Mana Zilnica

31 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Îţi cunoşti chemarea?

Pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu. Romani 1:1

Chemarea noastră nu este în primul rând de a fi oameni sfinţi, ci de a fi vestitori ai Evangheliei lui Dumnezeu. Singurul lucru care este cu totul important este ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie trăită ca realitate permanentă. Realitatea nu este bunătatea umană sau sfinţenia sau cerul sau iadul, ci Răscumpărarea. Nevoia de a înţelege aceasta este nevoia vitală a lucrătorului creştin din zilele noastre. Ca lucrători, trebuie să ne obişnuim cu revelaţia că Răscumpărarea este singura Realitate. Sfinţenia personală este doar un efect, nu o cauză. Dacă ne bazăm credinţa pe bunătatea umană, pe efectul Răscumpărării, vom cădea atunci când va veni încercarea.

Pavel n-a spus că el s-a pus deoparte ci: „Când Dumnezeu… care m-a pus deoparte… a găsit cu cale…”. El n-a manifestat un interes hipersensibil cu privire la propriul său caracter. Cât timp ochii noştri sunt fixaţi asupra propriei noastre curaţii, nu ne vom apropia niciodată de realitatea Răscumpărării. Lucrătorii creştini ajung să cadă deoarece dorinţa lor este după propria lor curăţie, nu după Dumnezeu. ..Nu-mi cere să vin în contact cu realitatea aspră a Răscumpărării în numele murdăriei vieţii umane care mă înconjoară astăzi; tot ceea ce vreau este ca Dumnezeu să lucreze în mine pentru a mă face mai plăcut în proprii mei ochi.” A vorbi în felul acesta este un semn că realitatea Evangheliei lui Dumnezeu nu m-a atins încă; nu m-am predat total lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mă poate elibera cât timp nu mă interesează decât propriul meu caracter Pavel nu mai este preocupai de sine. ci este predat total lui Dumnezeu; el este pus deoparte de Dumnezeu pentru un singur lucru: să vestească Evanghelia lui Dumnezeu (cf. Romani 9:3).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” LUCA 5:10

Domnul Isus a binevoit să se urce în corabia lui Simon. Pentru ca să se poată răspândi Cuvântul Lui, El are nevoie de acela care va deveni robul Său. Munca noastră de toate zilele, ni se pare plictisitoare? Este pentru că am uitat că Domnul Isus poate să urce în corabia noastră şi să Se alăture nouă la munca noastră. Nu numai că El poate, dar El vrea înadevăr. El ar vrea să fie lângă noi ca să lumineze cu slava prezenţei Sale ceea ce a devenit pentru noi o rutină obositoare. Să-L lăsăm să urce în corabia noastră şi vom vedea de îndată diferenţa: că prezenţa Lui se va face simţită! O! prezenţa Lui scumpă! Ce schimbare ar aduce în vieţile noastre dacă, atunci când am vrea să facem ceva, fie cu gândul, fie cu vorba, fie cu fapta, am realiza că El este prezent, ne vede, ne aude şi cunoaşte chiar şi întocmirea gândurilor noastre. Cât de cu grijă am fi de a nu-L jena sau supăra cu atitudinea noastră! De câte greşeli şi păcate am fi scutiţi şi cât rău am putea evita! Adeseori uităm, nu numai de prezenţa Lui, dar chiar şi faptul că noi suntem în El şi că El este în noi (loan 14:20). Dar, orice am face, având simţământul prezenţei Lui, va primi pecetea binecuvântării Lui. Domnul îl pune pe Petru la încercare şi-l face să mărturisească lipsa lui de izbândă. „Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic”. Să-I mărturisim şi noi lipsa noastră de succes în viaţa spirituală, învăţând să aruncăm mrejile la cuvântul Lui. Aici este secretul puterii şi al succesului, în loc de a ne mai încrede în puterile noastre şi în eforturile pe care le-am făcut până acum, vom fi inspiraţi prin autoritatea Cuvântului Său şi atunci, până şi gândurile noastre vor fi făcute roabe „…ascultării de Hristos”. Când Domnul Isus şi Cuvântul Lui iau comanda vieţii şi a slujbei noastre pentru El, urmează o schimbare fundamentală. Ce a fost mort este reînsufleţit, ce a fost neroditor devine plin de roade, descurajarea face loc unei depline nădejdi; ce părea imposibil devine posibil. Barca vieţii noastre devine o platfomă de unde dumnezeiescul nostru Stăpân îşi va putea proclama lucrarea minunată a iubirii Lui arătată la cruce. Când nu va mai fi în noi nici o căutare a slavei personale şi când toată încrederea în firea noastră va fi înlăturată, vom fi în situaţia în care Domnul să poată să ne spună şi nouă: „De acum încolo…” El ne aşteaptă pe malul lacului Ghenezaret ca să intre cu adevărat în corabia vieţii noastre, cu El la cârmă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.” Ps. 50:15

Sunt multe necazuri pe pământ şi mulţi oameni procedează conform sfatului din versetul de mai sus. În ziua necazului aceştia caută cauza necazului la cei din jurul lor, şi nicidecum la ei înşişi, şi nu cheamă în ajutor Numele Lui Dumnzeu. Cât de bine ar fi în multe familii, dacă părinţii ar duce necazurile înaintea Lui Dumnezeu, aşteptând ajutorul de la El, în loc să înjure, sau să învinuiască pe şeful lor. Nu suntem feriţi de necazuri, dar ferice de cei de cei ce procedează cum ne arată versetul de mai sus! Ei pot experimenta că Domnul îi scapă din orice necaz. El vine în ajutorul tuturor acelora care doresc acest lucru. „Cheamă-Mă în ziua necazului” este îndemnul Domnului către noi. Sunt oameni care în boală, sau în greutăţile lor cheamă în ajutor pe Dumnezeu, dar odată ajutorul venit, ei uită sa-L slăvească pe Domnul, continuând viaţa lor veche. Câtă deosebire între aceştia şi cei care pot aduce toate problemele lor mari şi mici înaintea Lui Dumnezeu, aşteptând în toate împrejurările ajutorul de la El şi slăvindu-L prin acordul lor în privinţa rezolvării. Tatăl nostru iubitor nu îngăduie nimic întâmplător în viaţa noastră, toate sunt cu un scop anume. Dacă avem ocazia să experimentăm ajutorul Său în necazul nostru, aceasta ne dă mereu mai mult curaj pentu a ne încrede în El copilăreşte.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU TE ASCULTĂ TOTDEAUNA

Dumnezeul meu mă va asculta. Mica 7.7

Prietenii ne pot fi necredincioşi, dar Domnul nu va părăsi niciodată sufletul sincer; din contra, El îi va asculta dorinţele. Prorocul ne spune: „Nu crede niciodată pe prietenul tău cel mai intim şi păzeşte-te de a deschide gura înaintea aceluia care se odihneşte la sânul tău”. Vrăjmaşii omului sunt aceia din casa lui. Este un lucru trist; dar chiar dacă am fi în
această situaţie, Prietenul nostru ceresc rămâne credincios şi îi putem spune toate greutăţile noastre. Înţelepciunea noastră este să ne îndreptăm spre Domnul, şi nu să ne luăm la certa cu oamenii. Dacă cei aproape dintre ai noştri nu iau seama la chemările noastre, să ne aşteptăm la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne va asculta. El ne va asculta cu atât mai mult cu cât vom întâlni mai multă rea voinţă, şi în curând vom putea striga: „Nu te bucura, duşmana mea, de mine”. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, El poate să ne asculte; pentru că este Dumnezeul dragostei, El vrea să ne asculte; pentru că este Dumnezeul legământului, El se obligă să ne asculte. Dacă fiecare dintre noi îl putem numi „Dumnezeul meu”, putem cu o siguranţă deplină să adăugam: „Dumnezeul meu mă va asculta”. Deci, vino tu a cărui inimă sângerează astăzi, spune suferinţa ta Dumnezeului cel Veşnic, încredinţat că El te ascultă. Sa mergem să îngenunchem cu toţii înaintea Lui, repetând în adâncul inimii noastre: „Dumnezeul meu mă va asculta”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept! Psalmul 5.3

„Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”, spune un proverb popular. Cât de preţioase sunt orele de dimineaţă pentru cel credincios, care simte nevoia să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Chiar David a recunoscut şi a experimentat valoarea acestor ore de dimineaţă. Clipele de linişte ale orelor de dimineaţă înaintea Domnului, înainte de a începe zarva zilei, sunt un nesecat izvor de putere şi binecuvântare, de călăuză sigură pentru drumul nostru din ziua întreagă. Dacă ne înălţăm dimineaţa inima către Dumnezeu, căutând în rugăciune faţa Lui, punând înaintea Lui toate nevoile noastre, citind Cuvântul Lui şi cugetând în rugăciune asupra celor citite, atunci începem şi noi lucrările zilei noastre într-o stare bună şi nedespărţiţi de Domnul. Dacă ne-am pus în zorii zilei nădejdea în El pentru toate lucrurile, atunci putem în odihnă şi deplină linişte să ne bizuim pe El şi pe sprijinul Lui. Dacă îl privim, dacă nădăjduim în El, negreşit îşi va coborî privirea cu îndurare spre noi şi ne va călăuzi în dragoste şi în har în toate căile noastre. În legătură cu Domnul, povara zilei va deveni mai uşoară. Aducând prin credinţă toate îngrijorările la El, vom primi în acelaşi timp asigurarea, că Domnul Isus ne va purta de grijă.Zorii zilei este timpul cel mai potrivit să ai legătură cu Dumnezeu, deoarece inima noastră nu este încă plină de greutăţi, iar liniştea casei te învăluie. Ar fi bine ca noi toţi să cunoaştem şi să preţuim aceste fericite ore de dimineaţă în legătură cu Domnul! „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută în zori mă vor găsi”, spune sfântul Cuvânt a lui Dumnezeu. Rugăciunea să fie CHEIA zilei şi LACĂTUL nopţii! „Lasă-mă să aud în zori bunătatea Ta căci mă încred în Tine!”

Veghează-n zori, când ziua iar zâmbeşte

Când totul este iar înviorat.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, căile Tale sunt ca Tine – desăvârşite; căile mele sunt ca mine -nedesăvârşite. Atinge-mă şi fă-mă să mă identific în mod real cu gândul Tău şi cu căile Tale pentru această zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” Romani 8:37

Cu ani în urmă statul Israel a emis un timbru în memoria celor care au murit în război. Timbrul ilustrează un soldat israelian cu cască şi Tallit (şal de rugăciune). Poate oare puterea rugăciunii fi mai clar simbolizată? Probabil că nu. Cel ce se roagă, se luptă şi cel ce se luptă, se roagă. Fără rugăciune, lupta credinţei noastre se năruie ca un castel de nisip. Dacă rugăciunile tale nu ţin pasul cu lupta pe care trebuie să o duci, cu siguranţă vei fi strivit. Doare când vestim Cuvântul lui Dumnezeu fară a ne pune pe genunchi. Toţi copiii lui Dumnezeu sunt împăraţi şi preoţi, dar, din păcate, cei care ar trebui să dovedească regalitatea şi preoţia în slujba şi în viaţa lor sunt deseori lipsiţi de influenţă spirituală. Îmi este teamă că, în lucrul nostru pentru Domnul, de multe ori există pornirea josnică şi exclusiv profitoare a unui manager. În rugăciune oricine are ceva de spus în împărăţia lui Dumnezeu şi îl slujeşte în primul rând pe Cristos, apoi pe fraţii de credinţă. De aceea, roagă-te! Roagă-te chiar în momentul în care te simţi copleşit de situaţia ta mizerabilă, de eşecurile tale, căci este scris: «In ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul» (Psalm 138:3).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul, neprihănirea noastră. Ieremia 23:6.

Un creştin va avea întotdeauna linişte, pace, fericire şi bucurie gândindu-se la neprihănirea perfectă a lui Christos. Cât de des sunt însă sfinţii lui Dumnezeu trişti şi dezamăgiţi! Nu cred că ar trebui să fie aşa. Nu cred că ar fi aşa dacă şi-ar vedea perfecţiunea în Christos. Unii vorbesc întotdeauna despre corupţie, răutatea inimii şi pornirea înnăscută către păcat. Aceste lucruri sunt adevărate, dar de ce să nu mergi un pas mai departe şi să-ţi aminteşti că eşti „desăvârşit în Christos” (Coloseni 1:28)? Nu-i de mirare că cei care trăiesc în păcat sunt nefericiţi, dar noi, pentru care „Isus Christos a fost făcut neprihănire” trebuie să fim veseli Chiar dacă nenorocirile mă asaltează şi Satan mă atacă, chiar dacă mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le experimentez înainte de a ajunge în ceruri, lucrurile acestea sunt fâcute. pentru mine în legământul divin al harului. Nimic nu lipseşte în Domnul meu! Christos a făcut totul! Pe cruce, El a Spus „s-a sfârşit” (Ioan 19:30), şi dacă s-a sfârşit sunt desăvârşit în El şi pot să mă bucur „cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). „Nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Christos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă” (Filipeni 3:9). Nu vei găsi în partea aceasta a cerului un popor mai sfânt decât aceia care au primit în inimile lor doctrina neprihănirii lui Christos. Când credinciosul spune „trăiesc numai prin Christos. Mă încred în El ca să fiu mântuit şi cred că, deşi nevrednic, sunt salvat în Isus”, gândurile următoare se ridică ca un motiv de recunoştinţă: „să nu trăiesc eu pentru Christos? Să nu-L iubesc şi să nu-L slujesc, văzând că sunt salvat prin meritele Sale? „Dragostea lui Isus ne constrânge… pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Isus Christos, care a murit şi a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14-15). Dacă suntem salvaţi prin neprihănire atribuită, vom împărţi neprihănire.

Seara

„Abimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuşi.” 2 Samuel 18:23

Alergatul nu este totul. Drumul pe care îl alegem este şi el important. Un alergător rapid care aleargă pe un drum în pantă va fi întrecut de unul mai lent, dar care aleargă pe drum drept Cum este călătoria mea spirituală? Alerg pe dealurile propriilor mele fapte şi în văile hotărârilor mele, sau alerg pe drumul drept „crede şi trăieşte” (vezi Ioan 20:31)? Ce binecuvântare este să-L aştepţi pe Domnul în credinţă! Sufletul aleargă fără să obosească şi umblă fără să ostenească atunci când alege drumul credinţei. Isus Christos este calea vieţii, şi El este o cale: dreaptă, uşoară şi lină pentru paşii împiedicaţi şi tremurători ai păcătosului slăbit. Sunt pe cărarea Lui, sau alerg după alt drum, înşelat de filosofii false şi religii mincinoase? Am citit despre „calea cea sfântă” pe care „cei care vor merge, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35:8). Am fost scăpat de mândrie şi adus ca un copil la sângele lui Christos? Dacă da, prin harul lui Dumnezeu voi întrece orice alt alergător, fie el cât de puternic, care a ales alt drum. Adevărul acesta mă va ajuta zi de zi în nevoie şi griji. Cel mai înţelept pas pe care îl pot face este să mă îndrept spre Dumnezeu de îndată, fără să mai hoinăresc încoace şi încolo. El îmi cunoaşte nevoile şi mă poate ajuta. Spre cine altcineva să mă îndrept în rugăciune? „Cel mai bun alergător este cel care merge drept la ţintă”. Nu trebuie să mă încurc cu servitorii ci să merg ţintă la Stăpân. Citind pasajul acesta, m-am gândit că, dacă oamenii aleargă unul spre altul mânaţi de interese vremelnice, eu trebuie să alerg spre premiul cel mare. Doamne, ajută-mă să-mi „încing coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Christos Isus” (Filipeni 3:14).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dacă dă El pace …” Iov 34:29

El dă pace în mijlocul furtunii. În timp ce navigăm pe lac cu El, departe de uscat, pe îndepărtate adâncimi, deodată, sub cerul nopţii, se stârneşte o furtună puternică. Pământul şi iadul parcă s-au mobilizat împotriva noastră, şi fiecare val ameninţă să scufunde barca noastră. Atunci El Se trezeşte din somn şi mustră vântul şi valurile. El face semn cu mâna, anunţând încetarea furtunii furioase şi începutul liniştii odihnitoare. Glasul Lui se aude peste urletul vântului, printre odgoane, vele şi catarge, şi peste vuietul valurilor. „Taci! Fără gură!” (Marcu 4:39). Nu o poţi auzi? Şi dintr-odată s-a făcut o linişte mare. El dă pace – pace chiar atunci când ne pierdem puterea interioară şi orice ajutor omenesc. De multe ori El le înlătură pentru că ne bazăm prea mult pe ele. Suntem tentaţi să privim la bucuriile, plăcerile, pasiunile sau visurile noastre cu prea multă satisfacţie. Atunci, prin dragostea Lui îndurătoare, El le îndepărtează, lăsându-ne să distingem între ele şi El. El Se apropie şi şopteşte, asigurându-ne de prezenţa Lui şi aducând o pace infinită pentru a ne păzi inimile şi gândurile. El dă pace.

 

El dă pace. O, Frate mai mare,

Ale cărui picioare fără casă au trasat calea noastră de dureri,

Ale cărui mâini au născut povara necazurilor noastre,

Ca în pierderile noastre să putem găsi câştigul nostru.

 

Din toate darurile şi mângâierile Tale infinite,

Nu-Ţi cer decât atât: în toate momentele grele

Să aud glasul Tău prin tot tumultul care mă fură,

Şi să mă odihnesc în pace sub puterea lui liniştitoare.

 

Grijile nu mă pot tulbura dacă sufletul meu locuieşte

În atmosfera liniştită a credinţei, ale cărei zile sunt însorite;

Întristarea nu mă poate clătina dacă umblu alături de Tine,

Cu mâna mea în a Ta, pe calea întunecată.

 

Sunt mulţumit să ştiu că va veni o dimineaţă luminoasă

Când voi fi scăpat de toate umbrele;

Aştept senin răpirea din zorii acelei dimineţi –

Cine mă poate tulbura când Tu-mi trimiţi pacea Ta?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 32.1-22

Elifaz, Bildad şi Ţofar şi-au epuizat argumentele. La rândul său, Iov a tăcut! Acum intră în scenă o nouă persoană: Elihu, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu însuşi”. Prin gura sa urmează să vorbească Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.11).

Insuficienţa omului a fost pe deplin demonstrată. La Iov s-a manifestat incapacitatea de a face faţă încercărilor; la prietenii săi, deşertăciunea mângâierii omeneşti. De vreme ce „înţelepciunea pământească” s-a dovedit neputincioasă, „înţelepciunea de sus” urmează să se pronunţe prin intermediul lui Elihu (Iacov 3.14-17). Şi, în faţa acestui om mai tânăr decât ei, cei patru bătrâni vor rămâne umiliţi.

Elihu are simţul bunei-cuviinţe. A aşteptat cu răbdare sfârşitul cuvântărilor precedente. Tinerii trebuie în special să ştie să asculte. Aceasta este primul semn al înţelepciunii (Iacov 1.19). Cunoştinţa şi experienţa celor mai bătrâni sunt, în general, mai bogate decât ale lor! Este apoi un semn simplu al politeţii.

Totuşi, aceste considerente nu-l împiedică pe Elihu să fie umplut de o dreaptă mânie. Gloria lui Dumnezeu fusese pusă sub semnul întrebării de către Iov şi de către însoţitorii acestuia, iar omul credincios al lui Dumnezeu nu-i poate trata cu blândeţe. El nici nu-i va flata, nici nu-i va părtini: două pericole care ne ameninţă şi pe noi întotdeauna (v. 21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

 

SLUJIND DIN TOATĂ INIMA

„Cînd mîinile sint leneşe, se lasă grinda şi cînd se lenevesc mîinile plouă în casă.” Eclesiastul 10:18

Text: Proverbele 24:30-34

Unele din cele mai mari realizări ale umanităţii ne-au parvenit de la oameni care au considerat că nici un sacrificiu nu e prea mare şi nici un efort prea greu pentru atingerea ţelului propus. Edward Gibbon a cheltuit 26 de ani din viaţă pentru a scrie „Istoria declinului şi căderii Imperiului Roman.” Noah Webster a lucrat cu migală 36 de ani pînă a dus la faza de tipărire prima ediţie a dicţionarului său. Se spune despre oratorul roman Cicero, că a făcut exerciţii de oratorie în faţa prietenilor săi zilnic timp de 30 de ani, înainte de-a vorbi în public. Ce tenacitate! Ce perseverenţă! Acum să ne gîndim cîtă energie investim noi în lucrarea Dom-
nului. Comparaţia va fi destul de jenantă. Ar trebui să ne determine cel puţin, să ne cercetăm inima, punîndu-ne cîteva întrebări. „De ce lucrarea noastră pentru Cristos este făcută uneori cu o jumătate de inimă? De ce unii oameni care urmăresc numai scopuri pămînteşti ne fac de ruşine prin răbdarea şi perseverenţa lor? Să ne gîndim numai ce se întîmplă atunci cînd luăm slujirea noastră foarte uşor. Un diacon îşi neglijează responsabilităţile, şi interesul altora este în declin. Dascălul de la şcoala duminicală nu se pregăteşte îndeajuns, şi Biserica nu va mai răspunde la această activitate. Un membru credincios al Bisericii nu continuă cu credin-
cioşie viaţa de rugăciune, şi nu e de mirare că nu mai sînt răspunsuri la rugăciuni”.

Apostolul Pavel ne dă o definiţie clară a datoriei noastre, atunci cînd spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Slujirea lui Cristos trebuie să fie marcată de efortul perseverent, şi susţinută de rugăciune. Aceasta înseamnă să slujeşti din toată inima! -P.R.V.

Credincios mereu să-I fiu lui Isus.

Credinţa ce-o declar s-o reînnoiesc,

Şi-n orice zi să-ntreb supus:

Ce-ai vrea, Doamne, să înfăptuiesc?    – Pangborn

Unii creştini nu fac nimic, dar nu există nici un creştin care să n-aibă nimic de făcut,

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„BUNICUŢA BRAND” (2)

„Căci vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)

Iată continuarea istoriei lui Evelyn. La vârsta de şaptezeci de ani, a primit înştiinţare de la sediul misiunii că nu-i vor mai da încă un mandat de cinci ani. Ea însă a avut atitudinea lui Caleb „căci vom fi biruitori!” Au făcut o masă pentru a sărbători timpul ei petrecut în India şi toţi cei prezenţi au aplaudat-o. „Călătorie plăcută spre casă!” au spus cu toţii. „Vă voi spune un mic secret”, a anunţat ea. „Nu mă întorc acasă. Rămân în India”. Evelyn avea o cocioabă construită din materiale pe care şi le-a procurat de pe unde-a putut. Apoi, a cumpărat un ponei pentru a cutreiera munţii şi această septuagenară călătorea dintr-un sat în altul călare pentru a le spune oamenilor despre Isus. A făcut lucrul acesta timp de cinci ani pe cont propriu. Într-o zi, la şaptezeci şi cinci de ani, a căzut şi şi-a rupt şoldul. Fiul ei, Paul Brand, eminentul doctor i-a spus: „Mamă, ai parcurs un drum onorabil. Dumnezeu te-a folosit. A sosit vremea să renunţi. Te poţi întoarce acasă”. Ea a răspuns: „Nu mă întorc acasă”. A petrecut alţi optsprezece ani călătorind dintr-un sat în altul călare pe cal. Căderile, contuziile, bolile şi vârsta nu au putut-o opri. În cele din urmă, când a atins nouăzeci şi trei de ani, nu a mai putut călări. Aşa că, oamenii din aceste sate – întrucât o iubeau foarte mult pe bunicuţa Brand – au pus-o pe o targă şi au purtat-o dintr-un sat în altul. A mai trăit încă doi ani pe care i-a dăruit, dusă pe targă, pentru a-i ajuta pe cei mai săraci dintre săraci. A murit, dar nu s-a pensionat. Doar şi-a sfârşit alergarea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 

 „Isus, știind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins.” Ioan 13:3,4

Mâinile Domnului Isus – Mâini competente

În meditația precedentă am privit la mâinile puternice ale Domnului Isus, în care oile Sale sunt în siguranță. Niciuna dintre ele nu va pieri. Astăzi ne vom ocupa de un subiect oarecum asemănător: Dumnezeu va așeza toate lucrurile în mâinile competente ale lui Hristos. Este scris că Tatăl a dat toate lucrurile în mâinile Fiului (Ioan 3.35; 13.3). Toată autoritatea în cer și pe pământ Îi este dată, „fiindu-I supuși îngeri și autorități și puteri” (1 Petru 3.22). La împlinirea timpurilor, toate lucrurile din cer și de pe pământ vor fi puse sub autoritatea Sa, ca și Cap (Efeseni 1.10). Mâinile Sale sunt competente pentru a administra veacul viitor.

Toate acestea sunt în acord cu profeția lui Isaia cu privire la Mesia, care spune că „plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui” (Isaia 53.10). Voia și planul lui Dumnezeu vor fi împlinite prin mâinile lui Hristos. Cât de prețios este faptul că, deși mâinile Lui țin toate lucrurile mărețe revelate în profeție, guvernarea lumii viitoare, lucrurile din sfera cerească și cele de pe pământ, ele se ocupă și de cele mai mici detalii legate de viețile noastre.

Privindu-L în camera de sus, în noaptea când a fost vândut, cum spală picioarele ucenicilor, învățăm că toate căile noastre sunt în mâinile Sale. Această scenă este o imagine a lucrării Lui actuale, pe care o face pentru a ne restabili și a ne curăți de întinarea provocată de mersul nostru prin această lume rea. Toate căile și mișcările noastre în această lume sunt în mâinile Sale pline de har, pentru curățire și pentru restabilire. Dacă pierdem comuniunea cu Dumnezeu din cauza păcatului, Hristos ne spală picioarele și ne restabilește prin Cuvântul Său. Fiecare pas pe calea noastră este în mâinile Sale competente, până când vom ajunge acasă, în cer.

B Reynolds

 
 

Sămânţa Bună

 

„Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Evrei 10:7

În Hristos

În Epistola către Evrei ne este arătat faptul că nenumăratele jertfe din timpul Vechiului Testament nu-l puteau împuternici pe niciun om să pășească înaintea lui Dumnezeu cu o conștiință curată: „Se aduc daruri și jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui”. Aceste jertfe, care se aduceau neîncetat în fiecare an, aminteau de păcate, dar nu puteau niciodată să-l facă desăvârșit pe cel ce se apropia de Dumnezeu. Era deci necesară o altă jertfă. Astfel a venit Domnul Isus pe acest pământ. El a devenit Om adevărat, dar fără păcat. Prin viața Lui de ascultare L-a glorificat pe Dumnezeu. Hristos a dorit să fa-că numai voia lui Dumnezeu. Când Și-a jertfit viața pe cruce, a corespuns în totul cerințelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a exprimat satisfacția deplină cu privire la jertfa Fiului Său prin faptul că L-a înviat a treia zi.

Cel care se bazează în credință pe această jertfă, este îndreptățit să se apropie de Dumnezeu cu o conștiință curată. Dumnezeu ne-a grațiat și ne-a făcut plăcuți în Hristos. Pe baza acestei lucrări minunate a Domnului, credinciosul poate păși înaintea lui Dumnezeu cu laudele sale. Iar cel care încă nu L-a primit pe Isus ca Mântuitor, o poate face chiar acum, și astfel va fi și el îndreptățit prin Hristos.

30 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Dilema ascultării

„Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.” 1 Samuel 3:15

Rareori ne vorbeşte Dumnezeu într-un mod care ne uimeşte; de obicei, El ne vorbeşte în aşa fel, încât putem cu uşurinţă să înţelegem greşit, şi atunci spunem: „Mă întreb dacă este acesta glasul lui Dumnezeu?” Isaia a spus că Dumnezeu i-a vorbii „cu mână tare”. adică prin presiunea împrejurărilor. Dumnezeu vorbeşte prin tot ceea ce atinge vieţile noastre. Vedem noi mâna Lui sau punem totul pe scama întâmplării?

Obişnuieşte-te să spui: „Vorbeşte. Doamne!” şi viaţa ta va deveni o adevărată aventură. De fiecare dată când împrejurările te presează, spune: „Vorbeşte, Doamne!” şi fă-ţi timp să asculţi. Pedeapsa este mai mult decât un mijloc de disciplinare, ea este menită să te ducă în situaţia de-a spune: „Vorbeşte, Doamne!” Aminteşte-ţi când ţi-a vorbit Dumnezeu. Ai uitat ce ţi-a spus? Era din Luca 11:13 sau era I Tesaloniceni 5:23? Pe măsură ce ascultăm, urechile noastre devin sensibile şi, întocmai ca Isus, Îl vom auzi pe Dumnezeu tot timpul.

Trebuie să-i spun acelui „Eli” al meu ce mi-a arătat Dumnezeu? Aici apare dilema ascultării. Suntem neascultători faţă de Dumnezeu dacă devenim „o providenţă amatoare” – „trebuie să-l apăr pe «Eli»”, pe cei mai buni oameni pe care-i cunoaştem. Dumnezeu nu i-a spus lui Samuel să-i spună lui Eli; el trebuia să decidă singur lucrul acesta. Chemarea pe care ţi-a adresat-o Dumnezeu îl poate răni pe „Eli” al tău; dar, dacă încerci să previi suferinţa din viaţa celuilalt, aceasta se va dovedi un obstacol între sufletul tău şi Dumnezeu. Dacă previi ..tăierea mâinii drepte” sau „scoaterea ochiului”, o faci pe riscul tău.

Nu cere niciodată sfatul altuia cu privire la un lucru pe care trebuie să-l hotărăşti tu singur înaintea lui Dumnezeu. Dacă ceri sfaturi, aproape întotdeauna vei lua partea lui Satan. „îndată n-am stat de vorbă cu carnea şi sângele” (Galateni 1:17. KJV).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Aplecându-Se spre ea, a certat febra şi febra a lăsat-o.” LUCA 4:39

Orice febră este o dovadă de boală; dar aici, febra are un înţeles spiritual. Vrăjmaşului îi place să introducă în lucrul credinciosului febra care face ca activitatea sa să fie agitată şi penibilă pentru alţii şi obositoare şi epuizantă pentru el însuşi. în câte cămine creştine este „febră” nu numai din pricina unei soacre! Oarecare membru din familie care se agită şi se nelinişteşte ca Mana, este deajuns. O! Aceste nelinişti care ne încreţesc fruntea şi ne ascund faţa Domnului, agitaţia aceasta care aduce un duh de dezbinare şi de suferinţă, cât de penibile sunt!

Domnul Isus cunoaşte dorinţa noastră de a-I sluji şi de a împlini bine lucrul pentru EI; şi totuş dacă avem o râvnă înfierbântată, firească, legalistă El nu va putea să fie de acord cu slujba noastră. Vrăjmaşul o ştie şi fără-ndoială pentru aceasta ne împinge la agitaţie. Cum îşi face „febra” aceasta jocul în viaţa slujitorilor Lui tineri sau în vârstă! Poate că el este pe cale de a înteţi în noi dorinţa de a juca un rol, sau poate ne-a împins să ne comparăm cu alţii, voind să-i depăşim… sau poate suntem concentraţi asupra noastră şi iată că începe o „febră” de temeri, plângeri şi critici.

Dar Domnul este prezent. El doreşte să Se plece spre noi. El ia mâna care-I slujeşte, vede că este caldă şi fierbinte, mâna aceasta care ar vrea atât de mult să facă ceva pentru El, şi astfel El trece de la unul la altul certând „febra” şi făcându-ne apţi de a-I sluji cum vrea El. El ne vindecă de această fierbinţeală care nu vine de la Duhul Sfânt; dar numai dacă ne dăm seama de starea noastră El poate interveni. Atunci, când ne-am oprit şi-L putem asculta, Domnul Se pleacă asupra noastră şi porunceşte duhului de „febră” să ne părăsească.”Îndată, ea s-a ridicat şi I-a slujit”. Izbăviţi de orice agitaţie şi orice zel firesc, vom putea să-I slujim într-un nou fel de viaţă înoită de El. Numai din dragoste pentru El va putea decurge o slujire roditioare care să-I aducă cinste, uitându-ne definitiv pe noi înşine. Să nu ne aşteptăm la aprecieri şi laude de la oameni, căci atunci nu suntem într-o stare bună, ci, când suntem neînţeleşi, dispreţuiţi şi părăsiţi, ni’ s-a făcut harul să semănăm cu Domnul nostru Iubit.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu. Matei 5:8

Acestea sunt cuvintele Mântuitorului din cuvântarea de pe munte. Vedem că este scris în repetate rânduri : „Ferice de cei…” Deci numai cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu, aceşti oameni sunt fericiţi deja pe pământ. Mulţi creştini nu pot să creadă aceasta, spunând:” Păcătuieşti mereu în gândire, vorbe şi fapte, deci nu poţi avea o inimă curată aici pe pământ.” Cu astfel de vorbe Îl fac pe Dumnezeu mincinos, fără să-şi facă gândurile roabe ascultării de Hristos. Sunt oameni care slujesc credincioşi diavolului, înfometând pe cei flămânzi, şi împiedică pe cei însetaţi să bea. Săracii oameni! Ei vor trebui să secere odată, ceea ce au semănat. În Vechiul Tesatament putem vedea de cât sânge a fost nevoie şi câte mii de animale au fost jertfite pentru ca poporul Israel să fie împăcat cu Dumnezeu . Dar de când Mântuitorul Şi-a jertfit viaţa Lui şi Şi-a dat propriul trup pentru a fi osândit în locul nostru, toţi cei care acceptă mântuirea prin credinţă, pot avea o inimă curată. Dacă Mântuitorul locuieşte în inima unui om, atunci este sigur că păcatul nu mai locuieşte în omul acela. Păcatul şi nelegiuirea separă pe om de Dumnezeu. Dacă ne pocăim(ne întoarcem la Dumnezeu) şi rupem astfel legăturile cu păcatul, primind Duhul Sfânt, ne putem bucura de această realitate. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”, căci El a curăţit inimile lor prin credinţă.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O GARDĂ CEREASCĂ

„Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Geneza 28.15

Avem să plecăm la drum şi avem nevoie pentru aceasta de un har special? Iată unul foarte preţios: starea de faţă şi păzirea lui Dumnezeu. În tot locul avem nevoie şi de una şi de alta,
şi le vom avea dacă suntem conduşi de datorie, şi nu doar de propria noastră fantezie. Pentru ce să privim plecarea noastră într-altă parte ca o tristă obligaţie, când voia lui Dumnezeu, este cea care ne cheamă acolo? În toate ţările, credinciosul este străin şi călător, şi în toate ţinuturile Domnul va fi adăpostul Sau, aşa cum El a fost pentru toţi sfinţii în toate timpurile. Putem fi lipsiţi de sprijinul conducătorilor noştri pământeşti, dar când Dumnezeu zice: „te voi păzi”, n-avem de ce să ne temem de vreun pericol. Aceasta este cea mai sigură însoţire pentru un călător.

Până atunci Iacov nu părăsise casa părintească. Neavând spiritul aventuros al fratelui său, el rămăsese copilul mamei, răsfăţat. Când a trebuit să plece în străinătate, Dumnezeu l-a însoţit. El avea puţin bagaj şi nici un însoţitor; dar nici un prinţ n-a avut vreodată o aşa nobilă gardă. Chiar când dormea pe câmp, îngerii vegheau asupra lui şi Domnul Dumnezeu îi vorbea. Dacă Domnul ne spune să plecăm, să zicem cu Domnul Isus: „Sculaţi-vă, hai să plecăm de aici!”

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„A fost dat din pricina fărădelegilor noastre.” Romani 4:25

Când Domnul nostru Isus atârna pe crucea Golgotei trupul Său era împovărat cu toate păcatele celor ce au crezut în El şi ale celor care vor crede în continuare în El, până la venirea Lui, fără nici o deosebire. Dumnezeu L-a împovărat cu aceste păcate fără să fi lăsat deoparte vreunul din ele. Hristos a luat asupra Sa păcatele şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, de aceea Dumnezeu nu-şi mai revarsă mânia Lui niciodată asupra celor iertaţi aşa cum ne asigură Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-şi mai aminteşte niciodată de ele. Domnul Isus care a purtat şi a înlăturat deplin păcatele noastre a înviat din morţi pentru neprihănirea noastră. Cine L-a înviat? Acela care ni L-a dat. Şi de ce L-a înviat El? Pentru că lucrarea pentru care a fost dat, a fost îndeplinită. Hristos a proslăvit pe Dumnezeu, când suferea pentru păcatele noastre. Şi Dumnezeu L-a proslăvit pe Hristos, prin aceea ca L-a înviat din morţi, L-a aşezat la dreapta lui şi L-a încununat cu slavă şi cu cinste.Ce lucrare minunată!Hristos a fost părăsit pe cruce când a purtat păcatele noastre, dar acum este încununat la dreapta Tatălui pentru că a făcut ispăşirea păcatelor noastre. Cel răscumpărat poate acum să se bucure de pacea cu Dumnezeu întrucât cum spune Petru: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.” Poate vei întreba: „Cum găsesc eu această pace?” Răspunsul este simplu. Are păcătosul ceva de făcut? Poate fi el altceva decât, o biată făptură păcătoasă şi pierdută? NU! Să vină simplu la Isus ca păcătos, să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, să primească vestea bună în inima sa, să se odihnească în Domnul Hristos fiind mulţumit cu ceea ce este mulţumit Dumnezeu. Iar Dumnezeu este mulţumit cu ceea ce a făcut Hristos pe cruce. Crede deci în El.

„Credinţa este o ÎNCREDERE neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică ÎNCREDINŢARE despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11.1) „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6).

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, astăzi să abunde lauda Ta, bucuria şi veselia să răsune peste tot. Cât de mult tânjesc după bucurie – o bucurie mare, exuberantă, eliberatoare: bucurie în Dumnezeu, bucurie în Duhul Sfânt, bucurie în viaţă şi bucurie în dragoste. Fă ca aceasta să fie o casă veselă azi, ziua întreagă.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.” 1 Ioan 1:7

Odată, după o serie de lucrări întreprinse în America, zburam peste Oceanul Atlantic spre casă. Am observat cu claritate că, venind din America spre Europa, zburam în direcţia luminii – între cele două continente există o diferenţă de fus orar între 7 şi 10 ore. În timpul zborului m-am uitat la un moment dat pe fereastră şi am văzut cum lăsam în urmă întunericul ca de smoală şi zburam spre lumină. Ce important este pentru un copil al lui Dumnezeu să umble spre lumină şi nu în direcţia opusă! Cât de important este ca în viaţa noastră de credinţă să ieşim de pe calea întunericului: «Urmăriţi pacea cu toţii si sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.» (Evrei 12:14) Fugi de întuneric! Dumnezeu a spus despre slujitorul Său Iov că: «… se abate de la rău» (Iov 1:8). Secretul victoriei este să ocoleşti răul, să fugi de el şi să te scalzi în lumina atotpătrunzătoare a Domnului Isus. Grăbeşte-te în calea luminii! Ocoleşte întunericul, căci Isus vine în curând!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti.” 2 Samuel 5:24

Membrii bisericii lui Christos trebuie să fie grabnici la rugăciune, căutând întotdeauna să-L cheme pe Cel Sfânt în inimile lor, ca să poată veni mai curând împărăţia lui Christos, şi să fie „precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Dar există vremuri în care Dumnezeu pare să favorizeze Sionul în mod special; aceste vremuri trebuie să fie pentru ei ca „un vuiet de paşi în vârfurile duzilor”. Atunci trebuie să ne rugăm îndoit, să cerem îndoit şi să stăm în faţa tronului mai mult decât de obicei. Faptele noastre trebuie să fie prompte şi hotărâte. Şuvoiul curge; să ne grăbim să ajungem la ţărm. O, izbucnirea Cincizecimii şi lucrarea ei! Creştine, există în viaţa ta momente când auzi un vuiet în vârfurile duzilor. Ai o mare putere în rugăciune; Duhul lui Dumnezeu îţi dă bucurie şi fericire; Scriptura se deschide în faţa ta, făgăduinţele se împlinesc, mergi în lumina lui Dumnezeu, ai o minunată libertate în consacrare şi o părtăşie cu Christos mai strânsă decât de obicei. In asemenea perioade, când „auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor”, e timpul să te trezeşti. E timpul să te scuturi şi să scapi de orice obicei rău, fiindcă Dumnezeu îţi ajută. Întinde pânzele, dar aminteşte-ţi că ai cântat „eu pot să întind pânzele sus; dar vântul e-n puterea lui Isus!” Oricum, asigură-te că pânzele sunt sus. Nu pierde vântul prielnic. Cere ajutorul lui Dumnezeu ca să poţi fi mai puternic în credinţă la datorie; ca să fii mai constant în rugăciune la picioarele tronului; ca să fii mai sfânt în părtăşia cu Christos.

Seara

„In El am fost făcuţi şi moştenitori.” Efeseni 1:11

Când şi-a dat viaţa pentru noi, Isus a renunţat la toate drepturile şi privilegiile Sale. Deşi, ca Dumnezeu etern, are drepturi esenţiale pe care nici un muritor nu le poate reclama, ca Isus, Mijlocitor, Căpetenia legământului harului, El nu are nici o moştenire în afară de noi. Urmarea faptului că a fost ascultător până la moarte este că toţi cei pentru care a împlinit voinţa divină sunt ai Săi. El intră în slavă, dar nu pentru el, fiindcă este scris „Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător” (Evrei 6:20, sublinierea autorului). Stă în prezenţa lui Dumnezeu? El apare „în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evrei 9:24, sublinierea autorului). Gândeşte-te la aceasta, credinciosule: nu ai nici un drept asupra cerului prin tine însuţi; drepturile tale se află în Christos. Dacă eşti iertat, este prin sângele Său. Dacă eşti îndreptăţit, este prin dreptatea Sa. Dacă eşti sfinţit, este fiindcă eşti în Isus „pe care Dumnezeu l-a făcut sfinţire pentru voi” (1 Corinteni 1:30). Dacă nu cazi, este fiindcă eşti păzit în Christos Isus; şi dacă eşti făcut desăvârşit în cele din urmă, este fiindcă „ai totul deplin în El” (Coloseni 2:10). De aceea este slăvit Isus, fiindcă totul este în El şi prin El. Moştenirea noastră este sigură, fiindcă este obţinută în El, şi fiecare binecuvântare este mai dulce — chiar şi cerul este mai strălucitor — fiindcă am obţinut totul prin Isus Domnul nostru. Cine poate cântări moştenirea noastră divină? Numără bogăţiile lui Christos şi tezaurul Său, apoi încearcă să numeri bogăţiile care aparţin sfinţilor. Atinge fundul mării de bucurie a lui Christos, apoi încearcă să înţelegi fericirea „pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Îngrădeşte hotarele bunurilor lui Christos, apoi încearcă să zăgăzuieşti moştenirea celor aleşi. „Toate lucrurile sunt ale voastre… şi voi sunteţi ai lui Christos iar Christos al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21, 23).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Voi fi ca roua pentru Israel.” Osea 14:5

Roua este o sursă de prospeţime. Este provizia naturii pentru înnoirea feţei pământului. Ea cade noaptea, şi fără ea vegetaţia ar muri. Această mare valoare înnoitoare pe care o are roua este foarte des recunoscută în Scripturi şi folosită ca un simbol al înviorării spirituale. Aşa cum natura este scăldată în rouă, tot aşa Domnul Îşi înnoieşte poporul. În Tit 3:5, acelaşi gând al înviorării spirituale este legat de lucrarea Duhului Sfânt şi e numit „înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.

Sunt mulţi lucrători creştini care nu recunosc cât de importantă este roua cerească pentru viaţa lor, şi, ca urmare, nu au prospeţime şi energie. Duhul lor este uscat şi plecat din lipsă de rouă.

Iubitul meu tovarăş de slujire, recunoşti tu prostia unui muncitor care încearcă să lucreze toată ziua fără să mănânce? Dar recunoşti tu prostia unui slujitor al lui Dumnezeu care încearcă să lucreze fără a se hrăni cu mana cerească? Totuşi, nu este suficient să ai o alimentaţie spirituală ocazională. În fiecare zi trebuie să primeşti „înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Cunoşti foarte bine diferenţa dintre a pulsa cu toată fiinţa ta de energia şi prospeţimea vieţii divine a lui Dumnezeu şi simţământul de epuizare şi oboseală. Tăcerea şi liniştea aduc roua. Noaptea, când frunzele şi iarba sunt liniştite, plantele îşi deschid porii pentru a primi proaspăta şi revigoranta baie. Şi roua spirituală vine când stai în tăcere în prezenţa Stăpânului. Stai liniştit înaintea Lui, pentru că graba te împiedică să primeşti roua. Aşteaptă înaintea lui Dumnezeu până când te simţi saturat, umplut de prezenţa Lui. Apoi mergi mai departe cu îndeplinirea următoarei tale slujbe, conştient fiind de prospeţimea şi energia lui Hristos. Dr. Pardington

Roua nu cade niciodată acolo unde este arşiţă sau vânt. Temperatura trebuie să scadă, vântul să înceteze, iar aerul să ajungă la un punct de răcoare şi linişte -linişte absolută – înainte ca particulele invizibile de umezeală să devină roua care îmbăiază orice plantă sau floare. Şi harul lui Dumnezeu nu vine să aducă odihnă şi înnoire sufletului nostru, până nu ajungem la un moment de linişte deplină înaintea Lui.

Picură liniştitele Tale picături de rouă a tăcerii,

Până când toate străduinţele noastre încetează:

Eliberează-ne sufletul de încordare şi stres;

Şi lasă vieţile noastre să mărturisească

Frumuseţea păcii Tale, aşa cum ai rânduit.

 

Respiră prin pulsuri pline de dorinţă

Răcoarea Ta şi balsamul Tău;

Fă ca raţiunea să stea tăcută, bătăile ei să-nceteze:

Vorbeşte prin cutremur, vânt şi foc,

O, susur blând şi liniştit!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 31.1-12 şi v.29-40

În cap. 29, Iov desfăşurase pe larg binele pe care-l făcea; aici expune în amănunt răul pe care nu-l făcea: s-a ferit şi de imoralitate (v. 1-12), şi de nedreptate (v. 13-15), şi de egoism (v. 15-23) şi de idolatrie (v. 24-28). Într-un fel sau în altul, el se laudă, uitând că numai Dumnezeu ne dă putere să facem binele şi tot El ne păzeşte şi să nu facem răul.

Bineînţeles că, dacă ar exista vreun om care să aibă dreptul să se sprijine pe lucrările lui, acela ar fi, mai mult ca sigur, Iov. Pavel a scris aceleaşi lucruri despre sine în Filipeni 3.4. Dar a adăugat: „cele care îmi erau câştig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos…” (Filipeni 3.7). Avantajele sale naturale de bun israelit, dreptatea sa anterioară de fariseu conştiincios, pe toate acestea el le consideră de atunci gunoaie. De altfel, Dumnezeu nu a mai fost nevoit să i le îndepărteze, precum lui Iov; prin har, Pavel pusese deja deoparte tot ce nu era Hristos.

Să remarcăm numeroasele provocări din text, rămase fără răspuns; ele par să implice toate gândurile bune pe care le avea Iov despre sine şi despre lucrările lui din trecut.

La încheierea acestei expuneri a tuturor meritelor sale, Iov îşi pune solemn semnătura şi îl provoacă sfidător pe Dumnezeu să-i răspundă (v. 35).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

TĂCEREA ÎNŢELEGĂTOARE

„…fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cit de mare îi era durerea.” Iov 2:13

Text: Iov 2:7-13

Un pastor povestea despre vizita pe care a făcut-o unei familii dintr-un mediu rural. Sosind acasă la ei, a fost întîmpinat de gospodina, care a spus: „Am ştiut c-o să treceţi azi pe la noi. Am mare nevoie de ajutor. Nu ştiu ce să fac.” Apoi i-a spus ce probleme avea, lucruri care l-au făcut pe pastor să lăcrimeze, pentru că erau dincolo de orice capacitate de-a sa să le rezolve. Nu ştia ce să spună, aşa că a continuat să asculte cu răbdare pînă cînd femeia, zîmbind, printre lacrimi, a exclamat: „Vă mulţumesc mult că aţi venit! Este exact de ce aveam nevoie!” Pastorul a comentat: „Am ştiut atuncea că avea nevoie de înţelegere şi nu de sfatul meu înţelept”.

Comentând scena din Iov 2:13, pastorul englez W.E. Adeney, a scris: „Compasiunea poate fi arătată prin tăcere. Acele şapte zile şi şapte nopţi de tăcere sînt un spectacol sublim. Mîngîietorii Iui Iov au început bine. Ar fi fost bine pentru reputaţia lor ca la sfîrşitul acelei săptămîni să fi plecat acasă. Ar fi fost cunoscuţi ca modele de oameni ce încurajează şi mîngîie pe alţii şi nu ar fi devenit personificarea torţionarilor morali. Adeseori facem greşeli crezînd că „trebuie să spunem ceva”. Adeney încheie: „In necaz nu este nevoie de sfaturi ci de simpatie, de înţelegere şi aceasta se poate arăta cel mai bine printr-o lacrimă, printr-o strîngere
de mînă şi o privire cu dragoste”.

Cînd cineva ne împărtăşeşte o povară, este natural să vrem să-l ajutăm la rezolvarea problemei sale. Dar oamenii, adesea, doresc doar să găsească pe cineva care să-i asculte cu compasiune. De aceea ne putem exprima simpatia cel mai bine prin tăcere.    – R.W.D.

Durerea ta– C. Ioan.M

Cînd fraţii mei au răni ce dor,
Să-mi fie braţul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor,
Căci nu eu vindec, ci Cristos.

Compasiunea înseamnă să simt în inima mea.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„BUNICUŢA BRAND” (1)

„Fă cu toată puterea ta” Ecleziastul 9:10

Evelyn Brand a simţit chemarea lui Dumnezeu de a merge în India. Ca femeie necăsătorită, în anul 1909, o astfel de chemare necesita o credinţă cît un munte. S-a căsătorit cu un tânăr pe nume Jesse şi împreună au început o lucrare în rândurile locuitorilor zonei rurale din india, ducând cu ei educaţia, resurse medicale şi construind şosele pentru a reduce izolarea săracilor. Timp de şapte ani, ei au continuat fără să aducă nici măcar un singur convertit la creştinism. Apoi, însă, un preot dintr-o regiune de triburi locale a contactat o febră şi s-a îmbolnăvit. Nimeni nu dorea să se apropie de el, însă Evelyn şi Jesse l-au îngrijit când era pe moarte. El a spus: „Acest Dumnezeu, Isus, trebuie că e adevăratul Dumnezeu, căci numai Jesse şi Evelyn vor să aibă grijă de mine acum că sunt pe moarte”. Preotul şi-a încredinţat copiii în grija lor după ce el avea să moară – iar aceasta a reprezentat un punct de cotitură spirituală în acel colţ al lumii. Oamenii au început să cerceteze viaţa şi învăţătura lui Isus şi au început să-L urmeze pe Isus într-un număr tot mai mare. Evelyn şi Jesse aveau treisprezece ani de slujire productivă când Jesse a murit. Evelyn avea cincizeci de ani şi toată lumea se aştepta să se întoarcă la casa ei din Anglia. Dar ea nu a vrut. A fost îndrăgită pe o rază de mai mulţi kilometri, fiind cunoscută drept „bunicuţa Brand” şi a mai rămas încă douăzeci de ani în bordul misiunii pe care a slujit-o cu atâta credincioşie. Fiul ei, Paul, a venit s-o vadă când ea avea şaptezeci de ani şi iată ce a spus el despre mama sa: „Aşa se îmbătrâneşte. Lasă ca tot restul să piară, până când cei din jurul tău vor vedea doar dragostea”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Și a venit la El un lepros, rugându-L și îngenunchind înaintea Lui și spunându-I: „Dacă vrei, poți să mă curățești”. Iar Isus, făcându-I-se milă, întinzând mâna, l-a atins și i-a spus: „Vreau, fii curățit!”.
Marcu 1:40,41

Întotdeauna am fost uimit de acest lepros. El părea să n-aibă nicio îndoială cu privire la puterea Domnului de a-l curăți, însă nu era sigur dacă Domnul voia acest lucru. Oare de ce? Nu vindecase El pe mulți alții și nu alungase mulți demoni? Nu-Și demonstrase El astfel dragostea și mila față de cei în nevoie, de dimineața și până târziu în noapte? Poate că acest lepros gândea așa cum gândim și noi câteodată: «Problema mea este unică. Domnul i-a vindecat pe mulți alții, însă lepra este o boală specială. Cine ar dori cu adevărat să-l ajute pe un lepros?». Scumpul nostru Domn, fiind cuprins de milă, i-a răspuns leprosului în două feluri.

În primul rând, El l-a atins. Ce mult trebuie să fi trecut de când acest sărman om simțise pentru ultima oară atingerea unei ființe omenești! Oamenii se fereau de leproși, pentru a nu fi și ei contaminați. Însă Mântuitorul nostru binecuvântat l-a putut atinge fără nici cel mai mic pericol de a fi întinat.

În al doilea rând, El i-a vorbit. Cât de simplu și de liniștitor a fost cuvântul Lui: „Vreau”! Era exact ceea ce leprosul avea nevoie să știe. Iar Domnul a continuat: „Fii curățit!”. Aceasta era ceea ce leprosul avea nevoie să experimenteze.

Domnul vorbește și astăzi prin cuvinte pline de putere și dătătoare de siguranță, iar cei bolnavi de lepră spirituală găsesc curățire și siguranță la picioarele Lui. Mișcați de îndurarea Lui și transformați de puterea Lui, ei încep să-I cânte cu bucurie, precum psalmistul în vechime: „M-a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei, și mi-a pus picioarele pe stâncă, mi-a întărit pașii. Și mi-a pus în gură o cântare nouă, lauda Dumnezeului nostru” (Psalmul 40.2,3).

G W Steidl

 

Sămânţa Bună

 

„Dumnezeu este dragoste …” 1 Ioan 4.16

Tu ești iubit

Te iubesc! Nu sunt acestea cele mai frumoase cuvinte de pe lume? Poate cunoști sentimentul acela când știi că aceste cuvinte sunt spuse cu seriozitate. Nu doar spuse așa ca să fie spuse, iar apoi să-ți expui propriile dorințe. Nu o încântare de suprafață, de scurtă durată, pentru câteva zile, săptămâni sau luni. Nu, ci dragoste care vine din inimă, care rămâne constantă, care nu doar cere, ci dă mai întâi. O astfel de dragoste este rară, dar totuși există.

Tu ești iubit cu o iubire, care este neschimbată, fidelă, pe care te poți baza și care nu caută interesele sale; cu o iubire care este mult mai intimă și mai mare decât cea dintre bărbat și femeie.

Ești singur și neînțeles, ești fără pace și bucurie? Este Unul care te iubește! El vrea să aducă bucurie și fericire în viața ta. El a îngrijit de tine înainte. El a plătit pentru vina păcatelor tale și a pregătit o mare moștenire pentru tine. El vrea să stea de partea ta când ai probleme. Tu nu mai ești singur, ci ai în toate situațiile pe cineva care te ajută.

Cine este Acesta? Însuși Creatorul – Însuși Dumnezeu! – Dumnezeu te iubește! El este dragoste. Dovada dragostei Sale nu poate fi trecută cu vederea: El L-a dat pe singurul Lui Fiu. Isus Hristos a murit la cruce pentru vina ta, pentru ca tu să poți fi curățit.

29 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

Este aproape incredibil că cineva ar putea să fie atât de ignorant!

„Cine esti Tu, Doamne?” Fapte 26:15

„Domnul mi-a vorbit cu mână puternică” Nu există nici o scăpare când vorbeşte Domnul nostru, căci El întotdeauna ne face captivă înţelegerea noastră. Ţi-a vorbit Dumnezeu în mod direct? Dacă da, nu poţi confunda stăruinţa cu care El ţi-a vorbit în limbajul pe care-l cunoşti cel mai bine, nu prin cuvinte, ci prin împrejurări.

Dumnezeu trebuie să distrugă puternica încredere pe care o avem în propriile noastre convingeri. „Ştiu că aceasta trebuie să fac” – şi, deodată, vocea lui Dumnezeu ne vorbeşte într-un fel care ne copleşeşte prin revelarea adâncimii ignoranţei noastre. Tocmai prin felul în care hotărâm să-L slujim arătăm că nu îl cunoaştem. Îi slujim lui Isus într-un duh care nu este al Lui, îl rănim prin felul cum pledăm pentru El, cum apărăm drepturile Lui în duhul diavolului. Cuvintele noastre sună bine, dar duhul nostru este cel al unui duşman. „El i-a certat şi le-a zis: «Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi».” Duhul Domnului nostru într-un ucenic al Lui este descris în 1 Corinteni 13.

L-am prigonit pe Isus prin hotărârea zeloasă de a-L sluji în modul meu personal? Dacă simt că mi-am făcut datoria, dar, făcând-o, L-am rănit pe El, pot să fiu sigur că aceea n-a fost datoria mea, deoarece ea nu a cultivat un duh umil şi liniştit, ci duhul satisfacţiei proprii. Noi ne imaginăm că orice lucru neplăcut este datoria noastră! Aceasta nu seamănă cu Duhul Domnului nostru care spune „îmi place să fac voia Ta. Dumnezeule”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.” MARCU 6:1-6

Pentru oamenii din Nazaret, Domnul Isus era o pricina de tulburare, de critici şi de poticniri. Ei nu-şi puteau explica taina unei astfel de vieţi ca a Lui. îl tratau ca pe ultimul şi cel mai dispreţuit dintre oameni, si totuşi, acest „fiu al tâmplarului” îi înmărmurea. Pentru că era supus Tatălui în toate lucrurile, îl vedem întorcându-Se pentru o ultimă dată în această cetate unde întâlnise atâta împotrivire. Creştini care lucraţi în mijlocul frâmântării, agitaţiei şi a curenţilor contrarii, provocaţi şi voi aceeaşi reacţiune ca Fiul omului? Sunteţi însă şi voi în părtăşie vie cu Tatăl ceresc în aşa măsură încât colegii şi camarazii voştrii să poată constata că viaţa voastră are o taină pe care ei nu şi-o pot explica? Sunteţi voi, cel mai bun muncitor, cel mai bun funcţionar, cel mai bun student şi cel mai bun soldat în regiment? Latura aceasta cu totul omeneasca a vieţii noastre şi a mărturiei noastre de credincios este necesară pentru manifestarea vieţii dumnezeieşti care este în noi prin Duhul Sfânt. Daţi voi mărturie pentru Domnul Isus prin munca voastră bine făcută, prin viaţa voastră statornica, plină de grija faţa de cei din jur? Dar ce trist este când mărturia noastră nu este primită nici afară şi, vai, poate nici în casele noastre! Să ne întrebăm daca nu cumva pricina este chiar la noi, şi sâ ne aducem aminte de câte ori, în loc să fi dat o bună mărturire pentru toţi, am fost, poate, o pricină de poticnire.

Dacă Domnul Isus a întâmpinat o împotrivire rece din partea a lor Săi, tot acolo însă El şi-a deschis inima, manifestându-şi dragostea adâncă pentru lume.

„Ucenicii Lui au mers după El”. Să mergem şi noi pe urmele Lui; să facem ca El, să nu ne pierdem timpul cu cei ce nu vor să primească mărturia noastră, căci sunt destule suflete în jurul nostru care aşteaptă să audă vestea bună şi să fie vindecate de păcat. şi astăzi este anul de îndurare al Domnului, chemarea Sa se adresează si astăzi – prin noi – celor trudiţi şi împovăraţi de păcate.

Să ne arătăm credincioşi şi vrednici de cinstea de a fi trimişi împuterniciţi ai lui Hristos şi să nu ne descurajăm din pricina împotrivirilor şi a insucceselor aparente căci semănătorul seamănă sămânţă dar Cel ce face să încolţească si să crească este Domnul

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

„Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.” Matei 6:13

Pe vremea acea, când ucenicii au învăţat această rugăciune de la Mântuitorul nostru Isus, încă nu a plătit datoria noastră, nu ne-a izbăvit de cel rău. După moartea şi învierea Sa nu mai găsim să se fi rugat:”Iartă-ne datoriile noastre” căci au fost siguri de acest adevăr. El, prin moartea şi învierea Sa ne-a izbăvit de cel rău, şi ne izbăveşte zilnic, căci Satana dă târcoale şi caută pe cine să înghită. Izbăvirea o avem prin El şi tot El este Cel care ne ocroteşte zilnic de încercările diavolului de a ne înghiţi. Lui I Se cuvine lauda şi mulţumirea pentru aceasta. Dacă ne rugăm:” Şi nu ne duce în ispită, prin aceasta exprimăm dorinţa noastră de a nu-L ispiti pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, El ne cercetează, ne încearcă astfel credinţa, pentru ca să iasă la iveală ceea ce este în inima noastră. ” Căci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit.” Iacov 1:14. Iar în 1 Petru 2:11 găsim scris: „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte călători şi străini să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu Duhul”, sau în 1 Corinteni 10:13: ” Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre.” Conform textului din Galateni 6 putem şti că, dacă trăim o viaţa plăcută Lui Dumnezeu, vom fi feriţi de multe ispite. De aceea rugăciunea noastră este: „Păzeşte-ne în mijlocul ispitelor. Căci a Ta este Împărăţia şi slava în veci. Amin.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ASCULTAREA ADUCE BINECUVÂNTARE

„Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine pe vecie, făcând ce este bine şi ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeului tău.” Deuteronom 12:28

Deşi mântuirea nu se capătă prin împlinirea legii, totuşi binecuvântările făgăduite sunt date credinciosului slujitor al lui Dumnezeu, care asculta. Blestemele au luat sfârşit, când El a fost făcut blestem pentru noi, dar nici o binecuvântare n-a fost retrasă.

Trebuie sa căutam voia lui Dumnezeu, luând seama nu numai la unele părţi ale Cuvântului Sau, ci la toate. Nu avem de ales între Cuvintele Sale, ci să păstrăm tot ce este scris. Aceasta e calea binecuvântării pentru Tatăl ca şi pentru copiii Săi. Binecuvântarea Domnului este peste aleşii Săi până la al treilea şi al patrulea neam. Dacă ei merg drept înaintea Lui, El va face pe toţi oamenii să ştie că ei sunt o sămânţă pe care Domnul a binecuvântat-o.Nu vom găsi nici o binecuvântare într-o viaţa lumească şi împărţită. Căile preferate de lume şi nesfinţite nu ne pot aduce vreun bine, atunci când mergem înaintea lui Dumnezeu. Dacă integritatea nu ne face să prosperăm, înşelăciunea nici atât. Acele lucruri care sunt plăcerea lui Dumnezeu, trebuie să ne facă şi nouă plăcere.

DOMNUL ESTE APROAPE!

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” Isaia 55.8-9

Dumnezeu are planurile şi intenţiile Lui, nu numai pentru neamuri, pentru poporul Israel sau pentru Adunarea Lui, ci şi pentru fiecare credincios în parte. Iar gândurile Lui sunt măreţe şi cu totul deosebite de gândurile noastre omeneşti. Dacă încredinţăm în mâna Lui cârma vieţii noastre ceea ce de fapt trebuie să facă fiecare credincios, atunci planurile şi căile Lui în viaţa noastră se vor înfăptui. Căile omului au la bază un plan al lui Dumnezeu. Dumnezeu putea vorbi despre aceste lucruri cu Moise căci aşa citim în Ps. 103.7: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel.” Poporul vedea numai în parte unele arătări, în timp ce Moise a avut fericirea să cunoască toate căile lui Dumnezeu. Nimeni nu poate spune cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ; tot aşa nimeni nu poate exprima cu cât sunt mai desăvârşite căile şi gândurile lui Dumnezeu faţă de căile şi gândurile noastre, de ceea ce am putea plănui şi cuprinde noi. Nu vrei oare sa te încredinţezi fără nici o rezervă acestui Dumnezeu înţelept, acestui Tată credincios şi să laşi în seama Lui toate amănuntele vieţii tale?Noi mergem însă deseori în necredinţă, siguri, pe căile noastre care nu sunt căile lui Dumnezeu; de aceea în a doua parte a versetului 8 se spune: „Căile voastre nu sunt căile Mele.” Este exact invers faţă de ce arată prima parte a versetului.

Să facă Domnul ca fiecare copil al lui Dumnezeu să trăiască în dependenţă de Tatăl său ceresc, ca astfel El să-Şi poată arăta slava Lui în viaţa noastră. Trebuie ca firea veche să fie osândită şi ţinută în această stare de răstignire, căci ea vrea să depindem de noi şi nu de Atotputernicul Dumnezeu.

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

O, Doamne, Tu întotdeauna eşti într-o stare bună, şi „toate izvoarele mele proaspete sunt în Tine” (Psalmul 87:7, PBV). La Tine vin; fie ca viaţa Ta puternică să ţâşnească în mine, o adevărată revărsare în trup şi în duh deopotrivă.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

«Nici un dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini» Psalm 81_.9

Porunca lui Dumnezeu – transmisă odinioară Israelului, şi
astăzi nouă – este: «Ascultă!» De ce repetă Domnul de două ori acest lucru? Părinţii constată că, de la o anumită vârstă, copiii nu îi mai ascultă, deoarece cred că ştiu totul mai bine. La un nivel mai înalt, la fel se raportează şi copiii lui
Dumnezeu la Tatăl lor ceresc. Când Domnul strigă de două ori: «Ascultă poporul meu!» (Psalm 81,8), El nu Se referă la supunere, ci la auzire, la ascultare. Dacă am învăţa
sa ascultăm mai mult, harul lui Dumnezeu ar putea lucra mai bine în noi. Tăcerea şi supunerea inimii sunt deosebit de importante, deoarece atunci ajungem să trăim experienţe care nu pot fi posibile nici prin muncă, nici prin efort şi nici prin pricepere. In Isaia 55,2-3 găsim scris: «De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi». Dacă Domnul subliniază atât de puternic acest lucru, înseamnă că ascultarea este într-adevăr extrem de importantă. Cât de mult L-ai ascultat astăzi?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Lucruri pe care nu le-am văzut.” 2 Corinteni 4:18

În pelerinajul nostru creştin este bine, în general, să priveşti înainte. Înainte se află coroana, şi în faţă este ţinta. Trebuie să privim cu ochii credinţei la tot ce înseamnă speranţă, bucurie şi mângâiere; până la urmă, trebuie să ne gândim mereu la viitor cu toată dragostea.
Când privim la viitor, vedem păcatul nimicit; moartea este distrusă şi sufletul este pregătit să aibă parte „de moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Privind încă şi mai departe, credinciosul poate vedea cum trece râul morţii şi mlaştina durerii şi ajunge la colinele de lumină pe care se află cetatea cerească. Se vede intrând pe porţile de diamant, onorat ca un învingător, încoronat de mâna lui Christos, îmbrăţişat de Isus, slăvit împreună cu El şi aşezat pe tron alături de El, aşa cum a fost aşezat şi el alături de Tatăl după ce a biruit. Gândul acestui viitor poate destrăma întunericul trecutului şi tristeţea prezentului. Bucuria cerului va compensa toate durerile pământului. Taci, îndoială! Moartea nu este decât un pârâu îngust, şi vei ajunge curând dincolo. Timpule, cât eşti de scurt! Veşnicie, cât eşti de lungă! Moarte, cât eşti de neputincioasă! Nemurire cât eşti de nesfârşită! Drumul este atât de scurt! Voi ajunge în curând acasă.

Când lumea mă împovărează
Cu mări de-ngrijorare şi amar,
Gândirea mea se-nalţă către ceruri,
Spre Domnul care vine iar.
Credinţa mea în El mă va susţine
Şi voi ajunge acasă într-o zi;
Dureri şi chin şi temeri şi suspine

Vor dipărea în prag de veşnicii.

 

Seara

„Porumbelul s-a întors la el spre seară.” Genesa 8:11

Binecuvântat să fie Domnul pentru o altă zi de har, chiar dacă la sfârşitul ei sunt cuprins de oboseală. Îmi înalţ cântarea spre Salvatorul omenirii. Porumbelul nu a găsit odihnă afară şi s-a întors la arcă, iar sufletul meu a învăţat astăzi, mai mult ca niciodată, că nu există bucurie în lucrurile pământeşti — numai Dumnezeu poate oferi odihnă sufletului meu. Afacerile mele, bunurile, familia şi realizările mele sunt bune în felul lor, dar nu pot împlini dorinţa sufletului meu. „Intoarce-te la odihna ta, suflete, căci Domnul ţi-a făcut mult bine” (Psalmi 116:7). La sfârşitul zilei, când soarele sta să apună, porumbelul s-a întors la stăpânul său cu aripi obosite. O Doamne, ajută-mă să mă întorc în seara aceasta la Isus. Porumbelul nu a putut îndura o noapte deasupra apelor tulburi; eu nu mai pot îndura nici măcar o oră departe de Isus, Odihna inimii mele, Căminul sufletului meu. Pasărea nu s-a aşezat pe acoperiş; a intrat în arcă. Sufletul meu doreşte să cerceteze tainele Domnului, să pătrundă în interiorul adevărului, să intre „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19) şi să ajungă la Cel Prea Iubit. Trebuie să ajung la Isus. Fără preţioasa părtăşie cu El, sufletul meu şovăielnic nu poate sta în picioare. Binecuvântate Domn Isus, fii cu mine, descoperă-Te şi rămâi alături de mine toată noaptea în aşa fel încât, după ce mă voi trezi, să pot fi tot cu Tine. Porumbelul a adus în cioc o ramură de măslin, memorial al zilei trecute şi profeţie a celei viitoare. Eu nu am nici amintire de adus acasă, nici un semn al bucuriilor viitoare? Ba da, Doamne, îţi aduc mulţumirile mele pentru îndurările care s-au „înnoit în fiecare dimineaţă” (Plâng. 3:23) şi s-au împrospătat în fiecare seară. Acum, te rog, întinde-Ţi mâna şi ia porumbelul Tău la Tine.

IZVOARE IN DEŞERT

Dumnezeu este în mijlocul ei, ea nu se clatină;
Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. (Psalmul 46:5)

„Nu se clatină” – ce declaraţie inspirată! Este posibil ca noi, care suntem atât de uşor clătinaţi de lucrurile pământeşti, să ajungem la un punct în care nimic să nu ne poată supăra sau să ne tulbure pacea? Răspunsul este afirmativ, şi apostolul Pavel îl cunoştea. Când era în drum spre Ierusalim, Duhul Sfânt l-a avertizat că îl „aşteaptă lanţuri şi necazuri” (Fapte 20:23). Şi totuşi el ar fi putut spune triumfător: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă” (Fapte 20:24).

Tot ce ar fi putut fi tulburat în viaţa şi experienţa lui Pavel, fusese deja clătinat, şi el nu-şi mai considera viaţa, nici lucrurile lui, ca având vreo valoare pământească. Şi dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să-Şi împlinească voia Lui cu noi, vom ajunge şi noi la acelaşi punct. Şi atunci, ca şi Pavel, nici stresul, nici încordarea lucrurilor mici, nici marile şi grelele încercări ale vieţii nu vor avea destulă putere să ne răpească „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filip. 4:7). Dumnezeu declară această pace ca fiind moştenirea celor care au învăţat să se odihnească numai în El.

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3:12). Să devii neclintit ca un stâlp în casa lui Dumnezeu este un ţel atât de preţios, încât am îndura bucuroşi toate încercările necesare ca să ajungem acolo! Hannah Whitall Smith

Când Dumnezeu este centrul unei împărăţii sau al unei cetăţi, El o întăreşte „ca muntele Sionului, care nu se clatină” (Psalmul 125:1). Şi când Dumnezeu este centrul unui suflet, chiar dacă se îngrămădesc nenorocirile din toate părţile şi urlă ca valurile mării, înăuntrul lui este o pace constantă. Lumea nu poate nici să dea nici să răpească acest fel de pace. Ce-i face pe oamenii de astăzi să tremure ca nişte frunze la primul semn de primejdie? Pur şi simplu lipsa trăirii lui Dumnezeu în sufletele lor, care sunt umplute în schimb cu lucrurile lumii.

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie” (Psalmul 125:1). Este un vechi cântec scoţian, inspirat de acest verset, care ne întăreşte sângele ca fierul:

Cine se alipeşte de Dumnezeu cu încredere constantă

Rămâne în picioare ca muntele Sionului,

Şi cine rămâne neclintit, nu se va clătina,

Ci va sta întărit pe vecie ca oţelul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov 30.1-31

Câtă deosebire între acest capitol şi cel precedent! Copleşit de onoruri, bucurându-se de o popularitate măgulitoare, Iov se trezeşte, de pe o zi pe alta, obiect al dispreţului şi al bătăii de joc. Lumea este ipocrită şi trădătoare. Cei credincioşi care au crezut că-şi pot pune nădejdea în ea, fie şi pentru un moment, au ajuns, mai devreme sau mai târziu, la această dureroasă concluzie. Inima omului găseşte plăcere în nenorocirea altora. Nu se bucurau oamenii cu răutate de înjosirea Domnului Isus? (comp. v. 9 cu Psalmul 69.12).

Binecuvântările pământeşti ale lui Iov putuseră să se ofilească, însă cele ale creştinului sunt „binecuvântări spirituale în locurile cereşti, în Hristos” (Efeseni 1.3), şi pe acestea nici Satan, nici lumea, nici chiar moartea nu le pot răpi vreodată. Iov, cel care gândea că evlavia sa îi dădea dreptul la prosperitate, merge acum până acolo încât se plânge de Dumnezeu. Suntem noi siguri că nu vom face niciodată aşa ceva? Şi încă pentru motive mai mărunte!

„Strig către Tine şi nu-mi răspunzi” (v. 20) – sunt şi cuvintele Psalmului 22.2. Dar ce contrast între amărăciunea lui Iov, cel care îl învinuieşte pe Dumnezeu de sentimente de ură şi de cruzime (v. 21), şi supunerea desăvârşită a Domnului Isus, care nu Şi-a părăsit nici măcar o clipă încrederea în Dumnezeul Său.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    RISCUL FAPTEI BUNE

„Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi.” 2 Cor. 4:8

Text: 2 Corinteni 4:8-18

Un articol publicat într-un ziar din Detroit, descria ghinionul unui om care a dat de necaz vrînd să ajute pe cineva. Omul crescuse la ţară şi avea bunul obicei să se oprească să-i ajute pe şoferii care aveau probleme cu maşinile lor. Insă cînd s-a oprit într-un oraş mare să-1 ajute pe un asemenea şofer, a fost împuşcat, jefuit şi lăsat pe moarte. Povestirea avea, totuşi, un sfîrşit bun. Omul s-a refăcut după o lungă spitalizare, şi a declarat că avea acum mai multă încredere în Dumnezeu, în urma acestei experienţe. Continua să creadă că ajutorul dat altora este cel mai bun lucru pe care trebuie să-1 facă, deşi uneori, poate fi periculos.

Nu vreau să sugerez, că ar trebui să oprim la orice maşină trasă pe dreapta. Precauţiunea înţeleaptă îşi are locul ei. Dar Noul Testament ne arată că cei care sau alăturat lui Cristos în a-i ajuta pe alţii, vor da de necazuri, mai ales atunci cînd duc vestea bună a Evangheliei. Mai devreme sau mai tîrziu, vor întîmpina rezistenţă. Şi aceste necazuri au un sfîrşit bun, aşa după cum vedem din experienţele apostolului Pavel. Deşi bătut şi rănit, urît şi hărţuit, el dă glas unei inimi care face exact ceea ce îşi doreşte. Lucra cu Dumnezeu pentru salvarea oamenilor care în eternitate vor avea numai cuvinte de apreciere pentru faptele lui (2 Cor. 4:15). El ştia că, în final, Domnul însuşi va confirma valoarea eternă şi justeţea eforturilor sale. Şi s-a meritat tot necazul de care a avut parte ajutîndu-i pe alţii.    – M.R.D. II.

Dacă pot face astăzi un bine

într-un fel, ajutîndu-l pe cineva,

S-o fac, Isuse, ca pentru Tine,

Să se vadă, din faptă, dragostea Ta.    -Brandt.

Răsplata mărturisirii lui Cristos merită toate riscurile.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

STUDIAZĂ BIBLIA (2)

„Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur” (Psalmul 119:14)

Petrece timp în rugăciune înainte de a studia Biblia. Cere-i Domnului să te curăţească de toate păcatele pe care le ştii şi să te umple cu Duhul Sfânt ca să poţi fi în părtăşie cu El în timpul studiului, încă o dată, scopul studiului nu este să primeşti noi descoperiri şi noi legi; ci să zideşti o relaţie cu Autorul Bibliei. Psalmistul a spus: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (v. 9). Păcatul nu-ţi anulează relaţia ta cu Hristos, dar ţine pe loc părtăşia ta cu El. Deci, trebuie să stai în părtăşie cu Domnul ca să înţelegi şi să aplici Cuvântul Său. Aşadar, înainte de a cerceta Scriptura, cere-i lui Dumnezeu să-ţi cerceteze inima. Pavel spune: „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu … Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni…. Noi însă avem gândul lui Hristos” (1 Corinteni 2:14-16). Se poate să citeşti acelaşi fragment din Scriptură de mai multe ori şi totuşi să nu poţi vedea ce doreşte Dumnezeu să vezi până ce El nu-ţi „deschide ochii” (Psalmul 119:18). Odată ce se întâmplă asta, atitudinea ta faţă de studierea Bibliei se va schimba. Asemenea unui om înfometat aflat la o masă încărcată de mâncăruri gustoase, vei tânji şi îţi vei dori Cuvântul lui Dumnezeu, iar credinţa ta va creşte. Aşa cum a spus Pavel: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:9-10).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Și Îngerul Domnului a venit și S-a așezat sub stejarul din Ofra … Și Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de madianiți. Și Domnul i-a zis: „Eu voi fi negreșit cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om”. „Te rog, nu Te depărta de aici, până voi veni la Tine și voi aduce darul meu și-l voi pune înaintea Ta.” Și El a zis: „Voi zăbovi până te vei întoarce”. Și Ghedeon a intrat și a pregătit un ied dintre capre și azime dintr-o efă de făină.” Judecători 6:11,16,18,19

Judecătorii lui Israel – Ghedeon – Răbdarea Domnului

Pe măsură ce privim la istoria lui Ghedeon ne minunăm tot mai mult de răbdarea lui Dumnezeu. Îngerul Domnului a venit și a stat sub un copac, în țarina lui Ioas din Abiezer, din seminția lui Manase. El l-a privit pe Ghedeon bătând grâul în teasc – o operațiune dificilă, fiindcă un astfel de lucru se făcea mult mai ușor pe vârful unui deal. El i se adresează, spunând: „Domnul este cu tine, războinic viteaz!”. După aceea răspunde cu răbdare la toate obiecțiile și întrebările lui Ghedeon.

Ghedeon dorește un semn (lucru care se repetă în istoria lui) care să-i adeverească faptul că înaintea sa stătea chiar Îngerul Domnului. El îi cere vizitatorului său să aștepte până când avea să pregătească o jertfă pentru El. În mod uimitor, acesta este de acord să aștepte. Pentru cât timp? Până când Ghedeon a tăiat și a pregătit un ied și până când a făcut azime din aproape douăzeci de kilograme de făină! Cât a durat? Probabil cel puțin câteva ore! Îngerul Domnului a așteptat însă cu răbdare. Când, în sfârșit, Ghedeon și-a pregătit jertfa, el a adus carnea într-un coș și zeama într-o oală. Acest lucru era cu totul contrar poruncilor lui Dumnezeu. Jertfele nu trebuiau fierte, iar zeama era o dovadă clară că jertfa lui Ghedeon fusese fiartă. Îngerul Domnului îi spune lui Ghedeon să pună pâinea și carnea pe o stâncă și să toarne zeama peste ele. Apoi El a atins carnea și pâinea cu toiagul Său și focul s-a ridicat din stâncă și le-a mistuit.

Cât de răbdător este Dumnezeul nostru! El adesea ne așteaptă ani de-a rândul!

E P Vedder, Jr

Sămânţa Bună

„… fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Efeseni 4.32

Ultimele cuvinte

M-am sprijinit de noptieră. Mâna mea a atins un teanc de hârtii galbene. Le-am ridicat și am citit:

„Draga mea Janie, te iert. Te rog să mă ierți și tu pe mine. Știu că mă iubești. Și eu te iubesc. Tata”.

Chipul ei s-a luminat. Pacea s-a așternut în privirile ei. A strâns hârtiile la pieptul ei.

„Mulțumesc, Doamne!”, am șoptit eu, privind spre fereastră. Câteva stele străluceau în întuneric. Un fulg de zăpadă se lipi de fereastră și se topi, dispărând pentru totdeauna. Viața părea la fel de fragilă ca acel fulg de zăpadă… „Da, Îți mulțumesc, Doamne, că relațiile, deși sunt la fel de fragile ca și fulgii de zăpadă, pot fi reparate.”

Nu aveam timp de pierdut. Am ieșit din salon și m-am grăbit să-l sun pe tatăl meu și să-i spun că îl iubesc.

Cititorule! Te rugăm cugetă la această întâmplare! Viața noastră este trecătoare. Fiecare clipă prezentă poate fi ultima. Care vor fi ultimele tale cuvinte? Biblia ne îndeamnă să ne iertăm unii pe alții, așa cum ne-a iertat Dumnezeu în Hristos: fără condiții.

„Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4.32).

28 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Este aproape incredibil că cineva ar putea să-L prigonească astfel pe Isus!

„Saule. Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”Fapte 26:14

Suntem noi hotărâţi să avem propria noastră cale în trăirea pentru Dumnezeu? Nu vom fi eliberaţi de această capcană până când nu vom ajunge la experienţa botezului cu foc al Duhului Sfânt. Încăpăţânarea şi bunul plac îl vor răni întotdeauna pe Isus Cristos. Poate că nu rănesc pe nimeni altcineva, dar rănesc Duhul Lui. Ori de câte ori suntem încăpăţânaţi, îndărătnici şi hotărâţi să ne împlinim propriile ambiţii, II rănim pe Isus. De fiecare dată când ne susţinem drepturile şi insistăm asupra a ceea ce intenţionăm să facem noi, îl prigonim pe Isus. Ori de câte ori ne apărăm demnitatea, jignim şi întristăm în mod sistematic Duhul Lui; iar atunci când ne dăm seama că Isus este Cel pe care L-am prigonit tot timpul, aceasta este cea mai zdrobitoare revelaţie posibilă.

Pătrunde adânc în mine Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce vi-l transmit vouă sau viaţa mea dezminte lucrurile vestite de învăţătura mea? Pot vorbi despre sfinţire şi totuşi, să arăt duhul lui Satan, duhul care îl persecută pe Isus Cristos. Duhul lui Isus este conştient de un singur lucru, şi anume de unitatea perfectă cu Tatăl. Şi EI ne spune: „învăţaţi de la Mine. căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”. Tot ceea ce fac trebuie să se bazeze pe o perfectă unitate cu El, nu pe hotărârea îndărătnică de a fi evlavios. Aceasta va însemna că se poate trece uşor peste mine, că pot fi cu uşurinţă trecut cu vederea sau ignorat; dar dacă mă supun la aceasta de dragul Lui, nu las ca Isus Cristos să fie prigonit.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună puternică… şi El dormea.” MATEI 8:24

Domnul tocmai condusese pe ucenici în corabie; ei sunt deci sub direcţia şi protecţia Lui. Dar iată că Domnul Isus a adormit în mijlocul furtunii. Câteva versete mai înainte citim că Fiul Omului „nu are unde-şi odihni capul” şi acum El doarme la cârmă. Ce tablou al dumnezeirii, al smereniei de bună voie şi al umanităţii desăvârşite a Aceluia prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile!

Dacă furtuna se ridică împotriva noastră, care suntem sub puterea unei astfel de mâini şi care am fost atât de sigur conduşi până aici, să nu ne înspăimântăm! Să nu ne temem chiar dacă ni se pare că El doarme, dacă nu intervine imediat, dacă barca în care totuşi El a luat loc, este ameninţata de vânt şi de valuri care se ridică înfuriate. Am putea noi să ne îndoim, noi care am primit atâtea dovezi de prezenţa, credincioşia şi dragostea Lui? A încolţit cumva în inima noastră gândul că Lui nu-I pasă că pierim? Am uitat că El a condus pe ucenici în corabie şi tot El ne-a condus şi pe noi în situaţia în care ne găsim şi care a fost îngăduită de Dumnezeu? Oh! Să nu-L întristăm cu îndoiala şi necredinţa noastră! El ne pune credinţa la încercare, dar El este prezent. Să ne amintim de călătoria corăbioarei noastre prin valurile lumii acesteia, de-a lungul anilor. De câte ori ne-a lăsat fără să intervină? N-a fost El cârmaciul nostru? Credinţa noastră îi este mai scumpă decât aurul care piere. Noi am fost daţi Lui de Dumnezeu (Ioan 17:6), şi El ni S-a dat nouă (Tit 2:14). Din această dăruire deplină se naşte siguranţa noastră şi nimeni şi nimic n-o poate zdruncina.

Nu, El nu doarme, El aşteaptă momentul să intervină, dar este momentul Lui nu al nostru, chiar dacă ni se pare că nu intervine când vrem noi. Da, El este pe punctul de a se ridica, de a certa vânturile şi valurile… şi izbăvirea va sosi, dar „nu-n felul meu poate, nu-n felul tău poate, în felul Lui însă El se va îngriji„. Vânturile şi valurile îi sunt supuse, El este cu noi în corabie, sau mai bine zis când noi suntem cu El, suntem într-o deplină siguranţă şi nu ne va lăsa niciodată să pierim. „De ce vă temeţi, puţin credincioşilor” ne spune El. Ce delicat ne mustră. El nu spune: „Voi sunteţi credincioşi? Vai de credinţa voastră!” Poate am merita să ne certe mai tare, dar El este aşa de dulce! El şi numai El va face o linişte adâncâ în inimile şi în vieţile noastre.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Matei 6:12

Foarte mulţi se roagă astfel neştiind ce anume cer în această rugăciune. Câţi sunt aceia care nu pot ierta greşelile semenilor considerând că ei nu au nicio vină! Sau alţii spun că iartă, dar nu pot uita, şi cu astfel de gânduri, dacă te rogi: ” Iartă-ne nouă greşelile, precum iertăm şi noi ” atunci Dumnezeu nu poate să ierte. Rugându-se astfel aceşti oameni Îl roagă pe Dumnezeu să ierte precum şi ei iartă, adică să nu ierte. Nu spun aceasta, dar rugându-se astfel exprimă această dorinţă. Am cunoscut pe cineva care se ruga astfel: „Tată iartă-mi , precum şi eu ar trebui să iert.”Acest om s-a gândit puţin asupra rugăciunii. Dar este scris că dacă noi nu iertăm greşelile oamenilor, nici Dumnezeu nu ne va ierta. În alt loc citim:”Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Coloseni 3:13. Domnul spune copiilor Săi că nu mai vrea să-Şi aducă aminte de fărădelegile lor. Sunt unii care susţin că nu au nimic cu nimeni nimic şi tot ei sunt aceia care vorbesc de rău pe alţii. La aceşti pretinşi evlavioşi se poate vedea amărăciunea inimii. De aceea noi, ca şi copii ai Lui Dumnezeu, rugându-ne astfel, suntem avertizaţi să nu avem nimic împotriva aproapelui nostru. Cu măsura cu care măsurăm ni se va măsura. De aceea este o atenţionare serioasă să iertăm tot, aşa cum am fost şi noi iertaţi de Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LACRIMILE VOR ÎNCETA

„Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Apocalipsa 21.4

Dacă suntem adevăraţi credincioşi, vom vedea împlinirea acestor lucruri. Durerea va înceta, lacrimile vor fi şterse. Lumea aceasta este o vale a plângerii, dar ea va trece. După cum ne e
prorocit aici, în curând vor apare un cer şi un pământ nou; şi atunci nu vom mai plânge din cauza căderilor şi tristelor urmări. Nunta Mielului va fi un timp de bucurii fără margini şi lacrimile nu îşi vor mai avea locul. Mai departe, ne este spus că Dumnezeu însuşi va fi cu oamenii şi durerea şi gemetele vor fugi pentru a nu se mai întoarce.

Ce stare va fi pentru noi când nu va mai fi nici întristare, nici plânset, nici un necaz? Va fi o slavă mai mare decât orice ne-am putea închipui? Voi, ochi care citiţi cu plânset, opriţi-vă şiroaiele arzătoare, căci în curând nu veţi mai ştii ce sunt lacrimile. Nimeni nu ştie să şteargă lacrimile ca Dumnezeul dragostei, dar iată că El şi începe să facă acest lucru. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”. Vino, Doamne, şi nu întârzia, căci acum toţi ai Tăi trebuie încă să plângă!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Două lucruri îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.” Proverbe 30.7

În acest verset ni se arată expresia unei dorinţe deosebite. Cât de mult se temea scriitorul de minciună, care este un păcat în ochii Domnului! În Apocalipsa 21.8 citim că păcătoşii vor fi pierduţi pe vecie. Cât de important este să fim atenţi la cât şi la ce vorbeşte limba. Acest organ mic poate fi folosit pentru slava Domnului, dar şi pentru ocara Lui. Este totuşi foarte serios să gândim că pentru fiecare cuvânt nefolositor vom da o dată socoteală. Să ne lăsăm călăuziţi în toate împrejurările de Duhul Domnului, iar rugămintea lui Agur să fie şi dorinţa noastră, spre slava şi lauda scumpului nostru Domn! El însuşi ne va dărui şi dorinţa dar şi înfăptuirea. În exprimarea lui Agur este de fapt o dublă dorinţă:

1. „Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos.”

2. „Nu-mi da sărăcie şi nici bogăţie.”

Nimeni nu doreşte să fie sărac şi de aceea oamenii umblă mult după bogăţii. Totuşi, Cuvântul Domnului ne vorbeşte şi în această privinţă foarte serios. Spune că cine aleargă după bogăţii cade în cursele şi mrejile Satanei. În timpurile de sărăcie, copiii lui Dumnezeu se agaţă mai mult de Domnul lor şi se simt dependenţi de El. Atunci ei pot face descoperiri înviorătoare în Domnul. Dacă cineva are parte de bogăţie, are nevoie de mult har şi de înţelepciune ca să o poată folosi spre slava lui Dumnezeu. Câte nevoi sunt pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pentru trebuinţele celor sfinţi şi iubiţi! Nimeni să nu neglijeze să facă binele cu ceea ce Dumnezeu i-a încredinţat. Atât sărăcia cât şi bogăţia pot să împietrească inima omului. De aceea Agur spune: „dă-mi pâinea care-mi trebuie.” Să fim mulţumiţi şi recunoscători pentru ceea ce ne dă Domnul fiecăruia.

„Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Tim. 6.6). „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…”

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Dumnezeule, măreşte-mi percepţia prezenţei Tale şi înţelegerea cu privire la Fiul Tău, Domnul şi Învăţătorul meu. Fă să-mi dau seama din ce în ce mai mult de domnia şi stăpânirea Ta şi să mă bucur din ce în ce mai mult în Tine, cu o bucurie simplă.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov! Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harfa cea plăcută si din alăută!” Psalm 81,1-2

Cuvântul Domnului este actual, dar are şi valabilitate veşnică. În acest psalm Domnul îi cere lui Israel să se veselească şi să cânte la toate instrumentele. Există nenumărate locuri în Biblie unde este amintită răscumpărarea. În Psalmul 81,7 Domnul îi reaminteşte poporului Său că El ascultă întotdeauna rugăciunile: «Ai strigat în necaz si te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba». De ce ne tot reaminteşte Domnul anumite lucruri? De ce i-a cerut poporului Israel să povestească copiilor lor şi copiilor copiilor lor despre faptele Sale minunate şi să scrie poruncile Sale pe uşiorii de la case? Pentru că El ştie cât de repede uităm, de aceea El îşi reasigură mereu poporul de faptul că îi aude rugăciunile. Dacă nu ne mai rugăm mult, acest lucru dovedeşte că uităm, că mult prea uşor cădem, că duşmanul încă ne poate înşela. Totuşi, Domnul Dumnezeu nu Se schimbă si El doreşte să audă rugăciunile noastre. El ascultă strigătele celor drepţi şi împlineşte voia celor cu frică de El!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Desăvârşit în Christos Isus.” Coloseni 1:28

Nu simţi în sufletul tău că desăvârşirea nu locuieşte în tine? Nu afli asta în fiecare zi? Fiecare lacrimă care cade din ochii tăi plânge „imperfecţiune”; fiecare cuvânt aspru care iese de pe buzele tale spune „imperfecţiune”. Ţi-ai văzut prea des propria inimă ca să mai visezi la desăvârşire. Dar în mijlocul acestei tristeţi afli totuşi o mângâiere — eşti „desăvârşit în Christos Isus”. In ochii lui Dumnezeu, ai „totul deplin în El” (Coloseni 2:10); chiar şi acum, eşti primit prin „Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:6). dar mai este încă o desăvârşire, care urmează să se împlinească în orice credincios. Este o mare bucurie să priveşti acum spre timpul în care orice pată de păcat va fi îndepărtată, iar credinciosul se va prezenta în faţa tronului „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Atunci biserica lui Christos va fi atât de curată încât Cel Atotputernic nu va vedea nimic pătat în ea; va fi atât de sfântă şi de slăvită încât Cuvintele lui Hart „îmbrăcat cu hainele Mântuitorului, la fel de sfânt ca însuşi Cel Prea Sfânt” se vor adeveri în sfârşit. Atunci vom cunoaşte, gusta şi simţi fericirea acestei scurte dar Cuprinzătoare propoziţii „desăvârşit în Christos”. Până atunci nu putem înţelege pe deplin înălţimea şi adâncimea mântuirii lui Isus. Nu-ţi tresare inima de bucurie la gândul acesta? Negru cum eşti, vei deveni alb ca zăpada; pătat cum eşti, vei fi curăţat. O, ce mântuire minunată! Christos ia un vierme şi îl transformă într-un înger; Christos ia o haină pătată şi înnegrită şi o transformă într-un veşmânt de lumină, desăvârşit în frumuseţe şi vrednic să stea alături de heruvimi. O suflete, opreşte-te şi admiră binecuvântatul adevăr al desăvârşirii în Christos.

 

Seara

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? Îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica. Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare. Un motiv pentru care Îl lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”? Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7). Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

 

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 11:2

O, cât de mult îşi iubeşte bătrânul harpist harpa sa! O strânge în braţe şi-o mângâie, ca şi cum ar fi un copil care se odihneşte în poala sa. Viaţa lui se consumă odată cu ea. Dar fii atent cum o acordează. O apucă cu fermitate, lovind o coardă scurt şi repede. În timp ce coarda tremură parcă de durere, el se apleacă, ascultând-o foarte atent, ca să prindă prima notă care iese din vibraţia ei. Aşa cum se temea, nota este distorsionată şi stridentă. Atunci întinde coarda, răsucind şurubul chinuitor, şi deşi pare că se rupe din cauza tensiunii, el o loveşte din nou. Apoi iarăşi se apleacă spre ea, ascultând cu grijă, până când în sfârşit apare un zâmbet pe faţa lui în timp ce se aude primul sunet melodic.

Poate că aşa lucrează Dumnezeu cu tine. Pentru că te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte harpistul harpa, El nu găseşte nimic la tine decât sunete stridente şi discordante. El îţi întinde coardele inimii cu suferinţe chinuitoare. Aplecându-Se spre tine cu tandreţe, El loveşte coardele şi ascultă. Auzind doar un murmur strident, El te loveşte din nou. Inima Lui sângerează pentru tine, aşteptând cu nerăbdare să audă sunetul „facă-se nu voia mea, ci a Ta” (Luca 22:42) – o melodie la fel de dulce pentru urechile Lui ca şi cântecul îngerilor. El nu va înceta niciodată să-ţi lovească toate coardele inimii, până când sufletul tău smerit şi disciplinat nu se va uni cu sfintele şi eternele armonii ale fiinţei Lui.

 

O, ce farmec este într-o harpă cu multe coarde,

Când fiecare sună frumos cu dragoste într-o armonie melodioasă!

Dar, vai, ce vaiet şi ce disonanţă, când una sau alta e plesnită,

Neîntinsă, ruptă şi pierdută din îndrăgitul instrument.

 

Căci extazul iubirii este legat de durerea sau frica pierderii,

Şi mâna care ia cununa, trebuie să simtă durerea crucii împreună     cu alţii;

Însă cel care n-a avut niciodată un conflict, nu va câştiga niciodată o victorie,

Şi numai cei care trudesc cunosc dulceaţa odihnei şi a liniştii.

 

Numai între furtuni poate călătorul alpin să cunoască

Gloria transcendentă a cerului curat, sclipind şi strălucind minunat;

Dacă a avut strălucirea intactă a zilelor de vară fără nori,

Aceasta fusese întunecată de praful şi vălul unei ceţi ameninţătoare.

 

Cine ar îndrăzni să cunoască nici una sau ambele aceste alternative:

Cel mai minunat freamăt de bucurie sau agonia cutremurătoare a nenorocirii!

Niciodată durerea excesivă, atunci niciodată bucuria excesivă,

Pentru că inima care este surdă la aceea, nu va fi niciodată sensibilă la aceasta.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 29.1-25

La începutul cărţii, Dumnezeu vorbise pe scurt despre cea dintâi stare a lui Iov. Acum, aceste versete completează tabloul; dar, de data aceasta, Iov îşi face portretul singur. Şi tot ce spune el despre lucrările sale este cu certitudine adevărat, astfel că acuzaţiile lui Ţofar (20.19) şi cele ale lui Elifaz (22.6,7,9) apăreau ca pure calomnii (comparaţi cu v. 12,13).

Oare cine ar putea astăzi să mai alinieze tot atâtea titluri demne de aprobarea lui Dumnezeu şi totodată şi de consideraţia oamenilor? Cu toate acestea, mulţumirea de sine cu care Iov îşi descrie condiţia precedentă arată că el îşi pusese inima acolo şi se glorifica prin aceasta. Încă nu învăţase, precum apostolul, „să fie mulţumit” în împrejurările în care se găsea; nu suportase nici pe departe să fie „smerit” sau „în lipsuri”, pe cât era „în belşug” (Filipeni 4.11,12). în plus, am putut remarca cum „eu”, „mă”, „îmi” vin unul după altul în aceste versete (de circa o sută de ori). Sunt cuvinte mici, dar care dezvăluie părerea înaltă pe care Iov o hrănea cu privire la propria persoană. Până în acel moment îşi ascunsese acest sentiment în străfundul inimii, sub o aparentă modestie, dar acum apare evident: explodează în plină zi. Aceasta îi va permite lui Dumnezeu să îl elibereze, dar numai după ce Iov şi-o va mărturisi.

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

IZVOARE INTERIOARE

„…apa pe care i-o voi da Eu se va preface in el într-un izvor

de apă, care va ţîsni in viaţa veşnică.” Ioan 4:14

Text: Ioan 4:7-15

In evul mediu, oamenii construiau castele şi cetăţi unde puteau să se adăpostească şi să se apere de duşmani. Dar una din problemele cu care erau confruntaţi, era aprovizionarea cu apă. Dacă inamicul îi împresura, nu mai aveau acces la izvoarele dătătoare de viaţă şi la rîurile cu ape limpezi care să le potolească setea. Înfrîngerea nu era decît o problemă de timp. Totuşi, în castelul din Edinburgh, problema a fost soluţionată. A fost construit deasupra unor izvoare de apă dulce care puteau îndestula pe asediaţi. Alimentaţi cu apă din interior, erau practic invulnerabili. Cînd a vorbit cu femeia samariteancă, Isus s-a referit la o sursă interioară de reîmprospătare spirituală. Convorbirea lor a mers mai adînc decît simpla satisfacere a nevoii fizice de apă. Isus i-a vorbit despre o apă vie, care stîmpără setea pentru eternitate a sufletului omului însetat de Dumnezeu în căutarea lui după iertare şi viaţă. El a spus că fîntîna lui Iacov, cu apa ei, nu poate satisface setea doar pentru cîteva momente. Dar dacă bea din apa pe care o oferă El, ea nu va mai înseta niciodată, deoarece El va face ca în sufletul ei să ţîşnească un izvor veşnic cu apa vieţii.

Apa pe care o oferă Domnul Isus este o apă dătătoare de viaţă, care ţîşneşte din inimile noastre. Ea va fi acolo veşnic, aducîndu-ne înviorarea şi satisfacţia spirituală. În exterior, vieţile noastre pot fi aride şi pîrjolite. Ne putem simţi ca într-un deşert nesfîrşit. Dar în Cristos putem fi întotdeauna învioraţi în duhul din izvoarele interioare.    -D.C.E.

Plin de har, atotputernic Salvator,

Cel ce ţine lumea laolaltă,

Setea inimii mi-o stîmperi la izvor

Din Apa Vie, limpede, curată.    – Vinal

Numai Isus, Apa Vie, poate stîmpără setea sufletului.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

STUDIAZĂ BIBLIA (1)

„Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale” (Psalmul 119:18)

Haideţi să luăm aminte la câteva sugestii practice pentru a ne îmbogăţi din studierea Bibliei: programează-ţi studiul. În caz contrar, nu-l vei începe. Învaţă să spui nu lucrurilor neimportante. Pentru mulţi dintre noi, cel mai mare obstacol în calea studierii Bibliei este televizorul; omul de rând se uită la televizor peste patru ore pe zi. Să calculăm: asta înseamnă şaizeci şi unu de zile pe an – două luni! Până la vârsta de optsprezece ani, omul de rând a văzut 200.000 de fapte de violenţă, inclusiv 16.000 de crime. Până la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, ei au petrecut cam nouă ani şi jumătate uitându-se la televizor. Prin contrast, dacă te-ai duce duminica la studiul Biblic în mod regulat, de la naştere, până la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, ai acumula numai patru luni de învăţătură biblică. Nu e de mirare că pe plan spiritual încă ne luptăm. Disciplinează-te, punând deoparte o perioadă anume în fiecare zi pentru a studia Biblia – şi să nu laşi nimic să-ţi stea în cale. Şi fă lucrul acesta când te simţi cel mai bine din punct de vedere fizic, emoţional şi intelectual, nu când eşti ocupat şi grăbit. Tu ştii dacă eşti un „om de zi” sau un „om de noapte”, aşa că alege timpul în care eşti cei mai treaz. Duhul poate fi doritor, dar trupul e slab, aşa că dacă nu vrei ca timpul tău pentru studiu să se transforme în „timp pentru moţăit”, atunci nu încerca să studiezi când eşti obosit sau imediat după ce ai mâncat copios. Ia-ţi un caiet pe care să-ţi notezi observaţiile şi să ţii evidenţa a ceea ce-ţi spune Dumnezeu. Prin scris faci trei lucruri: îţi clarifici, îţi întipăreşti şi personalizezi. De asemenea, întreabă-te: „Ce pot extrage din acest pasaj?” Lucrul acesta te va ajuta să-ţi fixezi bine Cuvântul lui Dumnezeu în minte şi să-ţi stârneşti mintea referitor la ce trebuie să ştii despre el.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

„Noi înșine suspinăm în sinea noastră, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.” Romani 8.23

Hristos a fost declarat „Fiu al lui Dumnezeu în putere, după Duhul de sfințenie, prin învierea morților” (Romani 1.4). La fel, noi suntem declarați fii și așteptăm să fim înviați în trupuri de către Hristos. Nu trebuie să confundăm niciodată suspinele descrise mai sus cu cele ale sufletului care tânjește după pace și după mântuire, lucruri pe care le avem deja; însă răscumpărarea trupului este speranța noastră, căci Hristos a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, dreptate, sfințire și răscumpărare. Răscumpărarea vine la urmă, ea cuprinzând orice aspect, nu doar pe cel al răscumpărării sufletului nostru.

Când oamenii vorbesc despre speranță, în mintea lor ea este legată întotdeauna de incertitudine. Când cineva întreabă: «Te aștepți să obții cutare sau cutare lucru?», răspunsul este: «Sper!», sugerându-se astfel incertitudinea cu privire la rezultat. Lucrurile nu stau deloc așa în ce privește speranța noastră creștină, căci nu există nicio incertitudine în ceea ce Dumnezeu a spus. Rezultatul deplin este mântuirea trupului; acum am doar arvuna ei. Trebuie să o aștept cu răbdare. Avraam nu a avut un loc unde să-și pună piciorul, deși Dumnezeu îi dăduse întreaga țară – „el aștepta o cetate”. Când speranța este sigură, înaintăm liniștiți zi după zi, așteptându-L pe Domnul să vină. Duhul Sfânt ne-a fixat în inimă această speranță, iar noi așteptăm împlinirea ei.

În timp ce noi suspinăm, Duhul Sfânt Însuși suspină; așa că, dacă suspinăm, suspinele noastre sunt potrivite lui Dumnezeu și sunt la fel de divine ca speranțele noastre, deși într-un fel diferit. Însă, așa cum Fiul a devenit Om și așa cum, ca Om aici, a avut aceste simțăminte, la fel Duhul Sfânt locuiește în mine, iar suspinele mele sunt prețioase, fiindcă în ele este mijlocirea Duhului, iar „Cel care cercetează inimile știe care este gândirea Duhului” (versetele 26 și 27), astfel încât, dacă Dumnezeu îmi cercetează inima, El Îl găsește pe Duhul Sfânt acolo.

W Kelly

 
 

Sămânţa Bună

 

„Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, și floarea cade jos.”
1 Petru 1.24

Ultimele cuvinte

Stăteam lângă pat șocată. Cum să dau ochii cu fiica lui? Un vânt rece zguduia ferestrele, umplând pervazul de zăpadă. Afară, totul părea a fi un pat de negură, rece și sumbru.

Când am ieșit din salon, am văzut-o pe fiica domului Williams sprijinită de perete. Un medic, care tocmai ieșise, stătea lângă ea și îi vorbea ținând-o de mână. Apoi a plecat, lăsând-o sprijinită de perete. Chipul ei exprima atâta durere! Ochii ei erau așa de triști! Știa… Medicul îi spusese că tatăl ei a murit. Am luat-o de mână și am invitat-o în cabinet. Ne-am așezat fără să rostim o vorbă. Ea privea spre calendar cu o privire rece și goală. „Te rog, Doamne, ajut-o”, mă rugam în sinea mea. Brusc, Janie se întoarse spre mine și zise:

– Vreau să-l văd pe tata.

Primul meu gând a fost: De ce să-ți pricinuiești mai multă durere? Dar m-am ridicat și mi-am pus brațul pe umerii ei. Am traversat încet coridorul spre salonul 712.

În fața salonului am strâns mâna lui Janie, dorindu-mi să se răzgândească. Dar ea a deschis ușa. Ne-am apropiat de pat cu pași mărunți. Janie s-a așezat pe pat îngropându-și fața în cearceaf. Eu am încercat să n-o privesc. Nu voiam să fiu martoră a acestei despărțiri dureroase.

 
 

27 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Priveşte din nou şi gândeşte-te

„Nu vă îngrijoraţi de vieţile voastre.” Matei 6:25

Trebuie repetat mereu avertismentul că grijile acestei lumi, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele după alte lucruri, odată intrate în viaţa noastră, vor înăbuşi tot ce pune Dumnezeu în noi. Nu scăpăm niciodată de valurile repetate ale acestei năvăliri. Dacă atacul nu vine pe linia hainelor şi a mâncării, va veni pe cea a banilor sau a lipsei de bani, a prietenilor sau a lipsei de prieteni sau a circumstanţelor dificile. Aceste lucruri năvălesc insistent şi continuu asupra noastră şi, dacă nu lăsăm ca Duhul Sfânt să ridice o barieră împotriva lor, ele vor veni peste noi ca un potop.

„Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră.” . Jngrijiţi-vă numai de un singur lucru” – ne spune Domnul nostru – „de relaţia voastră cu Mine”. Judecata noastră strigă, spunând: ..Este absurd, trebuie să mă gândesc din ce voi trăi, trebuie să mă gândesc ce voi mânca şi ce voi bea”. Isus spune că nu trebuie. Fereşte-te să-ţi permiţi gândul că aceste lucruri au fost spuse de Cineva care nu înţelege situaţia în care suntem. Isus Cristos ne cunoaşte situaţia mai bine decât noi şi El spune că nu trebuie să ne gândim la aceste lucruri în aşa măsură. Încât să facem din ele singura preocupare a vieţii noastre. Oricând trebuie să faci o alegere, ai grijă să pui pe prunul loc relaţia ta cu Dumnezeu.

„Ajunge zilei necazul ei.” Câte necazuri au început să te ameninţe astăzi? Ce fel de drăcuşori răi se uită la tine şi-ţi spun: „Cum te vei descurca luna viitoare – vara asta?” „Nu vă îngrijoraţi de nimic”, ne spune Isus. Priveşte din nou şi gândeşte-te. Fixează-ţi în minte acel „cu mult mai mult” al Tatălui ceresc.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au povestit tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.” MARCU 6:30

Este
de folos să ne gândim la scena aceasta, căci este plină de învăţăminte pentru ucenicii de astăzi! Avem şi noi nevoie de a veni adesea la Domnul Isus să-I povestim tot ce am făcut şi am spus. Nevoia aceasta de intimitate cu El ar trebui să facă parte din viaţa şi slujba noastră. Cu cât mai repede pierdem contactul cu învăţătorul nostru, cu atât mai uşor o luăm înainte cu puterile noastre proprii şi căpătăm deprinderi proaste. Astfel, prospeţimea şi vigoarea unei slujbe cu adevărat duhovniceşti se transformă în rutină, obişnuinţă şi formalism. Observaţi că întâmplarea aceasta a avut loc între două fapte importante: moartea lui Ioan Botezătorul şi înmulţirea pâinilor. Dacă-şi înţelege bine sarcina, credinciosul care trăieşte sub legea Duhului de viaţă care este în Isus Hristos, este totdeauna confruntat pe deoparte de duşmănie şi pe de altă parte de nevoile mulţimii de oameni. Dacă întâmpinăm această duşmănie, să venim la Domnul Isus şi să-I povestim Lui ce facem, tot ce spunem şi vom găsi în El o provizie dumnezeiască care corespunde absolut la tot ce ne trebuie ca să facem faţă acestor greutăţi. În cele mai multe din cazuri, duşmănia se traduce prin împotrivire pasivă, indiferentă politicoasă sau o respectuoasă neprihănire personală (adică unul care, cu stimă, vrea să-ţi arate că este mai neprihănit ca tine). Nimic nu te consumă mai adânc ca acestea. De aceea să venim mai adesea la Domnul Isus, pentru a-I deschide inimile noastre şi a-I expune slujba noastră. In acelaş timp, El vrea să ne deschidă ochii asupra posibilităţilor pe care le avem de a-I sluji. Pentru ucenici, mulţimea nu era decât o masă de oameni care se înghesuia în jurul lor; pentru Domnul Isus, erau nişte oi fără păstor. Este de mare importanţă să vedem sufletele cum le vede El, a miilor de oameni fără Dumnezeu şi fără nădejde.

Să veghem ca nimic să nu ne acopere ochii, ca nimic să nu ne împietrească inimile. Mântuitorul nostru vrea să ne umple de mila pe care o avea El, căci numai atunci ce vom face va fi de folos şi va da rezultatul dorit. Să-i aducem Lui „cele cinci pâini” ale noastre şi „cei doi peşti” pe care-i avem; este atât de puţin, dar cu binecuvântarea Lui, puţinul nostru va fi în stare să împlinească mult. Să nu ne supraestimăm in ochii noştrii, ci mai degrabă să ne luăm poziţia, de la Luca 17:10: „…suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.” Matei 6:11

Proviziile de grâne ale bogatului nu i-au folosit la nimic, căci ca un nebun a trecut în veşnicie. Fiind bogat eşti ispitit să uiţi de Dumnezeu, dar şi de ceea ce eşti! „Nici să fii sărac nu-i bine, pentru că păcătuieşti uşor” spune un poet. Dar dacă eşti născut din nou, de eşti bogat, sau sărac, găseşti posibilitatea de a-L sluji pe Dumnezeu. Noi, ca şi copii ai Lui Dumnezeu ne rugăm pentru pâinea noastră de toate zilele, dar totodată muncim cu mâinile noastre, ca prin rezultatul muncii noastre să ajutăm pe cei nevoiaşi. Lenevia stă la baza oricărui păcat. Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Cel ce se uită la vânt nu seamănă, iar cel care doarme în timpul secerişului este nevoit să cerşească. „Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi!” Împarte pâinea cu cel flămând, fii ospitalier; dăruiţi bucuroşi, şi vi se va da o măsură bună, clătinată, îndesată, care se va vărsa deasupra. Toate lucrurile pe care le facem în Numele Lui Dumnezeu ni se întorc însutit. Dacă trăim având permanent aceste promisiuni înaintea ochilor, ştim foarte bine că toate darurile, deci ceea ce mâncăm sunt de la Tatăl nostru iubitor, şi de aceea nu se poate să desconsiderăm acestea, ba mai mult se cuvine a-I mulţumi pentru toate lucrurile. De aceea, dacă am mâncat, şi ne-am săturat, să-L slăvim pe Dumnezeul nostru. Păzeşte-te să-L uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, sau să-I nesocoteşti poruncile Sale. „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe ce neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Cel care credea aceasta dă bucuros şi urmaşii săi sunt binecuvântaţi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

POCĂINŢA E PREŢIOASĂ

„Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v-aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe care le-aţi făcut.” Ezechiel 20.43

Când Domnul ne-a primit şi ne-a dat pace şi siguranţă, tot El ne-a adus la pocăinţă de toată vinovăţia purtării noastre rele faţă de El. Atât de preţioasă e pocăinţa, încât o putem asemăna cu un diamant cu cele mai frumoase reflexe, şi ea este înfăţişată ca una din urmările cele mai sfinţitoare ale mântuirii. Acela care primeşte pocăinţa este Acelaşi care o produce în noi. Această pocăinţă lucrată de El, nu are gustul „de ierburi amare” ci acela al „prăjiturilor cu miere”, cu care îşi hrănea poporul Său. Cunoaşterea iertării prin vărsarea sângelui şi a harului nemeritat este cea mai bună înţelegere care să topească o inimă de piatra.

Ne simţim cu inima împietrită? Să ne gândim la legământul de dragoste şi vom ajunge să părăsim păcatul, ba chiar să-l urâm; mai mult încă, vom ajunge să ne urâm pe noi înşine că am putut să păcătuim împotriva unei astfel de dragoste. Să venim la Dumnezeu cu făgăduinţa pocăinţei şi să-I cerem să ne ajute să ne aducem aminte şi să ne pocăim. Atunci ne-am putea bucura de întristarea sfântă. Ce uşurare ar fi revărsarea lacrimilor! Doamne, loveşte stânca sau vorbeşte stâncii, ca să poată să curgă apele!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Itai a răspuns împăratului, şi a zis: Viu este DOMNUL şi viu este domnul meu împăratul, că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.” 2 Samuel 15.21

Cu cât timpurile sunt mai întunecate, mai grele şi mai periculoase cu atât mai luminos strălucesc faptele credinţei şi ale dragostei care se fac în aceste vremuri. În uneltirile lui Absalom avem în Itai un asemenea exemplu. Atât de mult îl leagă dragostea pe un străin din ţara Israel de nenorocirea încercatului rege David, încât este gata să împartă cu el durerea, ocara şi blestemul care erau asupra lui David. Itai a primit din partea lui David libertatea de a pleca înapoi la Ierusalim; el ar fi putut face deci acest drum, cu voia împăratului. Însă acestui om nu-i trebuia favoarea din partea regelui şi nici libertatea, ci cu mult mai mult: pe rege însuşi: „în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.” Numai în părtăşie cu regele putea fi Itai fericit, chiar dacă trebuia să treacă prin moarte sau să trăiască.Domnul Isus Hristos spune în Ioan 12: „Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (26).Vedem în Pavel un slujitor devotat, a cărui dorinţă supremă era să meargă pe drumul Aceluia care i-a cuprins inima. El dorea ca Hristos să fie proslăvit în trupul său, fie prin viaţă, fie prin moartea sa.Exemplul acestor doi oameni credincioşi în părtăşia lor desăvârşită, primul cu David iar al doilea cu Domnul Isus, să ne îndemne la o trăire nedespărţită de Domnul!Cu cât un slujitor a lui Hristos va fi mai credincios Stăpânului ceresc, cu cât va merge mai mult pe urmele lui, cu cât va fi mai asemenea Lui, se poate aştepta să fie privit de fiii pământului ca „ieşit din minţi.”

 

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, la Tine vin; conştient şi inconştient, mă apropii în nevoie totală. Inalţă-mă, îndrumă-mă, umple-mă pentru slava Ta, fă-mă în mod armonios una cu scopul şi voia Ta.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Fiţi treji si vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, da târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.» 1 Petru 5,8

Ca şi credincioşi trebuie să facem în fiecare zi faţă unor lupte grele – atât în interior, cât şi în exterior. Când aceste conflicte devin tot mai puternice (cu toate că am primit şi experimentat iertarea păcatelor), trebuie să fim conştienţi că acest lucru i se datorează lui Satan, duşmanul nostru de moarte. Însă noi, care îl avem pe Domnul Isus în inimă, putem să ne împotrivim lui şi să fim biruitori, triumfători prin credinţă. Cum pot să fiu biruitor când eu sunt slab şi indisciplinat, când nu mai pot să cred în nimic, când nu mai simt nimic şi când nu văd altceva decât întuneric în jurul meu? …Aceasta este plângerea ta? Atunci Iacov îţi dă un răspuns minunat: «împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8). Trebuie deci să te apropii de Dumnezeu în lupta ta împotriva diavolului, căci aceasta este calea spre sfinţenie: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată» cu credinţă deplină…» (Evrei 10,19-22).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui.” Ioan 1:16

Aceste cuvinte ne spun că în Christos se află plinătatea. Este o plinătate de Dumnezeire esenţială şi de umanitate perfectă, fiindcă „în El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). În sângele Său se află o plinătate de îndurare fiindcă „sângele lui Isus Christos Fiul Său ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Există o plinătate de dreptate în viaţa Sa, fiindcă „acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Christos Isus” (Romani 8:1). Există o plinătate de divinitate în pledoaria Sa, fiindcă „de aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25). Există o plinătate de victorie în moartea Sa, fiindcă prin moarte El a distrus „pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul” (Evrei 2:14). Există o plinătate de eficienţă în învierea Sa din morţi, fiindcă prin ea suntem „născuți din nou… la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Există o plinătate de victorie în înălţarea Sa, fiindcă atunci când El „s-a suit pe înălţime, a luat prinşi de război… a luat în dar oameni” (Psalmi 68:18 — vezi şi Efeseni 4:8). Există o plinătate de binecuvântări de toate felurile: o plinătate a harului de a ierta, de a te naşte din nou, de a te sfinţi, de a moşteni şi de a ajunge la desăvârşire. Există plinătate pentru toate timpurile: plinătate de alinare în necaz şi plinătate de călăuzire în bunăstare. Există o plinătate de Pttfbute divine: înţelepciune, şi putere, şi dragoste. Această plinătate de binecuvântări este imposibil de cercetat, darmite de jşiplorat. „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” jŞBoloseni 1:19). O, ce plinătate este cea de la care primim totul! Minătate, într-adevăr, fiindcă este ca un râu care curge mereu, la fel de îmbelşugat acum şi în veşnicie. Vino, credinciosule, şi adapă-ţi nevoile. Cere mult, şi vei primi şi mai mult, fiindcă această plinătate este nesfârşită; este depozitată într-un loc la care orice nevoiaş poate ajunge — în Isus Emanuel, „Dumnezeu cu „(Matei 1:23).

Seara

„Dar Maria păstra toate aceste cuvinte, şi se gândea la ele în inima ei.” LUCA 2:9

Aceasta femeie binecuvântată îşi exercita trei facultăţi: memoria — ea „păstra toate aceste lucruri”, afecţiunea — le păstra „în inima ei” şi intelectul — ea „se gândea la ele”. Memoria, afecţiunea şi înţelegerea erau toate concentrate asupra lucrurilor auzite. Preaiubitule, aminteşte-ţi ce ai auzit despre Domnul Isus şi despre ceea ce El a făcut pentru tine. Fă din inima ta vasul de aur cu mană, ca să păstrezi amintirea Pâinii cereşti cu care te-ai hrănit în trecut. Lasă-ţi memoria să păstreze tot ce ai simţit, cunoscut şi crezut despre Christos, şi atunci vei vedea că Îl vei iubi din ce în ce mai mult. Iubeşte persoana Domnului tău! Deschide vasul de alabastru al inimii tale, chiar dacă este spart, şi spală-I picioarele străpunse cu uleiul afecţiunii tale. Lasă-ţi intelectul să se concentreze asupra lui Isus Christos. Meditează la ceea ce citeşti. Nu te opri la suprafaţă; sapă în adâncime. Nu fi ca o rândunică, atingând apa cu vârful aripii, ci ca un peşte care trăieşte în adâncuri. Rămâi cu Dumnezeul tău. Nu-l trata ca pe un drumeţ care se opreşte la tine pentru o noapte; constrânge-L şi roagă-L „rămâi cu noi, căci… ziua este pe sfârşite” (Luca 24:29). Ţine-L, şi nu-L lăsa să plece. Cuvintele se gândea înseamnă „a cântări”. Pregăteşte-ţi balanţa judecăţii. O, dar ce măsură îl poate cuprinde pe Domnul Christos? El „a cântărit munţii cu cântarul” (Isaia 40:12) — cu ce cântar îl putem cântări noi pe El? „El ridică ostroavele ca un bob de nisip” (vers. 15) — cine îl va ridica pe El? Chiar şi aşa, dacă înţelegerea ta nu-L poate cuprinde, afecţiunea poate. Dacă spiritul tău nu-L poate încadra pe Domnul Isus în normele judecăţii noastre, îmbrăţişează-L cu braţele afecţiunii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10)

Înainte să putem stabili o relaţie nouă şi profundă cu Hristos, trebuie să dobândim suficientă lumină intelectuală pentru a ne satisface mintea cu privire la faptul că ni s-a dat dreptul să stăm în această nouă relaţie. Chiar şi o umbră de îndoială aici ne-ar putea distruge încrederea. Apoi, după ce am văzut lumina, trebuie să avansăm. Trebuie să luăm o decizie, s-o împlinim şi să ne ocupăm locul de drept cu siguranţa unui copac care este plantat în pământ. Aşa cum o mireasă se încredinţează pe sine mirelui la altarul cununiei, dăruirea noastră lui Hristos trebuie să fie odată pentru totdeauna, fără nici o rezervă sau schimbare din partea noastră.

Apoi urmează o perioadă de stabilizare şi testare, în timpul căreia trebuie să rămânem neclintiţi până când noua relaţie devine atât de impregnată în noi încât devine un obicei permanent. Este asemănător cu un chirurg care repară un braţ rupt, imobilizându-l, ca să nu se mişte. Dumnezeu, de asemenea, are atelele Lui spirituale, pe care vrea să le aplice copiilor Săi, pentru a-i menţine în pace şi în linişte până trec de prima treaptă a credinţei. Uneori încercarea poate fi dificilă, dar „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:10). A.B. Simpson

Este o lege naturală care lucrează prin păcat şi prin boală, şi dacă ne lăsăm duşi, urmând cursul circumstanţelor noastre, ne vom scufunda sub puterea Ispititorului. Dar mai este şi-o altă lege, a vieţii spirituale şi fizice în Hristos Isus, spre care ne putem ridica şi prin care putem contrabalansa şi învinge legea naturală care ne trage în jos.

Dar pentru a face aceasta avem nevoie de o energie spirituală reală, de un scop bine definit, de o atitudine fermă şi de credinţă. Este acelaşi principiu ca într-o fabrică unde se foloseşte electricitate pentru funcţionarea utilajelor. Întrerupătorul general trebuie deschis şi lăsat în această poziţie. Puterea este disponibilă tot timpul, dar trebuie făcută conectarea potrivită. Şi atât timp cât conectarea este intactă, curentul va ţine în funcţiune toate utilajele.

Este o lege spirituală a alegerii, a credinţei, a statorniciei şi a neclintirii în umblarea noastră cu Dumnezeu. Această lege este esenţială pentru lucrarea Duhului Sfânt în ce priveşte sfinţirea şi vindecarea noastră.

          din Zile cereşti pe pământ

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 28.1-28

Iov înţelesese un lucru foarte important: din această încercare, prin care Dumnezeu îl făcea să treacă, credinţa lui va ieşi precum aurul din creuzetul aurarului (23.10). Dar ceea ce nu ia el în seamă este zgura care trebuia îndepărtată înainte de aceasta: „Negreşit,… este un loc unde se curăţă aurul” (v. 1; vezi, de asemenea, Zaharia 13.9 şi Maleahi 3.3). Şi acest loc este creuzetul încercării! Domnul, ca Meşter aurar înţelept, cunoaşte şi intensitatea şi durata acestui foc necesar pentru a-Şi curaţi argintul şi aurul Său, adică pe scumpii Săi răscumpăraţi. «Giuvaergiul» desăvârşit ştie câte lovituri dureroase de daltă trebuie aplicate înainte ca onixul, şi safirele, şi rubinele şi topazurile Sale să strălucească în toată splendoarea lor.

Omul este capabil să execute lucrări remarcabile: baraje, tunele, autostrăzi etc. Extrage din pământ tot felul de produse rare şi de mare preţ (v. 9-11). Dar este un lucru de care nu se preocupă câtuşi de puţin să-1 caute: înţelepciunea. Totuşi, ea este mai de preţ decât perlele (v. 18) sau decât rubinele, declară cartea Proverbe (3.15; 8.11), carte care ne vorbeşte atât de mult despre această înţelepciune divină. Comparaţi, de asemenea, importanta definiţie din v. 28 cu Proverbe 9.10 şi cu Psalmul 111.10.

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

VINDECAREA UNUI VEŞNIC NEMULŢUMIT

încredinţează-ţi soarta in mîna Domnului si El te va sprijini.

                Psalmul 55:22

Text: Psalmul 55:16-23

In loc să-şi arunce asupra Domnului toate îngrijorările lor, mulţi oameni umblă recitîndu-şi necazurile altora pînă ce repetarea lor neîncetată le face mult mai greu de purtat, obosindu-i pe cei ce-i ascultă cu plîngerile lor.

Mary Bachelor a fost o nemulţumită cronică. Era fiica unui slujitor al Evangheliei, gospodină şi ajuta în acelaşi timp pe un alt frate care era şi el lucrător creştin. Zi de zi îşi descărca necazurile asupra lui. Într-o seară, pe cînd discutau, ea şi-a dat seama dintr-o dată ce efect producea asupra lui. Intorcîndu-se cu faţa spre
fereastră, cu remuşcări în suflet, a văzut cum plopii din grădină acopereau cu crengile lor apusul de soare, aşternînd umbre lungi pe pajiştea grădinii. Sînt ca aceşti plopi pentru fratele meu, s-a gîndit ea. Întotdeauna fac umbre. De ce să nu scap eu de îngrijorările mele, lăsîndu-le pe seama lui Isus? S-a dus în camera ei
şi şi-a găsit uşurarea în lacrimile rugăciunii, după care a scris aceste versuri:

„Du-te, îngroapă-ţi necazul de care ai parte în viaţă,

Du-te îngroapă-1 adînc, cu grijă ascunde-l sub glie,

Cugetă în taină cînd vălul nopţii se lasă,

Spune-I lui Isus şi totul va fi bucurie.”

Mai tîrziu, după ce-a devenit o creştină mai fericită, i-a arătat versurile fratelui ei, care le-a publicat într-un ziar local. Cînd compozitorul bine cunoscut, Philip P. Bliss, le-a văzut, le-a pus pe muzică.Mary Bachelor, odată o veşnic nemulţumită, şi-a găsit vindecarea depresiunii sale aruncînd îngrijorările ei asupra Domnului şi lăsîndu-le acolo. Şi tu poţi face aceasta!    – H.G.B.

Du-te şi spune-I lui Isus, El durerea ţi-o ştie

Spune-I lui Isus şi-ţi va da bucurie.

Adună raze de soare şi-al Lui curcubeu,

El îţi ridică povoara. Te roagă mereu!    – Bachelor

Dumnezeu spune să-L împovărăm pe El cu lucrurile care ne împovărează.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

MIREASMA LUI HRISTOS

„Noi suntem … o mireasmă a lui Hristos” (2 Corinteni 2:15)

„Noi suntem … o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă” (v. 15-16). Când armata romană câştiga o bătălie, se făcea paradă pe străzi cu prizonierii legaţi în lanţuri. În cadrul acestei sărbători, ardeau tămâie pe mai multe altare din oraş. Astfel, cei ce nu puteau vedea procesiunea ştiau că armata a triumfat pentru că puteau simţi mirosul de tămâie. Mireasma era simbolul victoriei lor – iar noi putem învăţa o lecţie. Ca urmaşi ai lui Hristos, noi am fost chemaţi să ducem cu noi „mireasma cunoştinţei Lui” (v. 14). Uită de mărcile renumite de parfumuri. Viaţa ta trebuie să fie pătrunsă de prezenţa lui Dumnezeu ca cei din jur s-o simtă. La urma urmelor, tu eşti cea mai vizibilă dovadă că Isus este viu în copiii Săi. În marile catedrale ale Europei vei vedea vitralii frumos pictate, reprezentând evenimente importante din viaţa lui Hristos. Putem să apreciem astfel de meşteşugari dar Dumnezeu nu are nevoie de ferestrele bisericilor pentru a-Şi spune istoria. Pentru asta, El foloseşte credincioşi născuţi din nou, ascultători şi plini de râvnă. Ai observat vreodată că într-un cuplu; cu cât soţul trăieşte mai mult cu soţia lui, cu atât mai mult încep să vorbească şi să se poarte la fel? La fel este şi cu noi: cu cât petrecem mai mult timp cu Domnul Isus, vorbind cu El, meditând la Cuvântul Său şi stând în prezenţa Lui, cu atât mai mult oamenii vor fi interesaţi: „cu ce parfum te-ai dat?”

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 

 „Și Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-ți mirodenii – stacte și onice și galban – mirodenii mirositoare și tămâie curată; să fie în aceeași măsură. Și să faci din ele o tămâie, o mireasmă după arta celui care face mir: sărată, curată, sfântă. Și vei pisa mărunt din ea și vei pune din ea înaintea mărturiei în cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine: vă va fi preasfântă”. Exod 30.34-36

Mireasma tămâii care se ridică spre Dumnezeu este o imagine frumoasă a închinării. În versetele care urmează, Moise ne arată cât de serios era acest lucru pentru Dumnezeu: „Și tămâia pe care o vei face – să nu faceți după amestecul ei pentru voi înșivă – îți va fi sfântă pentru Domnul. Oricine va face tămâie asemenea ei, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul său” (versetele 37 și 38). Această mireasmă specială, imagine a închinării, trebuia să fie unică și sfântă. Trebuia omorât orice om care încerca să facă pentru sine o astfel de tămâie, pentru a o mirosi.

Această mireasmă însă simbolizează și altceva – un lucru cu mult mai important decât oricare amestec de ingrediente. Ea simbolizează ceea ce trebuie să fie viețile noastre pentru Dumnezeu. Ele trebuie să fie ca această tămâie: sfinte, plăcute, parfumate, înălțându-se către Dumnezeu ca o mireasmă. Aceasta este ceea ce Pavel spune în Romani 12.1, atunci când ne îndeamnă să ne aducem trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”. În 2 Corinteni 2.15, el ne spune: „Pentru că noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu, printre cei mântuiți și printre cei care pier”.

Aceste versete ne amintesc de faptul că trebuie să ne trăim viața ca pe un act de închinare față de Dumnezeu. Sunt și alte versete care ne arată că ceea ce facem trebuie să fie „un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu” (Filipeni 4.18; Evrei 13.16). Însă nu doar ceea ce facem, ci și ceea ce suntem trebuie să fie ca o tămâie oferită lui Dumnezeu. La fel cum israeliții nu trebuiau să folosească în mod greșit tămâia, nici noi nu trebuie să folosim greșit viața pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Suntem aici pentru gloria Lui, pentru a fi sfinți și plăcuți înaintea Sa.

T P Hadley

 

Sămânţa Bună

 

„… ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.” Iacov 4.14

Ultimele cuvinte

În timp ce Janie se lupta să-și stăpânească lacrimile, eu am rostit o rugăciune: „Te rog, Doamne, ajut-o pe fata asta să-și ierte tatăl!”. Ea m-a asigurat că va fi curând la spital.

Am încercat să-mi fac ceva de lucru, dar nu puteam. M-am întors în salonul 712. Domnul Williams stătea nemișcat. I-am luat pulsul; lipsea.

– Cod 99, salon 712! Cod 99, salon 712! am spus în interfon. În câteva secunde, alarma suna în tot spitalul. Domnul Williams făcuse stop cardiac. În mare grabă am ridicat patul și m-am aplecat asupra lui, făcându-i respirație gură la gură. Mi-am pus capul pe pieptul lui și am apăsat. I-am făcut din nou respirație. Am apăsat și am respirat. Nu se poate să moară! Ușa se deschise. Medicii și asistentele intrară în salon, împingând echipamentul de urgență. Am conectat monitorul cardiac. Inima îmi bătea cu putere. „Doamne! Nu lăsa ca totul să se termine așa! Fiica lui va veni aici. Ajut-o să-și găsească liniștea!”

S-au făcut șocuri electrice. Procedura s-a repetat, dar totul a fost zadarnic. Domnul Williams murise. Asistentele strângeau aparatura. Agitația încetase. Medicii și asistentele plecau rând pe rând tăcuți și triști.

26 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Priveşte din nou şi consacră-te

„Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp…, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi?” Matei 6:30

O afirmaţie simplă rostită de Isus este întotdeauna o enigmă pentru noi dacă nu suntem şi noi simpli. Cum să fim la fel de simpli ca Isus? Primind Duhul Lui, recunoscându-L şi încrezându-ne în El, ascultând de El atunci când ne aduce Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa ne va deveni uimitor de simplă. „Gândiţi-vă” – spune Isus – „cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi Tatăl vostru, care îmbracă iarba de pe câmp. dacă păstraţi o relaţie corectă cu El.” De fiecare dată când părtăşia noastră spirituală a slăbit, acest lucru a fost posibil din cauză că am avut obrăznicia de a crede că știm mai bine decât Isus Cristos. Am lăsat grijile lumii să pătrundă în viaţa noastră şi am uitat acel ..cu mult mai mult” al Tatălui ceresc.

„Uitaţi-vă la păsările cerului” – singurul lor scop este să asculte de principiul vieţii care esle în ele, iar Dumnezeu are grijă de ele. Isus spune că, dacă tu eşti într-o relaţie bună cu El şi asculţi de Duhul Său care este în tine, Dumnezeu va avea grijă şi de „penele” tale.

„Gândiţi-vă la crinii de pe câmp” – ei cresc acolo unde sunt puşi. Mulţi dintre noi refuzăm să creştem acolo unde suntem puşi de Dumnezeu şi de aceea nu prindem rădăcini nicăieri. Isus spune că dacă ascultăm de viaţa pe care Dumnezeu a pus-o în noi. El va avea grijă de toaie celelalte lucruri. A minţit cumva Isus Cristos? Dacă nu experimentăm acel „cu mult mai mult”, aceasta este din cauză că nu ascultam de viaţa pe care El ne-a dat-o, ne pierdem în tot felul de speculaţii confuze. Cât de mull timp am irosit necăjindu-L pe Dumnezeu cu întrebările noastre, când noi ar fi trebuit să fim absolut liberi să ne concentrăm asupra lucrării Lui? Consacrarea înseamnă a mă pune pe mine însumi necurmat deoparte pentru un singur lucru. Nu ne putem consacra o dată pentru totdeauna. Mă pun eu necurmat deoparte pentru a ţine cont de Dumnezeu în fiecare zi din viaţa mea?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia,… sunt prea puternici pentru mine.” 2 SAMUEL 3:39

Ce lecţie în cuvintele acestea! Pe tărâm duhovnicesc, câţi credincioşi fac zilnic această experienţă în mersul lor cu Dumnezeu: „Eu sunt încă slab”. Da, împrejurările sau oamenii sunt prea tari pentru mine. Această slăbiciune – nu a păcatului, a neascultării sau a firii noastre decăzute – este o parte din planul Său în educarea noastră. Pavel a experimentat-o în sănătatea lui. Atunci el a putut să spună: „Cînd sunt slab, atunci sunt tare”. Da, el putea să spună ca David: „Eu sunt încă slab, deşi am primit ungerea împărătească”.

Si noi ne simţim neputinţa şi slăbiciunea noastră reală şi putem spune cu toată sinceritatea: „Eu sunt încă slab…” Dar să nu uităm sfârşitul frazei: „…am primit ungerea împărătească”. şi din pricina acestei ungeri pe care o recunoaştem, Dumnezeu îşi arată puterea Sa chiar în slăbiciunea noastră!

Această atitudine a credinţei este cu totul diferită de aceea care respinge slăbiciunea şi-şi închipuie că are putere… atunci când este vorba de o putere sufletească personala, dar care este în afară de Domnul Hrisios. Noi am primit ungerea împărătească şi această ungere ne introduce în împărăţia Aceluia care a făcut din noi „împăraţi şi preoţi”, „o preoţie împărătească”! Ungerea deci face toată diferenţa; unde este această ungere există şi puterea de a domni peste orice împrejurări, există un adevărat duh de mijlocire. Să nu respingem disciplina slăbiciunii, ci s-o considerăm în lumina dumnezeiască a adevărului ungerii împărăteşti şi să spunem şi noi ca Pavel „căci, când sunt slab, atunci sunt tare”. Puterea lui Dumnezeu vrea să Se arate în viaţa noastră prin acest mijloc şi, în faţa împrejurărilor mai tari decât noi. Tatăl din cer Se va descoperi inimii noastre într-o lumină cu totul nouă, făcând ca „toate lucrurile să lucreze spre binele nostru” din pricina ungerii Sale. „şi Cel ce ne întăreşte……în Hristos şi care ne-a uns, este Dumnezeu” (2 Cor. 1:21). „Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o dela El, rămâne în voi…” (Ioan 2:27). Dar mai ales, să nu uităm pilda Domnului Hristos care „…a fost răstignit în slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu.” (2 Cor. 13:4).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.” Matei 6:10

Din inima fiecărui om plin de Duhul se înalţă rugăciunea: „Vie Împărăţia Ta.” Prin aceasta înţelegem Împărăţia de o mie de ani, timp în care Satana va fi legat şi va fi pace pe pământ, iar leul şi ursul vor paşte la un loc cu oile şi viţeii. Atunci nu va mai fi nevoie să închidem uşile pentru a ne păzi casa de hoţi, fiindcă atunci toţi vor asculta Cuvântul Lui Dumnezeu, făcând toate după voia Lui. Atunci şi cei care au pretins că luptă pentru cauza celor oropsiţi pot să înceteze activitatea lor, şi să se bucure împreună cu noi de binefacerile Lui Dumnezeu. Dar ştim că înainte de a veni această Împărăţie două treimi din omenire vor fi omorâte în război, epidemii, şi de animale sălbatice. Când ne rugăm:”Vie Împărăţia Ta” şi „Facă-se voia Ta pe pământ” înseamnă că dorim să grăbim venirea Sa. Şi aceasta nu pentru ca să scăpăm de judecată, ci ca oamenii să ajungă la cunoştinţa adevărului. Aceasta este şi voia Lui Dumnezeu prin înştiinţările premergătoare venirii Fiului Său. De aceea este important ca să stăm veghetori pe zidurile Sionului vestind zi şi noapte aceste lucruri până se împlinesc, să fim nişte preoţi înaintea Lui, stăruitori în rugăciune până se va împlini numărul aleşilor dintre păgâni. Să nu ne împiedice nimic în a-L urma pe Domnul Isus pe drumul pe care El ne conduce, luptând lupta cea bună cu puterea primită de la El, Împăratul împăraţilor.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TEMELIA FRICII DE DUMNEZEU

„Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov; nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!” Numeri 23.23

Iată cum distruge Dumnezeu de la rădăcină temerile copilăreşti şi superstiţiile! Chiar dacă ar fi cel mai mic adevăr în puterea vrăjitoriilor, poporul lui Dumnezeu nu poate fi atins de ele. Aceia pe care-i binecuvântează Dumnezeu, diavolul nu-i poate blestema.

Oamenii fără teamă de Dumnezeu pot – ca Balaam – să uneltească la pierderea poporului ales; dar ei nu reuşesc. Praful din puşca lor este umed şi tăişul săbiei lor nu este tăios. Ei se adună între ei, dar Domnul nu e cu ei, aşa că se sfătuiesc în zadar. Cât despre noi, rămânem liniştiţi în timp ce-şi pregătesc plasele lor, fiind siguri că nu vom fi prinşi. Ei pot să cheme pe Beelzebul în ajutor, cu şmecheriile lor drăceşti, prin descântecele lor se vor înşela pe ei înşişi. Cât despre inima noastră, câtă binecuvântare avem ştiind că Dumnezeu este cu noi! Să nu ne temem de şiretenia uneltitorilor, că ea nu are nici o putere împotriva acelora care au pe Dumnezeu ca sprijinitor, şi care pot zice: „Cel Veşnic e lumina mea şi scăparea mea; de cine să mă tem? El e puterea vieţii mele; de cine să-mi fie frică?”

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe DUMNEZEUL lui, cum făcea şi mai înainte.” Daniel 6.10

Rugăciunea în genunchi se cuvine oamenilor ca făpturi ale lui Dumnezeu şi este o expresie înaltă de cinstire în rugăciune; şi încă, mai mult ea exprimă poziţia potrivită a unui copil al lui Dumnezeu când prin Domnul Isus se apropie de Tatăl cu deplină încredere. Solomon s-a rugat în genunchi la întemeierea templului. Ezra, când a aflat despre păcatul poporului său, s-a rugat în genunchi şi a adus jertfe. Şi Pavel şi-a plecat genunchii la rugăciune pentru toţi credincioşii ca aceştia să poată fi întăriţi în mijlocul oamenilor. Când el se afla în Milet, a îngenunchiat împreună cu cei din Efes. Şi despre Domnul nostru citim că în grădina Ghetsimani a îngenunchiat în ceasul greu în care judecata lui Dumnezeu se apropia. Ce credincios, ce om viteaz era Daniel! Chiar când viaţa lui a fost în primejdie, el nu şi-a schimbat programul de rugăciune, el nu s-a retras în loc ascuns, ci de trei ori pe zi, cu fereastra deschisă, îngenunchea, şi se ruga lui Dumnezeu. Ce ruşine pentru noi, care avem harul să trăim în libertate, să fim totuşi înclinaţi să ne schimbăm în funcţie de împrejurări. Să ne dea Domnul fiecăruia personal şi tuturor membrilor familiilor noastre consecvenţă în a îngenunchia în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Isus Hristos. Domnul să lucreze ca aceasta să devină o obişnuinţă sfântă pentru noi. Dacă ne vizităm unii pe alţii, înainte de despărţire, să îngenunchem împreună. Prin aceasta Domnul ne va binecuvânta şi părtăşia noastră unii cu alţii, în dragostea lui Dumnezeu, va fi mai intimă. Isus nu se temea de mânia oamenilor, nici nu căuta bunăvoinţa lor.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, pe parcursul acestei zile, fii comoara noastră specială în toate. Pătrunde-ne cu Duhul Tău, ca totul să fie învăluit cu o putere duhovnicească dulce şi plină de mulţumire.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” Ioan 11:25

Ce promisiune minunată pentru toţi copiii lui Dumnezeu! Credinciosul are viaţă veşnică şi experimentează această viaţă încă de pe acum „în interiorul său”! Prin puterea promisiunii Domnului Isus, în momentul în care va închide ochii, el „în veac nu va vedea moartea” (Ioan 8:51). Numai Domnul Isus are putere absolută asupra morţii, deoarece este Dumnezeul cel viu. El a spus despre fiica lui Iair: „n-a murit, ci doarme!” (Luca 8:52), iar despre prietenul Său: „Lazăr, prietenul nostru, doarme” (Ioan 11:11). Despre cei născuţi din nou care aşteaptă răpirea, dar care în momentul acesta nu mai sunt pe pământ, Pavel spune că au adormit (1 Tes. 4:15; 1 Cor. 15:51). Aceasta înseamnă că ei au adormit în ceea ce priveşte existenţa pământească, dar sunt în viaţă în faţa tronului lui Dumnezeu. Acest lucru ni-l garantează însuşi Isus Cristos prin învierea Sa: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Cor. 15:54-55). El a înviat cu adevărat, de aceea noi putem afirma despre un copil al lui Dumnezeu care a adormit în Domnul: nu a murit, ci trăieşte în rai, în slava de nedeseris!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Tatăl vostru ceresc.” Matei 6:26

Cei din poporul lui Dumnezeu sunt de două ori copiii Săi: prin creaţie şi prin adopţie. De aceea au privilegiul de a-L numi „Tatăl nostru, care eşti în ceruri” (Luca 11:2). Tată — o, ce cuvânt preţios! In el se află autoritatea „dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?” (Maleahi 1:6). In el se află însă şi dragostea. Felul acesta de autoritate nu provoacă răzvrătire. Dacă eşti copil, unde îţi este ascultarea? Această ascultare cerută este cea mai uşoară de oferit: nu ai putea să nu oferi nici dacă ai vrea. Ascultarea pe care copiii lui Dumnezeu o datorează Tatălui lor trebuie să fie o ascultare iubitoare. Nu vă îndepliniţi slujba ca nişte sclavi care slujesc unui stăpân aspru, ci urmaţi-I poruncile fiindcă aşa vă cere Tatăl vostru. Aduceţi-vă trupurile „ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13), fiindcă neprihănirea este voia Tatălui vostru, şi voia Sa trebuie să fie şi voia copiilor Săi. Tată! — atributul acesta regesc este însoţit de atâta dragoste încât coroana Regelui este uitată în faţa Sa, şi sceptrul Său nu mai este o nuia de fier, ci un instrument al milei; într-adevăr, sceptrul pare să fie uitat în mâna iubitoare care îl ţine. Tată — în cuvântul acesta se află slava şi dragostea. Cât de mare este dragostea unui tată pentru copiii săi! Ceea ce nu poate face prietenia şi bunăvoinţa reuşeşte inima şi mâna unui tată. Copiii sunt sămânţa sa, şi el trebuie să-i binecuvânteze; sunt sânge din sângele său şi trebuie să-i apere cu toata puterea. Dacă un tată pământesc îşi îngrijeşte copiii cu dragoste şi răbdare, cu cât mai mult face Tatăl ceresc! „Ava, Tată!” Cel care poate spune asta, produce o muzică mai plăcută decât cântarea heruvimilor şi a serafimilor. In adâncul acestui cuvânt se află cerul! În el este tot ce pot cere, orice necesitate şi orice dorinţă. Am totul acum şi în veşnicie când pot rosti cuvântul „Tată”.

Seara

„Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.” Luca 2:18

Nu trebuie să încetăm să ne mirăm de minunile Dumnezeului nostru. Ar fi foarte dificil să trasăm o linie de despărţire între mirarea sfântă şi adevărata slujire, fiindcă atunci când sufletul este copleşit de maiestatea slavei lui Dumnezeu, chiar dacă nu se poate exprima în cântec sau în rugăciune, Îl adoră în tăcere. Dumnezeul nostru întrupat trebuie să fie slăvit ca „Cel Minunat”. Acest Dumnezeu care priveşte la nenorocita fiinţă căzută, omul, şi, în loc să-l măture cu „mătura nimicirii” (Isaia 14:23), se oferă să fie Răscumpărătorul omului şi să-i plătească preţul de răscumpărare, este într-adevăr miraculos! Dar, pentru fiecare credincios, răscumpărarea este şi mai apreciată fiindcă o vede în relaţie cu el. Este o minune a harului, într-adevăr, că Isus a renunţat la tron şi la prerogativele regale ca să sufere o moarte ruşinoasă pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se cufunde în mirare, fiindcă mirarea este o emoţie foarte practică. Mirarea sfântă te va conduce la o slujire credincioasă şi recunoscătoare. Te va ajuta să păzeşti binele mereu. Te vei teme să păcătuieşti împotriva unei asemenea iubiri. Simţind prezenţa atotputernicului Dumnezeu în darul iubitului Său Fiu, îţi vei „scoate încălţămintea din, picioare, fiindcă locul pe care calci este sfânt” (Exod 3:5). Vei fi îndemnat să priveşti către glorioasa noastră speranţă. Dacă Isus a făcut lucruri atât de minunate pentru tine, vei simţi că cerul nu este prea înalt pentru aşteptările tale. Cine se mai poate mira de ceva, după ce s-a mirat de iesle şi Cruce? Ce mai rămâne de văzut după ce L-ai văzut pe Mântuitor? Dragă cititorule, poate că, în singurătatea şi tăcerea vieţii tale, nu-i poţi imita pe păstorii din Betleem care au spus ce au văzut şi auzit, dar poţi măcar să te aşezi printre cei care se miră de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Acum încep să-ţi dau … începe şi tu dar să iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti.” (Deuteronom 2:31)

Biblia are foarte multe de spus despre aşteptarea lui Dumnezeu, şi învăţătura poate să nu fie foarte puternic accentuată. Devenim foarte uşor impacientaţi de întârzierile lui Dumnezeu. Şi totuşi cel mai mare procent al dificultăţilor din viaţa noastră se datorează grabei noastre neliniştite, sau uneori nesăbuite. Nu putem aştepta ca fructul să ajungă la coacere, şi tot insistăm să-l culegem cât este încă verde. Nu putem aştepta răspunsurile la rugăciunile noastre, deşi poate lua mulţi ani anumitor lucruri pentru care ne rugăm, ca să ne fie pregătite. Suntem îndemnaţi să umblăm cu Dumnezeu, dar deseori Dumnezeu merge foarte încet. Şi totuşi această situaţie prezintă şi o altă latură: deseori Dumnezeu aşteaptă după noi.

De multe ori nu reuşim să primim binecuvântarea pe care El a pregătit-o deja pentru noi, pentru că nu înaintăm împreună cu El. Şi deşi este adevărat că pierdem multe binecuvântări pentru că nu-L aşteptăm pe Dumnezeu, mai pierdem numeroase binecuvântări şi pentru că rămânem în urmă. Sunt momente când este nevoie de putere pentru a sta pur şi simplu pe loc, dar şi momente când trebuie să înaintăm cu pas încrezător.

Multe din promisiunile lui Dumnezeu sunt condiţionate, necesitând o acţiune iniţială din partea noastră. Odată ce începem să ascultăm, El va începe să ne binecuvânteze. Lucruri foarte mari i-au fost promise lui Avraam, dar nici unul din ele n-ar fi fost obţinut dacă Avraam ar fi rămas în Caldeea. El a trebuit să lase casa părintească, prietenii şi ţara de baştină, şi să călătorească pe cărări necunoscute şi să persevereze într-o ascultare fermă, pentru a primi promisiunile. Celor zece leproşi pe care Domnul Isus i-a vindecat, li s-a spus să se arate preotului, şi „pe când se duceau, au fost curăţiţi” (Luca 17:14). Dacă ei ar fi aşteptat să-şi vadă trupurile curăţite înainte să plece, n-ar mai fi văzut-o niciodată. Dumnezeu aştepta să-i vindece, şi-n momentul în care credinţa lor a început să lucreze, a venit binecuvântarea.

Când israeliţii au fost prinşi în capcană la Marea Roşie de către armata lui Faraon, care îi urmărea, li s-a poruncit „să meargă înainte” (Exod 14:15). Acum ei nu mai trebuia să aştepte, ci să-şi ridice genunchii îndoiţi şi „să meargă înainte” cu credinţă puternică. Mai târziu li s-a cerut israeliţilor să-şi arate din nou credinţa prin trecerea Iordanului, acolo unde râul avea adâncimea maximă. Aveau cheia cu care puteau să descuie poarta Ţării Promise în mâna lor, şi poarta nu se putea mişca din ţâţâni până nu se apropiau şi o descuiau. Şi cheia era credinţa.

Suntem destinaţi să ducem anumite lupte, şi ne gândim că n-o să fim niciodată victorioşi şi că nu ne putem învinge vrăjmaşii. Şi totuşi, când începem lupta, vine Cineva care luptă de partea noastră. Prin El suntem „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37). Dacă am fi aşteptat cu frică şi cu tremur să vină Ajutorul nostru înainte ca noi să începem lupta, am fi aşteptat degeaba. Aceasta ar fi fost zăbovirea necredinţei. Dumnezeu aşteaptă să toarne peste tine binecuvântările Lui cele mai scumpe. „Mergi înainte” cu încredere puternică şi ia ce-ţi aparţine.

„Acum încep să-ţi dau … începe şi tu dar să iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti”.

                 J.R.Miller

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Iov 27.1-23

Nu mai puţin de şase capitole îi sunt necesare lui Iov pentru a-şi dovedi propria dreptate. Sunt multe, dar, în acelaşi timp, insuficiente! Dacă ar fi avut o sută, tot nu i-ar fi fost suficiente, de vreme ce nimic din ce vine de la om nu poate avea greutate în balanţa justiţiei divine. Privită din altă perspectivă, îndreptăţirea este lucru înfăptuit în întregime şi dincolo de propriile sale eforturi.

Observăm că actul îndreptăţirii de sine îl conduce implicit pe Iov la a-L acuza pe acest Dumnezeu care 1-a lovit pe nedrept (comp. cu cap. 40.8). Mai mult, el îşi permite să-I facă reproşuri pe faţă Celui Atotputernic care „i-a înlăturat dreptul” şi care îl chinuia fără motiv (v. 2).

Această atitudine dezvăluie mândrie. „Ţin cu tărie la dreptatea mea… – spune Iov – inima mea nu-mi reproşează niciuna din zilele mele” (v. 6). Dar ce răspunde Cuvântul lui Dumnezeu? „Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1.8). De altfel, dacă propria noastră inimă nu ne mustră cu nimic, aceasta nu înseamnă că suntem fără păcat. Dumnezeu este mult mai sensibil în perceperea răului decât sunt conştiinţele noastre (1 Corinteni 4.4). În penumbră, hainele noastre ne pot părea curate, în timp ce în plin soare (cel al luminii lui Dumnezeu) iese la iveală şi cea mai mică pată (Proverbe 4.18).

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

CREDINŢA ADEVĂRATĂ

„Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta credinţa
mea din faptele mele.” Iacov 2:18

Text: Iacov 2:14-26

Credinţa mîntuitoare este întotdeauna aceea care se manifestă prin fapte. Ea ne face nu numai să ne încredem în Dumnezeu pentru toate nevoile zilnice, dar ea este motivaţia faptelor noastre bune. Una din cele mai puternice mărturii a raportului dintre creştinism şi suferinţa umană, şi nevoile ei este tocmai binele pe
care credincioşii îl fac, datorită relaţiei lor cu Cristos.

De exemplu, în secolul al 17-lea, profesorul August Francke a fondat şi a condus un mare orfelinat în Germania. In secolul al 18-lea, George Whitefield a făcut acelaşi lucru în America. In secolul al 19-lea, George Mueller a pus bazele unui orfelinat care a devenit căminul a peste 2000 de tineri din Anglia. C. H. Spurgeon
a pus bazele unei misiuni de ajutorare a copiilor săraci şi ai nimănui din Londra. Toţi aceşti bărbaţi au fost creştini devotaţi.

Într-una din zile, un necredincios 1-a atacat pe Spurgeon în credinţa sa. (Anglia anilor 1800 avea societăţi de liberi cugetători care nu făceau nimic pentru a-i ajuta pe cei săraci, dar denunţau credinţa în Cristos). Spurgeon i-a amintit necredinciosului de binele ce izvorăşte din creştinismul evanghelic. Apoi, printr-o afir-
maţie similară cu strigătul triumfal al lui Ilie, a declarat: „Dumnezeul care răspunde prin (orfelinate) acela să fie adevăratul Dumnezeu!” (1 Regi 18:24).

Poate că nu vom ajunge în paginile istoriei ca faptele noastre ce le facem să fie amintite, dar în sfera noastră limitată de influenţă putem fi folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce binecuvântări oamenilor aflaţi în nevoi. Orice faptă bună făcută altora în numele Iui Isus exprimă credinţa noastră prin fapte.    – D.J.D.

Nimic nu pot face, doar Domnul Cristos

îmi poate salva şi sufletul meu.

Dar pot ca un rob, munci bucuros

Din dragostea Fiului lui Dumnezeu.    – Anonim.

Acceptă harul lui Dumnezeu prin credinţă si dovedeşte harul Lui prin fapte.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

FII DESCHIS LA MUSTRARE!

„N-au luat seama la certare” (Ieremia 2:30)

Cum răspunzi la mustrare? Simţindu-te ofensat? Interpretând-o ca respingere? Stând în defensivă? Certându-l pe purtătorul de veşti rele şi asigurându-te că nu va mai veni la tine niciodată? Ţinând scorul şi spunând: „Comparativ cu ce am realizat eu în viaţă, tu nu ai făcut nimic”? Cedând în faţa auto-compătimirii şi gândindu-te la cât de grea e viaţa pentru tine deoarece lumea nu te înţelege şi nu te apreciază? Noi avem nevoie de oameni care sunt dispuşi să fie cinstiţi cu noi. De ce? Pentru că suntem prea uşor orbiţi de eul nostru! Când Dumnezeu trimite pe cineva să te mustre, El doreşte pentru tine ce e mai bun. Dorinţa Lui de a te corecta demonstrează faptul că îi pasă cu adevărat de tine. „Dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii” (Evrei 12:8). Aşa că, aruncă o privire asupra certificatului tău de naştere spirituală! Oamenii care sunt deschişi la mustrare de obicei manifestă aceste patru trăsături: 1) Vulnerabilitate. Când au greşit sunt gata să o recunoască – chiar înainte de a fi confruntaţi. 2) Docilitate. Ei sunt dispuşi să audă, sunt grabnici să asculte şi mereu deschişi la sfaturi. 3) Disponibilitate. Ei nu încearcă să te evite. 4) Onestitate. Ei sunt dedicaţi adevărului indiferent cât de tare doare. Poate spui: „E un standard înalt”. Ai dreptate! E un standard care se opune mândriei şi de care eul meu şi-al tău ar vrea să fugă. În fiecare dintre noi se găseşte ceva ce preferă să arate bine decât să fie bun. Aşadar, când Dumnezeu trimite în viaţa ta oameni care te iubesc suficient de mult ca să-ţi vorbească pe faţă – fii deschis faţă de ei. Creşterea ta personală şi succesul tău depind de asta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

< Și Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru. Și Petru și-a amintit cuvântul Domnului, cum îi spusese: „Mai înainte de a cânta cocoșul, Mă vei tăgădui de trei ori”. Și Petru, ieșind afară, a plâns cu amar.>
Luca 22:61,62

Căderea lui Petru este o imagine cumplită a slăbiciunii noastre, atunci când suntem departe de Dumnezeu. Cu Domnul Isus aflat undeva în spatele lui, Petru neagă că L-ar fi cunoscut vreodată! Domnul Isus l-a auzit, S-a întors și l-a privit. Privirea Lui a spus: «Chiar nu Mă cunoști, Petre? Chiar nu Mă cunoști pe Mine?».

Cum credeți că a fost privirea Domnului către Petru? Cumva o privire aspră, plină de dispreț, pe care oamenii o aruncă trădătorilor, lașilor și mincinoșilor? Cu siguranță că Petru ar fi meritat o astfel de privire, însă privirea Domnului nu a fost așa, ci a fost o privire de dragoste, de dragoste venită dintr-o inimă zdrobită, însă o dragoste tandră și, în același timp, puternică. A fost o privire care spunea: «Eu tot te iubesc, Petre. Chiar dacă tu nu Mă cunoști, Eu te cunosc și te iubesc». Și Petru a ieșit afară și a plâns cu amar.

Nu mă miră că a plâns cu amar – harul din inima pe care o rănise l-a zdrobit. Apoi ni se spune că, după înviere, Domnul S-a întâlnit cu el și l-a restabilit (Luca 24.34).

V-ați întrebat vreodată cum L-a restabilit Domnul și ce s-a întâmplat la acea întâlnire? Nu ni se spune nimic despre aceasta, fiindcă Domnul nu dezvăluie ceea ce se întâmplă între un suflet și El Însuși. El nu numai că L-a restabilit pe Petru, însă l-a făcut să judece lucrul care îl condusese la rătăcirea sa, după care Petru s-a bucurat din nou de încrederea Domnului. Cel care se îndepărtează nu este niciodată pe deplin restabilit până când nu judecă totul înaintea lui Dumnezeu. Când ne întoarcem și judecăm punctul de unde a început rătăcirea noastră, atunci El ne restabilește sufletul. Domnul face ceea ce noi nu facem niciodată. Noi spunem: «Nu mă mai pot încrede niciodată în cutare persoană, după tot ceea ce a făcut». Domnul însă ne arată că S-a putut încrede în Petru, după ce l-a făcut să se judece pe sine.

W T P Wolston

 
 

Sămânţa Bună

 

„Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.”
Coloseni 3:20

Ultimele cuvinte

– Vă rog să o sunați imediat!

– O sun imediat. Acum vă rog să vă odihniți.

Respirația bolnavului era mult prea rapidă. Am stins lumina. El închise ochii. Salonul 712 era cufundat în întuneric. Doar o lumină slabă de veghe era aprinsă.

– Domnișoară, mă strigă el, puteți să-mi aduceți un stilou și o hârtie?

Am scos din buzunar mai multe hârtii galbene și un stilou și i le-am așezat pe noptieră. El îmi mulțumi, iar eu i-am zâmbit ca unui părinte și l-am lăsat singur. M-am întors în cabinet și am sunat-o pe fiica domnului Williams comunicându-i starea tatălui ei.

– Nu, strigă ea. Sper că nu e pe moarte, nu-i așa?

– Starea lui este deocamdată stabilă, dar…

– Nu-l lăsați să moară, zise ea. N-am vorbit cu tatăl meu de aproape un an. Ne-am certat cumplit în ziua când am împlinit 21 de ani, din cauza prietenului meu. De atunci am plecat de acasă și nu m-am mai întors. În toate aceste zile am vrut să-i cer iertare. Ultimele cuvinte, care i le-am spus, au fost: „Te urăsc!”.

Fiica domnului Williams începu să suspine. Am ascultat-o cu lacrimi în ochi. Inima tatălui și a fiicei erau așa de departe una față de alta. Apoi m-am gândit la tatăl meu care era departe de mine… Nu-i mai spusesem de mult că-l iubesc.

 

 

 

 

 

 

25 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Lasă loc pentru Dumnezeu

„Dar când Dumnezeu a găsit cu cale…” Galateni 1:15

Ca lucrători ai lui Dumnezeu, trebuie să învăţăm să facem loc pentru El – să-I lăsăm „spaţiu de mişcare”. Noi calculăm, estimăm şi spunem că se va întâmpla cutare sau cutare lucru, dar uităm să-L lăsăm pe Dumnezeu să vină aşa cum doreşte. Am fi surprinşi dacă Dumnezeu ar apărea la strângerea noastră sau în predica noastră într-un fel la care nu ne-am fi aşteptat niciodată? Nu aştepta ca Dumnezeu să vină într-un anume fel, ci aşteaptă-L pe El. Acesta este modul de a-I face loc. Aşteaptă ca El să vină, dar nu-L aştepta să vină numai într-un anumit fel. Oricât de mult L-am cunoaşte pe Dumnezeu, lecţia importantă pe care trebuie s-o învăţăm este că El poate apărea în orice minut. Avem tendinţa de a trece cu vederea acesi element-surpriză, dar Dumnezeu nu lucrează niciodată altfel. Dumnezeu apare în viaţa noastră pe neaşteptate – „Când Dumnezeu a găsit cu cale…”

Păstrează-ţi viaţa într-o relaţie atât de constantă cu Dumnezeu, încât puterea Lui surprinzătoare să poată pătrunde pe oriunde. Fii întotdeauna într-o stare de aşteptare şi ai grijă să laşi loc pentru Dumnezeu ca să vină aşa cum doreşte El.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” şi a adăugat: „Vei spune copiilor lui Israel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” EXODUL 3:14

Titlul pe care şi-l dă Dumnezeu aici, este unul de cea mai minunată însemnătate. întâlnind în Vechiul Testament diferitele Nume pe care le-a luat Dumnezeu, le găsim intim legate de feluritele nevoi ale acelora cu care era în legătură: „Domnul va purta de grijă”, „Domnul steagul meu”, „Domnul neprihănirea noastră” – toate aceste titluri de îndurare ale Sale sunt desvăluite ca să ne arate că ele întrunesc nevoile poporului Său. Cînd El Se numeşte pe Sine însuşi „Eu sunt” le cuprinde pe toate. Domnul luînd Numele acesta este ca şi cum ar procura poporului Său un cec în alb. El Se numeşte „Eu sunt” şi credinţa n-are altceva de făcut decât să scrie pe acel „cec” tot ce avem nevoie. „Eu sunt” însemnează: Eu sunt prezent. Eu sunt realitate, Eu sunt gata să-ţi vin în ajutor, Eu sunt Cel ce am făcut totul pentru tine. Eu sunt Cel ce te-am purtat şi tot vreau să te mai port, „Eu sunt viaţa”; dacă vrem neprihănirea, El este „Domnul neprihănirea noastră”; dacă vrem pace, „El este pacea noastră”; dacă vrem înţelepciune, sfinţire şi răscumpărare, El a fost făcut pentru noi toate acestea. Intr-un cuvânt, putem înşira marea întindere a trebuinţelor omeneşti ca să înţelegem mai bine uimitoarea adâncime şi plinătate a acestui profund şi scump nume, „Eu sunt”.

Ce îndurare să fim chemaţi să umblăm împreună cu Cineva care poartă aşa un Nume ca acesta. Suntem în pustia lumii acesteia, şi aici avem să întâmpinăm încercări, suferinţe, greutăţi, dar atâta vreme cât avem fericitul privilegiu, ca în toate timpurile şi în toate împrejurările, să fim ai Aceluia care Se descoperă El însuşi în harul Său faţă de nevoile şi slăbiciunea noastră, nu avem a ne teme de nimic pentru că „Eu sunt” însemnează că „El este”. El este în noi şi pentru noi. şi „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră”? „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea…”? Cînd ceata aprozilor şi ostaşii au venit în grădina Getsimani să-L aresteze, Domnul i-a întrebat pe cine caută. Pe lsus au zis ei. „Eu sunt!” le-a zis El şi toţi au căzut jos la pământ”. Ce putere este în acest „Eu sunt!”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Sfinţească-se Numele Tău.” Matei 6:9

Aceasta este o învăţătură a Lui Isus pentru ucenici, iar ucenicii au învăţat la rândul lor pe oameni. Sunt două posibilităţi: să sfinţim Numele Lui, sau sa-I ducem blasfemie. Prin injurii, minciuni, furt, batjocuri, tot felul de sărbători lumeşti, prin ură, clevetire, precum şi toate cele asemănătoare cu acestea, Numele Lui Dumnezeu este batjocorit. Numele Lui Dumnezeu este sfinţit prin recunoaşterea faptului că El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi să trăim pentru neprihănire. „Prin rănile Lui am fost vindecaţi.” 1 Petru 2:24, plătind astfel pentru toată neascultarea şi fărădelegile noastre, pentru ca noi să trăim în sfinţenie şi neprihănire, adică întrun mod plăcut înaintea Sa. Numele Său este sfinţit dacă nu ne ruşinăm cu Evanghelia Lui Hristos, făcând toate pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni; fiind încredinţaţi că Domnul ne va răsplăti pentru faptele noastre, tot aşa şi dacă aducem mulţumiri tot timpul, şi pentru toate Lui Dumnezeu Tatăl în Numele Lui Isus. „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi copii ai Lui Dumneze, neântinaţi în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii.” Filipeni 2:14-16. Să-L slăvim şi noi ca şi David tot timpul. În acest fel este sfinţit Numele Său, iar noi aşteptăm bucuroşi ziua arătării Lui în slavă.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL ASCULTĂ MĂRTURISIREA SINCERĂ

„Am păcătuit, am călcat dreptatea şi n-am fost pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intru în groapă, şi viaţa mea vede lumina.” Iov 33.27-28

Iată un cuvânt adevărat, rostit din experienţa trăită de un om al lui Dumnezeu şi care poate fi luat ca o făgăduinţă.Ceea ce Dumnezeu a făcut şi ceea ce face încă, va continua să facă atât timp cât va fi lumea. El îi va primi pe toţi aceia care vor veni la El cu o mărturisire sinceră a păcatelor; ochii Lui caută mereu să-i descopere pe cei ce sunt neliniştiţi din cauza greşelilor lor.Nu putem folosi şi noi acelaşi limbaj? N-am păcătuit şi noi personal, încât să putem spune: „Eu am păcătuit”? Am păcătuit cu voia noastră, stricând tot ce e drept? Mi-am dat seama că nu e nici un câştig în păcatul meu, ci o pierzare veşnică? Atunci să mergem la Dumnezeu cu o mărturisire sinceră. El nu ne cere mai mult. Noi nu putem face mai puţin. Să ne mărturisim, sprijinindu-ne pe această făgăduinţă, în Numele Domnului Isus. El va scoate sufletul nostru din groapă şi ne va da viaţă şi lumină. Pentru ce să ne descurajăm? Pentru ce să ne îndoim? Dumnezeu nu dispreţuieşte sufletele smerite. Vinovatul poate fi iertat. Acela care merită osânda, poate căpăta o deplina iertare.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.” Luca 19.42

Plângând a spus Domnul Isus aceste cuvinte pentru Ierusalim. El s-a străduit să împlinească voia Tatălui în ceea ce priveşte mântuirea poporului Israel. În schimbul dragostei Lui a primit însă din partea oamenilor numai ură şi duşmănie. Ar fi fost drept ca Domnul să îndepărteze acest popor din faţa ochilor Lui; dar cine altul ar fi putut avea ca El atâta milă şi îndurare? El îi plângea pe ai Săi pentru că se vedea silit să se depărteze de ei, deoarece nu L-au primit; era îndurerat pentru ei, cunoscând pedeapsa de neînlăturat care urma să vină din partea lui Dumnezeu ca plată a neascultării lor. Şi tu poţi primi, aceste cuvinte ale Domnului Isus pentru tine. Poporul Israel a primit harul venit prin Domnul Isus Hristos ca pe un lucru de ocară. Vrei şi tu să te asemeni cu poporul Israel? Uşa harului mai este încă deschisă! Cât timp tu nu ştii. De aceea pregăteşte-te să intri cât timp se mai poate, înainte de a se închide uşa. Cât de primejdioasă este amânarea chiar pe acest pământ; gândeşte-te că trebuie să pleci neapărat cu un tren accelerat pentru a-ţi salva viaţa din primejdie, dar mai vrei să rezolvi încă unele probleme; amâi şi când ajungi la gară, vezi că trenul a plecat. El a plecat conform programului dinainte stabilit. Tu ai întârziat; trenul a plecat fără tine; acum este prea târziu. Fatal! Incomparabil mai rău este dacă pierzi, pentru toată veşnicia, trenul harului. Atunci nu mai poate ajuta la nimic: nici păreri de rău, nici legături cu alţii, nici strădanii, nimic, nimic, nimic; totul este numai PIERZARE. Să-ţi alegi din timp calea şi ţinta este peste măsură de important şi necesar. De aceea nu pierde ocazia! Vino la jertfa Domnului Isus cu păcatele tale, tu călător obosit. Acolo poţi găsi odihnă, acolo este linişte.

Când vrei să vii? Când vrei să te întorci din calea rea?

Când vrei să vii la Dumnezeu? NU AMÂNA! NU AMÂNA!

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, cât de înceţoşată şi rece şi posomorâtă pare viaţa mea fizică, şi chiar aşa este fără Tine; umple curţile cu viaţa Ta divină.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia 17,7

Trebuie să învăţăm să ne încredem necondiţionat şi pe deplin în Domnul: «Căci cine este Dumnezeu, în afară de Domnul şi cine este o stâncă, în afară de Dumnezeul nostru?» (Psalm 18:31) Oamenii din jur şi contextele de viaţă neprielnice nu trebuie să ne amărască, ci să ne întoarcă privirea spre Domnul şi să ne îndemne la pocăinţă, dacă nu ne-am întors încă la El. Atunci când totul se ruinează, când toată munca, tot ce am clădit de-a lungul vieţii se spulberă în vânt, nu te lăsa doborât! Scriptura spune: «Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplâtire!» (Evrei 10:35). Domnul ne va distruge poate multe din sprijinurile noastre pământeşti, pentru a ne învăţa să ne bazăm numai şi numai pe Isus. Pe Avraam îl cunoaştem drept «tatăl tuturor credincioşilor», dar şi lui Domnul i-a luat pe rând toate lucrurile în care îşi pusese nădejdea. Exact în această perioadă din ce în ce mai întunecată a sfârşitului, se pune şi mai mult problema să Il slăvim pe Domnul, încrezându-ne pe deplin în El. De aceea, haideţi sa ne rugăm: «Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor» (Psalm 12:1)

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Voi vesti îndurările Domnului, faptele lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi.” Isaia 63:7

Poţi să nu faci asta? Există îndurări pe care nu le-ai experimentat? Chiar dacă eşti nefericit acum, poţi să uiţi ceasul binecuvântat în care Isus te-a întâlnit şi ţi-a spus „vino la Mine”? Poţi să nu-ţi aminteşti momentul când ţi-a desfăcut cătuşele, ţi-a aruncat lanţurile la pământ şi a spus „am venit să-ţi dezleg legăturile şi să te eliberez?” Dacă ai lăsat ca dragostea şi părtăşia cu Christos să se răcească, cu siguranţă că ai nişte pietre de hotar încă neacoperite de muşchi pe drumul vieţii, care poartă fericita amintire a harului Său faţă de tine. Ce? Nu ai mai avut niciodată o durere ca cea de care suferi acum, şi nu ai fost vindecat de El? Nu ai fost sărac şi înainte, şi nu ţi-a împlinit El nevoile? Nu ai fost îmbrăcat în haine murdare, şi nu te-a spălat El? Trezeşte-te! Du-te la râul experienţei tale şi culege nişte stuf; construieşte o arcă în care credinţa ta copilărească să poată pluti în siguranţă. Nu uita ce a făcut Dumnezeu pentru tine; răscoleşte-ţi amintirile, şi gândeşte-te la zilele din trecut. Poţi să nu-ţi aminteşti timpurile de înviorare? Ai uitat culmile experienţelor? Nu ai fost niciodată ajutat în vremuri de restrişte? Ştiu că ai fost. Intoarce-te, atunci, la binecuvântările de ieri; deşi totul poate părea întunecat acum, aprinde candela trecutului. Ea va străluci în beznă, şi te vei încrede în Domnul „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor” (Cânt. 2:17). )rAdu-ţi aminte, Doamne, de îndurarea ţi bunătatea Ta, căci sunt veţnice. ” (Psalmi 25:6).

 

Seara

„Deci, prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum, Dimpotrivă, prin credinţă întărim legea.” Romani 3:31

Odată ce credinciosul este adoptat în familia Domnului, relaţia lui cu legea şi vechiul Adam încetează; el este sub o nouă stăpânire şi sub un nou legământ. Credinciosule, tu eşti copilul lui Dumnezeu. Prima ta datorie e să asculţi de Tatăl ceresc. Nu trebuie să faci nimic din obligaţie; eşti copil, nu sclav. Şi acum, de vreme ce eşti copil preaiubit, eşti legat să asculţi cea mai mică dorinţă a Tatălui, cea mai neînsemnată vrere a Sa. Te îndeamnă El să îndeplineşti un legământ sfânt? Eşti în pericol dacă îl neglijezi, fiindcă nu îţi asculţi Tatăl. Îţi spune El să cauţi chipul lui Isus? Nu este bucuria ta să faci aşa? Iţi spune Isus ,fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)? Nu din cauză că îţi porunceşte legea, ci pentru că Mântuitorul tău îţi spune, vei face tot posibilul să fii desăvârşit în sfinţenie. Îşi îndeamnă El sfinţii să se iubească unul pe altul? Da, şi nu din cauză că legea spune „iubeşte-ţi aproapele39 (Leviticul 19:18), ci fiindcă Isus spune „dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (loan 14:15). Aceasta este porunca pe care El v-a dat-o „iubiţi-vă unii pe alţii” (loan 13:34). Ţi s-a spus să dai săracului? Fă-o, nu fiindcă mila este o povară de care nu îndrăzneşti să te scuturi, ci pentru că Isus te învaţă „daţi-i fiecărui om ce vă cere” (Luca 6:30). Cuvântul Domnului îţi spune „iubeşte-l pe Dumnezeu cu toată inima ta”? (vezi Deuteronom 6:5). Uită-te la poruncă şi răspunde „Poruncă, Christos te-a împlinit deja. De aceea nu am nevoie să te împlinesc ca să fiu mântuit, ci mă bucur să te ascult fiindcă Dumnezeu este acum Tatăl meu, şi El are drepturi indiscutabile asupra mea”. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi facă inima să asculte de puterea constrângătoare a iubirii lui Christos, astfel încât rugăciunea ta să fie „ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale, caci în ele îmi aflu desfătarea” (Psalmi 119:35). Harul este mama şi doica sfinţeniei, şi nu scuza păcatului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” (Psalmul 23:4)

Acasă la tatăl meu, la ţară, este un dulap mic lângă şemineu, unde ţinem bastoanele sau toiegele a câtorva generaţii ale familiei noastre. În timpul vizitelor mele la casa părintească, când eu şi tatăl meu obişnuim să ieşim la o plimbare, deseori mergem la dulap şi ne luăm toiegele potrivite pentru această ocazie. Şi de fiecare dată când făceam asta, îmi revenea în minte cum Cuvântul lui Dumnezeu este un toiag.

În timpul războiului, când experimentam o perioadă descurajantă şi plină de pericole iminente, versetul „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul” (Psalmul 112:7) era un toiag cu care umblam în multe din acele zile negre.

Când copilul nostru a murit şi am rămas cu inimile zdrobite, am găsit un alt toiag în promisiunea: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5).

Când am fost nevoit să plec departe de casă pentru un an din cauza sănătăţii mele precare, fără să ştiu dacă Dumnezeu îmi va îngădui vreodată să mă întorc acasă şi să muncesc din nou, am ales acest toiag, care nu s-a rupt niciodată: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, … gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11).

În momente de pericol iminent sau îndoială, când judecata omenească pare să nu mai aibă valoare, am mers înainte uşor cu acest toiag: „În seninătate şi încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30:15). Şi-n situaţii critice, urgente, când nu mai era timp pentru deliberare sau acţiune, acest toiag niciodată nu m-a dezamăgit: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă” (Isaia 28:16). Abbott Benjamin Vaughan, din The Outlook

Soţia lui Martin Luther spunea: „N-aş fi cunoscut niciodată semnificaţia anumitor psalmi, n-aş fi ajuns să apreciez anumite dificultăţi, sau să cunosc frământările interioare ale sufletului; n-aş fi înţeles niciodată cum se practică viaţa de credinţă şi cum se slujeşte, dacă Dumnezeu n-ar fi adus necazuri în viaţa mea”. Este foarte adevărat că nuiaua lui Dumnezeu este asemenea unui băţ indicator al învăţătorului pentru un copil, indicând o literă pentru ca elevul s-o remarce. În acelaşi fel, Dumnezeu ne arată multe lecţii preţioase pe care nu le-am putea învăţa altfel. selectat

Dumnezeu trimite întotdeauna toiagul Său împreună cu nuiaua Sa.

Încălţămintea ta să fie de fier şi de aramă, şi puterea ta să ţină cât zilele tale!” (Deuteronom 33:25 KJV).

Fiecare din noi poate fi sigur că dacă Dumnezeu ne trimite pe cărări stâncoase, El ne va da încălţăminte rezistentă. El nu ne va trimite niciodată într-o călătorie fără să ne echipeze corespunzător. Alexander Maclaren

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Iov 25.1-6; 26.1-14

Bildad înseamnă «fiu al contestaţiei (al contrazicerii)». Este un nume pe care, în adevăr, şi-1 merită! Dar ce recomandă Cuvântul? „Un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, capabil să-i înveţe, răbdător, corectându-i cu blândeţe pe cei care se împotrivesc…” (2 Timotei 2.24,25). Niciunul dintre cei trei prieteni nu a manifestat asemenea trăsături de caracter. Ei ştiau să pună întrebări, dar erau incapabili să dea răspunsuri; puteau răni, dar nu vindeca; dărâma, dar nu zidi.

După o scurtă cuvântare a lui Bildad, ei trec definitiv la tăcere. Nici cele mai crude cuvinte n-au reuşit să-1 convingă pe Iov de existenţa păcatului în el. Cu cât i-au adus mai multe acuzaţii, cu atât mai mult a simţit nevoia să se justifice. Numai Duhul Sfânt poate produce această convingere cu privire la păcat. A făcut El aceasta şi în conştiinţa voastră?

Nici inima lui Iov n-a fost mai mult atinsă de vreun cuvânt de adevărată mângâiere. Ne gândim la acea exclamaţie a celui mai lovit dintre toţi: „Am aşteptat compătimire,… dar degeaba, … şi mângâietori, dar n-am găsit niciunul” (Psalmul 69.20).

Departe de a-l linişti pe Iov sau de a-l ajuta cu un sfat înţelept (26.2,3), cuvintele prietenilor săi l-au condus la exasperare. Şi acum Iov se lansează într-un lung şi dezolant monolog.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

BIRUIND TEMERILE VIEŢII

NU te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Apoc. 1:17, 18

Text: Apocalipsa 1:9-20

Nu te teme! Aceste cuvinte ale Mîntuitorului au venit întotdeauna în întîmpinarea unei nevoi umane. George W. Truett, unul dintre cei mai mari predicatori din prima jumătate a secolului al XX-lea, a spus că experienţele sale cu oamenii l-au făcut să predice pe această temă mereu, mereu. Odată a fost rugat să predice la un colegiu de foarte bună reputaţie. Cînd Truett a întrebat ce temă să aibă vorbirea sa, i s-a spus că majoritatea studenţilor şi-au formulat cererea astfel: „Vrem ca vizitatorul să ne spună cum să ne învingem frica”.

Acesta este şi azi strigătul inimii omeneşti. Sînt timpuri cînd tuturor ne este frică. Adesea credem că cea mai mare frică a noastră este frica de moarte. Nu sînt sigur. Mulţi sînt copleşiţi de frica de a trăi. Se tem să pornească în viaţă. Se întreabă: „Voi reuşi, oare?” Adolescenta însărcinată, se întreabă: „Cum am să le spun părinţilor?” Cei stăpîniti de droguri se întreabă: „Unde o să mă ducă acest viciu?” Conducători de stat şi oameni de afaceri, prinşi în capcana propriilor lor greşeli sau înşelătorii, se întreabă: „Cum am să rabd ruşinea?” Şi, din păcate, aceşti oameni cuprinşi de frică încearcă să sfîrşească cu toate, deoarece nu cred că pot da faţă cu viitorul. Soluţia nu este aceasta. Isus este soluţia. El îţi spune: „Nu te teme!” El te iubeşte şi a dovedit-o murind pe cruce pentru tine, plătind pedeapsa păcatelor tale. El Şi-a demonstrat puterea înviind din morţi. Increde-te în Isus. Vino la El cu toate îngrijorările tale. Dacă te încrezi cu adevărat în El, te va ajuta să învingi toate temerile vieţii.

Nu te pierde-n deznădejde

                            H.V.L.

Cînd te-ncearcă vreo urgie;Domnul va preface-n tine întristarea-n bucurie.    – Lloyd

Singura cale de-a scoate frica AFARĂ din viaţă, este să-ţi pui credinţa ÎN Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

ISTORIA LUI IOSIF ŞI ISTORIA TA

„Dumnezeu a schimbat răul în bine … şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr” (Genesa 50:20)

Aceasta este istoria lui Iosif pe scurt: fraţii săi l-au aruncat într-o groapă, şeful său l-a trimis la închisoare, iar Dumnezeu l-a aşezat pe un tron. Iată ce putem învăţa noi de aici: 1) Visele tale se pot împlini altfel decât te-ai gândit. Ca băiat, Iosif a visat că va ocupa o funcţie înaltă. Dar Dumnezeu s-a gândit la ceva mai bun: salvarea unui popor. Ceea ce plănuieşte Dumnezeu pentru tine va depăşi deseori aşteptările tale, îi va binecuvânta pe alţii şi va promova împărăţia Lui pe pământ. 2) Când ai impresia că pierzi, de fapt înveţi. Când ai parte de tratament nedrept şi când treci prin încercări, nu câştigi nimic dacă te văicăreşti. În plus, nu creşti în timp ce bombăneşti! În fiecare experienţă se găseşte o învăţătură, aşa că strânge foloasele şi mergi mai departe. 3) Caută promovarea divină în locul promovării proprii. De fiecare dată când Iosif a încercat să se promoveze singur, lucrul acesta s-a întors împotriva lui. Iată ce s-a întâmplat când l-a rugat pe paharnicul regal, care i-a fost tovarăş de celulă, să-l recomande înaintea lui Faraon: „Mai marele paharnicilor… l-a uitat” (Genesa 40:23). Iosif a învăţat din situaţiile dificile că biruinţa vine de la Dumnezeu şi că noi trebuie să-l recunoaştem meritele pentru asta. Fără îndoială că singura avansare care contează e cea care vine de la El. Aşa că, roagă-te: „Doamne, ajută-mă să privesc aceste dificultăţi ca trepte spre maturitate. Dă-mi răbdare să pot aştepta promovarea care vine de la Tine. Ajută-mă să nu uit că sunt binecuvântat dintr-un motiv – ca să-i binecuvântez pe alţii”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

„Ai dat un steag celor care se tem de Tine, ca să-l înalțe pentru adevăr … Pentru ca preaiubiții Tăi să fie scăpați.”
Psalmul 60:4,5

Aflat într-o stare de disperare, David și-a luat ochii de la turma risipită, de la pământul care se cutremura și de la negura care se apropia și i-a îndreptat în sus, iar necazul său s-a transformat astfel în bucurie, iar gemetele sale au făcut loc cântării, căci a văzut un steag fluturând liber deasupra lui. Acel steag este în fruntea unei oștiri biruitoare. A fost pentru prima dată înălțat atunci când Israel a luptat împotriva lui Amalec, în pustie, și când i-a frânt puterea cu ascuțișul sabiei. Atunci Moise a ridicat un altar pentru Domnul și l-a numit „Iahve Nisi” („Domnul este steagul meu”).

Steagul Domnului nu poate fi înfrânt, căci este susținut prin puterea nepieritoare a Duhului Sfânt. Pavel îl descrie astfel în cea de-a doua epistolă trimisă lui Timotei: „Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru”. Mărturia Domnului este steagul nostru astăzi. Pe acest steag vedem o iesle, o cruce, un mormânt gol și un tron de glorie. Steagul nostru este în întregime Hristos. El a venit aici în mare umilință, a fost răstignit pe cruce, a biruit moartea, a fost încununat cu glorie și cu onoare și Se va întoarce, cu siguranță, ca Împărat al împăraților și ca Domn al domnilor. Hristos este adevărul, iar steagul este manifestat datorită adevărului, pentru ca cei preaiubiți ai Lui să fie izbăviți.

Starea de lucruri din timpul în care Pavel scria ultima sa epistolă era foarte grea, însă găsim peste tot în ea o notă inconfundabilă de triumf. Cuvintele „totuși” sau „dar” folosite de el alungă orice resemnare, iar întreaga epistolă este ca un sunet de trompetă pentru „toți cei care rostesc Numele Domnului”. Steagul Domnului nu este un steag sectar; există steaguri sectare peste tot pe câmpul de luptă al creștinătății – zdrențe murdare – însă steagul Domnului este Drapelul Împărătesc și orice bun ostaș al lui Isus Hristos luptă sub el.

J T Mawson

 
 

Sămânţa Bună

 

„… pentru cel înțelept este o plăcere să lucreze cu pricepere.” Proverbe 10.23

Ultimele cuvinte

Era o seară mohorâtă de iarnă. Spitalul era neobișnuit de liniștit. Parcă era liniștea dinaintea furtunii. Mă aflam în cabinetul asistentelor de la etajul șapte și era ora 21. Mi-am pus stetoscopul și m-am îndreptat spre salonul 712. În salon se afla un nou pacient: domnul Williams. Era un bărbat singur și care nu vorbea despre familia lui. Când am intrat în salon, domnul Williams a privit plin de speranță spre ușă, dar a lăsat privirea în jos văzând că era doar asistenta. I-am pus stetoscopul pe piept și i-am ascultat inima. Puternic, intens, ritmat… exact ce voiam să aud. Aproape că nici nu se vedea că pacientul suferise un atac de cord în urmă cu câteva ore. Mă privi de pe patul său și zise încet:

– N-ați putea să… Ezită, iar ochii i se umplură de lacrimi. Încercase să-mi ceară ceva, dar se răzgândise. I-am atins mâna așteptând. El își șterse o lacrimă de pe obraz.

– Ați putea să o sunați pe fiica mea? Spuneți-i că am suferit un atac de cord… că nu a fost puternic. Eu locuiesc singur și fiica mea este unica rudă pe care o mai am.

Respirația bolnavului se accelerase brusc; i-am ajustat tubul cu oxigen la 8 litri pe minut.

– Sigur că o să o sun, i-am răspuns.

 

 

 

 

 

24 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

Călăuzirea dominantă

„M-am arătat (în vederea acestui scop.)” Fapte 26:16.

Viziunea pe care a avut-o Pavel pe drumul Damascului n-a fost o emoţie trecătoare, ci o viziune însoţită de îndrumări foarte clare şi categorice pentru el, iar Pavel spune: „N-am fost neascultător faţă de viziunea cerească”. Domnul nostru i-a spus, în fond, lui Pavel: „Întreaga ta viaţă trebuie să fie stăpânită de Mine; nu trebuie să ai alte ţeluri, dorinţe şi scopuri decât pe ale Mele”. „Eu l-am ales.”

Când suntem născuţi din nou, noi toţi, dacă suntem cât de cât spirituali, avem o viziune despre ceea ce vrea Isus să fim; cel mai important lucru este să învăţăm să nu fim neascultători faţă de viziunea cerească, să nu spunem că nu poate fi realizată. Nu este suficient să ştiu că Dumnezeu a răscumpărat lumea şi că Duhul Sfânt poate face să devină o realitate pentru mine tot ce-a tăcut Isus; trebuie să am ca bază relaţia personală cu El. Lui Pavel nu i s-a dat să proclame o doctrină sau un mesaj, ci a fost adus într-o relaţie vie. personală, dominantă cu Isus Cristos. Versetul 16 este cu totul copleşitor; „să te fac slujitor şi martor”. Nu poate exista nimic fără această relaţie personală. Pavel a fost devotat unei Persoane, nu unei cauze. El I-a aparţinut în mod absolut lui Isus Cristos; n-a văzut nimic altceva şi n-a trăit pentru nimic altceva. „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus, şi pe EI răstignit.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

PROVERBE 22:6 „învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.”

Un credincios vorbea odată despre un indicator la începutul unui drum lung dar foarte prost, nepavat în Vestul Texasului, care spunea: „Alege cu grijă drumul căci vei fi pe el următoarele 15 mile”. Grija pentru automobilul meu m-ar face să aleg drumul cu grijă. Să fiu cu mai puţină grijă pentru copiii mei? Să ne gândim la rădăcinile bune pe care vrem să le plantăm în ei ca obiceiuri şi caracter, pe care căutăm să le zidim în vieţile lor prin educaţia pe care le-o dăm.

Copiii se nasc cu o fire păcătoasă, ca şi noi şi nu putem să implantăm în ei o fire nouă, dumnezeiască. Numai Dumnezeu poate face aceasta. Dar noi putem şi trebuie să-i instruim din frageda lor copilărie.

C.H.M. scria bine despre subiectul acesta: „Dorim mult să vedem pe credincioşi căutând să umple minţile tinerilor cu cunoştinţa care mântuieşte a Cuvântului lui Dumnezeu”. „Când vine timpul lui Dumnezeu, copiii noştri se vor întoarce la El, spun cei care îşi încrucişează mâinile. Pînă atunci eforturile noastre sunt nefolositoare”. Aceasta este o greşală fatală. Dumnezeu răsplăteşte pe cei ce-L caută (Evr. 11:6). El binecuvântează eforturile rugăciunilor noastre în instruirea copiilor noştri. Să ne dăm seama de consecinţele rele care ar urma permitând copiilor noştri să crească în ignoranţă faţă de lucrurile dumnezeieşti. Credincioşii îşi atrag o foarte grea răspundere lăsând pe vrăşmaş să preocupe minţile copiilor în perioada când ei sunt cel mai uşor influenţabili. Cine poate să zugrăvească relele unei imaginaţii de copil pângăritâ, a unei minţi pline de deşărtăciurii, nebunie, minciuni, a unei minţi obişnuite de mic copil cu scene de o morală total degradată. (Atenţie la televizor).

Dar, s-ar putea spune că trebuie să aşteptăm cu instruirea copiilor noştri până dau dovadă că s-au întors la Dumnezeu. Dar credinţa nu aşteaptă după dovezi, ci acţionează prin Cuvântul lui Dumnezeu, şi dovezile vor urma cu siguranţă. Este totdeauna o dovadă de necredincioşie să aştepţi semne când Dumnezeu dă o poruncă „învaţă pe copil!…” în privinţa aceasta, ca dealtfel în orice altceva, poziţia noastră este să ascultăm, iar rezultatele să le lăsăm în mâna Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

„Tatăl nostru, care eşti în ceruri.” Matei 6:9

Cine poate să se roage altfel? Îndreptăţi sunt numai copiii Lui să spună aceste cuvinte, cei care sunt născuţi în duh şi adevăr. Isus Şi-a dăruit viaţa ca o jertfă de ispăşire; de aceea va avea urmaşi. El ne-a născut după vpoia Sa prin cuvântul adevărului. Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitorii Lui Dumnezeu, şi moştenitori împreună cu Hristos. Tatăl nostru este un Tată Atotputernic şi bogat. Cerurile, pământul, aurul, argintul, toate sunt ale Lui. Tot ceea ce copiii Lui au nevoie, El le dăruieşte. El ne poartă de grijă şi ne interzice să ne îngrijorăm şi să ne întrebăm: ce vom bea, ce vom îmbrăca, căci aşa procedează păgânii. Nu este slăvit când copiii Lui sunt în datorii, căci El ne cunoaşte nevoile noastre şi ne dăruiește toate cele necesare. Partea nostră este doar să-L rugăm pe     El. Deseori suntem ispitiţi şi credem că trebuie să avem şi noi anumite lucruri. Dar dacă El nu ni le dă, înseamnă că nici nu avem nevoie de ele. El care se îngrijeşte de corbi şi de vrăbii, cu siguranţă că ne va purta şi nouă de grijă. El este şi medicul nostru care ne vindecă fără plată. Promisiunile Lui sunt adevărate şi nu au efect otrăvitor. Plata este achitată, deoarece El ne face parte de toate prin har. El este sfatul, puterea şi dreptatea noastră. Da, părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său! Deci suntem părtaşi ai averii Lui, de aceea putem îmbrăca: dragostea, răbdarea, milostenia, tot ceea ce avem nevoie şi slujeşte spre slava Sa.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PAZA PAŞILOR NOŞTRI

„El va păzi paşii prea iubiţilor Lui.” 1 Samuel 2.9

Drumul este alunecos şi picioarele sunt slabe, dar Domnul le va întări. Dacă noi prea iubiţii Săi, ne predăm Lui, printr-un act de ascultare şi de credinţă, El însuşi va fi păzitorul nostru. Nu numai că „El va porunci îngerilor Lui să ne păzească, ca să nu ni se lovească piciorul”, ci El însuşi va păzi paşii noştri. El va păzi paşii noştri de orice cădere, aşa fel ca haina noastră să rămână fără pată şi fără păcat, şi ca sufletul nostru să nu sufere vreo vătămare pentru ca să nu dăm vrăjmaşului prilejul să ne vorbească de rău.El ne va păzi picioarele să nu rătăcească şi le va păzi să nu apuce pe cărările rătăcirii, căile nebuniei, sau drumul larg al obiceiurilor lumii. El le va păzi de lovituri şi umflăturile produse de arşiţa sau lungimea drumului. El va păzi paşii noştri de orice rană: încălţămintele ne vor fi de fier şi alama, încât chiar dacă am călca peste ascuţişul săbiei sau peste capetele şerpilor, nu vom avea de suferit. În sfârşit, El ne va scoate picioarele din laţ şi nu vom rămâne înlănţuiţi de momelile şi cursele pe care ni le vor întinde puterile înşelătoare şi cele ale vrăjmaşului. Cu o asemenea făgăduinţă, vom putea să înaintăm şi să nu ne lăsăm deloc, să alergăm şi să nu obosim. Cel ce te păzeşte este credincios, El te va păzi de orice rău.

DOMNUL ESTE APROAPE!

„Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice DOMNUL, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi … ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice DOMNUL.” Ieremia 39.17

Această veste i-a adus-o Ieremia etiopianului Ebed Melec care era slujitorul lui Zedechia împăratul lui Iuda. Acest etiopian era un instrument în mâna lui Dumnezeu.Ce se întâmplase? Ieremia a prorocit poporului decăzut judecata lui Dumnezeu şi din această pricină a intrat într-o mare primejdie. Căpeteniile lui Iuda care urau pe prooroc l-au divulgat împăratului, iar aceştia l-au dat în mâinile lor. Ieremia a fost pogorât într-o groapă cu noroi. Dar Dumnezeu veghea asupra slujitorului Său. Ebed-Melec care cunoştea toată situaţia din prorociile lui Ieremia şi care Îl cunoştea şi pe Dumnezeul cel Viu, plin de curaj s-a dus la împăratul Zedechia şi i-a prezentat situaţia dezastruoasă în care se afla proorocul. El a găsit ascultare la împărat şi Ieremia a fost scos din groapă (Ier. 38.11-13). Dumnezeu nu a uitat actul de dragoste şi credinţă a lui Ebed-Melec. Ca răsplată pentru fapta săvârşită el primeşte promisiunea de la Dumnezeu că va scăpa cu viaţă când va fi asediată cetatea. Ce minunată este grija lui Dumnezeu pentru ai Săi! El are şi în zilele noastre mijloace şi căi pentru a-i ajuta pe copiii Săi în cele mai mari greutăţi şi necazuri şi pentru a-i salva din orice situaţie. Dar pentru cei care fac ca Ebed-Melec este pregătită o răsplată. Chiar dacă Domnul ne-ar cere viaţa, nici atunci nu ar trebui să dăm înapoi. Să ne încredem în permanenţă în Marele nostru Dumnezeu. Să veghem cu gelozie împotriva pornirii înnăscute, care ne îndeamnă să privim la om şi să ne bizuim pe nădejdi omeneşti. Să rămânem cât mai aproape de Izvor! Atunci nu vom duce lipsă de nimic.

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

O, Doamne, înalţă lumina feţei Tale peste noi (Psalmul 4:6; Numeri 6:26); fă ca glasul şi prezenţa Ta măreţe şi glorioase să străbată întregul Colegiu. Peste aceia dintre noi care predăm, trimite ungerea divină şi o înţelegere plină de har a adevărului Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

„Şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui.” COLOSENI 1:20

Întreaga lume e împotriva Israelului pentru că Dumnezeu, prin sângele lui Isus Cristos, pe crucea de pe Golgota, a adus pacea atât în Israel, cât şi în lumea întreagă. El este pacea noastră! Acesta este motivul pentru care Israelul este urât şi respins de toată lumea. Respingerea Israelului implică automat şi respingea Fiului lui Dumnezeu, care a venit şi va veni din nou. Doar Isus va aduce pacea lui Dumnezeu în lume. Însă El nu este numai pacea noastră, ci şi lumina lumii. Pace fară lumină nu există. Cuvântul, lumina, pacea – toate trei sunt unite în Isus Cristos. El este Cuvântul întrupat, El este lumina, El este pacea: «Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea» (Psalm 119:105). Biblia te luminează, dar te şi condamnă, pentru că doar astfel ajungi la Golgota şi aproape de cruce. Acolo, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu eşti curăţit de păcate prin sângele scump al Mielului, iar inima ţi se umple de pacea Lui. În jurul tău poate fi haos, dar tu, în mijlocul tulburărilor care cresc, vei fi plin de pacea lui Dumnezeu.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Da, El te scapă de laţul vânătorului.” Psalmul 91:3

Dumnezeu îşi scapă poporul „de laţul vânătorului” în două sensuri: de şi din. Mai întâi, El îi salvează de laţ, fiindcă nu îi lasă să fie prinşi de el. In al doilea rând, dacă totuşi sunt prinşi, El îi scapă din el. Prima făgăduinţă este cea mai preţioasă pentru unii; pentru alţii, a doua este mai bună. „Da, El te scapă de laţul vânătorului”. Cum? Problema este adesea mijlocul prin care Dumnezeu ne scapă. Dumnezeu ştie că rătăcirea noastră va sfârşi curând prin distrugere şi, în îndurarea Sa, îngăduie să fim încercaţi. Noi spunem „Doamne, de ce se întâmplă asta?” – dar nu ştim că necazul acela a fost îngăduit ca să ne ferească de un rău mai mare. Mulţi au fost salvaţi de la ruină de durerile şi crucile lor; acestea au speriat păsările din cuib. Alteori, Dumnezeu îşi ţine poporul departe de laţul vânătorului dăruindu-le putere spirituală, şi când sunt ispitiţi ei spun „cum aş putea să fac acest mare rău, şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Genesa 39:9). Ce binecuvântare este să poţi fugi la cuib în ziua necazului! Şovăielnicule, chiar dacă ai căzut nu dispera. Rătăcitorule, ascultă-L pe Isus care îţi spune: „Intoarce-te, fiu rătăcit; mă voi îndura de tine”. Spui că nu te poţi întoarce, fiindcă eşti prins? Ascultă făgăduinţa „da, El te scapă de laţul vânătorului”. Vei fi scăpat din toate capcanele în care ai căzut şi, chiar dacă vei fi îndurerat pentru ceea ce ai făcut, Cel ce te-a iubit nu te va îndepărta. El te va primi cu dragoste şi bucurie, şi „oasele, pe care le-ai zdrobit, se vor bucura” (Psalmul 51:8). Nici o pasăre a paradisului nu va pieri în colivia vânătorului.

Seara

„Marta era împărţită cu multă slujire.” Luca 10:40

Greşeala Martei nu era că slujea, fiindcă orice creştin trebuie să fie un slujitor. „Slujesc” va fi deviza oricărui prinţ din familia regală a cerului. Nici nu era vina ei că era înzestrată cu „multă slujire”. Niciodată nu putem face prea mult. Să facem tot ce ne stă în puteri. Să ne predăm inima şi mintea în slujba Domnului. Nu era vina ei că se grăbea să pregătească o masă pentru învăţător. Fericită Marta, ai avut şansa să primeşti un Oaspete atât de binecuvântat, şi ţi-ai pus tot sufletul în îndeplinirea datoriei tale. Greşeala ei a fost că era „împărţită cu multă slujire”, astfel încât îl uitase pe Mântuitorul şi se gândea doar la slujire. Îngăduise slujirii să ia locul părtăşiei, şi îşi prezenta o datorie pătata de sângele celeilalte. Noi trebuie să fim şi Marta şi Maria; trebuie să slujim şi să ne bucurăm de părtăşie în acelaşi timp. Pentru asta avem nevoie de har. Este mai uşor să slujeşti decât să ai părtăşie. Iosua nu a obosit în lupta cu amalecitii dar Moise, pe vârful muntelui, a avut nevoie de doi oameni care să-i susţină mâinile. Cu cât mai spirituală este lucrarea, cu atât mai repede obosim. Fructele cele mai bune se coc la urmă; darurile cereşti sunt cel mai greu de cultivat. Prea iubiţilor, să nu neglijăm lucrurile din afară, care sunt bune prin ele însele, având în acelaşi timp o intensă comuniune cu Isus. Aveţi grijă să nu neglijaţi să staţi la picioarele Mântuitorului, chiar dacă vi se pare că ar trebui să vă ridicaţi să slujiţi. Prima condiţie pentru sănătatea sufletului, prima condiţie pentru slava Sa, şi prima condiţie pentru a fi folositori este să ne păstrăm sufletele în continuă comuniune cu Domnul Isus şi să avem grijă să punem pe primul loc spiritualitatea vitală a religiei noastre, care este mai presus de toate.

IZVOARE IN DEŞERT

„Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie … A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând.” (Geneza 8:9-11)

Dumnezeu ştie exact când să ne dea şi când să nu ne dea un semn vizibil de încurajare. Ce minunat este când ne încredem în El în ambele cazuri! Şi totuşi este mai bine când orice dovadă vizibilă că El Îşi aduce aminte de noi este oprită.

El vrea să realizăm că Cuvântul Lui – promisiunea de a-Şi aduce aminte de noi – este mult mai real şi mai sigur decât orice dovadă percepută de simţurile noastre. Este bine când El ne trimite dovezi vizibile, dar le vom aprecia mai mult după ce ne-am încrezut în El fără ele. Şi cei care sunt cei mai înclinaţi să se încreadă în Dumnezeu fără nici o dovadă afară de Cuvântul Său, primesc întotdeauna cele mai mari dovezi vizibile ale dragostei Sale.

                                                                                     Charles Gallaudet Trumbull

Să crezi în El, când nori negri de furtună se adună,

Şi chiar când cerurile par tăcute, fără sunet?

Da, căci El aude fiecare rugăciune şi observă chiar şi căderea unei vrăbii.

Şi să-L lauzi, când necazul, întristarea şi durerea sunt aproape,

Şi chiar când pierzi cel mai drag lucru?

Pierderea noastră este câştig. Lăudaţi-L, căci în El avem Totul.

Mâna noastră în a Lui, chiar când calea pare lungă şi întunecată

Iar noi abia vedem pasul dinaintea noastră şi ne înfricoşăm?

El ne conduce bine – pe aici, pe acolo, ca să ne ţină aproape.

Şi mulţumiţi, când orice potecă este blocată şi pustie,

Şi când lucrurile lumii care erau atât de frumoase s-au dus, au murit?

Crede şi odihneşte-te şi încrede-te în El, căci El vine să rămână.

Răspunsurile întârziate la unele rugăciuni nu sunt refuzuri. Multe rugăciuni sunt primite şi înregistrate, dar dedesubt sunt cuvintele: „Ceasul meu nu a sosit încă”. Dumnezeu are un moment anume şi un plan pregătit; şi El care controlează limitele vieţii noastre, hotărăşte şi momentul eliberării noastre.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov 23.1-17

Iov este deja la cea de-a opta cuvântare a sa, iar prăpastia care-1 desparte de tovarăşii lui se lărgeşte mereu. Aceşti însoţitori ai lui Iov, ca multe persoane astăzi, vedeau în Dumnezeu un Creator suveran, prea mare pentru a binevoi să consimtă să Se ocupe în amănunt de problemele lor sau pentru a ţine cont de sentimentele lor (22.2,3,12). Iov are mai multă cunoştinţă. Ştie că Dumnezeu Se interesează de el – chiar mai mult decât şi-ar fi dorit (7.19) – dar îl consideră inaccesibil. „Oh, dacă aş şti unde să-L găsesc!”, strigă el.

Cunoaştem noi, fiecare în parte, unde ÎI putem găsi pe Dumnezeu? El S-a apropiat de noi prin Isus (în Persoana lui Isus), astfel că, la rândul nostru, putem să ne apropiem de El cu libertate, prin rugăciune, şi să avem acces la locul unde Hristos S-a aşezat (sau: este aşezat – Evrei 8.1): la dreapta lui Dumnezeu (v. 3; Evrei 4.16).

Versetul 10 dă la iveală gândul lui Iov cu privire la scopul încercării sale: „voi ieşi curat ca aurul”. Chiar dacă nu era încă conştient de prezenţa harului lucrând spre binele lui, patriarhul nostru este de acord cu apostolul Petru. „Sunteţi întristaţi – scrie acesta – pentru puţin, dacă trebuie,… pentru ca încercarea credinţei voastre, mult mai preţioasă decât aurul care piere, deşi încercat prin foc, să fie găsită spre laudă şi glorie şi onoare, la descoperirea lui Isus Hristos” (1 Petru 1.6,7).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

PUTEREA CUVÎNTULUI

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede…” Romani 1:16

Text: 1 Petru 1:13-25

Există o putere extraordinară în Cuvîntul lui Dumnezeu. Acest adevăr a fost ilustrat într-o istorisire de către C.H. Spurgeon. Din curiozitate, un necredincios care aparţinea unui club cunoscut sub numele de „Focul iadului”, a mers la un serviciu divin unde predica George Whitefield. La următoarea întrunire a clubului a început să-şi bată joc de evanghelist, repetîndu-i cuvintele şi imitîndu-i gesturile şi inflexiunile vocii. Deodată, pe la mijlocul cuvântării, s-a oprit brusc şi Duhul Sfînt şi-a început lucrarea Sa de convingere. Răspunzînd mesajului pe care tocmai îl repeta atît de obraznic, el şi-a mărturisit păcatele şi şi-a deschis inima lui Cristos, chiar atunci şi acolo, în mijlocul tuturor. Nu e nevoie să mai spunem că întrunirea s-a anulat imediat. Tînărul a devenit un propovăduitor deosebit de zelos şi a întors pe mulţi la Cristos.

Comentînd această convertire neobişnuită, Spurgeon a spus: „Ar fi mai bine să citeşti Biblia chiar cu scopul de a o batjocori, decît să n-o citeşti deloc. Este mai bine să vii să auzi Cuvîntul lui Dumnezeu din ură pentru el, decît să nu vii deloc”. In felul acesta el recunoaşte că atunci cînd Duhul lui Dumnezeu iluminează Cuvîntul lui Dumnezeu, inimile sînt schimbate.

Textul ales pentru ziua de azi afirmă că Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mîntuire”. Dumnezeu însuşi ne-a mărturisit acest lucru. Cuvîntul Său realizează planurile Sale (Isaia 55:11). De aceea, fie în predicarea în public, fie în mărturisirea de la om la om, putem proclama vestea bună a mîntuirii cu mare încredere. Da, este putere în Cuvînt!     R.W.D.

Sfidînd cuvîntul cinicului furios,

Privirea scepticului, îngustă şi vicleană,

Prin secoli, Marea Carte a rămas

Ciudată, unică şi fără de prihană.    –  Wodrum

În timp ce unele cărţi informează, altele reformează, dar numai Biblia transformă.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

DUHUL SFÂNT (4)

„Întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”

(2 Corinteni 4:17)

Tot ce a făcut Domnul Isus pentru urmaşii Săi face Duhul Sfânt pentru tine. Domnul Isus a dat învăţătură; pe noi ne lămureşte Duhul Sfânt. Domnul Isus a vindecat; pe noi ne vindecă Isus prin Duhul Sfânt. Domnul Isus a mângâiat; pe noi ne mângâie Duhul Sfânt. Domnul Isus ne trimite în noi etape şi îl trimite cu noi pe Mângâietorul Său. Tu călătoreşti în tovărăşia Duhului Sfânt care „vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Când vine schimbarea, îmbrăţişeaz-o, nu i te opune. Schimbarea nu doar că face parte din viaţă, ci este şi o parte necesară a strategiei lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Pentru a ne folosi ca să schimbăm lumea, El ne modifică misiunea. Ghedeon, fermierul, a devenit general. Maria, fiica unui păstor, a devenit mama lui Hristos. Pavel, rabinul, a devenit evanghelist la nivel mondial. Dumnezeu l-a schimbat pe Iosif dintr-un frate mai mic în prinţ al Egiptului. El l-a schimbat pe David din păstor în rege. Petru a dorit să pescuiască în Marea Galileii; Hristos l-a chemat să conducă prima biserică. Dumnezeu ne dă fiecăruia o misiune. Cum rămâne însă cu schimbările dureroase pe care ne e greu să le înţelegem? E ca şi viaţa noastră în pântecele mamei: te dezvolţi pentru viaţa mai măreaţă ce te aşteaptă în afara pântecelui. În interiorul pântecelui aveai confortul şi siguranţa, însă numai în afara lui ai putut împlini planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Viaţa ta în această lume e menită să te pregătească pentru viaţa de dincolo. De aceea Pavel a scris: „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”. Gloria eternă – Ţi-o poţi imagina?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează. Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem.” Ioan 10.27-30

Mâinile Domnului Isus – Mâini puternice

Siguranța mântuirii celui credincios este un subiect dezbătut de multă vreme. În Ioan 10 avem un răspuns clar la această chestiune, venit chiar din gura Domnului Isus. El vorbise despre oile Sale, care erau din staulul iudaic, și despre celelalte oi, de asemenea ale Sale, dar care nu erau din „staulul acesta”, ci dintre națiuni. El avea să-Și dea viața pentru toate și avea să fie „o singură turmă” (versetele 15 și 16). Apoi El descoperă faptul că avea să dea viață veșnică oilor Sale. Natura vieții eterne este că ea este eternă, însă, cu toate acestea, Domnul adaugă faptul că oile Sale nu vor pieri niciodată.

Aceasta nu este însă totul; Domnul Isus a continuat să vorbească despre siguranța oilor Sale, spunând că nimeni nu le poate smulge din mâna Sa. Odată cineva mi-a spus: «Da, un credincios este în mâna lui Hristos, însă el poate sări afară de acolo, dacă se răzvrătește și dacă merge pe o cale a păcatului». Răspunsul meu a fost: «Da, poate sări, însă nu prea departe, fiindcă se va lovi de tavanul format din mâna Tatălui!». Suntem bine ținuți în siguranță în mâna Fiului și în cea a Tatălui.

Siguranța credinciosului este la fel de neclintită ca unitatea Dumnezeirii: „Eu și Tatăl una suntem”. În această privință, cineva a scris: «Gloria Persoanei Fiului este identificată cu siguranța oilor». Nu este aici vorba despre natura Dumnezeirii, ci despre unitatea ei în putere și în scopuri. Oile sunt obiectul dragostei Tatălui și a Fiului. Acest lucru oferă o siguranță clară. Niciun om, niciun înger, nici chiar diavolul însuși nu ne poate smulge din mâna Domnului (Romani 8.38,39).

B Reynolds

Sămânţa Bună

„Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Ioan 1.14

Singurul Om

Cine a fost acest Cuvânt? Răspunsul îl găsim în primele versete ale acestui capitol: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu”. Cuvântul era deci Fiul lui Dumnezeu. Acest Dumnezeu veșnic, care a creat totul, a devenit Om și a coborât pe acest pământ păcătos și blestemat. El a devenit Om adevărat, dar fără păcat. Ce gând minunat și de neînțeles pentru mintea noastră! Domnul a luat chip de rob și S-a smerit până la moarte și încă moarte de cruce. Profetul Isaia spunea despre Hristos: „N-avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile … Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința”. Astfel, Hristos a locuit printre oameni, a trecut prin această lume ca singurul Om care a fost fără păcat, care nu a cunoscut păcat și nu a făcut păcat. Cât de mult a suferit sub urmările păcatului pe care l-a întâlnit la tot pasul! Dar Hristos Domnul a coborât și mai mult: a luat păcatele noastre asupra Sa, a fost făcut păcat pentru noi și a suferit moartea ca plată a păcatului nostru și judecata groaznică a lui Dumnezeu asupra păcatului săvârșit de noi. Să-L privim pe Domnul pe acest drum al crucii, al suferințelor, așa cum Îl prezintă Scriptura!

23 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Transformat privind gloria Lui

 

„Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în acelaşi chip.” 2 Corinteni 3:18

Trăsătura exterioară a unui creştin este sinceritatea totală faţă de Dumnezeu, astfel că viaţa lui devine o oglindă pentru alte vieţi. Prin umplerea cu Duhul, noi suntem transformaţi, şi privind, devenim oglinzi. Cunoşti întotdeauna când un om priveşte gloria Domnului, duhul tău simte că el este o oglindă a caracterului Domnului. Fereşte-te de orice ar putea păta sau umbri acea oglindă din tine; ca este aproape întotdeauna umbrită de un lucru bun, de acel lucru bun care nu este cel mai bun.

Regula de aur pentru viaţa ta şi a mea este de a ne concentra atenţia să avem o viaţă deschisă înspre Dumnezeu. Aruncă peste bord orice altceva – muncă, haine, mâncare, orice de pe pământ – în afară de acest lucru. Alergarea după alte lucruri tinde întotdeauna să întunece această concentrare asupra lui Dumnezeu. Trebuie să continuăm să-L privim, să ne păstrăm o viaţă cu totul spirituală. Alte lucruri pot să vină şi să treacă la întâmplare, oamenii pot să critice aşa cum vor, dar nu lăsa nimic să întunece viaţa care este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Nu lăsa niciodată ca o viaţă grăbită să-ţi tulbure această relaţie cu El. Este un lucru care s-ar putea întâmpla foarte uşor, dar trebuie să ne ferim de el. Cea mai severă disciplină din viaţa creştină este să învăţăm cum să continuăm să privim „ca într-o oglindă gloria Domnului”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EXODUL 14:3 „S-au rătăcit prin ţară; îi închide pustia.”

Astfel era gândul, voia şi dorinţa mândrului Faraon; dar a vorbit prea repede şi mai ales, fără să ţină cont de Dumnezeu. Uitase că Israel a fost scos din Egipt „cu braţ întins”, şi că acest popor recunoştea şi conta pe puterea din cer.

Rătăciţi în pustie… într-o situaţie complicată, fără ieşire, o fi acesta cazul vostru? şi Faraon vă ispiteşte şi vă batjocoreşte! El vă şuieră la ureche: „V-a închis pustia”, nu este nici o portiţă de ieşire şi triumfă de bucurie. Dar, ca şi Israel de odinioară, vot aţi auzit chemarea, aţi răspuns şi aţi ascultat şi acum…totul pare că a condus primii voştri paşi cu bine, apoi au survenit greutăţile… şi acuzatorul vă suflă: „V-aţi rătăcit în ţară”.

Credincioşilor… voi aţi fost răscumpăraţi cu sânge, chemaţi prin har ca să slujiţi Domnului şi faceţi parte din acest popor al legământului, eliberaţi cu braţul atotputernic al Domnului. Voi vă odihniţi pe făgăduinţe care nu pot da greş. Nu s-a schimbat nimic, nici în făgăduinţe, nici în Cel care le-a făcut iar „ţara” sau „pustia” nu le poate influenta. Din pricina făgăduinţelor şi datorită puterii Sale, Dumnezeu va croieşte un drum în această „pustie care vă închide”. Experienţa aceasta estc necesară ca să vă înveţe să trăiţi prin făgăduinţele Sale şi să-L puneţi la încercare. Chiar în momentul acesta când credeţi că sunteţi „închişi”, unde totul pare că este pierdut, Dumnezeu vine cu izbăvirea Lui. El nu este limitat în orice ar fi… şi are şi pentru voi o „Mare Roşie” unde vă va croi un drum. El totdeauna răspunde „cu braţ întins” copilului Său. Ascultarea şi supunerea voastră va avea un răspuns din cer.

Înainte de mâine, poate că izbăvirea voastră va veni… de ce să vă îndoiţi? Veţi avea prilejul să cunoaşteţi pe Acela care deschide porţile şi pe care nimeni nu le poate închide. De aceea îngăduieşte El experienţa pe care o faceţi şi care chiar dacă este grea, nu poate fi mai grea decât a lui Israel care, atunci când n-a mai văzut nici o ieşire, a putut să vadă izbăvirea lui Dumnezeu, despicând Marca Roşie, croindu-le astfel un drum sigur. Cuvântul vă spune acum: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stati liniştiţi„.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit prea uşor.” Daniel 5:27

Acest mesaj Belşaţar l-a auzit la capătul vieţii, cu câteva ceasuri înaintea morţii sale. Nu s-a gândit să spună :”Doamne, ai milă de mine, că sunt păcătos!”Aşa cum sunt alţii pregătiţi s-o spună în ultimul ceas al vieţii. Aceşti oameni vor avea parte de o trezire cruntă în Iad şi în chinuri, ca şi omul cel bogat din pildă! Acum se pune întrebarea: care sunt acei oameni care au greutatea necesară şi nu sunt găsiţi uşori? Oare aceia care spun: niciodată nu am făcut nimic rău, numai bine, şi nu imi este frică de nimeni? Nu, nu aceştia! Şi aceştia sunt găsiţi prea uşori! Sau aceia care susţin că au rămas în credinţa lor credincioşi, că sunt botezaţi, că au luat parte la lecţii cu caracter religios, şi au avut un preot bun? Nu, nici aceştia, şi ei sunt prea uşori! Dar ne putem gândi la aceia care spun că s-au pocăit, vizitează o adunare, au restituit totul ceea ce a provenit din furt, au rupt toate legăturile cu lumea şi acum se roagă mult, citesc în Scriptură, crezând că atât ajunge. Nu, nu este suficient, căci prin fapte nimeni nu este îndreptăţit înaintea Domnului! Care sunt atunci aceştia? Sunt aceia care şi-au recunoscut starea păcătoasă, au primit iertarea păcatelor şi sunt neprihăniţi prin har, prin credinţă, aşa cum găsim scris în Efeseni 2:8-10. „Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul Lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui Dumnezeu şi am fost creaţi în Isus Hristos pentru fapte bune. „Deci, cei care au nădejdea lor bazată numai pe har, aceia nu sunt găsiţi uşori.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O JERTFĂ COMPLETĂ

„Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.” Levitic 1.4

Îndată ce acela care aducea animalul ca ardere de tot îşi punea mâna pe capul dobitocului jertfa aceasta era primită. Şi îndată ce noi vom fi pus mâna credinţei noastre pe Cristos, jertfa noastră, ea va fi primită în locul nostru. Dacă Dumnezeu primea un simplu animal ca ispăşire pentru păcat, cu cât mai mult îl va primi pe Isus ca o mai potrivită, completă şi suficientă jertfa sfântă şi fără pată. „Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor îi curăţa pe cei ce erau întinaţi, cu cât mai mult sângele lui Cristos… va curăţi cugetul vostru de lucrările moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu”. Discutaţi, dacă vreţi, asupra învăţăturii despre ispăşirea prin sânge: cât despre noi, în ea ne punem singura noastră nădejde, bucuria noastră, slava noastră, totul.Noi să ne apropiem de jertfa Lui însuşi, primind-o în întregime, ca să primim binefacerea completă. Noi care am primit-o deja, să repetăm acest lucru. Voi care încă nu l-aţi făcut, întindeţi mâna cu credinţă fără să zăboviţi. Sprijiniţi-vă puternic pe EL. Voi sunteţi „împăcaţi cu Dumnezeu”. Păcatele voastre sunt şterse; voi sunteţi ai Domnului.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Voi, copilaşilor, sunteţi din DUMNEZEU.” 1 Ioan 4.4

Deseori se aude părerea că este un lucru de neconceput şi o îndrăzneală prea mare să spui: „sunt un copil al lui Dumnezeu.” Aceasta se va vedea abia la sfârşit.Dar faptul că cei ce L-au primit pe Isus sunt copii ai lui Dumnezeu ni-l spune Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cât este de bine că noi avem încă de acum această siguranţă, că ne bucurăm de dreptul de a ne numi copiii Lui. Ioan spune în alt verset: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1.12-13). Prin NAŞTEREA din NOU, nu prin sforţări proprii suntem aşezaţi în această stare binecuvântată. Abia acum putem spune: „Acum SUNTEM copii ai lui Dumnezeu.” Este lucrarea Lui, care în harul Lui nemărginit ne-a născut din nou, lucrând în inimile noastre prin Cuvântul şi prin Duhul Lui, dăruindu-ne în Domnul Isus, Fiul Său, o viaţă nouă. Nouă ne-a fost dat harul să credem în Numele Lui şi să-L primim în inimile noastre. Astfel în viaţa noastră s-a făcut o schimbare minunată:Noi am devenit nişte oameni cu o natură dumnezeiască şi Duhul Sfânt locuieşte în inimile noastre. El este Duhul înfierii, prin care putem spune „Ava, Tată!”Da, în adevăr, mare este această fericire care izvorăşte din Tatăl nostru. El ne-a făcut copii ai Săi, părtaşi ai Casei Sale. Pe acest pământ călătorim ca necunoscuţi şi nimic nu ne poate despărţi de El, pentru că El este Tatăl nostru. Să trăim în fiecare moment în inima noastră această stare de copii ai lui Dumnezeu, şi să dovedim acest lucru prin viaţa noastră. „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte.” Aceasta înseamnă să fim o mărturie înaintea oamenilor, atât spre folosul nostru şi al celor din jurul nostru, cât şi spre slava lui Dumnezeu.Toţi cei care se îndoiesc de iertarea lor deplină şi veşnică, spun prin aceasta că jertfa lui Hristos nu este desăvârşită şi că nu este de ajuns pentru iertarea lor.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

0, Doamne, în dependenţă simplă de Duhul Tău cel Sfânt care locuieşte în mine şi mă uneşte cu natura Ta privesc la Tine; fă-mă să fiu tot ce vrei Tu să fiu.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?” Psalmul 2:1

Situaţia politică mondială din ziua de azi se aseamănă cu o tornadă: evenimentele se precipită, totul este în mişcare. Dacă privim tornada din interior ameţim şi intrăm în panică. Strigătele popoarelor, lamentările oamenilor devin din ce în ce mai puternice. Peste tot se cere dreptate socială, dar egoismul rămâne în continuare la putere. Se cere pace în timpul demonstraţiilor organizate în acest scop, dar omul încă nu are pace cu Dumnezeu. Aceasta este
contradicţia fatală: ei strigă «pace, pace!», dar nu este deloc pace.

Există un asemenea paradox şi în inima ta? Doreşti de la alţii ceea ce îţi lipseşte chiar ţie? Eforturile disperate de a crea o lume mai bună cu ajutorul filozofiei umaniste devin tot mai intense. Toate aceste eforturi sunt însă sortite eşecului, pentru că popoarele se întorc împotriva naţiunii care, prin Isus Cristos, a adus mântuirea şi pacea lui Dumnezeu pe pământ. Iată esenţa crizei mondiale din zilele noastre! Totuşi, mângâierea extraordinară este aceea că, ascunsă în uraganul politicii mondiale găsim prezenţa caldă şi liniştitoare a lui Dumnezeu. Adevărata pace, adevăratul regat al păcii şi adevăratul Domn al păcii vor veni în Israel. Satan
atacă încă de pe acum Ţara Sfântă, de aceea pacea zilelor noastre este de fapt o falsă linişte şi o falsă binecuvântare.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Am ridicat din mijlocul poporului un tânăr.” Psalmul 89:19

De ce a fost Christos „ridicat din mijlocul poporului”? Vorbeşte, inimă, fiindcă gândurile inimii sunt cele mai bune. Nu cumva din cauză că a dorit să fie Fratele nostru prin binecuvântata legătură a sângelui vărsat? O, ce relaţie există între Christos şi credincios! Credinciosul poate spune „am un Frate în ceruri. Poate că sunt sărac, dar am un Frate care este Rege şi El este bogat. Va îngădui să fiu în nevoie şi va rămâne liniştit pe tron? O, nu! El mă iubeşte; este Fratele meu”. Credinciosule, poartă aceste gânduri ca pe un colier preţios atârnat de gâtul memoriei tale. Ca pe un inel de aur, pune-le pe degetul amintirii şi foloseşte-le ca sigiliu al lui Dumnezeu, semnând cererile credinţei tale cu încrederea succesului. El este un ,frate… în nenorocire” (Proverbe 17:17); tratează-L ca atare. Christos a fost „ridicat din mijlocul poporului” ca să ne cunoască nevoile şi să ne poată înţelege. El a fost „ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). In toate durerile noastre, avem simpatia Lui. Ispite, dureri, dezamăgiri, slăbiciuni, oboseală, sărăcie — El le cunoaşte pe toate, fiindcă le-a simţit pe toate. Aminteşte-ţi asta, creştine, şi mângâie-te. Oricât de greu şi de dureros ţi-ar fi drumul, mergi pe urmele Mântuitorului tău. Chiar în valea umbrei morţii sau în faţa apelor învolburate ale Iordanului, vei vedea urmele paşilor Săi. In orice loc am merge, El a fost înaintea noastră; fiecare povară pe care o purtăm a fost cândva pe umerii lui Emanuel.Drumul Său a fost mult mai întunecos şi greu. Dacă Christos a suferit, cum aş putea să murmur eu? Fii curajos! Picioarele Regelui au lăsat urme însângerate Cftrc au sfinţit drumul pentru totdeauna.

Seara

„Vom lăuda desmierdările tale mai mult decât vinul.” Cântarea Cântărilor 1:4

Isus nu îşi va lăsa poporul să-I uite dragostea. Dacă uită, El îi vizitează cu dragoste nouă. „Ai uitat crucea Mea?” întreabă El. „O să te ajut să-ţi aminteşti, fiindcă mă voi arăta din nou la Cina Mea. Ai uitat ce fac pentru tine în camera de judecată din cer? O să-ţi amintesc, fiindcă vei avea nevoie de un mijlocitor şi Mă vei găsi gata să-ţi răspund.” Mamele nu-şi lasă copiii să le uite. Dacă un băiat pleacă în Australia şi nu scrie acasă, mama îi va scrie „oare John şi-a uitat mama?” In curând, va primi un răspuns iubitor care demonstrează că mustrarea aceasta blândă nu a fost zadarnică. La fel se întâmplă şi cu Isus. El ne spune „aminteşte-ţi de Mine” şi răspunsul nostru trebuie să fie „vom lăuda desmierdările Tale”. Iţi vom lăuda dragostea nesfârşită. Ea este la fel de veche ca şi „slava pe care o aveam… înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). O, Isuse, ne amintim de dragostea Ta veşnică când devii Garantul nostru şi ne iei în căsătorie ca pe o logodnică. Ne amintim de dragostea prin care Te-ai jertfit, dragostea care va rămâne până la împlinirea timpului. Aşteptăm cu nerăbdare ceasul despre care scrie în Carte „iată, Eu vin” (Evrei 10:7). Ne amintim de dragostea Ta, Isuse, care s-a arătat în viaţa Ta pe pământ, de la ieslea din Betleem la grădina Ghetsemani. Te urmărim de la leagăn la mormânt — fiindcă fiecare cuvânt şi faptă a Ta a fost dragoste — şi ne bucurăm în dragostea Ta, în care nu există moarte nici istovire, dragoste care s-a arătat cu strălucire în învierea Ta. Ne amintim de focul dragostei care nu se va potoli până când toţi cei aleşi nu vor ajunge în siguranţă acasă, până când Sionul nu va fi glorificat şi Ierusalimul aşezat pe temeliile veşnice de lumină şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Pentru ce stai aşa de departe, Doamne?” (Psalmul 10:1)

„Dumnezeu este … un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi” (Psalmul 46:1). Dar El îngăduie nevoi care ne urmăresc, ca şi cum ar fi indiferent la presiunea lor copleşitoare, pentru a ne aduce la capătul puterilor noastre. Prin încercare, suntem ajutaţi să descoperim comoara de întuneric şi de incomensurabilă bogăţie a suferinţei.

Putem fi siguri că El care îngăduie suferinţa este cu noi când trecem prin ea. E posibil să-L vedem numai după ce încercarea grea aproape a trecut, dar noi trebuie să îndrăznim să credem că El nu ne părăseşte niciodată în încercare. Ochii noştri sunt orbi şi nu-L pot vedea pe Cel pe care sufletul nostru Îl iubeşte. Întunericul şi bandajele noastre ne orbesc, aşa că nu putem vedea chipul Marelui nostru Preot. Şi totuşi El este acolo şi este
adânc mişcat. Să nu ne bizuim pe sentimentele noastre, ci să ne încredem în constanta Lui fidelitate. Şi în ciuda faptului că nu-L putem vedea, să vorbim cu El. Deşi prezenţa Lui este învăluită, odată ce începem să-I vorbim Domnului Isus ca şi cum ar fi în faţa noastră, un glas vine şi ne spune că El stă în umbră, veghind asupra alor Săi. Tatăl tău este la fel de aproape de tine când călătoreşti prin cel mai întunecat tunel ca şi atunci când eşti sub cerul liber! din Comentariu Devoţional Zilnic

 

Deşi cărarea poate fi în totul necunoscută,

    Deşi drumul poate fi întunecat,

Nu călătoresc singur prin umbrele lui,

    Când paşii Tăi sunt alături.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Iov 22.1-30

Începe o a treia serie de cuvântări. Până acum, prietenii vorbiseră la modul general despre omul rău: face aceasta, merită aceea (15.20…). Acum Elifaz dă pe faţă fondul gândirii sale prin acuzaţii directe: răutatea ta, nelegiuirile tale… (v. 5). Cât de departe de învăţătura Domnului se aflau ei (el şi cei doi tovarăşi ai săi), învăţătură care porunceşte să luăm bârna din ochiul nostru înainte de a scoate paiul din ochiul fratelui (Matei 7.1-5)! Şi, de asemeni, cât de departe de exemplul Celui care S-a aplecat să spele picioarele ucenicilor Săi (Ioan 13.14,15)!

Comparând v. 3 cu ceea ce i-a spus Domnul lui Satan (1.8; 2.3), vedem cât de eronată era părerea lui Elifaz despre Dumnezeu. Nimic nu-I este Lui mai plăcut decât omul care practică dreptatea (Fapte 10.35).

Totuşi, urmărind aceste cuvinte, să învăţăm să ascultăm ceea ce Duhul lui Dumnezeu doreşte să ne spună nouă. De exemplu, dacă unul dintre cititorii noştri încă nu este în pace cu Dumnezeu, să se supună ordinului categoric din v. 21: „Imprieteneşte-te cu El, te rog, şi fii în pace: prin aceasta îţi va veni fericirea” (comp. cu 2 Corinteni 5.20). Cât despre versetul următor, nu se adresează el oare tuturor acelora care încă mai avem de progresat? „Primeşte, te rog, învăţătura din gura Lui şi pune cuvintele Lui în inima ta”

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

APROAPE NU ÎNSEAMNĂ SUFICIENT

„…deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.” Isaia 47:11

O bandă de hoţi au lucrat timp de 6 săptăraîni săpînd tunele în reţeaua de canalizare a oraşului Roma, spre casa de bani a poştei unde se aflau aproximativ 68 de milioane de dolari, dar au fost prinşi la un pas de reuşită. Dacă reuşeau, furtul lor ar fi fost unul din cele mai mari jafuri din istoria Italiei. Au îndepărtat ultimii centimetri de pămînt înainte de-a ataca zidul cu maşinile lor de perforat, cînd nişte trecători au fost atraşi de zgomotul ce venea din subteran şi au dat de ştire gardienilor. Poliţia l-a prins pe unul încă săpînd în reţeaua de canalizare. Ceilalţi au fugit, dar au fost prinşi pe cînd ieşeau din subteran prin diferite guri de canal.

Aceşti oameni aproape că au reuşit să fure banii, dar aceasta nu este un lucru neobişnuit. Practica comună a făcătorilor de rele este să dispară împreună cu faptele lor. Din această pricină unii oameni trec prin viaţă crezînd că nu vor fi prinşi. Ei sînt o întruchipare a aroganţei Babilonului care a crezut că naţiunea sa va fi veşnică (Isaia 47:7) – Dar la fel ca şi Babilonul, toţi cei ce nu vor recunoaşte pe Dumnezeu şi nu se vor depărta de răul lor, vor da de necazuri. Judecata va cădea ca un trăznet şi nimeni nu va scăpa. Dumnezeu a spus prin Isaia: „…urgia va cădea peste tine, fără s-o poţi împăca” (Isaia 47:11).

Poate că nu eşti creştin, şi ai crezut că poţi să dispari cu fărădelegea ta. Nu fi naiv. Acceptă-L pe Cristos azi. Întoarce-te de la păcat pînă mai este timp. Va veni ziua cu siguranţă cînd vei descoperi că nu este totuşi suficient ca să scapi de judecata divină. Atunci va fi prea tîrziu.    – M.R.D. II

Pe oameni poţi să-i mulţumeşti

Cu scuze vagi, copilăreşti.

Dar ce vei spune? Nu gîndeşti?

In faţa instanţelor cereşti?    -Anonim

Păcatul nu este judecat după felul cum vedem noi, ci după cum vede Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

DUHUL SFÂNT (3)

 

„Duhul Sfânt… vă va învăţa toate lucrurile” (Ioan 14:26)

După cum un profesor îi prezintă pe elevii săi celui care vine să-i ia locul, tot aşa Domnul Isus ne prezintă pe noi Duhului Sfânt. Şi ce garanţie răsunătoare îi oferă El! Pe Duhul Sfânt îl numeşte „reprezentantul” Său. Duhul Sfânt care locuieşte în tine vine în Numele lui Hristos, având autoritate egală şi putere identică cu a Lui. Ce alinare să ştii asta atunci când intri într-onouă etapă a vieţii în care vor fi atât de multe lucruri diferite. Acest verset este tradus în diferite feluri. În Biblia New King James, El este numit „Ajutorul”. În Biblia Amplificată, se face referire la El ca la un „Mediator, Susţinător, Întăritor”. În versiunea originală în limba greacă, Duhul Sfânt este numit „parakletos”, care se compune din două cuvinte: „para”, care înseamnă „alături de” şi „kletos”, care semnifică „cel care îţi este desemnat”. Duhul Sfânt a fost numit să îţi stea alături. El este prezenţa lui Isus cu tine şi în tine. Înţelegi oare cât de mult au avut nevoie ucenicii de această încurajare? E joi seara înainte de răstignire. Până la răsărit, toţii îl vor părăsi. În douăzeci şi patru de ore El va fi ţintuit pe cruce, iar universul lor va părea că s-a întors cu sus-n jos. Însă Domnul Isus doreşte ca ucenici Lui să ştie că: „Nu se vor confrunta niciodată cu viitorul singuri”. Dar nici tu. Oriunde vei merge, El va fi alături de tine. Compozitorul a spus: „El cu tine merge şi-ţi vorbeşte, căci de-acum tu eşti al Lui. Aşa bucuria-ţi creşte, n-o ţinea doar pentru tine, du-te şi-o împărtăşeşte.”

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

„Și faraon a pus lui Iosif numele Țafnat-Paneah și i-a dat de soție pe Asnat, fiica lui Poti-Fera, preotul din On.” Geneza 41.45

Lui Iosif i s-a dat un nume nou: Țafnat-Paneah. Semnificația acestui nume este multiplă: Lumină a lumii; Mântuitor al lumii; Descoperitor de taine. Toate aceste semnificații erau adevărate cu privire la Iosif. Descoperirea de către el a viselor lui faraon a adus lumină asupra adevăratei stări de lucruri din Egipt, iar înțelepciunea lui a adus mântuirea în timpul de foamete. Domnul nostru este Lumina lumii și El a adus în lume, printr-un har infinit, descoperirea dragostei lui Dumnezeu. El este Descoperitorul tainelor; El ne-a deschis casa Tatălui, cu toată dragostea, pacea, bucuria și gloria care țin de ea. „Tatăl L-a trimis pe Fiul [ca] Mântuitor al lumii” (1 Ioan 4.14).

Apoi faraon i-a dat lui Iosif o soție potrivită, pe Asnat, care era una cu el în poziția sa de înălțare, gata de a împărtăși cu el cârmuirea asupra Egiptului. Dacă deschidem la Efeseni 1, citim că Dumnezeu L-a așezat pe Domnul nostru „la dreapta Sa, în locurile cerești, … și L-a dat Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său” (Efeseni 1.20-23). Hristos, Omul glorificat, are Adunarea Sa, care Îi este complementară, în administrarea veacului viitor. Taina voii lui Dumnezeu este că toate lucrurile din cer și de pe pământ vor fi puse sub Hristos, care este Capul.

În pasajul din Efeseni 1, Adunarea este distinctă și distinsă de toate celelalte lucruri. Există o unitate organică între Hristos și Adunare – unitatea dintre Cap și trupul Său. El nu este descris aici ca și Cap peste Adunare, ci ca și Cap al Adunării. Acest lucru ne îndreaptă gândurile către cuvintele lui Dumnezeu din Geneza: „Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit” (Geneza 2.18). Adunarea, Trupul lui Hristos, este ajutorul potrivit pentru El, iar ea va împărtăși cu El domnia asupra lumii în Împărăția viitoare.

N Anderson

 

Sămânţa Bună

 

„Și au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume …” Geneza 11.4

Să ne facem un nume!

Omul a vrut tot timpul de la începuturile sale „să-și facă un nume”. Prin faptul că a căzut în păcat, legătura sa cu Dumnezeu a fost întreruptă. De atunci, Dumnezeu a fost pentru el doar un judecător, de care pe cât posibil nu amintește, pentru a putea face din pământ un loc al plăcerilor.

După dorința de a zidi o cetate și un turn, care să ajungă până la cer, a urmat intenția: „Să ne facem un nume!”. În aceste cuvinte se recunoaște adevărata natură a omului. Omul are nevoie de un centru pentru interesul său. Dacă acesta nu este Numele Domnului Isus, atunci el face din propriul său nume, centrul lumii.

Necredința omului începe cu respingerea Cuvântului lui Dumnezeu și continuă cu împotrivirea față de Dumnezeu și Fiul Său Isus Hristos. Dimpotrivă, credința se bazează întotdeauna pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Și cât de prețios este pentru orice credincios Numele Isus, Numele „care este mai presus de orice nume”! Ne plecăm cu respect înaintea acestui Nume și Îl adorăm pe Cel ce Îl poartă! În curând, în Numele lui Isus se va pleca orice genunchi și orice limbă va mărturisi, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul (Filipeni 2.10,11).

 
 

22 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

La ce privesc eu?

Priviți la Mine si fiți mântuiți. Isaia 45:22, KJV

Aşteptăm ca Dumnezeu să vină la noi cu binecuvântările Lui şi să ne mântuiască? El spune: Priviţi la Mine şi fiți mântuiţi”. Cea mai mare dificultate spirituală este să ne concentrăm atenţia asupra lui Dumnezeu, şi ceea ce face acest lucru atât de dificil sunt binecuvântările Lui. Necazurile ne fac aproape întotdeauna să privim la Dumnezeu; binecuvântările Lui ne pot face să privim în altă parte, învăţătura Predicii de pe munte este, în esenţă, următoarea: restrânge-ţi toate interesele până când atitudinea minţii, a inimii şi a trupului tău este una de concentrare asupra lui Isus Cristos.Mulţi dintre noi avem o imagine teoretică despre ceea ce ar trebui să fie un creştin, iar privirea la vieţile sfinţilor devine o piedică în calea concentrării atenţiei noastre asupra lui Dumnezeu. Nu în felul acesta se ajunge la mântuire, această modalitate nu este suficient de simplă. „Priviţi la Mine” şi – nu „veţi fi mântuiţi”, ci sunteţi mântuiţi”. Dacă ne concentrăm atenţia asupra Lui, vom găsi exact lucrul pe care îl căutăm. Noi suntem preocupaţi cu alte lucruri, ajungem să fim supăraţi pe Dumnezeu, în timp ce El nu încetează să ne spună: „Priviţi la Mine şi fiţi mântuiţi”. Dificultăţile şi problemele, încercările şi grijile zilei de mâine, toate dispar atunci când privim la Dumnezeu.Ridică-te şi priveşte la Dumnezeu! Pune-ţi nădejdea în El! Nu contează câte probleme par să te preseze, îndepărtează-le cu hotărâre pe toate şi priveşte la El! „Priviţi la Mine…” Tu eşti mântuit chiar în momentul în care priveşti.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

FAPTE 5:15 „… pentru ca atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.”

Ce ne-ar putea învăţa acest text inspirat „umbra lui Petru”? Pentru a produce o umbră este nevoie de două lucruri: un obiect opac, sau o persoană oarecare, şi lumina soarelui. Umbra nu face nici un zgomot, ea este produsă independent de voinţa persoanei, ca o influenţă tăcută; şi această influenţă se exercită asupra altora care sunt afectaţi de ea, fie în bine, fie în rău.

Nu este vorba numai de fapte, ci de ceea ce suntem, de ceea ce emană din fiecare din noi. Această influenţă se exercită atât prin cuvintele noastre cât şi prin tăcerile noastre. Tăcerile inspirate ale Domnului Isus, ce exemplu! A nu repeta ce se aude, a opune un stăvilar de oţel împotriva revărsărilor bârfitorilor, împotriva criticilor şi calomniilor; a împlini slujba în smerenie, într-un duh de har şi de renunţare; a nu te plânge în mijlocul luptei vieţii, a greutăţilor şi a încercărilor, ci a fi plin de dragoste şi de pace, Oh, umbră binefăcătoare a unei astfel de vieţi!

În mijlocul familiei noastre ca şi înaintea marelui public se proectează umbrele noastre, aceste umbre tăcute care îşi lasă urma duhovnicească şi binecuvântată, aceste pilde care sunt urmate de alţii care fac de multe ori, nespus mai mult decât vorbe, vorbe frumoase poate, dar neîntărite, neconfirmate printr-o viaţă creştină adevărată. Forma umbrei depinde de atitudinea şi poziţia persoanei faţă de soare. Dacă stau cu faţa la Soarele dumnezeiesc, care este Domnul nostru, eu numi văd umbra care este în spatele meu, alţii o văd, ci îl văd numai pe El şi atunci umbra liniştită a tăcerii mele şi a pildei de viaţă de înviere izvorâtă din pilda de viaţă a Domnului Isus, va fi cu adevărat o binecuvântare pentru toţi peste care trece o astfel de umbră. Dacă sunt însă cu spatele la sursa de Lumină atunci umbra mea va trece înaintea mea, şi eu voi merge după ea, şi cu cât Soarele se lasă spre Apus cu atât umbra mea se lungeşte, este mare în ochii mei, dar cu totul deformată. Atunci mă văd numai pe mine, nu mai văd Izvorul de lumină, iar cei din jurul meu nu vor avea nici un folos, dar într-o zi, în slavă, vom cunoaşte toate efectele influenţei umbrei pe care am lăsat-o când eram pe pământ. Fie ca acest amănunt al textului nostru „umbra” să producă în noi o cercetare de sine şi amintindu-ne de umbra pe care a lăsat-o Domnul Isus în vorbire ca, şi în tăcere, să ne îndemne să dorim să fim ca El căci la aceasta suntem chemaţi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit prea uşor.”Daniel 5:27

Daniel a fost adus înaintea împăratului şi întrebat: ” Tu eşti Daniel acela, unul dintre prinţii de război ai lui Iuda? Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor şi că la tine se găseste lumina, pricepere şi o înţelepciune nemaipomenită. Au adus înaintea mea pe înţelepţii şi cititorii în stele şi nu au putut să-mi spună înţelesul acestor cuvinte cre au fost scrise de mâna aceasta. „Şi spunând acestea împăratul i-a promis lui Daniel că va fi îmbrăcat în purpură, va purta lănţişor de aur şi va avea al treilea loc în cârmuirea împărăţiei, dacă va tâlcui cuvintele acelea. Răspunsul lui Daniel a fost:” Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi, voi citi împăratului scrierea, şi i-o voi tâlcui.” Apoi Daniel i-a povestit cum Dumnezeul Cel Prea Înalt l-a smerit pe tatăl său, care avea putere peste toate popoarele, şi, datorită îngâmfării sale a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi inima i s-a făcut ca a fiarelor, până când a recunoscut că Dumnezeul Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. Dar, tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate acestea. Dumnezeu ţi-a numărat zilele împărăţiei şi i-a pus capăt căci ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Şi în noaptea aceea Belşaţar a fost omorât. Ce îngrozitor este un sfârşit ca acesta, dacă cineva este găsit prea uşor! Ce atenţionare serioasă pentru noi! Oare cum ne prezentăm noi în cumpănă, nu suntem prea uşori?

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DĂRNICIA CREŞTINĂ

Fericit este cel ce se interesează de cel sărac; în ziua nenorocirii, Domnul îl scapă. Psalmul 41.1

Este de datoria oricărui creştin să se gândească la cei săraci şi să-i poarte în inimă. Domnul Isus i-a pus lângă noi, când a zis: „Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi”. Mulţi le dau bani în grabă ca să scape de ei; alţii, în mare număr, nu le dau nimic. Or, făgăduinţa pe care o citim este făcută celui care „se interesează” de cel sărac, care cercetează nevoile sale şi se ocupa de el cu atenţie dorindu-le binele cu adevărat. Mai mult bine i se face prin îngrijiri şi atenţii, decât prin bani; dar cel mai bine prin amândouă. „Pe cel ce se interesează de cel sărac, în ziua nenorocirii Domnul îl va scăpa”. El ne făgăduieşte ca ne va scoate din starea de întristare, dacă îi ajutăm şi noi pe alţii. Domnul ne va da ajutoare dumnezeieşti deosebite, dacă şi noi căutăm să urmărim nevoile aproapelui nostru. Oricât am fi de darnici, vom avea vremuri de încercare; dar dacă ne-am achitat de această datorie, putem să cerem de la Domnul un ajutor special şi direct.

Zgârcitul se îngrijeşte de sine, dar Domnul îl va sprijini pe credinciosul milos şi darnic. Aşa cum faceţi voi altora, tot aşa vă va face Domnul vouă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri, şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în HRISTOS ISUS!” Filipeni 4.6-7

În rugăciune, noi aducem lui Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnului Isus, adorare, dar şi laudă şi mulţumire. Ce har minunat avem noi, că ne putem apropia de Domnul nostru, şi El vrea să-şi plece urechea şi să ne asculte. El vrea să ne dea totul spre binele nostru. Cea mai înaltă expresie de mulţumire, este adorarea în duh şi se arată în chipul cel mai real la Masa Domnului nostru, unde fiecare credincios îşi are locul lui. Domnul doreşte să ne mai dăruiască multe, să ne apropiem de El, să ne desprindem de socotelile omeneşti; astfel Numele Tatălui şi al Domnului nostru Isus vor fi înălţate tot mai sus pe stindardul nostru, chiar şi în aceste zile din urmă. Să aducem mulţumiri Domnului pentru adunările din orice loc şi să cerem ca ele să fie o mărturie vie a lui Dumnezeu în această lume. De asemenea să ne rugăm pentru conducători şi pentru autorităţi, chiar şi pentru fiecare om, pentru ca mărturia din aceste timpuri să fie menţinută prin propăşirea Evangheliei, pentru ca mulţi să vină la pocăinţă şi să fie adăugaţi la Adunarea Lui. Să nu uităm pe bolnavii noştri, care trebuie să fie şi ei o pricină zilnică de amintire în rugăciunile noastre. La fel să ne rugăm pentru cei care sunt în necaz. Bineînţeles că în ora de rugăciune nu se pot aminti toate aceste probleme, dar Cel care cercetează inima şi rărunchii ştie ce se află şi în gândul nostru şi va prezenta Tatălui totul, într-o formă ideală, şi plăcută Lui. Ne gândim că Domnul însuşi dă rugăciunilor noastre puterea Sa. Dacă avem toate acestea în faţa ochilor noştri, atunci orele de rugăciune nu vor fi aşa de slabe şi de sărace, cum se întâmplă adesea.

„… Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi …”

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, dacă sunt tare în vreun fel, aceasta este numai în Tine; în această dimineaţă sufletul meu se bucura la amintirea cuvântului: „întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, nici unul din ei nu caută să se ridice.» Osea 11,7

Oare de ce atâţia credincioşi nu umblă cu adevărat împreună cu Dumnezeu? Una din cauzele cele mai frecvente este o stare de oboseală spirituală: nu ţii pasul cu Domnul, când ar trebui să umbli în El şi cu El. Rămâi în urmă, eşti leneş şi delăsător în rugăciune şi în slujire — şi prin aceasta se rupe legătura organică cu Domnul Isus. Consecinţa imediată este o stare de confuzie spirituală. În Evrei 12,3 suntem îndemnaţi să nu obosim în a fi curajoşi şi să nu fim delăsători. O altă consecinţă dezastruoasă a acestei oboseli spirituale este faptul că nu mai suntem nici receptivi, nici interesaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea Domnul suspină spunând: «Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit» (Isaia 42,20). Aceste cuvinte ilustrează răceala noastră spirituală. Să facem tot ceea ce ne stă în putere! In 2 Petru 1,3 suntem asiguraţi că ne-au fost create toate condiţiile pentru o asemenea umblare: «Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.»

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decât orice alt lemn, viţele de vie mai mult decât cele care sunt printre copacii pădurii?” Ezechiel 15:2

Aceste cuvinte sunt pentru umilirea poporului lui Dumnezeu. Ei sunt numiţi via Domnului, dar cu ce sunt ei mai buni decât ceilalţi? Au devenit roditori prin bunătatea lui Dumnezeu, fiindcă au fost sădiţi într-un pământ bun. Domnul i-a sprijinit de zidul sanctuarului, şi ei rodesc spre slava Lui; dar ce ar fi fără Dumnezeu? Ce ar fi dacă influenţa continuă a Duhului Sfânt nu ar face roade în ei? Credinciosule, învaţă să lepezi mândria, fiindcă nu ai loc pentru ea. Orice ai fi, nu ai motive să te mândreşti. Cu cât ai mai mult, cu atât îi datorezi mai mult lui Dumnezeu, şi nu trebuie să te mândreşti cu ceea ce datorezi. Gândeşte-te la originea ta; întoarce-te de unde ai pornit. Gândeşte-te ce ai fi fost fără harul divin. Gândeşte-te cum eşti acum. Conştiinţa ta nu-ţi reproşează nimic? Nu ai o mie de greşeli care să stea în faţa ta şi să-ţi spună cât eşti de nevrednic să te numeşti copilul Său? Şi dacă El te-a făcut ceva, nu ai învăţat deja că numai harul Său te-a schimbat? Credinciosule, ai fi fost un mare păcătos dacă Dumnezeu nu te-ar fi transformat. Tu, care eşti atât de mândru de adevăr, ai fi fost la fel de mândru de minciună dacă nu ai fi fost salvat prin har. De aceea, nu te mândri cu ceea ce aparţine de fapt harului lui Dumnezeu. Odinioară, nu aveai nimic al tău, în afară de păcat şi nefericire. Ciudată mândrie, să te lauzi cu ceea ce ai împrumutat! Nu eşti decât un sărman cerşetor, depinzând de bunătatea Mântuitorului tău; viaţa ta se stinge dacă nu este împrospătată din izvorul vieţii lui Isus, şi încă te mai mândreşti! Să-ţi fie ruşine, inimă josnică!

Seara

„Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?” Iov 1:9

Aceasta a fost vicleana întrebare a Satanei la adresa lui Iov, bătrânul înţelept din vechime. Din nefericire, astăzi sunt mulţi oameni cărora li se potriveşte această întrebare, fiindcă ei îl iubesc pe Dumnezeu atunci când El le oferă prosperitatea. Dar dacă le merge rău, renunţă la tot ce înseamnă credinţă şi nădejde. Dacă observă că le merge bine din momentul presupusei lor convertiri, Îl iubesc pe Dumnezeu în felul lor nedemn; dar, dacă înfruntă greutăţi, se răzvrătesc împotriva Domnului. Dragostea lor este dragostea pentru masă, nu pentru gazdă; pentru pahar, nu pentru Stăpânul casei. Un adevărat creştin aşteaptă să fie răsplătit în viaţa viitoare pentru greutăţile pe care le îndură aici. Făgăduinţa vechiului legământ este împotrivirea. Să ne amintim cuvintele lui Christos „pe orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, El o taie;” (Ioan 15:2). Ce se întâmplă cu o mlădiţă care aduce roadă? „0 curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă”. Dacă aduci roadă, va trebui să înfrunţi greutăţi. „Vai”, vei spune, „dar e o perspectivă teribilă!” Dar greutăţile acestea au asemenea rezultate încât creştinul care suferă trebuie să se bucure în necazuri fiindcă, cu cât sunt mai multe necazurile, cu atât este mai mare mângâierea sa în Christos Isus. Fii sigur că, dacă eşti copilul lui Dumnezeu, nu vei rămâne străin de nefericire. Mai devreme sau mai târziu fiecare lingou de aur trebuie să treacă prin foc. Nu te înspăimânta, ci bucură-te că te aşteaptă vremea roadelor, fiindcă prin intermediul ei vei uita de pământ şi te vei pregăti pentru cer. Vei fi eliberat de constrângerea prezentului şi făcut să doreşti lucrurile veşnice care ţi se vor dezvălui în curând. Când vei simţi că îi poţi sluji bucuros lui Dumnezeu fără să aştepţi nici un beneficiu în viaţa aceasta, te vei bucura de răsplata neasemuită a viitorului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Isus … a plecat de acolo … într-un loc pustiu.” (Matei 14:13)

Nu se cântă în timpul unei pauze muzicale, dar pauza face parte din partitură. În cântecul vieţii noastre melodia este întreruptă ici şi colo de pauze. În timpul acestor pauze, credem că am ajuns la sfârşitul cântecului. Dumnezeu ne trimite perioade de răgaz forţat, îngăduind boli, eşecuri şi eforturi zadarnice. El introduce o pauză neaşteptată în imnul coral al vieţii noastre, şi ne lamentăm că glasul nostru trebuie să tacă. Ne întristăm că partea noastră lipseşte din muzica care se înalţă continuu spre urechea Creatorului nostru. Şi totuşi, cum interpretează un muzician pauza? El numără pauza cu o precizie fermă şi cântă cu încredere nota care urmează, ca şi cum n-ar fi fost nici o pauză acolo.

Dumnezeu nu compune cântecul vieţii noastre fără un plan. Partea noastră este să învăţăm melodia şi să nu ne descurajăm pe parcursul pauzelor. Ele nu sunt făcute pentru a trece uşor peste ele sau pentru a le omite, nici pentru a strica melodia sau pentru a schimba cheia. Dacă vom privi numai în sus, vom vedea cum Dumnezeu Însuşi bate măsurile pentru noi. Cu ochii la El, următoarea noastră notă va fi plină şi clară. Dacă zicem cu supărare: „Nu este muzică într-o pauză”, să nu uităm că pauza face parte din cântec. Procesul este de multe ori greoi şi dureros în viaţa aceasta, şi totuşi cu câtă răbdare lucrează Dumnezeu ca să ne înveţe! Şi ce mult aşteaptă după noi ca să învăţăm lecţia! John Ruskin

 

     Chemat deoparte –

Din serviciul plăcut al vieţii tale ocupate,

Din agitaţia neîncetată a lumii de griji şi de lupte,

La umbra şi calmul Ghidului tău ceresc

Pentru o pauză scurtă ai fost chemat deoparte.

 

     Chemat deoparte –

Poate dintr-o grădină aridă şi întunecată;

Şi totuşi nu singur, dacă ai fost cu El,

Şi-ai auzit glasul Lui spunând cu cele mai dulci intonaţii:

„Copile, nu vrei să stai cu Mine în acest ceas liniştit?”

 

     Chemat deoparte –

Pe cărări ascunse, cu Hristos, Domnul tău, să păşeşti,

Să te adapi mai mult de la dulcele Izvor,

Să colinzi cu El într-o mai strânsă părtăşie,

Apropiindu-te, poate, pentru a simţi căldura Căminului tău ceresc.

 

     Chemat deoparte –

Oh, cunoştinţa creşte mai mult când eşti singur cu El;

De multe ori dragostea Lui profundă se arată în taină,

Şi se învaţă de către mulţi într-un ceas de durere întunecată;

O lecţie rară, dulce a tandreţii Sale.

 

     Chemat deoparte –

Îţi mulţumim pentru calmul şi umbra Ta;

Îţi mulţumim pentru cărările ascunse făcute de dragostea Ta,

Şi, pentru că am plâns şi-am vegheat împreună cu Tine,

Îţi mulţumim pentru întunecatul nostru Ghetsimani.

 

     Chemat deoparte –

O, gând odihnitor – El face toate de minune;

O, simţământ binecuvântat, cu Hristos singur să locuieşti;

Să ne ascundem la umbra crucii Tale,

Îţi mulţumim, Doamne, că ne-ai chemat deoparte.

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

Iov 21.1-34

Iov se află în faţa unei taine de nepătruns: Pentru ce Dumnezeu, care este drept, îl loveşte tocmai pe acela care caută să-I fie plăcut? (Şi oare nu aceasta este întrebarea întrebărilor, cea pe care a pus-o Domnul Isus pe cruce – Psalmul 22.1 ?) Pentru ce, pe de altă parte, contrar celor declarate de Elifaz, Bildad şi Ţofar, cei răi prosperă în voie pe pământ? Ei II insultă pe Dumnezeu, spunând: „Pleacă de la noi, pentru că nu dorim cunoştinţa căilor Tale” (v. 14) şi, cu toate acestea, rămân încă nepedepsiţi! (v. 7-15; Maleahi 3.18). Tăcerea lui Dumnezeu, aparenta Lui indiferenţă faţă de provocările oamenilor – sunt o enigmă pentru mulţi credincioşi (Psalmul 50.21).

Această problemă importantă l-a frământat, de exemplu, pe credinciosul Asaf, în Psalmul 73. «La ce serveşte că mi-am curăţit inima – meditează el cu amărăciune – dacă pedeapsa mea trebuie totuşi să revină în fiecare dimineaţă? Partea celor răi este mai bună decât a mea». Dar să citim v. 17 al acestui psalm: „… am înţeles sfârşitul lor”. Ah, să nu-i invidiem niciodată pe cei din lume! Acest sfârşit înfiorător, care-i aşteaptă pe cei care nu au crezut, se află în contrast total cu viitorul glorios pe care Domnul 1-a pregătit pentru răscumpăraţii Săi iubiţi (Ioan 14.3; 17.24; Romani 8.17,18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 71:14-21

FORMA POTRIVITĂ

„De aceea, noi nu cădem, de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru din afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” 2 Cor. 4:16

 

Un
evanghelist ne-a relatat o întîmplare într-una din campaniile sale evanghelistice. El a spus: „Am un prieten care în timpul depresiunii economice, şi-a pierdut slujba, averea, soţia, casa, dar s-a ţinut cu tenacitate de credinţa sa – singurul lucru care-i mai rămăsese. Într-o zi s-a oprit să se uite la nişte oameni care construiau o biserică de piatră. Unul dintre ei făţuia o piatră de formă triunghiulară. „Ce faci cu piatra aceasta?” a întrebat prietenul meu. Muncitorul i-a răspuns: „Vezi deschizătura aceea acolo sus lîngă vîrf? Ei bine, o şlefuiesc aici jos ca să se potrivească acolo sus”. Lacrimile i-au umplut ochii prietenului meu în timp ce se depărta. Dumnezeu îi vorbise prin muncitorul acela, explicîndu-i motivul suferinţelor prin care trecuse”. Poate, recent, ai suferit o mare pierdere. Sau poate ai dureri fizice sau psihice. Omul din afară se pare că „se trece”. Cu toate acestea, dacă îl cunoşti pe Domnul ca Mîntuitor al tău, nu trebuie să fii descurajat. Toate aceste lucruri sînt în mîna iubitoare a Tatălui nostru ceresc, şi El le foloseşte pentru pregătirea ta pentru cer. Trupurile noastre sînt corturi de lut care se vor reîntoarce în ţarină. Este o binecuvîntare să ştii că în timp ce Dumnezeu lucrează la lutul fiinţei noastre umane fragile, El întăreşte „omul dinăuntru” ca el să fie reînnoit din zi în zi, astfel că întristările noastre uşoare şi „de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Cor. 4:16, 17). Presiunea mîinii Sale poate că provoacă dureri, dar nu uitaţi, El ne aduce aici la forma potrivită acolo sus!    – H.G.B.

Să fie-aceasta scopul sufletului meu:

Alegerea solemnă, fără ezitare,

Să mă predau controlului divin

Si să mă bucur în orice încercare.    – Anonim.

Ceea ce noi numim adversitate, Dumnezeu numeşte oportunitate.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

DUHUL SFÂNT (2)

„El vă va da un alt mângâietor” (Ioan 14:16)

În Biblie, Solomon enumeră douăzeci şi opt de etape diferite ale vieţii. Iată-le: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea iui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:2-8). Dumnezeu stabileşte fiecare etapă a vieţii tale. Psalmistul a spus: „Soarta mea este în mâna Ta” (Psalmul 31:15). Aşadar, ce ar trebui să faci când intri într-o nouă etapă a vieţii? Caută ajutorul Duhului Sfânt, întrucât El este un „mângâietor”. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor care să rămână cu voi în veac”. Când ai nevoie de un sfătuitor pentru că nu eşti sigur ce să faci sau încotro s-o apuci, Duhul Sfânt îţi stă la dispoziţie ca să te călăuzească. Asta înseamnă că trebuie să fii sensibil când îţi scoate în evidenţă un anumit verset pe care îl citeşti, când îţi pune în minte un gând sau o idee care nu-ţi dă pace sau când îţi vorbeşte printr-un prieten. Tu nu eşti singur, decât dacă doreşti să fii. Consultă-L pe „Mângâietorul” din tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească.” Evrei 3.1

Este foarte important să înțelegem că, dacă am crezut în Domnul Isus, nu numai că suntem scăpați de judecată, ci suntem de asemenea părtași chemării cerești. Apostolul nu ne îndeamnă să avem parte de chemarea cerească, ci ne spune că deja avem parte de chemarea cerească. Credinciosul este tot atât de ceresc cât este de mântuit. Trebuie să recunoaștem însă cu rușine că purtarea noastră nu este întotdeauna cea a unor oameni cerești, la fel cum nu este conformă cu faptul că suntem mântuiți.

Mărturisim cu bucurie că mântuirea noastră nu este prin fapte, ci prin har, prin credință (Efeseni 2.8,9). În același fel suntem făcuți părtași chemării cerești, nu prin fapte, ci prin har. Citim deci că Dumnezeu „ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat în Hristos Isus mai înainte de timpurile veacurilor” (2 Timotei 1.9). Umblarea și purtarea noastră nu pot nici să ne asigure mântuirea, nici să ne facă oameni cerești, însă faptul că am fost mântuiți și făcuți părtași chemării cerești ne va influența în mod decisiv umblarea și căile.

Ceea ce se crede în mod obișnuit printre credincioși este că evanghelia ne eliberează de vina noastră, după care ne face să fim oameni mai buni pe acest pământ, aflați în împrejurări mai bune, iar la sfârșit, când murim, suntem luați la cer. Există puțină înțelegere a adevărului măreț despre creștinism că ne scoate complet din această lume, că ne oferă un loc nou în cer și că astfel ne face străini și călători pe acest pământ.

Harul lui Dumnezeu, în primul rând, vine în întâmpinarea nevoii noastre ca păcătoși și ne eliberează de vină și de judecată; în al doilea rând, ne așază sub o nouă putere, prin care suntem păstrați și îngrijiți până la venirea Celui care ne-a mântuit; în al treilea rând, ne pune în legătură cu un loc nou în cer, astfel încât, încă de acum, de pe pământ, suntem făcuți părtași chemării cerești.

H Smith

 
 

Sămânţa Bună

„Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Matei 25.40

Să facem bine!

Programul de lucru se încheiase și am pornit pe drumul spre casă. Mă bucuram de casă, de soția mea și de copiii mei. Atunci am zărit o femeie bătrână. Am văzut că mersul îi era greoi. Și mai ducea și o sacoșă grea. Să-i duc eu sacoșa? Dar doream să ajung acasă la iubiții mei. Astfel am îndepărtat gândul. – Dar întrebarea stăruia înaintea mea. Gândurile mele mergeau încoace și încolo.

Am trecut pe lângă femeie. M-am uitat înapoi la ea. Într-adevăr, îi era greu. Atunci m-am întors și i-am spus: „Pot să vă duc eu sacoșa?”. A fost de acord cu oferta mea și am condus-o până la casa ei.

La despărțire a spus: „Dumnezeu să vă răsplătească”. La întrebarea mea: „Îl cunoașteți pe Domnul Isus ca Mântuitorul dumneavoastră?”, femeia a răspuns cu glasul puțin tremurat: „La crucea de la Golgota, El a suferit”. Amândoi ne-am gândit mișcați în acea clipă, că El a suferit acolo din dragoste pentru noi.

Cu inima fericită și mulțumitoare am plecat spre casă. Am putut să fac unei surori de credință iubite de Domnul o mică slujbă.

Câte posibilități de a face binele într-un fel sau altul lăsăm să treacă!