Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “biserica”

06 apr. 2025

6 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, dacă nu-i va da mâna pentru două turturele sau doi pui de porumbel, atunci va aduce ca dar al lui, pentru ceea ce a păcătuit, a zecea parte din efă de floare a făinii, ca jertfă pentru păcat: să nu pună untdelemn pe ea, nici să nu pună tămâie peste ea, pentru că este o jertfă pentru păcat.

Levitic 5.11

Slăbiciunea în credință și cunoașterea îngustă a gândurilor lui Dumnezeu reprezintă o mare pierdere. Cu cât credința este mai puternică, cu atât mai clar se văd toate părțile lucrării minunate a Domnului Isus. Credința se preocupă atunci nu numai cu ceea ce i se potrivește, bucurându-se de aceasta, ci se preocupă cu partea lui Dumnezeu în tot ceea ce ne descoperă Cuvântul Său. Însă, cu cât credința este mai mică, cu atât mai mult ești înclinat să fii mulțumit cu o cunoștință care nu vede adevăratul caracter al gândurilor lui Dumnezeu și care conduce la o amestecare a acestora.

În mod normal există o vină când un credincios este sărac din punct de vedere spiritual. Toată bogăția lui Dumnezeu îi stă la dispoziție. El posedă Cuvântul lui Dumnezeu și, în el, are toată bogăția Tatălui și a Domnului Isus, precum și descoperirea întregului har al lui Dumnezeu. El își poate umple inima cu aceasta, așa încât va deveni bogat în lucrurile duhovnicești. Într-adevăr, cel care se întoarce acum la Dumnezeu n-a avut încă prilejul să aprofundeze lucrurile. Atunci, în ceea ce privește relațiile duhovnicești, el este încă sărac, chiar dacă se simte așa de bogat; căci, atunci când cineva obține siguranța că păcatele îi sunt iertate, după ce, mai întâi, s-a văzut pierdut înaintea lui Dumnezeu și a privit la iadul deschis și deodată a văzut că toate păcatele i-au fost iertate și că nu mai este nicio condamnare pentru el, atunci el se simte peste măsură de bogat. Comparativ cu starea sa de mai înainte, el este bogat, însă, în comparație cu toate comorile pe care ni le dă Tatăl, este încă sărac. El are numai o înțelegere limitată a iertării păcatelor. Însă, oricât de mare ar fi aceasta, este întotdeauna mică în comparație cu toată bogăția pe care ne-a dat-o Tatăl și Domnul Isus. În mod obișnuit însă, sărăcia duhovnicească este din propria vină, pentru că, din indolență sau din lipsă de interes, n-am citit și n-am cercetat cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, în felul acesta, să cunoaștem ce bogății ne-a dat El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

Efeseni 5.2

Parfum de bună mireasmă

Dacă medităm la lucrarea împlinită de Domnul Isus pe cruce, recunoaștem în ea ceea ce ne privește în mod personal: „Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi“. El a suferit și a murit la Golgota pentru a ne mântui pe noi. De aceea Îi suntem profund recunoscători.

Moartea Lui a avut însă și o latură cu privire la Dumnezeu. Răscumpărătorul Și-a dat viața „ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“. Aceasta ne face să înțelegem cât de mult L-a onorat Hristos pe Dumnezeul și Tatălui Lui prin lucrarea de la cruce. În fiecare zi a vieții Sale, Domnul Isus Își dovedise deja devotamentul față de Dumnezeu. El a trăit și a lucrat doar pentru El. Acest lucru a devenit și mai clar la cruce, unde El S-a dat pe Sine Însuși în întregime, ca jertfă lui Dumnezeu, pentru a-L glorifica. În fiecare dimineață a avut urechea deschisă pentru a asculta ceea ce trebuia să facă în ziua respectivă. Apogeul ascultării Sale este văzut însă în moartea Sa de pe cruce, când a împlinit voia lui Dumnezeu în mod suprem și până la capăt.

Dumnezeu Și-a găsit cea mai mare plăcere în devotamentul perfect și în ascultarea necondiționată a Fiului Său. Acestea două s-au înălțat către El ca un parfum de bună mireasmă. Acum noi Îi putem produce bucurie lui Dumnezeu Tatăl atunci când inimile noastre contemplă gloria morală a Domnului Isus și când Îi vorbim Tatălui despre Fiul. Inimile noastre sunt umplute astfel de uimire și de închinare.

Citirea Bibliei: Geneza 2.15-25 · 1 Petru 1.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 31:1-13

În timp ce au loc aceste evenimente, între Israel şi filisteni începe lupta. Curând sorţii înclină în favoarea filistenilor, pentru că aceştia au la dispoziţie un corp de arcaşi împotriva cărora israeliţii, loviţi de la distanţă, nu-şi mai pot folosi armele.

Apoi deodată totul este pierdut pentru Saul. Şi, prin contrast cu David în capitolul precedent (v. 6), nici Dumnezeu nu este cu el. Singura cale de ieşire pe care o poate vedea, deşi e tragică, este să‑şi ia viaţa. Acelaşi lucru îl va face şi Iuda. Astfel, asemenea multor oameni sărmani a căror disperare i-a condus la sinucidere (mai degrabă decât în braţele Domnului), dorind să scape de o dezonoare pe pământ, Saul nu face decât să se arunce mai repede într-o nenorocire eternă. Sărmanul om! Avusese împărăţia şi tot ce şi-ar fi putut dori cineva în lumea aceasta. Dar la ce îi folosesc toate acestea celui care „şi-ar pierde sufletul?” (Marcu 8.36).

Locuitorii Iabesului din Galaad, o cetate având legături de sânge cu seminţia lui Beniamin (Judecători 21.14), îşi arată recunoştinţa faţă de Saul, care cândva îi salvase (cap. 11).

Acum vechea ordine a lucrurilor este dată deoparte, pentru a face loc împăratului ales de Dumnezeu, David, o imagine a Domnului Hristos venind să domnească în glorie.

BINECUVÂNTAREA RUGĂCIUNII FĂRĂ RĂSPUNS | Fundația S.E.E.R. România

„Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău…” (Iacov 4:3)

Un autor creștin a scris următoarele: „Conform legendei, regele Midas iubea aurul atât de mult încât, atunci când a fost ca Dyonisos să-i îndeplinească o dorință, Midas a cerut ca tot ceea ce atingea să se transforme în aur. La început, Midas a fost încântat de rezultate… dar a descoperit curând că atingerea sa făcea mâncarea necomestibilă și îmbrățișarea sa îi lăsa pe cei dragi fără viață – s-a confruntat cu „legea consecințelor neintenționate”, cum a numit-o sociologul Robert Merton. La fel ca în cazul lui Midas, a obține orice ne dorim poate duce la consecințe nedorite.

Uneori, o rugăciune fără răspuns înseamnă că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa suverană, ne scutește de durerea consecințelor neintenționate. Uneori, Dumnezeu permite ceea ce puterea Sa ar putea împiedica. De cele mai multe ori, acest lucru ne poate provoca zbucium temporar… dar într-o zi, Îi vom adresa lui Dumnezeu la fel de multe mulțumiri pentru rugăciunile la care nu a răspuns ca și pentru cele la care a răspuns!”

Iacov a scris: „Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” (Iacov 4:2-3)

C.S. Lewis se întreba retoric: „Oare unde aș fi acum, dacă Dumnezeu ar fi îndeplinit toate rugăciunile prostești pe care le-am făcut în viața mea?!” Iar autorul pomenit la început continua așa: „Multe dintre rugăciunile noastre sunt greșite. Ne rugăm pentru confort, în loc să ne rugăm pentru caracter. Ne rugăm pentru o cale ușoară, în loc să ne rugăm pentru puterea de a reuși… Multe dintre rugăciunile noastre ar scurtcircuita planurile și scopurile lui Dumnezeu pentru viețile noastre, dacă El le-ar da curs… Poate că ar trebui să nu-I mai cerem lui Dumnezeu să ne scoată din situații dificile, ci mai bine să-L întrebăm ce vrea El să învățăm din acele situații dificile.”

Așadar, binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru toate rugăciunile la care nu ai primit răspunsul dorit de tine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
04 mart. 2025

4 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Așadar, pentru că Hristos a suferit în carne pentru noi, înarmați-vă și voi cu aceeași gândire. Pentru că cine a suferit în carne a sfârșit-o cu păcatul, ca să nu mai trăiască restul timpului în carne pentru poftele oamenilor, ci pentru voia lui Dumnezeu.

1 Petru 4.1,2

Hristos a suferit în carne pentru noi, până la moarte, dar noi trebuie să ne înarmăm cu acest gând, că Acela care a suferit în carne a sfârșit-o cu păcatul. Acest principiu este adevărat și pentru Hristos și pentru noi.

Ceea ce este adevărat numai pentru Hristos este faptul că El a suferit pentru păcatele noastre și că a sfârșit-o cu ele după ce S-a încărcat cu ele în carnea Sa care nu avea nicio urmă de păcat. Ceea ce este adevărat pentru noi este faptul că suferința în carne – căreia păcatul îi este atașat – fiind terminată, noi am sfârșit-o cu păcatul. Pentru noi, suferințele sunt un mijloc de eliberare de păcat; acesta va rămâne în carnea noastră până la sfârșit, dar nu va mai avea putere asupra unui om care este prea absorbit de suferință pentru a-și mai găsi plăcerea în păcat. În acest sens ne-am odihnit noi de păcat, în timp ce Hristos S-a odihnit de păcat desființându-l pentru alții. Versetul 2 ne dovedește că acesta este sensul din acest pasaj.

Pentru noi, eliberarea nu poate fi decât parțială, dar ea va fi cu atât mai completă, cu cât suferința ne va aduce în situația de a nu mai trăi restul vieții noastre în carne pentru poftele cu care Satan îi leagă pe oameni. Ca urmare a suferinței, noi înțelegem că acest vrăjmaș nu ne mai poate înșela ca în trecut și că trebuie să nu mai ascultăm de voința proprie, ci de o altă voință, aceea a lui Dumnezeu. Ce condiție fericită poate fi suferința pentru creștin!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, pe când semăna el, unele semințe au căzut lângă drum; și au venit păsările și le-au mâncat.

Matei 13.4

Pământul bun și pământul sterp (2)

Primul tip de sol era pământ tare, probabil o cărare bătătorită de la marginea câmpului. Semănătorul a aruncat sămânța, care a căzut pe cărare, dar nu a putut pătrunde dincolo de solul tare. Nu a prins rădăcină și a fost luată și dusă de ploaie sau, cum vedem în versetul de azi, mâncată de păsări. Semănătorul a folosit sămânță bună, dar n-a ieșit nimic din ea: un eșec total!

De ce, ca să folosim înțelesul figurat din parabolă, nu poate avea efect Cuvântul lui Dumnezeu în inima omului? Mesajul nu era nicidecum prea complicat sau prea dificil de înțeles. Cei care l-au auzit au refuzat să-l asculte și să-l primească. Nu au vrut să-l înțeleagă. Poate că unul și-a zis: „Nu din nou!“. Un altul s-a împotrivit vorbitorului sau Bibliei, așa că mesajul a trecut peste el. Iar un altul se gândea la alte lucruri, care păreau mai importante pentru el, așa că a refuzat să asculte și a rămas insensibil la cele auzite.

Domnul Isus a explicat că „cel rău“, însuși diavolul, este cel care „vine și răpește“ (versetul 19). Mesajul nu lasă o impresie puternică sau permanentă și astfel este pierdut definitiv.

Liderii religioși din acea vreme se încadrau în această categorie de sol. Mai ales ei se împotriveau Domnului Isus și mesajului Său. Aceștia „au respins pentru ei înșiși hotărârea lui Dumnezeu“ (Luca 7.30), așa că nu au adus rod. În ziua de astăzi încă se vestește Cuvântul lui Dumnezeu. Însă cei care-l aud au inimile împietrite și nu îl primesc, așa că nu aduc rod pentru Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Estera 8.1-14 · Proverbe 21.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 14.23-34

Deruta filistenilor este totală. Poporul s-a strâns la Saul pentru a-i urmări şi a-i tăia în bucăţi. Totuşi, israeliţii nu sunt înflăcăraţi de aceeaşi energie pe care Ghedeon şi însoţitorii lui o arătaseră în împrejurări similare. Aceştia din urmă merseseră după Madian „obosiţi, totuşi urmărind” mereu pe vrăjmaş, pentru că fuseseră învioraţi înainte de a porni la luptă (Judecători 7.6; 8.4).

Aici, din contră, Saul a interzis poporului o zi întreagă să se învioreze mâncând, în pofida misiunii arzătoare care le stătea înainte. Interdicţia legală, rod al imaginaţiei, ne duce cu gândul la atât de multe alte invenţii omeneşti în materie de religie! În cazul acesta, ea nu a adus decât consecinţe neplăcute: Pe de o parte, înfrângerea filistenilor este mai puţin completă decât dacă s-ar fi realizat cu o armată în putere.

Pe de altă parte, vine seara, când poporul are, în sfârşit, libertatea să mănânce, dar sunt atât de presaţi de foame, încât sacrifică animalele într-un fel în care carnea se consumă cu sânge, comiţând astfel un păcat de moarte (Levitic 17.10-14).

Oare nu era cu mult mai grav să nu asculte de Domnul decât să încalce ordinul firesc (carnal) al lui Saul?

CUM POȚI SĂ AI PACE (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu…” (Psalmul 46:10)

Pentru a avea pace, tu trebuie să te concentrezi pe prezența lui Dumnezeu. Lucrul asupra căruia alegi să te concentrezi îți alimentează fie temerile, fie credința.

Biblia spune: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3). Acest verset ar putea fi sintetizat astfel: „Schimbă-ți focalizarea – uită-te la Dumnezeu!” Psalmistul spune: „Dumnezeu este… un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1).

Și tot în acest psalm, El ni Se adresează (în vers. 10): „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Cred că aceste versete au fost scrise în timpul lui Ezechia; forțele inamice încercuiseră Ierusalimul și israeliții erau tensionați, așa că vor fi rostit această rugăciune! Cu cinci minute înainte de amiază, Dumnezeu i-a lovit pe asirieni cu o molimă și 185.000 dintre ei au pierit. Ierusalimul a fost salvat și toată lumea a fost fericită.

Acest psalm ne ajută să ne amintim că Dumnezeu este refugiul nostru. Indiferent cât de copleșitoare pare a fi situația, El este întotdeauna de partea ta pentru a te ajuta. Acest psalm ne informează cu privire la două lucruri legate de primirea ajutorului lui Dumnezeu în vremuri grele: primul este „să ne oprim”. Multe dintre necazurile noastre provin din incapacitatea noastră de a ne opri. Iar al doilea: „să știm că El este Dumnezeu”.

Știai că în centrul unui uragan sau al unei tornade există un miez liniștit numit ochi? La fel este și în viața noastră. Deși pare că totul explodează în jurul nostru, ne putem găsi un loc liniștit în prezența lui Dumnezeu. Când trăim în acest fel, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, ne va păzi inimile și gândurile…” (Filipeni 4:7). Iar acesta este singurul mod sănătos de a trăi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
21 feb. 2025

21 Februarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă îmbătați de vin, în care este destrăbălare, ci fiți umpluți de Duh, vorbind între voi cu psalmi și cântări de laudă și cântări spirituale, lăudând și cântând Domnului în inima voastră, mulțumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu și Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, supunându-vă unii altora în teamă de Hristos.

Efeseni 5.18-21

Deși istoria prezentată în Fapte ne arată că în practică umplerea cu Duhul Sfânt a fost ocazională, chiar și în cazul apostolilor, nu trebuie să pierdem din vedere că, în Efeseni 5.18, toți creștinii sunt îndemnați să fie plini de Duhul. Poate ni se pare surprinzător să găsim un astfel de îndemn în contrast cu „îmbătați de vin“, însă comparația constă în faptul că, atunci când vinul este băut în exces, acesta îl face pe om să nu mai aibă control asupra lui însuși. Toată această stare este joasă și rea. Însă Duhul lui Dumnezeu poate prelua controlul asupra omului într-un fel care este bun și divin. Ceea ce este foarte bun este pus în contrast cu ceea ce este foarte rău. Atunci când Duhul umple, evident că tot ceea ce nu este de la El trebuie să fie înlăturat.

Există o mulțime de lucruri care ne umplu gândurile, timpul și energia și care sunt piedici în calea primirii acestei puteri; iar aici trebuie să încadrăm nu doar lucrurile care sunt evident rele, ci și multe alte lucruri care sunt banale și fără folos.

Așa se explică îndemnul: „Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu“ (Efeseni 4.30). Dacă Îl întristăm, nu pierdem prezența locuirii Lui în noi, pentru că versetul continuă: „Cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării“. Cu toate acestea, pierdem mult din beneficiul prezenței Lui. Până când lucrul care a produs întristarea Duhului nu este înlăturat, atât bucuria spirituală cât și puterea spirituală sunt pierdute. Unele dintre lucrurile care întristează Duhul sunt menționate atât în versetele anterioare, cât și în cele ulterioare acestuia. Cât de mult Duhul lui Dumnezeu a fost întristat prin răutatea, vorbirea de rău și amărăciunea care au existat în mijlocul sfinților! Nu este de mirare că puterea Sa nu se manifestă deloc.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!

Psalmul 32.1

Rața emirului

Karim lucra pentru un faimos emir arab, care avea un parc mare cu păsări exotice. Printre acele păsări era o rață dintr-o specie foarte rară, de care emirul era foarte mândru. Într-o zi, Karim a observat cum ceva ieșea dintr-un tufiș și, ca un reflex, a catapultat-o. Vai! A omorât rața emirului! Îngrozit, a îngropat rața, crezând că nu îl văzuse nimeni. Nu peste mult timp s-a observat că rața dispăruse. Emirul s-a mâniat foarte tare. A întreprins căutări, dar fără niciun rezultat.

Peste puțin timp, bucătarul i-a spus lui Karim să-i aducă ceva apă. El a refuzat. Atunci bucătarul i-a șoptit: „Când patronul va descoperi cine a ucis rața…“. Atunci nefericitul Karim a fost nevoit să execute. Bucătarul a exploatat situația, pentru a-i cere să facă tot felul de lucrări. De fiecare dată când Karim obiecta, bucătarul repeta amenințarea „Când va ști patronul…“, iar atunci Karim ceda.

Sărmanul băiat era la limită. Într-o zi a căzut la picioarele emirului, i-a mărturisit greșeala și a fost iertat. A plecat dinaintea patronului eliberat și revigorat. L-a întâlnit din nou pe bucătar, care i-a cerut să-i aducă apă. Când a refuzat, bucătarul a insistat: „Când va afla patronul…“. Atunci Karim a răspuns triumfător: „Știe și m-a iertat“.

Această istorisire ilustrează experiența eliberatoare pe care o are orice păcătos care își mărturisește înaintea lui Dumnezeu faptele rele: știe că a fost iertat și este eliberat de povara vinovăției și de sub robia lui Satan și are pace cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Neemia 13.1-14 · Proverbe 17.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 8.1-22

Fiii lui Samuel, ca şi cei ai lui Eli, n-au călcat pe urmele tatălui lor. Copiii părinţilor credincioşi să ia în considerare în mod serios lucrul acesta! Ca să se bucure de favoarea lui Dumnezeu, nu este suficient, aşa cum gândeau iudeii, să-l aibă pe Avraam ca tată (Matei 3.9).

Acum poporul se înfăţişează cu o cerere care pe profet îl întristează profund. Vor un împărat pentru a fi şi ei ca toate celelalte naţiuni. A dori să fii ca toată lumea: în esenţă aceasta este adesea şi dorinţa noastră, pentru că nu ne place câtuşi de puţin să atragem atenţia. Dacă nu ne comportăm ca şi cei din jur, atragem de obicei asupra noastră ironie, neînţelegere şi acuzaţii că suntem mândri. Totuşi, dacă „suntem copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3.2), chiar faptul acesta statuează o diferenţă fundamentală între noi şi asociaţii noştri lumeşti, diferenţă care va antrena multe altele: cel neîntors la Dumnezeu nu acceptă autoritatea lui Dumnezeu, în timp ce credinciosul, pe de altă parte, Îl recunoaşte pe Isus Hristos ca pe Stăpânul şi Domnul său.

Samuel are misiunea să prezinte poporului avertismentul acesta: în timp ce Domnul era un Suveran care i-a umplut din plin pe ai Săi cu lucrurile Sale bune, împăratul pe care îl doresc va cere de la ei şi domnia lui va fi aspră.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TRECEM PRIN DIFICULTĂȚI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul a fost cu Iosif, și Și-a întins bunătatea peste el…” (Geneza 39:21)

Pentru a-și împlini destinul, Iosif a trecut prin trădare, ispită, calomnie și închisoare pe nedrept. Dar a ieșit din ele întărit și învingător. Iată ce a aflat el… și trebuie să recunoști și tu:

1) Dumnezeu știe prin ce treci și Îi pasă. Există o propoziție-cheie care apare de vreo cinci ori în istorisirea despre Iosif: „Domnul a fost cu Iosif”! Chiar și când totul părea că merge rău, Iosif nu s-a îndoit niciodată că Dumnezeu era cu el!

2) Ți s-a oferit libertatea de a alege. Dumnezeu îți dă libertatea de a alege cum vei reacționa la circumstanțele tale: prin credință sau îndoială, bucurie sau disperare, răbdare sau nerăbdare etc. Atunci când alegi să ignori ceea ce este corect, Dumnezeu nu-ți va impune voia Sa. Uneori luăm problemele asupra noastră și apoi dăm vina pe Dumnezeu… și spunem: „Trebuie că asta e voia lui Dumnezeu”, ca și cum Dumnezeu Își găsește plăcerea în identificarea și sancționarea greșelilor noastre, sau în programarea lucrurilor care ne răpesc fericirea! Adevărul este că nu tot ce se întâmplă înseamnă voia lui Dumnezeu! Da, El cunoaște tot ce se întâmplă, și are planuri pentru viețile noastre, dar ne-a dat și liberul arbitru. Și pentru că El le-a dat și altora liberul arbitru, greșelile și deciziile noastre și ale lor ne pot afecta și pe noi!

3) Dumnezeu este cel care controlează rezultatul final. Orice situație grea prin care treci astăzi, El o poate întoarce spre binele tău! În cele din urmă, Iosif a putut să spună: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine…” (vezi Geneza 50:20).

In timp ce Dumnezeu lucra pentru a scoate binele din situația sa, Iosif a trebuit să continue să se încreadă în El, chiar dacă în acel moment nu înțelegea ce se întâmpla! Asta trebuie să faci și tu… azi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 iun. 2024

22 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om; și el a adormit. Și a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc. Și din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

Geneza 2.21,22

Căsătoria, o instituție întemeiată de Dumnezeu, a fost și este în mod continuu atacată de Satan, care dorește cu orice preț să distrugă căminul creștin. În capitolul 2 din Geneza vedem o imagine a ceea ce Dumnezeu a instituit, care ne ajută să înțelegem cum dorește El să fie căminele noastre.

Avem acolo adevărul prețios cu privire la Hristos și la Adunarea Sa, simbolizat prin Adam și prin Eva. Vedem că Adam a căzut într-un somn adânc atunci când o coastă a fost luată din el, coastă din care a fost formată Eva, femeia care apoi a fost prezentată bărbatului. Vedem aici o imagine frumoasă a Domnului Isus și a Adunării Sale. El a intrat în somnul adânc al morții și Dumnezeu a format pentru El Adunarea, iar Hristos, la fel ca Adam, va avea înaintea Sa această Adunare infinit de prețioasă pentru El, care este una cu El Însuși, „os din oasele Lui și carne din carnea Sa“.

Când privim imaginea căminului creștin, vedem că în ea ne este prezentată o ordine distinctă și instructivă. „Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflarea de viață; și omul a devenit un suflet viu“ (Geneza 2.7). Avem aici temelia, primul pas în instituirea căminului creștin – omul devine un suflet viu. El Îi aparține lui Hristos prin miracolul nașterii din nou, iar acum, fiind copil al lui Dumnezeu și având viața divină, este pregătit pentru căminul său.

Bărbatul a fost făcut primul, apoi Dumnezeu a plantat o grădină pentru el. Ni se spune limpede că, în grădină, „Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncat“ (Geneza 2.9). Dumnezeu a intenționat ca acea grădină să fie căminul lui Adam, de aceea a pus în ea tot ceea ce era plăcut privirii și bun de mâncat. Bărbatul nu trebuie să rătăcească pe pășuni străine pentru a găsi ceea ce îi satisface inima, ci totul se află în căminul său, așa cum Dumnezeu l-a pregătit.

J. Brereton

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.

Psalmul 25.12

Bifurcație de drumuri

În timpul unei drumeții am ajuns la o bifurcație. Spre dreapta, o potecă frumoasă ducea drept înainte prin pajiști alpine înflorite. Spre stânga am observat o potecă abruptă, care ducea mai sus, pe lângă o prăpastie periculoasă. În ce direcție trebuia să mergem pentru a ajunge la destinație?

Am scos harta de drumeție din rucsac. Poteca era marcată acolo. Dar mai întâi trebuia să ne orientăm. Unde ne aflam? Am comparat de mai multe ori informațiile de pe hartă cu locația noastră până când am știut unde ne aflam. Apoi am căutat destinația pe hartă și, în cele din urmă, drumul care ducea acolo. Apoi am comparat drumul marcat cu cele două posibilități din fața noastră și am înțeles că traseul abrupt era cel care ne ducea la destinație. Așa că am pornit pe acea cărare, pentru că doream să ajungem la destinație în seara aceea!

În călătoria noastră prin viață, ca oameni răscumpărați, ajungem și noi mereu la bifurcații de drum. Ca să găsim calea cea bună, Dumnezeu ne-a dat o „hartă“. Este vorba despre Biblie. În această carte, El ne arată calea spre destinația cerească. Nu ne sunt descrise acolo toate detaliile călătoriei noastre, dar găsim îndrumările de care avem nevoie. Important este să aplicăm ceea ce citim în Biblie în viața noastră. Îi putem cere Domnului să ne dea înțelegere spirituală, astfel încât să putem aplica în mod corespunzător Cuvântul Său la situația noastră actuală și astfel să discernem calea pe care trebuie să o alegem.

El nu ne arată întotdeauna calea cea mai ușoară, ci pe cea care duce la ținta cerească.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 29.1-11 · Coloseni 1.24-29

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 7:22-38

Imagine a comuniunii celui răscumpărat cu Dumnezeu şi cu fraţii, jertfa de mulţumire era singura la care fiecare îşi primea partea lui. Dumnezeu Îşi avea partea Lui, şi anume grăsimea şi sângele, care vorbesc de drepturile Sale asupra devotamentului nostru şi asupra vieţilor noastre. Aaron şi fiii săi primeau pieptul legănat şi spata ridicată (v.34), simbolizând afecţiunea şi puterea celui răscumpărat, care Îi aparţin lui Hristos şi alor Săi. În sfârşit, adoratorul însuşi primea de acolo mijloace de subzistenţă. Observăm, de asemenea, că hrana preoţilor depindea de jertfele de pace. Energia spirituală pe care cel credincios o va putea angaja în slujirea Domnului decurge din comuniunea pe care va fi realizat-o cu El. Cele două epistole către Corinteni confirmă aceasta. Prima se ocupă de comuniune, cea de-a doua de subiectul servirii. Slujba noastră va fi folositoare şi binecuvântată în măsura în care ne vom hrăni cu Jertfa de mulţumire desăvârşită şi, urmând exemplul Lui, ne vom aduce trupurile ca jertfe vii, sfinte, plăcute lui Dumnezeu … (Romani 12.1). Iată secretul pentru a deosebi, conform aceluiaşi capitol, care este „voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită“ (v.2) şi pentru a o putea apoi împlini cu bucurie (v. 3-8).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TE SIMȚI SINGUR ÎN BISERICĂ? | Fundația S.E.E.R. România

„Nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142:4)

Oamenii vin la biserică în căutare de lumină și căldură! Ei vor să știe că undeva, cuiva îi pasă. O predică și o muzică de calitate îi pot aduce înăuntru, dar relațiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Dragostea noastră pentru ei îi va atrage, dar sfințenia noastră îi va face să rămână. Te poți simți singur într-o mulțime, chiar și într-o biserică în care se predică dragostea și care are un moment de „salută-ți aproapele” la fiecare întâlnire. Dacă am păstra 10% dintre cei care au intrat pe ușile bisericii noastre, am fi într-o creștere constantă. Vei spune: „Ei bine, Biblia ne învață că, dacă un om vrea să aibă prieteni, trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului lor, luptele prezentului și neliniștile nespuse ale viitorului lor. Ceea ce vor să știe este: „Mă vei iubi așa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău și nu mă schimb atât de repede pe cât ai vrea tu?” Adesea, structura noastră rigidă împiedică acest lucru să se întâmple. Dragi creștini, dacă cea mai mare preocupare a voastră de luni este: „Câți oameni am avut ieri la biserică?”, verificați-vă inima! S-ar putea să fiți mai preocupați de imaginea bisericii voastre decât de satisfacerea nevoilor oamenilor! Isus le-a spus ucenicilor Săi: „prieteni” (Ioan 15:15) Tu, cum îi numești? Mulți oameni sunt timizi, neîncrezători sau suferinzi. Mandatul nostru este să facem din „prietenii bisericii”, copii ai lui Dumnezeu, nu doar să umplem clădirea bisericii cu ei. Sfânta Scriptură spune: „Purtați-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2), pentru că o povară împărțită este o povară ușurată. Mulți dintre cei care vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ci vor doar să se simtă iubiți, băgați în seamă și apreciați. Când se întâmplă acest lucru, ei se deschid față de iubirea lui Dumnezeu – și minuni se petrec!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
31 mai 2024

31 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.

Ioan 15.9

Domnul spune: „Rămâneți în dragostea Mea“. Savurarea binecuvântărilor noastre și puterea noastră în mărturie depind de rămânerea în simțământul dragostei lui Hristos. Acele cuvinte solemne ale Domnului, „ți-ai părăsit dragostea dintâi“, arată primul pas pe drumul care duce la ruina și la divizarea mărturiei creștine pe pământ (Apocalipsa 2.4,5). Când creștinii au savurat cu adevărat dragostea divină, nimic n-a putut sta împotriva mărturiei lor unite. Când însă și-au pierdut dragostea dintâi pentru Hristos, prin pierderea simțământului dragostei Lui pentru ei, au încetat să mai prezinte o mărturie unită înaintea lumii.

Cât de des s-a repetat istoria Bisericii, la scară mică, în adunările celor credincioși! Dacă însă dăm ascultare cuvintelor Domnului și rămânem în dragostea Lui, trebuie să luăm seama la îndrumările Lui, fiindcă El ne arată calea. Putem rămâne în dragostea Lui doar dacă umblăm pe o cale a ascultării: „Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea“. Copilul care își urmează propria voință, în neascultare de părinți, are o foarte mică apreciere cu privire la dragostea lor. La fel este și cu creștinul: doar dacă umblă în ascultare de gândul Domnului va putea rămâne în savurarea dragostei Lui.

S-a spus pe drept că noi rămânem în dragostea lui Hristos așa cum cineva rămâne în căldura razelor soarelui stând în locul unde bate soarele. Dragostea lui Hristos este gustată pe calea ascultării și strălucește pe calea poruncilor Lui. Păzirea poruncilor Sale nu produce dragoste, la fel cum a sta în locul însorit nu creează lumina soarelui. Prin urmare, îndemnul nu este de a căuta, nici de a merita, nici de a obține dragostea, ci de a rămâne în ea.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu.

Geneza 2.7

Sufletul viu

Când Dumnezeu a creat plantele, El a spus: „Pământul să producă vegetație, plante cu sămânță, pomi roditori care să facă rod după specia lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ“. Când a creat animalele acvatice și păsările, El a spus: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului, pe întinderea cerului“. Iar cu privire la animalele terestre, El a spus: „Să dea pământul viețuitoare după specia lor, vite, reptile și animale sălbatice ale pământului, după specia lor“.

Când însă a venit vorba de om, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ“ (Geneza 1.9-31).

Așadar, dincolo de toate dezbaterile, studiile și discuțiile științifice, să reținem că Sfânta Scriptură ne asigură că omul a fost creat ca o ființă specială: „Omul a devenit un suflet viu“. Acest suflet viu se deosebește de sufletul animalelor (Geneza 1.30). Materia extrasă din pământ, care este comună omului și celorlalte viețuitoare, primește aici un suflu divin, special. Acesta îi conferă omului capacități care îl diferențiază de animale, ca o reflectare a anumitor caracteristici divine. Iar când trupul se întoarce în pământ, „duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat“ (Eclesiastul 12.7). Această relație dintre om și Creatorul său dă naștere unei responsabilități. Și chiar dacă omul păcătos neagă sau ignoră această răspundere, nicidecum nu o poate anula, pentru că ea există.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.31-40 · Psalmul 104.1-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 35:1-19

Cortul era pe cale să fie construit. Cu această ocazie sunt enumerate pentru a doua oară diversele materiale folosite, pentru a ne aduce aminte că una este a cunoaşte şi alata este a face. În acest timp, înainte de începerea lucrului, este din nou pusă problema sabatului (v. 1-3). Înainte de a întreprinde o lucrare, oricare ar fi aceasta, este necesar să fi petrecut timp în prezenţa Domnului, să fi stat «jos» înaintea Lui, odihnindune sufletul şi duhul în sentimentul dependenţei noastre. La picioarele Domnului Isus a învăţat Maria să slujească cu înţelepciune (Luca 10.39). Şi tot acolo a cunoscut momentul potrivit de a-şi aduce mirul (comp. cu v.8) pen­tru a-l răspândi pe picioarele Învăţătorului.

Remarcăm numărul variat de obiecte pe care trebuia să le aducă israeliţii, de la aur şi pietre preţioase, până la cârligele cortului şi frânghiile care susţineau edificiul (pentru a susţine adevărul). În această lungă listă, fiecare putea găsi ceva de adus. Şi voi, dragi prieteni care-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi contribui la zidirea Adunării. O slujbă făcută în mod discret, bucuria de a „face milostenie“ (Romani 12.8) şi rugăciunile zilnice pentru mărturia creştină sunt la îndemâna oricui. Şi sunt plăcute Domnului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PERSOANE POTRIVITE ȘI MEDIU POTRIVIT | Fundația S.E.E.R. România

„El… i-a scos pe toţi afară…” (Luca 8:54)

Biblia spune că, în timp ce vorbea Isus, a venit „unul din casa fruntaşului sinagogii şi i-a spus: „Fiica ta a murit”… Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai şi va fi tămăduită.” Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi pe mama fetei. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci, Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât.” (Luca 8:49-55). Învățătura pe care o primim din această întâmplare este una foarte importantă. Pentru a experimenta puterea lui Hristos care poate învia morții, ai nevoie de persoanele potrivite și de mediul potrivit. Așa cum uleiul și apa nu se amestecă, nici credința și îndoiala nu pot sta împreună. Să reținem faptul că Domnul Isus i-a luat pe apostolul Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și pe mama fetei cu El în casă și i-a scos pe ceilalți afară. Oare s-au simțit ofensați unii dintre ei și l-au criticat pentru asta? Cu siguranță, dar când te afli într-o criză, trebuie să te înconjuri cu oameni care se încred în Cuvântul lui Dumnezeu cel puțin la fel ca tine, și care cred că El are răspunsul. Când Iair a auzit că fiica sa a murit, cu siguranță că s-a gândit: „Până aici mi-a fost; nu se mai poate face nimic!” Dar nu așa a gândit și Domnul Isus! În textul original din limba greacă, Domnul Isus a zis: „Nu te teme, crede numai și continuă să crezi, și ea se va face bine.” Așadar, când ai de înfruntat probleme mari sau încercări puternice, tu ai nevoie de oameni ai credinței lângă tine. Ei vor continua să creadă, împreună cu tine, că Dumnezeu are soluția! Așadar, azi – asigură-te că ești într-un mediu potrivit, lângă persoanele potrivite!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

Newer Entries →