Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “articole”

1 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Munții se vor muta și dealurile se vor clătina, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine, nici legământul Meu de pace nu se va clătina.

Isaia 54.10

Munții par să fie cu totul stabili, însă vântul și apa îi pot toci. Cel mai stabil lucru însă este bunătatea lui Dumnezeu. Orice alt lucru se poate schimba și poate dispărea mai devreme sau mai târziu – banii agonisiți cu trudă, casa și grădina îngrijite cu atenție, toate acestea pot dispărea în orice moment.

Dragostea lui Dumnezeu este însă neclintită și de nezdruncinat. „Legământul de pace“ al Lui „nu se va clătina“. Acestea sunt garanții glorioase. Nimic nu poate zdruncina siguranța celui credincios. Cineva a spus: «Cauza noastră este în mâinile Celui care a rostit aceste cuvinte de neclintit: „Nimeni nu la va smulge din mâna Mea“ [Ioan 10.28]». Ne bucurăm că nu în mâinile noastre stă cauza noastră; nici n-am dori ca ea să fie acolo. De ce? Oare n-am avut în mâinile noastre lucruri pe care le-am pierdut? Și nu este adevărat că tot ceea ce am încredințat în mâinile Lui încă avem?

Ne bucurăm în Dumnezeul nostru credincios, iar sufletul ne este ancorat de stânca siguranței divine. Vrăjmașul poate încerca să ne clatine încrederea și chiar să ne facă să ne punem la îndoială mântuirea. Însă ce sunt aceste lucruri în fața promisiunilor lui Dumnezeu? Căci, așa cum munții înconjurau și protejau Ierusalimul, la fel Domnul îi va înconjura pe cei ai Săi și îi va proteja „de acum și pentru totdeauna“ (Psalmul 125.2).

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos.

2 Tesaloniceni 3.5

Cumpăna apelor de la Naurouze

Pe autostrada dinspre Tolosa spre Carcassonne, un semn stradal indică pragul Naurouze. Este punctul în care apele de ploaie se separă și curg spre vest sau spre est, după care se varsă în oceanul Atlantic sau în Marea Mediterană. Și, așa cum există o cumpănă a apelor, există și un hotar de despărțire între oameni. Două picături de apă sfârșesc în mări diferite. Doi oameni aud același mesaj, dar părăsesc această lume pentru destinații diferite.

Apostolul Pavel a dorit să le îndrepte inimile tesalonicenilor spre dragostea și spre răbdarea lui Hristos. Ce încurajare! Ce bucurie, când dorința mea este în acord cu scopul Domnului Isus! În inimă se iau hotărârile. Iubirea lui Dumnezeu este cea care formează această relație cu El, care veghează asupra vieților noastre și care întotdeauna își va atinge scopul. Iubirea Lui se revarsă în inimile noastre și devine sursa de putere și forța vieții noastre creștine. O astfel de dragoste în tesaloniceni le dădea energie să fie un exemplu pentru credincioși și o mărturie în fața lumii.

Ce alegeți? Pentru cine vă decideți? „Cine nu este pentru Mine este împotriva Mea!“ Linia de mijloc poate părea înțeleaptă în afaceri. Există persoane foarte abile în arta de a se feri ori de câte ori trebuie să ia o decizie, gândind că așa își apără independența, rămânând neutri. Mereu dibaci în invocarea prudenței, a discreției, evită să se angajeze, ca să nu riște. Când însă este vorba de mântuirea eternă, aceasta este curată nebunie!

Citirea Bibliei: Isaia 57.1-21 · Marcu 1.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 30:1-14

Inima înţeleaptă a lui Ezechia înţelege că Paş­tele trebuie să fie restabilit: acesta va avea loc în luna a doua, cum autoriza Numeri 9.11. Inima largă a lui Ezechia cuprinde întregul Israel, unde trimite soli … în­toc­mai cum astăzi Domnul face publică, peste tot, invitaţia Lui de har. Oare vede El în noi acei ser­vitori cărora să le poată încredinţa preţiosul me­saj? Ce conţine acest mesaj?

1) „Întoarceţi-vă la Domnul“: pocăinţa.

2) „Daţi mâna Domnului“: credinţa.

3) „Veniţi la sfântul Lui lo­caş“: căutaţi locul prezenţei Sale.

4) „Slujiţi Domnului“.

5) În sfârşit: Să ştiţi că El este milos şi în­durător (v. 9).

     Un asemenea mesaj este întâmpinat cu mult dispreţ, iar atitudinea pe care prea mulţi oameni o au faţă de che­mă­rile harului este una de neîncredere sau de indi­ferenţă. Totuşi atenţionarea lor a meritat, pen­tru că unii s-au sme­rit şi au venit la Ierusalim, locul unde se strângea o mare adu­nare. Acolo continuă cu­răţirea începută prin leviţi. Altarele pe care Ahaz le făcuse pentru sine însuşi „în toate colţurile Ieru­salimului“ (28.24) ajung din urmă necu­răţiile din templu, fiind şi ele aruncate tot în adâncul pâ­râu­lui Chedron (29.16).

BINECUVÂNTAREA VINE TREPTAT! | Fundația S.E.E.R. România

„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel…” (1 Împărați 18:19)

Cel mai important capitol din istoria vieții lui Ilie a avut loc pe Muntele Carmel. Atunci a chemat foc din cer, i-a învins pe profeții lui Baal și a întors inimile israeliților către Dumnezeu. Numele „Carmel” înseamnă „grădina sau via Domnului”… Dar înainte ca Ilie să ajungă la Muntele Carmel, a trebuit să treacă prin două locuri: mai întâi, Dumnezeu l-a condus la pârâul numit Cherit.

Cuvântul „Cherit” înseamnă „despicătură” sau „a face legământ”. Aici a descoperit Ilie că Dumnezeu este un Dumnezeu care face și respectă legământul, și care te poate sprijini în cele mai grele momente. Aici, în timpul secetei și foametei, corbii îi aduceau mâncare în fiecare zi și el bea din apele răcoritoare ale pârâului. Dar Biblia ne spune că „După o vreme… pârâul a secat…” (1 Împărați 17:7)

Acum, când Dumnezeu permite ca pârâul tău să sece, o face pentru a te conduce înapoi la adevărata ta sursă – care este El Însuși, pentru ca tu să poți primi instrucțiuni suplimentare.

În al doilea rând, Dumnezeu l-a condus la o văduvă din Sarepta. Cuvântul „Sarepta” înseamnă „a rafina/a topi (ca într-un creuzet)”. Aurul nu este pur în forma sa originală, trebuie să fie rafinat – iar acest lucru se realizează prin încălzirea sa până la punctul de topire. Căldura separă substanța brută de impuritățile sale, care ies la suprafață și sunt îndepărtate.

Dumnezeu va face același lucru pentru tine, folosind focul încercărilor pentru a separa aurul de zgura din viața ta. El știe de ce experiențe ai nevoie pentru a ajunge la Muntele Carmel, locul rodniciei – așa că ai încredere în El, Domnul știe ce face!

31 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, când a venit Chifa la Antiohia, m-am opus lui pe față, pentru că era de condamnat.
Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații; însă nu a voit deloc să vină acum.

Galateni 2.11; 1 Corinteni 16.12

Oriunde creștinii interacționează, vor exista dezacorduri. Așa cum se spune uneori, dacă doi oameni se află într-o cameră, s-ar putea să fie trei opinii diferite acolo. Totuși este important să facem distincție între chestiuni de adevăr esențial și alte lucruri care țin de preferințele personale. Versetele citate mai sus ilustrează aceste două mari categorii, prezentând două ocazii diferite în care apostolul Pavel a fost în dezacord cu cineva.

În primul caz, Petru avusese legături libere cu credincioșii dintre națiuni din Antiohia, însă mai târziu, de teama iudeilor, a încetat să mai mănânce împreună cu ei (Galateni 2.12). Petru i-a făcut și pe alții, precum Barnaba, să-i urmeze exemplul, ceea ce a făcut ca fapta lui să fie una gravă. Prin urmare, Pavel l-a mustrat pe Petru din cauză că acesta tăgăduia astfel „adevărul evangheliei“ (versetul 14), corectându-l într-un fel hotărât și biblic.

În cel de-al doilea caz, Pavel, îngrijorat pentru starea corintenilor, l-a rugat pe Apolo să le facă o vizită. Apolo vizitase Corintul, atunci când el „i-a ajutat mult pe cei care crezuseră prin har“ (Fapte 18.27; 19.1), iar mulți credincioși de acolo încă îl stimau foarte mult (1 Corinteni 1.12; 3.6). Pavel era sigur că Apolo trebuia să meargă la corinteni pentru a le fi din nou de ajutor, însă Apolo n-a fost de acord să facă această vizită.

Este bine să înțelegem că nu toate dezacordurile implică ceva rău. Unele au legătură cu învățături esențiale cu privire la Persoana sau la lucrare lui Hristos, și de aceea trebuie tratate ca atare. În privința altor dezacorduri, să nu uităm că slujitorul este responsabil față de Stăpânul său și că nici măcar autoritatea unuia precum apostolul Pavel n-o poate depăși pe cea a Domnului.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu te trimit ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor.

Fapte 26.18

De la întuneric la lumină

Dumnezeu face ca vestea bună despre harul Său salvator să fie predicată neîntrerupt, astfel încât oamenii să se întoarcă la El. Oricine își recunoaște starea pierdută înaintea Lui și se întoarce la El, mărturisindu-și păcatele, este primit de El. Lucrarea de răscumpărare împlinită de Isus Hristos pe cruce constituie temelia iertării oferite de Dumnezeu și a binecuvântărilor care decurg din ea. Pentru fiecare, întoarcerea la Dumnezeu este un pas decisiv care ne influențează atât viața trăită pe pământ, cât și eternitatea. Este vorba de o trecere de la întuneric la lumină. Anterior eram sub domnia lui Satan: el îi ispitea pe oameni să păcătuiască, iar prin frica de moarte îi ținea sub stăpânirea sa. Prin credința personală în Domnul Isus suntem eliberați de sub puterea diavolului. De acum încolo trăim în lumina strălucitoare a prezenței lui Dumnezeu și ne putem bucura de iubirea Lui.

O altă schimbare importantă are loc în momentul convertirii: Dumnezeu îndepărtează în întregime vina noastră, când Îi mărturisim Lui păcatele, crezând în Răscumpărătorul Isus Hristos. Și El ne dă o moștenire: ne dăruiește o parte în binecuvântarea poporului lui Dumnezeu. Știm că toate păcatele noastre sunt iertate și că nu mai trebuie să ne temem niciodată de judecata divină. În același timp ne bucurăm de o binecuvântare spirituală – suntem copiii lui Dumnezeu, avem Duhul Sfânt care locuiește în noi, facem parte din ceata celor răscumpărați și Îl avem pe El întotdeauna lângă noi.

Citirea Bibliei: Isaia 56.1-12 · Evrei 13.17-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 29:20-36

Celor paisprezece leviţi şi fraţilor lor le-a luat nu mai puţin de şaisprezece zile ca să cureţe complet casa Domnului şi să pună totul înapoi în ordine. Totuşi, nu este suficient ca ea să fie „goa­lă, măturată şi împodobit㓠(Matei 12.44). Închi­narea faţă de Domnul trebuie acum restabilită. Deşi abia terminase sfinţirea sanctua­rului, Ezechia nu mai pierde nici o clipă. El se scoală dis-de-di­mi­neaţă ca să aducă sacrificii îm­pre­ună cu mai-marii cetăţii şi cu preoţii (totuşi, fără să ia locul acestoradinurmă,cumfăcuseOzia). Este de remarcat că arderile-de-tot şi jertfele pentru păcat sunt pentru întreg Israelul. Să nu uităm niciodată: credincioşii care-şi amin­tesc de Dom­nul în jurul mesei Sale nu sunt decât o slab㠄expresie“ a între­gului popor al lui Dum­nezeu. Pâinea şi vinul rea­mintesc de sa­cri­ficiul oferit lui Dumnezeu nu numai celor pre­­zenţi acolo în mic număr, ci şi mulţimii celor răs­cum­păraţi care alcătuiesc Biserica lui Dumnezeu pe pământ.

În final, cântările acompaniază arderile-de-tot. Cântă­rile nu pot veni înaintea lor. În afara lu­crării de la Golgo­ta nu sunt posibile nici o laudă şi nici o bucurie. Dar acum, când lucrarea este împlinită odată pentru tot­deauna, serviciul ade­văraţilor adoratori poate începe … ca să nu se mai sfârşească niciodată (Psalmul 84.4).

DIFERENȚA DINTRE AVRAAM ȘI PETRU | Fundația S.E.E.R. România

„Când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi… începea să se afunde…” (Matei 14:30)

Când Petru a coborât din barcă, la porunca Domnului Isus, el a făcut ceva ce nu se mai făcuse până atunci, ceva miraculos: a pășit pe apele mării agitate… Și cât timp a avut credință, a avut și succes! Dar când frica i-a cuprins inima, a început să se scufunde.

Biblia spune: „când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31)

Greșeala lui Petru a fost că și-a luat privirea de la Domnul și s-a focalizat pe furtună. Când s-a concentrat pe circumstanțele din jurul său, și nu pe Mântuitorul de lângă el, și-a pierdut credința și a început să se îndoiască.

Avraam pe de altă parte s-a confruntat și el cu o serie de circumstanțe diferite, dar la fel de dificile: i s-a născut un fiu când soția lui avea nouăzeci de ani. Dar Biblia spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4:20).

Avraam era conștient de situația sa, dar, spre deosebire de Petru, nu era preocupat de ea. Credința sa neclintită și focalizată pe Dumnezeu l-a propulsat spre biruință!

Și noi putem învăța din greșeala lui Petru și din exemplul lui Avraam. Ce anume? Noi putem fi conștienți de circumstanțele noastre, dar să nu fim preocupați de ele! Putem să ne concentrăm în mod deliberat asupra lui Isus, având credința că El ne va oferi chiar și miracolul de care avem nevoie.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este: ațintește-ți privirea asupra Domnului Isus, concentrează-te pe ceea ce ți-a promis în Cuvântul Său, continuă să mergi prin credință, și vei ajunge acolo unde trebuie să fii!

25 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră și nu m-a ascultat; și Domnul mi-a zis: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“.

Deuteronom 3.26

Greșeala lui Moise (2)

Moise a spus aceste cuvinte înaintea întregului popor. El a recunoscut înaintea lor că a făcut o greșeală. Facem și noi așa? Putem și noi, creștini mai în vârstă, să mărturisim în fața tuturor când am făcut ceva greșit?

Moise a putut face acest lucru! Și ne impresionează profund că a recunoscut sincer greșeala sa înaintea întregului popor. Dar a adăugat: „Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră“. În timp ce vina a luat-o asupra lui, a trebuit totuși să le spună că ei îl provocaseră. Cum reacționăm noi când păcătuim din cauza unei provocări? Dăm vina pe alții?

În cazul lui Moise s-au adeverit cuvintele Mântuitorului nostru: „Cine se smerește va fi înălțat“ (Luca 14.11). Acest lucru este valabil și pentru noi. Dacă am făcut o greșeală și o recunoaștem sincer, nu vom pierde aprecierea ascultătorilor. Din contră!

Moise i-a comunicat poporului și răspunsul Domnului: „Tu nu vei trece Iordanul acesta“. Dumnezeu nu i-a mai luat încercarea care fusese pusă asupra lui. Se poate întâmpla și așa, iar acest lucru este foarte greu. Unele încercări durează numai un timp anume, ca în cazul lui Iov. Și, imediat ce este atins un scop anume, Dumnezeu oprește încercarea. Dar, în cazul lui Moise, încercarea a fost o pedeapsă pentru neascultarea sa. De aceea, Dumnezeu a lăsat-o. Cu toate că Moise L-a rugat pe Domnul cu stăruință să îi ia încercarea, a primit un răspuns negativ. Dumnezeu l-a făcut să înțeleagă: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“. Moise a acceptat această sentință a lui Dumnezeu și s-a plecat smerit sub ea.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!

Psalmul 14.1

Îl lasă pe Dumnezeu afară

În zilele noastre, mulți oameni nu cred în Dumnezeu. Deși văd creația Lui și se bucură de armonia minunată din natură, ei refuză să accepte că Dumnezeu a creat totul. Preferă să se refugieze în teorii (despre originea vieții și a naturii) care Îl lasă pe Dumnezeu afară, în ciuda faptului că, și în acest caz, este nevoie de credință, dar nu în Dumnezeu.

Dumnezeu nu a renunțat la omenire. El este răbdător, „nevrând ca vreunii să piară, ci ca toți să vină la pocăință“ (2 Petru 3.9). El încă Se descoperă tuturor prin creație: „De la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute sunt percepute, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate – încât ei să fie fără scuză“ (Romani 1.20).

Dumnezeu, de asemenea, le vorbește oamenilor prin conștiință, acel cuget care ne mărturisește că există valori morale și legi pe care nu le putem încălca fără consecințe. Sentimentul nostru de „bine și rău“, de „ceea ce este nobil și ceea ce este josnic“, ne deosebește de animale.

Toată lumea are o anumită cunoaștere a lui Dumnezeu și o conștiință a veșniciei în interiorul său. Dumnezeu „a pus și eternitatea în inima lor“ (Eclesiastul 3.11) și ne-a făcut astfel diferiți de orice altă creatură de pe pământ. Dumnezeu a făcut toate acestea, pentru ca omul să se întoarcă la El, ca să nu fie judecat pentru păcatele sale, când „Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor … prin Isus Hristos“ (Romani 2.16). „Cine este înțelept va lua seama la aceste lucruri“ (Psalmul 107.43).

Citirea Bibliei: Isaia 51.1-11 · Evrei 11.32-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 26:1-15

Împăratul Ozia ne este prezentat ca un om cu o excepţională agerime a minţii. Domnia lui deosebit de lungă, de cincizeci şi doi de ani, este încărcată de o activitate remarcabilă. Împăratul veghează ca popo­ru­lui să nu-i lipsească nimic: fântâni, cirezi de vite, ogoare, vii, toate însoţite de o puternică protecţie mili­tară. Pe scurt, ga­rantează împă­răţiei lui atât prosperitatea, cât şi securitatea. Oare nu spre aceste două ţeluri sunt îndrep­tate toate eforturile oamenilor? Şi la ce-i conduc ele pe oameni în general? La a-I fi oare recunoscători lui Dumnezeu? Îşi folosesc ei bunurile pentru lu­crarea Domnului? Este trist să con­statăm că îşi atribuie lor înşişi meritele pentru aceste eforturi şi bunuri şi îşi pun încrederea în bogăţiile adunate, de care se bucură într-un mod egoist. Aceste pericole sunt actuale pentru cre­dinciosul care este împlinit din punct de vedere ma­terial. El îşi asumă un mare risc când se sprijină pe propriile resurse, crezând că-i este suficient. În acelaşi timp, el încetează să mai conteze pe ajutorul minunat al lui Dum­ne­zeu (v.15), pierzând astfel beneficiul. În asemenea condiţii, căderea nu va întârzia.

Ozia pregătise totul pentru a rezista unui atac exterior, dar neglijase să vegheze pe frontul interior, altfel spus, asupra propriei inimi.

TU ALEGI: CHEMAREA SAU CONFORTUL | Fundația S.E.E.R. România

„Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31)

Biblia ne spune: „Terah a luat pe fiul său Avram… Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31) Un autor creștin scria: „Terah l-a însoțit pe Avram o parte din călătoria spre Canaan, dar apoi s-a oprit… Terah și familia sa își încep povestea în Ur, marele centru al bogăției și educației și țara idolilor. Apoi ei pornesc pe acest drum, care trece prin orașul Haran și coboară în Canaan…

Pentru Terah, tatăl lui Avram, drumul se termină în Haran. Acum știm din alte pasaje din Biblie că Haran era un oraș foarte asemănător cu Ur. Era multă bogăție acolo. Erau idoli acolo. Ce s-a întâmplat? Este foarte posibil ca Terah să se fi gândit: „Dacă aș merge mai departe, aș putea pierde tot ce am. Cu siguranță, ar trebui să renunț la idolii mei!” Așa că alege confortul. Dar Avram alege să spună da chemării sale…”

Aceasta este o alegere pe care va trebui s-o faci și tu. Și va trebui s-o faci de mai multe ori. Pe măsură ce circumstanțele tale se schimbă, iar anotimpurile vieții tale se succed, va trebui să decizi dacă mergi cu Dumnezeu în necunoscut, sau te mulțumești cu siguranța a ceea ce ai și știi.

Terah s-a stabilit; Avram a mers mai departe!

Tu, ce vei face?

Nu trebuie să faci nimic pentru a fi demn de dragostea și harul lui Dumnezeu; acestea sunt daruri. Dar pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să alegi chemarea în locul confortului!

19 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

Geneza 47.13

În timpul anilor de belșug, lumea i-a acordat doar puțină atenție lui Iosif. Despre frații săi nu auzim nimic, ei au fost cu totul indiferenți cu privire la el. Totuși, când foametea se instalează, nevoia este trezită: „Toată țara Egiptului a început să flămânzească“, iar Iacov și fiii lui se confruntă cu foametea și cu moartea (Geneza 42.1,2). Nevoia îi face să strige după pâine; națiunile trebuie să învețe, iar frații săi să descopere, că nimeni nu poate satisface nevoia decât acela pe care ei l-au batjocorit și l-au lepădat. Națiunile trebuie „să meargă la Iosif“, iar frații trebuie să se închine înaintea lui cu fețele plecate până la pământ (Geneza 41.55; 42.6). Cel care fusese lepădat, dar care acum este înălțat, este singura resursă, atât pentru națiuni, cât și pentru Iacov și pentru fiii săi.

Toate acestea vorbesc în mod clar despre lucrurile viitoare. Se apropie cu repeziciune „ceasul încercării care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3.10), iar pentru iudei va veni timpul „unui necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21). „Vai!“, spune profetul Ieremia, „pentru că mare este ziua aceea! Niciuna nu este asemenea ei; și este timp de necaz pentru Iacov“ (Ieremia 30.7). Iar în acea zi de încercare, așa cum nu a mai fost niciodată, unica resursă va fi Hristosul înălțat, care în zilele umilirii Lui a fost lepădat și crucificat de către iudei și națiuni.

Atât națiunile cât și iudeii vor trece prin mari nenorociri în încercarea lor de a aduce prosperitate și pace într-o lume din care Dumnezeu și Hristosul Său sunt excluși. Dar acest timp de binecuvântare nu va veni până când națiunile nu I se vor supune lui Hristos ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor și până când iudeii nu vor mărturisi: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului“. Atunci Hristosul înălțat, la fel ca Iosif odinioară, va deschide depozitele de binecuvântare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.14,15

Șarpele înălțat în pustie

Fiecare evreu știa relatarea din Numeri 21.4-9 și contextul acesteia. Dumnezeu a trimis șerpi veninoși, ca judecată asupra oamenilor nemulțumiți din poporul Israel. Mulți au fost mușcați și au murit. În harul Său, Dumnezeu însă le-a oferit un singur mod de vindecare: El i-a spus lui Moise să facă un șarpe de aramă și să-l înalțe într-o prăjină, pentru ca oricine va privi la el să trăiască, chiar dacă veninul șerpilor înfocați i-ar fi condamnat la moarte. Când Isus a făcut referire la această întâmplare, a spus că El Însuși va fi „înălțat“.

Așa s-a și întâmplat la crucea de la Golgota. Acolo a fost răstignit Mântuitorul, pentru ca toți să-L vadă. Israeliții din vechime se puteau uita la șarpele de aramă. Astăzi, sub mușcătura păcatului, un singur remediu avem: să privim la Mântuitorul „înălțat pe cruce“!

Nu spuneți: „Ce legătură are această poveste învechită cu mine?“. Isus Hristos a suferit moartea ca Înlocuitor pentru cei care au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar această categorie ne cuprinde pe toți. Există promisiunea vieții eterne pentru toți cei care privesc în sus la El și cred în El. După ce a trecut pericolul șerpilor, poporul a păstrat șarpele de aramă ca amintire a îndurării Domnului și pentru ca niciodată să nu se mai răzvrătească. Totuși, treptat au început să creadă că șarpele avea puteri magice și s-au grăbit să-i ardă tămâie. L-au numit „Nehuștan“ (aramă). I s-au închinat.

Aceasta este idolatrie.

Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 21:1-20

Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată carac­terul de carte a harului! În afara ex­cepţiilor jus­tificate de evenimente, cartea a aco­perit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin con­trast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi tre­buie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).

Paginile de care ne apropiem acum sunt în con­trast cu „lucrurile bune“ pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, aco­pe­rirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dum­nezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răb­dare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă mă­reţie peste întunericul care se lasă asupra împără­ţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât pă­catul (Romani 5.20).

O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i reca­pitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

VEI TRECE ȘI PESTE ASTA! | Fundația S.E.E.R. România

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor.

Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin.

Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”.

Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu!

Astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

18 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.

2 Corinteni 1.3,4

Trecerea prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu este o trăsătură caracteristică tuturor slujitorilor Lui, de la care nu a făcut excepție nici Cel care a fost Slujitorul strălucit; cu toții au trecut prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu înainte de a-și începe lucrarea publică. Ba mai mult, cei care au înțeles cel mai profund însemnătatea și valoarea acestei școli tainice s-au dovedit a fi cei mai eficienți și mai consecvenți martori ai Săi în exercitarea slujbei și a mărturiei lor publice. Omul care ajunge într-o lucrare publică ce depășește măsura creșterii lui în școala tainică a lui Dumnezeu are toate motivele să se teamă; el va eșua în mod sigur.

Dacă suprastructura depășește măsura fundației, clădirea se va înclina sau se va dărâma. Dacă un pom își întinde ramurile peste măsura adâncimii rădăcinii lui, va fi vulnerabil în fața furtunii și va cădea la pământ; tot așa este și cu omul care intră în slujirea publică. Mai înainte de acest moment, el trebuie să fie singur cu Dumnezeu; duhul lui trebuie să fie exersat în intimitatea prezenței Lui; el trebuie să treacă prin apele adânci ale propriei experiențe, altfel nu va fi altceva decât un teoretician, nu un martor. Urechile lui trebuie să fie deschise pentru a auzi, înainte ca limba lui să poată fi potrivită pentru a vorbi și a da învățătură.

Ce s-a întâmplat cu toți aceia care din timp în timp s-au aprins repede și au fost, în aparență, lumini strălucitoare în mijlocul Bisericii lui Dumnezeu, dar care la fel de repede s-au și stins înapoia norilor? De unde au venit ei și unde au dispărut? De ce au fost atât de efemeri? Au fost doar licăriri ale candelelor omenești; nu au avut profunzime, nici putere de a rezista; nu a fost ceva real în ei. Au strălucit pentru un timp și apoi au dispărut, prezența lor neproducând alt efect decât acela de a crește întunericul din jurul lor sau cel puțin conștiența tristă cu privire la acesta.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a spus: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, și cei care văd să fie orbi“. Și aceia dintre fariseii care erau cu El au auzit acestea și I-au spus: „Și noi suntem orbi?“. Isus le-a spus: „Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat; dar acum spuneți: «Vedem», deci păcatul vostru rămâne“.

Ioan 9.39-41

Vindecarea orbului din naștere (4)

Versetele de la finalul capitolului 9 din Ioan clarifică mesajul spiritual: Isus nu a venit în lume în primul rând pentru a vindeca suferințele fizice și pentru a face bine omenirii, ci ceea ce L-a preocupat în primul rând a fost mântuirea sufletului. Astfel, El pune aici în contrast două stări: starea acelora care au vedere spirituală cu starea acelora care nu au.

Majoritatea oamenilor sunt convinși că văd bine și de aceea sunt mulțumiți fie de religia lor, fie că trăiesc după tradiția lor, fie că se bazează pe ultimele descoperiri ale științei. În realitate, ei sunt orbi, pentru că nu-și recunosc starea de păcat și nu văd că Omul Isus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru a înlătura păcatele noastre (vedeți 1 Ioan 3.5).

„Și noi suntem orbi?“, au întrebat fariseii. Dacă ar fi recunoscut aceasta, atunci ar fi putut avea parte de harul Aceluia pe care L-a trimis Dumnezeu. Atunci Mântuitorul ar fi înlăturat păcatele lor.

Ce spune ultima carte a Bibliei despre declinul creștinătății? „Și nu știi că ești nenorocit, de plâns, sărac, orb și gol; te sfătuiesc să cumperi … alifie pentru ochi, … ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

Citirea Bibliei: Isaia 46.1-13 · Evrei 10.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:25-37

În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai ră­mâne decât să constate anihilarea lor şi să strân­gă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumne­zeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noas­tră dificultăţi care păreau de neînvins…!

Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca – sau a bine­cu­vân­tării – (citiţi Ps. 107. 21, 22).

Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei vic­torii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).

Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gân­deşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

NUMAI DOMNUL ISUS ÎȚI POATE SĂTURA SUFLETUL | Fundația S.E.E.R. România

„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete…” (Ioan 4:14)

Femeia pe care a întâlnit-o Domnul Isus la fântână fusese căsătorită de cinci ori. A tot încercat relații, din dorința de a umple golul din ea. Dar nu a funcționat pentru ea… și nu va funcționa nici pentru tine!

Nu va funcționa nici urcatul pe scara ierarhică a corporației, nici achiziționarea de tot mai multe lucruri, sau dobândirea faimei…

Reține ce i-a spus Domnul Isus acestei femei: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete…” (vers. 13) Când te afli în deșert fără apă, vine un moment în care începi să ai iluzii, halucinații… iei mirajele drept lucruri reale… Dar nu sunt! Iar când sufletul tău continuă să fie însetat și uscat, începi să cauți lucruri care nu sunt reale și care nu-l pot satisface.

Domnul Isus nu a adus în discuție trecutul acestei femei pentru a o face de râs, ci din cu totul alt (și unic) motiv: ca ea să înțeleagă că El poate vindeca rănile trecutului ei și îi poate da speranța unui viitor mai bun. Și a făcut-o! Nu numai că a transformat-o, dar ea a devenit și prima persoană care a dus Evanghelia în Samaria.

Poate crezi că ești în afara „razei de acțiune” a speranței și răscumpărării. Împăratul David nu a fost în afara acestei sfere, dar a comis adulter, și l-a acoperit cu o crimă! Apostolul Petru nu a fost în afara acestei sfere, și s-a lepădat de Domnul Isus! Ucenicul Toma nu a fost în afara acestei sfere, chiar dacă este încă amintit ca un necredincios. Apostolul Pavel nu a fost în afara acestei scheme, și a ucis creștini înainte de a deveni unul dintre ei.

Dorințele tale neîmplinite și setea ta nepotolită sunt un plus, nu un minus – dacă le lași să te ducă la picioarele lui Isus! Avem aici în vers. 14 promisiunea Sa: „apa pe care i-o voi da Eu… se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Reține: numai Domnul Isus îți poate sătura sufletul!

17 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vreau ca voi să știți ce mare luptă duc pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți nu mi-au văzut fața în trup.

Coloseni 2.1

Deși era „absent în trup“ și nici măcar nu-i văzuse vreodată pe acești creștini, apostolul manifesta o preocupare deosebită pentru binele lor spiritual. Apostolul era împreună cu ei „în duh“, după cum și mintea sa, mereu preocupată cu Hristos, era, în consecință, preocupată și cu mădularele Trupului Său, fie pentru a se mâhni, în cazul când ceva mergea rău, fie pentru a-i avertiza, în cazul când vreun pericol îi amenința, fie pentru a se bucura, în cazul când găsea vreun rod în umblarea acestor sfinți ai Domnului.

Ca slujitor credincios al Stăpânului său, în slujba sa pentru întreaga Adunare, nu numai pentru cei dintr-o anumită localitate, Pavel este un model pentru toți cei care sunt chemați să slujească în aceeași lucrare. Aflându-se deci cu duhul în mijlocul colosenilor, apostolul găsea un motiv de bucurie cu privire la ordinea potrivit căreia aceștia umblau și cu privire la tăria credinței lor. Ei se aflau, ca să spunem așa, într-o bună ordine de luptă, precum niște soldați strâns uniți între ei, pentru a se putea sprijini și susține unul pe altul. Avându-L pe Hristos ca Obiect al credinței lor, ei împreună se puteau sprijini pe El; ei n-ar fi dorit să se abată de la Acela care îi salvase și îi adusese la Dumnezeu; până la acel moment, ei rămăseseră tari în credință. Dar vrăjmașul căuta să-i înșele, îndreptându-și artileria chiar împotriva Persoanei Căpeteniei lor. Învățături periculoase, iudaice și filosofice, cu înalte pretenții, tindeau să se strecoare printre ei și să-i despartă de Persoana lui Hristos, puțin câte puțin, fără ca ei să-și dea seama, iar dacă ei ar apleca urechea spre ele, în curând ordinea ar dispărea din mijlocul lor, credința lor s-ar clătina, iar ei ar cădea pradă în mâinile vrăjmașului.

Iată de ce apostolul face referire la ordinea care încă exista în mijlocul lor și la credința lor, încă tare, pentru a-i pune în gardă cu privire la teribilul pericol care îi amenința. Cât de mare este acest pericol și în zilele noastre, când se fac atâtea speculații în legătură cu Persoana Domnului Isus, pentru a-I diminua măreția! De aceea, creștinii sinceri, care vor să rămână credincioși Domnului lor, trebuie să se păzească de aceste idei străine, de aceste erori fatale, care se prezintă sub aparențe înșelătoare, dar care, odată acceptate, vor duce la clătinarea și la răsturnarea credinței.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a auzit că l-au dat afară și, găsindu-l, i-a spus: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“. El a răspuns și a zis: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?“. Și Isus i-a spus: „L-ai și văzut, și Cel care vorbește cu tine, Acela este“. Și el a spus: „Cred, Doamne“, și I s-a închinat.

Ioan 9.35-38

Vindecarea orbului din naștere (3)

Pentru că a dat o mărturie neînfricată despre Isus Hristos, omul care fusese vindecat de orbirea lui din naștere a fost exclus de rabini; el nu putea fi acceptat la școala lor de învățătură. Dar a găsit adăpost la Fiul lui Dumnezeu. Când era orb, Domnul l-a întâmpinat și i-a dat vederea. Acum Domnul îl găsește stând singur și îl introduce în cea mai frumoasă comuniune pe care o poate avea cineva, aceea a Fiului lui Dumnezeu.

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ Aceasta este o întrebare care se adresează tuturor și care cere un răspuns clar. „Cel care crede în El nu este judecat“ (Ioan 3.18). Cel care fusese vindecat s-a arătat dispus să creadă, numai să știe Cine este. Atunci Domnul S-a revelat. „Omul numit Isus“ era nu doar un profet, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu. Ce copleșitor! Fiind Fiul lui Dumnezeu, este o Persoană a Dumnezeirii și, pe drept, obiect al credinței și al închinării. Astfel, acela care fusese vindecat I s-a închinat. Ce istorie impresionantă este aceasta! Omul care fusese orb și cerșetor credea în Isus și Îl onora ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Este un fenomen spiritual acesta, ca un om care nu are niciun sens în gândire și în aspirații să fie transformat într-un om care, adus la lumina adevărului divin, să Îl aibă în centru pe Fiul lui Dumnezeu. Sperăm că acest fenomen se va produce în nenumărate vieți!

Citirea Bibliei: Isaia 45.14-25 · Evrei 9.19-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:14-24

Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat pri­meşte un răs­puns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În nume­le Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi îm­păra­tul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credin­cioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări di­vine! Să com­parăm v.17 cu cuvintele lui Moise pen­­tru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului …“ (Exod 14.13).

Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul Îi aduc laudă şi adorare. Aceasta Îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pen­tru răs­punsul pe care El l-a garantat. Iată o pur­ta­re care imită Modelul divin. Înainte să-l învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dum­ne­zeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, Îţi mulţu­mesc că M-ai ascultat“ (Ioan 11.41).

Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5). Ceicareaduclaudamergînaintea bărbaţilor î­nar­maţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am pu­tea spune, semnalul unei victorii ui­mi­toare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

CE ÎNSEAMNĂ NEPRIHĂNIREA? | Fundația S.E.E.R. România

„Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege…” (Romani 3:21)

Vei merge în cer pentru că te-ai încrezut în neprihănirea lui Hristos, și nu datorită neprihănirii tale. Poate vei spune: „Dar nu este important să faci ceea ce este bine?” Absolut. Răsplata ta în cer va depinde de ceea ce faci pentru Dumnezeu aici pe pământ. Dar mântuirea ta depinde de încrederea în ceea ce a făcut Hristos, nu tu. Satan știe acest lucru și va încerca să te conducă înapoi la o viață creștină bazată pe fapte. Iar când vei da greș (și asta se va întâmpla în mod sigur!), el te va condamna și îți va spune că nu te ridici la înălțimea așteptărilor… și, prin urmare, nu ești demn de dragostea și acceptarea lui Dumnezeu.

Să ne uităm ce face condamnarea:

1) Te lipsește de încrederea în Dumnezeu. De multe ori, când greșești tu, nu poți să te bazezi pe promisiunile Sale, pentru că te simți nevrednic. De 31 de ori în Sfânta Scriptură, se spune că suntem „în Hristos”. Asta înseamnă câte una pentru fiecare zi a lunii. Așadar, în fiecare zi, amintește-ți că ești „în Hristos” și, pentru că El este vrednic, tu ești acceptat!

2) Te face o persoană iritabilă și neplăcută pentru cei din jurul tău. Consilierii pe probleme de dependență descriu acest lucru ca fiind starea de a fi „agitat” sau neliniștit în propria piele. Ca urmare, începi să dai afară ceea ce simți pe dinăuntru.

Care este răspunsul? Ni-l oferă apostolul Pavel: „nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii… Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege… şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.” (Romani 3:20-22)

Concluzie: neprihănirea este trecută în contul tău prin credință, nu prin fapte! Astăzi ești iubit și acceptat „în Hristos”!

12 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

Geneza 47.13

În timpul anilor de belșug, Iosif și-a folosit locul de înălțare pentru a culege un seceriș bogat pentru Egipt. El s-a preocupat de strângerea secerișului Egiptului în timpul anilor de belșug și s-a preocupat de locuitorii Egiptului în timpul anilor de foamete. În această zi de har, lumea trece prin cei „șapte ani de belșug“, perioadă în care harul lui Dumnezeu oferă binecuvântări din plin. Oamenii lumii neglijează complet binecuvântarea pe care harul o aduce la ușile lor și își urmează drumul fără să le pese de viitor. Se pare că oamenii Egiptului nu au profitat de anii de belșug pentru a-și strânge hrană pentru anii de foamete. Nu citim nimic despre faptul că au avut vreo preocupare în acest sens. Iosif a fost acela care a mers prin țară și a strâns grâul. La fel stau lucrurile și astăzi, Hristosul înălțat este Cel care strânge secerișul sufletelor în timpul zilei harului. El merge prin lume strângându-Și poporul. Însă când anii de har se vor sfârși, El Se va ocupa de oamenii acestei lumi nepăsătoare.

Cei doi fii care i s-au născut lui Iosif sunt și ei o imagine prefigurativă cu privire la Hristos. Manase, după cum știm, înseamnă „uitare“, iar Efraim înseamnă „rodire“. Lepădat de către frații săi, drumul său a fost unul al suferinței și al trudei, însă Iosif a primit o mare răsplată și a devenit roditor în țara necazurilor lui. La fel stau lucrurile și cu privire la Hristos. Poporul Său pământesc L-a disprețuit și L-a lepădat, L-a pus în numărul celor fărădelege; însă, în această zi a lepădării Lui, când sufletul Său a fost făcut o jertfă pentru păcat, El „va vedea o sămânță de urmași“, „va vedea rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut“. Israel a spus: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri“, și, prin urmare, ei vor bea până la fund paharul vinovăției lor, însă Hristos nu a suferit pierdere din cauza lepădării lor. „Truda“ Lui și-a primit răspunsul glorios prin obținerea unui seceriș bogat strâns din întreaga lume, în acest timp al lepădării Lui de către Israel. Timpul în care El este „uitat“ de către Israel este timpul în care El strânge un rod bogat din mijlocul națiunilor.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Acesta n-a făcut nimic rău.

Luca 23.41

„Acesta nu a făcut nimic rău“

Tâlharul de pe cruce s-a recunoscut nu numai pe sine, ci a recunoscut și Cine era Persoana răstignită lângă el. El a devenit conștient, în lumina lui Dumnezeu, de distanța morală dintre el și Domnul, deși ochiul natural nu putea distinge nimic diferit în acel moment. În timp ce Domnul Isus atârna pe cruce ca un condamnat, tâlharul Îl recunoaște ca un Nevinovat.

„Acesta nu a făcut nimic rău.“ Această afirmație s-a dus mult mai departe decât mărturia lui Iuda sau a lui Pilat. Iuda Iscarioteanul a spus: „Am păcătuit, dând sânge nevinovat“ (Matei 27.4). Pilat a mărturisit: „N-am găsit în Omul acesta nicio vină“ (Luca 23.14). Cuvintele tâlharului exprimă însă perfecțiunea morală a Domnului Isus.

Harul a dat acelui tâlhar credință și lumină. Deși gloria Celui crucificat era ascunsă în smerirea Lui, el L-a recunoscut ca fiind Domnul. Deși Isus purta cununa de spini, tâlharul I s-a adresat ca Împăratului de drept al împărăției viitoare. Deși nu era nicio scăpare de la moartea pe cruce pentru el, era o realitate că Domnul urma să vină în împărăția Lui. Cât de repede a lucrat Duhul lui Dumnezeu în sufletul tâlharului! El a vorbit ca și cum L-ar fi cunoscut pe Domnul Isus de mulți ani. În timp ce majoritatea și-au arătat disprețul, acest om a mărturisit perfecțiunea Omului Isus Hristos: „Acesta n-a făcut nimic rău“. Inima tâlharului de pe cruce a auzit o chemare tainică, personală, a crezut în Domnul Isus și a primit o mare promisiune: „Astăzi vei fi cu Mine în paradis“.

Citirea Bibliei: Isaia 42.18-43.7 · Evrei 7.18-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 16:1-14

Versetul 11 face distincţie între „cele dintâi“ fapte ale lui Asa, care erau plăcute lui Dumnezeu, şi „cele de pe urm㓠care, în mod trist, erau rele.

Baeşa, împăratul lui Israel, gelos să-i vadă pe mulţi dintre supuşii lui trecând în ţara lui Iuda (15.9), con­struieşte o cetate întărită, ca să-i împiedice. Apoi Asa, în loc să privească spre Domnul ca să oprească lucrarea lui Baeşa, face o alianţă păgână, cu Siria. Politică inteligentă la prima vedere, de vreme ce a început prin a pro­duce efec­tul dorit! Însă Dumnezeu nu vede lucru­rile în acelaşi fel şi-l mustră pe împărat prin in­termediul unui profet. Lipsa lui de încredere – şi de ţinere de minte (v. 8) – îl va priva pe Asa de o victorie asupra sirienilor. Iritat că a lăsat să-i sca­pe o ocazie atât de bună şi lezat în amorul pro­priu, Asa îl aruncă în închisoare pe cel care-i devenise vrăjmaş pentru că-i spusese adevărul (Galateni 4.16) şi-i asupreşte pe unii din popor. Dumnezeu îl disciplinează printr-o boală dureroasă. În zadar! Continuă să se sprijine tot pe oameni în loc să se bazeze pe Dumnezeu şi, în mod trist, moare fără să fi învăţat această ultimă lecţie. Timp de treizeci şi cinci de ani din patruzeci, Asa umblase cu Dumnezeu. I‑ar mai fi trebuit câţiva ani ca să-şi sfâr­şească viaţa bine. Să-I cerem Dom­nului să ne păstreze drepţi pe cale până în ultima zi a vieţii noastre (2 Timotei 1.12; 4.18).

CE VREI SĂ FAC, DOAMNE? | Fundația S.E.E.R. România

„Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9:6)

Viața lui Saul s-a schimbat pentru totdeauna când a pus întrebarea: „Doamne, ce vrei să fac?” Vedem ce i-a răspuns Dumnezeu la întrebare (tot în acest verset 6): „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” Descoperirea voinței lui Dumnezeu are loc în etape.

Primul pas este conștientizarea. Nu poți schimba direcția dacă nu ești conștient că te îndrepți în direcția greșită, așa că stai și gândește-te încotro te îndrepți în prezent. Dacă direcția nu este cea bună, stabilește și notează pașii pe care trebuie să-i faci pentru a ajunge unde trebuie sau dorești să ajungi, pentru a realiza ceea ce dorești să realizezi. Fă-i cât mai concreți cu putință. Vor fi ei în mod absolut pașii potriviți? Poate că da, poate că nu… Dar nu vei ști sigur până când nu vei începe să mergi înainte.

Pasul doi este acțiunea. Nu poți câștiga dacă nu începi! Ia inițiativa. Fă în fiecare zi ceva specific care te va aduce cu un pas mai aproape de obiectivul tău. Apoi, continuă să faci acest lucru în fiecare zi!

Pasul trei este responsabilitatea. Puține lucruri te vor inspira să-ți atingi obiectivele mai mult decât responsabilitatea. Un mod în care poți face asta este să împărtășești altora obiectivele. Atunci când le spui oamenilor ce ai de gând să faci, simți presiunea de a continua să lucrezi la ele. Dă-le posibilitatea și permisiunea acelor oameni să te întrebe despre progresul tău. Este ca și cum ți-ai da un termen limită, astfel încât să continui să înaintezi spre țintă.

Când scrii ce ai de făcut, ai o altă formă de responsabilitate.

Deci, dorești să faci voia lui Dumnezeu? Începe cu acești pași: conștientizarea, acțiunea, responsabilitatea!

11 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

Matei 13.20

Foarte mulți oameni din țările creștine se recunosc de partea creștinismului numai pentru că părinții lor au fost creștini sau pentru că așa se obișnuiește în țara în care trăiesc. Astfel, ei „cred“, primesc Cuvântul într-un sens limitat, dar nu îl posedă cu adevărat și nu îl păstrează.

Omul, în special acela cu o gândire idealistă, se lasă ușor impresionat de anumite gânduri ale lui Dumnezeu. De exemplu, el consideră planul de mântuire al lui Dumnezeu ca fiind unul măreț și poate face progrese rapide în înțelegerea anumitor adevăruri. Poate arăta un interes mare pentru profeție și poate considera principiile din predica de pe munte ca fiind fără îndoială etice. Dar există marele pericol ca, prin toate acestea, conștiința să nu fie atinsă. Domnul dorește să-i avertizeze pe ascultătorii Cuvântului de acest pericol. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu există, dar nu i se permite să prindă rădăcină. Cuvântul a fost primit numai superficial, cu un anumit entuziasm, dar nu a acționat asupra conștiinței.

La această stare contribuie în parte și vestitorii Cuvântului. Nu tind oare mulți dintre ei să prezinte evanghelia într-un mod plăcut? Se mai vorbește despre recunoașterea și mărturisirea păcatului? Se mai vorbește, de fapt, despre păcat? Sau se vorbește despre o predare cu bucurie? O primire sentimentală a evangheliei nu este nimic altceva decât „foc străin“ (Levitic 10.1). De altfel, „evanghelia“ nu este o „veste plăcută sau îmbucurătoare“, așa cum se aude spunându-se deseori. Nu, ci evanghelia înseamnă „vestea bună“. Când oamenii aud că trebuie să se pocăiască, dacă nu vor să meargă veșnic în pierzare, atunci aceasta nu este o veste plăcută. Dar există ceva bun în această veste, care poate să-l miște pe om să se întoarcă la Dumnezeu. Într-adevăr, este o veste bună faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

Ioan 8.46

Dezertori

Isus Hristos stătea înaintea autorității supreme a statului. El a mărturisit liber adevărata Lui identitate și misiunea pe care o avea. El nu a spus altceva decât adevărul, deși acel lucru a însemnat pentru El sentința la moarte. Să comparăm aceasta cu una dintre tristele deconspirări din anii recenți. Un politician binecunoscut a mărturisit, în sfârșit, după numeroase dezmințiri, că a fost implicat în activități îndoielnice pentru un serviciu secret străin. Șocul și dezamăgirea i-a lovit profund pe prieteni, așa că nu e de mirare că nimeni nu a venit pentru a-l sprijini. Acel om nu avusese curajul nici să înceteze cu asocieri ilegale, nici să-și mărturisească fapta și să înfrunte consecințele, nici să spună adevărul măcar familiei sale. De ce amintim un astfel de caz îngrozitor? Pentru că fiecare trebuie să înceteze cu vechiul fel de a trăi și să își mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. Toți suntem dezertori. Oricine continuă să încerce să ascundă lucruri de Dumnezeul Atotștiutor trebuie să poarte consecințele. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, merită încrederea noastră. Toate cuvintele Lui au fost adevărate, inclusiv oferta Lui să salveze de la pierzare veșnică pe oricine vine la El.

Când, la sfârșitul unui război, regina Victoria a oferit iertare dezertorilor care au fost cunoscuți, ea a pus o condiție: să se prezinte în fața ei. Unul putea spune: este o cursă; altul: îmi păstrez secretul vinovăției și-mi continui viața; altul: n-am trădat, ci doar am refuzat să lupt; altul: iertare cu prețul acesta nu-mi trebuie. Ultimul a zis: eu voi merge; regina nu poate să nu-și țină promisiunea.

Citirea Bibliei: Isaia 42.1-17 · Evrei 7.1-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 15:1-19

Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va în­curaja şi mai departe.

Cuvântul Dom­nului nu este mai puţin ne­cesar după bătălie, faţă de cât este î­na­intea ei; pentru că ten­dinţa naturală după bătă­lie este de rela­xare. „Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile“, îi îndeamnă profetul, adăugând această promi­siune: „pentru că este o răsplă­tire pentru lucrul vostru“ (v. 7). Aceste cuvinte au efect.

Asa, plin de energie, îndepăr­tea­ză urâciunile din toată ţara şi res­tabileşte serviciul la al­tarul Domnului. Zel remar­cabil, care îi antre­nea­ză nu numai pe cei din Iuda şi din Be­niamin, ci şi pe „mulţi din Israel, din alte seminţii“ (v.9). Ace­laşi lucru se aplică devotamen­tului pe care noi îl ară­tăm Domnului. Acesta îi va în­cu­raja pe alţi credin­cioşi, care sunt probabil mai ti­mizi, să-şi arate cre­din­ţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul ser­­vi­ciului militar.

„O inimă ata­şa­tă sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu a­de­vă­rat con­ştiinţei alto­ra” [W.K.].

Asa înţelege că nu poa­te să ceară poporului o curăţire com­pletă, dacă el în­suşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu e­zi­tă s-ope­dep­sească pe Maaca, regi­na mamă, luân­du-i coroana şi transformându-i idolul în praf şi cenuşă.

CREDE-L PE DUMNEZEU ÎN POFIDA VREMURILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5)

Ghedeon avea o armată formată din 32.000 de oameni, mult depășită numeric de madianiți… dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea mulți oameni…” El îl instruiește pe Ghedeon să elibereze pe oricine se teme, iar Ghedeon își vede rândurile subțiate cu două treimi din armată – acum mai avea vreo zece mii de oameni. Dumnezeu i-a spus din nou: „Tot prea mulți oameni sunt!”… și-i reduce armata lui Ghedeon la trei sute de oameni. În acel moment, șansele lui de câștig trebuie că erau cam de unu la un milion.

Dar lucrurile nu se opresc aici! Dumnezeu îi ordonă lui Ghedeon să-i atace pe madianiți înarmați cu… trâmbițe și ulcioare! Și, surpriza supremă: Israelul câștigă! De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru că dacă Ghedeon ar fi atacat cu 32.000 de oameni și ar fi câștigat, israeliții ar fi crezut că numărul și vitejia lor și-au spus cuvântul, iar Dumnezeu ar fi primit un merit limitat. Dar Dumnezeu are dreptul, merită și dorește credit total!

Când trei sute de oameni, „înarmați” cu trâmbițe și ulcioare, înving o armată masivă – Dumnezeu primește toată gloria (vezi Judecători 7). De ce? Deoarece o astfel de victorie depășește orice calcul sau închipuire! De prea multe ori, rugăciunile noastre se reduc la cererea ca Dumnezeu să ne mărească șansele de învinge… Ne dorim ca totul să fie în favoarea noastră! Dar poate că Dumnezeu vrea ca șansele să ne fie potrivnice, astfel încât să fim martorii unui miracol de proporții divine. Credința înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, indiferent cât de infime sunt șansele.

Circumstanțele noastre imposibile sunt ocazii de a experimenta o nouă dimensiune a gloriei lui Dumnezeu. Te confrunți cu o situație care, din punct de vedere uman, îți depășește capacitatea de a face față? Recitește versetul cu care am început: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5) Azi, încrede-te în Dumnezeu – în ciuda oricărei crize, a circumstanțelor potrivnice, a șanselor mici sau a vremurilor tulburi!

10 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i-a așezat împrejurul cortului. Și Domnul a coborât în nor și i-a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa: când S-a odihnit Duhul peste ei, au profețit, dar după aceea n-au mai continuat.

Numeri 11.24,25


Adevăratul secret al întregii slujiri este puterea spirituală. Nu dibăcia omului, nici intelectul lui, nici energia lui, ci puterea Duhului lui Dumnezeu. Acest lucru a fost adevărat în zilele lui Moise și este adevărat și acum. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oștirilor“ (Zaharia 4.6). Este bine ca toți slujitorii să-și aducă mereu aminte de acest lucru, căci el le va oferi sprijin inimii și prospețime constantă slujirii lor. Slujirea care decurge din dependența zilnică de Duhul Sfânt nu va deveni niciodată sterilă. Dacă cineva se sprijină pe propriile lui resurse, în curând acestea vor seca. Nu contează care sunt capacitățile lui, cât de mult a citit și cât de informat este; dacă Duhul Sfânt nu este izvorul și puterea slujirii sale, aceasta își va pierde, mai devreme sau mai târziu, prospețimea și eficacitatea.

Cât de important este ca toți cei care slujesc, fie în evanghelie, fie în adunare, să se sprijine constant și în mod exclusiv pe puterea Duhului Sfânt! Duhul lui Dumnezeu știe care este nevoia sufletelor și tot El este Cel care o poate suplini. Însă trebuie să ne încredem în El și să-L lăsăm să lucreze. Nu vom ajunge la niciun rezultat dacă ne sprijinim parțial pe noi înșine și parțial pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă există vreo măsură de încredere în sine, acest lucru se va vedea imediat. Trebuie să renunțăm la tot ceea ce ține de noi înșine, dacă este să fim vase ale Duhului Sfânt.

Bineînțeles, nu vrem să spunem că nu ar trebui să existe sârguință sfântă și efort în studierea Cuvântului lui Dumnezeu și, de asemenea, în studierea exercițiilor, a încercărilor, a conflictelor și a dificultăților sufletelor. Dimpotrivă, suntem convinși că, dacă ne vom sprijini tot mai mult, cu lepădare de sine, pe puterea măreață a Duhului Sfânt, vom studia cu o tot mai mare sârguință atât Cartea, cât și sufletul. Ar fi o greșeală fatală pentru un om să se folosească de pretextul dependenței de Duhul ca scuză pentru neglijarea studiului și a meditației. „Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor“ (1 Timotei 4.15).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu vin curând: ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.

Apocalipsa 3.11

Ține cu tărie ceea ce ai!

Credincioșii se pot bucura cu recunoștință pentru tot ceea ce contribuie la oprirea valului tot mai mare de necredință și păcat. Cu toate acestea, în lupta împotriva răului, limitele prescrise în Biblie nu trebuie să fie ignorate. Acest pericol există, în special atunci când atenția noastră se concentrează pe o greșeală anume. Trebuie să fim atenți să observăm tot ceea ce ne-a fost încredințat nouă, astfel încât să nu renunțăm la nimic, ci să ținem Cuvântul Lui în toate lucrurile și să nu negăm „Numele Lui“, care este Cel Sfânt, Cel Adevărat (Apocalipsa 3.7,8).

Orice vine de la Dumnezeu și corespunde Cuvântului Său trebuie urmat, indiferent de locul unde se întâmplă și de persoana folosită de Dumnezeu pentru a-Și atinge scopul. Dar nu este de la Dumnezeu un lucru bun care este folosit pentru a denatura sau pentru a anula adevărul, astfel încât să ne îndepărteze de ascultarea pe care o datorăm Domnului Isus.

„Ține cu tărie ceea ce ai!“ Acest cuvânt ne pune la încercare inima, dar ne și încurajează să fim credincioși Domnului. Să ne străduim să obținem nu aprobarea omului, ci pe cea a lui Hristos. Există o cunună pentru oricine ține cu tărie ceea ce are. Dușmanul încearcă să ne fure această cunună, nu cu intenția să o dea altora, ci de a reține de la Domnul Isus ceea ce Îi datorează răscumpărații Săi.

Citirea Bibliei: Isaia 41.1-29 · Evrei 6.10-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 14:1-15

Asa, un împărat credincios, fiul şi succesorul lui Abiia, curăţă Iuda de idolatrie. Această carte insistă asupra odihnei şi liniştii de care ţara s-a bu­curat în timpul primei perioade a domniei lui (v. 1, 5, 6, 7). Asa fo­lo­seşte acest timp de odihnă ca să con­stru­iască ce­tăţi înconjurate cu ziduri şi ca să-şi în­tă­rească sistemul de apărare al teri­toriului, oferindu-ne astfel o lecţie importantă. Sunt peri­oade din viaţa noastră care corespund unui timp de odihnă, de exemplu vacanţele şi diversele momente de distracţie sau de destindere. Să le folosim pentru a ne fortifica sufle­tele prin citirea Bibliei şi pentru a ne întări în adevăr. „Toată ar­mă­tu­ra lui Dumnezeu“ trebuie îmbrăcată mai dinain­te, „ca să vă puteţi împo­trivi în ziua cea rea … “ (Efeseni 6.12 …)

Ziua cea rea, ziua ofensivei lui Zerah, găseşte deci un Asa pregătit. „Peste toate“, el aşaz㠄scutul cre­dinţei“, altfel spus, se bazează pe încrederea simplă în Dumne­zeul său. Ea stră­luceşte în frumoasa lui rugăciune din     v. 11 şi constituie punctul de forţă de partea lui, indi­fe­rent de cei cinci sute optzeci de mii de soldaţi ai săi. Un mi­­lion de adversari îi stau înainte. În ter­meni ome­neşti, aceasta este o confruntare inega­lă, dispro­porţionată. Dar întot­deauna se verifică adevărul biblic: „când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Co­rin­teni 12.10). Dumnezeu răspun­de credin­ţei lui Asa, dân­du-i o victorie strălucită şi o pradă bogată.

VEI PRIMI O RĂSPLATĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18)

În 1857, David Livingstone a ținut următorul discurs la Universitatea Cambridge: „Oamenii vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut petrecând atât de mult timp din viață în Africa. Departe de mine gândul acesta și perspectiva aceasta! În mod categoric, nu este un sacrificiu! Aș spune că mai degrabă a fost un privilegiu! Anxietatea, boala, suferința sau din când în când pericolul, împreună cu renunțarea la confortul obișnuit și la binefacerile acestei vieți, ne pot face să ne oprim și să facem duhul să șovăie și sufletul să se scufunde; dar numai pentru o clipă. Toate acestea sunt nimic în comparație cu gloria care va fi descoperită în noi și pentru noi. Nu am făcut niciodată un sacrificiu!” Când Îl slujești pe Domnul, întotdeauna primești înapoi mai mult decât lucrurile la care renunți. Și dacă primești înapoi mai mult decât dai, ai sacrificat cu adevărat ceva?

Evanghelistul Marcu scrie că „Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Marcu 10:28-30).

Singurele regrete pe care le vei avea la sfârșitul vieții vor fi că nu L-ai căutat și nu L-ai slujit pe Dumnezeu mai mult, și că nu L-ai căutat și nu l-ai slujit mai devreme!

9 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât și grec; pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință, spre credință.

Romani 1.16,17

Cel care a scris cuvintele de mai sus a spus despre sine, în altă parte, că era fără vină „în ce privește dreptatea care vine din lege“ (Filipeni 3.6). În prima parte a vieții sale, înainte să-L cunoască pe Domnul Isus, Pavel considera că dreptatea sa proprie era suficient de bună înaintea lui Dumnezeu, însă a trebuit să învețe, printr-o experiență deosebit de amară, că el însuși era un păcătos ca toți ceilalți – „toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.23).

Saul – așa cum se numea el în acea vreme – nu ieșea în evidență printr-o tendință neobișnuită pentru oamenii religioși, care încearcă să dobândească o dreptate proprie înaintea lui Dumnezeu, ci doar printr-o tenacitate impresionantă în încercarea de a o dobândi. Aceasta însă nu este altceva decât o înșelătorie a religiei omenești. Când temnicerul din Filipi, în ignoranța sa, a întrebat ce trebuia să facă pentru a fi mântuit, răspunsul a venit prompt: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit“ (Fapte 16.30,31).

Doar dreptatea lui Dumnezeu poate fi valabilă înaintea ochilor Săi, iar aceasta se capătă prin credință, ca rod al lucrării Fiului Său la cruce, unde a rezolvat în mod perfect chestiunea păcatului. Însă de ce numește Pavel evanghelia ca fiind „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire“? Pentru că ea prezintă dreptatea lui Dumnezeu ca fiind singura bază pe care El poate mântui, iar tot ceea ce omul trebuie să facă pentru a beneficia de mesajul ei este să-l creadă ca fiind adevărat. Aceasta este semnificația termenului „credință“ în prima lui menționare în versetul 17: principiul credinței.

Domnul Isus le-a spus iudeilor: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe care L-a trimis El“ (Ioan 6.29). Din nefericire, mulți dintre ei n-au făcut acest lucru. Cum stau lucrurile cu tine? Ai crezut în Domnul Isus? Dacă nu, crede acum și vei fi mântuit. Aceasta este semnificația celei de-a doua apariții a cuvântului „credință“ în Romani 1.7: credința ta manifestată în Domnul Isus, ca răspuns la mântuirea oferită ție de către Dumnezeu.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede.

Armele … noastre nu sunt firești, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor.

Romani 1.16; 2 Corinteni 10.4

Kiko și Majan (2)

În anul 1945, insulele Japoniei au fost invadate, una după alta, de armata americană. Într-o zi, americanii au ajuns pe insula în care locuiau Kiko și Majan. Cei doi frați au ieșit în întâmpinarea soldaților, înclinându-se în fața lor și urându-le în japoneză bun-venit. Stupefiat, interpretul a tradus: „Oamenii aceștia spun că, în calitate de creștini, suntem primiți cu ospitalitate“. Soldații nu fuseseră niciodată primiți în felul acesta. I-au urmat foarte mirați pe cei doi frați, care i-au condus în vatra satului lor. Drumurile erau curate, locuințele îngrijite, iar locuitorii erau pașnici și fericiți. Insula și locuitorii ei erau parcă rupți dintr-o altă lume; erau diferiți de tot ceea ce văzuseră în invaziile lor de până atunci. Peste măsură de surprinși, soldații au cerut mai multe explicații. Atunci locuitorii le-au istorisit despre cartea pe care un misionar le-o lăsase cu 15 ani în urmă, care le schimbase modul de viață. Întregul sat trăiește acum urmând învățăturile lui Isus Hristos! În raportul militar întocmit în urma „cuceririi“ acestei insule, este adăugat acest gând: „Se pare că, dorind să schimbe lumea, armata noastră nu folosește armele tocmai potrivite“.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte a surprizelor: ea îi transformă pe cei care o citesc și o cred, îi schimbă și în interior și în exterior, și în inimă și în modul de viață.

O viață pe pământ avem și-un adevăr de înălțat: Isus, Cuvântul Lui suprem!

Citirea Bibliei: Isaia 40.18-31 · Evrei 6.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:13-22

Cuvântarea lui Abiia în faţa armatei lui Israel a fost ţinută pe un ton de superioritate, dar care s-a dovedit a nu fi de calitate. N-a fost necesar decât ca Ieroboam să-i încercuiască, pentru a pune la încercare pe împăratul lui Iuda şi armata acestuia. Dintr-o dată, Abiia se trezeşte luat pe la spate, pe punctul de a fi zdrobit. Totuşi, o direcţie rămâne liberă: spre cer. Strigătele de disperare se înalţă către Domnul; acum, toate pretenţiile au dispărut şi apare credinţa. Ea se foloseşte de un straniu instru­ment de război, … dar bine cunoscut în istoria lui Israel: trâmbiţele (vezi Iosua 6.4; Judecători 7.18). Aceasta este o armă căreia nimic nu-i stă în cale, de­oarece credinţa care o foloseşte se odihneşte pe Cuvântul divin şi pe promisiunile sale întotdeauna valabile (vezi Numeri 10.9). Ei bine, chemarea credinţei nu putea să rămână neauzită! Sunetul pătrunză­tor a vorbit inimii lui Dum­nezeu despre pericolul care se abătuse asupra poporului Său şi, fără nici un dubiu, a vorbit solemn şi inimilor oamenilor lui Ieroboam, care erau gata să facă război cu fraţii lor … şi cu Domnul.

Armata lui Israel este tăiată în bucăţi şi umi­li­tă (v.18), făcând dovada că nici forţa (v. 3), nici şiretenia nu pot învinge credinţa în Dumnezeu.

DEDICĂ-TE DEZVOLTĂRII PERSONALE! | Fundația S.E.E.R. România

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele…” (1 Timotei 4:15)

Apostolul Pavel a avut în minte un plan de succesiune pentru lucrarea Domnului. Acesta este motivul pentru care l-a îndrumat pe Timotei și l-a instruit: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi”.

Cuvintele „înaintarea ta să fie văzută de toţi” înseamnă că noi putem măsura creșterea. Întrebare: dacă te uiți în urmă la ultimii ani din viața ta, în ce domenii ai crescut? Înainte de a continua, stai o clipă și gândește-te cu atenție la modul în care răspunzi la această întrebare.

În copilărie, corpul nostru crește automat. Dar unii dintre noi aduc în viața de adult încrederea subconștientă că dezvoltarea spirituală, emoțională și mentală urmează un model comparabil. Credem că, odată cu trecerea timpului, ne îmbunătățim în mod inevitabil. Suntem ca personajul de desene animate Charlie Brown din banda desenată Peanuts a lui Charles Schulz, care a spus odată: „Cred că am descoperit secretul vieții: trebuie doar să aștepți până te obișnuiești cu ea!” Problema este că nu devii mai bun doar trăind; trebuie să faci ceva în acest sens. Nimeni nu se îmbunătățește din întâmplare.

Creșterea personală nu are loc pur și simplu de la sine! Iar atunci când ai terminat educația formală, trebuie să-ți asumi pe deplin procesul de creștere, deoarece nimeni altcineva nu se va ocupa de el în locul tău. Cel mai bun manual de creștere este Cuvântul lui Dumnezeu. El este „viu şi lucrător” (Evrei 4:12).

Tot ce trebuie să știi și tot ceea ce este necesar pentru ca tu să crești se găsește pe paginile Scripturii. Așadar, deschide-ți Biblia! Afundă-te în ea! Citește-o… meditează asupra ei… Aplică principiile ei în viața ta – și vei fi uimit de felul în care vei crește!

Navigare în articole