Mana Zilnica

Mana Zilnica

29 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

Este aproape incredibil că cineva ar putea să fie atât de ignorant!

„Cine esti Tu, Doamne?” Fapte 26:15

„Domnul mi-a vorbit cu mână puternică” Nu există nici o scăpare când vorbeşte Domnul nostru, căci El întotdeauna ne face captivă înţelegerea noastră. Ţi-a vorbit Dumnezeu în mod direct? Dacă da, nu poţi confunda stăruinţa cu care El ţi-a vorbit în limbajul pe care-l cunoşti cel mai bine, nu prin cuvinte, ci prin împrejurări.

Dumnezeu trebuie să distrugă puternica încredere pe care o avem în propriile noastre convingeri. „Ştiu că aceasta trebuie să fac” – şi, deodată, vocea lui Dumnezeu ne vorbeşte într-un fel care ne copleşeşte prin revelarea adâncimii ignoranţei noastre. Tocmai prin felul în care hotărâm să-L slujim arătăm că nu îl cunoaştem. Îi slujim lui Isus într-un duh care nu este al Lui, îl rănim prin felul cum pledăm pentru El, cum apărăm drepturile Lui în duhul diavolului. Cuvintele noastre sună bine, dar duhul nostru este cel al unui duşman. „El i-a certat şi le-a zis: «Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi».” Duhul Domnului nostru într-un ucenic al Lui este descris în 1 Corinteni 13.

L-am prigonit pe Isus prin hotărârea zeloasă de a-L sluji în modul meu personal? Dacă simt că mi-am făcut datoria, dar, făcând-o, L-am rănit pe El, pot să fiu sigur că aceea n-a fost datoria mea, deoarece ea nu a cultivat un duh umil şi liniştit, ci duhul satisfacţiei proprii. Noi ne imaginăm că orice lucru neplăcut este datoria noastră! Aceasta nu seamănă cu Duhul Domnului nostru care spune „îmi place să fac voia Ta. Dumnezeule”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.” MARCU 6:1-6

Pentru oamenii din Nazaret, Domnul Isus era o pricina de tulburare, de critici şi de poticniri. Ei nu-şi puteau explica taina unei astfel de vieţi ca a Lui. îl tratau ca pe ultimul şi cel mai dispreţuit dintre oameni, si totuşi, acest „fiu al tâmplarului” îi înmărmurea. Pentru că era supus Tatălui în toate lucrurile, îl vedem întorcându-Se pentru o ultimă dată în această cetate unde întâlnise atâta împotrivire. Creştini care lucraţi în mijlocul frâmântării, agitaţiei şi a curenţilor contrarii, provocaţi şi voi aceeaşi reacţiune ca Fiul omului? Sunteţi însă şi voi în părtăşie vie cu Tatăl ceresc în aşa măsură încât colegii şi camarazii voştrii să poată constata că viaţa voastră are o taină pe care ei nu şi-o pot explica? Sunteţi voi, cel mai bun muncitor, cel mai bun funcţionar, cel mai bun student şi cel mai bun soldat în regiment? Latura aceasta cu totul omeneasca a vieţii noastre şi a mărturiei noastre de credincios este necesară pentru manifestarea vieţii dumnezeieşti care este în noi prin Duhul Sfânt. Daţi voi mărturie pentru Domnul Isus prin munca voastră bine făcută, prin viaţa voastră statornica, plină de grija faţa de cei din jur? Dar ce trist este când mărturia noastră nu este primită nici afară şi, vai, poate nici în casele noastre! Să ne întrebăm daca nu cumva pricina este chiar la noi, şi sâ ne aducem aminte de câte ori, în loc să fi dat o bună mărturire pentru toţi, am fost, poate, o pricină de poticnire.

Dacă Domnul Isus a întâmpinat o împotrivire rece din partea a lor Săi, tot acolo însă El şi-a deschis inima, manifestându-şi dragostea adâncă pentru lume.

„Ucenicii Lui au mers după El”. Să mergem şi noi pe urmele Lui; să facem ca El, să nu ne pierdem timpul cu cei ce nu vor să primească mărturia noastră, căci sunt destule suflete în jurul nostru care aşteaptă să audă vestea bună şi să fie vindecate de păcat. şi astăzi este anul de îndurare al Domnului, chemarea Sa se adresează si astăzi – prin noi – celor trudiţi şi împovăraţi de păcate.

Să ne arătăm credincioşi şi vrednici de cinstea de a fi trimişi împuterniciţi ai lui Hristos şi să nu ne descurajăm din pricina împotrivirilor şi a insucceselor aparente căci semănătorul seamănă sămânţă dar Cel ce face să încolţească si să crească este Domnul

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

„Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.” Matei 6:13

Pe vremea acea, când ucenicii au învăţat această rugăciune de la Mântuitorul nostru Isus, încă nu a plătit datoria noastră, nu ne-a izbăvit de cel rău. După moartea şi învierea Sa nu mai găsim să se fi rugat:”Iartă-ne datoriile noastre” căci au fost siguri de acest adevăr. El, prin moartea şi învierea Sa ne-a izbăvit de cel rău, şi ne izbăveşte zilnic, căci Satana dă târcoale şi caută pe cine să înghită. Izbăvirea o avem prin El şi tot El este Cel care ne ocroteşte zilnic de încercările diavolului de a ne înghiţi. Lui I Se cuvine lauda şi mulţumirea pentru aceasta. Dacă ne rugăm:” Şi nu ne duce în ispită, prin aceasta exprimăm dorinţa noastră de a nu-L ispiti pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, El ne cercetează, ne încearcă astfel credinţa, pentru ca să iasă la iveală ceea ce este în inima noastră. ” Căci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit.” Iacov 1:14. Iar în 1 Petru 2:11 găsim scris: „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte călători şi străini să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu Duhul”, sau în 1 Corinteni 10:13: ” Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre.” Conform textului din Galateni 6 putem şti că, dacă trăim o viaţa plăcută Lui Dumnezeu, vom fi feriţi de multe ispite. De aceea rugăciunea noastră este: „Păzeşte-ne în mijlocul ispitelor. Căci a Ta este Împărăţia şi slava în veci. Amin.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ASCULTAREA ADUCE BINECUVÂNTARE

„Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine pe vecie, făcând ce este bine şi ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeului tău.” Deuteronom 12:28

Deşi mântuirea nu se capătă prin împlinirea legii, totuşi binecuvântările făgăduite sunt date credinciosului slujitor al lui Dumnezeu, care asculta. Blestemele au luat sfârşit, când El a fost făcut blestem pentru noi, dar nici o binecuvântare n-a fost retrasă.

Trebuie sa căutam voia lui Dumnezeu, luând seama nu numai la unele părţi ale Cuvântului Sau, ci la toate. Nu avem de ales între Cuvintele Sale, ci să păstrăm tot ce este scris. Aceasta e calea binecuvântării pentru Tatăl ca şi pentru copiii Săi. Binecuvântarea Domnului este peste aleşii Săi până la al treilea şi al patrulea neam. Dacă ei merg drept înaintea Lui, El va face pe toţi oamenii să ştie că ei sunt o sămânţă pe care Domnul a binecuvântat-o.Nu vom găsi nici o binecuvântare într-o viaţa lumească şi împărţită. Căile preferate de lume şi nesfinţite nu ne pot aduce vreun bine, atunci când mergem înaintea lui Dumnezeu. Dacă integritatea nu ne face să prosperăm, înşelăciunea nici atât. Acele lucruri care sunt plăcerea lui Dumnezeu, trebuie să ne facă şi nouă plăcere.

DOMNUL ESTE APROAPE!

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” Isaia 55.8-9

Dumnezeu are planurile şi intenţiile Lui, nu numai pentru neamuri, pentru poporul Israel sau pentru Adunarea Lui, ci şi pentru fiecare credincios în parte. Iar gândurile Lui sunt măreţe şi cu totul deosebite de gândurile noastre omeneşti. Dacă încredinţăm în mâna Lui cârma vieţii noastre ceea ce de fapt trebuie să facă fiecare credincios, atunci planurile şi căile Lui în viaţa noastră se vor înfăptui. Căile omului au la bază un plan al lui Dumnezeu. Dumnezeu putea vorbi despre aceste lucruri cu Moise căci aşa citim în Ps. 103.7: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel.” Poporul vedea numai în parte unele arătări, în timp ce Moise a avut fericirea să cunoască toate căile lui Dumnezeu. Nimeni nu poate spune cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ; tot aşa nimeni nu poate exprima cu cât sunt mai desăvârşite căile şi gândurile lui Dumnezeu faţă de căile şi gândurile noastre, de ceea ce am putea plănui şi cuprinde noi. Nu vrei oare sa te încredinţezi fără nici o rezervă acestui Dumnezeu înţelept, acestui Tată credincios şi să laşi în seama Lui toate amănuntele vieţii tale?Noi mergem însă deseori în necredinţă, siguri, pe căile noastre care nu sunt căile lui Dumnezeu; de aceea în a doua parte a versetului 8 se spune: „Căile voastre nu sunt căile Mele.” Este exact invers faţă de ce arată prima parte a versetului.

Să facă Domnul ca fiecare copil al lui Dumnezeu să trăiască în dependenţă de Tatăl său ceresc, ca astfel El să-Şi poată arăta slava Lui în viaţa noastră. Trebuie ca firea veche să fie osândită şi ţinută în această stare de răstignire, căci ea vrea să depindem de noi şi nu de Atotputernicul Dumnezeu.

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

O, Doamne, Tu întotdeauna eşti într-o stare bună, şi „toate izvoarele mele proaspete sunt în Tine” (Psalmul 87:7, PBV). La Tine vin; fie ca viaţa Ta puternică să ţâşnească în mine, o adevărată revărsare în trup şi în duh deopotrivă.

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

«Nici un dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini» Psalm 81.9

Porunca lui Dumnezeu – transmisă odinioară Israelului, şi
astăzi nouă – este: «Ascultă!» De ce repetă Domnul de două ori acest lucru? Părinţii constată că, de la o anumită vârstă, copiii nu îi mai ascultă, deoarece cred că ştiu totul mai bine. La un nivel mai înalt, la fel se raportează şi copiii lui
Dumnezeu la Tatăl lor ceresc. Când Domnul strigă de două ori: «Ascultă poporul meu!» (Psalm 81,8), El nu Se referă la supunere, ci la auzire, la ascultare. Dacă am învăţa
sa ascultăm mai mult, harul lui Dumnezeu ar putea lucra mai bine în noi. Tăcerea şi supunerea inimii sunt deosebit de importante, deoarece atunci ajungem să trăim experienţe care nu pot fi posibile nici prin muncă, nici prin efort şi nici prin pricepere. In Isaia 55,2-3 găsim scris: «De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi». Dacă Domnul subliniază atât de puternic acest lucru, înseamnă că ascultarea este într-adevăr extrem de importantă. Cât de mult L-ai ascultat astăzi?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Lucruri pe care nu le-am văzut.” 2 Corinteni 4:18

În pelerinajul nostru creştin este bine, în general, să priveşti înainte. Înainte se află coroana, şi în faţă este ţinta. Trebuie să privim cu ochii credinţei la tot ce înseamnă speranţă, bucurie şi mângâiere; până la urmă, trebuie să ne gândim mereu la viitor cu toată dragostea.
Când privim la viitor, vedem păcatul nimicit; moartea este distrusă şi sufletul este pregătit să aibă parte „de moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Privind încă şi mai departe, credinciosul poate vedea cum trece râul morţii şi mlaştina durerii şi ajunge la colinele de lumină pe care se află cetatea cerească. Se vede intrând pe porţile de diamant, onorat ca un învingător, încoronat de mâna lui Christos, îmbrăţişat de Isus, slăvit împreună cu El şi aşezat pe tron alături de El, aşa cum a fost aşezat şi el alături de Tatăl după ce a biruit. Gândul acestui viitor poate destrăma întunericul trecutului şi tristeţea prezentului. Bucuria cerului va compensa toate durerile pământului. Taci, îndoială! Moartea nu este decât un pârâu îngust, şi vei ajunge curând dincolo. Timpule, cât eşti de scurt! Veşnicie, cât eşti de lungă! Moarte, cât eşti de neputincioasă! Nemurire cât eşti de nesfârşită! Drumul este atât de scurt! Voi ajunge în curând acasă.

Când lumea mă împovărează
Cu mări de-ngrijorare şi amar,
Gândirea mea se-nalţă către ceruri,
Spre Domnul care vine iar.
Credinţa mea în El mă va susţine
Şi voi ajunge acasă într-o zi;
Dureri şi chin şi temeri şi suspine

Vor dipărea în prag de veşnicii.

 

Seara

„Porumbelul s-a întors la el spre seară.” Genesa 8:11

Binecuvântat să fie Domnul pentru o altă zi de har, chiar dacă la sfârşitul ei sunt cuprins de oboseală. Îmi înalţ cântarea spre Salvatorul omenirii. Porumbelul nu a găsit odihnă afară şi s-a întors la arcă, iar sufletul meu a învăţat astăzi, mai mult ca niciodată, că nu există bucurie în lucrurile pământeşti — numai Dumnezeu poate oferi odihnă sufletului meu. Afacerile mele, bunurile, familia şi realizările mele sunt bune în felul lor, dar nu pot împlini dorinţa sufletului meu. „Intoarce-te la odihna ta, suflete, căci Domnul ţi-a făcut mult bine” (Psalmi 116:7). La sfârşitul zilei, când soarele sta să apună, porumbelul s-a întors la stăpânul său cu aripi obosite. O Doamne, ajută-mă să mă întorc în seara aceasta la Isus. Porumbelul nu a putut îndura o noapte deasupra apelor tulburi; eu nu mai pot îndura nici măcar o oră departe de Isus, Odihna inimii mele, Căminul sufletului meu. Pasărea nu s-a aşezat pe acoperiş; a intrat în arcă. Sufletul meu doreşte să cerceteze tainele Domnului, să pătrundă în interiorul adevărului, să intre „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19) şi să ajungă la Cel Prea Iubit. Trebuie să ajung la Isus. Fără preţioasa părtăşie cu El, sufletul meu şovăielnic nu poate sta în picioare. Binecuvântate Domn Isus, fii cu mine, descoperă-Te şi rămâi alături de mine toată noaptea în aşa fel încât, după ce mă voi trezi, să pot fi tot cu Tine. Porumbelul a adus în cioc o ramură de măslin, memorial al zilei trecute şi profeţie a celei viitoare. Eu nu am nici amintire de adus acasă, nici un semn al bucuriilor viitoare? Ba da, Doamne, îţi aduc mulţumirile mele pentru îndurările care s-au „înnoit în fiecare dimineaţă” (Plâng. 3:23) şi s-au împrospătat în fiecare seară. Acum, te rog, întinde-Ţi mâna şi ia porumbelul Tău la Tine.

IZVOARE IN DEŞERT

Dumnezeu este în mijlocul ei, ea nu se clatină;
Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. (Psalmul 46:5)

„Nu se clatină” – ce declaraţie inspirată! Este posibil ca noi, care suntem atât de uşor clătinaţi de lucrurile pământeşti, să ajungem la un punct în care nimic să nu ne poată supăra sau să ne tulbure pacea? Răspunsul este afirmativ, şi apostolul Pavel îl cunoştea. Când era în drum spre Ierusalim, Duhul Sfânt l-a avertizat că îl „aşteaptă lanţuri şi necazuri” (Fapte 20:23). Şi totuşi el ar fi putut spune triumfător: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă” (Fapte 20:24).

Tot ce ar fi putut fi tulburat în viaţa şi experienţa lui Pavel, fusese deja clătinat, şi el nu-şi mai considera viaţa, nici lucrurile lui, ca având vreo valoare pământească. Şi dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să-Şi împlinească voia Lui cu noi, vom ajunge şi noi la acelaşi punct. Şi atunci, ca şi Pavel, nici stresul, nici încordarea lucrurilor mici, nici marile şi grelele încercări ale vieţii nu vor avea destulă putere să ne răpească „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filip. 4:7). Dumnezeu declară această pace ca fiind moştenirea celor care au învăţat să se odihnească numai în El.

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3:12). Să devii neclintit ca un stâlp în casa lui Dumnezeu este un ţel atât de preţios, încât am îndura bucuroşi toate încercările necesare ca să ajungem acolo! Hannah Whitall Smith

Când Dumnezeu este centrul unei împărăţii sau al unei cetăţi, El o întăreşte „ca muntele Sionului, care nu se clatină” (Psalmul 125:1). Şi când Dumnezeu este centrul unui suflet, chiar dacă se îngrămădesc nenorocirile din toate părţile şi urlă ca valurile mării, înăuntrul lui este o pace constantă. Lumea nu poate nici să dea nici să răpească acest fel de pace. Ce-i face pe oamenii de astăzi să tremure ca nişte frunze la primul semn de primejdie? Pur şi simplu lipsa trăirii lui Dumnezeu în sufletele lor, care sunt umplute în schimb cu lucrurile lumii.

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie” (Psalmul 125:1). Este un vechi cântec scoţian, inspirat de acest verset, care ne întăreşte sângele ca fierul:

Cine se alipeşte de Dumnezeu cu încredere constantă

Rămâne în picioare ca muntele Sionului,

Şi cine rămâne neclintit, nu se va clătina,

Ci va sta întărit pe vecie ca oţelul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Iov 30.1-31

Câtă deosebire între acest capitol şi cel precedent! Copleşit de onoruri, bucurându-se de o popularitate măgulitoare, Iov se trezeşte, de pe o zi pe alta, obiect al dispreţului şi al bătăii de joc. Lumea este ipocrită şi trădătoare. Cei credincioşi care au crezut că-şi pot pune nădejdea în ea, fie şi pentru un moment, au ajuns, mai devreme sau mai târziu, la această dureroasă concluzie. Inima omului găseşte plăcere în nenorocirea altora. Nu se bucurau oamenii cu răutate de înjosirea Domnului Isus? (comp. v. 9 cu Psalmul 69.12).

Binecuvântările pământeşti ale lui Iov putuseră să se ofilească, însă cele ale creştinului sunt „binecuvântări spirituale în locurile cereşti, în Hristos” (Efeseni 1.3), şi pe acestea nici Satan, nici lumea, nici chiar moartea nu le pot răpi vreodată. Iov, cel care gândea că evlavia sa îi dădea dreptul la prosperitate, merge acum până acolo încât se plânge de Dumnezeu. Suntem noi siguri că nu vom face niciodată aşa ceva? Şi încă pentru motive mai mărunte!

„Strig către Tine şi nu-mi răspunzi” (v. 20) – sunt şi cuvintele Psalmului 22.2. Dar ce contrast între amărăciunea lui Iov, cel care îl învinuieşte pe Dumnezeu de sentimente de ură şi de cruzime (v. 21), şi supunerea desăvârşită a Domnului Isus, care nu Şi-a părăsit nici măcar o clipă încrederea în Dumnezeul Său.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    RISCUL FAPTEI BUNE

„Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi.” 2 Cor. 4:8

Text: 2 Corinteni 4:8-18

Un articol publicat într-un ziar din Detroit, descria ghinionul unui om care a dat de necaz vrînd să ajute pe cineva. Omul crescuse la ţară şi avea bunul obicei să se oprească să-i ajute pe şoferii care aveau probleme cu maşinile lor. Insă cînd s-a oprit într-un oraş mare să-1 ajute pe un asemenea şofer, a fost împuşcat, jefuit şi lăsat pe moarte. Povestirea avea, totuşi, un sfîrşit bun. Omul s-a refăcut după o lungă spitalizare, şi a declarat că avea acum mai multă încredere în Dumnezeu, în urma acestei experienţe. Continua să creadă că ajutorul dat altora este cel mai bun lucru pe care trebuie să-1 facă, deşi uneori, poate fi periculos.

Nu vreau să sugerez, că ar trebui să oprim la orice maşină trasă pe dreapta. Precauţiunea înţeleaptă îşi are locul ei. Dar Noul Testament ne arată că cei care sau alăturat lui Cristos în a-i ajuta pe alţii, vor da de necazuri, mai ales atunci cînd duc vestea bună a Evangheliei. Mai devreme sau mai tîrziu, vor întîmpina rezistenţă. Şi aceste necazuri au un sfîrşit bun, aşa după cum vedem din experienţele apostolului Pavel. Deşi bătut şi rănit, urît şi hărţuit, el dă glas unei inimi care face exact ceea ce îşi doreşte. Lucra cu Dumnezeu pentru salvarea oamenilor care în eternitate vor avea numai cuvinte de apreciere pentru faptele lui (2 Cor. 4:15). El ştia că, în final, Domnul însuşi va confirma valoarea eternă şi justeţea eforturilor sale. Şi s-a meritat tot necazul de care a avut parte ajutîndu-i pe alţii.    – M.R.D. II.

Dacă pot face astăzi un bine

într-un fel, ajutîndu-l pe cineva,

S-o fac, Isuse, ca pentru Tine,

Să se vadă, din faptă, dragostea Ta.    -Brandt.

Răsplata mărturisirii lui Cristos merită toate riscurile.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

STUDIAZĂ BIBLIA (2)

„Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur” (Psalmul 119:14)

Petrece timp în rugăciune înainte de a studia Biblia. Cere-i Domnului să te curăţească de toate păcatele pe care le ştii şi să te umple cu Duhul Sfânt ca să poţi fi în părtăşie cu El în timpul studiului, încă o dată, scopul studiului nu este să primeşti noi descoperiri şi noi legi; ci să zideşti o relaţie cu Autorul Bibliei. Psalmistul a spus: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (v. 9). Păcatul nu-ţi anulează relaţia ta cu Hristos, dar ţine pe loc părtăşia ta cu El. Deci, trebuie să stai în părtăşie cu Domnul ca să înţelegi şi să aplici Cuvântul Său. Aşadar, înainte de a cerceta Scriptura, cere-i lui Dumnezeu să-ţi cerceteze inima. Pavel spune: „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu … Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni…. Noi însă avem gândul lui Hristos” (1 Corinteni 2:14-16). Se poate să citeşti acelaşi fragment din Scriptură de mai multe ori şi totuşi să nu poţi vedea ce doreşte Dumnezeu să vezi până ce El nu-ţi „deschide ochii” (Psalmul 119:18). Odată ce se întâmplă asta, atitudinea ta faţă de studierea Bibliei se va schimba. Asemenea unui om înfometat aflat la o masă încărcată de mâncăruri gustoase, vei tânji şi îţi vei dori Cuvântul lui Dumnezeu, iar credinţa ta va creşte. Aşa cum a spus Pavel: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:9-10).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Și Îngerul Domnului a venit și S-a așezat sub stejarul din Ofra … Și Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de madianiți. Și Domnul i-a zis: „Eu voi fi negreșit cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om”. „Te rog, nu Te depărta de aici, până voi veni la Tine și voi aduce darul meu și-l voi pune înaintea Ta.” Și El a zis: „Voi zăbovi până te vei întoarce”. Și Ghedeon a intrat și a pregătit un ied dintre capre și azime dintr-o efă de făină.” Judecători 6:11,16,18,19

Judecătorii lui Israel – Ghedeon – Răbdarea Domnului

Pe măsură ce privim la istoria lui Ghedeon ne minunăm tot mai mult de răbdarea lui Dumnezeu. Îngerul Domnului a venit și a stat sub un copac, în țarina lui Ioas din Abiezer, din seminția lui Manase. El l-a privit pe Ghedeon bătând grâul în teasc – o operațiune dificilă, fiindcă un astfel de lucru se făcea mult mai ușor pe vârful unui deal. El i se adresează, spunând: „Domnul este cu tine, războinic viteaz!”. După aceea răspunde cu răbdare la toate obiecțiile și întrebările lui Ghedeon.

Ghedeon dorește un semn (lucru care se repetă în istoria lui) care să-i adeverească faptul că înaintea sa stătea chiar Îngerul Domnului. El îi cere vizitatorului său să aștepte până când avea să pregătească o jertfă pentru El. În mod uimitor, acesta este de acord să aștepte. Pentru cât timp? Până când Ghedeon a tăiat și a pregătit un ied și până când a făcut azime din aproape douăzeci de kilograme de făină! Cât a durat? Probabil cel puțin câteva ore! Îngerul Domnului a așteptat însă cu răbdare. Când, în sfârșit, Ghedeon și-a pregătit jertfa, el a adus carnea într-un coș și zeama într-o oală. Acest lucru era cu totul contrar poruncilor lui Dumnezeu. Jertfele nu trebuiau fierte, iar zeama era o dovadă clară că jertfa lui Ghedeon fusese fiartă. Îngerul Domnului îi spune lui Ghedeon să pună pâinea și carnea pe o stâncă și să toarne zeama peste ele. Apoi El a atins carnea și pâinea cu toiagul Său și focul s-a ridicat din stâncă și le-a mistuit.

Cât de răbdător este Dumnezeul nostru! El adesea ne așteaptă ani de-a rândul!

E P Vedder, Jr

Sămânţa Bună

„… fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Efeseni 4.32

Ultimele cuvinte

M-am sprijinit de noptieră. Mâna mea a atins un teanc de hârtii galbene. Le-am ridicat și am citit:

„Draga mea Janie, te iert. Te rog să mă ierți și tu pe mine. Știu că mă iubești. Și eu te iubesc. Tata”.

Chipul ei s-a luminat. Pacea s-a așternut în privirile ei. A strâns hârtiile la pieptul ei.

„Mulțumesc, Doamne!”, am șoptit eu, privind spre fereastră. Câteva stele străluceau în întuneric. Un fulg de zăpadă se lipi de fereastră și se topi, dispărând pentru totdeauna. Viața părea la fel de fragilă ca acel fulg de zăpadă… „Da, Îți mulțumesc, Doamne, că relațiile, deși sunt la fel de fragile ca și fulgii de zăpadă, pot fi reparate.”

Nu aveam timp de pierdut. Am ieșit din salon și m-am grăbit să-l sun pe tatăl meu și să-i spun că îl iubesc.

Cititorule! Te rugăm cugetă la această întâmplare! Viața noastră este trecătoare. Fiecare clipă prezentă poate fi ultima. Care vor fi ultimele tale cuvinte? Biblia ne îndeamnă să ne iertăm unii pe alții, așa cum ne-a iertat Dumnezeu în Hristos: fără condiții.

„Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4.32).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: