Mana Zilnica

Etichetă: articole

  • 26 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.

    1 Timotei 3.16

    Noul Testament pe scurt (15) – 1 Timotei

    Prima Epistolă către Timotei a fost scrisă către un tânăr pentru care Pavel avea o adâncă afecțiune. Fiind timid și retras, însă având daruri de la Dumnezeu, Timotei avea nevoie să fie îndemnat să-și simtă responsabilitatea cu privire la purtare corectă „în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului viu“ (capitolul 3.15).

    El avea o slujire spre zidirea și binecuvântarea Adunării, care este Trupul lui Hristos, și era chemat să vegheze ca învățătura sănătoasă să fie menținută în adunarea locală, precum și rânduiala potrivită, prin intermediul credincioșiei bătrânilor și a diaconilor.

    Adunarea trebuie de asemenea să fie un loc al rugăciunii (capitolul 2). În capitolul 3, Adunarea este „stâlpul și temelia adevărului“, un martor cu privire la faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup și că Duhul Sfânt L-a îndreptățit cu privire la cine era, atunci când a coborât peste El în chip de porumbel, la botezul Lui. Puterea ungerii Sale s-a văzut în întreaga Sa viață. În Hristos, Dumnezeu S-a arătat îngerilor, care nu-L văzuseră niciodată. De asemenea, El a fost predicat națiunilor – Persoana și lucrarea Domnului Isus oferă o evanghelie pentru întreaga omenire. El a fost „crezut în lume“. Fie că au fost mulți, fie că au fost puțini cei care au crezut în El, credința a răspuns unei astfel de revelații. Și, în cele din urmă, faptul că El „a fost primit sus în glorie“ completează această listă de realități binecuvântate cu privire la care Adunarea dă mărturie.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“.

    Luca 12.20

    Cu un picior în groapă

    Era în anul 1942. Într-un oraș din Masivul Central Francez, un tânăr zăcea imobilizat la pat, bolnav de tuberculoză. Era foarte slab și aproape inconștient. Trei medici stăteau în picioare lângă el, vorbind în șoaptă. Unul dintre ei remarca: „Bietul băiat, are deja un picior în mormânt“. Dar tânărul l-a auzit. Zdrobit de aceste cuvinte, el a rămas tăcut și nu a reacționat. Afirmația acelui medic l-a frământat toată noaptea. Se și vedea în fața Judecătorului divin. Purtarea lui păcătoasă îl îndepărtase foarte mult de Dumnezeu. S-a gândit la evanghelie, la Isus care îl chema și care a murit pentru el. Atunci a luat o decizie majoră: și-a mărturisit greșelile și L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor al său. Această schimbare avea să reziste. Și-a dedicat întreaga viață, după ce s-a vindecat, având un singur mandat: să-L mărturisească pe Dumnezeu.

    Cincizeci de ani mai târziu, amintirea acelei nopți era încă vie – era noaptea în care găsise pacea cu Dumnezeu, când L-a ascultat pe Isus Hristos și a rămas neclintit, noaptea care i-a transformat viața.

    Fiecare ar trebui să-și pună întrebarea: „Am avut vreodată o legătură profundă, serioasă, decisivă, cu Dumnezeu? Am decis eu să-L urmez pe Isus Hristos?“. Astăzi, Dumnezeu încă oferă iertare și har oricui Îl caută. Dar, atenție! Nu amânați decizia pentru o dată viitoare, asupra căreia nu aveți niciun control. Timpul de a acționa este acum!

    Citirea Bibliei: Geneza 32.1-22 · Psalmul 18.38-50

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 7:13-26

    Pentru confecţionarea cortului şi a obiectelor pe care le conţinea, Domnul îl desemnase odinioară pe Beţaleel, un meşter iscusit, „umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug …” (Exod 31.2-3). Pentru confecţionarea obiectelor din aramă (sau bronz), Solomon face apel la Hiram din Tir, un meşteşugar de asemenea „plin de înţelepciune şi de pricepere şi de cunoştinţă ca să facă orice fel de lucrări în aramă” (v. 14). Fie ca şi noi să intrăm în posesia unor calităţi spirituale similare. Atunci Domnul va putea să ne folosească la tot felul de lucrări, pentru că acestea sunt (din plin) pentru fiecare.

    Primul proiect al lui Hiram este turnarea celor doi stâlpi de aramă cu splendidele lor capiteluri. Acestea ne reamintesc de promisiunea Domnului către Biserica din Filadelfia: „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu” ~ „Ai puţină putere…”, le-a spus El acelor credincioşi (Apocalipsa 3.12 şi 8). Dar numele acestor stâlpi, Iachin şi Boaz, semnifică: „El va întări” şi, respectiv, „În El este putere”. Iată un răspuns preţios pentru condiţia răscumpăraţilor: Puţină putere pe pământ? Stabilitate şi putere pentru totdeauna în cerul gloriei, reprezentat de templu!

    CU DOMNUL ISUS ÎN FURTUNĂ (1)

    „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?” (Marcu 4:41)

    Creșterea în credință și cunoașterea personală a Domnului Isus necesită trecere prin furtună împreună cu El. Ucenicii au descoperit acest lucru când Domnul Isus le-a spus: „Să trecem în partea cealaltă…” (Marcu 4:35) Și imediat citim în continuare: „S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.” (Marcu 4:37) Dar istoria lor are un final fericit: Domnul Isus a potolit furtuna, iar ei au spus înmărmuriți (vers. 41): „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”

    Există adevăruri care schimbă viața pe care Domnul Isus ți le poate dezvălui, dar și aspecte ale caracterului Său pe care nu le vei înțelege niciodată până nu treci printr-o furtună cu El. Uneori, când vin furtunile, presupunem că sunt rezultatul a ceva ce am făcut greșit sau că nu suntem în voia lui Dumnezeu…

    Ucenicii erau în furtună deși ascultaseră, și nu din cauza neascultării. Ei nu făcuseră nimic greșit, ci făcuseră ce li se spusese să facă… Să înțelegem acest lucru: chiar dacă Îl iubești pe Domnul Isus din toată inima, și-L asculți – nu înseamnă că nu te vei confrunta cu furtuni. Așa cum au descoperit ucenicii, furtuna poate veni atunci când ești cel mai aproape de Domnul Isus. El nu promite că furtuna nu va lovi barca ta, ci că furtuna nu o va scufunda! El nu promite o navigare liniștită, dar garantează o acostare sigură la mal!

    Tu alegi cum vei înfrunta problemele vieții: fie cu teamă, fie cu credință.

    E vreo diferență? Desigur! Frica se concentrează pe furtună; credința se concentrează pe Mântuitor. Poate părea surprinzător, dar avem nevoie de furtuni. Domnul Isus ne permite să navigăm prin ele, pentru ca noi să luăm în considerare promisiunile Sale, să rămânem calmi în prezența Lui, și să avem încredere în puterea Sa.

    Iată care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

  • 24 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.

    Evrei 11.7

    Noe este un frumos exemplu al trăirii unei vieți caracterizate de speranță. El a trăit într-o lume în care oamenii Îl uitaseră complet pe Dumnezeu. Domnul Isus descrie astfel acel timp: „Cum au fost zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Pentru că, așa cum erau oamenii în zilele dinainte de potop, mâncând și bând, însurându-se și măritându-se, până în ziua când a intrat Noe în corabie“ (Matei 24.37,38). Oamenii trăiau o viață în care Dumnezeu nu avea niciun loc. Astăzi lucrurile nu stau mult diferit. Noe este deci un exemplu cu privire la ce înseamnă să trăiești o viață caracterizată de speranță.

    Noe nădăjduia în Dumnezeu chiar și atunci când totul în jurul lui era complet nepotrivit și neplăcut. În Geneza 6 citim despre starea inimii omului în timpul lui Noe. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua“ (Geneza 6.5). Însă, în ciuda împrejurărilor, Noe și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu, a crezut cuvântul Lui și a făcut totul exact așa cum El i-a poruncit (Geneza 6.22).

    Atunci, ca și astăzi, a nădăjdui în Dumnezeu a fost și a rămas un lucru nepopular. Petru îl descrie pe Noe ca fiind „un predicator al dreptății“ (2 Petru 2.5), nu numai pentru ceea ce a vorbit, dar și pentru felul în care a trăit și a nădăjduit în Dumnezeul său. Noe a lucrat mult timp la construirea corabiei, vreme de aproximativ o sută douăzeci de ani, perioadă în care, cu siguranță, mulți l-au ridiculizat. La fel ca Noe, și noi ne putem pune nădejdea în Dumnezeul nostru cu privire la viitor. Poate nu cunoaștem toate detaliile cu privire la acest viitor, însă el este unul sigur, fiindcă se află în mâinile Sale pline de dragoste și de putere.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt.

    Romani 15.13

    Siguranța speranței creștine

    Din momentul în care cineva își pune încrederea în Isus Hristos, acesta este mântuit. Apoi el are o speranță, care este parte integrantă din mântuirea lui.

    În limbajul nostru de zi cu zi, speranța implică incertitudine. Dar, în speranța creștină, nu există nicio incertitudine, căci „credința este siguranța cu privire la lucrurile sperate“ (Evrei 11.1). Este siguranța că într-o zi vom contempla gloria Fiului lui Dumnezeu și vom fi ca El pentru totdeauna (1 Ioan 3.2; Ioan 17.24; 1 Tesaloniceni 4.17; Romani 5.2). Aceasta include, de asemenea, așteptarea de a fi cu Isus în casa Tatălui, unde El a pregătit un loc pentru ai Săi (Ioan 14.1-3). Casa Tatălui este locul de odihnă și de siguranță, un loc unde domnește dragostea. Este casa copiilor lui Dumnezeu, destinația finală a drumului lor aici pe pământ.

    Predicatorul C. H. Spurgeon a spus odată: „Nădejdea noastră în Hristos pentru viitor este motivul și baza bucuriei noastre pe pământ. O astfel de speranță ne va face să ne gândim frecvent la cer, deoarece acolo ni se promite tot ceea ce ne putem dori. Aici suntem obosiți și împovărați, dar locul de odihnă este sus“.

    Speranța noastră este bazată pe credința în înviere. De aceea, chiar și atunci când plângem, nu suntem întristați „ca ceilalți care nu au speranță“ (1 Tesaloniceni 4.13).

    Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:19-38

    Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „„Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc…“” (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi ini­ţia­tiva la care ne dăm mâna, să fim siguri, îna­inte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta. Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să înte­meieze un cămin.

    Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători. Perdeaua care le se­pa­ra nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese aco­perită în întregime fiecare părticică. Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: „în templul Său, totul spune: „Glorie!”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ AI MEREU MINTEA DESCHISĂ! (1)

    „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” (Proverbele 24:32)

    Regele Solomon este considerat unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit vreodată. El este autorul a trei scrieri incluse în Biblie, și este citat în mod regulat; a fost un ucenic, un om dornic să cunoască, și un căutător al adevărului în viață. Ați auzit cuvintele lui: „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” Merită reținute cuvintele „m-am uitat bine”… Aceasta trebuie să fie atitudinea ta constantă în viață.

    Planul lui Dumnezeu pentru tine este să continui să înveți, să te schimbi, să crești și să te maturizezi – până la ultima suflare. Asta înseamnă să fii mereu deschis la minte. Gândește-te la farisei: ei erau dedicați 100% sistemului lor de credințe. Erau, de asemenea, printre cei mai educați oameni din societate. Cu toate acestea, s-au împotrivit la fiecare pas Domnului Isus și adevărului împărtășit de El.

    De ce? Din trei motive, des întâlnite:

    1) Mândria; gândeau ei: „Dacă ceea ce spune Isus este corect, înseamnă că noi greșim!”

    2) Siguranța: „Dacă acceptăm ce ne învață El, ce se va întâmpla cu reputația noastră și cu veniturile noastre?”

    3) Tradiția: „Noi credem și facem lucrurile în felul acesta de generații!”

    Înțelegi încotro ne îndreptăm cu această linie de gândire? Și înțelegi cum se aplică ea la viața ta?

    Un pastor a spus odată: „Este bine să fii mântuit și sfințit, atâta timp cât nu ești mântuit, sfințit, și blocat!” Creșterea spirituală necesită două lucruri: o foame după adevăr, și smerenia de a recunoaște că mai ai multe de învățat!

    Sunt două calități pe care Dumnezeu le onorează întotdeauna. Psalmistul David scria: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9).

    Așadar, fii mereu cu mintea deschisă!

  • 23 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    [Isaac] a luat-o pe Rebeca și ea i-a fost soție și el a iubit-o.

    Geneza 24.67

    Scriptura îl prezintă pe Isaac ca fiind o imagine a lui Hristos. Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu-l acolo ca ardere-de-tot“ (Geneza 22.2). Avraam l-a luat pe fiul său și l-a dus în acel loc, a zidit un altar, a pus lemne pe el, l-a legat pe Isaac și l-a așezat pe altar. În toate acestea vedem o imagine a ceea ce a avut loc două mii de ani mai târziu, când Dumnezeu L-a adus ca jertfă pe singurul Său Fiu, pe Fiul dragostei Sale, la Golgota. Fiul lui Dumnezeu a fost pironit pe cruce și, la fel ca Isaac, nu a rămas pe altar – nu a rămas nici pe cruce, nici în mormânt – ci a fost înviat prin gloria Tatălui. Avraam l-a primit înapoi pe Isaac ca înviat dintre morți, „într-un sens figurativ“ (Evrei 11.19). Hristos însă chiar a murit și a fost îngropat, apoi a înviat și S-a înălțat la cer.

    Istoria lui Isaac are însă și o altă lecție pentru noi, o lecție foarte necesară în aceste zile. Lui Isaac i-a fost dăruită o mireasă, Rebeca. Să remarcăm ordinea în ce privește relația lui cu ea: ea a devenit soția lui, după care el a iubit-o. În societate, astăzi, se pune mult accent pe îndrăgostirea de cealaltă persoană înainte de căsătorie. Este frumos să te căsătorești cu persoana pe care o iubești, însă este neapărat necesar să o iubești pe persoana cu care te-ai căsătorit. Nu există vreo poruncă de a iubi pe cineva înainte de căsătorie, însă există o poruncă divină clară de a iubi pe cel sau pe cea cu care te-ai căsătorit. Efeseni 5.25 nu reprezintă o sugestie, ci o poruncă: „Soților, iubiți-vă soțiile, așa cum Hristos a iubit Adunarea“.

    Astăzi auzim despre mulți care au fost îndrăgostiți, care s-au căsătorit, iar apoi au divorțat, fiindcă nu s-au mai iubit unul pe celălalt. Ce lucru trist, și câtă dezonoare este adusă astfel lui Dumnezeu! Cât de prețioase sunt însă instrucțiunile lui Dumnezeu cu privire la căsătorie!

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Hristos a murit pentru noi.

    Romani 5.8

    Cezar Manati și Carlo Donaldi

    În anul 1848, regatul Sardiniei-Piedmont s-a aflat în fruntea mișcării pentru unificarea Italiei. Stăpânirea austriacă urma să fie cucerită printr-o campanie militară. Guvernul din Piedmont a mobilizat 100.000 de oameni. Mulți tineri au fost smulși din casele lor și s-au confruntat cu suferința și cu pericolele războiului. Tânărul Cezar Manati tocmai se căsătorise. Și el a fost recrutat și nu a putut refuza să meargă la luptă. Carlo Donaldi, pe de altă parte, unul dintre verișorii lui Cezar, nu a fost chemat la serviciul militar. El l-a însoțit pe vărul său până la punctul de recrutare. Pe drum, Carlo i-a spus: „Cezar, îngrijorarea ta mă afectează. Dă-mi uniforma ta. Îți iau locul. Dacă voi muri, să-ți amintești că te-am iubit“. Carlo și-a pus în aplicare gândul. El s-a înrolat, a luptat și a fost răpus. Pe piatra sa funerară este inscripționat următorul mesaj: Cezar Manati înlocuit în serviciul militar de către suplinitorul său, Carlo Donaldi.

    Cezar nu a mai fost chemat în armată. Carlo a îndeplinit cerințele legii în locul lui.

    Principiul substituției este filonul Bibliei: Isus Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele tuturor celor care cred în El, ca Înlocuitor al lor pe crucea de la Calvar. El a îndeplinit ceea ce neprihănirea lui Dumnezeu cerea, o dată pentru totdeauna. Astfel, Dumnezeu îi poate ierta pe toți cei care și-au pus încrederea în Hristos și în lucrarea Lui de răscumpărare. Relația lor cu Dumnezeu a fost rezolvată pentru totdeauna.

    Citirea Bibliei: Geneza 30.25-43 · Psalmul 17.8-15

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:1-18

    Nu din scânduri, cum era cortul, ci din pietre va fi con­struită noua casă. Ce frumoasă imagine a credin­cioşilor, a acelor „pietre vii“ care sunt zidiţi „o casă spiri­tual㓠(1 Petru 2.5)! Însă v.7 ne învaţă că pietrele erau cioplite complet înainte de a fi transportate. Lumea (sau pământul acesta) este „cariera“ în care cei răscumpăraţi sunt înainte de toate cio­pliţi şi în care fac obiectul unei lucrări răbdătoare din partea lui Dumnezeu, înainte de a ajunge potriviţi pentru a fi introduşi în Casa glo­riei. La această şlefuire suntem supuşi noi chiar acum (astfel este condiţia noastră prezentă).

    Pe lângă Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, templul mai avea construite şi camere laterale, care la cortul din deşert nu existau. Erau rezer­vate preoţilor. Ce imagine a „multelor locuinţe“ pregătite de Domnul în Casa Tată­lui, pentru a-i avea cu Sine pe ai Săi! Pietre prelucrate; camere pregătite! Domnul i-a pregătit şi încă îi mai pregăteşte astăzi pe ai Săi pentru a ocupa un loc în Casa Tatălui. Este învă­ţătura capitolului 13 din Ioan. Dar El a pregătit şi locul pentru ai Săi, după cum învăţăm din capitolul 14 al aceleiaşi Evanghelii. Ce desăvârşită lucrare a dra­gostei Domnului nostru Isus!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

    „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

    Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia?

    Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11)

    A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron.

    Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el.

    S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine.

    Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”

    Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

  • 22 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi.

    Ioan 6.32

    Mulți mărturisesc faptul că au găsit iertarea și pacea în Isus, însă, în realitate, se hrănesc cu o sumedenie de lucruri care n-au nicio legătură cu El. Ei își hrănesc mintea cu ziare și cu alte feluri de literatură frivolă și deșartă. Îl vor găsi pe Hristos acolo? Sunt acestea mijloacele prin care Duhul Sfânt Îl prezintă pe Hristos sufletului? Sunt acestea picăturile pure de rouă pe care mana cerească se coboară pentru susținerea răscumpăraților lui Dumnezeu în pustie? Nicidecum, ci acestea sunt lucrurile respingătoare în care mintea carnală își găsește plăcerea! Deci cum poate un creștin adevărat să se hrănească cu ele?

    Știm, prin învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, că în creștin sunt două naturi. De aceea putem întreba: care dintre ele se hrănește cu știrile lumii și cu literatura ei? Firea cea nouă, sau cea veche? Nu poate exista decât un singur răspuns. Ei bine, atunci pe care dintre cele două doresc să o hrănesc? Cu siguranță că umblarea mea va oferi cel mai clar răspuns la această întrebare. Dacă doresc cu sinceritate să cresc în viața divină, dacă scopul meu principal este să trăiesc pentru Hristos și să-I fiu devotat, dacă tânjesc după extinderea Împărăției lui Dumnezeu înăuntrul meu, atunci voi căuta, fără îndoială, acea hrană care a fost stabilită de Dumnezeu pentru creșterea mea spirituală. Lucrurile sunt foarte clare. Faptele unui om sunt întotdeauna cel mai bun indicator al dorințelor și al scopurilor sale. Prin urmare, dacă întâlnesc un creștin care neglijează Biblia, însă care petrece o grămadă de timp – ba încă cel mai bun timp al său – cu citirea ziarelor, îmi voi da seama imediat de starea sufletului său. Sunt sigur că un astfel de om nu poate fi spiritual și că, nehrănindu-se cu Hristos, nu poate să trăiască și să mărturisească pentru El.

    Trebuie să facem din Hristos ținta principală a sufletului nostru; altminteri, viața noastră spirituală va avea de suferit. Nu ne putem hrăni nici măcar cu simțămintele și cu experiențele noastre cu privire la Hristos, căci acestea, întrucât sunt fluctuante, nu pot constitui hrana noastră spirituală. Așa cum, în chestiunea obținerii vieții, a fost nevoie doar de Hristos, tot așa, în chestiunea trăirii vieții, avem nevoie doar de Hristos. Așa cum nu putem introduce nimic în ceea ce oferă viața, la fel nu putem introduce nimic în ceea ce o susține.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, Eu sunt Același, care îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi aminti de păcatele tale.

    Isaia 43.24,25

    Ce este păcatul?

    „Păcatul“ este un concept moral. Nu este o simplă încălcare a unei reguli, precum o instrucțiune a unei diete. În Biblie, „păcatul“ înseamnă orice nerespectare a standardelor lui Dumnezeu. Putem păcătui atât înaintea lui Dumnezeu, cât și împotriva semenilor noștri. De ce a căzut în dizgrație și a fost considerat demodat acest cuvânt, astfel încât oamenii ar prefera să fie eliminat din dicționar? Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu vor recunoaște că au anumite obligații morale față de compatrioții lor. Dacă cineva jignește, prin aceasta a păcătuit. Deci de ce ne-am încrunta când auzim rostit acest cuvânt?

    În momentul când încetăm să mai recunoaștem cerințele lui Dumnezeu, pierdem orice standard moral legat de comportamentul nostru față de ceilalți. În ceea ce privește legile pământului, mulți trăiesc după mottoul: „Totul este permis, cu condiția să nu fii prins“. Dar aceasta este calea descendentă, este declinul social. Adevărata normă etică și standardele generale nu sunt de găsit în interiorul societății umane. Ele sunt stabilite de către Dumnezeul nostru Creator, care întruchipează bunătatea, lumina și dragostea. El este autoritatea care evaluează binele și răul, dar totodată este și Cel pregătit să ierte păcatele. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

    Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 5:1-18

    Dacă David poate fi privit ca împăratul harului, Solomon, succesorul lui, apare ca împăratul gloriei. În gândurile lui Dumnezeu, gloria urmează harul, fără a fi separată de el. Credinciosul, bucurânduse deja de har, va primi şi gloria la veni­rea Domnului. Hiram, împăratul Tirului, l-a iubit întotdeauna pe David. De aceea, la urcarea pe tron a lui Solomon, are parte de gloria marelui împărat şi primeşte din abundenţă provizii pentru necesităţile lui şi ale poporului său. În schimbul acestor beneficii, el va contribui la construcţia templului, care va fi acţiunea principală a domniei lui Solomon. Domnul, de vreme ce i-a dat odihnă lui Israel, poate şi El să Se odihnească şi să schimbe cortul călătorului cu o construcţie durabilă. Aşa cum a făcut-o cortul înainte (însă cu unele diferenţe), templul lui Solomon ne va oferi numeroase ilustrări ale relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Iată deja o primă deosebire: casa din deşert era amplasată direct pe nisip, în timp ce aceasta trebuia să fie de neclintit, fundamentată pe pietre măreţe, pietre scumpe. Temelia Lui este în munţii sfinţeniei (Psalmul 87.1).

    DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

    „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

    Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia? Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11) A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron. Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el. S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine. Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

  • 21 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    […] privind țintă la Isus.

    Evrei 12.2

    Este mai bine să te gândești la ce este Dumnezeu, decât la ce ești tu.

    Privirea la noi înșine este, în esență, doar mândrie – o lipsă de înțelegere a faptului că nu sunt bun de nimic. Până nu înțeleg aceasta, nu voi putea să-mi iau ochii de la mine însumi și să-i îndrept asupra lui Dumnezeu.

    Câteodată este posibil ca privirea la răul din noi să fie un instrument pentru instruirea noastră, dar chiar și așa, este nevoie de mai mult decât atât. Privind la Hristos, avem privilegiul să uităm de noi înșine.

    Adevărata smerenie nu înseamnă să gândești rău despre tine, ci să nu te mai gândești deloc la tine.

    Sunt prea rău ca să merite să mă mai gândesc la mine însumi; am nevoie să uit de mine și să privesc la Dumnezeu, care este cu adevărat vrednic de toată preocuparea mea.

    Este nevoie să fim umiliți cu privire la ceea ce suntem în noi înșine, iar acest lucru este de ajuns. Dacă putem spune (ca în Romani 7) că „în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun“, ne-am gândit suficient la noi înșine. Să ne gândim deci apoi la El, care S-a gândit la noi cu „gânduri de pace, și nu de rău“, cu mult înainte ca noi să ne fi gândit vreodată la noi înșine. Să descoperim astfel care sunt gândurile Lui de har față de noi și să luăm cu credință cuvintele: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră?“.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“. Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Deci, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era.

    Ioan 11.4-6

    Când răspunsul Domnului întârzie…

    Din grijă pentru fratele lor Lazăr, cele două surori, Marta și Maria, au apelat la Isus. Pline de respect și de încredere, ele au transmis doar atât: „Doamne, iată, acela pe care-l iubești este bolnav“.

    O astfel de încredere Îi face bucurie Domnului. La prima vedere, răspunsul și reacția Lui par de neînțeles. „Boala aceasta nu este spre moarte.“ Dar oare nu a murit Lazăr la scurt timp după aceea? Ba da, însă moartea lui în acest caz nu a fost una definitivă. Gloria lui Dumnezeu urma să fie descoperită în Persoana lui Isus. Onoarea, puterea și dragostea Lui trebuiau să fie văzute de ceilalți.

    Domnul ne testează adesea în situații dificile. Poate nu primim răspuns la rugăciunile noastre așa cum ne-am fi dorit. Uneori, El ne face să așteptăm mult, iar alteori totul pare să meargă tot mai prost. Dar gândurile Fiului lui Dumnezeu sunt mai înalte decât ale noastre: El știe ce este cel mai bine pentru noi. Să nu uităm că El îi iubește pe ai Săi. Așa a fost în Betania. Isus îi iubea pe fiecare dintre cei trei. Iar Marta, care fusese mustrată de Domnul la o vizită anterioară, este menționată prima, când ne-am fi așteptat ca aceasta să fie Maria (Luca 10.41).

    Din această relatare mai învățăm că dragostea lui Isus nu este influențată de fluctuațiile unui credincios. Domnul ne iubește în ciuda tuturor oscilațiilor, pentru că El Însuși este dragoste (1 Ioan 4).

    Citirea Bibliei: Geneza 29.15-35 · Psalmul 16.1-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 4:20-34

    Să observăm conexiunea dintre v.20 şi v. 29. Poporul şi inima împăratului au o dimensiune comună: aceea a nisipului de pe plaja mărilor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a dat unsului Său o inimă suficient de largă pentru a cuprinde şi pentru a iubi toată această mare naţiune a cărei răspundere o poartă acum. În acelaşi fel, dragostea Domnului este după măsura numărului celor care-I aparţin şi mulţimea lor nu o copleşeşte. Crucea a făcut dovada. Scump cititor credincios, El te iubeşte ca şi cum ai fi singurul său răscumpărat. Noi nu vom ajunge niciodată să sfârşim cunoaşterea şi înţelegerea dragostei lui Hristos care întrece cunoştinţa (Efeseni 3.18, 19).

    Această frumoasă prefigurare a domniei milenare a lui Hristos evocă odihna de care întreaga creaţie se va bucura în final, după ce a suspinat atât de mult timp sub robia stricăciunii (Romani 8.19-22). Solomon a vorbit despre fiare, păsări, târâtoare, peşti. Hristos Fiul Omului, conform Psalmului 8, încununat cu glorie şi cu onoare, Îşi va exercita domnia asupra tuturor lucrărilor mâinii lui Dumnezeu: Oi şi boi, toate, şi, de asemenea, fiarele câmpului; păsările cerurilor şi peştii mării, (tot) ce străbate cărările mărilor. Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! (Ps. 8.5-9).

    DOMNUL VREA SĂ PETREACĂ TIMP CU TINE!

    „Marta era împărţită cu multă slujire…” (Luca 10:40)

    Maria și Marta se asemănau prin faptul că amândouă Îl iubeau pe Domnul Isus. Dar diferența a apărut atunci când El le-a vizitat casa. „Marta L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos, la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să-mi ajute.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca 10:38-42). Domnul Isus nu a spus că Marta nu făcea ce trebuie… El a spus doar că Maria făcea ce era mai bine. Și ce făcea Maria? Stătea la picioarele Lui, Îi asculta cuvintele, Îl iubea și Îl adora. Există o lecție importantă aici, în special pentru cei implicați în activitatea și slujirea bisericii: Nu te implica atât de mult în lucrarea Domnului, încât să nu mai reușești să ai o relație cu Domnul lucrării! E.M. Bounds (profund autor creștin, care a scris mult despre rugăciune), pe când lucra ca redactor al unui ziar metodist, a spus: „A fi mult timp singur cu Dumnezeu este secretul cunoașterii Lui și izvorul puterii și influenței Lui.” Întrebare: dacă nu ești influențat de Dumnezeu, cine sau ce te influențează? Oamenii? Presiunile? Circumstanțele? Dacă Domnul Isus ar fi venit în casa lor pentru cină, El ar fi putut foarte bine să o laude pe Marta și să îi spună Mariei să meargă și ea să se ocupe de bucătărie. Dar prioritatea Lui, înainte de a merge la cruce, a fost să petreacă timp cu cei pe care îi iubea. Și iată un gând care îți va schimba atitudinea față de rugăciune: Domnul Isus vrea să petreacă timp cu tine!

  • 20 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fiți treji, vegheați! Pentru că vrăjmașul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frățietatea voastră care este în lume.

    1 Petru 5.8,9

    „Fiți treji, vegheați!“ Câtă încărcătură poartă aceste două îndemnuri! Cât de adesea le întâlnim în epistole și în mod deosebit aici! Treji: să nu ne lăsăm acaparați de atracțiile lumii care ne înconjoară. Dacă gustăm din lucrurile pe care lumea ni le oferă, vom fi lipsiți de o apreciere corectă a lucrurilor lui Dumnezeu, ale Cuvântului Său și ale Persoanei lui Hristos, inimile noastre vor fi deschise la toate ispitele și vom pleca urechea la insinuările șarpelui, care este întotdeauna gata să ne înșele. Dar vrăjmașul nostru are și alte arme la dispoziție. El caută să înghită (să devoreze). La începutul lucrării Sale publice, preaiubitul nostru Mântuitor a avut de-a face cu șarpele, iar la sfârșitul ei, cu leul care răcnea, dar care n-a putut nici să-L înșele, nici să-L înspăimânte.

    Tot ce avem de făcut este: Împotriviți-vă lui! Învingătorul lui Satan este cu noi; El S-a luptat pentru noi, iar lupta noastră se bazează pe biruința Lui. Credința noastră ne asigură că această biruință este deja câștigată, și astfel suntem mai mult decât biruitori în Acela care ne-a iubit. „Știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frățietatea voastră care este în lume.“ Vedem aici că lupta cu vrăjmașul aparține acestui grup atât de numeros al suferințelor care îi așteaptă pe creștini în călătoria lor. Aceste „suferințe se împlinesc în frățietatea noastră care este în lume“. Petru îi prezintă pe acești creștini evrei ca fiind aproape de a ajunge la finalul cursei, în timp ce frații lor încă nu au ajuns acolo, ci ei se află în toiul luptei, cu tot ce aparține acesteia; creștinii evrei sunt pe punctul de a intra în odihnă. Lupta i-a urmărit – ca să spunem așa – pas cu pas, până la odihna definitivă.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Între noi și voi este stabilită o prăpastie mare, astfel încât cei care vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

    Luca 16.26

    Marea prăpastie

    Prin intermediul parabolei, aceste cuvinte au fost rostite de Avraam, un om credincios decedat, către un om bogat care murise după ce trăise o viață confortabilă, prosperă, dar egoistă, departe de Dumnezeu. Domnul Isus Hristos afirmă acest lucru. Așadar, avem aici informații autentice despre viața de apoi. Este imperios să luăm aminte la întregul pasaj din Luca 16.19-31, pentru că soarta veșnică a omului, atunci când moare, nu mai poate fi schimbată.

    Existența omului nu se termină odată cu moartea, în ciuda a ceea ce mulți își imaginează. În versetul de astăzi, Isus, Fiul lui Dumnezeu, singurul martor atestat, explică lămurit că, în sfera morții, există doar două tărâmuri, distincte și complet separate. Marea prăpastie stabilită între ele indică acest lucru. Pe o parte a acestei prăpăstii de netrecut, sufletele găsesc bucurie și alinare, după suferința îndurată în viața trăită pe pământ. Nenumărați creștini așteaptă cu nerăbdare un viitor strălucit, care nu poate fi descris în cuvinte. Celălalt tărâm este caracterizat de chinuri și de dureri neîncetate. „Setea“, „văpaia“ și „chinul“, termeni folosiți de Domnul în descriere, ilustrează această stare îngrozitoare. Este o relatare care ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. O astfel de soartă este ireversibilă. Ce lucru cutremurător! De aceea, fiecare trebuie să se decidă acum, cât timp chemarea lui Dumnezeu la pocăință și la convertire încă mai răsună. Unde vreți să ajungeți în cele din urmă?

    Citirea Bibliei: Geneza 29.1-14 · Psalmul 15.1-5

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 4:1-19

    Astfel, împărăţia lui Solomon se stabileşte pe fundamentul de neclintit al păcii şi al dreptăţii. Ea pre­figureaz㠖 cum am văzut deja – perioada fericită în care nu numai Israel, ci întreaga lume va fi eli­berată de război şi de nedreptate. În prezent, în ciu­da tuturor eforturilor lui, în ciuda progresului său tehnic şi social, omul nu reuşeşte prin sine însuşi să întroneze pacea şi dreptatea, deşi toţi oamenii tânjesc după ele. Înainte să se poată întâmpla aceasta, Satan trebuie să fie legat, iar Fiul Omului să preia dominaţia universală.

    Să luăm în considerare ordinea perfectă pe care o obţine Solomon în administrarea împără­ţiei. Doisprezece administratori, câte unul pentru fie­care lună a anului, sunt răspunzători prin rotaţie de aprovizionarea curţii regale. Ei ne amintesc de acel rob credincios şi înţelept pe care stăpânul l-a pus peste ceata servitorilor săi, ca să le dea hrana la timp (Matei 24.45).

    Domnul a dat daruri slujitorilor Săi: păstori, învă­ţători… care au misiunea să distribuie hrana spiri­tuală celor ai Săi. Dar, într-un fel mult mai gene­ral, fiecare credincios trebuie să fie un bun admi­nis­trator, fidel, purtându-se cu răspundere faţă de „talanţii“ pe care Stăpânul său i i-a în­credinţat spre propria-I glorie.

    CE I-AI PROMIS LUI DUMNEZEU?

    „Îţi vei putea împlini juruinţele.” (Iov 22:27)

    Când Dumnezeu ne face o promisiune, avem tot dreptul să ne așteptăm ca El să Și-o țină. Iar când noi Îi facem o promisiune lui Dumnezeu, El are tot dreptul să pretindă ca și noi să ne ținem de ea! Elifaz i-a spus lui Iov: „Îl vei ruga, şi te va asculta şi îţi vei putea împlini juruinţele. Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.” (Iov 22:27-28). Aceste cuvinte ar putea fi poarta ta către binecuvântare și cheia către descoperirea pentru care te-ai rugat. Du-te înapoi și treci din nou în revistă promisiunile pe care I le-ai făcut lui Dumnezeu. De ce? Pentru că El vrea ca tu să te simți încrezător față de El. Apostolul Ioan spune: „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:21-22) Gata cu scuzele. Acceptă responsabilitatea pentru ceea ce ești și pentru ceea ce poți deveni. Îndrăznește și rostește această rugăciune (atribuită lui Sir Francis Drake, navigator și om politic englez din sec. al XVI-lea): „Tulbură-mă Doamne, când visele mele devin realitate, doar pentru că am visat prea mărunt. Tulbură-mă când ajung în siguranță, doar pentru că am navigat prea aproape de țărm. Tulbură-mă când lucrurile pe care le-am dobândit mă fac să-mi pierd setea după mai mult din Tine. Tulbură-mă când am dobândit succesul, doar pentru că mi-am pierdut dorința de excelență. Tulbură-mă când renunț prea repede și mă mulțumesc cu prea puțin, în comparație cu obiectivele pe care le-ai stabilit Tu pentru viața mea…” Pentru a merge mai departe, poate că va trebui să te întorci și să îndrepți lucrurile între tine și Domnul. Și dacă îți dai seama că e cazul, fă-o astăzi!

  • 19 Mai 2025

    Domnul este aproape

    Credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.

    Evrei 11.1

    Ai credință în Dumnezeu? Îl cunoști? Există o legătură între sufletul tău și El? Te poți încrede în El pentru orice lucru? Te sprijini în momentul acesta pe El, pe Cuvântul Lui și pe brațul Lui? Ia seama bine că, dacă există orice îndoială sau ezitare în privința acestor lucruri, atunci nu poate fi vorba de niciun devotament. Orice devotament adevărat se bazează pe temelia solidă a credinței personale în Dumnezeul cel viu. Nu putem insista prea mult asupra acestui aspect în zilele pe care le trăim, caracterizate de o mărturisire superficială de credință. Nu este suficient să spunem că noi credem; există mult prea multă mărturisire goală, făcută doar cu buzele.

    Este ușor să spunem că avem credință, însă, așa cum Iacov scrie, „ce îi folosește cuiva să spună că are credință?“. Credința este o realitate divină, nu un efort omenesc. Ea se întemeiază pe revelația divină, nu pe lucrarea rațiunii omenești. Credința leagă sufletul de Dumnezeu cu o legătură vie și puternică, pe care nimic nu o poate rupe. Ea înalță sufletul și-l poartă în biruință, orice ar veni. Pot veni tot felul de lucruri de natură să clatine încrederea și să dărâme sufletul – faliment și confuzie, greșeli și căderi, stare de răceală și de moarte, certuri și diviziuni, cedare și renunțare, poticniri și inconsecvențe –însă credința va continua să meargă pe calea ei, neclintită și plină de pace, neabătută și netulburată. Credința se sprijină doar pe Dumnezeu și își găsește toate izvoarele în El. Nimic nu poate schimba credincioșia lui Dumnezeu și nimic nu poate zdruncina încrederea inimii care, în mod simplu, Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt.

    Credința înseamnă să crezi ceea ce Dumnezeu a spus, fiindcă El a vorbit. Înseamnă să gândești gândurile lui Dumnezeu, nu gândurile tale. Ce simplu! Dumnezeu S-a revelat, iar credința umblă în lumina acestei revelații. Dumnezeu a vorbit, iar credința crede Cuvântul Lui.

    C. H. Mackintosh

    Sămânța bună

    În ceea ce privește purtarea de mai înainte, v-ați dezbrăcat de omul vostru cel vechi … și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este creat potrivit cu Dumnezeu, în dreptatea și în sfințenia adevărului.

    Efeseni 4.22-24

    Conversația cu omul de afaceri

    În timpul uneia dintre călătoriile sale, un predicator a avut odată o conversație cu un om de afaceri. „Sunt de acord cu morala creștină“, a spus antreprenorul, dar „mă lipsesc de toate dogmele“. Predicatorul i-a răspuns: „Fiind un întreprinzător, știți că niciodată cheltuielile nu trebuie să depășească veniturile. Or, morala creștină ne cere să dăm, nu să primim! Trebuie să iubim. Trebuie să slujim. Trebuie să ajutăm. De unde vine puterea să îndeplinim toate acestea? Nu de la noi înșine! Pentru a ne feri de datorii și de faliment înaintea lui Dumnezeu, o singură formă de venit poate ajuta, iar aceasta vine de sus“. „În aceasta este dragostea, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre“ (1 Ioan 4.10).

    Ce comparație inspirată! De acest „venit“ beneficiază toți cei care acceptă darul iertării și al iubirii lui Dumnezeu. Nu există nicio altă cale prin care se poate manifesta dragostea lui Dumnezeu într-o lume lipsită de iubire. Apostolul Pavel a fost nevoit (în Efeseni 4) să corecteze gândirea greșită strecurată în rândul acelora care se considerau creștini doar pentru că erau botezați sau pentru că respectau anumite principii morale; în orice caz, Hristos Însuși nu reprezenta mai nimic pentru ei. Așa că nu e de mirare că lor le lipsea puterea să trăiască o viață de credință.

    Citirea Bibliei: Geneza 28.1-22 · Psalmul 14.1-7

    Scripturile in fiecare zi

    1 Împăraţi 3.16-28

    În Israel, împăratul era şi judecătorul suprem, imagine a Domnului Hristos care, în viitor, va exer­cita ambele funcţii în acelaşi timp. Împăratul Solomon are cu atât mai multă nevoie de înţelepciunea divină pentru aceas­tă dublă misiune, de a guverna şi de a judeca popo­rul, cu cât era şi tânăr. Dar pro­mi­siu­nea lui Dumnezeu se împlineşte fără întâr­ziere, iar celebrul verdict pronunţat de Solomon în ca­zul celor două femei îl face cunoscut în tot Israe­lul, că primise „înţelepciunea lui Dumnezeu … ca să facă ju­decat㓠(v.28). Nu acesta a fost modul în care Ab­salom se străduise să-şi stabi­lească reputaţia de jude­că­tor (2 Sa­mu­el 15.4). Cum ar fi putut drep­tatea să domnească, dacă omul acesta neevlavios, re­bel şi uci­gaş, ar fi reuşit să pună stăpânire pe tronul pe care Dum­ne­zeu îl destinase fratelui său mai tânăr, Solomon?

    Unul singur a fost mai înţelept decât Solomon. Să-L contemplăm pe Isus, copil „plin de înţe­lep­ciu­ne“, uimindu-i pe învăţaţii legii prin inteligenţa Sa (Luca 2.40, 47), iar mai apoi, în timpul servirii Sale, răs­pun­zând fie­că­ruia după inima lui, discer­nând cursele care-I erau pregătite şi uluindu-Şi adversarii. El este cu totul de admirat în situaţia în care-Şi expri­mă judeca­ta cu privire la fe­meia adulteră: „Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra în ea“ – le răspunde El acuzatorilor (Ioan 8.7). „Ce (este această) înţelepciune dată Lui?“ – se întrebau ei cu privire la El (Marcu 6.2).

    Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

    Fundatia SEER

    ESTE O NOUĂ ZI PENTRU TINE

    „Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:19)

         Nu lăsa ca durerea din trecut să-ți încețoșeze vederea și să-ți fure binecuvântarea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru tine, azi sau în viitor. Dumnezeu spune: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Dacă ai fost rănit în relațiile anterioare, Dumnezeu are altele noi care te așteaptă. Citim în Scriptură că: „Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.” (1 Samuel 16:1).

    Să-ți jelești pierderile poate fi sănătos. Dar atunci când rămâi blocat în trecut, o faci întotdeauna în detrimentul viitorului! Vine o vreme când trebuie să încetezi să mai vorbești despre ceea ce nu poate fi schimbat. În plus, dacă îți tot tratezi prietenii cu lecții de istorie, îi vei pierde – pentru că vorbele tale vor crea un climat inconfortabil pentru ei.

    Soluția lui Dumnezeu pentru durere este scopul. Soluția lui Dumnezeu pentru rănile vechi este angajamentul de a umbla în dragoste. C.M. Parkes, psihiatru britanic, a spus: „Durerea este prețul pe care îl plătim pentru iubire”. Cei pe care îi iubim cel mai mult ne pot răni cel mai tare.

    Dar iată soluția Scripturii: „Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” (Matei 18:21-22). Pentru a-ți recăpăta pacea și bucuria, trebuie să ierți, și să continui să ierți… până când trecutul își pierde stăpânirea asupra ta! Iar când se întâmplă asta, este cu adevărat o nouă zi pentru tine!

  • 12 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Supraveghind, nu constrânși, ci de bunăvoie; nu pentru câștig rușinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.

    1 Petru 5.2,3

    Turma avea bătrâni, și nu bătrânii aveau turmă! Acest lucru vorbește despre locul bătrânilor și despre importanța lor derivată din relația cu turma: turma era mai importantă decât supraveghetorii ei. Dar ei, bătrânii, nu trebuia să supravegheze din constrângere. Aici însă, pericolul care îi privea pe bătrâni nu era cel apărut în adunările dintre națiuni, anume acela de a-și atribui un loc deasupra turmei – tristă caracteristică a oricărui sistem clerical – ci acela de a considera slujba de supraveghetor ca ceva impus, și nu voluntar, și de a pierde astfel beneficiul unei consacrări libere pentru Domnul și pentru turma Lui. Petru învățase acest lucru cu privire la sine însuși atunci când, umilit și reabilitat, primise misiunea de îngrijire a turmei, ca semn de încredere specială pe care Domnul i-o acorda pentru a-I paște turma.

    În inima acestor bătrâni puteau exista și alte sentimente decât acela al constrângerii. Ei puteau să împlinească această lucrare pentru câștig. Aici, câștigul este calificat ca rușinos (vedeți Tit 1.11) și așa va fi întotdeauna atunci când el reprezintă scopul sau un motiv – oricare ar fi acesta – pentru împlinirea slujbei respective. Lucrurile rușinoase sunt cele care ne fac să roșim și să ne ascundem fața, de aceea ele sunt absolut incompatibile cu slujba pentru Domnul. În cele ce am spus aici nu vreau nicidecum să se înțeleagă că ar fi o incompatibilitate cu privire la drepturile creștinului în această slujbă. Al treilea lucru se referă la ceea ce Petru numește: „Ca domnind peste cei dați vouă“. Aici el vrea să spună: „Ca niște oameni care domnesc peste posesiunile care le aparțin“, considerându-i pe sfinți ca fiind posesiunea lor. În loc să aibă o astfel de atitudine, bătrânii trebuiau să fie modele pentru turmă, dându-i exemplul unei vieți de supunere, de ascultare, de sfințenie și de încredere – calități distinctive pentru oi, obișnuite să urmeze pe cineva, dar nu pe bătrâni, ci pe Mai-marele Păstor care le conduce. Toate acestea ne sunt spuse având în vedere viitoarea arătare a Mai-marelui Păstor. Bătrânul însuși se mulțumește să slujească turmei fără o răsplată imediată, iar ochii săi privesc înainte spre momentul arătării viitoare a lui Hristos.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, pe când trecea Isus de acolo mai departe, doi orbi L-au urmat, strigând și spunând: „Ai milă de noi, Fiu al lui David!“. Și, când a intrat în casă, orbii au venit la El și Isus le-a spus: „Credeți că pot face aceasta?“.

    Matei 9.27,28

    „Credeți că pot face aceasta?“

    Există o anumită tensiune aici. Doi orbi se țineau după Isus, implorând ajutorul Său. Dar El urmează să vorbească cu ei abia când va intra într-o casă. De ce El, care a simpatizat întotdeauna cu oamenii în nevoie, nu S-a ocupat imediat de problema lor? În mod clar, răspunsul la această dilemă se află în însăși întrebarea Lui: „Credeți că pot face aceasta?“.

    Cei doi Îi ceruseră în repetate rânduri ajutor „Fiului lui David“. Acest titlu era rezervat pentru Mesia, Regele pe care Îl promisese Dumnezeu și pe care poporul evreu Îl aștepta de secole. Scriptura confirmă că Mesia va fi un descendent al lui David, cel mai mare rege din istoria lui Israel. Așadar, orbii folosesc titlul oficial de Mesia atunci când I se adresează Domnului. Aceasta Îl onorează pe Isus, pentru că mulți refuzau să-L recunoască drept Mesia al lor. Totuși, Isus îi întreabă personal: „Credeți că pot face aceasta?“.

    Era ușor să I se adreseze Domnului cu titlul corect; dar ce poziție aveau ei, de fapt, cu privire la El? Veniseră pur și simplu pentru că alții Îl considerau Mesia și pentru că se vorbea mult despre El? Sau credeau cu adevărat în El și în atotputernicia Sa? Astăzi Domnul ne adresează aceeași întrebare. Ce spun alții poate fi bine formulat și respectuos. Dar El nu vrea ca noi să repetăm doar ceea ce am auzit despre El.

    Domnul dorește să venim la El din convingere și dovedind credință personală. Astăzi din nou Isus întreabă: „Credeți că pot face aceasta?“, cu alte cuvinte: „Ai tu încredere în puterea Mea salvatoare?“.

    Citirea Bibliei: Geneza 24.50-67 · Psalmul 9.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 24:1-13

    David comite un nou păcat: procedează la numărarea poporului. Versetul 1 pare să-l scuze prin faptul că ar fi fost determinat de Domnul la aceasta. Dar 1 Cronici 21.1 ne arată că Satan a fost agentul nefast căruia Domnul i-a permis să acţioneze, ca să-l pedepsească pe Israel, pentru ca, după aceea, să-Şi arate harul. Vrăjmaşul nu îşi realizează ţelurile decât datorită orgoliului împăratului, mândru să domnească peste o naţiu­ne numeroasă şi să dispună de o armată puterni­că. Mândria ne împinge să ne acordăm impor­tanţă şi să uităm că numai harul lui Dumnezeu ne-a făcut ceea ce suntem şi ne-a dăruit ceea ce avem. David re­cunoscuse în zile mai fericite acest fapt: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule … Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel?“ (7.18, 23). Gloria lui Israel nu se trăgea nici din puterea lui, nici din numărul de luptători, cum era cazul cu celelalte naţiuni. Gloria lui exista şi se centra pe numele Domnului, al Cărui popor erau (vezi Psal­mul 20.7)!

    Ioab, deşi nu era un om temător de Dumnezeu, vede mai clar decât David şi încearcă să-l abată de la intenţia lui. În zadar! Recen­să­mântul se efectuează, … dar abia sunt date cifrele, că împăratul îşi şi înţelege prostia. În pofida po­căin­ţei sale, se va confrunta încă o dată cu conduita de guvernare a lui Dumnezeu (Amos 3.2).

    TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

    Un autor creștin scria: „Ați auzit vreodată de acluofobie? Este frica de întuneric sau de locuri întunecoase. A fi în întuneric total este enervant. Induce un sentiment de neajutorare. Și totuși, întunericul fizic nu este nimic în comparație cu întunericul emoțional, relațional și spiritual!” S-ar putea ca și tu, astăzi, să simți că ești într-un loc întunecat, fără ieșire: „Prietena ta te-a părăsit pentru un alt bărbat”… Sau: „Te așteaptă divorțul. Soțul tău te înșeală!”… Sau: „Ești deprimată și plângi fără motiv. Când vor dispărea aceste sentimente?”… Sau: „Te lupți cu o boală teribilă și ești practic legată de casă. Ești într-un loc întunecat și ai nevoie de ajutor!”

    Dacă aceasta este și povestea ta, există remediu și nădejde. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

    Dacă ești dispus să te întorci la El astăzi, vei descoperi că El îți poate lumina drumul și îți poate arăta cărarea de ieșire din întunericul în care te afli! Când aprinzi lumina, întunericul trebuie să plece. Iar Domnul Isus este lumina care înlătură întunericul nostru spiritual și emoțional.

    Observați că Domnul Isus nu a spus că El este o lumină, acolo, una dintre mai multe… sau o mare lumină… ci Lumina. El n-a lăsat să se înțeleagă că ar fi lumina unora – ci Lumina lumii, a întregii omeniri! Fie că locuiești la Londra, Los Angeles, Tokyo, Toronto sau în România, Domnul Isus este răspunsul tău. Dacă trăiești în întuneric, El te invită să vii la El și să pășești în lumină!

  • 11 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca jertfă pentru păcat, să nu pună untdelemn pe ea și să nu adauge nici tămâie, căci este o jertfă pentru păcat. S-o aducă la preot și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere-aminte, și s-o ardă pe altar, ca și pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: aceasta este o jertfă pentru păcat.

    Levitic 5.11,12

    Vedem aici un credincios care este atât de sărac duhovnicește, încât abia înțelege ceva din grozăvia păcatului pentru Dumnezeu și din adevăratul caracter al morții Domnului Isus. El nu este conștient nici măcar de faptul că Domnul Isus a trebuit să-Și dea sângele și a trebuit să moară pentru acest păcat înfăptuit. Însă el simte totuși că Domnul Isus, în viața Sa pe pământ, nu ar fi făcut aceste lucruri. Am văzut la jertfa de mâncare că „floarea făinii“ nu vorbește despre moarte, ci despre viața Domnului Isus înainte de cruce. În îndurarea Sa, Dumnezeu primește și aceasta, dacă persoana este cu adevărat prea săracă și nu poate să aducă o jertfă mai mare, mai bogată.

    Da, Dumnezeu face distincție între priceperea și bogăția duhovnicească a unui credincios în comparație cu altul. Ce har! Însă judecata Sa nu corespunde părerilor noastre. El știe să ne judece pe fiecare în parte. El cunoaște exact bogăția mea și a ta, căci El este Cel care cercetează inimile și rărunchii: al cărui Cuvânt, potrivit cu Evrei 4, este pătrunzător, încât desparte duhul de suflet – deci nu numai o judecare a gândurilor și a intențiilor inimii, ci și a izvoarelor din care țâșnesc gândurile noastre. În îndurarea Sa, El ține seama de aceste lucruri. Însă, dacă nu vreau să mă smeresc cu adevărat și să mă judec, înseamnă să aduc „floarea făinii“, cu toate că sunt în stare să aduc – după aprecierea Sa, care nu dă greș – „o oaie“ sau „o capră“; atunci Dumnezeu nu Se declară mulțumit cu aceasta. El judecă bogăția mea, iar judecata Sa este întotdeauna dreaptă.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El, care-ți iartă toate nelegiuirile, care-ți vindecă toate bolile, … care te încununează cu bunătate și îndurări!

    Psalmul 103.3,4

    Suflete al meu, nu uita …

    Cum aș putea vreodată să-I mulțumesc lui Dumnezeu îndeajuns pentru tot binele pe care l-a făcut în viața mea!? Alăturându-mă lui David, autorul psalmului, câte nu aș avea de istorisit, când mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu manifestată neobosit față de mine, zi de zi, lună de lună, an de an…

    „Care îți iartă toate nelegiuirile.“ Aceasta este dovada supremă a dragostei Sale. Nimic nu este atât de important și nimic nu mă poate face să mă bucur mai mult decât certitudinea că Dumnezeu mi-a iertat toate păcatele și că nu va mai face niciodată referire la ele!

    „Care îți vindecă toate bolile.“ În tulburările mele am experimentat apropierea lui Dumnezeu. El nu m-a ferit de orice boală, dar mi-a dat curajul și puterea de a îndura situațiile dificile.

    „Care te încununează cu bunătate și îndurări.“ Privind retrospectiv, aș putea identifica drept cunună a nesfârșitei îndurări față de mine faptul că Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată în voia sorții. El mi-a arătat bunătatea Sa fără ca eu să-I dau vreun motiv. Văzând cum se călește oțelul, fiind pus, în mod repetat, ba în cuptor încins, ba în apă rece, un credincios a strigat: „Doamne, pune-mă ba în apă, ba în foc, dar nu mă da la fier vechi“. David cunoștea bunătatea lui Dumnezeu, dar își cunoștea și propria tendință de a uita. Așa că s-a îndemnat să nu treacă cu vederea binefacerile pe care le primea, ci, mai degrabă, să-L laude din toată inima. Aceasta este premisa pentru o viață fericită!

    Citirea Bibliei: Geneza 24.32-49 · Psalmul 8.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 23:13-39

    Avem aici „cartea de aur“ a însoţitorilor împăratului. În trecut, ei au luptat şi au suferit împre­ună cu el. Acum împă­răţescde asemenea împre­ună cu el (2Timotei 2.12). Ce pagină glorioasă, în care fiecare nume, fiecare faptă vitejească sunt con­semnate cu credincioşie! În acelaşi fel, nimic nu va fi uitat din tot ce Domnul ne va fi îngăduit să facem pentru El. Nu a promis El: „oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din mi­cuţii aceştia, … adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răs­plata“ (Matei 10.42)? Să ne gândim la expediţia celor trei viteji la fântâna de la Poar­ta Betleemului; ei şi-au riscat viaţa pen­tru pu­ţi­nă apă proaspătă! Dar ultima dorinţă a căpete­niei pe care o iubeau merita în ochii lor un ase­me­nea sacrificiu. „Aceste lucruri le-au făcut cei trei viteji“ (v.17). Suntem noi gata, din dragoste pentru un Stăpân cu mult mai mare, să facem fapte care să ilustreze devotamentul nostru?

    Domnul evaluează exact dificultăţile pentru ori­ce se face în numele Lui: uciderea a doi lei este în sine o faptă de vitejie puţin obişnuită, pe care zăpada a fă­cut-o şi mai dificilă pentru curajosul Benaia. Ei bine, un astfel de  timp, nefavorabil, este reţinut în mod spe­cial! Vine apoi lista nume­lor acestor eroi. Toţi sunt aici, preţioşi inimii împă­ratului, iar fidelul Urie se află printre ei (v.39). În schimb, în pofi­da întregii sale activităţi, numele lui Ioab nu este inclus, în timp ce, al celui care-i purta armele, este găsit (v.37)!

    BINECUVÂNTĂRILE LUPTEI | Fundația S.E.E.R. România

    „Luptă-te lupta cea bună a credinţei… la care ai fost chemat…” (1 Timotei 6:12)

    Când îți încredințezi viața lui Hristos, schimbi tabăra. Acum te confrunți cu trei lucruri:

    1. lumea cu presiunile, valorile și agenda ei;

    2. firea pământească, cu impulsurile și slăbiciunile ei;

    3. diavolul, care răcnește și vrea să te înghită.

    Dar Dumnezeu n-ar îngădui niciodată să intrăm într-o luptă pe care să n-o putem câștiga, așa că haideți să observăm împreună trei dintre binecuvântările unei astfel de lupte:

    1) Te învață să trăiești în stare de alertă maximă. Când Samson dormea, Dalila i-a ras capul și i-a furat puterea (vezi Judecători 16:19). Când servitorii dormeau, un dușman a semănat neghină în lanul de grâu și le-a periclitat recolta (vezi Matei 23:24-25).

    2) Este un semn al propășirii spirituale. Când Israel a intrat în Țara promisă, trebuiau cuceriți treizeci și unu de regi și șapte națiuni. Plus uriașii! Au fost nevoiți să cucerească pe rând fiecare oraș și fiecare uriaș. Dar atunci când Domnul Isus devine Domnul vieții tale, El va ști să Se ocupe de domeniile nesupuse din viața ta, și le va aborda pe rând (iar lupta va fi mai grea și va dura mai mult, când e vorba despre domenii în care ești încăpățânat. Știi care sunt acestea, nu-i așa? Dar nu te descuraja – Dumnezeu nu va renunța la tine! Cel care a început în tine această lucrare bună o va isprăvi, vezi Filipeni 1:6)!

    3) Este un indiciu al valorii tale înaintea lui Dumnezeu. Tu ești o sămânță capabilă să producă o recoltă pentru Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care ești o țintă a Satanei. El urmărește să vadă cât din Dumnezeu este în tine. Așadar, continuă să lupți „lupta cea bună a credinței”, știind că, prin harul lui Dumnezeu, vei învinge!

  • 10 Mai 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    O, Timotei, păzește ce ți s-a încredințat!

    1 Timotei 6.20

    Timotei este un exemplu foarte încurajator pentru tinerii credincioși din zilele noastre. El era tânăr, cu o constituție fizică nu prea puternică și știa probabil ce înseamnă să fii disprețuit. De asemenea, el era timid și avea uneori nevoie să fie încurajat. Știa ce înseamnă lacrimile și ce înseamnă ispita de a fi laș (2 Timotei 1). Cu toate acestea, Pavel nu și-a găsit plăcerea în a-l onora pe niciun alt împreună-lucrător cu el așa cum a făcut cu Timotei. El îl numește copil al său preaiubit (2 Timotei 1.2) și copil preaiubit și credincios în Domnul (1 Corinteni 4.17), și spune despre el că făcea lucrarea Domnului, așa cum el însuși o făcea (1 Corinteni 16.10).

    Timotei l-a însoțit pe Pavel în Filipi, în Tesalonic, în Berea, în Corint, în Troa, în Milet și în multe alte locuri. În timpul ultimei sale detenții, chiar înainte de moartea sa, Pavel tânjea de dorul de a-l revedea pe Timotei. Nu știm dacă Timotei a ajuns să-l mai vadă în viață sau nu. Acest frate tânăr a fost asociat cu Pavel în scrierea a șase epistole, iar numele său este inclus în salutarea dintr-o a șaptea epistolă. Avem de asemenea două epistole scrise către el de apostol. Știm că a fost prizonier pentru un timp și că a fost eliberat (Evrei 13.23).

    Pavel a avut mai mulți însoțitori, însă acest tânăr, slab în trup, dar puternic în duh, pare să fi fost cel mai drag lui și cel în care s-a încrezut cel mai mult. Pavel l-a ales pentru a-l trimite la adunarea din Filipi, atunci când el însuși n-a putut merge acolo. Nu citim despre faptul că Timotei ar fi avut vreun dar nespus de mare, deși este clar că a avut daruri speciale (1 Timotei 4.14; 2 Timotei 1.6), însă, așa cum a spus cineva: «Dumnezeu nu are nevoie de oameni foarte talentați, erudiți sau pricepuți în a predica, ci de oameni sfinți, care să aibă credință, dragoste și credincioșie față de El». Să căpătăm curaj privind la exemplul lui Timotei și să căutăm să fim acei oameni de care Dumnezeu are nevoie!

    G. C. Willis

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuși,  în care toată zidirea, îmbinată împreună, crește spre a fi un templu sfânt în Domnul,  în care și voi sunteți zidiți împreună.

    Efeseni 2.20-22

    Guido

    În tinerețe, Guido fusese agricultor în Italia. Din cauza greutăților financiare cu care s-a confruntat, a imigrat în Franța, unde a lucrat toată viața pe șantiere, ca zugrav. Guido a avut întotdeauna un respect profund pentru Dumnezeu. Fie pe câmp, fie printre muncitorii din construcții, nu suporta batjocurile sau glumele despre religie. Într-o zi, pe când avea treizeci de ani, cineva i-a dat o Biblie. A citit-o și viața lui spirituală s-a schimbat: a trecut de la un respect temător față de Domnul la o cunoaștere încrezătoare în iubirea Sa.

    A început să frecventeze Adunarea împreună cu alți credincioși și a înțeles adevăruri legate de Biserică. În ciuda fragmentării ei, Biserica este în realitate un edificiu spiritual alcătuit din materiale spirituale, care sunt credincioșii înșiși. „Ca niște pietre vii, voi sunteți zidiți într-o casă spirituală“, ne spune apostolul (1 Petru 2.5). Guido a pus în practică ceea ce înțelesese, spunând: „Și eu sunt o piatră mică în casa Domnului“. Pietrele mari sunt necesare pentru fațade și colțuri, dar e nevoie și de pietre mici, pentru a le fixa pe cele mari. Niciuna dintre ele nu este nefolositoare, ci fiecare își are utilitatea ei.

    În ce privește Biserica, același lucru este valabil pentru orice creștin. Fiecare dintre noi are un rol special, o misiune care își găsește adevăratul sens doar în raport cu întregul. Credința se îmbogățește participând activ la viața Bisericii. Un tăciune într-o sobă se menține roșu doar dacă le aprinde și pe cele din jur. Altfel se stinge repede. Cărbunele care aprinde pe altul arde și el! Ori crești, ori scazi…

    Citirea Bibliei: Geneza 24.15-31 · Psalmul 7.9-17

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 23:1-12

    Viaţa lui David se apropie de sfârşit. Biblia îi reţine cele din urmă cuvinte ale sale pline de inspiraţie. „Psal­mistul plăcut al lui Israel“ evocă trecutul: el ştie că nu şi-a condus casa aşa cum ar fi trebuit! Dar se odihneşte deplin în harul lui Dum­nezeu. Acesta a pregătit pen­tru Israel şi pentru lume un viitor glorios sub guvernarea Dom­nului Hristos, Împăratul dreptăţii şi al păcii. Va fi ca lumina dimineţii izbucnind după noaptea sumbră, măturând întunericul care domneşte acum în lume. Sub această guvernare, oamenii se vor teme şi-L vor sluji pe Dumnezeu, aducând fructe ca cele crescând pe un teren fertil şi bine udat.

    Fără a aştepta sfârşitul vieţii, este necesar din când în când să ne determinăm poziţia pe „hartă“, asemeni unui marinar pe vaporul său. Trecutul: este trista mea istorie, dar în acelaşi timp şi emoţionanta istorie a harului Domnului faţă de mine. Prezentul este marcat de două datorii primordiale: să-L ascult pe Domnul şi numai în El să mă încred. Cât despre viitorul credincioşilor, îl ştim, este gloria. Domnul Hristos va împărtăşi gloria Lui cu ei, după cum I-a promis Tatălui Său (Ioan 17.22).

    DUMNEZEU VA REZOLVA LUCRURILE PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

    „O, Dumnezeul nostru… nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12)

    Eroii din Scriptură s-au confruntat adesea cu circumstanțe imposibile și situații copleșitoare. Gândește-te la Moise care l-a înfruntat pe Faraon, și la David care s-a luptat cu Goliat… Gândește-te la regele Iosafat care s-a confruntat cu forța copleșitoare a trei armate aliate, hotărâte să-i distrugă poporul. Rețineți ce I-a spus el lui Dumnezeu: „Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12).

    Dar să observăm și cum i-a răspuns Dumnezeu: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu… Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul… nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!’” (2 Cronici 20:15-17).

    Dumnezeu nu-ți va da niciodată o sarcină care să nu necesite puterea, înțelepciunea, resursele și, uneori, intervenția Sa miraculoasă. Cine le-a poruncit ucenicilor să urce în barcă și să meargă în cealaltă parte a Galileii? Domnul Isus. Ce s-a întâmplat? Ascultarea de El a implicat traversarea uneia dintre cele mai mari furtuni din viața lor. Dar, în timp ce Îl priveau cum oprește furtuna, credința lor a crescut la un nou nivel, și i-a pregătit să facă lucruri mai mari pentru Dumnezeu în viitor (vezi Marcu 4:35-41).

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Așază-te, stai acolo şi vei vedea izbăvirea pe care ți-o va da Domnul, nu te teme… ieşi-le înainte, şi Domnul va fi cu tine.” Amin! – ce altceva mai putem spune?!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne