Mana Zilnica

Mana Zilnica

26 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Priveşte din nou şi consacră-te

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp…, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi?” Matei 6:30

O afirmaţie simplă rostită de Isus este întotdeauna o enigmă pentru noi dacă nu suntem şi noi simpli. Cum să fim la fel de simpli ca Isus? Primind Duhul Lui, recunoscându-L şi încrezându-ne în El, ascultând de El atunci când ne aduce Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa ne va deveni uimitor de simplă. „Gândiţi-vă” – spune Isus – „cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi Tatăl vostru, care îmbracă iarba de pe câmp. dacă păstraţi o relaţie corectă cu El.” De fiecare dată când părtăşia noastră spirituală a slăbit, acest lucru a fost posibil din cauză că am avut obrăznicia de a crede că știm mai bine decât Isus Cristos. Am lăsat grijile lumii să pătrundă în viaţa noastră şi am uitat acel ..cu mult mai mult” al Tatălui ceresc.

„Uitaţi-vă la păsările cerului” – singurul lor scop este să asculte de principiul vieţii care esle în ele, iar Dumnezeu are grijă de ele. Isus spune că, dacă tu eşti într-o relaţie bună cu El şi asculţi de Duhul Său care este în tine, Dumnezeu va avea grijă şi de „penele” tale.

„Gândiţi-vă la crinii de pe câmp” – ei cresc acolo unde sunt puşi. Mulţi dintre noi refuzăm să creştem acolo unde suntem puşi de Dumnezeu şi de aceea nu prindem rădăcini nicăieri. Isus spune că dacă ascultăm de viaţa pe care Dumnezeu a pus-o în noi. El va avea grijă de toaie celelalte lucruri. A minţit cumva Isus Cristos? Dacă nu experimentăm acel „cu mult mai mult”, aceasta este din cauză că nu ascultam de viaţa pe care El ne-a dat-o, ne pierdem în tot felul de speculaţii confuze. Cât de mull timp am irosit necăjindu-L pe Dumnezeu cu întrebările noastre, când noi ar fi trebuit să fim absolut liberi să ne concentrăm asupra lucrării Lui? Consacrarea înseamnă a mă pune pe mine însumi necurmat deoparte pentru un singur lucru. Nu ne putem consacra o dată pentru totdeauna. Mă pun eu necurmat deoparte pentru a ţine cont de Dumnezeu în fiecare zi din viaţa mea?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia,… sunt prea puternici pentru mine.” 2 SAMUEL 3:39

Ce lecţie în cuvintele acestea! Pe tărâm duhovnicesc, câţi credincioşi fac zilnic această experienţă în mersul lor cu Dumnezeu: „Eu sunt încă slab”. Da, împrejurările sau oamenii sunt prea tari pentru mine. Această slăbiciune – nu a păcatului, a neascultării sau a firii noastre decăzute – este o parte din planul Său în educarea noastră. Pavel a experimentat-o în sănătatea lui. Atunci el a putut să spună: „Cînd sunt slab, atunci sunt tare”. Da, el putea să spună ca David: „Eu sunt încă slab, deşi am primit ungerea împărătească”.

Si noi ne simţim neputinţa şi slăbiciunea noastră reală şi putem spune cu toată sinceritatea: „Eu sunt încă slab…” Dar să nu uităm sfârşitul frazei: „…am primit ungerea împărătească”. şi din pricina acestei ungeri pe care o recunoaştem, Dumnezeu îşi arată puterea Sa chiar în slăbiciunea noastră!

Această atitudine a credinţei este cu totul diferită de aceea care respinge slăbiciunea şi-şi închipuie că are putere… atunci când este vorba de o putere sufletească personala, dar care este în afară de Domnul Hrisios. Noi am primit ungerea împărătească şi această ungere ne introduce în împărăţia Aceluia care a făcut din noi „împăraţi şi preoţi”, „o preoţie împărătească”! Ungerea deci face toată diferenţa; unde este această ungere există şi puterea de a domni peste orice împrejurări, există un adevărat duh de mijlocire. Să nu respingem disciplina slăbiciunii, ci s-o considerăm în lumina dumnezeiască a adevărului ungerii împărăteşti şi să spunem şi noi ca Pavel „căci, când sunt slab, atunci sunt tare”. Puterea lui Dumnezeu vrea să Se arate în viaţa noastră prin acest mijloc şi, în faţa împrejurărilor mai tari decât noi. Tatăl din cer Se va descoperi inimii noastre într-o lumină cu totul nouă, făcând ca „toate lucrurile să lucreze spre binele nostru” din pricina ungerii Sale. „şi Cel ce ne întăreşte……în Hristos şi care ne-a uns, este Dumnezeu” (2 Cor. 1:21). „Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o dela El, rămâne în voi…” (Ioan 2:27). Dar mai ales, să nu uităm pilda Domnului Hristos care „…a fost răstignit în slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu.” (2 Cor. 13:4).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.” Matei 6:10

Din inima fiecărui om plin de Duhul se înalţă rugăciunea: „Vie Împărăţia Ta.” Prin aceasta înţelegem Împărăţia de o mie de ani, timp în care Satana va fi legat şi va fi pace pe pământ, iar leul şi ursul vor paşte la un loc cu oile şi viţeii. Atunci nu va mai fi nevoie să închidem uşile pentru a ne păzi casa de hoţi, fiindcă atunci toţi vor asculta Cuvântul Lui Dumnezeu, făcând toate după voia Lui. Atunci şi cei care au pretins că luptă pentru cauza celor oropsiţi pot să înceteze activitatea lor, şi să se bucure împreună cu noi de binefacerile Lui Dumnezeu. Dar ştim că înainte de a veni această Împărăţie două treimi din omenire vor fi omorâte în război, epidemii, şi de animale sălbatice. Când ne rugăm:”Vie Împărăţia Ta” şi „Facă-se voia Ta pe pământ” înseamnă că dorim să grăbim venirea Sa. Şi aceasta nu pentru ca să scăpăm de judecată, ci ca oamenii să ajungă la cunoştinţa adevărului. Aceasta este şi voia Lui Dumnezeu prin înştiinţările premergătoare venirii Fiului Său. De aceea este important ca să stăm veghetori pe zidurile Sionului vestind zi şi noapte aceste lucruri până se împlinesc, să fim nişte preoţi înaintea Lui, stăruitori în rugăciune până se va împlini numărul aleşilor dintre păgâni. Să nu ne împiedice nimic în a-L urma pe Domnul Isus pe drumul pe care El ne conduce, luptând lupta cea bună cu puterea primită de la El, Împăratul împăraţilor.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TEMELIA FRICII DE DUMNEZEU

„Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov; nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!” Numeri 23.23

Iată cum distruge Dumnezeu de la rădăcină temerile copilăreşti şi superstiţiile! Chiar dacă ar fi cel mai mic adevăr în puterea vrăjitoriilor, poporul lui Dumnezeu nu poate fi atins de ele. Aceia pe care-i binecuvântează Dumnezeu, diavolul nu-i poate blestema.

Oamenii fără teamă de Dumnezeu pot – ca Balaam – să uneltească la pierderea poporului ales; dar ei nu reuşesc. Praful din puşca lor este umed şi tăişul săbiei lor nu este tăios. Ei se adună între ei, dar Domnul nu e cu ei, aşa că se sfătuiesc în zadar. Cât despre noi, rămânem liniştiţi în timp ce-şi pregătesc plasele lor, fiind siguri că nu vom fi prinşi. Ei pot să cheme pe Beelzebul în ajutor, cu şmecheriile lor drăceşti, prin descântecele lor se vor înşela pe ei înşişi. Cât despre inima noastră, câtă binecuvântare avem ştiind că Dumnezeu este cu noi! Să nu ne temem de şiretenia uneltitorilor, că ea nu are nici o putere împotriva acelora care au pe Dumnezeu ca sprijinitor, şi care pot zice: „Cel Veşnic e lumina mea şi scăparea mea; de cine să mă tem? El e puterea vieţii mele; de cine să-mi fie frică?”

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe DUMNEZEUL lui, cum făcea şi mai înainte.” Daniel 6.10

Rugăciunea în genunchi se cuvine oamenilor ca făpturi ale lui Dumnezeu şi este o expresie înaltă de cinstire în rugăciune; şi încă, mai mult ea exprimă poziţia potrivită a unui copil al lui Dumnezeu când prin Domnul Isus se apropie de Tatăl cu deplină încredere. Solomon s-a rugat în genunchi la întemeierea templului. Ezra, când a aflat despre păcatul poporului său, s-a rugat în genunchi şi a adus jertfe. Şi Pavel şi-a plecat genunchii la rugăciune pentru toţi credincioşii ca aceştia să poată fi întăriţi în mijlocul oamenilor. Când el se afla în Milet, a îngenunchiat împreună cu cei din Efes. Şi despre Domnul nostru citim că în grădina Ghetsimani a îngenunchiat în ceasul greu în care judecata lui Dumnezeu se apropia. Ce credincios, ce om viteaz era Daniel! Chiar când viaţa lui a fost în primejdie, el nu şi-a schimbat programul de rugăciune, el nu s-a retras în loc ascuns, ci de trei ori pe zi, cu fereastra deschisă, îngenunchea, şi se ruga lui Dumnezeu. Ce ruşine pentru noi, care avem harul să trăim în libertate, să fim totuşi înclinaţi să ne schimbăm în funcţie de împrejurări. Să ne dea Domnul fiecăruia personal şi tuturor membrilor familiilor noastre consecvenţă în a îngenunchia în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Isus Hristos. Domnul să lucreze ca aceasta să devină o obişnuinţă sfântă pentru noi. Dacă ne vizităm unii pe alţii, înainte de despărţire, să îngenunchem împreună. Prin aceasta Domnul ne va binecuvânta şi părtăşia noastră unii cu alţii, în dragostea lui Dumnezeu, va fi mai intimă. Isus nu se temea de mânia oamenilor, nici nu căuta bunăvoinţa lor.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, pe parcursul acestei zile, fii comoara noastră specială în toate. Pătrunde-ne cu Duhul Tău, ca totul să fie învăluit cu o putere duhovnicească dulce şi plină de mulţumire.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” Ioan 11:25

Ce promisiune minunată pentru toţi copiii lui Dumnezeu! Credinciosul are viaţă veşnică şi experimentează această viaţă încă de pe acum „în interiorul său”! Prin puterea promisiunii Domnului Isus, în momentul în care va închide ochii, el „în veac nu va vedea moartea” (Ioan 8:51). Numai Domnul Isus are putere absolută asupra morţii, deoarece este Dumnezeul cel viu. El a spus despre fiica lui Iair: „n-a murit, ci doarme!” (Luca 8:52), iar despre prietenul Său: „Lazăr, prietenul nostru, doarme” (Ioan 11:11). Despre cei născuţi din nou care aşteaptă răpirea, dar care în momentul acesta nu mai sunt pe pământ, Pavel spune că au adormit (1 Tes. 4:15; 1 Cor. 15:51). Aceasta înseamnă că ei au adormit în ceea ce priveşte existenţa pământească, dar sunt în viaţă în faţa tronului lui Dumnezeu. Acest lucru ni-l garantează însuşi Isus Cristos prin învierea Sa: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Cor. 15:54-55). El a înviat cu adevărat, de aceea noi putem afirma despre un copil al lui Dumnezeu care a adormit în Domnul: nu a murit, ci trăieşte în rai, în slava de nedeseris!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Tatăl vostru ceresc.” Matei 6:26

Cei din poporul lui Dumnezeu sunt de două ori copiii Săi: prin creaţie şi prin adopţie. De aceea au privilegiul de a-L numi „Tatăl nostru, care eşti în ceruri” (Luca 11:2). Tată — o, ce cuvânt preţios! In el se află autoritatea „dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?” (Maleahi 1:6). In el se află însă şi dragostea. Felul acesta de autoritate nu provoacă răzvrătire. Dacă eşti copil, unde îţi este ascultarea? Această ascultare cerută este cea mai uşoară de oferit: nu ai putea să nu oferi nici dacă ai vrea. Ascultarea pe care copiii lui Dumnezeu o datorează Tatălui lor trebuie să fie o ascultare iubitoare. Nu vă îndepliniţi slujba ca nişte sclavi care slujesc unui stăpân aspru, ci urmaţi-I poruncile fiindcă aşa vă cere Tatăl vostru. Aduceţi-vă trupurile „ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13), fiindcă neprihănirea este voia Tatălui vostru, şi voia Sa trebuie să fie şi voia copiilor Săi. Tată! — atributul acesta regesc este însoţit de atâta dragoste încât coroana Regelui este uitată în faţa Sa, şi sceptrul Său nu mai este o nuia de fier, ci un instrument al milei; într-adevăr, sceptrul pare să fie uitat în mâna iubitoare care îl ţine. Tată — în cuvântul acesta se află slava şi dragostea. Cât de mare este dragostea unui tată pentru copiii săi! Ceea ce nu poate face prietenia şi bunăvoinţa reuşeşte inima şi mâna unui tată. Copiii sunt sămânţa sa, şi el trebuie să-i binecuvânteze; sunt sânge din sângele său şi trebuie să-i apere cu toata puterea. Dacă un tată pământesc îşi îngrijeşte copiii cu dragoste şi răbdare, cu cât mai mult face Tatăl ceresc! „Ava, Tată!” Cel care poate spune asta, produce o muzică mai plăcută decât cântarea heruvimilor şi a serafimilor. In adâncul acestui cuvânt se află cerul! În el este tot ce pot cere, orice necesitate şi orice dorinţă. Am totul acum şi în veşnicie când pot rosti cuvântul „Tată”.

Seara

„Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.” Luca 2:18

Nu trebuie să încetăm să ne mirăm de minunile Dumnezeului nostru. Ar fi foarte dificil să trasăm o linie de despărţire între mirarea sfântă şi adevărata slujire, fiindcă atunci când sufletul este copleşit de maiestatea slavei lui Dumnezeu, chiar dacă nu se poate exprima în cântec sau în rugăciune, Îl adoră în tăcere. Dumnezeul nostru întrupat trebuie să fie slăvit ca „Cel Minunat”. Acest Dumnezeu care priveşte la nenorocita fiinţă căzută, omul, şi, în loc să-l măture cu „mătura nimicirii” (Isaia 14:23), se oferă să fie Răscumpărătorul omului şi să-i plătească preţul de răscumpărare, este într-adevăr miraculos! Dar, pentru fiecare credincios, răscumpărarea este şi mai apreciată fiindcă o vede în relaţie cu el. Este o minune a harului, într-adevăr, că Isus a renunţat la tron şi la prerogativele regale ca să sufere o moarte ruşinoasă pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se cufunde în mirare, fiindcă mirarea este o emoţie foarte practică. Mirarea sfântă te va conduce la o slujire credincioasă şi recunoscătoare. Te va ajuta să păzeşti binele mereu. Te vei teme să păcătuieşti împotriva unei asemenea iubiri. Simţind prezenţa atotputernicului Dumnezeu în darul iubitului Său Fiu, îţi vei „scoate încălţămintea din, picioare, fiindcă locul pe care calci este sfânt” (Exod 3:5). Vei fi îndemnat să priveşti către glorioasa noastră speranţă. Dacă Isus a făcut lucruri atât de minunate pentru tine, vei simţi că cerul nu este prea înalt pentru aşteptările tale. Cine se mai poate mira de ceva, după ce s-a mirat de iesle şi Cruce? Ce mai rămâne de văzut după ce L-ai văzut pe Mântuitor? Dragă cititorule, poate că, în singurătatea şi tăcerea vieţii tale, nu-i poţi imita pe păstorii din Betleem care au spus ce au văzut şi auzit, dar poţi măcar să te aşezi printre cei care se miră de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Acum încep să-ţi dau … începe şi tu dar să iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti.” (Deuteronom 2:31)

Biblia are foarte multe de spus despre aşteptarea lui Dumnezeu, şi învăţătura poate să nu fie foarte puternic accentuată. Devenim foarte uşor impacientaţi de întârzierile lui Dumnezeu. Şi totuşi cel mai mare procent al dificultăţilor din viaţa noastră se datorează grabei noastre neliniştite, sau uneori nesăbuite. Nu putem aştepta ca fructul să ajungă la coacere, şi tot insistăm să-l culegem cât este încă verde. Nu putem aştepta răspunsurile la rugăciunile noastre, deşi poate lua mulţi ani anumitor lucruri pentru care ne rugăm, ca să ne fie pregătite. Suntem îndemnaţi să umblăm cu Dumnezeu, dar deseori Dumnezeu merge foarte încet. Şi totuşi această situaţie prezintă şi o altă latură: deseori Dumnezeu aşteaptă după noi.

De multe ori nu reuşim să primim binecuvântarea pe care El a pregătit-o deja pentru noi, pentru că nu înaintăm împreună cu El. Şi deşi este adevărat că pierdem multe binecuvântări pentru că nu-L aşteptăm pe Dumnezeu, mai pierdem numeroase binecuvântări şi pentru că rămânem în urmă. Sunt momente când este nevoie de putere pentru a sta pur şi simplu pe loc, dar şi momente când trebuie să înaintăm cu pas încrezător.

Multe din promisiunile lui Dumnezeu sunt condiţionate, necesitând o acţiune iniţială din partea noastră. Odată ce începem să ascultăm, El va începe să ne binecuvânteze. Lucruri foarte mari i-au fost promise lui Avraam, dar nici unul din ele n-ar fi fost obţinut dacă Avraam ar fi rămas în Caldeea. El a trebuit să lase casa părintească, prietenii şi ţara de baştină, şi să călătorească pe cărări necunoscute şi să persevereze într-o ascultare fermă, pentru a primi promisiunile. Celor zece leproşi pe care Domnul Isus i-a vindecat, li s-a spus să se arate preotului, şi „pe când se duceau, au fost curăţiţi” (Luca 17:14). Dacă ei ar fi aşteptat să-şi vadă trupurile curăţite înainte să plece, n-ar mai fi văzut-o niciodată. Dumnezeu aştepta să-i vindece, şi-n momentul în care credinţa lor a început să lucreze, a venit binecuvântarea.

Când israeliţii au fost prinşi în capcană la Marea Roşie de către armata lui Faraon, care îi urmărea, li s-a poruncit „să meargă înainte” (Exod 14:15). Acum ei nu mai trebuia să aştepte, ci să-şi ridice genunchii îndoiţi şi „să meargă înainte” cu credinţă puternică. Mai târziu li s-a cerut israeliţilor să-şi arate din nou credinţa prin trecerea Iordanului, acolo unde râul avea adâncimea maximă. Aveau cheia cu care puteau să descuie poarta Ţării Promise în mâna lor, şi poarta nu se putea mişca din ţâţâni până nu se apropiau şi o descuiau. Şi cheia era credinţa.

Suntem destinaţi să ducem anumite lupte, şi ne gândim că n-o să fim niciodată victorioşi şi că nu ne putem învinge vrăjmaşii. Şi totuşi, când începem lupta, vine Cineva care luptă de partea noastră. Prin El suntem „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37). Dacă am fi aşteptat cu frică şi cu tremur să vină Ajutorul nostru înainte ca noi să începem lupta, am fi aşteptat degeaba. Aceasta ar fi fost zăbovirea necredinţei. Dumnezeu aşteaptă să toarne peste tine binecuvântările Lui cele mai scumpe. „Mergi înainte” cu încredere puternică şi ia ce-ţi aparţine.

„Acum încep să-ţi dau … începe şi tu dar să iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti”.

                 J.R.Miller

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Iov 27.1-23

Nu mai puţin de şase capitole îi sunt necesare lui Iov pentru a-şi dovedi propria dreptate. Sunt multe, dar, în acelaşi timp, insuficiente! Dacă ar fi avut o sută, tot nu i-ar fi fost suficiente, de vreme ce nimic din ce vine de la om nu poate avea greutate în balanţa justiţiei divine. Privită din altă perspectivă, îndreptăţirea este lucru înfăptuit în întregime şi dincolo de propriile sale eforturi.

Observăm că actul îndreptăţirii de sine îl conduce implicit pe Iov la a-L acuza pe acest Dumnezeu care 1-a lovit pe nedrept (comp. cu cap. 40.8). Mai mult, el îşi permite să-I facă reproşuri pe faţă Celui Atotputernic care „i-a înlăturat dreptul” şi care îl chinuia fără motiv (v. 2).

Această atitudine dezvăluie mândrie. „Ţin cu tărie la dreptatea mea… – spune Iov – inima mea nu-mi reproşează niciuna din zilele mele” (v. 6). Dar ce răspunde Cuvântul lui Dumnezeu? „Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1.8). De altfel, dacă propria noastră inimă nu ne mustră cu nimic, aceasta nu înseamnă că suntem fără păcat. Dumnezeu este mult mai sensibil în perceperea răului decât sunt conştiinţele noastre (1 Corinteni 4.4). În penumbră, hainele noastre ne pot părea curate, în timp ce în plin soare (cel al luminii lui Dumnezeu) iese la iveală şi cea mai mică pată (Proverbe 4.18).

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

CREDINŢA ADEVĂRATĂ

„Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta credinţa
mea din faptele mele.” Iacov 2:18

Text: Iacov 2:14-26

Credinţa mîntuitoare este întotdeauna aceea care se manifestă prin fapte. Ea ne face nu numai să ne încredem în Dumnezeu pentru toate nevoile zilnice, dar ea este motivaţia faptelor noastre bune. Una din cele mai puternice mărturii a raportului dintre creştinism şi suferinţa umană, şi nevoile ei este tocmai binele pe
care credincioşii îl fac, datorită relaţiei lor cu Cristos.

De exemplu, în secolul al 17-lea, profesorul August Francke a fondat şi a condus un mare orfelinat în Germania. In secolul al 18-lea, George Whitefield a făcut acelaşi lucru în America. In secolul al 19-lea, George Mueller a pus bazele unui orfelinat care a devenit căminul a peste 2000 de tineri din Anglia. C. H. Spurgeon
a pus bazele unei misiuni de ajutorare a copiilor săraci şi ai nimănui din Londra. Toţi aceşti bărbaţi au fost creştini devotaţi.

Într-una din zile, un necredincios 1-a atacat pe Spurgeon în credinţa sa. (Anglia anilor 1800 avea societăţi de liberi cugetători care nu făceau nimic pentru a-i ajuta pe cei săraci, dar denunţau credinţa în Cristos). Spurgeon i-a amintit necredinciosului de binele ce izvorăşte din creştinismul evanghelic. Apoi, printr-o afir-
maţie similară cu strigătul triumfal al lui Ilie, a declarat: „Dumnezeul care răspunde prin (orfelinate) acela să fie adevăratul Dumnezeu!” (1 Regi 18:24).

Poate că nu vom ajunge în paginile istoriei ca faptele noastre ce le facem să fie amintite, dar în sfera noastră limitată de influenţă putem fi folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce binecuvântări oamenilor aflaţi în nevoi. Orice faptă bună făcută altora în numele Iui Isus exprimă credinţa noastră prin fapte.    – D.J.D.

Nimic nu pot face, doar Domnul Cristos

îmi poate salva şi sufletul meu.

Dar pot ca un rob, munci bucuros

Din dragostea Fiului lui Dumnezeu.    – Anonim.

Acceptă harul lui Dumnezeu prin credinţă si dovedeşte harul Lui prin fapte.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

FII DESCHIS LA MUSTRARE!

„N-au luat seama la certare” (Ieremia 2:30)

Cum răspunzi la mustrare? Simţindu-te ofensat? Interpretând-o ca respingere? Stând în defensivă? Certându-l pe purtătorul de veşti rele şi asigurându-te că nu va mai veni la tine niciodată? Ţinând scorul şi spunând: „Comparativ cu ce am realizat eu în viaţă, tu nu ai făcut nimic”? Cedând în faţa auto-compătimirii şi gândindu-te la cât de grea e viaţa pentru tine deoarece lumea nu te înţelege şi nu te apreciază? Noi avem nevoie de oameni care sunt dispuşi să fie cinstiţi cu noi. De ce? Pentru că suntem prea uşor orbiţi de eul nostru! Când Dumnezeu trimite pe cineva să te mustre, El doreşte pentru tine ce e mai bun. Dorinţa Lui de a te corecta demonstrează faptul că îi pasă cu adevărat de tine. „Dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii” (Evrei 12:8). Aşa că, aruncă o privire asupra certificatului tău de naştere spirituală! Oamenii care sunt deschişi la mustrare de obicei manifestă aceste patru trăsături: 1) Vulnerabilitate. Când au greşit sunt gata să o recunoască – chiar înainte de a fi confruntaţi. 2) Docilitate. Ei sunt dispuşi să audă, sunt grabnici să asculte şi mereu deschişi la sfaturi. 3) Disponibilitate. Ei nu încearcă să te evite. 4) Onestitate. Ei sunt dedicaţi adevărului indiferent cât de tare doare. Poate spui: „E un standard înalt”. Ai dreptate! E un standard care se opune mândriei şi de care eul meu şi-al tău ar vrea să fugă. În fiecare dintre noi se găseşte ceva ce preferă să arate bine decât să fie bun. Aşadar, când Dumnezeu trimite în viaţa ta oameni care te iubesc suficient de mult ca să-ţi vorbească pe faţă – fii deschis faţă de ei. Creşterea ta personală şi succesul tău depind de asta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

< Și Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru. Și Petru și-a amintit cuvântul Domnului, cum îi spusese: „Mai înainte de a cânta cocoșul, Mă vei tăgădui de trei ori”. Și Petru, ieșind afară, a plâns cu amar.>
Luca 22:61,62

Căderea lui Petru este o imagine cumplită a slăbiciunii noastre, atunci când suntem departe de Dumnezeu. Cu Domnul Isus aflat undeva în spatele lui, Petru neagă că L-ar fi cunoscut vreodată! Domnul Isus l-a auzit, S-a întors și l-a privit. Privirea Lui a spus: «Chiar nu Mă cunoști, Petre? Chiar nu Mă cunoști pe Mine?».

Cum credeți că a fost privirea Domnului către Petru? Cumva o privire aspră, plină de dispreț, pe care oamenii o aruncă trădătorilor, lașilor și mincinoșilor? Cu siguranță că Petru ar fi meritat o astfel de privire, însă privirea Domnului nu a fost așa, ci a fost o privire de dragoste, de dragoste venită dintr-o inimă zdrobită, însă o dragoste tandră și, în același timp, puternică. A fost o privire care spunea: «Eu tot te iubesc, Petre. Chiar dacă tu nu Mă cunoști, Eu te cunosc și te iubesc». Și Petru a ieșit afară și a plâns cu amar.

Nu mă miră că a plâns cu amar – harul din inima pe care o rănise l-a zdrobit. Apoi ni se spune că, după înviere, Domnul S-a întâlnit cu el și l-a restabilit (Luca 24.34).

V-ați întrebat vreodată cum L-a restabilit Domnul și ce s-a întâmplat la acea întâlnire? Nu ni se spune nimic despre aceasta, fiindcă Domnul nu dezvăluie ceea ce se întâmplă între un suflet și El Însuși. El nu numai că L-a restabilit pe Petru, însă l-a făcut să judece lucrul care îl condusese la rătăcirea sa, după care Petru s-a bucurat din nou de încrederea Domnului. Cel care se îndepărtează nu este niciodată pe deplin restabilit până când nu judecă totul înaintea lui Dumnezeu. Când ne întoarcem și judecăm punctul de unde a început rătăcirea noastră, atunci El ne restabilește sufletul. Domnul face ceea ce noi nu facem niciodată. Noi spunem: «Nu mă mai pot încrede niciodată în cutare persoană, după tot ceea ce a făcut». Domnul însă ne arată că S-a putut încrede în Petru, după ce l-a făcut să se judece pe sine.

W T P Wolston

 
 

Sămânţa Bună

 

„Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.”
Coloseni 3:20

Ultimele cuvinte

– Vă rog să o sunați imediat!

– O sun imediat. Acum vă rog să vă odihniți.

Respirația bolnavului era mult prea rapidă. Am stins lumina. El închise ochii. Salonul 712 era cufundat în întuneric. Doar o lumină slabă de veghe era aprinsă.

– Domnișoară, mă strigă el, puteți să-mi aduceți un stilou și o hârtie?

Am scos din buzunar mai multe hârtii galbene și un stilou și i le-am așezat pe noptieră. El îmi mulțumi, iar eu i-am zâmbit ca unui părinte și l-am lăsat singur. M-am întors în cabinet și am sunat-o pe fiica domnului Williams comunicându-i starea tatălui ei.

– Nu, strigă ea. Sper că nu e pe moarte, nu-i așa?

– Starea lui este deocamdată stabilă, dar…

– Nu-l lăsați să moară, zise ea. N-am vorbit cu tatăl meu de aproape un an. Ne-am certat cumplit în ziua când am împlinit 21 de ani, din cauza prietenului meu. De atunci am plecat de acasă și nu m-am mai întors. În toate aceste zile am vrut să-i cer iertare. Ultimele cuvinte, care i le-am spus, au fost: „Te urăsc!”.

Fiica domnului Williams începu să suspine. Am ascultat-o cu lacrimi în ochi. Inima tatălui și a fiicei erau așa de departe una față de alta. Apoi m-am gândit la tatăl meu care era departe de mine… Nu-i mai spusesem de mult că-l iubesc.

 

 

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: