Etichetă: articole

  • 29 & 30 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc.

    Ioan 21.17

    Restabilirea lui Petru (5&6)

    Într-un mod foarte binecuvântat, Petru, în răspunsul său, respinge contrastul dintre el și ceilalți, lăsându-se în seama Domnului, spunând: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. Este ca și cum ar fi spus: «După tăgăduirea mea teribilă s-ar părea că nu aș avea dragoste pentru Tine și că nimeni nu ar putea crede că Te iubesc, dar Tu știi că, în ciuda a toate acestea, eu Îți sunt prieten».

    A doua întrebare pe care Domnul o pune probează inima lui Petru mai profund. El nu îl mai întreabă dacă Îl iubește mai mult decât ceilalți, ci dacă Îl iubește în vreun fel. El spune: „Simone, al lui Iona, Mă iubești?“. Din nou Petru se lasă în seama cunoașterii Domnului. Petru nu se mai laudă cu cunoștința pe care o are și nu se mai încrede nici în sentimentele lui; el se bazează pe ceea ce cunoaște Domnul.

    În a treia întrebare, Domnul folosește pentru „dragoste“ termenul pe care îl folosise Petru, termen care, în cele două răspunsuri pe care acesta le-a dat, a fost diferit de cel pe care îl folosise Domnul, în primele două întrebări. Domnul folosise un cuvânt care implică o dragoste inteligentă și selectivă. Petru folosește un cuvânt care implică o dragoste reală, dar una emoțională, o dragoste care se atașează de o persoană fără multă înțelegere sau apreciere a gloriei persoanei iubite. Astfel că, a treia oară, Domnul întreabă: „Simone, al lui Iona, Mă iubești [Îmi ești prieten]?“. Petru, complet mișcat de a treia întrebare a Domnului, se lasă cu totul în seama Lui. El spune: „Doamne, Tu știi toate“. După tăgăduirea lui, ceilalți poate că nu mai știau ce să creadă despre dragostea lui Petru față de Domnul. Însă el Îi spune Domnului: „Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc“. Petru pare să spună: «Nu doresc să mai spun nimic despre mine însumi, despre dragostea mea sau despre devotamentul meu, ci mă las cu totul în seama atotcunoașterii Tale; Tu cunoști tot ce este în inima mea; Tu cunoști dragostea pe care alții nu o pot vedea; Tu cunoști încrederea pe care am avut-o în mine însumi și pe care am conștientizat-o atât de puțin; Tu cunoști totul și de aceea eu nu mă mai încred în zelul meu, în devotamentul meu sau în dragostea mea, ci mă încred doar în Tine, care cunoști toate, pentru ca Tu să mă păzești de cădere».

    Petru nu spune: «Această cădere m-a făcut să mă simt atât de nenorocit și atât de rușinat, încât mi-am însușit această lecție și niciodată nu voi mai cădea». Dacă ar fi vorbit astfel, acesta ar fi reprezentat primul pas pe drumul spre o altă cădere. El mai degrabă a spus: «Am învățat atât de mult despre slăbiciunea mea, încât sunt conștient că pot cădea din nou, dacă Domnul, care cunoaște toate lucrurile, nu mă va ține».

    Atât de perfect este Hristos, atât de perfectă este cunoștința Lui, atât de neschimbătoare este dragostea Lui, că Petru a devenit conștient că Cel împotriva Căruia a păcătuit este Singurul în care se poate încrede pentru a fi păzit de cădere pe viitor.

    Cineva a spus: «Trebuie să învățăm, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere doctrinar (acest lucru poate avea loc prin experiențe dureroase), că atât de mare este răutatea inimii noastre, încât nici darurile cele mai înalte, nici harul primit din plinătatea lui Hristos, nici zelul cel mai sincer pentru Numele Lui, nici devotamentul dovedit în slujba din trecut, nici activitatea pe care o împlinim în prezent nu pot constitui o garanție că nu putem cădea! […] În timp ce vegherea și rugăciunea sunt necesare, totuși va putea să rămână fără vină și fără rușinea căderii doar acela care umblă deplin conștient de faptul că este capabil de cele mai teribile și mai urâte păcate, dacă sufletul său nu se preocupă cu Hristos». Numai El poate să ne păzească de orice cădere și să ne prezinte fără vină în prezența gloriei Sale, cu o bucurie nemărginită (Iuda 24).

    Lucrarea de restabilire a harului a fost împlinită. Petru a fost condus nu doar în situația să-și judece păcatul, ci să se judece pe sine însuși și încrederea pe care o avea în sine, cea care l-a trădat și l-a făcut să cadă în mâna lui Satan. El și-a recunoscut propria nimicnicie, dar a recunoscut și atotcunoașterea Domnului.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine dă săracului nu va duce lipsă, dar cine își ascunde ochii va fi copleșit de blesteme.

    Proverbe 28.27

    De atunci, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe de la bătrâni și de la preoții de seamă și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.

    Matei 16.21

    Plasele cu pești

    Dumnezeu nu vrea să rămână dator față de cei care acceptă să facă sacrificii pentru El, și le va asigura tot ce au nevoie. Generozitatea celor care își împart bunurile aduce binecuvântări, dar nu neapărat materiale, ci spirituale, o „comoară în ceruri“ (Marcu 10.21). Biserica primară ne oferă un frumos exemplu de viață colectivă marcată de iubire reciprocă și de generozitate, în care nimeni nu era în nevoie: Mulțimea celor care crezuseră era o singură inimă și un singur suflet; și nimeni nu spunea despre vreunul dintre bunurile lor că este al lui, ci toate lucrurile erau puse în comun între ei (Fapte 4.32).

    Închipuiți-vă că v-ați câștiga existența prin pescuit și că ați avea un prieten care întotdeauna v-ar duce chiar la locul și la timpul când vă veți face meseria fără mare efort. Ați prinde în fiecare zi atât de mulți pești, încât v-ați îmbogăți. Să fi trecut oare gândul prosperității materiale prin mințile celor patru pescari? Ei munciseră toată noaptea fără succes, dar, la cuvântul Domnului, au coborât plasele pentru pescuire, iar mulțimea peștilor aproape că le scufunda bărcile. Mulți oameni astăzi se pare că sunt atrași spre Isus de cei care spun că Dumnezeu dorește ca ei să devină sănătoși și bogați. Desigur, Domnul Isus a arătat o deosebită grijă pentru săraci și pentru cei bolnavi. Nu este greșit să ne rugăm pentru sănătatea noastră și pentru nevoile noastre materiale, dar marea grijă și plăcere a Lui este să ne umple nu plasele cu pești, ci inimile cu iubirea Lui, în așa fel încât să devenim pescari de oameni.

    Citirea Bibliei: Mica 6.1-16 · Proverbe 29.10-19

    Isus părăsit de toți

    Se apropia timpul ca Isus să fie crucificat. El era din ce în ce mai singur și avea de suferit ura tot mai mare a oamenilor. Erau totuși câteva voci care Îl sprijineau, de pildă: „Acesta este cu adevărat Profetul“ sau „Acesta este Hristosul“ (Ioan 7.41,42). Nicodim, un membru al sinedriului iudeilor, a încercat să intervină pentru a-L apăra. Dar asemenea voci au fost înăbușite și Isus a rămas singur. A fost trădat de unul dintre ucenicii Săi, tăgăduit de altul și părăsit de toți. El știuse aceasta dinainte: „Vine ceasul … să Mă lăsați singur“ (Ioan 16.32). Când a fost judecat de conducătorii iudeilor și, mai târziu, când se afla înaintea lui Pilat, cu puțin înainte de a fi crucificat, nu a avut pe nimeni care să vorbească pentru a-L apăra. Ceea ce era atunci în sufletul Domnului ne este revelat în psalmi: „Ocara mi-a frânt inima și sunt copleșit; și am așteptat compătimire, dar degeaba; și mângâietori, dar n-am găsit nici unul“ (Psalmul 69.20); „Necazul este aproape, … nu este nimeni să Mă ajute“ (Psalmul 22.11); „Orice loc de scăpare este pierdut pentru mine; nimeni nu se îngrijește de sufletul meu“ (Psalmul 142.4). Se putea baza numai pe Dumnezeul și Tatăl Lui.

    Pe cruce, Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“ (Matei 27.46). A fost părăsit de Dumnezeu pentru că avea asupra Lui păcatele rasei umane, inclusiv păcatele celor care credeau în El. Să mai rămânem indiferenți și insensibili față de o asemenea suferință și o așa iubire?

    Citirea Bibliei: Mica 7.1-20 · Proverbe 29.20-27

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 26:1-25

    Generozitatea lui David din cap. 24 păruse în final să atingă inima lui Saul. Dar, vai, nu există la el nici o dovadă de pocăinţă adevărată! Denunţarea laşă a zifiţilor, care încearcă să se facă bine văzuţi de Saul, îl trimite pe răutăciosul împărat prin ţară, împotriva celui care într-o zi îi va lua locul. Psalmul 54, scris cu această ocazie, ne lasă să înţelegem cât de dureros a fost pentru David acest act josnic al zifiţilor. El imploră ajutorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor cruzi care caută să-i ia viaţa; ei nu L-au pus pe Dumnezeu înaintea lor (Psalmul 54.3), însă David Îl cheamă şi, ca răspuns la rugăciune, Dumnezeu Îşi protejează unsul şi-i oferă o nouă ocazie de a-şi arăta curăţia intenţiilor faţă de Saul. O expediţie nocturnă pune în mâinile lui David suliţa cu care, în două împrejurări, împăratul ucigaş încercase să-l omoare. Un singur cu­vânt ar fi fost sufi­cient: … Abişai îl aştepta. Însă şi de această dată îndurarea îi opreşte braţul.

    Oare nu tocmai astfel a acţionat şi Modelul nostru desăvârşit? (vezi ca expl. Lc.9.54). Isus a pus în practică ceea ce-i învăţase mai înainte pe ucenici: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc … Fiţi deci îndurători … nu judecaţi … nu condamnaţi” (Luca 6.27, 36, 37). Să punem şi noi în practică cu atât mai mult aceste cuvinte ale Domnului Isus!

    Probabil că este dificil pentru noi să înţelegem caracterul lui Saul. Cum se pot împăca aceste regrete, aceste promisiuni şi aceste manifestări de afecţiune cu implacabilitatea reînnoită cu care-l urmăreşte pe David ca să-l nimicească? Nu trebuie să confun­dăm niciodată credinţa cu sentimentalismul. Aces­ta din urmă este în stare să verse lacrimi din abun­denţă, să repete fără o convingere ade­vă­ra­tă: „am păcătuit” (15.30; 26.21) şi să‑şi ia cele mai solemne angajamente. Dar conştiinţa nu este atinsă, iar dovada stă în faptul că fructele nu durează. Saul este un om super­fi­cial, plin de emoţii, dar lipsit de pu­terea de a-şi pune în aplicare hotărârile bu­ne, pentru că nu are credinţă.

    Câtă demnitate păstrează David, în pofida umi­linţei lui! Cu toate că este hărţuit ca „o potâr­ni­che în munţi”, toate lucrurile arată că el este stă­pânul situaţiei. El îl mustră pe Abner şi, cu fer­mitate, îi pune lui Saul întrebări pătrunză­toare, la care acesta nu poate da nici un răspuns (v. 18).

    Astfel, inimile ne sunt din nou îndreptate spre Acela care, după ce a fost umilit, batjocorit şi respins, „va fi înălţat şi va fi ridicat şi va fi foarte sus”. Şi se adaugă: „înaintea Lui împă­raţii îşi vor închide gura”- Is 52.13-15.

    EȘTI STRESAT? (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „V-am spus aceste lucruri pentru ca să aveți pace în Mine…” (Ioan 16:33)

    Stresul este asemenea kriptonitei (acesta fiind un element chimic… fictiv, care avea efect nociv asupra lui… Superman, epuizându-i puterile); stresul încearcă să-ți dea jos mantia de forță și să te reducă la o ființă temătoare și inutilă. Ce ar trebui să faci?

    1) Îngroapă-ți epuizarea în apă. Când ești extenuat, încearcă o baie cu spumant. Chiar și simplul fapt de a sta în cadă ori sub duș te poate ajuta să-ți speli oboseala și să-ți revigorezi țesuturile corpului și celulele creierului… Simte momentul și concentrează-te asupra contribuției senzoriale revigorante a apei asupra pielii tale; lasă apa să-ți „spele” stresul și să răspândească optimism în duhul tău. S-ar putea să spui: „Dar asta nu sună deloc spiritual!” Țofar, prietenul lui Iov, n-ar fi de acord cu tine! El i-a spus lui Iov, care avea mai multe necazuri decât vei avea tu vreodată: „îţi vei uita suferinţele şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.” (Iov 11:16).

    2) Cere ajutor! Repartizează responsabilitățile și sarcinile. Atunci când fiecare își face partea sa, nimeni nu rămâne epuizat. „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:9-10).

    3) Eliberează-te de perfecționism. Nimeni nu a fost și nu este perfect, în afară de Domnul Isus (iar tu nu ești Hristos!); așadar renunță la unele lucruri. Mâine, renunță la alte câteva. Cu timpul, aceste trebușoare vor înceta să te mai sâcâie și vei simți cu adevărat cum stresul din adâncul stomacului tău se dezintegrează. Nu vei scăpa niciodată complet de stres, dar poți învăța să-i faci față și să-l învingi. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).

    Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

    ÎMPLINEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” (Iacov 1:22)

    Când asculți sau citești Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l aplici în viața ta, te înșeli singur. „De ce spui asta?” poate că întrebi… Iată de ce:

    1) Te mulțumești cu a cunoaște, mai degrabă decât cu experiența. Biblia spune: „Cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat.” (Iacov 4:17). Cum ți se aplică ție acest verset? Atunci când știi adevărul, dar nu acționezi în consecință, tu nu faci pur și simplu o greșeală sau îți exersezi judecata slabă – ci păcătuiești! Biblia spune că a ști fără să aplici (cunoaștere fără trăire) este păcat.

    2) Te compari cu alții. Apostolul Pavel scria: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui…” (Galateni 6:4). Și: „Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12) Acest obicei te face să rămâi firesc, poate chiar confortabil, și cu cât înaintezi în vârstă, cu atât devii mai experimentat în a o face. În timp, îți construiești un rezervor de răspunsuri, iar atunci când adevărul atentează la confortul tău, ai 1001 motive pentru care se aplică tuturor, dar nu și ție.

    3) Cuvântul te mișcă pentru scurt timp, dar nu te schimbă definitiv. Nu este nimic greșit în a răspunde emoțional la adevărul spiritual. Dar dacă mergi vesel pe drumul tău, fără să-ți schimbi comportamentul câtuși de puțin, spiritualitatea ta se va reduce la o experiență emoțională care nu prezintă interes și mai cu seamă nu durează.

    4) Asemuiești comunicarea cu transformarea. Ce se întâmplă când faci asta? Rostești cuvintele potrivite, dar nu umbli pe calea potrivită. Crezi că dacă vorbești elocvent și convingător despre un punct al Scripturii, ești acoperit, scăpat. Nu ești! Iacov spune: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.”

    Așadar, trăiește ceea ce citești!

  • 28 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (4)

    Al șaptelea pas a fost reprezentat de lucrarea publică a Domnului. Acesta ne aduce înapoi la ultimul capitol al Evangheliei după Ioan. Este ultimul pas pe calea restabilirii lui Petru. Păcatul în sine a fost rezolvat cu ocazia discuției private. Rodul rău al vechiului pom fusese judecat și mărturisit înaintea Domnului, iar conștiința lui Petru fusese ușurată; dar rădăcina rea, care produsese rodul rău, trebuia să fie descoperită și judecată, pentru ca inima să poată fi pe deplin restabilită în părtășia cu Domnul. Pentru folosul nostru, această lucrare este făcută în public, pentru că avem cu toții rădăcina răului în noi, chiar dacă nu am căzut într-un păcat anume. Astfel că Domnul i Se adresează lui Petru nu pe numele său nou, potrivit cu harul, ci pe numele său natural: „Simone, al lui Iona“. Petru Îl tăgăduise pe Domnul de trei ori, iar acum Domnul pune trei întrebări prin care îi testează inima. Petru își judecase păcatul; acum este condus să se judece pe sine. Scriptura spune: „Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am fi judecați“ (1 Corinteni 11.31). În spatele tuturor căderilor noastre exterioare se află carnea care nu a fost judecată.

    Prima întrebare pe care Domnul a pus-o, pentru a-l cerceta pe Petru, a fost: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. Petru mărturisise public că Îl iubea pe Domnul mai mult decât ceilalți, pentru că el spusese: „Chiar dacă toți se vor poticni, totuși eu nu“ (Marcu 14.29). Acum Domnul pare să-i spună lui Petru: «Încă mai mărturisești că Mă iubești mai mult decât ceilalți?». De aici învățăm că rădăcina căderii lui Petru, ca și a noastră de multe ori, consta în faptul că nu și-a judecat încrederea în sine a cărnii. Ca și în cazul lui Petru, această încredere în sine se manifestă prin faptul că ne considerăm mai buni, mai puternici și mai devotați decât alții. Și, cu cât suntem mai activi în slujire, cu atât suntem mai predispuși să credem că merităm mai multă cinste. Poate nu facem ca Petru, să ne exprimăm încrederea în noi înșine în cuvinte, însă în inimă poate să-și facă loc gândul că suntem mai buni decât alții, mai dăruiți decât ei și că, oricât de mult ar putea ei să se abată, noi nu o vom face. Așa se manifestă încrederea în sine și deșertăciunea cărnii, iar Domnul ne va conduce să o detectăm și să o judecăm.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.

    Evrei 4.13

    Fizicianul Röntgen

    Au trecut aproape 130 de ani de când fizicianul Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit razele X (în anul 1895). De atunci este posibil să vezi prin corpul uman, ceea ce este de folos pentru multe persoane bolnave. Totuși, este ceva ce omul nu poate face: nu poate cunoaște și înregistra ceea ce este dincolo de domeniul materiei fizice, anume gândurile, motivațiile și sentimentele.

    Prin ipocrizie, minciună și prefăcătorie, mulți pot ascunde adevăratele lor sentimente și gânduri, crezând că nimeni nu le cunoaște. Așa să fie? Probabil veți spune: „Sigur că nu“. Și aveți dreptate, pentru că, într-adevăr, Dumnezeul Creator vede ce este în inima oricărui om. Totul a fost consemnat cu exactitate, până și cele mai tainice gânduri și sentimente.

    Într-o zi, Judecătorul divin le va pune pe toate în lumină. Așa că este mai bine să ne mărturisim păcatele în timpul vieții, pentru că putem primi ajutor. Isus Hristos Și-a sacrificat viața pe crucea Calvarului pentru a rezolva problema păcatelor înaintea lui Dumnezeu. Oricine își recunoaște păcatele, și cele manifestate și cele ascunse, și își pune încrederea în Mântuitorul primește prețioasa asigurare: „Eu ți-am șters fărădelegile ca pe un nor gros, și păcatele tale, ca pe un nor. Întoarce-te la Mine, pentru că Eu te-am răscumpărat“ (Isaia 44.22).

    Citirea Bibliei: Mica 5.1-15 · Proverbe 29.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:32-44

    În timp ce Nabal petrece ca un împărat (după ce-l respinsese şi-l insultase pe adevăratul împărat), Dumnezeu Însuşi îl loveşte. Nu pierdem nimic dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să acţioneze pentru noi.

    Abigail, femeie a credinţei, se distinge prin bunul ei simţ, prin agerimea ei (se grăbeşte: v. 18, 23, 42), prin umilinţa ei, prin devotamentul ei. „Când Domnul te va pune conducător, … adu-ţi aminte de roaba ta”, îi ceruse ea (v. 30, 31; compară cu rugămintea tâlharului din Luca 23.42).

    Abigail primeşte un răspuns care-i întrece toate aşteptările: David o face acum soţia lui. Şi, fără nici un regret, ea îşi părăseşte averile pământeşti pentru a împărtăşi în peşteri şi în deşerturi soarta împăratului respins. Căsătorită anterior cu un neghiob, ea devine însoţitoarea fericită a „omului iubit”: acum, în suferinţele lui, dar după aceea, în împărăţia lui! Ce frumoasă imagine a Adunării, Mireasa lui Hristos, care împărtăşeşte poziţia Domnului ei, astăzi necunoscută şi respinsă de lume, cum este şi El Însuşi, mâine ca să împărăţească cu El în glorie! „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună”, ni se aminteşte în 2 Tim. 2.12 (vezi şi Rom.8.17).

    EȘTI STRESAT? (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace…” (Isaia 55:12)

    Să analizăm trei strategii testate și eficiente pentru a face față stresului:

    1) Pune-te pe tine însuți zilnic pe lista cu „lucruri de făcut”! Alocă 15 minute de două ori pe zi pentru a te remonta, a te înnoi, a te aduna și a te reface. Distanțează-te de sursa de stres, chiar dacă asta înseamnă doar să ieși afară pentru câteva minute și să faci o plimbare pentru a-ți împrospăta creierul. Cântă melodia preferată sau fă orice altceva care te ajută să te relaxezi. Și perseverează chiar și atunci când alte evenimente amenință să împiedice acest lucru. Ești important – învață să te prețuiești!

    2) Înveselește-te! Biblia spune: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10); când bucuria ta dispare, dispare și puterea și capacitatea de a face față situațiilor. Unii oameni cred că creștinii ar trebui să fie întotdeauna sobri, fără umor și la fel de liniștiți ca mormântul. Dar Domnul Isus a ieșit din mormânt – și acesta este unul dintre cele mai bune motive din lume pentru a sărbători și a fi cu bucurie în inimă și pe față!

    3) Relaxează-ți mușchii înțepeniți cu reprize de exerciții de relaxare de câte cinci minute, pe tot parcursul zilei. Nu mai sta pe gânduri, ci pune-te-n mișcare! Întinde-te, aplecă-te, rotește-ți umerii tensionați, aleargă… fă în așa fel încât sângele revigorant să circule prin tot corpul, în timp ce mintea ia o mică pauză. Dă drumul la muzica de laudă, cântă în timp ce dai cu aspiratorul… leagănă-te în timp ce amesteci în mâncarea de pe aragaz… mișcă-te împingând căruciorul de cumpărături…

    Activitatea fizică determină creierul să secrete beta-endorfină, care te ajută să te calmezi. Noi nu am fost făcuți să trăim sub stres! Biblia spune: „Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace.” Iar asta a venit direct din gura Celui care ne-a creat și ne-a răscumpărat, așa că ar fi bine să crezi că este adevărat!

  • 27 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (3)

    Al cincilea pas a fost mesajul Domnului (Marcu 16.7). Ce grijă tandră manifestă Domnul față de oile Sale rătăcite! Privirea Domnului zdrobise inima lui Petru; cuvântul Domnului atinsese conștiința lui; acum mesajul Domnului întărește credința lui. Astfel că, în dimineața învierii, El îl nominalizează pe Petru, atunci când Își transmite mesajul către ucenici. Cuvântul îngerului către femei este: „Dar duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus“. Dacă îngerul ar fi spus doar: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi“, Petru s-ar fi putut gândi: «Acest lucru nu mă include pe mine, eu nu mai pot fi socotit niciodată în numărul apostolilor». Însă numele lui Petru este menționat în mod special, pentru a-i asigura inima temătoare că, deși Îl urmase pe Domnul de departe și Îl tăgăduise, totuși Domnul va lua din nou conducerea, iar Petru Îl va urma și Îl va vedea, așa cum spusese Domnul. Petru falimentase, însă voia Domnului nu falimentează niciodată; totul se va împlini întocmai cum a spus El.

    Al șaselea pas a fost discuția privată pe care Domnul a purtat-o cu Petru (Luca 24.34; 1 Corinteni 15.5). Mesajul învierii a constituit pregătirea pentru întâlnirea învierii. Cât de minunat este acest har! Noi am fi gândit că El trebuia să Se arate ucenicului pe care îl iubea Isus sau femeii devotate care Îi unsese picioarele. Însă harul ia o cale mai minunată și Domnul Se arată întâi ucenicului care Îl tăgăduise. Astfel că apostolul spune: „S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece“ (1 Corinteni 15.5).

    Bietul Petru, acela care căzuse, a fost obiectul special al dragostei și al grijii Lui! Ioan și ceilalți ucenici pot aștepta, dar Petru nu poate fi lăsat să aștepte. Domnul alină mai întâi inima frântă a lui Petru și după aceea face bucurie inimii celor doisprezece. La această discuție tainică nu trebuie să fie prezent niciun străin. Domnul vrea ca tot falimentul să fie mărturisit și adus la lumină, dar acest lucru se va petrece doar între Petru și Domnul; nimeni nu va ști vreodată ce s-a petrecut între Stăpân și slujitor în acel moment solemn.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    A luat parte la ele, ca prin moarte să-l desființeze pe cel care are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe toți aceia care, prin frica de moarte, erau supuși robiei toată viața lor.

    Evrei 2.14,15

    Dezrobire

    Ce minunată eliberare a adus Isus: eliberarea de sub robia diavolului!

    Sigur că ați auzit de David și de Goliat. Tânărul păstor, David, l-a doborât pe marele războinic Goliat –care se înfățișase blindat cu armură grea – cu o singură piatră din praștie, după care l-a ucis pe uriaș cu propria lui sabie. Poporul s-a bucurat că a fost eliberat de sub robia filistenilor.

    Frica de moarte este peste întreaga rasă umană. Ea este sursa multor altor temeri și îngrijorări, astfel încât oamenii caută să-și îndepărteze gândurile legate de moarte. Versetul de astăzi ne arată că diavolul, adversarul lui Dumnezeu, se folosește de frica de moarte pentru a-i înrobi pe oameni. Oricine neagă acest fapt nu poate primi ajutor, dar cine crede ceea ce a spus Dumnezeu poate fi eliberat de frica de moarte, prin Isus Hristos, care l-a învins pe diavol prin moarte, l-a înfrânt cu propria lui armă, la crucea de la Golgota, așa cum David l-a învins pe Goliat.

    Satan este un inamic învins. De aceea sunt atât de mulți care Îi sunt devotați lui Isus Hristos, Domnului și Mântuitorului lor. Ei au viață eternă, iar pentru ei moartea înseamnă doar plecarea acasă, unde vor fi pentru totdeauna cu Hristos, Domnul lor. Ei au crezut cuvântul lui Dumnezeu, care spune că „Plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

    Citirea Bibliei: Mica 4.1-13 · Proverbe 28.20-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:18-31

    „Îmi întorc rău pentru bine”, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu mi‑ai întors bine, iar eu ţi-am întors rău” (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23).

    În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

    EȘTI STRESAT? (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Tu îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu… și atunci… vei fi tare și fără frică.” (Iov 11:13, 15)

    Atunci când ignori semnalele de avertizare, stresul cronic îți poate afecta organismul. Deci, care sunt o parte din aceste semnale? Ei bine, pentru început, stomacul tău se agită la orice formă de dezacord. Atunci când nu poți găsi o cale de ieșire pentru frustrarea acumulată, este posibil să recurgi la supraalimentare, fumat, băutură, calmante și, în general, abuzezi de corpul tău. Te izolezi, ceea ce îi afectează și pe cei dragi…

    Debora M. Coty scrie despre ceea ce ea numește „Cele 3 simptome: agitație exterioară, furie interioară și oboseală cronică”. Ea spunea, mai în glumă, mai în serios: „Am știut că este timpul să mă ocup de problemele mele legate de stres atunci când mârâitul meu a devenit mai puternic decât al câinelui, iar familia mea mi-a sugerat cu tact să mă vaccinez împotriva turbării!”

    În astfel de cazuri, semnele pe care nu le vedem sunt cele care pot face daunele cele mai mari. Cortizolul, un hormon pe care corpul nostru îl eliberează în pragul stresului, contribuie la sentimentele de neputință și disperare, scăpate de sub control. Iar studiile dovedesc faptul că, în timp, stresul crește tensiunea arterială, contribuie la migrene și dureri de cap cauzate de tensiune și duce la apariția colesterolului care provoacă boli de inimă. S-a observat că stresul cronic crește riscul cardiovascular cu aproape 50%! Ca să nu mai vorbim de legătura dovedită cu alcoolismul, atacurile de panică, astmul, cancerul, răcelile, depresia, gripa, insomnia, obezitatea, accidentele vasculare cerebrale și ulcerele.

    Iar acele crize de plâns necontrolat pe care le experimentezi când ești epuizat nu sunt o coincidență. Stresul scade nivelul de estrogen, care poate activa izbucnirile emoționale.

    Dacă te regăsești în așa ceva, te rog ia măsuri urgent! Reorganizează-ți prioritățile, apelează la Dumnezeu, încetinește ritmul… și caută ajutorul unui medic, dacă este necesar.

    Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta (din Iov 11): „Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El… Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică…”

  • 26 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (2)

    Al treilea pas este privirea Domnului (Luca 22.61). Când Petru L-a tăgăduit pe Domnul, pentru a treia oară, citim că „Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru“. Aceasta a fost o privire, putem fi siguri, care exprima o dragoste desăvârșită. Petru tocmai Îi întorsese spatele Domnului, spunând: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ (Matei 26.74). Imediat Domnul S-a întors către Petru și l-a privit într-un fel prin care trebuie să-i fi adresat acestuia următoarele cuvinte: «Tu mărturisești că nu Mă cunoști, dar Eu te cunosc și te iubesc». „Iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1).

    O, ce dragoste, o dragoste minunată, care nu ne abandonează! Să notăm din nou că tăgăduirea categorică a lui Petru nu a ridicat resentimente sau mânie în inima Domnului. Ce diferență este între El și noi! Nouă ne este suficient un mic gest de nemulțumire, de nerecunoștință sau de răutate din partea fraților noștri și imediat ni se ridică în inimi gânduri amare și exprimăm cuvinte de amărăciune. Nu așa au stat lucrurile în privința Domnului nostru.

    Al patrulea pas în procesul restabilirii lui Petru a fost cuvântul Domnului (Luca 22.61). Privirea Domnului i-a reamintit de ceea ce El îi spusese, pentru că citim: „Petru și-a amintit de cuvântul Domnului“. Privirea Domnului i-a frânt inima; cuvântul Domnului i-a atins conștiința, iar rezultatul a fost că, „ieșind afară, a plâns cu amar“. Iuda „îndată a ieșit. Și era noapte“ – noaptea eternă a disperării zadarnice. Petru „a mers afară“ în pocăință profundă pe calea restabilirii. El „a mers afară“, deoarece conștiința lui trezită nu i-a mai permis să continue în acea asociere falsă. El a plâns cu amar, deoarece dragostea neschimbătoare a Domnului îi atinsese inima.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, trezindu-se deplin, au văzut gloria Lui.

    Luca 9.32

    Simon Petru – un martor ocular

    Apostolii Îl recunoscuseră pe Isus ca Mesia și Răscumpărătorul promis și s-au așteptat ca El să stabilească domnia Lui de pace pe pământ, după cum fusese spus mai dinainte în Vechiul Testament. Dar ei au eșuat în a ține cont de pasajele care vorbeau de suferințele lui Mesia, precum capitolul 53 din cartea profetului Isaia de exemplu.

    Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că El „trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe … și să fie omorât și a treia zi să învieze“, ei au fost tulburați, în special Petru. Ei nu înțelegeau că Mesia trebuia întâi să sufere și să moară, ca să îi răscumpere pe ei și pe nenumărați alții, și că doar mai târziu Își va stabili El domnia în glorie. Domnul a văzut confuzia și tulburarea din inimile lor. Ei trebuiau să învețe că, deși Hristosul avea să sufere și să moară, speranța glorioasă a Împărăției Lui nu era în niciun caz incertă. Isus i-a luat pe Petru și pe alți doi ucenici pe un munte unde ei au putut vedea dinainte cum va fi gloria Domnului Isus Hristos în Împărăția Lui viitoare. În acel loc, în timp ce mai-marii poporului Îl respinseseră pe Mesia și căutau să Îl omoare, Dumnezeu Însuși dă mărturie publică despre Fiul Său: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“ (Luca 9.35). Ani mai târziu, Petru vorbește despre această întâmplare. El credea cu tărie că Isus Se va întoarce și că Își va stabili Împărăția în putere și glorie și a accentuat faptul că el însuși a fost „martor ocular al măreției Sale“ (2 Petru 1.16-21). Acel eveniment de pe munte confirmă în mod impresionant afirmațiile profetice din Biblie.

    Citirea Bibliei: Mica 3.1-12 · Proverbe 28.11-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 25:1-17

    Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El trăind pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7.25).

    David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este” (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă respinge” (Luca 10.16).

    În plus, asemeni bogatului „nebun” din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea”, „apa mea”, „carnea mea” etc (v.11).

    ÎNNOIEȘTE-ȚI ZILNIC MINTEA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2)

    Astăzi vom reflecta la cum ne putem înnoi mintea. Un autor creștin scria: „Modul prin care-ți poți înnoi mintea este să-ți descarci Scriptura. Medicii de la Institutul Național de Sănătate Mintală au realizat un studiu fascinant, cerându-le subiecților să îndeplinească o sarcină motorie simplă – un exercițiu de bătăi cu degetul. Și-n timp ce subiecții băteau cu degetele, medicii au efectuat un RMN pentru a identifica ce parte a creierului era activată. Subiecții au exersat apoi exercițiul de bătaie cu degetul zilnic timp de patru săptămâni. La sfârșitul perioadei de patru săptămâni, scanarea creierului a fost repetată. În fiecare caz, aceasta a arătat că zona creierului implicată în îndeplinirea acelei sarcini s-a extins. Această sarcină simplă – un exercițiu de bătut cu degetul – a antrenat literalmente noi celule nervoase și a refăcut conexiunile neuronale.

    Tot la fel, atunci când citim Scriptura, antrenăm noi celule nervoase și refacem conexiunile neuronale. Într-un fel, descărcăm un nou sistem de operare care reconfigurează mintea. Nu mai gândim în felul omenesc, ci începem să nutrim gânduri dumnezeiești!” Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5) Cum îndeplinim această poruncă?

    Tot apostolul Pavel ne spune: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti…” (Coloseni 3:16). Prin predicare, învățătură, lectură sau cântare, creierul nostru este reconectat cu Cuvântul lui Dumnezeu și ne dezvoltăm gândirea lui Hristos. Avem gândurile Lui.

    Ca urmare, ajungem să facem voia Lui în loc să fim conduși de propria noastră voință. Așadar, continuă să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 25 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?

    Ioan 21.15

    Restabilirea lui Petru (1)

    Aici vedem ultimul pas spre restabilirea acestui slujitor devotat. Oricum, este profund instructiv să analizăm toți pașii care conduc la restabilirea finală a lui Petru.

    Primul pas a fost rugăciunea Domnului în favoarea lui Petru. Chiar înainte de a cădea Petru, Domnul vorbise despre tăgăduirea care încă nu se produsese: „Simone, Simone, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta“ (Luca 22.31,32). Este bine să remarcăm subiectul rugăciunii Domnului. El nu S-a rugat ca Petru să nu intre în ispită, nici ca Satan să nu îl cearnă și nici ca Petru să fie ferit de cădere. Cernerea, ispitirea și căderea, toate erau necesare pentru a face să se manifeste încrederea firească a lui Petru în sine însuși. Însă Domnul Se roagă ca, atunci când Petru avea să falimenteze, credința lui să nu falimenteze și ea. Efectul păcatului este distrugerea încrederii în Dumnezeu, iar dacă încrederea în harul lui Dumnezeu este pierdută, cum poate sufletul să mai fie adus înapoi la Domnul? Diavolul vrea să ne atragă în păcat, în speranța că ne va distruge credința și că ne va duce în pierzare. Însă Domnul nu îngăduie aceasta. Cernerea diavolului era în spatele căderii lui Petru; dar rugăciunea Domnului era în spatele păstrării credinței lui, iar diavolul nu putea trece dincolo de rugăciunea Domnului. Diavolul îl conduce pe Iuda să-L vândă pe Domnul, dar, neavând credință, Iuda este condus la disperare și la distrugere. Petru Îl tăgăduiește pe Domnul, dar credința lui rămâne și este condus la pocăință și la restabilire.

    Al doilea pas în restabilirea lui Petru a fost atenționarea Domnului (Luca 22.34). Niciun credincios nu ajunge să cadă fără să aibă parte în prealabil de atenționare. Plini de încredere în noi înșine, nu luăm seama la atenționări; însă, sub o formă sau alta, există o atenționare. Cât de directă a fost aceasta în cazul lui Petru, pentru că Domnul a spus: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum.

    Matei 4.13

    Capernaum

    Isus venea deseori în orașul Capernaum, situat pe malul de nord-vest al lacului Ghenezaret și îi învăța în sinagogă în ziua Sabatului. Ascultătorii Săi erau uimiți de învățătură, deoarece „cuvântul Lui era cu autoritate“ (Luca 4.32). Aproape o treime dintre minunile relatate în evanghelii au fost făcute în Capernaum, iar o altă treime în împrejurimi. Niciun alt oraș nu a avut atât de multe dovezi că Isus era cu adevărat Mesia cel promis. Cu toate acestea, Isus a fost respins. Pocăința înseamnă să recunoaștem că suntem în întuneric. Când Biblia vorbește de întuneric, se referă adesea la corupția morală a omului.

    După o partidă de cărți, un tânăr și-a omorât adversarul. Arestat și judecat, acesta a fost condamnat la moarte. Într-o zi, ușa celulei se deschide și intră un domn. Crezând că era preotul, îi spune: „Ieși! Afară! Nu vreau să te văd! Destul despre religie!“ — „Tinere, ascultă-mă, îți aduc o veste bună“. Prizonierul îl gonește pe vizitator, iar el pleacă. Gardianul îl anunță apoi că vizitatorul izgonit era guvernatorul care dăduse curs unei petiții în favoarea condamnatului. — „Cum? dă-mi o hârtie“. Și-a cerut scuze. Dar guvernatorul a scris pe margine: „Acest caz nu mă mai privește“. Înainte de a muri, condamnatul a spus: „Mor pentru că am refuzat iertarea care mi s-a oferit“.

    Capernaum nu L-a primit pe Isus și mesajul Său. Așa că, în cele din urmă, Isus a trebuit să anunțe: „Și tu, Capernaum, care ai fost înălțat până la cer, vei fi coborât până la Locuința morților“ (Matei 11.23).

    Citirea Bibliei: Mica 2.1-13 · Proverbe 28.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 24:1-22

    David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credintei de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Apoi îl vedem pe Saul suflând încă ameninţare şi ucidere (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din în­tâm­plare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron. Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe unsul Domnului, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor. Vorbind despre această experienţă, David va spune: … l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: Tată, iartă-i (Luca 23.34).

    Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

    LUPTĂ-TE CU SATAN – PERSONAL! | Fundația S.E.E.R. România

    „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva… duhurilor răutăţii…” (Efeseni 6:12)

    Când ești în război, trebuie să-ți cunoști atât dușmanul, cât și aliații. Biblia spune că înainte de a se lupta cu Siria, Ioab i-a spus fratelui său: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.” (1 Cronici 19:12) Dacă unul era copleșit, celălalt putea interveni și putea da o necesară mână de ajutor.

    Dar nu la fel stau lucrurile și în războiul spiritual. În războiul spiritual nu ne luptăm cu „carnea și sângele, ci împotriva căpeteniilor… domniilor… stăpânitorilor întunericului… și duhurilor răutății…” Iar confruntarea este o luptă „unu-la-unu”, în care trebuie să te apropii și să-ți înfrunți personal adversarul.

    Când David a ieșit împotriva lui Goliat, uriașul era atât de sigur pe el încât anunțase tot Israelul: „Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voştri, dar, dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă și ne veți sluji.” (1 Samuel 17:9) Gândește-te la implicațiile pe termen lung ale acestei situații. Dacă Goliat învingea, poporul lui Dumnezeu avea să-și petreacă viața în slujba dușmanului! Mizele erau incredibil de mari pentru Israel!…

    Și la fel sunt și pentru tine: Satan vrea să te învingă… iar dacă lupți după regulile firii, vei pierde. La fel cum luptătorii profesioniști au reguli pe care trebuie să le respecte, tot la fel există și reguli spirituale, infailibile, concepute să lucreze pentru tine.

    Apostolul Pavel scria: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4) Așadar, armele de care dispui pentru a-l învinge pe Satan sunt: rugăciunea, părtășia creștină, Cuvântul lui Dumnezeu, Numele Domnului Isus și sângele Domnului Isus. Aceste cinci arme puternice ți-au fost date de Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan. Așa că, folosește-le – astăzi, și în fiecare zi!

  • 22 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.

    Galateni 6.14

    Noul Testament pe scurt (9) – Galateni

    Epistola către Galateni, scrisă către adunările din regiunea Galatiei, reprezintă o mustrare aspră împotriva învățăturii rele potrivit căreia faptele legii ar forma standardul pentru umblarea și purtarea celui credincios. Deși mântuiți prin har, prin credință, galatenii adăugaseră legea ca principiu pentru menținerea mântuirii lor. Acest amestec este cu totul dezgustător pentru Dumnezeu, care este Dumnezeul oricărui har.

    Apostolul Pavel arată că Persoana binecuvântată a lui Hristos, și nu legea, formează standardul umblării celui credincios și că Duhul lui Dumnezeu este puterea pentru a umbla cu Dumnezeu. Crucea lui Hristos este prezentată cu putere ca fiind cea care retează orice speranță ca omul aflat sub lege să producă ceva bun. Prin cruce, credinciosul este răstignit față de lume, deci este înlăturat din chiar sfera în care legea este principiul cârmuitor. El este văzut acum ca fiind în legătură cu noua creație (Galateni 6.15) și de aceea el trebuie să umble nu prin carne, ci prin Duhul.

    Moartea lui Hristos este privită în capitolul 4 ca fiind modul în care am fost răscumpărați din robia legii, pentru a fi aduși în poziția de fii ai lui Dumnezeu, caracterizată de o deplină demnitate și libertate – poziție care nu putea fi cunoscută de sfinții Vechiului Testament, însă care aparține tuturor sfinților din această dispensație a harului. Suntem fii ai lui Dumnezeu, așezați de El Însuși în această poziție binecuvântată. Cât de necesară este Epistola către Galateni pentru a putea fi păziți de egoism, de încrederea în carne și de nenumăratele rele care izvorăsc dintr-o atitudine legalistă!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“ Și Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Matei 16.15,16

    Petru răspunde prin credință

    Mulți oameni L-au urmat pe Isus după ce au fost ajutați de El în nevoie. Totuși, atunci când Isus a vorbit despre moartea Lui, precum și despre responsabilitatea lor personală înaintea lui Dumnezeu, ei au spus: „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?“, și L-au părăsit pe Domnul. Atunci Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi dacă și ei vor pleca de la El. Petru a răspuns pentru toți: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6.60,67-69).

    Cu o altă ocazie, Isus a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“. Ucenicii au răspuns că oamenii aveau o părere înaltă despre El. Atunci El i-a întrebat personal: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“. Din nou, Petru este cel care răspunde: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Acum, că Petru L-a mărturisit ca „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“, Isus Se referă din nou la schimbarea numelui acestuia, de la Simon, la Petru. El i-a zis: „Tu ești Petru [o piatră] și pe această stâncă [gr. Petra] voi zidi Adunarea Mea“. Adunarea a fost astfel zidită pe stâncă, pe faptul și pe mărturisirea că Isus este Fiul Dumnezeului celui viu.

    Petru însuși explică mai târziu că el și toți ceilalți credincioși au venit la Isus, „Piatra vie“ și, ca „pietre vii“, ei au fost zidiți o casă duhovnicească, biserica sau adunarea (1 Petru 2.4,5).

    Citirea Bibliei: Iona 3.1-10 · Proverbe 27.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 22:11-23

    În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului ~ cruţându-l pe Agag şi animalele lui ~ nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).

    Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine ~ îl sfătuieşte David ~ … cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.

    „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră ~ le aminteşte Isus ucenicilor Săi ~ … dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

    LEGEA ENTROPIEI | Fundația S.E.E.R. România

    „…toate aceste lucruri au să se strice…” (2 Petru 3:11)

    Un autor creștin a scris: „A doua lege a termodinamicii afirmă acest adevăr fizic: dacă sunt lăsate în voia lor, toate lucrurile din univers se îndreaptă spre dezordine și degradare. Mașinile ruginesc… Mâncarea se alterează… iar acest lucru este cunoscut sub denumirea de „legea entropiei”. Singura modalitate de a preveni entropia este să introduci o sursă de energie exterioară care s-o contracareze. Termenul tehnic pentru aceasta este negentropia. Iar frigiderul este un bun exemplu. Îl conectați la o priză electrică, și produce aer rece care împiedică alimentele să se strice. Dacă frigiderul este deconectat de la sursa sa de energie, entropia va prelua din nou controlul, iar lucrurile vor deveni urât mirositoare.

    Oare nu asta se întâmplă și atunci când ne deconectăm de la Dumnezeu? Viața se îndreaptă spre degradare și dezordine. Așadar, cum ne depășim tendințele entropice?

    Solomon răspunde: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18) Dacă păcatul este entropie, atunci investirea energiilor noastre într-o viziune de dimensiunea lui Dumnezeu înseamnă negentropie. Expresia „fără frâu” provine din cuvântul ebraic para, iar „entropie” este o traducere corectă a acestuia.”

    Aș zice că multe probleme ale Bisericii nu provin neapărat dintr-o abundență de păcate, ci mai degrabă dintr-o lipsă de viziune. Nu sugerăm că nu există probleme legate de păcat, sau că acestea n-ar trebui rezolvate. Dar, în prea multe cazuri, nu există suficientă viziune pentru a ține bisericile ocupate. Viziunea noastră nu este suficient de mare pentru a ne solicita toate energiile, așa că ne concentrăm pe probleme mărunte – care nu ne dau suficient de mult de lucru…

    La fel este și în plan personal. Dacă am avea o viziune mai largă asupra a ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze în noi și prin noi, problemele noastre s-ar diminua, deoarece focalizarea noastră ar fi pe o cauză mai mare decât noi! Iată la ce ne invită El să reflectăm azi…

  • 17 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Într-adevăr, Dumnezeu este bun față de Israel, față de cei cu inima curată […] Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu: mi-am pus încrederea în Domnul Dumnezeu, ca să istorisesc toate faptele Tale.

    Psalmul 73.1,28

    În Psalmul 73 vedem sinceritatea psalmistului. Asaf, autorul lui, ne vorbește despre timpul când era aproape să nu-L mai urmeze pe Domnul. El vedea aroganța celor nelegiuiți, era invidios pe succesul lor și se întreba de ce le era îngăduit să prospere. Oare în zadar își curățise el inima? Avea necazuri în fiecare zi, în timp ce oamenii răi păreau să fie lipsiți de orice grijă.

    Mai târziu însă, Asaf a învățat că exista și o altă perspectivă asupra acestei situații. El a scris: „Până am intrat în locașurile sfinte ale lui Dumnezeu: atunci am înțeles sfârșitul lor“ (versetul 17). Asaf și-a dat seama că nedreptățile din prezent nu reflectă abilitatea ui Dumnezeu de a îndrepta lucrurile.

    Drept rezultat, psalmistul începe și încheie psalmul făcând referire la bunătatea lui Dumnezeu. Versetul 1 declară că „într-adevăr, Dumnezeu este bun“. A spune că „Dumnezeu este bun“ înseamnă să afirmi un adevăr doctrinar, însă a spune că „într-adevăr, Dumnezeu este bun“ înseamnă să dai o mărturie personală, care arată că bunătatea lui Dumnezeu a fost cunoscută printr-o experiență personală. Deși Asaf aproape că se poticnise mai înainte, acum își începe psalmul plasându-se pe temelia sigură a bunătății lui Dumnezeu. Conștiența bunătății lui Dumnezeu ne întărește și pe noi astăzi.

    Asaf își încheie psalmul cu o concluzie binecuvântată: „Pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu“. Una este să spui că Dumnezeu este bun, și alta este să cauți să fii aproape de El. Asaf nu voia să repete experiența dureroasă de mai înainte, de aceea, pentru a evita o altă criză a credinței, dorea să se apropie de Dumnezeu. Să remarcăm că el își pusese încrederea în Domnul Dumnezeu, în Adonai Iahve, Dumnezeul Mântuitor suveran, care are și puterea și dorința de a ne păzi. Dacă avem și noi întrebări și nedumeriri similare cu privire la nedreptățile de care lumea este plină, putem găsi același refugiu în Dumnezeu și în bunătatea Lui.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu sunt ușa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit; și va intra și va ieși și va găsi pășune.

    Ioan 10.9

    Poarta castelului

    Câțiva turiști doreau să viziteze un castel vechi. Au plătit biletele, iar custodele le-a dat cheia, spunându-le: „Vă rog să deschideți dumneavoastră poarta curții și apoi să mă așteptați“. Unul dintre vizitatori a introdus cheia în încuietoare, dar nu a putut-o roti. Ceilalți au încercat și ei de mai multe ori, dar fără succes, până a venit custodele.

    „Nu putem deschide poarta“, a spus unul dintre turiști. „Îmi pare rău“, a spus custodele, „am uitat că un alt grup este deja înăuntru, așa că poarta nu este încuiată. Nu trebuia decât să apăsați pe mâner, ca să intrați“.

    Cam tot așa stau lucrurile și când este vorba de a intra în cer pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu pentru eternitate: Dumnezeu a deschis demult ușa harului prin Fiul Său Isus Hristos, așa că nu mai este necesar să facem noi vreun efort.

    Calea către Dumnezeu ne-a fot deschisă. Ușa este descuiată! Nu trebuie decât să intrăm prin har. Oricine are credință în Fiul lui Dumnezeu primește iertarea păcatelor și viața eternă.

    „Prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi, [ci] este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).

    Citirea Bibliei: Amos 9.1-15 · Proverbe 25.11-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 19:19-24; 20:1-4

    Până acum David dusese o viaţă bună: ginere al împăratului, ofiţer superior, erou popular, pare că nu are altceva de făcut decât să aştepte liniştit momentul când îi va succeda lui Saul ca împărat. Dar nu va fi aşa! Planul lui Dumnezeu prevedea pentru David ani dificili destinaţi să-l pregătească pentru ocuparea tronului. Încercarea credinciosului are exact acelaşi scop: antrenarea lui aici, jos, pentru a domni apoi cu Isus.

    Astfel David trebuie să părăsească totul ~ cămin, poziţie, mijloace de existenţă. Dar, înaintea încercărilor care-l aşteaptă, are de petrecut câteva zile cu Samuel la Naiot. Este un privilegiu pentru tânărul acesta, la începutul carierei lui, să primească învăţătură şi îndemnuri de la un bătrân aflat la sfârşitul călătoriei.

    Tinerilor credincioşi, vă îndemnăm să căutaţi şi voi această companie a credincioşilor mai vârstnici! Profitaţi de experienţa lor! Timotei a fost şi el instruit alături de apostolul Pavel. Învăţăturile pe care le veţi primi în felul acesta nu vă vor împiedica să aveţi ulterior experienţe personale, cum a avut şi David. Dar ele pot şi trebuie să vă pregătească să le traversaţi fără să fiţi răniţi.

    DUMNEZEU TE ÎNCEARCĂ ȘI PRIN LUCRURI MĂRUNTE | Fundația S.E.E.R. România

    „Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri…” (Matei 25:21).

    Faptele tale mici, de bunătate, pot trece neobservate de alții, dar nu și de Dumnezeu! El le vede și te poate răsplăti în moduri la care nici nu ai visat vreodată. Să ne gândim la Iosif: trădat de frații săi și învinovățit pe nedrept de soția șefului său, ajunge să fie condamnat și petrece vreo treisprezece ani în închisoare.

    Dacă a avut vreodată cineva motive să se supere pe viață și pe Dumnezeu, atunci acela ar fi putut fi Iosif. Dar, în loc să cedeze autocompătimirii, s-a concentrat asupra nevoilor celorlalți. Iosif a avut doi tovarăși de închisoare: un majordom și un brutar, care lucraseră în palatul lui Faraon… dar – căzuți în dizgrație – ajunseseră într-o celulă alături de Iosif.

    Să luăm aminte ce spune Biblia: „Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei şi i-a văzut trişti…” (Geneza 40:6). Înainte ca Dumnezeu să-l lase pe Iosif să aibă grijă de națiunea egipteană, El a observat grija lui față de colegii săi de temniță… Drept urmare, atunci când unul dintre ei a căpătat bunăvoință, el l-a recomandat pe Iosif lui Faraon ca fiind un om calificat pentru a-i împlini nevoia.

    Compasiunea este importantă pentru Dumnezeu. Când vezi o nevoie, încearcă s-o împlinești! Dacă visezi să faci lucruri mari, începe prin a face lucruri mici cu o atitudine bună: fii punctual! Termină-ți munca la timp! Nu te plânge! Când ți se dă o sarcină, asumă-ți-o!… și Dumnezeu te va răsplăti pentru asta.

    Iată ce spune Domnul Isus: „Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21).

    Așadar, fii plin de compasiune și de bunătate, și Dumnezeu te va răsplăti!

  • 16 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos.

    1 Petru 2.5

    Dacă l-am fi întrebat pe unul dintre fiii lui Aaron cum devenise preot, el ne-ar fi răspuns fără îndoială că acest lucru se datora, în primul rând, datorită nașterii sale, iar în al doilea rând, datorită faptului că fusese instalat în slujba de preot prin intermediul spălării cu apă, al stropirii cu sânge și al ungerii cu untdelemn, așa cum era poruncit în Exod 29. Și noi suntem preoți prin naștere. Fiind născuți din Dumnezeu, suntem preoți ai Lui. De asemenea, suntem spălați cu apă prin Cuvânt (Efeseni 5.26). Am fost răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos (1 Petru 1.19) și am primit Duhul Sfânt. Am venit la Hristos și astfel suntem preoți, la fel cum fiii lui Aaron erau preoți, fiind asociați cu tatăl lor în slujirea preoțească.

    Toți credincioșii din ziua de astăzi sunt preoți. Trebuie să ne aducem aminte însă că una este să fim preoți și cu totul alta este să ne exercităm în mod practic slujirea preoțească. Prima funcțiune a preoției noastre este către Dumnezeu, prin aducerea de jertfe de laudă. Aceste jertfe Îi sunt plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, fiindcă El este Marele nostru Preot. Tot ceea jertfim, jertfim prin El.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi spune? Tată, scapă-Mă de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit până la ceasul acesta. Tată, glorifică Numele Tău!“ A venit deci un glas din cer: „L-am și glorificat și Îl voi glorifica din nou“.

    Ioan 12.27,28

    „Tată, glorifică Numele Tău!“

    Ce a tulburat atât de mult inima Domnului, încât a rămas fără cuvinte? Când oamenii I se împotriveau cu toată ura lor, El a rămas mereu calm. În grădina Ghetsimani Îl vedem pentru prima dată în această stare de spirit. El a anticipat toate suferințele prin care urma să treacă în mâinile oamenilor și ale lui Dumnezeu. Îi venise ceasul. El vorbise deja despre acest moment, când a spus că Bobul de grâu va cădea în pământ și va muri.

    Ce luptă teribilă a avut loc în Ghetsimani! Ce povară grea a apropierii morții asupra sufletului Domnului! El, Omul perfect, anticipa gravitatea de nedescris a judecății iminente. Urma să fie abandonat de Dumnezeu, lucru pe care nu Și-l putea dori. Să-I ceară atunci lui Dumnezeu să nu Își întoarcă fața de la El? El venise să salveze omenirea de judecata înfricoșătoare a lui Dumnezeu. Așa că S-a rugat: „Tată, glorifică Numele Tău!“.

    Această cerere corespundea perfect cu gândul Tatălui, de aceea Dumnezeu a răspuns imediat din cer. Domnul Isus a glorificat Numele Tatălui pe parcursul întregii Sale vieți (de exemplu la învierea lui Lazăr). Acum numele Tatălui urma să fie glorificat din nou, prin moartea și învierea Fiului Său. Ca prim rezultat, „a adus la lumină viața și neputrezirea“ (2 Timotei 1.10).

    Citirea Bibliei: Amos 8.1-14 · Proverbe 25.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 19:1-18

    Ionatan este foarte ataşat de David. Acum se iveşte ocazia când trebuie să intervină în favoarea prietenului său în faţa propriului tată, Saul!

    Dacă Îl iubim pe Domnul, nu ne vom ruşina să mărturisim despre El în primul rând în propriile familii. Fără teamă, Îl vom mărturisi pe Cel care este fără păcat, care l-a învins pe marele Vrăjmaş şi prin care Dumnezeu a dat o minunată izbăvire (compară cu v. 4-5).

    Răspunzând la intervenţia lui Ionatan, Saul jură pe numele Domnului că David nu va muri. Promisiune curând uitată! Chiar în momentul în care David este ocupat să-l învioreze, împăratul îşi înnoieşte gestul criminal. Câtă lipsă de recunoştinţă în inima omului faţă de acela care îi făcuse atâta bine, însă în mod special faţă de Mântuitorul, prefigurat aici de David! (Ps. 109.4, 5). Apoi nefericitul împărat, orbit de gelozia lui, îşi urmăreşte ginerele până în casa şi chiar în patul acestuia (vezi titlul Psal­mului 59). Mical îşi protejează soţul, dar nu asemenea fratelui ei, Ionatan, printr-o mărturisire curajoasă; ea se foloseşte de minciună şi de disimulare.

    David fuge pe fereastră. Apostolul Pavel la Damasc, subiect al urii iudeilor, avea să scape în acelaşi fel (Fapte 9.25; 2 Corinteni 11.32, 33).

    MOTIVUL PENTRU CARE EȘTI PUS ÎN CUPTOR | Fundația S.E.E.R. România

    „Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc ca argintul.” (Psalmul 66:10)

    Ți sa-ntâmplat vreodată să încerci să faci ce trebuie, cum e corect și normal, dar lucrurile să meargă prost?! Când Iosif L-a onorat pe Dumnezeu spunând „nu” soției lui Potifar, a ajuns în închisoare. Și pe când se afla acolo, i-a spus unui alt întemnițat: „am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.” (Geneza 40:15).

    Dacă așa te simți și tu astăzi, să știi că Dumnezeu nu ți-a întors spatele. Planul Său pentru viața ta nu s-a schimbat. Profetul lacrimilor, Ieremia, ne asigură: „Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini şi va înfăptui gândurile inimii Lui.” (Ieremia 30:24)

    S-ar putea să fii dezorientat, dar nu și Dumnezeu. El folosește fiecare clipă din perioada prin care treci și fiecare element al experienței tale ca să te pregătească. La fel a făcut cu Iosif… despre care iată ce mai citim: „I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului.” (Psalmul 105:18-19)

    Îți mai amintești cum te simțeai în legătură cu testele pe care le dădeai la școală? Poate că atunci ți s-au părut o formă de persecuție, dar acum privind în urmă îți dai seama că au fost o necesară pregătire. Ele au dat la iveală ce-ai învățat (sau nu!)… Te-au calificat să promovezi clasa. Te-au ajutat să-ți înțelegi mai bine calitățile și defectele. Psalmistul a scris: „Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul… Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc şi prin apă, dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug.” (Psalmul 66:10, 12)

    Dumnezeu Se va folosi de oameni, de circumstanțe, de suferință și de probleme pentru a te pune la încercare. De ce? Pentru ca El să te poată aduce apoi la „locul de belșug”!

  • 15 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu mă tem de Dumnezeu.

    Geneza 42.18

    Aceste cuvinte ale lui Iosif nu au fost doar de fațadă, ci reprezentau o realitate în viața sa. Nu era vorba de o frică morbidă, ci teama lui îl făcea să-L respecte cu adevărat pe Dumnezeu, iar acest respect s-a văzut în întreaga lui viață, modelându-i caracterul și purtarea.

    Iosif știa că Dumnezeu era sfânt, de aceea, când a fost ispitit, s-a împotrivit și a zis: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9). Când a fost în temniță, în împrejurări atât de grele, Iosif a rămas credincios, știind că Dumnezeu era cu el (Geneza 39.23). A fost foarte mângâiat de faptul că Dumnezeu cunoștea toate lucrurile, fiindcă era un Dumnezeu descoperitor de taine, iar dacă El era așa, atunci nimic nu-I era necunoscut, nici chiar împrejurările în care Iosif se afla (Geneza 40.8).

    Iosif a recunoscut lucrările lui Dumnezeu față de el și I-a dat respectul cuvenit, ilustrat prin felul în care el și-a numit cei doi fii: uitând de tot necazul său și de casa tatălui său, și recunoscând rodnicia lui Dumnezeu față de el (Geneza 41.51,52). El le-a spus fraților săi că Dumnezeu, nu ei, îl trimisese în Egipt. A recunoscut suveranitatea lui Dumnezeu, alegerea Lui și toată lucrarea Lui în ceea ce avusese loc cu privire la el (Geneza 45.5-8). Bunătatea lui Dumnezeu îl condusese pe Iosif în Egipt, cu scopul de a-i păstra în viață pe alții. În toate acestea, Dumnezeu a fost drept; frații lui îi doriseră răul, însă Dumnezeu i-a dorit binele, lui și celorlalți (Geneza 50.17). Recunoscând faptul că Dumnezeu avusese un scop în toate detaliile vieții lui, Iosif i-a mângâiat pe frații săi și le-a vorbit cu bunătate, fiindcă știa că toate fuseseră de la Dumnezeu. În felul acesta, el i-a asigurat de întreaga sa iertare (Geneza 50.17,18).

    Ce exemplu minunat pentru noi! Iosif s-a temut de Dumnezeu, iar respectul față de El a oferit semnificație și direcție vieții sale. El n-a privit la cauzele secundare ale împrejurărilor din viața sa, ci L-a văzut pe Acela care era deasupra tuturor lucrurilor; și, temându-se de El, s-a bucurat de pace. Să ne temem și noi de Dumnezeu!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Priviți, orbilor, ca să vedeți!

    Isaia 42.18

    Priviți, orbilor!

    Creația lui Dumnezeu este plină de culoare. El ar fi putut crea totul în alb și negru, dar ne-a dat o mulțime de culori pe care să le vedem. Cât de plăcut este cerul albastru cu care se continuă piscurile acoperite cu zăpadă ale munților! Primăvara ne bucurăm de varietatea verdelui crud al copacilor și de galbenul și roșul florilor; ne minunăm de coloritul splendid al soarelui la amurg. Ce fascinantă este creația lui Dumnezeu!

    În mod trist, păcatul a stricat mult din natură, iar acum domnesc boala și moartea. La început, totul în creație era perfect; nu exista păcatul. Nu ne dau oare culorile din natură un indiciu cu privire la frumusețea ei de la început? Deseori nu o deslușim, pentru că noi avem în vedere numai interesele noastre, iar față de frumusețea naturii suntem orbi. În Biblie, orbirea îi ilustrează pe acei oameni care nu Îl recunosc pe Dumnezeu. Când era pe pământ, Isus Hristos le-a redat vederea, respectiv i-a făcut să vadă, pe mai mulți orbi. Apoi acele persoane vindecate L-au lăudat pe Dumnezeu. Se poate ca astăzi mulți oameni să fie orbi față de Dumnezeu. Ei văd culorile și se pot bucura de ele, dar nu Îl recunosc pe Dumnezeul care le-a creat. Dumnezeu dorește să ne dea bucurie adevărată, nu numai încântare față de culorile creației. El L-a dat pentru noi pe propriul Său Fiu, pe Isus. Recunoaștem noi aceasta? Sau suntem orbi față de faptul că El a murit pentru a ne salva? Isus Hristos a spus: „Te sfătuiesc să cumperi de la mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.18).

    Citirea Bibliei: Amos 7.1-17 · Proverbe 24.23-34

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 18:10-30

    Pe cât de profundă era dragostea lui Ionatan pentru David, pe atât de violentă era ura lui Saul împotriva lui. Această ură a început cu mânie (v.8) însoţită de gelozie, apoi dorinţa de a-l ucide pe David vine să locuiască în inima lui, după care urmează fapta: încercarea de a-l omorî pe David, care va fi urmată de multe altele în capitolele viitoare. Acestea reprezintă exact ceea ce Scriptura numeşte „calea lui Cain” (Iuda 11). El a început prin a se „mânia foarte tare“ (Geneza 4.5) … şi a sfârşit prin a-şi omorî fratele. Mânia şi gelo­zia nu sunt decât primii doi paşi pe acest drum îngrozitor (Iacov 3.14; 4.1).

    Împăratul o promisese pe fiica lui aceluia care îl va înfrânge pe filistean (1 Sam. 17.25). Nu-şi ţine cuvântul. Apoi se foloseşte de sora mai mică a acesteia, Mical, pentru a încerca să-l facă pe David să piară prin mâna vrăjmaşului. Probabil că se îndoia că învingătorul lui Goliat va triumfa din nou asupra filistenilor, care se arătaseră mai puţin redutabili decât David (v. 17, 30). Pe lângă aceasta, Saul nu ignoră secretul puterii lui David şi, cu siguranţă, acesta este ceea ce-l face să se teamă: „Domnul era cu el” (v. 12, 14, 28). „Nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine”, va confirma David în Psalmul 23.4.

    Cunoaştem noi acest secret şi am experimentat noi curajul pe care numai Domnul ni-l poate da (2 Tim. 4.17)?

    ÎNCREDE-TE ÎN CARACTERUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:3)

    Dacă ai ocazia să trăiești suficient de mult, viața îți va aduce vești proaste din toate părțile. Poate fi vorba de pierderea unei persoane dragi, a sănătății, a veniturilor, căsniciei, sau reputației… Psalmistul a scris: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”.

    Când vin vremuri grele, trebuie să fii în stare să te agăți de tot ce știi despre Dumnezeu – Cine este El, și ce poate să facă El… Trebuie să-ți amintești că El este iubitor, grijuliu și demn de toată încrederea ta. Uneori, Dumnezeu îți va da răspunsul; alteori, El îți va da siguranța prezenței Sale.

    În vremuri schimbătoare, tu trebuie să te agăți de caracterul neschimbător al lui Dumnezeu. Precum versul cântării: „Când tot în jurul meu se clatină, El este speranța și stânca mea”. Înseamnă oare asta că-ți negi sentimentele și emoțiile? Nu. David a recunoscut (în Psalmul 142:2): „Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui…”

    Dumnezeu nu-ți cere să-ți negi durerea, pierderea sau situația de fapt… Chiar și Domnul Isus a înălțat rugăciuni „cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7).

    Dar dacă nu-ți verși inima înaintea lui Dumnezeu, riști să-ți împietrești inima față de El. Se spune că sfântul Augustin a spus: „Sunt afundați tot mai tare în adânc cei care nu strigă din adânc!”

    Atunci când atingi punctul cel mai de jos și te întorci spre Dumnezeu, descoperi că El este acolo! Când ești zguduit până în măduva oaselor, îți dezvolți o credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Și când se întâmplă acest lucru, te poți baza pe Cuvântul Său care-ți spune (cum citim în Geneza 28:15 că i-a spus Dumnezeu patriarhului Iacov): „te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi…”

    Așadar, încrede-te în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu!

  • 13 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ce să fac, Doamne?

    Fapte 22.10

    Când cineva urmează o ordine constituită în biserică după principii omenești și o mărturisire de credință formulată de oameni (chiar dacă acea persoană este încredințată că stă pe temeiul Scripturii), atunci sunt la îndemână reguli și rânduieli pentru orice fel de situații, iar dacă se ridică obiecții, este stabilit și cum se poate acționa în continuare. Dar, când cineva este adunat în Numele Lui și când Îi recunoaște autoritatea, când el doar execută ceea ce Domnul a hotărât pentru fiecare moment, dacă El ne-a îngăduit să luăm parte la Masa Domnului, trebuie să întrebăm: «Doamne, ce dorești să facem?». Și, desigur, trebuie să-L întrebăm pe Domnul ce vrea să facem în orice lucru, mare sau mic.

    Totodată, orice hotărâre luată în adunare sau în întâlnirile administrative ale fraților trebuie să fie interpretarea gândului Domnului în acel caz care este discutat. Când așa stau lucrurile, discuțiile nu degenerează în dorința de a ne impune părerile noastre, ci se creează un spirit de unitate, în căutarea împlinirii voii Domnului. Avem deci nevoie de exersarea inimilor noastre, ca să nu ne lăsăm gândurile s-o ia razna și să nu exprimăm gânduri, opinii sau interese ale noastre, ci ceea ce gândește Domnul în cazul specific. Când sfatul unei biserici are un regulament cu privire la felul de a proceda și când el este practicat întocmai, nu vor rămâne multe probleme nesoluționate. Dar, când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească și să ne conducă, când El trebuie să aleagă ce să facă și prin cine anume, atunci este nevoie de exerciții ale inimii.

    Cum putem însă deosebi și recunoaște călăuzirea Duhului Sfânt, dacă nu trăim în strânsă legătură cu Domnul și nu ne supunem în mod conștient călăuzirii Lui? Cum poate cineva să știe dacă Duhul Sfânt vrea să-l folosească sau nu într-un anume moment? Pentru aceasta este nevoie de atenție, de dependență de Domnul, de dorința de a fi folosit numai prin Duhul Sfânt.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.

    Marcu 10.25

    Urechea acului

    Iudeii înțelegeau fără probleme metafora „urechea acului“, care înseamnă cea mai mică deschidere posibilă. Când Talmudul legii iudaice avea de indicat faptul că ceva era imposibil, el folosea expresia: niciun elefant nu poate trece prin urechea acului. Tot astfel, Isus folosea imaginea unei cămile și a urechii acului, pentru a exprima, similar, imposibilitatea. Nu oricine poate intra în Împărăția lui Dumnezeu! Trebuie mai întâi să îndeplinim anumite condiții. Un om bogat este cel a cărui inimă întâi de toate este ocupată cu bogățiile pe care le deține și este dominată de pofte – din această pricină nu poate el îndeplini condițiile. Sigur că Isus nu Se referă doar la cei bogați în posesiuni materiale, ci la cei a căror inimă este dominată de bogăție sau de altceva de acest fel.

    Un predicator din secolul al XIX-lea scria: „Mulți ar vrea să fie siguri că vor avea viața eternă, dar nu acceptă ceea ce este necesar pentru a avea siguranța, anume să trăiască prin har“. Aceasta este o piedică pentru mulți. Nu putem să slujim în același timp și pentru cer și pentru lume! Cine nu își deschide inima pentru harul lui Dumnezeu, încrezându-se în totul în El și abandonând orice alt sprijin, nu va ajunge să aibă credința vie. Toți cei care vin la Dumnezeu prin credință au trecut prin „urechea acului“. Toate cele pe care le posedă au devenit pentru ei atât de neimportante, încât ei se bazează numai pe har. Împărăția lui Dumnezeu este una spirituală, în care putem intra numai crezând în El.

    Citirea Bibliei: Amos 5.14-27 · Proverbe 24.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 17.41-54

    Filisteanul se înfăţişează încă o dată înaintea şirurilor de bătaie, cu provocarea lui. Dar cine este cel care-i vine în întâmpinare? Să fie campionul pe care Israel îl trimite împotriva lui: un tinerel cu arme ridicole, un toiag şi o praştie de cioban?

    Oare este o glumă? Îl măsoară cu privirea din cap până în picioare pe acest adversar mizerabil cu care nu merită să se compare şi-l insultă cu dispreţ! Însă David este neclintit, el, care avea să scrie: „Domnul este tăria vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27.1). Piatra este aruncată cu o mână sigură; ea pătrunde în fruntea uriaşului care se prăbuşeşte. David aleargă şi-i taie de îndată capul cu propria sabie. Apoi, ce strigăte de victorie izbucnesc în tabăra lui Israel şi ce confuzie şi derută cuprind tabăra filistenilor!

    Este o scenă memorabilă, ilustrând puterea credinţei, a acestei credinţe care-l face pe cel credincios în stare ca, în genunchi, să obţină victorii asemănătoare. Dar ştim că această scenă are o semnificaţie infinit mai mare. David, tip al lui Hristos, a triumfat asupra lui Goliat, simbol al lui Satan, utilizând propria-i sabie, moar­tea. Prin moarte, Isus l-a nimicit pe cel ce avea puterea morţii, care este diavolul. Este victoria de la cruce, inepuizabil subiect al laudei eterne.

    CE AR MAI FI PUTUT FACE DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

    „Ce aş mai fi putut face…” (Isaia 5:4)

    Autorul american Brennan Manning povestește cum a primit numele „Brennan”. În copilărie, cel mai bun prieten al său fusese Ray. Cei doi făceau totul împreună: își cumpăraseră împreună o mașină pe când erau adolescenți, ieșeau în oraș împreună, au mers la școală împreună, și așa mai departe. S-au înrolat chiar și în armată împreună, au mers în tabăra de instrucție împreună și au luptat pe front împreună.

    Într-o noapte, stând în tranșee, Brennan își amintea de vremurile de demult din Brooklyn, în timp ce prietenul său Ray asculta și mânca o ciocolată. Dintr-o dată, o grenadă a aterizat în adăpostul în care se aflau. Ray i-a zâmbit lui Brennan, a aruncat ciocolata și s-a aruncat pe grenada activă. Aceasta a explodat, omorându-l pe Ray, dar viața lui Brennan a fost cruțată.

    Mai târziu, Brennan a fost hirotonisit ca preot, iar la acea vreme se obișnuia să se ia numele unui sfânt. El s-a gândit la prietenul său, Ray Brennan, așa că și-a ales numele „Brennan”. Câțiva ani mai târziu, el a vizitat-o pe mama lui Ray în Brooklyn. Într-o seară, în timp ce luau ceaiul împreună, Brennan a întrebat-o: „Crezi că Ray m-a iubit?”. Doamna Brennan s-a ridicat de pe canapea, i-a scuturat degetul arătător în față și a strigat: „Ce ar fi putut face mai mult pentru tine?”

    Brennan spune că în acel moment a trăit o epifanie. Și-a imaginat că stătea în fața crucii Domnului Isus întrebându-se: „Oare mă iubește Dumnezeu cu adevărat?” și pe mama lui Isus, arătând spre Fiul ei, și spunându-i: „Ce altceva mai mult ar fi putut face El pentru tine?!”

    Când Domnul Isus a spus: „S-a isprăvit!”, prețul mântuirii tale a fost plătit integral.

    Întrebarea este: Îl onorezi tu, ca Mântuitor și Domn al tău? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Dumnezeu a făcut totul pentru tine; tu, ce faci pentru El?”

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne