Mana Zilnica

29 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

În speranță, bucurându-vă; în necaz, răbdând; în rugăciune, stăruind.

Romani 12.12

Ce speranță binecuvântată avem în Isus Hristos, Domnul nostru! Nu numai că în El avem toate lucrurile, ci, mai mult decât atât, El este partea noastră eternă. Da, vom fi pentru totdeauna cu Domnul și „vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este“ (1 Ioan 3.2)! Iar în timp ce așteptăm acel moment minunat când vom auzi glasul Lui chemându-ne la Sine, ce bucurie este să știm că în El avem acces la toate resursele harului pentru întâmpinarea tuturor nevoilor noastre, în special atunci când trecem prin necazuri și prin momente dificile!

Prin urmare, putem fi răbdători în necaz. În ciuda dificultăților prin care trecem, știm ce urmează în planul lui Dumnezeu. Mai întâi, Domnul nostru Isus va veni El Însuși ca să ne ia la Sine. Apoi vor fi șapte ani de necaz. Nu suntem cuprinși de teamă, nici de nesiguranță, văzând ceea ce se întâmplă în această lume. Lucrurile se derulează cu repeziciune, însă se îndreaptă către împlinirea a ceea ce este deja profețit. Va urma arătarea publică glorioasă a marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, care va domni în glorie și dreptate asupra pământului, pentru o mie de ani.

Între timp, beneficiem de o importantă resursă, în care trebuie să stăruim: rugăciunea! Cu cât noaptea este mai întunecată și mai rece, cu atât există riscul să cădem în adormire. Aceasta li s-a întâmplat ucenicilor în Ghetsimani. Domnul i-a găsit dormind de fiecare dată și i-a zis lui Petru: „Așa, n-ați fost în stare un singur ceas să vegheați împreună cu Mine? Vegheați și rugați-vă, ca să nu intrați în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere“ (Matei 26.40,41). Iată motivul pentru care, dacă dorim să înaintăm cu credincioșie și biruitori, până vom auzi glasul de strângere laolaltă, trebuie să stăruim în rugăciune și să fim veghetori în ea, cu mulțumiri (Coloseni 4.2).

Să privim în sus, să ne bucurăm în speranță și să stăruim în rugăciune, fiindcă Domnul vine, iar răsplata este cu El!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și tu cauți pentru tine lucruri mari? Nu le căuta! … Dar ție îți voi da viața ta ca pradă.

Ieremia 45.5

Baruc și Ieremia

Ieremia a fost nevoit să-i adreseze lui Baruc un reproș. Acesta își dovedise credincioșia față de Dumnezeu, stând alături de Ieremia, înfruntând vrăjmășia multor evrei. Baruc consemnase în carte tot ceea ce spusese profetul. Dar nu a primit nicio recunoștință pentru aceasta, nici din partea regelui, nici din partea poporului. Baruc a fost profund afectat de această ingratitudine: „Vai de mine! pentru că Domnul a adăugat întristare la durerea mea; sunt obosit de suspinul meu și nu găsesc odihnă“ (Ieremia 45.3). Am fost și noi descurajați? Am așteptat cumva lucruri mari? Răspundeți însă: lucrarea era pentru Dumnezeu, sau pentru noi? Dacă așteptăm de la Dumnezeu, nu trebuie să ne descurajăm. Dumnezeu a făcut lucruri mărețe în moduri pe care nu ni le-am imaginat. L-a trimis pe Fiul Său preaiubit, care a murit pentru noi. Prin moartea Sa, nenumărate suflete au fost salvate.

Dar mai este o capcană. S-ar putea ca un credincios sincer să nu-și fi dorit absolut nimic de la lumea fără Dumnezeu. Cu toate acestea, el poate cădea în plasa de a dori să facă el lucruri mari pentru Dumnezeu, câștigând astfel notorietate! Și ucenicii Domnului au căzut în această cursă: au discutat despre cine era cel mai mare dintre ei. Atunci Domnul a luat un copilaș, l-a pus în mijlocul lor și le-a corectat atitudinea. Iar cu puțin timp înainte de răstignire, această discordie egoistă a izbucnit din nou. Domnul a fost nevoit să le spună că o astfel de ambiție este ceva obișnuit în lume; numai că El a venit nu pentru a-Și arăta măreția, ci pentru a fi Cel care slujește (Luca 9.46; 22.27).

Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 3.1-11 · Marcu 8.14-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 2:1-8

În timp ce fiii lui Iuda se aflau în mare necaz şi în ruşine, Neemia deţinea una dintre poziţiile cele mai de cinste la curte: cea de paharnic al împă­ratului. Ar fi putut, din egoism, să-şi păstreze acest post avantajos sau chiar să şi-l justifice, spunând: ŤDeoarece am încrederea împă­ratului, lângă el voi fi mai de folos poporului meu. Pentru scopul acesta m-a pus Dumnezeu aiciť. Dar Neemia nu judecă în felul acesta. Inima lui, asemenea celei a lui Moise altădată, îl îndeamnă să-şi viziteze fraţii, pe fiii lui Israel (Fapte 7.23). Decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale palatului impe­rial, el alege „mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu“ (Evrei 11.25).

Să remarcăm că discuţia lui cu Artaxerxes nu este doar precedată (1.11), ci şi însoţită (v. 5) de rugă­ciune. Între întrebarea împăratului şi pro­priul răspuns, Neemia găseşte timp să-I vor­bească lui Dumnezeu în inima sa. Numim aceasta Ťrugăciune-săgeatăť. Să imităm mai des acest exemplu şi vom vedea, ca şi acest slujitor (al Domnului mai degrabă decât al împăratului), mâna bună a lui Dumnezeu odihnindu-se asupra noastră şi asupra a tot ce facem.

PUNE SĂMÂNȚA ÎN GLIE! | Fundația S.E.E.R. România

„Cine este Pavel… și Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu prin care aţi crezut…” (1 Corinteni 3:5)

Într-o zi, când Charles Colson era programat să țină o predică în fața a trei sute de deținuți de la închisoarea San Quentin, s-a cerut închiderea deținuților pe motive de securitate și majoritatea au fost închiși în celulele lor. Colson a decis să meargă și să transmită mesajul complet pe care îl pregătise, celor câțiva deținuți cărora li s-a permis să participe. Mai târziu, când și-a exprimat dezamăgirea că cei trei sute n-au putut participa, i s-a spus: „Ți-am înregistrat mesajul și îl vom difuza de câteva ori tuturor celor două mii două sute de deținuți!”

Ce s-ar fi întâmplat dacă Colson ar fi cedat dezamăgirii și ar fi transmis doar un scurt devoțional, în loc de mesajul evanghelistic complet pe care îl pregătise? Mai mult de două mii de prizonieri nu ar fi auzit Evanghelia! Se poate întâmpla să fii vreodată singura persoană disponibilă să vorbească oamenilor despre Dumnezeu. Vei fi dispus și credincios într-un astfel de moment? Tu ești cea mai importantă persoană din lume pentru Dumnezeu, atunci când ești chemat să faci ceva pentru El. Nu uita niciodată că mesajul este mai important decât mesagerul.

Apostolul Pavel a scris: „Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu prin care aţi crezut; şi fiecare, după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească, aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna, şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” (1 Corinteni 3:5-8) Așadar, azi – pune sămânța în glie!

27 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și i s-a pus înainte de mâncare. Dar el a zis: „Nu voi mânca până când nu voi spune ce am de spus“. Și Laban a zis: „Vorbește“. Și el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam. Și Domnul a binecuvântat mult pe stăpânul meu și a ajuns mare; și i-a dat oi și boi și argint și aur și robi și roabe și cămile și măgari“.

Geneza 24.33-35

Slujitorul bun și credincios (4)

Avem trei lecții importante în versetele de mai sus.

Prima lecție: slujitorul bun și credincios cunoaște bine importanța și urgența misiunii sale. Pentru el, aceste lucruri sunt mai importante decât nevoile esențiale care țin de viața aceasta, precum mâncarea și băutura. Slujitorul lui Avraam n-a vrut să mănânce până n-a spus tot ceea ce avea de spus. În Ioan 4.32-34 citim despre împrejurarea în care ucenicii I-au adus mâncare Domnului Isus, însă în care El a spus: „Eu am o mâncare pe care voi nu o cunoașteți […] Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui“.

A doua lecție: Singura acreditare pe care el o prezintă sunt cuvintele: „Eu sunt robul lui Avraam“. Ar fi putut să adauge faptul că era cel mai bătrân rob din casa lui Avraam și că era peste toate averile acestuia (vedeți Geneza 24.2). În felul acesta însă, el ar fi atras atenția asupra măreției lui. Ce lecție importantă este aceasta pentru noi toți, cei care dorim să-L slujim pe Domnul! Ce trist este atunci când unui vorbitor i se face o introducere prin cuvinte care îl preamăresc! Ce suntem noi, decât niște vase de lut, pe care Dumnezeu, în harul Său, binevoiește să le folosească, „pentru ca măreția puterii să fie a lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 4.7)!

A treia lecție: robul n-a făcut nicio referire la poziția și privilegiile lui, însă a vorbit pe îndelete despre măreția stăpânului său. El a oferit multe dovezi cu privire la măreția lui Avraam și și-a găsit plăcerea în a vorbi despre bogățiile lui. Trebuie ca și noi să prezentăm acestei lumi sărmane toate bogățiile de nepătruns ale lui Hristos.

Să nu stricăm niciodată mesajul atrăgând atenția la noi înșine! Lumea are o nevoie disperată de ceea ce Dumnezeu poate oferi. Să fim deci niște slujitori credincioși!

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, deși El făcuse atâtea semne înaintea lor, ei nu credeau în El, ca să fie împlinit cuvântul profetului Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut vestirea noastră? și cui i-a fost descoperit brațul Domnului?“. De aceea nu puteau să creadă, pentru că din nou Isaia a spus: „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec“.

Ioan 12.37-41

Au refuzat să creadă

Aceste versete ne conduc din nou pe ulițele din Israel, ca să înțelegem starea poporului. Isus făcuse multe semne în Israel, dar ei refuzau să creadă în El. Ochii le erau orbiți. Întâi respinseseră mărturisirea lui Isaia despre Mesia, când profetul le vorbise despre „Brațul Domnului“. Acum Isus era cu ei și aveau șansa să experimenteze ceea ce anunțase Isaia. Dar nu au acceptat acest anunț ca venind de la Dumnezeu, ci au atribuit diavolului cuvintele Domnului (Ioan 8.49,52). Atribuind lucrările Lui diavolului, ei au respins deopotrivă „Brațul Domnului“. Aceasta a fost vina poporului evreu: au refuzat să creadă în El. Și, pentru că au respins cuvintele și lucrările lui Isus, a venit timpul când ei nu mai puteau să creadă. Dumnezeu Însuși a intervenit și a pedepsit poporul cu orbire și cu împietrire. El mai făcuse acest lucru cu Faraon, regele Egiptului, după ce acesta își împietrise constant inima.

Noi trăim astăzi în vremea harului, dar această vreme se va isprăvi foarte curând. Îndemnul din Evrei 3.7 este încă valabil: „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile“.

De ce nu vii, tu, suflet nestatornic, cât încă pot Mântuitor săți fiu? Când vei striga, va fi atunci zadarnic, vei plangeamar, dar fiva prea târziu…

Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 1.1-17 · Marcu 7.24-37

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 10:1-19

Exemplul lui Ezra făcuse deja ca „toţi cei care tremu­rau la cuvintele Dumnezeului lui Israel“ să se smerească împreună cu el (9.4). Acum, ca răspuns la rugăciunea lui, acelaşi simţământ se trezeşte în inimile unei mulţimi foarte mari de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii“ (v. 1). Tinereţea (să fii tânăr) nu te poate împiedica să te întristezi de ceea ce-L dezonorează pe Dumne­zeu. Aceste căsătorii cu per­soane străine amintesc acelora dintre noi care sunt cre­dincioşi despre mondenitate. „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce le­­gă­­tură este între drep­tate şi fărădelege sau ce comu­ni­une are lumina cu întune­ricul? (2 Cor. 6.14). Oare n-am per­mis noi în mul­te ocazii acestui intrus să pătrundă în ca­sele şi în vie­ţile noastre? Tinerii au fost, adesea, pri­mii care l-au intro­dus în case­le părinţilor lor. Ei bine! Nu este de ajuns să descoperim acest rău în lumi­na Cu­vântului şi să ne sme­rim. Trebuie să acţi­onăm despărţin­du‑ne de el. Aceas­­ta va implica, spre exem­plu, să ne exami­năm obi­ceiu­rile cu o reală seve­ri­tate: cărţile din biblioteca noas­tră, hainele, o­biec­tele de toa­letă…, ca să îndepărtăm fără milă toate lu­cru­rile „stră­ine“. Este o misiune neplăcută, care va dura pro­ba­bil un timp (v.13), dar acesta este preţul pentru reluarea re­laţiilor fericite cu Domnul.

NU EVITA LUMEA – IMPLICĂ-TE! | Fundația S.E.E.R. România

„Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” (Ioan 17:18)

În rugăciunea Sa de Mare Preot din Ioan 17, Domnul Isus S-a rugat: „Le-am dat Cuvântul Tău… Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” (Ioan 17:14-18)

Unde i-a trimis Domnul Isus pe ucenicii Săi? În lume. El nu le-a spus: „Încercați să evitați lumea. Stați doar cu creștinii din biserică și păstrați distanța față de oamenii care fac rele și vorbesc urât!” Ceea ce a vrut Domnul Isus să spună este că fiecare ucenic al Său este trimis ca reprezentant al lui Dumnezeu la locul său de muncă, în cartierul său, în circumstanțele sale, în situațiile sale… și a fi atunci și acolo sare și lumină este motivul pentru care te afli pe această planetă!

El spune: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:21). Unde? În lume. Noi nu suntem chemați să evităm lumea, ci să ne implicăm în ea. S-ar putea să spui: „Dar nu mă simt confortabil în preajma unor astfel de oameni!” Atunci roagă-L pe Dumnezeu să te facă să semeni mai mult cu Domnul Isus, care era cunoscut drept „prietenul păcătoșilor” (vezi Luca 7:34).

Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor.” (Matei 10:16) Cel puțin două lucruri trebuie să aibă o oaie ca să se descurce printre lupi: curaj și înțelepciune. Și mai are nevoie și de un angajament total. Albert Schweitzer a renunțat la statutul său de teolog extraordinar și de muzician de talie mondială pentru a-i sluji pe cei mai săraci oameni de pe un alt continent!

Indiferent ce te-a chemat Dumnezeu să faci, asta va implica iubirea oamenilor și dăruirea ta față de ei!

26 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și soția lui i-a zis: „Încă ești tare în integritatea ta? Blestemă pe Dumnezeu și mori!“.

Iov 2.9

Soția lui Iov a fost deopotrivă atinsă de încercarea soțului ei: devenise și ea la fel de săracă, își pierduse toți copiii, iar acum avea un soț bolnav. Prin aceste lovituri – prea grele pentru ea – și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. Această reacție a ei la boala lui Iov este un exemplu despre cum greutățile ne pot îndepărta de Dumnezeu. Poate ne gândim că, atunci când ne merge extraordinar de bine, suntem în cel mai mare pericol de a ne abate de la Domnul, dar, iată, se poate întâmpla și ca o lovitură grea să ne distanțeze de Dumnezeu. Pentru a nu ne revolta împotriva Lui în încercare, trebuie să rămânem în picioare prin harul Său. Dacă, smeriți, acceptăm boala ca venind de la Dumnezeu și recunoaștem, precum Iov: „Desăvârșită este lucrarea Ta“, atunci rămânem ocrotiți la umbra aripilor Sale.

„Dar el i-a zis: «Vorbești cum ar vorbi una din femeile fără minte. Ce? Am primit de la Dumnezeu binele și să nu primim răul?»“ (Iov 2.10). Iov nu a ascultat de soția lui, căci a vrut să rămână de partea lui Dumnezeu și să nu se lase abătut de la El. Pe lângă aceasta, a încercat să o ajute pe soția lui să ia din mâna Domnului încercarea: „Am primit de la Dumnezeu binele și să nu primim răul?“. Acest lucru este valabil pentru tot ceea ce se întâmplă în viața noastră. În viața personală, în familie și în adunarea locală, întâmpinăm bune și rele. Să acceptăm numai cele bune? Iov nu a făcut așa, ci a acceptat și răul care l-a atins.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Acela care poate să ducă la pierzare și sufletul și trupul în gheenă.

Matei 10.28

Temeri

Îndatoririle dificile ne descurajează adesea, iar prezicerile precum „ce sugerezi tu va fi foarte greu de realizat“ nu ne ușurează cu nimic situația.

Cei doisprezece ucenici au simțit cu siguranță aceasta, atunci când Domnul i-a trimis să predice evanghelia în cetăți și în sate. El le-a spus: „Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor … Și veți fi urâți de toți, pentru Numele Meu“ (Matei 10.16,22). Însă Domnul a mai spus că nu trebuia să se teamă de cei care-i urau. Vrăjmașii nu le puteau face mai rău decât să le ucidă trupul. Fără îndoială, un lucru îngrozitor! Câți oare n-au plătit acest preț, de la primii apostoli și până în zilele noastre!

Dar de ce nu trebuia ucenicii să se teamă? Pentru că aceia care-i urau nu le puteau ucide sufletul. Acest lucru era peste puterea lor. Dumnezeu este Cel care are toată puterea și care poate judeca și trupul și sufletul. Iar El va aduce această judecată asupra celor care nu Îl respectă și nu Îi slujesc. Nu vrăjmașii celor credincioși vor avea ultimul cuvânt în această privință, ci dreptul acesta Îi aparține lui Dumnezeu. Cei care cred în Hristos nu trebuie să se teamă de vrăjmașii lor: Dumnezeu îi va ocroti. Lui Îi pasă de vrăbiile pe care oamenii le consideră fără valoare. Cu cât mai mult Se va îngriji de copiii Lui, care Îi sunt cu mult mai de preț! El nu va îngădui ca ei să sufere rușine. Prin urmare, adevărații creștini se pot încrede cu bucurie în Dumnezeu și Îi pot sluji cu smerenie.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 12.1-14 · Marcu 7.14-23

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 9:5-15

Să luăm seama la atitudinea lui Ezra din acest capitol şi s-o imităm. Oricine altcineva ar fi adus poporului repro­şurile cele mai severe. Ezra însă se înfăţi­şează îna­intea lui Dumnezeu, acuzându-se pe sine împre­ună cu în­tregul Israel. Jertfind doisprezece boi şi doi­sprezece ţapi (8.35), el reafirmase unitatea poporului lui Dumnezeu. O con­secinţă naturală a acestei unităţi este împărţirea res­pon­sabilităţii şi a suferinţei (vezi 1 Corinteni 12.26). Ce lecţie în această privinţă ne dă acest slujitor al lui Dumnezeu! El ne învaţă nu numai să evităm să scoatem în evidenţă gre­şe­lile altor creştini, ci şi să simţim noi înşine ruşinea şi durerea lor înaintea Dom­nului. „Dum­nezeul meu, îmi este ruşine şi nu îndrăz­nesc să-mi ridic faţa către Tine” – spune omul lui Dum­nezeu (v. 6).

Cuvintele lui Ezra sunt cu adevărat mişcă­toa­re. Ele pun în antiteză îndurarea Dum­nezeului lui Israel cu nerecunoştinţa poporului Său. Dar, în timp ce simte pro­fund greutatea păcatului pe care nu l-a comis personal, Ezra n-are nici o putere să facă ceva pentru a-l îndepărta de sub ochii unui Dumnezeu sfânt. Unul singur a avut puterea să împlinească ispăşirea. Fiul lui Dum­ne­zeu, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost în stare să exclame în sufe­rin­ţa Sa inexprimabilă: „M-au ajuns pe­dep­se­le pen­tru nelegiuirile Mele …“ (Psalmul 40.12).

APROPIE-TE MAI MULT DE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi…” (Iacov 4:8)

Noi spunem că avem încredere în Dumnezeu, dar adesea ne temem că El nu va veni în ajutorul nostru atunci când avem cea mai mare nevoie de El. Așadar, presupunem în mod fals că, dacă ne gândim în continuare la problemă și ne îngrijorăm suficient, cumva ne putem ocupa singuri de ea – în caz că Dumnezeu nu apare și nu face ceva (după calendarul nostru)! Acest lucru ne aduce mai aproape de problemele noastre, dar nu și de Cel care le poate rezolva!

Dar când alegem să credem că Dumnezeu deține controlul asupra vieților noastre și că Se va ocupa de orice situație în care ne aflăm, ne apropiem mai mult de El, și problemele noastre nu mai par deloc atât de îngrijorătoare!

Iată cum funcționează lucrurile: cu cât te apropii mai mult de problemă, cu atât Dumnezeu pare mai mic! Dar cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât problema ta pare mai mică! Biblia spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” (Proverbele 3:5)

Încrederea în Dumnezeu te va împiedica să te gândești și să încerci să înțelegi lucruri pentru care nu ai încă răspunsuri. În loc să asculți acea voce sâcâitoare din interior care spune: „Ce ai de gând să faci?”, apropie-te de Dumnezeu și afirmă: „Am de gând să mă încred în Dumnezeu, ca să-mi arate El ce să fac!”

Psalmistul a declarat: „Carnea şi inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele… Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu!” (Psalmul 73:26, 28) Unde este Dumnezeu atunci când ai cea mai mare nevoie de El? Chiar lângă tine! Iată Cuvântul Lui pentru tine azi!

25 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosua a luat toată țara, după toate câte-i zisese Domnul lui Moise; și Iosua a dat-o de moștenire lui Israel, după împărțirile lor pe seminții. Și țara s-a odihnit de război.
Ei ajută fiecare pe aproapele său și fiecare zice fratelui său: „Fii tare!“.

Iosua 11.23; Isaia 41.6

Un frate mi-a spus odată cât de mult aprecia el primul dintre cele două versete citate mai sus. El era impresionat nu numai de ceea ce Iosua făcuse, ci mai ales de faptul că totul fusese făcut potrivit cu ceea ce Domnul îi spusese lui Moise. Mai devreme în capitol citim că Iosua a făcut „ceea ce Domnul îi spusese“ (Iosua 11.9). În plus, citim despre un lucru care fusese împlinit așa cum Moise poruncise (versetul 12). Acești doi oameni ai credinței au acționat în unitate, fiecare potrivit cu ceea ce Domnul îi poruncise. Rezultatul a fost odihna.

Fiecare dintre noi avem responsabilități diferite încredințate nouă de Domnul. Avem însă același Stăpân, același Domn. Dacă fiecare dintre noi Îl slujim pe El, vom putea să ne bucurăm de comuniune și de unitate în lucrare.

Versetul din Isaia citat mai sus sună bine în aparență, ca un îndemn pentru cei credincioși să lucreze împreună, pentru interesele Domnului Isus Hristos, însă el face referire la un lucru cu totul contrar. Pasajul îi descrie pe niște oameni care lucrează împreună pentru a face un idol. Versetul următor spune: „Și meșterul îl îmbărbătează pe argintar, cel care netezește cu ciocanul pe cel care bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: «Este bună». Și-l fixează în cuie, ca să nu se clatine“. Oamenii din această lume pot lucra împreună cu entuziasm pentru scopuri rele. Prima lucrare colectivă de acest fel este cea de la turnul Babel.

Astfel de realizări nu vor putea însă rezista. Dumnezeu va avea ultimul cuvânt cu privire la ele. De aceea, să nu ne lăsăm angrenați în proiectele lumii, ci să căutăm să facem voia Domnului nostru, lucrând împreună!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toți cei care se încred în Tine se vor bucura.

Psalmul 5.11

Alan și Ian, în junglă (2)

Au urmat alte zile de călătorie extenuantă prin junglă, unde Ian și Alan au vizitat mai multe grupuri de credincioși. Alan a fost impresionat că de fiecare dată erau primiți cu multă căldură. „Nu pot să înțeleg cum acești locuitori ai junglei sunt așa de fericiți“, a spus el. Ian i-a răspuns: „Ei Îl cunosc pe Isus ca Mântuitor al lor. Ei au siguranța că Dumnezeu le-a iertat păcatele și le-a oferit viața eternă“.

La întoarcerea spre casă, cei doi și-au împărtășit impresiile legate de experiențele trăite în timpul drumeției prin junglă. Cu câtă bucurie a mărturisit Alan despre fericirea de a-L avea pe Isus Hristos ca Mântuitor personal și despre liniștea de a cunoaște iertarea păcatelor și pacea eternă cu Dumnezeu!

Din adversar al lucrării misionare, Alan a devenit în scurt timp un predicator convins al evangheliei.

Ce îi face pe credincioși să-și dorească să ducă evanghelia și la alții?

• Ei ascultă de îndemnul Domnului – „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creația“ (Marcu 16.15).
• Ei sunt convinși că singura cale de a veni la Dumnezeu este prin credința personală în Isus Hristos – „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți“ (Fapte 4.12).
• Ei se bucură că Dumnezeul cel viu îi iubește și vor să împărtășească aceasta și cu alții.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 11.1-10 · Marcu 7.1-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 8:31-36; 9:1-4

În timpul primei întoarceri în Ierusalim, Cirus înmânase iudeilor repatriaţi un număr dintre vasele Casei lui Dumnezeu. Nici Ezra, nici însoţi­torii lui n-au plecat cu mâinile goale. Împăratul şi anturajul său, ca şi israeliţii care au rămas în exil, au dat daruri pentru templu.

Cu această bogăţie care ar fi putut atrage jefu­itori, firava caravană fără escortă (dar protejată de mâna bună a lui Dumnezeu) a ajuns la Ierusalim. Prima lor preocupare este să înmâneze preţioasa încărcătură preoţilor res­ponsabili. Apoi „repede“, în acord cu ordinul pe care-l primiseră (7.17), aduc sacrificii.

Să ne gândim la „talanţii“ care ni s-au încredinţat pentru drum (Matei 25.15). Ce va­loa­re adăugăm noi tuturor acestor daruri pe care ni le-a acordat Domnul: sănătate, inteligenţă, memorie şi, mai presus de toate, Cuvântul Lui? Când vom ajunge în cetatea cerească, totul va fi cântărit şi numărat la scara de valori a sanctuarului (vezi v. 33; Luca 12, sf. v. 48).

Totuşi, întoarcerea lui Ezra este umbrită  dintr-o dată de ceea ce aude despre popor. Astfel, asistăm la o scenă de durere şi de lacrimi. „Râuri de apă curg din ochii mei, pentru că nu se păzeşte legea Ta” – spune psalmistul (Ps. 119.136).

ISUS ESTE RĂSPUNSUL | Fundația S.E.E.R. România

„Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” (Romani 10:20)

Oare ce semnificație are acest verset din Sfânta Scriptură care spune: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine”? Iată un răspuns: deși cauți rezolvarea problemelor în locuri greșite, pui întrebări greșite și te îndrepți într-o direcție greșită, Domnul Isus te va intercepta, te va redirecționa și-ți va satisface nevoile cele mai profunde!

Când femeia de la fântână L-a întâlnit pe Isus, ea căuta răspunsul în relații. Trecuse prin cinci căsnicii eșuate și trăia cu un al șaselea bărbat… (vezi Ioan 4:18)

Când Zacheu L-a întâlnit pe Isus, el căuta răspunsul în lucrurile materiale. Doctorul Luca ne face cunoștință în Evanghelia sa (Luca 19:2-3) cu acest „om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameşilor, căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.”

Când apostolul Pavel L-a întâlnit pe Isus, el credea că și-a aflat rostul în religie – conform CV-ului său (Filipeni 3:5-6): „tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”

Relațiile multiple nu au mulțumit-o pe femeia de la fântână, bogățiile nu l-au mulțumit pe Zacheu, religia nu l-a mulțumit pe Pavel. Și astfel de lucruri nu te vor mulțumi nici pe tine! Dar ce te va mulțumi? Relația personală cu Domnul Isus! Astăzi El îți spune: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)

Așadar, Isus este răspunsul pentru tine!

23 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui.

Ioan 3.35

Începem această meditație aducându-ne aminte de cuvintele lui Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez“ (Ioan 3.30). Pe măsură ce Îl apreciem mai mult pe Domnul Isus, contemplând gloria Persoanei Sale, gândurile înalte cu privire la noi înșine vor dispărea treptat.

Cuvântul lui Dumnezeu este nu numai o lumină pentru cărarea noastră, ci și o revelație a lui Dumnezeu Însuși. El S-a revelat prin Fiul Său, iar Fiul, care este întotdeauna în sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut. Plăcerea Tatălui și bucuria inimii Lui își au centrul în Fiul Său. Mai mult, El Își găsește plăcerea să împărtășească gândurile Sale cu cei pe care i-a chemat la Sine, pentru ca și ei să aibă parte de bucuria Lui.

Acest lucru ne aduce aminte de istoria lui Iosif, care a fost iubit de tatăl său, acesta fiind motivul pentru care frații lui l-au urât. Ei știau bine că Iosif era preferatul tatălui lor, de aceea îl invidiau și îl urau. În Ioan 15.25 citim că Domnul a spus despre Sine: „M-au urât fără temei“. Totuși, în această scenă întunecată, dominată de păcat, în lumea pe care El o crease și ai cărei locuitori nu-L cunoșteau, El L-a glorificat pe Dumnezeu, Tatăl Său. Nu trebuie deci să ne mirăm că „Tatăl Îl iubește pe Fiul“. Cât de frumoase și de mișcătoare sunt aceste cuvinte! Ce preocupare binecuvântată pentru inimile noastre!

Prin urmare, atunci când suntem adunați pentru a ne aduce aminte de El, Duhul Sfânt Își găsește plăcerea în a ne prezenta Persoana și lucrarea Domnului Isus. Deși acestea sunt lucruri care depășesc cu mult înțelegerea noastră, putem împărtăși totuși aceleași gânduri pe care Tatăl le are cu privire la Fiul Său și ne putem pleca în adorare înaintea Lui.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iudeii deci au luat din nou pietre, ca să-L ucidă. Isus le-a răspuns: „Multe lucrări bune v-am arătat de la Tatăl Meu; pentru care dintre aceste lucrări Mă ucideți cu pietre?“. Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună Te ucidem cu pietre, ci pentru hulă și pentru că Tu, Om fiind, Te faci pe Tine Însuți Dumnezeu“.

Ioan 10.31-33

Au luat pietre ca să-L ucidă

Ce i-a putut mânia atât de mult pe conducătorii iudei, încât să plănuiască să-L omoare pe Domnul Isus? Este clar că motivul a fost acela că El li S-a descoperit în dumnezeirea Sa. Ioan 8 ne arată că vrăjmașii Lui au vrut să-L omoare cu pietre din același motiv. „Eu le dau viața eternă“, spusese Domnul cu privire la oile Sale. Din punctul de vedere al cărturarilor, aceasta este blasfemie, fiindcă nicio ființă omenească nu avea autoritatea asupra vieții eterne. Poate i-ar fi ofensat mai puțin dacă El L-ar fi pus pe Tatăl primul, însă, punându-Se pe Sine, „Eu și Tatăl una suntem“, era clar pentru ei că El Se pretindea egal cu Dumnezeu. Faptul că Omul Isus Hristos este în același timp Fiul lui Dumnezeu este de neacceptat pentru cei necredincioși, fiindcă acest lucru înseamnă că ei trebuie să se plece înaintea Lui, să-L onoreze și să I se închine. Oricine dorește să se convingă de viața fără pată a lui Isus, de smerenia și de dragostea Lui fără pereche, de lucrarea Lui neobosită în facerea binelui și de puterea Lui nelimitată nu trebuie să facă altceva decât să citească Evangheliile. În ele vedem lucrările Tatălui, lucrări pe care doar Fiul le-a putut împlini. Să remarcăm cu atenție cuvintele: „Cine nu-L onorează pe Fiul nu-L onorează pe Tatăl, care L-a trimis“.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 9.1-18 · Marcu 6.30-44

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 7:19-28

Ezra a păzit Cuvântul lui Dumnezeu şi n-a făcut de ruşine Numele Lui. Ezra şi oamenii care se strâng ca răs­puns la chemarea sa vor fi făcuţi con­ştienţi de propria slăbiciune (sunt cel mult o mie cinci sute), dar, în acelaşi timp, şi de faptul că Dum­nezeu le-a „pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închid㓠(Apoc. 3.8). Artaxerxes I (Longimanus), zis Mână Lungă, aseme­nea predecesorilor săi Cirus şi Darius, este un instrument pregătit de Domnul ca să ţină deschisă uşa reîntoarcerii la Ierusalim pentru rămăşiţa exilată a lui Iuda.

Scrisoarea împăratului arată că el era atent la toate. Întâi restabileşte închinarea în Ierusalim, cu tot ce era ne­ce­sar jertfelor şi întreţinerii leviţilor; apoi pune în funcţie magistraţi şi judecători; în sfârşit, lucru remarcabil, dă instrucţiuni lui Ezra pentru a le face cunos­cut tuturor legile Dumnezeului său (v. 25). „Inima împăra­tului în mâna Dom­­nului este ca nişte izvoare de apă: El o îndreaptă în­cotro vrea“ (Prov. 21.1; vezi şi Prov. 8.15-16). Ezra îl bine­cu­vân­tează pe Domnul, ca pe Acela care a pus astfel de gânduri în inima împăratului. Să ne stră­duim, ase­menea lui Ezra, să vedem întotdeauna „mâna“, da, „mâna bună a lui Dumnezeu“ (v. 6, 9, 28; 8.18, 31), în orice ni se întâmplă.

EȘTI ÎN RAZA DE ACȚIUNE A LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul… trebuia să treacă prin Samaria…” (Ioan 4:4)

În a patra Evanghelie citim că Isus „a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria a ajuns lângă o cetate…” (Ioan 4:3-4) În cazul în care nu știi, Samaria nu era pe drumul spre Galileea. De fapt, era la destui kilometri depărtare… Cu toate acestea, Ioan scrie că Isus „trebuia să treacă…”

Gândește-te: era o călătorie lungă, iar Mântuitorul era per pedes... Era cald… Ca evreu, El nu ar fi fost bine primit acolo din cauza animozității dintre evrei și samariteni. De fapt, evreii evitau Samaria. I

ar în ce-o privește pe femeia samariteancă, pe care urma s-o întâlnească, femeilor din vremea și zona aceea le era interzis să stea de vorbă cu bărbați din afara propriei familii. În plus, aceasta era subiect de discuție în cetate, pentru că femeia trecuse prin cinci divorțuri.

Deci, de ce a simțit Isus că „trebuia să treacă” pe acolo? Pentru că El văzuse în acea femeie un diamant în stare brută. În timp ce oamenii din jurul ei vorbeau despre trecutul și problemele ei, Isus i-a văzut potențialul pentru Împărăția Sa. Astfel că „Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” (Ioan 4:39)

Pentru a ajunge în Galileea conform programului lui Dumnezeu, Domnul Isus a trebuit să arunce pe fereastră programul omenesc. Pe El nu programul l-a controlat, ci planul lui Dumnezeu și nevoile oamenilor suferinzi. Domnul Isus a fost dispus să Se abată din calea Sa, să întoarcă tradiția pe dos și să deschidă noi drumuri, pentru a face tot ce trebuia să facă!

Dar tu? Îi dai voie lui Dumnezeu să-ți întrerupă planurile? Dacă da, atunci El te poate folosi. Așa că azi roagă-te: „Doamne, arată-mi de acum ce trebuie să fac pentru a-Ți fi mereu pe plac!”

21 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, după ce a fost botezat tot poporul, fiind botezat și Isus, și rugându-Se, cerul s-a deschis.

Luca 3.21

Domnul Isus, la vârsta de doisprezece ani, stătea în templul din Ierusalim cu convingerea că lucrurile Tatălui Său erau cea dintâi prioritate a Sa. Chiar de la acea vârstă, El manifesta un devotament total, care a rămas la fel în întreaga Sa viață. Acolo, în templu, El îi asculta pe cărturari, le punea întrebări și dădea răspunsuri uimitoare celor care Îl întrebau. De vreme ce Evangheliile nu ne spun alte lucruri despre copilăria și tinerețea Lui, putem presupune că El nu S-a manifestat în public în acel timp, ci a așteptat cu răbdare, în dependență de Dumnezeu, timpul când avea să-Și înceapă slujirea publică.

Peste aproximativ optsprezece ani, Domnul Isus a fost botezat de Ioan, în Iordan. Este foarte interesant ceea ce ni se spune despre începutul acestei noi faze a vieții Fiului lui Dumnezeu. El nu a făcut vreun anunț măreț, nici minuni și nici nu a luat un loc proeminent. În loc de toate acestea, El S-a rugat la începutul slujirii Sale publice, atunci când a fost botezat de Ioan. Relația Lui cu Tatăl Său ceresc a constituit punctul de început al slujirii Sale. Tot ceea ce El a făcut și-a avut izvorul viu în această comuniune. El este Exemplul nostru măreț și în această privință.

S-a spus adesea că viața spirituală a unui creștin este la fel de adâncă precum viața lui de rugăciune. Putem încerca să ne arătăm a fi spirituali înaintea oamenilor, însă în cămăruța noastră (Matei 6.6), unde nimeni nu ne vede și suntem singuri cu Dumnezeu, orice pretenție încetează. Martin Luther, George Whitefield, John Wesley, David Brainerd, George Muller, Hudson Taylor, D. L. Moody, Charles Studd, David Livingstone și mulți alți slujitori ai Domnului au fost cu toții oameni ai rugăciunii. Îi cunoaștem astăzi datorită lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut prin ei, însă au putut deveni vase folositoare în mâna Lui fiindcă au petrecut adesea mult timp în rugăciune.

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te teme când se îmbogățește un om, când gloria casei lui crește; pentru că nu va lua nimic când va muri.

Psalmul 49.16,17

Jules Mazarin

Jules Mazarin (1602-1661), cardinal și diplomat de origine italiană, a fost prim-ministrul Franței pentru o lungă perioadă de timp. Prin veniturile pe care le obținuse din diversele sale funcții, el strânsese o avere considerabilă. Avea în Paris propriul palat, care găzduia o vastă bibliotecă și multe tablouri de mare valoare. Cu puțin timp înainte de moartea lui Mazarin, contele de Brienne a putut vedea felul în care bogătașul se târa prin galeria sa de tablouri, murmurând cu durere: „Trebuie să le las pe toate astea în urmă…“. Era deja atât de slăbit, încât trebuia să se oprească după fiecare pas. „Și pe acesta trebuie sa-l las… și cu cât efort l-am obținut! Cum aș putea să-l las în urmă fără regret? Căci unde merg eu nu voi mai vedea niciodată nimic.“

Da, într-o zi va trebui să lăsăm în urmă tot ceea ce aparține acestui pământ, fie că este vorba de bogăție, de onoare sau de putere! „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta“ (Matei 6.19-21). Mă întreb: în ce se agață inima mea? Ce obiectiv am? Este inima mea atașată de Hristos, Cel care Și-a dat viața pentru mine? Dacă da, El este comoara mea, împreună cu tot ce ține de El. O astfel de comoară este în siguranță. Trecând prin această lume, rugăciunea noastră ar trebui sa fie: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să pătrund mai clar comorile Tale spirituale“.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 7.15-29 · Marcu 6.14-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 6:13-22

Acuzatorii iudeilor au înţeles că n-ar fi fost în­ţelept să se opună ordinelor pe care le primiseră. Ei le execută prompt, dar cu re­sen­timentele care se sub­înţeleg.

Cu o asemenea protecţie din partea autorită­ţilor şi dispunând de noi mijloace materiale, bătrânii iudeilor în­cheie construirea templu­lui. Dar să remarcăm acest detaliu important: dacă ei prosperă, nu este datorită decretului lui Darius, ci „prin profeţiile lui Hagai profetul şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido“ (v. 14). Tot aşa se prezintă şi situaţia celui credin­cios. Izvorul pros­perităţii lui nu se găseşte în împrejurările favorabile în care Dum­ne­zeu îl pune aici, pe pământ, ci în supu­ne­rea faţă de Cuvântul Dumne­zeului său.

Inaugurarea casei are loc cu bucurie. Totuşi, ce mare este contrastul faţă de inaugurarea primului templu, când s-au sacri­ficat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi (2 Cro­nici 7.5). Nu se face nici o menţiune aici cu privire la foc coborând din cer sau la glorie umplând casa, deoarece chivotul lui Dumnezeu fusese pier­dut; el nu va mai fi regăsit.

După dedicarea Casei, Paştele şi sărbătoarea Azimelor se ţin în luna întâi. În pofida slăbiciunii lor, Dumnezeu a bucurat inimile acestor sărmani iudei, după întoarcerea lor din exil.

SĂ IUBEȘTI ESTE O PORUNCĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii…” (Ioan 13:34)

 Iubirea nu este o emoție, pentru că nu poți porunci cuiva să simtă într-un anumit fel… A iubi pe cineva este o alegere care se manifestă în atitudinile și acțiunile tale față de acea persoană.

Domnul Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Domnul Isus a numit-o „o poruncă nouă”. Dar ce este nou în ea? Aceste cuvinte: „cum v-am iubit Eu”. Din moment ce Hristos trăiește în tine, tu îi poți iubi pe alții cu iubirea Lui. Domnul Isus i-a pus întotdeauna pe ucenicii Săi pe primul loc – le-a spălat picioarele, i-a salvat din furtuni, i-a învățat cu răbdare… El nu a avut grijă de unul, ci S-a îngrijit de toți cei doisprezece.

S-ar putea să spui: „Dar cum pot iubi pe cineva pe care nici măcar nu-l plac?” Domnul Isus răspunde: „Cum v-am iubit Eu!” C.S. Lewis ne împărtășește cum a ajuns el să schimbe modul de a privi la alții: „Există o persoană pe care o iubesc, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce face. Există o persoană pe care o accept, deși unele dintre gândurile și acțiunile sale mă revoltă. Există o persoană pe care o iert, deși îi rănește pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Acea persoană sunt eu… Dacă mă pot iubi pe mine însumi fără a aproba tot ceea ce fac, înseamnă că trebuie și pot să-i iubesc și pe ceilalți chiar dacă nu aprob tot ce fac ei!”

Iar ceea ce îți poruncește Domnul Isus să faci, El îți dă și puterea să faci, deoarece: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5)

Așadar, să iubești nu este o opțiune, ci o poruncă!

20 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că-i răsplătește pe cei care-L caută.

Evrei 11.6

Trebuie să credem că El este și trebuie să credem ceea ce El este. Trebuie să avem de-a face cu Dumnezeu în taina sufletului nostru, dincolo și independent de tot ceea ce ne înconjoară. Legătura noastră individuală cu Dumnezeu trebuie să fie o realitate vie, o experiență adevărată, care să stea la rădăcina existenței noastre și care să formeze reazemul sufletului nostru în orice timp și în orice împrejurare. Opiniile omenești n-au nicio valoare aici, nici dogmele și nici crezurile. Nu este suficient să spunem: «Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotștiitorul». Nici aceste cuvinte, nici oricare altele nu sunt suficiente, ci este o chestiune de inimă, o chestiune între sufletul nostru și Dumnezeu Însuși. Nimic altceva nu poate susține sufletul, mai ales în timpurile noastre, când suntem înconjurați de atât de multă ușurătate și superficialitate.

Știm că cei necredincioși arată mereu cu degetul către inconsecvența și greșelile manifestate în viețile celor care mărturisesc credința în Dumnezeu. Deși este adevărat că aceste inconsecvențe și greșeli, chiar dacă ar fi de zece mii de ori mai multe, nu-i vor putea pune la adăpost pe cei necredincioși, atunci când vor trebui să dea socoteală pentru ei înșiși înaintea lui Dumnezeu, totuși este la fel de real faptul că o mărturie nepotrivită constituie o reală pricină de poticnire. De aceea este nevoie să manifestăm o credință în Dumnezeu simplă, onestă și reală, o încredere necondiționată în Cuvântul Său și o dependență constantă de înțelepciunea, de bunătatea, de puterea și de credincioșia Lui. Aceasta este ancora sufletului, fără de care ar fi imposibil să navigăm pe apele învolburate ale creștinătății.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci celălalt ucenic, care îi era cunoscut marelui-preot, a ieșit și i-a vorbit portăresei și l-a adus pe Petru înăuntru.

Ioan 18.16

Loc nepotrivit

Petru se afla în curtea marelui-preot – un loc nepotrivit. Cel care afirmase că era gata să meargă cu Domnul „și la închisoare și la moarte“ (Luca 22.33), iată-l că fuge împreună cu toți ucenicii când Domnul este arestat și legat. Mai târziu Îl urmează pe Domnul „de departe, ca să vadă sfârșitul“ (Matei 26.58). Iar acum, în baza legăturii celuilalt ucenic cu marele-preot, i se permite să intre în curte, ceea ce s-a dovedit a fi o capcană pentru el.

Cineva poate obiecta, pe bună dreptate, că și celălalt ucenic se afla în curtea marelui-preot. Da, dar acela nu s-a lepădat de Domnul său, ceea ce face ca purtarea lui Petru să fie cu atât mai gravă, scoțându-i în evidență nesăbuința. Celălalt ucenic nu se așezase lângă foc, în ciuda nopții reci. Sau oare legătura lui cu marele-preot să-l fi făcut mai puțin vizibil decât pe Petru? Cuvântul lui Dumnezeu nu spune nimic în această privință. Dar celălalt ucenic, care în mod clar era Ioan, a fost prezentat în opoziție cu Petru.

De aici putem învăța să fim prudenți când vine vorba să îi determinăm pe alții să procedeze la fel ca noi. Chiar dacă eu mă simt liber să mă aflu într-un anumit loc sau să întreprind ceva care nu este dăunător pentru mine, totuși se poate dovedi a fi o capcană pentru altul. Câtă grijă trebuie să avem să nu-i aducem pe ceilalți în situații care pot fi un pericol pentru ei!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 7.1-14 · Marcu 6.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 6:1-12

O nouă scrisoare a acuzatorilor pleacă deci spre capitala imperiului, dar ea îi va pune în încurcă­tură.

Nu numai că cercetările pe care Darius le între­prinde permit redescoperirea edictului lui Cirus, dar însuşi împăratul, în răspunsul său, ia în mână cauza rămăşiţei lui Iuda şi a constru­irii Templului. Şi, ca paharul să fie plin, dă dispoziţie chiar vrăjmaşilor iudeilor să le acorde acestora tot ajutorul necesar. În finalul său, decre­tul lui Darius este însoţit de cumplite ameninţări contra acelor persoane care i-ar modifica conţinutul. Acesta a fost deci rezultatul poziţiei clare şi îndrăzneţe adoptate de bătrânii iudeilor (5.11,12; vezi Matei 10.32). Ati­tu­dinea lor I-a dat Domnului ocazia să-Şi arate public aproba­rea.

Este încurajator să-l vedem pe împărat, în v. 10, re­cu­nos­când puterea rugăciunilor către Dumnezeul cerurilor şi chiar solicitându-le pentru sine şi pentru fiii săi. Acest Dum­nezeu al cerurilor este acum Tatăl nostru; să nu neglijăm să-I vor­bim. În plus, suntem îndemnaţi să ne rugăm „pen­tru toţi oamenii“ − şi în mod special „pentru împăraţi (autorităţi) şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, în toată evlavia şi demnitatea“ (1 Timotei 2.1, 2).

IMPORTANȚA PĂRTĂȘIEI FRĂȚEȘTI | Fundația S.E.E.R. România

„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească…” (Faptele apostolilor 2:42)

Ați auzit de Euclid? A fost un mare matematician grec, părintele geometriei, care a trăit cu vreo trei sute de ani după Hristos… și este cunoscut pentru seria sa de treisprezece volume intitulată „Elementele”. Două dintre axiomele sale geometrice au fost revizuite și au produs celebrul citat, atribuit lui Aristotel: „Întregul este mai mare decât părțile sale”.

Un alt mod de a spune acest lucru ar fi: „într-un grup se întâmplă ceva ce nu se întâmplă dacă ești singur”. Acel „ceva” se numește „sinergie” – termen ce provine din cuvântul grecesc sunergia, care înseamnă cooperare și lucru împreună.

Biserica Noului Testament o practica. De unde știm? Din Biblie: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii (Cina Domnului) şi în rugăciuni.” (Faptele 2:42).

Domnul Isus a descris sinergia spirituală prin următoarele cuvinte: „Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20)

Duhul Sfânt nu a dezvăluit totul unei singure persoane. Învățăm și creștem pe măsură ce ne strângem laolaltă. Maturitatea spirituală are loc în două moduri:

1) Fiind dispus să împărtășești ce te-a învățat Dumnezeu;

2) Fiind dispus să înveți ceea ce Dumnezeu i-a învățat pe alții. Să reținem ce spune Biblia despre creștinii din Berea: „Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.” (Faptele apostolilor 17:11-12).

Tu aparții unei biserici? Ai părtășie cu alți credincioși? Dacă nu, îți limitezi propria creștere spirituală și ți se fură binecuvântarea. Așadar, caută părtășia și legătura frățească!