Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “ianuarie 31, 2016”

31 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Îţi cunoşti chemarea?

Pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu. Romani 1:1

Chemarea noastră nu este în primul rând de a fi oameni sfinţi, ci de a fi vestitori ai Evangheliei lui Dumnezeu. Singurul lucru care este cu totul important este ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie trăită ca realitate permanentă. Realitatea nu este bunătatea umană sau sfinţenia sau cerul sau iadul, ci Răscumpărarea. Nevoia de a înţelege aceasta este nevoia vitală a lucrătorului creştin din zilele noastre. Ca lucrători, trebuie să ne obişnuim cu revelaţia că Răscumpărarea este singura Realitate. Sfinţenia personală este doar un efect, nu o cauză. Dacă ne bazăm credinţa pe bunătatea umană, pe efectul Răscumpărării, vom cădea atunci când va veni încercarea.

Pavel n-a spus că el s-a pus deoparte ci: „Când Dumnezeu… care m-a pus deoparte… a găsit cu cale…”. El n-a manifestat un interes hipersensibil cu privire la propriul său caracter. Cât timp ochii noştri sunt fixaţi asupra propriei noastre curaţii, nu ne vom apropia niciodată de realitatea Răscumpărării. Lucrătorii creştini ajung să cadă deoarece dorinţa lor este după propria lor curăţie, nu după Dumnezeu. ..Nu-mi cere să vin în contact cu realitatea aspră a Răscumpărării în numele murdăriei vieţii umane care mă înconjoară astăzi; tot ceea ce vreau este ca Dumnezeu să lucreze în mine pentru a mă face mai plăcut în proprii mei ochi.” A vorbi în felul acesta este un semn că realitatea Evangheliei lui Dumnezeu nu m-a atins încă; nu m-am predat total lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mă poate elibera cât timp nu mă interesează decât propriul meu caracter Pavel nu mai este preocupai de sine. ci este predat total lui Dumnezeu; el este pus deoparte de Dumnezeu pentru un singur lucru: să vestească Evanghelia lui Dumnezeu (cf. Romani 9:3).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” LUCA 5:10

Domnul Isus a binevoit să se urce în corabia lui Simon. Pentru ca să se poată răspândi Cuvântul Lui, El are nevoie de acela care va deveni robul Său. Munca noastră de toate zilele, ni se pare plictisitoare? Este pentru că am uitat că Domnul Isus poate să urce în corabia noastră şi să Se alăture nouă la munca noastră. Nu numai că El poate, dar El vrea înadevăr. El ar vrea să fie lângă noi ca să lumineze cu slava prezenţei Sale ceea ce a devenit pentru noi o rutină obositoare. Să-L lăsăm să urce în corabia noastră şi vom vedea de îndată diferenţa: că prezenţa Lui se va face simţită! O! prezenţa Lui scumpă! Ce schimbare ar aduce în vieţile noastre dacă, atunci când am vrea să facem ceva, fie cu gândul, fie cu vorba, fie cu fapta, am realiza că El este prezent, ne vede, ne aude şi cunoaşte chiar şi întocmirea gândurilor noastre. Cât de cu grijă am fi de a nu-L jena sau supăra cu atitudinea noastră! De câte greşeli şi păcate am fi scutiţi şi cât rău am putea evita! Adeseori uităm, nu numai de prezenţa Lui, dar chiar şi faptul că noi suntem în El şi că El este în noi (loan 14:20). Dar, orice am face, având simţământul prezenţei Lui, va primi pecetea binecuvântării Lui. Domnul îl pune pe Petru la încercare şi-l face să mărturisească lipsa lui de izbândă. „Toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic”. Să-I mărturisim şi noi lipsa noastră de succes în viaţa spirituală, învăţând să aruncăm mrejile la cuvântul Lui. Aici este secretul puterii şi al succesului, în loc de a ne mai încrede în puterile noastre şi în eforturile pe care le-am făcut până acum, vom fi inspiraţi prin autoritatea Cuvântului Său şi atunci, până şi gândurile noastre vor fi făcute roabe „…ascultării de Hristos”. Când Domnul Isus şi Cuvântul Lui iau comanda vieţii şi a slujbei noastre pentru El, urmează o schimbare fundamentală. Ce a fost mort este reînsufleţit, ce a fost neroditor devine plin de roade, descurajarea face loc unei depline nădejdi; ce părea imposibil devine posibil. Barca vieţii noastre devine o platfomă de unde dumnezeiescul nostru Stăpân îşi va putea proclama lucrarea minunată a iubirii Lui arătată la cruce. Când nu va mai fi în noi nici o căutare a slavei personale şi când toată încrederea în firea noastră va fi înlăturată, vom fi în situaţia în care Domnul să poată să ne spună şi nouă: „De acum încolo…” El ne aşteaptă pe malul lacului Ghenezaret ca să intre cu adevărat în corabia vieţii noastre, cu El la cârmă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.” Ps. 50:15

Sunt multe necazuri pe pământ şi mulţi oameni procedează conform sfatului din versetul de mai sus. În ziua necazului aceştia caută cauza necazului la cei din jurul lor, şi nicidecum la ei înşişi, şi nu cheamă în ajutor Numele Lui Dumnzeu. Cât de bine ar fi în multe familii, dacă părinţii ar duce necazurile înaintea Lui Dumnezeu, aşteptând ajutorul de la El, în loc să înjure, sau să învinuiască pe şeful lor. Nu suntem feriţi de necazuri, dar ferice de cei de cei ce procedează cum ne arată versetul de mai sus! Ei pot experimenta că Domnul îi scapă din orice necaz. El vine în ajutorul tuturor acelora care doresc acest lucru. „Cheamă-Mă în ziua necazului” este îndemnul Domnului către noi. Sunt oameni care în boală, sau în greutăţile lor cheamă în ajutor pe Dumnezeu, dar odată ajutorul venit, ei uită sa-L slăvească pe Domnul, continuând viaţa lor veche. Câtă deosebire între aceştia şi cei care pot aduce toate problemele lor mari şi mici înaintea Lui Dumnezeu, aşteptând în toate împrejurările ajutorul de la El şi slăvindu-L prin acordul lor în privinţa rezolvării. Tatăl nostru iubitor nu îngăduie nimic întâmplător în viaţa noastră, toate sunt cu un scop anume. Dacă avem ocazia să experimentăm ajutorul Său în necazul nostru, aceasta ne dă mereu mai mult curaj pentu a ne încrede în El copilăreşte.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU TE ASCULTĂ TOTDEAUNA

Dumnezeul meu mă va asculta. Mica 7.7

Prietenii ne pot fi necredincioşi, dar Domnul nu va părăsi niciodată sufletul sincer; din contra, El îi va asculta dorinţele. Prorocul ne spune: „Nu crede niciodată pe prietenul tău cel mai intim şi păzeşte-te de a deschide gura înaintea aceluia care se odihneşte la sânul tău”. Vrăjmaşii omului sunt aceia din casa lui. Este un lucru trist; dar chiar dacă am fi în
această situaţie, Prietenul nostru ceresc rămâne credincios şi îi putem spune toate greutăţile noastre. Înţelepciunea noastră este să ne îndreptăm spre Domnul, şi nu să ne luăm la certa cu oamenii. Dacă cei aproape dintre ai noştri nu iau seama la chemările noastre, să ne aşteptăm la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne va asculta. El ne va asculta cu atât mai mult cu cât vom întâlni mai multă rea voinţă, şi în curând vom putea striga: „Nu te bucura, duşmana mea, de mine”. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, El poate să ne asculte; pentru că este Dumnezeul dragostei, El vrea să ne asculte; pentru că este Dumnezeul legământului, El se obligă să ne asculte. Dacă fiecare dintre noi îl putem numi „Dumnezeul meu”, putem cu o siguranţă deplină să adăugam: „Dumnezeul meu mă va asculta”. Deci, vino tu a cărui inimă sângerează astăzi, spune suferinţa ta Dumnezeului cel Veşnic, încredinţat că El te ascultă. Sa mergem să îngenunchem cu toţii înaintea Lui, repetând în adâncul inimii noastre: „Dumnezeul meu mă va asculta”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept! Psalmul 5.3

„Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”, spune un proverb popular. Cât de preţioase sunt orele de dimineaţă pentru cel credincios, care simte nevoia să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Chiar David a recunoscut şi a experimentat valoarea acestor ore de dimineaţă. Clipele de linişte ale orelor de dimineaţă înaintea Domnului, înainte de a începe zarva zilei, sunt un nesecat izvor de putere şi binecuvântare, de călăuză sigură pentru drumul nostru din ziua întreagă. Dacă ne înălţăm dimineaţa inima către Dumnezeu, căutând în rugăciune faţa Lui, punând înaintea Lui toate nevoile noastre, citind Cuvântul Lui şi cugetând în rugăciune asupra celor citite, atunci începem şi noi lucrările zilei noastre într-o stare bună şi nedespărţiţi de Domnul. Dacă ne-am pus în zorii zilei nădejdea în El pentru toate lucrurile, atunci putem în odihnă şi deplină linişte să ne bizuim pe El şi pe sprijinul Lui. Dacă îl privim, dacă nădăjduim în El, negreşit îşi va coborî privirea cu îndurare spre noi şi ne va călăuzi în dragoste şi în har în toate căile noastre. În legătură cu Domnul, povara zilei va deveni mai uşoară. Aducând prin credinţă toate îngrijorările la El, vom primi în acelaşi timp asigurarea, că Domnul Isus ne va purta de grijă.Zorii zilei este timpul cel mai potrivit să ai legătură cu Dumnezeu, deoarece inima noastră nu este încă plină de greutăţi, iar liniştea casei te învăluie. Ar fi bine ca noi toţi să cunoaştem şi să preţuim aceste fericite ore de dimineaţă în legătură cu Domnul! „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută în zori mă vor găsi”, spune sfântul Cuvânt a lui Dumnezeu. Rugăciunea să fie CHEIA zilei şi LACĂTUL nopţii! „Lasă-mă să aud în zori bunătatea Ta căci mă încred în Tine!”

Veghează-n zori, când ziua iar zâmbeşte

Când totul este iar înviorat.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, căile Tale sunt ca Tine – desăvârşite; căile mele sunt ca mine -nedesăvârşite. Atinge-mă şi fă-mă să mă identific în mod real cu gândul Tău şi cu căile Tale pentru această zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” Romani 8:37

Cu ani în urmă statul Israel a emis un timbru în memoria celor care au murit în război. Timbrul ilustrează un soldat israelian cu cască şi Tallit (şal de rugăciune). Poate oare puterea rugăciunii fi mai clar simbolizată? Probabil că nu. Cel ce se roagă, se luptă şi cel ce se luptă, se roagă. Fără rugăciune, lupta credinţei noastre se năruie ca un castel de nisip. Dacă rugăciunile tale nu ţin pasul cu lupta pe care trebuie să o duci, cu siguranţă vei fi strivit. Doare când vestim Cuvântul lui Dumnezeu fară a ne pune pe genunchi. Toţi copiii lui Dumnezeu sunt împăraţi şi preoţi, dar, din păcate, cei care ar trebui să dovedească regalitatea şi preoţia în slujba şi în viaţa lor sunt deseori lipsiţi de influenţă spirituală. Îmi este teamă că, în lucrul nostru pentru Domnul, de multe ori există pornirea josnică şi exclusiv profitoare a unui manager. În rugăciune oricine are ceva de spus în împărăţia lui Dumnezeu şi îl slujeşte în primul rând pe Cristos, apoi pe fraţii de credinţă. De aceea, roagă-te! Roagă-te chiar în momentul în care te simţi copleşit de situaţia ta mizerabilă, de eşecurile tale, căci este scris: «In ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul» (Psalm 138:3).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul, neprihănirea noastră. Ieremia 23:6.

Un creştin va avea întotdeauna linişte, pace, fericire şi bucurie gândindu-se la neprihănirea perfectă a lui Christos. Cât de des sunt însă sfinţii lui Dumnezeu trişti şi dezamăgiţi! Nu cred că ar trebui să fie aşa. Nu cred că ar fi aşa dacă şi-ar vedea perfecţiunea în Christos. Unii vorbesc întotdeauna despre corupţie, răutatea inimii şi pornirea înnăscută către păcat. Aceste lucruri sunt adevărate, dar de ce să nu mergi un pas mai departe şi să-ţi aminteşti că eşti „desăvârşit în Christos” (Coloseni 1:28)? Nu-i de mirare că cei care trăiesc în păcat sunt nefericiţi, dar noi, pentru care „Isus Christos a fost făcut neprihănire” trebuie să fim veseli Chiar dacă nenorocirile mă asaltează şi Satan mă atacă, chiar dacă mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le experimentez înainte de a ajunge în ceruri, lucrurile acestea sunt fâcute. pentru mine în legământul divin al harului. Nimic nu lipseşte în Domnul meu! Christos a făcut totul! Pe cruce, El a Spus „s-a sfârşit” (Ioan 19:30), şi dacă s-a sfârşit sunt desăvârşit în El şi pot să mă bucur „cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). „Nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Christos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă” (Filipeni 3:9). Nu vei găsi în partea aceasta a cerului un popor mai sfânt decât aceia care au primit în inimile lor doctrina neprihănirii lui Christos. Când credinciosul spune „trăiesc numai prin Christos. Mă încred în El ca să fiu mântuit şi cred că, deşi nevrednic, sunt salvat în Isus”, gândurile următoare se ridică ca un motiv de recunoştinţă: „să nu trăiesc eu pentru Christos? Să nu-L iubesc şi să nu-L slujesc, văzând că sunt salvat prin meritele Sale? „Dragostea lui Isus ne constrânge… pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Isus Christos, care a murit şi a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14-15). Dacă suntem salvaţi prin neprihănire atribuită, vom împărţi neprihănire.

Seara

„Abimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuşi.” 2 Samuel 18:23

Alergatul nu este totul. Drumul pe care îl alegem este şi el important. Un alergător rapid care aleargă pe un drum în pantă va fi întrecut de unul mai lent, dar care aleargă pe drum drept Cum este călătoria mea spirituală? Alerg pe dealurile propriilor mele fapte şi în văile hotărârilor mele, sau alerg pe drumul drept „crede şi trăieşte” (vezi Ioan 20:31)? Ce binecuvântare este să-L aştepţi pe Domnul în credinţă! Sufletul aleargă fără să obosească şi umblă fără să ostenească atunci când alege drumul credinţei. Isus Christos este calea vieţii, şi El este o cale: dreaptă, uşoară şi lină pentru paşii împiedicaţi şi tremurători ai păcătosului slăbit. Sunt pe cărarea Lui, sau alerg după alt drum, înşelat de filosofii false şi religii mincinoase? Am citit despre „calea cea sfântă” pe care „cei care vor merge, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35:8). Am fost scăpat de mândrie şi adus ca un copil la sângele lui Christos? Dacă da, prin harul lui Dumnezeu voi întrece orice alt alergător, fie el cât de puternic, care a ales alt drum. Adevărul acesta mă va ajuta zi de zi în nevoie şi griji. Cel mai înţelept pas pe care îl pot face este să mă îndrept spre Dumnezeu de îndată, fără să mai hoinăresc încoace şi încolo. El îmi cunoaşte nevoile şi mă poate ajuta. Spre cine altcineva să mă îndrept în rugăciune? „Cel mai bun alergător este cel care merge drept la ţintă”. Nu trebuie să mă încurc cu servitorii ci să merg ţintă la Stăpân. Citind pasajul acesta, m-am gândit că, dacă oamenii aleargă unul spre altul mânaţi de interese vremelnice, eu trebuie să alerg spre premiul cel mare. Doamne, ajută-mă să-mi „încing coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Christos Isus” (Filipeni 3:14).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dacă dă El pace …” Iov 34:29

El dă pace în mijlocul furtunii. În timp ce navigăm pe lac cu El, departe de uscat, pe îndepărtate adâncimi, deodată, sub cerul nopţii, se stârneşte o furtună puternică. Pământul şi iadul parcă s-au mobilizat împotriva noastră, şi fiecare val ameninţă să scufunde barca noastră. Atunci El Se trezeşte din somn şi mustră vântul şi valurile. El face semn cu mâna, anunţând încetarea furtunii furioase şi începutul liniştii odihnitoare. Glasul Lui se aude peste urletul vântului, printre odgoane, vele şi catarge, şi peste vuietul valurilor. „Taci! Fără gură!” (Marcu 4:39). Nu o poţi auzi? Şi dintr-odată s-a făcut o linişte mare. El dă pace – pace chiar atunci când ne pierdem puterea interioară şi orice ajutor omenesc. De multe ori El le înlătură pentru că ne bazăm prea mult pe ele. Suntem tentaţi să privim la bucuriile, plăcerile, pasiunile sau visurile noastre cu prea multă satisfacţie. Atunci, prin dragostea Lui îndurătoare, El le îndepărtează, lăsându-ne să distingem între ele şi El. El Se apropie şi şopteşte, asigurându-ne de prezenţa Lui şi aducând o pace infinită pentru a ne păzi inimile şi gândurile. El dă pace.

 

El dă pace. O, Frate mai mare,

Ale cărui picioare fără casă au trasat calea noastră de dureri,

Ale cărui mâini au născut povara necazurilor noastre,

Ca în pierderile noastre să putem găsi câştigul nostru.

 

Din toate darurile şi mângâierile Tale infinite,

Nu-Ţi cer decât atât: în toate momentele grele

Să aud glasul Tău prin tot tumultul care mă fură,

Şi să mă odihnesc în pace sub puterea lui liniştitoare.

 

Grijile nu mă pot tulbura dacă sufletul meu locuieşte

În atmosfera liniştită a credinţei, ale cărei zile sunt însorite;

Întristarea nu mă poate clătina dacă umblu alături de Tine,

Cu mâna mea în a Ta, pe calea întunecată.

 

Sunt mulţumit să ştiu că va veni o dimineaţă luminoasă

Când voi fi scăpat de toate umbrele;

Aştept senin răpirea din zorii acelei dimineţi –

Cine mă poate tulbura când Tu-mi trimiţi pacea Ta?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 32.1-22

Elifaz, Bildad şi Ţofar şi-au epuizat argumentele. La rândul său, Iov a tăcut! Acum intră în scenă o nouă persoană: Elihu, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu însuşi”. Prin gura sa urmează să vorbească Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.11).

Insuficienţa omului a fost pe deplin demonstrată. La Iov s-a manifestat incapacitatea de a face faţă încercărilor; la prietenii săi, deşertăciunea mângâierii omeneşti. De vreme ce „înţelepciunea pământească” s-a dovedit neputincioasă, „înţelepciunea de sus” urmează să se pronunţe prin intermediul lui Elihu (Iacov 3.14-17). Şi, în faţa acestui om mai tânăr decât ei, cei patru bătrâni vor rămâne umiliţi.

Elihu are simţul bunei-cuviinţe. A aşteptat cu răbdare sfârşitul cuvântărilor precedente. Tinerii trebuie în special să ştie să asculte. Aceasta este primul semn al înţelepciunii (Iacov 1.19). Cunoştinţa şi experienţa celor mai bătrâni sunt, în general, mai bogate decât ale lor! Este apoi un semn simplu al politeţii.

Totuşi, aceste considerente nu-l împiedică pe Elihu să fie umplut de o dreaptă mânie. Gloria lui Dumnezeu fusese pusă sub semnul întrebării de către Iov şi de către însoţitorii acestuia, iar omul credincios al lui Dumnezeu nu-i poate trata cu blândeţe. El nici nu-i va flata, nici nu-i va părtini: două pericole care ne ameninţă şi pe noi întotdeauna (v. 21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

 

SLUJIND DIN TOATĂ INIMA

„Cînd mîinile sint leneşe, se lasă grinda şi cînd se lenevesc mîinile plouă în casă.” Eclesiastul 10:18

Text: Proverbele 24:30-34

Unele din cele mai mari realizări ale umanităţii ne-au parvenit de la oameni care au considerat că nici un sacrificiu nu e prea mare şi nici un efort prea greu pentru atingerea ţelului propus. Edward Gibbon a cheltuit 26 de ani din viaţă pentru a scrie „Istoria declinului şi căderii Imperiului Roman.” Noah Webster a lucrat cu migală 36 de ani pînă a dus la faza de tipărire prima ediţie a dicţionarului său. Se spune despre oratorul roman Cicero, că a făcut exerciţii de oratorie în faţa prietenilor săi zilnic timp de 30 de ani, înainte de-a vorbi în public. Ce tenacitate! Ce perseverenţă! Acum să ne gîndim cîtă energie investim noi în lucrarea Dom-
nului. Comparaţia va fi destul de jenantă. Ar trebui să ne determine cel puţin, să ne cercetăm inima, punîndu-ne cîteva întrebări. „De ce lucrarea noastră pentru Cristos este făcută uneori cu o jumătate de inimă? De ce unii oameni care urmăresc numai scopuri pămînteşti ne fac de ruşine prin răbdarea şi perseverenţa lor? Să ne gîndim numai ce se întîmplă atunci cînd luăm slujirea noastră foarte uşor. Un diacon îşi neglijează responsabilităţile, şi interesul altora este în declin. Dascălul de la şcoala duminicală nu se pregăteşte îndeajuns, şi Biserica nu va mai răspunde la această activitate. Un membru credincios al Bisericii nu continuă cu credin-
cioşie viaţa de rugăciune, şi nu e de mirare că nu mai sînt răspunsuri la rugăciuni”.

Apostolul Pavel ne dă o definiţie clară a datoriei noastre, atunci cînd spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Slujirea lui Cristos trebuie să fie marcată de efortul perseverent, şi susţinută de rugăciune. Aceasta înseamnă să slujeşti din toată inima! -P.R.V.

Credincios mereu să-I fiu lui Isus.

Credinţa ce-o declar s-o reînnoiesc,

Şi-n orice zi să-ntreb supus:

Ce-ai vrea, Doamne, să înfăptuiesc?    – Pangborn

Unii creştini nu fac nimic, dar nu există nici un creştin care să n-aibă nimic de făcut,

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„BUNICUŢA BRAND” (2)

„Căci vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)

Iată continuarea istoriei lui Evelyn. La vârsta de şaptezeci de ani, a primit înştiinţare de la sediul misiunii că nu-i vor mai da încă un mandat de cinci ani. Ea însă a avut atitudinea lui Caleb „căci vom fi biruitori!” Au făcut o masă pentru a sărbători timpul ei petrecut în India şi toţi cei prezenţi au aplaudat-o. „Călătorie plăcută spre casă!” au spus cu toţii. „Vă voi spune un mic secret”, a anunţat ea. „Nu mă întorc acasă. Rămân în India”. Evelyn avea o cocioabă construită din materiale pe care şi le-a procurat de pe unde-a putut. Apoi, a cumpărat un ponei pentru a cutreiera munţii şi această septuagenară călătorea dintr-un sat în altul călare pentru a le spune oamenilor despre Isus. A făcut lucrul acesta timp de cinci ani pe cont propriu. Într-o zi, la şaptezeci şi cinci de ani, a căzut şi şi-a rupt şoldul. Fiul ei, Paul Brand, eminentul doctor i-a spus: „Mamă, ai parcurs un drum onorabil. Dumnezeu te-a folosit. A sosit vremea să renunţi. Te poţi întoarce acasă”. Ea a răspuns: „Nu mă întorc acasă”. A petrecut alţi optsprezece ani călătorind dintr-un sat în altul călare pe cal. Căderile, contuziile, bolile şi vârsta nu au putut-o opri. În cele din urmă, când a atins nouăzeci şi trei de ani, nu a mai putut călări. Aşa că, oamenii din aceste sate – întrucât o iubeau foarte mult pe bunicuţa Brand – au pus-o pe o targă şi au purtat-o dintr-un sat în altul. A mai trăit încă doi ani pe care i-a dăruit, dusă pe targă, pentru a-i ajuta pe cei mai săraci dintre săraci. A murit, dar nu s-a pensionat. Doar şi-a sfârşit alergarea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 

 „Isus, știind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins.” Ioan 13:3,4

Mâinile Domnului Isus – Mâini competente

În meditația precedentă am privit la mâinile puternice ale Domnului Isus, în care oile Sale sunt în siguranță. Niciuna dintre ele nu va pieri. Astăzi ne vom ocupa de un subiect oarecum asemănător: Dumnezeu va așeza toate lucrurile în mâinile competente ale lui Hristos. Este scris că Tatăl a dat toate lucrurile în mâinile Fiului (Ioan 3.35; 13.3). Toată autoritatea în cer și pe pământ Îi este dată, „fiindu-I supuși îngeri și autorități și puteri” (1 Petru 3.22). La împlinirea timpurilor, toate lucrurile din cer și de pe pământ vor fi puse sub autoritatea Sa, ca și Cap (Efeseni 1.10). Mâinile Sale sunt competente pentru a administra veacul viitor.

Toate acestea sunt în acord cu profeția lui Isaia cu privire la Mesia, care spune că „plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui” (Isaia 53.10). Voia și planul lui Dumnezeu vor fi împlinite prin mâinile lui Hristos. Cât de prețios este faptul că, deși mâinile Lui țin toate lucrurile mărețe revelate în profeție, guvernarea lumii viitoare, lucrurile din sfera cerească și cele de pe pământ, ele se ocupă și de cele mai mici detalii legate de viețile noastre.

Privindu-L în camera de sus, în noaptea când a fost vândut, cum spală picioarele ucenicilor, învățăm că toate căile noastre sunt în mâinile Sale. Această scenă este o imagine a lucrării Lui actuale, pe care o face pentru a ne restabili și a ne curăți de întinarea provocată de mersul nostru prin această lume rea. Toate căile și mișcările noastre în această lume sunt în mâinile Sale pline de har, pentru curățire și pentru restabilire. Dacă pierdem comuniunea cu Dumnezeu din cauza păcatului, Hristos ne spală picioarele și ne restabilește prin Cuvântul Său. Fiecare pas pe calea noastră este în mâinile Sale competente, până când vom ajunge acasă, în cer.

B Reynolds

 
 

Sămânţa Bună

 

„Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Evrei 10:7

În Hristos

În Epistola către Evrei ne este arătat faptul că nenumăratele jertfe din timpul Vechiului Testament nu-l puteau împuternici pe niciun om să pășească înaintea lui Dumnezeu cu o conștiință curată: „Se aduc daruri și jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui”. Aceste jertfe, care se aduceau neîncetat în fiecare an, aminteau de păcate, dar nu puteau niciodată să-l facă desăvârșit pe cel ce se apropia de Dumnezeu. Era deci necesară o altă jertfă. Astfel a venit Domnul Isus pe acest pământ. El a devenit Om adevărat, dar fără păcat. Prin viața Lui de ascultare L-a glorificat pe Dumnezeu. Hristos a dorit să fa-că numai voia lui Dumnezeu. Când Și-a jertfit viața pe cruce, a corespuns în totul cerințelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a exprimat satisfacția deplină cu privire la jertfa Fiului Său prin faptul că L-a înviat a treia zi.

Cel care se bazează în credință pe această jertfă, este îndreptățit să se apropie de Dumnezeu cu o conștiință curată. Dumnezeu ne-a grațiat și ne-a făcut plăcuți în Hristos. Pe baza acestei lucrări minunate a Domnului, credinciosul poate păși înaintea lui Dumnezeu cu laudele sale. Iar cel care încă nu L-a primit pe Isus ca Mântuitor, o poate face chiar acum, și astfel va fi și el îndreptățit prin Hristos.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: