Mana Zilnica

14 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Împăratul l‑a chemat pe Absalom și el a venit la împărat și s‑a plecat cu fața la pământ înaintea împăratului. Și împăratul l‑a sărutat pe Absalom.

Pe când era el încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă și a alergat și a căzut pe gâtul lui și l‑a sărutat mult. Și fiul i‑a spus: „Tată, am păcătuit“.

2 Samuel 14.33; Luca 15.20,21

Istoria relației lui David cu fiul său Absalom este una tristă, însă plină de lecții importante pentru noi. După ce Absalom l‑a ucis pe fratele său Amnon, a fugit la Gheșur, unde a stat trei ani (2 Samuel 13.28‑34). În acest timp, David tânjea să‑și vadă fiul. Ioab, observând această dorință a lui David, a mijlocit pentru întoarcerea lui Absalom, iar David a acceptat. Absalom s‑a întors, însă au trecut doi ani până să‑l vadă pe David; iar acum, chemat de tatăl său, „a venit la împărat și s‑a plecat cu fața la pământ înaintea împăratului. Și împăratul l‑a sărutat pe Absalom“. Din exterior, totul era bine și se părea că împăcarea fusese realizată, însă lucrurile nu stăteau deloc așa. Starea reală de lucruri s‑a manifestat în următorii ani, culminând cu o conspirație a lui Absalom împotriva tatălui său, care în cele din urmă l‑a târât pe fiul răzvrătit la moarte.

Cât de diferită a fost, spre deosebire de aceasta, întâlnirea fiului risipitor cu tatăl său! Acolo putem observa o mărturisire reală și o primire plină de dragoste.

Avem nevoie de sinceritate în relațiile noastre în familie, în căsătorie și în locurile de închinare. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Nu ne putem bucura împreună de Cina Domnului, nici de o părtășie fericită în unitate de inimă, dacă nu există sinceritate. Cât de important este ca împăcarea să fie reală și sinceră! Dacă lucrurile nu stau așa, mai devreme sau mai târziu vor fi consecințe negative.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, [gândul] să‑L vândă.

Ioan 13.2

Iuda

Un ucenic care a avut parte de iubirea profundă a Domnului său timp de peste trei ani ajunge să fie cel care Îl trădează: iată ce se poate întâmpla atunci când dăm frâu liber lăcomiei și ne deschidem inima pentru cel rău! Poate că ne înspăimântă influența crescândă a celui rău asupra lui Iuda. Este adevărat că puterea celui rău este mare și că el îi urăște pe cei ai lui Hristos, însă toată puterea este în mâinile Domnului Isus, care ne iubește. Iuda a fost chemat să fie ucenic, dar Domnul l‑a cunoscut de la început, că era „un diavol“ (Ioan 6.70). Domnul știa exact ce avea Iuda de gând să facă! Chiar și Vechiul Testament menționează trădarea lui Iuda. Este un avertisment serios pentru oamenii care au o manifestare exterioară a creștinismului, dar care în interior sunt departe de Hristos (Psalmul 41.9). Ce sfârșit teribil îl aștepta pe Iuda! Niciunul dintre apostoli nu a fost fără păcat, dar acest act oribil putea fi săvârșit doar de cel care nu era unul dintre „ai Lui“, ci care îi aparținea diavolului. Isus îl dezvăluie pe Iuda ca trădător dându‑i o bucată de pâine înmuiată – un gest folosit în acele zile pentru a distinge un oaspete onorat. Avea ultima oportunitate de a se întoarce de pe calea lui fatală, dar nu profită de ea. Nu își stăpânește lăcomia și aceasta îl face să devină un hoț. Satan trezește în el un gând odios: negociază 30 de arginți cu preoții de seamă pentru trădarea Domnului său.

În cele din urmă, Satan pune stăpânire pe el. Căpetenia demonilor obține controlul personal asupra lui Iuda, care devine unealta neajutorată a planurilor sale. Pentru Iuda nu mai există cale de întoarcere!

Citirea Bibliei: Osea 14.1-9 · Proverbe 1.8-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 12:1-25

Banalităţile pe care Ţofar venise să le înşire, ca şi când Iov i‑ar fi fost inferior în cunoştinţă, n‑au făcut altceva decât să umilească şi să jignească. Iov nu numai că nu a avut parte de mila pe care avea dreptul să o aştepte de la prietenii săi (6.14), dar constată că a devenit şi batjocura lor (v. 4; vezi şi 17.2; 21.3; 30.1; Psalmul 35.15). Cum nu ne redeşteaptă ei imaginea acelor clătinători din cap care, trecând prin faţa „Dreptului desăvârşit“ crucificat, Îl batjocoreau, spunând: „S‑a încrezut în Dumnezeu; să‑L scape acum, dacă‑L iubeşte!“ (Matei 27.43)? Sau, în alţi termeni: ŤDacă Dumnezeu nu‑L scapă, aceasta este tocmai dovada că a meritat mânia Luiť. Pe scurt, acesta era şi raţionamentul prietenilor lui Iov.

Poporul iudeu pocăit, când se va întoarce la Isus, Salvatorul său, va mărturisi: „Noi L‑am socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu şi chinuit“ (Isaia 53.4). Domnul Hristos a cunoscut şi a simţit mai mult decât oricine amărăciunea acuzaţiilor nedrepte, tocmai pentru că El era Dreptul desăvârşit; dar, în toate acestea, încrederea în Dumnezeul Său şi totala Lui supunere nu I s‑au clătinat (Psalmul 56.5,6,11). Ce contrast faţă de Iov, cel care n‑a putut suporta nici blestemul, nici acuzaţiile mincinoase şi care, pe parcursul a trei capitole (12; 13 şi 14), se va face avocatul „cauzei sale drepte“ (13.18)!

BUNĂVOINȚA LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12)

Biblia ne asigură că Dumnezeu îl va înconjura pe cel neprihănit cu bunăvoință. Dacă te încrezi în lucrarea terminată a lui Hristos, Dumnezeu te vede ca fiind „neprihănit” (vezi Romani 3:22). Așadar, dacă te califici te poți ruga: „Doamne, am nevoie de bunăvoința Ta la acest interviu de angajare, sau în vânzarea acestei case, sau pentru încheierea acestei afaceri, sau în această întâlnire etc.”

Dar fii pregătit că mintea ta va intra în funcțiune, atunci când te gândești la cuvântul „neprihănit”, și vei începe să te întrebi dacă gândurile, cuvintele și faptele tale sunt suficient de bune pentru a merita favoarea lui Dumnezeu. Dar iată un adevăr pe care trebuie să-l ai în minte atunci când te confrunți cu astfel de gânduri: singura neprihănire la care Dumnezeu răspunde este neprihănirea lui Hristos. Și din moment ce El te-a pus „în Hristos”, ești întotdeauna calificat să ceri bunăvoința lui Dumnezeu și să crezi că El ți-o va acorda. Ai fost mântuit prin har. Iar cuvântul „har” înseamnă „dar necâștigat, nemeritat, necuvenit”.

Concepția lumii despre favoare, bunăvoință este înșelătoare: „Ea îmi acordă bunăvoință” sau „Nu-ți datorez nicio favoare” etc. Cu alte cuvinte, conceptul se bazează în totalitate pe performanță. Dar singura performanță la care Se uită Dumnezeu când vine vorba de a-ți acorda bunăvoința Sa este performanța lui Hristos în numele tău și faptul că te încrezi total în El. Moartea Sa acoperă toate păcatele tale de omitere, și toate păcatele tale de comitere. Și din moment ce Dumnezeu te vede întotdeauna „în Hristos”, în ochii Lui te califici întotdeauna datorită bunăvoinței Sale.

Biblia spune că credința este „socotită ca neprihănire… celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 4:22, 24) Așadar, așteaptă-te la bunăvoință din partea lui Dumnezeu, dacă-L ai pe Hristos!

13 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Strânge‑Mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care‑i cunoști că sunt bătrâni ai poporului și supraveghetori peste ei, și adu‑i la cortul întâlnirii; și să stea acolo cu tine. Și voi coborî și voi vorbi acolo cu tine; și voi lua din Duhul care este peste tine și‑L voi pune peste ei; și vor purta povara poporului cu tine și n‑o vei purta singur.

Numeri 11.16,17

Putem vedea clar că, dându‑se înapoi de la o poziție plină de responsabilitate, Moise a renunțat de fapt la un loc de demnitate înaltă și de privilegii sfinte.

A fost oferită oare o putere în plus, odată cu introducerea celor șaptezeci de oameni? Nicidecum, întrucât peste ei a fost împărțit din Duhul care fusese asupra lui Moise! Este adevărat că acum erau șaptezeci de oameni în loc de unul singur, însă înmulțirea numărului oamenilor n‑a însemnat înmulțirea puterii spirituale. Acest lucru l‑a salvat pe Moise de multă bătaie de cap, însă l‑a lipsit și de o anumită măsură de demnitate. Acum urma să fie un instrument printre alte instrumente, în loc să fie singurul instrument.

Poate că cineva ar spune că Moise, fiind un slujitor atât de binecuvântat, nu a dorit ca demnitatea să fie în întregime doar a lui, ci a căutat mai degrabă o poziție mai smerită, mai retrasă, mai în umbră. Fără îndoială, însă acest lucru nu modifică ceea ce am spus mai înainte. Moise era cu adevărat cel mai blând om de pe fața pământului; în plus, nu credem că vreun altul s‑ar fi comportat mai bine în acele circumstanțe. Însă trebuie să învățăm bine această importantă lecție practică pe care capitolul nostru ne‑o așază înainte! Chiar și cei mai aleși oameni falimentează și este limpede că Moise, în capitolul 11 din Numeri, nu s‑a aflat la înălțimea pe care o dă credința. El pare, pentru moment, să‑și fi pierdut acel echilibru al sufletului care este rezultatul sigur atunci când cineva își găsește centrul în Dumnezeul cel viu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te învață ce îți este de folos, care te călăuzește pe calea pe care să mergi.

Isaia 48.17

Spate în spate cu birjarul

Era în anul 1836. Câțiva credincioși se aflau în călătorie. Discuția lor a ajuns și la greutățile vieții. Dietrich, din Elberfelder, le‑a mărturisit celorlalți cum procedează el: „Vedeți voi, în căruță eu mă așez întotdeauna spate în spate cu birjarul și astfel văd gropile și pietrele de pe drum doar după ce am trecut de ele și sunt mulțumit că le‑am depășit cu bine; dacă aș sta cu fața la ele, m‑aș înspăimânta“.

Dumnezeu vrea tot ce e mai bun pentru viața ta! Oricât de greu ți‑ar fi să accepți, acesta este adevărul. Dumnezeu are un plan măreț cu tine! Cel care te‑a salvat prin har vrea acum să‑L onorezi printr‑o viață trăită potrivit cu gândurile Lui. El a pregătit dinainte felul în care tu să umbli (vedeți Efeseni 2.10). Îl vei lăsa oare să‑Și ducă planul la bun sfârșit? Dumnezeu vrea să‑ți dezvăluie planul Său. Tu poți cunoaște voia lui Dumnezeu (vedeți Coloseni 1.9) cu privire la viața ta, puțin câte puțin. Însă ceva te împiedică: propria voință. Dumnezeu îți va dezvălui planul Său numai dacă ești dispus să lași deoparte propriile dorințe și să I te supui. Dumnezeu cere ascultare. Acceptând planul divin, vei primi și mai multă lumină (vedeți Ioan 7.17). Îngrijorarea conduce gândurile spre împrejurări, nu spre Cel care le controlează. În lumina candelei care ne arată unde să punem piciorul pentru următorul pas, vom merge pe calea pe care Dumnezeu Își va împlini în întregime planul Său cu noi. Dumnezeu este onorat când facem din El confidentul tuturor nelămuririlor noastre.

Nimic nu este prea mic pentru a fi adus înaintea Lui și nimic prea greu pentru a fi purtat de umerii Lui!

Citirea Bibliei: Osea 13.1-16 · Proverbe 1.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 11:1-20

Este rândul lui Ţofar să ia cuvântul. Chiar mai sever decât ceilalţi doi tovarăşi ai săi, acest ciudat mângâietor începe prin a‑l acuza pe Iov că este un vorbăreţ (v. 2), un mincinos şi un batjocoritor (v. 3); îi vorbeşte apoi despre nelegiuirea lui (v. 6), iar de la v. 13 îi zugrăveşte un tablou despre ceea ce ar trebui, după părerea lui, să facă pentru a fi binecuvântat de Dumnezeu: dacă faci (aceasta), dacă faci (aceea)…! Înclinaţia duhului nostru către respectarea minuţioasă a legii se numeşte legalism. Elifaz îl îndemnase deja pe Iov să‑şi pună încrederea nu în Dumnezeu, ci în propria lui teamă de Dumnezeu, ca şi în onestitatea căilor sale (4.6), dar Iov nu fusese dispus să se încreadă în sine, ci în Domnul. Aceasta ne arată în faţa căror probleme tinde inima omului să se agaţe de propria îndreptăţire. Chiar şi un credincios este vulnerabil în faţa acestui spirit legalist care conduce la a gândi bine despre sine şi, prin urmare, la a subestima imensitatea harului lui Dumnezeu.

Versetele 7‑9 se referă la infinitul Persoanei lui Dumnezeu în înălţime, în adâncime, în lungime şi în lărgime. Care muritor este capabil să îl aprecieze? Efeseni 3.18‑19 dă răspunsul: Prin Duhul, toţi sfinţii pot fi făcuţi în stare să înţeleagă pe deplin „care este lărgimea, şi lungimea, şi adâncimea şi înălţimea“ şi să cunoasc㠄dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă“.

GUVERNAT DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS | Fundația S.E.E.R. România

„Căci dragostea lui Hristos ne constrânge…” (2 Corinteni 5:14)

Cel mai puternic stimulent pentru a învinge păcatul nu este dragostea noastră pentru Hristos, ci dragostea Lui pentru noi. Chiar și cu cele mai bune intenții, dragostea noastră pentru El este supusă fluctuațiilor.

Domnul Isus i-a spus bisericii din Efes: „V-ați părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)! Iar bisericii din Laodiceea că dragostea lor a devenit „călduță” (Apocalipsa 3:16)! Mulți dintre noi am crescut în biserici în care ni s-a spus că motivul pentru care cedăm anumitor porniri carnale este că nu Îl iubim suficient pe Domnul. Așadar, încercăm mai mult, fără succes, și ne descurajăm. Este ca și cum ai pune carul înaintea boilor.

Ar trebui să fie invers. Secretul unei vieți creștine victorioase nu se găsește în încercarea de a-L iubi mai mult pe Isus, ci în a avea o revelație a dragostei Lui pentru tine. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a scris că „Dragostea lui Hristos ne constrânge”; faptele lui Pavel erau guvernate de cunoașterea iubirii incredibile a lui Hristos pentru el.

Dacă te lupți cu obiceiuri păcătoase astăzi, roagă-te pentru o revelație a dragostei lui Dumnezeu pentru tine! Aceasta va aduce o schimbare! Apostolul Pavel a scris: „Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:17-19).

Așadar, fii guvernat de dragostea lui Hristos pentru tine!

12 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!

Iuda 2

Nu cred că aici este vorba despre dragostea lui Dumnezeu față de noi. Căci cum ar putea fi această dragoste înmulțită, câtă vreme Scriptura spune că Tatăl ne iubește cum L‑a iubit pe Domnul Isus (Ioan 17.23)? Probabil că doar dovezile dragostei și revărsările ei vor putea lua amploare, dar dragostea în sine nu se poate înmulți. Aceasta este tematica de aici: dragostea divină care a fost pusă în noi, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne‑a fost dat (Romani 5.5). Noi Îl iubim, pentru că El ne‑a iubit întâi (1 Ioan 4.19). Noi am primit această natură divină, care este dragoste. Deci fiecare credincios are dragoste. Doar această dragoste poate să crească și să devină desăvârșită (1 Ioan 4.12,16).

Într‑o lume care nu cunoaște dragostea și într‑o creștinătate care nu mai are dragoste naturală, ci numai dragoste pentru plăceri și pentru sine (2 Timotei 3.2‑4), Iuda ne urează ca dragostea divină (nu dragostea naturală) să fie înmulțită în cei credincioși: dragostea față de Dumnezeu, dragostea față de frați și dragostea față de cei pierduți. Dragostea față de Dumnezeu trebuie să ne îndrume să căutăm să‑I dăm doar Lui onoarea. Dragostea față de frați trebuie să ne îndemne să căutăm binele celor credincioși și să le slujim. Dragostea față de cei pierduți ne impulsionează să le arătăm starea căzută în care se află înaintea lui Dumnezeu și să le îndreptăm ochii spre mântuirea în Hristos care le stă la dispoziție.

Iuda ne urează deci ca îndurarea, pacea și dragostea să ne fie înmulțite. Forma timpului verbal care apare în limba greacă ne lasă să recunoaștem că urarea nu este doar pentru viitor, ci și pentru prezent, deci o stare constantă.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Capul acestui chip era de aur fin, pieptul lui și brațele lui erau de argint, pântecul lui și coapsele lui erau de aramă; pulpele lui de fier, picioarele lui, parte de fier și parte de lut.

Daniel 2.33

„Colos cu picioare de lut“

Dacă cineva „trăiește pe picior mare“ înseamnă că are un stil de viață costisitor. Dacă cineva „calcă cu piciorul stâng“ înseamnă că începe într‑un mod nepotrivit. Dacă cineva „stă cu ambele picioare pe pământ“ înseamnă că e realist. Dacă cineva „stă pe picioare de lut“ înseamnă că nu are temelie.

Expresia „colos cu picioare de lut“ își are rădăcinile în Biblie. În anul 605 î.Hr., Nebucadnețar i‑a deportat pe evrei la Babilon, inclusiv pe profetul Daniel. La scurtă vreme, împăratul babilonian a avut un vis, pe care numai acest tânăr i l‑a putut explica. Nebucadnețar văzuse o statuie enormă și cu totul nemaiîntâlnită, care avea capul din aur, pieptul și brațele din argint, pântecele și coapsele din aramă și pulpele din fier. Însă picioarele erau „parte de fier și parte de lut“. În vis, împăratul a mai văzut o piatră care s‑a desprins și care a lovit colosul peste picioarele lui de lut. „Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s‑au sfărâmat la un loc“.

În ziua de astăzi, mulți oameni se bucură de siguranță financiară, duc o viață sănătoasă, sunt grijulii cu mediul înconjurător, își găsesc împlinirea în carieră și sunt satisfăcuți cu succesul. Totul pare că le merge perfect. Se întâmplă însă neprevăzutul: locul de muncă se desființează, căsătoria se destramă, sănătatea se șubrezește. Dintr‑odată temelia se sfărâmă, pentru că este „de lut“. În ce mă privește, eu nu vreau să am viața pusă pe o temelie pe care nu mă pot baza. Din acest motiv, mi‑am întemeiat viața pe Isus Hristos. Ce Mântuitor slăvit am găsit!

Citirea Bibliei: Osea 12.1-14 · Iacov 5.13-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 10:1-22

„Îţi place să asupreşti?“ – este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, să‑I pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie să‑l uităm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor“ (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.

Asemeni lui Iov în v. 8‑12, David se minunează şi el (în Psalmul 139.14‑16) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „m‑a întocmit“ în felul acesta şi care „m‑a ţesut cu oase şi cu nervi“ mă cunoaşte până în străfundul sufletului. Cum I‑ar putea fi Lui ceva ascuns – orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scrutează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!

„Grija Ta mi‑a păstrat duhul“, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde s‑ar fi cufundat? Poate până la a‑L blestema pe Dumnezeu şi la a‑şi lua viaţa (2.9)… Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!

CREZI LUCRUL ACESTA? | Fundația S.E.E.R. România

„Cine crede în Mine… nu va muri niciodată.” (Ioan 11:25-26)

Autorul și pastorul Chuck Swindoll povestea despre un cuplu a cărui căsnicie a fost o luptă de cincizeci de ani. Soțul a murit, iar soției i-a revenit sarcina de a alege o piatră funerară. Ea a contactat un pietrar și i-a spus: „Nu vreau să fiu sofisticată sau să cheltui o mulțime de bani. Doar să gravez cuvintele: PENTRU SOȚUL MEU, într-un loc potrivit pe piatră.” Când s-a dus să viziteze mormântul, spre groaza ei, a citit aceste cuvinte: SOȚULUI MEU… ÎNTR-UN LOC POTRIVIT! Și adaugă Swindoll: „O poveste plină de umor ajută la mascarea durerii și a confuziei din jurul morții, dar, în cele din urmă, râsul se oprește pentru că moartea tot vine.

Umorul, oricât de bine ne face să ne simțim, este neputincios în a opri secerătoarea. Îți amintești abțibildul: „Nu lua viața prea în serios, nu vei scăpa cu viață!”

Ei bine, adevărul este că ar trebui să luăm viața și moartea în serios, ca să scăpăm cu viață! Cu toții vom avea de-a face cu viața de după moarte, pentru că toți avem suflete veșnice. Vom trăi veșnic undeva.

Întrebarea este: unde? Iar „unde” depinde de modul în care răspundem la această întrebare a lui Isus: „Oricine crede în mine… nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Numai Isus are puterea învierii. Iar asigurarea noastră de a petrece veșnicia cu El în cer depinde de răspunsul nostru. Dacă spunem „Da”, cerându-I lui Isus să ne ierte păcatele și angajându-ne să-L urmăm ca Domn, atunci și numai atunci avem la dispoziție puterea Lui de a trăi! Numai atunci putem înfrunta sfârșitul vieții într-o așteptare calmă și plină de bucurie.”

Așadar, crezi lucrul acesta?

8 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Luați în vasele voastre din cele mai renumite roade ale țării și duceți‑i omului aceluia un dar: puțin balsam și puțină miere, mirodenii și smirnă, fistic și migdale. Și luați argint dublu în mâinile voastre; iar argintul care a fost pus înapoi în gura sacilor voștri duceți‑l înapoi; poate că a fost o greșeală. Luați‑l și pe fratele vostru, ridicați‑vă și întoarceți‑vă la omul acela. Și Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea îndurare înaintea omului aceluia, ca să vă dea înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin! Și eu, dacă este să fiu lipsit de copiii mei, lipsit voi fi!

Geneza 43.11‑14

Din această istorisire învățăm nu doar că planurile omului sunt complet inutile, ci și că preocuparea cu propriile planuri împiedică sufletul în a vedea harul lui Dumnezeu. Așa este și imaginea pe care Iacov o are cu privire la bunătatea lui Iosif, încât se gândește că trimiterea banilor înapoi ar fi fost „o greșeală“. Însă, după cum bine știm, nu este nicio greșeală la Dumnezeu. Greșeala este în întregime a omului. Orbit de planurile lui, el pierde din vedere ceea ce lucrează Dumnezeu (Geneza 43.11‑23).

După ce și‑a făcut toate planurile, în final Iacov îi încredințează pe fiii săi îndurării Dumnezeului Atotputernic. Își pune pe primul loc planurile pe care tocmai le‑a întocmit, iar pe Dumnezeul Atotputernic Îl pune pe al doilea loc. Dacă totuși ar exista vreo lacună în planurile lui, el își exprimă în mod pios speranța că îndurarea lui Dumnezeu va completa acea deficiență.

La fel Îl tratează omul pe Dumnezeu și în zilele noastre. Dumnezeu, în îndurarea Sa, L‑a trimis pe Fiul Său; Hristos a împlinit lucrarea măreață a binecuvântării, dar omul se agață cu toată forța întâi de propriile lui fapte, iar înspre îndurarea lui Dumnezeu și lucrarea lui Hristos privește doar ca spre un mijloc care poate completa micile imperfecțiuni ale strădaniilor sale omenești. Și, așa cum s‑a întâmplat în cazul lui Iacov, la fel se întâmplă în cazul fiecărui om. Planurile sale îl lasă într‑o incertitudine sumbră. Iacov este nevoit să mărturisească faptul că rezultatul planurilor sale este cu totul incert. „Dacă este să fiu lipsit, […] lipsit voi fi!“ Ce imagine tristă a modului în care omul încearcă să obțină binecuvântare de la Dumnezeu: «Fă ce poți mai bine, privește spre îndurarea lui Dumnezeu pentru a fi ajutat în ceea ce nu poți împlini, iar apoi speră în ceea ce este mai bun cu privire la viitor; și, dacă e să fii mântuit, vei fi mântuit, iar dacă nu, vei fi pierdut…»!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deoarece cuvântul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.18

Colegul de catedră

„Dumnezeu chiar există și Isus Hristos trăiește!“ – cu aceste cuvinte mi s‑a adresat odată un coleg care preda la aceeași universitate. Am rămas atât de nedumerit când l‑am auzit, încât nu i‑am răspuns nimic. În sinea mea mi‑am spus însă că el știe cu siguranță ce zice, pentru că îl cunoșteam ca fiind un credincios serios. Înăuntrul meu eram oarecum împărțit, pentru că, deși credeam că Dumnezeu există, îmi lipsea convingerea că Isus trăiește. Totuși, mă gândeam întruna la această simplă frază rostită de colegul meu.

Apoi am fost invitat la o evanghelizare în cadrul căreia am auzit că Isus a murit și pentru mine. Acesta era mesajul crucii, care se numește evanghelia lui Isus Hristos. Până atunci, nimeni nu‑mi arătase atât de clar, bazându‑se pe Biblie, că și eu, ca toți oamenii, eram un păcătos și că mă aflam sub dreapta judecată a lui Dumnezeu, dacă nu‑L primeam pe Hristos ca Mântuitor personal. La finalul predicii, vorbitorul i‑a rugat pe cei din public care fuseseră atinși de mesajul crucii să vină deoparte. Deși acest lucru mi se aplica și mie în totul, în acel moment n‑am îndrăznit să mă fac remarcat. Am rămas în mulțimea de ascultători, simțind cum Dumnezeu îmi vorbea, și L‑am primit în liniște pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Aceea a fost clipa când am fost „născut din nou“ (Ioan 3.3‑5). Astăzi știu că Isus trăiește și spun plin de convingere că El n‑a rămas în mormânt, ci a învins puterea morții.

Citirea Bibliei: Osea 8.1-14 · Iacov 4.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 7:1-21

O privire îndreptată spre strâmtorarea lui Iov – cel zdrobit în trup, chinuit în suflet, aflat faţă‑n faţă cu un Dumnezeu a Cărui tăcere îl umple de team㠖 le‑ar putea fi de folos acelora care trec prin descurajare, care nu înţeleg scopul încercării în viaţa lor. Iov ne mai învaţă, la sfârşitul cărţii sale, că sensul încercării nu poate fi cunoscut decât prin credinţă.

În finalul cuvântării, Iov nu i se mai adresează lui Elifaz, ci Domnului. El zugrăveşte pe scurt starea jalnică a omului pe pământ, folosind expresii care rezumă atât de bine experienţa umană: trudă, suspin, decepţie, sărăcie, frământare, amărăciune, strâmtorare, dezgust, deşertăciune… Dar cuvântul cheie încă nu fusese pronunţat, cel care, fie că‑l recunoaştem, fie că nu, exprimă cauza iniţială a nenorocirii omului. În cele din urmă, Iov strigă: „Am păcătuit“ (v. 20). Însă adaugă: „Ce Ţi‑am făcut?“, ca şi cum, pentru om, păcatul nu s‑ar rezuma decât la un singur lucru: sursă a mizeriei umane. De fapt, păcatul este mai întâi şi mai presus de toate o ofensă adusă lui Dumnezeu. Într‑o manieră generală, acesta este întreg mersul gândirii pe care Dumnezeu caută să o producă în cel pe care‑l încearcă: constatarea stării sale mizerabile, condamnarea păcatului şi mărturisirea în faţa lui Dumnezeu.

La întrebarea disperată din v. 17 şi 18, Psalmul 8 aduce un răspuns glorios, prezentându‑L pe Hristos, Fiul Omului, ultimul Adam (1 Corinteni 15.22,45).

FRICA ESTE DUȘMANUL CREȘTERII | Fundația S.E.E.R. România

„Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.” (Exodul 14:15)

Dacă vrei să crești, trebuie să treci peste teama pe care o poți avea de a nu face greșeli. După cum afirma autorul și profesorul Warren Bennis, „O greșeală este pur și simplu un alt mod de a face lucrurile”. Așadar, așteptă-te să faci greșeli pe parcurs și acceptă-le ca pe un semn că mergi în direcția cea bună.

Cu Marea Roșie în fața lor și cu carele lui faraon în spatele lor, copiii lui Israel au intrat în panică. „Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.” (Exodul 14:15)

Când au făcut așa, Marea Roșie a devenit o cale către victorie și un cimitir pentru dușmanii de care se temeau. Dacă trebuie să găsești „cea mai bună cale” sau „calea perfectă”, nu vei ajunge niciodată nicăieri! Este ca și cum ai conduce noaptea pe un drum necunoscut. În mod ideal, ți-ai dori să vezi întregul traseu înainte de a porni la drum. În schimb, îl vezi puțin câte puțin… Pe măsură ce continui să mergi, ți se dezvăluie încă puțin din drum.

Așadar, dacă vrei să vezi mai mult din drum, pornește! Ia-ți un angajament față de tine însuți să începi planul tău de creștere și să te ții de el timp de cel puțin douăsprezece luni. Dacă o faci, vei dezvolta o dragoste pentru tot acest proces, iar la sfârșitul anului vei putea vedea cât de departe ai ajuns.

Biblia spune (Isaia 54:2-3): „Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitoarele locuinţei tale! Nu te opri! Lungeşte-ţi funiile şi întăreşte-ţi ţăruşii! Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga…”

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

7 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat între spini, acesta este cel care aude Cuvântul; și grija veacului acestuia și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul, și el devine neroditor.

Matei 13.22

Exemplul tânărului bogat ne arată influența negativă a bogăției, de fapt iubirea pentru lumea aceasta. Acel tânăr auzise vorbindu‑se despre Isus, fapt care a avut o anumită influență asupra sa. Așa că a venit la Domnul, pentru a afla ce trebuie să facă pentru a primi viața eternă. Din fire, el avea un caracter plăcut, dar n‑a putut face față încercării la care fusese supus de Învățătorul, anume să vândă toată averea sa, să o dea săracilor, să părăsească totul și să‑L urmeze. Înșelăciunea bogăției a înăbușit Cuvântul. Nici dorința sa de a avea viață eternă și nici asigurarea Domnului cu privire la o comoară în cer nu au mișcat inima tânărului, încât să‑l determine să renunțe la bogăția pe care o avea. Astfel, tânărul a „plecat întristat, pentru că avea multe proprietăți“ (Matei 19.16‑22).

Când împăratul a făcut nuntă fiului său și a invitat oamenii la nuntă, asigurându‑i că totul este gata, cei invitați nu au venit (Matei 22; Luca 14). Ei au auzit invitația, dar nu i‑au dat curs. Ce i‑a împiedicat să vină? Lucrurile normale ale lumii! Desigur, nu este interzis să cumperi un ogor și să te duci să‑l vezi. Nu este nimic rău în a cumpăra boi și a‑i încerca. Este absolut onorant să te căsătorești, fiind de fapt voia lui Dumnezeu pentru om. Dar a le așeza pe toate acestea împotrivă – respingând invitația împăratului – face din ele spini. Pentru că aceste lucruri, legitime în sine, au ocupat primul loc în inimile lor, ele au devenit spini și au înăbușit Cuvântul harului. Inima lor este plină cu mii de lucruri din această lume și astfel refuză oferta harului lui Dumnezeu – iar aceasta spre pierzarea lor veșnică.

Dar toate acestea ne vorbesc și nouă, care suntem copiii lui Dumnezeu. Ne mirăm câteodată că bucuria noastră în Domnul și în binecuvântările cerești este atât de mică și că preocuparea cu Cuvântul lui Dumnezeu este atât de obositoare și fără rod. Motivul ar putea fi spinii pe care îi îngăduim în inimă. Cu cât acordăm mai mult spațiu în inimile noastre lucrurilor care nu sunt de la Tatăl, ci din lume, cu atât mai lipsită de rod va fi viața noastră pentru Dumnezeu. De aceea, să fim atenți să nu scuzăm principiile lumești care‑și găsesc tot mai mult loc în viața noastră!

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că I‑a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu‑i pe ai Săi, care erau în lume, i‑a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

John Knox

Teologul scoțian John Knox (1514‑1572), considerat părintele Reformei protestante în Scoția, i‑a cerut soției sale, pe când el trăia ultimele zile pe pământ, să îi citească întâi rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17, apoi un capitol din Epistola către Efeseni, după care profeția despre moartea Domnului Isus din Isaia 53. În ultima zi a vieții i‑a cerut să‑i citească capitolul învierii și al mângâierii, 1 Corinteni 15. Patru ore mai târziu, în ultimul ceas al vieții, i‑a cerut să‑i citească din nou locul în care și‑a pus ancora la început, locul care le amintește tuturor creștinilor că Isus este Mare‑Preot. Este vorba de capitolul Ioan 17.

De la Ioan 13 până la Ioan 17 auzim cuvintele de rămas‑bun ale Domnului Isus. Fiul lui Dumnezeu urma să plece la Tatăl și să Își lase ucenicii în această lume – timpul dintre Cincizecime și Răpire.

Ioan 17 are o strălucire inegalabilă, atunci când Îl auzim pe Fiul lui Dumnezeu rugându‑Se Tatălui din cer pentru toți cei care sunt ai Săi. În doar câteva ore avea să fie sărbătorit Paștele. Urma răstignirea. Dar El nu Se gândea aici la „ceasul“ morții Lui, ci la vremea când avea să plece din lume, o schimbare drastică pentru ucenici. În această lume rea, ei au rămas în locul Lui, ca martori ai Săi. Poate că „ai Săi“ nu au mare importanță aici jos și poate că lumea îi respinge, dar ei sunt de preț în ochii Domnului. El îi iubește neîncetat. El nu îi neglijează niciodată, ci îi susține și Se îngrijește de ei până îi va lua la Sine. El va veni pentru a‑i lua în casa Tatălui pe toți cei credincioși.

Citirea Bibliei: Osea 7.1-16 · Iacov 3.13-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 6:1-30

Fiecare cuvântare a vreunuia dintre prietenii lui Iov face loc unui nou răspuns din partea acestuia. Patriarhul este conştient de faptul că durerea lui peste măsură a fost aceea care l‑a făcut să pronunţe „cuvinte pripite“ (v. 3). Să fim atenţi şi noi la ceea ce poate să ne scape într‑o izbucnire de iritare … sau de mânie (Proverbe 29.20).

„Care îmi este sfârşitul, ca să mai am răbdare?“, întreabă Iov în v. 11. „Răbdarea lui Iov“, despre care aduce mărturie epistola lui Iacov, nu a ţinut decât până la a şasea încercare. El dorea să‑şi poată cunoaşte „sfârşitul“ sau, mai degrabă, „sfârşitul dat lui de la Domnul“, dar mai înainte de aceasta era neapărată nevoie ca răbdarea să‑şi fi făcut „desăvârşit“ lucrarea în el. Iar cea care produce răbdarea este încercarea credinţei (Iacov 1.3,4; 5.11).

Ca şi Iov, suntem întotdeauna nerăbdători să ştim care va fi sfârşitul celor ce ni se întâmplă, dar Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, nu ne descoperă, în general, mai dinainte lucrul acesta, pentru a putea ajunge să învăţăm adevărata răbdare, cea care nu cere întâi să înţeleagă, pentru a ne putea apoi supune sau bizui pe El. Iov a învăţat o primă lecţie, că nu se poate ajuta singur şi că orice înţelepciune „a fost alungat㓠de la el (v. 13). Ar fi bine dacă am învăţa‑o şi noi. Şi nu trebuie nicidecum să trecem prin multe suferinţe pentru a ne‑o însuşi, ci doar să credem simplu ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu.

CONTINUĂ SĂ TE ÎNCREZI ÎN DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” (Iov 13:15)

Astăzi vom vorbi despre încrederea în Dumnezeu, în ciuda circumstanțelor, iar exemplul pe care-l vom folosi este Iov.

Istoria lui sună cam așa: capitolul 1, Iov este unul dintre cei mai bogați oameni din generația sa. Capitolul 2, el pierde totul, inclusiv sănătatea, averea și copiii. Iar în capitolul 42, el este din nou pe primul loc. Ai vrea să știi ce s-a întâmplat de la capitolul 3 până la 41? Dacă da, trebuie să citești cartea lui Iov și să afli cum a avut totul, a pierdut totul, a recuperat totul și a ajuns să aibă de două ori mai mult decât a pierdut!

A avut Iov întrebări fără răspuns? O mulțime. A trecut prin suferință? Da, la o intensitate greu de imaginat. Dar Iov nu și-a schimbat niciodată părerea despre Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Și-a schimbat niciodată părerea despre Iov!

Acest verset rezumă cel mai bine atitudinea lui Iov: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” Dacă acum ești blocat într-un loc pe care nu-l înțelegi, nu renunța – nici la Dumnezeu, nici la tine. Când nu-ți înțelegi circumstanțele și simți că sunt mai mult decât poți suporta, bazează-te pe această mare promisiune biblică: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” (Isaia 26:3-4)

A te încrede în Dumnezeu nu înseamnă că El îți va răspunde la toate întrebările, ci că El îți va da „pacea desăvârșită”, indiferent de circumstanțe. Încrederea în Dumnezeu nu înseamnă că nu te vei lupta, ci că El îți va da „tărie veșnică”.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este: continuă să te încrezi în Dumnezeu, iar El te va ajuta să treci peste orice!

6 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Au venit unii de la mai‑marele sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit; pentru ce‑L mai superi pe Învățătorul?“. Iar Isus, auzind cuvântul rostit, i‑a spus mai‑marelui sinagogii: „Nu te teme; crede numai“.

Marcu 5.35,36

Ne gândim ce trebuie să fi simțit Iair atunci când a auzit că fiica lui murise. Acest tată venise la Domnul, fiind convins că El o putea vindeca. Domnul pornise către casa lui, însă a întârziat puțin pe drum, fiindcă o altă persoană, o femeie bolnavă, avea nevoie de ajutor. Vreme de doisprezece ani, această femeie a căutat vindecare la doctori, însă niciunul nu o putuse ajute. Când Domnul a trecut pe acolo, ea a prins prilejul pentru a fi vindecată și s‑a atins de marginea hainei Lui. Imediat a fost tămăduită de boala ei. Ce putere există în Persoana Fiului lui Dumnezeu! Domnul a chemat‑o din mijlocul mulțimii și i‑a spus că prin credința ei fusese vindecată. Ce lucru minunat că puterea Lui a fost însoțită de astfel de cuvinte de har!

Poate că Iair a fost iritat de această întârziere și și‑a pierdut răbdarea. Nu știm sigur, însă cu siguranță vedem cum reacționează inimile noastre la întârzieri. Judecând după cuvintele adresate lui de către Domnul, pare că nădejdile lui Iair pieriseră atunci când a auzit despre moartea fiicei sale. El avea convingere că Domnul Isus poate să vindece, și tocmai văzuse lucrul acesta în cazul femeii care se atinsese de marginea hainei Lui, însă putea oare Domnul să și învie pe cineva?

„Nu te teme; crede numai“ au fost cuvintele Domnului către el. Cum? Mai exista oare speranță acum? Da, fiindcă Cel la care venise Iair nu era doar un vindecător, ci era Fiul lui Dumnezeu, era Cel care este învierea și viața (Ioan 11.25). Era Cel care îi spusese lui Ieremia: „Eu sunt Domnul; […] este ceva prea greu pentru Mine?“ (Ieremia 32.27).

Ești și tu într‑o situație care pare fără ieșire? Ești descurajat de anumite întârzieri? Adu‑ți aminte că Cel care a înviat‑o pe fiica lui Iair este Același astăzi (Evrei 13.8)!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și vă voi da o inimă nouă și voi pune un duh nou în voi; și voi lua inima de piatră din carnea voastră și vă voi da o inimă de carne.

Ezechiel 36.26

Mașina cârtiței

Într‑o carte pentru copii am găsit zugrăvită în imagini povestea unei cârtițe care încearcă să‑și construiască singură o mini‑mașină. Adună tot felul de piese auto, cum ar fi șuruburi, piulițe, bujii și un volan, pe care le asamblează. Dar rămâne surprinsă că mașina nu pornește, deși folosise numai componente originale. Face și o a doua încercare, sperând ca de data aceasta să aibă parte de succes. Găsește o mașină de jucărie stricată și, urmând sfatul unui șoricel, o trage și o împinge până ajunge cu ea în dreptul unui service auto. Acolo, ca prin minune, o macara ridică jucăria stricată și coboară, în locul ei, o mașină nou‑nouță cu cheie cu tot! Cârtița, entuziasmată, conduce de minune noul ei vehicul, urcă dealul pe drumul spre casă, îl parchează la gura vizuinii și apoi dispare bucuroasă în culcuș, luând cu sine cheia mașinii.

Ce poveste grăitoare! Oare nu ne străduim și noi de atâtea ori să ne croim singuri drumul spre fericire, în loc să mergem cu piesele distruse ale vieții noastre la Mântuitorul? El vrea să ne ajute să găsim o viață nouă, plină de sens și de speranță. Hristos a plătit pentru vina noastră prin moartea Lui pe cruce. Când venim cu viața noastră răscolită de păcat la Dumnezeu, El creează ceva nou: suntem născuți din nou și primim viața eternă. Iar această schimbare devine vizibilă: în noi se aprinde dorința să‑I fim plăcuți Lui și să‑L slujim. Vom avea pace și bucurie cum n‑am mai aflat niciodată:

Iar la sfârșit, când toate vor fi cum n‑am știut, / Te vom vedea, Isuse, cum nu Te‑am cunoscut!

Citirea Bibliei: Osea 6.1-11 · Iacov 3.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 5:1-27

Principala temă pe care cei trei prieteni doresc s‑o dezvolte în discursurile lor este că Dumnezeu este drept. Deşi o vor aborda în moduri diferite, ei vor susţine aceeaşi idee, că Dumnezeul cel drept nu l‑ar fi lovit atât de crunt pe Iov dacă acesta n‑ar fi meritat‑o, cu alte cuvinte, că toate încercările care s‑au abătut asupra lui sunt o pedeapsă, o judecată. ŤSă‑şi mărturisească păcatele, şi va fi restabilit!ť Ştim însă, încă de la începutul cărţii, că Iov nu putea fi învinuit de nimic cert, pentru că Domnul Însuşi îi spusese lui Satan: „M‑ai întărâtat împotriva lui, ca să‑l înghit fără motiv“ (2.3). Este deci o greşeală să se considere suferinţele lui ca fiind o pedeapsă.

Cu excepţia cuvântului Ťpedeapsăť, v. 17 şi 18 sunt un admirabil rezumat al întregii istorii a lui Iov. Am putea asemăna aceste versete cu Proverbe 3.11‑12, citate în Evrei 12.5‑6: „Fiul meu, nu dispreţui îndrumarea Domnului şi nici nu desconsidera mustrarea Lui; pentru că Domnul îl mustră pe acela pe care‑l iubeşte“. În ce priveşte mustrarea, cu siguranţă că Domnul avea ce să mustre şi să corecteze la slujitorul Său: conştienţa propriei îndreptăţiri; iar în ce priveşte rana, El o făcuse şi tot El o va vindeca, spre binele lui Iov. Ce mângâiere cu totul deosebită găsim în cuvintele: ŤAcela pe care‑l iubeşte Domnul!ť Urgia dezlănţuită de Satan ajunge, în final, pentru cel credincios, o dovadă a dragostei divine.

FOLOSEȘTE-ȚI DARURILE ÎN SLUJIREA ALTORA!  | Fundația S.E.E.R. România

„Lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.” (Romani 11:29)

Când Dumnezeu ne dă un dar spiritual, El nu-l ia înapoi și „nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută”. Iar dacă Dumnezeu nu regretă, nici nouă nu trebuie să ne pară rău!

Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur…” (Galateni 6:1-3)

Când un frate sau o soră în Hristos se rătăcește, Biblia ne spune ce-avem de făcut: să-i confruntăm cu dragoste, să-i mustrăm și să-i sfătuim cu blândețe, și să-i acoperim. Biblia spune: „dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8) Acum, cuvântul „a acoperi” nu înseamnă „a ascunde”; înseamnă a oferi un loc de adăpost și de restaurare, unde este posibilă refacerea. Este restaurarea cuiva un lucru neplăcut? Da, mai ales dacă respectiva persoană i-a rănit pe alții și a adus rușine familiei lui Dumnezeu. Dar aici este cheia: acea persoană este în continuare în familia noastră spirituală! Lumea se uită la noi să vadă cum gestionăm acest lucru. Dacă îi alungăm pe aceia dintre noi care se împiedică și cad, de ce ar apela lumea la noi pentru ajutor?

Domnul Isus a vindecat un orb punându-i noroi pe ochi și spunându-i să meargă să se spele în scăldătoarea Siloam. Cât de departe era scăldătoarea? Nu știm. Dar știm că el avea nevoie de cineva care să-l țină de mână și să-l ducă până la scăldătoare, și vederea i-a fost redată. Înțelegeți ideea?

Asta am fost chemați și noi să facem!

5 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu trece, Te rog, de la robul Tău.

A venit la ei, umblând pe mare, și voia să treacă pe lângă ei.

El S‑a făcut că merge mai departe.

Geneza 18.3; Marcu 6.48; Luca 24.28

Geneza 18 ne spune că Avraam și‑a ridicat ochii și a văzut trei oameni stând aproape de cortul său. Acest lucru n‑a fost întâmplător. Domnul n‑avea nevoie să treacă pe lângă cortul lui Avraam pentru a ajunge la Sodoma, însă a dorit ca mai înainte să‑l viziteze pe patriarh. Mai degrabă decât să vină direct la cortul lui, Domnul a stat la o oarecare depărtare și l‑a lăsat pe Avraam să‑și exprime dorința și să alerge în întâmpinarea Sa.

În cazul ucenicilor aflați în corabie, citim că Isus îi trimisese pe țărmul celălalt, după care a mers El Însuși pe apă către ei. Ar fi putut să meargă direct către corabie, însă a mers pe lângă ea, ca să fie văzut de ei. Ucenicii s‑au înspăimântat la început, însă cuvintele Sale le‑au risipit temerile. În relatarea din Ioan citim că „voiau să‑L ia în corabie“ (Ioan 6.21).

După înviere, Domnul Isus a mers alături de doi ucenici pe drumul către Emaus. Când au ajuns în sat, El a lăsat impresia că merge mai departe. Ucenicii, care nu‑L recunoscuseră încă, L‑au invitat în casă, iar acolo El le‑a deschis ochii și li S‑a făcut cunoscut, după care S‑a făcut nevăzut. După aceasta, cei doi ucenici s‑au întors imediat la Ierusalim, pentru a le duce această veste bună și celorlalți ucenici.

Îl invităm și noi pe Domnul în mijlocul împrejurărilor noastre? La fel ca în cazul lui Avraam, El îngăduie să‑L slujim și, lucru minunat, noi suntem cei înviorați când facem acest lucru. Să‑L invităm de asemenea în mijlocul necazurilor noastre și să‑L includem în conversațiile noastre, așa cum au făcut ucenicii. „Apropiați‑vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi“ (Iacov 4.8). Să‑L invităm, iar El va umple de bucurie inimile noastre!

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar și acum știu că, orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da.

Ioan 11.22

Credința Martei

Tabloul învierii lui Lazăr din Ioan 11 este unul fără seamăn. Cele două surori ale lui au trimis vorbă la Domnul Isus, zicând: „Acela pe care‑l iubești este bolnav“. Ele sperau că Domnul va veni imediat și că îl va vindeca pe fratele lor. Dar, înainte ca El să ajungă în Betania, Lazăr a murit.

Marta I‑a ieșit în întâmpinare exprimându‑și dezamăgirea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n‑ar fi murit“. Însă imediat ea a rostit cuvinte care i‑au scos la iveală credința: „Dar și acum știu“. Deși evenimentele nu au decurs așa cum își imaginase, Marta a continuat să se încreadă în Domnul.

Cât de frumos este atunci când credința nu dă greș într‑o situație dificilă din viață! Ce bine este când, în mijlocul furtunii, flacăra credinței continuă să ardă, chiar dacă uneori seamănă doar cu o mică lumânare care abia mai pâlpâie! În ceasul întunecat, Domnul este Cel care ne susține credința. El ne înnoiește curajul, ca să putem spune plini de încredere: „Dar și acum știu“.

Domnul Isus a susținut credința Martei cu o promisiune care părea greu de crezut: „Eu sunt Învierea și Viața; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; și oricine trăiește și crede în Mine nicidecum nu va muri vreodată“.

Această speranță hrănește și astăzi încrederea în Fiul lui Dumnezeu. Când nu primim răspuns prompt în încercările noastre, să știm că este un motiv tainic legat de gloria lui Dumnezeu și de binele nostru final.

Citirea Bibliei: Osea 5.1-15 · Iacov 2.14-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 4:1-21

Este rândul prietenilor lui Iov să ia cuvântul. Ce pot spune aceşti Ťmângâietoriť despre mângâiere? Cu ce înţelepciune vor aceşti Ťînţelepţiť să‑şi instruiască prietenul nefericit şi să‑i potolească disperarea? Aveau ei, precum mai târziu Divinul lor Învăţător, acea limbă iscusită care să ştie „să ajute cu un cuvânt pe cel obosit“ (Isaia 50.4)? Dimpotrivă, unul după altul, discursurile lor nu vor face decât să‑l exaspereze pe sărmanul Iov! Acest lucru se întâmplă nu pentru că argumentele lor ar fi fost mereu false – din contră, găsim în ele mari adevăruri, care fac parte din Cuvântul inspirat, unele versete fiind chiar citate în Noul Testament (de exemplu, Iov 5.13 este citat în 1 Corinteni 3.19) – ci pentru că Elifaz, Bildad şi Ţofar aplică greşit aceste adevăruri în cazul lui Iov. Asemeni acestor trei oameni, şi noi putem cunoaşte multe adevăruri, dar pe care să le cităm într‑un mod nepotrivit. „Ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit!“ – găsim scris în cartea Proverbe (15.23).

În v. 3 şi 4, Elifaz depune o mărturie bună despre Iov, amintindu‑i acestuia că, înainte să fi fost sub disciplină, el însuşi întărise mâinile slăbite şi genunchii care se îndoiau (Evrei 12.12). În următoarele versete, schimbând oarecum tonul adresării, îi spune destul de brusc prietenului său: ŤEi bine, întrucât este rândul tău să fii în necaz, pune deci în practică ceea ce tu i‑ai învăţat pe alţii!ť (vezi Romani 2.21).

AȘTEAPTĂ-TE SĂ „LUPȚI”!  | Fundația S.E.E.R. România

„Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui…” (Efeseni 6:12)

Nașterea din nou aduce o nouă luptă între duhul tău reînnoit și trupul tău nenăscut din nou, care încă tânjește după vechile dorințe și se agață de vechile porniri.

Apostolul Pavel ilustrează acest conflict astfel: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:12-13)

Câștigătorul unei lupte este cel care rămâne în picioare până la final. Așadar, imaginează-ți o astfel de luptă, și vei avea idee cu ce ai de-a face în fiecare zi! Doi luptători își încep confruntarea, până când unul câștigă și celălalt pierde. Pentru a se pregăti, se antrenează ore întregi.

Fiecare știe că are nevoie de două lucruri pentru a câștiga: forță și strategie. Dar mai au nevoie de ceva: determinare și rezistență. Și fiecare mai știe încă un lucru foarte important: să nu-și subestimeze niciodată adversarul!

La fel este și pe tărâm spiritual; Biblia spune: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă…” (1 Petru 5:8-9).

Iată două adevăruri biblice pe care trebuie să le trăiești pentru a birui: în primul rând, nu încerca să-l învingi pe Satan cu propriile forțe – vei pierde! În al doilea rând, nu lăsa garda jos nici măcar pentru o clipă, altfel vei pierde.

Pavel scrie: „Să nu lăsăm pe Satan să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

Așadar, așteaptă-te să lupți, și fii sigur că ai să câștigi, cu Domnul de partea ta!