Mana Zilnica

Mana Zilnica

30 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Dilema ascultării

„Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.” 1 Samuel 3:15

Rareori ne vorbeşte Dumnezeu într-un mod care ne uimeşte; de obicei, El ne vorbeşte în aşa fel, încât putem cu uşurinţă să înţelegem greşit, şi atunci spunem: „Mă întreb dacă este acesta glasul lui Dumnezeu?” Isaia a spus că Dumnezeu i-a vorbii „cu mână tare”. adică prin presiunea împrejurărilor. Dumnezeu vorbeşte prin tot ceea ce atinge vieţile noastre. Vedem noi mâna Lui sau punem totul pe scama întâmplării?

Obişnuieşte-te să spui: „Vorbeşte. Doamne!” şi viaţa ta va deveni o adevărată aventură. De fiecare dată când împrejurările te presează, spune: „Vorbeşte, Doamne!” şi fă-ţi timp să asculţi. Pedeapsa este mai mult decât un mijloc de disciplinare, ea este menită să te ducă în situaţia de-a spune: „Vorbeşte, Doamne!” Aminteşte-ţi când ţi-a vorbit Dumnezeu. Ai uitat ce ţi-a spus? Era din Luca 11:13 sau era I Tesaloniceni 5:23? Pe măsură ce ascultăm, urechile noastre devin sensibile şi, întocmai ca Isus, Îl vom auzi pe Dumnezeu tot timpul.

Trebuie să-i spun acelui „Eli” al meu ce mi-a arătat Dumnezeu? Aici apare dilema ascultării. Suntem neascultători faţă de Dumnezeu dacă devenim „o providenţă amatoare” – „trebuie să-l apăr pe «Eli»”, pe cei mai buni oameni pe care-i cunoaştem. Dumnezeu nu i-a spus lui Samuel să-i spună lui Eli; el trebuia să decidă singur lucrul acesta. Chemarea pe care ţi-a adresat-o Dumnezeu îl poate răni pe „Eli” al tău; dar, dacă încerci să previi suferinţa din viaţa celuilalt, aceasta se va dovedi un obstacol între sufletul tău şi Dumnezeu. Dacă previi ..tăierea mâinii drepte” sau „scoaterea ochiului”, o faci pe riscul tău.

Nu cere niciodată sfatul altuia cu privire la un lucru pe care trebuie să-l hotărăşti tu singur înaintea lui Dumnezeu. Dacă ceri sfaturi, aproape întotdeauna vei lua partea lui Satan. „îndată n-am stat de vorbă cu carnea şi sângele” (Galateni 1:17. KJV).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Aplecându-Se spre ea, a certat febra şi febra a lăsat-o.” LUCA 4:39

Orice febră este o dovadă de boală; dar aici, febra are un înţeles spiritual. Vrăjmaşului îi place să introducă în lucrul credinciosului febra care face ca activitatea sa să fie agitată şi penibilă pentru alţii şi obositoare şi epuizantă pentru el însuşi. în câte cămine creştine este „febră” nu numai din pricina unei soacre! Oarecare membru din familie care se agită şi se nelinişteşte ca Mana, este deajuns. O! Aceste nelinişti care ne încreţesc fruntea şi ne ascund faţa Domnului, agitaţia aceasta care aduce un duh de dezbinare şi de suferinţă, cât de penibile sunt!

Domnul Isus cunoaşte dorinţa noastră de a-I sluji şi de a împlini bine lucrul pentru EI; şi totuş dacă avem o râvnă înfierbântată, firească, legalistă El nu va putea să fie de acord cu slujba noastră. Vrăjmaşul o ştie şi fără-ndoială pentru aceasta ne împinge la agitaţie. Cum îşi face „febra” aceasta jocul în viaţa slujitorilor Lui tineri sau în vârstă! Poate că el este pe cale de a înteţi în noi dorinţa de a juca un rol, sau poate ne-a împins să ne comparăm cu alţii, voind să-i depăşim… sau poate suntem concentraţi asupra noastră şi iată că începe o „febră” de temeri, plângeri şi critici.

Dar Domnul este prezent. El doreşte să Se plece spre noi. El ia mâna care-I slujeşte, vede că este caldă şi fierbinte, mâna aceasta care ar vrea atât de mult să facă ceva pentru El, şi astfel El trece de la unul la altul certând „febra” şi făcându-ne apţi de a-I sluji cum vrea El. El ne vindecă de această fierbinţeală care nu vine de la Duhul Sfânt; dar numai dacă ne dăm seama de starea noastră El poate interveni. Atunci, când ne-am oprit şi-L putem asculta, Domnul Se pleacă asupra noastră şi porunceşte duhului de „febră” să ne părăsească.”Îndată, ea s-a ridicat şi I-a slujit”. Izbăviţi de orice agitaţie şi orice zel firesc, vom putea să-I slujim într-un nou fel de viaţă înoită de El. Numai din dragoste pentru El va putea decurge o slujire roditioare care să-I aducă cinste, uitându-ne definitiv pe noi înşine. Să nu ne aşteptăm la aprecieri şi laude de la oameni, căci atunci nu suntem într-o stare bună, ci, când suntem neînţeleşi, dispreţuiţi şi părăsiţi, ni’ s-a făcut harul să semănăm cu Domnul nostru Iubit.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu. Matei 5:8

Acestea sunt cuvintele Mântuitorului din cuvântarea de pe munte. Vedem că este scris în repetate rânduri : „Ferice de cei…” Deci numai cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu, aceşti oameni sunt fericiţi deja pe pământ. Mulţi creştini nu pot să creadă aceasta, spunând:” Păcătuieşti mereu în gândire, vorbe şi fapte, deci nu poţi avea o inimă curată aici pe pământ.” Cu astfel de vorbe Îl fac pe Dumnezeu mincinos, fără să-şi facă gândurile roabe ascultării de Hristos. Sunt oameni care slujesc credincioşi diavolului, înfometând pe cei flămânzi, şi împiedică pe cei însetaţi să bea. Săracii oameni! Ei vor trebui să secere odată, ceea ce au semănat. În Vechiul Tesatament putem vedea de cât sânge a fost nevoie şi câte mii de animale au fost jertfite pentru ca poporul Israel să fie împăcat cu Dumnezeu . Dar de când Mântuitorul Şi-a jertfit viaţa Lui şi Şi-a dat propriul trup pentru a fi osândit în locul nostru, toţi cei care acceptă mântuirea prin credinţă, pot avea o inimă curată. Dacă Mântuitorul locuieşte în inima unui om, atunci este sigur că păcatul nu mai locuieşte în omul acela. Păcatul şi nelegiuirea separă pe om de Dumnezeu. Dacă ne pocăim(ne întoarcem la Dumnezeu) şi rupem astfel legăturile cu păcatul, primind Duhul Sfânt, ne putem bucura de această realitate. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”, căci El a curăţit inimile lor prin credinţă.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O GARDĂ CEREASCĂ

„Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Geneza 28.15

Avem să plecăm la drum şi avem nevoie pentru aceasta de un har special? Iată unul foarte preţios: starea de faţă şi păzirea lui Dumnezeu. În tot locul avem nevoie şi de una şi de alta,
şi le vom avea dacă suntem conduşi de datorie, şi nu doar de propria noastră fantezie. Pentru ce să privim plecarea noastră într-altă parte ca o tristă obligaţie, când voia lui Dumnezeu, este cea care ne cheamă acolo? În toate ţările, credinciosul este străin şi călător, şi în toate ţinuturile Domnul va fi adăpostul Sau, aşa cum El a fost pentru toţi sfinţii în toate timpurile. Putem fi lipsiţi de sprijinul conducătorilor noştri pământeşti, dar când Dumnezeu zice: „te voi păzi”, n-avem de ce să ne temem de vreun pericol. Aceasta este cea mai sigură însoţire pentru un călător.

Până atunci Iacov nu părăsise casa părintească. Neavând spiritul aventuros al fratelui său, el rămăsese copilul mamei, răsfăţat. Când a trebuit să plece în străinătate, Dumnezeu l-a însoţit. El avea puţin bagaj şi nici un însoţitor; dar nici un prinţ n-a avut vreodată o aşa nobilă gardă. Chiar când dormea pe câmp, îngerii vegheau asupra lui şi Domnul Dumnezeu îi vorbea. Dacă Domnul ne spune să plecăm, să zicem cu Domnul Isus: „Sculaţi-vă, hai să plecăm de aici!”

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„A fost dat din pricina fărădelegilor noastre.” Romani 4:25

Când Domnul nostru Isus atârna pe crucea Golgotei trupul Său era împovărat cu toate păcatele celor ce au crezut în El şi ale celor care vor crede în continuare în El, până la venirea Lui, fără nici o deosebire. Dumnezeu L-a împovărat cu aceste păcate fără să fi lăsat deoparte vreunul din ele. Hristos a luat asupra Sa păcatele şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, de aceea Dumnezeu nu-şi mai revarsă mânia Lui niciodată asupra celor iertaţi aşa cum ne asigură Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-şi mai aminteşte niciodată de ele. Domnul Isus care a purtat şi a înlăturat deplin păcatele noastre a înviat din morţi pentru neprihănirea noastră. Cine L-a înviat? Acela care ni L-a dat. Şi de ce L-a înviat El? Pentru că lucrarea pentru care a fost dat, a fost îndeplinită. Hristos a proslăvit pe Dumnezeu, când suferea pentru păcatele noastre. Şi Dumnezeu L-a proslăvit pe Hristos, prin aceea ca L-a înviat din morţi, L-a aşezat la dreapta lui şi L-a încununat cu slavă şi cu cinste.Ce lucrare minunată!Hristos a fost părăsit pe cruce când a purtat păcatele noastre, dar acum este încununat la dreapta Tatălui pentru că a făcut ispăşirea păcatelor noastre. Cel răscumpărat poate acum să se bucure de pacea cu Dumnezeu întrucât cum spune Petru: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.” Poate vei întreba: „Cum găsesc eu această pace?” Răspunsul este simplu. Are păcătosul ceva de făcut? Poate fi el altceva decât, o biată făptură păcătoasă şi pierdută? NU! Să vină simplu la Isus ca păcătos, să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, să primească vestea bună în inima sa, să se odihnească în Domnul Hristos fiind mulţumit cu ceea ce este mulţumit Dumnezeu. Iar Dumnezeu este mulţumit cu ceea ce a făcut Hristos pe cruce. Crede deci în El.

„Credinţa este o ÎNCREDERE neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică ÎNCREDINŢARE despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11.1) „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6).

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

Doamne, astăzi să abunde lauda Ta, bucuria şi veselia să răsune peste tot. Cât de mult tânjesc după bucurie – o bucurie mare, exuberantă, eliberatoare: bucurie în Dumnezeu, bucurie în Duhul Sfânt, bucurie în viaţă şi bucurie în dragoste. Fă ca aceasta să fie o casă veselă azi, ziua întreagă.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.” 1 Ioan 1:7

Odată, după o serie de lucrări întreprinse în America, zburam peste Oceanul Atlantic spre casă. Am observat cu claritate că, venind din America spre Europa, zburam în direcţia luminii – între cele două continente există o diferenţă de fus orar între 7 şi 10 ore. În timpul zborului m-am uitat la un moment dat pe fereastră şi am văzut cum lăsam în urmă întunericul ca de smoală şi zburam spre lumină. Ce important este pentru un copil al lui Dumnezeu să umble spre lumină şi nu în direcţia opusă! Cât de important este ca în viaţa noastră de credinţă să ieşim de pe calea întunericului: «Urmăriţi pacea cu toţii si sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.» (Evrei 12:14) Fugi de întuneric! Dumnezeu a spus despre slujitorul Său Iov că: «… se abate de la rău» (Iov 1:8). Secretul victoriei este să ocoleşti răul, să fugi de el şi să te scalzi în lumina atotpătrunzătoare a Domnului Isus. Grăbeşte-te în calea luminii! Ocoleşte întunericul, căci Isus vine în curând!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti.” 2 Samuel 5:24

Membrii bisericii lui Christos trebuie să fie grabnici la rugăciune, căutând întotdeauna să-L cheme pe Cel Sfânt în inimile lor, ca să poată veni mai curând împărăţia lui Christos, şi să fie „precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Dar există vremuri în care Dumnezeu pare să favorizeze Sionul în mod special; aceste vremuri trebuie să fie pentru ei ca „un vuiet de paşi în vârfurile duzilor”. Atunci trebuie să ne rugăm îndoit, să cerem îndoit şi să stăm în faţa tronului mai mult decât de obicei. Faptele noastre trebuie să fie prompte şi hotărâte. Şuvoiul curge; să ne grăbim să ajungem la ţărm. O, izbucnirea Cincizecimii şi lucrarea ei! Creştine, există în viaţa ta momente când auzi un vuiet în vârfurile duzilor. Ai o mare putere în rugăciune; Duhul lui Dumnezeu îţi dă bucurie şi fericire; Scriptura se deschide în faţa ta, făgăduinţele se împlinesc, mergi în lumina lui Dumnezeu, ai o minunată libertate în consacrare şi o părtăşie cu Christos mai strânsă decât de obicei. In asemenea perioade, când „auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor”, e timpul să te trezeşti. E timpul să te scuturi şi să scapi de orice obicei rău, fiindcă Dumnezeu îţi ajută. Întinde pânzele, dar aminteşte-ţi că ai cântat „eu pot să întind pânzele sus; dar vântul e-n puterea lui Isus!” Oricum, asigură-te că pânzele sunt sus. Nu pierde vântul prielnic. Cere ajutorul lui Dumnezeu ca să poţi fi mai puternic în credinţă la datorie; ca să fii mai constant în rugăciune la picioarele tronului; ca să fii mai sfânt în părtăşia cu Christos.

Seara

„In El am fost făcuţi şi moştenitori.” Efeseni 1:11

Când şi-a dat viaţa pentru noi, Isus a renunţat la toate drepturile şi privilegiile Sale. Deşi, ca Dumnezeu etern, are drepturi esenţiale pe care nici un muritor nu le poate reclama, ca Isus, Mijlocitor, Căpetenia legământului harului, El nu are nici o moştenire în afară de noi. Urmarea faptului că a fost ascultător până la moarte este că toţi cei pentru care a împlinit voinţa divină sunt ai Săi. El intră în slavă, dar nu pentru el, fiindcă este scris „Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător” (Evrei 6:20, sublinierea autorului). Stă în prezenţa lui Dumnezeu? El apare „în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evrei 9:24, sublinierea autorului). Gândeşte-te la aceasta, credinciosule: nu ai nici un drept asupra cerului prin tine însuţi; drepturile tale se află în Christos. Dacă eşti iertat, este prin sângele Său. Dacă eşti îndreptăţit, este prin dreptatea Sa. Dacă eşti sfinţit, este fiindcă eşti în Isus „pe care Dumnezeu l-a făcut sfinţire pentru voi” (1 Corinteni 1:30). Dacă nu cazi, este fiindcă eşti păzit în Christos Isus; şi dacă eşti făcut desăvârşit în cele din urmă, este fiindcă „ai totul deplin în El” (Coloseni 2:10). De aceea este slăvit Isus, fiindcă totul este în El şi prin El. Moştenirea noastră este sigură, fiindcă este obţinută în El, şi fiecare binecuvântare este mai dulce — chiar şi cerul este mai strălucitor — fiindcă am obţinut totul prin Isus Domnul nostru. Cine poate cântări moştenirea noastră divină? Numără bogăţiile lui Christos şi tezaurul Său, apoi încearcă să numeri bogăţiile care aparţin sfinţilor. Atinge fundul mării de bucurie a lui Christos, apoi încearcă să înţelegi fericirea „pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Îngrădeşte hotarele bunurilor lui Christos, apoi încearcă să zăgăzuieşti moştenirea celor aleşi. „Toate lucrurile sunt ale voastre… şi voi sunteţi ai lui Christos iar Christos al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21, 23).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Voi fi ca roua pentru Israel.” Osea 14:5

Roua este o sursă de prospeţime. Este provizia naturii pentru înnoirea feţei pământului. Ea cade noaptea, şi fără ea vegetaţia ar muri. Această mare valoare înnoitoare pe care o are roua este foarte des recunoscută în Scripturi şi folosită ca un simbol al înviorării spirituale. Aşa cum natura este scăldată în rouă, tot aşa Domnul Îşi înnoieşte poporul. În Tit 3:5, acelaşi gând al înviorării spirituale este legat de lucrarea Duhului Sfânt şi e numit „înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.

Sunt mulţi lucrători creştini care nu recunosc cât de importantă este roua cerească pentru viaţa lor, şi, ca urmare, nu au prospeţime şi energie. Duhul lor este uscat şi plecat din lipsă de rouă.

Iubitul meu tovarăş de slujire, recunoşti tu prostia unui muncitor care încearcă să lucreze toată ziua fără să mănânce? Dar recunoşti tu prostia unui slujitor al lui Dumnezeu care încearcă să lucreze fără a se hrăni cu mana cerească? Totuşi, nu este suficient să ai o alimentaţie spirituală ocazională. În fiecare zi trebuie să primeşti „înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Cunoşti foarte bine diferenţa dintre a pulsa cu toată fiinţa ta de energia şi prospeţimea vieţii divine a lui Dumnezeu şi simţământul de epuizare şi oboseală. Tăcerea şi liniştea aduc roua. Noaptea, când frunzele şi iarba sunt liniştite, plantele îşi deschid porii pentru a primi proaspăta şi revigoranta baie. Şi roua spirituală vine când stai în tăcere în prezenţa Stăpânului. Stai liniştit înaintea Lui, pentru că graba te împiedică să primeşti roua. Aşteaptă înaintea lui Dumnezeu până când te simţi saturat, umplut de prezenţa Lui. Apoi mergi mai departe cu îndeplinirea următoarei tale slujbe, conştient fiind de prospeţimea şi energia lui Hristos. Dr. Pardington

Roua nu cade niciodată acolo unde este arşiţă sau vânt. Temperatura trebuie să scadă, vântul să înceteze, iar aerul să ajungă la un punct de răcoare şi linişte -linişte absolută – înainte ca particulele invizibile de umezeală să devină roua care îmbăiază orice plantă sau floare. Şi harul lui Dumnezeu nu vine să aducă odihnă şi înnoire sufletului nostru, până nu ajungem la un moment de linişte deplină înaintea Lui.

Picură liniştitele Tale picături de rouă a tăcerii,

Până când toate străduinţele noastre încetează:

Eliberează-ne sufletul de încordare şi stres;

Şi lasă vieţile noastre să mărturisească

Frumuseţea păcii Tale, aşa cum ai rânduit.

 

Respiră prin pulsuri pline de dorinţă

Răcoarea Ta şi balsamul Tău;

Fă ca raţiunea să stea tăcută, bătăile ei să-nceteze:

Vorbeşte prin cutremur, vânt şi foc,

O, susur blând şi liniştit!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 31.1-12 şi v.29-40

În cap. 29, Iov desfăşurase pe larg binele pe care-l făcea; aici expune în amănunt răul pe care nu-l făcea: s-a ferit şi de imoralitate (v. 1-12), şi de nedreptate (v. 13-15), şi de egoism (v. 15-23) şi de idolatrie (v. 24-28). Într-un fel sau în altul, el se laudă, uitând că numai Dumnezeu ne dă putere să facem binele şi tot El ne păzeşte şi să nu facem răul.

Bineînţeles că, dacă ar exista vreun om care să aibă dreptul să se sprijine pe lucrările lui, acela ar fi, mai mult ca sigur, Iov. Pavel a scris aceleaşi lucruri despre sine în Filipeni 3.4. Dar a adăugat: „cele care îmi erau câştig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos…” (Filipeni 3.7). Avantajele sale naturale de bun israelit, dreptatea sa anterioară de fariseu conştiincios, pe toate acestea el le consideră de atunci gunoaie. De altfel, Dumnezeu nu a mai fost nevoit să i le îndepărteze, precum lui Iov; prin har, Pavel pusese deja deoparte tot ce nu era Hristos.

Să remarcăm numeroasele provocări din text, rămase fără răspuns; ele par să implice toate gândurile bune pe care le avea Iov despre sine şi despre lucrările lui din trecut.

La încheierea acestei expuneri a tuturor meritelor sale, Iov îşi pune solemn semnătura şi îl provoacă sfidător pe Dumnezeu să-i răspundă (v. 35).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

TĂCEREA ÎNŢELEGĂTOARE

„…fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cit de mare îi era durerea.” Iov 2:13

Text: Iov 2:7-13

Un pastor povestea despre vizita pe care a făcut-o unei familii dintr-un mediu rural. Sosind acasă la ei, a fost întîmpinat de gospodina, care a spus: „Am ştiut c-o să treceţi azi pe la noi. Am mare nevoie de ajutor. Nu ştiu ce să fac.” Apoi i-a spus ce probleme avea, lucruri care l-au făcut pe pastor să lăcrimeze, pentru că erau dincolo de orice capacitate de-a sa să le rezolve. Nu ştia ce să spună, aşa că a continuat să asculte cu răbdare pînă cînd femeia, zîmbind, printre lacrimi, a exclamat: „Vă mulţumesc mult că aţi venit! Este exact de ce aveam nevoie!” Pastorul a comentat: „Am ştiut atuncea că avea nevoie de înţelegere şi nu de sfatul meu înţelept”.

Comentând scena din Iov 2:13, pastorul englez W.E. Adeney, a scris: „Compasiunea poate fi arătată prin tăcere. Acele şapte zile şi şapte nopţi de tăcere sînt un spectacol sublim. Mîngîietorii Iui Iov au început bine. Ar fi fost bine pentru reputaţia lor ca la sfîrşitul acelei săptămîni să fi plecat acasă. Ar fi fost cunoscuţi ca modele de oameni ce încurajează şi mîngîie pe alţii şi nu ar fi devenit personificarea torţionarilor morali. Adeseori facem greşeli crezînd că „trebuie să spunem ceva”. Adeney încheie: „In necaz nu este nevoie de sfaturi ci de simpatie, de înţelegere şi aceasta se poate arăta cel mai bine printr-o lacrimă, printr-o strîngere
de mînă şi o privire cu dragoste”.

Cînd cineva ne împărtăşeşte o povară, este natural să vrem să-l ajutăm la rezolvarea problemei sale. Dar oamenii, adesea, doresc doar să găsească pe cineva care să-i asculte cu compasiune. De aceea ne putem exprima simpatia cel mai bine prin tăcere.    – R.W.D.

Durerea ta– C. Ioan.M

Cînd fraţii mei au răni ce dor,
Să-mi fie braţul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor,
Căci nu eu vindec, ci Cristos.

Compasiunea înseamnă să simt în inima mea.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„BUNICUŢA BRAND” (1)

„Fă cu toată puterea ta” Ecleziastul 9:10

Evelyn Brand a simţit chemarea lui Dumnezeu de a merge în India. Ca femeie necăsătorită, în anul 1909, o astfel de chemare necesita o credinţă cît un munte. S-a căsătorit cu un tânăr pe nume Jesse şi împreună au început o lucrare în rândurile locuitorilor zonei rurale din india, ducând cu ei educaţia, resurse medicale şi construind şosele pentru a reduce izolarea săracilor. Timp de şapte ani, ei au continuat fără să aducă nici măcar un singur convertit la creştinism. Apoi, însă, un preot dintr-o regiune de triburi locale a contactat o febră şi s-a îmbolnăvit. Nimeni nu dorea să se apropie de el, însă Evelyn şi Jesse l-au îngrijit când era pe moarte. El a spus: „Acest Dumnezeu, Isus, trebuie că e adevăratul Dumnezeu, căci numai Jesse şi Evelyn vor să aibă grijă de mine acum că sunt pe moarte”. Preotul şi-a încredinţat copiii în grija lor după ce el avea să moară – iar aceasta a reprezentat un punct de cotitură spirituală în acel colţ al lumii. Oamenii au început să cerceteze viaţa şi învăţătura lui Isus şi au început să-L urmeze pe Isus într-un număr tot mai mare. Evelyn şi Jesse aveau treisprezece ani de slujire productivă când Jesse a murit. Evelyn avea cincizeci de ani şi toată lumea se aştepta să se întoarcă la casa ei din Anglia. Dar ea nu a vrut. A fost îndrăgită pe o rază de mai mulţi kilometri, fiind cunoscută drept „bunicuţa Brand” şi a mai rămas încă douăzeci de ani în bordul misiunii pe care a slujit-o cu atâta credincioşie. Fiul ei, Paul, a venit s-o vadă când ea avea şaptezeci de ani şi iată ce a spus el despre mama sa: „Aşa se îmbătrâneşte. Lasă ca tot restul să piară, până când cei din jurul tău vor vedea doar dragostea”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Și a venit la El un lepros, rugându-L și îngenunchind înaintea Lui și spunându-I: „Dacă vrei, poți să mă curățești”. Iar Isus, făcându-I-se milă, întinzând mâna, l-a atins și i-a spus: „Vreau, fii curățit!”.
Marcu 1:40,41

Întotdeauna am fost uimit de acest lepros. El părea să n-aibă nicio îndoială cu privire la puterea Domnului de a-l curăți, însă nu era sigur dacă Domnul voia acest lucru. Oare de ce? Nu vindecase El pe mulți alții și nu alungase mulți demoni? Nu-Și demonstrase El astfel dragostea și mila față de cei în nevoie, de dimineața și până târziu în noapte? Poate că acest lepros gândea așa cum gândim și noi câteodată: «Problema mea este unică. Domnul i-a vindecat pe mulți alții, însă lepra este o boală specială. Cine ar dori cu adevărat să-l ajute pe un lepros?». Scumpul nostru Domn, fiind cuprins de milă, i-a răspuns leprosului în două feluri.

În primul rând, El l-a atins. Ce mult trebuie să fi trecut de când acest sărman om simțise pentru ultima oară atingerea unei ființe omenești! Oamenii se fereau de leproși, pentru a nu fi și ei contaminați. Însă Mântuitorul nostru binecuvântat l-a putut atinge fără nici cel mai mic pericol de a fi întinat.

În al doilea rând, El i-a vorbit. Cât de simplu și de liniștitor a fost cuvântul Lui: „Vreau”! Era exact ceea ce leprosul avea nevoie să știe. Iar Domnul a continuat: „Fii curățit!”. Aceasta era ceea ce leprosul avea nevoie să experimenteze.

Domnul vorbește și astăzi prin cuvinte pline de putere și dătătoare de siguranță, iar cei bolnavi de lepră spirituală găsesc curățire și siguranță la picioarele Lui. Mișcați de îndurarea Lui și transformați de puterea Lui, ei încep să-I cânte cu bucurie, precum psalmistul în vechime: „M-a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei, și mi-a pus picioarele pe stâncă, mi-a întărit pașii. Și mi-a pus în gură o cântare nouă, lauda Dumnezeului nostru” (Psalmul 40.2,3).

G W Steidl

 

Sămânţa Bună

 

„Dumnezeu este dragoste …” 1 Ioan 4.16

Tu ești iubit

Te iubesc! Nu sunt acestea cele mai frumoase cuvinte de pe lume? Poate cunoști sentimentul acela când știi că aceste cuvinte sunt spuse cu seriozitate. Nu doar spuse așa ca să fie spuse, iar apoi să-ți expui propriile dorințe. Nu o încântare de suprafață, de scurtă durată, pentru câteva zile, săptămâni sau luni. Nu, ci dragoste care vine din inimă, care rămâne constantă, care nu doar cere, ci dă mai întâi. O astfel de dragoste este rară, dar totuși există.

Tu ești iubit cu o iubire, care este neschimbată, fidelă, pe care te poți baza și care nu caută interesele sale; cu o iubire care este mult mai intimă și mai mare decât cea dintre bărbat și femeie.

Ești singur și neînțeles, ești fără pace și bucurie? Este Unul care te iubește! El vrea să aducă bucurie și fericire în viața ta. El a îngrijit de tine înainte. El a plătit pentru vina păcatelor tale și a pregătit o mare moștenire pentru tine. El vrea să stea de partea ta când ai probleme. Tu nu mai ești singur, ci ai în toate situațiile pe cineva care te ajută.

Cine este Acesta? Însuși Creatorul – Însuși Dumnezeu! – Dumnezeu te iubește! El este dragoste. Dovada dragostei Sale nu poate fi trecută cu vederea: El L-a dat pe singurul Lui Fiu. Isus Hristos a murit la cruce pentru vina ta, pentru ca tu să poți fi curățit.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: