Mana Zilnica

Mana Zilnica

05 mai 2025

5 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Noi mulțumim lui Dumnezeu neîncetat că, după ce ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, ați primit nu un cuvânt al oamenilor, ci, așa cum este, în adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu, care și lucrează în voi care credeți.

1 Tesaloniceni 2.13

Noul Testament pe scurt (13) – 1 Tesaloniceni

Cea dintâi epistolă scrisă de apostolul Pavel este 1 Tesaloniceni, o epistolă plină de prospețime, de energie și de căldură. Având un caracter pastoral, ea este adresată „adunării tesalonicenilor“, fiind astfel un exemplu cu privire la grija pastorală, nu numai pentru credincioși în mod individual, ci și pentru Adunarea lui Dumnezeu ca întreg. Adunarea din Tesalonic, formată în timpul unei scurte vizite a apostolului în acea cetate (Fapte 17.1-4), îndurase multă persecuție și devenise un model pentru alții, cu privire la energia credinței și la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 1.7,8). Credința, dragostea și nădejdea pot fi văzute peste tot în această epistolă.

Venirea Domnului este unul dintre subiectele importante din 1 Tesaloniceni. În capitolul 1.10, această venire este văzută ca fiind eliberarea de mânia viitoare a necazului. În capitolul 2.19, ea este legată de bucuria lui Pavel la vederea celor convertiți prin intermediul lui în gloria viitoare. În capitolul 3.13, venirea Domnului are în vedere întărirea celor sfinți, fără pată în sfințenie. În capitolul 4.15-18, ea reprezintă nădejdea scumpă care oferă mângâiere celor care suferă în prezent. În capitolul 5.23, ea este văzută ca realizând sfințirea totală – a duhului, a sufletului și a trupului.

Ultimul verset citat arată motivul pentru energia plină de devotament a tesalonicenilor: Cuvântul lui Dumnezeu era ceva real pentru ei. Dumnezeu era Cel care le vorbise, iar ei primiseră Cuvântul Său ca atare. În felul acesta sunt produse rezultatele reale. Această epistolă oferă din plin încurajare și stimulare.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Acum mergi și, când voi avea o ocazie, te voi chema.

Fapte 24.25

Amânarea care i-a fost fatală

Cu secole în urmă, doi conducători și-au mobilizat oștile. Generalul uneia dintre armate a trimis un mesager la conducătorul celeilalte țări, cu ordinul de a se preda necondiționat. Răspunsul a fost: „Mă voi gândi la asta“. Când generalul a primit răspunsul, le-a spus ostașilor săi: „Lasă-l să se gândească! Și, în timp ce el se gândește, noi vom mărșălui“. Victoria a fost repurtată, iar conducătorul învins a fost luat prizonier. Cât de mult trebuie să fi regretat el decizia de a se mai gândi! Acum era prea târziu…

Astăzi, mulți oameni sunt înșelați de diavolul, care le spune: „Ai o mulțime de timp să te gândești la eternitate și la salvarea sufletului tău. Nu este nevoie să te grăbești“. Iar oamenii îl ascultă, gândind că nu e cazul să se grăbească. Timpul se scurge implacabil, zi după zi, și deodată este prea târziu…

Oamenii amână să se gândească la moarte și la eternitate. Nu vor să audă de Dumnezeu și de modul în care pot fi salvați. În consecință, sfârșitul vieții lor se apropie neobservat, fără să simtă și inevitabil. Biblia ne avertizează: „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile“ (Evrei 3.15), și: „Omul care, fiind mustrat des, își înțepenește grumazul va fi zdrobit deodată și fără leac“ (Proverbe 29.1).

După ce a arătat atâta grijă și dragoste orașului Ierusalim și locuitorilor săi, Isus a trebuit să spună îndurerat: „De câte ori am vrut să adun pe copiii tăi cum își adună o găină puii sub aripi, și n-ați vrut…“ (Matei 23.37).

Citirea Bibliei: Geneza 21.22-34 · Psalmul 4.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 21:1-11

La sfârşitul cap. 19 am văzut luând naş­te­re o con­fruntare între Iuda şi seminţiile lui Israel. Şeba, un nou vrăjmaş, a profitat de aceasta pentru a antrena poporul la revoltă (cap. 20). Este felul în care procedează Satan în cele mai multe dintre disputele noastre, bucurându-se de de­zacordurile care survin între copiii lui Dumne­zeu.

Odată ce Şeba este mort, ordinea este restabilită. Structura împărăţiei din cap. 8.15-18 se reface (20.23-26), cu diferenţa că fiii lui David nu mai sunt ofi­cialităţi principale. După problema cu Absa­lom putem înţelege motivul.

Lectura noastră ne mai pune înainte încă un episod trist. Saul călcase pactul pe care Israel îl jurase gabaoniţilor mai înainte (Iosua 9.15). La mult timp după aceea, crima lui este reamintită, cerându-se răzbunarea potrivit cu Numeri 35.19. Să fim siguri că timpul nu şterge vina păcatelor comise; Dumnezeu le are mereu înainte. Dar, pentru credincios, sângele lui Hristos a făcut să dispară toate păcatele în întregime. Atârnat pe lemn (Fapte 5.30; 10.39), purtând blestemul, Domnul Isus ne-a curăţit de păcatele noastre – El, „Cel drept, pentru cei nedrepţi“ (1 Pe­tru 3.18). A Lui să fie recunoştinţa şi adora­rea noastră, de acum şi pentru eternitate!

CREDE ÎN VIZIUNEA TA! | Fundația S.E.E.R. România

„Scrie prorocia şi sap-o pe table ca să se poată citi ușor!” (Habacuc 2:2)

Dumnezeu are un plan pentru viața ta. În Sfânta Scriptură, poartă uneori numele de „viziune”. Ea funcționează ca o busolă care te va îndrepta întotdeauna în direcția cea bună, și ca o ancoră care-ți menține stabilitatea în furtunile vieții.

De ce a spus Dumnezeu: „Scrie prorocia şi sap-o pe table”? Pentru că, uneori, ne îngropăm viziunea adânc în inima noastră, pentru a ne proteja de criticile celorlalți… Frica ne face să ne ascundem viziunea pentru a nu fi nevoiți să ne gândim la ea. Uneori renunțăm la viziunea noastră pentru că ne doare prea tare și ne costă prea mult să ne agățăm de ea.

Ce-ar trebui să faci în această situație?

În primul rând, trebuie să ai o viziune clară și convingătoare.

În al doilea rând, trebuie să-ți ții mereu viziunea înaintea ochilor. După ce a experimentat respingerea dureroasă din partea familiei sale și acuzația falsă din partea soției șefului său, care i-a adus treisprezece ani de închisoare pe nedrept, Biblia spune că: „Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase…” (Geneza 42:9).

În al treilea rând, trebuie să-ți aduci aminte că Dumnezeu a stabilit un moment în care visul tău să se împlinească: „este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă… dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” (Habacuc 2:3) Trebuie să găsești un echilibru între mulțumire și ambiție. Apostolul Pavel scrie: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc…” (Filipeni 4:11). Apostolul Pavel nu și-a permis niciodată să fie supărat pe locul în care se afla în acel moment; el știa că Dumnezeu este cu el în orice moment și întotdeauna aștepta cu nerăbdare să vadă unde îl va duce Dumnezeu.

Așa că bucură-te de această zi, știind că Dumnezeu ți-a planificat viitorul, și că ești în siguranță în brațele Lui!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
04 mai 2025

4 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.

1 Corinteni 11.26

Este bine să ne amintim întotdeauna care este semnificația Cinei Domnului. Frângem pâinea și bem din pahar, și ce înseamnă acest lucru? Înseamnă vestirea morții Domnului, care va continua până când El va veni. Moartea este un lucru cumplit, iar omului nu-i place să se gândească la ea. Moartea este împărăteasa spaimelor, plata păcatului și sfârșitul întregii mândrii a vieții și a cărnii căzute. Cine ar dori să o vestească? Însă această moarte este moartea Domnului, moartea Prințului vieții.

Da, odinioară El a fost aici, iar omul L-a dat la moarte. El va veni din nou și îi va judeca pe cei vii și pe cei morți. Gândurile noastre însă merg pe un alt făgaș. Ele Îl au la începutul lor pe Dumnezeu și Tatăl, care ne-a făcut capabili să ne hrănim cu moartea, să ne găsim hrana în ea și să o purtăm în noi continuu. Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre, nici căile Lui, căile noastre.

Omul s-a răzvrătit, iar Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în mijlocul acestei stări de ruină, pentru ca El să-L glorifice pe Dumnezeu și Tatăl. El a venit de la Tatăl, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a-Și da viața. Niciodată n-a strălucit mai minunat și mai prețios excelența Persoanei Sale, ca Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al Omului. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El a împlinit planurile Tatălui Său, în ciuda împotrivirii morții și a diavolului. Ca Fiu al Omului, El a fost sfânt, fără pată și separat de păcătoși, și Și-a putut manifesta integritatea și valoarea de a fi preț de răscumpărare – fiind ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Cât de măreață și de binecuvântată a fost moartea Lui!

G. V. Wigram

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.

Ioan 10.17,18

Și-a dat viața de bunăvoie

În aceste două versete Domnul Isus le spune de două ori iudeilor că El urma să-Și dea viața. El trebuia să moară pe de o parte pentru a împlini planul lui Dumnezeu de a-i strânge laolaltă pe copiii cei risipiți ai lui Dumnezeu: credincioșii dintre evrei și dintre națiunile păgâne urmau să formeze o singură turmă, având un singur păstor.

Domnul nu Se gândea însă doar la oi, ci, pe de altă parte, El Și-a sacrificat viața pentru a-L glorifica pe Dumnezeu (Efeseni 5.2). Numai Tatăl ceresc poate aprecia deplin valoarea sacrificiului Său. Singur Tatăl poate prețui iubirea, încrederea, lepădarea de Sine și perfecțiunea care sunt evidente în fiecare aspect al morții ispășitoare a lui Isus.

Dându-Și de bunăvoie viața, singurul Fiu I-a dat Tatălui încă un motiv pentru a-L iubi. Nimeni nu Îi putea lua viața Fiului lui Dumnezeu; El Și-a sacrificat-o prin propria Lui putere de a Se jertfi. În devotamentul Lui, El a coborât de bunăvoie în ținutul morții. Dar El avea și puterea de a reveni de acolo la viață, ceea ce a și făcut, pentru a continua să Se îngrijească de oile Lui. Moartea Lui nu a fost nici sfârșit al iubirii Lui, nici încheiere a slujirii Lui față de omenire. Pe pământ, Domnul a trecut prin cele mai mari suferințe; acum, fiind în cer, El mijlocește pentru cei credincioși (Evrei 7.25).

Citirea Bibliei: Geneza 21.1-21 · Psalmul 3.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 19:31-43

Barzi­lai era unul dintre acei oameni devotaţi pe care sfârşitul cap. 17 ni l-a prezentat punându-şi la dispoziţia poporului averea de care dispunea (1 Tim. 6.17, 18). David nu a uitat faptul acesta. Şi Marele Împărat, care va veni în glorie, Îşi va aduce aminte în acelaşi fel de „bine­cu­vân­taţii Tatălui Său“. El le va putea spune în ziua răsplătirilor: „am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc …“ (Matei 25.34, 35).

Plin de consideraţie, Barzilai nu vrea să devină o povară pentru împărat, dar i-l încre­din­ţează pe fiul său, Chimham. Aceasta este dorinţa cea mai plăcută a părinţilor credincioşi: să-şi vadă copiii ur­mându-L pe Domnul, pentru ca ei să se găsească în atenţia şi sub binecuvântarea Lui. David îi pro­mite lui Barzilai: „îţi voi face tot ce vei dori de la mine!“ (v. 38; de comparat cu Ioan 14.14, unde Domnul le spune alor Săi: „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face“).

Acum David traversează încă o dată Iordanul. Se va bucura din nou de Canaan, imagine a cerului, de care fusese privat un timp, din cauza păcatului său.

Pentru copilul lui Dumne­zeu este la fel. Păcatul îl privează de bucuria prezentă a cerului, fiindu-i necesar cu tot dinadinsul să-şi refacă etapele drumului: să trea­că din nou „Iordanul“ (moartea), să se oprească la Ghilgal (judecata de sine însuşi), pentru a putea să recâştige bucuria comuniunii cu Domnul.

INCLUDE-L PE DOMNUL ÎN TOT CE FACI! | Fundația S.E.E.R. România

„Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi…” (Luca 2:44)

Evanghelistul Luca scrie: „Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la Praznicul Paştelor. Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele Praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim.

Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute.

După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.” (Luca 2:41-47).

Să ne uităm cu atenție la următorul paragraf din text: „băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie…” A trecut o zi întreagă de călătorie, până când și-au dat seama că nu era cu ei! Apoi le-a luat trei zile ca să-L găsească!

Există o lecție importantă aici. Este mai ușor să pierzi acel sentiment special al prezenței lui Dumnezeu, decât să-l recuperezi odată ce l-ai pierdut. Este ușor să cutreieri și să-ți vezi de planurile proprii, și să nu-ți dai seama că nu L-ai inclus pe Domnul în ziua ta sau că nu ți-ai făcut timp să-L consulți cu privire la planurile tale. Modalitatea de a menține sentimentul prezenței lui Dumnezeu este să-L implici în mod intențional în tot ceea ce faci.

Domnul Isus a promis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23). Așa că, azi – include-L pe Domnul Isus în tot ceea ce faci!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
03 mai 2025

3 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință [Avraam] a locuit temporar în țara promisiunii.

Evrei 11.9

Marele principiu pe baza căruia a acționat Avraam a fost cel al credinței. În mod evident, fiindcă părăsise o lume și nu ajunsese încă în cealaltă, el nu deținea nimic vizibil pentru ochiul natural. Avraam însă privea prin credință, de aceea citim: „Prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat, ca să iasă spre locul pe care urma să-l primească de moștenire“ (Evrei 11.8).

Răspunzând chemării lui Dumnezeu pe principiul credinței, Avraam, și cei asemenea lui, au devenit „străini și călători“. Duhul Sfânt a putut spune despre ei, în Noul Testament, că au fost „străini și călători pe pământ“ (Evrei 11.13). Vedem acest aspect ilustrat în mod remarcabil în istoria lui Avraam. Cu privire la Haran, unde el a zăbovit pentru un timp, ni se spune că el „a locuit acolo“; însă, odată ajuns în țară, citim că el „și-a întins cortul“, ca unul care nu avea un loc stabil pentru locuit (vedeți Geneza 11.31; 12.8). Mai mult, citim că el „a străbătut țara“. Ca străin, el nu avea decât un cort în această lume; ca și călător, el a străbătut această lume către o alta.

Vedem de asemenea felul în care Avraam a fost susținut pe drumul său de călător. Ni se spune că „Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: «Seminței tale voi da țara aceasta»“ (Geneza 12.7). Să reținem bine aceste două lucruri: în primul rând, afirmația făcută de două ori cu privire la faptul că Domnul i S-a arătat; în al doilea rând, faptul că țara i-a fost prezentată ca posesiune viitoare. El L-a văzut pe Împărat în frumusețea Lui, precum și țara foarte îndepărtată, după care și-a continuat călătoria ca străin și călător, în lumina gloriei Dumnezeului care îl chemase și a binecuvântării țării către care se îndrepta. Prin urmare, în Noul Testament citim că el „aștepta cetatea care are temelii“ (Evrei 11.10).

La fel stau lucrurile și cu noi. Doar în măsura în care Îl avem pe Hristos Însuși înaintea ochilor noștri, în gloria Lui, precum și binecuvântarea căminului ceresc către care ne îndreptăm, vom putea manifesta caracterul de străini și călători.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar El, ridicându-Se, a mustrat vântul și furia apei; și au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a spus: „Unde vă este credința?“. Și ei s-au temut și s-au mirat, zicând unii către alții: „Deci cine este Acesta care poruncește chiar și vânturilor și apei, și ele Îl ascultă?“.

Luca 8.24,25

Pe când traversau Lacul Ghenezaret (3)

Strigând, de teamă, „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“, ucenicii L-au trezit pe Domnul. Dar cum era ca ei să piară avându-L în barcă pe Fiul lui Dumnezeu? Dacă El este în „barca“ vieții noastre, adică dacă noi avem o relație de viață cu El, atunci nu se poate să pierim. Prin Duhul Sfânt, El nu este astăzi mai departe de noi decât era atunci de ucenicii Săi. Domnul a poruncit cu autoritate vântului și valurilor, arătând nu numai că El este Stăpânul ucenicilor, ci și al întregii creații. Când El spune un cuvânt, se și împlinește. Amenințarea a dispărut și s-a făcut liniște.

„Unde vă este credința?“, i-a întrebat Domnul pe ucenicii Săi. Dacă ar fi privit la Stăpânul lor și la puterea și iubirea Lui, atunci credința lor s-ar fi întărit și orice temere le-ar fi fost alungată. Ei au avut credință să se îndrepte către El, dar erau disperați. După ce Domnul a făcut miracolul, ei au rămas înmărmuriți: era un lucru cu totul neașteptat pentru ei să se facă o asemenea liniște.

„Cine este Acesta?“ – era un strigăt de ușurare și de uimire, dar, în același timp, o recunoaștere a faptului că Îl cunoșteau puțin pe Fiul lui Dumnezeu.

Domnul Isus este mai mare decât orice ne poate înspăimânta sau deprima. Cel mai bun mod de a ne întări credința este acela de a-L cunoaște pe Hristos mai bine.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 19:16-30

Acum aflăm cum se poartă victoriosul David faţă de cei care nu l-au urmat. Şimei, acuzatorul, vine să implore iertare din partea împăratului. Acesta i-o acordă, cu toate că ar avea motive să se îndoiască de sinceritatea acestor regrete. Apoi vine rândul lui Mefiboşet. Ţiba îl acuzase de ostilitate faţă de David (16.3). Oare nu atribuim noi uneori intenţii rele altora, acuzându-i pe nedrept, ca să ne scoatem în evidenţă propria importanţă? Aceasta poartă numele de calomnie (v. 27).

Mefiboşet şi-a arătat ataşamentul faţă de adevăratul împărat, respectând public doliul în timpul absenţei acestuia (v. 24). Cum s-ar fi putut bucura atât timp cât domnul şi bine­făcătorul său era renegat şi respins? Aceasta ne aduce aminte de ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor Săi pe când Se pregătea să plece: „Puţin timp, şi nu Mă mai vedeţi; … vă veţi întrista, dar întrista­rea voastră se va schimba în bucurie“ (Ioan 16.19, 20; vezi şi Marcu 2.20).

Bucuria lui Mefiboşet îl face acum în stare să se ridice deasupra tuturor acestor ne­drep­tăţi. El poate să-şi aban­doneze fără nici un regret toate bu­nurile. Prezenţa îm­păra­tului îi este de ajuns (v. 30). Ce altceva i-ar mai fi ne­ce­sar, de vreme ce mănâncă la însăşi masa împăratului?

DUMNEZEU TE VA ELIBERA! | Fundația S.E.E.R. România

„Din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.” (Psalmul 18:6)

Dacă te-ai confruntat cu o serie de înfrângeri și eșecuri, dacă ești descurajat pentru că atacurile au fost lungi și obositoare, ascultă aceste cuvinte ale lui David (din psalmul 18) și sprijină-te pe ele: „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!… În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui… El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari… năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte. Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele… Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Căci cine este Dumnezeu afară de Domnul şi cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă…” (Psalmul 18:1, 6, 16, 18-20, 30-32).

Ceea ce vreau să-ți spun cu siguranță știi, pentru că ai mai auzit asta: petrece mai mult timp cu Dumnezeu în rugăciune și în citirea Scripturii. În loc să te străduiești prin puterea ta, conectează-te la Dumnezeu și începe să-ți trăiești viața în puterea Lui. Verifică și vezi cine este pe tronul vieții tale. Dacă este altcineva decât Domnul (chiar și tu însuți!), este un idol care trebuie detronat! Cât timp va dura această luptă? Dumnezeu știe, dar El nu va permite niciodată ca atacul cu care te confrunți să fie mai puternic decât marele har pe care ți-l oferă. Iar astăzi, El îți spune: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9).

Așadar, crede că Dumnezeu te va izbăvi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
02 mai 2025

2 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, nu vă mirați de focul care a venit peste voi, spre încercarea voastră, ca de ceva ciudat care vi se întâmplă, ci, după cum aveți parte de suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca și la descoperirea gloriei Sale să vă bucurați cu mare bucurie.

1 Petru 4.12,13

În această epistolă, Petru prezintă suferințele sub toate fațetele lor. Aici, ele sunt înfățișate sub forma focului arzător al încercării. Credincioșii evrei nu trebuia să le considere ca un lucru ciudat, deoarece ele reprezentau pentru ei o părtășie la suferințele lui Hristos. Prin urmare, în aceleași suferințe se puteau regăsi aceste două lucruri: încercarea și părtășia la suferințele lui Hristos. Așadar, acești creștini puteau să se bucure nespus pentru părtășia lor la suferințele lui Hristos; dar ce mari vor fi bucuria și extazul lor, la descoperirea gloriei Lui! Să remarcăm că ei nu ajunseseră la această descoperire mai mult decât ajunseseră la mântuire, care, în această epistolă, rămâne o mântuire a sufletelor, ca în capitolul 1. Dar aceasta nu ne face nicidecum să ne considerăm săraci și lipsiți; ea ne este suficientă, viitorul fiindu-ne asigurat pe deplin. Suferințele de acum ne dau siguranța unei nespuse bucurii la arătarea gloriei Sale. Dacă suntem batjocoriți pentru acest Nume măreț și scump, este ferice de noi! Vedem că fericirea nu este nicidecum tulburată de faptul că suntem încercați prin suferință. Suferința pentru Hristos este o sursă de fericire specială, deoarece ea este dovada că Duhul gloriei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste noi.

Mai există un fel de suferință – care este cu totul altceva – anume suferința ca pedeapsă pentru faptele noastre rele. În acest sens, apostolul citează patru exemple, dintre care ultimul – oarecum diferențiat față de primele trei – este descris prin acești termeni: „Unul care se amestecă în treburile altora“. Acesta este caracterul omului care pretinde că are drept de control asupra treburilor private ale altora, treburi care nu-l privesc în niciun fel. Un astfel de caracter este detestabil și denotă un fel carnal de apreciere a demnității creștine – lucru absolut străin smereniei și harului.

Apostolul pune astfel de pretenții în opoziție cu suferințele noastre ca și creștini. Nu mai există decât două alte pasaje în care cel credincios poartă acest titlu (Fapte 11.26; 26.28). Trebuie oare să se rușineze de acest nume? Dimpotrivă! Dumnezeu este Cel pe care suntem chemați să-L glorificăm purtând acest nume minunat!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului“. Și au pornit. Și, pe când vâsleau ei, El a adormit; și o furtună de vânt s-a lăsat pe lac, și luau apă, și erau în primejdie. Și, venind la El, L-au trezit, spunând: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“.

Luca 8.22-24

Pe când traversau Lacul Ghenezaret (2)

Isus nu le-a promis niciodată o cale ușoară acelora care se încred în El, dar le-a promis că vor ajunge la destinația lor cerească. Lacul Ghenezaret, aflat pe cursul superior al Iordanului, este la 211 metri sub nivelul mării, iar munții din jur se ridică până la 370 de metri deasupra lacului. Acea mare diferență de nivel face să se abată brusc vânturi puternice și furtuni, punându-i în pericol până și pe cei mai iscusiți marinari.

O asemenea furtună se stârnește asupra lacului și provoacă panică. Obosit după o zi lungă, în care nu numai că predicase, ci și vindecase mulți bolnavi, Isus adoarme în timpul traversării.

Ucenicii cunoșteau pericolele lacului, pentru că unii dintre ei erau pescari. Dar, când furtuna s-a întețit și corabia se umplea cu apă, ei au ajuns la limită. Cu toate acestea, ei știu către Cine să se îndrepte cu problema lor.

Aveau cu adevărat credință în Hristos? Ei L-au trezit și I-au spus necazul lor: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“. Chemarea lor însă arăta disperare și teamă. Ucenicii au fost șocați de intensitatea furtunii; cunoștința lor cu privire la măreția Stăpânului lor dispăruse; ei au venit la Isus îngroziți. Avea să facă El alt miracol?

Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 19:1-15

Toţi cei care l-au urmat pe David nu au făcut-o prin credinţă. Ioab este un asemenea exemplu. Pentru acest om contează numai propriile interese. Nu are scrupule şi nu se dă înapoi de la crimă, dacă cineva îi împiedică planurile. Repro­şurile pe care i le adresează lui David sunt cu atât mai nepotrivite cu cât el însuşi este acela care, prin uciderea lui Absalom, se face răspunzător de durerea sărmanului împărat. Cu toate acestea, re­proşurile îl ajută pe împărat să se controleze, să gândească mai degrabă la interesele poporului său decât la propria amărăciune.

Acum nenorocirile lui David au dat roade. Încer­carea l-a adus în măsură să-L cunoas­că pe Dumnezeul său  într-un mod mai real, mai intim. A întâmpinat neca­zul, strâmtora­rea, pri­gonirea, … pericolul, sabia. Dar toate acestea nu au fost pentru el decât alte oportunităţi de a înţelege mai bine resursele inepuizabi­le ale dra­gostei divine (vezi Romani 8.35).

De partea poporului remarcăm acum dispute (v. 9); de partea lui Iuda, o lipsă deplorabi­lă de devotament. Însă David acţionează în spiri­tul harului. Şi inimile se întorc spre el, la fel cum, într-o zi viitoare, se vor supune Domnului Isus când El, după victoria finală asupra vrăjmaşilor Săi, va apărea pentru a domni în glorie.

NEMĂRGINITA MĂRIME A PUTERII SALE | Fundația S.E.E.R. România

„Mă rog… să pricepeți… care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale…” (Efeseni 1:17-19)

Să ne gândim cum putem pricepe sau experimenta această „nemărginire a puterii Sale”… Tatălui nostru ceresc Îi place când realizăm lucruri mărețe, sau ne angajăm în „misiuni imposibile”, prin puterea Sa și pentru gloria Sa. Când trăiești în totală dependență de puterea Sa, vei face lucruri pe care altfel nu le-ai putea face. Când te gândești la asta, exemplul cel mai concludent este că noi nu suntem în stare să-L iubim pe Dumnezeu. Noi nu putem fabrica dragostea pentru El. Putem doar să răspundem iubirii Lui pentru noi. Cunoașterea acestui lucru ne face liberi. Religia se concentrează pe a face lucruri pentru Dumnezeu. Dar adevăratul creștinism constă în a primi ceea ce Hristos a făcut pentru noi pe cruce. Ceea ce facem pentru Dumnezeu este o reflectare și un răspuns la ceea ce El a făcut pentru noi.

Tuturor ne plac minunile, dar nu ne plac situațiile în care avem nevoie de ele. Ori, aceasta este o precondiție: tu nu vei experimenta niciodată „nemărginita mărime a puterii” lui Dumnezeu până când nu te afli într-o situație care o cere! Dacă vrei să pricepi dimensiunea puterii Sale și lucrarea Duhului, trebuie să fii într-o împrejurare care necesită puterea Lui. Urmărește un vis rânduit de Dumnezeu, pe care nu-l poți realiza prin propriile forțe și prin propria ta înțelepciune. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel s-a rugat: „să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este… faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti…” (Efeseni 1:17-20).

Reține: Dumnezeu vrea să experimentezi „nemărginita mărime a puterii Sale” în viața ta, chiar azi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
01 mai 2025

1 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și fiii lui Aaron, preoții, să sune din trâmbițe; și ele să vă fie o rânduială pentru totdeauna în generațiile voastre.

Numeri 10.8

În vechime, trâmbița de argint stabilea și reglementa orice mișcare a lui Israel. În timpul prezent, mărturia lui Dumnezeu trebuie să stabilească și să reglementeze orice lucru în Adunare. În vechime, în trâmbița de argint suflau preoții. În timpul de acum, mărturia lui Dumnezeu este cunoscută în cadrul comuniunii preoțești. Creștinul n-are niciun drept să se miște sau să acționeze fără mărturia divină. El trebuie să aștepte cuvântul Domnului său. Până îl primește, trebuie să stea pe loc. După ce îl primește, trebuie să pornească. Dumnezeu poate comunica gândul Său celor ai Lui și face acest lucru într-un mod la fel de distinct cum a făcut-o pentru poporul Său din vechime. Este adevărat că acum nu mai face acest lucru cu ajutorul sunetului trâmbiței sau cu ajutorul norului, ci prin Cuvântul și prin Duhul Său. Tatăl nu ne călăuzește prin nimic care să facă apel la simțuri, ci prin ceea ce acționează asupra inimii, asupra conștiinței și asupra înțelegerii noastre. Ne comunică gândul Său prin mijloace spirituale, nu prin mijloace naturale.

Să fim însă bine încredințați cu privire la faptul că Dumnezeul nostru poate da inimilor noastre o siguranță deplină fie cu privire la ceea ce trebuie să facem, fie cu privire la ceea ce nu trebuie să facem; cu privire la unde trebuie să mergem, ca și cu privire la unde nu trebuie să mergem! Pare ciudat că trebuie să insistăm asupra acestui adevăr și este de neconceput ca un creștin adevărat să se îndoiască de el, cu atât mai puțin să-l tăgăduiască. Și totuși așa ceva se întâmplă. Suntem adesea cuprinși de îndoială și de confuzie, iar unii sunt tentați să tăgăduiască faptul că există certitudine cu privire la detaliile vieții zilnice. O astfel de gândire este greșită. Nu poate oare un tată pământesc să-i comunice fiului gândul său cu privire la cele mai mici amănunte ale purtării acestuia? Cine poate nega așa ceva? Prin urmare, nu poate Tatăl nostru să ne comunice gândul Său cu privire la toate căile noastre, în viața de zi cu zi? Cu siguranță că poate! Nimeni să nu ne răpească privilegiul sfânt de a cunoaște gândul Tatălui nostru, cu privire la orice împrejurare din viața noastră zilnică!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, pe când vâsleau ei, El a adormit.

Luca 8.23

Pe când traversau Lacul Ghenezaret (1)

Domnul Isus S-a urcat în barcă împreună cu ucenicii Săi și le-a cerut să treacă de cealaltă parte a Lacului Ghenezaret. În timp ce traversau lacul, „El a adormit“. Haideți să medităm asupra acestor cuvinte, pentru că Omul din barcă este Fiul lui Dumnezeu, Fiul etern.

„Cel care păzește pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi“ (Psalmul 121.4). Dumnezeu nu are nevoie de somn. Puterea Lui este întotdeauna constantă și inepuizabilă. Când noi ajungem la capătul puterilor și obosim, fie fizic, fie psihic, când ni se clatină curajul sau încrederea, Dumnezeu este cu noi și ne ajută. Aici, în barcă, simțind oboseală fizică, Domnul Isus a adormit. Iar evanghelistul Îi menționează oboseala după o călătorie (Ioan 4.6), ceea ce ne arată că Domnul Isus devenise Om cu adevărat. El a făcut aceasta pentru a suferi și a muri pe cruce, în locul celor păcătoși. Un alt motiv pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om era ca El, trăind pe acest pământ, chiar în cele mai dificile împrejurări și în suferință grea, să aibă înțelegere și compasiune pentru noi, atunci când este rândul nostru să trecem prin necaz. Câtă mângâiere! Ce adevăr măreț pune în lumină această întâmplare de pe lac: Omul adormit în barcă este în același timp Cel care a creat întregul univers și care-l ține cu fermitate în mâna Sa! Când apa a pătruns în barcă și ucenicii L-au trezit, El Și-a arătat puterea divină și i-a scos din necaz. „Iar El, ridicându-Se, a mustrat vântul și furia apei; și au încetat și s-a făcut liniște.“ Nu este acest Domn vrednic de încrederea noastră deplină?

Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 18:19-33

În capitolul precedent, Ahimaaţ alergase în ascultare şi, ca urmare, serviciul său fusese efica­­ce. Aici se afirmă propria-i voie: „Voi a­­lerga“ (v. 23), declară el. Şi, în consecinţă, fapta sa vi­tejească va fi inu­tilă, ducându-l chiar până la înşe­lă­ciu­ne. Acelaşi lucru se aplică nu numai cu privire la pi­cioa­rele noastre, ci asupra tu­turor facultăţilor noastre; ele ne sunt sau nu fo­lo­si­toare, după cum noi Îi suntem sau nu supuşi Dom­nului Isus.

Vic­to­ri­a care tocmai i se raportase nu înveseleşte deloc inima lui David. Ce importanţă mai au pentru el tronul sau chiar viaţa însăşi? Ab­sa­lom este mort, iar dureroasa ştire străpunge inima sărmanului tată care-şi simte partea de răs­pundere în evenimentele care tocmai se derulaseră. „Absalom, fiul meu, fiul meu!“ (v. 33 sf.). Avem a­ici u­nul dintre cele mai sfâşietoare strigăte din în­treaga Scrip­tură, în stare să dea frisoane oricărui părin­te credincios, strigăt fără ecou, fără spe­ranţă, ca­re exprimă groaznica certi­tudine a unei des­­părţiri definitive, eterne. Cu totul altfel era la moartea copila­şu­lui Bat-Şebei! David, în loc să se mâh­nească, fu­se­se în stare atunci să afirme cu con­vingerea re­ve­derii din momentul în­vierii: „Eu mă voi duce la el…“ (12.23). Dar, pen­tru Ab­sa­lom, ar fi fost mai bine, ca şi pentru Iuda, să nu se fi născut (Matei 26.24).

DESPRE PUNEREA MÂINILOR | Fundația S.E.E.R. România

„În numele Meu… își vor pune mâinile pe bolnavi și bolnavii se vor însănătoși.” (Marcu 16:17-18)

Afirm că aceasta este o parte, adesea trecută cu vederea, din Marea Trimitere pe care ne-a dat-o Domnul Isus: „În numele Meu… își vor pune mâinile pe bolnavi și… se vor însănătoși.”

O atingere reconfortantă și grijulie poate reduce stresul, poate îmbunătăți somnul și ne poate ajuta să ne recuperăm mai repede după o rană. Un studiu a arătat că un masaj de 30 de minute de trei ori pe săptămână reduce stresul cu 34%. Puterea atingerii, chiar și la nivel uman, este un lucru uimitor.

Dar atunci când adăugăm puterea lui Dumnezeu, aceasta deschide calea către ceva supranatural. Iată ce citim în Faptele apostolilor (28:8): „Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.”

Punerea mâinilor peste cei bolnavi sau peste cei chemați la slujire era o practică obișnuită în Biserica Noului Testament. Și nu trebuie să ai o școală specială pentru a o face. Domnul Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16:17) Dacă ești un creștin născut din nou, ți-ai pus încrederea în Hristos și ai ungerea Duhului Sfânt – deci te califici! Ar putea Dumnezeu s-o facă fără noi? Desigur. Dar El ne-a dat privilegiul de a fi canale ale puterii Sale.

Când îți pui mâinile peste o persoană, tu faci două lucruri: identifici și împărtășești. Oare câte momente prielnice am sacrificat pentru că nu am acționat într-un mod biblic îndrăzneț, rugându-ne pentru cineva care era bolnav, însărcinând pe cineva care era chemat s-o facă, sau încurajând pe cineva care avea nevoie pur și simplu de o mână pe umăr?

Așadar, dacă ai chemarea (vezi Faptele Apostolilor 19:13-16), și știi sigur că Dumnezeu te trimite la cei bolnavi, du-te și roagă-te pentru ei!

Posted in Romanian devotionals and tagged | Lasă un comentariu
30 apr. 2025

30 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi (și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har și de adevăr.

Ioan 1.14

Aici vedem nu ceea ce Cuvântul era, ci ceea ce El a devenit. El era Dumnezeu, iar El a devenit carne și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și nu a fost vorba doar despre o privire trecătoare, ci de o contemplare a gloriei Sale de către cei ce au fost martori; o glorie nu a unui cuceritor pământesc, nici chiar mesianic, ci gloria Singurului de la Tatăl.

Nu este vorba aici de o sabie încinsă la coapsa Sa, nici de judecăți cumplite împlinite în dreptate, ci Îl vedem pe Acela care este Cuvântul, locuind printre oameni, plin de har și de adevăr. El este Cel care era de la început. El era Împăratul, fără îndoială, însă nu este prezentat așa aici, fiindcă El este infinit mai mult decât Împărat – este Dumnezeu Însuși, însă manifestat pe pământ, ca Om locuind printre oameni, plin de har și de adevăr. Doar astfel putea Dumnezeu să fie manifestat, în afară de manifestarea Lui în judecată, care ne-ar fi lăsat fără nicio speranță. Însă, pentru scopuri infinit diferite, El a venit, așa cum pasajul continuă să ne arate, cunoscând și simțind în mod perfect starea căzută a omenirii.

El a locuit (Și-a făcut cortul) printre noi, plin de har și de adevăr – n-a fost doar o vizită scurtă, o teofanie, precum în Vechiul Testament. Astfel că El L-a manifestat aici pe Dumnezeu, care este dragoste. Harul este însă mai mult decât atât – este dragoste manifestată în mijlocul răului, ridicându-se deasupra acestuia, coborându-se mai jos de el și biruindu-l prin bine. Și așa a fost Isus, călătorind pe pământ, plin de har și de adevăr, căci harul introduce adevărul și face ca sufletele să primească adevărul și să-l recunoască. El, și numai El, a fost plin de har și de adevăr. El a venit să facă cunoscut harul și adevărul și astfel să-L facă cunoscut pe Dumnezeu Însuși. Fiindcă, așa cum harul înseamnă acțiunea dragostei divine în mijlocul răului, tot așa adevărul înseamnă revelarea tuturor lucrurilor exact așa cum sunt ele. Adevărul vine de la Dumnezeu Însuși și aduce căile și planurile Sale jos, la oameni, precum și orice gând și simțământ al Lui. În felul acesta, El a locuit printre noi, plin de har și de adevăr.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar mi s-a arătat îndurare.

1 Timotei 1.13

Are viața mea vreun sens?

Ce voi face din viața mea? Sau ce am făcut cu viața mea? Când piesa de teatru se va termina și luminile se vor stinge, ce va mai rămâne din scurta reprezentație pe care fiecare dintre noi a fost chemat s-o dea în timpul puținilor ani de viață pe pământ? Numai ceea ce Dumnezeu va fi putut aproba va avea valoare eternă!

Pentru nevoile cinematografiei, o casă poate fi executată pe o colină în doar câteva zile, cu pietre mari, uzate, cărora li s-ar putea da 100 de ani… Dar ia apropiați-vă și atingeți-le: numai plăci subțiri de lemn ușor, tencuit și vopsit, o casă prefăcută pentru nevoile filmărilor. Urmează să se turneze secvențele unui film. Numai scenarii. Să nu fim înșelați de această aparență!

Constatarea scriitorului francez Jean d’Ormesson confirmă că mulți s-au întrebat dacă viața are sens: „Revolta, ambiția, puterea, munca, lenea, banii, cunoașterea, curiozitatea, iubirea, arta, sportul, filosofia, poezia, călătoriile, lăcomia duc ori spre înălțimi, ori spre abisuri; ori spre glorie, ori spre sinucidere; dar, adesea, la absolut nimic“.

Apostolul Pavel a trebuit să lase deoparte toată educația și zelul său pentru tradițiile iudaice. Dumnezeu a măturat în viața lui toate acestea în mod spectaculos atunci când Isus i S-a arătat pe drumul Damascului (Fapte 9). Pavel credea că era zelos pentru Dumnezeu. A trebuit să recunoască însă faptul că era un păcătos și că avea nevoie de iertare. A găsit-o în Isus Hristos: „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“. Conștient că era un beneficiar al milei Domnului, și-a dedicat viața slujirii lui Isus. A găsit sensul vieții: „Alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Filipeni 3.14).

Citirea Bibliei: Geneza 18.16-33 · Iuda 17-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 18:1-18

Bătălia se va angaja între timp. Dar încă o dată ea echivalează cu un război civil. Iar sărma­nul împărat se găseşte într-o situaţie tragică. Oare poate dori victoria când aceasta implică în mod necesar înfrângerea şi, posibil, moartea fiului pe care n-a încetat nici un moment să-l iubească?

„Ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Ga­la­teni 6.7). Ceasul solemnului „secerat“ a sosit pen­tru mizerabilul Absalom. Lui i se aplică afir­maţia înspăimântătoare din Proverbe 30.17: „Ochiul care-şi bate joc de tată şi dispreţuieşte ascul­tarea de mamă va fi scobit de corbii din vale şi va fi mâncat de vulturii tineri“. Frumoasa podoabă capilară, care constituia mândria lui Absalom, devine mijlocul prin care îi va veni distrugerea. Crudul Ioab este instrumentul prin care judecata lui Dumnezeu se aduce la înde­plinire; totuşi, aceasta nu-l scuză deloc. În pofida dispoziţiilor împăratului, nu-i este teamă să comită noul omor cu sânge rece.

Ridicând un stâlp de aducere-aminte spre onoarea proprie, Absalom nu prevăzuse că un alt mo­nument avea să fie ridicat spre ruşinea lui: gră­mada mare de pietre peste groapa unde fusese a­run­­cat trupul său (asemenea lui Acan – Iosua 7.26), o grămadă asupra căreia fiecare avea să-şi arun­ce piatra în semn de dis­preţ şi de condamnare.

CE TE ÎNDEAMNĂ LA POCĂINȚĂ? | Fundația S.E.E.R. România

„Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4)

Să ne amintim de femeia care a adus un vas de alabastru cu mir valoros și înmiresmat, ca să-L ungă pe Domnul Isus cu el. Biblia spune: „Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” (Luca 7:39).

Religia creată de om o condamnase pe această femeie din cauza trecutului ei, dar Domnul Isus a curățat-o și i-a iertat păcatele. El i-a spus fariseului: „De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”’ (Luca 7:47).

Bineînțeles că Domnul Isus știa ce făcuse această femeie, dar știa și ce va deveni atunci când harul Lui îi va atinge viața. Cu cât mai mult îți vei da seama că ți s-au iertat multe (de fapt, toate păcatele!), cu atât Îl vei iubi mai mult pe Domnul! Iertarea lui Dumnezeu nu conduce la un stil de viață păcătos; conduce la o viață de glorificare a Domnului Isus.

Pe tine, ce te îndeamnă la pocăință? Bunătatea lui Dumnezeu? Cuvântul „pocăință” înseamnă să te întorci și să faci unele schimbări – în modul cum gândești, cum vorbești, cum viețuiești. Condamnarea nu produce o viață neprihănită, dar cunoașterea harului și bunătății lui Dumnezeu față de noi o face! Simon fariseul a crezut că acceptarea sa de către Domnul Isus se baza pe performanțele sale; prin urmare, el se considera îndreptățit. Dar Domnul Isus l-a pus la punct, spunându-i: „Cui i se iartă puțin, iubește puțin.” Când îți dai seama cât de mult și des te-a iertat Dumnezeu, te îndrăgostești de El și îți dorești să-I fii pe plac în tot ce faci!

Așa să ne ajute Dumnezeu, de-acum încolo!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
29 apr. 2025

29 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi. Și toate sunt de la Dumnezeul care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos și ne-a dat slujba împăcării: anume că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nesocotindu-le greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării.

2 Corinteni 5.17-19

Prima menționare a noii creații în Noul Testament este în 2 Corinteni 5.17, unde ni se spune că oricine este „în Hristos“ este introdus în această nouă creație. Limbajul lui Pavel pare a fi aici foarte dinamic și plin de forță. El omite verbul „a fi“ și exclamă: „Astfel că, dacă cineva în Hristos – o nouă creație!“, ca unul care exaltă cu privire la acest fapt glorios. Nu poate fi mai puțin de atât când este vorba despre poziția noastră în Hristos Isus!

Faptul că cel credincios este în Hristos Isus și că se află dincolo de orice condamnare este făcut foarte clar în Epistola către Romani, însă nu primim înțelegerea deplină a acestui fapt până când nu ajungem la Efeseni. Suntem în El, pentru că suntem din El, iar aceasta printr-o acțiune a lui Dumnezeu Însuși: „Pentru că suntem lucrarea Sa, creați în Hristos Isus“ (Efeseni 2.10). Vechea creație, despre care citim în Geneza 1, este opera și creația Fiului. Ea a fost creată prin El, dar nu în El, așa cum este noua creație, cel puțin în ce ne privește. Păcatul a putut intra în vechea creație, dar nu va putea intra niciodată în cea nouă, care își derivă viața și natura din Hristos.

Pasajul din 2 Corinteni 5 ne arată că există o legătură foarte strânsă între împăcare și noua creație. Împăcarea este rodul lucrării lui Hristos pentru noi; noua creație este rodul lucrării lui Hristos în noi. Însă, desigur, lucrarea lui Dumnezeu prin care „pe Cel care n-a cunoscut păcat L-a făcut păcat pentru noi“, cu care se încheie capitolul, constituie baza pe care sunt așezate atât noua creație, cât și împăcarea. Trebuie să existe rezolvarea completă a oricărei responsabilități și a întregii stări ce caracterizează vechea creație, înainte de a fi introdusă noua creație pe o bază dreaptă.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Unde este Dumnezeu, Creatorul meu, care inspiră cântări de bucurie noaptea?

Iov 35.10

Leprosul din Madagascar

Un tânăr misionar mărturisește:

În lucrarea pentru Domnul în Madagascar, uneori sunt mari bucurii. Dar există și momente de descurajare, când malaria face ravagii sau când se întâmplă atacuri grave și toate merg prost. Într-o zi eram foarte descurajat. M-am dus la biserica sanatoriului și, intrând acolo, am început să mă rog: „Doamne, de ce permiți să se întâmple acestea? De ce sunt pradă acestei descurajări? De ce am această sănătate precară? Eu, care am dat totul pentru lucrarea Ta…“.

La un moment dat însă intră un lepros. Era orb și trebuia să se târască pe genunchi ca să se deplaseze. S-a apropiat de mine, dar, pentru că nu m-a văzut, a crezut că este singur, așa că a început să se roage cu voce tare. Era o rugăciune de laudă și de mulțumire, o rugăciune minunată. Nu-mi aduc aminte tot ce a spus, dar nu pot să uit aceste cuvinte ale lui: „Îți mulțumesc, Doamne, pentru tot ce ai făcut pentru mine în viața mea. Îți mulțumesc chiar și pentru această boală. Dacă n-ar fi fost să devin lepros, aș fi rămas în viața mea de dinainte, de agricultor iscusit. Probabil că aș fi devenit un om bogat, fiindcă înainte aveam fermă de zebre și culturi de orez. Dar acolo poate că nu Te-aș fi întâlnit niciodată. Din cauza acestei boli, am ajuns aici, la leprozerie, unde am ajuns să Te cunosc. Și să Te cunosc pe Tine valorează mai mult decât orice altceva. Așa că Îți mulțumesc pentru tot, chiar și pentru această boală“.

Atunci mi s-a tăiat răsuflarea. Am început să plâng. Și, cu voce joasă, mi-am încheiat rugăciunea într-un fel nou: „Iartă-mă, Dumnezeul meu. Nu mă voi mai plânge niciodată înaintea Ta“.

Citirea Bibliei: Geneza 18.1-15 · Iuda 5-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 17:15-29

Psalmii 3-7 relatează despre această pagină în­­tunecată a istoriei lui David. Fuga de Saul fusese nimic pe lângă această fugă de propriul fiu răzvrătit.

Dacă inima îi este sfâşiată, totuşi supunerea şi în­crederea îi rămân nezdruncinate. Ascultaţi aceste frumoa­se cuvinte: „Dar Tu, Doamne, eşti un scut în jurul meu“ (Ps. 3.3). În timp ce Ahi­­tofel propune o ambuscadă în cursul căreia să ca­dă asupra împăratului pe timp de noap­te, „când va fi obosit şi cu mâinile slăbite“, pen­­tru a-l „înspă­­mânta“ (v. 2), ce-l auzim pe David declarând? „Eu m-am culcat şi am adormit; m-am trezit, pentru că Domnul mă susţine. Nu mă voi teme de zecile de mii ale popo­rului…“ (Psalmul 3. 5, 6).

Priviţi devotamentul celor care i-au rămas cre­dincioşi lui David. Întâi sunt aceşti doi tineri, Ahi­maaţ şi Ionatan, ale căror picioare – şi a căror acţiu­ne promptă (spirit de decizie) – sunt utile în serviciul îm­păratului.

În ceea ce ne priveşte, ar fi bine dacă am şti cum să fo­losim ocaziile şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru de fiecare dată. Indirect, acesta va fi un serviciu pentru „Împăratul“.

La sfârşitul capitolului găsim alte exemple de ac­tivităţi variate pentru Domnul şi pentru po­po­rul Său: căutarea bunăstării şi a confortului celor trudiţi, exersarea ospitalităţii …

PUTEM ÎNVINGE ISPITA (3) | Fundația S.E.E.R. România

„El… poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18)

Dacă vrei cu adevărat să învingi ispita, iată cinci lucruri pe care trebuie să le faci:

1) Gândește-te la alegerile pe care le faci și la consecințe, înainte de a le face. Înțelepciunea privește întotdeauna înainte.

2) Crede că poți rezista ispitelor – pentru că poți! Biblia spune că: „Voi… sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4)

3) Adu-ți aminte ce-ai resimțit atunci când ai cedat ispitei: vinovăție, condamnare, rușine. Acestea sunt câteva dintre armele preferate ale Satanei. Când cedezi în fața lor, este greu să te pui din nou pe picioare.

4) Nu te expune situațiilor în care poți cădea pradă ispitei. Dacă te lupți cu gestionarea banilor, nu merge la centrul comercial sau nu cumpăra online atunci când nu-ți permiți să cumperi nimic. Iar dacă te lupți cu pornografia, elimină orice sursă din viața ta.

5) Sărbătorește fiecare victorie, dar asigură-te că Îi acorzi lui Dumnezeu meritul pentru ea! Cu toate acestea, nu vei absolvi niciodată școala rezistenței la ispită. Este ușor să crezi că ești departe de a cădea… dar odată ce crezi asta, devii o țintă ușoară pentru Satan!

Dumnezeu vrea să te încrezi în El pentru victorie în fiecare domeniu al vieții tale. Oile sunt animale lipsite de apărare, și n-au abilități de luptă… iar când se îndepărtează de turmă, sunt pradă ușoară pentru lupi. Așa că ele au învățat că siguranța și protecția lor constă în a rămâne aproape de păstor, și în turmă… Același lucru este valabil și pentru tine!

Iată o promisiune pe care te poți baza (2 Petru 2:9): „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici.” Asigură-te că ești așa!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
28 apr. 2025

28 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Avram a străbătut țara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Și canaaniții erau atunci în țară.

Geneza 12.6

Ajungând în Canaan, Avraam i-a găsit acolo pe canaaniți, care locuiau în țară. Iată un lucru foarte semnificativ! Dumnezeu îi spusese lui Avraam: „Te voi binecuvânta“. Cu privire la Canaan, Dumnezeu spusese: „Blestemat să fie Canaan“ (Geneza 9.25). Dumnezeu l-a adus pe Avraam, omul binecuvântării, în țara promisiunii, unde acesta a descoperit imediat că diavolul îl adusese deja în acea țară pe omul blestemului. În felul acesta, diavolul încearcă să zădărnicească planul lui Dumnezeu și să-l împiedice pe omul credinței să între în stăpânirea țării.

La fel este și cu creștinul: el este chemat afară din această lume, este făcut părtaș chemării cerești și este binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești. Însă, răspunzând chemării și părăsind această lume, el descoperă că are ca împotrivitori „puterile spirituale ale răutății în cele cerești“ (Efeseni 6.12). Credinciosul care caută să pătrundă în mod practic în binecuvântările sale spirituale va descoperi că aceste puteri spirituale ale răutății luptă împotriva lui, pentru a-l împiedica să se situeze pe terenul ceresc, care este singura parte adevărată a Adunării.

Pentru Avraam, Ur din Caldeea era de domeniul trecutului, iar stăpânirea țării era încă viitoare. Între timp, el nu avea nici lumea pe care o părăsise, nici lumea mai bună către care se îndrepta. Aceasta este și poziția creștinului care răspunde chemării lui Dumnezeu. El a părăsit veacul acesta rău și încă nu a ajuns în lumea viitoare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“. El I-a spus: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. El i-a spus: „Paște mielușeii Mei“.

Ioan 21.15

Misiunea lui Simon Petru

Domnul Isus îl iertase pe Petru într-o întâlnire personală, care avusese loc în ziua învierii. Dar, pentru că Petru Îl negase pe Domnul în public, și restaurarea lui trebuia să fie tot una publică, în fața celorlalți ucenici. Domnul a pregătit o masă pentru ucenicii Săi. El i-a invitat să mănânce și i-a servit El Însuși. Și acolo, în fața tuturor, a vorbit din nou cu Petru.

Petru se lepădase de El de trei ori. Acum Isus l-a întrebat de trei ori dacă Îl iubește. Petru a răspuns afirmativ de trei ori – de fiecare dată Isus i-a dat o misiune de îndeplinit. Cât de mult trebuie să fi atins acest lucru inima lui Petru!

Prima dată Domnul l-a întrebat dacă el Îl iubește mai mult decât o făceau ceilalți. Petru susținuse odată: „Chiar dacă toți, … eu nu“ (Marcu 14.29). Acum a răspuns umil: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc“. Domnul l-a întrebat a doua și a treia oară. Dar Petru nu a mai putut spune decât: „Doamne, Tu știi toate: Tu cunoști că Te iubesc“. Petru își pierduse încrederea în sine; acum a lăsat în seama Domnului să-Și exprime aprecierea față de el. Așa a aflat că nu mai trebuie sa fie doar un pescar de oameni, ci un păstor. Domnul i-a dat o triplă misiune: „Paște mielușeii Mei“; „Păstorește oile Mele“; „Paște oile Mele“! Cu încrederea în sine distrusă, Petru nu se mai socotea pe sine, ci se uita la Domnul lui. Această stare l-a făcut apt să-i ajute pe alții.

Citirea Bibliei: Geneza 17.1-27 · Iuda 1-4

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 17:1-14

Huşai a fost trimis de David înapoi la Ierusa­lim, ca să zădărnicească sfaturile date de Ahitofel lui Absalom. Dumnezeu, răspunzând rugăciu­nii împăratului (15.31), intervine pentru a da suc­ces a­ces­­tei strategii. Apare faptul că astăzi El nu Şi-ar mai da binecuvântarea asupra unei ase­me­nea purtări, pentru că venirea Domnului Isus a des­chis pen­tru noi o dimensiune cu totul nouă a ade­vărului şi a îndreptăţirii, în conformitate cu Dum­nezeu.

Sfatul lui Huşai i-a permis lui David să fie in­for­mat la timp, pentru a se retrage dincolo de râu şi a-şi pregăti apărarea.

Încă nu am precizat că toate aceste evenimente au o semnificaţie profeti­că. Ele ne vorbesc despre un timp care va veni, când un anumit număr de oameni credincioşi din Israel, o „rămăşiţă“, vor fi persecutaţi şi forţaţi să fugă, urmăriţi de vrăjmaşii lui Hristos. Aceştia din urmă, împăratul şi profetul mincinos (sau Anti­cristul), prefiguraţi prin Absalom şi consilierul său, Ahitofel, vor face război sărmanei rămăşiţe, a cărei situaţie critică este prezentată în cartea Psalmilor. După o persecuţie de scurtă durată, cei doi complici vor ajunge la un sfârşit brusc şi îngrozitor: împăratul (Fiara) şi profetul min­cinos vor fi primii oameni aruncaţi de viiîn iazul de foc, care este moartea a doua (Apocalipsa 19.20).

PUTEM ÎNVINGE ISPITA (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre…” (1 Corinteni 10:13)

Ediția clasică a versiunii amplificate a Bibliei redă 1 Corinteni 10:12-13 astfel: „De aceea, oricine crede că stă în picioare (este convins că are o gândire sănătoasă și stă neclintit), să ia seama să nu cadă (în păcat). Căci nicio ispită (nicio încercare care te poate ispiti să păcătuiești), (indiferent cum vine sau încotro duce) nu v-a ajuns din urmă și nu a pus stăpânire pe voi astfel încât să fie de nesuportat pentru om (adică nicio ispită sau încercare nu a venit la voi care să fie dincolo de rezistența umană și care să nu fie ajustată și adaptată și să nu aparțină experienței umane, și pe care omul să n-o poată suporta).

Dumnezeu este credincios (față de Cuvântul Său și față de natura Sa plină de compasiune) și El (poate fi demn de încredere) că nu vă va lăsa să fiți ispitiți și încercați peste capacitatea, puterea de rezistență și puterea voastră de a îndura, ci, odată cu ispita, El vă va oferi (întotdeauna) și calea de ieșire (mijlocul de scăpare către un loc de adăpost), pentru ca voi să fiți capabili, tari și puternici să rezistați cu răbdare.”

Expresia „mijlocul de scăpare” nu vă promite scutirea de ispită. Satan, care este numit „ispititorul”, nu se lasă, și nu-și ia niciodată zi liberă. Dar scopul lui Dumnezeu este să te facă puternic acolo unde ai fost slab, așa că promisiunea Sa pentru tine este „să fii capabil, tare și puternic pentru a rezista cu răbdare”. Deci, perseverează!

Pe măsură ce devii mai puternic în Domnul, ispitele cu care te lupți vor deveni tot mai slabe, până când își vor pierde puterea asupra ta… și vei începe să umbli în victorie!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 apr. 2025

27 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“.

Ioan 8.58

Nu este nimic mai uimitor pentru mine decât această revelație conținută în expresia: „Eu sunt“, mai precis în faptul că Isus a putut spune: „Eu sunt“. Cât de clar devine faptul că nimic altceva decât credința nu poate, în oricât de mică măsură, să înțeleagă sau să cunoască adevărul care este în Persoana lui Isus! Iar aceasta în timp ce, prin perfecțiunea manifestării Lui în trup, orice suflet a fost pus sub responsabilitatea de a primi declarația Domnului ca fiind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Lărgimea și adâncimea acestei expresii, „Eu sunt“, trebuie să pună capăt imediat oricărei controverse. Ea ne așază fie în opoziție cu Dumnezeu, fie în închinare înaintea tronului Său. Nu putem fi decât uimiți înaintea Domnului Isus.

Pe bună dreptate a fost spus: „Sărutați-L pe Fiul!“ (Psalmul 2.12). Doamne Isuse, care este felul de supunere pe care Ți-o datorăm? Am auzit despre Tine cu urechile noastre, însă acum ochii noștri Te-au văzut, și ni s-a făcut silă de noi înșine! Putem vedea noi toată această perfecțiune în Isus? Am văzut-o până acum? Ea nu există nicăieri în afara Lui. Adevărul acesta este doar în El. Cu siguranță că am putea muta munții din loc, dacă am crede acest adevăr; și totuși este un adevăr simplu.

Dragi credincioși, Isus, pe care Îl cunoaștem, acest Străin în lume, este „Eu sunt“! Prin urmare, să fim morți cu privire la orice alt lucru în afară de acesta! În fața unei astfel de revelații suntem incapabili să mai rostim vreun cuvânt. Citesc despre Isus, vorbesc cu El, Îi contemplu căile ca Slujitor și, iată, El este „Eu sunt“, iar Lui Îi aparțin eu, pe El Îl urmez și harul Lui îl ador. Hristos este uniunea dintre aceste două lucruri: Omul – Omul lepădat, pe care Îl contemplu acum cu recunoștință – și prezența lui Dumnezeu. Cât de joase devin astfel gândurile, experiențele, judecățile și noțiunile oamenilor! Perfecțiunea lui Dumnezeu era acolo, în Cel care era Dumnezeu adevărat, însă lepădat de oameni. Cine și ce poate fi comparat cu așa ceva? Toată gloria să-I fie dată Dumnezeului preaînalt!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci le-a spus: „Încă puțin timp este lumina printre voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii“. Isus a vorbit acestea și, plecând, S-a ascuns de ei.

Ioan 12.35,36

Lumina lumii

Isus spusese că va fi „ridicat de pe pământ“, adică răstignit. Mulțimea era confuză și se întreba: „Cine este acest Fiu al Omului?“. La fel ca în multe alte situații, Domnul nu le-a dat un răspuns direct, ci S-a ocupat de atitudinea de inimă care se afla în spatele întrebărilor lor. Ei bâjbâiau în întuneric, deși Lumina era în mijlocul lor. Ioan Botezătorul le indicase deja adevărata Lumină. Isus Hristos era Lumina lumii; faptele Sale au mărturisit acest lucru. Deci nu ar fi trebuit să existe nicio nesiguranță cu privire la Persoana lui Isus. Prea mulți s-au îndepărtat de lumină în mod conștient, în dorința de a-și conduce viața după gândirea lor, și nu potrivit cu standardele lui Dumnezeu.

Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat. Fără credința în Fiul lui Dumnezeu, oamenii merg pe drumul lor, orbește și fără țintă. Pun lumina „sub baniță“ sau „sub pat“. În Răsărit, în fiecare casă se afla câte o baniță, folosită când vindeau sau cumpărau. Iar când aprindeau lumina (opaițul), întorceau banița cu gura în jos și puneau opaițul pe ea; sau îl mai puneau pe pat. Deci, fie banița, fie patul, acestea slujeau drept sfeșnic. Lumina nu se punea sub baniță sau sub pat. Afirmațiile lui Dumnezeu îi deranjează și Îl resping pe Fiul Său. Mulți dintre cei care se numesc creștini neagă chiar divinitatea lui Isus, învierea Sa și inspirația divină a Bibliei. Ei resping astfel lumina. Ce le spune Domnul acestora?

„Ești … sărac și orb și gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 16:5-19

În timp ce David urmează drumul său de du­re­re şi de respingere, un beniamit numit Şimei pro­fi­tă cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini“ (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va în­drepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19).

Intr-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adre­sează Ce­lui care cunoaşte adevărul (compară cu Psal­mul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încerca­re ca venind din mâna lui Dum­nezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Sa­muel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântui­to­rul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18.11).

PUTEM ÎNVINGE ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

În Sfânta Scriptură, Satan este numit „ispititorul” și „acuzatorul/pârâșul”. În primul rând, el te va ispiti, iar dacă greșești, te va acuza. El vrea ca tu să te simți nevrednic și descalificat în ochii lui Dumnezeu. Dar nu ești! De unde știm?

Din Sfânta Scriptură, care ne asigură că „nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

Când păcătuiești, te poți adresa lui Dumnezeu cu încredere, știind că El nu numai că te va ierta, ci îți va și oferi harul care să te ajute să învingi ispita data viitoare! Cu toții ne confruntăm cu ispita, este o parte inevitabilă a vieții. Chiar și credincioșii care au umblat cu Domnul și au stat lângă El, s-au confruntat cu ea. Poate că zonele lor de ispită au fost diferite de ale tale, dar Satan nu ne scutește pe niciunul. Cu toate acestea, poți învinge ispita.

Cum? Primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi să spui ceea ce trebuie. Biblia spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Cuvintele tale dau viață la ceea ce spui. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului… şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19). Revendică această promisiune astăzi – pentru că atunci când Dumnezeu promite, El Se ține de cuvânt!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
25 apr. 2025

25 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i-a spus: „Paște oile Mele!“.

Ioan 21.17

Domnul, zdrobind încrederea în sine a lui Petru, i-a dat un semn al încrederii Sale în el. Domnul îl ia în slujba Sa pe cel care odinioară se încrezuse în sine, dar care acum se smerise și fusese restabilit. El îi încredințează lui Petru nu doar oile Sale, ci și mielușeii Săi. El primește misiunea de a „paște“ mielușeii și de a „păstori“ oile. Ba mai mult, cele două lucruri în privința cărora Petru falimentase atât de grav, în încercarea de a le împlini în propria sa putere, sunt cele pe care el va avea privilegiul să le împlinească în dependență de Domnul. El spusese: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și la închisoare și la moarte“ (Luca 22.33). Acum Domnul îi spune, cu alte cuvinte: «Tu vei avea acest înalt privilegiu. Ți-am îndepărtat acea încredere în sine, care te-a făcut să spui: „Eu voi […]“; acum voi răsplăti dragostea care știu că este în inima ta. Tu, într-adevăr, vei merge în temniță și la moarte; și „când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești“». Când, în cele din urmă, va ajunge în temniță și la moarte, acest lucru se va produce nu prin încredere în propria sa dragoste cu care el se lăudase, ci ca unul care Îl va urma, într-un mod smerit și dependent, pe Stăpânul său care cunoaște toate lucrurile. Prin urmare, după aceste cuvinte, Domnul i-a zis: „Urmează-Mă!“. Astfel că, acestui credincios restabilit, i s-a spus:

1. Să pască oile (versetul 17);

2. Să-L glorifice pe Dumnezeu (versetul 19);

3. Să-L urmeze pe Hristos (versetul 19).

Într-un mod foarte binecuvântat, în anii care au urmat, înainte ca Petru să părăsească această lume, el, la rândul său, a dat aceste trei îndemnuri la toți credincioșii, spunându-le: „Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcați pe urmele Lui“. Apoi, în privința vorbitului și a lucrării, el spune: „Ca în toate să fie glorificat Dumnezeu“. În cele din urmă, spune: „Păstoriți turma lui Dumnezeu“ (1 Petru 2.21; 4.11; 5.2).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Umblăm prin credință, nu prin vedere.

2 Corinteni 5.7

Radarul marin

Cu câțiva ani în urmă, ceața pe Canalul Mânecii a fost atât de groasă, încât nu puteam vedea apa din jur. Vasul pe care eram și-a menținut însă cursul, fiindcă radarul detecta ce era înainte. Puteam deci vedea pe ecran imaginea ambarcațiunii care mergea în fața noastră. Radarul putea răzbate prin ceață, făcând să fie vizibil vasul de dinaintea noastră.

Tot așa, credința este un fel de radar, oferind siguranță împotriva necunoscutului, atunci când suntem înconjurați de norii groși și întunecați ai încercării. Credința nu argumentează, ci crede, în mod simplu, ceea ce a spus Dumnezeu. Dacă este vorba despre creația universului, de exemplu, credința va recunoaște faptul că tot ceea ce vedem nu poate fi rodul întâmplării, ci a fost creat prin cuvântul rostit de Dumnezeu. Aceasta oferă siguranță credinței. Prin contrast, nenumăratele ipoteze avansate pentru a înlătura posibilitatea existenței unui Dumnezeu Creator induc incertitudine, de vreme ce se contrazic unele pe altele. În spatele lor este intenția diavolului de a-i rătăci pe oameni, de a-i face să nu se încreadă în Dumnezeu și de a nu avea nicio relație cu El. Din grădina Eden încoace, cuvintele lui au fost întotdeauna: „Oare a zis Dumnezeu…?“ (Geneza 1.3).

Credința nu este nici formă de auto-sugestie, nici stare emoțională bazată pe sentimente spontane, ci este convingerea cu privire la existența lui Dumnezeu și la adevărul cuvintelor Lui! Dumnezeu a vorbit în trecut și vorbește și astăzi prin intermediul Bibliei, iar Cuvântul Său este adevărul (Ioan 17.17).

Citirea Bibliei: Geneza 14.13-24 · 2 Petru 2.17-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:13-29

Cât timp toate mergeau bine pentru împărat şi pentru toată curtea lui, era impo­sibil să se facă o distincţie între cei care-i erau cu adevărat loiali lui David şi cei care rămăseseră cu el numai pentru un câştig personal. Încercarea va arăta acum ce se afla în inimile lor şi-i va tria. Unii îl urmează pe Absalom (v. 13), alţii pe David (v. 18); starea de neutralitate nu mai este posibilă.

Ne-am gândit vreodată ce am face dacă mâine creştinii ar ajunge persecutaţi, sub pedeapsa cu închisoarea sau cu moartea, la fel cum erau odinioară … şi cum sunt încă în unele ţări? Atunci am cunoaşte dacă‑L iubim pe Domnul Isus cu adevărat şi dacă-L urmăm nu doar când drumul este uşor, ci în egală măsură şi atunci când trebuie să părăsim totul şi să suferim toate pentru a locui cu El.

Itai era un străin care se alăturase împăratu­lui nu cu mult timp în urmă. Am văzut adesea oameni întorşi de curând la Dumnezeu, veniţi de pe un teren cu doar puţină lumină, dar dând do­vadă de o credinţă mare şi de o evlavie profundă. Prin contrast, alţi creştini, de la care am putea aştepta mult, datorită cunoştinţelor şi educaţiei lor, dau înapoi când vine timpul încercării. Fie ca toţi să ne asemănăm cu Itai din Gat!

CONCENTREAZĂ-TE ASUPRA CALITĂȚILOR SOȚULUI TĂU (SOȚIEI TALE) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine găseşte o nevastă bună găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul.” (Proverbele 18:22)

Cele mai bune și solide căsnicii sunt formate din parteneri (soț și soție) care încearcă să țină minte calitățile care i-au atras inițial unul spre celălalt. Dacă dorești să construiești o căsnicie fericită sau să îmbunătățești una mai puțin fericită, fă următoarele lucruri:

1) Fă o listă a calităților soțului tău/soției tale. Scrie lucrurile pe care le iubești cel mai mult la el sau la ea, și străduiește-te să păstrezi acele lucruri în minte în orice moment. Atunci când apar stresul și tensiunile în relația voastră (pentru că asta se va întâmpla în mod inevitabil), parcurge din nou lista în gând (dacă este necesar, consultă lista scrisă pentru a-ți reaminti).

2) Concentrează-te asupra acestor calități. Gândește-te că ele îți îmbogățesc viața, și cât de mult ți-ar lipsi dacă el sau ea nu ți-ar mai fi prin preajmă. Când îți schimbi centrul de interes, îți schimbi sentimentele. Iar când îți schimbi sentimentele, îți schimbi perspectiva, abordarea și reacțiile!

3) Rostește-le/recunoaște-le cu voce tare. Ascultă îndemnul Scripturii: „Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude” (Proverbele 31:28). Cât de des îți complimentezi soția? În fiecare zi? Ar fi bine, pentru că pruncii tăi vor învăța cum să construiască o căsnicie minunată (sau una mizerabilă) privindu-te pe tine. Doar acest gând ar trebui să pună frână criticilor și să scoată la iveală complimentele!

4) Apoi, hrănește-le. Biblia spune: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7). Oamenii se ofilesc sub critici, dar prosperă și cresc prin laude și încurajări. Profită de orice moment care merită sărbătorit și amplifică-l! Așadar, ca o concluzie, apostolul Pavel ne spune că: „Dragostea… acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13:7)

Deci, dacă vrei să ai o căsnicie bună, concentrează-te asupra celor mai bune calități ale soțului sau soției tale!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →