Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “romana”

08 sept. 2025

8 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta înaintea ochilor noștri“.

Numeri 11.4-6

Punem astfel de întrebări și cu privire la noi înșine? Găsim noi întotdeauna că mana noastră cerească este suficientă pentru noi? Îi auzim câteodată pe unii creștini întrebând ce rău este în cutare sau cutare lucru sau plăcere lumească. Ba mai mult, auzim de pe buzele unor persoane creștine cu multe pretenții cuvintele următoare: «Cum ne vom umple tot timpul? Nu putem să ne gândim întotdeauna la Hristos și la lucrurile cerești. Trebuie să ne recreăm cumva». Nu sunt aceste cuvinte similare cumva cu cele ale lui Israel din Numeri 11? Ba da! Și, cum sunt cuvintele, așa sunt și acțiunile. Astfel de persoane fac dovada că Hristos nu este de ajuns pentru inimă, prin faptul că doresc să se preocupe de alte lucruri. Cât de des, de exemplu, zace Biblia neglijată ore întregi, în timp ce literatura lipsită de valoare a acestei lumi este devorată cu lăcomie! Ce mesaj ne transmit ziarul foarte răsfoit și Biblia acoperită de praf? Nu dau ele mărturie despre ceva? Nu înseamnă acest lucru disprețuirea manei și dorința acerbă după „praz“ și după „ceapă“?

Hrana Egiptului nu poate sătura natura cea nouă, iar întrebarea importantă care se pune este aceasta: ce fire dorim să hrănim – pe cea nouă, sau pe cea veche? Este clar că natura divină nu se poate hrăni cu cititul ziarelor, cu cântecele deșarte și cu literatura ușuratică. Prin urmare, dacă ne preocupăm cu astfel de lucruri, în oricare măsură, sufletul nostru se va veșteji.

Domnul să ne dea harul să ne gândim serios la aceste lucruri! Umblarea noastră să fie prin Duhul, astfel încât Hristos să constituie întotdeauna partea atotsatisfăcătoare a inimilor noastre.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu ești un Dumnezeu al iertării, milos și îndurător, încet la mânie și plin de bunătate.

Neemia 9.17

Un Dumnezeu iertător

Un tânăr l-a acuzat pe un creștin bătrân cu aceste vorbe: „Ce te face să afirmi despre creștinism că este adevărul absolut? Nu cred că pentru Dumnezeu contează dacă cineva este musulman, budist sau creștin“.

Credinciosul a ascultat cu răbdare și apoi i-a spus: „Întrebarea ta a primit răspuns acum aproape 3.000 de ani prin profetul Mica: «Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea? … Tu vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării» (Mica 7.18,19). Iertarea păcatelor este propovăduită doar în Biblie. Acolo citim că Isus Hristos «ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său» (Apocalipsa 1.5). Dacă n-ai nevoie să-ți fie iertate păcatele, nu ezita în a te face musulman. Altfel, te-aș sfătui să…“. Creștinul nu a apucat să zică mai mult, deoarece tânărul se grăbise să plece, iar ultimele cuvinte au rămas în aer.

Nu trebuie să ne eschivăm de la acest subiect. Nu te opri aici din citit! Trebuie să iei o decizie. Începe prin a te ruga Domnului Isus. Mărturisește-ți păcatele înaintea Lui. Spune-I Lui tot ce te apasă. Atunci El te va ierta de toată vina și îți va da viața eternă. Cât de fericit este oricine poate spune: „Și eu am experimentat mila lui Dumnezeu“.

    Curățit în al Său sânge și crezând în jertfa Lui,

    Mă apropii fără teamă de Preasfântul Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Isaia 3.1-15 · Fapte 21.15-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 17:16-27

David realizează că n-a meritat nimic. De-a dreptul copleşit, cheamă asupra sa bunătatea lui Dum­nezeu, Îi aduce laudă, mulţumeşte.

Să spu­nem mulţumesc! Când cine­va omite să facă lucrul acesta faţă de noi, îl acu­zăm de impoliteţe sau de nerecunoştinţă. Să nu ne închipuim că Dumnezeu nu simte când copiii Lui uită să-I mulţumească. Şi totuşi să ne gândim ce multe binecuvântări primim de la El în fiecare zi fără să ne punem problema să-I mulţumim sau pe care nici măcar nu le remarcăm … Asemeni psalmistului, să ne încurajăm sufletul să nu uite nici una din binefacerile Lui (Ps. 103.2). Ce multe dintre îndurările Sale le lu­ăm ca de apucat, mai cu seamă cele pe care le avem … Când ne aşe­zăm să luăm masa, cei din familiile creş­tine avem obi­ce­iul (şi datoria) de a aduce mulţumiri. Este necesar însă ca inimile noastre să se adân­cească cu adevărat în cuvintele rostite de capul familiei şi să-L bine­cu­vântăm pe Domnul atât pentru beneficiile materiale pe care le primim de la El, dar mai ales pentru privilegiile creştine: Cuvântul, strângerile credincioşilor, educaţia noas­tră în fri­ca de Domnul (Efeseni 5.20) şi, mai pre­sus de toate, să nu obosim să-I aducem mulţu­miri pen­tru marea Lui mântu­ire, pentru măreţul Mân­tu­i­tor pe care ni L-a dat. Să repetăm împre­u­nă cu apostolul: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!“ (2 Cor. 9.15).

ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU „DIN RĂSPUTERI” (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Înaintea Domnului am sărit…” (2 Samuel 6:21)

Adevărata închinare ne cere să fim mai puțin conștienți (sau absorbiți) de sine, și mai conștienți de prezența lui Dumnezeu și absorbiți de proslăvirea Numelui Său. După ce l-a văzut pe David dansând în fața Domnului, soția lui l-a mustrat: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!” (2 Samuel 6:20). La care David a răspuns: „Înaintea Domnului, care m-a ales … ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta şi să mă înjosesc în ochii mei.” (vers. 21-22)

David ne oferă o imagine a închinării pure. Închinarea înseamnă să ne debarasăm de lucrurile care ne conferă identitatea și siguranța, în afara relației noastre cu Hristos. Este o reamintire a faptului că neprihănirea noastră seamănă cu niște zdrențe murdare în fața lui Dumnezeu. Închinarea nu este despre ce putem face noi pentru Dumnezeu, ci despre ce a făcut Dumnezeu pentru noi. El ne-a iubit, ne-a mântuit și ne-a îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos.

Acesta este adevărul care l-a inspirat Charles Wesley să exclame, într-unul dintre cunoscutele sale imnuri: „Chiar mii de limbi să-Ți cânt de aș avea / o, Doamne, pe deplin eu n-aș putea / Să laud Numele Tău. Căci tu,/ Cel Sfânt și Preaînalt, Atoatecreator / Din moarte m-ai răscumpărat. De-aceea Te ador!” Biblia ne arată diverse moduri în care Îl putem lăuda pe Dumnezeu: vorbind, strigând, cântând, bătând din palme, cântând la instrumente muzicale, ridicându-ne mâinile înaintea Domnului, îngenunchind, stând prosternați în prezența Lui, și sărind înaintea Lui!

David exclama: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea!” (Psalmul 34:1) Și apoi ne spune și de ce: „Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.” (Psalmul 34:4).

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: găsește modul potrivit de a-L lăuda pe Dumnezeu, și fă-o „din răsputeri”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 aug. 2025

23 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, ridicați mâinile obosite și genunchii slăbiți și faceți cărări drepte pentru picioarele voastre, încât ceea ce este șchiop să nu se abată, ci mai degrabă să fie vindecat.

Evrei 12.12,13

Atenționări în Epistola către Evrei (5) – Să nu obosim

În Evrei 10 am privit la îndemnul dat celor credincioși de a stărui în credință, în loc să dea înapoi din cauza suferințelor. Capitolul 11 arată cum Dumnezeu i-a întărit pe cei care au trăit prin credință. În capitolul 12 avem un alt îndemn legat de suferință, anume că Dumnezeu o folosește pentru disciplinarea și pentru formarea noastră. Credincioșii dintre evrei uitaseră că disciplinarea Domnului era o dovadă a dragostei Lui pentru ei.

Suferința oferă întotdeauna prilejul de a crește spiritual. Dumnezeu îngăduie suferința asupra noastră, însă El este întotdeauna acolo pentru a ne susține de-a lungul ei și pentru a o folosi spre binele nostru. La momentul respectiv nu ne bucurăm deloc de asemenea încercări, însă, dacă suntem gata să ne lăsăm exersați de ele, mai târziu vor produce „rodul dătător de pace al dreptății“ (Evrei 12.11).

De aceea, să ne întărim mâinile și să croim cărări drepte cu picioarele noastre, căci astfel frații noștri vor fi întăriți de mărturia noastră și vor continua și ei să pășească înainte cu îndrăzneală, prin toate încercările lor!

Atenționările din Epistola către Evrei au scopul de a da pe față ceea ce este fals și de a întări ceea ce este real. În lumina acestui principiu trebuie interpretat îndemnul de la sfârșitul capitolului 12: „Vedeți să nu-L refuzați pe Cel care vorbește“ (versetul 25)! Cei în care nu există viață cu adevărat nu vor scăpa de judecata Lui. Credincioșii adevărați însă trebuie să ia seama la glasul Lui. Noi am primit o împărăție care nu poate fi clătinată, de aceea trebuie să trăim într-o atmosferă a harului și să-L slujim pe Dumnezeu cu respect și teamă sfântă.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvântul Domnului rămâne pentru eternitate.

1 Petru 1.25

Neglijența periculoasă

„Referitor la care operă din literatura clasică vă puteți exprima rușinea că nu ați citit-o niciodată?“ Această întrebare i-a fost pusă unui maestru al concursurilor de radio și de televiziune. El a recunoscut că a dormit puțin și că astfel a profitat de timp la maximum și a citit mult, „cel puțin două cărți pe zi“. Biblioteca sa conținea 3.000 de volume de toate felurile, clasificate în funcție de autorii lor: romane, filosofie, dramă. Un Clasic pare să fi scăpat din această „foame“ nestăvilită după literatură. Răspunsul lui a spulberat orice îndoială: „Biblia“. El nu citise Biblia.

Când răsfoim cu hărnicie pagini de carte, căutăm să ne sporim doar nivelul de cunoaștere și să ne distragem puțin de la ce ne înconjoară. Însă doar textul Bibliei este viu. Și, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu, el are puterea de a ne aduce într-o relație cu Dumnezeu și ne poate schimba viața. Biblia ne descoperă ceea ce este Dumnezeu: iubire și lumină. Este ca o sămânță în inima celor care o primesc: ei sunt „născuți din nou … prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu“ (1 Petru 1.23). A crede în mesajul Bibliei înseamnă a crede în Dumnezeu. Scopul ei este de a ne dărui viața divină. Biblia ne conduce la descoperirea adevăratei bucurii. Spre deosebire de toate scrierile oamenilor, „cuvintele Domnului sunt cuvinte curate“ (Psalmul 12.6). Nimic din Biblie nu este de prisos, totul este util. Ea ne spune adevărul despre noi înșine și despre Dumnezeu. „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17). Nu mai lăsați Biblia închisă. Citiți-o!

Citirea Bibliei: Iov 33.23-34.15 · Fapte 16.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 4:21-43

Aflându-ne încă printre fiii lui Iuda, iată că, după împăraţi şi după persoanele bogate şi cu vază, ca Iaebeţ, îi vedem pe simplii meşteşugari (v. 14, 21-23). Ei erau lucrători de pânză fină (pregăteau firul şi îl ţe­seau), erau olari şi grădinari. Condiţia lor era umi­lă, dar privilegiile le erau foarte mari, pentru c㠄locuiau acolo, la împărat“, şi lucrau pentru nevoile sale. Să ne ferim să căutăm o poziţie înaltă pentru noi în lume, dacă Domnul nu ne-a chemat în mod ex­pres pentru ea. Poporul lui Dumnezeu include „nu mulţi puternici, nu mulţi de neam ales“ (1 Corinteni 1.26; vezi şi Ie­remia 45.5). Orice poziţie im­por­­tan­tă aduce cu ea, în mod inevitabil, responsa­bilităţi care ne absorb, lăsându-ne, în general, puţin timp pen­tru Cu­vântul şi pentru lucrarea Domnului. De aceea, să nu alegem ocupaţii care ne vor împiedica „să locuim la Împăratul“sau să împlinim lucrarea Lui.

Seminţia lui Simeon a fost obiectul unei judecăţi severe, din cauza violenţei căpeteniei ei (Geneza 49.5-7) şi a idolatriei faţă de Baal-Peor (Nu­meri 25.14). Dar aici, potrivit cu trăsătura aces­tei cărţi, nu este vorba decât de binele pe care ha­rul l-a realizat. Seminţia şi-a extins hotarele şi a repurtat victorii strălucite.

IA ÎN SERIOS DEZVOLTAREA TA PERSONALĂ!

„’Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele…’ Și Dumnezeu i-a dat ce ceruse.” (1 Cronici 4:10)

Istoria lui Iaebeț ocupă doar două versete, dar ele conțin adevăruri care schimbă vieți: „Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mama sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.” (1 Cronici 4:9-10).

Această rugăciune s-ar putea reduce la aceste cuvinte: „Vreau să cresc, vreau să știu, vreau să umblu sănătos, vreau protecția Ta!”

Cel mai mare pericol cu care poți să te confrunți este ideea de-a face din dezvoltarea ta personală o prioritate pentru mai târziu. Nu merge pe acest făgaș! Cineva a spus: „Singura diferență dintre un făgaș și un mormânt este lungimea!”

Dacă dorești să-ți atingi potențialul dat de Dumnezeu, trebuie să faci mai mult decât să experimentezi viața și să speri că vei învăța tot ce trebuie să știi pe măsură ce călătorești. Trebuie să profiți de oportunitățile de creștere, ca și cum viitorul tău ar avea nevoie de ele – pentru că așa este!

Dezvoltarea ta personală nu apare pur și simplu; trebuie s-o urmărești! Ai putea spune: „Dar mi-e teamă să nu dau greș!” Cu toții avem temeri… Dar există o veste bună: toți avem credință. De unde știm asta? Din Biblie! Dumnezeu a împărțit fiecăruia „o măsură de credință” (vezi Romani 12:3).

Întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este: „Cui voi permite să aibă o putere mai mare asupra mea: temerilor sau credinței?”

Dumnezeu a pregătit lucruri mari pentru tine, așa că azi ridică-te cu credință și începe să profiți de ele!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 mai 2025

22 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi.

Ioan 6.32

Mulți mărturisesc faptul că au găsit iertarea și pacea în Isus, însă, în realitate, se hrănesc cu o sumedenie de lucruri care n-au nicio legătură cu El. Ei își hrănesc mintea cu ziare și cu alte feluri de literatură frivolă și deșartă. Îl vor găsi pe Hristos acolo? Sunt acestea mijloacele prin care Duhul Sfânt Îl prezintă pe Hristos sufletului? Sunt acestea picăturile pure de rouă pe care mana cerească se coboară pentru susținerea răscumpăraților lui Dumnezeu în pustie? Nicidecum, ci acestea sunt lucrurile respingătoare în care mintea carnală își găsește plăcerea! Deci cum poate un creștin adevărat să se hrănească cu ele?

Știm, prin învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, că în creștin sunt două naturi. De aceea putem întreba: care dintre ele se hrănește cu știrile lumii și cu literatura ei? Firea cea nouă, sau cea veche? Nu poate exista decât un singur răspuns. Ei bine, atunci pe care dintre cele două doresc să o hrănesc? Cu siguranță că umblarea mea va oferi cel mai clar răspuns la această întrebare. Dacă doresc cu sinceritate să cresc în viața divină, dacă scopul meu principal este să trăiesc pentru Hristos și să-I fiu devotat, dacă tânjesc după extinderea Împărăției lui Dumnezeu înăuntrul meu, atunci voi căuta, fără îndoială, acea hrană care a fost stabilită de Dumnezeu pentru creșterea mea spirituală. Lucrurile sunt foarte clare. Faptele unui om sunt întotdeauna cel mai bun indicator al dorințelor și al scopurilor sale. Prin urmare, dacă întâlnesc un creștin care neglijează Biblia, însă care petrece o grămadă de timp – ba încă cel mai bun timp al său – cu citirea ziarelor, îmi voi da seama imediat de starea sufletului său. Sunt sigur că un astfel de om nu poate fi spiritual și că, nehrănindu-se cu Hristos, nu poate să trăiască și să mărturisească pentru El.

Trebuie să facem din Hristos ținta principală a sufletului nostru; altminteri, viața noastră spirituală va avea de suferit. Nu ne putem hrăni nici măcar cu simțămintele și cu experiențele noastre cu privire la Hristos, căci acestea, întrucât sunt fluctuante, nu pot constitui hrana noastră spirituală. Așa cum, în chestiunea obținerii vieții, a fost nevoie doar de Hristos, tot așa, în chestiunea trăirii vieții, avem nevoie doar de Hristos. Așa cum nu putem introduce nimic în ceea ce oferă viața, la fel nu putem introduce nimic în ceea ce o susține.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, Eu sunt Același, care îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi aminti de păcatele tale.

Isaia 43.24,25

Ce este păcatul?

„Păcatul“ este un concept moral. Nu este o simplă încălcare a unei reguli, precum o instrucțiune a unei diete. În Biblie, „păcatul“ înseamnă orice nerespectare a standardelor lui Dumnezeu. Putem păcătui atât înaintea lui Dumnezeu, cât și împotriva semenilor noștri. De ce a căzut în dizgrație și a fost considerat demodat acest cuvânt, astfel încât oamenii ar prefera să fie eliminat din dicționar? Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu vor recunoaște că au anumite obligații morale față de compatrioții lor. Dacă cineva jignește, prin aceasta a păcătuit. Deci de ce ne-am încrunta când auzim rostit acest cuvânt?

În momentul când încetăm să mai recunoaștem cerințele lui Dumnezeu, pierdem orice standard moral legat de comportamentul nostru față de ceilalți. În ceea ce privește legile pământului, mulți trăiesc după mottoul: „Totul este permis, cu condiția să nu fii prins“. Dar aceasta este calea descendentă, este declinul social. Adevărata normă etică și standardele generale nu sunt de găsit în interiorul societății umane. Ele sunt stabilite de către Dumnezeul nostru Creator, care întruchipează bunătatea, lumina și dragostea. El este autoritatea care evaluează binele și răul, dar totodată este și Cel pregătit să ierte păcatele. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 5:1-18

Dacă David poate fi privit ca împăratul harului, Solomon, succesorul lui, apare ca împăratul gloriei. În gândurile lui Dumnezeu, gloria urmează harul, fără a fi separată de el. Credinciosul, bucurânduse deja de har, va primi şi gloria la veni­rea Domnului. Hiram, împăratul Tirului, l-a iubit întotdeauna pe David. De aceea, la urcarea pe tron a lui Solomon, are parte de gloria marelui împărat şi primeşte din abundenţă provizii pentru necesităţile lui şi ale poporului său. În schimbul acestor beneficii, el va contribui la construcţia templului, care va fi acţiunea principală a domniei lui Solomon. Domnul, de vreme ce i-a dat odihnă lui Israel, poate şi El să Se odihnească şi să schimbe cortul călătorului cu o construcţie durabilă. Aşa cum a făcut-o cortul înainte (însă cu unele diferenţe), templul lui Solomon ne va oferi numeroase ilustrări ale relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Iată deja o primă deosebire: casa din deşert era amplasată direct pe nisip, în timp ce aceasta trebuia să fie de neclintit, fundamentată pe pietre măreţe, pietre scumpe. Temelia Lui este în munţii sfinţeniei (Psalmul 87.1).

DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

„Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia? Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11) A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron. Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el. S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine. Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
21 mai 2025

21 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[…] privind țintă la Isus.

Evrei 12.2

Este mai bine să te gândești la ce este Dumnezeu, decât la ce ești tu.

Privirea la noi înșine este, în esență, doar mândrie – o lipsă de înțelegere a faptului că nu sunt bun de nimic. Până nu înțeleg aceasta, nu voi putea să-mi iau ochii de la mine însumi și să-i îndrept asupra lui Dumnezeu.

Câteodată este posibil ca privirea la răul din noi să fie un instrument pentru instruirea noastră, dar chiar și așa, este nevoie de mai mult decât atât. Privind la Hristos, avem privilegiul să uităm de noi înșine.

Adevărata smerenie nu înseamnă să gândești rău despre tine, ci să nu te mai gândești deloc la tine.

Sunt prea rău ca să merite să mă mai gândesc la mine însumi; am nevoie să uit de mine și să privesc la Dumnezeu, care este cu adevărat vrednic de toată preocuparea mea.

Este nevoie să fim umiliți cu privire la ceea ce suntem în noi înșine, iar acest lucru este de ajuns. Dacă putem spune (ca în Romani 7) că „în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun“, ne-am gândit suficient la noi înșine. Să ne gândim deci apoi la El, care S-a gândit la noi cu „gânduri de pace, și nu de rău“, cu mult înainte ca noi să ne fi gândit vreodată la noi înșine. Să descoperim astfel care sunt gândurile Lui de har față de noi și să luăm cu credință cuvintele: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră?“.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“. Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Deci, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era.

Ioan 11.4-6

Când răspunsul Domnului întârzie…

Din grijă pentru fratele lor Lazăr, cele două surori, Marta și Maria, au apelat la Isus. Pline de respect și de încredere, ele au transmis doar atât: „Doamne, iată, acela pe care-l iubești este bolnav“.

O astfel de încredere Îi face bucurie Domnului. La prima vedere, răspunsul și reacția Lui par de neînțeles. „Boala aceasta nu este spre moarte.“ Dar oare nu a murit Lazăr la scurt timp după aceea? Ba da, însă moartea lui în acest caz nu a fost una definitivă. Gloria lui Dumnezeu urma să fie descoperită în Persoana lui Isus. Onoarea, puterea și dragostea Lui trebuiau să fie văzute de ceilalți.

Domnul ne testează adesea în situații dificile. Poate nu primim răspuns la rugăciunile noastre așa cum ne-am fi dorit. Uneori, El ne face să așteptăm mult, iar alteori totul pare să meargă tot mai prost. Dar gândurile Fiului lui Dumnezeu sunt mai înalte decât ale noastre: El știe ce este cel mai bine pentru noi. Să nu uităm că El îi iubește pe ai Săi. Așa a fost în Betania. Isus îi iubea pe fiecare dintre cei trei. Iar Marta, care fusese mustrată de Domnul la o vizită anterioară, este menționată prima, când ne-am fi așteptat ca aceasta să fie Maria (Luca 10.41).

Din această relatare mai învățăm că dragostea lui Isus nu este influențată de fluctuațiile unui credincios. Domnul ne iubește în ciuda tuturor oscilațiilor, pentru că El Însuși este dragoste (1 Ioan 4).

Citirea Bibliei: Geneza 29.15-35 · Psalmul 16.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 4:20-34

Să observăm conexiunea dintre v.20 şi v. 29. Poporul şi inima împăratului au o dimensiune comună: aceea a nisipului de pe plaja mărilor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a dat unsului Său o inimă suficient de largă pentru a cuprinde şi pentru a iubi toată această mare naţiune a cărei răspundere o poartă acum. În acelaşi fel, dragostea Domnului este după măsura numărului celor care-I aparţin şi mulţimea lor nu o copleşeşte. Crucea a făcut dovada. Scump cititor credincios, El te iubeşte ca şi cum ai fi singurul său răscumpărat. Noi nu vom ajunge niciodată să sfârşim cunoaşterea şi înţelegerea dragostei lui Hristos care întrece cunoştinţa (Efeseni 3.18, 19).

Această frumoasă prefigurare a domniei milenare a lui Hristos evocă odihna de care întreaga creaţie se va bucura în final, după ce a suspinat atât de mult timp sub robia stricăciunii (Romani 8.19-22). Solomon a vorbit despre fiare, păsări, târâtoare, peşti. Hristos Fiul Omului, conform Psalmului 8, încununat cu glorie şi cu onoare, Îşi va exercita domnia asupra tuturor lucrărilor mâinii lui Dumnezeu: Oi şi boi, toate, şi, de asemenea, fiarele câmpului; păsările cerurilor şi peştii mării, (tot) ce străbate cărările mărilor. Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! (Ps. 8.5-9).

DOMNUL VREA SĂ PETREACĂ TIMP CU TINE!

„Marta era împărţită cu multă slujire…” (Luca 10:40)

Maria și Marta se asemănau prin faptul că amândouă Îl iubeau pe Domnul Isus. Dar diferența a apărut atunci când El le-a vizitat casa. „Marta L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos, la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10:38-42). Domnul Isus nu a spus că Marta nu făcea ce trebuie… El a spus doar că Maria făcea ce era mai bine. Și ce făcea Maria? Stătea la picioarele Lui, Îi asculta cuvintele, Îl iubea și Îl adora. Există o lecție importantă aici, în special pentru cei implicați în activitatea și slujirea bisericii: Nu te implica atât de mult în lucrarea Domnului, încât să nu mai reușești să ai o relație cu Domnul lucrării! E.M. Bounds (profund autor creștin, care a scris mult despre rugăciune), pe când lucra ca redactor al unui ziar metodist, a spus: „A fi mult timp singur cu Dumnezeu este secretul cunoașterii Lui și izvorul puterii și influenței Lui.” Întrebare: dacă nu ești influențat de Dumnezeu, cine sau ce te influențează? Oamenii? Presiunile? Circumstanțele? Dacă Domnul Isus ar fi venit în casa lor pentru cină, El ar fi putut foarte bine să o laude pe Marta și să îi spună Mariei să meargă și ea să se ocupe de bucătărie. Dar prioritatea Lui, înainte de a merge la cruce, a fost să petreacă timp cu cei pe care îi iubea. Și iată un gând care îți va schimba atitudinea față de rugăciune: Domnul Isus vrea să petreacă timp cu tine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 apr. 2025

22 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Elimelec, soțul Naomei, a murit; și ea a rămas, și cei doi fii ai ei; […] Mahlon și Chilion au murit amândoi; și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără soțul ei.

Rut 1.3-5

În orice credincios există atracția către Moab. Am citit cândva că o oaie căuta să părăsească turma de îndată ce auzea behăit de capră. Păstorul și-a adus aminte că fusese alăptată de o capră până ce a fost în stare să pască iarbă. Atunci a fost așezată în turmă, dar ea, cum auzea behăit de capră, încerca să iasă din turmă. Nu este așa și cu noi?

Dumnezeu ne-a asigurat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Bunului Păstor. Dacă un credincios s-a rătăcit și a luat-o razna, el tot se întoarce, dar ce mare pagubă aduce pentru el însuși, pentru cei dragi ai lui și pentru mărturia pe care o are de dat! Să privim la Avraam, în Geneza 12! Faraon s-a gândit la el ca la un mincinos, ca la un om în care nu te poți încrede. Ce pagubă adusă mărturiei despre Dumnezeul lui Avraam! Când Lot s-a dus spre câmpiile Sodomei și ale Gomorei, nu era aceasta urmarea faptului că Avraam îl luase cu el în Egipt? Lot a privit câmpia Iordanului și a văzut că era „ca grădina Eden, ca țara Egiptului“. El nu mai putea vedea deosebirea dintre Egipt și grădina Edenului.

Dar trista istorie a lui Agar și a lui Ismael n-a fost oare ca rezultat al coborârii lui Avraam în Egipt și al minciunii lui în fața lui Faraon? Chiar și în ziua de astăzi, evreii gustă din amărăciunea urmării faptei lui Avraam. Ce puțin ne gândim la urmări, când facem primul pas către o direcție greșită! Părinții credincioși se pot ridica după ce au alunecat, dar foarte rar se mai pot redresa copiii lor, care s-au depărtat de Domnul din cauza exemplului trist al părinților. Elimelec dorea să stea în Moab doar pentru un timp. Dar fiii lui s-au stabilit acolo, și-au luat soții dintre moabite. Ei s-au pierdut din poporul lui Dumnezeu. Iar dacă ei ar fi avut copii (ceea ce Domnul n-a îngăduit), acești copii ar fi făcut parte dintre vrăjmașii lui Dumnezeu, căci moabiții nu trebuiau primiți în adunarea poporului lui Israel până la a zecea generație. Totodată, trăind în Moab (Neemia 13), și-au pierdut dreptul de moștenire.

Întâlnim uneori oameni care au dat o mărturie minunată. Ei par îngeri coborâți din ceruri. Dar, când cad, se pare că nu se mai ridică. Adevărații credincioși se ridică după ce cad.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon.

Luca 24.34

Reabilitarea lui Simon Petru

Petru se lepădase deja de Mântuitorul de trei ori, când Isus Și-a întors privirea către el. Aducându-și aminte de cuvintele Lui, Petru a plâns cu amar (Luca 22.61,62). Cât de mult trebuie să se fi învinovățit! Cât de disperat trebuie să se fi simțit! Isus a fost biciuit, batjocorit, condamnat la moarte și pironit pe cruce. Cel care nu a comis niciodată vreun păcat a murit de o moarte așa de rușinoasă, pe care o primeau doar criminalii. Ucenicii Lui erau de asemenea debusolați, abătuți și dezamăgiți.

În prima zi a săptămânii, când femeile au venit la mormânt, El nu mai era acolo. Înviase! Un înger le-a spus: „Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici“. Apoi a adăugat: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru …“ (Marcu 16.6,7). Menționarea lui Petru ne arată în mod deosebit că Domnul Se gândea la ucenicul Său nefericit și zbuciumat.

În după-amiaza acelei zile de înviere, ucenicii au istorisit că Domnul înviase și că i Se arătase lui Simon. Domnul vorbise cu Simon între patru ochi. Cu siguranță că ucenicul și-a mărturisit greșeala, iar Domnul l-a iertat. Cum putem face această presupunere? Pentru că, la următoarea întâlnire cu Domnul, Petru a fost primul care a dorit să ajungă la el. Ucenicii erau din nou pe Lacul Ghenezaret. Petru a plecat la pescuit, iar ceilalți i s-au alăturat. Cineva le-a vorbit de pe țărm, iar ei au recunoscut că era Domnul lor. Când Petru a auzit aceasta, el s-a aruncat în apă, ca să fie primul la Isus. O astfel de reacție ne arată că totul era iertat. Iertarea eliberează! Așa a fost atunci și așa este și astăzi!

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:13-25

Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci ~ şi în special atunci ~ când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

DEZVĂȚAREA | Fundația S.E.E.R. România

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă…” (Osea 4:6)

Faptul că nu reușim să eliminăm temerile iraționale și concepțiile greșite ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Slăbănogul din Ioan 5 este un bun exemplu în acest sens. El era bolnav de treizeci și opt de ani, când Domnul Isus l-a întrebat dacă ar dori să se facă bine. Cu toate acestea, bărbatul credea că există o singură cale de a fi vindecat. El a spus: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)

Acest om a crezut ceva care l-a ținut captiv treizeci și opt de ani din viață. El știa că, pentru a fi vindecat, trebuia să fie cea dintâi persoană care intra în scăldătoarea din Betesda, atunci când un înger tulbura apa. Într-un fel, a fost ținut prizonier de acest gând. Dar Domnul Isus i-a desființat această credință falsă printr-o singură propoziție: „Ia-ți patul și umblă!” (Ioan 5:11) Domnul Isus l-a eliberat pe acest om la nivel fizic, dar și la nivel cognitiv.

Credința înseamnă să te dezveți de obiceiul de a-ți face griji fără sens, și să te dezveți de convingerile greșite care te țin captiv. Și asta este ceea ce facem în timp ce studiem Scriptura. Ne îmbunătățim literalmente mintea prin descărcarea unui program numit „gândul lui Hristos” (a se vedea 1 Corinteni 2:16). A te dezvăța de un obicei este de două ori mai greu decât a învăța ceva.

De ce? Pentru că fiecare milă pe care o parcurgi în direcția greșită este de fapt o eroare de două mile, deoarece trebuie să te întorci, pentru a ajunge acolo unde ar trebui să fii, nu de unde ai plecat… Să-ți scoți din minte gândurile vechi este mai greu decât să introduci gânduri noi în ea. Dar merită!

Așadar, fă-ți timp în fiecare zi pentru a-ți înnoi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
17 apr. 2025

17 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Poruncește celor care sunt bogați în veacul de acum să nu se mândrească, nici să nu se încreadă în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belșug, ca să ne bucurăm de ele.

1 Timotei 6.17

Ce ne produce satisfacție în viață? Pavel ne amintește, în versetul de mai sus, că adevărata satisfacție nu se găsește în bogăție, ci în Dumnezeul care nu numai că ne dă tot ceea ce avem nevoie, dar care de asemenea dorește să ne bucurăm de ceea ce ne dă El. Acesta este secretul adevăratei mulțumiri: a te bucura mai mult de Dăruitor, decât de darurile Lui!

Moise este un exemplu în această privință. Citim în Evrei 11.24-26 că Moise, prin credință, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon și a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El a socotit ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, fiindcă privea la răsplătire. Moise a știut că nu trebuia să-și pună nădejdea în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu Însuși.

Solomon însă a trebuit să învețe acest adevăr pe calea cea grea. Cartea Eclesiastul ne prezintă felul cum el a căutat satisfacția și mulțumirea în orice alt lucru decât în Domnul. El a crezut că plăcerile de tot felul îi pot oferi satisfacție (Eclesiastul 2.1-3), însă ele n-au făcut altceva decât să-i lase sufletul tot mai gol. A crezut că lucrurile materiale îi vor oferi mulțumire (versetele 7 și 8), însă, la sfârșit, a trebuit să declare: „Am urât viața, pentru că lucrarea care se face sub soare mi-a fost o povară; pentru că totul este deșertăciune și goană după vânt“ (versetul 17).

La fel ca mulți astăzi, Solomon a căutat să afle semnificația vieții, pentru a avea o nădejde reală, însă satisfacția prezentă și nădejdea pentru viitor se găsesc doar în relația vie cu Domnul Isus Hristos.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar el a tăgăduit, spunând: „Femeie, nu-L cunosc; … Omule, nu sunt; … Omule, nu știu ce spui“ … Și Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru … Și Petru, ieșind afară, a plâns cu amar.

Luca 22.57-62

Petru se leapădă de Isus

Isus îl avertizase: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“ (Luca 22.34). Apoi Domnul a mers pe Muntele Măslinilor cu ucenicii Săi și S-a rugat fierbinte în grădina Ghetsimani. În timpul acesta, ucenicii dormeau. Apoi Iuda a venit și L-a trădat. Domnul a fost arestat și dus la casa marelui-preot. Petru a urmărit mulțimea, la început „de departe“, apoi a intrat în vizuina leului și s-a așezat „cu ei împreună“, probabil cu inima bătând cu teamă. Deodată lucrurile au devenit periculoase. Oamenii au început să vorbească despre el: „Și acesta era împreună cu El“. Așa că au vorbit și cu Petru, spunându-i: „Și tu ești dintre ei“. Temându-se pentru viața lui, ucenicul se leapădă de Domnul său de trei ori. Apoi Isus Se întoarce și Se uită la Petru. Privirea Lui este tristă, fără nicio îndoială, dar, în ciuda a ceea ce se întâmplase, ea exprimă dragoste. Când Petru s-a întors de la Domnul, Domnul S-a întors spre Petru. Acea privire a atins inima lui Petru și l-a făcut să verse lacrimi de regret cu privire la falimentul lui. Privirea Domnului i-a amintit lui Petru de cuvintele Lui încurajatoare: „Și tu, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi“. Petru nu trebuia să dispere: nu era sfârșitul; era posibilă o întoarcere.

Poate că și acum Domnul Se uită la cineva care are ceva de mărturisit și de pus în ordine. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem consecințele prezente și viitoare ale acestei priviri pline de iubire. Și, pentru că o mână divină consemnează clipă de clipă istoria fiecăruia dintre noi, să ne punem și noi în ordine.

Citirea Bibliei: Geneza 8.6-22 · 1 Petru 4.12-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 8:1-18

Întărit de promisiunile Domnului, noul împărat îşi asigură tronul prin victoriile care aduc supunerea vrăjmaşilor lui. Primii dintre aceşti vrăjmaşi sunt filistenii. Ţara lor întreagă poate fi, în sfârşit, adusă sub control. Următorii care vor fi subjugaţi sunt moabiţii, ca împlinire parţială a profeţiei lui Balaam (Numeri 24.17). Hadadezer împreună cu sirienii care-i vin în ajutor sunt şi ei învinşi. În final este supus Edomul, potrivit unei profeţii încă mai vechi: binecuvântarea lui Isaac asupra lui Iacov (Geneza 27.29; vezi şi Geneza 25.23). David ilustrează aici ceea ce este scris despre Domnul Isus, a Cărui împărăţie glorioasă va fi stabilită când toţi vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut al picioarelor Sale (vezi Psalmul 110).

Acum, când pacea este stabilită şi autoritatea lui David recunoscută atât înăuntrul cât şi în afara împărăţiei, se întocmeşte organizarea ei (v. 15-18). Împăratul este centrul, exercitând judecata şi actul justiţiar. În jurul lui, fiecare îşi îndeplineşte funcţiile care-i sunt desemnate. Preoţii se află acolo, asigurând relaţiile cu Dumnezeu. Securitate, stabilitate, dreptate şi pace ~ sunt caracteristicile glorioase care vor fi, într-o măsură completă şi mult mai evidentă, ale Împărăţiei care va veni!

CUM SĂ-ȚI APERI CĂSNICIA | Fundația S.E.E.R. România

„Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.” (Ioan 10:10)

Oare de ce 50% dintre căsătorii, inclusiv căsătoriile creștine, se încheie prin divorț? Domnul Isus a răspuns deja la această întrebare, când a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) Dumnezeu a oficiat prima ceremonie de nuntă, între Adam și Eva în grădina Edenului, iar Satan a intrat în scenă când „luna de miere” abia începuse; i-a atacat, le-a provocat sentimente de rușine și le-a adus separarea de Dumnezeu. Și tot în Sfânta Scriptură citim că Satan nu l-a putut învinge pe patriarhul Iov prin bube, faliment și doliu și l-a atacat prin intermediul soției sale. (vezi Iov 2:9)

Căsnicia ta este una dintre țintele principale ale Satanei, și dacă uiți asta o faci pe riscul tău. Așadar, cum o poți proteja?

1) Află care sunt așteptările soțului tău/soției tale: sunt ele realiste? Au fost ele neexprimate sau necunoscute până la apariția conflictului în relație? Dezamăgirea se manifestă adesea prin furie.

2) Familiarizează-te cu trecutul soțului tău/soției tale: în multe feluri, el sau ea este produsul mediului în care a crescut. Adevărul este că noi construim cu uneltele și luptăm cu armele pe care ni le-au dat părinții noștri. Iar în timpul certurilor și conversațiilor aprinse, amintirile legate de furia părinților, abuzurile din copilărie și certurile din familie pot influența modul în care vom reacționa mai târziu, când ne căsătorim.

3) Începe să te rogi pentru soțul tău/soția ta! Mai mult decât atât, începe să te rogi împreună cu el/ea! Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20).

Așadar, protejați-vă căsnicia, dragi creștini, pentru că ea este principala țintă a lui Satan, în vremurile pe care le trăim!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
13 apr. 2025

13 Aprilie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.

Matei 3.17

Ce minunat este să contemplăm perfecțiunile Domnului nostru Isus! Însuși Dumnezeu Tatăl a exclamat în două rânduri: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“. Tatăl este Cel care poate să-L aprecieze deplin pe Fiul Său, însă și noi suntem încurajați să luăm parte la aceasta împreună cu El, meditând la Persoana minunată și la lucrarea glorioasă a Domnului Isus.

În Matei 9, când Domnul a văzut mulțimile, inima Lui a fost plină de milă față de ele. El i-a privit cu compasiune pe oameni, le-a predicat evanghelia și i-a vindecat de orice boală și neputință. El îi vedea ca pe niște oi trudite și obosite, lipsite de păstor. Știm că Domnul Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, însă, mai târziu, a existat o altă ocazie în care El a vărsat lacrimi. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, știind prea bine ceea ce avea să întâmpine, El a coborât muntele Măslinilor călare pe un măgăruș. A privit Ierusalimul și a plâns pentru el, știind că, peste câțiva ani, cetatea și mulțimea locuitorilor ei aveau să fie nimiciți (Luca 19.41). Cât de uimiți suntem să auzim cuvintele Sale de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac“ (Luca 23.34)! Apoi, văzând-o pe Maria, mama Sa, lângă cruce, nu S-a preocupat cu propriile Sale suferințe, ci a îngrijit de viitorul ei, încredințând-o grijii lui Ioan (Ioan 19.26). Pentru a arăta clar că nimeni nu-I lua viața, ci Și-o dădea El Însuși, după ce a băut oțetul, a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi, capul nu I-a căzut, ci El Și l-a plecat și Și-a dat duhul (Ioan 19.30).

Domnul Isus este cu adevărat cel dintâi dintre zece mii! Să-L lăudăm, să-L onorăm și să-L mărim, pe măsură ce-L cunoaștem din ce în ce mai mult!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-au ieșit în întâmpinare și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“. Și Isus, găsind un măgăruș, S-a așezat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul unei măgărițe“.

Ioan 12.13-15

Călare pe un măgăruș

Mulți au venit să îl vadă pe Lazăr, deoarece Isus îl înviase dintre morți. Și astfel ei au tras concluzia că acest Isus era Fiul lui David care fusese promis. Ei L-au primit din toată inima, citând Psalmul 118. Dar cine și-ar fi putut imagina că după câteva zile vor striga: „Nu avem alt împărat decât pe Cezarul“ (Ioan 19.15). În acea zi, Isus era binecuvântat de popor. Gândea El oare că, în sfârșit, Îl vor primi ca Mesia? Nu! El știa că aceasta era numai o înflăcărare trecătoare. Această călătorie în triumf era cel dintâi pas spre calea crucii. Dincolo de aclamațiile „Osana Fiului lui David!“ (Matei 21.9), în lăuntrul Său, în mijlocul bucuriei, distingea un alt glas care urma să răsune: „Răstignește-L, răstignește-L!“. Domnul a luat un măgar tânăr, împlinind astfel profeția lui Zaharia: „Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine … smerit și călare pe … mânzul unei măgărițe“ (Zaharia 9.9). Niciun evanghelist nu citează textul complet din Zaharia. Porunca de a se bucura nu se regăsește în niciuna dintre cele patru evanghelii. Motivul este clar: oamenii ar fi trebuit întâi să se pocăiască și să Îl primească pe Mesia prin credință. Ei au falimentat în a face aceasta. Când Hristos Se va întoarce, ei vor boci întâi, înainte de a-L primi cu bucurie (Zaharia 12.10). Când, într-o vreme viitoare, Hristos va apărea pe acest pământ în glorie, El îl va elibera pe poporul Israel de vrăjmașii săi. Însă azi El este încă gata să mântuiască oamenii de păcatele lor.

Citirea Bibliei: Geneza 6.1-12 · 1 Petru 3.8-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:1-11

Primul gând al lui David la inaugurarea împărăţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pentru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ierusalim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Domnului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare trebuie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascultare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi trebuit purtat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi poporul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de filisteni în ignoranţa lor, servea mult mai bine scopului lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi considerat atât de vinovat. Dar a fost vinovat! Dumnezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndrumările Sale cu propriile noastre bune intenţii, în special acolo unde este implicată închinarea şi adorarea.

Amară întrerupere a acestei frumoase ceremonii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă destinaţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.

POȚI SĂ-ȚI ÎNVINGI FRICA | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18)

Conform enciclopediei de psihiatrie, există clasificate circa două mii de frici. Interesant este că psihiatrii afirmă că de fapt există doar două temeri înnăscute: frica de cădere și frica de zgomote puternice. Asta înseamnă că toate celelalte sunt frici învățate, deprinse… Așadar, cel mai important lucru de aici este că putem să ne dezvățăm deci de oricare dintre ele.

Majoritatea dintre noi suntem marcați, în bine sau în rău, de o seamă de experiențe. Aceste experiențe definitorii pot planta o sămânță de încredere sau o sămânță de incertitudine, o sămânță de speranță sau o sămânță de vulnerabilitate, o sămânță de credință sau o sămânță de frică.

Ioan exprimă scopul final al relației noastre cu Dumnezeu: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Expresia „dragoste desăvârșită” nu descrie iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea necondiționată, nemeritată și neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru noi. Un autor creștin scria: „Scopul iubirii este eliminarea fricii! Pe măsură ce creștem într-o relație de iubire cu Dumnezeu, ne dezvățăm de temerile care ne paralizează și ne neutralizează spiritual.

Aceasta este esența credinței. Credința este procesul de dezvățare a fricilor iraționale. Singura frică după voia lui Dumnezeu, rânduită și admisă de El este „frica de Dumnezeu”! Și dacă ne temem de Dumnezeu [adică Îl iubim, onorăm, venerăm și respectăm], nu trebuie să ne temem de nimeni sau de nimic altceva! Depășirea fricilor noastre este de fapt un proces de învățare progresivă a încrederii în Dumnezeu!”

Una dintre cele mai mari promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a dat în Scriptură este aceasta: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, tu nu mai ai motive să-ți fie frică!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
26 mart. 2025

26 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

Ioan 21.15

Restabilirea lui Petru (2)

Al treilea pas este privirea Domnului (Luca 22.61). Când Petru L-a tăgăduit pe Domnul, pentru a treia oară, citim că „Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru“. Aceasta a fost o privire, putem fi siguri, care exprima o dragoste desăvârșită. Petru tocmai Îi întorsese spatele Domnului, spunând: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ (Matei 26.74). Imediat Domnul S-a întors către Petru și l-a privit într-un fel prin care trebuie să-i fi adresat acestuia următoarele cuvinte: «Tu mărturisești că nu Mă cunoști, dar Eu te cunosc și te iubesc». „Iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1).

O, ce dragoste, o dragoste minunată, care nu ne abandonează! Să notăm din nou că tăgăduirea categorică a lui Petru nu a ridicat resentimente sau mânie în inima Domnului. Ce diferență este între El și noi! Nouă ne este suficient un mic gest de nemulțumire, de nerecunoștință sau de răutate din partea fraților noștri și imediat ni se ridică în inimi gânduri amare și exprimăm cuvinte de amărăciune. Nu așa au stat lucrurile în privința Domnului nostru.

Al patrulea pas în procesul restabilirii lui Petru a fost cuvântul Domnului (Luca 22.61). Privirea Domnului i-a reamintit de ceea ce El îi spusese, pentru că citim: „Petru și-a amintit de cuvântul Domnului“. Privirea Domnului i-a frânt inima; cuvântul Domnului i-a atins conștiința, iar rezultatul a fost că, „ieșind afară, a plâns cu amar“. Iuda „îndată a ieșit. Și era noapte“ – noaptea eternă a disperării zadarnice. Petru „a mers afară“ în pocăință profundă pe calea restabilirii. El „a mers afară“, deoarece conștiința lui trezită nu i-a mai permis să continue în acea asociere falsă. El a plâns cu amar, deoarece dragostea neschimbătoare a Domnului îi atinsese inima.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui.

Luca 9.32

Simon Petru – un martor ocular

Apostolii Îl recunoscuseră pe Isus ca Mesia și Răscumpărătorul promis și s-au așteptat ca El să stabilească domnia Lui de pace pe pământ, după cum fusese spus mai dinainte în Vechiul Testament. Dar ei au eșuat în a ține cont de pasajele care vorbeau de suferințele lui Mesia, precum capitolul 53 din cartea profetului Isaia de exemplu.

Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că El „trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe … și să fie omorât și a treia zi să învieze“, ei au fost tulburați, în special Petru. Ei nu înțelegeau că Mesia trebuia întâi să sufere și să moară, ca să îi răscumpere pe ei și pe nenumărați alții, și că doar mai târziu Își va stabili El domnia în glorie. Domnul a văzut confuzia și tulburarea din inimile lor. Ei trebuiau să învețe că, deși Hristosul avea să sufere și să moară, speranța glorioasă a Împărăției Lui nu era în niciun caz incertă. Isus i-a luat pe Petru și pe alți doi ucenici pe un munte unde ei au putut vedea dinainte cum va fi gloria Domnului Isus Hristos în Împărăția Lui viitoare. În acel loc, în timp ce mai-marii poporului Îl respinseseră pe Mesia și căutau să Îl omoare, Dumnezeu Însuși dă mărturie publică despre Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“ (Luca 9.35). Ani mai târziu, Petru vorbește despre această întâmplare. El credea cu tărie că Isus Se va întoarce și că Își va stabili Împărăția în putere și glorie și a accentuat faptul că el însuși a fost „martor ocular al măreției Sale“ (2 Petru 1.16-21). Acel eveniment de pe munte confirmă în mod impresionant afirmațiile profetice din Biblie.

Citirea Bibliei: Mica 3.1-12 · Proverbe 28.11-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:1-17

Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7.25).

David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este” (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge” (Luca 10.16).

În plus, asemeni bogatului „nebun” din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea”, „apa mea”, „carnea mea” etc (v.11).

ÎNNOIEȘTE-ȚI ZILNIC MINTEA! | Fundația S.E.E.R. România

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2)

Astăzi vom reflecta la cum ne putem înnoi mintea. Un autor creștin scria: „Modul prin care-ți poți înnoi mintea este să-ți descarci Scriptura. Medicii de la Institutul Național de Sănătate Mintală au realizat un studiu fascinant, cerându-le subiecților să îndeplinească o sarcină motorie simplă – un exercițiu de bătăi cu degetul. Și-n timp ce subiecții băteau cu degetele, medicii au efectuat un RMN pentru a identifica ce parte a creierului era activată. Subiecții au exersat apoi exercițiul de bătaie cu degetul zilnic timp de patru săptămâni. La sfârșitul perioadei de patru săptămâni, scanarea creierului a fost repetată. În fiecare caz, aceasta a arătat că zona creierului implicată în îndeplinirea acelei sarcini s-a extins. Această sarcină simplă – un exercițiu de bătut cu degetul – a antrenat literalmente noi celule nervoase și a refăcut conexiunile neuronale.

Tot la fel, atunci când citim Scriptura, antrenăm noi celule nervoase și refacem conexiunile neuronale. Într-un fel, descărcăm un nou sistem de operare care reconfigurează mintea. Nu mai gândim în felul omenesc, ci începem să nutrim gânduri dumnezeiești!” Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5) Cum îndeplinim această poruncă?

Tot apostolul Pavel ne spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti…” (Coloseni 3:16). Prin predicare, învățătură, lectură sau cântare, creierul nostru este reconectat cu Cuvântul lui Dumnezeu și ne dezvoltăm gândirea lui Hristos. Avem gândurile Lui.

Ca urmare, ajungem să facem voia Lui în loc să fim conduși de propria noastră voință. Așadar, continuă să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 mart. 2025

22 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.

Galateni 6.14

Noul Testament pe scurt (9) – Galateni

Epistola către Galateni, scrisă către adunările din regiunea Galatiei, reprezintă o mustrare aspră împotriva învățăturii rele potrivit căreia faptele legii ar forma standardul pentru umblarea și purtarea celui credincios. Deși mântuiți prin har, prin credință, galatenii adăugaseră legea ca principiu pentru menținerea mântuirii lor. Acest amestec este cu totul dezgustător pentru Dumnezeu, care este Dumnezeul oricărui har.

Apostolul Pavel arată că Persoana binecuvântată a lui Hristos, și nu legea, formează standardul umblării celui credincios și că Duhul lui Dumnezeu este puterea pentru a umbla cu Dumnezeu. Crucea lui Hristos este prezentată cu putere ca fiind cea care retează orice speranță ca omul aflat sub lege să producă ceva bun. Prin cruce, credinciosul este răstignit față de lume, deci este înlăturat din chiar sfera în care legea este principiul cârmuitor. El este văzut acum ca fiind în legătură cu noua creație (Galateni 6.15) și de aceea el trebuie să umble nu prin carne, ci prin Duhul.

Moartea lui Hristos este privită în capitolul 4 ca fiind modul în care am fost răscumpărați din robia legii, pentru a fi aduși în poziția de fii ai lui Dumnezeu, caracterizată de o deplină demnitate și libertate – poziție care nu putea fi cunoscută de sfinții Vechiului Testament, însă care aparține tuturor sfinților din această dispensație a harului. Suntem fii ai lui Dumnezeu, așezați de El Însuși în această poziție binecuvântată. Cât de necesară este Epistola către Galateni pentru a putea fi păziți de egoism, de încrederea în carne și de nenumăratele rele care izvorăsc dintr-o atitudine legalistă!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“ Și Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

Matei 16.15,16

Petru răspunde prin credință

Mulți oameni L-au urmat pe Isus după ce au fost ajutați de El în nevoie. Totuși, atunci când Isus a vorbit despre moartea Lui, precum și despre responsabilitatea lor personală înaintea lui Dumnezeu, ei au spus: „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?“, și L-au părăsit pe Domnul. Atunci Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi dacă și ei vor pleca de la El. Petru a răspuns pentru toți: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6.60,67-69).

Cu o altă ocazie, Isus a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“. Ucenicii au răspuns că oamenii aveau o părere înaltă despre El. Atunci El i-a întrebat personal: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“. Din nou, Petru este cel care răspunde: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

Acum, că Petru L-a mărturisit ca „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“, Isus Se referă din nou la schimbarea numelui acestuia, de la Simon, la Petru. El i-a zis: „Tu ești Petru [o piatră] și pe această stâncă [gr. Petra] voi zidi Adunarea Mea“. Adunarea a fost astfel zidită pe stâncă, pe faptul și pe mărturisirea că Isus este Fiul Dumnezeului celui viu.

Petru însuși explică mai târziu că el și toți ceilalți credincioși au venit la Isus, „Piatra vie“ și, ca „pietre vii“, ei au fost zidiți o casă duhovnicească, biserica sau adunarea (1 Petru 2.4,5).

Citirea Bibliei: Iona 3.1-10 · Proverbe 27.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 22:11-23

În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului ~ cruţându-l pe Agag şi animalele lui ~ nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).

Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine ~ îl sfătuieşte David ~ … cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.

„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră ~ le aminteşte Isus ucenicilor Săi ~ … dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

LEGEA ENTROPIEI | Fundația S.E.E.R. România

„…toate aceste lucruri au să se strice…” (2 Petru 3:11)

Un autor creștin a scris: „A doua lege a termodinamicii afirmă acest adevăr fizic: dacă sunt lăsate în voia lor, toate lucrurile din univers se îndreaptă spre dezordine și degradare. Mașinile ruginesc… Mâncarea se alterează… iar acest lucru este cunoscut sub denumirea de „legea entropiei”. Singura modalitate de a preveni entropia este să introduci o sursă de energie exterioară care s-o contracareze. Termenul tehnic pentru aceasta este negentropia. Iar frigiderul este un bun exemplu. Îl conectați la o priză electrică, și produce aer rece care împiedică alimentele să se strice. Dacă frigiderul este deconectat de la sursa sa de energie, entropia va prelua din nou controlul, iar lucrurile vor deveni urât mirositoare.

Oare nu asta se întâmplă și atunci când ne deconectăm de la Dumnezeu? Viața se îndreaptă spre degradare și dezordine. Așadar, cum ne depășim tendințele entropice?

Solomon răspunde: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18) Dacă păcatul este entropie, atunci investirea energiilor noastre într-o viziune de dimensiunea lui Dumnezeu înseamnă negentropie. Expresia „fără frâu” provine din cuvântul ebraic para, iar „entropie” este o traducere corectă a acestuia.”

Aș zice că multe probleme ale Bisericii nu provin neapărat dintr-o abundență de păcate, ci mai degrabă dintr-o lipsă de viziune. Nu sugerăm că nu există probleme legate de păcat, sau că acestea n-ar trebui rezolvate. Dar, în prea multe cazuri, nu există suficientă viziune pentru a ține bisericile ocupate. Viziunea noastră nu este suficient de mare pentru a ne solicita toate energiile, așa că ne concentrăm pe probleme mărunte – care nu ne dau suficient de mult de lucru…

La fel este și în plan personal. Dacă am avea o viziune mai largă asupra a ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze în noi și prin noi, problemele noastre s-ar diminua, deoarece focalizarea noastră ar fi pe o cauză mai mare decât noi! Iată la ce ne invită El să reflectăm azi…

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 mart. 2025

20 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Întregii plinătăți a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El și, prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.

Coloseni 1.19,20

Din cauza păcatului, creația era pângărită, îndepărtată de Dumnezeu, în afara oricărei relații cu El, cu plinătatea. Dar i-a plăcut plinătății Dumnezeirii, aceasta a fost buna ei plăcere, să împace toate lucrurile cu ea însăși, să reapropie de ea toate lucrurile, să repună toate lucrurile în relație imediată cu Dumnezeu, după ce le-a făcut potrivite pentru aceasta. Împăcarea aceasta are loc pe temeiul lucrării împlinite de Hristos la cruce: „Făcând pace prin sângele crucii Lui“.

Trebuie să remarcăm foarte clar că temelia a fost pusă, pacea a fost făcută, în virtutea jertfei oferite la cruce; așa cum se spune în altă parte: „Dar acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa“ (Evrei 9.26), iar în altă parte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1.29). Dar puterea divină nu a intervenit încă pentru punerea în practică a efectului acestei împăcări a tuturor lucrurilor din ceruri și de pe pământ, pentru introducerea acestui nou regim, în care totul va fi repus în ordine, în care cerurile și pământul, eliberate de prezența și de puterea răului, se vor bucura de relația lor cu Dumnezeu și de binecuvântările care rezultă din această relație, în care toate lucrurile vor fi făcute curate pentru Dumnezeu, potrivit întregii valori a jertfei lui Hristos.

O primă manifestare a acestei împăcări va avea loc în Mileniu, atunci când se va împlini acest cuvânt: „Bunătatea și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Adevărul va răsări din pământ și dreptatea va privi din ceruri“ (Psalmul 85.10-13). Orice manifestare a răului va fi reprimată, dar, când vor fi întemeiate noile ceruri și noul pământ, în care va locui dreptatea (2 Petru 3.13; Apocalipsa 21.1-5), atunci răul va fi stârpit cu desăvârșire și împăcarea își va face efectul pe deplin. Este ceea ce și noi așteptăm, potrivit promisiunii Sale (2 Petru 3.13).

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci avem parte de Hristos, dacă ținem cu tărie, până la sfârșit, încrederea de la început.

Evrei 3.14

Siguranța mântuirii

Mulți creștini sunt tulburați când găsesc în Biblie versete care, referindu-se la creștini, adaugă cuvântul „dacă“, cum este cazul cu cel de mai sus. Se întreabă, cu oarecare neliniște, dacă vor putea ține încrederea și credința până la capăt.

Este însă important să facem distincția între două puncte de vedere sau de raportare diferite. Când privim la această chestiune din punctul de vedere al lui Dumnezeu, atunci nu există niciun „dacă“. Când am venit la Dumnezeu mărturisindu-ne păcatele și crezând în Mântuitorul, am fost salvați, am primit viața nouă și am devenit copii ai lui Dumnezeu în care locuiește Duhul Sfânt. Toate acestea, în temeiul răscumpărării perfecte împlinite de Domnul Isus la cruce și a lucrării perfecte a lui Dumnezeu pe baza acesteia! Tot ce a făcut Dumnezeu este absolut sigur și desăvârșit.

Dar, cum oamenii sunt ființe responsabile, avem și versete în Biblie care se referă la mărturisirea din punctul de vedere al omului. De aceea găsim acest „dacă“. Sunt oameni care afirmă că sunt mântuiți și credincioși, dar în al căror comportament nu se poate vedea nimic din ce pretind ei a fi. Atunci apar dubii. Domnul cunoaște cine este al Lui cu adevărat, pe când noi nu putem ști întotdeauna adevărul. Dar, în timp, se va arăta cine este adevărat. Un creștin fals, care are doar o mărturisire exterioară, mai devreme sau mai târziu va abandona cursa și se va depărta de credință. Dumnezeu însă îl va aduce la destinație pe orice credincios adevărat.

Citirea Bibliei: Iona 1.1-17 · Proverbe 26.10-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 21:1-15

Viaţa de pribegie a lui David tocmai începe. El se duce la Nob, la preotul Ahimelec.

Domnul le va aminti incidentul acesta iudeilor pentru a le dovedi că toate lucrurile (inclusiv legea) trebuie supuse lui Mesia al lor, al cărui tip era David (Marcu 2.25, 26).

Înainte de a înfrunta dificultăţile, înainte de a întreprinde orice, să mergem la Isus, Marele nostru Preot. Să-I cerem Lui, ca şi David, hrană şi sabie. Cuvântul Lui, înţeles şi primit, ni le va oferi, prin credinţă, şi pe una şi pe cealaltă.

Vai, de pe buzele lui David va trebui să auzim o minciună (v. 2)! Apoi vedem o altă cădere, când caută refugiu la vrăjmaşii lui Israel şi se preface că este nebun înaintea lui Achiş, un prinţ filistean. Ce scenă tristă! Nu este el unsul Domnului, învingătorul lui Goliat, imagine în alte timpuri a Domnului Isus?

Tot aşa, este o privelişte tristă atunci când un creştin uită că este un reprezentant al lui Hristos şi se poartă înaintea lumii ca un nebun!

Dar suntem mângâiaţi să aflăm din titlul Psalmului 34 că, după greşeala lui, David reabilitat a putut să compună cu ajutorul Duhului acest psalm remarcabil: ȚVoi binecuvânta pe Domnul în orice timp…Ț (Psalmul 34.1).

DE CE NE ÎMPOTRIVIM SCHIMBĂRII? (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Ce se întâmplă atunci când încerci să implementezi schimbarea la momentul nepotrivit? De fapt, când este momentul potrivit pentru a o face? Din punctul de vedere al liderului, anumite momente sunt mai bune pentru a face schimbări decât altele.

Dr. John Maxwell, care a scris best-seller-ul „Cele 21 de legi supreme ale liderului”, spunea: „Am elaborat următoarea listă de indicii, pentru a mă ajuta să parcurg acest proces: ‘Această schimbare va aduce beneficii adepților mei? Este ea compatibilă cu scopul organizației? Este această schimbare specifică și clară? Cele mai importante 20% persoane care mă influențează sunt în favoarea ei? Această schimbare se poate testa, înainte de a ne lua un angajament total față de ea? Sunt disponibile resurse fizice, financiare și umane pentru a realiza această schimbare? Este aceasta reversibilă? Este această schimbare următorul pas evident? Are aceasta beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung? Conducerea este capabilă să producă această schimbare? Toate acestea indică oare faptul că momentul este potrivit?’ Înainte de a introduce o schimbare importantă, parcurg această listă și încerc să răspund la fiecare din aceste întrebăre cu „da” sau „nu”. Dacă la mai multe întrebări apare „nu”, trag concluzia că momentul poate să nu fie cel potrivit.” Întăresc și eu că momentul este foarte important.

Biblia spune: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… Orice lucru El îl face frumos la vremea lui.” (Eclesiastul 3:1, 11). Așa că, dacă te gândești să faci o schimbare, vorbește cu Dumnezeu, „Cel care deține timpul” – și întreabă-L pe El ce ar trebui să faci? Și când ar trebui s-o faci? Și cum?! Apoi pășește înainte prin credință, și ai încredere că El te va călăuzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries