era un slujitor devotat al Domnului (1 Corinteni 16.15,16). Cel mai clar mod de a arăta că Îi suntem supuși lui Dumnezeu este de a ne supune angajatorilor noștri, autorităților guvernamentale și celor cu autoritate spirituală în adunare. De două ori ni se spune să ne supunem altor credincioși, fără specificarea unor poziții de relație anume (Efeseni 5.21; 1 Petru 5.5).

În al treilea rând, trebuie să învățăm să fim răbdători sau „să rămânem sub”. Aici avem ideea de a îndura greutățile și de a nu încerca să ieșim de sub ele. Răbdarea este învățată cu adevărat doar prin necazuri (Romani 12.12). În mod natural, aceasta nu este o lecție plăcută, însă, din punct de vedere spiritual, ea este una extrem de profitabilă, fiindcă întotdeauna produce maturitate creștină (Iacov 1.4). Dorim să fim creștin mai puternici? Atunci să-L rugăm pe Domnul să ne ajute „să rămânem sub”.

S Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare… la vremea cuvenită.”
1 Timotei 2.5,6

Mărturia tailandezului

Un tailandez a povestit din viața de dinainte de a fi un creștin mântuit prin credința în Domnul Isus Hristos: „Când eram în religia budistă, mă simțeam parcă în mijlocul unui lac mare, cu apă adâncă, în care mă înecam fără să știu înota. Am ieșit a doua oară pentru a trage o gură de aer, când l-am văzut pe însuși Buddha stând pe malul apei. De departe l-am auzit strigând: Înoată, dă din mâini și din picioare, hai, vino la mal! Ajută-te singur! Disperat, am încercat să-l ascult, dar m-am cufundat pentru a treia oară. Când am ieșit la suprafață, L-am văzut pe Isus Hristos fugind către apă. Domnul nu S-a oprit pe mal, ci a sărit în apă, a venit până la mine și m-a salvat.”

Povestirea tailandezului ne poate ajuta să înțelegem că religia este o încercare omenească de îndreptare a vieții omului. Religia învață pe omul care se îneacă în mijlocul lacului că el trebuie să înoate, ca să se salveze. Lacul reprezintă marea de păcate; și marea este așa de întinsă și adâncă, încât nicio religie și niciun om nu se poate mântui pe sine. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că în marea Sa dragoste ne-a dăruit un Salvator unic și atotputernic, care prin jertfa Sa de pe cruce ne poate salva! „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Faptele Apostolilor 4.12).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ESTE IMPACTUL TĂU ASUPRA CELORLALȚI?

„Să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună”     (Romani 1:12)

     Avem tendința de a adopta atitudinile persoanelor care ne sunt cele mai apropiate. De aceea și apostolul Pavel a scris: „Să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună”. Persoanele îndoielnice primesc ceea ce așteaptă – la fel și credincioșii! Nu doar că e biblic să cauți planul lui Dumnezeu în fiecare situație, dar astfel reușești și să identifici oportunități pe care altfel le-ai rata. Când te uiți la oameni prin ochii lui Dumnezeu, ei se vor simți atrași de tine și vor fi deschiși în modul lor de a reacționa. E important acest lucru? Categoric! De ce? Pentru că deseori atitudinea ta îi va atinge înainte ca mesajul tău să facă lucrul acesta.

Consultantul pe probleme de management, Fred Smith, subliniază faptul că există două categorii de oameni în orice organizație: poluatorii și purificatorii. Cei ce poluează sunt precum coșurile care emană fum nociv tot timpul. Urăsc cerul senin și indiferent cât de clar este, ei găsesc o cale să-l întunece. Când cei din jurul lor le aspiră toxinele, se simt din ce în ce mai rău şi se îmbolnăvesc. Purificatorii, pe de altă parte, fac ca totul în jurul lor să fie mai bun. Nu contează cât de fetidă este atmosfera pe care o găsesc. Ei absorb vorbele toxice rostite de poluatori, la fel ca toți ceilalți, dar le filtrează înainte de a le transmite mai departe. Ceea ce este întunecat și negativ, devine proaspăt și limpede.

Din care categorie faci parte? După ce petreci timp cu oamenii, ei pleacă de lângă tine simțindu-se mai bine sau mai rău? Limpezești atmosfera, prin faptul că le oferi încurajare și o perspectivă nouă? Sau pleacă simțindu-se deprimați și descurajați? Uită-te atent azi cum reacționează oamenii când eşti prin preajmă și vei ști din care categorie faci parte!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Psalmul 107:23-43

Mulţi oameni nu se gândesc la Dumnezeu decât în momentul încercării. Trebuie atunci să se mai mire de ce le sunt trimise? Asemeni acestor marinari prinşi de furtună (v. 23-28), oamenii sunt uneori puşi în situaţii disperate (Luca 8:23). Dumnezeu vrea prin acestea să-i facă să conştientizeze totala lor neputinţă şi deşertăciunea întregii lor înţelepciuni (v. 27; Psalmul 108:12). Cu ce scop? Ca să-i determine să strige către El. Atât aşteaptă Domnul pentru a interveni. La glasul Său, valurile se potolesc (v. 29). Şi, în acelaşi timp, se linişteşte sufletul omului, când consimte să-I încredinţeze Domnului cârma pentru a fi condus în portul dorit! (v. 30).

Aceste căi ale lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului au câte un corespondent în viaţa celui credincios. Resursele terestre din care el se adăpa pot seca (v. 33; comp. cu 1 Împăraţi 17:7), însă, în acelaşi timp, Domnul îl va face să găsească apa vie în locul în care nu o căuta (v. 35; Exod 15:22-25). Ceea ce părea arid şi amar va deveni pentru suflet, cu siguranţă, un izvor de bucurie şi de putere. Cine este înţelept va lua seama la aceste lucruri şi va înţelege bunătăţile Domnului (v. 43). Să fim siguri că toate împrejurările noastre, atât cele dureroase cât şi cele plăcute, sunt distribuite prin bunătatea Lui care rămâne pentru totdeauna (comp. cu v. 1).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: