Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “muzica”

16 apr. 2025

16 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul îi spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care ți-o voi arăta“.

Geneza 12.1

Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău“. Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să lupte împotriva fărădelegii oamenilor de acolo, nici să încerce să îmbunătățească starea morală și socială din acea cetate, nici să facă vreo reformă de orice fel, ci a fost chemat s-o părăsească. El a părăsit lumea politică: „țara ta“; lumea socială: „rudenia ta“; și lumea de familie: „casa tatălui tău“.

Chemarea noastră astăzi este la fel de clară. Lumea din jurul nostru este o lume care are o formă de evlavie, dar care îi tăgăduiește puterea, o lume a creștinătății corupte. În Epistola către Evrei ni se spune că suntem părtași chemării cerești (capitolul 3.1) și suntem îndemnați să ne separăm de corupția din jurul nostru. Trebuie să „ieșim la El, afară din tabără, și să purtăm ocara Lui“ (capitolul 13.3). Nu că am fi chemați să disprețuim stăpânirile, căci ele sunt rânduite de Dumnezeu. Nici nu trebuie să neglijăm relațiile de familie, căci și acestea sunt instituite de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili și buni, și să facem bine tuturor oamenilor, după cum ni se oferă prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați afară din orice activități politice ale lumii și din sfera în care membrii neconvertiți ai familiilor noastre își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Nu suntem chemați să reformăm lumea, nici s-o îmbunătățim, ci să ieșim afară din ea. Aceste cuvinte rămân valabile astăzi: „«Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei», zice Domnul“ (2 Corinteni 6.17).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar ei au strigat cu toții, spunând: „Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba“, unul care era aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor.

Luca 23.18,19

Îl vrem pe Baraba!

Oamenii au o cumplită trăsătură comună, anume aceea că aleg întotdeauna ceea ce le face rău cel mai mult. Cu aproape două mii de ani în urmă, iudeii au cerut eliberarea unui ucigaș, numit Baraba, în locul lui Mesia. „Eliberează-ne pe Baraba!“, au strigat ei, iar de atunci încoace, oamenii continuă să aleagă un baraba. Principiul ilustrat este acela că dobândești libertatea cu orice preț, chiar și privându-i de libertate pe alții.

Astăzi avem și noi o astfel de alegere înaintea noastră. Dacă decidem să urmăm un stil de viață caracterizat de eul nostru, vom suferi negreșit consecințele.

Nu exista nicio alternativă în Ierusalim în acel timp? Bineînțeles că exista: Isus din Nazaret! El nu venise să facă voia Sa, ci voia lui Dumnezeu. În timp ce viața aproapelui nu însemna nimic pentru Baraba, Isus Hristos Și-a jertfit viața la cruce, pentru a-i mântui pe cei pierduți. Nu dorim să-i acuzăm pe aceia că au simpatizat cu Baraba, fiindcă în fiecare dintre noi există tendința de a urma principiul care a caracterizat viața lui Baraba, anume de a face ceea ce voim noi. În ochii lui Dumnezeu, așa ceva înseamnă voință proprie și păcat, fiindcă Cel care ne-a creat are tot dreptul să ceară de la noi ascultare și dragoste. De aceea avem nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.

El întinde mâna pentru a-i ajuta pe toți cei care doresc să-și pună viața în rânduială cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 7.17-8.5 · 1 Petru 4.7-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 7:18-29

David dorise să facă ceva pentru Domnul. Dar răspunsul divin a fost: ŤEu sunt acela care am făcut totul pentru tineť. Iată lecţia pe care fiecare dintre noi se cuvine s-o înveţe. Dumnezeu Însuşi a preluat deplina responsabilitate pentru mântuirea noastră, pentru odihna noastră şi pentru tot ceea ce priveşte viitorul nostru (v. 19). Minunate planuri la care n-am avut nici o contribuţie! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! (Romani 11.33). Cu adevărat, aceasta nu este legea omului! (v. 19).

Apoi ce-i mai rămâne lui David să facă? Simplu, să-I mulţumească lui Dumnezeu. În prezenţa divină, împăratul intră, se pleacă şi adoră întocmai cum credinciosul poate face astăzi în adunarea celor răscumpăraţi, în jurul Domnului, cu siguranţa liniştită că este îndreptăţit să se afle acolo şi să se bucure deja de această odihnă divină. Cine sunt eu … şi ce este casa mea? (v. 18). Nici David, simplul păstor (v. 8), nici Israelul scos din Egipt (v. 6) n-au vreun merit al lor sau vreun drept să ocupe o asemenea poziţie! Numai harul i‑a adus până aici pe David şi pe poporul său (v. 18). Rugăciunea împăratului, expresie a comuniunii perfecte, se rezumă astfel: … lucrează cum ai spus! Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna (v. 25, 26). În momentul acesta particular am pune în mod fericit Psalmul 23 pe buzele lui, în special v. 5 şi 6.

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.” (Matei 14:29)

În Evanghelia după Matei citim: „Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii… s-au înspăimântat… Isus le-a zis… „Eu sunt, nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:28-31). Când știi că te-ai rugat, te-ai pregătit și ai planificat, trebuie să mai faci un pas înainte – și să treci la fapte. Este normal să simți teamă atunci când încerci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Poate ai citit de multe ori relatarea despre încercarea lui Petru de a merge pe apă și l-ai considerat un învins. Dar nu este așa! În primul rând, Petru primește un 10 pentru că a fost dispus să iasă din zona sa de siguranță și să facă ceea ce nu mai făcuse nimeni vreodată. În al doilea rând, el a experimentat, chiar dacă pentru puțin timp, euforia de a merge pe apă; niciun alt ucenic nu s-a putut lăuda cu așa ceva! În al treilea rând, Petru a avut parte de lecția cea mai valoroasă: concentrarea asupra Domnului Isus, și nu asupra circumstanțelor! Acest lucru este esențial, când încerci imposibilul. În al patrulea rând, Petru a recunoscut că supraviețuirea lui depinde numai de Domnul Isus. Când a început „să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31). Domnul Isus nu l-a condamnat pe Petru pentru eșec, ci doar i-a spus că trebuie să dezvolte o credință mai mare. Dumnezeu nu te va lăsa să te îneci în greșelile tale. Atâta timp cât ai încredere în El, va continua să lucreze cu tine până când vei reuși. El este Tatăl tău ceresc, iar succesul tău este succesul Lui!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
15 mart. 2025

15 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu mă tem de Dumnezeu.

Geneza 42.18

Aceste cuvinte ale lui Iosif nu au fost doar de fațadă, ci reprezentau o realitate în viața sa. Nu era vorba de o frică morbidă, ci teama lui îl făcea să-L respecte cu adevărat pe Dumnezeu, iar acest respect s-a văzut în întreaga lui viață, modelându-i caracterul și purtarea.

Iosif știa că Dumnezeu era sfânt, de aceea, când a fost ispitit, s-a împotrivit și a zis: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9). Când a fost în temniță, în împrejurări atât de grele, Iosif a rămas credincios, știind că Dumnezeu era cu el (Geneza 39.23). A fost foarte mângâiat de faptul că Dumnezeu cunoștea toate lucrurile, fiindcă era un Dumnezeu descoperitor de taine, iar dacă El era așa, atunci nimic nu-I era necunoscut, nici chiar împrejurările în care Iosif se afla (Geneza 40.8).

Iosif a recunoscut lucrările lui Dumnezeu față de el și I-a dat respectul cuvenit, ilustrat prin felul în care el și-a numit cei doi fii: uitând de tot necazul său și de casa tatălui său, și recunoscând rodnicia lui Dumnezeu față de el (Geneza 41.51,52). El le-a spus fraților săi că Dumnezeu, nu ei, îl trimisese în Egipt. A recunoscut suveranitatea lui Dumnezeu, alegerea Lui și toată lucrarea Lui în ceea ce avusese loc cu privire la el (Geneza 45.5-8). Bunătatea lui Dumnezeu îl condusese pe Iosif în Egipt, cu scopul de a-i păstra în viață pe alții. În toate acestea, Dumnezeu a fost drept; frații lui îi doriseră răul, însă Dumnezeu i-a dorit binele, lui și celorlalți (Geneza 50.17). Recunoscând faptul că Dumnezeu avusese un scop în toate detaliile vieții lui, Iosif i-a mângâiat pe frații săi și le-a vorbit cu bunătate, fiindcă știa că toate fuseseră de la Dumnezeu. În felul acesta, el i-a asigurat de întreaga sa iertare (Geneza 50.17,18).

Ce exemplu minunat pentru noi! Iosif s-a temut de Dumnezeu, iar respectul față de El a oferit semnificație și direcție vieții sale. El n-a privit la cauzele secundare ale împrejurărilor din viața sa, ci L-a văzut pe Acela care era deasupra tuturor lucrurilor; și, temându-se de El, s-a bucurat de pace. Să ne temem și noi de Dumnezeu!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Priviți, orbilor, ca să vedeți!

Isaia 42.18

Priviți, orbilor!

Creația lui Dumnezeu este plină de culoare. El ar fi putut crea totul în alb și negru, dar ne-a dat o mulțime de culori pe care să le vedem. Cât de plăcut este cerul albastru cu care se continuă piscurile acoperite cu zăpadă ale munților! Primăvara ne bucurăm de varietatea verdelui crud al copacilor și de galbenul și roșul florilor; ne minunăm de coloritul splendid al soarelui la amurg. Ce fascinantă este creația lui Dumnezeu!

În mod trist, păcatul a stricat mult din natură, iar acum domnesc boala și moartea. La început, totul în creație era perfect; nu exista păcatul. Nu ne dau oare culorile din natură un indiciu cu privire la frumusețea ei de la început? Deseori nu o deslușim, pentru că noi avem în vedere numai interesele noastre, iar față de frumusețea naturii suntem orbi. În Biblie, orbirea îi ilustrează pe acei oameni care nu Îl recunosc pe Dumnezeu. Când era pe pământ, Isus Hristos le-a redat vederea, respectiv i-a făcut să vadă, pe mai mulți orbi. Apoi acele persoane vindecate L-au lăudat pe Dumnezeu. Se poate ca astăzi mulți oameni să fie orbi față de Dumnezeu. Ei văd culorile și se pot bucura de ele, dar nu Îl recunosc pe Dumnezeul care le-a creat. Dumnezeu dorește să ne dea bucurie adevărată, nu numai încântare față de culorile creației. El L-a dat pentru noi pe propriul Său Fiu, pe Isus. Recunoaștem noi aceasta? Sau suntem orbi față de faptul că El a murit pentru a ne salva? Isus Hristos a spus: „Te sfătuiesc să cumperi de la mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.18).

Citirea Bibliei: Amos 7.1-17 · Proverbe 24.23-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 18:10-30

Pe cât de profundă era dragostea lui Ionatan pentru David, pe atât de violentă era ura lui Saul împotriva lui. Această ură a început cu mânie (v.8) însoţită de gelozie, apoi dorinţa de a-l ucide pe David vine să locuiască în inima lui, după care urmează fapta: încercarea de a-l omorî pe David, care va fi urmată de multe altele în capitolele viitoare. Acestea reprezintă exact ceea ce Scriptura numeşte „calea lui Cain” (Iuda 11). El a început prin a se „mânia foarte tare“ (Geneza 4.5) … şi a sfârşit prin a-şi omorî fratele. Mânia şi gelo­zia nu sunt decât primii doi paşi pe acest drum îngrozitor (Iacov 3.14; 4.1).

Împăratul o promisese pe fiica lui aceluia care îl va înfrânge pe filistean (1 Sam. 17.25). Nu-şi ţine cuvântul. Apoi se foloseşte de sora mai mică a acesteia, Mical, pentru a încerca să-l facă pe David să piară prin mâna vrăjmaşului. Probabil că se îndoia că învingătorul lui Goliat va triumfa din nou asupra filistenilor, care se arătaseră mai puţin redutabili decât David (v. 17, 30). Pe lângă aceasta, Saul nu ignoră secretul puterii lui David şi, cu siguranţă, acesta este ceea ce-l face să se teamă: „Domnul era cu el” (v. 12, 14, 28). „Nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine”, va confirma David în Psalmul 23.4.

Cunoaştem noi acest secret şi am experimentat noi curajul pe care numai Domnul ni-l poate da (2 Tim. 4.17)?

ÎNCREDE-TE ÎN CARACTERUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:3)

Dacă ai ocazia să trăiești suficient de mult, viața îți va aduce vești proaste din toate părțile. Poate fi vorba de pierderea unei persoane dragi, a sănătății, a veniturilor, căsniciei, sau reputației… Psalmistul a scris: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”.

Când vin vremuri grele, trebuie să fii în stare să te agăți de tot ce știi despre Dumnezeu – Cine este El, și ce poate să facă El… Trebuie să-ți amintești că El este iubitor, grijuliu și demn de toată încrederea ta. Uneori, Dumnezeu îți va da răspunsul; alteori, El îți va da siguranța prezenței Sale.

În vremuri schimbătoare, tu trebuie să te agăți de caracterul neschimbător al lui Dumnezeu. Precum versul cântării: „Când tot în jurul meu se clatină, El este speranța și stânca mea”. Înseamnă oare asta că-ți negi sentimentele și emoțiile? Nu. David a recunoscut (în Psalmul 142:2): „Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui…”

Dumnezeu nu-ți cere să-ți negi durerea, pierderea sau situația de fapt… Chiar și Domnul Isus a înălțat rugăciuni „cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7).

Dar dacă nu-ți verși inima înaintea lui Dumnezeu, riști să-ți împietrești inima față de El. Se spune că sfântul Augustin a spus: „Sunt afundați tot mai tare în adânc cei care nu strigă din adânc!”

Atunci când atingi punctul cel mai de jos și te întorci spre Dumnezeu, descoperi că El este acolo! Când ești zguduit până în măduva oaselor, îți dezvolți o credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Și când se întâmplă acest lucru, te poți baza pe Cuvântul Său care-ți spune (cum citim în Geneza 28:15 că i-a spus Dumnezeu patriarhului Iacov): „te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi…”

Așadar, încrede-te în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
13 mart. 2025

13 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce să fac, Doamne?

Fapte 22.10

Când cineva urmează o ordine constituită în biserică după principii omenești și o mărturisire de credință formulată de oameni (chiar dacă acea persoană este încredințată că stă pe temeiul Scripturii), atunci sunt la îndemână reguli și rânduieli pentru orice fel de situații, iar dacă se ridică obiecții, este stabilit și cum se poate acționa în continuare. Dar, când cineva este adunat în Numele Lui și când Îi recunoaște autoritatea, când el doar execută ceea ce Domnul a hotărât pentru fiecare moment, dacă El ne-a îngăduit să luăm parte la Masa Domnului, trebuie să întrebăm: «Doamne, ce dorești să facem?». Și, desigur, trebuie să-L întrebăm pe Domnul ce vrea să facem în orice lucru, mare sau mic.

Totodată, orice hotărâre luată în adunare sau în întâlnirile administrative ale fraților trebuie să fie interpretarea gândului Domnului în acel caz care este discutat. Când așa stau lucrurile, discuțiile nu degenerează în dorința de a ne impune părerile noastre, ci se creează un spirit de unitate, în căutarea împlinirii voii Domnului. Avem deci nevoie de exersarea inimilor noastre, ca să nu ne lăsăm gândurile s-o ia razna și să nu exprimăm gânduri, opinii sau interese ale noastre, ci ceea ce gândește Domnul în cazul specific. Când sfatul unei biserici are un regulament cu privire la felul de a proceda și când el este practicat întocmai, nu vor rămâne multe probleme nesoluționate. Dar, când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească și să ne conducă, când El trebuie să aleagă ce să facă și prin cine anume, atunci este nevoie de exerciții ale inimii.

Cum putem însă deosebi și recunoaște călăuzirea Duhului Sfânt, dacă nu trăim în strânsă legătură cu Domnul și nu ne supunem în mod conștient călăuzirii Lui? Cum poate cineva să știe dacă Duhul Sfânt vrea să-l folosească sau nu într-un anume moment? Pentru aceasta este nevoie de atenție, de dependență de Domnul, de dorința de a fi folosit numai prin Duhul Sfânt.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.

Marcu 10.25

Urechea acului

Iudeii înțelegeau fără probleme metafora „urechea acului“, care înseamnă cea mai mică deschidere posibilă. Când Talmudul legii iudaice avea de indicat faptul că ceva era imposibil, el folosea expresia: niciun elefant nu poate trece prin urechea acului. Tot astfel, Isus folosea imaginea unei cămile și a urechii acului, pentru a exprima, similar, imposibilitatea. Nu oricine poate intra în Împărăția lui Dumnezeu! Trebuie mai întâi să îndeplinim anumite condiții. Un om bogat este cel a cărui inimă întâi de toate este ocupată cu bogățiile pe care le deține și este dominată de pofte – din această pricină nu poate el îndeplini condițiile. Sigur că Isus nu Se referă doar la cei bogați în posesiuni materiale, ci la cei a căror inimă este dominată de bogăție sau de altceva de acest fel.

Un predicator din secolul al XIX-lea scria: „Mulți ar vrea să fie siguri că vor avea viața eternă, dar nu acceptă ceea ce este necesar pentru a avea siguranța, anume să trăiască prin har“. Aceasta este o piedică pentru mulți. Nu putem să slujim în același timp și pentru cer și pentru lume! Cine nu își deschide inima pentru harul lui Dumnezeu, încrezându-se în totul în El și abandonând orice alt sprijin, nu va ajunge să aibă credința vie. Toți cei care vin la Dumnezeu prin credință au trecut prin „urechea acului“. Toate cele pe care le posedă au devenit pentru ei atât de neimportante, încât ei se bazează numai pe har. Împărăția lui Dumnezeu este una spirituală, în care putem intra numai crezând în El.

Citirea Bibliei: Amos 5.14-27 · Proverbe 24.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 17.41-54

Filisteanul se înfăţişează încă o dată înaintea şirurilor de bătaie, cu provocarea lui. Dar cine este cel care-i vine în întâmpinare? Să fie campionul pe care Israel îl trimite împotriva lui: un tinerel cu arme ridicole, un toiag şi o praştie de cioban?

Oare este o glumă? Îl măsoară cu privirea din cap până în picioare pe acest adversar mizerabil cu care nu merită să se compare şi-l insultă cu dispreţ! Însă David este neclintit, el, care avea să scrie: „Domnul este tăria vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27.1). Piatra este aruncată cu o mână sigură; ea pătrunde în fruntea uriaşului care se prăbuşeşte. David aleargă şi-i taie de îndată capul cu propria sabie. Apoi, ce strigăte de victorie izbucnesc în tabăra lui Israel şi ce confuzie şi derută cuprind tabăra filistenilor!

Este o scenă memorabilă, ilustrând puterea credinţei, a acestei credinţe care-l face pe cel credincios în stare ca, în genunchi, să obţină victorii asemănătoare. Dar ştim că această scenă are o semnificaţie infinit mai mare. David, tip al lui Hristos, a triumfat asupra lui Goliat, simbol al lui Satan, utilizând propria-i sabie, moar­tea. Prin moarte, Isus l-a nimicit pe cel ce avea puterea morţii, care este diavolul. Este victoria de la cruce, inepuizabil subiect al laudei eterne.

CE AR MAI FI PUTUT FACE DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Ce aş mai fi putut face…” (Isaia 5:4)

Autorul american Brennan Manning povestește cum a primit numele „Brennan”. În copilărie, cel mai bun prieten al său fusese Ray. Cei doi făceau totul împreună: își cumpăraseră împreună o mașină pe când erau adolescenți, ieșeau în oraș împreună, au mers la școală împreună, și așa mai departe. S-au înrolat chiar și în armată împreună, au mers în tabăra de instrucție împreună și au luptat pe front împreună.

Într-o noapte, stând în tranșee, Brennan își amintea de vremurile de demult din Brooklyn, în timp ce prietenul său Ray asculta și mânca o ciocolată. Dintr-o dată, o grenadă a aterizat în adăpostul în care se aflau. Ray i-a zâmbit lui Brennan, a aruncat ciocolata și s-a aruncat pe grenada activă. Aceasta a explodat, omorându-l pe Ray, dar viața lui Brennan a fost cruțată.

Mai târziu, Brennan a fost hirotonisit ca preot, iar la acea vreme se obișnuia să se ia numele unui sfânt. El s-a gândit la prietenul său, Ray Brennan, așa că și-a ales numele „Brennan”. Câțiva ani mai târziu, el a vizitat-o pe mama lui Ray în Brooklyn. Într-o seară, în timp ce luau ceaiul împreună, Brennan a întrebat-o: „Crezi că Ray m-a iubit?”. Doamna Brennan s-a ridicat de pe canapea, i-a scuturat degetul arătător în față și a strigat: „Ce ar fi putut face mai mult pentru tine?”

Brennan spune că în acel moment a trăit o epifanie. Și-a imaginat că stătea în fața crucii Domnului Isus întrebându-se: „Oare mă iubește Dumnezeu cu adevărat?” și pe mama lui Isus, arătând spre Fiul ei, și spunându-i: „Ce altceva mai mult ar fi putut face El pentru tine?!”

Când Domnul Isus a spus: „S-a isprăvit!”, prețul mântuirii tale a fost plătit integral.

Întrebarea este: Îl onorezi tu, ca Mântuitor și Domn al tău? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Dumnezeu a făcut totul pentru tine; tu, ce faci pentru El?”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 mart. 2025

8 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vi se poruncește: Când veți auzi sunetul cornului, al cavalului, al lăutei, al lirei, al psalterionului, al cimpoiului și al tuturor instrumentelor muzicale, să cădeți la pământ și să vă închinați chipului de aur pe care l-a ridicat împăratul Nebucadnețar.

Daniel 3.4,5

În capitolul 3 din Daniel, instrumentele muzicale joacă un rol foarte important, așa cum se întâmplă și astăzi în lumea religioasă. Instrumentele muzicale stârnesc emoțiile și, având efect asupra simțămintelor, oferă oamenilor un sentiment de devotament, care este cu totul lipsit de realitate. În Vechiul Testament, instrumentele muzicale erau folosite în slujba de la templu, însă nu există nicio bază pentru ele în închinarea specifică Noului Testament. Unii numesc închinare a sta și a asculta un cor sau o orchestră, însă muzica nu face altceva decât să acționeze asupra părții emoționale a ființei noastre, neavând nimic de-a face cu adevărata închinare către Tatăl și Fiul, care trebuie să fie în duh și în adevăr. Cei care argumentează că instrumentele muzicale au fost folosite în Vechiul Testament trebuie să-și aducă aminte că acea dispensație era una a simbolurilor. Instrumentele folosite în Vechiul Testament sunt o imagine a cântării cu inima a celor răscumpărați din dispensația actuală.

Un slujitor al lui Dumnezeu mi-a spus odată că mulți oameni veneau la biserica lui pentru a I se închina lui Dumnezeu cu ajutorul muzicii, de aceea el făcea în așa fel încât să aibă cei mai buni muzicieni, căci altfel oamenii n-ar mai fi venit. De fapt, acei oameni nu făceau altceva decât să-și satisfacă dorința după muzică, o dorință bună când se află la locul ei, însă care nu trebuie niciodată confundată cu închinarea adevărată. O inimă plină de Hristos înalță cea mai frumoasă melodie pentru urechea lui Dumnezeu.

Să nu uităm deci că, în această dispensație, suntem îndemnați să cântăm Domnului cu inimile noastre (Efeseni 5.19). De acolo trebuie să se înalțe muzica: dintr-o inimă plină de laudă pentru Dumnezeul oricărui har.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întoarce-te …, zice Domnul. Nu-Mi voi întuneca fața peste voi, pentru că Eu sunt îndurător.

Ieremia 3.12

Fotografia mamei

Cu mulți ani în urmă, o tânără și-a părăsit satul natal pentru a lucra într-o metropolă. Mama ei, o văduvă care credea în Domnul Isus, se tot frământa și se întreba dacă fiica ei avea să trăiască după voia lui Dumnezeu. În noul mediu în care a ajuns, fata a părăsit în scurt timp calea cea dreaptă și îngustă. Mama a observat acest lucru din scrisorile care îi soseau din ce în ce mai rar și care erau tot mai scurte și mai lipsite de detalii personale. În cele din urmă, veștile n-au mai venit deloc. Chiar propriile ei scrisori erau returnate, cu nota „Destinatar necunoscut“.

Mama era îngrijorată. Într-o zi, a auzit că fata ei a fost văzută prin oraș, așa că a plecat de îndată să-și găsească copilul. Zile în șir a căutat în zadar și tocmai era pe cale de a renunța, când i-a venit o idee: și-a făcut o fotografie, pe care a xeroxat-o, după care a început să întrebe prin baruri și prin cluburi de noapte dacă i se permite să o afișeze acolo. Apoi s-a întors acasă. La scurt timp, fiica ei a intrat într-unul dintre aceste localuri și a văzut fotografia. „Femeia aceasta seamănă cu mama“, s-a gândit ea înainte să se uite mai atent, „Da, chiar ea e!“. Sub fotografie a citit următoarele: „Mama te iubește“. Nu se aștepta la asta. Încerca să-și imagineze cum o căutase mama ei în acel cartier rău-famat al orașului. Și-a amintit de copilăria ei fericită și de rugăciunile mamei. După o luptă cu sine, a hotărât să se întoarcă acasă. Mama a îmbrățișat-o în culmea fericirii, iar curând bucuria ei a fost de necuprins, căci fata ei a luat decizia de a se schimba și L-a primit pe Isus ca Mântuitor personal.

Citirea Bibliei: Amos 1.1-15 · Proverbe 22.9-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 16.1-13

Împăratul care umbla după imboldurile cărnii este dat la o parte în gândurile lui Dumnezeu, cu toate că domnia lui continuă un anumit număr de ani. Şi este prezentat un alt împărat, cel despre care Samuel spusese: „Domnul Şi-a căutat un om după inima Sa” (13.14).

Acesta este David, al cărui nume înseamnă „preaiubit” ~ un tip al lui Hristos, al Celui care este în chip desăvârşit după inima lui Dumnezeu. Samuel nu era pregătit să-l recunoască, deoarece, în ciuda experienţei pe care o avusese cu Saul, privea încă la înfăţişarea exterioară. Suntem prea înclinaţi să judecăm după ceea ce vedem şi să ne lăsăm impresionaţi de calităţile (sau de defectele) exterioare. Însă „Dumnezeu nu are în vedere faţa omului”, repetă Galateni 2.6. El priveşte la inimă! Toate înfăţişările evlavioase prin care ne putem înşela pe noi sau pe alţii nu-L vor înşela pe El.

Samuel vizitează această familie a lui Isai; şi tânărul păstor, pe care neglijaseră să-l invite la sărbătoare, va fi tocmai el uns „în mijlocul fraţilor săi” ca împărat pentru Domnul. Această ungere cu untdelemn (simbol al Duhului Sfânt) ne aminteşte de felul în care a fost descris Fiul preaiubit al Tatălui la Iordan de către Ioan Botezătorul: „Cel peste care vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1.33; compară cu sf. v. 12).

RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE | Fundația S.E.E.R. România

„Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.” (Evrei 11:20)

Astăzi vom vorbi despre două motive biblice pentru a-ți binecuvânta copiii și nepoții:

1) Rugăciunea are putere. În Sfânta Scriptură, binecuvântarea unui tată era o rugăciune cu ochii deschiși, adresată lui Dumnezeu pentru copiii săi. Isaac, care era fermier, i-a spus fiului său: „Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer și grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!” (Geneza 27:28). Copiii tăi te-au auzit vreodată vorbind cu Dumnezeu despre ei? Sau mai degrabă spunându-le cuvinte dure de genul: „Cum ai putut fi atât de prost? Tu nu gândești niciodată? Tu nu vei face niciodată nimic!” Dacă așa stau lucrurile, cere-le iertare! Lasă-i să te audă rostind cea mai bogată binecuvântare a lui Dumnezeu peste viața fiecăruia dintre ei. Rugăciunea de binecuvântare a unui tată pentru familia sa este un lucru puternic – ea schimbă viața!

2) Rugăciunea de binecuvântare dă încredere și nădejde în Dumnezeu cu privire la viitor. Biblia spune: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18). Consilierii școlari ne spun că mulți dintre elevii lor nu au viziune. De ce? Pentru că nu întrevăd nimic cu privire la viitorul lor, în afară de criză economică, șomaj și vremuri grele. Ei au nevoie ca cineva să creadă în ei și în viitorul lor… să creadă că pot reuși, și că pot trăi o viață fericită… că-i așteaptă tot ce este mai bun, dacă se încred în Dumnezeu. Isaac nu a așteptat ca băieții săi să-și conceapă propria viziune pentru viitor. El s-a rugat în mod deschis pentru succesul lor viitor, pentru ascensiunea lor și pentru respect și bunăvoință din partea familiei și a societății. Copiii tăi nu au nevoie de manipulare din partea ta; au nevoie să îi motivezi. Iar tu faci asta binecuvântându-i!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
28 feb. 2025

28 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“.

Ioan 21.15

La cruce, toți ucenicii Îl părăsiseră pe Domnul și fugiseră. În această zi a învierii, mulți s-au întors la vechile lor preocupări. Dar, ca de fiecare dată, Petru a mers mai departe decât alții. La cruce, el L-a tăgăduit de trei ori pe Domnul; în această zi a învierii, el este acela care îi conduce înapoi la corăbiile și plasele lor. Acesta este motivul pentru care Domnul i Se adresează într-un fel special lui Petru; însă, chiar dacă El i Se adresează lui, face acest lucru spre folosul nostru, al tuturor. Pentru că aici, trebuie specificat, Domnul nu lucrează cu păcatul manifestat în actul tăgăduirii, ci cu răul nejudecat al vechii naturi, care ne expune pe toți la căderi similare, ba chiar la unele și mai grave.

Să ne amintim că nu este necesar să falimentăm în mod public pentru a ne abate de la calea dreaptă. Putem să ne abatem fără a-L tăgădui pe Domnul cu jurământ și blestem, pentru că Scriptura vorbește și despre cei care s-au abătut în inima lor (Proverbe 14.14).

Totuși, pentru încurajarea noastră, să ne amintim că, fie ne-am abătut în mod deschis, fie în inimă, orice credincios care s-a abătut poate fi restabilit, deși este posibil ca acest lucru să nu aibă loc decât pe patul de moarte. Este foarte important de subliniat faptul că toate restabilirile sunt inițiate de Domnul. Oaia rătăcită nu s-ar întoarce niciodată dacă Domnul, în harul Său, nu ar merge după ea. David spune: „El îmi restabilește sufletul“ (Psalmul 23.3). Naomi spune: „Domnul m-a adus din nou acasă“ (Rut 1.21). Binecuvântat să fie Numele Său că, în cele din urmă, El ne aduce pe toți acasă!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru ce, când am venit, nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni care să răspundă? S-a scurtat, într-adevăr, mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra, sau n-am Eu putere să salvez?

Isaia 50.2

De ce tace Dumnezeu?

Punem ușor această întrebare când auzim de catastrofe naturale, când vedem imagini ale unui atac, când suntem loviți în mod direct… De ce tace Dumnezeu față de o asemenea nenorocire? De ce a trebuit eu să sufăr aceasta? Am dori atât de mult un răspuns sau am vrea să Îl luăm la întrebări pe Dumnezeu pentru aceste probleme, iar El nu vorbește. Dar, oare chiar tace Dumnezeu? El le-a vorbit celor din Israel prin intermediul multor profeți, dar ei i-au respins, pe unii dintre ei chiar i-au omorât. Cu toate acestea, Dumnezeu L-a trimis pe pământ pe Însuși Fiul Său. Isus Hristos a predicat mesajul harului, a vindecat bolnavi și Și-a dat viața ca jertfă pe cruce pentru a ne răscumpăra. A făcut mult mai mult decât să spună niște cuvinte. A fost cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu față de noi.

În prezent, Dumnezeu vorbește prin evanghelia harului. El pune întrebarea: „S-a scurtat mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra?“. Majoritatea oamenilor sunt încă datori să Îi răspundă la această întrebare. Chiar dacă Dumnezeu pare să rămână tăcut față de problemele tale, El a vorbit, iar mesajul Lui este accesibil și îți stă la dispoziție în Biblie. Cuvintele Lui ar trebui să te facă să te mai gândești încă o dată și să-ți revizuiești starea, privind-o nu numai din punctul tău de vedere, ci și din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Cu toate că ai păcătuit, există speranță! Dacă te încrezi în Fiul Lui, în Isus Hristos, Dumnezeu îți va deschide calea către El și îți va da viață eternă.

Citirea Bibliei: Estera 4.1-17 · Proverbe 19.15-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 12.16-25; 13:1-5

Ploaia pe care Samuel a cerut-o în plină pe­rioadă a secerişului (când nu plouă deloc în aceste ţinuturi – Proverbe 26.1) a fost o minune desti­na­tă a dovedi poporului că profetul vorbea cu adevărat din partea Domnului.

Şi ce le spune el? În cuvinte mişcătoare, după ce se umili­seră, îi în­deamnă să se întoarcă de la lucrurile lor de ni­mic, care nu aduceau folos, ca să-I servească lui Dum­­ne­zeu cu toată inima (v. 20,21;  compară cu Tit 2.12-14).

Serviciul lui Samuel ca judecător s-a încheiat. Dar îşi păstrează încă lucrarea de mij­locitor, precum şi statutul de profet, pen­tru a le arăta din partea Domnului „calea cea bună şi dreapt㓠(v.23). Harul divin menţine pentru ei, în per­soana lui Samuel, această resursă dublă: Rugă­ciunea şi Cuvântul.

Noi avem, scumpi copii ai lui Dumnezeu, o Persoană care este mult mai mult decât această resursă: este minunată. Până la sfârşit, Isus nu va înceta să Se roage pentru fiecare dintre noi. Ca să putem urma calea cea bună şi dreaptă pe pământ, El ne dă Duhul Său şi Cuvântul Său. Cu asemenea resurse este chiar mai puţin scuzabil pentru noi decât pentru Israel atunci când nu trăim pentru gloria Lui.

Domnia lui Saul abia începe. El strânge poporul la Ghilgal, ca să facă faţă vrăjmaşilor săi, filistenii.

DUMNEZEU TE VA IERTA ȘI TE VA RESTAURA! | Fundația S.E.E.R. România

„…Curăţă-mă de păcatul meu!” (Psalmul 51:2)

Există vești rele și vești bune în ceea ce privește păcatul. Vestea rea este că, atunci când David a încercat să-și ascundă păcatul, Dumnezeu l-a expus înaintea întregii națiuni. Vestea bună este că, atunci când s-a pocăit de păcatul său, Dumnezeu l-a iertat pe David și i-a șters cazierul.

Ceea ce a făcut pentru David, poate face și pentru tine!

Tot ce trebuie să faci este să îngenunchezi și să te rogi… ca el: „Curăță-mă de păcatul meu… Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule…” (vezi Psalmul 51:2, 10). Dacă vrei să știi cum răspunde Dumnezeu la o astfel de rugăciune, iată ce i-a spus El, lui Solomon, fiul lui David: „Dacă vei umbla înaintea Mea… cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău, David, când am zis: „Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.” (1 Împărați 9:4-5).

S-ar putea să simți că – din cauza păcatului tău, pe care-l știi doar tu și Dumnezeu – ești dincolo de orice speranță de răscumpărare, că ai pierdut ocazia de a fi folositor lui Dumnezeu și de a-ți împlini destinul… Nu crede asta! Te poți recupera. Poți fi restaurat. Poți fi iertat. Îți poți recâștiga integritatea. Poți fi vindecat și poți deveni întreg din nou. Iar atunci vei putea cânta: „Există o fântână plină cu har / ce curge din Emanuel la Calvar / Iar păcătoșii scufundați în această apă / Își pierd pe dată murdăria toată!”

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este azi acesta: Dumnezeu te va ierta și te va restaura! Tot ce trebuie să faci este să-I ceri asta!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 feb. 2025

22 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă întâi și socotește costul, dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, punându-i o temelie și neputând să-l termine, toți cei care-l vor vedea să înceapă să râdă de el, spunând: „Omul acesta a început să zidească și n-a putut termina“.

Luca 14.28-30

Am auzit odată că s-a întors la Dumnezeu o tânără dintr-o familie bogată, cu renume. Consecința pentru viața ei practică a fost despărțirea de tot ce îi umpluse viața până atunci; toate plăcerile ei dinainte au încetat; toți prietenii ei au părăsit-o; a fost alungată din mediul în care trăise până atunci și a devenit o străină pentru părinții, frații și surorile ei. Cineva a întrebat-o: «Ai calculat tu prețul când te-ai hotărât să devii creștină?». Ea a răspuns: «Da, am calculat; însă am luat în calcul și ce m-ar fi costat să nu-mi caut adăpost la Domnul Isus, iar prețul ar fi fost cu mult mai mare».

La această concluzie va ajunge orice credincios care socotește corect prețul jertfei pe care o aduce pentru Domnul Isus și Tatăl. Când cineva face legământul unui nazireu, îl costă foarte mult. Însă, când ne gândim la dragostea Domnului Isus și când inimile noastre sunt umplute de ceea ce a făcut această dragoste pentru noi, atunci niciun preț nu este prea mare ca răspuns la această dragoste.

Atunci inima cunoaște o singură dorință, anume de a auzi din gura Fiului lui Dumnezeu care m-a iubit: „Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău“ (Matei 25.21-23). Cunoscându-ne slăbiciunea, rugăciunea noastră va fi aceasta: «Doamne, lucrează Tu în mine voința și înfăptuirea; căci eu n-am putere pentru aceasta» (Filipeni 2.12,13). Dumnezeu dorește dăruirea conștientă în sentimentul propriei slăbiciuni. El dorește adevărul și sinceritatea în inima noastră.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Multe sunt gândurile în inima omului, dar planul Domnului, acela se împlinește.

Proverbe 19.21

Planul Domnului se împlinește

Cine dintre noi nu a avut neliniști, îngrijorări, necazuri și suferințe în viață? Cei care sunt credincioși adevărați au privilegiul de a ști că împrejurările din viața noastră nu sunt conduse de un destin orb și că nimic nu este din întâmplare. Dumnezeu Însuși, Cel atotștiutor și atotputernic, veghează asupra vieților noastre și are planurile Lui pentru fiecare dintre făpturile Lui. Biblia ne dă exemple de oameni care au suferit mult, deși au fost aproape de Dumnezeu. Nu suntem singurii care trecem prin suferințe. Iov a spus: „Așa sunt făcut, să am luni de deșertăciune; și nopți de necaz sunt rânduite pentru mine“ (Iov 7.3).

Patriarhul Iacov a trebuit să recunoască faptul că, din inițiativa lui, deseori a lucrat fără a ține cont de voia lui Dumnezeu și că aceasta i-a adus amărăciune. El a tras concluzia: „Zilele anilor vieții mele au fost puține și rele“ (Geneza 47.9). Împrejurările din viața noastră – pe care noi le considerăm, după caz, adverse sau favorabile – sunt toate permise de Dumnezeu, Cel care este lumină și iubire. Deseori, prin intermediul necazurilor, El vrea să ne vorbească pentru a ne apropia mai mult de El. Să ne deprindem să venim la El în orice situație.

Pentru aceia care au primit iertarea, iubirea lui Dumnezeu este temelia și sensul vieții lor. Ei pot conta pe bunătatea și înțelepciunea divină pentru a primi ajutor în încercările prin care trec. Prin slăbiciunile fizice și psihice pe care Dumnezeu le îngăduie în viața noastră învățăm ce înseamnă să ne încredem în El, învățăm răbdarea (îi putem mângâia pe alții, pentru că Dumnezeu ne-a mângâiat pe noi), învățăm, de asemenea, să așteptăm răbdători nu să treacă încercarea, ci să înțelegem ce vrea Dumnezeu să ne vorbească.

Citirea Bibliei: Neemia 13.15-31 · Proverbe 17.11-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 9.1-14

O nouă perioadă în istoria lui Israel începe cu lectura noastră de astăzi. Este cea a împăraţilor. Poporul simte nevoia unui sistem organizatoric exterior frumos, cum place oamenilor: o monarhie cu toată pompa şi fastul care o însoţesc (Fapte 25.23), o armată puternică şi, în final, un împărat cu care să se poată mândri. Dumnezeu le va da exact ceea ce vor. Îl vedem pe Saul, fiul lui Chis, un tânăr ales, cel mai atrăgător şi mai înalt din Israel. Oare nu-i complet descris şi potrivit? Tatăl lui l-a trimis să-i caute măgăriţele. El se supune, dar căutarea se dovedeşte zadarnică.

„Să ne întoarcem” (v.5), propune Saul însoţitorului său. Ni se aminteşte astfel de schimbarea direcţiei necesară în viaţa fiecărui om şi care se numeşte convertire. Când o persoană a descoperit cât de nefolositor şi de dezamăgitor este cursul lucrurilor în această lume, atunci trebuie „să-şi vină în fire”, asemenea unui alt tânăr (Luca 15.17) şi să-şi întoarcă paşii spre Casa Tatălui. Însoţitorul lui Saul îi dă un sfat înţelept: „Să mergem la văzător ~ propune el ~ ca să ne spună calea noastră” (v.8, 9).

Reprezentantul lui Dumnezeu pentru noi este Isus. Dacă ne întoarcem la El ca să ne arate calea, vom fi siguri că mergem pe drumul cel bun.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TRECEM PRIN DIFICULTĂȚI (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic…” (Psalmul 56:4, 11)

Astăzi vom vorbi despre încă două lucruri pe care Iosif le-a înțeles și pe care trebuie să le înțelegi și tu:

1) Nu te lăsa pradă autocompătimirii! Poate că treci printr-un proces chiar acum și ești partea nevinovată – victima unei situații pe care n-ai provocat-o tu… Gândește-te la reacția lui Iosif atunci când s-a aflat într-o situație similară: el n-a cedat tentației de a se autocompătimi. De ce? Deoarece autocompătimirea este un factor care contribuie din plin la depresie. Adesea, când ne confruntăm cu o problemă gravă și stima noastră de sine este deja la nivel scăzut, începem să ne învinovățim și să ne criticăm aspru. Iosif nu a făcut asta! El a înțeles că acea criză în care se afla nu fusese provocată de el, și a încercat s-o privească realist. Când treci printr-o furtună și permiți ca barca să se încline într-o parte, furtuna te va răsturna. În mod similar, când furtunile apar în viața ta, cea mai bună modalitate de a le depăși este să te încrezi în Dumnezeu și să le înfrunți cu fruntea sus, așa cum a făcut Iosif!

2) Nu lua niciodată o decizie majoră când ești deprimat! De multe ori, când suntem descurajați, suntem tentați să spunem: „Voi renunța!”, „Voi schimba locul de muncă!”, „Mă voi muta!”, „Voi cere divorțul!” etc. Te rog, nu face asta! Când ești abătut și descurajat, sentimentele tale nu sunt de încredere, concentrarea ta devine neclară și îți pierzi perspectiva – când vine vorba despre exercitarea unei bune judecăți. Deci, ce-ar trebui să faci? Crede că Dumnezeu te va scoate din asta! Spune și tu azi, împreună cu psalmistul: „Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 feb. 2025

19 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Lepădând deci […] orice […] invidii.

1 Petru 2.1

Invidia este un păcat subtil, care poate pătrunde pe nesimțite în inimile noastre, astfel că trebuie să fim în gardă împotriva ei. Dacă invidia este lăsată nejudecată, ea poate conduce la crimă, așa cum cel mai probabil s-a întâmplat în cazul lui Cain, care l-a omorât pe fratele său. Jertfa lui Abel fusese primită de Dumnezeu, în timp ce a lui Cain nu fusese primită. Știm sigur că invidia a fost cea pentru care Domnul a fost dat în mâinile lui Pilat, ca să fie răstignit: „Pentru că [Pilat] știa că preoții de seamă din invidie Îl dăduseră în mâna lui“ (Marcu 15.10). Pavel de asemenea a suferit din pricina invidiei iudeilor, care stârneau persecuții împotriva lui, atunci când vedeau că mari mulțimi primeau mesajul evangheliei predicate de el (Fapte 13.45).

Dacă lăsăm ca invidia să crească în inima noastră, nu trebuie să fim surprinși că ea va genera alte atitudini și acțiuni carnale: răutate, înșelătorie, fățărnicie și vorbire de rău.

Avem în Ioan Botezătorul un exemplu frumos cu privire la ce înseamnă lipsa oricărei invidii. Când a vestit venirea lui Mesia, el a declarat în mod limpede că nu era vrednic să-I dezlege Acestuia cureaua încălțămintei. Mai târziu, când i s-a spus că Domnul boteza mai mulți ucenici decât el, răspunsul lui a fost: „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez“. Nu exista competiție, nici invidie, între Ioan Botezătorul și Domnul. Ioan a înțeles acest lucru și a declarat: „Un om nu poate primi decât ce îi este dat din cer“.

O astfel de atitudine ni se cuvine și nouă, în ce privește chestiunea darurilor, a slujirii, a posesiunilor, a poziției, a familiei, a sănătății, a respectului și a tot ceea ce avem în stăpânire. A invidia înseamnă să ne plângem împotriva Domnului și să nu fim mulțumiți cu ceea ce El ne-a dat – iată o atitudine care nu trebuie niciodată să pătrundă în inimile noastre. Domnul știe ce este cel mai bun pentru fiecare dintre noi. Să-I slujim cu credincioșie și să nu fim invidioși cu privire la ce au alții!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat.

Tit 2.11

Vrei să fii mântuit?

Dumnezeu le oferă tuturor, fără nicio excepție, mântuirea, pentru eternitate. Nimeni nu va fi pierdut pentru că nu a avut posibilitatea să fie salvat, dar nu toți sunt pregătiți pentru a accepta harul lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii zădărnicesc planul lui Dumnezeu pentru ei, așa cum Domnul Isus le-a spus odinioară fariseilor (vedeți Luca 7.30).

„Dumnezeu, Mântuitorul nostru, dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului“ (1 Timotei 2.3,4), dar El nu forțează pe nimeni. Când era pe pământ, Hristos a deplâns faptul că mulți nu voiau să vină la El pentru a avea viața (Ioan 5.40). Despre cetatea Ierusalimului, El a spus: „De câte ori am vrut să adun pe copiii tăi cum își adună o găină puii sub aripi, și n-ați vrut …“ (Matei 23.37).

Și astăzi este la fel: mulți refuză să creadă în Dumnezeu. Ei nu vor să știe că sunt pierduți și că au nevoie de Hristos ca Mântuitor. Dar ce veste bună este pentru oricine își deschide inima pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Lui și își recunoaște vinovăția și faptul că este pierdut! Atunci află că Dumnezeu vrea să salveze omenirea și că oricine dorește mântuirea lui Dumnezeu o poate căpăta.

Iată o întrebare pentru oricare dintre noi: Vrei să fii mântuit? Dumnezeu ți-a întins mâna. Trebuie să vii la El și să-I mărturisești că ești pierdut. Dacă-I mărturisești Lui păcatele tale și primești prin credință lucrarea Lui de răscumpărare împlinită de Hristos, atunci vei fi mântuit. Vino la El chiar azi!

Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 6.14-21

Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să pri­mească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea –  capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (comp. cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-l datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El.

Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacționează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei. Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor. Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta?

Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chi­votului şi-l aduc în casa lui Abinadab, pe deal.

Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui Îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, o femeie cu numele Marta L‑a primit în casa ei“ (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divinul Oaspete care este onorat acolo (Apocalipsa 3.20)!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PENTRU A CREȘTE, PUNE ÎNTREBĂRI | Fundația S.E.E.R. România

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare…” (Matei 21:24)

Domnul Isus răspundea adesea la o întrebare cu o altă întrebare. Când a fost întrebat despre plata impozitelor, a luat o monedă și a spus: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I- au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.” (Marcu 12:16-17). Dar de multe ori nouă ne este teamă să punem întrebări, așa cum ne este teamă să răspundem la întrebări. Cred că Dumnezeu Se bucură mult mai mult să primească o întrebare autentică, născută din smerenie, decât o rugăciune nesinceră, născută din mândrie. Trebuie deci să fim sinceri cu Dumnezeu și autentici unii cu alții. Dacă nu vorbim despre problemele reale cu care se confruntă oamenii, ne vom pierde vocea profetică. Când oamenii ne întreabă: „Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu? Care este adevăratul scop al vieții mele?”, ei nu se vor mulțumi cu răspunsuri ușoare sau clișeele pe care le-am acumulat pe parcurs, ci vor vrea răspunsuri clare de la noi. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările noastre. El le apreciază! Ca părinte al unor copii curioși, probabil că Se amuză de întrebările noastre – dar le primește întotdeauna cu bucurie. Biserica ar trebui să fie un loc sigur în care oamenii să poată pune întrebări stânjenitoare. Dar de prea multe ori ne facem vinovați că răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune! Ar trebui să contestăm status quo-ul, dar prea adesea suntem vinovați că îl apărăm. Ce-ar fi dacă am înceta să mai forțăm răspunsurile, și-am învăța să dăm frâu liber curiozității primare, în bisericile noastre?! Curiozitatea noastră cu privire la Dumnezeu este cea care alimentează o dorință nestăvilită de a-L cunoaște. Așadar, să nu încetăm să punem întrebări, și să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 dec. 2024

19 Decembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu!

Isaia 40.1https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Dumnezeu dorește să-Și mângâie poporul, însă, pentru aceasta, El trebuie să-i arate adevărata stare, după care îi oferă remediul. Prima parte a acestui mesaj poate să nu sune prea mângâietor, însă Dumnezeu este nevoit să înceapă în felul acesta. El face rana, pentru ca apoi să o vindece; El omoară, pentru ca apoi să dea viață. Nu-L vom putea cunoaște în plinătatea puterii Lui de a susține și de a mângâia, până nu vom ajunge la sfârșitul propriilor noastre resurse. În lucrarea Sa de mângâiere, Dumnezeu începe întotdeauna prin a ne arăta nevoia și dependența de puterea Lui perfectă. În Isaia 40, El îi spune profetului: „Mângâiați pe poporul Meu“, după care începe să-l instruiască în privința caracterului mesajului care îi fusese încredințat.

Un glas a zis: „Strigă!“, iar Isaia a întrebat: „Ce să strig?“. Răspunsul a fost: „Orice făptură este ca iarba, și toată frumusețea ei, ca floarea câmpului“ (versetul 6). Aceasta este ordinea divină întotdeauna. Până nu ne dăm seama de nimicnicia și de neputința noastră, nu ne putem folosi de mângâierea pe care Domnul așteaptă să ne-o dea.

În Noul Testament vedem toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii implicate în această lucrare de mângâiere. Tatăl este numit „Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1.3). Duhul Sfânt este numit „Mângâietorul“ de patru ori în ultimul discurs al Domnului către ucenici (Ioan 14.16,26; 15.26; 16.7). Un caracter al lucrării Domnului Isus a fost acela de a-i mângâia pe „toți cei care jelesc“ (Isaia 61.2). El este numit Avocatul nostru la Tatăl (1 Ioan 2.1), iar cuvântul „Avocat“ este același cuvânt tradus din grecește cu „Mângâietor“ în Evanghelia după Ioan.

Cât de minunat este să fim în părtășie cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, așa încât să ne bucurăm de mângâierea pe care Dumnezeu Își găsește plăcerea să ne-o dea!

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ „Cred, Doamne“, I-a zis el; și I s-a închinat.

Ioan 9.35,38

Paula (4)

Într-o noapte s-a întâmplat ceva îngrozitor: domnul Horia s-a îmbolnăvit grav. Știa că în curând va muri și, pe de o parte, îi părea bine, căci va merge în casa cerească, unde-L va vedea pe Domnul, dar, pe de altă parte, era trist, pentru că fiica sa, Paula, nu voia nicidecum să-L primească pe Domnul Isus în inima ei. S-a rugat încă o dată Domnului pentru Paula, fiind sigur că și ea Îl va primi pe Isus ca Mântuitor al ei.

Domnul Horia a plecat la Domnul Isus, în casa cerească. Anii treceau cu mare iuțeală, dar Paula tot nu voia să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor în viața ei.

Odată însă, când Paula trecea singură prin pădure, s-a stârnit o furtună: cerul s-a acoperit cu nori întunecoși, ploaia cădea în torente, tuna și fulgera, și un trăsnet puternic a despicat un copac bătrân care a căzut la pământ. Fata a fost cuprinsă de o teamă groaznică. A început să strige și să fugă. Era pentru prima dată când s-a rugat din inimă: „Doamne Isuse, dacă exiști, salvează-mă, fii cu mine, și eu voi crede în Tine“.

Domnul, fiind foarte bun și îngăduitor, a salvat-o, iar fetei i-a fost rușine de ea însăși că a fost așa de împotrivitoare față de Isus. Chiar în acel moment, Paula, care a rătăcit în bezna păcatului, a venit la lumină, la Domnul Isus, Căruia I-a cerut iertare și și-a predat întreaga ei viață.

Citirea Bibliei: Ezechiel 40.1-27 · Psalmul 140.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iosua 13:15-33https://www.good-seed.org/img/teiler.png

DOMNUL îi desemnase pe nume pe cei care aveau să răs­pundă de împărţirea ţării între seminţii (Numeri 34.16-29). Fiii lui Iuda înaintează acum către aceştia pentru a-şi primi partea şi Caleb ia cuvântul.

Mai mult de patruzeci de ani a așteptat acest moment. Fără să se plângă de o pedeapsă pe care el personal nu a meritat-o, a umblat în pustiu împreună cu poporul, susţinut de speranță. S-a încrezut în promisunile lui Dumnezeu şi acum i le reaminteşte lui Iosua: „Dă-mi muntele acesta despre care a vorbit DOMNUL“ (v.12).

Minunat exemplu de perseverenţă a credinței! Şi mai este ceva de admirat la acest om: Puterea mea − spune el − nu s-a schimbat. La optzeci şi cinci de ani sunt tot aşa de tare ca la patruzeci. Care îi era secretul?

Isaia 40.31 îl descoperă: „Cei care se sprijină pe DOMNUL îşi vor înnoi puterea … vor umbla şi nu vor obosi“. Prin această putere divină, Caleb, bătrân ca vârstă, tânăr ca vigoare, era gata acum să ia în stăpânire Hebronul şi să înfrângă puterea omenească a renumiţilor anachimi, uriaşi care odinioară înspăimântaseră atât de mult poporul. Da, „ferice de omul a cărui putere este în Tine … Ei merg din putere în putere“ (Psalmul 84.5, 7).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII PLIN DE HAR CHIAR ȘI SUB FOC! | Fundația S.E.E.R. România

„…Ne dă un har şi mai mare.” (Iacov 4:6)

Iată trei principii importante pe care trebuie să le ai în vedere atunci când apare un conflict:

1) Gestionează problema fără a ataca persoana. Unele dintre cele mai violente atacuri personale au fost purtate pe tema religiei. Ce păcat! Unii dintre noi ar prefera să piardă relația, decât să piardă disputa!

2) Uneori este mai bine s-o apuci pe alt drum. Când apostolii Pavel și Barnaba s-au certat cu privire la Ioan Marcu, dacă trebuia sau nu să-i însoțească în următoarea lor călătorie misionară, „neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să- i facă să se despartă unul de altul.” (Faptele Apostolilor 15:39). Dar nu acesta este sfârșitul povestirii… Pentru că „neînțelegerea” dintre ei a produs două lucrări diferite. Așadar, fii plin de har. Ceea ce se întâmplă chiar acum poate fi modul prin care Dumnezeu te mută într-un nou domeniu de slujire și binecuvântare.

3) Amintește-ți că „fierul ascute fierul” (Proverbele 27:17). Și, când se întâmplă asta, ies scântei! Dacă ai stat vreodată în preajma adolescenților, înțelegi. Ei sunt experți în a veni cu opinii neconvenționale, ieșite din comun, care te provoacă și te ajută să rămâi onest.

Se spune că o femeie dintre quakeri (organizație religioasă pacifistă și austeră) a cumpărat o vacă irascibilă. Fiecare sesiune de muls era o corvoadă. Hotărâtă să dea dovadă de har într-o situație de foc, femeia a refuzat să reacționeze atunci când vaca a călcat-o pe picior, a biciuit-o cu coada peste față și a răsturnat găleata cu lapte… iar în cele din urmă, i-a tras o copită de-a azvârlit-o în peretele hambarului! Încrâncenată, femeia a mârâit: „Știi că sunt quaker și nu pot să te lovesc, dar cu siguranță te pot vinde unui presbiterian, care n-o să fie așa de pașnic ca mine!”

Așadar, dacă ești „parte vătămată”, atunci apelează azi la această promisiune: „El ne dă un har și mai mare”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

Newer Entries →