Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “moarte”

11 iul. 2025

11 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu te uita la vin când este roșu, când sclipește în pahar și alunecă ușor […] vei fi asemenea celui culcat în inima mării și asemenea celui culcat pe vârful unui catarg: „M-au bătut, dar nu mă doare! m-au lovit, dar n-am știut! Când mă voi trezi? Îl voi căuta din nou!“.

Proverbe 23.31,34,35

Aici vedem o imagine a unuia care se trezește după o noapte de băutură. Deși se simte groaznic, el intenționează „să caute din nou“ vinul. Așa cum spune Evrei 11.25, plăcerea produsă de păcat este una de foarte scurtă durată; în plus, la fel ca femeia seducătoare din Proverbe 7, dependențele niciodată nu arată de la început prețul pe care îl avem de plătit mai târziu. „Ea i-a doborât pe mulți, rănindu-i, și toți cei uciși de ea au fost puternici“ (versetul 26). Cu adevărat, mulți dintre cei care au fost odată sănătoși din punct de vedere spiritual au fost biruiți de diverse dependențe.

Prin urmare, este bine să tratăm dependențele cu adevărul biblic, „înrobind orice gând ascultării de Hristos“ (2 Corinteni 10.5). Trebuie să spunem: «Da, acest păcat poate aduce o scurtă satisfacție, însă ea va fi urmată de rușine, de vinovăție și de pagubă spirituală». Trebuie să știm bine că, dacă ne vom atinge de cărbuni aprinși, ne vom arde (Proverbe 6.27,28); că semănatul în carne va produce întotdeauna o recoltă a stricăciunii (Galateni 6.8); și că, dacă vom semăna vânt, vom culege furtună (Osea 8.7).

Dumnezeu va pregăti „o scăpare“ pentru noi atunci când suntem ispitiți (1 Corinteni 10.13), însă acest lucru poate necesita schimbarea obiceiurilor noastre zilnice. Apostolul Pavel a vorbit despre ținerea în supunere a trupului (1 Corinteni 9.27). În cele mai multe cazuri, dependențele trebuie înlocuite cu preocupări sănătoase. Puterea voinței nu este suficientă, ci avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu, de Cuvântul lui Dumnezeu și de activități sfinte care să umple inimile noastre.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă, fiind vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui.

Romani 5.10

Predicatorul Peter Miller

În timpul Războiului de Independență american, în statul Pennsylvania locuia un predicator pe nume Peter Miller. Era apreciat de enoriașii săi, dar avea și un vecin care îl ura și îl insulta adesea. Într-o zi, acel vecin a fost arestat în orașul Philadelphia și condamnat la moarte pentru trădare. Când a fost anunțată sentința, Miller nu a ezitat să meargă în audiență la generalul Washington, cel care mai târziu avea să devină președintele Statelor Unite. Miller a pledat vehement pentru prizonierul condamnat, dar Washington a replicat: „Îmi pare rău, dar nu-l pot grația pe prietenul tău“. — „Prietenul meu?“, a exclamat Miller. „Omul acesta este cel mai mare dușman pe care îl am în lume!“ — „Cum?“, a întrebat Washington uimit, „ai venit cale de 60 de mile [96 km] pentru a salva viața unui dușman? Aceasta schimbă situația. Așadar, pentru intervenția ta, el va fi grațiat“.

Miller a primit documentul de anulare a sentinței și a pornit alte 15 mile [24 km] pentru a împiedica execuția care urma să aibă loc în acea după-amiază. A ajuns exact la timp. Condamnatul l-a recunoscut și a strigat cu amărăciune: „Hei, Miller, ai venit până aici ca să te răzbuni, să vezi cum sunt spânzurat?“.

Cât de uimit a fost atunci când Miller a prezentat documentul care i-a salvat viața! Dragostea lui Dumnezeu este și mai mare. El ne-a oferit nouă, dușmanilor Săi, har și viață, însă, pentru a face acest lucru, a trebuit să Îl dea la moarte pe propriul Său Fiu. Să respingi o astfel de ofertă ar fi cel mai ofensator și mai necugetat păcat.

Citirea Bibliei: Daniel 7.1-14 · Fapte 2.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 4:32-44

Întocmai cum vorbeşte Evrei 11, ca­pi­tolul credinţei: „femeile i-au primit pe morţii lor prin în­viere“ (Evrei 11.35), la fel a fost cu văduva din Sarepta, iar acum cu fericita sunamită. Dar ce contrast cu scena de la mor­mântul lui Lazăr, unde o simplă chemare a Stăpânului Vieţii este suficientă să rea­ducă la viaţă un om mort de patru zile! În cu­rând, toţi răscumpăraţii adormiţi vor auzi „strigătul de strângere laolalt㓠al Celui care a învins moartea şi vor fi înălţaţi cu putere (1 Tesaloni­ceni 4.16).

Incidentul cu colocinţii (curcubeţii) din oală ne arată cum omul, cu bune intenţii uneori, nu face decât să strice ceea ce Dumnezeu doreşte să-i ofere. Să veghem deci ca nimic să nu adăugăm la Cu­vânt, hrana sufletelor noastre (Gala­teni 1.7, 8). Ce multe sunt scrierile religioase în care se găseşte amestecată cu ade­vărul divin şi puţină otravă!

Omul din Baal-Şalişa, al cărui sac devine pentru Elisei mij­­locul de a hră­ni o sută de oameni, ne aminteşte încă o da­tă de scenele din evanghelii (Matei 14.15-21; 15.32-38). Dar şi acolo este vizibilă diferenţa din­tre profet şi Cel care face mulţimea să se aşeze pentru a-i hrăni cu miile în virtu­tea propriei Sale puteri (Psal­mul 132.15).

FII PREZENT! | Fundația S.E.E.R. România

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmul 118:24)

Un autor a scris: „Una dintre strategiile pe care le folosesc este să aloc suficient timp fiecărui lucru în parte, astfel încât să nu mă gândesc deloc la lucrul următor pe care trebuie să-l fac. Cred că cel mai bine este să aștept până când pot investi mai mult de câteva minute pentru a fi cu cineva, astfel încât persoana respectivă să nu fie frustrată că atenția mea este împărțită și că am programul încărcat!”

Dacă vei continua să-i privezi pe cei dragi de timpul cu ei, s-ar putea să vină o zi în care nu vor mai avea ei timp pentru tine!

Întreabă-te: „Această persoană contează pentru mine mai mult decât planul, proiectul, problema sau presiunea cu care mă confrunt?”

Învață să te bucuri de moment și să te concentrezi asupra persoanei cu care ești. Pune întrebări deschise care s-o încurajeze să răspundă nu doar cu „da” sau „nu”. Ascultă cu atenție și pune întrebări suplimentare. Acest lucru îi ajută pe oameni să simtă că te implici în viața lor și că-ți pasă de răspunsurile lor. Da, este posibil ca gândurile tale să zboare cine știe unde pentru câteva secunde, dar adu-le degrabă înapoi, în imediatul de față – și respinge alte preocupări. Vei putea reveni la ele mai târziu. Vei simți o mare plăcere făcând asta, după ce ajungi să te obișnuiești…

Un poet a scris: „Am vrut să trăiesc cu grijă, pe îndelete… ca să nu descopăr, când voi muri, că nu am trăit!”

Pentru a te asigura că acest lucru nu ți se va întâmpla, ascultă cuvintele înțeleptului Solomon: „faptul că un om mănâncă… şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:13)

Așa că, dacă trebuie să te descurci cu mai puțin pentru a te bucura mai mult de oamenii pe care îi iubești, fă-o – nu vei regreta niciodată! Este stropul de înțelepciune pentru azi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 apr. 2025

23 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.

1 Corinteni 3.22

În vechea creație, omul aparține morții. Prin urmare, s-a spus pe drept că, din momentul în care se naște, el începe să moară. Solemnă realitate! Omul nu poate fugi de moarte. Nu există nici cel mai mic lucru din ceea ce omul posedă în vechea creație, care să nu-i fie luat de mâna necruțătoare a morții. Moartea îi ia totul, îi preface trupul în țărână și îi trimite sufletul la judecată. Casele, pământurile, bogăția, distincțiile, faima și influența, toate dispar atunci când acest vrăjmaș din urmă, moartea, își face apariția. Bogăția întregului univers, dacă i-ar aparține unui singur om, nu i-ar putea procura acestuia nici măcar o secundă de viață în plus. Moartea îl despoaie pe om de tot ceea ce are și îl duce la judecată. Împăratul și cerșetorul, nobilul și țăranul, filosoful erudit și ignorantul – toți sunt la fel. Moartea are stăpânire peste toți în sfera vechii creații.

În noua creație însă, moartea îi aparține omului. Nu există nici măcar un singur lucru pe care creștinul să-l aibă și să nu-l datoreze morții. El are viață, iertare, îndreptățire, pace, acceptare, glorie – toate prin moarte, prin moartea lui Hristos. Întregul aspect cu privire la moarte este schimbat. Satan nu mai poate aduce moartea asupra sufletului celui credincios ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Satan, ca fiind cel care avea puterea morții, a fost nimicit. Domnul Isus l-a deposedat de putere, iar acum ține în mâna Sa atotputernică cheile morții și ale Locuinței morților. Moartea și-a pierdut țepușul; Locuința morții a fost înfrântă. Prin urmare, dacă moartea vine la cel credincios, ea vine nu ca un stăpân, ci ca un slujitor. Nu vine ca un polițist, pentru a-i târî sufletul în închisoarea eternă, ci ca o mână prietenoasă care deschide ușa coliviei, pentru ca sufletul să-și poată lua zborul către căminul lui din ceruri.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doi dintre ei mergeau în aceeași zi spre un sat, al cărui nume era Emaus, la șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră. Și a fost că, pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

Luca 24.13-15

Emaus

Doi ucenici se întorc în satul lor natal, Emaus, aflat la circa 10 kilometri de Ierusalim. Sunt triști și dezorientați. Toate speranțele lor că Mesia îi va scăpa de stăpânirea romanilor fuseseră spulberate. La instigarea curții supreme de justiție evreiască, tocmai romanii, cei atât de mult detestați de evrei, L-au răstignit pe Mesia al lor, pe Isus, în afara porților Ierusalimului. Un Necunoscut Se apropie, merge cu ei, îi întreabă, vorbește inimilor lor. „Rămâi cu noi, căci este spre seară“ (Luca 24.29), Îi spun ei Străinului. În casă, la masă, în momentul rugăciunii, Străinul este în sfârșit recunoscut: este Isus. Dar dispare imediat, pentru că de atunci înainte vrea să-i conducă pe ai Săi numai prin credință.

Nu este oare pentru ei, ca și pentru noi, un loc în care se gustă binecuvântarea deplină? Era un lucru cât se poate de adevărat că Domnul Isus Își sacrificase de bunăvoie viața pe crucea de la Golgota, pentru ca noi să putem fi salvați prin credința în El. Dar El nu a rămas în mormânt. El înviase! Noul Testament relatează mai multe întâlniri ale Domnului înviat cu mulți dintre ucenicii Săi. Domnul Isus le-a explicat acestor doi ucenici Scripturile Vechiului Testament, care anunțaseră cu mult timp înainte suferințele, moartea și învierea Sa. El le vorbea și ziua a trecut.

Ei experimentaseră compania Lui. Dar nu au putut păstra această bucurie doar pentru ei înșiși, ci s-au întors imediat la Ierusalim, pentru a răspândi vestea bună. Răsplata lor este mare când Isus apare în mijlocul lor și le spune: „Pace vouă“.

Citirea Bibliei: Geneza 13.5-18 · 2 Petru 2.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 14:25-33

Corupţie, violenţă: acestea sunt titlurile pe care le pot purta capitolele 11-13. Încă de la în­ce­putul Genezei, acestea reprezintă caracteristicile lu­mii. Şi ea nu s-a schimbat. Şi ce teribil este când aceste caracteristici se mani­fes­­tă în familia omului lui Dumnezeu! David dăduse curs acestor două forme ale răului, luând-o pe Bat-Şeba şi ordonând moartea lui Urie. Acum ele se dezvoltă în propria casă. Până la sfârşitul istoriei sale, David va face amara experienţă c㠄ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7).

Amnon este mort. La intervenţia lui Ioab, Absalom, uci­gaşul fratelui său, se întoarce la Ieru­sa­lim. Dar nu ve­dem la el nici un regret, nici un sentiment de umilinţă. Şiretenie, mân­drie, am­bi­ţie, lipsă de evlavie şi de afecţi­une naturală, iată ce găsim la acest om; iar istoria care urmea­ză îi va reda portretul şi mai sumbru. Absalom este un om a cărui condiţie morală rămâne mult în urma fru­mu­seţii lui fizice. Cum ar putea un asemenea individ mizerabil să fie fiul împăratului iubit? Şi totuşi este fiul lui! Noi nu moş­te­nim credinţa părinţilor noştri. Trebuie să devenim noi înşine credincioşi.

CONȘTIENTIZAREA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

Atunci când simți prezența lui Dumnezeu și știi că El este cu tine, tu poți face față oricărei provocări pe care ți-o aduce viața. Încearcă să-ți imaginezi ce misiune a avut Moise: eliberarea a două milioane de oameni din ghearele sclaviei. El a trebuit să-i conducă prin pustie (unde au fost expuși dușmanilor, căldurii și frigului extrem), să se îngrijească de hrănirea lor, de rezolvarea disputelor lor și de menținerea lor în mișcare spre destinul care-i aștepta. Ce a făcut Moise? S-a rugat astfel: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Moise a preferat să nu meargă nicăieri, dar să fie cu Dumnezeu, decât să meargă undeva fără El. Când relația cu Batșeba a fost dată pe față, David nu s-a rugat: „Nu-mi lua coroana, împărăția sau armata…” Nu, el știa ce contează cel mai mult, așa că s-a rugat: „Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!” (Psalmul 51:11) Pentru a crește spiritual, trebuie să conștientizezi din ce în ce mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta. Cum poți face asta? În loc să fii o stâncă, fii un burete. Când arunci o piatră în ocean, suprafața ei se udă, dar miezul ei rămâne tare și uscat. Dar atunci când pui un burete în ocean, apa modifică însăși esența ființei sale. Așadar, încetinește și simte prezența lui Dumnezeu. Începe prin a reciti versetul următor, apoi scrie-l, repetă-l la nesfârșit și deschide fiecare por al sufletului tău ca prezența lui Dumnezeu să te pătrundă: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17) Așadar, dezvoltă-ți capacitatea de a conștientiza prezența lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 iul. 2024

24 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

În zilele acelea, Ezechia s-a îmbolnăvit de moarte; și s-a rugat Domnului și El i-a vorbit și i-a dat un semn. Dar Ezechia n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima.

2 Cronici 32.24,25

Lecții din viața lui Ezechia (3) – A nu-I da gloria cuvenită lui Dumnezeu

Ezechia fusese vindecat în mod miraculos, iar Iuda fusese izbăvit în mod miraculos de atacul împăratului Asiriei. Dumnezeu a îngăduit ca Ezechia să fie pus la încercare prin intermediul vizitei trimișilor din Babilon, pentru a se arăta ce era în inima lui. Veștile despre vindecarea lui miraculoasă și despre marea eliberare dată poporului ajunseseră până departe. Avea Ezechia să fie îndeajuns de smerit și să-I dea glorie lui Dumnezeu pentru toate acestea, sau avea să se înalțe în ochii oamenilor?

Citim că „n-a fost nimic în casa lui, nici în împărăția lui pe care să nu li-l fi arătat Ezechia“ trimișilor Babilonului (2 Împărați 20.13). Dumnezeu îl binecuvântase mult pe Ezechia, chiar într-un fel miraculos, însă el a folosit aceasta pentru a se înălța pe Sine și „n-a răsplătit după bunătatea făcută lui, pentru că i s-a înălțat inima“ (2 Cronici 32.25).

Ce lecție importantă pentru noi! Când vorbim despre lucrările bune pe care Dumnezeu le-a făcut în viața noastră, oare o facem pentru a-I da Lui glorie, sau pentru a atrage atenția spre noi înșine? Să avem grijă să nu ne înălțăm pe noi înșine prin intermediul lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit!

Domnul nostru Isus a căutat întotdeauna să-I dea glorie lui Dumnezeu și n-a căutat niciodată gloria oamenilor. El a spus: „Eu Îl onorez pe Tatăl Meu“ și „Eu nu caut gloria Mea“ (Ioan 8.49,50). În toată viața Sa, Domnul L-a glorificat în mod perfect pe Tatăl – „Eu Te-am glorificat pe pământ“ (Ioan 17.4).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.14,15

Născut din nou (14)

În discuția cu teologul iudeu Nicodim, Isus Hristos a prezentat o situație din istoria poporului Israel. Pe parcursul călătoriei din Egipt până în Canaan, poporul s-a răzvrătit în mod repetat împotriva lui Dumnezeu. Într-una dintre aceste ocazii, Dumnezeu a trimis printre oameni șerpi veninoși, care i-au ucis pe mulți. Atunci israeliții au conștientizat vina lor și i-au cerut lui Moise să intervină pentru ei la Dumnezeu.

Moise L-a implorat pe Dumnezeu să izbăvească poporul de această plagă, iar Dumnezeu a poruncit ca un șarpe de aramă să fie pus într-o prăjină. Și toți cei care au privit spre acel șarpe de aramă, încrezându-se în promisiunea lui Dumnezeu, au fost vindecați de efectele mușcăturilor de șarpe.

Israeliții nu se puteau ajuta singuri; nimeni nu putea rezista la veninul șarpelui și nimeni nu avea un leac. Vindecarea nu putea veni decât de la Dumnezeu și trebuia să fie acceptată prin credință. Oricine și-a recunoscut păcatul, conștient că este condamnat la moarte prin otrava șarpelui, nu mai avea decât un singur lucru de făcut: să se încreadă pe deplin în promisiunea lui Dumnezeu și să asculte de porunca Lui. Cine se uita la șarpele de aramă era vindecat.

Natura umană este infectată de otrava păcatului, iar omul este pierdut, pentru că nu are niciun remediu și nu se poate salva. Numai privind prin credință spre Hristos, care a fost „înălțat“ pe crucea de la Golgota, putem primi mântuire și viață.

Citirea Bibliei: 2 Samuel 21.1-11 · Filimon 13-25

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 27:1-15

Acest capitol se ocupă de legămintele (v.1 nota a: pro­misiuni de bunăvoie care, odată făcute, nu se mai puteau schimba) pe care le puteau face copiii lui Israel, cât şi de modul în care preotul avea să le estimeze. În cap. 30 din Exod atenţia noastră a fost atrasă de faptul că preţul răscumpărării era identic pentru toţi. Aici, dim­po­trivă, aprecierile variază de la unul la altul. Într-adevăr, nu se pune în discuţie ceea ce reprezintă mântuirea noastră, ci mai degrabă capacităţile pe care le posedă fiecare. Răscumpăraţi cu ace­laşi preţ: sângele preţios al lui Isus, toţi copiii lui Dumnezeu sunt departe de a fi la acelaşi nivel spiritual, la aceeaşi aptitudine pentru slujire. Şi preo­tul trebuia să intervină pentru a aprecia lucrarea fiecăruia: „potrivit cu preţuirea preotului, aşa va fi“      (v. 12). Dacă vom avea tendinţa să criticăm ceea ce fac sau nu fac alţi credincioşi, ar trebui să ne amintim că Cel care ju­decă este Domnul şi că, în trupul lui Hristos, fie­ca­re mădular are importanţa sa şi funcţiunea sa parti­culară (1 Cor. 4.4, 5).

Persoane, animale sau case, toate puteau fi ­consacrate Domnului. Cu siguranţă, nu avem nimic mai de preţ să dedicăm Domnului decât propria persoană. A­ceasta au făcut macedonenii despre care vorbeş­te apos­tolul: „întâi s-au dat pe ei înşişi Dom­nului“. Şi toată slujirea lor, promptă, abundentă în bucurie, a iz­vo­rât din această dăruire iniţială (2 Corinteni 8.2-5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACASĂ LA DOMNUL | Fundația S.E.E.R. România

„Ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” (2 Corinteni 5:8)

Oricât am încerca să evităm acest lucru și oricât de reticenți am fi în a discuta despre el, fiecare dintre noi trebuie să dea drumul mâinii celui pe care-l iubește și să-l încredințeze în mâna Celui care ne iubește cel mai mult. Dar haideți să vedem, ce se întâmplă atunci când murim? Și ce se întâmplă cu noi între moartea noastră și revenirea lui Hristos? Apostolul Pavel răspunde: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde…” (1 Tesaloniceni 4:13). Sfânta Scriptură este surprinzător de tăcută cu privire la ceea ce se întâmplă cu noi în perioada dintre moartea noastră și învierea trupului nostru. Nu ne oferă suficiente informații pentru a ne satisface curiozitatea, ci doar cât să ne deschidă apetitul. Apostolul Pavel scrie: „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:21-23) Cercetătorul biblic Anthony Hoekema scria: „Ce vrea să spună Pavel aici este că, în momentul în care un copil al lui Dumnezeu pleacă acasă la Domnul, în același moment va fi cu Hristos. Cu alte cuvinte, cerul este cea mai mare vindecare dintre toate! Cei dragi ai tăi au avut dureri aici, dar acolo nu mai au dureri… S-au luptat aici, dar nu mai au lupte acolo. Poate tu te întrebi de ce Dumnezeu i-a luat acasă, dar ei nu se întreabă – pentru că acum înțeleg! Ei sunt, din acel moment, în pace în prezența lui Dumnezeu!” Așadar, fii mângâiat prin aceste cuvinte!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole