Domnul îi spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care ți-o voi arăta“.
Geneza 12.1
Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău“. Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să lupte împotriva fărădelegii oamenilor de acolo, nici să încerce să îmbunătățească starea morală și socială din acea cetate, nici să facă vreo reformă de orice fel, ci a fost chemat s-o părăsească. El a părăsit lumea politică: „țara ta“; lumea socială: „rudenia ta“; și lumea de familie: „casa tatălui tău“.
Chemarea noastră astăzi este la fel de clară. Lumea din jurul nostru este o lume care are o formă de evlavie, dar care îi tăgăduiește puterea, o lume a creștinătății corupte. În Epistola către Evrei ni se spune că suntem părtași chemării cerești (capitolul 3.1) și suntem îndemnați să ne separăm de corupția din jurul nostru. Trebuie să „ieșim la El, afară din tabără, și să purtăm ocara Lui“ (capitolul 13.3). Nu că am fi chemați să disprețuim stăpânirile, căci ele sunt rânduite de Dumnezeu. Nici nu trebuie să neglijăm relațiile de familie, căci și acestea sunt instituite de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili și buni, și să facem bine tuturor oamenilor, după cum ni se oferă prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați afară din orice activități politice ale lumii și din sfera în care membrii neconvertiți ai familiilor noastre își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Nu suntem chemați să reformăm lumea, nici s-o îmbunătățim, ci să ieșim afară din ea. Aceste cuvinte rămân valabile astăzi: „«Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei», zice Domnul“ (2 Corinteni 6.17).
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Dar ei au strigat cu toții, spunând: „Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba“, unul care era aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor.
Luca 23.18,19
Îl vrem pe Baraba!
Oamenii au o cumplită trăsătură comună, anume aceea că aleg întotdeauna ceea ce le face rău cel mai mult. Cu aproape două mii de ani în urmă, iudeii au cerut eliberarea unui ucigaș, numit Baraba, în locul lui Mesia. „Eliberează-ne pe Baraba!“, au strigat ei, iar de atunci încoace, oamenii continuă să aleagă un baraba. Principiul ilustrat este acela că dobândești libertatea cu orice preț, chiar și privându-i de libertate pe alții.
Astăzi avem și noi o astfel de alegere înaintea noastră. Dacă decidem să urmăm un stil de viață caracterizat de eul nostru, vom suferi negreșit consecințele.
Nu exista nicio alternativă în Ierusalim în acel timp? Bineînțeles că exista: Isus din Nazaret! El nu venise să facă voia Sa, ci voia lui Dumnezeu. În timp ce viața aproapelui nu însemna nimic pentru Baraba, Isus Hristos Și-a jertfit viața la cruce, pentru a-i mântui pe cei pierduți. Nu dorim să-i acuzăm pe aceia că au simpatizat cu Baraba, fiindcă în fiecare dintre noi există tendința de a urma principiul care a caracterizat viața lui Baraba, anume de a face ceea ce voim noi. În ochii lui Dumnezeu, așa ceva înseamnă voință proprie și păcat, fiindcă Cel care ne-a creat are tot dreptul să ceară de la noi ascultare și dragoste. De aceea avem nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.
El întinde mâna pentru a-i ajuta pe toți cei care doresc să-și pună viața în rânduială cu Dumnezeu.
David dorise să facă ceva pentru Domnul. Dar răspunsul divin a fost: ŤEu sunt acela care am făcut totul pentru tineť. Iată lecţia pe care fiecare dintre noi se cuvine s-o înveţe. Dumnezeu Însuşi a preluat deplina responsabilitate pentru mântuirea noastră, pentru odihna noastră şi pentru tot ceea ce priveşte viitorul nostru (v. 19). Minunate planuri la care n-am avut nici o contribuţie! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! (Romani 11.33). Cu adevărat, aceasta nu este legea omului! (v. 19).
Apoi ce-i mai rămâne lui David să facă? Simplu, să-I mulţumească lui Dumnezeu. În prezenţa divină, împăratul intră, se pleacă şi adoră întocmai cum credinciosul poate face astăzi în adunarea celor răscumpăraţi, în jurul Domnului, cu siguranţa liniştită că este îndreptăţit să se afle acolo şi să se bucure deja de această odihnă divină. Cine sunt eu … şi ce este casa mea? (v. 18). Nici David, simplul păstor (v. 8), nici Israelul scos din Egipt (v. 6) n-au vreun merit al lor sau vreun drept să ocupe o asemenea poziţie! Numai harul i‑a adus până aici pe David şi pe poporul său (v. 18). Rugăciunea împăratului, expresie a comuniunii perfecte, se rezumă astfel: … lucrează cum ai spus! Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna (v. 25, 26). În momentul acesta particular am pune în mod fericit Psalmul 23 pe buzele lui, în special v. 5 şi 6.
NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (3) | Fundația S.E.E.R. România
„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.” (Matei 14:29)
În Evanghelia după Matei citim: „Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii… s-au înspăimântat… Isus le-a zis… „Eu sunt, nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:28-31). Când știi că te-ai rugat, te-ai pregătit și ai planificat, trebuie să mai faci un pas înainte – și să treci la fapte. Este normal să simți teamă atunci când încerci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Poate ai citit de multe ori relatarea despre încercarea lui Petru de a merge pe apă și l-ai considerat un învins. Dar nu este așa! În primul rând, Petru primește un 10 pentru că a fost dispus să iasă din zona sa de siguranță și să facă ceea ce nu mai făcuse nimeni vreodată. În al doilea rând, el a experimentat, chiar dacă pentru puțin timp, euforia de a merge pe apă; niciun alt ucenic nu s-a putut lăuda cu așa ceva! În al treilea rând, Petru a avut parte de lecția cea mai valoroasă: concentrarea asupra Domnului Isus, și nu asupra circumstanțelor! Acest lucru este esențial, când încerci imposibilul. În al patrulea rând, Petru a recunoscut că supraviețuirea lui depinde numai de Domnul Isus. Când a început „să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31). Domnul Isus nu l-a condamnat pe Petru pentru eșec, ci doar i-a spus că trebuie să dezvolte o credință mai mare. Dumnezeu nu te va lăsa să te îneci în greșelile tale. Atâta timp cât ai încredere în El, va continua să lucreze cu tine până când vei reuși. El este Tatăl tău ceresc, iar succesul tău este succesul Lui!
Și au venit în câmpiile Moabului și au rămas acolo. Și Elimelec, soțul Naomei, a murit.
Rut 1.2,3
Elimelec a fugit de greutăți și s-a dus la odihnă în Moab, gândindu-se că va putea găsi pâine, lapte și vin (bucurie). Existau desigur podgorii în Moab, dar nu era vinul nou și untdelemnul pe care Dumnezeu îl dă poporului în țara Sa (Deuteronom 11.14). Poți să iei drept hrană vița sălbatică, dar aceasta duce la moarte (2 Împărați 4.38-40). Exista pâine în Moab, dar era ea hrană pentru omul cel nou? Hrana era bună pentru omul natural, pentru cei care nu trecuseră niciodată Iordanul (în sens spiritual, oameni care n-au murit împreună cu Hristos și n-au înviat împreună cu El). Omul nou, omul vieții de înviere, are nevoie de o altfel de hrană. El are nevoie de grâul pe care îl dă Dumnezeu, de grâul care crește în țara făgăduințelor Lui și care este udat cu ploi din cer – Duhul Sfânt (Deuteronom 11.11-14; Iosua 5.2-12; 2 Împărați 4.41).
Elimelec nu putea să facă deosebirea între pâinea Moabului și cea a Betleemului. Cum poate cineva care nu privește țintă la Domnul Isus să vadă limpede? Când ai un ochi curat, tot trupul este plin de lumină, însă numai atunci. N-au fost scrise aceste lucruri „spre învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor“ (1 Corinteni 10.11)?
În limbajul simbolic al Scripturii, le putem vedea pe femeile prezentate în diferite împrejurări ca arătând poziția, iar bărbații ilustrând energia credinței sau eșecul ei. Cu alte cuvinte, vedem în bărbat starea practică a celor care sunt într-o anumită poziție. În cazul lui Elimelec și al lui Naomi, acest lucru se poate vedea foarte limpede. Elimelec, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat“, moare. Când, în neascultare practică și pe drumul voinței proprii, am părăsit locul unde fusesem așezați de Dumnezeu, mai putem avea totuși o arătare din afară a lucrurilor; dar, când alegem un drum care ne duce departe de Dumnezeu, unde s-ar sfârși acest drum, dacă nu ne-ar opri El și nu ne-ar aduce înapoi?
Primul pas poate fi numai o mică deviație, atât de mică, încât inimile noastre împietrite nici nu o iau în seamă. Totuși, în părtășia cu Domnul, se produce o fisură. Dacă Domnul nu ne-ar opri, aceasta ar însemna separare de El.
H. L. Heijkoop
SĂMÂNȚA BUNĂ
Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să-L prindă prin viclenie și să-L omoare; pentru că spuneau: „Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor“.
Marcu 14.1,2
Forfotă la Ierusalim
Ierusalimul se pregătea de sărbătoarea Paștelui. Oamenii veneau din toate colțurile țării, pentru a lua parte la ceremonie. Conducătorii religioși însă, hotărâți să-L omoare pe Isus, erau neliniștiți, fiindcă se temeau că mulțimea venită la Ierusalim le-ar putea împiedica planul. Mulți Îl auziseră pe Domnul Isus predicând și văzuseră minunile făcute de El. Unii Îl urmaseră zile de-a rândul. Aveau aceștia să îngăduie ca El să fie omorât? Mai-marii poporului au hotărât deci ca Isus să nu fie prins în timpul sărbătorii. Totuși, o ocazie neașteptată s-a ivit: Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, era gata să-L dea în taină pe Domnul Isus în mâinile preoților. Nu puteau rata o astfel de oportunitate. L-au prins deci pe Isus și, la scurt timp, mulți martori mincinoși au fost aduși pentru a-L putea condamna la moarte. Sentința fusese rostită cu multă vreme înainte: Isus trebuia să moară.
A urmat judecata înaintea lui Pilat, guvernatorul roman, fiindcă doar el putea pronunța în mod oficial condamnarea la moarte. Așa că au mers dis-de-dimineață la el. Pilat a avut rezerve față de acuzele lor și a spus de mai multe ori că Îl consideră nevinovat pe Isus. El văzuse că iudeii Îl dăduseră în mâinile lui din invidie, însă a cedat cerințelor lor. Domnul Isus a primit în tăcere acuzațiile false și nedrepte. A mers de bunăvoie la moarte, pentru a face ispășire pentru păcatele celor vinovați. Invitația de a veni la El și de a fi mântuit este valabilă pentru oricine, chiar și pentru vrăjmașii Săi.
Imagine impresionantă a Domnului Isus prezent în casa celui credincios, chivotul este ţinut trei luni în casa lui Obed-Edom, aducând binecuvântare acestui om şi familiei lui. Faptul acesta n-a rămas neobservat (v. 12). Dacă trăim într-o legătură constantă cu Domnul, cei care ne cunosc nu vor întârzia să ia notă de faptul acesta. Vor dori şi ei să se bucure de binecuvântările pe care ni le acordă El.
Acum David, care a învăţat lecţia dată de Domnul, acţionează potrivit gândurilor Lui: chivotul este purtat de leviţii care s-au sfinţit pentru aceasta şi el însuşi se dezbracă de măreţia imperială şi îşi exprimă bucuria dansând înaintea acestuia. Acum nu chivotul, ci Evanghelia ni-L arată pe Domnul Isus în persoană, făcându-Şi intrarea în aceeaşi cetate a Ierusalimului, în mijlocul bucuriei celor care-L aclamau (Matei 21.9).
„Când cei care purtau chivotul Domnului făceau şase paşi, el jertfea un bou şi un viţel gras” (v. 13). Aceasta ne aminteşte despre mersul şi închinarea celui credincios. Amândouă provoacă dispreţul celor fără credinţă, pentru care Mical reprezintă o tristă imagine. Lumea apreciază pompa şi fastul. Dar credinciosul este fericit să se smerească, să se arate „şi mai de nimic” (v. 22), pentru ca privirile să nu se îndrepte asupra sa, ci să se oprească numai asupra Domnului Isus (compară cu Ioan 3.30).
NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (1) | Fundația S.E.E.R. România
„În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” (2 Cronici 26:5)
Ne uităm acum împreună la două strategii biblice pentru depășirea fricii de eșec, atât spiritual cât și material.
1) Asigură-te că viziunea și valorile tale sunt în concordanță unele cu altele. Ascensiunea și căderea regelui Ozia sunt relatate în aceste versete biblice: „Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim…. El a făcut ce este bine înaintea Domnului… A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească… Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său…” (2 Cronici 26:3-5, 16) Lecția pe care o desprindem de aici este clară: succesul poate fi toxic. Iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar și sfârșesc prin a intra în tot felul de probleme. Așa că, asigură-te că viziunea ta este în concordanță cu valorile tale fundamentale. Păstrează-ți echilibrul. Definește succesul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, și nu pe baza sistemelor egoiste ale lumii. De exemplu, a primi recunoaștere publică și laude pentru realizările tale, în timp ce viața ta de familie este un dezastru, nu înseamnă succes. Iar sacrificarea integrității tale pentru profit și promovare este cea mai proastă afacere pe care o vei face vreodată!
2) Învață din eșecurile și greșelile tale. Eșecul nu este fatal și nici nu definește cine ești. Este rezultatul acțiunilor tale, dar nu măsura valorii tale. Thomas Edison a spus odată: „Nu am eșuat. Am găsit doar zece mii de modalități care nu funcționează!” Așadar, uită-te cu smerenie la greșeli ca la niște „taxe plătite” pentru educația ta, și așa vei deveni mai înțelept – și vei continua să mergi înainte!
Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.
Matei 3.17
Ce minunat este să contemplăm perfecțiunile Domnului nostru Isus! Însuși Dumnezeu Tatăl a exclamat în două rânduri: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“. Tatăl este Cel care poate să-L aprecieze deplin pe Fiul Său, însă și noi suntem încurajați să luăm parte la aceasta împreună cu El, meditând la Persoana minunată și la lucrarea glorioasă a Domnului Isus.
În Matei 9, când Domnul a văzut mulțimile, inima Lui a fost plină de milă față de ele. El i-a privit cu compasiune pe oameni, le-a predicat evanghelia și i-a vindecat de orice boală și neputință. El îi vedea ca pe niște oi trudite și obosite, lipsite de păstor. Știm că Domnul Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, însă, mai târziu, a existat o altă ocazie în care El a vărsat lacrimi. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, știind prea bine ceea ce avea să întâmpine, El a coborât muntele Măslinilor călare pe un măgăruș. A privit Ierusalimul și a plâns pentru el, știind că, peste câțiva ani, cetatea și mulțimea locuitorilor ei aveau să fie nimiciți (Luca 19.41). Cât de uimiți suntem să auzim cuvintele Sale de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac“ (Luca 23.34)! Apoi, văzând-o pe Maria, mama Sa, lângă cruce, nu S-a preocupat cu propriile Sale suferințe, ci a îngrijit de viitorul ei, încredințând-o grijii lui Ioan (Ioan 19.26). Pentru a arăta clar că nimeni nu-I lua viața, ci Și-o dădea El Însuși, după ce a băut oțetul, a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi, capul nu I-a căzut, ci El Și l-a plecat și Și-a dat duhul (Ioan 19.30).
Domnul Isus este cu adevărat cel dintâi dintre zece mii! Să-L lăudăm, să-L onorăm și să-L mărim, pe măsură ce-L cunoaștem din ce în ce mai mult!
A. Blok
SĂMÂNȚA BUNĂ
I-au ieșit în întâmpinare și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“. Și Isus, găsind un măgăruș, S-a așezat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul unei măgărițe“.
Ioan 12.13-15
Călare pe un măgăruș
Mulți au venit să îl vadă pe Lazăr, deoarece Isus îl înviase dintre morți. Și astfel ei au tras concluzia că acest Isus era Fiul lui David care fusese promis. Ei L-au primit din toată inima, citând Psalmul 118. Dar cine și-ar fi putut imagina că după câteva zile vor striga: „Nu avem alt împărat decât pe Cezarul“ (Ioan 19.15). În acea zi, Isus era binecuvântat de popor. Gândea El oare că, în sfârșit, Îl vor primi ca Mesia? Nu! El știa că aceasta era numai o înflăcărare trecătoare. Această călătorie în triumf era cel dintâi pas spre calea crucii. Dincolo de aclamațiile „Osana Fiului lui David!“ (Matei 21.9), în lăuntrul Său, în mijlocul bucuriei, distingea un alt glas care urma să răsune: „Răstignește-L, răstignește-L!“. Domnul a luat un măgar tânăr, împlinind astfel profeția lui Zaharia: „Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine … smerit și călare pe … mânzul unei măgărițe“ (Zaharia 9.9). Niciun evanghelist nu citează textul complet din Zaharia. Porunca de a se bucura nu se regăsește în niciuna dintre cele patru evanghelii. Motivul este clar: oamenii ar fi trebuit întâi să se pocăiască și să Îl primească pe Mesia prin credință. Ei au falimentat în a face aceasta. Când Hristos Se va întoarce, ei vor boci întâi, înainte de a-L primi cu bucurie (Zaharia 12.10). Când, într-o vreme viitoare, Hristos va apărea pe acest pământ în glorie, El îl va elibera pe poporul Israel de vrăjmașii săi. Însă azi El este încă gata să mântuiască oamenii de păcatele lor.
Primul gând al lui David la inaugurarea împărăţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pentru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ierusalim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Domnului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare trebuie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascultare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi trebuit purtat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi poporul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de filisteni în ignoranţa lor, servea mult mai bine scopului lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi considerat atât de vinovat. Dar a fost vinovat! Dumnezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndrumările Sale cu propriile noastre bune intenţii, în special acolo unde este implicată închinarea şi adorarea.
Amară întrerupere a acestei frumoase ceremonii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă destinaţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.
POȚI SĂ-ȚI ÎNVINGI FRICA | Fundația S.E.E.R. România
„Dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18)
Conform enciclopediei de psihiatrie, există clasificate circa două mii de frici. Interesant este că psihiatrii afirmă că de fapt există doar două temeri înnăscute: frica de cădere și frica de zgomote puternice. Asta înseamnă că toate celelalte sunt frici învățate, deprinse… Așadar, cel mai important lucru de aici este că putem să ne dezvățăm deci de oricare dintre ele.
Majoritatea dintre noi suntem marcați, în bine sau în rău, de o seamă de experiențe. Aceste experiențe definitorii pot planta o sămânță de încredere sau o sămânță de incertitudine, o sămânță de speranță sau o sămânță de vulnerabilitate, o sămânță de credință sau o sămânță de frică.
Ioan exprimă scopul final al relației noastre cu Dumnezeu: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Expresia „dragoste desăvârșită” nu descrie iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea necondiționată, nemeritată și neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru noi. Un autor creștin scria: „Scopul iubirii este eliminarea fricii! Pe măsură ce creștem într-o relație de iubire cu Dumnezeu, ne dezvățăm de temerile care ne paralizează și ne neutralizează spiritual.
Aceasta este esența credinței. Credința este procesul de dezvățare a fricilor iraționale. Singura frică după voia lui Dumnezeu, rânduită și admisă de El este „frica de Dumnezeu”! Și dacă ne temem de Dumnezeu [adică Îl iubim, onorăm, venerăm și respectăm], nu trebuie să ne temem de nimeni sau de nimic altceva! Depășirea fricilor noastre este de fapt un proces de învățare progresivă a încrederii în Dumnezeu!”
Una dintre cele mai mari promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a dat în Scriptură este aceasta: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, tu nu mai ai motive să-ți fie frică!
Socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.
Filipeni 3.8
Noul Testament pe scurt (11) – Filipeni
Epistola către Filipeni este o epistolă pastorală, plină de încurajare și de înviorare. Ea a fost scrisă unei adunări lipsite de resurse materiale, dar care cultivase o dragoste devotată pentru Pavel, de vreme ce acesta fusese instrumentul convertirii celor credincioși de acolo, cu aproximativ unsprezece ani înainte. Epistola prezintă adevărata experiență creștină, arătată ca fiind o cursă de alergare către gloria lui Dumnezeu. Pavel este exemplul cu privire la această experiență. Deși aflat în închisoare, bucuria lui plină de pace caracterizează întreaga epistolă. Secretul pentru aceasta este că Hristos era totul pentru el:
• în capitolul 1, Hristos este motivația vieții lui;
• în capitolul 2, Hristos este Exemplul lui;
• în capitolul 3, Hristos este Obiectul lui;
• în capitolul 4, Hristos este puterea lui.
Capitolul 2 conține o minunată declarație cu privire la măreția smeririi de bunăvoie a Domnului Isus, care a coborât din locul celei mai înălțate glorii până în cel mai adânc loc de suferință, mergând până la moarte de cruce. Această smerire a fost urmată de răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu, care L-a înălțat ca Om în locul cel mai înalt (verstele 5-11). O astfel de Persoană anima inima și stârnea admirația apostolului Pavel. Prin urmare, el nu numai că suferea cu răbdare orice împotrivire, ci se și bucura văzând în toate acestea ocazii pentru o mai mare binecuvântare pentru sine și pentru o mai mare glorie pentru Domnul Isus. Acest măreț triumf al credinței face ca această carte să aibă o nespusă valoare pentru încurajarea credinței noastre, ca să călcăm pe urmele apostolului.
L. M. Grant
SĂMÂNȚA BUNĂ
Iuda Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor?“. Dar a spus aceasta … pentru că era hoț și avea punga și lua cele puse în ea. Isus deci a spus: „Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveți cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna“.
Ioan 12.4-8
Iuda
Când parfumul mirului s-a răspândit în toată casa, Iuda a înțeles că Maria unsese picioarele lui Isus cu ulei de ungere foarte scump. Șiretenia trădătorului vrea să se amestece cu această aromă minunată. Iuda pretinde că este foarte milos. El acționează ca și cum Domnul nu ar fi avut pe inimă ajutorul material al săracilor. Ucenicii se vor fi mirat de modul în care Iuda a interpretat iubirea față de aproapele. În opinia lui Iuda, Maria tocmai irosise un produs valoros, de 300 de dinari, ce constituiau plata unui lucrător pe un an întreg. Iuda era un mincinos și un hoț. El nu avea niciun strop de afecțiune pentru Stăpânul pe care Îl urmase prin țară atâta vreme. El se gândea doar la bani, fiind motivat de lăcomie. Având acest context, nu este dificil pentru noi să înțelegem că întrebarea lui a fost complet deplasată.
Domnul pătrunde în străfundul inimilor noastre. El știa ce o determinase pe Maria să păstreze acel mir de nard curat pentru El. Ea a simțit că Domnul ei era în umbra morții. De aceea, încă o dată, ea și-a arătat prețuirea față de El. Lecția noastră este aceasta: închinarea către Fiul lui Dumnezeu nu este un efort irosit!
În timpul acestor evenimente, David a aşteptat în linişte la Hebron ca Domnul Însuşi să-l stabilească împărat peste tot Israelul.
Tot astfel Isus, acum în ceruri, aşteaptă ca Dumnezeu să-I dea împărăţia Sa universală. Pentru Israel, începutul capitolului 5 marchează o dată importantă în istoria lui şi anume transferul scaunului de domnie al lui David la Ierusalim, oraş care, de acum înainte, va ocupa un loc atât de important în istoria poporului şi în scopurile lui Dumnezeu. Dar, în interiorul zidurilor cetăţii, pe Muntele Sion, exista un oraş de nepătruns, păstrat de iebusiţi încă din timpul lui Iosua. În ciuda laudei de sine a ocupanţilor, David îl cucereşte. Totuşi aici David uită harul care l-a caracterizat atât de des, prin aceea că interzice accesul şchiopilor şi al orbilor în casa lui Dumnezeu. Ce contrast cu Domnul, care i-a primit în templu pentru a-i vindeca, în mod expres pe orbi şi pe şchiopi (Matei 21.14); ce contrast, de asemenea, cu omul care a dat o cină mare (Dumnezeu Însuşi) şi care, pentru a-Şi umple casa, îi strânge pe aceşti oameni nenorociţi (reprezentândune pe tine şi pe mine) ca să-şi ocupe locurile lor la sărbătoarea harului (Luca 14.21-23).
Greutatea aurului care îi venea lui Solomon în fiecare an era de șase sute șaizeci și șase de talanți.
Și caii pe care îi avea Solomon erau aduși din Egipt.
Împăratul Solomon a iubit multe femei străine.
1 Împărați 10.14; 10.28; 11.1
În cazul, prevăzut de Dumnezeu, în care Israel avea să aibă un împărat, acesta din urmă nu trebuia să aibă multe soții, nici multe bogății, nici nu trebuia să coboare în Egipt pentru a-și cumpăra mulți cai (Deuteronom 17.16,17). Oricare ar fi fost binecuvântările de care era înconjurat, împăratul nu putea niciodată părăsi legea lui Dumnezeu fără a se face vinovat. Dumnezeu i-a dăruit bogății și onoare din belșug lui Solomon, care nu ceruse decât înțelepciune; însă studierea cu atenție a legii, lucru cerut împăratului (verstele 19 și 20), trebuia să-l împiedice pe acesta să-și folosească mijloacele pentru a dobândi bogății. Aceste capitole din 1 Împărați ne arată însă că Solomon a făcut exact ceea ce legea îi interzicea să facă. Și-a înmulțit argintul și aurul, a avut un mare număr de soții și a avut mulți cai aduși din Egipt.
Domnul Și-a împlinit promisiunea, iar Solomon a avut bogății și glorie mai mult decât toți împărații din timpul său; însă mijloacele pe care împăratul le-a folosit pentru a se îmbogăți au dat la iveală o inimă care se afla la distanță de Dumnezeu, toate acestea conducându-l la ruină, potrivit cu judecata dreaptă și sigură rostită de Cuvântul lui Dumnezeu. Solomon ar fi avut bogății și slavă fără să trimită după cai în Egipt și după aur în Ofir, fiindcă Dumnezeu îi promisese acest lucru. Procedând așa însă, Solomon s-a îmbogățit, dar s-a depărtat de Dumnezeu și de Cuvântul Său. S-a abandonat dorințelor sale după bogății și glorie, și-a înmulțit numărul soțiilor și, drept rezultat, acestea i-au abătut inima la bătrânețe.
Calea alunecoasă a păcatului este întotdeauna străbătută cu pași repezi, fiindcă păcatul cel dintâi slăbește în noi autoritatea și puterea Cuvântului lui Dumnezeu, singurul care ne poate împiedica să comitem păcate încă și mai mari. Păcatul, de asemenea, are efectul de a șubrezi conștiența prezenței lui Dumnezeu, conștiență care oferă Cuvântului întreaga sa putere practică asupra noastră.
J. N. Darby
SĂMÂNȚA BUNĂ
Isus deci, cu șase zile înainte de Paște, a venit la Betania … I-au pregătit deci o cină acolo … Marta slujea … Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus.
Ioan 12.1-3
Betania
Satul Betania se află pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, la trei kilometri de Ierusalim. Isus a fost întotdeauna binevenit în acest loc. Când Isus a fost în Betania pentru prima dată, Maria s-a așezat la picioarele Lui, ascultându-L, în timp ce Marta, complet absorbită de pregătirile pentru numărul mare de oaspeți, se plânge Domnului de sora ei. Dar primește un răspuns surprinzător: „Un singur lucru este necesar“. Isus a lăudat-o pe Maria pentru ascultare. Nu există nimic mai important, atunci când Dumnezeu ne vorbește, decât să fim atenți. Într-o altă vizită acolo, Betania este în jale. Familia iubită era cercetată printr-o boală care sfârșise prin moarte. Domnul a pornit spre Betania având perspectiva strălucită a învierii. Dar, înainte de a-l învia pe prietenul Său Lazăr, le-a arătat Martei și Mariei compasiunea și dragostea Sa. Întotdeauna compasiunea Lui merge înaintea minunilor Sale. El vrea să simțim că El este cu noi în încercare. Suflet Său era purtat în strălucirea luminii din ținutul fără de moarte, departe de mormântul din Betania, dar putea cerceta valea lacrimilor din Betania, astfel că plânge cu cei care plâng. Prin învierea lui Lazăr, El Își dovedește puterea de Fiu al lui Dumnezeu. Cu șase zile înainte de a merge la cruce ca să fie răstignit, Isus vizitează din nou Betania. Prietenii Săi pregătesc o cină pentru El. Ne întrebăm dacă, din ascultarea ei atentă, Maria nu cumva știa despre viitoarea Lui suferință, pentru că ea Îi unge picioarele, arătându-și devotamentul față de El.
Până la sfârşitul capitolului 4 citim despre conflictul dintre David şi Iş-Boşet sau, mai degrabă, dintre generalii lor, respectiv Ioab şi Abner. Este o confruntare de prestigii, fiecare dintre aceşti oameni mândri dorind să fie întâiul; şi va sfârşi prin moartea lui Abner şi apoi a lui Iş-Boşet. Împrejurările acestea triste, echivalând cu un război civil, sunt folosite de Domnul pentru a stabili, puţin câte puţin, domnia împăratului Său.
Violenţei şi spiritului de răzbunare li se dă frâu liber. Aproape de iazul lui Gabaon, încercarea puterii începe ca un joc. Ei doresc numai să-i vadă pe aceia dintre ei care sunt mai îndemânatici şi mai puternici. Dar, de la mândrie până la ucidere, iată ce pas mic este! Exaltarea conduce la pierderea controlului de sine şi actul criminal se înfăptuieşte înainte ca cineva să-şi poată da seama de ce va rezulta din aceasta. Cei douăzeci şi patru de tineri nefericiţi cad în acelaşi timp, fiecare străpuns de sabia celuilalt.
Să observăm că David rămâne deoparte faţă de competiţiile pe care Ioab pretinde că le susţine în numele său. Astfel facem cunoştinţă cu caracterul acestuia: om şiret şi fără scrupule, care apără cauza lui David pentru că aceasta îi va aduce un câştig personal.
BISERICA TREBUIE SĂ FIE BUNĂ PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România
„Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte…” (Psalmul 84:10)
Domnul Isus participa regulat la strângerile credincioșilor. Evanghelistul Luca scrie că „după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă…” (Luca 4:16) Apostolii mergeau și ei la adunări, în mod regulat: „Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi…” (Faptele Apostolilor 2:46). Și psalmiștii iubeau casa lui Dumnezeu – cum citim în Psalmul 84:10: „Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu decât să locuiesc în corturile răutăţii!” Așadar, iubești tu casa lui Dumnezeu? Ar trebui, pentru că acolo poți auzi Cuvântul Său explicat, acolo poți afla strategii de viață, îți poți descoperi darurile spirituale, și poți lega relații care vor fi de folos în momentele grele. Unde altundeva poți găsi toate acestea? Universitatea Yale a efectuat un studiu care confirmă faptul că persoanele care merg regulat la biserică sunt mai fericite, mai sănătoase și trăiesc mai mult decât cele care nu merg. Studiul a arătat că persoanele care merg la biserică au o tensiune arterială mai scăzută, mai puțin stres și o imunitate mai mare la boli… în timp ce persoanele din grup care nu mergeau la biserică aveau o durată de viață mai scurtă, aproximativ egală cu cea a fumătorilor de țigări. Unul dintre cercetători a întrebat o femeie în vârstă de 80 de ani, care alerga pe o bandă de alergat care este secretul ei. Ea a răspuns: „Când mergi cu Dumnezeu, ai un scop, deci trăiești mai mult. Iar când ai pace cu Dumnezeu, trăiești mai bine!” Gândește-te dacă știi persoana sau locul de unde ai putea obține toate acestea?! Păi, dacă nu – dă-ți „toate silințele” să fii la biserică de fiecare dată când se strâng acolo credincioșii!
Sunt printre deșertăciunile națiunilor vreunii care să dea ploaie? Sau pot cerurile să dea ploi torențiale? Nu ești Tu Același, Doamne Dumnezeul nostru? De aceea noi așteptăm ploaie de la Tine, pentru că Tu ai făcut toate acestea.
Ieremia 14.22
Ieremia a vestit Cuvântul lui Dumnezeu în vremuri foarte dificile. Poporul Îi întorsese spatele lui Dumnezeu, iar El a îngăduit ca ei să treacă prin ape adânci, atât în mod spiritual, cât și fizic. În capitolul 14, ei experimentaseră o secetă care trebuia să le aducă aminte de starea lor spirituală. Ieremia a căutat să-i aducă înapoi pe terenul unde să recunoască faptul că Domnul putea împlini orice nevoie a lor. Pe această bază trebuia întemeiată nădejdea lor, iar a noastră trebuie să fie la fel.
Când începem să ne punem nădejdea în alte resurse pentru împlinirea nevoilor noastre zilnice, nu vom fi decât dezamăgiți. Domnul Isus a vorbit despre acest lucru în Matei 6. El ne îndeamnă acolo să ne punem nădejdea în Dumnezeul nostru pentru împlinirea nevoilor de zi cu zi (Matei 6.9-13), pentru iertarea noastră (versetul 12) și pentru protecția noastră (versetul 13).
Apoi Domnul Isus ne amintește că trebuie să avem priorități corecte în viață: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu strică, și unde hoții nu sparg, nici nu fură“ (versetele 19 și 20). Când ne punem nădejdea în lucrurile pe care le-am strâns aici pe pământ, ele devin ca o greutate care ne trage în jos, nu ca o ancoră care să ne țină neclintiți.
În loc să ne îngrijorăm, trebuie să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, iar toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra (versetul 33). Cheia pentru o viață lipsită de îngrijorări este de a ne pune zilnic nădejdea în Cel care poate și vrea să împlinească orice nevoie a noastră (Filipeni 4.19).
T. Hadley, Sr.
SĂMÂNȚA BUNĂ
Toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
2 Corinteni 5.10
Înaintea scaunului de judecată
Orice om va trebui să dea socoteală înaintea lui Isus Hristos pentru ceea ce a făcut și pentru ceea ce a lăsat nefăcut. Atunci totul va fi cântărit potrivit judecății divine. Această judecată va fi diferită de orice formă a judecății omenești.
Astăzi, unii infractori scapă de pedeapsă, deoarece judecătorii nu pot pedepsi decât ceea ce se cunoaște. La scaunul de judecată al lui Hristos nimeni nu va putea însă ascunde vreun lucru. Astăzi, judecătorii își bazează verdictul doar pe dovezile aduse de martori, fiindcă ei înșiși nu au văzut faptele respective. Fiul lui Dumnezeu însă, ai Cărui ochi sunt ca o flacără de foc, vede toate faptele oamenilor. Morții înșiși vor fi înviați pentru judecată.
Astăzi, sistemele juridice de pe pământ pot pedepsi doar acele infracțiuni și delicte stipulate în lege. Judecătorul divin însă va folosi ca standard Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, care arată omului ce este bine și ce este rău.
Astăzi, cei acuzați au un avocat care să-i apere și care, în ciuda vinei lor, încearcă să le comute sentința. Înaintea scaunului de judecată al lui Hristos însă nu va exista nicio apărare. Cei care au murit neîmpăcați cu Dumnezeu își vor primi pedeapsa meritată. Însă cei credincioși, care au primit iertarea de păcate, nu vor fi judecați. Ei se vor înfățișa pentru răsplată înaintea Aceluia care a purtat pedeapsa în locul lor.
Episodul de la Ţiclag l-a lăsat pe David umilit, conştient de propria-i slăbiciune; dar l-a şi restabilit în relaţia lui fericită cu Domnul. El a fost pregătit astfel pentru domnia asupra căreia se deschide acum cartea a doua a lui Samuel.
Omul care-i aduce vestea morţii lui Saul credea că aduce „o ştire bună” (4.10). Oare nu era vorba pentru David de moartea vrăjmaşului său şi de ocazia de a urca pe tron? Dar acest om nu-l cunoaşte pe cel căruia îi vorbeşte. În inima „iubitului” Domnului străluceşte harul dezinteresat, însoţit de dragostea pentru poporul Lui şi de respectul pentru dispoziţia dată de Dumnezeu. Cum s-ar fi putut bucura el când israeliţii erau înfrânţi, iar prinţul lor, dezonorat în faţa vrăjmaşilor Domnului?
David îl întreabă pe noul venit: „De unde eşti?” (v.13). Omul confirmă că face parte dintre vrăjmaşii lui Israel, şi încă dintre cei mai răi: era amalecit! Încercând să-l trişeze pe David printr-un mesaj înşelător, n-a făcut decât să se trişeze pe sine (vezi Prov. 11.18). I-ar fi plăcut ca noul împărat să-şi ia coroana din mâna lui. În aceasta, el se aseamănă marelui Vrăjmaş care a încercat, deşi fără succes, să-L facă pe Domnul Isus să primească din mâna lui toate împărăţiile lumii şi gloria lor (Matei 4.8-10).
ÎNTREABĂ-TE ÎNTOTDEAUNA: „CE SPUNE BIBLIA?” | Fundația S.E.E.R. România
„Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase…” (Faptele Apostolilor 20:30)
Apostolul Pavel le-a spus unor lideri spirituali: „Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 20:30-32)
Când cineva pretinde că are o „revelație specială de la Dumnezeu” care nu se potrivește cu ceea ce ne învață Sfânta Scriptura, nu-l crede! Fă și tu ceea ce făceau credincioșii din Bereea: „Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.” (Faptele Apostolilor 17:11).
Cine dădea învățăturile pe care credincioșii din Bereea le puneau sub reflectorul Scripturii? Apostolul Pavel! Niciun lider, indiferent de prestigiul lui, sau de numărul adepților, nu este scutit de o astfel de analiză. Iar liderii cu adevărat buni o primesc cu bucurie! S-ar putea să te gândești că Dumnezeu mai are încă multe lucruri să ne spună. E-adevărat, dar și când îți vei da ultima suflare, tot nu vei ști totul.
Are Dumnezeu strategii noi și eficiente pentru a atinge lumea cu Evanghelia în această eră a tehnologiei? Da, iar noi trebuie să le folosim – pentru a culege recolta finală. Dar nu trebuie să facem niciodată compromisuri când vine vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu. Totul trebuie verificat prin Scriptură! Biblia ne avertizează că: „Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase…” Uneori, cea mai mare amenințare la adresa adevărului vine din partea celor pe care îi cunoaștem sau iubim, și cu care am lucrat, dar care s-au abătut de la cale. Așadar, care este răspunsul?
Este simplu. Întreabă-te întotdeauna: „Ce spune Biblia?” – și fă din ea punctul tău de referință!
Dar, dacă nu-i va da mâna pentru două turturele sau doi pui de porumbel, atunci va aduce ca dar al lui, pentru ceea ce a păcătuit, a zecea parte din efă de floare a făinii, ca jertfă pentru păcat: să nu pună untdelemn pe ea, nici să nu pună tămâie peste ea, pentru că este o jertfă pentru păcat.
Levitic 5.11
Slăbiciunea în credință și cunoașterea îngustă a gândurilor lui Dumnezeu reprezintă o mare pierdere. Cu cât credința este mai puternică, cu atât mai clar se văd toate părțile lucrării minunate a Domnului Isus. Credința se preocupă atunci nu numai cu ceea ce i se potrivește, bucurându-se de aceasta, ci se preocupă cu partea lui Dumnezeu în tot ceea ce ne descoperă Cuvântul Său. Însă, cu cât credința este mai mică, cu atât mai mult ești înclinat să fii mulțumit cu o cunoștință care nu vede adevăratul caracter al gândurilor lui Dumnezeu și care conduce la o amestecare a acestora.
În mod normal există o vină când un credincios este sărac din punct de vedere spiritual. Toată bogăția lui Dumnezeu îi stă la dispoziție. El posedă Cuvântul lui Dumnezeu și, în el, are toată bogăția Tatălui și a Domnului Isus, precum și descoperirea întregului har al lui Dumnezeu. El își poate umple inima cu aceasta, așa încât va deveni bogat în lucrurile duhovnicești. Într-adevăr, cel care se întoarce acum la Dumnezeu n-a avut încă prilejul să aprofundeze lucrurile. Atunci, în ceea ce privește relațiile duhovnicești, el este încă sărac, chiar dacă se simte așa de bogat; căci, atunci când cineva obține siguranța că păcatele îi sunt iertate, după ce, mai întâi, s-a văzut pierdut înaintea lui Dumnezeu și a privit la iadul deschis și deodată a văzut că toate păcatele i-au fost iertate și că nu mai este nicio condamnare pentru el, atunci el se simte peste măsură de bogat. Comparativ cu starea sa de mai înainte, el este bogat, însă, în comparație cu toate comorile pe care ni le dă Tatăl, este încă sărac. El are numai o înțelegere limitată a iertării păcatelor. Însă, oricât de mare ar fi aceasta, este întotdeauna mică în comparație cu toată bogăția pe care ne-a dat-o Tatăl și Domnul Isus. În mod obișnuit însă, sărăcia duhovnicească este din propria vină, pentru că, din indolență sau din lipsă de interes, n-am citit și n-am cercetat cu rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, în felul acesta, să cunoaștem ce bogății ne-a dat El.
H. L. Heijkoop
SĂMÂNȚA BUNĂ
Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.
Efeseni 5.2
Parfum de bună mireasmă
Dacă medităm la lucrarea împlinită de Domnul Isus pe cruce, recunoaștem în ea ceea ce ne privește în mod personal: „Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi“. El a suferit și a murit la Golgota pentru a ne mântui pe noi. De aceea Îi suntem profund recunoscători.
Moartea Lui a avut însă și o latură cu privire la Dumnezeu. Răscumpărătorul Și-a dat viața „ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“. Aceasta ne face să înțelegem cât de mult L-a onorat Hristos pe Dumnezeul și Tatălui Lui prin lucrarea de la cruce. În fiecare zi a vieții Sale, Domnul Isus Își dovedise deja devotamentul față de Dumnezeu. El a trăit și a lucrat doar pentru El. Acest lucru a devenit și mai clar la cruce, unde El S-a dat pe Sine Însuși în întregime, ca jertfă lui Dumnezeu, pentru a-L glorifica. În fiecare dimineață a avut urechea deschisă pentru a asculta ceea ce trebuia să facă în ziua respectivă. Apogeul ascultării Sale este văzut însă în moartea Sa de pe cruce, când a împlinit voia lui Dumnezeu în mod suprem și până la capăt.
Dumnezeu Și-a găsit cea mai mare plăcere în devotamentul perfect și în ascultarea necondiționată a Fiului Său. Acestea două s-au înălțat către El ca un parfum de bună mireasmă. Acum noi Îi putem produce bucurie lui Dumnezeu Tatăl atunci când inimile noastre contemplă gloria morală a Domnului Isus și când Îi vorbim Tatălui despre Fiul. Inimile noastre sunt umplute astfel de uimire și de închinare.
În timp ce au loc aceste evenimente, între Israel şi filisteni începe lupta. Curând sorţii înclină în favoarea filistenilor, pentru că aceştia au la dispoziţie un corp de arcaşi împotriva cărora israeliţii, loviţi de la distanţă, nu-şi mai pot folosi armele.
Apoi deodată totul este pierdut pentru Saul. Şi, prin contrast cu David în capitolul precedent (v. 6), nici Dumnezeu nu este cu el. Singura cale de ieşire pe care o poate vedea, deşi e tragică, este să‑şi ia viaţa. Acelaşi lucru îl va face şi Iuda. Astfel, asemenea multor oameni sărmani a căror disperare i-a condus la sinucidere (mai degrabă decât în braţele Domnului), dorind să scape de o dezonoare pe pământ, Saul nu face decât să se arunce mai repede într-o nenorocire eternă. Sărmanul om! Avusese împărăţia şi tot ce şi-ar fi putut dori cineva în lumea aceasta. Dar la ce îi folosesc toate acestea celui care „şi-ar pierde sufletul?” (Marcu 8.36).
Locuitorii Iabesului din Galaad, o cetate având legături de sânge cu seminţia lui Beniamin (Judecători 21.14), îşi arată recunoştinţa faţă de Saul, care cândva îi salvase (cap. 11).
Acum vechea ordine a lucrurilor este dată deoparte, pentru a face loc împăratului ales de Dumnezeu, David, o imagine a Domnului Hristos venind să domnească în glorie.
BINECUVÂNTAREA RUGĂCIUNII FĂRĂ RĂSPUNS | Fundația S.E.E.R. România
„Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău…” (Iacov 4:3)
Un autor creștin a scris următoarele: „Conform legendei, regele Midas iubea aurul atât de mult încât, atunci când a fost ca Dyonisos să-i îndeplinească o dorință, Midas a cerut ca tot ceea ce atingea să se transforme în aur. La început, Midas a fost încântat de rezultate… dar a descoperit curând că atingerea sa făcea mâncarea necomestibilă și îmbrățișarea sa îi lăsa pe cei dragi fără viață – s-a confruntat cu „legea consecințelor neintenționate”, cum a numit-o sociologul Robert Merton. La fel ca în cazul lui Midas, a obține orice ne dorim poate duce la consecințe nedorite.
Uneori, o rugăciune fără răspuns înseamnă că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa suverană, ne scutește de durerea consecințelor neintenționate. Uneori, Dumnezeu permite ceea ce puterea Sa ar putea împiedica. De cele mai multe ori, acest lucru ne poate provoca zbucium temporar… dar într-o zi, Îi vom adresa lui Dumnezeu la fel de multe mulțumiri pentru rugăciunile la care nu a răspuns ca și pentru cele la care a răspuns!”
Iacov a scris: „Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” (Iacov 4:2-3)
C.S. Lewis se întreba retoric: „Oare unde aș fi acum, dacă Dumnezeu ar fi îndeplinit toate rugăciunile prostești pe care le-am făcut în viața mea?!” Iar autorul pomenit la început continua așa: „Multe dintre rugăciunile noastre sunt greșite. Ne rugăm pentru confort, în loc să ne rugăm pentru caracter. Ne rugăm pentru o cale ușoară, în loc să ne rugăm pentru puterea de a reuși… Multe dintre rugăciunile noastre ar scurtcircuita planurile și scopurile lui Dumnezeu pentru viețile noastre, dacă El le-ar da curs… Poate că ar trebui să nu-I mai cerem lui Dumnezeu să ne scoată din situații dificile, ci mai bine să-L întrebăm ce vrea El să învățăm din acele situații dificile.”
Așadar, binecuvântează-L pe Dumnezeu pentru toate rugăciunile la care nu ai primit răspunsul dorit de tine!
Israeliții, pe când erau înconjurați de norul rece al necredinței, spuseseră: „De am fi murit de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate“. Acum însă răspunsul este: „Pâine din cer“. Minunat contrast! Cât de uimitoare este diferența dintre oalele cu carne, prazul, ceapa și usturoiul Egiptului, și această mană cerească – „hrana îngerilor“! Prima hrană aparținea pământului; cea de-a doua, cerului. Această hrană cerească a constituit însă, în mod necesar, un test pentru starea israeliților, după cum citim: „Ca să-i încerc dacă vor umbla în legea Mea sau nu“. Pentru a fi mulțumit cu „pâinea din cer“ trebuie să ai o inimă liberă de influențele Egiptului.
Știm însă că israeliții nu au fost mulțumiți de ea, ci au disprețuit-o, au numit-o „hrană proastă“ și au poftit după carne. În felul acesta au arătat cât de puțin fuseseră eliberate inimile lor de Egipt și cât de puțin erau dispuși să umble potrivit voii lui Dumnezeu. „În inimile lor s-au întors în Egipt“ (Fapte 7.39). Însă, în loc să ajungă înapoi acolo, au fost duși în cele din urmă „dincolo de Babilon“ (Fapte 7.43). Aceasta este o lecție solemnă și salutară pentru creștini. Dacă cei răscumpărați din acest veac rău nu umblă alături de Dumnezeu cu o inimă recunoscătoare, mulțumiți cu ceea ce El le oferă în pustie, sunt în pericol de a cădea în capcana influenței babiloniene. Acesta este un lucru serios. Este nevoie să ai gusturi cerești pentru a te hrăni cu pâinea din cer. Firea nu poate aprecia o astfel de hrană. Ea va tânji întotdeauna după Egipt, de aceea trebuie ținută sub judecată. Este privilegiul nostru, al celor care am fost botezați pentru moartea lui Hristos și am fost „înviați prin credința în lucrarea lui Dumnezeu“, să ne hrănim cu Hristos ca „pâine a vieții care a coborât din cer“. Aceasta este hrana noastră din pustie: Hristos prezentat de către Duhul Sfânt, prin intermediul Cuvântului scris; iar pentru înviorarea noastră spirituală, Duhul Sfânt a venit pe pământ, ca rod prețios al Stâncii lovite, care este Hristos lovit pentru noi. Ce parte prețioasă avem în această lume pustie!
C. H. Mackintosh
SĂMÂNȚA BUNĂ
Dumnezeu este dragoste. În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu față de noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
1 Ioan 4.8,9
Iubire necondiționată
Este o experiență cu adevărat copleșitoare atunci când cineva înțelege că Dumnezeu îl iubește necondiționat. Mai înainte, o astfel de persoană avea simțăminte de neliniște atunci când se gândea la Dumnezeu. Conștiința ne amintește de greșelile noastre, pe care Dumnezeu ni le ține în socoteală până când venim la El. Foarte mulți oameni își imaginează că, prin faptele lor bune, Îl vor face pe Dumnezeu să fie plin de har față de ei. Lucrurile însă nu stau așa. Nu trebuie să facem nimic pentru a merita dragostea lui Dumnezeu sau pentru a ne dovedi vrednici de ea. Oricum, ar fi imposibil să reușim așa ceva. Adevărul este cu totul altul: Dumnezeu ne iubește, deși nu suntem cu nimic vrednici de iubit; ne iubește, fiindcă El este dragoste în Sine Însuși. Deși este corect să spunem că Dumnezeu iubește necondiționat, trebuie totuși să nu uităm că acest Dumnezeu al dragostei nu va aproba în niciun moment trăirea în păcat.
Pentru că Dumnezeu este dragoste, El oferă mântuire păcătoșilor, fără să le pună condiții în prealabil. Și, pentru că El este și lumină și dragoste, nu dorește să ne lase în starea noastră păcătoasă. Prin urmare, Isus Hristos, singurul Său Fiu, a murit ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Și, fiindcă tuturor oamenilor li se poruncește să se pocăiască, întoarce-te deci la Dumnezeu și primește harul Lui în Hristos, prin credință și cu toată sinceritatea!
În timp ce David se găseşte la Gat într-o poziţie duală şi periculoasă, Saul se găseşte într-o situaţie şi mai dificilă. În faţa filistenilor, care s-au strâns pentru un nou război, inima îi tremură foarte tare, pentru că nu mai are pe ce să se sprijine. După ce-L abandonase pe Domnul, el este acum cel abandonat. Saul I se adresează Domnului pe toate căile. Trudă în zadar: Dumnezeu rămâne surd! Iată o ilustrare solemnă a textului de la Proverbe 1.24-28! Dar să ne aducem aminte că cel credincios nu poate să se aştepte să afle voia Domnului cât timp conştiinţa i se găseşte într-o stare rea.
Şi astăzi anumite persoane pretind că pot chema spiritele celor morţi, dar diavolul le foloseşte ca să rătăcească sărmanele suflete superstiţioase. Acestea se regăsesc astfel pe ele însele într-o comunicare nu cu cei morţi, ci, de fapt, cu demonii.
Copii ai lui Dumnezeu, nu fiţi nici măcar curioşi faţă de aceste lucruri! Ele sunt o urâciune în ochii lui Dumnezeu (Deuteronom 18.10-12; Levitic 19.31). Saul cunoştea lucrul acesta; în zile mai bune veghease la îndepărtarea lor din Israel (v. 3). Om inconstant, carnal, iată-l totuşi cum, în confuzia lui, a recurs la această vrăjitoare din En-Dor.
ALEARGĂ CA SĂ CÂȘTIGI! | Fundația S.E.E.R. România
„Este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:29)
Situațiile disperate cer uneori măsuri disperate, așa că dacă vrei să întrerupi alimentarea firii pământești, trebuie să fii radical. Domnul Isus a spus așa: „Dacă ochiul tău drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l… este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:29-30). Astfel, Mântuitorul a susținut chirurgia morală și spirituală – și asta chiar este un lucru radical! Nu există nicio cale de a discuta sau negocia cu păcatul, de a-l justifica! Oricare-ar fi lupta ta personală: jocurile de noroc, alcoolul, drogurile, relațiile greșite sau pornografia pe internet – scopul lor este să te distrugă, deci trebuie eradicate! Apostolul Pavel era familiarizat cu Scripturile Vechiului Testament. El știa de exemplu că, atunci când s-au confruntat cu o aceeași ispită, Iosif a rămas puternic, în timp ce Samson a căzut. Acesta este motivul pentru care i-a scris fiului său spiritual, Timotei, avertizându-l cu privire la păcatul care l-ar putea descalifica și l-ar putea împiedica să câștige cursa: „Fugi de poftele tinereţii…” (2 Timotei 2:22). Viața din ziua de azi este saturată cu influențe seducătoare, ceea ce înseamnă că nu putem elimina întotdeauna sursa. Așa că Apostolul Pavel îi spune lui Timotei: „Atunci când nu poți elimina influența, elimină-te pe tine însuți din ea! Și, mai mult decât atât, nu pleca agale, ci fugi!” Poți fi liber, dar mintea ta carnală îți va acorda doar câteva secunde înainte să decidă pentru tine. Așa că nu ezita, nu divaga și nu amâna. Fă ceea ce trebuie făcut! Și fă-o repede!
Într-un mod foarte binecuvântat, Petru, în răspunsul său, respinge contrastul dintre el și ceilalți, lăsându-se în seama Domnului, spunând: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. Este ca și cum ar fi spus: «După tăgăduirea mea teribilă s-ar părea că nu aș avea dragoste pentru Tine și că nimeni nu ar putea crede că Te iubesc, dar Tu știi că, în ciuda a toate acestea, eu Îți sunt prieten».
A doua întrebare pe care Domnul o pune probează inima lui Petru mai profund. El nu îl mai întreabă dacă Îl iubește mai mult decât ceilalți, ci dacă Îl iubește în vreun fel. El spune: „Simone, al lui Iona, Mă iubești?“. Din nou Petru se lasă în seama cunoașterii Domnului. Petru nu se mai laudă cu cunoștința pe care o are și nu se mai încrede nici în sentimentele lui; el se bazează pe ceea ce cunoaște Domnul.
În a treia întrebare, Domnul folosește pentru „dragoste“ termenul pe care îl folosise Petru, termen care, în cele două răspunsuri pe care acesta le-a dat, a fost diferit de cel pe care îl folosise Domnul, în primele două întrebări. Domnul folosise un cuvânt care implică o dragoste inteligentă și selectivă. Petru folosește un cuvânt care implică o dragoste reală, dar una emoțională, o dragoste care se atașează de o persoană fără multă înțelegere sau apreciere a gloriei persoanei iubite. Astfel că, a treia oară, Domnul întreabă: „Simone, al lui Iona, Mă iubești [Îmi ești prieten]?“. Petru, complet mișcat de a treia întrebare a Domnului, se lasă cu totul în seama Lui. El spune: „Doamne, Tu știi toate“. După tăgăduirea lui, ceilalți poate că nu mai știau ce să creadă despre dragostea lui Petru față de Domnul. Însă el Îi spune Domnului: „Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc“. Petru pare să spună: «Nu doresc să mai spun nimic despre mine însumi, despre dragostea mea sau despre devotamentul meu, ci mă las cu totul în seama atotcunoașterii Tale; Tu cunoști tot ce este în inima mea; Tu cunoști dragostea pe care alții nu o pot vedea; Tu cunoști încrederea pe care am avut-o în mine însumi și pe care am conștientizat-o atât de puțin; Tu cunoști totul și de aceea eu nu mă mai încred în zelul meu, în devotamentul meu sau în dragostea mea, ci mă încred doar în Tine, care cunoști toate, pentru ca Tu să mă păzești de cădere».
Petru nu spune: «Această cădere m-a făcut să mă simt atât de nenorocit și atât de rușinat, încât mi-am însușit această lecție și niciodată nu voi mai cădea». Dacă ar fi vorbit astfel, acesta ar fi reprezentat primul pas pe drumul spre o altă cădere. El mai degrabă a spus: «Am învățat atât de mult despre slăbiciunea mea, încât sunt conștient că pot cădea din nou, dacă Domnul, care cunoaște toate lucrurile, nu mă va ține».
Atât de perfect este Hristos, atât de perfectă este cunoștința Lui, atât de neschimbătoare este dragostea Lui, că Petru a devenit conștient că Cel împotriva Căruia a păcătuit este Singurul în care se poate încrede pentru a fi păzit de cădere pe viitor.
Cineva a spus: «Trebuie să învățăm, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere doctrinar (acest lucru poate avea loc prin experiențe dureroase), că atât de mare este răutatea inimii noastre, încât nici darurile cele mai înalte, nici harul primit din plinătatea lui Hristos, nici zelul cel mai sincer pentru Numele Lui, nici devotamentul dovedit în slujba din trecut, nici activitatea pe care o împlinim în prezent nu pot constitui o garanție că nu putem cădea! […] În timp ce vegherea și rugăciunea sunt necesare, totuși va putea să rămână fără vină și fără rușinea căderii doar acela care umblă deplin conștient de faptul că este capabil de cele mai teribile și mai urâte păcate, dacă sufletul său nu se preocupă cu Hristos». Numai El poate să ne păzească de orice cădere și să ne prezinte fără vină în prezența gloriei Sale, cu o bucurie nemărginită (Iuda 24).
Lucrarea de restabilire a harului a fost împlinită. Petru a fost condus nu doar în situația să-și judece păcatul, ci să se judece pe sine însuși și încrederea pe care o avea în sine, cea care l-a trădat și l-a făcut să cadă în mâna lui Satan. El și-a recunoscut propria nimicnicie, dar a recunoscut și atotcunoașterea Domnului.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Cine dă săracului nu va duce lipsă, dar cine își ascunde ochii va fi copleșit de blesteme.
Proverbe 28.27
De atunci, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe de la bătrâni și de la preoții de seamă și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.
Matei 16.21
Plasele cu pești
Dumnezeu nu vrea să rămână dator față de cei care acceptă să facă sacrificii pentru El, și le va asigura tot ce au nevoie. Generozitatea celor care își împart bunurile aduce binecuvântări, dar nu neapărat materiale, ci spirituale, o „comoară în ceruri“ (Marcu 10.21). Biserica primară ne oferă un frumos exemplu de viață colectivă marcată de iubire reciprocă și de generozitate, în care nimeni nu era în nevoie: Mulțimea celor care crezuseră era o singură inimă și un singur suflet; și nimeni nu spunea despre vreunul dintre bunurile lor că este al lui, ci toate lucrurile erau puse în comun între ei (Fapte 4.32).
Închipuiți-vă că v-ați câștiga existența prin pescuit și că ați avea un prieten care întotdeauna v-ar duce chiar la locul și la timpul când vă veți face meseria fără mare efort. Ați prinde în fiecare zi atât de mulți pești, încât v-ați îmbogăți. Să fi trecut oare gândul prosperității materiale prin mințile celor patru pescari? Ei munciseră toată noaptea fără succes, dar, la cuvântul Domnului, au coborât plasele pentru pescuire, iar mulțimea peștilor aproape că le scufunda bărcile. Mulți oameni astăzi se pare că sunt atrași spre Isus de cei care spun că Dumnezeu dorește ca ei să devină sănătoși și bogați. Desigur, Domnul Isus a arătat o deosebită grijă pentru săraci și pentru cei bolnavi. Nu este greșit să ne rugăm pentru sănătatea noastră și pentru nevoile noastre materiale, dar marea grijă și plăcere a Lui este să ne umple nu plasele cu pești, ci inimile cu iubirea Lui, în așa fel încât să devenim pescari de oameni.
Citirea Bibliei: Mica 6.1-16 · Proverbe 29.10-19
Isus părăsit de toți
Se apropia timpul ca Isus să fie crucificat. El era din ce în ce mai singur și avea de suferit ura tot mai mare a oamenilor. Erau totuși câteva voci care Îl sprijineau, de pildă: „Acesta este cu adevărat Profetul“ sau „Acesta este Hristosul“ (Ioan 7.41,42). Nicodim, un membru al sinedriului iudeilor, a încercat să intervină pentru a-L apăra. Dar asemenea voci au fost înăbușite și Isus a rămas singur. A fost trădat de unul dintre ucenicii Săi, tăgăduit de altul și părăsit de toți. El știuse aceasta dinainte: „Vine ceasul … să Mă lăsați singur“ (Ioan 16.32). Când a fost judecat de conducătorii iudeilor și, mai târziu, când se afla înaintea lui Pilat, cu puțin înainte de a fi crucificat, nu a avut pe nimeni care să vorbească pentru a-L apăra. Ceea ce era atunci în sufletul Domnului ne este revelat în psalmi: „Ocara mi-a frânt inima și sunt copleșit; și am așteptat compătimire, dar degeaba; și mângâietori, dar n-am găsit nici unul“ (Psalmul 69.20); „Necazul este aproape, … nu este nimeni să Mă ajute“ (Psalmul 22.11); „Orice loc de scăpare este pierdut pentru mine; nimeni nu se îngrijește de sufletul meu“ (Psalmul 142.4). Se putea baza numai pe Dumnezeul și Tatăl Lui.
Pe cruce, Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“ (Matei 27.46). A fost părăsit de Dumnezeu pentru că avea asupra Lui păcatele rasei umane, inclusiv păcatele celor care credeau în El. Să mai rămânem indiferenți și insensibili față de o asemenea suferință și o așa iubire?
Generozitatea lui David din cap. 24 păruse în final să atingă inima lui Saul. Dar, vai, nu există la el nici o dovadă de pocăinţă adevărată! Denunţarea laşă a zifiţilor, care încearcă să se facă bine văzuţi de Saul, îl trimite pe răutăciosul împărat prin ţară, împotriva celui care într-o zi îi va lua locul. Psalmul 54, scris cu această ocazie, ne lasă să înţelegem cât de dureros a fost pentru David acest act josnic al zifiţilor. El imploră ajutorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor cruzi care caută să-i ia viaţa; ei nu L-au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalmul 54.3), însă David Îl cheamă şi, ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu Îşi protejează unsul şi-i oferă o nouă ocazie de a-şi arăta curăţia intenţiilor faţă de Saul. O expediţie nocturnă pune în mâinile lui David suliţa cu care, în două împrejurări, împăratul ucigaş încercase să-l omoare. Un singur cuvânt ar fi fost suficient: … Abişai îl aştepta. Însă şi de această dată îndurarea îi opreşte braţul.
Oare nu tocmai astfel a acţionat şi Modelul nostru desăvârşit? (vezi ca expl. Lc.9.54). Isus a pus în practică ceea ce-i învăţase mai înainte pe ucenici: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc … Fiţi deci îndurători … nu judecaţi … nu condamnaţi” (Luca 6.27, 36, 37). Să punem şi noi în practică cu atât mai mult aceste cuvinte ale Domnului Isus!
Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-l urmăreşte pe David ca să-l nimicească? Nu trebuie să confundăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Acesta din urmă este în stare să verse lacrimi din abundenţă, să repete fără o convingere adevărată: „am păcătuit” (15.30; 26.21) şi să‑şi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om superficial, plin de emoţii, dar lipsit de puterea de a-şi pune în aplicare hotărârile bune, pentru că nu are credinţă.
Câtă demnitate păstrează David, în pofida umilinţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potârniche în munţi”, toate lucrurile arată că el este stăpânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fermitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunzătoare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).
Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus”. Şi se adaugă: „înaintea Lui împăraţii îşi vor închide gura”- Is 52.13-15.
EȘTI STRESAT? (3) | Fundația S.E.E.R. România
„V-am spus aceste lucruri pentru ca să aveți pace în Mine…” (Ioan 16:33)
Stresul este asemenea kriptonitei (acesta fiind un element chimic… fictiv, care avea efect nociv asupra lui… Superman, epuizându-i puterile); stresul încearcă să-ți dea jos mantia de forță și să te reducă la o ființă temătoare și inutilă. Ce ar trebui să faci?
1) Îngroapă-ți epuizarea în apă. Când ești extenuat, încearcă o baie cu spumant. Chiar și simplul fapt de a sta în cadă ori sub duș te poate ajuta să-ți speli oboseala și să-ți revigorezi țesuturile corpului și celulele creierului… Simte momentul și concentrează-te asupra contribuției senzoriale revigorante a apei asupra pielii tale; lasă apa să-ți „spele” stresul și să răspândească optimism în duhul tău. S-ar putea să spui: „Dar asta nu sună deloc spiritual!” Țofar, prietenul lui Iov, n-ar fi de acord cu tine! El i-a spus lui Iov, care avea mai multe necazuri decât vei avea tu vreodată: „îţi vei uita suferinţele şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.” (Iov 11:16).
2) Cere ajutor! Repartizează responsabilitățile și sarcinile. Atunci când fiecare își face partea sa, nimeni nu rămâne epuizat. „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:9-10).
3) Eliberează-te de perfecționism. Nimeni nu a fost și nu este perfect, în afară de Domnul Isus (iar tu nu ești Hristos!); așadar renunță la unele lucruri. Mâine, renunță la alte câteva. Cu timpul, aceste trebușoare vor înceta să te mai sâcâie și vei simți cu adevărat cum stresul din adâncul stomacului tău se dezintegrează. Nu vei scăpa niciodată complet de stres, dar poți învăța să-i faci față și să-l învingi. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).
Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!
ÎMPLINEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” (Iacov 1:22)
Când asculți sau citești Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l aplici în viața ta, te înșeli singur. „De ce spui asta?” poate că întrebi… Iată de ce:
1) Te mulțumești cu a cunoaște, mai degrabă decât cu experiența. Biblia spune: „Cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat.” (Iacov 4:17). Cum ți se aplică ție acest verset? Atunci când știi adevărul, dar nu acționezi în consecință, tu nu faci pur și simplu o greșeală sau îți exersezi judecata slabă – ci păcătuiești! Biblia spune că a ști fără să aplici (cunoaștere fără trăire) este păcat.
2) Te compari cu alții. Apostolul Pavel scria: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui…” (Galateni 6:4). Și: „Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12) Acest obicei te face să rămâi firesc, poate chiar confortabil, și cu cât înaintezi în vârstă, cu atât devii mai experimentat în a o face. În timp, îți construiești un rezervor de răspunsuri, iar atunci când adevărul atentează la confortul tău, ai 1001 motive pentru care se aplică tuturor, dar nu și ție.
3) Cuvântul te mișcă pentru scurt timp, dar nu te schimbă definitiv. Nu este nimic greșit în a răspunde emoțional la adevărul spiritual. Dar dacă mergi vesel pe drumul tău, fără să-ți schimbi comportamentul câtuși de puțin, spiritualitatea ta se va reduce la o experiență emoțională care nu prezintă interes și mai cu seamă nu durează.
4) Asemuiești comunicarea cu transformarea. Ce se întâmplă când faci asta? Rostești cuvintele potrivite, dar nu umbli pe calea potrivită. Crezi că dacă vorbești elocvent și convingător despre un punct al Scripturii, ești acoperit, scăpat. Nu ești! Iacov spune: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.”
Al șaptelea pas a fost reprezentat de lucrarea publică a Domnului. Acesta ne aduce înapoi la ultimul capitol al Evangheliei după Ioan. Este ultimul pas pe calea restabilirii lui Petru. Păcatul în sine a fost rezolvat cu ocazia discuției private. Rodul rău al vechiului pom fusese judecat și mărturisit înaintea Domnului, iar conștiința lui Petru fusese ușurată; dar rădăcina rea, care produsese rodul rău, trebuia să fie descoperită și judecată, pentru ca inima să poată fi pe deplin restabilită în părtășia cu Domnul. Pentru folosul nostru, această lucrare este făcută în public, pentru că avem cu toții rădăcina răului în noi, chiar dacă nu am căzut într-un păcat anume. Astfel că Domnul i Se adresează lui Petru nu pe numele său nou, potrivit cu harul, ci pe numele său natural: „Simone, al lui Iona“. Petru Îl tăgăduise pe Domnul de trei ori, iar acum Domnul pune trei întrebări prin care îi testează inima. Petru își judecase păcatul; acum este condus să se judece pe sine. Scriptura spune: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am fi judecați“ (1 Corinteni 11.31). În spatele tuturor căderilor noastre exterioare se află carnea care nu a fost judecată.
Prima întrebare pe care Domnul a pus-o, pentru a-l cerceta pe Petru, a fost: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. Petru mărturisise public că Îl iubea pe Domnul mai mult decât ceilalți, pentru că el spusese: „Chiar dacă toți se vor poticni, totuși eu nu“ (Marcu 14.29). Acum Domnul pare să-i spună lui Petru: «Încă mai mărturisești că Mă iubești mai mult decât ceilalți?». De aici învățăm că rădăcina căderii lui Petru, ca și a noastră de multe ori, consta în faptul că nu și-a judecat încrederea în sine a cărnii. Ca și în cazul lui Petru, această încredere în sine se manifestă prin faptul că ne considerăm mai buni, mai puternici și mai devotați decât alții. Și, cu cât suntem mai activi în slujire, cu atât suntem mai predispuși să credem că merităm mai multă cinste. Poate nu facem ca Petru, să ne exprimăm încrederea în noi înșine în cuvinte, însă în inimă poate să-și facă loc gândul că suntem mai buni decât alții, mai dăruiți decât ei și că, oricât de mult ar putea ei să se abată, noi nu o vom face. Așa se manifestă încrederea în sine și deșertăciunea cărnii, iar Domnul ne va conduce să o detectăm și să o judecăm.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.
Evrei 4.13
Fizicianul Röntgen
Au trecut aproape 130 de ani de când fizicianul Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X (în anul 1895). De atunci este posibil să vezi prin corpul uman, ceea ce este de folos pentru multe persoane bolnave. Totuși, este ceva ce omul nu poate face: nu poate cunoaște și înregistra ceea ce este dincolo de domeniul materiei fizice, anume gândurile, motivațiile și sentimentele.
Prin ipocrizie, minciună și prefăcătorie, mulți pot ascunde adevăratele lor sentimente și gânduri, crezând că nimeni nu le cunoaște. Așa să fie? Probabil veți spune: „Sigur că nu“. Și aveți dreptate, pentru că, într-adevăr, Dumnezeul Creator vede ce este în inima oricărui om. Totul a fost consemnat cu exactitate, până și cele mai tainice gânduri și sentimente.
Într-o zi, Judecătorul divin le va pune pe toate în lumină. Așa că este mai bine să ne mărturisim păcatele în timpul vieții, pentru că putem primi ajutor. Isus Hristos Și-a sacrificat viața pe crucea Calvarului pentru a rezolva problema păcatelor înaintea lui Dumnezeu. Oricine își recunoaște păcatele, și cele manifestate și cele ascunse, și își pune încrederea în Mântuitorul primește prețioasa asigurare: „Eu ți-am șters fărădelegile ca pe un nor gros, și păcatele tale, ca pe un nor. Întoarce-te la Mine, pentru că Eu te-am răscumpărat“ (Isaia 44.22).
În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-l respinsese şi-l insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu Însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze pentru noi.
Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul te va pune conducător, … adu-ţi aminte de roaba ta”, îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).
Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deşerturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit”: acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El Însuşi, mâine ca să împărăţească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună”, ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).
EȘTI STRESAT? (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace…” (Isaia 55:12)
Să analizăm trei strategii testate și eficiente pentru a face față stresului:
1) Pune-te pe tine însuți zilnic pe lista cu „lucruri de făcut”! Alocă 15 minute de două ori pe zi pentru a te remonta, a te înnoi, a te aduna și a te reface. Distanțează-te de sursa de stres, chiar dacă asta înseamnă doar să ieși afară pentru câteva minute și să faci o plimbare pentru a-ți împrospăta creierul. Cântă melodia preferată sau fă orice altceva care te ajută să te relaxezi. Și perseverează chiar și atunci când alte evenimente amenință să împiedice acest lucru. Ești important – învață să te prețuiești!
2) Înveselește-te! Biblia spune: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10); când bucuria ta dispare, dispare și puterea și capacitatea de a face față situațiilor. Unii oameni cred că creștinii ar trebui să fie întotdeauna sobri, fără umor și la fel de liniștiți ca mormântul. Dar Domnul Isus a ieșit din mormânt – și acesta este unul dintre cele mai bune motive din lume pentru a sărbători și a fi cu bucurie în inimă și pe față!
3) Relaxează-ți mușchii înțepeniți cu reprize de exerciții de relaxare de câte cinci minute, pe tot parcursul zilei. Nu mai sta pe gânduri, ci pune-te-n mișcare! Întinde-te, aplecă-te, rotește-ți umerii tensionați, aleargă… fă în așa fel încât sângele revigorant să circule prin tot corpul, în timp ce mintea ia o mică pauză. Dă drumul la muzica de laudă, cântă în timp ce dai cu aspiratorul… leagănă-te în timp ce amesteci în mâncarea de pe aragaz… mișcă-te împingând căruciorul de cumpărături…
Activitatea fizică determină creierul să secrete beta-endorfină, care te ajută să te calmezi. Noi nu am fost făcuți să trăim sub stres! Biblia spune: „Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace.” Iar asta a venit direct din gura Celui care ne-a creat și ne-a răscumpărat, așa că ar fi bine să crezi că este adevărat!
Mana Zilnica 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.