Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “ianuarie 28, 2016”

28 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Este aproape incredibil că cineva ar putea să-L prigonească astfel pe Isus!

„Saule. Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”Fapte 26:14

Suntem noi hotărâţi să avem propria noastră cale în trăirea pentru Dumnezeu? Nu vom fi eliberaţi de această capcană până când nu vom ajunge la experienţa botezului cu foc al Duhului Sfânt. Încăpăţânarea şi bunul plac îl vor răni întotdeauna pe Isus Cristos. Poate că nu rănesc pe nimeni altcineva, dar rănesc Duhul Lui. Ori de câte ori suntem încăpăţânaţi, îndărătnici şi hotărâţi să ne împlinim propriile ambiţii, II rănim pe Isus. De fiecare dată când ne susţinem drepturile şi insistăm asupra a ceea ce intenţionăm să facem noi, îl prigonim pe Isus. Ori de câte ori ne apărăm demnitatea, jignim şi întristăm în mod sistematic Duhul Lui; iar atunci când ne dăm seama că Isus este Cel pe care L-am prigonit tot timpul, aceasta este cea mai zdrobitoare revelaţie posibilă.

Pătrunde adânc în mine Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce vi-l transmit vouă sau viaţa mea dezminte lucrurile vestite de învăţătura mea? Pot vorbi despre sfinţire şi totuşi, să arăt duhul lui Satan, duhul care îl persecută pe Isus Cristos. Duhul lui Isus este conştient de un singur lucru, şi anume de unitatea perfectă cu Tatăl. Şi EI ne spune: „învăţaţi de la Mine. căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”. Tot ceea ce fac trebuie să se bazeze pe o perfectă unitate cu El, nu pe hotărârea îndărătnică de a fi evlavios. Aceasta va însemna că se poate trece uşor peste mine, că pot fi cu uşurinţă trecut cu vederea sau ignorat; dar dacă mă supun la aceasta de dragul Lui, nu las ca Isus Cristos să fie prigonit.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună puternică… şi El dormea.” MATEI 8:24

Domnul tocmai condusese pe ucenici în corabie; ei sunt deci sub direcţia şi protecţia Lui. Dar iată că Domnul Isus a adormit în mijlocul furtunii. Câteva versete mai înainte citim că Fiul Omului „nu are unde-şi odihni capul” şi acum El doarme la cârmă. Ce tablou al dumnezeirii, al smereniei de bună voie şi al umanităţii desăvârşite a Aceluia prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile!

Dacă furtuna se ridică împotriva noastră, care suntem sub puterea unei astfel de mâini şi care am fost atât de sigur conduşi până aici, să nu ne înspăimântăm! Să nu ne temem chiar dacă ni se pare că El doarme, dacă nu intervine imediat, dacă barca în care totuşi El a luat loc, este ameninţata de vânt şi de valuri care se ridică înfuriate. Am putea noi să ne îndoim, noi care am primit atâtea dovezi de prezenţa, credincioşia şi dragostea Lui? A încolţit cumva în inima noastră gândul că Lui nu-I pasă că pierim? Am uitat că El a condus pe ucenici în corabie şi tot El ne-a condus şi pe noi în situaţia în care ne găsim şi care a fost îngăduită de Dumnezeu? Oh! Să nu-L întristăm cu îndoiala şi necredinţa noastră! El ne pune credinţa la încercare, dar El este prezent. Să ne amintim de călătoria corăbioarei noastre prin valurile lumii acesteia, de-a lungul anilor. De câte ori ne-a lăsat fără să intervină? N-a fost El cârmaciul nostru? Credinţa noastră îi este mai scumpă decât aurul care piere. Noi am fost daţi Lui de Dumnezeu (Ioan 17:6), şi El ni S-a dat nouă (Tit 2:14). Din această dăruire deplină se naşte siguranţa noastră şi nimeni şi nimic n-o poate zdruncina.

Nu, El nu doarme, El aşteaptă momentul să intervină, dar este momentul Lui nu al nostru, chiar dacă ni se pare că nu intervine când vrem noi. Da, El este pe punctul de a se ridica, de a certa vânturile şi valurile… şi izbăvirea va sosi, dar „nu-n felul meu poate, nu-n felul tău poate, în felul Lui însă El se va îngriji„. Vânturile şi valurile îi sunt supuse, El este cu noi în corabie, sau mai bine zis când noi suntem cu El, suntem într-o deplină siguranţă şi nu ne va lăsa niciodată să pierim. „De ce vă temeţi, puţin credincioşilor” ne spune El. Ce delicat ne mustră. El nu spune: „Voi sunteţi credincioşi? Vai de credinţa voastră!” Poate am merita să ne certe mai tare, dar El este aşa de dulce! El şi numai El va face o linişte adâncâ în inimile şi în vieţile noastre.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Matei 6:12

Foarte mulţi se roagă astfel neştiind ce anume cer în această rugăciune. Câţi sunt aceia care nu pot ierta greşelile semenilor considerând că ei nu au nicio vină! Sau alţii spun că iartă, dar nu pot uita, şi cu astfel de gânduri, dacă te rogi: ” Iartă-ne nouă greşelile, precum iertăm şi noi ” atunci Dumnezeu nu poate să ierte. Rugându-se astfel aceşti oameni Îl roagă pe Dumnezeu să ierte precum şi ei iartă, adică să nu ierte. Nu spun aceasta, dar rugându-se astfel exprimă această dorinţă. Am cunoscut pe cineva care se ruga astfel: „Tată iartă-mi , precum şi eu ar trebui să iert.”Acest om s-a gândit puţin asupra rugăciunii. Dar este scris că dacă noi nu iertăm greşelile oamenilor, nici Dumnezeu nu ne va ierta. În alt loc citim:”Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Coloseni 3:13. Domnul spune copiilor Săi că nu mai vrea să-Şi aducă aminte de fărădelegile lor. Sunt unii care susţin că nu au nimic cu nimeni nimic şi tot ei sunt aceia care vorbesc de rău pe alţii. La aceşti pretinşi evlavioşi se poate vedea amărăciunea inimii. De aceea noi, ca şi copii ai Lui Dumnezeu, rugându-ne astfel, suntem avertizaţi să nu avem nimic împotriva aproapelui nostru. Cu măsura cu care măsurăm ni se va măsura. De aceea este o atenţionare serioasă să iertăm tot, aşa cum am fost şi noi iertaţi de Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LACRIMILE VOR ÎNCETA

„Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Apocalipsa 21.4

Dacă suntem adevăraţi credincioşi, vom vedea împlinirea acestor lucruri. Durerea va înceta, lacrimile vor fi şterse. Lumea aceasta este o vale a plângerii, dar ea va trece. După cum ne e
prorocit aici, în curând vor apare un cer şi un pământ nou; şi atunci nu vom mai plânge din cauza căderilor şi tristelor urmări. Nunta Mielului va fi un timp de bucurii fără margini şi lacrimile nu îşi vor mai avea locul. Mai departe, ne este spus că Dumnezeu însuşi va fi cu oamenii şi durerea şi gemetele vor fugi pentru a nu se mai întoarce.

Ce stare va fi pentru noi când nu va mai fi nici întristare, nici plânset, nici un necaz? Va fi o slavă mai mare decât orice ne-am putea închipui? Voi, ochi care citiţi cu plânset, opriţi-vă şiroaiele arzătoare, căci în curând nu veţi mai ştii ce sunt lacrimile. Nimeni nu ştie să şteargă lacrimile ca Dumnezeul dragostei, dar iată că El şi începe să facă acest lucru. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”. Vino, Doamne, şi nu întârzia, căci acum toţi ai Tăi trebuie încă să plângă!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Două lucruri îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.” Proverbe 30.7

În acest verset ni se arată expresia unei dorinţe deosebite. Cât de mult se temea scriitorul de minciună, care este un păcat în ochii Domnului! În Apocalipsa 21.8 citim că păcătoşii vor fi pierduţi pe vecie. Cât de important este să fim atenţi la cât şi la ce vorbeşte limba. Acest organ mic poate fi folosit pentru slava Domnului, dar şi pentru ocara Lui. Este totuşi foarte serios să gândim că pentru fiecare cuvânt nefolositor vom da o dată socoteală. Să ne lăsăm călăuziţi în toate împrejurările de Duhul Domnului, iar rugămintea lui Agur să fie şi dorinţa noastră, spre slava şi lauda scumpului nostru Domn! El însuşi ne va dărui şi dorinţa dar şi înfăptuirea. În exprimarea lui Agur este de fapt o dublă dorinţă:

1. „Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos.”

2. „Nu-mi da sărăcie şi nici bogăţie.”

Nimeni nu doreşte să fie sărac şi de aceea oamenii umblă mult după bogăţii. Totuşi, Cuvântul Domnului ne vorbeşte şi în această privinţă foarte serios. Spune că cine aleargă după bogăţii cade în cursele şi mrejile Satanei. În timpurile de sărăcie, copiii lui Dumnezeu se agaţă mai mult de Domnul lor şi se simt dependenţi de El. Atunci ei pot face descoperiri înviorătoare în Domnul. Dacă cineva are parte de bogăţie, are nevoie de mult har şi de înţelepciune ca să o poată folosi spre slava lui Dumnezeu. Câte nevoi sunt pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pentru trebuinţele celor sfinţi şi iubiţi! Nimeni să nu neglijeze să facă binele cu ceea ce Dumnezeu i-a încredinţat. Atât sărăcia cât şi bogăţia pot să împietrească inima omului. De aceea Agur spune: „dă-mi pâinea care-mi trebuie.” Să fim mulţumiţi şi recunoscători pentru ceea ce ne dă Domnul fiecăruia.

„Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Tim. 6.6). „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…”

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Dumnezeule, măreşte-mi percepţia prezenţei Tale şi înţelegerea cu privire la Fiul Tău, Domnul şi Învăţătorul meu. Fă să-mi dau seama din ce în ce mai mult de domnia şi stăpânirea Ta şi să mă bucur din ce în ce mai mult în Tine, cu o bucurie simplă.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov! Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harfa cea plăcută si din alăută!” Psalm 81,1-2

Cuvântul Domnului este actual, dar are şi valabilitate veşnică. În acest psalm Domnul îi cere lui Israel să se veselească şi să cânte la toate instrumentele. Există nenumărate locuri în Biblie unde este amintită răscumpărarea. În Psalmul 81,7 Domnul îi reaminteşte poporului Său că El ascultă întotdeauna rugăciunile: «Ai strigat în necaz si te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba». De ce ne tot reaminteşte Domnul anumite lucruri? De ce i-a cerut poporului Israel să povestească copiilor lor şi copiilor copiilor lor despre faptele Sale minunate şi să scrie poruncile Sale pe uşiorii de la case? Pentru că El ştie cât de repede uităm, de aceea El îşi reasigură mereu poporul de faptul că îi aude rugăciunile. Dacă nu ne mai rugăm mult, acest lucru dovedeşte că uităm, că mult prea uşor cădem, că duşmanul încă ne poate înşela. Totuşi, Domnul Dumnezeu nu Se schimbă si El doreşte să audă rugăciunile noastre. El ascultă strigătele celor drepţi şi împlineşte voia celor cu frică de El!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Desăvârşit în Christos Isus.” Coloseni 1:28

Nu simţi în sufletul tău că desăvârşirea nu locuieşte în tine? Nu afli asta în fiecare zi? Fiecare lacrimă care cade din ochii tăi plânge „imperfecţiune”; fiecare cuvânt aspru care iese de pe buzele tale spune „imperfecţiune”. Ţi-ai văzut prea des propria inimă ca să mai visezi la desăvârşire. Dar în mijlocul acestei tristeţi afli totuşi o mângâiere — eşti „desăvârşit în Christos Isus”. In ochii lui Dumnezeu, ai „totul deplin în El” (Coloseni 2:10); chiar şi acum, eşti primit prin „Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:6). dar mai este încă o desăvârşire, care urmează să se împlinească în orice credincios. Este o mare bucurie să priveşti acum spre timpul în care orice pată de păcat va fi îndepărtată, iar credinciosul se va prezenta în faţa tronului „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Atunci biserica lui Christos va fi atât de curată încât Cel Atotputernic nu va vedea nimic pătat în ea; va fi atât de sfântă şi de slăvită încât Cuvintele lui Hart „îmbrăcat cu hainele Mântuitorului, la fel de sfânt ca însuşi Cel Prea Sfânt” se vor adeveri în sfârşit. Atunci vom cunoaşte, gusta şi simţi fericirea acestei scurte dar Cuprinzătoare propoziţii „desăvârşit în Christos”. Până atunci nu putem înţelege pe deplin înălţimea şi adâncimea mântuirii lui Isus. Nu-ţi tresare inima de bucurie la gândul acesta? Negru cum eşti, vei deveni alb ca zăpada; pătat cum eşti, vei fi curăţat. O, ce mântuire minunată! Christos ia un vierme şi îl transformă într-un înger; Christos ia o haină pătată şi înnegrită şi o transformă într-un veşmânt de lumină, desăvârşit în frumuseţe şi vrednic să stea alături de heruvimi. O suflete, opreşte-te şi admiră binecuvântatul adevăr al desăvârşirii în Christos.

 

Seara

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? Îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica. Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare. Un motiv pentru care Îl lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”? Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7). Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

 

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 11:2

O, cât de mult îşi iubeşte bătrânul harpist harpa sa! O strânge în braţe şi-o mângâie, ca şi cum ar fi un copil care se odihneşte în poala sa. Viaţa lui se consumă odată cu ea. Dar fii atent cum o acordează. O apucă cu fermitate, lovind o coardă scurt şi repede. În timp ce coarda tremură parcă de durere, el se apleacă, ascultând-o foarte atent, ca să prindă prima notă care iese din vibraţia ei. Aşa cum se temea, nota este distorsionată şi stridentă. Atunci întinde coarda, răsucind şurubul chinuitor, şi deşi pare că se rupe din cauza tensiunii, el o loveşte din nou. Apoi iarăşi se apleacă spre ea, ascultând cu grijă, până când în sfârşit apare un zâmbet pe faţa lui în timp ce se aude primul sunet melodic.

Poate că aşa lucrează Dumnezeu cu tine. Pentru că te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte harpistul harpa, El nu găseşte nimic la tine decât sunete stridente şi discordante. El îţi întinde coardele inimii cu suferinţe chinuitoare. Aplecându-Se spre tine cu tandreţe, El loveşte coardele şi ascultă. Auzind doar un murmur strident, El te loveşte din nou. Inima Lui sângerează pentru tine, aşteptând cu nerăbdare să audă sunetul „facă-se nu voia mea, ci a Ta” (Luca 22:42) – o melodie la fel de dulce pentru urechile Lui ca şi cântecul îngerilor. El nu va înceta niciodată să-ţi lovească toate coardele inimii, până când sufletul tău smerit şi disciplinat nu se va uni cu sfintele şi eternele armonii ale fiinţei Lui.

 

O, ce farmec este într-o harpă cu multe coarde,

Când fiecare sună frumos cu dragoste într-o armonie melodioasă!

Dar, vai, ce vaiet şi ce disonanţă, când una sau alta e plesnită,

Neîntinsă, ruptă şi pierdută din îndrăgitul instrument.

 

Căci extazul iubirii este legat de durerea sau frica pierderii,

Şi mâna care ia cununa, trebuie să simtă durerea crucii împreună     cu alţii;

Însă cel care n-a avut niciodată un conflict, nu va câştiga niciodată o victorie,

Şi numai cei care trudesc cunosc dulceaţa odihnei şi a liniştii.

 

Numai între furtuni poate călătorul alpin să cunoască

Gloria transcendentă a cerului curat, sclipind şi strălucind minunat;

Dacă a avut strălucirea intactă a zilelor de vară fără nori,

Aceasta fusese întunecată de praful şi vălul unei ceţi ameninţătoare.

 

Cine ar îndrăzni să cunoască nici una sau ambele aceste alternative:

Cel mai minunat freamăt de bucurie sau agonia cutremurătoare a nenorocirii!

Niciodată durerea excesivă, atunci niciodată bucuria excesivă,

Pentru că inima care este surdă la aceea, nu va fi niciodată sensibilă la aceasta.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 29.1-25

La începutul cărţii, Dumnezeu vorbise pe scurt despre cea dintâi stare a lui Iov. Acum, aceste versete completează tabloul; dar, de data aceasta, Iov îşi face portretul singur. Şi tot ce spune el despre lucrările sale este cu certitudine adevărat, astfel că acuzaţiile lui Ţofar (20.19) şi cele ale lui Elifaz (22.6,7,9) apăreau ca pure calomnii (comparaţi cu v. 12,13).

Oare cine ar putea astăzi să mai alinieze tot atâtea titluri demne de aprobarea lui Dumnezeu şi totodată şi de consideraţia oamenilor? Cu toate acestea, mulţumirea de sine cu care Iov îşi descrie condiţia precedentă arată că el îşi pusese inima acolo şi se glorifica prin aceasta. Încă nu învăţase, precum apostolul, „să fie mulţumit” în împrejurările în care se găsea; nu suportase nici pe departe să fie „smerit” sau „în lipsuri”, pe cât era „în belşug” (Filipeni 4.11,12). în plus, am putut remarca cum „eu”, „mă”, „îmi” vin unul după altul în aceste versete (de circa o sută de ori). Sunt cuvinte mici, dar care dezvăluie părerea înaltă pe care Iov o hrănea cu privire la propria persoană. Până în acel moment îşi ascunsese acest sentiment în străfundul inimii, sub o aparentă modestie, dar acum apare evident: explodează în plină zi. Aceasta îi va permite lui Dumnezeu să îl elibereze, dar numai după ce Iov şi-o va mărturisi.

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

IZVOARE INTERIOARE

„…apa pe care i-o voi da Eu se va preface in el într-un izvor

de apă, care va ţîsni in viaţa veşnică.” Ioan 4:14

Text: Ioan 4:7-15

In evul mediu, oamenii construiau castele şi cetăţi unde puteau să se adăpostească şi să se apere de duşmani. Dar una din problemele cu care erau confruntaţi, era aprovizionarea cu apă. Dacă inamicul îi împresura, nu mai aveau acces la izvoarele dătătoare de viaţă şi la rîurile cu ape limpezi care să le potolească setea. Înfrîngerea nu era decît o problemă de timp. Totuşi, în castelul din Edinburgh, problema a fost soluţionată. A fost construit deasupra unor izvoare de apă dulce care puteau îndestula pe asediaţi. Alimentaţi cu apă din interior, erau practic invulnerabili. Cînd a vorbit cu femeia samariteancă, Isus s-a referit la o sursă interioară de reîmprospătare spirituală. Convorbirea lor a mers mai adînc decît simpla satisfacere a nevoii fizice de apă. Isus i-a vorbit despre o apă vie, care stîmpără setea pentru eternitate a sufletului omului însetat de Dumnezeu în căutarea lui după iertare şi viaţă. El a spus că fîntîna lui Iacov, cu apa ei, nu poate satisface setea doar pentru cîteva momente. Dar dacă bea din apa pe care o oferă El, ea nu va mai înseta niciodată, deoarece El va face ca în sufletul ei să ţîşnească un izvor veşnic cu apa vieţii.

Apa pe care o oferă Domnul Isus este o apă dătătoare de viaţă, care ţîşneşte din inimile noastre. Ea va fi acolo veşnic, aducîndu-ne înviorarea şi satisfacţia spirituală. În exterior, vieţile noastre pot fi aride şi pîrjolite. Ne putem simţi ca într-un deşert nesfîrşit. Dar în Cristos putem fi întotdeauna învioraţi în duhul din izvoarele interioare.    -D.C.E.

Plin de har, atotputernic Salvator,

Cel ce ţine lumea laolaltă,

Setea inimii mi-o stîmperi la izvor

Din Apa Vie, limpede, curată.    – Vinal

Numai Isus, Apa Vie, poate stîmpără setea sufletului.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

STUDIAZĂ BIBLIA (1)

„Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale” (Psalmul 119:18)

Haideţi să luăm aminte la câteva sugestii practice pentru a ne îmbogăţi din studierea Bibliei: programează-ţi studiul. În caz contrar, nu-l vei începe. Învaţă să spui nu lucrurilor neimportante. Pentru mulţi dintre noi, cel mai mare obstacol în calea studierii Bibliei este televizorul; omul de rând se uită la televizor peste patru ore pe zi. Să calculăm: asta înseamnă şaizeci şi unu de zile pe an – două luni! Până la vârsta de optsprezece ani, omul de rând a văzut 200.000 de fapte de violenţă, inclusiv 16.000 de crime. Până la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, ei au petrecut cam nouă ani şi jumătate uitându-se la televizor. Prin contrast, dacă te-ai duce duminica la studiul Biblic în mod regulat, de la naştere, până la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, ai acumula numai patru luni de învăţătură biblică. Nu e de mirare că pe plan spiritual încă ne luptăm. Disciplinează-te, punând deoparte o perioadă anume în fiecare zi pentru a studia Biblia – şi să nu laşi nimic să-ţi stea în cale. Şi fă lucrul acesta când te simţi cel mai bine din punct de vedere fizic, emoţional şi intelectual, nu când eşti ocupat şi grăbit. Tu ştii dacă eşti un „om de zi” sau un „om de noapte”, aşa că alege timpul în care eşti cei mai treaz. Duhul poate fi doritor, dar trupul e slab, aşa că dacă nu vrei ca timpul tău pentru studiu să se transforme în „timp pentru moţăit”, atunci nu încerca să studiezi când eşti obosit sau imediat după ce ai mâncat copios. Ia-ţi un caiet pe care să-ţi notezi observaţiile şi să ţii evidenţa a ceea ce-ţi spune Dumnezeu. Prin scris faci trei lucruri: îţi clarifici, îţi întipăreşti şi personalizezi. De asemenea, întreabă-te: „Ce pot extrage din acest pasaj?” Lucrul acesta te va ajuta să-ţi fixezi bine Cuvântul lui Dumnezeu în minte şi să-ţi stârneşti mintea referitor la ce trebuie să ştii despre el.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

„Noi înșine suspinăm în sinea noastră, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.” Romani 8.23

Hristos a fost declarat „Fiu al lui Dumnezeu în putere, după Duhul de sfințenie, prin învierea morților” (Romani 1.4). La fel, noi suntem declarați fii și așteptăm să fim înviați în trupuri de către Hristos. Nu trebuie să confundăm niciodată suspinele descrise mai sus cu cele ale sufletului care tânjește după pace și după mântuire, lucruri pe care le avem deja; însă răscumpărarea trupului este speranța noastră, căci Hristos a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, dreptate, sfințire și răscumpărare. Răscumpărarea vine la urmă, ea cuprinzând orice aspect, nu doar pe cel al răscumpărării sufletului nostru.

Când oamenii vorbesc despre speranță, în mintea lor ea este legată întotdeauna de incertitudine. Când cineva întreabă: «Te aștepți să obții cutare sau cutare lucru?», răspunsul este: «Sper!», sugerându-se astfel incertitudinea cu privire la rezultat. Lucrurile nu stau deloc așa în ce privește speranța noastră creștină, căci nu există nicio incertitudine în ceea ce Dumnezeu a spus. Rezultatul deplin este mântuirea trupului; acum am doar arvuna ei. Trebuie să o aștept cu răbdare. Avraam nu a avut un loc unde să-și pună piciorul, deși Dumnezeu îi dăduse întreaga țară – „el aștepta o cetate”. Când speranța este sigură, înaintăm liniștiți zi după zi, așteptându-L pe Domnul să vină. Duhul Sfânt ne-a fixat în inimă această speranță, iar noi așteptăm împlinirea ei.

În timp ce noi suspinăm, Duhul Sfânt Însuși suspină; așa că, dacă suspinăm, suspinele noastre sunt potrivite lui Dumnezeu și sunt la fel de divine ca speranțele noastre, deși într-un fel diferit. Însă, așa cum Fiul a devenit Om și așa cum, ca Om aici, a avut aceste simțăminte, la fel Duhul Sfânt locuiește în mine, iar suspinele mele sunt prețioase, fiindcă în ele este mijlocirea Duhului, iar „Cel care cercetează inimile știe care este gândirea Duhului” (versetele 26 și 27), astfel încât, dacă Dumnezeu îmi cercetează inima, El Îl găsește pe Duhul Sfânt acolo.

W Kelly

 
 

Sămânţa Bună

 

„Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, și floarea cade jos.”
1 Petru 1.24

Ultimele cuvinte

Stăteam lângă pat șocată. Cum să dau ochii cu fiica lui? Un vânt rece zguduia ferestrele, umplând pervazul de zăpadă. Afară, totul părea a fi un pat de negură, rece și sumbru.

Când am ieșit din salon, am văzut-o pe fiica domului Williams sprijinită de perete. Un medic, care tocmai ieșise, stătea lângă ea și îi vorbea ținând-o de mână. Apoi a plecat, lăsând-o sprijinită de perete. Chipul ei exprima atâta durere! Ochii ei erau așa de triști! Știa… Medicul îi spusese că tatăl ei a murit. Am luat-o de mână și am invitat-o în cabinet. Ne-am așezat fără să rostim o vorbă. Ea privea spre calendar cu o privire rece și goală. „Te rog, Doamne, ajut-o”, mă rugam în sinea mea. Brusc, Janie se întoarse spre mine și zise:

– Vreau să-l văd pe tata.

Primul meu gând a fost: De ce să-ți pricinuiești mai multă durere? Dar m-am ridicat și mi-am pus brațul pe umerii ei. Am traversat încet coridorul spre salonul 712.

În fața salonului am strâns mâna lui Janie, dorindu-mi să se răzgândească. Dar ea a deschis ușa. Ne-am apropiat de pat cu pași mărunți. Janie s-a așezat pe pat îngropându-și fața în cearceaf. Eu am încercat să n-o privesc. Nu voiam să fiu martoră a acestei despărțiri dureroase.

 
 

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: