Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “dumnezeu”

13 nov. 2025

13 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Acum vedem neclar, ca prin geam întunecat, dar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște după cum și eu am fost cunoscut.

1 Corinteni 13.12

Corintenii aveau daruri spirituale din belșug (1 Corinteni 1.5), însă le foloseau pentru a se înălța pe ei înșiși. În capitolul 13, Pavel le arată că dragostea este caracterizată de jertfire în atitudinea și în purtarea ei față de alții. Această dragoste trebuie să ne motiveze atunci când ne folosim darurile, pentru ca ele să fie exercitate într-un fel vrednic de Dumnezeu.

Dragostea nu încetează niciodată. În contrast cu ea, chiar și darurile cele mai mari (capitolul 12.31) vor înceta: profețiile se vor sfârși atunci când nu va mai fi nimic de împlinit; cunoștința, în forma în care noi o dobândim astăzi, nu va mai fi necesară atunci când vom cunoaște în mod perfect tot ceea ce Dumnezeu dorește să cunoaștem. Pavel menționează, în trecere, și darul vorbirii în limbi, acea abilitate de a vorbi în limbi străine fără să le fi învățat, abilitate foarte prețuită de către corinteni. Acest semn pentru necredincioși (capitolul 14.22) avea să înceteze la un moment dat, ceea ce s-a și întâmplat în primul secol. Vorbirea în limbi, modernă, despre care auzim atât de mult astăzi, nu este întâlnită în Scriptură.

Pavel se folosește pe el însuși ca exemplu. Când era copil, vorbea, simțea și gândea într-un fel imatur; după ce a devenit adult, a terminat cu lucrurile copilărești. Într-un fel similar, dacă avem probleme cu ochii, vederea noastră este limitată de lentilele de care avem nevoie pentru a vedea clar; dacă vederea noastră este perfectă și avem un obiect înaintea ochilor, îl vedem cu o claritate deplină. Aceasta înseamnă expresia „față către față“ – a experimenta în mod perfect prezența imediată a lui Dumnezeu (Iuda 24). Vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți (1 Corinteni 13.12) – nu vom cunoaște totul, lucru imposibil pentru niște ființe finite, chiar aflate în cer, însă vom cunoaște tot ceea ce este necesar pentru a ne bucura pe deplin de prezența lui Dumnezeu. Această binecuvântare o depășește pe cea legată de exercitarea darurilor spirituale în vremea de acum.

Lăudat să fie Dumnezeu pentru dragostea Lui, care pătrunde întreaga scenă cerească! Dragostea nu se schimbă niciodată, deși noi vom fi schimbați (1 Corinteni 15.51). Când Domnul nostru ne va duce în casa Tatălui, dragostea care umple acel loc minunat va fi o dragoste bine cunoscută.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți la Mine, toți cei trudiți, … și Eu vă voi da odihnă.

Matei 11.28

„Vă voi da odihnă“

Câți oameni dintre cei pe care îi întâlnim sunt obosiți, extenuați și descurajați… Și această stare nu este cauzată doar de stres sau de muncă excesivă. Ei și-au pierdut dorința de a continua să trăiască. În zilele noastre, numărul acestora este foarte mare. La astfel de oameni S-a gândit Isus când a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți, … și Eu vă voi da odihnă“. Cei abandonați și șomerii își fac griji pentru viitorul lor. Dar fiecăruia dintre ei i se adresează același apel: „Veniți la Mine, … Eu vă voi da odihnă“.

Adevărata odihnă este cea a sufletului. Biblia nu vorbește de recreere. Fiecare dorește recreerea, dar aceasta nu se găsește în Biblie. Fiecare are formula lui proprie de a petrece mai bine, profitând la maximum. După o perioadă lungă de activitate, vacanțele plătite sunt binevenite: vara, iarna, de Paște, la sfârșitul anului, weekenduri prelungite… Dar, vai! Nu toți pot beneficia. Cei bolnavi sunt copleșiți de durerile, neputințele și disperările lor. Medicii sunt la capătul puterilor. Nimeni nu poate ajuta. Dar Isus poate! El a promis odihnă tuturor celor care vin la El. El știe ce este suferința. El înțelege când ne apasă grijile. El simte profund. Iar cât despre cei care suferă de depresie, lucrurile sunt aproape de nedescris. Frica și îngrijorarea au răpit în totalitate speranța și bucuria. Dar îi cheamă Isus: „Veniți la Mine!“. În grădina Ghetsimani, El a simțit teroarea din fața morții pe cruce. Dar a experimentat mângâierea Tatălui Său. Și cu acest Tată îi face părtași pe toți cei care vin la El cu povara lor.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 1.12-18 · Marcu 4.21-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 36:15-23

Deşi sunt cărţi ale harului, „Cronicile“ sunt totuşi obligate să con­cluzioneze: „şi n-a mai fost vindecare“, pentru că atunci când harul este dispre­ţuit, nu mai rămâne decât „o înfricoşătoare aşteptare sigură a ju­decăţii“ (Evrei 10.27). Expresia din v.15: „Îi era milă de poporul Său“, devine în v. 17: „Nu a avut milă … “

În acelaşi fel, Cel căruia „I se făcuse mil㓠de mulţimi a trebuit să pronunţe foarte curând o sentinţă irevocabilă împotriva cetăţilor din care ieşiseră mulţimile (Matei 9.36; 11.21, 23). În pofida acestui lucru, încă găsim aici harul divin. Cărţile Cronicilor, prin contrast cu cele ale Îm­pă­­raţilor, trec foarte repede peste această tristă peri­oadă finală. Iar aceste cărţi nu se termină cu deportarea însăşi, ci cu decretul lui Cir care avea să-i pună capăt şaptezeci de ani mai târziu! Harul insondabil al lui Dumnezeu are astfel întotdeauna ultimul cuvânt.

Putem vedea că aceste evenimente nu ni se re­la­tează aşa cum ar face-o manualele noastre de istorie. Dum­nezeu nu ne aduce la cunoştinţă fapte doar pen­tru a satis­face interesul nostru intelectual sau pentru a ne mobila memoria. Intenţia Lui este să vorbească con­ştiinţelor noastre şi să ne atingă inimile. Şi-a atins El această ţintă pe când ţi S-a adresat ţie?

PERSEVEREAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Să nu obosim în facerea binelui…” (Galateni 6:9)

În viață, vei avea tot felul de probleme. Deci, ce-i de făcut? Perseverează!

Indiferent ce se întâmplă în viața ta, victoria constă în refuzul de a renunța. Ține minte că în toiul luptelor tale, Duhul Sfânt Își face adesea cea mai mare lucrare în tine. Apostolul Pavel a scris: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4).

Dumnezeu nu este mișcat de circumstanțe, și nici tu nu trebuie să fii. El te va conduce prin orice, dacă vei rezista și Îl vei urma. Acest lucru înseamnă să fii sârguincios în rugăciune, neclintit în hotărârea ta, ferm în credință și hotărât să te bazezi pe Cuvântul lui Dumnezeu și pe promisiunile Sale față de tine. Nu te lăsa distras de cât de încet par să meargă lucrurile în vreun moment sau altul… Tocmai când te afli în faza în care „nu pare că se întâmplă prea multe”, de multe ori acela este momentul când Dumnezeu așază o temelie puternică pentru a construi ceva semnificativ în tine și prin tine. Lucrarea Domnului în tine este pregătirea pentru lucrarea pe care vrea s-o facă prin tine.

Când viața pare grea, iar progresul pare prea lent, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să rămâi neclintit – și El o va face!

Iată două versete pe care te poți baza mereu: „Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9) „Preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58)

Deci, perseverează!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
31 oct. 2025

31 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, când a venit Chifa la Antiohia, m-am opus lui pe față, pentru că era de condamnat.
Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații; însă nu a voit deloc să vină acum.

Galateni 2.11; 1 Corinteni 16.12

Oriunde creștinii interacționează, vor exista dezacorduri. Așa cum se spune uneori, dacă doi oameni se află într-o cameră, s-ar putea să fie trei opinii diferite acolo. Totuși este important să facem distincție între chestiuni de adevăr esențial și alte lucruri care țin de preferințele personale. Versetele citate mai sus ilustrează aceste două mari categorii, prezentând două ocazii diferite în care apostolul Pavel a fost în dezacord cu cineva.

În primul caz, Petru avusese legături libere cu credincioșii dintre națiuni din Antiohia, însă mai târziu, de teama iudeilor, a încetat să mai mănânce împreună cu ei (Galateni 2.12). Petru i-a făcut și pe alții, precum Barnaba, să-i urmeze exemplul, ceea ce a făcut ca fapta lui să fie una gravă. Prin urmare, Pavel l-a mustrat pe Petru din cauză că acesta tăgăduia astfel „adevărul evangheliei“ (versetul 14), corectându-l într-un fel hotărât și biblic.

În cel de-al doilea caz, Pavel, îngrijorat pentru starea corintenilor, l-a rugat pe Apolo să le facă o vizită. Apolo vizitase Corintul, atunci când el „i-a ajutat mult pe cei care crezuseră prin har“ (Fapte 18.27; 19.1), iar mulți credincioși de acolo încă îl stimau foarte mult (1 Corinteni 1.12; 3.6). Pavel era sigur că Apolo trebuia să meargă la corinteni pentru a le fi din nou de ajutor, însă Apolo n-a fost de acord să facă această vizită.

Este bine să înțelegem că nu toate dezacordurile implică ceva rău. Unele au legătură cu învățături esențiale cu privire la Persoana sau la lucrare lui Hristos, și de aceea trebuie tratate ca atare. În privința altor dezacorduri, să nu uităm că slujitorul este responsabil față de Stăpânul său și că nici măcar autoritatea unuia precum apostolul Pavel n-o poate depăși pe cea a Domnului.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu te trimit ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor.

Fapte 26.18

De la întuneric la lumină

Dumnezeu face ca vestea bună despre harul Său salvator să fie predicată neîntrerupt, astfel încât oamenii să se întoarcă la El. Oricine își recunoaște starea pierdută înaintea Lui și se întoarce la El, mărturisindu-și păcatele, este primit de El. Lucrarea de răscumpărare împlinită de Isus Hristos pe cruce constituie temelia iertării oferite de Dumnezeu și a binecuvântărilor care decurg din ea. Pentru fiecare, întoarcerea la Dumnezeu este un pas decisiv care ne influențează atât viața trăită pe pământ, cât și eternitatea. Este vorba de o trecere de la întuneric la lumină. Anterior eram sub domnia lui Satan: el îi ispitea pe oameni să păcătuiască, iar prin frica de moarte îi ținea sub stăpânirea sa. Prin credința personală în Domnul Isus suntem eliberați de sub puterea diavolului. De acum încolo trăim în lumina strălucitoare a prezenței lui Dumnezeu și ne putem bucura de iubirea Lui.

O altă schimbare importantă are loc în momentul convertirii: Dumnezeu îndepărtează în întregime vina noastră, când Îi mărturisim Lui păcatele, crezând în Răscumpărătorul Isus Hristos. Și El ne dă o moștenire: ne dăruiește o parte în binecuvântarea poporului lui Dumnezeu. Știm că toate păcatele noastre sunt iertate și că nu mai trebuie să ne temem niciodată de judecata divină. În același timp ne bucurăm de o binecuvântare spirituală – suntem copiii lui Dumnezeu, avem Duhul Sfânt care locuiește în noi, facem parte din ceata celor răscumpărați și Îl avem pe El întotdeauna lângă noi.

Citirea Bibliei: Isaia 56.1-12 · Evrei 13.17-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 29:20-36

Celor paisprezece leviţi şi fraţilor lor le-a luat nu mai puţin de şaisprezece zile ca să cureţe complet casa Domnului şi să pună totul înapoi în ordine. Totuşi, nu este suficient ca ea să fie „goa­lă, măturată şi împodobit㓠(Matei 12.44). Închi­narea faţă de Domnul trebuie acum restabilită. Deşi abia terminase sfinţirea sanctua­rului, Ezechia nu mai pierde nici o clipă. El se scoală dis-de-di­mi­neaţă ca să aducă sacrificii îm­pre­ună cu mai-marii cetăţii şi cu preoţii (totuşi, fără să ia locul acestoradinurmă,cumfăcuseOzia). Este de remarcat că arderile-de-tot şi jertfele pentru păcat sunt pentru întreg Israelul. Să nu uităm niciodată: credincioşii care-şi amin­tesc de Dom­nul în jurul mesei Sale nu sunt decât o slab㠄expresie“ a între­gului popor al lui Dum­nezeu. Pâinea şi vinul rea­mintesc de sa­cri­ficiul oferit lui Dumnezeu nu numai celor pre­­zenţi acolo în mic număr, ci şi mulţimii celor răs­cum­păraţi care alcătuiesc Biserica lui Dumnezeu pe pământ.

În final, cântările acompaniază arderile-de-tot. Cântă­rile nu pot veni înaintea lor. În afara lu­crării de la Golgo­ta nu sunt posibile nici o laudă şi nici o bucurie. Dar acum, când lucrarea este împlinită odată pentru tot­deauna, serviciul ade­văraţilor adoratori poate începe … ca să nu se mai sfârşească niciodată (Psalmul 84.4).

DIFERENȚA DINTRE AVRAAM ȘI PETRU | Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi… începea să se afunde…” (Matei 14:30)

Când Petru a coborât din barcă, la porunca Domnului Isus, el a făcut ceva ce nu se mai făcuse până atunci, ceva miraculos: a pășit pe apele mării agitate… Și cât timp a avut credință, a avut și succes! Dar când frica i-a cuprins inima, a început să se scufunde.

Biblia spune: „când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31)

Greșeala lui Petru a fost că și-a luat privirea de la Domnul și s-a focalizat pe furtună. Când s-a concentrat pe circumstanțele din jurul său, și nu pe Mântuitorul de lângă el, și-a pierdut credința și a început să se îndoiască.

Avraam pe de altă parte s-a confruntat și el cu o serie de circumstanțe diferite, dar la fel de dificile: i s-a născut un fiu când soția lui avea nouăzeci de ani. Dar Biblia spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4:20).

Avraam era conștient de situația sa, dar, spre deosebire de Petru, nu era preocupat de ea. Credința sa neclintită și focalizată pe Dumnezeu l-a propulsat spre biruință!

Și noi putem învăța din greșeala lui Petru și din exemplul lui Avraam. Ce anume? Noi putem fi conștienți de circumstanțele noastre, dar să nu fim preocupați de ele! Putem să ne concentrăm în mod deliberat asupra lui Isus, având credința că El ne va oferi chiar și miracolul de care avem nevoie.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este: ațintește-ți privirea asupra Domnului Isus, concentrează-te pe ceea ce ți-a promis în Cuvântul Său, continuă să mergi prin credință, și vei ajunge acolo unde trebuie să fii!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
25 oct. 2025

25 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră și nu m-a ascultat; și Domnul mi-a zis: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“.

Deuteronom 3.26

Greșeala lui Moise (2)

Moise a spus aceste cuvinte înaintea întregului popor. El a recunoscut înaintea lor că a făcut o greșeală. Facem și noi așa? Putem și noi, creștini mai în vârstă, să mărturisim în fața tuturor când am făcut ceva greșit?

Moise a putut face acest lucru! Și ne impresionează profund că a recunoscut sincer greșeala sa înaintea întregului popor. Dar a adăugat: „Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră“. În timp ce vina a luat-o asupra lui, a trebuit totuși să le spună că ei îl provocaseră. Cum reacționăm noi când păcătuim din cauza unei provocări? Dăm vina pe alții?

În cazul lui Moise s-au adeverit cuvintele Mântuitorului nostru: „Cine se smerește va fi înălțat“ (Luca 14.11). Acest lucru este valabil și pentru noi. Dacă am făcut o greșeală și o recunoaștem sincer, nu vom pierde aprecierea ascultătorilor. Din contră!

Moise i-a comunicat poporului și răspunsul Domnului: „Tu nu vei trece Iordanul acesta“. Dumnezeu nu i-a mai luat încercarea care fusese pusă asupra lui. Se poate întâmpla și așa, iar acest lucru este foarte greu. Unele încercări durează numai un timp anume, ca în cazul lui Iov. Și, imediat ce este atins un scop anume, Dumnezeu oprește încercarea. Dar, în cazul lui Moise, încercarea a fost o pedeapsă pentru neascultarea sa. De aceea, Dumnezeu a lăsat-o. Cu toate că Moise L-a rugat pe Domnul cu stăruință să îi ia încercarea, a primit un răspuns negativ. Dumnezeu l-a făcut să înțeleagă: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“. Moise a acceptat această sentință a lui Dumnezeu și s-a plecat smerit sub ea.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!

Psalmul 14.1

Îl lasă pe Dumnezeu afară

În zilele noastre, mulți oameni nu cred în Dumnezeu. Deși văd creația Lui și se bucură de armonia minunată din natură, ei refuză să accepte că Dumnezeu a creat totul. Preferă să se refugieze în teorii (despre originea vieții și a naturii) care Îl lasă pe Dumnezeu afară, în ciuda faptului că, și în acest caz, este nevoie de credință, dar nu în Dumnezeu.

Dumnezeu nu a renunțat la omenire. El este răbdător, „nevrând ca vreunii să piară, ci ca toți să vină la pocăință“ (2 Petru 3.9). El încă Se descoperă tuturor prin creație: „De la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute sunt percepute, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate – încât ei să fie fără scuză“ (Romani 1.20).

Dumnezeu, de asemenea, le vorbește oamenilor prin conștiință, acel cuget care ne mărturisește că există valori morale și legi pe care nu le putem încălca fără consecințe. Sentimentul nostru de „bine și rău“, de „ceea ce este nobil și ceea ce este josnic“, ne deosebește de animale.

Toată lumea are o anumită cunoaștere a lui Dumnezeu și o conștiință a veșniciei în interiorul său. Dumnezeu „a pus și eternitatea în inima lor“ (Eclesiastul 3.11) și ne-a făcut astfel diferiți de orice altă creatură de pe pământ. Dumnezeu a făcut toate acestea, pentru ca omul să se întoarcă la El, ca să nu fie judecat pentru păcatele sale, când „Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor … prin Isus Hristos“ (Romani 2.16). „Cine este înțelept va lua seama la aceste lucruri“ (Psalmul 107.43).

Citirea Bibliei: Isaia 51.1-11 · Evrei 11.32-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 26:1-15

Împăratul Ozia ne este prezentat ca un om cu o excepţională agerime a minţii. Domnia lui deosebit de lungă, de cincizeci şi doi de ani, este încărcată de o activitate remarcabilă. Împăratul veghează ca popo­ru­lui să nu-i lipsească nimic: fântâni, cirezi de vite, ogoare, vii, toate însoţite de o puternică protecţie mili­tară. Pe scurt, ga­rantează împă­răţiei lui atât prosperitatea, cât şi securitatea. Oare nu spre aceste două ţeluri sunt îndrep­tate toate eforturile oamenilor? Şi la ce-i conduc ele pe oameni în general? La a-I fi oare recunoscători lui Dumnezeu? Îşi folosesc ei bunurile pentru lu­crarea Domnului? Este trist să con­statăm că îşi atribuie lor înşişi meritele pentru aceste eforturi şi bunuri şi îşi pun încrederea în bogăţiile adunate, de care se bucură într-un mod egoist. Aceste pericole sunt actuale pentru cre­dinciosul care este împlinit din punct de vedere ma­terial. El îşi asumă un mare risc când se sprijină pe propriile resurse, crezând că-i este suficient. În acelaşi timp, el încetează să mai conteze pe ajutorul minunat al lui Dum­ne­zeu (v.15), pierzând astfel beneficiul. În asemenea condiţii, căderea nu va întârzia.

Ozia pregătise totul pentru a rezista unui atac exterior, dar neglijase să vegheze pe frontul interior, altfel spus, asupra propriei inimi.

TU ALEGI: CHEMAREA SAU CONFORTUL | Fundația S.E.E.R. România

„Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31)

Biblia ne spune: „Terah a luat pe fiul său Avram… Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31) Un autor creștin scria: „Terah l-a însoțit pe Avram o parte din călătoria spre Canaan, dar apoi s-a oprit… Terah și familia sa își încep povestea în Ur, marele centru al bogăției și educației și țara idolilor. Apoi ei pornesc pe acest drum, care trece prin orașul Haran și coboară în Canaan…

Pentru Terah, tatăl lui Avram, drumul se termină în Haran. Acum știm din alte pasaje din Biblie că Haran era un oraș foarte asemănător cu Ur. Era multă bogăție acolo. Erau idoli acolo. Ce s-a întâmplat? Este foarte posibil ca Terah să se fi gândit: „Dacă aș merge mai departe, aș putea pierde tot ce am. Cu siguranță, ar trebui să renunț la idolii mei!” Așa că alege confortul. Dar Avram alege să spună da chemării sale…”

Aceasta este o alegere pe care va trebui s-o faci și tu. Și va trebui s-o faci de mai multe ori. Pe măsură ce circumstanțele tale se schimbă, iar anotimpurile vieții tale se succed, va trebui să decizi dacă mergi cu Dumnezeu în necunoscut, sau te mulțumești cu siguranța a ceea ce ai și știi.

Terah s-a stabilit; Avram a mers mai departe!

Tu, ce vei face?

Nu trebuie să faci nimic pentru a fi demn de dragostea și harul lui Dumnezeu; acestea sunt daruri. Dar pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să alegi chemarea în locul confortului!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 oct. 2025

20 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu încetez să mulțumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui.

Efeseni 1.16,17

În Efeseni 1, apostolul Pavel se adresează Dumnezeului Domnului nostru Isus Hristos, ca Tată al gloriei. El cere pentru toți cei credincioși, deci și pentru noi, înțelepciune și cunoaștere cu privire la planurile lui Dumnezeu, care sunt atât de minunate și de mărețe, dar și cu privire la lumea viitoare.

Mai târziu în această epistolă, apostolul își pleacă genunchiul și cere ca cei credincioși să fie întăriți prin Duhul lui Hristos în omul dinăuntru. Scopul este ca „Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, ca să fiți deplin în stare să înțelegeți împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea și lungimea și adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoștința, ca să fiți umpluți până la toată plinătatea lui Dumnezeu“ (Efeseni 3.17-19). Ce scop uimitor!

Cu privire la planurile lui Dumnezeu cu Israel și cu națiunile, citim că ele sunt „de la întemeierea lumii“, expresie care apare de șapte ori (Matei 13.55; 25.34; Luca 11.50; Evrei 4.3; 9.26; Apocalipsa 13.8; 17.8). Gândurile lui Dumnezeu cu privire la Hristos și la Adunare sunt însă în inima Sa dinainte de întemeierea lumii (Ioan 17.24; Efeseni 1.4; 1 Petru 1.20). Cu alte cuvinte, aceste planuri au fost în inima lui Dumnezeu mai înainte de a exista orice lucru sau ființă creată, ceea ce implică faptul că El S-a gândit la Adunare înainte de a se gândi la Israel sau la această lume. De asemenea, aceasta înseamnă că Tatăl și Fiul au știut despre nevoia unei jertfe cu mult înainte ca Adam și Eva să cadă în păcat. Fiul etern, în comuniune cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, a acceptat să fie această Jertfă. El a spus: „Iată, vin […] Plăcerea Mea este să fac voia Ta, Dumnezeule“ (Psalmul 40.7,8). Cât de uimitoare și de minunate sunt aceste lucruri!

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înainte de a chema ei, Eu voi răspunde și, în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi auzi.

Isaia 65.24

Alexandru Ogorodnikov

Când am ajuns în celula închisorii, i-am salutat pe deținuți, spunând: „Pacea să fie cu voi!“. Unul dintre ei m-a întrebat dacă sunt creștin, iar eu i-am răspuns că da, sunt. Mi-a cerut să o dovedesc, declarând: „Noi suntem drojdia societății. Nu avem nici măcar țigări. Dacă Dumnezeul tău ne dă țigări, vom crede în El“. I-am răspuns că fumatul e dăunător trupurilor noastre, care sunt un dar de la Dumnezeu, dar că Dumnezeu, care îi iubea foarte mult, era, după părerea mea, gata să le dea, ca semn al milei Lui. Apoi i-am rugat să se ridice în picioare pentru a ne ruga împreună. Deținuți au început toți să râdă, însă, de îndată ce am început să mă rog, au tăcut respectuos. Eram mulți în acea celulă, dar era liniște. Ne-am rugat timp de cincisprezece minute; apoi le-am spus că rugăciunea s-a încheiat și că se pot așeza. Atunci, chiar în momentul acela, un gardian a deschis ușa și a azvârlit spre deținuți un pachet de țigări.

Prizonierii au început să strige: Dumnezeu există! El există! În acel moment am realizat că Dumnezeu vorbea deținuților, dar în același timp și mie însumi. Îmi spunea clar că are o misiune pentru mine în închisoare. Acesta a fost felul în care mi-am început viața de închisoare, închis pentru credință, ascuns în spatele zidurilor sistemului penitenciar, dar sub privirea directă a lui Dumnezeu. El S-a arătat, prin credincioșia Sa, celor care, condamnați la moarte în fața plutonului de execuție, nu mai așteptau niciun semn de speranță. Isus urma să fie Speranța lor, Mântuitorul lor, Însoțitorul lor.

Citirea Bibliei: Isaia 48.1-8 · Evrei 10.23-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 22:1-12

Cât de trist este acest capitol! Ahazia, sfătuit de mama lui şi de rudele din partea lui Ahab, se aliază cu Ioram, împăratul lui Israel, şi merg împreună într-o nouă expe­diţie împotriva sirie­ni­lor. Această asociere fatală duce la „pi­eirea“ lui (v. 7). Moare de o moarte violentă.

Acum să ne întoarcem puţin la această istorie: Cei şase fraţi ai lui Ioram au fost omorâţi chiar de el (21.4). Apoi toţi fiii săi au fost ucişi de arabi, în afară de cel mai tânăr dintre ei, Ahazia (v. 1). În sfârşit, la a treia genera­ţie, în urma unui alt masacru care se abate asupra spiţei im­pe­riale, îi supravieţuieşte încă o dată doar un singur descendent: Ioas, un copilaş. Cum se pot explica aceste exter­minări succesive? Prin îndârjirea lui Satan, decis să întrerupă linia genealogică a lui David, care avea să ducă la Hristos.

Pe de altă parte, cum se explică faptul că, în pofida tuturor circumstanţelor, un membru supravieţuieşte de fie­care dat㠖 unul singur şi cel mai slab – totuşi un des­cen­­dent al familiei împă­răteşti? Prin cre­dincioşia haru­lui lui Dumnezeu! El Îşi ţine promisiunea făcută lui David, că-i va păstra o lumină (2 Împăraţi 8.19). O lumi­nă care acum nu mai este decât un fitil care fumegă … (vezi Matei 12.20).

ROAGĂ-TE ÎN CONTINUARE PENTRU COPIII TĂI! | Fundația S.E.E.R. România

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)

Fiul risipitor s-a întors în cele din urmă acasă și și-a recăpătat locul în familie. Biblia ne spune că atunci când a pierdut totul și a ajuns să hrănească porcii, el „și-a venit în fire” (Luca 15:17). Este greu să vezi o persoană dragă că suferă, dar uneori trebuie să ajungă jos, pentru a se întoarce.

Momentul de cădere al fiului risipitor a devenit punctul său de cotitură. „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta…” (Luca 15: 18) Să remarcăm faptul că tatăl său a fost un părinte bun care avea un copil rebel.

Dacă asta te descrie și pe tine, iată trei sfaturi bune:

1) Nu te învinovăți și nu-ți face reproșuri;

2) Nu judeca defectele copiilor tăi din postura cuiva plin de calități. Motivul pentru care ei nu pot vedea este că sunt orbi spiritual. Dar Dumnezeu le poate deschide ochii! Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan 6:44) Tu roagă-te, și lasă-L pe Dumnezeu să-i atragă!

3) Fii cu inima deschisă… și deschide și ușa! Când fiul risipitor și-a venit în sfârșit în fire, a știut unde să meargă; înapoi acasă, la tatăl care-l iubea. Tu nu-ți vei putea salva copiii de consecințele faptelor lor și poate că nu vei putea diminua durerea prin care trec… Dar dacă te rogi, dacă îți păstrezi inima și ușa deschise, Dumnezeu îi poate aduce înapoi.

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Aceasta este o promisiune pe care te poți baza, azi și în fiecare zi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 oct. 2025

18 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.

2 Corinteni 1.3,4

Trecerea prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu este o trăsătură caracteristică tuturor slujitorilor Lui, de la care nu a făcut excepție nici Cel care a fost Slujitorul strălucit; cu toții au trecut prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu înainte de a-și începe lucrarea publică. Ba mai mult, cei care au înțeles cel mai profund însemnătatea și valoarea acestei școli tainice s-au dovedit a fi cei mai eficienți și mai consecvenți martori ai Săi în exercitarea slujbei și a mărturiei lor publice. Omul care ajunge într-o lucrare publică ce depășește măsura creșterii lui în școala tainică a lui Dumnezeu are toate motivele să se teamă; el va eșua în mod sigur.

Dacă suprastructura depășește măsura fundației, clădirea se va înclina sau se va dărâma. Dacă un pom își întinde ramurile peste măsura adâncimii rădăcinii lui, va fi vulnerabil în fața furtunii și va cădea la pământ; tot așa este și cu omul care intră în slujirea publică. Mai înainte de acest moment, el trebuie să fie singur cu Dumnezeu; duhul lui trebuie să fie exersat în intimitatea prezenței Lui; el trebuie să treacă prin apele adânci ale propriei experiențe, altfel nu va fi altceva decât un teoretician, nu un martor. Urechile lui trebuie să fie deschise pentru a auzi, înainte ca limba lui să poată fi potrivită pentru a vorbi și a da învățătură.

Ce s-a întâmplat cu toți aceia care din timp în timp s-au aprins repede și au fost, în aparență, lumini strălucitoare în mijlocul Bisericii lui Dumnezeu, dar care la fel de repede s-au și stins înapoia norilor? De unde au venit ei și unde au dispărut? De ce au fost atât de efemeri? Au fost doar licăriri ale candelelor omenești; nu au avut profunzime, nici putere de a rezista; nu a fost ceva real în ei. Au strălucit pentru un timp și apoi au dispărut, prezența lor neproducând alt efect decât acela de a crește întunericul din jurul lor sau cel puțin conștiența tristă cu privire la acesta.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a spus: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, și cei care văd să fie orbi“. Și aceia dintre fariseii care erau cu El au auzit acestea și I-au spus: „Și noi suntem orbi?“. Isus le-a spus: „Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat; dar acum spuneți: «Vedem», deci păcatul vostru rămâne“.

Ioan 9.39-41

Vindecarea orbului din naștere (4)

Versetele de la finalul capitolului 9 din Ioan clarifică mesajul spiritual: Isus nu a venit în lume în primul rând pentru a vindeca suferințele fizice și pentru a face bine omenirii, ci ceea ce L-a preocupat în primul rând a fost mântuirea sufletului. Astfel, El pune aici în contrast două stări: starea acelora care au vedere spirituală cu starea acelora care nu au.

Majoritatea oamenilor sunt convinși că văd bine și de aceea sunt mulțumiți fie de religia lor, fie că trăiesc după tradiția lor, fie că se bazează pe ultimele descoperiri ale științei. În realitate, ei sunt orbi, pentru că nu-și recunosc starea de păcat și nu văd că Omul Isus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru a înlătura păcatele noastre (vedeți 1 Ioan 3.5).

„Și noi suntem orbi?“, au întrebat fariseii. Dacă ar fi recunoscut aceasta, atunci ar fi putut avea parte de harul Aceluia pe care L-a trimis Dumnezeu. Atunci Mântuitorul ar fi înlăturat păcatele lor.

Ce spune ultima carte a Bibliei despre declinul creștinătății? „Și nu știi că ești nenorocit, de plâns, sărac, orb și gol; te sfătuiesc să cumperi … alifie pentru ochi, … ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

Citirea Bibliei: Isaia 46.1-13 · Evrei 10.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:25-37

În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai ră­mâne decât să constate anihilarea lor şi să strân­gă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumne­zeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noas­tră dificultăţi care păreau de neînvins…!

Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca – sau a bine­cu­vân­tării – (citiţi Ps. 107. 21, 22).

Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei vic­torii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).

Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gân­deşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

NUMAI DOMNUL ISUS ÎȚI POATE SĂTURA SUFLETUL | Fundația S.E.E.R. România

„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete…” (Ioan 4:14)

Femeia pe care a întâlnit-o Domnul Isus la fântână fusese căsătorită de cinci ori. A tot încercat relații, din dorința de a umple golul din ea. Dar nu a funcționat pentru ea… și nu va funcționa nici pentru tine!

Nu va funcționa nici urcatul pe scara ierarhică a corporației, nici achiziționarea de tot mai multe lucruri, sau dobândirea faimei…

Reține ce i-a spus Domnul Isus acestei femei: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete…” (vers. 13) Când te afli în deșert fără apă, vine un moment în care începi să ai iluzii, halucinații… iei mirajele drept lucruri reale… Dar nu sunt! Iar când sufletul tău continuă să fie însetat și uscat, începi să cauți lucruri care nu sunt reale și care nu-l pot satisface.

Domnul Isus nu a adus în discuție trecutul acestei femei pentru a o face de râs, ci din cu totul alt (și unic) motiv: ca ea să înțeleagă că El poate vindeca rănile trecutului ei și îi poate da speranța unui viitor mai bun. Și a făcut-o! Nu numai că a transformat-o, dar ea a devenit și prima persoană care a dus Evanghelia în Samaria.

Poate crezi că ești în afara „razei de acțiune” a speranței și răscumpărării. Împăratul David nu a fost în afara acestei sfere, dar a comis adulter, și l-a acoperit cu o crimă! Apostolul Petru nu a fost în afara acestei sfere, și s-a lepădat de Domnul Isus! Ucenicul Toma nu a fost în afara acestei sfere, chiar dacă este încă amintit ca un necredincios. Apostolul Pavel nu a fost în afara acestei scheme, și a ucis creștini înainte de a deveni unul dintre ei.

Dorințele tale neîmplinite și setea ta nepotolită sunt un plus, nu un minus – dacă le lași să te ducă la picioarele lui Isus! Avem aici în vers. 14 promisiunea Sa: „apa pe care i-o voi da Eu… se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Reține: numai Domnul Isus îți poate sătura sufletul!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
17 oct. 2025

17 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vreau ca voi să știți ce mare luptă duc pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți nu mi-au văzut fața în trup.

Coloseni 2.1

Deși era „absent în trup“ și nici măcar nu-i văzuse vreodată pe acești creștini, apostolul manifesta o preocupare deosebită pentru binele lor spiritual. Apostolul era împreună cu ei „în duh“, după cum și mintea sa, mereu preocupată cu Hristos, era, în consecință, preocupată și cu mădularele Trupului Său, fie pentru a se mâhni, în cazul când ceva mergea rău, fie pentru a-i avertiza, în cazul când vreun pericol îi amenința, fie pentru a se bucura, în cazul când găsea vreun rod în umblarea acestor sfinți ai Domnului.

Ca slujitor credincios al Stăpânului său, în slujba sa pentru întreaga Adunare, nu numai pentru cei dintr-o anumită localitate, Pavel este un model pentru toți cei care sunt chemați să slujească în aceeași lucrare. Aflându-se deci cu duhul în mijlocul colosenilor, apostolul găsea un motiv de bucurie cu privire la ordinea potrivit căreia aceștia umblau și cu privire la tăria credinței lor. Ei se aflau, ca să spunem așa, într-o bună ordine de luptă, precum niște soldați strâns uniți între ei, pentru a se putea sprijini și susține unul pe altul. Avându-L pe Hristos ca Obiect al credinței lor, ei împreună se puteau sprijini pe El; ei n-ar fi dorit să se abată de la Acela care îi salvase și îi adusese la Dumnezeu; până la acel moment, ei rămăseseră tari în credință. Dar vrăjmașul căuta să-i înșele, îndreptându-și artileria chiar împotriva Persoanei Căpeteniei lor. Învățături periculoase, iudaice și filosofice, cu înalte pretenții, tindeau să se strecoare printre ei și să-i despartă de Persoana lui Hristos, puțin câte puțin, fără ca ei să-și dea seama, iar dacă ei ar apleca urechea spre ele, în curând ordinea ar dispărea din mijlocul lor, credința lor s-ar clătina, iar ei ar cădea pradă în mâinile vrăjmașului.

Iată de ce apostolul face referire la ordinea care încă exista în mijlocul lor și la credința lor, încă tare, pentru a-i pune în gardă cu privire la teribilul pericol care îi amenința. Cât de mare este acest pericol și în zilele noastre, când se fac atâtea speculații în legătură cu Persoana Domnului Isus, pentru a-I diminua măreția! De aceea, creștinii sinceri, care vor să rămână credincioși Domnului lor, trebuie să se păzească de aceste idei străine, de aceste erori fatale, care se prezintă sub aparențe înșelătoare, dar care, odată acceptate, vor duce la clătinarea și la răsturnarea credinței.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a auzit că l-au dat afară și, găsindu-l, i-a spus: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“. El a răspuns și a zis: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?“. Și Isus i-a spus: „L-ai și văzut, și Cel care vorbește cu tine, Acela este“. Și el a spus: „Cred, Doamne“, și I s-a închinat.

Ioan 9.35-38

Vindecarea orbului din naștere (3)

Pentru că a dat o mărturie neînfricată despre Isus Hristos, omul care fusese vindecat de orbirea lui din naștere a fost exclus de rabini; el nu putea fi acceptat la școala lor de învățătură. Dar a găsit adăpost la Fiul lui Dumnezeu. Când era orb, Domnul l-a întâmpinat și i-a dat vederea. Acum Domnul îl găsește stând singur și îl introduce în cea mai frumoasă comuniune pe care o poate avea cineva, aceea a Fiului lui Dumnezeu.

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ Aceasta este o întrebare care se adresează tuturor și care cere un răspuns clar. „Cel care crede în El nu este judecat“ (Ioan 3.18). Cel care fusese vindecat s-a arătat dispus să creadă, numai să știe Cine este. Atunci Domnul S-a revelat. „Omul numit Isus“ era nu doar un profet, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu. Ce copleșitor! Fiind Fiul lui Dumnezeu, este o Persoană a Dumnezeirii și, pe drept, obiect al credinței și al închinării. Astfel, acela care fusese vindecat I s-a închinat. Ce istorie impresionantă este aceasta! Omul care fusese orb și cerșetor credea în Isus și Îl onora ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Este un fenomen spiritual acesta, ca un om care nu are niciun sens în gândire și în aspirații să fie transformat într-un om care, adus la lumina adevărului divin, să Îl aibă în centru pe Fiul lui Dumnezeu. Sperăm că acest fenomen se va produce în nenumărate vieți!

Citirea Bibliei: Isaia 45.14-25 · Evrei 9.19-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:14-24

Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat pri­meşte un răs­puns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În nume­le Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi îm­păra­tul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credin­cioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări di­vine! Să com­parăm v.17 cu cuvintele lui Moise pen­­tru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului …“ (Exod 14.13).

Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul Îi aduc laudă şi adorare. Aceasta Îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pen­tru răs­punsul pe care El l-a garantat. Iată o pur­ta­re care imită Modelul divin. Înainte să-l învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dum­ne­zeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, Îţi mulţu­mesc că M-ai ascultat“ (Ioan 11.41).

Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5). Ceicareaduclaudamergînaintea bărbaţilor î­nar­maţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am pu­tea spune, semnalul unei victorii ui­mi­toare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

CE ÎNSEAMNĂ NEPRIHĂNIREA? | Fundația S.E.E.R. România

„Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege…” (Romani 3:21)

Vei merge în cer pentru că te-ai încrezut în neprihănirea lui Hristos, și nu datorită neprihănirii tale. Poate vei spune: „Dar nu este important să faci ceea ce este bine?” Absolut. Răsplata ta în cer va depinde de ceea ce faci pentru Dumnezeu aici pe pământ. Dar mântuirea ta depinde de încrederea în ceea ce a făcut Hristos, nu tu. Satan știe acest lucru și va încerca să te conducă înapoi la o viață creștină bazată pe fapte. Iar când vei da greș (și asta se va întâmpla în mod sigur!), el te va condamna și îți va spune că nu te ridici la înălțimea așteptărilor… și, prin urmare, nu ești demn de dragostea și acceptarea lui Dumnezeu.

Să ne uităm ce face condamnarea:

1) Te lipsește de încrederea în Dumnezeu. De multe ori, când greșești tu, nu poți să te bazezi pe promisiunile Sale, pentru că te simți nevrednic. De 31 de ori în Sfânta Scriptură, se spune că suntem „în Hristos”. Asta înseamnă câte una pentru fiecare zi a lunii. Așadar, în fiecare zi, amintește-ți că ești „în Hristos” și, pentru că El este vrednic, tu ești acceptat!

2) Te face o persoană iritabilă și neplăcută pentru cei din jurul tău. Consilierii pe probleme de dependență descriu acest lucru ca fiind starea de a fi „agitat” sau neliniștit în propria piele. Ca urmare, începi să dai afară ceea ce simți pe dinăuntru.

Care este răspunsul? Ni-l oferă apostolul Pavel: „nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii… Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege… şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.” (Romani 3:20-22)

Concluzie: neprihănirea este trecută în contul tău prin credință, nu prin fapte! Astăzi ești iubit și acceptat „în Hristos”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 oct. 2025

14 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început.

1 Ioan 2.13

În 1 Ioan 2, credincioșii sunt împărțiți în trei grupe. Acolo este vorba despre copilași (care Îl cunosc pe Tatăl), despre tineri (care sunt tari), dar și despre părinți (despre care se spune că Îl cunosc pe Acela care este de la început). Un cititor superficial ar putea spune: «Se știe că oricine care are credință Îl cunoaște pe Domnul Isus». În 1 Ioan 5.1 se spune totuși: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu“. Prin aceasta, nu este spus același lucru ca și în 1 Ioan 2. Oare nu știu părinții mai mult decât cei născuți din nou de curând? În 1 Ioan 1.1 se dă răspunsul. Acolo se vorbește despre „ceea ce era de la început“ și se precizează la care început se referă: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții“.

Începutul este deci clipa când Domnul Isus a venit pe pământ; acesta este înțelesul cuvântului „început“ din 1 Ioan 2.13: „Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început“. Ei au cunoscut nu numai jertfa pentru păcat, și astfel știu că păcatele le sunt iertate, ci și arderea-de-tot. Ei au văzut cât de minunată este lucrarea Domnului Isus pe baza căreia nu numai că păcatele noastre sunt iertate, ci și că Dumnezeu a fost slăvit. Și această slavă ne este socotită nouă, căci noi am fost făcuți plăcuți în Cel Preaiubit, astfel că Dumnezeu ne iubește așa cum Îl iubește pe Domnul Isus. Ei nu au rămas numai la această lucrare minunată, ci au venit la Persoana care a împlinit-o și, cu aceasta, la jertfa de mâncare. Vedem aceasta la frații și la surorile care s-au maturizat duhovnicește. Prin cercetarea epistolelor, ei au înțeles ce înseamnă jertfa pentru păcat, arderea-de-tot și, poate, jertfa de pace. Acum au ajuns la jertfa de mâncare și citesc cu cea mai mare desfătare Evangheliile – în care privesc viața Domnului Isus și în care pot să vadă diverse alte aspecte prezentate numai acolo. Căci cheia înțelegerii Evangheliilor constă atât în a recunoaște ce caracter poartă Domnul Isus în fiecare dintre cele patru relatări, cât și în a cerceta fiecare secțiune în context. Astfel, măreția slavei Domnului devine vizibilă. Acesta este semnul caracteristic al unui părinte în Hristos. El cunoaște slava Sa de la început, căci el a privit toată viața Domnului Isus.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci a făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.

Ioan 20.30

Șapte semne

Minunile lui Isus sunt adesea numite „semne“ în Evanghelia după Ioan. Aceasta arată că ele sunt mai mult decât o demonstrare de abilitate supranaturală: sunt o autentificare. Semnele pe care le-a făcut Isus Îl identificau ca Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20.30,31). Nimeni nu putea să pună la îndoială aceasta.

Vom privi pe scurt cele șapte semne din Evanghelia după Ioan și semnificația lor.

  1. Nunta din Cana: bucuria pe care o dă Hristos este mai mare decât orice altă bucurie (Ioan 2.1-11).
  2. Vindecarea fiului slujitorului împărătesc: credința în Hristos aduce binecuvântare (Ioan 4.46-54).
  3. Vindecarea omului paralizat: Hristos arată îndurare față de cazuri fără speranță (Ioan 5.1-9).
  4. Hrănirea celor 5000: Hristos este pâinea vieții pentru omenire (Ioan 6.5-14).
  5. Vindecarea orbului din naștere: Hristos Se revelează (Ioan 9).
  6. Învierea lui Lazăr: Hristos învinge moartea prin viață (Ioan 11).
  7. Pescuirea minunată: Hristos adună oameni din toate națiunile ca să-i binecuvânteze (Ioan 21).

În afară de acestea, Isus „a făcut multe alte semne“. Acestea șapte însă sunt scrise, „ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui“ (Ioan 20.31).

Citirea Bibliei: Isaia 44.1-13 · Evrei 8.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 18:1-11; 28-34

IstorialuiIosafatcontinuă.Celecel-aufăcut pe acest om credincios să cadă au fost aso­cie­rile lui. Relaţiile mon­dene, schimburile priete­noa­se între oameni de aceeaşi clasă socială au con­stituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corin­teni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!

(1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pen­tru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Ata­lia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oa­me­nilor! În realitate, ea a constituit star­tul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.

(2) Îşi pierdemărturia,punându-sepeaceeaşitreap­­tă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine …“

(3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă an­trenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel îm­potriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefe­ricitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

NU RENUNȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Împăratul Solomon ne-a lăsat această mostră de înțelepciune: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:2-8)

El trece în revistă douăzeci și opt de „momente” diferite. Dar să observăm ce nu include Solomon aici: un timp pentru a renunța!

Atâta timp cât rămâi pe câmpul de luptă, Dumnezeu îți poate întoarce situația și îți poate oferi victoria. Dacă ești îngrijorat astăzi în legătură cu căsnicia ta, copiii tăi, sănătatea ta, finanțele tale, slujba ta, viitorul tău etc. iată o promisiune pe care te poți baza: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine”, zice Domnul.” (Isaia 54:17)

Dumnezeu nu a spus că nu va exista nicio armă îndreptată împotriva ta, ci a promis că ea nu va avea putere!… Așa că, nu renunța!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 oct. 2025

11 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

Matei 13.20

Foarte mulți oameni din țările creștine se recunosc de partea creștinismului numai pentru că părinții lor au fost creștini sau pentru că așa se obișnuiește în țara în care trăiesc. Astfel, ei „cred“, primesc Cuvântul într-un sens limitat, dar nu îl posedă cu adevărat și nu îl păstrează.

Omul, în special acela cu o gândire idealistă, se lasă ușor impresionat de anumite gânduri ale lui Dumnezeu. De exemplu, el consideră planul de mântuire al lui Dumnezeu ca fiind unul măreț și poate face progrese rapide în înțelegerea anumitor adevăruri. Poate arăta un interes mare pentru profeție și poate considera principiile din predica de pe munte ca fiind fără îndoială etice. Dar există marele pericol ca, prin toate acestea, conștiința să nu fie atinsă. Domnul dorește să-i avertizeze pe ascultătorii Cuvântului de acest pericol. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu există, dar nu i se permite să prindă rădăcină. Cuvântul a fost primit numai superficial, cu un anumit entuziasm, dar nu a acționat asupra conștiinței.

La această stare contribuie în parte și vestitorii Cuvântului. Nu tind oare mulți dintre ei să prezinte evanghelia într-un mod plăcut? Se mai vorbește despre recunoașterea și mărturisirea păcatului? Se mai vorbește, de fapt, despre păcat? Sau se vorbește despre o predare cu bucurie? O primire sentimentală a evangheliei nu este nimic altceva decât „foc străin“ (Levitic 10.1). De altfel, „evanghelia“ nu este o „veste plăcută sau îmbucurătoare“, așa cum se aude spunându-se deseori. Nu, ci evanghelia înseamnă „vestea bună“. Când oamenii aud că trebuie să se pocăiască, dacă nu vor să meargă veșnic în pierzare, atunci aceasta nu este o veste plăcută. Dar există ceva bun în această veste, care poate să-l miște pe om să se întoarcă la Dumnezeu. Într-adevăr, este o veste bună faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

Ioan 8.46

Dezertori

Isus Hristos stătea înaintea autorității supreme a statului. El a mărturisit liber adevărata Lui identitate și misiunea pe care o avea. El nu a spus altceva decât adevărul, deși acel lucru a însemnat pentru El sentința la moarte. Să comparăm aceasta cu una dintre tristele deconspirări din anii recenți. Un politician binecunoscut a mărturisit, în sfârșit, după numeroase dezmințiri, că a fost implicat în activități îndoielnice pentru un serviciu secret străin. Șocul și dezamăgirea i-a lovit profund pe prieteni, așa că nu e de mirare că nimeni nu a venit pentru a-l sprijini. Acel om nu avusese curajul nici să înceteze cu asocieri ilegale, nici să-și mărturisească fapta și să înfrunte consecințele, nici să spună adevărul măcar familiei sale. De ce amintim un astfel de caz îngrozitor? Pentru că fiecare trebuie să înceteze cu vechiul fel de a trăi și să își mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. Toți suntem dezertori. Oricine continuă să încerce să ascundă lucruri de Dumnezeul Atotștiutor trebuie să poarte consecințele. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, merită încrederea noastră. Toate cuvintele Lui au fost adevărate, inclusiv oferta Lui să salveze de la pierzare veșnică pe oricine vine la El.

Când, la sfârșitul unui război, regina Victoria a oferit iertare dezertorilor care au fost cunoscuți, ea a pus o condiție: să se prezinte în fața ei. Unul putea spune: este o cursă; altul: îmi păstrez secretul vinovăției și-mi continui viața; altul: n-am trădat, ci doar am refuzat să lupt; altul: iertare cu prețul acesta nu-mi trebuie. Ultimul a zis: eu voi merge; regina nu poate să nu-și țină promisiunea.

Citirea Bibliei: Isaia 42.1-17 · Evrei 7.1-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 15:1-19

Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va în­curaja şi mai departe.

Cuvântul Dom­nului nu este mai puţin ne­cesar după bătălie, faţă de cât este î­na­intea ei; pentru că ten­dinţa naturală după bătă­lie este de rela­xare. „Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile“, îi îndeamnă profetul, adăugând această promi­siune: „pentru că este o răsplă­tire pentru lucrul vostru“ (v. 7). Aceste cuvinte au efect.

Asa, plin de energie, îndepăr­tea­ză urâciunile din toată ţara şi res­tabileşte serviciul la al­tarul Domnului. Zel remar­cabil, care îi antre­nea­ză nu numai pe cei din Iuda şi din Be­niamin, ci şi pe „mulţi din Israel, din alte seminţii“ (v.9). Ace­laşi lucru se aplică devotamen­tului pe care noi îl ară­tăm Domnului. Acesta îi va în­cu­raja pe alţi credin­cioşi, care sunt probabil mai ti­mizi, să-şi arate cre­din­ţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul ser­­vi­ciului militar.

„O inimă ata­şa­tă sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu a­de­vă­rat con­ştiinţei alto­ra” [W.K.].

Asa înţelege că nu poa­te să ceară poporului o curăţire com­pletă, dacă el în­suşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu e­zi­tă s-ope­dep­sească pe Maaca, regi­na mamă, luân­du-i coroana şi transformându-i idolul în praf şi cenuşă.

CREDE-L PE DUMNEZEU ÎN POFIDA VREMURILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5)

Ghedeon avea o armată formată din 32.000 de oameni, mult depășită numeric de madianiți… dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea mulți oameni…” El îl instruiește pe Ghedeon să elibereze pe oricine se teme, iar Ghedeon își vede rândurile subțiate cu două treimi din armată – acum mai avea vreo zece mii de oameni. Dumnezeu i-a spus din nou: „Tot prea mulți oameni sunt!”… și-i reduce armata lui Ghedeon la trei sute de oameni. În acel moment, șansele lui de câștig trebuie că erau cam de unu la un milion.

Dar lucrurile nu se opresc aici! Dumnezeu îi ordonă lui Ghedeon să-i atace pe madianiți înarmați cu… trâmbițe și ulcioare! Și, surpriza supremă: Israelul câștigă! De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru că dacă Ghedeon ar fi atacat cu 32.000 de oameni și ar fi câștigat, israeliții ar fi crezut că numărul și vitejia lor și-au spus cuvântul, iar Dumnezeu ar fi primit un merit limitat. Dar Dumnezeu are dreptul, merită și dorește credit total!

Când trei sute de oameni, „înarmați” cu trâmbițe și ulcioare, înving o armată masivă – Dumnezeu primește toată gloria (vezi Judecători 7). De ce? Deoarece o astfel de victorie depășește orice calcul sau închipuire! De prea multe ori, rugăciunile noastre se reduc la cererea ca Dumnezeu să ne mărească șansele de învinge… Ne dorim ca totul să fie în favoarea noastră! Dar poate că Dumnezeu vrea ca șansele să ne fie potrivnice, astfel încât să fim martorii unui miracol de proporții divine. Credința înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, indiferent cât de infime sunt șansele.

Circumstanțele noastre imposibile sunt ocazii de a experimenta o nouă dimensiune a gloriei lui Dumnezeu. Te confrunți cu o situație care, din punct de vedere uman, îți depășește capacitatea de a face față? Recitește versetul cu care am început: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5) Azi, încrede-te în Dumnezeu – în ciuda oricărei crize, a circumstanțelor potrivnice, a șanselor mici sau a vremurilor tulburi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
02 oct. 2025

2 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

Matei 13.20


     Este oare bine ca acest Cuvânt să fie primit cu bucurie? Această primire a Cuvântului poate părea o reacție potrivită înaintea oamenilor. Mulți au gândit așa și au acționat ca atare. Dar aceasta este o eroare nefastă. Solemnitatea mesajului lui Dumnezeu este înțeleasă greșit și astfel starea proprie decăzută va fi interpretată eronat.

În exemplul precedent l-am găsit pe Satan ca împotrivitor. Aici întâlnim carnea în împotrivirea ei față de Cuvânt – este vorba de carne în forma ei cea mai atrăgătoare. Unii oameni au fost imediat gata să se predea cu bucurie Domnului. Dar ei n-au cunoscut niciodată acea stare despre care vorbește Cuvântul lui Dumnezeu, și anume zdrobirea inimii: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit. Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și smerită!“ (Psalmul 51.17). Când se va turna duh de îndurare și de cerere peste locuitorii Ierusalimului, atunci fiecare generație va boci pentru sine (Zaharia 12.10,12).

Așa este întotdeauna când lucrează Duhul lui Dumnezeu: plugul Cuvântului lui Dumnezeu ară inima omului și îl face conștient de păcatele sale. Acest fapt nu are la început legătură cu bucuria. Când recunoști cu credință că ești un păcătos pierdut, nu ești bucuros, ci te temi și ești necăjit. Desigur, după ce problema păcatului este rezolvată, Domnul dăruiește bucuria mântuirii. Dar „pocăința spre mântuire“ (2 Corinteni 7.10) vine înaintea bucuriei, iar „bocitul“ vine înainte de reabilitare.

Când Cuvântul este primit superficial, „cu bucurie“, aceasta este dovada că nu a existat niciodată o lucrare în profunzime. Plugul lui Dumnezeu nu a putut ara inima și conștiința, iar natura stricată a omului nu a recunoscut niciodată acest plug. Din fire, inima omului este, într-adevăr, o inimă de piatră, când ne gândim la relația omului cu Dumnezeu (Ezechiel 36.26). Judecata de sine este străină omului firesc. Dar această inimă de piatră se poate arăta totuși foarte religioasă și poate fi acoperită cu un strat subțire de pământ. Nu este oare semnul decăderii din zilele din urmă tocmai această „formă de evlavie“, a cărei putere este tăgăduită (2 Timotei 3.5)?

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele.

Fapte 3.19

„Momentul Damascului“

Ați auzit vreodată de expresia „a avut momentul Damascului“? Aceasta înseamnă că cineva și-a schimbat atitudinea în mod radical. Acea persoană acceptă ceea ce a negat sau a combătut; este o capitulare, o predare totală. Și, deși acest „moment“ este posibil în multe sfere din viața de zi cu zi, într-un singur aspect al lui este esențial.

Prima persoană care a experimentat acest „moment al Damascului“ în mod literal a fost Saul din Tars. În primul secol d.Hr., el a fost un mare vrăjmaș al credinței creștine. Într-o zi, pe când călătorea spre Damasc pentru a-i persecuta pe creștinii de acolo, a avut o întâlnire neașteptată care i-a schimbat complet viața. Acest Isus, pe care Saul Îl atacase cu atâta violență prin persecutarea creștinilor, i-a apărut într-o lumină din cer „mai strălucitoare decât soarele“ (Fapte 26.13). Isus l-a oprit din drum și l-a întrebat: „Saul, Saul, pentru ce Mă persecuți?“. Întrebarea lui Saul, „Cine ești, Doamne?“, primește răspunsul: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“ (Fapte 9.4,5). Saul și-a dat seama că mergea pe un drum greșit. Din acea zi, el a devenit dintr-un prigonitor un predicator înflăcărat. La fel ca Saul, fiecare dintre noi are nevoie de „momentul Damascului“, de o întâlnire cu Isus Hristos. Oricare ar fi viața ta, cu toții putem găsi iertare de păcate și viață nouă în Hristos. Cu cât ne punem mai repede sub călăuzirea și protecția lui Isus, cu atât mai mult acea nouă viață ne va aduce mai multe bucurii.

Citirea Bibliei: Isaia 33.1-34.17 · Evrei 2.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 8:1-18

Solomon îşi întăreşte împărăţia. Construieş­te cetăţi pentru provizii şi fortificaţii. Dintre acestea, Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos (v. 5) ne amintesc de victoria extraordinară a lui Io­sua (sau mai degrabă a Domnului) pe dru­mul de coborâre care separa aceste două cetăţi (Iosua 10.11). Acum toţi canaaniţii care, prin neascultarea poporului fuseseră lăsaţi cu viaţă după cu­ce­rire, sunt supuşi unui tribut. În contrast cu ei, ascultând de Cu­vânt (Levitic 25.42), copiii lui Israel nu sunt supuşi mun­cilor rezervate sclavilor. Împăratul face astfel o dis­tincţie clară între cei care aparţin şi cei care nu aparţin poporului lui Dumnezeu, chiar şi în cazul propriei soţii (v. 11). Să nu uităm niciodată că această distincţie mai există şi astăzi şi se referă la noi.

Este adevărat că noi am fost altădată sclavi ai păca­tului (Romani 6.20), dar acum Fiul ne-a eli­berat; suntem liberi (Ioan 8.36). Liberi pentru a lăuda şi pentru a sluji, „după cum cere datoria fiecărei zile“ (v. 14), dar nu liberi să facem ce vrem. „Nu s-au abătut de la porunca împă­ra­tu­lui“ (v. 15). Versetul 13 menţionează porunca lui Moise, iar v. 14 pe cea a lui David. Adevărata liber­tate pentru cre­dincios constă în a face din dragoste voia Dom­nului.

ELIBERAT DE DRAMA EMOȚIILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:24)

Înainte de a fi crucificat, Domnul Isus S-a rugat în grădina Ghetsimani. A simțit emoții intense… „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” (Luca 22:44) Atât de puternice au fost acele trăiri, încât S-a rugat ca paharul răstignirii să se depărteze de la El. Dar în acea noapte, Isus a rupt lanțurile emoțiilor supunându-Se voinței Tatălui Său, când a spus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Luca 22:42) Nu numai că emoțiile pot fi stăpânite prin ascultare, dar ele se vor supune credinței. Emoțiile vor face ceea ce noi, prin credință, le ordonăm să facă.

Psalmistul David a exclamat: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” (Psalmul 103:1) David a ordonat sufletului său, centrul emoțiilor sale, să-L binecuvânteze pe Domnul. El credea că sufletul său și tot ceea ce este în el vor face ceea ce el a poruncit. Sentimentele pot fi transformate din dramă în binecuvântare.

Apostolul Pavel credea că emoțiile negative pot și trebuie să fie dezbrăcate, iar emoțiile pozitive – îmbrăcate: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:22-24). Și tot el spune: „Pacea lui Dumnezeu… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Sfintele Scripturi arată clar că emoțiile pot fi supuse, și că voința poate răspunde puterii lui Dumnezeu și credinței, mai mult decât emoțiilor celor mai dramatice!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
28 sept. 2025

28 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Faraon și-a scos inelul din mână și l-a pus în mâna lui Iosif și l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât.

Geneza 41.42


     Dacă Iosif este așezat într-un loc al supremației, este nevoie să fie acolo într-o stare potrivită cu acel loc. Hainele de întemnițat îi sunt schimbate odată cu schimbarea poziției de întemnițat. Inelul regal, inul subțire și lanțul de aur erau o dovadă a stării lui înălțate, însă acestea, într-un mod încă mai profund și mai spiritual, sunt adevărate despre Hristos în înălțarea Sa. Hainele umilirii și ale sărăciei, pe care El le-a îmbrăcat în har, sau haina cu care omul L-a îmbrăcat în batjocură, sunt pentru totdeauna lăsate deoparte. Cununa de spini este schimbată cu o cunună de glorie, trestia este schimbată cu sceptrul regal, iar cămașa fără nicio cusătură, cu o haină strălucitoare, mai albă decât zăpada. Pe pământ, El a avut înfățișarea unui om sărac, însă în cer gloria lui Dumnezeu strălucește pe fața Lui. Nu doar că El Se află în glorie, ci este și glorificat.

Ca înălțat și învestit cu glorie, toți sunt chemați să-și „plece genunchiul“ înaintea lui Iosif și niciun om nu trebuie să lucreze independent de el. „Fără tine“, a spus Faraon, „nimeni nu-și va ridica mâna în toată țara Egiptului“. Dacă Iosif are poziția supremă, atunci toți sunt chemați să i se supună. La fel stau lucrurile și astăzi: dacă Dumnezeu L-a înălțat pe Domnul Isus și I-a dat Numele mai presus de orice nume, atunci este necesar ca „în Numele lui Isus să se plece orice genunchi“. Creștinului îi face plăcere să facă acest lucru în perioada anilor îmbelșugați ai harului; lumea va fi silită să-și plece genunchiul și să I se închine în perioada anilor de foamete.

În ziua înălțării lui, Iosif a fost recunoscut ca un adevărat descoperitor de taine sau ca „Țafnat-Paneah“. Într-adevăr, doar atunci când Hristos a fost înălțat a fost descoperită cea mai mare dintre toate tainele – taina lui Hristos și a Bisericii, cu privire la care, acum, după ce ea a fost descoperită, putem vedea o umbră slabă în Iosif și Asnat, mireasa lui dintre națiuni. Lepădat de frații săi, care au rămas în îndepărtatul Canaan, el este necunoscut de ei, înălțat în locul supremației absolute, pentru a primi o mireasă dintre națiuni, care să aibă parte de locul lui de glorie. Tot așa și Hristos, lepădat pe pământ de către Israel, i-a părăsit sub vina păcatului lor și a urcat la cer, iar în timpul șederii Lui la dreapta lui Dumnezeu, Biserica este chemată dintre națiuni și prezentată Lui pentru a avea parte de gloriile Împărăției Sale.

 H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

După ce a scos toate oile sale, merge înaintea lor; și oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul. Dar pe un străin nicidecum nu-l vor urma, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această asemănare le-a spus-o Isus, dar ei n-au înțeles ce era ceea ce le vorbea.

Ioan 10.4-6

Păstorul și oile Sale

Nu se poate să nu fim impresionați de felul cum lucrează un păstor cu oile din turma lui. Această ilustrație se aplică la Isus Hristos și la modul în care El îi conduce pe credincioși și Se îngrijește de ei.

Domnul Isus le-a spus evreilor aceste cuvinte când numai o mică parte din poporul Israel trăia în țara lor. Cei mai mulți fuseseră deja risipiți. Ne-am fi așteptat ca Păstorul să le strângă laolaltă pe toate și să le aducă în țara lor – ceea ce va avea loc într-o zi (vedeți Ezechiel 34.13) – dar atunci nu venise încă timpul pentru aceasta, ci trebuia să apară ceva nou: credința creștină. Creștinismul nu înseamnă a trăi într-o țară care este sfântă sau a merge în anumite locuri cu semnificație religioasă, ci a-L urma pe Hristos Însuși și a avea o relație personală cu El.

Astăzi, mulți pretind că sunt din turma lui Hristos. Dar corespunde oare viața lor cu această frumoasă imagine a Păstorului cu oile Sale? A-L urma pe Isus înseamnă a te lepăda de tine însuți și a-ți lua crucea (vedeți Marcu 8.34). Nu ideile și obiectivele mele sunt cele care contează, ci vocea Păstorului este aceea care hotărăște direcția. Oile Lui disting, între glasurile pe care le aud, vocea de origine divină, diferită de vocea „unui străin“. Ele sunt obișnuite cu Biblia, astfel încât străinii nu pot avea o influență de durată asupra lor, indiferent cât de atrăgător ar suna vocea lor.

Citirea Bibliei: Isaia 28.1-29 · Evrei 1.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 6:1-11

Aflat înaintea adunării întregului popor, Solo­mon Îl laudă pe Dumnezeul lui Israel şi reamin­teşte faptele Lui de har, expunând motivele pentru care fusese construit templul.

Dorinţa împăratului era să întoarcă inimile poporului la Dumnezeu. Să ne gândim la Acela care a putut să spună de pe cealaltă parte a râului mor­ţii: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării“ (Psalmul 22.22). Uneori ne este teamă să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile noastre. Ni se pare că vom găsi mai multă înţelegere şi dragoste la Domnul Isus. Nu este aceasta o lipsă de încredere în Dumne­zeul dra­gostei? „Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte“, le spune Domnul ucenicilor Săi (Ioan 16.27). Hristos doreş­te ca noi să-L cunoaştem pe Tatăl Lui aşa cum Îl cunoaşte El. Crucea a făcut posibilă stabilirea acestei relaţii. Mai mult, chiar pri­me­le Lui cuvinte către ai Săi, după ce a înviat, au fost: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dum­­nezeul Meu şi Dumnezeul vostru“ (Ioan 20.17). Acum, când lucrarea de răscumpă­rare a fost împlinită, nu mai avem de-a face cu un Dum­ne­zeu de care să ne fie frică sau cu un Judecător care trebuie înduplecat. Faţă de noi, Dumnezeu este acum Tată, de care ne putem apropia fără frică, în Numele Domnului Isus.

GRIJA PENTRU SUFLET | Fundația S.E.E.R. România

„Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.” (3 Ioan 2)

Trupul tău este ca un „costum de pământ” care, în cele din urmă, va muri și va fi înlocuit cu un trup nou, celest, asemănător lui Hristos. Apostolul Pavel a spus: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut…” (2 Corinteni 4:7)

Comoara, lucrul care contează cel mai mult, lucrul care va trăi pentru veșnicie, este sufletul tău. Apostolul Ioan a scris: „Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.” Cineva a estimat că organismul nostru conține suficient fosfor pentru a face 800.000 de capete de chibrituri, suficient zahăr pentru a face 60 de cuburi, suficientă sare pentru a umple 20 de lingurițe și suficient fier pentru a face un cui de 8 cm. Restul este doar praf și apă.

Se spune că un băiețel a învățat la Școala duminicală versetul „Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.” (Geneza 3:19) Într-o zi, văzându-l că se uita cu atenție pe sub pat, mama sa l-a întrebat: „La ce te uiți?” El a răspuns: „Învățătorul meu de la Școala duminicală a spus că venim din praf și ne întoarcem în praf. Și nu pot să-mi dau seama dacă praful de sub patul meu vine sau pleacă!”

Acum serios vorbind, întrucât trupul tău este vremelnic, iar sufletul tău este veșnic, trebuie să privești pe termen lung și să ai grijă de suflet! Hrănește-ți zilnic sufletul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Întărește-l și îmbogățește-l petrecând timp în fiecare zi cu Dumnezeu în rugăciune. Descoperă talentele și comorile pe care El le-a pus în tine, și investește-le în Împărăția lui Dumnezeu.

Data viitoare când cineva îți spune: „Ai grijă de tine!”, gândește-te nu doar la trupul tău, ci și la sufletul tău. Amin?

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →