Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “incurajare”

13 iul. 2025

13 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței. Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță, Își va lungi zilele și plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui.

Isaia 53.10

Faptul că Domnul a trebuit să-L zdrobească pe Fiul Său este un lucru cu totul solemn și mișcător. Jertfa lui Hristos a fost de o mireasmă plăcută lui Dumnezeu, însă aici se spune că scopul lui Dumnezeu, sau buna plăcere a voii Sale, a fost să-L zdrobească și să-L supună suferinței. Cuvântul „suferință“ înseamnă aici „boală“, iar el descrie agonia profundă pe care Mesia a îndurat-o pe cruce. Sufletul însuși al lui Hristos a fost adus ca jertfă pentru vină.

Duhul Sfânt, prin intermediul lui Isaia, ne îndreaptă apoi atenția asupra învierii lui Mesia – măreț adevăr! El a fost înviat dintre cei morți „potrivit Scripturilor“ (1 Corinteni 15.4), iar Isaia 53.10 este una dintre aceste Scripturi. El va vedea „o sămânță“, adică pe cei pentru care lucrarea Sa a fost împlinită. În dimineața învierii, El Și-a strâns laolaltă oile împrăștiate pentru care murise. I-a vizitat pe cei ai Săi, și la fel pe toți cei care au crezut în El de atunci încoace. Lucrarea Lui n-a rămas fără răsplată și fără rod.

Mesia „Își va lungi zilele“. Nu ni se spune aici până când, însă noi știm că El trăiește pururea, ca Om înviat și ca Preot al nostru (Evrei 7.24,25). Plăcerea (sau scopul) lui Dumnezeu va prospera în mâna Lui. „Tatăl Îl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui“ (Ioan 3.35; 13.3). Cât de încurajator este să știm că toate lucrurile din cer și de pe pământ sunt în mâinile Celui înviat!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este Împăratul lui Israel: să coboare acum de pe cruce și vom crede în El!

Matei 27.42

„Este Împăratul lui Israel“

Nemulțumirea conducătorilor evrei a mers și mai departe. Acum ei spuneau că „este Împăratul lui Israel“. Aceasta fusese acuzația lor înaintea guvernatorului Pilat, pe care au folosit-o ca să împiedice eliberarea lui Isus. Acuzația scrisă deasupra crucii Lui a fost: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“ (Matei 17.11,37). Pretindeau că, dacă Domnul Isus ar fi coborât de pe cruce, ei ar fi crezut în El. De fapt doreau să vadă alt miracol. Credința lor avea nevoie de dovezi palpabile, ceea ce contrasta cu descrierea biblică potrivit căreia: „Credința este … o convingere despre lucrurile nevăzute“ (Evrei 11.1). Adevărata credință, fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu, recunoaște că Dumnezeu S-a revelat în Isus Hristos și că învierea Lui demonstrează că El este Fiul lui Dumnezeu. În ceea ce privește lucrurile care nu se văd, cel care are credință se încrede în Dumnezeu și în promisiunile Sale.

Obiecțiile ridicate cu privire la Persoana lui Hristos sunt similare și în zilele noastre. Oamenii sunt pregătiți să creadă în Dumnezeu doar dacă dorințele lor sunt îndeplinite, dacă au succes și dacă experimentează miracole. Credința însă trebuie să fie prezentă înainte ca dovezile a ceea ce trebuie crezut sau sperat să fie în fața ochilor noștri. Conducătorii poporului evreu avuseseră suficiente dovezi că Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, și nu „un păcătos“, așa cum murmurau ei.

Bucuria și puterea vieții eterne, care vin odată cu credința în lucrarea Sa de răscumpărare, sunt incontestabile.

Citirea Bibliei: Daniel 8.1-14 · Fapte 2.25-36

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 5:15-27

Primul lucru pe care îl face Naaman după vin­decare este să meargă să-i mulţumească celui care a contribuit la aceasta − fapt ce ne aminteşte de acel unul dintre cei zece leproşi curăţiţi de Domnul, care, „văzând că a fost vindecat, s-a întors (înapoi), glorificându-L pe Dumnezeu cu glas tare“ (Luca 17.15). Şi era tot un străin.

Naaman trebuie apoi să înveţe că mântuirea este absolut gratuită. Atât de mulţi oameni nu ajung niciodată să accepte acest fapt care este cu atât mai clar cu cât ei îi văd pe unii membri ai cle­rului trăgând profit personal din religie: cel nu­mit „câştig josnic“ (1 Timotei 3.8; Tit 1.7;  1 Pe­tru 5.2). Ghehazi ne face să ne gândim la aceasta. Purtarea lui, dictată de dragostea de bani, a prejudiciat înţelegerea lui Naaman cu privire la gra­tuita­tea darului lui Dumnezeu. Inima omu­lui lui Dumnezeu, preocupată de acest „nou con­vertit“, a urmă­rit în între­gime scena. Fapta ne­cin­stită este adusă la lumină şi laco­mul îşi pri­meşte pedeapsa (comp. cu Fapte 5.1-11). „Este timp de luat argint, … haine?“ întrea­bă Elisei, a cărui întreagă avere era mantaua sa de profet. În­trebare serioasă pentru fiecare dintre noi! Ca ucenici ai unui În­vă­ţător care a fost „Cel sărac“, veghind la întoarcerea Sa, nu este timpul să ne îmbogăţim şi să căutăm sa­tisfacţii aici jos! (vezi şi Iacov 5.3 şi Hagai 1.4).

CE SPUNE BIBLIA DESPRE DĂRNICIE (1)

„Daţi, şi vi se va da…” (Luca 6:38)

Dacă vrei să devii o persoană darnică, gândește-te la tine ca la un râu și nu ca la un rezervor. Rezervoarele primesc apă în mod continuu, dar numai pentru a se umple. În schimb, râul curge – orice apă pe care o primește, o dăruiește.

Să reținem ce a spus Domnul Isus despre dărnicie: „Daţi, şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38).

Atunci când îți oferi timpul, experiența și resursele fără să aștepți nimic în schimb, pui în practică ceea ce a predicat Isus. Și iată un adevăr interesant: atunci când te concentrezi mai mult pe dorințele și nevoile celorlalți, vei vedea că mai multe din propriile tale dorințe și nevoi sunt satisfăcute!

În schimb, atunci când alegi doar să acumulezi în loc să și dăruiești, devii centrul stingher al propriului tău univers singuratic! Și devii mai puțin mulțumit, nu mai mult! Ca urmare, respingi atât oamenii, cât și potențiala binecuvântare a lui Dumnezeu. Amintirea bunătății lui Dumnezeu față de tine trebuie să te conducă întotdeauna la recunoștință! (vezi Psalmul 103:1-5) Iar recunoștința duce la dărnicie.

Oamenii nerecunoscători nu sunt darnici; ei se gândesc doar la ei înșiși, și rareori la alții… Viața lor se învârte doar în jurul propriilor interese. Ei caută persoane care să-i ajute, să le dea și să le împlinească așteptările. Și ori de câte ori ceilalți nu reușesc să îndeplinească aceste așteptări, se întreabă de ce. Egoismul lor îi împiedică să semene, iar lipsa lor de mulțumire îi face să se întrebe de ce nu culeg.

În ce fel îți poți arăta recunoștința? Luând o parte din binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat în viața ta și turnându-le în viața altora. Cu alte cuvinte, fii darnic!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
10 iul. 2025

10 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă dorește cineva să facă voia Lui, va cunoaște despre învățătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.

Ioan 7.17

Dacă am părtășie cu Domnul, voi constata de îndată dacă vocea care-mi vorbește este a Păstorului cel bun. „Oile Mele ascultă glasul Meu […] și ele Mă urmează“, spune Domnul în Ioan 10.27. Dacă n-am niciun sentiment pentru glasul Lui, aceasta este dovada că nu sunt destul de aproape de Domnul și că inima mea nu ascultă în mod necondiționat. Cu privire la desele plângeri, că este așa de greu să recunoști voia Domnului în anumite cazuri concrete, există un principiu important. Cei mai mulți credincioși, fie tineri, fie bătrâni, se plâng în această privință. În mod obișnuit, cauza constă în aceea că se dorește urmărirea propriului drum, ales după propria voință sau după propriile dorințe. La aceia care doresc să asculte cu adevărat de Domnul, pricina constă în faptul că ei sunt prea puțin obișnuiți să asculte de Domnul și, de aceea, în practică, recunosc prea puțin vocea Păstorului. Desigur, vorbesc acum numai despre cazurile în care, în viața practică a credinciosului, nu este prezentă nicio neascultare, vădită sau ascunsă, adică păcate descoperite. Dacă acesta este cazul (neascultare), Domnul nu dă niciun răspuns, ca să-l trezească din indolență sau ca să descopere ce este prezent în inima acelui credincios.

Cât de des vedem ceva de felul acesta în viața practică a celor credincioși! Ei se justifică: «Nu-mi dau seama de lucrul acesta», sau: «Aceasta poate să însemne totuși și altceva», sau: «Aceasta se potrivea pentru timpurile de atunci, însă nu se potrivește pentru timpul și împrejurările în care trăim noi». Ei se consideră liberi să trăiască după dorințele propriei firi. Însă în Levitic 5.17 citim: „Chiar dacă n-a știut, totuși este vinovat și își va purta nelegiuirea“. Dacă nu înțeleg vreuna dintre hotărârile Cuvântului lui Dumnezeu – sau nu vreau să înțeleg – prin aceasta nu sunt scuzat. Părtășia cu Tatăl este întreruptă și nu va fi refăcută înainte ca eu să aduc jertfa mea pentru vină și să-mi plătesc vina. Atât timp cât îmi port fărădelegea, Dumnezeu, în cârmuirea Sa, îmi va sta împotrivă.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin fapte Îl tăgăduiesc.

Tit 1.16

Una mărturisesc, alta înfăptuiesc

Oricine spune „Îl cunosc pe Dumnezeu“ trebuie să fie conștient de responsabilitatea pe care o poartă rostind această afirmație este peste măsură de cuprinzătoare. Iată ce ar putea cuprinde ea: „Știu că El este Creatorul meu și că mi-a dat viața, iar posibilitățile pe care mi le oferă viața sunt nemăsurate. Știu că El poate să-mi ia viața și că într-o zi va face aceasta. Știu că El are dreptul să mă judece și să decidă soarta mea, pentru că este Dumnezeu. Tot ceea ce face El este drept și bun. În calitate de Dumnezeu și de Creator, El poate cere pe bună dreptate ca eu să îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele. El este Cel care definește binele și răul și mi-a dat o conștiință, pentru a distinge aceste concepte. Criteriul neschimbător pentru ele este stabilit în Cuvântul Său, Biblia“.

Dar simpla afirmare a cunoașterii lui Dumnezeu nu este suficientă! Faptele noastre vor arăta dacă Îl cunoaștem sau nu. Dacă nu dorim să Îl negăm prin fapte, viața trebuie să fie în acord cu ceea ce ne spune Biblia. Ar fi cu totul greșit să-L dăm pe Dumnezeu la o parte din cauza fricii. El Se descoperă ca fiind plin de dragoste tuturor celor care doresc să-L cunoască. Cine Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu știe că El nu poate trece cu vederea păcatul, nici nu îl poate tolera, dar de asemenea știe că Dumnezeu acționează în har față de toți cei care își recunosc vinovăția și Îi cer ajutorul. Dumnezeu oferă tuturor iertarea prin Isus. Oricine crede în El experimentează dragostea lui Dumnezeu, iertarea și călăuzirea Lui. De atunci încolo, faptele și viața lui Îl vor reflecta pe Mântuitorul.

Citirea Bibliei: Daniel 6.19-28 · Fapte 1.15-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 4:18-31

Domnul i-a dat un copil evlavioasei sunamite. Dar El doreşte să facă pentru ea şi mai mult decât atât: vrea ca ea să-I cunoască pu­terea de a învia morţii. Un nou copil sosit în fami­lie este o sursă de bucurie pentru părinţi şi, de asemenea, pentru fraţii şi surorile lui. Darceea ce va avea mai mare preţ în ochii lui Dumnezeu va fi naşterea din nou a acestui copil; cerul întreg se va bucu­ra. Nu este oare cea mai mare minune când un om trece de la moarte la viaţă? Aceasta se numeşte conver­tire. Isus o împli­neşte încă în familiile noastre în aceste zile. Am trecut noi printr-o astfel de experienţă?

Să-L privim pe Mântuitorul aflat în casa Martei, în Betania. Ajungând acolo, El era primit cu respect şi afecţiune, asemeni lui Elisei la sunamită. Dar a fost nece­sar ca această familie să-L cunoască sub un nume nou: „Învierea şi Viaţa“ (Ioan 11.25). Isus nu Se afla acolo în momentul când ei erau loviţi de doliu, iar întârzierea Sa putea fi luată drept indiferenţă. Dar a fost necesar să fie încercată credinţa lor, întocmai ca cea a sunamitei din textul nostru. „Este bine“, spune ea, în ciuda tuturor apa­renţelor. Cât despre noi, care ne plângem în faţa unor lucruri atât de mărunte, să nu uităm, în nici una din dificultăţile prin care trecem, de acest cuvânt de încredere deplină: „Este bine“!

GĂSEȘTE-ȚI O CĂLĂUZĂ SPIRITUALĂ (4)

„Domnul… mă povățuiește pe cărări drepte…” (Psalmul 23:3)

Domnul te „povățuiește pe cărări drepte”… și la fel trebuie să facă și călăuza spirituală! Sfătuitorii pe care îi alegi trebuie să fie disponibili pentru tine. Domnul Isus le-a spus celor pe care i-a îndrumat: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Ioan 15:15)

Tu trebuie să petreci timp cu mentorul tău, să-i pui întrebări și să înveți din întrebări și răspunsuri. Dr. John Maxwell scria: „Cel mai bun sfat pe care ți-l pot da în domeniul disponibilității este ca, atunci când cauți un mentor, să nu țintești prea sus de la început!

Dacă te gândești să intri în politică pentru prima dată, nu ai nevoie de sfatul președintelui Statelor Unite. Dacă ești un elev de liceu care se gândește să învețe să cânte la violoncel, nu ai nevoie să fii îndrumat de celebrul Yo-Yo Ma! Dacă ești la început de carieră, nu te aștepta să beneficiezi de prea multă îndrumare din partea directorului general al organizației tale! „Și de ce nu?!” ai putea întreba tu. În primul rând, dacă ești la început de drum, aproape toate întrebările tale pot primi răspuns de la cineva cu două sau trei niveluri în fața ta (nu cu zece!); răspunsurile acelei persoane vor fi actuale, deoarece s-a ocupat recent de problemele cu care te confrunți tu. Iar în al doilea rând, directorii executivi trebuie să-și petreacă timpul răspunzând la întrebările persoanelor de același nivel care sunt în procesul învățării.

Nu spun că nu ar trebui să fii instruit de cei din vârf, dar ar trebui să-ți petreci cea mai mare parte a timpului fiind îndrumat de oameni care sunt disponibili, dornici și potriviți pentru stadiul carierei tale.” Așadar, când îți cauți un model de urmat sau un mentor nu căuta printre „elite”, pentru că nu-l vei găsi acolo!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 iul. 2025

8 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Să vă puneți deci aceste cuvinte ale Mele în inimă și în suflet și să le legați ca semn pe mâna voastră și să vă fie ca fruntare între ochii voștri. Și să învățați în ele pe fiii voștri, vorbind despre ele când ești în casă și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli. Și să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale: ca să se înmulțească zilele voastre și zilele fiilor voștri pe pământul pe care a jurat Domnul părinților voștri că li-l va da, cât zilele cerurilor deasupra pământului.

Deuteronom 11.18,19,21

Inima, sufletul și puterea (duhul, sufletul și trupul) israelitului sunt toate implicate în predarea ștafetei adevărului către copiii săi, viața lui personală și de familie fiind o oglindire a ceea ce spune Cuvântul, așa cum vedem în capitolul 6 din Deuteronom. Rezultatul acestei ascultări este o viață lungă pentru el și pentru copiii săi. Această viață are o calitate în plus – ea este „cât zilele cerurilor deasupra pământului“. Să remarcăm că lucrurile care caracterizează pământul nu caracterizează cerul. Pentru cel credincios, această promisiune vorbește despre o prosperitate spirituală la superlativ.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că Scriptura descrie această prosperitate. Pe măsură ce noi, care suntem binecuvântați cu orice binecuvântare cerească în locurile cerești în Hristos, trăim în mod practic în aceste binecuvântări și le transmitem mai departe copiilor noștri – copiilor biologici și celor în credință – savurăm tot mai mult partea noastră cerească. Inimile și sufletele noastre sunt aduse astfel într-o sferă de lucruri de un caracter în întregime diferit. Este un lucru vital ca acțiunile noastre să fie aduse în acord cu lucrurile din această sferă.

Rezultatul va fi savurarea lucrurilor cerești, iar zilele noastre vor fi trăite în atmosfera cerului, în mijlocul împrejurărilor de pe acest pământ. Trăim astfel vieți cerești, în timp ce suntem înconjurați de atitudini și de purtări carnale, și reproducem pe pământ viața lui Hristos, prin puterea Duhului. Cuvântul lui Dumnezeu, promisiunile Lui și binecuvântările Lui trebuie să ne umple în așa măsură inima și sufletul, încât acțiunile noastre să reflecte o supunere totală față de Dumnezeu și față de lucrurile Lui. Doar atunci vom putea trăi zile ca „zilele cerurilor deasupra pământului“.

H. Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și ei au venit la Isus și l-au văzut pe cel care fusese demonizat … îmbrăcat și întreg la minte; și s-au temut … Și au început să-L roage să plece din ținuturile lor.

Marcu 5.15,17

Demonizatul (2)

Starea îngrozitoare a omului posedat de demon îi ținuse până atunci pe toți la distanță. Acum, puterea și mila Fiului lui Dumnezeu îi țin pe toți în alertă. Era clar că ei se temeau și de diavol și de puterea satanică, dar și de Isus și de bunăvoința Sa. Oamenii au venit să vadă ce se întâmplase și au fost brusc confruntați cu puterea și cu harul Domnului Isus. Acela de care toți se temeau, și pe care nimeni nu putea să-l stăpânească, stătea acolo îmbrăcat și întreg la minte. El îl ilustrează pe omul eliberat de sub puterea lui Satan, care și-a găsit pacea în Isus; pe omul declarat drept și împăcat cu Dumnezeu, pentru că vina i-a fost iertată; pe omul fără vrăjmășie față de Isus.

Oamenii care veniseră aici L-au văzut pe Isus și dovada puterii Sale divine „și s-au temut“. Cei vinovați trebuie să se teamă de Dumnezeu! Când Adam, primul om, a păcătuit, el s-a temut de Dumnezeu. Indiferent cum s-au întâlnit oamenii cu Dumnezeu, fie pentru a fi acuzați, ca în cazul lui Adam, fie pentru a fi ajutați într-o situație disperată, ca aici, prezența Lui este insuportabilă pentru cei vinovați. Așa că L-au implorat pe Isus, care acționase cu bunăvoință, vindecându-l pe acel biet nenorocit, să părăsească ținuturile lor. El le-a respectat dorința și a plecat. Prin contrast, cel care fusese vindecat a vrut să-L urmeze pe Mântuitorul său. Dar Domnul i-a dat o altă misiune de îndeplinit, iar el a ascultat: să vestească în tot ținutul acela ce făcuse Isus pentru el (Marcu 5.18-20).

Citirea Bibliei: Daniel 5.13-31 · Fapte 1.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 3:15b-27

Din partea Domnului, Elisei face cunoscut mijlocul de scăpare şi, ca întotdeauna, acest mijloc este credinţa. Înainte să primească ceva, ei trebuie să înceapă prin a săpa gropi. Cu cât vor săpa mai mult, cu atât va fi mai multă apă. Însă această apă, să remarcăm, a venit „dimi­neaţa, pe când se aducea darul de mâncare“ (v. 20). Oare nu la Ieru­salim, departe de acest ţinut, era locul unde se oferea jertfa? Cu toate acestea, datorită acestei jertfe, apa începe să curgă. Înţelegem ce sem­nifică aceasta: Toate binecuvântările noastre decurg din lucrarea Domnului la cruce.

Dar apele, care ar putea ilustra salvarea pen­tru armatele lui Israel, aduc în urma lor distruge­rea moa­biţilor. Ca o paralelă, moartea lui Isus, care înseamnă mântuire pentru cei care cred, reprezin­tă, în acelaşi timp, con­damnarea lumii (Ioan 16.8).

Înşelaţi de aparenţe, moabiţii sunt învinşi, iar ţara le este devastată. Iar ceea ce face împăratul lor – oribilul sacri­ficiu al fiului său întâi-născut – produce consternare în tabăra învingătorilor. În final, cele trei armate se despart, fără ca participanţii la această expediţie neplă­cută să fi reali­zat vreun beneficiu real. Să fim siguri că rezulta­tul a ceea ce nu întreprindem cu Dumnezeu va fi întot­dea­unaacelaşi.

GĂSEȘTE-ȚI O CĂLĂUZĂ SPIRITUALĂ (2)

„Învăţaţi de la Mine… și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29)

Domnul Isus a afirmat: „Eu voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18) Când a rostit aceste cuvinte, liderii religioși din vremea Sa complotau să-L omoare, societatea în care trăia era controlată de puterea Romei, iar urmașii Săi erau dintre cei mai banali și comuni…

Din punct de vedere uman, ceea ce Domnul a promis a fost un lucru îndrăzneț, dar probabilitatea ca el să se întâmple era zero! Cu toate acestea, așa s-a întâmplat! Două mii de ani mai târziu, Domnul Isus este cel mai citat autor din lume, iar valorile noastre se bazează pe principiile pe care El le-a propovăduit. Cum a reușit să facă acest lucru? Prin faptul că i-a îndrumat pe alții.

Așadar, atunci când cauți un sfătuitor bun, încearcă să găsești pe cineva care exemplifică calitățile și caracterul pe care le-a arătat Hristos. Cum era Hristos? „Blând și smerit” – El a spus: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:29-30)

Când a vorbit despre purtarea poverilor, Domnul Isus a folosit o ilustrație din domeniul agriculturii pe care ascultătorii săi s-o poată înțelege. Pentru a obține cea mai mare productivitate de la un bou, jugul din jurul gâtului său trebuia să fie confortabil. Iar un sfătuitor bun este acea persoană care te înțelege și care știe ce este potrivit pentru temperamentul și darurile tale.

Călăuza spirituală este o pereche suplimentară de ochi și de urechi, și ea caută întotdeauna binele tău – imediat, dar în primul rând veșnic! Așadar, a avea un sfetnic duhovnicesc este una dintre cele mai bune investiții pe care le poți face în viitorul tău! Gândește-te la asta, azi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
25 iun. 2025

25 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit deci la Simon Petru; și el I-a spus: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după acestea“. Petru I-a spus: „Nicidecum nu-mi vei spăla picioarele, niciodată!“. Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“.

Ioan 13.6,8

Spălarea picioarelor (2)

Această scenă, în care Domnul Isus spală picioarele ucenicilor Săi, este plină de lecții importante pentru noi. Una dintre ele este scoasă în evidență de cuvintele Domnului către Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“. Acest lucru înseamnă că nu putem avea părtășie cu Domnul dacă picioarele noastre sunt murdare. Picioarele fac referire la umblarea noastră zilnică prin această lume întinată. Este deci nevoie ca picioarele noastre să fie spălate, dacă vrem să avem părtășie cu Dumnezeul nostru sfânt.

Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Nu putem umbla cu nepăsare și, în același timp, să ne bucurăm de această părtășie, de aceea este nevoie ca picioarele noastre să fie curate. În râvna sa, Petru a răspuns: „Doamne, nu numai picioarele, ci și mâinile și capul“ (versetul 9). Domnul însă i-a spus că cel care are trupul îmbăiat nu are nevoie decât să-i fie spălate picioarele. Acest lucru dovedește că El vorbea despre o spălare spirituală. Cel credincios a fost spălat pe de-a-ntregul atunci când L-a primit pe Hristos ca Mântuitor al său. Această spălare (îmbăiere) n-are nevoie să fie repetată ori de câte ori el se întinează. Însă este nevoie în mod repetat de spălarea picioarelor sale, iar acest lucru este făcut prin apa Cuvântului (Efeseni 5.25-27).

Domnul însă dorește și ca noi să avem privilegiul de a ne spăla picioarele unii altora, în același fel în care El a făcut-o. El vrea să ne dezbrăcăm de haina noastră, adică să dăm deoparte mândria, și să luăm un loc de umilință, așa încât să nu-i privim de sus pe frații noștri. Trebuie de asemenea să avem grijă să nu spălăm cu apă clocotită, nici cu apă rece ca gheața, ci cu înțelepciune de sus și cu delicatețe față de cei cărora vrem să le spălăm picioarele, pentru ca totul să fie spre gloria Domnului și spre binecuvântarea lor.

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți.

1 Petru 1.3

În El este ceva ce mă atrage

Poate că vă întrebați cum de ne privește pe noi viața unui Om care a umblat pe acest pământ acum 2000 de ani. Da, ne privește, pentru că acest Om este Isus Hristos, Cel care ne-a deschis calea pentru o nouă relație cu Dumnezeu, pentru o nouă atitudine față de viață și pentru o nouă speranță privind moartea și salvarea de la judecată!

Când avem de-a face cu Isus Hristos, nu ne aflăm în fața unui om obișnuit, ci înaintea lui Dumnezeu. El ne arată calea spre mântuire. Prin moartea și învierea Lui, Dumnezeu acționează în suveranitate! Domnul Isus a făcut posibilă existența unei noi relații între Dumnezeu și noi. Răstignirea Lui nu este doar un eveniment din trecutul îndepărtat. Încă din clipa în care a avut loc, ea constituie fundația pe care este clădită noua viață a celui credincios (1 Petru 2.24). Fără lucrarea Sa de pe cruce, noi n-am avea astăzi mântuirea. Jertfa lui Hristos a fost prețul răscumpărării plătit de Dumnezeu.

În Isus Hristos există ceva care atrage, care a supraviețuit secole de-a rândul și care a mișcat nenumărate persoane. Învățătura Sa despre iubire nu ne poate lăsa nepăsători. Autoritatea cu care El vorbește despre problemele adânc înrădăcinate ale omului ne provoacă. Moartea Lui ni se pare atât de nedreaptă, iar mărturiile despre învierea Lui, atât de minunate. Însă tocmai moartea și învierea Lui fac să devină și preocuparea mea în ceea ce-L privește pe El. Crezi și tu toate acestea?

Citirea Bibliei: Geneza 50.1-14 · Psalmul 36.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 20:1-12

Domnul îi făcuse cunoscut lui Ilie atât pe suc­cesorul lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, cât şi pe cel al lui Ahab, împăratul lui Israel (19.15, 16). Dar aceste două perso­naje se află încă la putere şi cap. 20 ne relatează con­fruntarea care îi aş­teaptă. Acelaşi lucru şi pentru lumea de astăzi: îi este acordată o simplă amânare, dar aceasta nu-i împiedică pe oameni, în orbirea lor, să acţioneze ca şi cum viitorul le-ar aparţine. Ei uită că Dumnezeu are propriile gânduri cu privire la lume şi că El dirijează cursul istoriei. Şi în timp ce îşi dispută supremaţia, oamenii sunt deja înlo­cuiţi în consiliul divin prin Împăratul pe care Dumnezeu L-a desemnat: Isus Hristos. Asemenea lui Ilie, credincioşii cunosc, din Cuvânt, aceste gânduri ale lui Dumne­zeu cu privire la lume; ei nu tre­buie să se lase distraşi de evenimentele care agită şi care neliniştesc omenirea (Isaia 8.12, 13).

În faţa provocărilor lui Ben-Hadad, Ahab este lipsit de putere. El ne duce cu gândul la omul care, în condiţia lui păcătoasă, se află la mila puternicului său vrăjmaş, dia­volul. Oare acesta nu l-a privat pe Adam, în doar câ­teva momen­te, de tot ce poseda el în Eden? Dar, prin harul lui Dumnezeu, Satan, omul tare, a găsit în Hristos pe Unul mai tare decât el, care l-a biruit şi care „îm­parte prăzile [luate] de la el“ (Luca 11.22).

TU DEPINZI DE DUMNEZEU (3)

 | Fundația S.E.E.R. România

„Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.” (2 Corinteni 3:5)

Dacă ne uităm cu atenție în Sfânta Scriptură, putem observa că de fiecare dată când Dumnezeu a chemat pe cineva să facă ceva, persoana respectivă nu a sărit în sus de bucurie spunând: „Nicio problemă, sunt gata!” Relatare după relatare, ei Îi spun lui Dumnezeu de ce nu pot face acel lucru.

Privim la câțiva dintre ei să ne amintim și să-nvățăm din ce au spus –

Avraam: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani?” (Geneza 17:17);

Moise: „eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară… vorba şi limba îmi sunt încurcate.” (Exodul 4:10);

Ghedeon: „cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Judecători 6:15);

Saul: „Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.” (1 Samuel 10:22) Iar acest lucru s-a întâmplat atunci când Samuel l-a proclamat pe Saul ca rege, iar poporul nu l-a putut găsi și L-a întrebat pe Domnul unde este;

Estera: „Toţi… ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine, fie bărbat, fie femeie, care intră la împărat… fără să fie chemat.” (Estera 4:11);

Ieremia: „Ah, Doamne… sunt un copil!” (Ieremia 1:6)

Isaia: „Vai de mine!… Căci sunt un om cu buze necurate…” (Isaia 6:5)

Tânărul bogat: „a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuţii” (Matei 19:22).

Ce listă de scuze: gângav, sărac, prea bătrân, prea tânăr, prea păcătos, prea periculos, prea bogat, prea ezitant – și totuși, Dumnezeu i-a folosit pe fiecare dintre aceștia pentru a-Și împlini planurile! Și apostolul Pavel ne spune cum de a fost posibil: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu…”

Așadar, nu uita că tu depinzi de Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 iun. 2025

14 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Rămâneți în Mine și Eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine.

Ioan 15.4

Care este semnificația spirituală a rodului? Rodul este exprimarea lui Hristos în viața celui credincios. În Galateni 5.22,23 citim că „rodul Duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânare“. Ce sunt toate acestea, decât o frumoasă descriere a lui Hristos, așa cum El a umblat în smerenie prin această lume? Prin urmare, dacă un astfel de rod este văzut în cei credincioși, el reprezintă reproducerea vieții lui Hristos în cei ai Săi. Hristos, în mod personal, nu mai este pe pământ, însă Dumnezeu dorește ca trăsăturile Lui să fie văzute în cei ai Săi. Hristos a plecat în casa Tatălui, însă caracterul Lui continuă să fie manifestat aici, pe pământ, prin cei credincioși.

În mod exact, rodul nu înseamnă exercitarea unui dar, nici împlinirea vreunei slujiri sau lucrări. Suntem într-adevăr îndemnați să umblăm „într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună“ (Coloseni 1.10), iar acest pasaj, deși arată cât de strâns legată este rodirea de faptele bune, face totuși o deosebire clară între ele. Faptele bune trebuie făcute într-un fel identic cu cel în care Hristos le-a făcut, încât ele să fie găsite cu totul plăcute lui Dumnezeu. Omul natural poate face foarte multe fapte bune, însă în ele nu se găsește absolut niciun rod pentru Dumnezeu. Dacă slujirea și lucrarea ar însemna rodul, atunci acest rod ar fi limitat doar pentru cei care au anumite daruri sau abilități; însă dacă rodul înseamnă caracterul lui Hristos manifestat în noi, atunci aducerea de rod devine posibilă, și totodată este un privilegiu, pentru orice credincios, oricât de tânăr sau de bătrân ar fi.

Dacă Îl iubim pe Hristos și dacă admirăm perfecțiunile Aceluia care este plin de farmec, cum să nu dorim să manifestăm, în orice măsură, harurile Sale și, în felul acesta, cum să nu aducem rod?

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria, ca să le mângâie pentru fratele lor. Marta deci, când a auzit că vine Isus, L-a întâmpinat; iar Maria ședea în casă.

Ioan 11.19,20

Inimi îndurerate în Betania

După ce Domnul Isus a primit vestea cu privire la boala lui Lazăr, a mai rămas două zile în locul în care era, împreună cu ucenicii Săi. Cel mai probabil, călătoria pe jos înspre Betania le-a luat încă două zile. Când au ajuns acolo, Lazăr murise deja și se afla în mormânt de patru zile. Potrivit obiceiurilor din est, înmormântarea a avut loc în ziua morții.

De altfel, la acea vreme, în Israel nu se practica incinerarea trupului. În vremurile de demult, oamenii își îngropau morții, după cum i-a spus Dumnezeu lui Avraam (Geneza 15.15) și după cum El Însuși l-a îngropat pe Moise (Deuteronom 34.6). Trupul nostru are mare importanță în ochii lui Dumnezeu. Acest lucru devine clar atunci când trupul celor răscumpărați este numit „templu al Duhului Sfânt“ (1 Corinteni 6.19). Mai mult, trupul muritor, care este îngropat, este comparat cu un grăunte semănat, care mai apoi este înviat și schimbat (1 Corinteni 15.35-48). Înmormântarea exprimă așa cum se cuvine acest lucru.

Mulți dintre iudeii care încercau să le mângâie pe cele două surori din cauza pierderii suferite veniseră să jelească în Betania. Marta, care la vizita anterioară a Domnului Isus era extrem de ocupată, acum a ieșit în întâmpinarea Domnului, în timp ce Maria, care la prima vizită a Domnului se așezase liniștită la picioarele Lui, aici vedem că ședea în casă și aștepta, de data aceasta jelind.

Citirea Bibliei: Geneza 44.1-17 · Psalmul 31.10-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 14:21-31; 15:1-8

Roboam domneşte în acelaşi timp cu Ieroboam. Deşi împărăţia lui este mai mică, cuprinde partea cea mai bună. Capitala rămâne Ierusalimul, unde se află templul, locuinţa sfântă a Domnului şi centrul de strângere pentru întregul Israel. Roboam însuşi este „fiu“ din David, descendent legitim. Vai, cu toate aceste privilegii, iată cât de departe a mers decăderea poporului lui Dumne­zeu în atât de puţini ani de la zilele glorioase descrise în cap. 8 (v. 65, 66)! Tot aşa cum buruienile pot să infesteze într-un timp atât de scurt cea mai frumoasă grădină, idolatria intro­dusă de Solomon a invadat întrea­ga ţară. Dar a­ceasta nu este totul! Roboam nu este vigi­lent şi inamicul exploatează faptul acesta. Săr­manul îm­părat suferă pierderea în întregime atât a bo­gă­ţiilor sale, cât şi a ceea ce-l proteja (scu­tu­rile). So­lemnă avertizare pentru fiecare dintre noi! Dacă nu veghem asupra pro­priilor inimi, adver­sarul va semăna curând acolo seminţele unor numeroşi idoli. Apoi, când acestea au în­colţit, nu-i va fi greu să ne răpească cele mai preţioase bogăţii pe care ni le-au încredin­ţat, poate, părinţii sau bunicii noştri: Hristos şi Cuvântul Lui.

Abiiam îi succedă lui Roboam şi cei trei ani ai dom­niei lui sunt de ajuns pentru a proba că perpe­tuează calea tuturor păcatelor făcute de tatăl său.

MAI AI ÎNCĂ MULTE LUCRURI DE ÎNVĂȚAT | Fundația S.E.E.R. România

„Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul!…” (Osea 6:3)

Este un lucru foarte bun să ai o „mărturisire de credință”, pentru că în felul acesta oamenii pot să-ți cunoască valorile și convingerile, și să afle care-ți este poziția ta în legătură cu anumite probleme. Dar asta implică și un anumit risc: poți ajunge să crezi că știi tot ce este de știut pe această temă, sau cel puțin tot ce este important de știut.

Biblia ne îndeamnă prin acest verset: „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul!”, iar noi ar trebui să luăm aminte, să învățăm și să creștem spiritual. Cuvântul „descoperire” este folosit de treizeci și opt de ori în Sfânta Scriptură (în limba engleză); în mod clar, Dumnezeu vrea să înțelegem că există mai multe de aflat despre El decât ceea ce credem noi că știm. Este motivul pentru care trebuie să-ți păstrezi mereu mintea deschisă.

Ziua în care vei înceta să-L urmezi pe Dumnezeu sau să-I dai ascultare, este ziua în care vei înceta să înveți mai multe despre El și să crești spiritual. Dumnezeu are mereu lucruri noi să-ți descopere! S-ar putea să te întrebi: „Ce fel de lucruri?” Apostolul Pavel scrie: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.” (1 Corinteni 2:9-12).

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: continuă să înveți, mai ai atâtea de descoperit!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
26 mai 2025

26 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.

1 Timotei 3.16

Noul Testament pe scurt (15) – 1 Timotei

Prima Epistolă către Timotei a fost scrisă către un tânăr pentru care Pavel avea o adâncă afecțiune. Fiind timid și retras, însă având daruri de la Dumnezeu, Timotei avea nevoie să fie îndemnat să-și simtă responsabilitatea cu privire la purtare corectă „în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului viu“ (capitolul 3.15).

El avea o slujire spre zidirea și binecuvântarea Adunării, care este Trupul lui Hristos, și era chemat să vegheze ca învățătura sănătoasă să fie menținută în adunarea locală, precum și rânduiala potrivită, prin intermediul credincioșiei bătrânilor și a diaconilor.

Adunarea trebuie de asemenea să fie un loc al rugăciunii (capitolul 2). În capitolul 3, Adunarea este „stâlpul și temelia adevărului“, un martor cu privire la faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup și că Duhul Sfânt L-a îndreptățit cu privire la cine era, atunci când a coborât peste El în chip de porumbel, la botezul Lui. Puterea ungerii Sale s-a văzut în întreaga Sa viață. În Hristos, Dumnezeu S-a arătat îngerilor, care nu-L văzuseră niciodată. De asemenea, El a fost predicat națiunilor – Persoana și lucrarea Domnului Isus oferă o evanghelie pentru întreaga omenire. El a fost „crezut în lume“. Fie că au fost mulți, fie că au fost puțini cei care au crezut în El, credința a răspuns unei astfel de revelații. Și, în cele din urmă, faptul că El „a fost primit sus în glorie“ completează această listă de realități binecuvântate cu privire la care Adunarea dă mărturie.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“.

Luca 12.20

Cu un picior în groapă

Era în anul 1942. Într-un oraș din Masivul Central Francez, un tânăr zăcea imobilizat la pat, bolnav de tuberculoză. Era foarte slab și aproape inconștient. Trei medici stăteau în picioare lângă el, vorbind în șoaptă. Unul dintre ei remarca: „Bietul băiat, are deja un picior în mormânt“. Dar tânărul l-a auzit. Zdrobit de aceste cuvinte, el a rămas tăcut și nu a reacționat. Afirmația acelui medic l-a frământat toată noaptea. Se și vedea în fața Judecătorului divin. Purtarea lui păcătoasă îl îndepărtase foarte mult de Dumnezeu. S-a gândit la evanghelie, la Isus care îl chema și care a murit pentru el. Atunci a luat o decizie majoră: și-a mărturisit greșelile și L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor al său. Această schimbare avea să reziste. Și-a dedicat întreaga viață, după ce s-a vindecat, având un singur mandat: să-L mărturisească pe Dumnezeu.

Cincizeci de ani mai târziu, amintirea acelei nopți era încă vie – era noaptea în care găsise pacea cu Dumnezeu, când L-a ascultat pe Isus Hristos și a rămas neclintit, noaptea care i-a transformat viața.

Fiecare ar trebui să-și pună întrebarea: „Am avut vreodată o legătură profundă, serioasă, decisivă, cu Dumnezeu? Am decis eu să-L urmez pe Isus Hristos?“. Astăzi, Dumnezeu încă oferă iertare și har oricui Îl caută. Dar, atenție! Nu amânați decizia pentru o dată viitoare, asupra căreia nu aveți niciun control. Timpul de a acționa este acum!

Citirea Bibliei: Geneza 32.1-22 · Psalmul 18.38-50

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 7:13-26

Pentru confecţionarea cortului şi a obiectelor pe care le conţinea, Domnul îl desemnase odinioară pe Beţaleel, un meşter iscusit, „umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug …” (Exod 31.2-3). Pentru confecţionarea obiectelor din aramă (sau bronz), Solomon face apel la Hiram din Tir, un meşteşugar de asemenea „plin de înţelepciune şi de pricepere şi de cunoştinţă ca să facă orice fel de lucrări în aramă” (v. 14). Fie ca şi noi să intrăm în posesia unor calităţi spirituale similare. Atunci Domnul va putea să ne folosească la tot felul de lucrări, pentru că acestea sunt (din plin) pentru fiecare.

Primul proiect al lui Hiram este turnarea celor doi stâlpi de aramă cu splendidele lor capiteluri. Acestea ne reamintesc de promisiunea Domnului către Biserica din Filadelfia: „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu” ~ „Ai puţină putere…”, le-a spus El acelor credincioşi (Apocalipsa 3.12 şi 8). Dar numele acestor stâlpi, Iachin şi Boaz, semnifică: „El va întări” şi, respectiv, „În El este putere”. Iată un răspuns preţios pentru condiţia răscumpăraţilor: Puţină putere pe pământ? Stabilitate şi putere pentru totdeauna în cerul gloriei, reprezentat de templu!

CU DOMNUL ISUS ÎN FURTUNĂ (1)

„Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?” (Marcu 4:41)

Creșterea în credință și cunoașterea personală a Domnului Isus necesită trecere prin furtună împreună cu El. Ucenicii au descoperit acest lucru când Domnul Isus le-a spus: „Să trecem în partea cealaltă…” (Marcu 4:35) Și imediat citim în continuare: „S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.” (Marcu 4:37) Dar istoria lor are un final fericit: Domnul Isus a potolit furtuna, iar ei au spus înmărmuriți (vers. 41): „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”

Există adevăruri care schimbă viața pe care Domnul Isus ți le poate dezvălui, dar și aspecte ale caracterului Său pe care nu le vei înțelege niciodată până nu treci printr-o furtună cu El. Uneori, când vin furtunile, presupunem că sunt rezultatul a ceva ce am făcut greșit sau că nu suntem în voia lui Dumnezeu…

Ucenicii erau în furtună deși ascultaseră, și nu din cauza neascultării. Ei nu făcuseră nimic greșit, ci făcuseră ce li se spusese să facă… Să înțelegem acest lucru: chiar dacă Îl iubești pe Domnul Isus din toată inima, și-L asculți – nu înseamnă că nu te vei confrunta cu furtuni. Așa cum au descoperit ucenicii, furtuna poate veni atunci când ești cel mai aproape de Domnul Isus. El nu promite că furtuna nu va lovi barca ta, ci că furtuna nu o va scufunda! El nu promite o navigare liniștită, dar garantează o acostare sigură la mal!

Tu alegi cum vei înfrunta problemele vieții: fie cu teamă, fie cu credință.

E vreo diferență? Desigur! Frica se concentrează pe furtună; credința se concentrează pe Mântuitor. Poate părea surprinzător, dar avem nevoie de furtuni. Domnul Isus ne permite să navigăm prin ele, pentru ca noi să luăm în considerare promisiunile Sale, să rămânem calmi în prezența Lui, și să avem încredere în puterea Sa.

Iată care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 mai 2025

20 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiți treji, vegheați! Pentru că vrăjmașul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frățietatea voastră care este în lume.

1 Petru 5.8,9

„Fiți treji, vegheați!“ Câtă încărcătură poartă aceste două îndemnuri! Cât de adesea le întâlnim în epistole și în mod deosebit aici! Treji: să nu ne lăsăm acaparați de atracțiile lumii care ne înconjoară. Dacă gustăm din lucrurile pe care lumea ni le oferă, vom fi lipsiți de o apreciere corectă a lucrurilor lui Dumnezeu, ale Cuvântului Său și ale Persoanei lui Hristos, inimile noastre vor fi deschise la toate ispitele și vom pleca urechea la insinuările șarpelui, care este întotdeauna gata să ne înșele. Dar vrăjmașul nostru are și alte arme la dispoziție. El caută să înghită (să devoreze). La începutul lucrării Sale publice, preaiubitul nostru Mântuitor a avut de-a face cu șarpele, iar la sfârșitul ei, cu leul care răcnea, dar care n-a putut nici să-L înșele, nici să-L înspăimânte.

Tot ce avem de făcut este: Împotriviți-vă lui! Învingătorul lui Satan este cu noi; El S-a luptat pentru noi, iar lupta noastră se bazează pe biruința Lui. Credința noastră ne asigură că această biruință este deja câștigată, și astfel suntem mai mult decât biruitori în Acela care ne-a iubit. „Știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frățietatea voastră care este în lume.“ Vedem aici că lupta cu vrăjmașul aparține acestui grup atât de numeros al suferințelor care îi așteaptă pe creștini în călătoria lor. Aceste „suferințe se împlinesc în frățietatea noastră care este în lume“. Petru îi prezintă pe acești creștini evrei ca fiind aproape de a ajunge la finalul cursei, în timp ce frații lor încă nu au ajuns acolo, ci ei se află în toiul luptei, cu tot ce aparține acesteia; creștinii evrei sunt pe punctul de a intra în odihnă. Lupta i-a urmărit – ca să spunem așa – pas cu pas, până la odihna definitivă.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Între noi și voi este stabilită o prăpastie mare, astfel încât cei care vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

Luca 16.26

Marea prăpastie

Prin intermediul parabolei, aceste cuvinte au fost rostite de Avraam, un om credincios decedat, către un om bogat care murise după ce trăise o viață confortabilă, prosperă, dar egoistă, departe de Dumnezeu. Domnul Isus Hristos afirmă acest lucru. Așadar, avem aici informații autentice despre viața de apoi. Este imperios să luăm aminte la întregul pasaj din Luca 16.19-31, pentru că soarta veșnică a omului, atunci când moare, nu mai poate fi schimbată.

Existența omului nu se termină odată cu moartea, în ciuda a ceea ce mulți își imaginează. În versetul de astăzi, Isus, Fiul lui Dumnezeu, singurul martor atestat, explică lămurit că, în sfera morții, există doar două tărâmuri, distincte și complet separate. Marea prăpastie stabilită între ele indică acest lucru. Pe o parte a acestei prăpăstii de netrecut, sufletele găsesc bucurie și alinare, după suferința îndurată în viața trăită pe pământ. Nenumărați creștini așteaptă cu nerăbdare un viitor strălucit, care nu poate fi descris în cuvinte. Celălalt tărâm este caracterizat de chinuri și de dureri neîncetate. „Setea“, „văpaia“ și „chinul“, termeni folosiți de Domnul în descriere, ilustrează această stare îngrozitoare. Este o relatare care ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. O astfel de soartă este ireversibilă. Ce lucru cutremurător! De aceea, fiecare trebuie să se decidă acum, cât timp chemarea lui Dumnezeu la pocăință și la convertire încă mai răsună. Unde vreți să ajungeți în cele din urmă?

Citirea Bibliei: Geneza 29.1-14 · Psalmul 15.1-5

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 4:1-19

Astfel, împărăţia lui Solomon se stabileşte pe fundamentul de neclintit al păcii şi al dreptăţii. Ea pre­figureaz㠖 cum am văzut deja – perioada fericită în care nu numai Israel, ci întreaga lume va fi eli­berată de război şi de nedreptate. În prezent, în ciu­da tuturor eforturilor lui, în ciuda progresului său tehnic şi social, omul nu reuşeşte prin sine însuşi să întroneze pacea şi dreptatea, deşi toţi oamenii tânjesc după ele. Înainte să se poată întâmpla aceasta, Satan trebuie să fie legat, iar Fiul Omului să preia dominaţia universală.

Să luăm în considerare ordinea perfectă pe care o obţine Solomon în administrarea împără­ţiei. Doisprezece administratori, câte unul pentru fie­care lună a anului, sunt răspunzători prin rotaţie de aprovizionarea curţii regale. Ei ne amintesc de acel rob credincios şi înţelept pe care stăpânul l-a pus peste ceata servitorilor săi, ca să le dea hrana la timp (Matei 24.45).

Domnul a dat daruri slujitorilor Săi: păstori, învă­ţători… care au misiunea să distribuie hrana spiri­tuală celor ai Săi. Dar, într-un fel mult mai gene­ral, fiecare credincios trebuie să fie un bun admi­nis­trator, fidel, purtându-se cu răspundere faţă de „talanţii“ pe care Stăpânul său i i-a în­credinţat spre propria-I glorie.

CE I-AI PROMIS LUI DUMNEZEU?

„Îţi vei putea împlini juruinţele.” (Iov 22:27)

Când Dumnezeu ne face o promisiune, avem tot dreptul să ne așteptăm ca El să Și-o țină. Iar când noi Îi facem o promisiune lui Dumnezeu, El are tot dreptul să pretindă ca și noi să ne ținem de ea! Elifaz i-a spus lui Iov: „Îl vei ruga, şi te va asculta şi îţi vei putea împlini juruinţele. Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.” (Iov 22:27-28). Aceste cuvinte ar putea fi poarta ta către binecuvântare și cheia către descoperirea pentru care te-ai rugat. Du-te înapoi și treci din nou în revistă promisiunile pe care I le-ai făcut lui Dumnezeu. De ce? Pentru că El vrea ca tu să te simți încrezător față de El. Apostolul Ioan spune: „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:21-22) Gata cu scuzele. Acceptă responsabilitatea pentru ceea ce ești și pentru ceea ce poți deveni. Îndrăznește și rostește această rugăciune (atribuită lui Sir Francis Drake, navigator și om politic englez din sec. al XVI-lea): „Tulbură-mă Doamne, când visele mele devin realitate, doar pentru că am visat prea mărunt. Tulbură-mă când ajung în siguranță, doar pentru că am navigat prea aproape de țărm. Tulbură-mă când lucrurile pe care le-am dobândit mă fac să-mi pierd setea după mai mult din Tine. Tulbură-mă când am dobândit succesul, doar pentru că mi-am pierdut dorința de excelență. Tulbură-mă când renunț prea repede și mă mulțumesc cu prea puțin, în comparație cu obiectivele pe care le-ai stabilit Tu pentru viața mea…” Pentru a merge mai departe, poate că va trebui să te întorci și să îndrepți lucrurile între tine și Domnul. Și dacă îți dai seama că e cazul, fă-o astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 mai 2025

11 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca jertfă pentru păcat, să nu pună untdelemn pe ea și să nu adauge nici tămâie, căci este o jertfă pentru păcat. S-o aducă la preot și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere-aminte, și s-o ardă pe altar, ca și pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: aceasta este o jertfă pentru păcat.

Levitic 5.11,12

Vedem aici un credincios care este atât de sărac duhovnicește, încât abia înțelege ceva din grozăvia păcatului pentru Dumnezeu și din adevăratul caracter al morții Domnului Isus. El nu este conștient nici măcar de faptul că Domnul Isus a trebuit să-Și dea sângele și a trebuit să moară pentru acest păcat înfăptuit. Însă el simte totuși că Domnul Isus, în viața Sa pe pământ, nu ar fi făcut aceste lucruri. Am văzut la jertfa de mâncare că „floarea făinii“ nu vorbește despre moarte, ci despre viața Domnului Isus înainte de cruce. În îndurarea Sa, Dumnezeu primește și aceasta, dacă persoana este cu adevărat prea săracă și nu poate să aducă o jertfă mai mare, mai bogată.

Da, Dumnezeu face distincție între priceperea și bogăția duhovnicească a unui credincios în comparație cu altul. Ce har! Însă judecata Sa nu corespunde părerilor noastre. El știe să ne judece pe fiecare în parte. El cunoaște exact bogăția mea și a ta, căci El este Cel care cercetează inimile și rărunchii: al cărui Cuvânt, potrivit cu Evrei 4, este pătrunzător, încât desparte duhul de suflet – deci nu numai o judecare a gândurilor și a intențiilor inimii, ci și a izvoarelor din care țâșnesc gândurile noastre. În îndurarea Sa, El ține seama de aceste lucruri. Însă, dacă nu vreau să mă smeresc cu adevărat și să mă judec, înseamnă să aduc „floarea făinii“, cu toate că sunt în stare să aduc – după aprecierea Sa, care nu dă greș – „o oaie“ sau „o capră“; atunci Dumnezeu nu Se declară mulțumit cu aceasta. El judecă bogăția mea, iar judecata Sa este întotdeauna dreaptă.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El, care-ți iartă toate nelegiuirile, care-ți vindecă toate bolile, … care te încununează cu bunătate și îndurări!

Psalmul 103.3,4

Suflete al meu, nu uita …

Cum aș putea vreodată să-I mulțumesc lui Dumnezeu îndeajuns pentru tot binele pe care l-a făcut în viața mea!? Alăturându-mă lui David, autorul psalmului, câte nu aș avea de istorisit, când mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu manifestată neobosit față de mine, zi de zi, lună de lună, an de an…

„Care îți iartă toate nelegiuirile.“ Aceasta este dovada supremă a dragostei Sale. Nimic nu este atât de important și nimic nu mă poate face să mă bucur mai mult decât certitudinea că Dumnezeu mi-a iertat toate păcatele și că nu va mai face niciodată referire la ele!

„Care îți vindecă toate bolile.“ În tulburările mele am experimentat apropierea lui Dumnezeu. El nu m-a ferit de orice boală, dar mi-a dat curajul și puterea de a îndura situațiile dificile.

„Care te încununează cu bunătate și îndurări.“ Privind retrospectiv, aș putea identifica drept cunună a nesfârșitei îndurări față de mine faptul că Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată în voia sorții. El mi-a arătat bunătatea Sa fără ca eu să-I dau vreun motiv. Văzând cum se călește oțelul, fiind pus, în mod repetat, ba în cuptor încins, ba în apă rece, un credincios a strigat: „Doamne, pune-mă ba în apă, ba în foc, dar nu mă da la fier vechi“. David cunoștea bunătatea lui Dumnezeu, dar își cunoștea și propria tendință de a uita. Așa că s-a îndemnat să nu treacă cu vederea binefacerile pe care le primea, ci, mai degrabă, să-L laude din toată inima. Aceasta este premisa pentru o viață fericită!

Citirea Bibliei: Geneza 24.32-49 · Psalmul 8.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 23:13-39

Avem aici „cartea de aur“ a însoţitorilor împăratului. În trecut, ei au luptat şi au suferit împre­ună cu el. Acum împă­răţescde asemenea împre­ună cu el (2Timotei 2.12). Ce pagină glorioasă, în care fiecare nume, fiecare faptă vitejească sunt con­semnate cu credincioşie! În acelaşi fel, nimic nu va fi uitat din tot ce Domnul ne va fi îngăduit să facem pentru El. Nu a promis El: „oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din mi­cuţii aceştia, … adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răs­plata“ (Matei 10.42)? Să ne gândim la expediţia celor trei viteji la fântâna de la Poar­ta Betleemului; ei şi-au riscat viaţa pen­tru pu­ţi­nă apă proaspătă! Dar ultima dorinţă a căpete­niei pe care o iubeau merita în ochii lor un ase­me­nea sacrificiu. „Aceste lucruri le-au făcut cei trei viteji“ (v.17). Suntem noi gata, din dragoste pentru un Stăpân cu mult mai mare, să facem fapte care să ilustreze devotamentul nostru?

Domnul evaluează exact dificultăţile pentru ori­ce se face în numele Lui: uciderea a doi lei este în sine o faptă de vitejie puţin obişnuită, pe care zăpada a fă­cut-o şi mai dificilă pentru curajosul Benaia. Ei bine, un astfel de  timp, nefavorabil, este reţinut în mod spe­cial! Vine apoi lista nume­lor acestor eroi. Toţi sunt aici, preţioşi inimii împă­ratului, iar fidelul Urie se află printre ei (v.39). În schimb, în pofi­da întregii sale activităţi, numele lui Ioab nu este inclus, în timp ce, al celui care-i purta armele, este găsit (v.37)!

BINECUVÂNTĂRILE LUPTEI | Fundația S.E.E.R. România

„Luptă-te lupta cea bună a credinţei… la care ai fost chemat…” (1 Timotei 6:12)

Când îți încredințezi viața lui Hristos, schimbi tabăra. Acum te confrunți cu trei lucruri:

1. lumea cu presiunile, valorile și agenda ei;

2. firea pământească, cu impulsurile și slăbiciunile ei;

3. diavolul, care răcnește și vrea să te înghită.

Dar Dumnezeu n-ar îngădui niciodată să intrăm într-o luptă pe care să n-o putem câștiga, așa că haideți să observăm împreună trei dintre binecuvântările unei astfel de lupte:

1) Te învață să trăiești în stare de alertă maximă. Când Samson dormea, Dalila i-a ras capul și i-a furat puterea (vezi Judecători 16:19). Când servitorii dormeau, un dușman a semănat neghină în lanul de grâu și le-a periclitat recolta (vezi Matei 23:24-25).

2) Este un semn al propășirii spirituale. Când Israel a intrat în Țara promisă, trebuiau cuceriți treizeci și unu de regi și șapte națiuni. Plus uriașii! Au fost nevoiți să cucerească pe rând fiecare oraș și fiecare uriaș. Dar atunci când Domnul Isus devine Domnul vieții tale, El va ști să Se ocupe de domeniile nesupuse din viața ta, și le va aborda pe rând (iar lupta va fi mai grea și va dura mai mult, când e vorba despre domenii în care ești încăpățânat. Știi care sunt acestea, nu-i așa? Dar nu te descuraja – Dumnezeu nu va renunța la tine! Cel care a început în tine această lucrare bună o va isprăvi, vezi Filipeni 1:6)!

3) Este un indiciu al valorii tale înaintea lui Dumnezeu. Tu ești o sămânță capabilă să producă o recoltă pentru Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care ești o țintă a Satanei. El urmărește să vadă cât din Dumnezeu este în tine. Așadar, continuă să lupți „lupta cea bună a credinței”, știind că, prin harul lui Dumnezeu, vei învinge!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 mai 2025

9 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[Avraam] a zidit un altar Domnului și a chemat numele Domnului.

Geneza 12.8

După ce Domnul i S-a arătat lui Avraam, citim imediat că el „a zidit un altar“. Altarul vorbește despre închinare. În Epistola către Evrei, cei care ies la Hristos, afară din tabără, nu numai că își iau caracterul de străini și călători, ca neavând aici o cetate stătătoare, ci devin închinători, aducând neîncetat „jertfe de laudă lui Dumnezeu“ (Evrei 13.13-15).

Avraam nu numai că a văzut ceva din gloria viitoare a țării, ci a putut vedea ceva și din gloria Celui care i Se arătase. Faptul că țara îi fusese dăruită l-a făcut să fie recunoscător, însă binecuvântarea Persoanei Dăruitorului a produs închinare în inima lui. Întotdeauna lucrurile stau așa, fiindcă închinarea este revărsarea unei inimi care este umplută de gloria Celui pe care Îl adorăm.

Avraam „a chemat numele Domnului“. Aceasta vorbește despre dependența de Domnul. Oricare ar fi fost nevoile lui, oricare ar fi fost privațiunile unei umblări de străin și călător, oricare ar fi fost împotrivirile și ispitele cu care se confrunta, el avea o resursă sigură și infailibilă: putea chema numele Domnului.

În timpurile grele, cei evlavioși își găsesc resursele în Domnul. În perioada de dinainte de potop au fost unii care, precum Cain, „au ieșit din prezența Domnului“ (Geneza 4.16); au fost însă și oameni evlavioși, care „au început să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). La fel, în zilele lui Maleahi, cei evlavioși și-au găsit resursele în Domnul, fiindcă citim că ei se gândeau la numele Lui (Maleahi 3.16). În zilele de început ale Adunării, credincioșii erau cunoscuți ca cei care „chemau acest nume“ (Fapte 9.21). În mijlocul persecuțiilor, ei se îndreptau către Domnul. Tot așa, în mijlocul ruinei din aceste zile din urmă, noi primim asigurarea că vor exista încă dintre aceia care „Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este omul căruia îi place viața?

Psalmul 34.12

Cât valorează viața mea? Merită trăită?

Astfel de întrebări sunt rareori rostite cu voce tare, cu toate că aproape toată lumea le ia din când în când în calcul. Există oameni care sunt de acord cu opinia scriitorului francez Albert Camus: „Toată lumea știe că viața nu merită trăită“. Alții îmbrățișează părerea compozitorului Franz Lehar, care însuflețea atmosfera din operete: „Prieteni, viața merită trăită“! Două declarații contradictorii, dintre care numai una este adevărată. Uneori pare că totul este lipsit de sens. Când planurile eșuează, când prietenii se pierd, când boala sau moartea cuiva drag spulberă bucuria, când nu se interesează nimeni de mine, ce mai are viața să-mi ofere?

Există Unul care Se interesează de cei descurajați. Pentru Dumnezeu, noi nu suntem doar o persoană pierdută în mulțime. El ne vede pe toți, ne cunoaște pe fiecare și ne dorește fericirea și o viață în armonie cu El Însuși, Creatorul nostru. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pe pământ. Priviți la cruce ca să vedeți ce valoare aveți în ochii Lui, ce preț a plătit ca să vă dea un sens și un scop în viață!

Acuzat de compatrioții săi, părăsit de majoritatea prietenilor, aflându-se în închisoarea din Roma, el făcea o scrisoare. Este vorba despre apostolul Pavel. Cum se simțea el și ce scria? În acele circumstanțe cu adevărat nefavorabile, Pavel le scria credincioșilor din Filipi despre bucurie, despre bucuria în Isus Hristos: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Din nou voi spune: bucurați-vă!“ (Filipeni 4.4).

Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:33-51

Am văzut în această cântare de eliberare par­tea care-l priveşte pe David şi în acelaşi timp pe cel cre­din­cios; apoi partea care-L priveşte pe Hristos, Căruia David Îi este un palid sim­bol. Ne rămâne să luăm în consi­derare partea lui Dumne­zeu. „Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită“, aşa începe v.31. Domnul Isus doreşte ca noi să-L cunoaştem pe Autorul eliberării Sale (recitiţi v.17,18 şi Ps. 40.2). Să luăm în considerare întâiul Său mesaj trimis ucenicilor prin Ma­ria, imediat după învierea Sa (comparaţi cu Ps. 22.22 şi cu Ioan 20.17). Este ca şi cum le-ar fi spus: ŤTatăl care Mă iubeşte, Dum­nezeul cel puternic, care M-a eliberat, a devenit Tatăl vostru, Dumnezeul vostru. El de asemenea vă iubeşte şi, prin aceeaşi măreaţă putere a Lui, vă elibe­rează, cum M-a eliberat pe Mine de sub puterea lui Satan şi a morţii. Tot ceea ce înseamnă Nu­mele Tatălui pentru Mine va însemna de acum înainte şi pentru voiť.

Versetul 33 şi cele următoare ne arată că Dum­nezeu este la fel de puternic pentru a-i sus­ţine în mersul şi în luptele lor pe cei care se încred în El. În felul acesta L-a condus pe Isus Unul, a cărui încredere în Tatăl a fost totală.

Ultima parte a cântării deschide viitorul. Ea ne arată ce va face Dumnezeu în final pentru a-i distruge definitiv pe vrăjmaşii Domnului Hristos pe pământ, ca să aşeze naţiunile sub domnia Lui şi, în sfârşit, să-L stabilească Împărat peste întregul univers.

Unde se duc rugaciunile noastre? | Fundația S.E.E.R. România

„Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele.” (Faptele Apostolilor 10:4)„S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea…” (Ioan 2:1)

Te-ai întrebat vreodată unde se duc rugăciunile tale? Răspunsul de dorit este: „s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El și-a adus aminte de ele”. Să observăm că ele ajung „înaintea” Lui. Ele sunt în mâinile Lui și în mintea Lui.

În acest pasaj, când Corneliu s-a rugat, Dumnezeu nu i-a schimbat doar circumstanțele, ci a schimbat istoria; pentru prima dată, neamurile au auzit Evanghelia și au devenit parte a Împărăției lui Dumnezeu. De cât timp se ruga Corneliu? Nu știm; Biblia îl numește „cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 10:2).

Rugăciunea nu era o linie telefonică directă pe care Corneliu o folosea doar când avea probleme, sau când apărea o dificultate așa de serioasă că el n-o putea rezolva. El „se ruga totdeauna lui Dumnezeu”. Avea un mod de viață impregnat de rugăciune. Dumnezeu Își aduce aminte și de rugăciunile tale, așa cum și-a amintit de-ale lui Corneliu. Rugăciunea este ca și cum ai pune bani în contul tău bancar. S-ar putea să nu iei nici un ban din cont astăzi sau mâine, dar vor fi acolo când vei avea nevoie de ei.

Nu te lăsa prins în ritualuri religioase! Te poți ruga oriunde, oricând, pentru orice, iar Dumnezeu îți va răspunde – dacă ești copilul Lui. David scria: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17). Când rămâi fără combustibil pe autostradă, nu poți da vina pe mașină! Ai fost ocupat cu alte lucruri și ai neglijat ce era important. Rugăciunea te face conștient de Dumnezeu, te ține conectat la Dumnezeu și te aduce în locul potrivit pentru a primi ceea ce ai nevoie de la Dumnezeu.

Așadar, continuă să te rogi, pentru ca rugăciunile tale „să se suie înaintea lui Dumnezeu și El să-Și aducă aminte de ele”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 apr. 2025

19 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iacov a rămas singur; și un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Geneza 32.24

În Osea 12.3 ni se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu Însuși. Adversarul său misterios a fost Îngerul Domnului. El îl păcălise mai demult pe fratele său, îl înșelase pe tatăl său, după care făcuse acest lucru cu socrul său, Laban, vreme de douăzeci de ani. Acum el încerca disperat să abată mânia lui Esau de la el, oferindu-i daruri. Iacov s-a luptat toată noaptea și a trebuit să-i fie scrântit șoldul pentru a putea fi oprit. Lovitura care i-a scrântit șoldul i-a restabilit credința (2 Corinteni 10.3-5; Evrei 12.11-13). N-a vrut să-L lase pe Îngerul Domnului să plece până când acesta nu avea să-i dea o binecuvântare. Iacov a trecut de la a se lupta cu Dumnezeu la a-L implora pe Dumnezeu; de la lupta prin propria sa putere la capitularea însoțită de lacrimi și de cereri (Osea 12.3,4).

„Care îți este numele?“, l-a întrebat Îngerul. Ultima dată când Iacov răspunsese la această întrebare fusese atunci când mințise, zicând că era Esau (Geneza 27.18,19). Golit de sine și de încrederea în propria istețime, el a mărturisit că numele său era Iacov, înșelătorul. Binecuvântarea însă implica o schimbare a numelui, astfel că Îngerul i-a spus că, de atunci încolo, numele său avea să fie Israel, „fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost învingător“ (Geneza 32.28). Iacov a biruit prin înfrângere, a câștigat pierzând și a devenit puternic prin slăbiciune (2 Corinteni 12.9,10). În loc de a se lupta împotriva lui Dumnezeu, el era acum Israel, adică „luptătorul lui Dumnezeu“.

În timp ce traversa râul Iaboc, după întâlnirea sa cu Îngerul, soarele răsărea peste el (Geneza 32.31). Începea un nou capitol în viața lui, după ce învățase în sfârșit că „inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii“ (Proverbe 16.9). Nu doar șoldul său fusese zdrobit, ci și eul și voința sa. De-acum avea să șchiopăteze mereu, însă experiența prin care trecuse făcea să merite acest lucru.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu adevărat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!

Matei 27.54

„S-a sfârșit!“

Lucrarea de răscumpărare a fost terminată! Profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite! Victoria a fost câștigată! Acum, dându-Și viața și coborând în moarte, Domnul a putut exclama: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat acest strigăt al Fiului Său iubit, aducând înaintea oamenilor dovezi clare atât cu privire la victoria câștigată, cât și cu privire la onoarea dată Fiului în urma acestui triumf. Iată câteva dintre aceste dovezi:

    Dumnezeu a rupt perdeaua templului „de sus până jos“ (Matei 27.51), arătând astfel că, prin sângele Domnului Isus, calea spre locul preasfânt este deschisă (Evrei 9.7-12).

    Dumnezeu a deschis mormintele sfinților, arătând lămurit că Domnul Isus a învins moartea prin lucrarea Sa de răscumpărare (Matei 27.51-53).

    Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său, astfel încât trupul Domnului să nu fie îngropat împreună cu cei răi, ci să fie așezat cu demnitate în mormântul unui om bogat, așa cum fusese profețit (Isaia 53.9; Marcu 16.43-46).

De la începutul și până la sfârșitul vieții Domnului pe pământ, ura oamenilor față de El nu a cunoscut limite. Ea nu s-a încheiat nici măcar odată cu moartea Sa, căci conducătorii poporului au pus ca mormântul Lui să fie pecetluit și păzit. Aceste precauții s-au dovedit a fi însă zadarnice, căci ele au făcut cu atât mai evidentă realitatea învierii. Ne frapează remarca dușmanilor Săi, care arată că ei își aminteau de faptul că Isus spusese că va învia după trei zile, în timp ce ucenicii uitaseră acest lucru.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:3-4)

Dacă nu poți crede adevărul că Domnul Isus a înviat din morți, iată două dovezi în acest sens:

1) Ziua Domnului. Timp de mii de ani, poporul evreu a păzit Legea și în general a ținut Sabatul. Apoi, mai târziu, un grup dintre primii creștini care erau evrei au schimbat ziua de închinare – din a șaptea, în cea dintâi! Cum se explică faptul că au abandonat o lege la care au ținut cu atâta putere? Iată de ce au făcut asta: Învierea lui Isus Hristos a avut loc în prima zi a săptămânii, apariția Sa în fața ucenicilor în prima zi a săptămânii, și revărsarea Duhului Său asupra Bisericii tot în prima zi a săptămânii… Astfel, în prima zi a săptămânii, ucenicii s-au întâlnit pentru a celebra acestea și pentru a se închina, și la fel continuă să facă și astăzi (vezi 1 Corinteni 16:2).

2) Sărbătoarea Paștelui. Învierea Domnului a luat locul sărbătorii evreiești a Paștelui. Așadar, de ce creștinii evrei care considerau Paștele ca fiind cel mai important eveniment din istoria națiunii lor (ieșirea din Egipt), au recunoscut sărbătoarea creștină a Învierii, ca cea mai importantă sărbătoare pentru creștini? Salutul lor a fost și a rămas: „Hristos a înviat!” Iar răspunsul: „Cu adevărat a-nviat Hristos!” Ce fapt, altul decât Învierea Mântuitorului, poate explica realitatea sărbătorii Paștelui, pe care o putem regăsi încă din perioada Bisericii primare? Apostolul Pavel scrie: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:3-4, 6).

Așadar, Hristos e viu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →