Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “predici”

19 nov. 2025

19 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului și cuvintele tale“.

1 Samuel 15.24

Aproape nimic nu împietrește inima mai mult decât obișnuința de a recunoaște păcatele, fără a le simți. Dacă vine pe buze o rugăciune ca aceasta, „iartă-ne nouă greșelile, precum iertăm și noi greșiților noștri“, fără o nevoie interioară, atunci conștiința împietrită se va împietri și mai mult. Crede cineva că Domnul va răspunde la astfel de „rugăciuni“? Mărturisirea „am păcătuit“ este ușor de spus; și, fiindcă se exprimă cu atâta ușurătate, se ridică îndoiala cu privire la autenticitatea ei.

Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, găsim multe persoane care au recunoscut că au păcătuit: Faraon (Exod 10.16); Balaam (Numeri 22.34); Acan (Iosua 7.20); Saul (1 Samuel 15.24-30); David (2 Samuel 12.13; 24.10,17; 1 Cronici 21.8; Psalmul 51.4); Șimei (2 Samuel 19.20); Iuda Iscarioteanul (Matei 27.4); fiul risipitor (Luca 15.18,21).

Nu este remarcabil, ba chiar înspăimântător, că dintre aceste opt persoane numai două au fost credincioase (sau imagini ale unui om credincios), iar șase, din câte știm, au mers în pierzare? O mărturisire de păcate făcută în grabă este adesea semnul unei conștiințe împietrite. De câte ori n-au strigat israeliții de-a lungul istoriei lor: „Am păcătuit“, însă adesea numai pentru a scăpa de necazul pentru care erau vinovați! La începutul călătoriei lor prin pustie, când erau deja la granița cu țara promisă și au primit porunca Domnului din cauza necredinței lor în împrejurarea cu iscoadele, anume să se întoarcă și să pornească spre pustie, ei au răspuns „am păcătuit împotriva Domnului“, dar au făcut contrariul a ceea ce poruncise Domnul. Apoi, când au fost învinși de amoniți, s-au întors și au plâns înaintea Domnului. Dar Moise le-a amintit mai târziu că Domnul nu a ascultat de ei și nu Și-a plecat urechea spre ei (Deuteronom 1.45). Ei au gândit că un „am păcătuit“ spus repede poate pune în ordine lucrurile cu Domnul.

Să învățăm și noi, copiii lui Dumnezeu, de aici! De câte ori nu rostim și noi anumite formulări când ne mărturisim păcatele înaintea Domnului și cât de reci rămân adesea inimile noastre! N-ar trebui să recunoaștem acest lucru cu toții? Să ne dea Domnul profunzimea necesară când este vorba de recunoașterea greșelilor! Privirea plină de credință spre Mântuitorul care suferă pe cruce ne va ajuta în acest sens.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea, pacea.

2 Timotei 2.22

Să spunem „Nu!“

A spune „Nu!“ este uneori foarte dificil, în special atunci când opinia majorității este împotriva noastră. Nu este ușor să fii altfel decât ceilalți. Unii însă au avut curajul să spună „Nu!“, iar acest lucru le-a schimbat cursul vieții. De pildă, viitorul lui Moise era deja stabilit – el fiind considerat a fi nepotul Faraonului care domnea asupra Egiptului. Moise avea deci putere și bogății, însă „a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului“ (Evrei 11.24,25).

Și în cazul tău există activități la care nu poți participa și situații în care știi sigur că nu este bine să fii. Prin urmare, spune „Nu!“ atunci când cineva te consideră ceea ce de fapt nu ești. Spune „Nu!“ dacă simțământul voii lui Dumnezeu este afectat. Spune „Nu!“ dacă sunt semănate îndoieli în inima ta cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Spune „Nu!“ atunci când diavolul caută să te facă să păcătuiești, sugerându-ți că poți face acest lucru, fiindcă nimeni nu va băga de seamă. Spune „Nu!“ dacă ceva este interzis, chiar dacă pare să nu aibă consecințe neplăcute, sau dacă alții îți disprețuiesc ezitarea și râd de tine. Spune „Nu!“ dacă cineva încearcă să te atragă într-un loc unde Mântuitorul nu poate merge cu tine. Spune „Nu!“ atunci când unii îi vorbesc de rău pe alții în prezența ta. Spune „Nu!“ oricărei bârfe și vorbiri de rău. Să nu fii niciodată prea mândru sau prea fricos pentru a spune „Nu!“, ci fă-o în mod simplu și hotărât. „Dacă niște păcătoși te vor ademeni, nu te învoi“ (Proverbe 1.10).

Citirea Bibliei: Eclesiastul 6.1-12 · Marcu 6.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 5:6-17

În timp ce, sub „ochiul Dumnezeului lor“ (v.5; Psalmul 32.8), iudeii au reînceput lu­crul, vrăjmaşii, pe de altă parte, îşi reiau planurile rele.

Atât timp cât viaţa noastră creştină se află în declin, cât timp ne căutăm propriile interese, nu-i dăm diavolului nici o bătaie de cap. În mod sigur va avea grijă să nu ne deranjeze din somnul nostru. Îi convine de minune. Dar odată ce Domnul, prin Cuvântul Său, ne trezeşte inima şi zelul pentru El, imediat îl găsim pe Satan din nou în drumul nostru (vezi 1 Corinteni 16.9).

Guvernatorul şi însoţitorii lui folosesc aceleaşi tactici care au reuşit atât de bine în capitolul anterior: ei îi scriu lui Darius, noului împărat, încer­când să-l facă să inter­vină, dar de data aceasta îşi ascund vrăjmăşia sub o haină a indiferen­ţei şi chiar a toleranţei. Scri­soarea lor, care cuprinde declaraţiile bătrânilor lui Iuda, constituie în mod invo­luntar o frumoasă mărturie în favoarea acestora      (v. 11 şi următoarele). Aceşti bătrâni nu s-au ruşinat să se numeas­că pe ei înşişi slujitori ai lui Dumnezeu, nici să desco­pere ce a făcut Domnul pentru ei, chiar dacă aceasta însemna să mărturisească greşelile părinţilor lor.

COMPASIUNEA | Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite…” (Matei 9:36)

Când ești absorbit de tine însuți și concentrat pe propriile interese, este ușor să treci cu vederea oamenii aflați în nevoie și să nu le arăți nici urmă de compasiune. Dar când îți încredințezi viața lui Hristos și decizi să calci pe urmele Lui, acest lucru ar trebui să te schimbe. Va trebui să faci și tu ce a făcut Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:36-38)

Inima Domnului Isus a fost mișcată de oamenii necăjiți… Stresul vieții îi epuizase, iar poverile pe care le purtau erau prea grele. El a fost mișcat și pentru că oamenii aceia păreau „risipiți”… Oameni fără direcție, fără concentrare, fără un scop în viață… Câți dintre acești oameni erau acolo? „Gloate”!

Care a fost răspunsul lui Hristos? Pentru că nevoia era atât de mare, El le-a spus ucenicilor Săi să se roage ca Dumnezeu „să scoată lucrători la secerișul Lui”! Să remarcăm cuvântul „seceriș” – care ne spune că există un anumit timp la dispoziție pentru a strânge o recoltă, altfel o pierzi! Deci, să nu pierdem din vedere accentul pus de Domnul Isus pe urgența situației. Tu ești chemat să arăți compasiune față de cei din jurul tău care sunt necăjiți și risipiți și să profiți de orice ocazie pentru a-i aduce la Hristos.

Biblia relatează despre un om care nu putea să meargă și stătea și cerșea la porțile Templului. Zi după zi, mulțimea trecea insensibilă pe lângă el, dar nu și Petru și Ioan (vezi Fapte apostolilor 3:1-10). Când ești brusc mișcat de o nevoie pe lângă care ai trecut de multe ori înainte, asta arată că Dumnezeu îți spune să te implici și să faci ceva în acest sens!

Așadar, fii plin de compasiune!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 nov. 2025

9 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâinea.

Fapte 20.7

Credincioșii din adunarea din Troa se adunaseră în cea dintâi zi a săptămânii pentru a frânge pâinea. Ei aveau un vizitator special, care urma să fie împreună cu ei în acea zi, de aceea erau nerăbdători să audă de pe buzele lui cât se putea de mult cu privire la învățăturile care le bucurau inima.

Mulți dintre acești credincioși nu-l văzuseră și nu-l auziseră încă pe acest mare apostol, însă știau că el își riscase viața pentru a răspândi evanghelia harului lui Dumnezeu în toată Asia Mică și în toată Grecia. Auziseră despre râvna, despre suferințele și despre osteneala lui pentru Domnul.

Cu toate acestea, prioritatea în inimile lor era de a-și aduce aminte de Domnul Isus Hristos în moartea Sa, luând cu toții din aceeași pâine și din același vin, așa cum El le ceruse. Nu aveau biblii, deși, probabil, la acel moment poate că aveau câteva pergamente copiate după epistolele lui Pavel trimise tesalonicenilor, galatenilor, romanilor și corintenilor. Aceste epistole începuseră să circule în jurul mării Mediterane, pentru ca astfel toate adunările să cunoască învățătura din ele. Creștinii memorau ceea ce le era citit în adunare, pentru a păstra astfel Cuvântul în inimile lor (Psalmul 119.11).

Acești sfinți s-au închinat la fel ca Pavel și împreună cu el. Apostolul n-a avut o poziție distinctă în mijlocul lor, deși era cu siguranță foarte respectat de ei. Pavel însuși n-ar fi dorit ca lucrurile să stea astfel. Fie că erau robi sau liberi, dintre națiuni sau dintre iudei, bogați sau săraci, toți erau o împărăție preoțească (1 Petru 2.5,9; Apocalipsa 1.6).

Noi, care trăim la sfârșitul acestui veac rău, trebuie să apreciem cu atât mai mult simplitatea în care trăiau și de care se bucurau credincioșii din primul secol.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți.

2 Corinteni 8.9

Harul Domnului nostru Isus Hristos

Textul de astăzi din Biblie a fost scris de apostolul Pavel pentru credincioșii din Corint. Avea motive întemeiate să le atragă atenția asupra harului Domnului Isus. Corintenii nu erau cu totul împotrivitori la a-i ajuta pe cei nevoiași. Cu câtva timp înainte, ei chiar se hotărâseră să facă ceva pentru a-i ajuta, dar lucrurile au rămas doar la nivel de intenție. Putea oare altceva decât conștiența mai deplină a harului Domnului nostru Isus să-i facă să treacă la fapte? Acest verset, care este o perlă autentică în această epistolă, este un sumar al învățăturii Noului Testament cu privire la Persoana Mântuitorului.

„Bogat fiind“ – aceasta ne conduce la eternitatea trecută și ne revelează gloria Lui divină. „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El, și fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut“ (Ioan 1.1-3).

„S-a făcut sărac pentru voi“ – aceste cuvinte cuprind viața Lui pe pământ, suferințele Lui și moartea Lui pe cruce, așa cum ne sunt ele descrise în cele patru evanghelii.

„Ca … voi să fiți îmbogățiți“ – aceasta vorbește de plinătatea binecuvântării și gloriei în care am fost aduși prin El și în El. Bogățiile noastre sunt prezentate în epistole și în Apocalipsa.

Întreaga istorie a minunatului nostru Domn și Mântuitor este cea mai înaltă expresie a harului.

Citirea Bibliei: Isaia 65.1-12 · Marcu 3.13-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 34:1-7; 34:29-33

Iosia semnifică: „Cel căruia Dumnezeu îi poartă de grijă“. Şi toţi credincioşii am avea dreptul să purtăm acest nume frumos. Însoţit încă de la naştere de această purtare de grijă, la vârsta de şaisprezece ani, Iosia începe să-L caute pe Domnul. El întreprinde apoi marea lucrare de trezire pe care am văzut-o în 2 Împăraţi 22 şi 23.

Şaisprezece ani este poate vârsta unora dintre cititorii noştri. Ei nu mai sunt copii; viaţa li se deschide înainte cu toate posibilităţile ei. Tinereţea reprezintă un capital pre­ţios, oferit de Dum­nezeu. Cum îl vor folosi? Unii îl iro­sesc prosteşte … şi îi culeg mai apoi roadele amare. Alţii, mai prudenţi din punct de vedere omenesc, îşi dedică zilele tinereţii pentru pregătirea unei poziţii avan­tajoase. În sfârşit, alţii, cei mai înţelepţi, procedează precum Iosia. Întâi Îl caută pe Dom­nul, apoi pun totul în acord cu voia Lui (Matei 6.33). Legea a fost regăsită în templu în timpul acestor strădanii. Pentru a face tot poporul să beneficieze de ea, Iosia trebuie să-i oblige să‑L slujească pe Domnul (v. 33). Este semn rău! Oare ascultarea faţă de Domnul nu trebuie întotdeauna să izvorască din dragostea noastră pentru El? „Aceste cu­vinte pe care ţi le poruncesc astăzi să fie în inima ta“ spunea Moise popo­rului în momentul când le dădea această carte (Deut. 6.6).

FIECARE DINTRE NOI ARE UN ȚEPUȘ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)

Apostolul Pavel ne spune două lucruri despre țepușul său:

în primul rând, că a fost un mesager al Satanei trimis să-l pălmuiască. Cuvântul „pălmuire” înseamnă „a da lovitură după lovitură”. Nu a fost o singură bătălie, ci o serie de atacuri succesive care nu au încetat. Satan îți cunoaște zonele cele mai slabe și te va ataca în mod repetat în acele zone. Cum îl poți învinge? Biblia ne îndeamnă: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:10-12)

În al doilea rând, Pavel spune că țepușul era în „carnea” lui. Tu ești un duh născut din nou, dar care trăiește într-un trup nenăscut din nou. Acesta este motivul pentru care Biblia ne poruncește să răstignim firea, să înfometăm carnea și să refuzăm să cedăm impulsurilor naturale. Și cu puterea lui Dumnezeu, o putem face! Citim (2 Petru 1:3-4): „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

Fie acesta cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 nov. 2025

8 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El, în zilele întrupării Sale, aducând cereri și rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic și lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (și, fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase), deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a suferit.

Evrei 5.7,8

Hristos, de la începutul slujirii Sale publice, Și-a menținut locul de Slujitor ascultător. N-a intrat în slujirea publică până când n-a fost chemat de Dumnezeu, după ce a luat locul de umilință, fiind botezat de Ioan. Hristos a umblat mereu într-o perfectă separare de rău, în comuniune cu Tatăl Său, în totală dependență de El și într-o ascultare lipsită de orice voință proprie. El a fost cel mai binevoitor și mai accesibil dintre toți oamenii. Vedem în căile Lui o delicatețe și o bunătate nemaivăzute în om, însă întotdeauna simțim că El a fost un străin – nu că ar fi venit aici pentru a fi un străin în relațiile Sale cu oamenii, însă ceea ce era în adâncul inimii Lui era complet străin de toate influențele omului.

El a rămas întotdeauna singur. Este izbitor faptul că ucenicii Săi nici măcar o singură dată n-au înțeles ceea ce le vorbea. Singura care a înțeles ceva din ceea ce se petrecea în inima Lui a fost Maria din Betania, iar ceea ce a făcut ea avea să fie spus întregii lumi (Matei 26.13). Peste tot în viața Domnului vedem duhul de tăgăduire de Sine, de renunțare completă la voia Sa și de dependență perfectă de Tatăl Său. După botezul lui Ioan, El a primit Duhul Sfânt pe când Se ruga. Înainte de a-i chema pe apostoli, El a petrecut o noapte întreagă în rugăciune. După ce i-a hrănit în mod miraculos pe cei cinci mii El S-a dus pe munte singur, ca să Se roage.

În Ghetsimani, El Se roagă și primește din mâna Tatălui Său paharul care producea groază sufletului Său. Apoi El este cu totul calm înaintea oamenilor. El este Nazireul perfect, separat de oameni prin comuniunea Lui perfectă cu Tatăl Său și prin ascultarea Lui de Fiu, care n-a avut nicio altă voință decât cea de a împlini buna plăcere a Tatălui Său.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci femeia și-a lăsat vasul de apă și a plecat în cetate și le-a spus oamenilor: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut: nu cumva Acesta este Hristosul?“. Ei … veneau spre El.

Ioan 4.28-30

Femeia din Samaria (6)

Întâlnirea dintre Fiul lui Dumnezeu și această femeie samariteancă fusese una plină de lucruri neprevăzute: El binevoise să-i vorbească; îi ceruse cu smerenie apă să bea; apoi îi oferise „apa vie“; în cele din urmă, i-a revelat întreaga ei viață și stare. Că acest Străin trebuie să fie Profet, acest fapt era cu totul limpede. Însă după aceea, El vorbise într-un mod atât de impresionant despre Dumnezeu și Tatăl și înlăturase tradițiile religioase ale samaritenilor și ale iudeilor. Era deci posibil ca El să fie Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel îndelung-așteptat? Femeia, cu prudență, aduce în discuție acest subiect. Așadar, venise momentul în care Hristos să i Se reveleze: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine“. Copleșită de prezența Răscumpărătorului, femeia a uitat pentru ce venise la fântână, și-a lăsat găleata acolo și s-a grăbit să se întoarcă în cetate, pentru a împărtăși cu alții această veste minunată. Ea le-a spus locuitorilor cetății că Isus îi știa întreaga viață, așa că El trebuie să fie Mesia cel promis. Nu putea ține pentru ea această extraordinară experiență. Ce așezare năvalnică a valorilor în viața ei! Ea a exprimat această convingere sub forma unei întrebări, însă fără să aibă vreo îndoială, ci fiind uimită de ceea ce experimentase în prezența Fiului lui Dumnezeu. Au venit astfel și alții să-L cunoască pe Isus. Cu toată ignoranța ei, ea ne dă un bun exemplu. A înțeles o lucrare la îndemâna fiecăruia dintre noi, aceea de a-i conduce la Isus pe cei din jur. În cele din urmă, mulți au crezut și au mărturisit că El era „Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.39-42).

Citirea Bibliei: Isaia 63.15-64.12 · Marcu 3.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 33:14-25

Nu numai că harul lui Dumnezeu se lasă miş­cat de rugăciunea stăruitoare a lui Manase, dar îi oferă încă o dată ocazia să repare, într-o anumită măsură, răul pe care-l făcuse mai înainte. În adevăr, există întoarceri la Dumnezeu şi pe patul de moarte. Dar dacă aceste întoar­ceri oferă posibilitatea salvării sufletului, ele nu mai lasă timp pentru a-I mai putea servi Dom­­nului aici jos, pe pă­­mânt. Şi asta ar fi o pierde­re mare pen­trueternitate!(2Corinteni5.10;1Corin­teni3.15).

Dovada convertirii este dată de roadele ei. Toată Iuda este martoră a convertirii lui Manase. Falşii dumnezei, pe care-i servise atât de mult, sunt respinşi; închinarea la idoli este înlocuită de închinarea faţă de Dom­nul, în adevăr, semn al unei adevărate convertiri (1 Tesaloniceni 1.9). Acest cuvânt semnifică o întoar­cere, o schimbare com­pletă a direcţiei. Domnul Isus devine scopul vieţii, iar întreaga energie pusă până atunci în slujba lumii şi a păca­tului este înlocuită prin devo­tamentul faţă de Domnul.

Amon n-a tras nici un profit de pe urma exemplului tatălui său (Ieremia 8. 12). Smerenia nu îşi găseşte loc în inima lui. De aceea trece „ca floarea câmpului“ după ex­presia profetului: „Vântul Domnului suflă peste ea“ (Isaia 40.6-7).

FIECARE DINTRE NOI ARE UN ȚEPUȘ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Mi-a fost pus un ţepuş în carne…” (2 Corinteni 12:7)

Apostolul Pavel scrie: „mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:7-10)

Pavel avea o credință atât de mare, încât, atunci când se ruga, bolnavii erau vindecați și morții înviau. Cu toate acestea, el s-a rugat în mod repetat ca Dumnezeu să-i îndepărteze „țepușul din carne”, dar Dumnezeu a refuzat. De ce? Pentru a-l menține smerit și a-l face total dependent de Dumnezeu! Nu știm care era țepușul din carne al lui Pavel, dar știm de ce îl avea: „ca să… mă împiedice să mă îngâmf.” (vers. 7)

Atunci când Dumnezeu te binecuvântează foarte mult, apare riscul mândriei. Iar în fața lui Dumnezeu, asta este o descalificare. Dacă ai avut vreodată un spin în deget, știi că el pulsează cu durere și te irită constant. Poți trăi cu el? Da. Ai prefera să nu îl ai? Sigur! Să observăm ce spune Pavel: „Mi-a fost pus un țepuș în carne…” El nu doar că-și vede țepușul ca pe un instrument al harului, ci și ca pe un dar – care face două lucruri:

1) Ne umilește și ne face mai dependenți de Dumnezeu.

2) Ne face mai toleranți și mai milostivi… deoarece toată lumea are un țepuș.

Ai și tu un țepuș? Te-ai rugat pentru el, dar fără rezultat? Atunci… harul lui Dumnezeu îți este îndeajuns!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
02 nov. 2025

2 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâinea.

Fapte 20.7

Textul de astăzi face parte dintr-un pasaj care prezintă vizita făcută de apostolul Pavel credincioșilor din Troa. Această cetate din Asia Mică, aflată astăzi pe teritoriul Turciei, era așezată pe locul unde în antichitate fusese cetatea Troia, cunoscută din scrierile mitologice grecești. Pavel a vizitat Troa, fiindcă acolo era o adunare creștină, îndeajuns de mică pentru ca cei care o compuneau să se poată aduna într-o cameră de sus (versetul 8).

Acesta este singurul loc din Noul Testament în care este descrisă o strângere în fapt a unei adunări. Bineînțeles, știm că prima epistolă a lui Pavel către Corinteni explică modul în care trebuie să se desfășoare o strângere laolaltă a adunării, însă în Fapte 20 vedem un caz în care această desfășurare a avut loc.

Ceea ce ne izbește de la bun început privind această scenă este simplitatea care îi caracteriza pe creștinii de la început. Când ei se adunau în prima zi a săptămânii, ceea ce a constituit obiceiul celor credincioși după învierea lui Hristos, scopul lor era să frângă pâinea. Aceasta este Cina Domnului. Credincioșii din Troa erau „adunați“ ca să frângă pâinea. Acesta era scopul strângerii lor laolaltă – nu de a vedea un om, oricât de dăruit ar fi fost acela, ci de a-L vedea pe Domnul Isus.

Această Cină era cea mai înaltă expresie a comuniunii lor ca mădulare ale aceluiași Trup, precum și temelia închinării lor către Cel care a murit pentru ei și către Tatăl, în duh și în adevăr. Să remarcăm și ceea ce lipsea de acolo – nu exista o clădire religioasă impunătoare, nici muzică, nici haine preoțești. Toți credincioșii erau preoți ai lui Dumnezeu. Să apreciem tot mai mult o astfel de simplitate!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cercetați Scripturile … și ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine.

Ioan 5.39

Patru evanghelii, dar un singur subiect…

Patru evanghelii distincte, dar un singur subiect: Isus Hristos!

În evanghelia lui Matei Îl vedem pe Isus Hristos ca Mesia, Fiul lui Avraam și Fiul lui David. Aceasta înseamnă că El este Răscumpărătorul promis, care îi va mântui pe oameni de păcatele lor și va instaura domnia Sa de pace pe pământ. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, Matei nu a urmărit cronologia istorică a evenimentelor, dar pune cap la cap întâmplări care s-au petrecut în momente diferite.

Marcu Îl prezintă pe Isus Hristos ca Slujitor, Preot și Învățător, care lucra în timpul zilei și Se ruga în timpul nopții. Marcu descrie ce a făcut El și modul în care a împlinit El toate lucrările. Spre deosebire de Matei și Luca, Marcu omite „genealogia“ lui Isus. Pentru un slujitor este nerelevant. De aceea, el expune minunata slujire a Domnului Isus în ordinea sa istorică.

Luca Îl înfățișează pe Isus Hristos ca fiind Omul adevărat, perfect. De aceea, genealogia Sa se întoarce la Adam, prima ființă umană. Aici vedem cât de aproape a fost Isus de noi, oamenii, pentru a înțelege situația noastră prin prisma Propriei experiențe, pentru a ne ajuta, pentru a ne răscumpăra, pentru a ne aduce în comuniune cu Dumnezeu și pentru a ne dărui bucurie.

Evanghelia după Ioan ne îndreaptă atenția spre eternitate. Duhul Sfânt scrie despre Fiul lui Dumnezeu că este Cuvântul, viața eternă, adevăratul Dumnezeu. El este Fiul din veșnicie.

Citirea Bibliei: Isaia 58.1-14 · Marcu 1.9-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 30:15-27

Asemenea împăratului din parabolă, Ezechia a făcut ca invitaţia harului să fie proclamată în toată ţara: „Iată, am pregătit ospăţul meu; … toate sunt gata. Veniţi …“ (Matei 22.4). Mulţi n-au luat-o în seamă, dar şi dintre cei care au venit, mulţi nu se sfin­ţiseră (v.17). Ce era de făcut? Ar fi trebuit trimişi aca­să? Deloc! Întocmai cum invitaţii la marea sărbă­toare primesc din partea împăratului câte o haină de nuntă, harul lui Dumnezeu se o­cu­pă de cură­ţirea aces­tor israeliţi, ca să-i aducă într-o stare po­tri­vi­tă cu sfinţenia prezenţei Lui. Şi această cu­răţire este atinsă toc­mai prin interme­diul Paşte­lui pe care au venit să-l cele­breze. Sângele animalelor în­­jun­ghi­ate le asigură sfinţirea.

Gândurile ni se îndreaptă spre sângele lui Isus, Mielul sfânt al lui Dum­nezeu, ce curăţă orice păcat (1 Ioan 1.7).

În ce-i priveşte pe cei slabi şi ignoranţi, Ezechia, ca simbol al lui Hristos, mediază pentru ei înaintea lui Dumnezeu care iartă. Urmea­ză sărbătoarea Azimelor. Ea ne  vorbeşte despre sfinţirea practică. O mare bucurie o în­so­ţeşte, dovadă că punerea deoparte pentru Dumnezeu nu poate fi nicidecum sinonimă cu tristeţea. Şi rugă­ciunea purtătorilor de cuvânt ai poporului îşi atinge scopul: „s-a suit până la locuinţa cea sfântă a Domnului din ceruri“.

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (1)| Fundația S.E.E.R. România

„Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” (Ioan 5:20)

Părtășia, dependența și supunerea sunt trei caracteristici importante care definesc relația pe care Isus a avut-o cu Dumnezeu-Tatăl și sunt un model pentru tipul de relație pe care trebuie s-o construiești și tu cu Dumnezeu.

Așadar, vorbim astăzi despre părtășie și ce înseamnă ea într-o relație. Domnul Isus a spus: „Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” Tu poți să-ți dezvălui gândurile și chiar secretele tale cele mai intime doar cuiva de care ești foarte apropiat. Iar atunci când ai părtășie pe verticală cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos, vei descoperi lucruri pe care alții nu le cunosc.

Cea mai mare pasiune a lui David a fost să-L cunoască pe Dumnezeu în profunzime. În Psalmul 25:4, el scrie: „Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale!” Apoi, continuă spunând (vers. 14): „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.” [Îl onorează]

A avea o relație profundă cu Dumnezeu implică trei lucruri:

a) Dorința. Adevărul este că acum ești atât de aproape de Dumnezeu pe cât îți dorești să fii; altfel, ți-ai rearanja prioritățile pentru a face acest lucru posibil;

b) Disciplina. Aceasta presupune să petreci timp singur cu Dumnezeu în rugăciune și citirea Bibliei în fiecare zi. Când te rogi, vorbești cu Dumnezeu. Când citești Biblia, Dumnezeu îți vorbește;

c) Plăcerea. „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Ceva minunat se întâmplă atunci când „te desfătezi în Domnul”: dorințele Lui devin „dorințele inimii tale”, astfel încât El poate să ți le încredințeze.

Dacă într-adevăr dorești să ai o relație mai profundă cu Domnul, o poți avea începând de astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
01 nov. 2025

1 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Munții se vor muta și dealurile se vor clătina, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine, nici legământul Meu de pace nu se va clătina.

Isaia 54.10

Munții par să fie cu totul stabili, însă vântul și apa îi pot toci. Cel mai stabil lucru însă este bunătatea lui Dumnezeu. Orice alt lucru se poate schimba și poate dispărea mai devreme sau mai târziu – banii agonisiți cu trudă, casa și grădina îngrijite cu atenție, toate acestea pot dispărea în orice moment.

Dragostea lui Dumnezeu este însă neclintită și de nezdruncinat. „Legământul de pace“ al Lui „nu se va clătina“. Acestea sunt garanții glorioase. Nimic nu poate zdruncina siguranța celui credincios. Cineva a spus: «Cauza noastră este în mâinile Celui care a rostit aceste cuvinte de neclintit: „Nimeni nu la va smulge din mâna Mea“ [Ioan 10.28]». Ne bucurăm că nu în mâinile noastre stă cauza noastră; nici n-am dori ca ea să fie acolo. De ce? Oare n-am avut în mâinile noastre lucruri pe care le-am pierdut? Și nu este adevărat că tot ceea ce am încredințat în mâinile Lui încă avem?

Ne bucurăm în Dumnezeul nostru credincios, iar sufletul ne este ancorat de stânca siguranței divine. Vrăjmașul poate încerca să ne clatine încrederea și chiar să ne facă să ne punem la îndoială mântuirea. Însă ce sunt aceste lucruri în fața promisiunilor lui Dumnezeu? Căci, așa cum munții înconjurau și protejau Ierusalimul, la fel Domnul îi va înconjura pe cei ai Săi și îi va proteja „de acum și pentru totdeauna“ (Psalmul 125.2).

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos.

2 Tesaloniceni 3.5

Cumpăna apelor de la Naurouze

Pe autostrada dinspre Tolosa spre Carcassonne, un semn stradal indică pragul Naurouze. Este punctul în care apele de ploaie se separă și curg spre vest sau spre est, după care se varsă în oceanul Atlantic sau în Marea Mediterană. Și, așa cum există o cumpănă a apelor, există și un hotar de despărțire între oameni. Două picături de apă sfârșesc în mări diferite. Doi oameni aud același mesaj, dar părăsesc această lume pentru destinații diferite.

Apostolul Pavel a dorit să le îndrepte inimile tesalonicenilor spre dragostea și spre răbdarea lui Hristos. Ce încurajare! Ce bucurie, când dorința mea este în acord cu scopul Domnului Isus! În inimă se iau hotărârile. Iubirea lui Dumnezeu este cea care formează această relație cu El, care veghează asupra vieților noastre și care întotdeauna își va atinge scopul. Iubirea Lui se revarsă în inimile noastre și devine sursa de putere și forța vieții noastre creștine. O astfel de dragoste în tesaloniceni le dădea energie să fie un exemplu pentru credincioși și o mărturie în fața lumii.

Ce alegeți? Pentru cine vă decideți? „Cine nu este pentru Mine este împotriva Mea!“ Linia de mijloc poate părea înțeleaptă în afaceri. Există persoane foarte abile în arta de a se feri ori de câte ori trebuie să ia o decizie, gândind că așa își apără independența, rămânând neutri. Mereu dibaci în invocarea prudenței, a discreției, evită să se angajeze, ca să nu riște. Când însă este vorba de mântuirea eternă, aceasta este curată nebunie!

Citirea Bibliei: Isaia 57.1-21 · Marcu 1.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 30:1-14

Inima înţeleaptă a lui Ezechia înţelege că Paş­tele trebuie să fie restabilit: acesta va avea loc în luna a doua, cum autoriza Numeri 9.11. Inima largă a lui Ezechia cuprinde întregul Israel, unde trimite soli … în­toc­mai cum astăzi Domnul face publică, peste tot, invitaţia Lui de har. Oare vede El în noi acei ser­vitori cărora să le poată încredinţa preţiosul me­saj? Ce conţine acest mesaj?

1) „Întoarceţi-vă la Domnul“: pocăinţa.

2) „Daţi mâna Domnului“: credinţa.

3) „Veniţi la sfântul Lui lo­caş“: căutaţi locul prezenţei Sale.

4) „Slujiţi Domnului“.

5) În sfârşit: Să ştiţi că El este milos şi în­durător (v. 9).

     Un asemenea mesaj este întâmpinat cu mult dispreţ, iar atitudinea pe care prea mulţi oameni o au faţă de che­mă­rile harului este una de neîncredere sau de indi­ferenţă. Totuşi atenţionarea lor a meritat, pen­tru că unii s-au sme­rit şi au venit la Ierusalim, locul unde se strângea o mare adu­nare. Acolo continuă cu­răţirea începută prin leviţi. Altarele pe care Ahaz le făcuse pentru sine însuşi „în toate colţurile Ieru­salimului“ (28.24) ajung din urmă necu­răţiile din templu, fiind şi ele aruncate tot în adâncul pâ­râu­lui Chedron (29.16).

BINECUVÂNTAREA VINE TREPTAT! | Fundația S.E.E.R. România

„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel…” (1 Împărați 18:19)

Cel mai important capitol din istoria vieții lui Ilie a avut loc pe Muntele Carmel. Atunci a chemat foc din cer, i-a învins pe profeții lui Baal și a întors inimile israeliților către Dumnezeu. Numele „Carmel” înseamnă „grădina sau via Domnului”… Dar înainte ca Ilie să ajungă la Muntele Carmel, a trebuit să treacă prin două locuri: mai întâi, Dumnezeu l-a condus la pârâul numit Cherit.

Cuvântul „Cherit” înseamnă „despicătură” sau „a face legământ”. Aici a descoperit Ilie că Dumnezeu este un Dumnezeu care face și respectă legământul, și care te poate sprijini în cele mai grele momente. Aici, în timpul secetei și foametei, corbii îi aduceau mâncare în fiecare zi și el bea din apele răcoritoare ale pârâului. Dar Biblia ne spune că „După o vreme… pârâul a secat…” (1 Împărați 17:7)

Acum, când Dumnezeu permite ca pârâul tău să sece, o face pentru a te conduce înapoi la adevărata ta sursă – care este El Însuși, pentru ca tu să poți primi instrucțiuni suplimentare.

În al doilea rând, Dumnezeu l-a condus la o văduvă din Sarepta. Cuvântul „Sarepta” înseamnă „a rafina/a topi (ca într-un creuzet)”. Aurul nu este pur în forma sa originală, trebuie să fie rafinat – iar acest lucru se realizează prin încălzirea sa până la punctul de topire. Căldura separă substanța brută de impuritățile sale, care ies la suprafață și sunt îndepărtate.

Dumnezeu va face același lucru pentru tine, folosind focul încercărilor pentru a separa aurul de zgura din viața ta. El știe de ce experiențe ai nevoie pentru a ajunge la Muntele Carmel, locul rodniciei – așa că ai încredere în El, Domnul știe ce face!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
31 oct. 2025

31 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, când a venit Chifa la Antiohia, m-am opus lui pe față, pentru că era de condamnat.
Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații; însă nu a voit deloc să vină acum.

Galateni 2.11; 1 Corinteni 16.12

Oriunde creștinii interacționează, vor exista dezacorduri. Așa cum se spune uneori, dacă doi oameni se află într-o cameră, s-ar putea să fie trei opinii diferite acolo. Totuși este important să facem distincție între chestiuni de adevăr esențial și alte lucruri care țin de preferințele personale. Versetele citate mai sus ilustrează aceste două mari categorii, prezentând două ocazii diferite în care apostolul Pavel a fost în dezacord cu cineva.

În primul caz, Petru avusese legături libere cu credincioșii dintre națiuni din Antiohia, însă mai târziu, de teama iudeilor, a încetat să mai mănânce împreună cu ei (Galateni 2.12). Petru i-a făcut și pe alții, precum Barnaba, să-i urmeze exemplul, ceea ce a făcut ca fapta lui să fie una gravă. Prin urmare, Pavel l-a mustrat pe Petru din cauză că acesta tăgăduia astfel „adevărul evangheliei“ (versetul 14), corectându-l într-un fel hotărât și biblic.

În cel de-al doilea caz, Pavel, îngrijorat pentru starea corintenilor, l-a rugat pe Apolo să le facă o vizită. Apolo vizitase Corintul, atunci când el „i-a ajutat mult pe cei care crezuseră prin har“ (Fapte 18.27; 19.1), iar mulți credincioși de acolo încă îl stimau foarte mult (1 Corinteni 1.12; 3.6). Pavel era sigur că Apolo trebuia să meargă la corinteni pentru a le fi din nou de ajutor, însă Apolo n-a fost de acord să facă această vizită.

Este bine să înțelegem că nu toate dezacordurile implică ceva rău. Unele au legătură cu învățături esențiale cu privire la Persoana sau la lucrare lui Hristos, și de aceea trebuie tratate ca atare. În privința altor dezacorduri, să nu uităm că slujitorul este responsabil față de Stăpânul său și că nici măcar autoritatea unuia precum apostolul Pavel n-o poate depăși pe cea a Domnului.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu te trimit ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor.

Fapte 26.18

De la întuneric la lumină

Dumnezeu face ca vestea bună despre harul Său salvator să fie predicată neîntrerupt, astfel încât oamenii să se întoarcă la El. Oricine își recunoaște starea pierdută înaintea Lui și se întoarce la El, mărturisindu-și păcatele, este primit de El. Lucrarea de răscumpărare împlinită de Isus Hristos pe cruce constituie temelia iertării oferite de Dumnezeu și a binecuvântărilor care decurg din ea. Pentru fiecare, întoarcerea la Dumnezeu este un pas decisiv care ne influențează atât viața trăită pe pământ, cât și eternitatea. Este vorba de o trecere de la întuneric la lumină. Anterior eram sub domnia lui Satan: el îi ispitea pe oameni să păcătuiască, iar prin frica de moarte îi ținea sub stăpânirea sa. Prin credința personală în Domnul Isus suntem eliberați de sub puterea diavolului. De acum încolo trăim în lumina strălucitoare a prezenței lui Dumnezeu și ne putem bucura de iubirea Lui.

O altă schimbare importantă are loc în momentul convertirii: Dumnezeu îndepărtează în întregime vina noastră, când Îi mărturisim Lui păcatele, crezând în Răscumpărătorul Isus Hristos. Și El ne dă o moștenire: ne dăruiește o parte în binecuvântarea poporului lui Dumnezeu. Știm că toate păcatele noastre sunt iertate și că nu mai trebuie să ne temem niciodată de judecata divină. În același timp ne bucurăm de o binecuvântare spirituală – suntem copiii lui Dumnezeu, avem Duhul Sfânt care locuiește în noi, facem parte din ceata celor răscumpărați și Îl avem pe El întotdeauna lângă noi.

Citirea Bibliei: Isaia 56.1-12 · Evrei 13.17-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 29:20-36

Celor paisprezece leviţi şi fraţilor lor le-a luat nu mai puţin de şaisprezece zile ca să cureţe complet casa Domnului şi să pună totul înapoi în ordine. Totuşi, nu este suficient ca ea să fie „goa­lă, măturată şi împodobit㓠(Matei 12.44). Închi­narea faţă de Domnul trebuie acum restabilită. Deşi abia terminase sfinţirea sanctua­rului, Ezechia nu mai pierde nici o clipă. El se scoală dis-de-di­mi­neaţă ca să aducă sacrificii îm­pre­ună cu mai-marii cetăţii şi cu preoţii (totuşi, fără să ia locul acestoradinurmă,cumfăcuseOzia). Este de remarcat că arderile-de-tot şi jertfele pentru păcat sunt pentru întreg Israelul. Să nu uităm niciodată: credincioşii care-şi amin­tesc de Dom­nul în jurul mesei Sale nu sunt decât o slab㠄expresie“ a între­gului popor al lui Dum­nezeu. Pâinea şi vinul rea­mintesc de sa­cri­ficiul oferit lui Dumnezeu nu numai celor pre­­zenţi acolo în mic număr, ci şi mulţimii celor răs­cum­păraţi care alcătuiesc Biserica lui Dumnezeu pe pământ.

În final, cântările acompaniază arderile-de-tot. Cântă­rile nu pot veni înaintea lor. În afara lu­crării de la Golgo­ta nu sunt posibile nici o laudă şi nici o bucurie. Dar acum, când lucrarea este împlinită odată pentru tot­deauna, serviciul ade­văraţilor adoratori poate începe … ca să nu se mai sfârşească niciodată (Psalmul 84.4).

DIFERENȚA DINTRE AVRAAM ȘI PETRU | Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi… începea să se afunde…” (Matei 14:30)

Când Petru a coborât din barcă, la porunca Domnului Isus, el a făcut ceva ce nu se mai făcuse până atunci, ceva miraculos: a pășit pe apele mării agitate… Și cât timp a avut credință, a avut și succes! Dar când frica i-a cuprins inima, a început să se scufunde.

Biblia spune: „când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31)

Greșeala lui Petru a fost că și-a luat privirea de la Domnul și s-a focalizat pe furtună. Când s-a concentrat pe circumstanțele din jurul său, și nu pe Mântuitorul de lângă el, și-a pierdut credința și a început să se îndoiască.

Avraam pe de altă parte s-a confruntat și el cu o serie de circumstanțe diferite, dar la fel de dificile: i s-a născut un fiu când soția lui avea nouăzeci de ani. Dar Biblia spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4:20).

Avraam era conștient de situația sa, dar, spre deosebire de Petru, nu era preocupat de ea. Credința sa neclintită și focalizată pe Dumnezeu l-a propulsat spre biruință!

Și noi putem învăța din greșeala lui Petru și din exemplul lui Avraam. Ce anume? Noi putem fi conștienți de circumstanțele noastre, dar să nu fim preocupați de ele! Putem să ne concentrăm în mod deliberat asupra lui Isus, având credința că El ne va oferi chiar și miracolul de care avem nevoie.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este: ațintește-ți privirea asupra Domnului Isus, concentrează-te pe ceea ce ți-a promis în Cuvântul Său, continuă să mergi prin credință, și vei ajunge acolo unde trebuie să fii!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
25 oct. 2025

25 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră și nu m-a ascultat; și Domnul mi-a zis: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“.

Deuteronom 3.26

Greșeala lui Moise (2)

Moise a spus aceste cuvinte înaintea întregului popor. El a recunoscut înaintea lor că a făcut o greșeală. Facem și noi așa? Putem și noi, creștini mai în vârstă, să mărturisim în fața tuturor când am făcut ceva greșit?

Moise a putut face acest lucru! Și ne impresionează profund că a recunoscut sincer greșeala sa înaintea întregului popor. Dar a adăugat: „Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră“. În timp ce vina a luat-o asupra lui, a trebuit totuși să le spună că ei îl provocaseră. Cum reacționăm noi când păcătuim din cauza unei provocări? Dăm vina pe alții?

În cazul lui Moise s-au adeverit cuvintele Mântuitorului nostru: „Cine se smerește va fi înălțat“ (Luca 14.11). Acest lucru este valabil și pentru noi. Dacă am făcut o greșeală și o recunoaștem sincer, nu vom pierde aprecierea ascultătorilor. Din contră!

Moise i-a comunicat poporului și răspunsul Domnului: „Tu nu vei trece Iordanul acesta“. Dumnezeu nu i-a mai luat încercarea care fusese pusă asupra lui. Se poate întâmpla și așa, iar acest lucru este foarte greu. Unele încercări durează numai un timp anume, ca în cazul lui Iov. Și, imediat ce este atins un scop anume, Dumnezeu oprește încercarea. Dar, în cazul lui Moise, încercarea a fost o pedeapsă pentru neascultarea sa. De aceea, Dumnezeu a lăsat-o. Cu toate că Moise L-a rugat pe Domnul cu stăruință să îi ia încercarea, a primit un răspuns negativ. Dumnezeu l-a făcut să înțeleagă: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“. Moise a acceptat această sentință a lui Dumnezeu și s-a plecat smerit sub ea.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!

Psalmul 14.1

Îl lasă pe Dumnezeu afară

În zilele noastre, mulți oameni nu cred în Dumnezeu. Deși văd creația Lui și se bucură de armonia minunată din natură, ei refuză să accepte că Dumnezeu a creat totul. Preferă să se refugieze în teorii (despre originea vieții și a naturii) care Îl lasă pe Dumnezeu afară, în ciuda faptului că, și în acest caz, este nevoie de credință, dar nu în Dumnezeu.

Dumnezeu nu a renunțat la omenire. El este răbdător, „nevrând ca vreunii să piară, ci ca toți să vină la pocăință“ (2 Petru 3.9). El încă Se descoperă tuturor prin creație: „De la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute sunt percepute, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate – încât ei să fie fără scuză“ (Romani 1.20).

Dumnezeu, de asemenea, le vorbește oamenilor prin conștiință, acel cuget care ne mărturisește că există valori morale și legi pe care nu le putem încălca fără consecințe. Sentimentul nostru de „bine și rău“, de „ceea ce este nobil și ceea ce este josnic“, ne deosebește de animale.

Toată lumea are o anumită cunoaștere a lui Dumnezeu și o conștiință a veșniciei în interiorul său. Dumnezeu „a pus și eternitatea în inima lor“ (Eclesiastul 3.11) și ne-a făcut astfel diferiți de orice altă creatură de pe pământ. Dumnezeu a făcut toate acestea, pentru ca omul să se întoarcă la El, ca să nu fie judecat pentru păcatele sale, când „Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor … prin Isus Hristos“ (Romani 2.16). „Cine este înțelept va lua seama la aceste lucruri“ (Psalmul 107.43).

Citirea Bibliei: Isaia 51.1-11 · Evrei 11.32-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 26:1-15

Împăratul Ozia ne este prezentat ca un om cu o excepţională agerime a minţii. Domnia lui deosebit de lungă, de cincizeci şi doi de ani, este încărcată de o activitate remarcabilă. Împăratul veghează ca popo­ru­lui să nu-i lipsească nimic: fântâni, cirezi de vite, ogoare, vii, toate însoţite de o puternică protecţie mili­tară. Pe scurt, ga­rantează împă­răţiei lui atât prosperitatea, cât şi securitatea. Oare nu spre aceste două ţeluri sunt îndrep­tate toate eforturile oamenilor? Şi la ce-i conduc ele pe oameni în general? La a-I fi oare recunoscători lui Dumnezeu? Îşi folosesc ei bunurile pentru lu­crarea Domnului? Este trist să con­statăm că îşi atribuie lor înşişi meritele pentru aceste eforturi şi bunuri şi îşi pun încrederea în bogăţiile adunate, de care se bucură într-un mod egoist. Aceste pericole sunt actuale pentru cre­dinciosul care este împlinit din punct de vedere ma­terial. El îşi asumă un mare risc când se sprijină pe propriile resurse, crezând că-i este suficient. În acelaşi timp, el încetează să mai conteze pe ajutorul minunat al lui Dum­ne­zeu (v.15), pierzând astfel beneficiul. În asemenea condiţii, căderea nu va întârzia.

Ozia pregătise totul pentru a rezista unui atac exterior, dar neglijase să vegheze pe frontul interior, altfel spus, asupra propriei inimi.

TU ALEGI: CHEMAREA SAU CONFORTUL | Fundația S.E.E.R. România

„Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31)

Biblia ne spune: „Terah a luat pe fiul său Avram… Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31) Un autor creștin scria: „Terah l-a însoțit pe Avram o parte din călătoria spre Canaan, dar apoi s-a oprit… Terah și familia sa își încep povestea în Ur, marele centru al bogăției și educației și țara idolilor. Apoi ei pornesc pe acest drum, care trece prin orașul Haran și coboară în Canaan…

Pentru Terah, tatăl lui Avram, drumul se termină în Haran. Acum știm din alte pasaje din Biblie că Haran era un oraș foarte asemănător cu Ur. Era multă bogăție acolo. Erau idoli acolo. Ce s-a întâmplat? Este foarte posibil ca Terah să se fi gândit: „Dacă aș merge mai departe, aș putea pierde tot ce am. Cu siguranță, ar trebui să renunț la idolii mei!” Așa că alege confortul. Dar Avram alege să spună da chemării sale…”

Aceasta este o alegere pe care va trebui s-o faci și tu. Și va trebui s-o faci de mai multe ori. Pe măsură ce circumstanțele tale se schimbă, iar anotimpurile vieții tale se succed, va trebui să decizi dacă mergi cu Dumnezeu în necunoscut, sau te mulțumești cu siguranța a ceea ce ai și știi.

Terah s-a stabilit; Avram a mers mai departe!

Tu, ce vei face?

Nu trebuie să faci nimic pentru a fi demn de dragostea și harul lui Dumnezeu; acestea sunt daruri. Dar pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să alegi chemarea în locul confortului!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 oct. 2025

20 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu încetez să mulțumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui.

Efeseni 1.16,17

În Efeseni 1, apostolul Pavel se adresează Dumnezeului Domnului nostru Isus Hristos, ca Tată al gloriei. El cere pentru toți cei credincioși, deci și pentru noi, înțelepciune și cunoaștere cu privire la planurile lui Dumnezeu, care sunt atât de minunate și de mărețe, dar și cu privire la lumea viitoare.

Mai târziu în această epistolă, apostolul își pleacă genunchiul și cere ca cei credincioși să fie întăriți prin Duhul lui Hristos în omul dinăuntru. Scopul este ca „Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, ca să fiți deplin în stare să înțelegeți împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea și lungimea și adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoștința, ca să fiți umpluți până la toată plinătatea lui Dumnezeu“ (Efeseni 3.17-19). Ce scop uimitor!

Cu privire la planurile lui Dumnezeu cu Israel și cu națiunile, citim că ele sunt „de la întemeierea lumii“, expresie care apare de șapte ori (Matei 13.55; 25.34; Luca 11.50; Evrei 4.3; 9.26; Apocalipsa 13.8; 17.8). Gândurile lui Dumnezeu cu privire la Hristos și la Adunare sunt însă în inima Sa dinainte de întemeierea lumii (Ioan 17.24; Efeseni 1.4; 1 Petru 1.20). Cu alte cuvinte, aceste planuri au fost în inima lui Dumnezeu mai înainte de a exista orice lucru sau ființă creată, ceea ce implică faptul că El S-a gândit la Adunare înainte de a se gândi la Israel sau la această lume. De asemenea, aceasta înseamnă că Tatăl și Fiul au știut despre nevoia unei jertfe cu mult înainte ca Adam și Eva să cadă în păcat. Fiul etern, în comuniune cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, a acceptat să fie această Jertfă. El a spus: „Iată, vin […] Plăcerea Mea este să fac voia Ta, Dumnezeule“ (Psalmul 40.7,8). Cât de uimitoare și de minunate sunt aceste lucruri!

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înainte de a chema ei, Eu voi răspunde și, în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi auzi.

Isaia 65.24

Alexandru Ogorodnikov

Când am ajuns în celula închisorii, i-am salutat pe deținuți, spunând: „Pacea să fie cu voi!“. Unul dintre ei m-a întrebat dacă sunt creștin, iar eu i-am răspuns că da, sunt. Mi-a cerut să o dovedesc, declarând: „Noi suntem drojdia societății. Nu avem nici măcar țigări. Dacă Dumnezeul tău ne dă țigări, vom crede în El“. I-am răspuns că fumatul e dăunător trupurilor noastre, care sunt un dar de la Dumnezeu, dar că Dumnezeu, care îi iubea foarte mult, era, după părerea mea, gata să le dea, ca semn al milei Lui. Apoi i-am rugat să se ridice în picioare pentru a ne ruga împreună. Deținuți au început toți să râdă, însă, de îndată ce am început să mă rog, au tăcut respectuos. Eram mulți în acea celulă, dar era liniște. Ne-am rugat timp de cincisprezece minute; apoi le-am spus că rugăciunea s-a încheiat și că se pot așeza. Atunci, chiar în momentul acela, un gardian a deschis ușa și a azvârlit spre deținuți un pachet de țigări.

Prizonierii au început să strige: Dumnezeu există! El există! În acel moment am realizat că Dumnezeu vorbea deținuților, dar în același timp și mie însumi. Îmi spunea clar că are o misiune pentru mine în închisoare. Acesta a fost felul în care mi-am început viața de închisoare, închis pentru credință, ascuns în spatele zidurilor sistemului penitenciar, dar sub privirea directă a lui Dumnezeu. El S-a arătat, prin credincioșia Sa, celor care, condamnați la moarte în fața plutonului de execuție, nu mai așteptau niciun semn de speranță. Isus urma să fie Speranța lor, Mântuitorul lor, Însoțitorul lor.

Citirea Bibliei: Isaia 48.1-8 · Evrei 10.23-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 22:1-12

Cât de trist este acest capitol! Ahazia, sfătuit de mama lui şi de rudele din partea lui Ahab, se aliază cu Ioram, împăratul lui Israel, şi merg împreună într-o nouă expe­diţie împotriva sirie­ni­lor. Această asociere fatală duce la „pi­eirea“ lui (v. 7). Moare de o moarte violentă.

Acum să ne întoarcem puţin la această istorie: Cei şase fraţi ai lui Ioram au fost omorâţi chiar de el (21.4). Apoi toţi fiii săi au fost ucişi de arabi, în afară de cel mai tânăr dintre ei, Ahazia (v. 1). În sfârşit, la a treia genera­ţie, în urma unui alt masacru care se abate asupra spiţei im­pe­riale, îi supravieţuieşte încă o dată doar un singur descendent: Ioas, un copilaş. Cum se pot explica aceste exter­minări succesive? Prin îndârjirea lui Satan, decis să întrerupă linia genealogică a lui David, care avea să ducă la Hristos.

Pe de altă parte, cum se explică faptul că, în pofida tuturor circumstanţelor, un membru supravieţuieşte de fie­care dat㠖 unul singur şi cel mai slab – totuşi un des­cen­­dent al familiei împă­răteşti? Prin cre­dincioşia haru­lui lui Dumnezeu! El Îşi ţine promisiunea făcută lui David, că-i va păstra o lumină (2 Împăraţi 8.19). O lumi­nă care acum nu mai este decât un fitil care fumegă … (vezi Matei 12.20).

ROAGĂ-TE ÎN CONTINUARE PENTRU COPIII TĂI! | Fundația S.E.E.R. România

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)

Fiul risipitor s-a întors în cele din urmă acasă și și-a recăpătat locul în familie. Biblia ne spune că atunci când a pierdut totul și a ajuns să hrănească porcii, el „și-a venit în fire” (Luca 15:17). Este greu să vezi o persoană dragă că suferă, dar uneori trebuie să ajungă jos, pentru a se întoarce.

Momentul de cădere al fiului risipitor a devenit punctul său de cotitură. „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta…” (Luca 15: 18) Să remarcăm faptul că tatăl său a fost un părinte bun care avea un copil rebel.

Dacă asta te descrie și pe tine, iată trei sfaturi bune:

1) Nu te învinovăți și nu-ți face reproșuri;

2) Nu judeca defectele copiilor tăi din postura cuiva plin de calități. Motivul pentru care ei nu pot vedea este că sunt orbi spiritual. Dar Dumnezeu le poate deschide ochii! Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan 6:44) Tu roagă-te, și lasă-L pe Dumnezeu să-i atragă!

3) Fii cu inima deschisă… și deschide și ușa! Când fiul risipitor și-a venit în sfârșit în fire, a știut unde să meargă; înapoi acasă, la tatăl care-l iubea. Tu nu-ți vei putea salva copiii de consecințele faptelor lor și poate că nu vei putea diminua durerea prin care trec… Dar dacă te rogi, dacă îți păstrezi inima și ușa deschise, Dumnezeu îi poate aduce înapoi.

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Aceasta este o promisiune pe care te poți baza, azi și în fiecare zi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 oct. 2025

19 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

Geneza 47.13

În timpul anilor de belșug, lumea i-a acordat doar puțină atenție lui Iosif. Despre frații săi nu auzim nimic, ei au fost cu totul indiferenți cu privire la el. Totuși, când foametea se instalează, nevoia este trezită: „Toată țara Egiptului a început să flămânzească“, iar Iacov și fiii lui se confruntă cu foametea și cu moartea (Geneza 42.1,2). Nevoia îi face să strige după pâine; națiunile trebuie să învețe, iar frații săi să descopere, că nimeni nu poate satisface nevoia decât acela pe care ei l-au batjocorit și l-au lepădat. Națiunile trebuie „să meargă la Iosif“, iar frații trebuie să se închine înaintea lui cu fețele plecate până la pământ (Geneza 41.55; 42.6). Cel care fusese lepădat, dar care acum este înălțat, este singura resursă, atât pentru națiuni, cât și pentru Iacov și pentru fiii săi.

Toate acestea vorbesc în mod clar despre lucrurile viitoare. Se apropie cu repeziciune „ceasul încercării care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3.10), iar pentru iudei va veni timpul „unui necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21). „Vai!“, spune profetul Ieremia, „pentru că mare este ziua aceea! Niciuna nu este asemenea ei; și este timp de necaz pentru Iacov“ (Ieremia 30.7). Iar în acea zi de încercare, așa cum nu a mai fost niciodată, unica resursă va fi Hristosul înălțat, care în zilele umilirii Lui a fost lepădat și crucificat de către iudei și națiuni.

Atât națiunile cât și iudeii vor trece prin mari nenorociri în încercarea lor de a aduce prosperitate și pace într-o lume din care Dumnezeu și Hristosul Său sunt excluși. Dar acest timp de binecuvântare nu va veni până când națiunile nu I se vor supune lui Hristos ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor și până când iudeii nu vor mărturisi: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului“. Atunci Hristosul înălțat, la fel ca Iosif odinioară, va deschide depozitele de binecuvântare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.14,15

Șarpele înălțat în pustie

Fiecare evreu știa relatarea din Numeri 21.4-9 și contextul acesteia. Dumnezeu a trimis șerpi veninoși, ca judecată asupra oamenilor nemulțumiți din poporul Israel. Mulți au fost mușcați și au murit. În harul Său, Dumnezeu însă le-a oferit un singur mod de vindecare: El i-a spus lui Moise să facă un șarpe de aramă și să-l înalțe într-o prăjină, pentru ca oricine va privi la el să trăiască, chiar dacă veninul șerpilor înfocați i-ar fi condamnat la moarte. Când Isus a făcut referire la această întâmplare, a spus că El Însuși va fi „înălțat“.

Așa s-a și întâmplat la crucea de la Golgota. Acolo a fost răstignit Mântuitorul, pentru ca toți să-L vadă. Israeliții din vechime se puteau uita la șarpele de aramă. Astăzi, sub mușcătura păcatului, un singur remediu avem: să privim la Mântuitorul „înălțat pe cruce“!

Nu spuneți: „Ce legătură are această poveste învechită cu mine?“. Isus Hristos a suferit moartea ca Înlocuitor pentru cei care au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar această categorie ne cuprinde pe toți. Există promisiunea vieții eterne pentru toți cei care privesc în sus la El și cred în El. După ce a trecut pericolul șerpilor, poporul a păstrat șarpele de aramă ca amintire a îndurării Domnului și pentru ca niciodată să nu se mai răzvrătească. Totuși, treptat au început să creadă că șarpele avea puteri magice și s-au grăbit să-i ardă tămâie. L-au numit „Nehuștan“ (aramă). I s-au închinat.

Aceasta este idolatrie.

Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 21:1-20

Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată carac­terul de carte a harului! În afara ex­cepţiilor jus­tificate de evenimente, cartea a aco­perit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin con­trast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi tre­buie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).

Paginile de care ne apropiem acum sunt în con­trast cu „lucrurile bune“ pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, aco­pe­rirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dum­nezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răb­dare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă mă­reţie peste întunericul care se lasă asupra împără­ţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât pă­catul (Romani 5.20).

O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i reca­pitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

VEI TRECE ȘI PESTE ASTA! | Fundația S.E.E.R. România

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor.

Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin.

Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”.

Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu!

Astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 ian. 2025

22 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Ahab a istorisit Izabelei în amănunte tot ce făcuse Ilie și cum omorâse cu sabia pe toți profeții […] Și [Ilie] a mers în pustie cale de o zi și a venit și s-a așezat sub un ienupăr și dorea moartea sufletului său; și a zis: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, pentru că nu sunt mai bun decât părinții mei“.

1 Împărați 19.1,4

După ce Ilie a repurtat o victorie măreață pentru Domnul pe muntele Carmel, Izabela l-a amenințat cu moartea, iar el, descurajat și înspăimântat, a fugit într-un loc pustiu. S-a așezat sub un ienupăr și I-a cerut lui Dumnezeu să-i ia viața. Putem fi surprinși ca un om al lui Dumnezeu să aibă o lucrare atât de strălucită și, dintr-odată, să cadă într-o stare de descurajare. Acest lucru însă ni se poate întâmpla și nouă, dacă ne luăm ochii de la Domnul și privim la împrejurările în care ne aflăm.

Se pare că, atunci când Ilie și-a luat ochii de la Dumnezeu, a încercat mai întâi să fugă de problemele sale, după care s-a așezat jos și a renunțat la tot. Aceasta este o stare tristă pentru orice copil al lui Dumnezeu, și totuși cât de des ni se întâmplă ca, atunci când vin încercări și provocări, să cădem într-o stare de descurajare și să începem să ne plângem de milă! Nu trebuie să fim surprinși că vrăjmașul nostru, Satan, încearcă să ne descurajeze, pentru a ne bloca umblarea și mărturia.

Și noi putem obosi, ajungând în punctul de a abandona totul, dacă devenim absorbiți de problemele noastre. Poate că începem să gândim că Dumnezeu nu ne mai poate folosi sau că ne-a dat deoparte. Dumnezeu însă nu-i dă deoparte pe slujitorii Săi credincioși. Vedem, în cazul lui Ilie, că Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Său pentru a-i oferi ceea ce avea nevoie în lucrarea care-i stătea înainte. Același Dumnezeu plin de har, care nu L-a înlăturat pe Ilie, ci l-a întărit, ne va întări și încuraja și pe noi.

S. J. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu a binevoit, prin nebunia predicării, să-i mântuiască pe cei care cred … Iudeii cer semne și grecii caută înțelepciune, dar noi Îl predicăm pe Hristos răstignit … Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.21-24

Mesajul predicat

Evanghelia tocmai fusese predicată, iar predicatorul ieșea din sală, când unul dintre ascultători s-a apropiat de el și i-a spus: „Vă respect convingerile și sinceritatea, dar evanghelia pe care o predicați este curată nebunie“. — „Aveți perfectă dreptate. Este exact ceea ce spune Dumnezeu Însuși în Biblie.“ — „Glumiți, nu-i așa? Biblia nu poate spune, în același timp, despre același lucru, că este și adevărat și contrar.“ — „Totul depinde de cui i se adresează! «Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu» (1 Corinteni 1.18).

Vedeți? Cuvântul lui Dumnezeu este ca o rază de lumină pură și pătrunzătoare, care ajunge în interiorul nostru. În inima mea, evanghelia este puterea vieții, dar aceeași evanghelie, în inima dumneavoastră, e nebunie. Este aceeași lumină divină, dar ea lucrează în două moduri diferite, astfel că unora ne permite să verificăm dacă avem o relație adevărată cu Dumnezeu, iar altora, să verifice dacă nu o au deloc.

Dar, încă un cuvânt, dragă prietene: Dumnezeu te iubește“.

Predicatorul voia să plece, dar interlocutorul său l-a oprit: „Credeți că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii?“. Predicatorul a zâmbit și i-a spus: „Va trebui să recitești Ioan 3.16! Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă“.

Citirea Bibliei: Ezra 4.1-16 · Proverbe 5.1-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 12:1-15

În capitolul 8, v.2 şi 3, Ghedeon făcuse experiența că „un răspuns blând abate furia”. Acum Iefta trebuie să înveţe pe cheltuiala lui restul acestui verset: „dar un cuvânt aspru stârneşte mânia” (Proverbe 15.1).

El se izbeşte de aceiaşi bărbaţi ai lui Efraim, întotdeauna gata de ceartă (Judecători 8.1 şi Iosua 17.14), care sperau să culeagă fructele victoriei fără să fi luptat, geloşi pe succesul altora când ar fi trebuit să se bucure împreună cu ei de eliberarea adusă de Domnul. Tot ei îi reproşează lui Iefta că nu i-a chemat la luptă. Priviţi locul pe care-l ocupă „eu”, „mie”, „al meu”, în răspunsul lui Iefta (v. 2, 3). Şi, de data aceasta, izbucneşte un război fără reţinere. Cât de trist, un război între fraţi!

Totuşi disputele din interiorul propriilor noastre familii nu sunt cu nimic diferite: au acelaşi caracter în profunzime! Şi cauzele le sunt identice: egoismul, gelozia, susceptibilitatea. Să reflectăm la importanta poruncă a Domnului: „Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13.34, 35; 15.12, 17), poruncă repetată de apostolul Ioan (1 Ioan 3.23; 4.7, 11, 21)!

În sfârşit, alţi judecători îi sunt daţi lui Israel, aleşi din seminţii diferite. Timp de pace! Să încercăm să scoatem profit din cele ce ne sunt oferite pentru fortificarea şi nu pentru aţipirea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IEȘI DIN ASCUNZĂTOARE! | Fundația S.E.E.R. România

„Când veți secera… să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău…” (Leviticul 23:22)

Conform Legii Vechiului Testament, Dumnezeu le-a poruncit fermierilor evrei: „Când veți secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău… Să laşi săracului şi străinului aceste spice.” (Leviticul 23:22). Rut lucra într-un colț al unui câmp deținut de un om bogat pe nume Boaz, care este o frumoasă prefigurare a lui Isus Hristos, Răscumpărătorul nostru. Când Boaz a văzut-o pe Rut, a chemat-o din acel loc, și i-a instruit pe secerători să „lase spice” în calea ei, pentru ca ea să nu fie nevoită să muncească prea mult (vezi Rut 2:16).

Există o lecție aici: un moment de bunăvoință din partea lui Dumnezeu îți poate schimba viața. Iar El o poate face prin intermediul unei persoane pe care a pregătit-o deja, și pe care tu nici măcar n-ai cunoscut-o încă. Rut nu știa, dar pentru că Boaz era rudă cu Naomi, soacra ei, acest lucru îl poziționa ca fiind o persoană „cu drept de răscumpărare” (vezi Rut 3:1-9), și era calificată să-i șteargă datoria, să aibă grijă de ea și să-i împlinească nevoile.

Domnul Isus ne asigură: „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Matei 6:4). Fii convins, Dumnezeu nu te-a trecut cu vederea! Este posibil ca alții să nu observe credincioșia ta, dar El o vede – și te va răsplăti pentru aceasta! De unde știm? Din Cuvântul Său, care spune: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.” (Evrei 6:10)

Așadar, iată care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: „Ieși din ascunzătoare”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →