Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “viata”

19 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului și cuvintele tale“.

1 Samuel 15.24

Aproape nimic nu împietrește inima mai mult decât obișnuința de a recunoaște păcatele, fără a le simți. Dacă vine pe buze o rugăciune ca aceasta, „iartă-ne nouă greșelile, precum iertăm și noi greșiților noștri“, fără o nevoie interioară, atunci conștiința împietrită se va împietri și mai mult. Crede cineva că Domnul va răspunde la astfel de „rugăciuni“? Mărturisirea „am păcătuit“ este ușor de spus; și, fiindcă se exprimă cu atâta ușurătate, se ridică îndoiala cu privire la autenticitatea ei.

Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, găsim multe persoane care au recunoscut că au păcătuit: Faraon (Exod 10.16); Balaam (Numeri 22.34); Acan (Iosua 7.20); Saul (1 Samuel 15.24-30); David (2 Samuel 12.13; 24.10,17; 1 Cronici 21.8; Psalmul 51.4); Șimei (2 Samuel 19.20); Iuda Iscarioteanul (Matei 27.4); fiul risipitor (Luca 15.18,21).

Nu este remarcabil, ba chiar înspăimântător, că dintre aceste opt persoane numai două au fost credincioase (sau imagini ale unui om credincios), iar șase, din câte știm, au mers în pierzare? O mărturisire de păcate făcută în grabă este adesea semnul unei conștiințe împietrite. De câte ori n-au strigat israeliții de-a lungul istoriei lor: „Am păcătuit“, însă adesea numai pentru a scăpa de necazul pentru care erau vinovați! La începutul călătoriei lor prin pustie, când erau deja la granița cu țara promisă și au primit porunca Domnului din cauza necredinței lor în împrejurarea cu iscoadele, anume să se întoarcă și să pornească spre pustie, ei au răspuns „am păcătuit împotriva Domnului“, dar au făcut contrariul a ceea ce poruncise Domnul. Apoi, când au fost învinși de amoniți, s-au întors și au plâns înaintea Domnului. Dar Moise le-a amintit mai târziu că Domnul nu a ascultat de ei și nu Și-a plecat urechea spre ei (Deuteronom 1.45). Ei au gândit că un „am păcătuit“ spus repede poate pune în ordine lucrurile cu Domnul.

Să învățăm și noi, copiii lui Dumnezeu, de aici! De câte ori nu rostim și noi anumite formulări când ne mărturisim păcatele înaintea Domnului și cât de reci rămân adesea inimile noastre! N-ar trebui să recunoaștem acest lucru cu toții? Să ne dea Domnul profunzimea necesară când este vorba de recunoașterea greșelilor! Privirea plină de credință spre Mântuitorul care suferă pe cruce ne va ajuta în acest sens.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea, pacea.

2 Timotei 2.22

Să spunem „Nu!“

A spune „Nu!“ este uneori foarte dificil, în special atunci când opinia majorității este împotriva noastră. Nu este ușor să fii altfel decât ceilalți. Unii însă au avut curajul să spună „Nu!“, iar acest lucru le-a schimbat cursul vieții. De pildă, viitorul lui Moise era deja stabilit – el fiind considerat a fi nepotul Faraonului care domnea asupra Egiptului. Moise avea deci putere și bogății, însă „a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului“ (Evrei 11.24,25).

Și în cazul tău există activități la care nu poți participa și situații în care știi sigur că nu este bine să fii. Prin urmare, spune „Nu!“ atunci când cineva te consideră ceea ce de fapt nu ești. Spune „Nu!“ dacă simțământul voii lui Dumnezeu este afectat. Spune „Nu!“ dacă sunt semănate îndoieli în inima ta cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Spune „Nu!“ atunci când diavolul caută să te facă să păcătuiești, sugerându-ți că poți face acest lucru, fiindcă nimeni nu va băga de seamă. Spune „Nu!“ dacă ceva este interzis, chiar dacă pare să nu aibă consecințe neplăcute, sau dacă alții îți disprețuiesc ezitarea și râd de tine. Spune „Nu!“ dacă cineva încearcă să te atragă într-un loc unde Mântuitorul nu poate merge cu tine. Spune „Nu!“ atunci când unii îi vorbesc de rău pe alții în prezența ta. Spune „Nu!“ oricărei bârfe și vorbiri de rău. Să nu fii niciodată prea mândru sau prea fricos pentru a spune „Nu!“, ci fă-o în mod simplu și hotărât. „Dacă niște păcătoși te vor ademeni, nu te învoi“ (Proverbe 1.10).

Citirea Bibliei: Eclesiastul 6.1-12 · Marcu 6.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 5:6-17

În timp ce, sub „ochiul Dumnezeului lor“ (v.5; Psalmul 32.8), iudeii au reînceput lu­crul, vrăjmaşii, pe de altă parte, îşi reiau planurile rele.

Atât timp cât viaţa noastră creştină se află în declin, cât timp ne căutăm propriile interese, nu-i dăm diavolului nici o bătaie de cap. În mod sigur va avea grijă să nu ne deranjeze din somnul nostru. Îi convine de minune. Dar odată ce Domnul, prin Cuvântul Său, ne trezeşte inima şi zelul pentru El, imediat îl găsim pe Satan din nou în drumul nostru (vezi 1 Corinteni 16.9).

Guvernatorul şi însoţitorii lui folosesc aceleaşi tactici care au reuşit atât de bine în capitolul anterior: ei îi scriu lui Darius, noului împărat, încer­când să-l facă să inter­vină, dar de data aceasta îşi ascund vrăjmăşia sub o haină a indiferen­ţei şi chiar a toleranţei. Scri­soarea lor, care cuprinde declaraţiile bătrânilor lui Iuda, constituie în mod invo­luntar o frumoasă mărturie în favoarea acestora      (v. 11 şi următoarele). Aceşti bătrâni nu s-au ruşinat să se numeas­că pe ei înşişi slujitori ai lui Dumnezeu, nici să desco­pere ce a făcut Domnul pentru ei, chiar dacă aceasta însemna să mărturisească greşelile părinţilor lor.

COMPASIUNEA | Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite…” (Matei 9:36)

Când ești absorbit de tine însuți și concentrat pe propriile interese, este ușor să treci cu vederea oamenii aflați în nevoie și să nu le arăți nici urmă de compasiune. Dar când îți încredințezi viața lui Hristos și decizi să calci pe urmele Lui, acest lucru ar trebui să te schimbe. Va trebui să faci și tu ce a făcut Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:36-38)

Inima Domnului Isus a fost mișcată de oamenii necăjiți… Stresul vieții îi epuizase, iar poverile pe care le purtau erau prea grele. El a fost mișcat și pentru că oamenii aceia păreau „risipiți”… Oameni fără direcție, fără concentrare, fără un scop în viață… Câți dintre acești oameni erau acolo? „Gloate”!

Care a fost răspunsul lui Hristos? Pentru că nevoia era atât de mare, El le-a spus ucenicilor Săi să se roage ca Dumnezeu „să scoată lucrători la secerișul Lui”! Să remarcăm cuvântul „seceriș” – care ne spune că există un anumit timp la dispoziție pentru a strânge o recoltă, altfel o pierzi! Deci, să nu pierdem din vedere accentul pus de Domnul Isus pe urgența situației. Tu ești chemat să arăți compasiune față de cei din jurul tău care sunt necăjiți și risipiți și să profiți de orice ocazie pentru a-i aduce la Hristos.

Biblia relatează despre un om care nu putea să meargă și stătea și cerșea la porțile Templului. Zi după zi, mulțimea trecea insensibilă pe lângă el, dar nu și Petru și Ioan (vezi Fapte apostolilor 3:1-10). Când ești brusc mișcat de o nevoie pe lângă care ai trecut de multe ori înainte, asta arată că Dumnezeu îți spune să te implici și să faci ceva în acest sens!

Așadar, fii plin de compasiune!

11 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

Matei 13.20

Foarte mulți oameni din țările creștine se recunosc de partea creștinismului numai pentru că părinții lor au fost creștini sau pentru că așa se obișnuiește în țara în care trăiesc. Astfel, ei „cred“, primesc Cuvântul într-un sens limitat, dar nu îl posedă cu adevărat și nu îl păstrează.

Omul, în special acela cu o gândire idealistă, se lasă ușor impresionat de anumite gânduri ale lui Dumnezeu. De exemplu, el consideră planul de mântuire al lui Dumnezeu ca fiind unul măreț și poate face progrese rapide în înțelegerea anumitor adevăruri. Poate arăta un interes mare pentru profeție și poate considera principiile din predica de pe munte ca fiind fără îndoială etice. Dar există marele pericol ca, prin toate acestea, conștiința să nu fie atinsă. Domnul dorește să-i avertizeze pe ascultătorii Cuvântului de acest pericol. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu există, dar nu i se permite să prindă rădăcină. Cuvântul a fost primit numai superficial, cu un anumit entuziasm, dar nu a acționat asupra conștiinței.

La această stare contribuie în parte și vestitorii Cuvântului. Nu tind oare mulți dintre ei să prezinte evanghelia într-un mod plăcut? Se mai vorbește despre recunoașterea și mărturisirea păcatului? Se mai vorbește, de fapt, despre păcat? Sau se vorbește despre o predare cu bucurie? O primire sentimentală a evangheliei nu este nimic altceva decât „foc străin“ (Levitic 10.1). De altfel, „evanghelia“ nu este o „veste plăcută sau îmbucurătoare“, așa cum se aude spunându-se deseori. Nu, ci evanghelia înseamnă „vestea bună“. Când oamenii aud că trebuie să se pocăiască, dacă nu vor să meargă veșnic în pierzare, atunci aceasta nu este o veste plăcută. Dar există ceva bun în această veste, care poate să-l miște pe om să se întoarcă la Dumnezeu. Într-adevăr, este o veste bună faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

Ioan 8.46

Dezertori

Isus Hristos stătea înaintea autorității supreme a statului. El a mărturisit liber adevărata Lui identitate și misiunea pe care o avea. El nu a spus altceva decât adevărul, deși acel lucru a însemnat pentru El sentința la moarte. Să comparăm aceasta cu una dintre tristele deconspirări din anii recenți. Un politician binecunoscut a mărturisit, în sfârșit, după numeroase dezmințiri, că a fost implicat în activități îndoielnice pentru un serviciu secret străin. Șocul și dezamăgirea i-a lovit profund pe prieteni, așa că nu e de mirare că nimeni nu a venit pentru a-l sprijini. Acel om nu avusese curajul nici să înceteze cu asocieri ilegale, nici să-și mărturisească fapta și să înfrunte consecințele, nici să spună adevărul măcar familiei sale. De ce amintim un astfel de caz îngrozitor? Pentru că fiecare trebuie să înceteze cu vechiul fel de a trăi și să își mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. Toți suntem dezertori. Oricine continuă să încerce să ascundă lucruri de Dumnezeul Atotștiutor trebuie să poarte consecințele. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, merită încrederea noastră. Toate cuvintele Lui au fost adevărate, inclusiv oferta Lui să salveze de la pierzare veșnică pe oricine vine la El.

Când, la sfârșitul unui război, regina Victoria a oferit iertare dezertorilor care au fost cunoscuți, ea a pus o condiție: să se prezinte în fața ei. Unul putea spune: este o cursă; altul: îmi păstrez secretul vinovăției și-mi continui viața; altul: n-am trădat, ci doar am refuzat să lupt; altul: iertare cu prețul acesta nu-mi trebuie. Ultimul a zis: eu voi merge; regina nu poate să nu-și țină promisiunea.

Citirea Bibliei: Isaia 42.1-17 · Evrei 7.1-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 15:1-19

Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va în­curaja şi mai departe.

Cuvântul Dom­nului nu este mai puţin ne­cesar după bătălie, faţă de cât este î­na­intea ei; pentru că ten­dinţa naturală după bătă­lie este de rela­xare. „Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile“, îi îndeamnă profetul, adăugând această promi­siune: „pentru că este o răsplă­tire pentru lucrul vostru“ (v. 7). Aceste cuvinte au efect.

Asa, plin de energie, îndepăr­tea­ză urâciunile din toată ţara şi res­tabileşte serviciul la al­tarul Domnului. Zel remar­cabil, care îi antre­nea­ză nu numai pe cei din Iuda şi din Be­niamin, ci şi pe „mulţi din Israel, din alte seminţii“ (v.9). Ace­laşi lucru se aplică devotamen­tului pe care noi îl ară­tăm Domnului. Acesta îi va în­cu­raja pe alţi credin­cioşi, care sunt probabil mai ti­mizi, să-şi arate cre­din­ţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul ser­­vi­ciului militar.

„O inimă ata­şa­tă sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu a­de­vă­rat con­ştiinţei alto­ra” [W.K.].

Asa înţelege că nu poa­te să ceară poporului o curăţire com­pletă, dacă el în­suşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu e­zi­tă s-ope­dep­sească pe Maaca, regi­na mamă, luân­du-i coroana şi transformându-i idolul în praf şi cenuşă.

CREDE-L PE DUMNEZEU ÎN POFIDA VREMURILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5)

Ghedeon avea o armată formată din 32.000 de oameni, mult depășită numeric de madianiți… dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea mulți oameni…” El îl instruiește pe Ghedeon să elibereze pe oricine se teme, iar Ghedeon își vede rândurile subțiate cu două treimi din armată – acum mai avea vreo zece mii de oameni. Dumnezeu i-a spus din nou: „Tot prea mulți oameni sunt!”… și-i reduce armata lui Ghedeon la trei sute de oameni. În acel moment, șansele lui de câștig trebuie că erau cam de unu la un milion.

Dar lucrurile nu se opresc aici! Dumnezeu îi ordonă lui Ghedeon să-i atace pe madianiți înarmați cu… trâmbițe și ulcioare! Și, surpriza supremă: Israelul câștigă! De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru că dacă Ghedeon ar fi atacat cu 32.000 de oameni și ar fi câștigat, israeliții ar fi crezut că numărul și vitejia lor și-au spus cuvântul, iar Dumnezeu ar fi primit un merit limitat. Dar Dumnezeu are dreptul, merită și dorește credit total!

Când trei sute de oameni, „înarmați” cu trâmbițe și ulcioare, înving o armată masivă – Dumnezeu primește toată gloria (vezi Judecători 7). De ce? Deoarece o astfel de victorie depășește orice calcul sau închipuire! De prea multe ori, rugăciunile noastre se reduc la cererea ca Dumnezeu să ne mărească șansele de învinge… Ne dorim ca totul să fie în favoarea noastră! Dar poate că Dumnezeu vrea ca șansele să ne fie potrivnice, astfel încât să fim martorii unui miracol de proporții divine. Credința înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, indiferent cât de infime sunt șansele.

Circumstanțele noastre imposibile sunt ocazii de a experimenta o nouă dimensiune a gloriei lui Dumnezeu. Te confrunți cu o situație care, din punct de vedere uman, îți depășește capacitatea de a face față? Recitește versetul cu care am început: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5) Azi, încrede-te în Dumnezeu – în ciuda oricărei crize, a circumstanțelor potrivnice, a șanselor mici sau a vremurilor tulburi!

10 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i-a așezat împrejurul cortului. Și Domnul a coborât în nor și i-a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa: când S-a odihnit Duhul peste ei, au profețit, dar după aceea n-au mai continuat.

Numeri 11.24,25


Adevăratul secret al întregii slujiri este puterea spirituală. Nu dibăcia omului, nici intelectul lui, nici energia lui, ci puterea Duhului lui Dumnezeu. Acest lucru a fost adevărat în zilele lui Moise și este adevărat și acum. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oștirilor“ (Zaharia 4.6). Este bine ca toți slujitorii să-și aducă mereu aminte de acest lucru, căci el le va oferi sprijin inimii și prospețime constantă slujirii lor. Slujirea care decurge din dependența zilnică de Duhul Sfânt nu va deveni niciodată sterilă. Dacă cineva se sprijină pe propriile lui resurse, în curând acestea vor seca. Nu contează care sunt capacitățile lui, cât de mult a citit și cât de informat este; dacă Duhul Sfânt nu este izvorul și puterea slujirii sale, aceasta își va pierde, mai devreme sau mai târziu, prospețimea și eficacitatea.

Cât de important este ca toți cei care slujesc, fie în evanghelie, fie în adunare, să se sprijine constant și în mod exclusiv pe puterea Duhului Sfânt! Duhul lui Dumnezeu știe care este nevoia sufletelor și tot El este Cel care o poate suplini. Însă trebuie să ne încredem în El și să-L lăsăm să lucreze. Nu vom ajunge la niciun rezultat dacă ne sprijinim parțial pe noi înșine și parțial pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă există vreo măsură de încredere în sine, acest lucru se va vedea imediat. Trebuie să renunțăm la tot ceea ce ține de noi înșine, dacă este să fim vase ale Duhului Sfânt.

Bineînțeles, nu vrem să spunem că nu ar trebui să existe sârguință sfântă și efort în studierea Cuvântului lui Dumnezeu și, de asemenea, în studierea exercițiilor, a încercărilor, a conflictelor și a dificultăților sufletelor. Dimpotrivă, suntem convinși că, dacă ne vom sprijini tot mai mult, cu lepădare de sine, pe puterea măreață a Duhului Sfânt, vom studia cu o tot mai mare sârguință atât Cartea, cât și sufletul. Ar fi o greșeală fatală pentru un om să se folosească de pretextul dependenței de Duhul ca scuză pentru neglijarea studiului și a meditației. „Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor“ (1 Timotei 4.15).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu vin curând: ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.

Apocalipsa 3.11

Ține cu tărie ceea ce ai!

Credincioșii se pot bucura cu recunoștință pentru tot ceea ce contribuie la oprirea valului tot mai mare de necredință și păcat. Cu toate acestea, în lupta împotriva răului, limitele prescrise în Biblie nu trebuie să fie ignorate. Acest pericol există, în special atunci când atenția noastră se concentrează pe o greșeală anume. Trebuie să fim atenți să observăm tot ceea ce ne-a fost încredințat nouă, astfel încât să nu renunțăm la nimic, ci să ținem Cuvântul Lui în toate lucrurile și să nu negăm „Numele Lui“, care este Cel Sfânt, Cel Adevărat (Apocalipsa 3.7,8).

Orice vine de la Dumnezeu și corespunde Cuvântului Său trebuie urmat, indiferent de locul unde se întâmplă și de persoana folosită de Dumnezeu pentru a-Și atinge scopul. Dar nu este de la Dumnezeu un lucru bun care este folosit pentru a denatura sau pentru a anula adevărul, astfel încât să ne îndepărteze de ascultarea pe care o datorăm Domnului Isus.

„Ține cu tărie ceea ce ai!“ Acest cuvânt ne pune la încercare inima, dar ne și încurajează să fim credincioși Domnului. Să ne străduim să obținem nu aprobarea omului, ci pe cea a lui Hristos. Există o cunună pentru oricine ține cu tărie ceea ce are. Dușmanul încearcă să ne fure această cunună, nu cu intenția să o dea altora, ci de a reține de la Domnul Isus ceea ce Îi datorează răscumpărații Săi.

Citirea Bibliei: Isaia 41.1-29 · Evrei 6.10-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 14:1-15

Asa, un împărat credincios, fiul şi succesorul lui Abiia, curăţă Iuda de idolatrie. Această carte insistă asupra odihnei şi liniştii de care ţara s-a bu­curat în timpul primei perioade a domniei lui (v. 1, 5, 6, 7). Asa fo­lo­seşte acest timp de odihnă ca să con­stru­iască ce­tăţi înconjurate cu ziduri şi ca să-şi în­tă­rească sistemul de apărare al teri­toriului, oferindu-ne astfel o lecţie importantă. Sunt peri­oade din viaţa noastră care corespund unui timp de odihnă, de exemplu vacanţele şi diversele momente de distracţie sau de destindere. Să le folosim pentru a ne fortifica sufle­tele prin citirea Bibliei şi pentru a ne întări în adevăr. „Toată ar­mă­tu­ra lui Dumnezeu“ trebuie îmbrăcată mai dinain­te, „ca să vă puteţi împo­trivi în ziua cea rea … “ (Efeseni 6.12 …)

Ziua cea rea, ziua ofensivei lui Zerah, găseşte deci un Asa pregătit. „Peste toate“, el aşaz㠄scutul cre­dinţei“, altfel spus, se bazează pe încrederea simplă în Dumne­zeul său. Ea stră­luceşte în frumoasa lui rugăciune din     v. 11 şi constituie punctul de forţă de partea lui, indi­fe­rent de cei cinci sute optzeci de mii de soldaţi ai săi. Un mi­­lion de adversari îi stau înainte. În ter­meni ome­neşti, aceasta este o confruntare inega­lă, dispro­porţionată. Dar întot­deauna se verifică adevărul biblic: „când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Co­rin­teni 12.10). Dumnezeu răspun­de credin­ţei lui Asa, dân­du-i o victorie strălucită şi o pradă bogată.

VEI PRIMI O RĂSPLATĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18)

În 1857, David Livingstone a ținut următorul discurs la Universitatea Cambridge: „Oamenii vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut petrecând atât de mult timp din viață în Africa. Departe de mine gândul acesta și perspectiva aceasta! În mod categoric, nu este un sacrificiu! Aș spune că mai degrabă a fost un privilegiu! Anxietatea, boala, suferința sau din când în când pericolul, împreună cu renunțarea la confortul obișnuit și la binefacerile acestei vieți, ne pot face să ne oprim și să facem duhul să șovăie și sufletul să se scufunde; dar numai pentru o clipă. Toate acestea sunt nimic în comparație cu gloria care va fi descoperită în noi și pentru noi. Nu am făcut niciodată un sacrificiu!” Când Îl slujești pe Domnul, întotdeauna primești înapoi mai mult decât lucrurile la care renunți. Și dacă primești înapoi mai mult decât dai, ai sacrificat cu adevărat ceva?

Evanghelistul Marcu scrie că „Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Marcu 10:28-30).

Singurele regrete pe care le vei avea la sfârșitul vieții vor fi că nu L-ai căutat și nu L-ai slujit pe Dumnezeu mai mult, și că nu L-ai căutat și nu l-ai slujit mai devreme!

9 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât și grec; pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință, spre credință.

Romani 1.16,17

Cel care a scris cuvintele de mai sus a spus despre sine, în altă parte, că era fără vină „în ce privește dreptatea care vine din lege“ (Filipeni 3.6). În prima parte a vieții sale, înainte să-L cunoască pe Domnul Isus, Pavel considera că dreptatea sa proprie era suficient de bună înaintea lui Dumnezeu, însă a trebuit să învețe, printr-o experiență deosebit de amară, că el însuși era un păcătos ca toți ceilalți – „toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.23).

Saul – așa cum se numea el în acea vreme – nu ieșea în evidență printr-o tendință neobișnuită pentru oamenii religioși, care încearcă să dobândească o dreptate proprie înaintea lui Dumnezeu, ci doar printr-o tenacitate impresionantă în încercarea de a o dobândi. Aceasta însă nu este altceva decât o înșelătorie a religiei omenești. Când temnicerul din Filipi, în ignoranța sa, a întrebat ce trebuia să facă pentru a fi mântuit, răspunsul a venit prompt: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit“ (Fapte 16.30,31).

Doar dreptatea lui Dumnezeu poate fi valabilă înaintea ochilor Săi, iar aceasta se capătă prin credință, ca rod al lucrării Fiului Său la cruce, unde a rezolvat în mod perfect chestiunea păcatului. Însă de ce numește Pavel evanghelia ca fiind „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire“? Pentru că ea prezintă dreptatea lui Dumnezeu ca fiind singura bază pe care El poate mântui, iar tot ceea ce omul trebuie să facă pentru a beneficia de mesajul ei este să-l creadă ca fiind adevărat. Aceasta este semnificația termenului „credință“ în prima lui menționare în versetul 17: principiul credinței.

Domnul Isus le-a spus iudeilor: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe care L-a trimis El“ (Ioan 6.29). Din nefericire, mulți dintre ei n-au făcut acest lucru. Cum stau lucrurile cu tine? Ai crezut în Domnul Isus? Dacă nu, crede acum și vei fi mântuit. Aceasta este semnificația celei de-a doua apariții a cuvântului „credință“ în Romani 1.7: credința ta manifestată în Domnul Isus, ca răspuns la mântuirea oferită ție de către Dumnezeu.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede.

Armele … noastre nu sunt firești, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor.

Romani 1.16; 2 Corinteni 10.4

Kiko și Majan (2)

În anul 1945, insulele Japoniei au fost invadate, una după alta, de armata americană. Într-o zi, americanii au ajuns pe insula în care locuiau Kiko și Majan. Cei doi frați au ieșit în întâmpinarea soldaților, înclinându-se în fața lor și urându-le în japoneză bun-venit. Stupefiat, interpretul a tradus: „Oamenii aceștia spun că, în calitate de creștini, suntem primiți cu ospitalitate“. Soldații nu fuseseră niciodată primiți în felul acesta. I-au urmat foarte mirați pe cei doi frați, care i-au condus în vatra satului lor. Drumurile erau curate, locuințele îngrijite, iar locuitorii erau pașnici și fericiți. Insula și locuitorii ei erau parcă rupți dintr-o altă lume; erau diferiți de tot ceea ce văzuseră în invaziile lor de până atunci. Peste măsură de surprinși, soldații au cerut mai multe explicații. Atunci locuitorii le-au istorisit despre cartea pe care un misionar le-o lăsase cu 15 ani în urmă, care le schimbase modul de viață. Întregul sat trăiește acum urmând învățăturile lui Isus Hristos! În raportul militar întocmit în urma „cuceririi“ acestei insule, este adăugat acest gând: „Se pare că, dorind să schimbe lumea, armata noastră nu folosește armele tocmai potrivite“.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte a surprizelor: ea îi transformă pe cei care o citesc și o cred, îi schimbă și în interior și în exterior, și în inimă și în modul de viață.

O viață pe pământ avem și-un adevăr de înălțat: Isus, Cuvântul Lui suprem!

Citirea Bibliei: Isaia 40.18-31 · Evrei 6.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:13-22

Cuvântarea lui Abiia în faţa armatei lui Israel a fost ţinută pe un ton de superioritate, dar care s-a dovedit a nu fi de calitate. N-a fost necesar decât ca Ieroboam să-i încercuiască, pentru a pune la încercare pe împăratul lui Iuda şi armata acestuia. Dintr-o dată, Abiia se trezeşte luat pe la spate, pe punctul de a fi zdrobit. Totuşi, o direcţie rămâne liberă: spre cer. Strigătele de disperare se înalţă către Domnul; acum, toate pretenţiile au dispărut şi apare credinţa. Ea se foloseşte de un straniu instru­ment de război, … dar bine cunoscut în istoria lui Israel: trâmbiţele (vezi Iosua 6.4; Judecători 7.18). Aceasta este o armă căreia nimic nu-i stă în cale, de­oarece credinţa care o foloseşte se odihneşte pe Cuvântul divin şi pe promisiunile sale întotdeauna valabile (vezi Numeri 10.9). Ei bine, chemarea credinţei nu putea să rămână neauzită! Sunetul pătrunză­tor a vorbit inimii lui Dum­nezeu despre pericolul care se abătuse asupra poporului Său şi, fără nici un dubiu, a vorbit solemn şi inimilor oamenilor lui Ieroboam, care erau gata să facă război cu fraţii lor … şi cu Domnul.

Armata lui Israel este tăiată în bucăţi şi umi­li­tă (v.18), făcând dovada că nici forţa (v. 3), nici şiretenia nu pot învinge credinţa în Dumnezeu.

DEDICĂ-TE DEZVOLTĂRII PERSONALE! | Fundația S.E.E.R. România

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele…” (1 Timotei 4:15)

Apostolul Pavel a avut în minte un plan de succesiune pentru lucrarea Domnului. Acesta este motivul pentru care l-a îndrumat pe Timotei și l-a instruit: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi”.

Cuvintele „înaintarea ta să fie văzută de toţi” înseamnă că noi putem măsura creșterea. Întrebare: dacă te uiți în urmă la ultimii ani din viața ta, în ce domenii ai crescut? Înainte de a continua, stai o clipă și gândește-te cu atenție la modul în care răspunzi la această întrebare.

În copilărie, corpul nostru crește automat. Dar unii dintre noi aduc în viața de adult încrederea subconștientă că dezvoltarea spirituală, emoțională și mentală urmează un model comparabil. Credem că, odată cu trecerea timpului, ne îmbunătățim în mod inevitabil. Suntem ca personajul de desene animate Charlie Brown din banda desenată Peanuts a lui Charles Schulz, care a spus odată: „Cred că am descoperit secretul vieții: trebuie doar să aștepți până te obișnuiești cu ea!” Problema este că nu devii mai bun doar trăind; trebuie să faci ceva în acest sens. Nimeni nu se îmbunătățește din întâmplare.

Creșterea personală nu are loc pur și simplu de la sine! Iar atunci când ai terminat educația formală, trebuie să-ți asumi pe deplin procesul de creștere, deoarece nimeni altcineva nu se va ocupa de el în locul tău. Cel mai bun manual de creștere este Cuvântul lui Dumnezeu. El este „viu şi lucrător” (Evrei 4:12).

Tot ce trebuie să știi și tot ceea ce este necesar pentru ca tu să crești se găsește pe paginile Scripturii. Așadar, deschide-ți Biblia! Afundă-te în ea! Citește-o… meditează asupra ei… Aplică principiile ei în viața ta – și vei fi uimit de felul în care vei crește!

29 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțimile, văzând ce făcuse Pavel, și-au ridicat glasurile, spunând în licaonă: „Zeii, asemănându-se oamenilor, au coborât la noi!“.

Fapte 14.11


     În Fapte 14 vedem cum Pavel și Barnaba au ajuns la Listra și au predicat evanghelia. Acolo trăia un om olog din naștere, pe care Pavel l-a vindecat prin puterea Dumnezeului viu. Răspunsul imediat din partea poporului a fost să-i onoreze pe Pavel și pe Barnaba ca pe doi zei din panteonul grecesc. Crezând că Zeus și Hermes veniseră în mijlocul lor, locuitorii cetății voiau să le aducă jertfe, iar Pavel și Barnaba cu greu i-au împiedicat să facă acest lucru (versetele 6-13). Ce stare cumplită era în această cetate, în care idolii dominau gândirea locuitorilor ei!

Totuși, în acea cetate locuia o femeie pe nume Lois. Ea, împreună cu fiica ei, nu se închina zeilor, ci Dumnezeului lui Avraam. În familia ei, Scriptura ocupa un loc de frunte. Fără îndoială că predicile lui Pavel și ale lui Barnaba au produs un răspuns al credinței nu numai în aceste două femei, ci și în fiul lui Eunice, numit Timotei. Prin urmare, după doi sau trei ani, când Pavel s-a întors în acea cetate, el l-a găsit pe Timotei, care acum era bine întemeiat în credința creștină (2 Timotei 1.5; 3.15; Fapte 16.1,2).

În zilele noastre, unii creștini fac un scop din a denunța nelegiuirea care cuprinde tot mai mult orașele, școlile și locurile de muncă. Fără îndoială că există un adevăr în ceea ce ei spun, însă credem oare că viața creștină astăzi este mai dificilă decât în primul secol, în Listra? Înconjurate de minciună și de idolatrie, Lois și Eunice făcuseră din căminul lor o oază a credinței. Într-un astfel de cămin, Timotei a prosperat din punct de vedere spiritual, în ciuda idolatriei concetățenilor lui. Ca părinți creștini, să punem la inimă aceste lucruri! De asemenea, să punem ordine în prioritățile noastre! Pentru a menține o bună mărturie pentru Hristos, nu trebuie ca misiunea noastră să fie cea de a creștina Listra, ca să zicem așa.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu este sub cer niciun alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți.

Fapte 4.12

Incendiu la rafinăria din Feyzin

Cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, în magazia unei rafinării din Feyzin, în apropiere de Lyon, Franța, izbucnise un incendiu. A fost un dezastru de proporții, așa că toate serviciile de securitate din acel district au fost chemate cu numeroase brigăzi de pompieri. Toți și-au dat toată silința.

Printre angajații responsabili ai rafinăriei erau unii care regretau că nu puteau beneficia de experiența unui coleg care lucrase la Feyzin mult timp și care acum era angajat la Toulouse. Dintr-odată, șeful, nemaiputând să se abțină, l-a sunat. Acel lucru părea fără noimă și chiar o pierdere de timp. Însă specialistul a răspuns imediat. A luat un taxi, un avion, încă un taxi și a ajuns la locul incendiului. De îndată ce a ajuns, el a și auzit un zgomot aparte, la o cisternă de petrol. Fără să piardă timpul, a strigat: „Fiecare pentru el!“. Toți l-au crezut și întreg personalul a plecat în grabă. Un minut mai târziu, cisterna a explodat fără a produce vreo victimă.

Scriind această pagină, mă întreb dacă nu cumva am și eu același mandat ca specialistul de la rafinărie. Nu voi spune: „Fiecare pentru el!“, căci această expresie implică o oarecare incertitudine. Dar, prin harul lui Dumnezeu, pot striga: „Scapă, dacă vrei!“. Biblia spune: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit“ (Fapte 16.31). Nu este nicio incertitudine sau ezitare în ceea ce spune Dumnezeu. Timpul este pe terminate. Să Îl acceptăm acum pe Isus ca Mântuitorul nostru.

Citirea Bibliei: Isaia 29.1-24 · Evrei 1.7-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 6:12-21; 40-42

Se poate remarca faptul că platforma din bronz de pe care împăratul vorbeşte Domnului are ace­leaşi dimensiuni ca şi altarul de bronz din pustiu (v. 13; Exod 27.1). Acest detaliu are o frumoasă şi importantă semnificaţie. Pe baza sacri­ficiului Său împlinit şi acceptat de Dumnezeu, Hristos Îşi exercită în favoarea alor Săi slujbele de preot şi de avocat înaintea Ta­tă­lui. Rezultatul este că, „dacă ne măr­turisim păca­tele“, Dumnezeu este „cre­dincios şi drept ca să ne ierte“; credincios şi drept, pentru că, Isus făcând odată ispăşire pen­tru ele pe cruce (despre care ne vorbeşte altarul), Dumnezeu nu mai poate să ne ceară socoteală pentru ele a doua oară.

Să remarcăm că nu se spune: dacă cerem iertare, deoarece iertarea este deja acordată copilului lui Dum­nezeu, ci: „dacă ne mărturisim păcatele“. „Dacă cine­va a păcă­tuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept; şi El este ispăşire pentru păcatele noastre“ (1 Ioan 1.9; 2.1-2).

După v. 22-39, care diferă foarte puţin de 1 Împăraţi 8.31-53, Solomon îşi termină rugă­ciunea folosind cuvin­tele Psalmului 132.8-10: „Ridică-te, Doamne, la odihna Ta, Tu şi chivotul puterii Tale! … nu întoarce faţa de la unsul Tău!“ Cei credincioşi, care cunosc voia izvorâtă din dragoste a Domnului, pot spune din proprie experienţă: „Ştim că ne ascult㓠(1 Ioan 5.15).

FOLOSEȘTE-ȚI LIMBA ÎN MOD CORECT! | Fundația S.E.E.R. România

„Cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

Limba ta are putere creatoare. Dacă te îndoiești de lucrul acesta, când vei critica pe cineva cu prima ocazie, observă-i expresia feței și reacția… Încearcă apoi să-i faci un compliment, și observă-i expresia feței și reacția. Dar să nu vorbim doar despre efectul pe care îl au cuvintele tale asupra altora, ci și despre efectul pe care îl au asupra ta.

Biblia spune că atunci când îți folosești limba pentru a face binele, „te bucuri de viață și vezi multe zile bune…” Domnul Isus ne oferă o lămurire plină de putere a acestui lucru: „dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11:23)

Ce a vrut să spună Mântuitorul? Că poți vorbi despre problema ta, sau poți vorbi cu Marele rezolvator de probleme despre problema ta. Te poți plânge cu privire la problemă sau te poți ruga pentru ea. Poți discuta despre ea dintr-o perspectivă umană, concentrându-te pe toate complicațiile ei, sau poți discuta despre ea dintr-o perspectivă divină, concentrându-te pe puterea lui Dumnezeu de a schimba circumstanțele.

Tu îți poți consolida sentimentul de descurajare și disperare spunând lucruri de genul: „Problema este prea mare și nu se poate face nimic în privința ei!”… Sau poți să-I dai problema lui Dumnezeu și să spui: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava…” (Efeseni 3:20).

Când spui asta, nu numai că folosești puterea creatoare a Cuvântului lui Dumnezeu, dar îți folosești și limba în mod corect. Este gândul și Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

18 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ca să vă fie încurajate inimile, fiind strâns uniți în dragoste, și pentru toate bogățiile siguranței depline a înțelegerii, pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței.

Coloseni 2.2,3

Există aici trei lucruri care formează obiectul luptei și al rugăciunilor lui Pavel pentru coloseni. În primul rând, apostolul dorea ca ei să fie „încurajați“, întăriți, potrivit cu întreaga semnificație a acestui cuvânt.

În al doilea rând, Pavel dorea ca ei să fie strâns uniți în dragoste. Nu doar într-o afecțiune frățească, într-o dragoste unii pentru alții, ci în ceea ce este sursa oricărei dragoste adevărate și în ceea ce unește cu adevărat, adică dragostea lui Hristos, acea dragoste care izvorăște dintr-o unire reală și conștientă cu Hristos, Capul Trupului, dragoste care este legătura desăvârșirii (capitolul 3.14). Dragostea lui Hristos realizată într-o vie unire cu El, prin toate mădularele Trupului, este ceea ce îi unește prin harul și puterea Duhului Sfânt.

În sfârșit, în al treilea rând, apostolul lupta în rugăciunile sale pentru coloseni, ca aceștia să posede „toate bogățiile siguranței depline a înțelegerii, pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu“. Creștinul are nevoie de inteligență (capacitate de a înțelege), pentru a cunoaște plinătatea adevărului divin, al cărui centru este Hristos. Dar aici nu este vorba de inteligența naturală, care se pretează la tot felul de raționamente și de speculații asupra lucrurilor lui Dumnezeu și care astfel se rătăcește, ci de inteligența luminată prin Duhul Sfânt, care este întotdeauna asociată dragostei. „Cunoștința îngâmfă, dar dragostea zidește“ spune Pavel (1 Corinteni 8.1). În altă parte, el spune: „Luminând ochii inimii voastre, ca să știți“ (Efeseni 1.18).

În plus, apostolul dorește pentru credincioșii din Colose „o siguranță deplină a înțelegerii“; nu este vorba numai de a cunoaște, ci de a avea deplina siguranță că ceea ce am priceput cu mintea și cu inima este chiar adevărul divin, iar aici acesta este Hristos, în așa fel încât să nu ne clătinăm, întrebându-ne dacă suntem pe calea cea dreaptă a adevărului sau dacă trebuie să căutăm în altă parte.

Astfel, aceste trei lucruri sunt: încurajarea, care întărește sufletul; dragostea prin unirea cu Hristos, care îl încălzește; și înțelegerea adevărului, care îl luminează.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară.

Ioan 6.37

Predica de la mina de cărbuni (2)

Atunci mi-au venit în minte alte două texte pe care le auzisem de la mama mea: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă“ și, de asemenea, „Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară“. Lumina a strălucit în sufletul meu, pentru că eu L-am persecutat pe Isus, am abuzat și am batjocorit Numele Lui. Dar, pe când mergeam spre casă, am venit la El și mi-am mărturisit păcatele. Acum știu că El m-a primit și că sunt mântuit.

Băieți, eu nu sunt predicator, dar doresc să ating inimile voastre, ca să vă fac să-L cunoașteți pe acest Mântuitor minunat. El m-a ajutat să vă vorbesc, și tot El este Cel care vă spune: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“. Isus înseamnă Mântuitor. Și, la fel cum El l-a mântuit pe Saul prigonitorul, El m-a salvat și pe mine. Și El va face la fel pentru voi.

Predica lui Fred se încheiase. În tăcerea ce a urmat, unul dintre mineri nu și-a mai putut stăvili emoția: „Fred, ai spus că Isus a zis: „Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi izgoni“. Acum spun și eu înaintea voastră, a tuturor, că și eu vreau să vin la El“.

Despre împăratul Nebucadnețar citim cum Dumnezeu, prin harul și puterea Lui, l-a convins de nebunia gândurilor sale. Ne impresionează concluzia sa: „Eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre ceruri și cunoștința mea s-a întors la mine; și L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt“ (Daniel 4.34).

Citirea Bibliei: Isaia 13.1-22 · Fapte 24.22-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 28:11-21

Acum, în mod solemn, David îi predă fiului său, Solomon, tot ceea ce a pregătit pentru casa lui Dumne­zeu. Să ne gândim la acea sublimă declaraţie din Evan­ghelie: „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui“ (Ioan 3.35).

Începând cu porticul templului şi până la cel mai mic pocal, totul devine subiect al instruc­ţiu­nilor precise şi în detaliu. Priceperea cu privire la acestea îi fusese dată lui David în scris, prin mâna Domnului peste el (v. 19). Ca să-şi comunice gândurile Sale, Dum­ne­zeu S-a folosit de scriitori inspiraţi. Cele şai­zeci şi şase de cărţi ale Bibliei au fost scrise de patruzeci de autori foarte diferiţi, într-o perioadă de aproximativ o mie şase sute de ani. Dar unul şi acelaşi Duh a dictat toate pa­ginile Cărţii Sfinte. Să nu uităm nicio­dată când le citim că Dumnezeu este Acela care ne vorbeşte prin ele.

Capitolul se încheie cu încă un cuvânt al tatălui pentru fiul său. Solomon a primit tot ce îi era necesar. Acum este vremea ca el să acţioneze contând pe ajutorul Dom­nului. Şi noi am primit mult; vine timpul când este ne­cesar să acţionăm în acord cu ceea ce Domnul aşteaptă de la fiecare dintre noi! Într-o zi va trebui să dăm socoteală de tot ceea ce – din timiditate sau din lenevie – am ne­glijat să împlinim.

TIMPUL TĂU DE LINIȘTE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.” (Psalmul 119:114)

Ce te împiedică să ai regulat un timp de liniște cu Dumnezeu? Poate că simplul gând că „trebuie” apare ca un alt element de adăugat pe nesfârșita listă de obligații a vieții tale… Așa că-ți spui: „Poate mai târziu, când viața se va mai liniști…” Nu!

Noi trebuie să scăpăm de miturile și așteptările nepractice pe care dușmanul le folosește pentru a ne împiedica să experimentăm bucuria de a-L cunoaște pe Domnul Isus și de a fi cunoscuți de El. Psalmistul David a scris: „Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui. Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă. Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară… Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:4-6, 8). Când David a scris aceste cuvinte, nu exista niciun Templu sau „casă a Domnului”.

Așadar, ce a vrut el să spună? Că Dumnezeu este la fel de aproape de tine ca o rugăciune; că Îl poți căuta pe Domnul, te poți desfăta în Domnul, poți medita la Domnul și poți vorbi cu Domnul oriunde și oricând. Cuvintele „Tu eşti adăpostul şi scutul meu” înseamnă că te poți retrage din fața oamenilor, a presiunilor și a problemelor și îți poți primi forțe proaspete de la Domnul, comunicând cu El în inima și mintea ta.

Aceasta se poate întâmpla oriunde și oricând. Așa că, de azi pune-ți deoparte un „timp de liniște cu Domnul” în fiecare zi!

3 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au chemat-o pe Rebeca și i-au zis: „Vei merge tu cu omul acesta?“. Și ea a zis: „Voi merge!“.

Geneza 24.58

Rebeca este o imagine a Adunării, ca Mireasă a lui Hristos. După cum cerceii și brățările dăruite ei de către slujitor au fost o arvună a dragostei lui Isaac, tot așa Hristos, „fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1). Bijuteriile de aur și de argint simbolizează roadele lucrării de răscumpărare înfăptuite de Hristos la cruce, fiind dovezi ale faptului că El „a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea“ (Efeseni 5.25).

Prin răspunsul ei afirmativ la întrebare, Rebeca a tăiat legăturile sale pământești, pentru a-l urma pe slujitorul lui Avraam – o imagine a Duhului Sfânt – în călătoria prin pustie. Acest lucru ne amintește de un verset: „Ascultă, fiică, și vezi și pleacă-ți urechea; și uită pe poporul tău și casa tatălui tău“ (Psalmul 45.10). Cele care au însuflețit-o pe Rebeca în pustie au fost lucrurile lui Isaac, pe care slujitorul i le-a arătat. Vorbind despre Duhul Sfânt, Domnul le-a spus ucenicilor care urmau să formeze nucleul Adunării: „El Mă va glorifica, fiindcă va lua din ce este al Meu și vă va face cunoscut“ (Ioan 16.14).

La fel cum familia a încercat s-o rețină pe Rebeca încă zece zile, tot așa lumea dorește să ne întârzie din drumul nostru pentru a-L întâmpina pe Domnul. Să remarcăm, de asemenea, că slujitorul a fost acela care „a luat-o pe Rebeca și a plecat“. La fel stau lucrurile și cu noi. Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt de-a lungul călătoriei noastre. El a venit pentru a rămâne cu noi și în noi pentru totdeauna.

Când l-a văzut pe Isaac, Rebeca s-a pregătit de întâlnirea cu el acoperindu-se cu vălul. Adunarea va proceda la fel, fiindcă citim: „Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit și soția Lui s-a pregătit“ (Apocalipsa 19.7). În cele din urmă, Isaac a fost mângâiat să o aibă pe Rebeca împreună cu el, la fel cum Hristos va fi, atunci când „va vedea rodul muncii sufletului Său și va fi mulțumit“ (Isaia 53.1).

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru că, cine a disprețuit ziua lucrurilor mici? Da, ei se vor bucura – cei șapte – și vor vedea firul cu plumb în mâna lui Zorobabel.

Zaharia 4.10

Zorobabel

Dumnezeu S-a folosit de Zaharia și a trimis un mesaj de încurajare tuturor copiilor Săi.

Și noi trăim într-un timp care poate fi descris ca ziua lucrurilor mărunte. Deci întrebarea „cine a disprețuit ziua lucrurilor mici?“ ne privește în mod direct. Iar răspunsul este acesta: orice persoană a cărei atenție se concentrează prea mult pe realizări mari! Dumnezeu însă nu trece cu vederea eforturile aparent neînsemnate ale copiilor Săi.

Expresia „cei șapte“ se referă la piatra cu șapte ochi din Zaharia 3.9. Acești ochi ilustrează faptul că Dumnezeu vede totul: nimic nu scapă de privirea Sa. Ce a observat El în cazul lui Zorobabel? Firul cu plumb cu care acesta verifica dacă peretele era drept. Zorobabel nu a construit de capul lui, adică așa cum a crezut el de cuviință, ci a avut grijă să facă acest lucru cu precizie.

Dacă ne dorim să-L slujim pe Domnul, trebuie să ne ținem de Cuvântul lui Dumnezeu. Așa cum firul cu plumb indică întotdeauna verticalitatea, tot așa Biblia ne arată cu acuratețe calea corectă.

A fost o bucurie pentru Dumnezeu să observe firul cu plumb din mâna lui Zorobabel. El Se bucură de fiecare dată când vede intenția noastră de a avea Cuvântul Său ca etalon și de a nu ne abate de la îndrumările Sale. Iar aceasta cu atât mai mult când lucrăm în casa Lui!

Citirea Bibliei: Iov 41.1-34 · Fapte 19.23-41

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 15:1-24

Să avem curajul să ne recunoaştem lipsurile înaintea Domnului şi înaintea oamenilor (Prov. 28.13). „Nu L-am căutat pe Dumnezeu“ „după rânduial㓠(v. 13), le declară David leviţilor care aveau misiunea să poarte chivotul. De data aceasta însă, toate dispoziţiile sunt date pentru a fi suit „după Cuvântul Domnului“. Ce scenă de bucurie şi de laudă! Să remarcăm locul pe care îl ocupă aici Obed-Edom. S-ar fi putut plânge, în mod egoist, vă­zând chi­votul părăsindu-i casa. Nu pier­dea el o sursă de bine­cu­vântare odată cu plecarea aces­tuia? (13.14).

Departe aşa ceva de gân­durile lui! Binecuvântarea va fi îm­părtăşită cu în­tregul Israel, iar el însuşi, un levit dintre fiii lui Core, va exercita simultan funcţiile de uşier (v. 18), de muzi­cian, de conducător al cântării (v. 21) şi de uşier pentru chivot (v.24). Deci de chivot tot nu se va despăr­ţi. Credin­cios în lucrurile mici, va primi mult (Luca 16.10); pentru că şi-a cârmu­it bine propria casă, Dumnezeu îi încredinţează acum o poziţie de răspundere în casa Lui  (1 Timotei 3.4-5).

Chenania, şeful leviţilor, devine „învăţător în cântare, pentru că era iscusit“ (v. 22). Faptul acesta ne reaminteşte de acel cuvânt al apostolului Pavel: „Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea“ (1 Corinteni 14.15).

DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Evanghelia… este acoperită pentru cei… a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia…” (2 Corinteni 4:4)

Poți avea o vedere bună în lumea naturală, dar să fii orb în lumea spirituală și să cazi pradă uneltirilor lui Satan. Dar atunci când te întorci spre Dumnezeu în rugăciune, El îți poate deschide ochii și îți poate oferi o strategie pentru victorie. Haideți să vedem ce s-a întâmplat când Elisei și slujitorul său s-au trezit dimineața, în Dotan fiind, și au descoperit că erau înconjurați de „oaste cu cai și care”: „Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah, domnul meu, cum vom face?” El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.”

Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei. Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Şi Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.” (2 Împărați 6:15-18)

Te temi de înfrângere? Ești confuz și nu știi ce să faci? Simți că circumstanțele sunt împotriva ta și că nu vei reuși? Biblia ne asigură: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4) Așa că, stai singur cu Dumnezeu și roagă-te: „Doamne, deschide-mi ochii!” Și așteaptă în tăcere până când El o va face. Iar atunci când Dumnezeu îți deschide ochii, vei descoperi că forțele cerului sunt de partea ta, iar resursele cerului sunt la dispoziția ta. Cum ai acces la ele?

Prin credință!

17 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i-a spus: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis“.

Luca 23.43

Apt pentru cer (2)

Dumnezeu îmi spune: «Ești îndreptățit». Prin credință Îl văd pe Isus așezat la dreapta Măririi, în cer. Când a ajuns El acolo? „După ce, prin Sine Însuși, a făcut curățirea de păcate“ (Evrei 1.3). Astfel înțeleg că păcatele mele sunt îndepărtate dinaintea lui Dumnezeu. Nu există progres în acest aspect, nici nu mă pot pregăti pentru a fi apt de a intra în cer. Bineînțeles, trebuie să creștem spiritual, dacă suntem lăsați aici pe pământ – trebuie să progresăm în asemănarea cu Hristos – însă această creștere și această asemănare nu sunt niciodată puse în legătură cu a fi apți pentru cer. Hristos este titlul meu pentru a intra în cer. Există creștere spirituală, dar niciodată nu este văzută ca fiind pregătirea pentru a putea intra în cer. Tâlharul de pe cruce a fost făcut apt pentru cer dintr-odată și a mers acolo în chiar acea zi. Presupun că a fost apt pentru cer, din moment ce a fost apt să fie împreună cu Hristos. Chiar dacă aș face tot progresul spiritual posibil aici pe pământ, voi putea spune oare că astfel m-am făcut apt pentru a fi cu Hristos în cer? Nicidecum! Totuși sunt apt pentru cer, iar moartea pentru cel credincios înseamnă în mod simplu că el a terminat cu tot ceea ce este muritor și păcătos.

Iudeii au trimis soldații să le zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniți. Cât de puțin realizau ei că, în felul acesta, îl trimiteau pe tâlharul pocăit direct în cer, pentru a fi cel dintâi însoțitor al Domnului (bineînțeles, erau acolo și sfinții Vechiului Testament)!

Ar fi bine pentru noi dacă am fi la fel de aproape de Hristos, cum a fost acest tâlhar. Când perdeaua dinăuntru a fost sfâșiată, totul s-a schimbat. Vechiul Testament era o declarație că omul nu putea intra la Dumnezeu, în lumină; Dumnezeu nu ieșea afară, iar omul nu putea intra înăuntru. Evanghelia declară acum că Dumnezeu a ieșit afară și că omul a intrat înăuntru. Avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt, prin sângele lui Isus (Evrei 10.19). Dacă păcatul ar fi asupra mea, cum aș putea intra în Locul Preasfânt? Eu sunt în Hristos, nu în carne. El a purtat păcatele noastre, noi am murit împreună cu El, și trebuie să intrăm în Locul Preasfânt. Accesul este liber, acum, când perdeaua este sfâșiată. Suntem acceptați în Cel Preaiubit!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să mergem la casa Domnului!

Psalmul 112.1

Casa Domnului

Îndemnul „să mergem la casa Domnului!“, binecunoscut astăzi în lumea creștină, ne-a fost lăsat de David. În zilele lui, Casa lui Dumnezeu era un cort – aparent nesemnificativ din punct de vedere exterior, însă plin de semnificații spirituale. Creștinii nu trebuie să se mai gândească la Casa lui Dumnezeu ca la o clădire, ci ca la o casă spirituală, formată din credincioși, așa cum scrie apostolul Pavel: „Dacă toată adunarea s-ar strânge într-un loc…“ (1 Corinteni 14.23). Noi mergem acolo în primul rând pentru a ne închina lui Dumnezeu.

David și-a început psalmul cu entuziasm, plin de bucurie că urma să meargă la casa lui Dumnezeu. Însă această afirmație a devenit astăzi ca o expresie idiomatică printre creștini. Cât de adevărată era ea la vremea aceea și cât de adevărată mai este ea pentru noi astăzi…! David a fost, fără îndoială, crescut în școala lui Dumnezeu. Ani de zile a fost nevoit să fie fugar, departe de casa părintească și de țara sa, moștenirea lui Dumnezeu. A fost o experiență dureroasă faptul că nu a putut merge la Ierusalim, ca să se închine lui Domnului. El încă mai simțea valoarea locului sfânt, pe care îl iubise din tinerețe.

Adunarea în numele Domnului Isus nu ar trebui, desigur, să devină importantă pentru noi numai datorită unor circumstanțe. Este bucuria Domnului de a fi în mijlocul celor ai Săi. Care dintre noi ar putea avea alte gânduri și alte sentimente atunci când se află acolo?! Bucuria care a umplut inima lui David va fi prezentă în noi în măsura iubirii noastre față de Domnul nostru.

Citirea Bibliei: Iov 28.1-28 · Fapte 13.42-52

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 24:1-20

După cum spune profeţia din Isaia 10, puterea asi­riană a fost anihilată. Pe ruinele ei s-a ridicat imperiul babilonian, înglobând aproape întreaga lu­me antică, inclusiv Egiptul. În consecinţă, va fi cu­noscut ca primul mare imperiu al naţiunilor. Este un punct de cotitură în istoria lumii. Israel este lăsat deoparte; încetează să mai constituie centrul guvernării lui Dumnezeu pe pământ. Guvernarea este destinată acum naţiunilor (popoa­relor neiudaice), iar ceea ce numi­m timpul naţiunilor urmează să înceapă. Ea durează şi astăzi.

Ioiachim, împăratul lui Iuda, devenit şi el vasal lui Nebucadneţar, se revoltă după trei ani, iar fiul său Ioiachin (sau Ieconia), care-i succedă, urmează aceeaşi cale rea. Atunci are loc prima de­portare a lui Iuda la Babilon. Eveniment solemn! Chiar şi aşa, mai rămâne o ultimă şan­să pentru poporul sărac al ţării, care scapă de deportare. Ca suveran, Nebu­cadne­ţar îl aşază pe tronul lui Iuda pe un al treilea fiu al lui Iosia: Zedechia. Dar nici acesta nu acţionează altfel decât pre­de­cesorii lui. Adânca orbire a aces­tor din urmă trei îm­păraţi este mult mai de ne­scuzat, deoarece profetul Ieremia n-a încetat pe parcur­sul domniei lor să-i aver­tizeze din partea Domnului.

DUMNEZEU S-A GÂNDIT LA TOT CE AI NEVOIE

„Ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16)

Cu mult înainte ca Dumnezeu să întocmească lumea, El S-a gândit la tine, și la tot ce ai putea avea nevoie. Uimitor, nu-i așa? Un autor respectat scria: „Dumnezeu a planificat toate situațiile neprevăzute pe care le-ai putea întâlni vreodată, înainte de începutul timpului… Este imposibil pentru mințile limitate să înțeleagă suveranitatea lui Dumnezeu, dar dați-mi voie s-o exprim în termeni șahistici.

În 1997, o echipă de ingineri IBM a proiectat și dezvoltat Deep Blue, computerul care l-a învins pe marele maestru al șahului Gary Kasparov. Deep Blue a fost echipat cu 32 de motoare de procesare, care puteau calcula 200 de milioane de mișcări de șah pe secundă. Mi-e greu să înțeleg uneori, lucruri precum fifty-fifty, adevărat sau fals, dreapta sau stânga, ciocolată sau vanilie, darmite să-mi imaginez 200 de milioane, de mișcări de șah, într-o fracțiune de secundă!

Dar toate acestea sunt o nimica toată în comparație cu Omniscientul care a luat în considerare toate situațiile neprevăzute înainte să treacă o nanosecundă pe axa timpului. Gândește-te la viața ta ca la un joc de șah. Tu ești pionul, iar Dumnezeu este Marele Maestru. Tu habar nu ai care ar trebui să fie următoarea ta mutare, dar Dumnezeu are deja planificate următoarele 200 de milioane de mutări!”

Dumnezeu spune: „Eu am vestit de la început ce are să se întâmple” (Isaia 46:10). Te confrunți cu dificultatea de a cunoaște voia lui Dumnezeu pentru viața ta? Iată adevărul simplu: Dumnezeu vrea să ajungi acolo unde vrea El să mergi, mai mult decât vrei tu să ajungi acolo unde vrea Dumnezeu să mergi.

Înțelegi ideea? Și dacă te păstrezi „în ritm” cu Duhul Sfânt, Dumnezeu Se va asigura că vei ajunge acolo unde vrea El să ajungi!

5 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Să ne străduim deci să intrăm în odihna aceea, pentru ca nimeni să nu cadă după același exemplu de neascultare.

Evrei 4.11

Atenționări în Epistola către Evrei (2) – Nu vă împietriți inimile

Există cel puțin cinci pasaje de atenționare în Epistola către Evrei, în capitolele 2, 4, 6, 10 și 12. Am privit deja la pasajul din capitolul 2, unde suntem îndemnați să dăm atenție întregii învățături cu privire la Hristos, astfel încât să nu alunecăm. Aici, în capitolul 4, avem o atenționare – care începe de fapt de la jumătatea capitolului 3 – cu privire la pericolul de a avea o inimă împietrită și neascultătoare.

După ce a prezentat suferințele și gloria lui Hristos în capitolul 2, Duhul lui Dumnezeu vorbește despre El ca fiind „Apostolul și Marele-Preot al mărturisirii noastre“ (capitolul 3.1) și ca fiind Fiu peste casa lui Dumnezeu. Urmează un îndemn: noi suntem această casă, „dacă, într-adevăr, păstrăm cu tărie până la sfârșit îndrăzneala și lauda speranței“ (versetul 6). Este oferit exemplul israeliților din trecut, care nu au fost ascultători în pustie, ci s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Ei au auzit glasul Lui și au văzut lucrările Lui, însă și-au împietrit inimile. Drept rezultat, n-au intrat în odihna lui Dumnezeu, în țara promisiunii, ci au murit în pustie. Necredința a făcut ca inimile lor să fie rele, iar înșelăciunea păcatului a făcut ca aceste inimi să fie împietrite (versetele 7-19). Deși auziseră cuvântul lui Dumnezeu, n-au profitat de el, din cauză că nu aveau credință (capitolul 4.2).

Rămâne o odihnă viitoare pentru poporul lui Dumnezeu astăzi (capitolul 4.9). Prin urmare, Dumnezeu încă dă atenționări împotriva neascultării și necredinței. Să ne dăm deci toată silința să intrăm în odihna Lui! Silința în sine nu oferă nicio poziție înaintea lui Dumnezeu, însă, având această poziție prin credința în Hristos, silința noastră de a răspunde glasului Său dovedește realitatea credinței noastre. Deși întreaga Biblie este vie și plină de putere (capitolul 4.12), în acest context ea este cea care ne cheamă să-L urmăm pe Hristos, așa cum Israel trebuia să-l urmeze pe Moise. Vom asculta, sau ne vom împietri inimile?

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nelegiuirile mele au trecut peste capul meu ca o povară apăsătoare, sunt prea grele pentru mine.

Psalmul 38.4

Macaraua

Ridicarea și transportul încărcăturilor grele era o adevărată provocare în antichitate. Doar gândiți-vă la piramidele din Egipt… Din epoca romană avem păstrate ilustrații ale unor macarale enorme, dintre care, de exemplu, un exponat ce făcuse parte din monumentul unui mormânt din secolul al II-lea d.Hr. este păstrat în Muzeul Vaticanului. În stânga este reprezentată o macara uriașă, care funcționa ca o bandă rulantă, ilustrând peste veacuri tehnicile de care dispuneau oamenii în antichitate și cum erau ele aplicate în construcții. Macaraua dezvăluie o tehnologie ingenioasă, care, cu ajutorul scripeților, a cuplajelor, a contragreutăților și a numeroaselor frânghii, face posibilă ridicarea chiar și a unor blocuri de stâncă uriașe.

Pe lângă greutățile fizice însă, există greutăți care ne apasă sufletele. Acestea sunt cu mult mai greu de purtat. Nu le putem nici purta și nici depăși singuri. Iar cât despre „tehnologia“ inteligentă din sferele filosofiei, ale psihologiei sau ale religiei, nici vorbă să ne poată ajuta. Dar ce bine că putem veni la Isus cu cea mai mare povară din viață, cu păcatele noastre! Oricine le mărturisește sincer înaintea Lui experimentează iertarea. El ne eliberează complet de această povară teribilă. Cum este posibil? Hristos a purtat povara păcatelor noastre pe Golgota. Copiii lui Dumnezeu nu mai trebuie să poarte singuri poverile. Zi de zi, ei experimentează că Dumnezeul lor îi ajută să le poarte. „La cruce! La cruce, unde am văzut pentru prima dată lumina, acolo s-a rostogolit povara inimii mele!“

Citirea Bibliei: Iov 14.1-22 · Fapte 9.31-43

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 18:26-37

Mai-marele paharnicilor îşi desfăşoară discursul uzând rând pe rând de ameninţări, de ironii şi de minciuni. Pretin­de în mod fals că a primit poruncă de la Domnul să se ridice împotriva lui Iuda şi să-l ni­mi­cească (v. 25). Pentru moment încearcă seducţia. Împrumutând lim­bajul poporului (după cum Satan ştie să-l folosească pe al nostru), descrie în culori stră­lu­citoare bogă­ţii­le   Asi­ri­ei în care propune să-i ducă: grâu, pâine, vii etc. Pe scurt – îi asigură el – este „o ţară ca ţara voas­tră“.

Într‑ade­văr, dacă comparăm aceste resur­se ale Asi­riei cu cele ale Canaanului, aparent nu sunt diferenţe. Totuşi există una! şi esenţială: Ţara vrăjmaşului nu este ca cea a Domnului, „ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu ape adânci care ţâşnesc în văi şi munţi“ (Deu­teronom 8.7, 8). O ţară ca ţara voastră? Cu si­gu­ranţă nu! Isus nu d㠄cum dă lumea“ (Ioan 14.27). Dacă vrăjmaşul nu reu­şeşte să-l deter­mi­ne pe credincios să-i accepte resursele sale înşe­lă­toare, va căuta să-l înde­părteze de Resursa su­premă: de Atotputernicul său Dumnezeu (vezi v. 33-35). Ce răs­puns trebuie să dea cel credin­cios? Pur şi simplu să tacă. Nu discutaţi deloc cu diavolul! Fugiţi de el!

IERTAREA ESTE O PROVOCARE | Fundația S.E.E.R. România

„Lasă mânia…” (Psalmul 37:8)

Ofensele mici pot fi iertate cu ușurință. Dar atunci când cineva ne rănește grav și pare să scape nepedepsit, iertarea este o adevărată provocare. Până când nu vei ierta și nu vei trece peste această ofensă, vei simți în permanență greutatea ei ca pe o povară. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face când vine vorba despre iertare este să crezi că, dacă sentimentele tale nu se schimbă imediat față de cineva, nu l-ai iertat cu adevărat!

Nu, iertarea este o decizie. Este un act al voinței tale. Este posibil să continui să te lupți cu sentimente de durere și cu resentimente. Dar asta nu invalidează decizia ta de a ierta; înseamnă doar că vindecarea necesită timp. Iar vindecarea ta începe în momentul în care decizi să ierți.

Biblia spune: „Orice… mânie… să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos!” (Efeseni 4:31-32) Odată ce ți-ai făcut partea ta: să ierți, ai încredere că Dumnezeu Își va face partea Lui: să-ți vindece emoțiile și să-ți redea pacea și bucuria. Ai puterea să iei decizia de a ierta, dar numai Dumnezeu are puterea să-ți schimbe sentimentele față de persoana care te-a rănit. Așadar, ai încredere că Dumnezeu îți va schimba inima. Apoi vor urma sentimentele tale care se vor alinia cu deciziile tale.

Între timp, fă ce spune Scriptura (Psalmul 37:7-8): „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El! Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele! Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău!”

11 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu te uita la vin când este roșu, când sclipește în pahar și alunecă ușor […] vei fi asemenea celui culcat în inima mării și asemenea celui culcat pe vârful unui catarg: „M-au bătut, dar nu mă doare! m-au lovit, dar n-am știut! Când mă voi trezi? Îl voi căuta din nou!“.

Proverbe 23.31,34,35

Aici vedem o imagine a unuia care se trezește după o noapte de băutură. Deși se simte groaznic, el intenționează „să caute din nou“ vinul. Așa cum spune Evrei 11.25, plăcerea produsă de păcat este una de foarte scurtă durată; în plus, la fel ca femeia seducătoare din Proverbe 7, dependențele niciodată nu arată de la început prețul pe care îl avem de plătit mai târziu. „Ea i-a doborât pe mulți, rănindu-i, și toți cei uciși de ea au fost puternici“ (versetul 26). Cu adevărat, mulți dintre cei care au fost odată sănătoși din punct de vedere spiritual au fost biruiți de diverse dependențe.

Prin urmare, este bine să tratăm dependențele cu adevărul biblic, „înrobind orice gând ascultării de Hristos“ (2 Corinteni 10.5). Trebuie să spunem: «Da, acest păcat poate aduce o scurtă satisfacție, însă ea va fi urmată de rușine, de vinovăție și de pagubă spirituală». Trebuie să știm bine că, dacă ne vom atinge de cărbuni aprinși, ne vom arde (Proverbe 6.27,28); că semănatul în carne va produce întotdeauna o recoltă a stricăciunii (Galateni 6.8); și că, dacă vom semăna vânt, vom culege furtună (Osea 8.7).

Dumnezeu va pregăti „o scăpare“ pentru noi atunci când suntem ispitiți (1 Corinteni 10.13), însă acest lucru poate necesita schimbarea obiceiurilor noastre zilnice. Apostolul Pavel a vorbit despre ținerea în supunere a trupului (1 Corinteni 9.27). În cele mai multe cazuri, dependențele trebuie înlocuite cu preocupări sănătoase. Puterea voinței nu este suficientă, ci avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu, de Cuvântul lui Dumnezeu și de activități sfinte care să umple inimile noastre.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă, fiind vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui.

Romani 5.10

Predicatorul Peter Miller

În timpul Războiului de Independență american, în statul Pennsylvania locuia un predicator pe nume Peter Miller. Era apreciat de enoriașii săi, dar avea și un vecin care îl ura și îl insulta adesea. Într-o zi, acel vecin a fost arestat în orașul Philadelphia și condamnat la moarte pentru trădare. Când a fost anunțată sentința, Miller nu a ezitat să meargă în audiență la generalul Washington, cel care mai târziu avea să devină președintele Statelor Unite. Miller a pledat vehement pentru prizonierul condamnat, dar Washington a replicat: „Îmi pare rău, dar nu-l pot grația pe prietenul tău“. — „Prietenul meu?“, a exclamat Miller. „Omul acesta este cel mai mare dușman pe care îl am în lume!“ — „Cum?“, a întrebat Washington uimit, „ai venit cale de 60 de mile [96 km] pentru a salva viața unui dușman? Aceasta schimbă situația. Așadar, pentru intervenția ta, el va fi grațiat“.

Miller a primit documentul de anulare a sentinței și a pornit alte 15 mile [24 km] pentru a împiedica execuția care urma să aibă loc în acea după-amiază. A ajuns exact la timp. Condamnatul l-a recunoscut și a strigat cu amărăciune: „Hei, Miller, ai venit până aici ca să te răzbuni, să vezi cum sunt spânzurat?“.

Cât de uimit a fost atunci când Miller a prezentat documentul care i-a salvat viața! Dragostea lui Dumnezeu este și mai mare. El ne-a oferit nouă, dușmanilor Săi, har și viață, însă, pentru a face acest lucru, a trebuit să Îl dea la moarte pe propriul Său Fiu. Să respingi o astfel de ofertă ar fi cel mai ofensator și mai necugetat păcat.

Citirea Bibliei: Daniel 7.1-14 · Fapte 2.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 4:32-44

Întocmai cum vorbeşte Evrei 11, ca­pi­tolul credinţei: „femeile i-au primit pe morţii lor prin în­viere“ (Evrei 11.35), la fel a fost cu văduva din Sarepta, iar acum cu fericita sunamită. Dar ce contrast cu scena de la mor­mântul lui Lazăr, unde o simplă chemare a Stăpânului Vieţii este suficientă să rea­ducă la viaţă un om mort de patru zile! În cu­rând, toţi răscumpăraţii adormiţi vor auzi „strigătul de strângere laolalt㓠al Celui care a învins moartea şi vor fi înălţaţi cu putere (1 Tesaloni­ceni 4.16).

Incidentul cu colocinţii (curcubeţii) din oală ne arată cum omul, cu bune intenţii uneori, nu face decât să strice ceea ce Dumnezeu doreşte să-i ofere. Să veghem deci ca nimic să nu adăugăm la Cu­vânt, hrana sufletelor noastre (Gala­teni 1.7, 8). Ce multe sunt scrierile religioase în care se găseşte amestecată cu ade­vărul divin şi puţină otravă!

Omul din Baal-Şalişa, al cărui sac devine pentru Elisei mij­­locul de a hră­ni o sută de oameni, ne aminteşte încă o da­tă de scenele din evanghelii (Matei 14.15-21; 15.32-38). Dar şi acolo este vizibilă diferenţa din­tre profet şi Cel care face mulţimea să se aşeze pentru a-i hrăni cu miile în virtu­tea propriei Sale puteri (Psal­mul 132.15).

FII PREZENT! | Fundația S.E.E.R. România

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmul 118:24)

Un autor a scris: „Una dintre strategiile pe care le folosesc este să aloc suficient timp fiecărui lucru în parte, astfel încât să nu mă gândesc deloc la lucrul următor pe care trebuie să-l fac. Cred că cel mai bine este să aștept până când pot investi mai mult de câteva minute pentru a fi cu cineva, astfel încât persoana respectivă să nu fie frustrată că atenția mea este împărțită și că am programul încărcat!”

Dacă vei continua să-i privezi pe cei dragi de timpul cu ei, s-ar putea să vină o zi în care nu vor mai avea ei timp pentru tine!

Întreabă-te: „Această persoană contează pentru mine mai mult decât planul, proiectul, problema sau presiunea cu care mă confrunt?”

Învață să te bucuri de moment și să te concentrezi asupra persoanei cu care ești. Pune întrebări deschise care s-o încurajeze să răspundă nu doar cu „da” sau „nu”. Ascultă cu atenție și pune întrebări suplimentare. Acest lucru îi ajută pe oameni să simtă că te implici în viața lor și că-ți pasă de răspunsurile lor. Da, este posibil ca gândurile tale să zboare cine știe unde pentru câteva secunde, dar adu-le degrabă înapoi, în imediatul de față – și respinge alte preocupări. Vei putea reveni la ele mai târziu. Vei simți o mare plăcere făcând asta, după ce ajungi să te obișnuiești…

Un poet a scris: „Am vrut să trăiesc cu grijă, pe îndelete… ca să nu descopăr, când voi muri, că nu am trăit!”

Pentru a te asigura că acest lucru nu ți se va întâmpla, ascultă cuvintele înțeleptului Solomon: „faptul că un om mănâncă… şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:13)

Așa că, dacă trebuie să te descurci cu mai puțin pentru a te bucura mai mult de oamenii pe care îi iubești, fă-o – nu vei regreta niciodată! Este stropul de înțelepciune pentru azi!

Navigare în articole