Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Venind în patria Sa, îi învăța în sinagoga lor, astfel încât ei erau uimiți și spuneau: „De unde are Acesta înțelepciunea aceasta și lucrările de putere? Nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama Lui Maria, iar frații Lui, Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui, nu sunt toate la noi? De unde are El atunci toate acestea?“.

Matei 13.54-56

Citim în Scriptură despre patru frați ai Domnului Isus – fii ai lui Iosif și ai Mariei – însă îi cunoaștem doar pe doi dintre aceștia. Mulți consideră că Iacov și Iuda, care au fost folosiți de Dumnezeu pentru a scrie epistolele care le poartă numele, sunt doi dintre frații menționați în versetele de mai sus. Nu știm ce s-a întâmplat cu ceilalți. Aceasta este o lecție pentru noi. Înțelegem de aici că nu moștenirea sau privilegiile familiale ne califică sau ne dau vreun drept pentru relația noastră cu Domnul. Iacov și Iuda se considerau a fi doar robi ai lui Dumnezeu și ai Domnului Isus, și așa se prezintă ei în epistolele lor.

Trebuie să ne amintim că nu noi, ci Dumnezeu este Acela care ne-a dat fiecăruia ceea ce El știe că este cel mai necesar și mai bun. Și este bine să recunoaștem că doar datorită harului lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem. El este Cel care a încredințat lucrurile Sale în mâinile noastre. Nu avem niciun motiv să ne mândrim, nici să ne plângem, ci trebuie doar să slujim cu credincioșie, știind că putem totul prin Hristos, care ne întărește, și aducându-ne aminte că într-o zi ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru a da socoteală înaintea lui Dumnezeu și pentru a primi răsplata pentru ceea ce am făcut în trup, potrivit cu felul în care am făcut totul.

Să nu uităm niciodată cuvintele adresate colosenilor: „Și totul, orice faceți în cuvânt sau în faptă, faceți toate în Numele Domnului Isus, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin El“ (Coloseni 3.17).

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și ziceau între ele: „Cine ne va răsturna piatra de la ușa mormântului?“. Și, privind în sus, au văzut că piatra fusese răsturnată; pentru că era foarte mare.

Marcu 16.3,4

Problemele noastre – soluția lui Dumnezeu

Trei femei se îndreptau spre mormânt, abătute și cufundate în tema conversației pe care o aveau. Le neliniștea nespus de mult o problemă ce li se părea lipsită de soluție: piatra imensă și grea ce pecetluia mormântul. Această piatră de neclintit pusese stăpânire deplină pe gândurile lor, le dezvăluia slăbiciunea și le împiedica planurile. Ajungând însă la mormânt, au descoperit că piatra dispăruse – de necrezut! Ea fusese răsturnată, luând cu sine grija și problema lor.

Temerile lor le întristaseră în totalitate. Nu citim nimic despre vreo rugăciune. Erau atât de ocupate de problema lor, când, de fapt, nu exista nimic care să necesite o soluție! Piatra fusese răsturnată doar pentru ele; nu era nevoie de acest lucru pentru învierea Domnului; ci ele trebuiau să intre în mormânt, ca să se convingă de învierea Domnului lor. El înviase! Ce învățăm din aceasta?

    Să mergem cu problemele noastre mai întâi la Domnul.

    Să nu uităm că Domnul nostru poate lucra și ne poate ajuta în orice impas, chiar și astăzi.

    Să ne bazăm pe El, pentru că Dumnezeul nostru nu are probleme, ci planuri mărețe pentru noi.

    Să privim tot timpul în sus, ca să-I vedem puterea și gloria.

Pietrele mari pot fi o problemă pentru noi, dar nu pentru El.

Citirea Bibliei: Geneza 45.16-28 · Psalmul 32.6-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 16:8-28

Ela, fiul lui Baeşa, domneşte doi ani peste Is­rael. Singura lui faptă amintită este aceasta: „Ela era în Tirţa, bând şi îmbătându-se …“ (v. 9). Acest împărat este domi­nat de o pasiune, sărmana sclavie faţă de alcool, asemeni altor mi­lioane de oa­meni nefericiţi astăzi. Omul crede că-i poate guverna pe semenii săi, când nu este capabil mă­car să-şi stăpânească pasiunile propriei inimi. Car­tea Proverbe conţine cuvintele unui tânăr îm­părat, numit Lemuel. Aces­ta îşi a­minteşte ce l-a învăţat mama lui: „Lemuele, nu este demn pentru împăraţi, nu este pentru împăraţi să bea vin“ (Pro­verbe 31.4; vezi de asemenea Proverbe 23.20, 31, 32 şi Efeseni 5.18). Dintr-o dată, fără să se trezească, Ela trece din beţie în moarte. Tot aşa, oamenii acestei lumi caută uitare în plăcerile păcatului, apoi, fără să fie pre­gătiţi faţă de el, se găsesc deodată împinşi într-o neno­rocire eternă.

Şapte zile îi sunt suficiente lui Zimri, ucigaşul lui Ela, să arate că merge pe calea lui Ieroboam! Sfârşitul său nu este mai puţin zguduitor: se sinu­cide! Apoi Omri ia puterea, construieşte ce­tatea Samariei, umblă pe o cale mai rea decât predecesorii lui. Ce întuneric greu se aşterne asu­pra acestei împărăţii a lui Israel (Mica 6.16)!

VARIANTA OCOLITOARE | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie…” (Exodul 13:18)

Biblia spune: „După ce Faraon a lăsat pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape, căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul şi să se întoarcă în Egipt.” Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie…” (Exodul 13:17-18). Există aici o lecție pentru fiecare dintre noi: Dumnezeu știe unde te afli în călătoria ta spirituală și te îndrumă în consecință, chiar și atunci când pare o rută ocolitoare.

Împăratul David a spus că „Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui.” (Psalmul 37:23) Cea mai scurtă rută din Egipt către Țara promisă trecea prin teritoriul inamic, iar Dumnezeu știa că poporul Său nu era pregătit pentru luptă. De aceea Dumnezeu a spus: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul şi să se întoarcă în Egipt…” Așa că Domnul a îndrumat poporul pe varianta deșertului.

Scoaterea poporului lui Dumnezeu din Egipt s-a dovedit a fi partea ușoară; scoaterea Egiptului din poporul lui Dumnezeu s-a dovedit a fi partea mult mai grea! După patruzeci de generații de dependență de Faraon, ei aveau nevoie să-L cunoască pe Dumnezeu, să învețe căile Lui și să aibă încredere în El. Așadar, El le-a pregătit călătoria în consecință.

Treci cumva și tu, astăzi, prin experiența pustiului? Nu fi descurajat. Împlinirea a ce ți-a promis Dumnezeu poate dura mai mult decât ai crezut, dar nu este un timp pierdut! Și încă ceva: Dumnezeu nu te pedepsește; El te pregătește pentru destinul tău!

Ce ar trebui să faci?

1) Petrece timp cu El în rugăciune și în Cuvântul Său!

2) Bazează-te mai puțin pe tine și mai mult pe Dumnezeu!

3) Apelează la harul Său și lasă-te călăuzit de El!

Iată sfaturile Lui pentru tine – azi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credință de același preț, împreună cu noi, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Har vouă și pacea să vă fie înmulțite în cunoștința lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru!

2 Petru 1.1,2

Creștinii cărora Petru li se adresează primiseră „o credință de același preț, împreună cu noi“ (adică împreună cu Petru și cu apostolii) atunci când ei nu o ceruseră. Această credință este ansamblul binecuvântărilor creștine dăruite credinței. În această privință este util să facem o precizare; avem aici un exemplu în acest sens și vom găsi multe altele în decursul celor două epistole. Expresiile folosite de Petru nu corespund neapărat – fără însă a le contrazice – cu cele pe care le întâlnim în scrierile lui Pavel. Faptul că suntem mai obișnuiți cu epistolele lui Pavel ne-ar putea face să vedem „lucrurile greu de înțeles“ (2 Petru 3.16) ca aflându-se mai degrabă în epistolele lui Petru, decât în cele ale lui Pavel, la care am meditat atât de des.

Cum obținuseră ei această credință? „Prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.“ Aici, dreptatea Sa înseamnă credincioșia Sa neschimbată în împlinirea promisiunilor Sale. Iată motivul pentru care apostolul a vrut să atingă inimile acestor creștini, care, ieșiți din iudaism, puteau crede că vor avea de suferit o pierdere în legătură cu promisiunile pe care Dumnezeu le făcuse lui Israel. Acum ei află că, pe terenul cel nou pe care-l ocupau, promisiunile Dumnezeului și Mântuitorului lor nu puteau suferi nicidecum vreo umbră de schimbare.

Găsim aici aceeași urare ca și în prima epistolă: „Harul și pacea să vă fie înmulțite“, dar numai din acest loc aflăm că ceea ce le înmulțește este deplina cunoștință a comorilor infinite cuprinse în aceste două Nume: Dumnezeu și Isus, devenit „Domnul nostru“ (conform Iuda 2).

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri … și este în stare să judece gândurile și intențiile inimii. Și nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.

Evrei 4.12,13

Comoara noastră: Biblia

O familie de olandezi era foarte săracă. Cu greu își câștigau pâinea zilnică. Ei nu știau că în casa lor se afla un lucru de o mare valoare. Într-o zi, mama a început să facă ordine într-un dulap neluat în seamă până atunci. Acolo a dat de un tablou vechi, fără ramă. Fiind curioasă, a chemat un expert să vadă lucrarea. Așa a aflat că tabloul fusese făcut de marele pictor Vermeer, care a trăit în secolul al XVII-lea. Acel tablou a fost evaluat și vândut cu două milioane de dolari. Astfel, acea familie a devenit dintr-o dată una dintre cele mai bogate din țară.

Mulți oameni se aseamănă cu această familie sărmană. Ei trăiesc o viață săracă și nefericită, în timp ce în casa lor se află ceva inestimabil. Această comoară este Biblia. Ea cuprinde marea veste a mântuirii prin credința în Isus Hristos. Valoarea unui suflet este așa de mare, încât Biblia afirmă: „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?“ (Matei 16.26).

Să citim Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! În ea sunt cuprinse comori foarte mari pentru sufletul nostru. Credința, așa cum o găsim pe paginile Bibliei, nu este un sistem de doctrine, ci o relație strânsă cu o Persoană, care este mai mare decât toți, dar care S-a dat pe Sine pentru noi.

Citirea Bibliei: Geneza 45.1-15 · Psalmul 32.1-5

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 15:25-34; 16:1-7

Lectura noastră ne readuce cu patruzeci de ani înapoi, pentru a lua în considerare împărăţia lui Israel, în timp ce Asa domneşte în Iuda. Prin contrast cu acesta din urmă, Nadab, fiul lui Ieroboam, umblă în timpul scurtei lui domnii „în calea tatălui său şi în păcatul lui, prin care l-a făcut pe Israel să păcătuiasc㓠(v. 26). Acest păcat constă în falsa religie instituită de Ieroboam pen­tru a de­tur­na poporul de la locul ales de Domnul (Deut. 12.5, 6).

În creştinătate există, precum în Israel odinioară, un mare număr de oameni care, deşi fac parte din poporul lui Dumnezeu, au fost deturnaţi de la singurul cen­tru care este Isus. Ei au fost învăţaţi diferite forme de religie care nu sunt în acord cu Cuvântul.

Nadab şi întreaga familie a lui Ieroboam sufe­ră teribila soartă pronunţată de Ahiia. Dar Bae­şa, cel care execută această sentinţă şi care-i succedă lui Nadab (la tron), de asemeni îi succedă şi în drumul său de păcat. Iar o aceeaşi cale va avea acelaşi sfârşit! Domnul i-l anunţă lui Baeşa prin gura pro­fe­tului Iehu care, nu fără curaj, se prezintă cu cuvinte solemne înaintea îm­păratului celui rău. Oare n-am fost noi în­şine „ridicaţi din ţă­rân㓠şi puşi alături de cei no­bili? (v. 2; 1 Sa­muel 2.8). Pentru acest motiv ar trebui să examinăm cu atenţie calea pe care o urmăm şi destinaţia la care ne duce ea (Proverbe 16.25).

CÂND DUMNEZEU SPUNE „DU-TE” | Fundația S.E.E.R. România

„Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” (Geneza 12:1)

La Dumnezeu, „du-te” are două părți: a pleca de la, și a ajunge în. Ur, casa lui Avram, era considerat locul unde trebuia să fie. Pornind din Mesopotamia antică, toate bogățiile comerciale din jurul Mediteranei trebuiau să treacă prin Ur. Era un loc cu bogății imense, comerț, educație și tehnologie.

Un autor scria: „Primul cod juridic, care a dat startul civilizației, a fost scris acolo, în Ur.” Așadar, ar fi fost un loc greu de părăsit, mai ales dacă te îndreptai spre Canaan… care, dimpotrivă, era un loc lipsit de rafinament, și subdezvoltat… Nicio persoană care-și permitea și avea suficienți bani pentru a locui în Ur, marele centru al civilizației, nu s-ar fi mutat în Canaan!

Iată care e ideea: Trebuie să ai încredere în Dumnezeu cu privire la viitorul tău, atunci când calea pe care te-a chemat s-o urmezi pare mai degrabă o dilemă pentru tine! Dar dacă ești dispus să mergi, vei descoperi că Dumnezeu are pentru tine binecuvântări la care nu ai visat niciodată. El i-a spus lui Avram: „Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12:2-3) Răsplata pe care ți-o dă Dumnezeu va fi întotdeauna mai mare decât orice sacrificiu pe care te cheamă să-l faci.

 Te-a chemat Dumnezeu să pleci, dar tu vrei să rămâi? Ți-a spus El să rămâi, dar tu vrei să pleci? Iată care este miza: dacă te supui lui Dumnezeu, nu vei regreta niciodată. Asta este o certitudine… și o garanție!

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că totul este de la Tine și din mâna Ta primim ce Îți aducem.

1 Cronici 29.14

Cine Îi dă ceva lui Dumnezeu primește el însuși, precum odinioară împărăteasa din Seba. Ea i-a dăruit lui Solomon mirodenii care niciodată nu existaseră în cantități așa de mari în Ierusalim, însă împăratul Solomon i-a dat tot ceea ce a dorit ea și, în afară de aceasta, i-a dat după posibilitățile lui. Cu toate că ea i-a dat așa de multe, ea s-a întors mult mai bogată decât se dusese. Dumnezeu nu a primit nimic de la vreun om, fără să-i fi dat înapoi însutit. Poate că nu i-a dat imediat, însă i-a dat cel puțin însutit sau, mai bine zis, înmiit, căci măsura Sa este nelimitată. Dumnezeu dă după posibilitățile Sale – și cine poate măsura bogăția Sa?

Aș vrea să amintesc ce mi-a povestit fratele Johannes Meminga despre părinții săi. Tatăl său era un muncitor simplu în Jengum, East Friesland. Sâmbăta seara venea acasă cu salariul și se așeza la masă cu soția sa. Mai întâi era pusă deoparte o anumită sumă pentru Domnul. Apoi reflectau asupra a ceea ce trebuiau să cumpere în săptămâna care urma și împărțeau în mod corespunzător banii rămași. După aceea verificau încă o dată fiecare sumă de bani pentru ei, dacă nu cumva se mai putea trage ceva care să fie adăugat la suma pentru Domnul. Așa făceau ei în fiecare săptămână. Erau conștienți că erau administratori ai Domnului și că aveau voie să folosească pentru ei înșiși numai ceea ce Domnul le dădea în acest scop.

Am întrebuințat eu oare, în slujba Sa, darurile spirituale pe care El mi le-a dat, sau le-am întrebuințat doar pentru mine însumi? Am întrebuințat în slujba Sa cunoștința și înțelegerea gândurilor lui Dumnezeu pe care mi le-a dat Dumnezeu Duhul Sfânt? Am recunoscut oare că acestea vin de la El și că le pot întrebuința numai ca administrator al Său? Sau le-am întrebuințat pentru mine însumi, ca să posed ceva, ca, poate, în felul acesta, să strălucesc sau să devin bogat? Prin „bogat“ înțeleg, desigur, „bogat în ochii oamenilor“, ca și cum eu aș fi ceva sau aș poseda ceva – nu „bogat în Domnul Isus“, care, de fapt, ar fi scopul pentru care El îmi dă ceva. Dumnezeu dorește ca fiecare dintre noi să se așeze în lumina Sa, pentru a se cerceta dacă I-a dat întotdeauna Tatălui ceea ce era al Său și dacă I-a adus întotdeauna Domnului Isus ceea ce era al Său.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la El ceasul acela. Și spunea: „Ava, Tată, la Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie“.

Marcu 14.35,36

„Depărtează paharul acesta“

Versetele de azi ne aduc înainte ultimele ore ale Domnului Isus de dinainte de cruce. Nu ne putem imagina ce a însemnat pentru El acea moarte care se apropia… Urma să aibă parte de durere fizică cruntă, pentru că soarta Lui urma să fie o moarte chinuitoare pe cruce.

Însă nu din acest motiv S-a rugat Isus ca ceasul acela să treacă de la El, ci adevăratul motiv era că El urma să fie „făcut păcat“. El urma să sufere judecata lui Dumnezeu pentru cei păcătoși, deși ei ar fi meritat-o. Acesta era lucrul ce tulbura sufletul Celui fără păcat. El a strigat „cu strigăt puternic și lacrimi“ (Evrei 5.7). „Ava, Tată, la Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine.“

Toate lucrurile sunt într-adevăr posibile la Dumnezeu. Dar aici nu era vorba de aceasta. Nici Isus nu Își folosea propria putere în această chestiune. Așa că El a adăugat: „Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta“ (Matei 26.42). Nu era nicio altă cale, pentru că era vorba de vina noastră înaintea lui Dumnezeu. Nu era niciun alt mod pentru ca omenirea să fie adusă într-o relație cu Dumnezeu.

Dumnezeu avea putere să ia paharul acela de la El, dar, din dragostea Lui față de noi, nu a făcut aceasta. Așa că Domnul Isus a părăsit grădina unde Se rugase, ca să meargă la cruce. El Și-a jertfit viața, ca să ne deschidă nouă calea către Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 44.18-34 · Psalmul 31.18-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 15:9-24

După Abiiam, fiul său Asa îi ia locul pe tronul lui Iuda. Domnia lui este lungă, contrastând cu cele două care au precedat-o!

Asa a făcut „ce era drept în ochii Domnului“ (v. 11). Şi a face ce este drept constă mai întâi în a smulge, a îndepărta, a distruge, a arde. Atitu­dine cu atât mai curajoasă şi mai dificilă, cu cât im­plică împotrivirea faţă de propria-i bunică, Maaca (v. 2), o închinătoare la idoli!

Cunoaştem cuvin­tele Domnului, „Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine“ (Matei 10.37). Încă de pe timpul lui Asa, sunt numeroşi tinerii convertiţi care a trebuit şi încă trebuie să adopte o poziţie fermă în propria fa­milie! Cât de privilegiaţi sunt, pe de altă parte, cei ai căror părinţi îi încurajează şi le dau e­xemplu. Să ne gân­dim la acest tânăr împărat ai cărui tată, bunic şi bunică nu i-au oferit decât un trist exemplu!

Ce dureroasă con­sta­tare: sfârşitul domniei lui Asa nu rămâne la înălţimea înce­pu­tului ei! În loc să caute la Domnul ajutor contra lui Baeşa, el îşi găseşte sprijinul în Ben-Hadad. Cartea 2 Cronici (cap. 16) ne permite să ne întoarcem cu de­talii la această domnie şi la învăţămintele pe care le implică pentru noi.

CUM NE RĂSPUNDE DUMNEZEU LA RUGĂCIUNI

„Când Mă va chema, îi voi răspunde…” (Psalmul 91:15)

Astăzi vom vorbi și ne vom uita în Cuvântul lui Dumnezeu ca să vedem ce ne spune El cu privire la diferite situații prin care trecem, sau vom trece, fiecare dintre noi.

Așadar, dacă astăzi treci printr-o boală, Dumnezeu spune: „Eu sunt Domnul, care te vindecă.” (Exodul 15:26), iar El este același, nu S-a schimbat, tu trebuie doar să crezi!

Dacă te confrunți cu o problemă care pare la fel de mare ca un munte, Domnul Isus spune: „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11:23-24).

Dacă astăzi ești în necaz, Dumnezeu spune: „Fiindcă Mă iubeşte… de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.” (Psalmul 91:14-15) Vreți să știți cui îi este făcută această promisiune?! Celor care cunosc „Numele lui Dumnezeu”! Deci, dacă ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, această promisiune este și pentru tine.

De altfel, iată patru lucruri pe care ți le-a promis Dumnezeu:

în primul rând, să-ți răspundă la rugăciune;

în al doilea rând, să fie cu tine în necazurile tale;

în al treilea rând, să te elibereze;

în al patrulea rând, să te onoreze.

Acestea sunt cele patru etape ale răspunsului la rugăciune.

Indiferent de stadiul în care te afli astăzi, fii încrezător că Dumnezeu te iubește și are grijă de tine (vezi 1 Petru 5:7). Iar dorința Sa de a-ți răspunde la rugăciune nu depinde de performanța ta, ci de performanța lui Hristos în numele tău (vezi Efeseni 1:6).

Așadar pentru că ești „acceptat” în Hristos, poți fi sigur că Dumnezeu îți va răspunde la rugăciuni.

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul era cu Iosif; și el era un om care prospera; și era în casa stăpânului său, egipteanul. Și stăpânul său a văzut că Domnul era cu el și că Domnul făcea să prospere în mâna lui tot ce făcea el.

Geneza 39.2,3

Întotdeauna omul supus va fi un om prosper. Omul natural spune că robia și prosperitatea formează o combinație imposibilă, dar, dacă ne supunem căilor Lui, prezența Domnului transformă zilele de împotrivire în zile de prosperitate. Toată lumea va admite că Iosif a fost un om prosper în zilele înălțării lui, dar credința vede și Dumnezeu declară că el a fost un om prosper în zilele umilirii lui.

La timpul potrivit, el va fi înălțat ca domnitor prosper al Egiptului, dar mai întâi trebuie să trăiască prosper ca rob al unui egiptean. Prosperitatea în poziția de întemnițat trebuia să preceadă prosperității obținute la palat. Încercările și întristările, pierderile și necazurile, drumurile aspre și văile întunecate, toate vor deveni ocazii ale celei mai mari prosperități sufletești, dacă ne amintim că Dumnezeu are un scop stabilit pentru noi în glorie și că, între timp, toate căile Sale cu noi sunt în vederea scopului pe care El îl are cu privire la noi. În lumina scopului Său vom putea să ne supunem căilor Sale și, supunându-ne, vom descoperi că Domnul este cu noi, iar dacă Domnul este cu noi, vom obține prosperitatea care este deasupra oricărui lucru care poate fi obținut – prosperitatea sufletului. „Preaiubitule“, spune bătrânul apostol, „doresc ca în toate lucrurile să-ți meargă bine și să fii sănătos, după cum sufletului tău îi merge bine“ (3 Ioan 2).

Mai mult, fiind un om prosper, Iosif a devenit un martor pentru Domnul în casa robiei, fiindcă citim: „Stăpânul său a văzut că Domnul era cu el“. Iar mărturia pe care o dădea era mai degrabă mărturia vieții lui, decât mărturia buzelor lui.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemați potrivit planului Său.

Romani 8.28

Scopul suprem

Tot ce îngăduie Dumnezeu în viața noastră are un scop suprem și etern: să fim asemenea chipului Fiului Său, Isus Hristos. Ca să putem trăi adevărul din versetul de astăzi, trebuie să-l înțelegem bine.

    Știm. Aceasta nu e o dorință, ci o certitudine cu privire la dragostea noastră pentru Dumnezeu.

    Că toate lucrurile. Viața noastră și diversele situații în care ne aflăm nu au loc la întâmplare, pentru că Dumnezeul nostru măreț stăpânește peste toate (1 Cronici 29.12).

    Lucrează împreună. Prin coordonarea minunată a providenței divine, toate lucrurile sunt rânduite în așa fel încât să împlinească planul lui Dumnezeu.

    Spre bine. Multe dintre lucrurile inițiate în lumea noastră civilizată se opun voii lui Dumnezeu, dar El face ca toate circumstanțele din viețile celor credincioși să lucreze spre binele lor. Scopurile lui Dumnezeu depășesc cu mult înțelegerea și așteptările noastre. El Se folosește chiar și de problemele și de suferința noastră, pentru binele nostru.

    Pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu. Dumnezeu iubește pe toată lumea, dar această promisiune se adresează celor care Îl știu ca Tată și care, prin urmare, Îl iubesc.

    Care sunt chemați potrivit planului Său. Dumnezeu îi cheamă pe toți să creadă în dragostea Lui, iar pe cei care au crezut, i-a chemat să fie cu Hristos, Mântuitorul lor, pentru eternitate.

Citirea Bibliei: Geneza 43.1-15 · Psalmul 30.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 13:20-34

Este rândul omului lui Dumnezeu din Iuda să audă un cuvânt de judecată. Lui îi lipsea forţa de caracter, iar rezultatele sunt tragice.

Să te laşi antrenat constituie un pericol mai ales pentru tineri, care prin natura lor sunt uşor influenţabili. Să remarcăm că, pen­tru a-l de­ter­mina pe un creştin să se abată de pe calea as­cul­tării, diavolul nu se foloseşte numai de incitări vulgare! El ştie cum să facă uz de mijloa­ce care par să fie dintre cele mai respectabile, pentru a-l convinge. Toate aparenţele erau în favoarea aces­tui profet înaintat în vârstă, care pre­tindea că pri­mise cuvântul Domnului printr-un înger. Dar pu­tea Dumnezeu să Se contrazică? În ce ne pri­veş­te, fie ca să ne sprijinim numai pe ceea ce El spune în Biblie şi atunci nu ne vom rătăci (Galateni 1.8, 9).

Moartea este pentru acest om al lui Dumnezeu consecinţa greşelii sale. Trupul său nu este mâncat de leu, dovadă evidentă că de Dumnezeu fusese lovit. Iar pentru bătrânul pro­fet, ce pedeapsă! El constituise o piatră de poticnire pentru acela pe care-l numise fratele său (v.30), dar faţă de care nu se purtase deloc ca un frate! Să-i conducem pe alţii la neascultare nu este mai puţin grav decât neascultarea personală, pentru că atunci facem rău atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de cel care devine subiect al rătăcirii noastre.

LUAREA DECIZIILOR FORMEAZĂ CARACTERUL | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta… şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” (Geneza 12:1)

Un autor a scris: „Ai vrea să ai genul de copil căruia trebuie să-i spui toată viața: „Poartă aceste haine. Urmează aceste cursuri. Du-te la acea școală. Aplică pentru acest loc de muncă. Căsătorește-te cu acea persoană. Cumpără această casă” și să facă mereu exact ceea ce-i spui tu, indiferent de vârsta pe care o are?!

Probabil că nu! De ce? Pentru că scopul tău principal este ca el să devină o persoană cu un caracter frumos și cu o judecată limpede. Iar modalitatea prin care poate face asta este să ia foarte multe decizii! Firește, asta înseamnă că va lua și o mulțime de decizii greșite, dar asta va fi modalitatea principală prin care va învăța. De foarte multe ori, voința lui Dumnezeu pentru tine va fi „Vreau ca tu să decizi”, deoarece luarea deciziilor este o parte indispensabilă a formării caracterului.

Dumnezeu Se ocupă în primul rând de formarea caracterului, nu de modelarea circumstanțelor!” Avraam nu a spus: „Doamne, unde anume mă duci? Cum merg lucrurile/cum e viața acolo? Cum o fi piața muncii? Dar cea imobiliară? Au facilități medicale și școli bune?!” Biblia spune: „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce…” (Evrei 11:8). Avraam a decis să-L urmeze pe Dumnezeu și să se încreadă în El cu privire la absolut orice. Și a ieșit învingător!

Dumnezeu nu promite să ne dea detalii, ci să ne dea înțelepciune. Sfânta Scriptură spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5). De ce procedează Dumnezeu în felul acesta? Pentru că luarea deciziilor formează caracterul!

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Mintea noastră, sau mai degrabă gândirea noastră, este formată de lucrurile cu care avem de-a face zi de zi – în bine sau în rău. Lucrurile pe care le auzim, pe care le vedem sau pe care le gândim influențează atitudinea noastră, chiar dacă nu suntem conștienți de aceasta. Acest lucru este adevărat cu privire la muzica lumească, la filme, la pagini de internet sau la diverse medii de socializare, care adesea, fără să ne dăm seama, ne inoculează felul de gândire al lumii.

Când însă citim Cuvântul lui Dumnezeu și ne preocupăm cu lucrurile care au valoare eternă, gândirea noastră este înnoită și formată într-un fel pozitiv. Putem compara aceasta cu felul în care ne hrănim fizic în fiecare zi. Dumnezeu i-a creat pe oameni ca ființe dependente, care nu pot trăi fără hrană. La fel cum omul nostru din afară are nevoie de mâncare în fiecare zi, tot așa omul dinăuntru are nevoie de hrană spirituală în fiecare zi. Cât de ușor este să uităm acest adevăr atât de simplu! Domnul Isus S-a numit pe Sine Pâinea vieții și i-a îndemnat pe ucenicii Săi să se hrănească cu El (Ioan 6.54-56). Dar ce înseamnă acest lucru pentru noi, în mod practic? Cum putem face așa ceva? A mânca înseamnă a asimila, iar pentru a-L asimila pe Domnul Isus, trebuie să ne preocupăm cu El – de exemplu, trebuie să studiem viața Sa prezentată în cele patru Evanghelii.

Însă nu trebuie să ne limităm la Evanghelii. Epistolele de asemenea ne prezintă multe glorii ale Fiului lui Dumnezeu, la care trebuie să reflectăm. De exemplu, ne putem preocupa cu titlurile care Îi sunt conferite. Ce înseamnă aceste titluri? Care este locul în care El Se află acum? Ce face El acum, în glorie? Când avem astfel Persoana Lui înaintea ochilor noștri, Duhul Sfânt face o lucrare minunată în noi: ne transformă tot mai mult în același chip cu al Domnului Isus!

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus] le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc“. Ucenicii deci I-au spus: „Doamne, dacă a adormit, se va face bine“ … Atunci Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit. Și mă bucur pentru voi că nu eram acolo, ca să credeți. Să mergem însă la el“. Toma deci, cel numit Geamăn, le-a spus celor împreună-ucenici cu el: „Să mergem și noi să murim cu El“.

Ioan 11.11-16

„Lazăr a adormit“

Domnul Se folosește din nou de o vorbire cu sens figurat, atunci când le spune că Lazăr a adormit și că trebuia trezit. Înțelegerea ucenicilor se limita doar la lucrurile vizibile și naturale. Domnul însă avea planuri mai mărețe decât să împiedice moartea lui Lazăr prin vindecare. Voia să arate că El este Învingător asupra morții. Boala și moartea lui Lazăr au avut loc pe de o parte „pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“, iar pe de altă parte pentru binele ucenicilor. Credința lor trebuia întărită prin faptul că aveau să fie martori la puterea Domnului Isus de a învia. Chiar și în ziua de azi, Dumnezeu îngăduie încercări în familiile creștine nu doar pentru cei afectați direct, ci și pentru binecuvântarea celorlalți credincioși (Romani 8.28).

Ucenicul Toma era nedumerit. Deși Domnul vorbise despre înviere, el vedea numai moarte. Cu toate acestea, cuvintele lui, „să mergem și noi să murim cu El“, arată că, în ciuda perspectivei sale sumbre, Toma a rămas alipit de Hristos. Din dragoste, el mai degrabă ar fi murit cu Domnul, decât să trăiască fără El. În ce ne privește, deși se poate ca noi să avem mai multă pricepere decât Toma, cu siguranță avem mai puțină dragoste decât el.

Citirea Bibliei: Geneza 42.27-38 · Psalmul 29.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 13:1-19

În ziua „pe care a inventat-o el din inima lui“ (12.33), Ieroboam celebrează o sărbătoare la Be­tel în cinstea viţelului său de aur. Dar cineva vine şi-i deranjează ceremonia. Este un om al lui Dum­nezeu care soseşte din Iuda cu un mesaj de mare solemnitate. Altarul se despică; împăratul răz­vrătit este lovit, apoi vindecat prin puterea lui Dumnezeu. Harul străluceşte în vindecarea acestui om atât de nelegiuit. Dumnezeu ne binecuvântează potrivit cu ceea ce este El şi niciodată potrivit cu ceea ce suntem noi. Acest har ar fi trebuit să-i vorbească împăratului.

Profetul primise porunca să se întoar­că de îndată ce-şi va fi încheiat misiunea. Să se odihnească, să mănânce şi să bea pe teritoriul acestor seminţii neascultătoare ar fi fost în con­tradicţie cu cuvintele de judecată pe care le pro­nunţase. La fel, nici noi nu putem fi în comuniune cu orga­nizaţii religioase care nu se află în supunere faţă de Scriptură.

Profetul bătrân, ai cărui fii par să fi fost prezenţi la sărbătoarea viţelului de aur, nu-şi avea locul la Betel. Din acest motiv, deşi trăind în cetatea în care avea să se desfăşoare această misiune, el nu fusese împuternicit de Domnul pentru ea. Dar, atrăgându-l în casa lui pe omul lui Dumnezeu din Iuda, bătrânul îşi justifica poziţia falsă şi îşi întărea propria reputaţie. În ce-l privea pe profe­tul din Iuda, dacă s-ar fi grăbit să pă­ră­sească aceste locuri, n‑ar mai fi fost ajuns din urmă! (v. 14).

ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (3)

„Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.” (Faptele apostolilor 27:25)

A treia ancoră care ne dă încredere într-o situație de criză se găsește tot în cuvintele apostolului Pavel: „Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.”

Dacă ai fost vreodată trădat de un partener necredincios, probabil ți-ai pierdut încrederea în căsătorie. Dacă ești o victimă a crizei ipotecare, și poate ți-ai pierdut casa, atunci ți-ai pierdut încrederea în industria financiară. Dacă ai votat pentru cineva despre care credeai că este integru, dar ai descoperit că este la mâna unor grupuri de interese, probabil că ți-ai pierdut încrederea în guvern și în toată clasa politică.

Dar să nu-ți pierzi niciodată încrederea în promisiunile lui Dumnezeu! Stai în fața furtunii, a circumstanțelor, a crizelor și cântă cuvintele acestui imn celebru al lui Russell Carter: „Stând pe promisiunile veşnice/ Când primejdia, frica s-apropie / Prin Cuvântul Domnului voi învinge / Stând pe promisiunile Lui / Crezând, crezând, Stau pe promisiunile Domnului meu / Crezând, crezând, Eu stau pe promisiunile Lui!” S-ar putea să-ți pierzi încărcătura, s-ar putea să-ți pierzi corabia, s-ar putea chiar să cazi peste bord – dar vei învinge datorită promisiunilor lui Dumnezeu față de tine.

După cum spunea cineva, pe un ton de glumă, desigur, dar adevărat: „Dumnezeu a spus, eu cred – și cu asta, basta!” Dacă astăzi te afli într-o situație de criză, iată câteva promisiuni biblice pe care te poți baza: „Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost și sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.” (Deuteronomul 33:27); „Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină şi îndurarea Ta mă face mare.” (Psalmul 18:35); „Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini.” (Isaia 46:4)

Așadar, rămâi ancorat în promisiunile lui Dumnezeu!

DOMNUL ESTE APROAPE

Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.

2 Corinteni 8.9

Domnul înțelege când noi greșim în mod inconștient, adică nu cu intenție. În cazul tuturor jertfelor pentru păcat vedem că Dumnezeu nu îngăduia ca cineva din poporul Său să calce de bunăvoie vreuna dintre poruncile Sale sau să fure ceva care Îi aparține. Și nici noi nu putem îngădui, dacă am cunoscut harul și dragostea lui Dumnezeu și a Domnului Isus, care a dat tot ce a avut ca să ne facă bogați. Vedem aceasta și în Matei 13, în pilda negustorului care căuta perle frumoase și care, „găsind o perlă de mare valoare, a mers și a vândut tot ce avea și a cumpărat-o“. De aceea, Domnul Isus a mers la cruce și a dat totul, chiar viața Sa, și după aceea S-a făcut rob pentru totdeauna (comparați cu Exod 21.5,6), ca astfel noi să obținem plinătatea binecuvântărilor care erau partea Sa în casa Tatălui. Nicio creatură – nici măcar arhanghelii Mihail și Gabriel – n-a avut vreodată parte de acestea, însă nouă El a vrut să ni le dea! În lumina acestui har, cine ar putea să-I răpească ceva în mod conștient, sau cine ar refuza să-I dea ceea ce este un drept al Lui? Dacă privim la harul Domnului Isus, nu putem crede că cineva care Îl cunoaște ca Mântuitor ar fi în stare de așa ceva.

Așa este și cu privire la Dumnezeu. Nu sunt strângerile noastre laolaltă de duminica dimineața, care ar trebui să fie totuși ore de adorare, dovadă că inimile noastre sunt egoiste? Nu se întâmplă oare ca, acolo unde Domnul Isus ne invită la Sine și ne roagă: „Faceți aceasta în amintirea Mea“, deseori n-o facem spre amintirea Sa și a lucrării Sale, ci ne strângem pentru amintirea mântuirii noastre? Nu ne gândim noi deseori aproape exclusiv numai la rezultatele pe care le-a adus lucrarea Sa pentru noi? În ce măsură ne ocupăm cu dragostea Sa și cu slava Persoanei Sale, așa cum se arată ea pe cruce, sau cu suferințele și cu moartea Sa? Rugămintea Sa este: „Faceți aceasta în amintirea Mea“. Nu este oare adevărat că noi așa de repede ne întoarcem spre ceea ce am primit, aceasta fiind o dovadă a egoismului inimii noastre? Nu este oare adevărat că în viața noastră deseori ne preocupăm cu ceea ce am primit, cu ceea ce dorim sau cu ceea ce considerăm necesar și Îl rugăm pe Dumnezeu pentru aceasta, în timp ce ne gândim puțin la ceea ce El are ca drept al Său?

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când se împlinea ziua Cincizecimii … a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, și a umplut toată casa unde ședeau … și toți s-au umplut de Duh Sfânt.

Noi toți am fost botezați [în puterea unui] singur Duh într-un singur trup … și tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.

Fapte 1.1-4; 1 Corinteni 12.13

Ziua Cincizecimii

După învierea Sa, Hristos S-a înălțat la cer. În ziua Cincizecimii s-a împlinit ceea ce El promisese: Duhul Sfânt a coborât pe pământ să locuiască în cei credincioși. Aceasta s-a întâmplat în mod vizibil. A fost începutul creștinismului, perioada de tranziție, în care Dumnezeu a dat mărturie atât prin semne, cât și prin minuni, care au confirmat noul mod de a lucra al lui Dumnezeu. (Coloseni 1.25,26).

În zilele noastre, când cineva își pune încrederea în Hristos și primește Duhul Sfânt, „Însuși Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu“ (Romani 8.16). El aduce în duhul nostru conștiența faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfânt îi călăuzește pe credincioși pe drumul vieții lor, pentru ca ei să facă voia lui Dumnezeu cu discernământ: „Căci toți cei care sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu“ (Romani 8.14). Duhul Sfânt este Cel care i-a unit pe toți credincioșii într-un singur trup spiritual al cărui Cap este Hristos, Domnul glorificat în cer. Ei sunt plini de unul și același Duh care locuiește în fiecare în parte. Astfel, trupul lor este „templu al Duhului Sfânt“ (1 Corinteni 6.19).

Citirea Bibliei: Geneza 41.37-52 · Psalmul 27.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 11:26-43

În acelaşi fel în care a acţionat pregă­tindu‑l pe David pe când încă Saul se afla în viaţă, Dumnezeu îl ridică acum pe Ieroboam, chiar din timpul vieţii lui So­lomon. Şi, precum Saul odinioară, Solo­mon caută să ia viaţa celui desemnat de Domnul să-i succeadă (v. 40). Dar ce con­trast între Ieroboam, care ridică mâna împo­triva împăra­tului (v. 26), şi David, care re­fuză să facă aceasta; între Ieroboam, care fuge în Egipt, învăţând acolo idolatria, şi David, care se ascunde în pustie!

David îşi începuse bine viaţa, o continuase rău, dar din nou bine a sfârşit-o. Solomon a început bine, a conti­nuat bine, dar şi-a sfârşit rău cariera. Amintim şi un exemplu opus acestuia: Iacov, ale cărui zile au fost „puţine şi rele“ (Geneza 47.9), a avut un sfârşit atât de frumos (Evrei 11.21).

Această tentativă de ucidere este cea din urmă acţiune a lui Solomon care ni se relatează! Apoi el adoarme cu pă­rinţii lui. Avusese „un timp să trăiască“. După propria declaraţie, acum soseşte pentru el „timpul să moar㓠(Ecl. 3.2). Scump cititor, nu ştii când acest timp va sosi şi pentru tine. Dar ceea ce tre­buie să ştii este că timpul pentru a trăi este în mod egal şi timpul pentru a crede şi timpul de a trăi pentru Hristos.

CÂND NU EȘTI SIGUR, ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU!

„Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

Închide ochii și încearcă să mergi fără să vezi… și îți vei face o idee despre ce înseamnă să umbli prin credință. Credință în ce? În caracterul neschimbător al lui Dumnezeu, în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu și în adevărul că El are întotdeauna în minte și-n inimă interesele tale. Când umbli cu Dumnezeu, informațiile îți sunt date atunci când trebuie să cunoști ceva. Dumnezeu stabilește cine trebuie să știe ce, și când…

Iată un exemplu în acest sens: Biserica primară trebuia să decidă dacă Dumnezeu îi cheamă să accepte neamurile. După „multă vorbă”, ei au trimis acest mesaj: „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte apostolilor 15:28) Liderii Bisericii nu au spus „ni s-a părut potrivit (nouă)”, ci au cerut călăuzire… Când viitorul întregii rase umane era în joc, cel mai bun lucru pe care l-au putut face a fost să se încreadă în Dumnezeu, deși nu erau foarte convinși la început cu privire la mântuirea neamurilor. Cu toate acestea, liderii bisericii s-au simțit destul de confortabil să trimită acea scrisoare. Se pare că voia lui Dumnezeu era să nu li se spună exact care este voia Sa, cu privire la neamuri, sau cel puțin nu toate detaliile. Dumnezeu știa că ei vor crește mai mult dacă trebuie să se gândească, să discute și să decidă, și nu să aibă parte de o poruncă sau o predică. Evident, ei nu aveau nevoie de certitudine. Erau fericiți să se mulțumească cu o supunere sinceră.

Când Pavel spune că „umblăm” prin credință, el se referă la cea mai lentă formă de transport cunoscută de om. El se referă, de asemenea, la un proces care are loc pas cu pas. Dumnezeu are „vedere prin satelit”; El vede întreaga călătorie de la început până la sfârșit și planifică fiecare pas. Și El spune: „Fă ce ți-am dat să faci și, după ce ai terminat, îți voi arăta ce vreau să faci în continuare”. Așadar, când nu ești sigur – încrede-te în Dumnezeu!