Mana Zilnica

Etichetă: cultura

  • 19 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iacov a rămas singur; și un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

    Geneza 32.24

    În Osea 12.3 ni se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu Însuși. Adversarul său misterios a fost Îngerul Domnului. El îl păcălise mai demult pe fratele său, îl înșelase pe tatăl său, după care făcuse acest lucru cu socrul său, Laban, vreme de douăzeci de ani. Acum el încerca disperat să abată mânia lui Esau de la el, oferindu-i daruri. Iacov s-a luptat toată noaptea și a trebuit să-i fie scrântit șoldul pentru a putea fi oprit. Lovitura care i-a scrântit șoldul i-a restabilit credința (2 Corinteni 10.3-5; Evrei 12.11-13). N-a vrut să-L lase pe Îngerul Domnului să plece până când acesta nu avea să-i dea o binecuvântare. Iacov a trecut de la a se lupta cu Dumnezeu la a-L implora pe Dumnezeu; de la lupta prin propria sa putere la capitularea însoțită de lacrimi și de cereri (Osea 12.3,4).

    „Care îți este numele?“, l-a întrebat Îngerul. Ultima dată când Iacov răspunsese la această întrebare fusese atunci când mințise, zicând că era Esau (Geneza 27.18,19). Golit de sine și de încrederea în propria istețime, el a mărturisit că numele său era Iacov, înșelătorul. Binecuvântarea însă implica o schimbare a numelui, astfel că Îngerul i-a spus că, de atunci încolo, numele său avea să fie Israel, „fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost învingător“ (Geneza 32.28). Iacov a biruit prin înfrângere, a câștigat pierzând și a devenit puternic prin slăbiciune (2 Corinteni 12.9,10). În loc de a se lupta împotriva lui Dumnezeu, el era acum Israel, adică „luptătorul lui Dumnezeu“.

    În timp ce traversa râul Iaboc, după întâlnirea sa cu Îngerul, soarele răsărea peste el (Geneza 32.31). Începea un nou capitol în viața lui, după ce învățase în sfârșit că „inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii“ (Proverbe 16.9). Nu doar șoldul său fusese zdrobit, ci și eul și voința sa. De-acum avea să șchiopăteze mereu, însă experiența prin care trecuse făcea să merite acest lucru.

    T. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cu adevărat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!

    Matei 27.54

    „S-a sfârșit!“

    Lucrarea de răscumpărare a fost terminată! Profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite! Victoria a fost câștigată! Acum, dându-Și viața și coborând în moarte, Domnul a putut exclama: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat acest strigăt al Fiului Său iubit, aducând înaintea oamenilor dovezi clare atât cu privire la victoria câștigată, cât și cu privire la onoarea dată Fiului în urma acestui triumf. Iată câteva dintre aceste dovezi:

        Dumnezeu a rupt perdeaua templului „de sus până jos“ (Matei 27.51), arătând astfel că, prin sângele Domnului Isus, calea spre locul preasfânt este deschisă (Evrei 9.7-12).

        Dumnezeu a deschis mormintele sfinților, arătând lămurit că Domnul Isus a învins moartea prin lucrarea Sa de răscumpărare (Matei 27.51-53).

        Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său, astfel încât trupul Domnului să nu fie îngropat împreună cu cei răi, ci să fie așezat cu demnitate în mormântul unui om bogat, așa cum fusese profețit (Isaia 53.9; Marcu 16.43-46).

    De la începutul și până la sfârșitul vieții Domnului pe pământ, ura oamenilor față de El nu a cunoscut limite. Ea nu s-a încheiat nici măcar odată cu moartea Sa, căci conducătorii poporului au pus ca mormântul Lui să fie pecetluit și păzit. Aceste precauții s-au dovedit a fi însă zadarnice, căci ele au făcut cu atât mai evidentă realitatea învierii. Ne frapează remarca dușmanilor Săi, care arată că ei își aminteau de faptul că Isus spusese că va învia după trei zile, în timp ce ucenicii uitaseră acest lucru.

    Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 10:1-19

    După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

    David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

    A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

    DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:3-4)

    Dacă nu poți crede adevărul că Domnul Isus a înviat din morți, iată două dovezi în acest sens:

    1) Ziua Domnului. Timp de mii de ani, poporul evreu a păzit Legea și în general a ținut Sabatul. Apoi, mai târziu, un grup dintre primii creștini care erau evrei au schimbat ziua de închinare – din a șaptea, în cea dintâi! Cum se explică faptul că au abandonat o lege la care au ținut cu atâta putere? Iată de ce au făcut asta: Învierea lui Isus Hristos a avut loc în prima zi a săptămânii, apariția Sa în fața ucenicilor în prima zi a săptămânii, și revărsarea Duhului Său asupra Bisericii tot în prima zi a săptămânii… Astfel, în prima zi a săptămânii, ucenicii s-au întâlnit pentru a celebra acestea și pentru a se închina, și la fel continuă să facă și astăzi (vezi 1 Corinteni 16:2).

    2) Sărbătoarea Paștelui. Învierea Domnului a luat locul sărbătorii evreiești a Paștelui. Așadar, de ce creștinii evrei care considerau Paștele ca fiind cel mai important eveniment din istoria națiunii lor (ieșirea din Egipt), au recunoscut sărbătoarea creștină a Învierii, ca cea mai importantă sărbătoare pentru creștini? Salutul lor a fost și a rămas: „Hristos a înviat!” Iar răspunsul: „Cu adevărat a-nviat Hristos!” Ce fapt, altul decât Învierea Mântuitorului, poate explica realitatea sărbătorii Paștelui, pe care o putem regăsi încă din perioada Bisericii primare? Apostolul Pavel scrie: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:3-4, 6).

    Așadar, Hristos e viu!

  • 11 Aprilie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.

    Filipeni 3.8

    Noul Testament pe scurt (11) – Filipeni

    Epistola către Filipeni este o epistolă pastorală, plină de încurajare și de înviorare. Ea a fost scrisă unei adunări lipsite de resurse materiale, dar care cultivase o dragoste devotată pentru Pavel, de vreme ce acesta fusese instrumentul convertirii celor credincioși de acolo, cu aproximativ unsprezece ani înainte. Epistola prezintă adevărata experiență creștină, arătată ca fiind o cursă de alergare către gloria lui Dumnezeu. Pavel este exemplul cu privire la această experiență. Deși aflat în închisoare, bucuria lui plină de pace caracterizează întreaga epistolă. Secretul pentru aceasta este că Hristos era totul pentru el:

    • în capitolul 1, Hristos este motivația vieții lui;

    • în capitolul 2, Hristos este Exemplul lui;

    • în capitolul 3, Hristos este Obiectul lui;

    • în capitolul 4, Hristos este puterea lui.

    Capitolul 2 conține o minunată declarație cu privire la măreția smeririi de bunăvoie a Domnului Isus, care a coborât din locul celei mai înălțate glorii până în cel mai adânc loc de suferință, mergând până la moarte de cruce. Această smerire a fost urmată de răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu, care L-a înălțat ca Om în locul cel mai înalt (verstele 5-11). O astfel de Persoană anima inima și stârnea admirația apostolului Pavel. Prin urmare, el nu numai că suferea cu răbdare orice împotrivire, ci se și bucura văzând în toate acestea ocazii pentru o mai mare binecuvântare pentru sine și pentru o mai mare glorie pentru Domnul Isus. Acest măreț triumf al credinței face ca această carte să aibă o nespusă valoare pentru încurajarea credinței noastre, ca să călcăm pe urmele apostolului.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iuda Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor?“. Dar a spus aceasta … pentru că era hoț și avea punga și lua cele puse în ea. Isus deci a spus: „Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveți cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna“.

    Ioan 12.4-8

    Iuda

    Când parfumul mirului s-a răspândit în toată casa, Iuda a înțeles că Maria unsese picioarele lui Isus cu ulei de ungere foarte scump. Șiretenia trădătorului vrea să se amestece cu această aromă minunată. Iuda pretinde că este foarte milos. El acționează ca și cum Domnul nu ar fi avut pe inimă ajutorul material al săracilor. Ucenicii se vor fi mirat de modul în care Iuda a interpretat iubirea față de aproapele. În opinia lui Iuda, Maria tocmai irosise un produs valoros, de 300 de dinari, ce constituiau plata unui lucrător pe un an întreg. Iuda era un mincinos și un hoț. El nu avea niciun strop de afecțiune pentru Stăpânul pe care Îl urmase prin țară atâta vreme. El se gândea doar la bani, fiind motivat de lăcomie. Având acest context, nu este dificil pentru noi să înțelegem că întrebarea lui a fost complet deplasată.

    Domnul pătrunde în străfundul inimilor noastre. El știa ce o determinase pe Maria să păstreze acel mir de nard curat pentru El. Ea a simțit că Domnul ei era în umbra morții. De aceea, încă o dată, ea și-a arătat prețuirea față de El. Lecția noastră este aceasta: închinarea către Fiul lui Dumnezeu nu este un efort irosit!

    Citirea Bibliei: Geneza 5.1-20 · 1 Petru 2.13-25

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 3:1-5 ; 5:1-9

    În timpul acestor evenimente, David a aşteptat în linişte la Hebron ca Domnul Însuşi să-l stabilească împărat peste tot Israelul.

    Tot astfel Isus, acum în ceruri, aşteaptă ca Dumnezeu să-I dea împărăţia Sa universală. Pentru Israel, începutul capitolului 5 marchează o dată importantă în istoria lui şi anume transferul scaunului de domnie al lui David la Ierusalim, oraş care, de acum înainte, va ocupa un loc atât de important în istoria poporului şi în scopurile lui Dumnezeu. Dar, în interiorul zidurilor cetăţii, pe Muntele Sion, exista un oraş de nepătruns, păstrat de iebusiţi încă din timpul lui Iosua. În ciuda laudei de sine a ocupanţilor, David îl cucereşte. Totuşi aici David uită harul care l-a caracterizat atât de des, prin aceea că interzice accesul şchiopilor şi al orbilor în casa lui Dumnezeu. Ce contrast cu Domnul, care i-a primit în templu pentru a-i vindeca, în mod expres pe orbi şi pe şchiopi (Matei 21.14); ce contrast, de asemenea, cu omul care a dat o cină mare (Dumnezeu Însuşi) şi care, pentru a-Şi umple casa, îi strânge pe aceşti oameni nenorociţi (reprezentândune pe tine şi pe mine) ca să-şi ocupe locurile lor la sărbătoarea harului (Luca 14.21-23).

  • 27 Martie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (3)

    Al cincilea pas a fost mesajul Domnului (Marcu 16.7). Ce grijă tandră manifestă Domnul față de oile Sale rătăcite! Privirea Domnului zdrobise inima lui Petru; cuvântul Domnului atinsese conștiința lui; acum mesajul Domnului întărește credința lui. Astfel că, în dimineața învierii, El îl nominalizează pe Petru, atunci când Își transmite mesajul către ucenici. Cuvântul îngerului către femei este: „Dar duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus“. Dacă îngerul ar fi spus doar: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi“, Petru s-ar fi putut gândi: «Acest lucru nu mă include pe mine, eu nu mai pot fi socotit niciodată în numărul apostolilor». Însă numele lui Petru este menționat în mod special, pentru a-i asigura inima temătoare că, deși Îl urmase pe Domnul de departe și Îl tăgăduise, totuși Domnul va lua din nou conducerea, iar Petru Îl va urma și Îl va vedea, așa cum spusese Domnul. Petru falimentase, însă voia Domnului nu falimentează niciodată; totul se va împlini întocmai cum a spus El.

    Al șaselea pas a fost discuția privată pe care Domnul a purtat-o cu Petru (Luca 24.34; 1 Corinteni 15.5). Mesajul învierii a constituit pregătirea pentru întâlnirea învierii. Cât de minunat este acest har! Noi am fi gândit că El trebuia să Se arate ucenicului pe care îl iubea Isus sau femeii devotate care Îi unsese picioarele. Însă harul ia o cale mai minunată și Domnul Se arată întâi ucenicului care Îl tăgăduise. Astfel că apostolul spune: „S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece“ (1 Corinteni 15.5).

    Bietul Petru, acela care căzuse, a fost obiectul special al dragostei și al grijii Lui! Ioan și ceilalți ucenici pot aștepta, dar Petru nu poate fi lăsat să aștepte. Domnul alină mai întâi inima frântă a lui Petru și după aceea face bucurie inimii celor doisprezece. La această discuție tainică nu trebuie să fie prezent niciun străin. Domnul vrea ca tot falimentul să fie mărturisit și adus la lumină, dar acest lucru se va petrece doar între Petru și Domnul; nimeni nu va ști vreodată ce s-a petrecut între Stăpân și slujitor în acel moment solemn.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    A luat parte la ele, ca prin moarte să-l desființeze pe cel care are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe toți aceia care, prin frica de moarte, erau supuși robiei toată viața lor.

    Evrei 2.14,15

    Dezrobire

    Ce minunată eliberare a adus Isus: eliberarea de sub robia diavolului!

    Sigur că ați auzit de David și de Goliat. Tânărul păstor, David, l-a doborât pe marele războinic Goliat –care se înfățișase blindat cu armură grea – cu o singură piatră din praștie, după care l-a ucis pe uriaș cu propria lui sabie. Poporul s-a bucurat că a fost eliberat de sub robia filistenilor.

    Frica de moarte este peste întreaga rasă umană. Ea este sursa multor altor temeri și îngrijorări, astfel încât oamenii caută să-și îndepărteze gândurile legate de moarte. Versetul de astăzi ne arată că diavolul, adversarul lui Dumnezeu, se folosește de frica de moarte pentru a-i înrobi pe oameni. Oricine neagă acest fapt nu poate primi ajutor, dar cine crede ceea ce a spus Dumnezeu poate fi eliberat de frica de moarte, prin Isus Hristos, care l-a învins pe diavol prin moarte, l-a înfrânt cu propria lui armă, la crucea de la Golgota, așa cum David l-a învins pe Goliat.

    Satan este un inamic învins. De aceea sunt atât de mulți care Îi sunt devotați lui Isus Hristos, Domnului și Mântuitorului lor. Ei au viață eternă, iar pentru ei moartea înseamnă doar plecarea acasă, unde vor fi pentru totdeauna cu Hristos, Domnul lor. Ei au crezut cuvântul lui Dumnezeu, care spune că „Plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

    Citirea Bibliei: Mica 4.1-13 · Proverbe 28.20-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:18-31

    „Îmi întorc rău pentru bine”, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu mi‑ai întors bine, iar eu ţi-am întors rău” (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23).

    În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

    EȘTI STRESAT? (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Tu îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu… și atunci… vei fi tare și fără frică.” (Iov 11:13, 15)

    Atunci când ignori semnalele de avertizare, stresul cronic îți poate afecta organismul. Deci, care sunt o parte din aceste semnale? Ei bine, pentru început, stomacul tău se agită la orice formă de dezacord. Atunci când nu poți găsi o cale de ieșire pentru frustrarea acumulată, este posibil să recurgi la supraalimentare, fumat, băutură, calmante și, în general, abuzezi de corpul tău. Te izolezi, ceea ce îi afectează și pe cei dragi…

    Debora M. Coty scrie despre ceea ce ea numește „Cele 3 simptome: agitație exterioară, furie interioară și oboseală cronică”. Ea spunea, mai în glumă, mai în serios: „Am știut că este timpul să mă ocup de problemele mele legate de stres atunci când mârâitul meu a devenit mai puternic decât al câinelui, iar familia mea mi-a sugerat cu tact să mă vaccinez împotriva turbării!”

    În astfel de cazuri, semnele pe care nu le vedem sunt cele care pot face daunele cele mai mari. Cortizolul, un hormon pe care corpul nostru îl eliberează în pragul stresului, contribuie la sentimentele de neputință și disperare, scăpate de sub control. Iar studiile dovedesc faptul că, în timp, stresul crește tensiunea arterială, contribuie la migrene și dureri de cap cauzate de tensiune și duce la apariția colesterolului care provoacă boli de inimă. S-a observat că stresul cronic crește riscul cardiovascular cu aproape 50%! Ca să nu mai vorbim de legătura dovedită cu alcoolismul, atacurile de panică, astmul, cancerul, răcelile, depresia, gripa, insomnia, obezitatea, accidentele vasculare cerebrale și ulcerele.

    Iar acele crize de plâns necontrolat pe care le experimentezi când ești epuizat nu sunt o coincidență. Stresul scade nivelul de estrogen, care poate activa izbucnirile emoționale.

    Dacă te regăsești în așa ceva, te rog ia măsuri urgent! Reorganizează-ți prioritățile, apelează la Dumnezeu, încetinește ritmul… și caută ajutorul unui medic, dacă este necesar.

    Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta (din Iov 11): „Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El… Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică…”

  • 26 Martie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (2)

    Al treilea pas este privirea Domnului (Luca 22.61). Când Petru L-a tăgăduit pe Domnul, pentru a treia oară, citim că „Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru“. Aceasta a fost o privire, putem fi siguri, care exprima o dragoste desăvârșită. Petru tocmai Îi întorsese spatele Domnului, spunând: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ (Matei 26.74). Imediat Domnul S-a întors către Petru și l-a privit într-un fel prin care trebuie să-i fi adresat acestuia următoarele cuvinte: «Tu mărturisești că nu Mă cunoști, dar Eu te cunosc și te iubesc». „Iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1).

    O, ce dragoste, o dragoste minunată, care nu ne abandonează! Să notăm din nou că tăgăduirea categorică a lui Petru nu a ridicat resentimente sau mânie în inima Domnului. Ce diferență este între El și noi! Nouă ne este suficient un mic gest de nemulțumire, de nerecunoștință sau de răutate din partea fraților noștri și imediat ni se ridică în inimi gânduri amare și exprimăm cuvinte de amărăciune. Nu așa au stat lucrurile în privința Domnului nostru.

    Al patrulea pas în procesul restabilirii lui Petru a fost cuvântul Domnului (Luca 22.61). Privirea Domnului i-a reamintit de ceea ce El îi spusese, pentru că citim: „Petru și-a amintit de cuvântul Domnului“. Privirea Domnului i-a frânt inima; cuvântul Domnului i-a atins conștiința, iar rezultatul a fost că, „ieșind afară, a plâns cu amar“. Iuda „îndată a ieșit. Și era noapte“ – noaptea eternă a disperării zadarnice. Petru „a mers afară“ în pocăință profundă pe calea restabilirii. El „a mers afară“, deoarece conștiința lui trezită nu i-a mai permis să continue în acea asociere falsă. El a plâns cu amar, deoarece dragostea neschimbătoare a Domnului îi atinsese inima.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui.

    Luca 9.32

    Simon Petru – un martor ocular

    Apostolii Îl recunoscuseră pe Isus ca Mesia și Răscumpărătorul promis și s-au așteptat ca El să stabilească domnia Lui de pace pe pământ, după cum fusese spus mai dinainte în Vechiul Testament. Dar ei au eșuat în a ține cont de pasajele care vorbeau de suferințele lui Mesia, precum capitolul 53 din cartea profetului Isaia de exemplu.

    Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că El „trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe … și să fie omorât și a treia zi să învieze“, ei au fost tulburați, în special Petru. Ei nu înțelegeau că Mesia trebuia întâi să sufere și să moară, ca să îi răscumpere pe ei și pe nenumărați alții, și că doar mai târziu Își va stabili El domnia în glorie. Domnul a văzut confuzia și tulburarea din inimile lor. Ei trebuiau să învețe că, deși Hristosul avea să sufere și să moară, speranța glorioasă a Împărăției Lui nu era în niciun caz incertă. Isus i-a luat pe Petru și pe alți doi ucenici pe un munte unde ei au putut vedea dinainte cum va fi gloria Domnului Isus Hristos în Împărăția Lui viitoare. În acel loc, în timp ce mai-marii poporului Îl respinseseră pe Mesia și căutau să Îl omoare, Dumnezeu Însuși dă mărturie publică despre Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“ (Luca 9.35). Ani mai târziu, Petru vorbește despre această întâmplare. El credea cu tărie că Isus Se va întoarce și că Își va stabili Împărăția în putere și glorie și a accentuat faptul că el însuși a fost „martor ocular al măreției Sale“ (2 Petru 1.16-21). Acel eveniment de pe munte confirmă în mod impresionant afirmațiile profetice din Biblie.

    Citirea Bibliei: Mica 3.1-12 · Proverbe 28.11-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:1-17

    Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7.25).

    David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este” (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge” (Luca 10.16).

    În plus, asemeni bogatului „nebun” din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea”, „apa mea”, „carnea mea” etc (v.11).

    ÎNNOIEȘTE-ȚI ZILNIC MINTEA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2)

    Astăzi vom reflecta la cum ne putem înnoi mintea. Un autor creștin scria: „Modul prin care-ți poți înnoi mintea este să-ți descarci Scriptura. Medicii de la Institutul Național de Sănătate Mintală au realizat un studiu fascinant, cerându-le subiecților să îndeplinească o sarcină motorie simplă – un exercițiu de bătăi cu degetul. Și-n timp ce subiecții băteau cu degetele, medicii au efectuat un RMN pentru a identifica ce parte a creierului era activată. Subiecții au exersat apoi exercițiul de bătaie cu degetul zilnic timp de patru săptămâni. La sfârșitul perioadei de patru săptămâni, scanarea creierului a fost repetată. În fiecare caz, aceasta a arătat că zona creierului implicată în îndeplinirea acelei sarcini s-a extins. Această sarcină simplă – un exercițiu de bătut cu degetul – a antrenat literalmente noi celule nervoase și a refăcut conexiunile neuronale.

    Tot la fel, atunci când citim Scriptura, antrenăm noi celule nervoase și refacem conexiunile neuronale. Într-un fel, descărcăm un nou sistem de operare care reconfigurează mintea. Nu mai gândim în felul omenesc, ci începem să nutrim gânduri dumnezeiești!” Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5) Cum îndeplinim această poruncă?

    Tot apostolul Pavel ne spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti…” (Coloseni 3:16). Prin predicare, învățătură, lectură sau cântare, creierul nostru este reconectat cu Cuvântul lui Dumnezeu și ne dezvoltăm gândirea lui Hristos. Avem gândurile Lui.

    Ca urmare, ajungem să facem voia Lui în loc să fim conduși de propria noastră voință. Așadar, continuă să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 15 Martie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu mă tem de Dumnezeu.

    Geneza 42.18

    Aceste cuvinte ale lui Iosif nu au fost doar de fațadă, ci reprezentau o realitate în viața sa. Nu era vorba de o frică morbidă, ci teama lui îl făcea să-L respecte cu adevărat pe Dumnezeu, iar acest respect s-a văzut în întreaga lui viață, modelându-i caracterul și purtarea.

    Iosif știa că Dumnezeu era sfânt, de aceea, când a fost ispitit, s-a împotrivit și a zis: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9). Când a fost în temniță, în împrejurări atât de grele, Iosif a rămas credincios, știind că Dumnezeu era cu el (Geneza 39.23). A fost foarte mângâiat de faptul că Dumnezeu cunoștea toate lucrurile, fiindcă era un Dumnezeu descoperitor de taine, iar dacă El era așa, atunci nimic nu-I era necunoscut, nici chiar împrejurările în care Iosif se afla (Geneza 40.8).

    Iosif a recunoscut lucrările lui Dumnezeu față de el și I-a dat respectul cuvenit, ilustrat prin felul în care el și-a numit cei doi fii: uitând de tot necazul său și de casa tatălui său, și recunoscând rodnicia lui Dumnezeu față de el (Geneza 41.51,52). El le-a spus fraților săi că Dumnezeu, nu ei, îl trimisese în Egipt. A recunoscut suveranitatea lui Dumnezeu, alegerea Lui și toată lucrarea Lui în ceea ce avusese loc cu privire la el (Geneza 45.5-8). Bunătatea lui Dumnezeu îl condusese pe Iosif în Egipt, cu scopul de a-i păstra în viață pe alții. În toate acestea, Dumnezeu a fost drept; frații lui îi doriseră răul, însă Dumnezeu i-a dorit binele, lui și celorlalți (Geneza 50.17). Recunoscând faptul că Dumnezeu avusese un scop în toate detaliile vieții lui, Iosif i-a mângâiat pe frații săi și le-a vorbit cu bunătate, fiindcă știa că toate fuseseră de la Dumnezeu. În felul acesta, el i-a asigurat de întreaga sa iertare (Geneza 50.17,18).

    Ce exemplu minunat pentru noi! Iosif s-a temut de Dumnezeu, iar respectul față de El a oferit semnificație și direcție vieții sale. El n-a privit la cauzele secundare ale împrejurărilor din viața sa, ci L-a văzut pe Acela care era deasupra tuturor lucrurilor; și, temându-se de El, s-a bucurat de pace. Să ne temem și noi de Dumnezeu!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Priviți, orbilor, ca să vedeți!

    Isaia 42.18

    Priviți, orbilor!

    Creația lui Dumnezeu este plină de culoare. El ar fi putut crea totul în alb și negru, dar ne-a dat o mulțime de culori pe care să le vedem. Cât de plăcut este cerul albastru cu care se continuă piscurile acoperite cu zăpadă ale munților! Primăvara ne bucurăm de varietatea verdelui crud al copacilor și de galbenul și roșul florilor; ne minunăm de coloritul splendid al soarelui la amurg. Ce fascinantă este creația lui Dumnezeu!

    În mod trist, păcatul a stricat mult din natură, iar acum domnesc boala și moartea. La început, totul în creație era perfect; nu exista păcatul. Nu ne dau oare culorile din natură un indiciu cu privire la frumusețea ei de la început? Deseori nu o deslușim, pentru că noi avem în vedere numai interesele noastre, iar față de frumusețea naturii suntem orbi. În Biblie, orbirea îi ilustrează pe acei oameni care nu Îl recunosc pe Dumnezeu. Când era pe pământ, Isus Hristos le-a redat vederea, respectiv i-a făcut să vadă, pe mai mulți orbi. Apoi acele persoane vindecate L-au lăudat pe Dumnezeu. Se poate ca astăzi mulți oameni să fie orbi față de Dumnezeu. Ei văd culorile și se pot bucura de ele, dar nu Îl recunosc pe Dumnezeul care le-a creat. Dumnezeu dorește să ne dea bucurie adevărată, nu numai încântare față de culorile creației. El L-a dat pentru noi pe propriul Său Fiu, pe Isus. Recunoaștem noi aceasta? Sau suntem orbi față de faptul că El a murit pentru a ne salva? Isus Hristos a spus: „Te sfătuiesc să cumperi de la mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.18).

    Citirea Bibliei: Amos 7.1-17 · Proverbe 24.23-34

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 18:10-30

    Pe cât de profundă era dragostea lui Ionatan pentru David, pe atât de violentă era ura lui Saul împotriva lui. Această ură a început cu mânie (v.8) însoţită de gelozie, apoi dorinţa de a-l ucide pe David vine să locuiască în inima lui, după care urmează fapta: încercarea de a-l omorî pe David, care va fi urmată de multe altele în capitolele viitoare. Acestea reprezintă exact ceea ce Scriptura numeşte „calea lui Cain” (Iuda 11). El a început prin a se „mânia foarte tare“ (Geneza 4.5) … şi a sfârşit prin a-şi omorî fratele. Mânia şi gelo­zia nu sunt decât primii doi paşi pe acest drum îngrozitor (Iacov 3.14; 4.1).

    Împăratul o promisese pe fiica lui aceluia care îl va înfrânge pe filistean (1 Sam. 17.25). Nu-şi ţine cuvântul. Apoi se foloseşte de sora mai mică a acesteia, Mical, pentru a încerca să-l facă pe David să piară prin mâna vrăjmaşului. Probabil că se îndoia că învingătorul lui Goliat va triumfa din nou asupra filistenilor, care se arătaseră mai puţin redutabili decât David (v. 17, 30). Pe lângă aceasta, Saul nu ignoră secretul puterii lui David şi, cu siguranţă, acesta este ceea ce-l face să se teamă: „Domnul era cu el” (v. 12, 14, 28). „Nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine”, va confirma David în Psalmul 23.4.

    Cunoaştem noi acest secret şi am experimentat noi curajul pe care numai Domnul ni-l poate da (2 Tim. 4.17)?

    ÎNCREDE-TE ÎN CARACTERUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:3)

    Dacă ai ocazia să trăiești suficient de mult, viața îți va aduce vești proaste din toate părțile. Poate fi vorba de pierderea unei persoane dragi, a sănătății, a veniturilor, căsniciei, sau reputației… Psalmistul a scris: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”.

    Când vin vremuri grele, trebuie să fii în stare să te agăți de tot ce știi despre Dumnezeu – Cine este El, și ce poate să facă El… Trebuie să-ți amintești că El este iubitor, grijuliu și demn de toată încrederea ta. Uneori, Dumnezeu îți va da răspunsul; alteori, El îți va da siguranța prezenței Sale.

    În vremuri schimbătoare, tu trebuie să te agăți de caracterul neschimbător al lui Dumnezeu. Precum versul cântării: „Când tot în jurul meu se clatină, El este speranța și stânca mea”. Înseamnă oare asta că-ți negi sentimentele și emoțiile? Nu. David a recunoscut (în Psalmul 142:2): „Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui…”

    Dumnezeu nu-ți cere să-ți negi durerea, pierderea sau situația de fapt… Chiar și Domnul Isus a înălțat rugăciuni „cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7).

    Dar dacă nu-ți verși inima înaintea lui Dumnezeu, riști să-ți împietrești inima față de El. Se spune că sfântul Augustin a spus: „Sunt afundați tot mai tare în adânc cei care nu strigă din adânc!”

    Atunci când atingi punctul cel mai de jos și te întorci spre Dumnezeu, descoperi că El este acolo! Când ești zguduit până în măduva oaselor, îți dezvolți o credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Și când se întâmplă acest lucru, te poți baza pe Cuvântul Său care-ți spune (cum citim în Geneza 28:15 că i-a spus Dumnezeu patriarhului Iacov): „te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi…”

    Așadar, încrede-te în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu!

  • 26 Februarie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Trecând prin valea plângerii, ei o fac un izvor; și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Psalmul 84.6

    Valea plângerii este un loc al durerii și al umilinței, însă și al binecuvântării. Pentru Pavel, acest loc a fost reprezentat de un țepuș în carne, de un lucru de natură să-l facă de disprețuit în slujirea lui față de galateni. Acest țepuș era cu adevărat smeritor, iar el L-a rugat de trei ori pe Domnul să-l îndepărteze. Însă, după ce L-a auzit pe Domnul spunând: „Harul Meu îți este de ajuns“, nu a mai cerut îndepărtarea țepușului, ci mai degrabă a început să găsească plăcere în slăbiciunile sale, pentru ca puterea lui Hristos să rămână asupra lui. Acesta era locul binecuvântării pentru Pavel. Valea plângerii s-a schimbat pentru el într-un loc de nespusă binecuvântare și apropiere de Dumnezeu. Pentru unii dintre noi, această vale poate să însemne pierderea a ceva sau a cuiva drag inimilor noastre, ori zdrobirea voinței noastre, ori ceva de natură să ne umilească; totuși, ea este și un loc al binecuvântării. Dobândim mult mai multă înviorare din lucrurile dureroase, decât din lucrurile plăcute. Valea plângerii este astfel transformată într-un izvor. Despre care lucruri plăcute din viața noastră am putea spune că au devenit un izvor de binecuvântare? Prospețimea și binecuvântarea au venit întotdeauna din lucrurile care ne-au produs durere, care ne-au smerit și care ne-au golit de eul nostru. Acesta este felul în care Dumnezeu ne arată cine este El. Astfel, trecând prin valea plângerii, El o transformă într-un izvor.

    În 1 Tesaloniceni 5.18 citim: „Mulțumiți pentru toate“. Cum putem face acest lucru? A putut Pavel să mulțumească pentru țepuș, pentru acel lucru despre care el presupunea că-i va împiedica rodnicia? Câtă vreme privea la acel țepuș în sine, nu putea mulțumi pentru el, însă, când și-a fixat privirea asupra inimii și asupra mâinii care îl rânduise, a putut face acest lucru. Sunt multe lucruri pentru care, în ele însele, nu putem mulțumi: tăierea unei legături dragi inimii sau zdrobirea acelor afecțiuni asupra cărora se concentrează inima noastră. Trebuie să vedem însă dragostea care a rânduit aceste necazuri, precum și mâna care le-a administrat; apoi putem mulțumi pentru ele.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos.

    Luca 5.8

    Simon Petru – un om păcătos

    Cu o ocazie anterioară, Petru și ceilalți apostoli au făcut cunoștință cu Isus din Nazaret. Acum ei urmau să renunțe la meseriile lor și să-L însoțească pe Domnul în călătoriile Sale. Înainte de toate, trebuia ca ei să-și cunoască inimile, mai ales Petru, purtătorul lor de cuvânt. Isus stătea în barca lui Petru. După ce a predicat, El i-a spus: „Depărteaz-o la adânc și coborâți-vă plasele pentru pescuit“. Petru s-a împotrivit; lucrul acesta era de neînțeles, câtă vreme ei petrecuseră toată noaptea la pescuit și nu prinseseră nimic în mijlocul lacului, unde apele ar fi fost cât de cât bune pentru pescuit. Chiar trebuia să se ducă din nou acolo și să arunce plasele? Nu părea foarte promițător.

    Cu toate acestea, Petru a făcut ceea ce i-a spus Isus și dintr-odată plasele s-au umplut cu pești. Petru a fost uimit, chiar îngrozit. A trebuit să recunoască puterea lui Isus peste întreaga creație, chiar și asupra peștilor (Psalmul 8.6-9). Această Persoană a Divinității îl cunoștea deplin. Petru a devenit conștient, ca niciodată înainte, că era un om păcătos, lucru care a căpătat contur de atunci în gândurile, cuvintele și faptele sale. El a îngenuncheat, exclamând: „Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos“.

    Cu cât cunoști mai mult măreția lui Isus Hristos, cu atât ești mai conștient de propria slăbiciune și păcătoșenie. Cu toate acestea, Fiul lui Dumnezeu este Răscumpărătorul tuturor celor care cred în El, nu doar pentru a le ierta păcatele, ci și pentru a-i elibera de puterea păcatului. Simon Petru a experimentat aceasta. Acum el a ajuns să-L cunoască mai bine și totodată să se cunoască pe sine. Și L-a urmat pe Isus.

    Citirea Bibliei: Estera 2.11-23 · Proverbe 19.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 11.1-15

    Autoritatea împăratului Saul se va afirma cu ocazia unei victorii asupra vrăjmaşilor poporului. Aceşti vrăjmaşi sunt bine cunoscuţi: fiii lui Amon. Sub ameninţările lor arogante şi crude, locuitorii Iabesului din Galaad se află într-o situaţie groaznică şi aproape fără ieşire.

    Nu-i vedem întorcându-se spre Domnul; din contră, ar voi să facă o alianţă cu vrăjmaşul! Dar, exercitându-Şi îndurarea, Dumnezeu îi va scăpa prin mâna lui Saul. Aceşti locuitori din Iabes ilustrează într-o manieră frapantă teroarea, ocara şi în final robia mizerabilă care-i aşteaptă pe aceia care fac alianţă cu lumea şi cu prinţul ei (vezi Evrei 2.15). Saul, ca învingător, manifestă unele trăsături de caracter frumoase.

    Pe lângă zel şi curaj, vedem la el nobleţe, generozitate, clemenţă (v. 13) şi o anumită modestie. Cum era şi corect, el atribuie victoria Domnului. Toate acestea reprezintă un start promiţător! Şi câţi tineri, asemenea lui, n-au avut un început foarte bun! Apoi s‑au poticnit la primul obstacol aşezat în cale ca să le încerce credinţa.

    De ce se întâmplă aşa? Simplu, deoarece această credinţă n-a existat niciodată!

    ÎNVAȚĂ SĂ ASCULȚI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18)

    Dumnezeu a creat ajutorul potrivit pentru tine ca să-ți împlinească nevoile fizice, emoționale… și, da, chiar și unele dintre nevoile spirituale. Adam s-a bucurat de o sănătate perfectă, a avut o slujbă perfectă și a trăit într-un mediu perfect. El avea chiar privilegiul de a se plimba cu Dumnezeu în fiecare zi. Cu toate acestea, el se simțea singur și incomplet.

    Așa că Dumnezeu a hotărât: „Nu e bine ca omul să fie singur; am să fac un ajutor potrivit pentru el!” Să reținem cuvântul „ajutor”: Dmnezeu a vrut ca soția ta să te ajute să crești și să-ți împlinești destinul. Între voi există o legătură fizică, emoțională și spirituală, intimă. Nimeni de pe pământ nu te va cunoașt mai bine decât soția pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Soția ta ar trebui să fie cel mai apropiat prieten, consilier și confident al tău. Iar asta necesită comunicare!

    Dar o bună comunicare se bazează pe adresarea întrebărilor corecte și pe ascultarea cu atenție a răspunsurilor. Este nevoie să închizi televizorul, laptopul, iPad-ul și telefonul mobil. Înseamnă să întrebi: „Cu ce te confrunți astăzi?”, apoi să asculți suficient de mult timp pentru ca emoțiile ascunse să iasă la suprafață.

    Ascultă până când înțelegi preocupările, sentimentele, temerile, speranțele și visele soțului sau soției tale. Ascultă cu atenție, astfel încât să poți evalua nevoile sale reale – pe care tu ești cel mai în măsură și cel mai bine echipat să le împlinești. Întrebările tale dezvăluie nivelul tău de preocupare, iar răspunsurile pe care le primești pot deveni fundamentul unei căsnicii lungi și fericite.

    Este exact ceea ce a avut în vedere Dumnezeu când a spus: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.” (Geneza 2:24). Așadar, învață să asculți!

    F. B. Hole

  • 20 Februarie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creație; pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități: toate au fost create prin El și pentru El. Și El este mai înainte de toate și toate se mențin prin El.

    Coloseni 1.15-17

    Pentru a fi Creatorul tuturor lucrurilor, trebuia ca El să fie înainte de ele. Prin urmare, aici este afirmată preexistența Sa: „El este mai înainte de toate“. Să remarcăm că Pavel nu spune la fel ca Ioan: „La început era Cuvântul“. Evanghelistul prezintă istoria Cuvântului veșnic, și de aceea el spune: „Era [Cuvântul]“. Pavel însă exprimă permanența Ființei lui Hristos: „Înainte de toate lucrurile, El este“, El subzistă. Este o nouă dovadă a divinității Sale, după cum Domnul Însuși spune: „Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“ (Ioan 8.58). El nu spune: „Eu eram“. Nu vom putea să subliniem îndeajuns grija cu care Cuvântul scoate în evidență excelența și unicitatea măreției lui Hristos.

    Dar cum se mențin în existență aceste lucruri pe care El le-a creat? Cine le susține? Își continuă ele existența prin ele însele? Nu! Dacă ar fi fost așa, ele ar fi căzut repede în dezordine și în neant. Aceeași putere creatoare care le-a scos din neant le împiedică să ajungă din nou acolo. Această putere este esențială pentru păstrarea lor. Astfel, apostolul le spune evreilor creștini: „Susținând toate prin Cuvântul puterii Lui“ (Evrei 1.3). În ce măreție strălucită ne apare Persoana Fiului! El, Cel îmbrăcat cu toate atributele care nu pot aparține decât unei Persoane divine, este același cu Cel care S-a smerit atât de mult, încât S-a făcut asemenea nouă, pentru a ne răscumpăra! Să ne prosternăm înaintea Lui și să-L adorăm! Este vrednic să primească închinarea noastră.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și l-a dus la Isus. Isus, privindu-l, a spus: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa“ (care se traduce: Piatră).

    Ioan 1.42

    Prima întâlnire a lui Simon cu Fiul lui Dumnezeu

    Acest eveniment este probabil prima întâlnire a lui Simon cu Fiul lui Dumnezeu. El ulterior a devenit apostolul Petru. Simon auzise despre venirea iminentă a lui Mesia. Apoi el L-a întâlnit personal pe Isus din Nazaret la râul Iordan și L-a recunoscut ca fiind Mesia Răscumpărătorul.

    Aici Isus privea la Simon. Și ce vedea El? Mântuitorul vedea în omul de la Lacul Tiberiada (lac aflat în partea de nord a țării) un pescar care avea să călătorească împreună cu El prin tot Israelul timp de trei ani. Dar vedea și mai mult: un om a cărui inimă tânjea după siguranță, după un sens al vieții, după o conștiință curată și după iubire divină. Și Isus știa că numai El putea satisface acel dor.

    Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. De la această primă întâlnire, El știa deja că urma să-l cheme pe Simon pentru a-L urma; de aceea El i-a dat numele Chifa, care în aramaică este echivalentul lui Petru. Ambele nume înseamnă piatră. Mai târziu, Petru însuși a prezentat un sens mai adânc al acestui nume: cei care vin la Hristos prin credință sunt „pietre vii“, zidite împreună în relația cu Isus Hristos, „piatra de unghi, aleasă, prețioasă“ (1 Petru 2.5,6). Cele patru evanghelii relatează ce experiențe a avut Petru cu Domnul și Stăpânul, fiind ucenic al lui Isus. Privind cu iubire la Petru, Isus a văzut, de la acea primă întâlnire, cu cât zel avea Petru să Îl urmeze. Dar știa și că Petru avea să-L tăgăduiască. Expresia iubirii de pe fața Domnului urma să-l mustre pe Petru (vedeți Luca 22.61,62).

    Citirea Bibliei: Neemia 12.31-47 · Proverbe 16.25-33

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 7.2-17

    A trecut mult timp, douăzeci de ani (v. 2). Pentru cine este lung timpul acesta? Nu pentru poporul ce pare să nu sufere deloc! Nici pentru Abinadab şi ai săi, fără îndoială fericiţi că au chivotul în casa lor! Însă Dumnezeu, care aşteaptă, i-a socotit ca douăzeci de ani lungi.

    În cele din urmă se produce o lucrare de conştiinţă: poporul îşi plânge purtarea. Samuel le vorbeşte din partea Domnului. Ei trebuie să se întoarcă de la idolii lor pentru a-I sluji Dumnezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1.9). Israel ascultă şi atunci Samuel poate să vorbească Domnului în favoarea lor.

    Dar strângerea poporului lui Dumnezeu nu poate conveni vrăjmaşului, care consideră aceasta o provocare. Filistenii se apropie … şi Domnul îi oferă lui Israel victoria. Acesta este răspunsul Său la smerirea unui popor care se pocăise şi la serviciul adus de un mijlocitor credincios. Eben-Ezer o Piatră de ajutor: Până aici Domnul ne-a ajutat (v. 12). Poate spune fiecare dintre noi cu convingere lucrul acesta? Ar trebui să ne reamintim acele experienţe fericite care glorifică harul divin.

    Samuel va fi ultimul dintre judecători (Fapte 13.20). El şi-a îndeplinit serviciul faţă de popor şi în acelaşi timp a rămas, prin altarul lui, în comuniune cu Domnul, Celui căruia încă de foarte tânăr învăţase să I se închine (cap. 1.28).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PENTRU A CREȘTE, PUNE ÎNTREBĂRI | Fundația S.E.E.R. România

    „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare…” (Matei 21:24)

    Domnul Isus răspundea adesea la o întrebare cu o altă întrebare. Când a fost întrebat despre plata impozitelor, a luat o monedă și a spus: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I- au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.” (Marcu 12:16-17). Dar de multe ori nouă ne este teamă să punem întrebări, așa cum ne este teamă să răspundem la întrebări. Cred că Dumnezeu Se bucură mult mai mult să primească o întrebare autentică, născută din smerenie, decât o rugăciune nesinceră, născută din mândrie. Trebuie deci să fim sinceri cu Dumnezeu și autentici unii cu alții. Dacă nu vorbim despre problemele reale cu care se confruntă oamenii, ne vom pierde vocea profetică. Când oamenii ne întreabă: „Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu? Care este adevăratul scop al vieții mele?”, ei nu se vor mulțumi cu răspunsuri ușoare sau clișeele pe care le-am acumulat pe parcurs, ci vor vrea răspunsuri clare de la noi. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările noastre. El le apreciază! Ca părinte al unor copii curioși, probabil că Se amuză de întrebările noastre – dar le primește întotdeauna cu bucurie. Biserica ar trebui să fie un loc sigur în care oamenii să poată pune întrebări stânjenitoare. Dar de prea multe ori ne facem vinovați că răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune! Ar trebui să contestăm status quo-ul, dar prea adesea suntem vinovați că îl apărăm. Ce-ar fi dacă am înceta să mai forțăm răspunsurile, și-am învăța să dăm frâu liber curiozității primare, în bisericile noastre?! Curiozitatea noastră cu privire la Dumnezeu este cea care alimentează o dorință nestăvilită de a-L cunoaște. Așadar, să nu încetăm să punem întrebări, și să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru!

  • 21 Ianuarie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și s-a împlinit Scriptura care zice: „Iar Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca dreptate“; și a fost numit „Prieten al lui Dumnezeu“.

    Iacov 2.23

    Avraam este folosit deseori în Scriptură ca exemplu de credință. În afară de versetul de mai sus din Iacov, epistolele către Romani, Galateni și Evrei accentuează și ele faptul că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Pasajul din Vechiul Testament citat în versetul nostru este din Geneza 15, când Dumnezeu i-a promis lui Avraam că urmașii săi vor fi la fel de numeroși ca stelele cerului. Chiar dacă Avraam nu avea niciun copil în acel moment, el a crezut că Dumnezeu Își va ține cuvântul. Aceasta face întotdeauna credința: se bazează pe cuvintele rostite de Dumnezeu, fiindcă pur și simplu Dumnezeu este Cel care le-a rostit.

    Iacov însă, citând acest verset, face referire la un eveniment care a avut loc mai târziu în viața lui Avraam, așa cum vedem din versetul 21: „Avraam, tatăl nostru, n-a fost el îndreptățit din fapte când l-a adus ca jertfă pe altar pe Isaac, fiul său?“. Avraam știa că promisiunile lui Dumnezeu se concentrau în Isaac și, cu toate acestea, a fost gata să-l aducă jertfă, așteptându-se cu tărie că Dumnezeu avea să-l învieze dintre cei morți, așa cum citim în Evrei 11.19. Felul în care sunt exprimate lucrurile în capitolul 2 din Iacov arată că actul jertfirii lui Isaac a fost de fapt o împlinire a credinței lui Avraam manifestate cu timp înainte. Într-un anumit sens, credința lui Avraam în Dumnezeu nu s-a dezvoltat pe deplin până nu a fost pusă la încercare.

    În Geneza 15, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; în Geneza 22, Avraam l-a adus jertfă pe fiul său. Între aceste două evenimente a fost o perioadă de mai mult de douăzeci de ani. Cu siguranță că Avraam a exercitat credința și în alte ocazii în tot acest timp, însă fapta unică de ascultare de la altar a oferit dovada că această credință a sa, declarată cu mult timp înainte, a fost una veritabilă. Dar cum stau lucrurile cu noi? Poate că L-am crezut pe Dumnezeu în toți acești ani, însă a fost această credință împlinită? Când credința noastră manifestată cu ani în urmă este pusă astăzi la încercare, ce dovedesc faptele noastre?

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu va rupe trestia frântă și nu va stinge mucul care fumegă.

    Isaia 42.3

    Credința abia mai pâlpâia

    Textul acesta despre „trestia frântă“ și despre „mucul care fumegă“ (sau fitilul care mai are o sclipire) descrie modul în care Domnul Isus lucrează față de răscumpărații Săi care au nevoie de încurajare în suferință.

    „Trestia frântă“ este imaginea unui credincios care, sub presiunea împrejurărilor, a primit o lovitură la care nu a putut rezista și în urma căreia viața lui spirituală are de suferit.

    „Fitilul care fumegă“ este imaginea unui suflet răscumpărat a cărui putere spirituală este aproape de a se stinge. Încrederea lui în Dumnezeu se clatină și iubirea lui pentru Domnul Isus a scăzut.

    Un exemplu pentru aceste stări spirituale îl găsim în Luca 24.13-22. Doi ucenici mergeau de la Ierusalim spre Emaus, triști și dezamăgiți. Speranțele lor cu privire la împărăția păcii au fost spulberate de crucificarea Învățătorului lor, pe care ei Îl recunoscuseră a fi Mesia. Ei erau ca o trestie frântă. Încrederea lor în Dumnezeu scăzuse, iar afecțiunea lor pentru Hristos se răcise. Credința lor abia mai pâlpâia. Atunci Domnul Isus a venit alături de ei și i-a întrebat cu blândețe ce necaz aveau. După ce i-a ascultat cu atenție, El a corectat modul lor greșit de a gândi, fără a rupe trestia frântă. Hristosul trebuia să sufere pentru a-Și instaura Împărăția Lui glorioasă. Apoi El le-a explicat cele din Vechiul Testament cu privire la El. Aceasta le-a reaprins credința, astfel încât inimile lor ardeau din nou pentru El.

    Citirea Bibliei: Ezra 3.1-13 · Proverbe 4.10-27

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Judecători 11:23-40

    Iefta se credea obligat să-I plătească Domnului, prin intermediul unui sacrificiu, victoria sa asupra fiilor lui Amon. Ce puţin Îl cunoaşte pe Dumnezeu! El Îşi găseşte plăcerea în a-i binecuvânta pe ai Săi fără să aştepte altceva decât dragostea lor. Salvarea Lui este fără plată.

    Se poate remarca nebunia promisiunii pe care o face Iefta. Dumnezeu ne lasă uneori să purtăm răspunderea lucrurilor asupra cărora am decis sub puterea impulsului! Să veghem deci îndeaproape asupra cuvintelor noastre, pentru că promisiunile făcute cu uşurătate pot avea grave consecinţe (Proverbe 20.25)!

    Dacă lui Iefta îi lipsea, pentru moment, credinţa, ea străluceşte acum la fiica lui. Supunerea ei – „singurul copil”, „unic”, îndrăgit de tatăl − ne duce cu gândul la cea a Domnului Isus (Ioan 8.29). Ea nu pune mare preţ pe propria viaţă şi se bucură de victoria pe care Domnul o dăduse lui Israel. Este ascultătoare chiar până la moarte, din dragoste pentru Domnul, pentru tatăl şi pentru poporul ei. În aceasta este o emoţionantă imagine a lui Hristos, cu toate că rămâne foarte departe de Cel pe care Îl reprezintă.

    Dacă fiica lui Iefta merita să fie celebrată an de an, infinit mai vrednic este Domnul nostru Isus să fie preamărit de aici de jos şi pentru toată eternitatea.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MERGI ÎNAINTE SAU ÎNAPOI? | Fundația S.E.E.R. România

    „Încotro vei merge tu, voi merge şi eu…” (Rut 1:16)

    Cartea Rut ilustrează diferența dintre cei care pășesc prin credință și își asumă riscuri, și cei care cedează în fața fricii, preferă siguranța și ratează ce este cel mai bine pentru ei din partea lui Dumnezeu.

    Cartea începe cu aceste cuvinte: „Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa şi cu cei doi fii ai lui…” (Rut 1:1) Lucrurile au mers bine pentru o vreme, dar apoi inevitabilul s-a produs: mai întâi, soțul Naomei, Elimelec, a murit, iar ea a rămas cu cei doi fii ai săi. Aceștia s-au căsătorit cu niște fete din regiune, pe nume Orpa și Rut… Apoi, și fiii au murit! Copleșită de durere, Naomi decide să se întoarcă acasă la Betleem și le sfătuiește pe cele două nurori ale sale să rămână în Moab și să spere că-și vor găsi soți și își vor întemeia familii.

    Observăm diferența dintre cele două femei: Orpa a decis să rămână în Moab, chiar dacă era un loc al suferinței și al vremurilor grele. De ce? Pentru că era locul pe care îl cunoștea. Era zona ei de confort. N-a avut credința de a merge mai departe. Rut a fost diferită. Ea i-a spus soacrei ei: „Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”. (Rut 1:16)

    Orpa s-a întors, Rut a mers înainte. Și lucrul acesta i-a adus binecuvântare! Venind în Betleem, l-a întâlnit pe Boaz, viitorul ei soț. Acesta nu numai că era bogat, dar a avut grijă de ea și au avut un fiu – din care au descins atât regele David, cât și binecuvântatul nostru Domn Isus Hristos.

    Știți ceva? Dumnezeu răsplătește credința, nu frica! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este deci acesta: rupe-te de trecut și mergi înainte!

  • 18 Ianuarie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Preaiubiților, vă îndemn, ca străini și călători, să vă feriți de poftele carnale ca de unele care se războiesc împotriva sufletului, având o purtare bună între națiuni, pentru ca, în ceea ce vorbesc împotriva voastră ca de niște răufăcători, prin faptele voastre bune la care sunt martori, să-L glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiți supuși deci, pentru Domnul, oricărei instituții omenești.

    1 Petru 2.11-13

    Petru le scrie călătorilor din diaspora, iudeilor credincioși risipiți prin țări îndepărtate. Deși ei erau străini și călători, totuși el îi îndeamnă să aibă o atitudine de străini și călători prin această lume, după care prezintă câteva lucruri cu privire la ce înseamnă să fii străin și călător.

    Petru îi numește preaiubiți. Dacă dorim să fim călători și liberi de legăturile acestei lumi, trebuie să avem o țintă mai bună și să ne bucurăm în mod real de dragostea lui Dumnezeu. Trebuie să realizăm că suntem iubiți de El, după care trebuie să înțelegem că ne aflăm într-un conflict. Călători fiind, trebuie să ne împotrivim poftelor de orice fel. Nu că bogățiile ar fi rele, fiindcă Avraam, de exemplu, a fost un om foarte bogat, însă el a fost, cu siguranță, și un călător. Cât de mare a fost diferența între el și Lot! Amândoi au fost bogați, însă viziunea lui Avraam era cerească, în timp ce a lui Lot era pământească. Avraam locuia în corturi, în timp ce Lot locuia în Sodoma. La fel stau lucrurile și cu noi: nu banii și educația sunt o problemă, ci atitudinea noastră față de aceste lucruri și față de Domnul dovedește dacă suntem sau nu străini și călători.

    Petru accentuează, de asemenea, nevoia de a avea o purtare bună. Purtarea noastră trebuie să fie în așa fel, încât în ziua cercetării să-L glorifice pe Dumnezeu, chiar dacă lumea ne dezaprobă. Într-o astfel de purtare este inclusă atitudinea de supunere și cea de a nu ne căuta propriile drepturi. Lepădarea de sine și jertfirea trebuie să ne caracterizeze în umblarea noastră de străini și călători. Lumea aceasta nu este casa noastră, de aceea nu avem drepturi aici. Domnul nu S-a apărat, nici nu a insistat asupra drepturilor Sale atunci când a fost judecat, ci S-a încredințat Celui care judecă drept. A fi străin și călător este o atitudine de inimă. Facă Domnul să o avem și noi!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și hrana lui zilnică, întreținerea lui permanentă, îi era dată de către împărat în fiecare zi.

    2 Împărați 25.30

    Ioiachin în exil

    Textul din Biblie pentru această zi ne vorbește despre Ioiachin, care se afla în exil în Babilon. În fiecare zi, el primea de la Evil-Merodac, împăratul Babilonului, ceea ce îi era necesar pentru a trăi. Tatăl nostru ceresc Se îngrijește cu mult mai mult de noi: în fiecare zi, El ne asigură tot ce ne este necesar atât pentru nevoile materiale, cât și pentru cele spirituale. Noi nu trebuie să ne îngrijorăm pentru ziua următoare. Dumnezeu, Tatăl nostru, Se va îngriji de noi și mâine, ca și azi.

    Necesarul pentru ziua de azi este tot ce putem lua într-o zi astfel încât să ne putem bucura. Este nesănătos să mâncăm sau să bem sau să purtăm mai mult decât ceea ce ne este necesar ca hrană și ca îmbrăcăminte în ziua de azi. Orice exces ne va face să ne îngrijorăm în legătură cu menținerea acelor lucruri și cu protejarea lor față de hoți.

    Necesarul zilei de azi este tot ce trebuie să așteptăm într-o zi. Nu se cuvine oare să fim mulțumiți cu ceea ce ne-a asigurat Tatăl ceresc? Putem fi siguri că El este atent și că ne pregătește porția potrivită. Nu avem noi toate motivele să-I mulțumim?

    Viața noastră de credință de asemenea are nevoie de îngrijiri zi de zi. Trebuie să cerem și să căpătăm ajutor pentru ea zilnic. Citind și ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-ne Lui și având încredere în El, vom primi tot ce avem nevoie. Tot ce ne este necesar ne este pus la dispoziție. Să luăm ceea ce ni s-a rânduit pentru fiecare zi și ca hrană spirituală și să ne bucurăm de ea!

    Citirea Bibliei: Ioel 3.6-21 · Proverbe 3.1-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Judecători 9:26-57

    Capitolul nostru confirmă declaraţia lui Isaia făcută în legătură cu astfel de oameni: „Picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat. Gândurile lor sunt gânduri ale nelegiuirii, pustiirea şi nimicirea sunt pe cărările lor” (Isaia 59.7, citat în Romani 3.15, 16).

    Oare s-au schimbat lucrurile astăzi în lume? Cu siguranţă că nu! Politica oamenilor rămâne dominată de violenţă, de minciună şi de nelinişte. „Să mă frământ printre ei?”, „să mă duc să mă clatin peste copaci?” (v. 9,11,13) era întrebarea pusă de Iotam în parabola lui. Ar fi putut lupta contra lui Abimelec, pentru a-şi răzbuna fraţii ucişi. Dar se păzeşte de aşa ceva! Departe de dezbinare şi de intrigi, el se află la Beer (v. 21; vezi Numeri 21.16), unde aşteaptă în linişte scăparea Domnului. Şi, întocmai cum i-am văzut pe vrăjmaşi întorcând sabia unii împotriva altora în tabăra lui Madian, acum Abimelec şi bărbaţii Sihemului îşi petrec timpul nimicinduse între ei. Sunt unul pentru altul un foc distrugător. Astfel se realizează ceea ce prezisese Iotam (v. 20) şi, în acelaşi timp, se împlineşte cuvântul verificat întotdeauna de istoria oamenilor: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6.7; vezi şi Galateni 5.15).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AI RĂBDARE, DUMNEZEU LUCREAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Nădăjduiește în Domnul, păzește calea Lui…” (Psalmul 37:34)

    Când lucrurile nu se întâmplă atât de repede pe cât ne dorim, putem deveni nerăbdatori, frustrați, iritabili și negativiști. Iar dacă ești o persoană care „mută munții din loc”, poți ușor s-o iei înaintea lui Dumnezeu și poți intra în necazuri.

    Fii atent la modul în care lucrează El: „Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui.” (Psalmul 37:23) Gândește-te la asta: dacă-L urmezi pe Domnul, nu poți merge mai repede decât Cel ce te conduce. Așadar, fă pasul următor și ai încredere că El va rezolva lucrurile pentru tine. Dumnezeu știe ceva ce tu nu știi. În cel mai bun caz, lucrezi cu resurse și cunoștințe limitate. Crezi că pașii tăi sunt „călăuziți de Domnul”? Crezi că El are un plan pentru viața ta? Crezi că Îi pasă de tine și că ține cont de interesele tale?

    Dacă da, atunci încrede-te în acest verset: „Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi…” (Psalmul 37:34) Dumnezeu știe ce face! El lucrează conform programului Său, nu al nostru. Când te „va înălţa ca să stăpâneşti ţara”? Răspuns: la vremea potrivită!

    Nerăbdarea scoate la iveală două lucruri:

    1) Imaturitatea. Bebelușii plâng până când îi iei în brațe, iar copiii nu vor să aștepte, când vor un lucru, îl vor pe loc! Dar un părinte înțelept știe că, de multe ori, copilul nu este pregătit să facă față lucrului pe care-l cere. La fel este și în domeniul spiritual!

    2) Îndoiala și necredința. Biblia spune că avem „nevoie de răbdare, ca, după ce am împlinit voia lui Dumnezeu, să putem căpăta ce ne-a fost făgăduit”. (Evrei 10:36).

    Așadar, azi ai răbdare și încredere: Dumnezeu lucrează!

  • 17 Ianuarie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fă-ți două trâmbițe de argint; lucrare bătută să le faci și să-ți slujească pentru chemarea adunării și pentru plecarea taberelor.

    Numeri 10.2

    Fiecare trâmbiță trebuia să fie făcută dintr-o singură bucată și avea o dublă întrebuințare. Cu alte cuvinte, sursa mărturiei era una singură, chiar dacă scopurile și rezultatele practice erau mai multe. Fiecare mișcare a taberei trebuia să fie rezultatul sunetului trâmbiței. Trebuia ca adunarea să se strângă pentru sărbători și pentru închinare? Acest lucru era făcut în urma unui anume sunet al trâmbiței. Trebuia ca semințiile să se așeze în rânduri de război? Acest lucru se întâmpla în urma unui sunet al trâmbiței. Într-un cuvânt, strângerile solemne, gruparea pentru luptă, strângerile pentru bucurie și pentru închinare, toate erau reglementate prin sunetul de trâmbiță. Orice mișcare, fie ea de sărbătoare, religioasă sau de luptă, care nu era rezultatul sunetului trâmbiței, nu putea fi altceva decât rodul unei voințe neliniștite și nesupuse, pe care Iahve nu o putea nicidecum aproba. Poporul călător prin pustie era la fel de dependent de sunetul trâmbiței cum era de mișcarea norului. Mărturia lui Dumnezeu, comunicată în acel fel special, trebuia să guverneze orice mișcare a lui Israel.

    Mai mult, era misiunea fiilor lui Aaron, a preoților, să sufle din trâmbițe, căci gândul lui Dumnezeu nu poate fi cunoscut și comunicat decât în cadrul apropierii și al comuniunii preoțești. Era privilegiul înalt și sfânt al familiei preoțești să se strângă în jurul sanctuarului lui Dumnezeu, pentru a vedea de acolo cea dintâi mișcare a norului și pentru a o comunica celor mai îndepărtate colțuri ale taberei. Ei erau responsabili pentru a da un sunet distinct și inteligibil, iar fiecare membru al adunării era responsabil pentru a se supune și a asculta de el. Ar fi fost o răzvrătire pe față ca cineva să încerce să se miște fără o poruncă sau să refuze să se miște atunci când porunca era dată. Toți trebuiau să aștepte sunetul mărturiei divine și să umble în lumina ei, din momentul în care era dată. A te mișca fără sunetul mărturiei însemna să te miști în întuneric; a refuza să te miști, după ce sunetul mărturiei se făcea auzit, însemna să rămâi în întuneric.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu, Domnul, voi vorbi; și cuvântul pe care-l voi spune Eu se va împlini.

    Ezechiel 12.25

    Vindecarea robului centurionului

    Când a străbătut orașul Capernaum, Isus a fost întâmpinat de o delegație de bătrâni ai religiei iudaice. Aceștia I-au cerut să vindece un bolnav care era pe moarte. Cel în cauză era un rob, iar stăpânul lui era un ofițer păgân. Cum a reacționat Isus? „El n-a fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel“ (Matei 15.24); atunci cum a ajuns acel centurion străin să merite un gest de prietenie? După cum mărturiseau oamenii despre el în fața Domnului Isus, desigur că el arătase multă bunăvoință față de poporul iudeu: „Este vrednic să-i faci aceasta, pentru că iubește națiunea noastră și el ne-a zidit sinagoga“ (Luca 7.4,5). Însă centurionul a trimis Domnului un mesaj cu totul diferit: „Doamne, nu Te osteni, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu; de aceea nici pe mine însumi nu m-am socotit vrednic să vin la Tine“, după care a continuat: „Spune un cuvânt, și slujitorul meu se va vindeca“ (Luca 7.6,7).

    Sutașului îi era de ajuns numai un cuvânt. El era convins că, dacă Isus spunea acel cuvânt, atunci robul lui urma să se vindece. Isus S-a minunat de aceasta, pentru că nu văzuse o asemenea credință în Israel. Se putea oare să nu fie impresionat? Mesagerii trimiși de acel om al credinței s-au întors și l-au găsit sănătos pe cel care era bolnav.

    Credința Îl onorează pe Dumnezeu, iar Dumnezeu onorează credința: „Pe cei care Mă onorează îi voi onora“ (1 Samuel 2.30).

    Citirea Bibliei: Ioel 2.18-3.5 · Proverbe 2.9-22

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Judecători 9:1-25

    Acest trist capitol descrie procesul rapid şi înspăimântător al declinului. Ghedeon refuzase odată în mod înţelept domnia propusă lui şi fiilor lui, dar mai târziu, după ce firea pământească îşi recapătă supremaţia, el îi pune fiului ţiitoarei sale numele Abimelec („tatăl meu este împărat” − 8.31). Acesta din urmă ia puterea prin viclenie şi violenţă. În contrast, remarcaţi-l pe Iotam, fiul cel mai tânăr al lui Ghedeon, unicul supravieţuitor al masacrului îngrozitor din Sihem. Lui nu-i este frică să spună adevărul şi să aducă mărturia la urechile întregii cetăţi (9.7), spre deosebire de teama care-l stăpânise pe tatăl său altădată, pe când construia altarul Domnului şi-l dărâma pe cel al lui Baal (6.27).

    Putem învăţa mult din parabola împăratului copacilor. Ea reliefează trei lucruri pe care nu trebuie să le cedăm, ci să le păzim cu străşnicie:

    1) Untdelemnul, sau grăsimea măslinului, simbol al Duhului Sfânt, unica sursă de putere a celui credincios;

    2) Dulceaţa şi fructul minunat (al smochinului), altfel spus, lucrările credinţei;

    3) Vinul, înveselindu-L pe Dumnezeu şi pe oameni, imagine a bucuriei comuniunii cu Dumnezeu şi a unora cu alţii.

    Dacă am accepta să stăpânim aici, jos, cu alte cuvinte, dacă am ocupa un loc de frunte şi dacă ne-am agita pentru cauza lumii acesteia, ar însemna, cu siguranţă, a abandona aceste privilegii impresionante. 

    Fie ca Domnul să ne păzească pe toţi

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU FI AUTORITAR! | Fundația S.E.E.R. România

    „…În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

    Te superi când nu-i poți controla pe ceilalți? Sau ești morocănos și iritat când oamenii nu fac ce vrei tu?! Reacționezi când ți se scot în evidență greșelile, sau încerci să forțezi oamenii să se conformeze cerințelor tale? Îți exagerezi durerea, boala sau nevoia, pentru a obține atenție sau simpatie? Critici opiniile și alegerile altora, ca să te dai mare? Devii furios și abuziv când cineva nu este de acord cu tine, sau îți contestă autoritatea? Ești reticent în a-i complimenta pe alții, dar te grăbești și încerci să repari ce crezi că este greșit la ei? Îți este greu să spui „Am nevoie de tine”? Încerci să creezi o prăpastie între cei dragi și oricine altcineva care se apropie de ei? Le „dai ordine” celor cu care interacționezi, în loc să folosești cuvintele simple de politețe „te rog” și „mulțumesc”?

    Dacă răspunsul tău la aceste întrebări este „da”, atunci Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este următorul: nu mai fi atât de autoritar!

    Biblia spune: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10) Asta înseamnă să te oprești și să te gândești la modul în care comportamentul tău îi afectează pe ceilalți.

    S-ar putea să spui: „Dar pur și simplu am o personalitate puternică!” Îmi pare rău, dar asta nu-i o scuză! Scriptura spune: „robul Domnului… trebuie… să fie blând cu toţi…” (2 Timotei 2:24)

    Așa că, dacă ești o persoană autoritară, începe să-ți schimbi obiceiurile! Iar dacă ești controlat de alții pentru că te temi de respingere, este timpul să tragi o linie în viața ta. Cere ajutorul unui prieten de încredere, al unui slujitor din biserică sau al unui consilier… Dar mai presus de toate, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să rămâi ferm și să refuzi să mai fii controlat!

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne