Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu.

Romani 12.1

Acum câțiva ani l-am întrebat pe un tânăr, cu prilejul înmormântării tatălui său, dacă Îl cunoaște pe Domnul Isus. El a răspuns că știe că este mântuit. Însă a adăugat: «Nu trebuie să vorbești cu alții întotdeauna despre Domnul Isus sau despre evanghelie. Nu trebuie neapărat să vestești vecinului evanghelia, așa cum face fratele meu». I-am răspuns: «Trebuie să trag concluzia din aceasta că tu ai primit cu plăcere din mâna Domnului mântuirea ta veșnică, însă, în afară de aceasta, nu mai dorești nimic. Vrei să fii legat de Domnul Isus atât timp cât este vorba despre propriul tău interes, dar dacă, din această cauză, vei fi poate batjocorit sau dacă vecinul tău nu ar mai fi așa de prietenos cu tine, nu ți-ar mai conveni». Nu este aceasta deseori starea inimii noastre? Dumnezeu ne aduce aceasta înaintea ochilor noștri. El ne amintește că are anumite drepturi și că El, chiar dacă este nemărginit de îndurător, trebuie să intervină în cârmuirea Sa, dacă aceste drepturi sunt disprețuite.

Pentru înțelegerea omenească, harul acesta este într-adevăr nemărginit, însă harul Său are totuși un anumit hotar, pentru că nici harul și nici dragostea lui Dumnezeu nu vor putea vreodată să stea în opoziție cu sfințenia și cu dreptatea Sa. Cu toate că hotarele harului și ale dragostei lui Dumnezeu întrec mult înțelegerea noastră, ele totuși există. Oricine a cunoscut câtuși de puțin harul și dragostea Sa este mereu copleșit de bogăția lor. Dacă facem voia Sa și trăim în părtășie cu El, obținem cele mai bogate binecuvântări. Nu există binecuvântare mai mare ca atunci când ne găsim în prezența Sa. Așadar, dacă Domnul trebuie să Se preocupe cu noi numai în dragoste și har, atunci este binecuvântare din belșug; practic, noi posedăm cerul pe pământ. O parte esențială a lucrurilor pe care le vom cunoaște în casa Tatălui ar putea fi încă de aici, de pe pământ, partea noastră, dacă ne predăm cu adevărat Lui în totalitate, dacă facem numai ceea ce învățăm din părtășia cu El și dacă privim totul cu ochii Săi și judecăm așa cum judecă El. Dacă nu facem așa, noi înșine avem pagubă din aceasta.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lucrarea fiecăruia va fi arătată, pentru că ziua o va face cunoscut.

1 Corinteni 3.13

Portretul măgulitor

Turiștii colindau pe străzile Parisului. La un colț de stradă s-au oprit să privească un artist care picta portretul unei femei străine. Artistul și-a încheiat lucrarea, iar clienta a plecat cu pictura. Apoi, o femeie s-a adresat pictorului: „Portretul realizat de tine a ieșit mai frumos decât era, de fapt, persoana“. — „Doamnă“, a răspuns artistul zâmbind, „dacă n-ar fi fost așa, nimeni nu și-ar mai dori portretele. Întotdeauna trebuie să arate puțin mai tineri și mai încântători, pentru că, altfel, oamenii nu le-ar mai vrea. Din acest punct de vedere, le place să se amăgească“.

Lucrul acesta nu se aplică numai în cazul doamnelor. Oamenilor le place să fie flatați, nu doar în privința înfățișării lor, ci și a personalității. Apoi sunt mulțumiți de ei înșiși, imaginându-și că și Dumnezeu ar trebui să fie de acord cu ei. Însă Dumnezeu spune în Cuvântul Său: „Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi. Dacă zicem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi“ (1 Ioan 1.8,10).

Cei care afirmă aceasta au o părere bună despre ei înșiși, dar se amăgesc singuri și vor suporta consecințele grave ale acestui lucru. Este cu mult mai înțelept să ia seama la realitate și să facă ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în această privință: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Geneza 50.15-26 · Psalmul 37.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 20:13-30

Ben-Hadad n-a ţinut cont de Domnul. În timp ce bea cu cei treizeci şi doi de împăraţi care-l ajutau, planul divin este pus în aplicare.

Ne putem întreba de ce Domnul vine în ajutorul imoralului Ahab, când acesta nici măcar nu-L cheamă. Dar nu este tocmai vocea dulce şi şoptită a harului cea căreia Dum­ne­zeu vrea să-i încerce din nou virtuţile? Scăpându-l pe Ahab şi pe poporul lui, Îşi propune să le arate că El este încă Dumnezeul lui Israel, cu toate că ei nu-L caută. Sirienilor le va demonstra că nu este nici Dum­ne­zeul munţilor, nici al câmpiilor, ci „Domnul ce­ru­lui şi al pământului“ (Fapte 17.24). Să remar­căm încă două detalii importante în v. 27: Înainte să meargă la luptă, copiii lui Israel sunt aprovizionaţi. Să nu ne ima­ginăm că ne putem confrunta cu adversarii noştri fără ca mai întâi să ne fi făcut provizii zilnice de pe pagini­le Cu­vântului. Apoi mica armată a lui Is­rael trebuie să expe­rimenteze că este fără putere, jalnică în ochii vrăj­maşilor ei, „ca două tur­me mici de capre“ înaintea mul­ţimii care umple ţara. Dumnezeu acţionează întotdeauna în aşa fel încât scăparea pe care o dă El să-I fie atribuită şi să-L glo­rifice. Puterea Lui se desăvârşeşte în slăb­iciu­ne        (2 Co­rin­teni 12.9).

CONTROLEAZĂ-ȚI GÂNDURILE! | Fundația S.E.E.R. România

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

Mintea ta este câmpul de luptă unde se decide victoria sau înfrângerea. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a sunat mobilizarea: „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”. Ai de ales: ori îți conduci gândurile, ori gândurile te vor conduce pe tine. Ori îți faci gândurile să fie roabe, ori gândurile te vor înrobi.

De unde vin gândurile? De pretutindeni.

Dacă petreci timp de calitate cu Dumnezeu în fiecare zi în rugăciune și în Scripturi, gândurile tale vor fi călăuzite de Dumnezeu. Dacă nu, gândurile tale vor fi ghidate de lumea din jurul tău.

Nu trebuie să accepți fiecare gând care îți vine în minte! În schimb, trebuie să evaluezi fiecare gând în raport cu standardul Scripturii, care ne îndeamnă la ascultare de Hristos.

Iată un exemplu practic: dacă cineva îți rănește sentimentele, ia o decizie (chiar atunci și acolo) că nu vei fi supărat pe el zile în șir. De ce? Pentru că acest lucru nu face decât să-i ofere Satanei ocazia de a planta semințe de amărăciune (vezi 2 Corinteni 2:11). În schimb, poți respinge gândirea negativă și poți refuza s-o lași să-ți secătuiască pacea și bucuria.

Același lucru este valabil și atunci când ești ispitit. Cel mai bun mod de a învinge un gând greșit este să-l înlocuiești cu unul corect. Pe măsură ce-ți reînnoiești mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, gândirea ta se va schimba și va începe să se alinieze la Sfânta Scriptură. Apoi, zi după zi, se vor stabili și consolida granițe dumnezeiești în jurul gândurilor tale. Aceste limite nu numai că te vor ține departe de înșelăciune și înfrângere, dar te vor ajuta să trăiești o viață mai plăcută și mai evlavioasă.

Așa că, fă-ți gândurile „roabe ascultării de Hristos.”

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus […] S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins. Apoi a turnat apă în lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.

Ioan 13.1,4,5

Spălarea picioarelor (1)

Începând cu capitolul 13 și până când a fost luat prizonier în grădina Ghetsimani, Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor pentru a-i pregăti cu privire la plecarea Sa. Fiindcă ei erau triști și tulburați, El i-a asigurat de faptul că urma să plece pentru a le pregăti un loc, după care avea să vină să-i ia la Sine, în casa Tatălui. Le-a poruncit să se iubească unii pe alții așa cum îi iubise El și le-a promis că va trimite Duhul Sfânt, care urma să rămână cu ei și în ei. De asemenea, i-a învățat cum să aducă rod și i-a pregătit în vederea persecuției.

Însă, înainte de toate acestea, Domnul a trebuit să rezolve o problemă serioasă: felul greșit în care ei înțelegeau ce înseamnă adevărata măreție. Ioan și Iacov doriseră să fie distinși, iar ceilalți se supăraseră foarte rău din cauza aceasta, ceea ce arăta că toți aveau aceeași problemă: mândria și dorința de a fi proeminenți. Prin urmare, înainte de discursul Său minunat din capitolele 14–16, Domnul a dorit să-i învețe că adevărata măreție stă în umilință. Cu ceva timp în urmă, ei Îl auziseră zicând: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre“ (Matei 11.29).

Cea mai grea lecție pentru noi este să învățăm ce înseamnă adevărata umilință. Prin urmare, Domnul le-a oferit un exemplu viu în această privință. El S-a dezbrăcat de haina Sa și, ca un slujitor, S-a încins cu un ștergar. Pentru a-i spăla picioarele cuiva este necesar să îngenunchezi; nu poți face acest lucru șezând pe un scaun sau pe un piedestal. Împăratul Solomon a scris: „Mândria merge înaintea pieirii, și un duh îngâmfat înaintea căderii“ (Proverbe 16.18).

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar credința este siguranță cu privire la lucrurile sperate, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd.

Evrei 11.1

Ce este demn de încredere?

Probabil că toți ne-am confruntat cu problema credibilității vorbelor sau a declarațiilor. Prin urmare, preferăm să ne formăm propriul etalon, bazat pe fapte vizibile sau tangibile. Și, cum multe persoane sunt înclinate să exagereze, prezentându-se nejustificat într-o lumină favorabilă, este de înțeles că suntem precauți.

Nu putem judeca interlocutorul doar după aparențe. Dacă dorim să evaluăm dacă afirmațiile sale sunt bine intenționate, sincere și exacte sau, dimpotrivă, nerealiste și menite să înșele, experiența ne poate ajuta. Dacă persoana respectivă s-a dovedit anterior de încredere, în mod normal o voi crede. Nu pot să văd dacă cineva ține cu adevărat la mine. Trebuie să o cred sau nu. În timp, încrederea pe care i-o acord cuiva poate fi confirmată sau se poate dovedi ca nefondată.

Versetul biblic de astăzi nu se referă la lumea vizibilă, ci la cea invizibilă. Cu toate acestea, este vorba de o convingere fermă. Gândiți-vă la un colac de salvare aruncat cuiva care se îneacă. Acesta este prins de o barcă de salvare. Dacă este apucat, atunci, și numai atunci, persoana în pericol va simți că este trasă în siguranță. Încrederea sa crește și nu este dezamăgită.

Nu uitați: multe lucruri devin clare doar atunci când ne ocupăm cu ele. Dacă primim Cuvântul lui Dumnezeu, să ne ocupăm cu el și vom fi convinși de adevărul său.

Citirea Bibliei: Geneza 49.19-33 · Psalmul 35.19-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 19:11-21

Contrar cu ceea ce gândea Ilie, mesajul pe care Dum­nezeu dorea ca Israel să-l audă nu era cel de judecată.

Domnul nu Se afla nici în vânt, nici în cutre­murul de pământ, nici în foc. Glasul „puternic“, „plin de mă­re­ţie“ … şi de temut din Psalmul 29.3-9 se îm­blânzeşte pentru a face loc glasului dulce şi şoptit al harului. Tot aşa, astăzi nu este timpul judecăţii pentru lume, ci al harului care-l iartă pe păcătos. Dumnezeu poate să-i trezească pe oa­meni prin dovezi ale puterii Lui, dar numai vocea tandră a harului este în stare să atingă inimile. Din nou este necesar, pentru a-l primi, simţul propriei nimicnicii.

Pentru că n-a fost capabil să înţeleagă acest limbaj, Ilie trebuie să fie dat deoparte şi Elisei este chemat în locul lui. În ce-L priveşte, Domnul va şti cum să-l facă pe popor să audă această voce a dragostei.

În final, Dumnezeu îl învaţă pe Ilie încă o lecţie. Acesta urcase pe munte crezând că el sin­gur rămăsese credincios. Şi coboară având învă­ţat faptul că era numai unul dintre cei şapte mii de oameni pe care Dumnezeu îi păstrase pentru Sine în Israel. Dacă el însuşi nu fusese în stare să-i descopere, Dumnezeu, pe de altă parte, îi cunoştea pe fiecare dintre ei (vezi 2 Timotei 2.19).

TU DEPINZI DE DUMNEZEU (2)

 | Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28:20)

Ultimul îndemn pe care Domnul Isus l-a dat ucenicilor Săi înainte de a Se înălța la cer a fost acesta: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile… Eu sunt cu voi în toate zilele!” Când Dumnezeu îți dă o instrucțiune sau o misiune, aceasta va necesita întotdeauna implicarea Sa, puterea Sa, îndrumarea Sa și asigurarea Sa.

Îți va folosi El talentele? Da. Îi va folosi pe alții să te ajute și să te binecuvânteze? Da. Dar El nu va îngădui niciodată să depinzi de cineva mai mult decât de El!

Uitându-ne la momentul în care Domnul Isus a trimis ucenicii să schimbe lumea, putem observa două provocări remarcabile: în primul rând, erau doar unsprezece ucenici. De-a lungul Evangheliilor, numărul doisprezece reamintește cititorilor că ucenicii au fost aleși pentru a fi o reprezentare a celor douăsprezece seminții ale lui Israel, răscumpărate și reînviate. Doisprezece este numărul desăvârșirii, integrității și pregătirii. În acel moment nu erau suficienți ucenici!

Dar nu este vorba doar de faptul că nu erau suficienți ci și de faptul că s-au îndoit. După învierea lui Hristos, Biblia relatează că: „Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.” (Matei 28:16-17). Ei aveau deja o deficiență în ce privește cantitatea; iar după Învierea lui Hristos, au avut și una privind calitatea credinței lor!

Concluzie: nu existau destui ucenici, dar chiar și dintre cei care erau unii nu credeau suficient. Totuși, Dumnezeu i-a folosit cu putere. Într-adevăr, acuzația lansată împotriva lor de către dușmani, a fost de fapt unul dintre cele mai mari complimente pentru ucenici: „Oamenii aceştia care au răscolit lumea au venit şi aici!” (Faptele apostolilor 17:6).

Așadar, cheia biruinței nu stă în destoinicia ta, ci în iscusința lui Dumnezeu de a lucra prin tine. De aceea trebuie să depinzi în fiecare zi de Dumnezeu! Fii conștient de asta și azi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că avem mare recunoștință și mângâiere datorită dragostei tale, frate, fiindcă inimile sfinților au fost înviorate prin tine.

Filimon 7

Noul Testament pe scurt (18) – Filimon

Epistola către Filimon nu este, strict vorbind, o epistolă adresată unei singure persoane, fiindcă ea i se adresează nu numai lui Filimon, ci și unei surori, care era probabil soția lui, și lui Arhip, numit „împreună-ostaș“, un credincios dăruit de Domnul pentru slujire (Coloseni 4.17); de asemenea, epistola este adresată adunării care se strângea în casa lui Filimon. Deși epistola are un caracter personal, ea a fost de un mare interes și de o mare importanță pentru întreaga adunare de acolo.

Vedem cum în ea harul divin caută să trezească în inimile sfinților o reală bucurie cu privire la mântuirea unui rob fugar care, convertit prin intermediul lui Pavel, în închisoare, este acum trimis de el înapoi la stăpânul acestuia, la Filimon. Pavel dorea ca Onisim să fie primit ca „un frate preaiubit“ (versetul 16), nu doar de către Filimon, ci și de către soția lui, de către un lucrător în Cuvânt și de către întreaga adunare. Harul își găsește plăcerea să restabilească pe deplin, nu doar într-o anumită măsură.

Cu multă înțelepciune și blândețe, Pavel apelează la Filimon pe baza harului despre care știa că deja lucrase cu putere în acest frate preaiubit, lucru scos în evidență de dragostea lui pentru sfinți, prin care inimile acestora erau înviorate. Recunoștința și încurajarea exprimate de apostol erau menite să înlăture orice eventual resentiment pe care Filimon l-ar fi avut față de Onisim.

Această epistolă prezintă cele mai tandre simțăminte produse de harul care, întotdeauna, dorește să restabilească și să binecuvânteze pe deplin.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.

1 Ioan 4.19

Tânărul surd

După predică am vorbit cu un tânăr. Mi-a dat de înțeles că era surd; așa că, prin limbajul semnelor, i-am spus: „Dumnezeu te iubește“. A clătinat din cap și mi-a explicat: „Nu e adevărat. Mă urăște. Știu asta, pentru că mi s-a spus că o să mă arunce în iad pentru că n-am trăit o viață dreaptă și sfântă și pentru că n-am ținut poruncile Lui. De când am auzit asta, nu m-am mai atins de vreo Biblie: mi-e frică de Dumnezeu“. I-am răspuns că știam motivul pentru care se afla acolo în acea seară, chiar dacă nu înțelesese predica. Trebuia să audă că Dumnezeu îl iubește. Apoi am stat lângă el, mi-am deschis Biblia și i-am arătat două locuri pe care le-am și citit împreună: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă“ (Ioan 3.16). „Dumnezeu este dragoste. Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi“ (1 Ioan 4.16,19). Părea nedumerit. Se întreba dacă acele cuvinte erau adevărate și dacă îl priveau și pe el. Apoi am observat că frica i-a dispărut, fiind înlocuită de bucurie.

Oamenii pot fi surzi și din punct de vedere spiritual: ei nu aud când Dumnezeu le vorbește. Și ce măreț este mesajul rostit în urechile lor: Dumnezeu ne iubește. El Și-a arătat dragostea Sa prin faptul că L-a dat pe Fiul Său. Isus Hristos a murit pentru noi. El nu are „nicio plăcere în moartea celui rău“. Dacă aceasta I-ar fi adus plăcere, Hristos nu ar fi trebuit să moară. Dumnezeu vrea ca „cel rău să se întoarcă de la calea lui și să trăiască“ (Ezechiel 33.11).

Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 19:1-10

Cine ar recunoaşte mărturia strălucitoare din capitolul precedent în acest om descurajat, fu­gind de ameninţarea unei femei? Dumnezeu nu ne oferă acest detaliu pentru ca să-l judecăm pe preţiosul Său servitor, ci spre învă­ţă­tura noastră: Omul cel mai remarcabil eşuează în întregime când este lăsat pe seama propriilor resurse (citiţi Pro­verbe 29.25). Lui Ilie nu-i mai rămâne altceva decât dispe­rarea. Totuşi, iată cum Dumnezeu Se în­grijeşte de el. Un gând de preţ: chiar atunci când ajungem într-o stare de depri­mare sau de iritare, bună­tatea Lui nu încetează să se exercite asupra noastră.

Spiritul legalist al lui Ilie l-a ­condus la Horeb (o parte a masivului Sinai), lo­cul unde fusese dată Legea. „Ce faci aici, Ilie?“ (v. 9), îl întreabă Domnul. Serioasă între­bare pen­tru cel care abandonase poporul! Dar răspunsul pro­fe­tului nu face decât să-i trădeze falsa poziţie. El se află acolo pentru a acuza! Chiar dacă Moise, în acelaşi loc,  mijlocise pentru popor (Exod 32.11), Ilie „se plânge lui Dumnezeu împotriva lui Israel“, cum trist se remarcă în Ro­mani 11.2.

Să ne amintim bine lucrul acesta: Să acuzi (fapt care poate lua forma unei informări) în­seamnă să faci lucrarea lui Satan (Apocalipsa 12.10). Să mij­loceşti înseamnă, din contră, să acţionezi ase­menea Domnului Isus (Romani 8.34).

TU DEPINZI DE DUMNEZEU (1)

 | Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Apostolul Pavel ne împărtășește în acest verset cheia biruinței în viață: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Există un sindrom numit „neputința de a se lansa”; este experimentat de cei ce se simt nesiguri în legătură cu viitorul lor. Se pare că ei nu ajung niciodată în punctul în care se simt pregătiți, așa că ratează oportunități. Viața spune: „Pregătit sau nu, eu vin!” Dar inevitabilitatea vieții nu înseamnă că pregătirea este un lucru lipsit de însemnătate; ea este importantă! Dar sentimentul de pregătire este parcă supraevaluat! Noi suntem chemați să „umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Când Dumnezeu i-a dus pe israeliți în Țara promisă, le-a spus să pășească mai întâi în râul Iordan; după aceea, El a despărțit apele. Dacă ar fi așteptat mai întâi dovezi, ei ar fi rămas pe mal.

Credința crește atunci când Dumnezeu spune „Du-te!” și tu spui „Bine, mă duc!” Adevărul este că nu-ți dai seama ce poți face până nu treci la fapte! A fi „pregătit” se întâmplă mai repede dacă ești deja în mișcare. Dacă aștepți să te miști doar când ești complet pregătit, vei aștepta până vei muri. Domnul Isus nu ne spune: „Du-te; ești pregătit!” El ne spune: „Du-te; Eu sunt cu tine!” Vei crește pe măsură ce „înaintezi”; te vei dezvolta pe măsură ce „faci”! Iar ceea ce te face pregătit pentru orice este „Hristos care te întărește” și care infuzează în tine puterea interioară.

Dumnezeu a conceput lucrurile astfel, pentru că vrea ca tu să depinzi de El! Ține minte asta, azi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul a binecuvântat casa egipteanului datorită lui Iosif; și binecuvântarea Domnului era peste tot ce avea el, acasă și la câmp. Și a lăsat în mâna lui Iosif tot ce avea și, cu el, nu se îngrijea de nimic din ale lui.

Geneza 39.5,6

Privind spre Iosif ca imagine a lui Hristos, este important să ne amintim că planul lui Dumnezeu era să-i dea poziția de onoare supremă și, drept consecință, oricine se supunea supremației lui era binecuvântat. Prin urmare, Potifar este binecuvântat imediat ce îi dă lui Iosif locul suprem în casa lui. Puțin mai târziu, temnicerul îi dă lui Iosif locul suprem în conducerea temniței, iar binecuvântarea vine îndată. În același fel, în ziua supremației lui universale, toți aveau să i se supună și să fie binecuvântați. Lumea va fi constrânsă să I se supună lui Hristos în ziua manifestării puterii Lui, însă credinței îi face plăcere să anticipeze acea zi și să recunoască supremația Lui în ziua lepădării Sale. Iar în măsura în care ne supunem, pe noi înșine, viețile noastre, tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem, supremației lui Hristos, vom fi binecuvântați, tot așa cum lumea va fi binecuvântată când se va supune domniei Sale universale. Supremația lui Hristos are drept condiție supunerea omului, iar supunerea omului conduce la binecuvântarea lui, chiar dacă în aceste zile ale lepădării lui Hristos binecuvântarea este mai degrabă spirituală decât materială.

În casa egipteanului, Iosif a fost un om supus, un om prosper, un martor pentru Domnul, un om de încredere și respectat și, de asemenea, o sursă de binecuvântări. Astfel de caracteristici constituie o viață completă, de aceea nu suntem surprinși să citim că „Iosif era frumos la statură și frumos la înfățișare“. Această viață frumoasă înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor este exemplificată în acest credincios al Vechiului Testament.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce să fac deci cu Isus?

Matei 27.22

„Ce să fac deci cu Isus?“

Întrebarea aceasta este la fel de actuală și astăzi, ca atunci când a rostit-o guvernatorul roman Pilat. El a răspuns în felul său și a ordonat ca Domnul Isus să fie răstignit, fără vreo acuzație temeinică. Mai târziu, Pilat și-a amintit cu siguranță de noaptea aceea. Oare nu auzise el în mod repetat că acel Isus din Nazaret făcuse doar bine, vindecând oamenii de-a lungul călătoriilor Sale? Oare nu observase el că liderii religioși ai națiunii, marii preoți și cărturarii, Îl acuzau pe Isus doar din invidie? În plus, chiar în timp ce se ocupa de acel caz, Pilat a primit avertizarea soției lui: „Să n-ai nimic de-a face cu Acel om drept“ (Matei 27.19).

Pilat fusese bine informat, așa cum se cuvine pentru un guvernator și un judecător. Mai mult, nu a putut găsi nicio vină în El. Și totuși, el L-a condamnat pe Cel nevinovat! Era o nedreptate îngrozitoare faptul că a pus să fie biciuit Domnul Isus. Apoi a încercat să Îl elibereze, după cum obișnuia să facă la sărbătoarea Paștelui. Probabil că nu luase nicidecum în calcul faptul că poporul ar putea cere eliberarea ucigașului Baraba.

„Ce să fac deci cu Isus?“ Cu această întrebare, el a pasat poporului responsabilitatea, s-a spălat pe mâini de problemă și a exclamat: „Sunt nevinovat de sângele acestui Drept. Vă privește!“ (Matei 27.24). Pilat a cedat în fața cererilor mulțimii și a dat verdictul împotriva Isus. Dar tu?

Decide-te în favoarea Fiului lui Dumnezeu și dă-I Lui locul care I se cuvine în viața ta!

Citirea Bibliei: Geneza 48.8-22 · Psalmul 35.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 18:30-46

Puşi în faţa provocării, profeţii lui Baal au per­severat zadarnic cu entuziasmul şi cu dansurile lor vio­lente. Dumnezeul lor a rămas surd şi încă dintr-un motiv foarte întemeiat! (Ps. 115.4-7). Apoi Ilie îşi înce­pe pre­gă­tirile cu un calm şi cu o autoritate care con­trastează marcant cu toată agitaţia an­terioa­ră. El construieşte altarul din două­sprezece pietre, „după numărul seminţiilor“, afirmând ast­fel uni­tatea poporului. În pofida tristei separări în două împărăţii, în ochii lui Dumnezeu Israel este încă o sin­gură naţiune. Acelaşi lucru se aplică astăzi la Biserica Domnului. Deşi se află divizată în atâ­tea denominaţii, Dumnezeu recunoaşte numai o singură Biserică, alcătuită din toţi cre­dincioşii. Şi noi, de asemenea, trebuie s-o pri­vim în acelaşi fel.

Când totul este gata pentru arderea-de-tot, Ilie I se adresează lui Dumnezeu: „Răspunde-mi, Doam­ne, răs­punde-mi, şi să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti Dumnezeu şi că Tu le-ai întors inima înapoi“ (v. 37). Dumnezeu răspunde servitorului Său, nu numai trimiţând foc, ci şi în­torcând inima poporului spre El.

Ahab asistă la această scenă, urmată de moar­tea pro­feţilor săi, fără să pară că-l intere­sează altceva decât să mâ­nânce şi să bea, în timp ce, de partea lui, omul lui Dum­nezeu se roa­gă din nou … „şi cerul a dat ploaie“ (Iacov 5.18).

FĂ-ȚI TIMP PENTRU ODIHNĂ ȘI RELAXARE!

 | Fundația S.E.E.R. România

„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă” (Psalmul 23:2)

Când te trezești și-ți spui: „Nu știu cât mai pot continua așa!”, înseamnă că trebuie să-ți schimbi anumite priorități și să-ți ajustezi stilul de viață!

Psalmistul a spus: „sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmul 139:14), și la fel ești și tu! Dumnezeu ți-a proiectat corpul astfel încât să-ți dea avertismente, atunci când forțezi nota – asta înseamnă câte o durere sporadică, ici și colo…

Dar noi ignorăm aceste avertismente, până când devenim prea bolnavi pentru a le mai ignora! Și pentru că trăim în generația cu cele mai multe medicamente din istorie, luăm rețete, pastile și poțiuni, în speranța că acesta este răspunsul. Dar este un remediu pe termen scurt. Nu putem ignora sfatul lui Dumnezeu de a ne face timp pentru odihnă și de a nu plăti un preț pentru asta. Nimeni nu a avut un scop mai mare sau o misiune mai importantă decât Domnul Isus și ucenicii Săi. Cu toate acestea, El i-a învățat să-și facă timp pentru odihnă și relaxare (vezi Marcu 6:31).

Așadar, dacă ești un slujitor al lui Dumnezeu, acesta ar trebui să fie un domeniu al uceniciei pe care să îl practici și să-l transmiți mai departe celor pe care îi înveți. Locul de muncă sau slujirea nu ar trebui să țină oamenii atât de ocupați, încât să le afecteze negativ sănătatea și relațiile de familie.

Dacă trăiești astăzi o viață nesustenabilă, nu mai amâna să faci schimbările pe care trebuie să le faci. Nu aștepta să se întâmple ceva, cum ar fi o problemă de sănătate sau o problemă de familie. Fă schimbări acum pentru a trăi genul de viață pe care Dumnezeu vrea să-l trăiești. Atunci când trăiești după voia lui Dumnezeu, te vei retrage „singur la o parte, te vei odihni puțin” și vei descoperi un nou nivel de pace în viața ta.

Așa că, fă-ți timp pentru odihnă și relaxare – e Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, azi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că, dacă este bunăvoință, este bine primit, potrivit cu ce are cineva, nu potrivit cu ce nu are.

2 Corinteni 8.12

Corintenii aveau o dorință reală de a dărui din resursele lor financiare sfinților aflați în nevoie. De fapt, râvna lor pentru acest lucru îi stimulase pe mulți alții să procedeze la fel (2 Corinteni 9.2). Totuși, corintenii nu duseseră până la capăt ceea ce începuseră atât de bine și nu trimiseseră darurile lor. Capitolele 8 și 9 ale acestei epistole sunt scrise pentru a-i încuraja să facă acest lucru și, prin urmare, aceste două capitole prezintă principii atât de importante și de prețioase pentru noi.

Versetul citat la început arată că Dumnezeu dorește în primul rând bunăvoință. El cunoaște limitele resurselor noastre și niciodată nu ne cere să dăruim ceva ce nu avem. De fapt, acesta este un principiu călăuzitor de mare folos pentru orice lucrare creștină, nu numai în privința banilor, ci și pentru felul cum ne folosim timpul. Cu cât Îl slujim pe Domnul mai mult, cu atât vom înțelege mai bine cât sunt de multe nevoile. Dar dacă ne-am dedica absolut tot timpul pentru a-i ajuta pe alții, tot am fi copleșiți la vederea nevoilor care încă rămân neîmplinite; în plus, unii vor încerca chiar să ne împovăreze cu simțăminte de vină, spunându-ne că nu ne-am găsit timp să-i ajutăm și pe ei, în timp ce un creștin spiritual ar fi făcut așa.

Realitatea însă este aceasta: chiar dacă am vrea, n-am putea să ajutăm așa cum am dori. Nu putem face totul. Mai mult, Domnul niciodată nu ne va împovăra cu simțământul unei false vine, ca să ne determine să-I slujim mai mult, fiindcă „Dumnezeu îl iubește pe dătătorul voios“ (2 Corinteni 8.7).

Unii par să nu vadă deloc nevoile altora, așa că Domnul Însuși trebuie să-i facă atenți la ele. Însă, dacă avem deja bunăvoință, este absolut necesar să ne cunoaștem limitele. Totuși, să nu lăsăm ca aceste limite să ne descurajeze în a face ceea ce putem. Dacă este să vorbim de propria noastră putere, chiar și cele mai intense eforturi ale noastre sunt inutile, însă Dumnezeu poate folosi orice lucru pe care îl avem, pentru gloria Sa.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Un nume bun este mai e dorit decât mari bogății … Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăția, slava și viața.

Proverbe 22.1,4

Lecția modestiei

O elevă de liceu a vizitat casa memorială a lui Beethoven. Cu toate că era o bandă delimitatoare în jurul pianului marelui compozitor și o tăbliță care interzicea accesul, fata s-a strecurat pe sub acea bandă și a început să cânte la pianul lui. Cu un ton triumfător, i-a spus administratorului: „Cred că orice muzician care vine aici dorește să cânte la pianul maestrului“. Însă supraveghetorul i-a răspuns: „Nu cu mult timp în urmă, marele compozitor Paderewski a venit aici și cineva l-a invitat să cânte la pianul lui Beethoven, dar el a refuzat, spunând: Nu, nu mă simt vrednic să cânt la pianul marelui maestru“. Ignacy Jan Paderewski, pianist, compozitor și om politic polonez, a dat o lecție de modestie care a rămas peste veacuri. Nu știm dacă acele cuvinte ale sale au avut vreun efect însă și în inima elevei de liceu, care deja se vedea muzician.

Să înveți să fii smerit nu este lucru ușor. În școala oamenilor nu se predă smerenia; aceasta se învață numai în școala Domnului Isus. Fiecare dintre noi este chemat să învețe lecția modestiei de la Mântuitorul. Cu toate că era Fiul lui Dumnezeu, Creator al celor văzute și al celor nevăzute, Îl întâlnim pe paginile Scripturii dominat în orice împrejurare de un sfânt și perfect caracter de modestie. Credința poate distinge cum, prin lucrarea Sa binecuvântată de la cruce, mândria noastră este redusă la nimic.

Citirea Bibliei: Geneza 47.27-48.7 · Psalmul 34.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 18:17-29

Cât timp seceta şi foametea au bântuit ţara, Ahab a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să-l gă­sească pe profetul pe care-l considera răspunză­tor de nenorocirea lui Israel.

„Tu eşti?“ – îl întreabă când, în sfârşit, îl găseşte – „Tu eşti cel care tul­bură pe Israel?“ Câtă inconştienţă aici! „Tu eşti a­cela“, răspunde Ilie, „şi casa tatălui tău“, care ai atras această pedeapsă prin păcatele tale.

În felul acesta judecă oamenii acestei lumi … şi poate uneori şi noi! Când Dumnezeu ne trimite câte o încercare, ne grăbim să-i acuzăm pe oameni şi să-i facem răs­punzători de ceea ce ni se întâmplă, mai de­grabă decât să ne cercetăm pe noi înşine.

La cererea lui Ilie, împăratul strânge pe tot Is­raelul, împreună cu falşii profeţi, pe muntele Car­mel. Venise timpul ca poporului să i se vor­bească cu fermitate şi să fie confruntat cu aver­tismentul: „Până când veţi şchiopăta de amândo­uă picioa­re­le? (Sau: Până când veţi şovăi între două părţi?)“ Mai târziu, Isus va vorbi mulţimi­lor lui Is­ra­el în acelaşi fel, de pe un alt munte: „Ni­meni nu poate sluji la doi stăpâni …“ (Matei 6.24).

Pentru cititorul care n-a făcut încă o alegere, per­miteţi-ne să vă repetăm întrebarea lui Ilie: „Până când veţi şovăi între două părţi“, … între cei doi stăpâni?

INVESTEȘTE ÎN CĂSNICIA TA! | Fundația S.E.E.R. România

„Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale…” (Eclesiastul 9:9)

Este uimitor cât de mulți dintre noi suntem dispuși să investim timp și efort în educația, cariera și viitorul nostru financiar, dar nu și în căsnicia noastră!

Dacă nu ești căsătorit, amintește-le în rugăciunile tale pe familiile pe care le cunoști. Vă vine să credeți că una dintre principalele cauze ale divorțului este plictiseala?!

Iată ce spunea și sugera un slujitor al bisericii: „Bărbații își pierd concentrarea, se rătăcesc în aventuri, devin dependenți de pornografie sau manifestă alte comportamente distructive. Secretul unei căsnicii puternice este să continui să găsești modalități de a deveni mai bun și de a împărtăși. Poate fi la fel de simplu ca a citi o carte sau un articol și a împărtăși ceva interesant despre ceea ce ai citit, sau a urma un curs și a folosi acasă și oriunde ceea ce ai învățat. Asta poate include și să înveți din/despre domeniul de activitate al soțului sau soției tale, și a te interesa de ceea ce face toată ziua, arătând astfel că ești implicat în ceea ce face partenerul… Cuplurile care doresc să se dezvolte ca atare trebuie să fie atenți și la manifestările din afara căminului. Urmărind hobby-uri, interese și prietenii adecvate în comunitate, fiecare partener devine mai interesat/interesant și mai stimulativ când se întoarce acasă. Ce minunat este să stați împreună la masă și să împărtășiți lucrurile interesante pe care fiecare le-a descoperit în timpul zilei! E nevoie de echilibru pentru a-ți dezvolta armonios atât propria viață cât și viața pe care o aveți împreună. Persoana cu care te căsătorești îți va fi alături până ce moartea vă va despărți – asta, dacă te strădui să faci din căsnicia ta un colț de rai. Mult timp după ce frumusețea fizică și intensitatea chimiei au dispărut, iar copiii au crescut și sunt pe cont propriu, tu și soțul sau soția ta puteți avea legături puternice, astfel încât să continuați să creșteți și să vă bucurați de viață împreună.”

Așadar, investește în căsnicia ta!

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, vă îndemn, ca străini și călători, să vă feriți de poftele carnale ca de unele care se războiesc împotriva sufletului.

1 Petru 2.11

Lumina minunată (2)

În 1 Petru 2.11, apostolul Petru îndreaptă „lumina minunată“ a lui Dumnezeu (versetele 9 și 10) asupra vieții de zi cu zi a preoților sfinți și împărătești cărora le scrie, adresându-se lor ca „străini și călători“. Aceștia, bineînțeles, erau străini în diaspora, așa cum ne arată primul verset al epistolei, dar nu despre aceasta este vorba aici. Orice creștin este străin și călător, iar acest lucru nu trebuie să ne surprindă, fiindcă, prin chiar faptul că am fost aduși într-o relație atât de apropiată și de privilegiată cu Dumnezeu, trebuie să existe o ruptură totală de lume. Lumea este cu totul antagonistă lui Dumnezeu, de aceea nu putem fi cu lumea și cu Dumnezeu în același timp. Partea noastră este relația și comuniunea cu Dumnezeu, de aceea suntem străini și călători pe pământ. Lumea a început cu Cain, care a fost „un fugar și un rătăcitor“ (Geneza 4.12).

Un fugar este un om care a fugit de acasă. Un rătăcitor este un om care n-are nicio casă. Un străin este un om care nu este acasă la el. Iar un călător este un om care călătorește către casa lui.

Prezența lui Dumnezeu este adevăratul cămin al sufletelor noastre, astfel că noi suntem despărțiți de sistemul lumii, pentru a fi străini în el, deși suntem lăsați în el pentru un timp, ca să manifestăm virtuțile lui Dumnezeu. Totuși, noi nu rătăcim fără un scop, căci suntem călători, iar acest lucru înseamnă că avem o țintă către care înaintăm.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne.

Ioan 6.68

„Unde pot găsi adevărul?“

O studentă se întreba care este sensul vieții. A cercetat scrierile filosofice și religioase antice: Socrate, Aristotel, Platon și Toma de Aquino. Nu a găsit niciun răspuns care să o mulțumească. A atras-o biografia părintelui Augustin, dar nici aceasta nu i-a fost de mare ajutor.

În cele din urmă și-a îndreptat atenția spre ocultism. Însă, atunci când un medium (persoană care poate comunica cu spiritele și poate fi intermediar între acestea și o altă persoană) i-a spus că ar fi trăit cu o mie de ani în urmă ca fiică a unui zeu grec, a renunțat dezamăgită și la aceasta. Nimeni nu avea răspunsul la întrebarea ei arzătoare, „Unde pot găsi adevărul?“.

Într-o zi, studenta a găsit o Biblie și a început s-o citească. În sfârșit a aflat răspunsul pe care îl căutase atâta timp. A citit despre oameni care și-au pus aceleași întrebări care o măcinaseră și pe ea și a văzut de asemenea răspunsurile pe care le-au primit ei de la Dumnezeu. Apoi a început să se roage Domnului Isus. Mai târziu, ea a relatat: „A devenit atât de limpede faptul că adevărul poate fi găsit doar în Biblie – pentru că Domnul Însuși este Adevărul, Viața și Calea spre cer (Ioan 14.6). Am învățat că este de ajuns să cred în Hristos, ca să devin cu adevărat liberă. Acum sunt plină de bucurie“.

„Lumea prin înțelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, dar Dumnezeu a binevoit, prin nebunia predicării, să-i mântuiască pe cei care cred“ (1 Corinteni 1.21). „Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi … plin de har și de adevăr. Harul și adevărul au venit prin Isus Hristos“ (Ioan 1.14,17).

Citirea Billie: Geneza 47.13-26 · Psalmul 34.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 18:1-16

Domnul, care trei ani mai devreme îi spusese lui Ilie: Du-te, „ascunde-te“ (17.3), acum îi porunceşte: „Du-te, arată-te lui Ahab“ (18.1). Şi profetul este la fel de gata să asculte şi în acest caz, ca şi în celălalt – un exemplu pentru noi, care poate am tinde, conform firii noastre, să ne ară­tăm sau să ne ascundem când Dumnezeu ne cere tocmai contrariul!

Ce făcea Ahab în timpul teribilei secete? Îl ve­dem preocupându-se mai mult de caii şi de catârii lui decât de starea de mizerie a poporului său. Oba­dia, mai-marele casei lui, care se teme mult de Domnul, nu are curajul să se despartă de stă­pânul străin de evlavie. Ar fi trebuit să renun­ţe la avantajul pământesc, chiar dacă, probabil, şi-ar fi ris­cat viaţa. Asemenea lui Obadia, mulţi creş­ti­ni nu sunt gata să se despartă de lume ca să pla­că Domnului, deoarece o asemenea opţiune i-ar costa foarte mult!

Obadia se umple de teamă când i se cere să-l anunţe pe Ahab că l-a întâlnit pe Ilie. În mod con­ştient, se mândreşte cu ce a făcut pentru cei o sută de profeţi; dar, când este vorba să împlineas­că serviciul simplu pe care Ilie i l-a solicitat, săr­manului Obadia îi lipseşte ceea ce la văduva umilă din Sarepta străluceşte: încrederea simplă în Cuvântul lui Dumnezeu.

NIMIC NU-L SURPRINDE PE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” (Efeseni 1:4)

Nimic despre tine nu-L va surprinde pe Dumnezeu. El știa ce primește atunci când te-a ales! De fapt, Dumnezeu ne-a ales pentru Sine ca fiind ai Săi. Tu nu ai apărut din neant, într-o zi, iar Dumnezeu nu a decis să te tolereze pur și simplu, și nu-Și dă „ochii peste cap”, atunci când ai o problemă… În schimb, El îți va aminti mereu cât de departe ai ajuns, cât de bine te descurci, cât de prețios ești în ochii Lui, și cât de mult te iubește!… Dumnezeu îți cunoștea dinainte slăbiciunile, toate defectele pe care le aveai și fiecare moment când vei da greș – și totuși El a spus: „Te vreau!”

Din Efeseni 1:5 aflăm că Dumnezeu te-a „înfiat” ca să fii al Său. El este Tatăl tău, iar tu ești familia Lui. Da, El te va mustra atunci când este nevoie, dar nu te va abandona niciodată. Și cu El de partea ta, lucrurile sunt menite să meargă bine până la capăt.

Așadar, noi putem rosti plini de încredere (Efeseni 1:3-6): „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.”

Se cuvine să spunem „Amin”!

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

1 Petru 2.9

Lumina minunată (1)

Totul era întuneric pentru noi, fie că am fost chemați din iudaism sau din păgânism, fie chiar din creștinătatea coruptă. Acum suntem însă într-o lumină minunată. Suntem poporul lui Dumnezeu, după ce am căpătat îndurare.

Lumina minunată! O considerăm noi așa? Lumea se adâncește tot mai mult în întuneric și în necredință. Oamenii de știință și filosofii scot strigăte de triumf cu privire la cercetările și la descoperirile lor. Totuși ei nu fac altceva decât să se agațe de umbre înșelătoare, în timp ce știința lor îi învăluie în întuneric. Descoperirile lor îi fac capabili să inventeze o mulțime de lucruri interesante, însă nicio rază de lumină nu strălucește în ei cu privire la lucrurile de dincolo de mormânt. Noi suntem însă așezați în lumina lui Dumnezeu, pe deplin arătată în Hristos, în lumina harului Său, a planurilor și a gloriei Sale. Studiem noi aceste lucruri, astfel încât să devenim tot mai luminați și, în consecință, tot mai luminoși?

În nopțile cu lumină plină putem beneficia de lumina soarelui reflectată de lună. Ce minunată trebuie să fie lumina soarelui, care poate face ca un corp ceresc întunecat să strălucească atât de puternic! Lumea este încă în întuneric, fiindcă I-a întors spatele lui Dumnezeu. Însă noi suntem în lumina adevărului și a harului Său, în lumina cunoștinței Lui Însuși. Ce minunat că această lumină poate fi văzută în faptul că ea îi face pe niște oameni întunecați și neatractivi, precum noi înșine, să strălucească și să manifeste virtuțile Lui minunate!

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Falși învățători, … tăgăduindu-L pe Stăpânul care i-a cumpărat, aducând asupra lor o grabnică pieire.

2 Petru 2.1

Hristos – Domnul și Stăpânul

Cuvântul grecesc pentru „Stăpânul“ („despotes“) semnifică autoritate și drepturi supreme prin stăpânire, cum aveau, de exemplu, stăpânii asupra robilor. Versetul de astăzi se referă la drepturile asupra întregii omeniri, pe care Domnul Isus le-a obținut prin moartea Sa pe cruce: El i-a „cumpărat“. Înțelesul verbului grecesc pentru „a cumpăra“, întâlnit aici, diferă de „a răscumpăra“. Astfel, „a cumpăra“ înseamnă „a plăti prețul“, pe când „a răscumpăra“ presupune și eliberarea din condiția anterioară (Marcu 10.45). „Hristos S-a dat pe Sine Însuși preț de răscumpărare pentru toți“ (1 Timotei 2.6).

Într-adevăr, toți pot fi răscumpărați prin jertfa Lui, însă numai cei care Îl primesc ca Salvator al lor vor fi, de fapt, răscumpărați. Prin moartea Lui pe cruce, Hristos „a cumpărat“ întreaga lume, astfel că fiecare om poate alege să Îl primească pe Hristos ca Mântuitor personal. Dar nu toți fac această alegere! De aceea nimeni nu I se poate împotrivi lui Hristos ca Domn și Stăpân, pentru că Domnul Isus „a cumpărat“ dreptul acesta prin moartea Lui; și, mai târziu, El va pune în aplicare acest drept. Va sosi ziua când toți vor trebui să I se închine lui Hristos și să-I recunoască poziția de Domn. Aceia care Îl resping pe Fiul lui Dumnezeu ca Salvator trebuie să se teamă de acea zi, pentru că niciunul nu va mai putea să ignore faptul că El este Domnul, Stăpânul și Judecătorul întregii omeniri. Acest lucru este cu atât mai aspru în cazul celor care îi fac pe oameni să se rătăcească, prin învățături false, care nu sunt după Scriptură.

Citirea Bibliei: Geneza 47.1-12 · Psalmul 33.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 17:7-24

Ilie nu depindea nici de pârâu, nici de corbi, ci de Cuvântul Celui care-i spusese: „Am poruncit corbilor să te hrănească acolo“ (v. 4). Tot aşa, când pâ­râul seacă, Ilie nu este lăsat fără resurse şi primeşte un nou mesaj: „am poruncit acolo unei femei văduve să te hrăneasc㓠(v. 9; Ps.33.18, 19). Această văduvă se afla la ultima limită a sărăciei, dar ce conta aceasta pentru Ilie, din moment ce Domnul îi spusese: „acolo“! Această femeie a credinţei, pe care Domnul Isus o va cita locui­torilor Nazaretului pentru a-i face să se ruşineze (Luca 4.25, 26), va trece printr-o experienţă extraor­dinară. Când Dumnezeu soli­cită un servi­ciu (aici, cel de a-l hrăni pe profetul Său), dă în acelaşi timp tot ceea ce este necesar pentru îm­plinirea lui. Trebuie numai să fim gata să facem mai întâi, fără îm­po­trivire, ceea ce El ne-a cerut. Toc­mai aceasta ne în­vaţă mica turtă, care constituie do­vada cre­dinţei acestei femei şi „cea dintâi road㓠a unei abundenţe divine pen­tru această casă.

Apoi sărmana văduvă are o nouă experienţă, şi mai ne­o­bişnuită: cea a morţii şi a în­vierii fiului ei. Şi gân­durile ni se înalţă din nou dinspre profet înspre Domnul Isus, în­viindu-i pe cei morţi. Nu avea şi El, într-o zi, să i-l redea pe unicul fiu mamei sale văduve (Luca 7.11-15)?

ÎMPĂRTĂȘEȘTE-ȚI ÎNȚELEPCIUNEA! | Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!” (Proverbele 3:13)

Un vechi proverb plin de înțelepciune spune: „Dă-i unui om un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața!” Uneori, oamenii au nevoie de mai mult  decât ajutorul tău material – ei au nevoie de înțelepciunea ta. Când îți faci timp să le împărtășești cunoștințele și înțelepciunea pe care le-ai dobândit prin experiențele vieții tale, investești în viitorul lor.

Ce dar! Dar asta înseamnă că nu trebuie să încetezi niciodată să înveți. Noi ne oprim uneori din învățat pentru că devenim mulțumiți. Credem că am crescut suficient sau vrem doar să profităm la maximum de ceea ce avem deja, în materie de competențe și cunoștințe. Acesta este momentul în care începem să ne plafonăm… și apoi să decădem! Ne pierdem curiozitatea, spiritul inovator… Începem să ne gândim să fim eficienți, în loc să deschidem noi drumuri. Reducem costurile, în loc să investim în creștere. Viziunea noastră devine foarte limitată. Și în loc să acționăm pentru a câștiga, ne zbatem să nu pierdem! Tuturor ne place să facem ceea ce știm să facem, dar pentru a fi buni la ceva trebuie să ne menținem îndemânarea. Mai puține abilități duc la mai puțin entuziasm și, în cele din urmă, la nemulțumire.

Dacă ajungem în acest stadiu, începem să ne uităm în urmă, pentru că acolo sunt zilele noastre cele mai bune. Ne gândim la vremurile bune, la zilele de glorie. În acel moment, suntem la doar câțiva pași de uzura morală. Nimeni nu vrea să învețe de la o persoană care „a murit”.

Dacă vrei să dai până când ai dat tot ce ai, trebuie să continui să crești până când nu mai poți crește! Așadar, caută înțelepciunea și priceperea – și va fi ferice de tine!