Mana Zilnica

4 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiind născuți din nou nu dintr-o sămânță care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu.

1 Petru 1.23

Doar o conștiință brăzdată de plugul Cuvântului divin este pregătită și capabilă să accepte sămânța nașterii din nou. «Soluțiile înlocuitoare» ale oamenilor se adresează mai degrabă simțămintelor omului, sentimentelor și intelectului său, nu conștiinței, iar acest lucru conduce într-o direcție absolut greșită.

Pavel a evitat cu grijă tot ce i-ar fi putut abate pe ascultătorii săi de la subiectul propovăduirii lui, de la „Isus Hristos“ și de la „El răstignit“. De asemenea, „superioritatea cuvântului“ și „înțelepciunea“ omenească se adresează, la fel ca alte lucruri, cărnii omului. De aceea Pavel s-a străduit să păstreze un mod de vorbire simplu: „Cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii, încât credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu“ (vedeți 1 Corinteni 2.1-5). Da, doar puterea lui Dumnezeu este aceea care poate aduce în inimă credință și viață.

Duhul Sfânt s-a folosit întotdeauna de Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu și în puterea Duhului Sfânt! Nici astăzi nu este nimeni născut din nou într-un alt mod decât numai „din apă și din Duh“ (Ioan 3.5). Cei mai mulți dintre noi știu că „apa“ este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu cu puterea sa curățitoare, sub influența Duhului lui Dumnezeu. Desigur, putem fi „inventivi“ în modul în care trezim interesul omului și în felul în care ajungem la inima sa. Dragostea ne face inventivi. Un frumos exemplu ni-l dă Pavel în Areopagul din Atena (Fapte 17.22 și în continuare). Dar ceea ce le vorbim oamenilor trebuie să fie „cuvinte ale lui Dumnezeu“ (1 Petru 4.11).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lumina adevărată era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om.

Ioan 1.9

Ce facem cu această Lumină?

Toată lumea înțelege, din experiență, ce este lumina și ce este întunericul. Acești doi termeni au însă o semnificație mult mai largă în sensul lor figurativ. Acest lucru se observă din plin în ceea ce privește utilizarea lor în Evanghelia după Ioan.

Versetul de astăzi vorbește despre Cel care a adus lumina în lumea noastră confuză. Într-adevăr, El Însuși era Lumina. Este de înțeles că oamenii din acea vreme se întrebau cine este această Persoană – dar El Se afla chiar în mijlocul lor.

În primele versete ale Evangheliei sale, Ioan a menționat deja câteva detalii despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu: El Însuși era Dumnezeu și fusese cu Tatăl din veșnicie. Toate au fost făcute prin El. Prin întruparea și viața desăvârșită a lui Isus pe pământ, fiecare persoană este pusă în lumină, căci prin El învățăm cine este Dumnezeu, ce este omul și cum trebuie să trăiască. Întrebarea pentru noi este: ce facem cu această Lumină? Recunoaștem noi ceea ce ne arată ea ca fiind adevărat, sau pur și simplu închidem ochii și rămânem în întuneric?

Mulți oameni și-au deschis viața pentru a-L lăsa pe Isus să intre cu lumina Sa. Rezultatul a fost că au realizat că trecutul, prezentul și viitorul lor trebuie judecate altfel decât credeau ei; și au început să trăiască o viață complet nouă: „Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12).

Citirea Bibliei: Iov 13.1-28 · Fapte 9.17-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 18:13-25

Ezechia a luat în mod curajos poziţie pentru Dom­nul. Dar credinţa lui n-a fost pusă încă la încerca­re. Lucrul acesta era necesar. Şi, tot aşa, fiecare creştin trebuie să arate, mai curând sau mai târziu, dacă faptele lui sunt izvorâte din credinţă sau dacă a depăşit măsura ei. În faţa asaltului formidabil al împăra­tului Asiriei, această cre­dinţă a lui Ezechia începe să se clatine. Se gândeşte să iasă cu bine din încurcătură trimiţând o sumă enormă ca tribut lui Sanherib. Acelaşi lucru făcuse odinioară şi Ioas. Dar Dumne­zeu îl va învăţa (şi pe noi totodată) că elibe­rarea şi pacea adevărată nu se obţin făcând concesii (Prov. 29.25). Vrăjmaşul înşală şi duce în rătăcire întot­deauna. Sanherib, departe de a-şi contra­manda acţiunea, expediază forţe impresionante împotriva lui Ezechia şi a locuitorilor Ierusalimului. El trimite în acelaşi timp trei personaje periculoase, fiecare cu rolul lui special: pe generalul suprem pentru a-i învinge, pe mai-marele peste slujitorii lui pentru a-i aservi şi pe mai-marele pahar­nicilor pentru a-i seduce prin vorbe măgulitoare. Să învăţăm deci să nu avem încredere în astfel de persoane pe care Satan ni le trimite uneori cu o misiune de genul acesta şi să fim siguri că felul lor de vorbire îi va trăda!

Rab-Şache le adresează o cuvântare în care ridicu­lizează deschis încrederea lor în Domnul.

LASĂ JUDECATA ÎN SEAMA LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Când au răsărit firele de grâu… a ieşit la iveală şi neghina.” (Matei 13:26)

De la Domnul Isus avem această pildă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’ El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.’ Şi robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’ ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” (Matei 13:24-30).

Separarea buruienilor (necredincioșii) de grâu (credincioșii) nu este treaba noastră. Noi trebuie să ne concentrăm pe cultivarea grâului, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă separarea.

De ce? Pentru că rădăcinile ambelor plante (vieți) vor deveni atât de strâns împletite încât, chiar dacă ai putea face diferența între cele două, ai dezrădăcina grâul odată cu buruienile. De asemenea, ai dezrădăcina grâul care a fost semănat și care se maturizează mai greu decât buruienile. În plus, ai putea confunda grâul care nu a dat încă bob – cu buruienile.

Menirea ta este să produci roade bune, iar misiunea lui Dumnezeu este să separe grâul de neghină.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: lasă judecata/separarea în seama lui Dumnezeu. Tu seamănă sămânța!

3 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El, care, într-adevăr, nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?

Romani 8.32

Cât de mult ne iubește Tatăl? Răspunsul la această întrebare nu poate fi pătruns, nici înțeles pe deplin. Suntem uimiți să vedem cum Avraam l-a adus jertfă pe Isaac, pe singurul său fiu, pe care îl iubea (Geneza 22). Cine dintre noi ar putea face la fel? Știm însă că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu. Acesta este Cel despre care El a vorbit din cer în două ocazii, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“. El este Cel despre care Proverbe 8.30 spune că, atunci când Dumnezeu a creat universul, Se afla acolo, lângă El, fiind plăcerea Lui în fiecare zi. Tot El este Cel care a venit să facă voia lui Dumnezeu, Cel a cărui hrană a fost să facă voia Celui care L-a trimis (Ioan 4.34).

Se spune că valoarea unui obiect este atât cât cineva dorește să plătească pentru el. Să ne gândim că am fost cumpărați cu sângele lui Hristos! Aceasta a fost valoarea noastră în ochii lui Dumnezeu, o așa valoare, încât a fost gata să-L dea pentru noi pe Fiul Său, pe Cel care întotdeauna și în mod perfect a făcut voia lui Dumnezeu. El a fost dintotdeauna plăcerea Tatălui, însă Dumnezeul sfânt și drept L-a părăsit pe cruce, în timp ce El purta păcatele noastre, ca noi să fim mântuiți. Aceasta este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Dacă lăsăm ca această dragoste să pătrundă inimile noastre, pe măsură ce medităm la versetul din Romani citat la început, vom fi umpluți de pace și de încredere, știind că Cel care nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său ne va da din belșug, împreună cu El, toate lucrurile.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei care mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu.

Psalmul 69.4

Nu aveau niciun motiv să-L urască

David, împăratul Israelului, este cel care scrie aceste cuvinte. În ciuda poziției sale înalte, el a avut parte de multe necazuri, inclusiv din partea fiului său, Absalom. Cu siguranță că putem înțelege sentimentele de durere care răzbat din aceste cuvinte, „mă urăsc fără temei“. Ele fac trimitere la Isus Hristos, la trădarea Lui, la insultarea Lui, la omorârea Lui fără motiv. Soldații marelui-preot veniseră cu săbii și cu toiege, ca să-L prindă. Mulțimea adunată în fața guvernatorului roman Pilat striga înverșunată: „Luați-L pe omul acesta … Răstignește-L!“. Irod, împăratul Galileei, Îl trata pe Isus cu dispreț și cu o josnică lipsă de respect. Soldații romani își băteau joc de El, îmbrăcându-L cu haina purpurie și punându-I pe cap o coroană de spini. Unul dintre răufăcătorii răstigniți împreună cu El Îl hulea, spunând: „Dacă ești Tu Hristosul, mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi“. Chiar și trecătorii Îl huleau. Marii-preoți și cărturarii, care ar fi trebuit să știe din Scriptură cine era Isus, își băteau joc de El. Niciunul dintre acești oameni nu avea vreun motiv să-L urască pe Hristos. Cu toate acestea, liderii religioși, provocați de invidia națiunii, și-au folosit influența pentru a stârni ura împotriva lui Isus în rândul multor oameni. Prin disprețul și comportamentul lor rău, oameni din toate mediile sociale au dezvăluit că sunt împotriva lui Dumnezeu și a Fiului Său, fără niciun motiv.

Chiar și astăzi, nimeni nu poate avea un motiv real pentru respingerea lui Isus. Și cât de actuală este profeția astăzi: „El era disprețuit și părăsit de oameni … și noi nu L-am prețuit“ (Isaia 53.3)!

Citirea Bibliei: Iov 12.1-25 · Fapte 9.1-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 18:1-12

De acum încolo, până la sfârşitul acestei cărţi, istoria îl priveşte numai pe Iuda. Dumnezeu urmează să recapituleze cu tristeţe toate păcatele poporului Său. Dar acum găseşte plăcere să ne vorbească de­spre un împărat credincios. Domnia lui Ezechia ocupă nu mai puţin de unsprezece capitole din Biblie (de la 18 la 20; 2 Cronici 29 la 32; Isaia 36 la 39); este ca şi cum lui Dumnezeu I-a plăcut, în tim­puri de ruină şi înainte să abordeze un capitol chiar mai sumbru, să zăbovească asupra vieţii slujitorului Său evlavios. Până la el, referirile de­spre cele mai bune domnii au inclus întotdeauna această rezervă: „Numai că înăl­ţimile n-au fost înlăturate“. Aceste înălţimi, pe care poporul oferea sacri­ficii (fie Domnului, fie, mai târziu, idolilor), conti­nuaseră să existe, în semn de neas­cul­tare faţă de Deuteronom 12. Ele ne rea­mintesc de toate tradiţiile şi superstiţiile care au înlocuit în creştinătate învăţăturile Bibliei cu privire la adorare. Veneraţia cu care a fost înconjurat şarpele de bronz ne reaminteşte de faptul că însăşi cru­cea a devenit pentru mulţi un obiect de idolatrie. Ezechia îndepăr­tează, sfărâmă, taie în bucăţi (v. 4).

Apoi scutură jugul asirian şi triumfă asupra filis­tenilor, după cum profeţise Isaia (Isaia 14.28 …).

CÂȘTIGAREA SUFLETELOR | Fundația S.E.E.R. România

„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4:19)

Domnul Isus le-a spus unor pescari: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” Dar acești pescari nu erau niște amatori în arta pescuitului, ci ei erau profesioniști și sigur știau și aceste trei secrete elementare despre prinderea peștilor:

1) Trebuie să mergi acolo unde sunt peștii. Spiritual vorbind ai putea spune: „Am crezut că trebuie să ne separăm de lume”. Dar Domnul Isus nu a evitat cultura; El S-a implicat în ea pentru a o schimba. Și tu trebuie să faci la fel! Domnul Isus S-a rugat pentru ucenicii Săi, din toate timpurile: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume…” (Ioan 17:15-18)

2) Trebuie să fii pregătit când mușcă peștele. Apostolul Petru ne sfătuiește să fim totdeauna gata să răspundem oricui ne cere socoteală de nădejdea care este în noi, dar cu blândeţe şi teamă (vezi 1 Petru 3:15). Proverbul „Când elevul este pregătit, maestrul va apărea” este cât se poate de valabil!

3) Trebuie să folosești momeala potrivită pentru a prinde pește. Apostolul Pavel a mărturisit: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…” (Romani 1:16). Cuvântul „evanghelie” înseamnă vestea bună.

Păcătoșii onești se simt deja prost cu privire la păcatele și luptele lor; ceea ce le lipsește este puterea de a se schimba. Or, „Evanghelia… este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire…”

Așadar, ține bine minte aceste trei principii, și du-te la pescuit… de suflete!

2 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viață și evlavie, prin cunoștința Celui care ne-a chemat prin glorie și virtute.

2 Petru 1.3

Noul Testament pe scurt (22) – 2 Petru

Epistola a doua a lui Petru prezintă resursele lui Dumnezeu în vederea corupției creștinătății, care se va împotrivi cu trufie autorității Domnului Isus și guvernării Tatălui. Învățătorii falși nu numai că vor ignora toate principiile adevărate ale cârmuirii lui Dumnezeu, ci le vor și submina în mod sistematic. Toată această stare nu-i absolvă însă pe cei credincioși de responsabilitatea de a fi ascultători. Dimpotrivă, ei au resurse depline pentru a fi încurajați să se supună întru totul Domnului. Autoritatea Lui va triumfa în cele din urmă. O judecată teribilă va fi exercitată, nu numai asupra lumii nelegiuite, ci și asupra celor care fac o mărturisire creștină, însă care sunt lipsiți de viață.

Puterea divină a lui Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce este necesar pentru a susține noua noastră viață, care este în contrast cu starea de moarte a apostaziei – apostazie care înseamnă renunțarea la creștinism. Puterea lui Dumnezeu ne furnizează de asemenea evlavia, un lucru atât de prețios într-o vreme în care lipsa de evlavie predomină. Această resursă este legată de cunoașterea vitală a Domnului, a Dumnezeului viu revelat în Persoana Domnului Isus. El ne cheamă prin glorie și virtute: așază gloria înaintea ochilor noștri, ca scop, iar virtutea – excelența morală – este prezentată ca imbold prezent, fiindcă o astfel de virtute a fost văzută în întreaga viață a Domnului Isus.

În capitolul 3, în termeni cu totul solemni, este prezentată venirea sigură a judecății lui Dumnezeu. Judecățile arătate aici nu sunt judecățile din necazul cel mare, ci cele făcute asupra cerurilor și pământului, când acestea vor fi arse. Aceste judecăți trebuie să aibă un efect sfințitor asupra tuturor celor ai Lui.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus le spunea deci iudeilor care crezuseră în El: Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei.

Mare este pacea celor care iubesc legea Ta și nimic nu-i face să se poticnească.

Ioan 8.31; Psalmul 119.165

„Rămâneți în cuvântul Meu“

Secretul unei umblări autentice cu Isus în viața de zi cu zi este cuprins în aceste versete. Poate că știm bine acest lucru, însă este foarte important să ni-l reamintim și să-l transmitem generațiilor următoare. Cel mai bun mod de a studia Biblia este pur și simplu să o citim cu atenție în fiecare zi și să ne expunem, prin rugăciune, la lumina divină pe care ea o răspândește. Aceasta oferă multe teme de reflecție.

Mai mult, Duhul Sfânt lucrează în inima noastră pentru a ne forma gândirea din ce în ce mai mult în conformitate cu Sfânta Scriptură. Dacă dorim să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu și să trăim în ascultare exactă de el, acesta ne va influența profund sufletul. Iar caracterul Domnului Isus va deveni vizibil și în inima și în viața noastră. Nu este nimic complicat sau ostentativ în a-L urma pe El. Dimpotrivă, totul este uimitor de simplu și se poate împlini.

Dacă citim Biblia zilnic cu această atitudine, ne familiarizăm mai bine cu ea, îi vom înțelege mesajul și ne vom bucura de binecuvântările influenței ei. Orice tânăr în credință este uneori uimit de cunoștințele din Scriptură ale bătrânilor creștini. Dar aceasta este o consecință firească a citirii zilnice a Bibliei și a întipăririi în memorie a detaliilor ei.

Citirea Bibliei: Iov 11.1-20 · Fapte 8.26-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 17:1-41

Osea, ucigaşul şi succesorul lui Pecah, va fi ultimul împărat al lui Israel. Amânarea acordată de Domnul timp de câţiva ani nu a adus nici un profit. Cel de-al nouălea an al domniei lui Osea marchează, împreună cu cucerirea Samariei, deportarea tuturor celor zece seminţii. Însă Domnul, în drepta­tea Lui, n-a dorit să facă acest pas final fără să stabilească încă o dată şi într-o manieră indiscu­tabilă vina lui Israel. Versetele de la 7 la 18 constituie acuzarea sigură din partea Domnului vizavi de acest po­por nefericit. Tot aşa va fi şi înaintea scaunului de judecată. Morţii nu vor fi judecaţi fără ca acele cărţi de aducere-aminte ale lucrărilor lor să fie deschise, spre completa lor descum­pănire (Apoca­lipsa 20.12, 13).

Împăratul Asiriei a procedat la un schimb de populaţii. Este jalnic să vezi, de aici înainte, frumoasa ţară a Ca­na­anului ocupată din nou de naţiuni idolatre, chiar dacă, în afară, acestea au învăţat să se teamă de Domnul şi au adăugat închinarea către El la cultul propriilor dumnezei! (v. 23-34).

Am ajuns acum la momentul despre care, prin gura profetului Osea, Domnul a pronunţat asupra lui Israel so­lem­nul „Lo-Ami“: ŤNu sunteţi poporul meu!ť, cu re­ciproca: „Eu nu voi fi Dumne­zeul vostru“ (Osea 1.9, 10).

AȘTEAPTĂ ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU!

„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru.” (Psalmul 33:20)

Sinele nostru interior poate fi antrenat să aștepte în tăcere ajutor de la Dumnezeu, chiar dacă eul nostru exterior este stresat și nerăbdător să obțină răspunsuri. Sigur că asta nu e ceva ușor, în viteza debordantă a vieții de azi, în care disciplina spirituală a așteptării tăcute și răbdătoare a ajutorului de la Dumnezeu lipsește adesea cu desăvârșire. Vrem totul – aici și acum.

Dar dacă ne grăbim mereu, vom rata părtășia strânsă cu Dumnezeu, care necesită timp pentru a se dezvolta. El va vorbi inimilor noastre numai dacă vom avea răbdare să ascultăm.

După ce i-a ucis pe profeții lui Baal, Ilie a învățat o lecție valoroasă despre așteptarea în prezența lui Dumnezeu. Domnul i-a spus să meargă să stea pe un munte. A venit un vânt puternic, apoi un cutremur, apoi un foc, dar Domnul n-a fost în niciunul dintre acestea. Biblia spune: „Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.” (1 Împărați 19:12) Domnul i-a vorbit lui Ilie cu voce blânda și subțire – după vânt, cutremur și foc.

Dacă Ilie ar fi fost nerăbdător, n-ar fi auzit vocea Domnului! De asemenea, David a învățat să aștepte în prezența lui Dumnezeu și a dorit să locuiască toată viaţa lui în Casa Domnului, „ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.” (Psalmul 27:4)

Pentru a ne putea ruga eficient, trebuie să alegem să așteptăm cu răbdare și să ascultăm Cuvântul Său.

Așteptarea și ascultarea mută atenția de pe noi pe Dumnezeu, care este răspunsul la toate nevoile noastre. Adesea, în tăcere, puterea lui Dumnezeu se mișcă cel mai mult.

Așadar, lasă Duhul Sfânt să te învețe cum să aștepți în prezența lui Dumnezeu!

1 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu, fiicele mele, pentru că eu sunt în mai mare amărăciune decât voi, pentru că mâna Domnului a ieșit împotriva mea.

Rut 1.13

Harul lui Dumnezeu era la lucru în inima lui Naomi. Ea se gândea la acele zile binecuvântate când era „cea plăcută“, când era conștientă de favoarea lui Dumnezeu. Își amintea de lucrurile scumpe pe care le dăduse și încă le mai dădea Dumnezeu poporului Său. Ea vorbea cu nurorile ei despre aceste binecuvântări și era adânc îndurerată că nu le mai putea împărtăși. Fără nicio îndoială că ea le-a spus nurorilor ei despre Betleemul din Iudeea, despre poporul lui Dumnezeu care locuia acolo, despre Dumnezeul lui Israel.

Ceea ce spunea Naomi despre Dumnezeu nu era întru totul adevărat. Vedem din versetele următoare cât de rău Îl judeca ea pe Dumnezeu. Ea Îl socotea pe Dumnezeu cauza împrejurărilor dureroase din viața ei. Totuși, cuvintele ei, ca și dorința ei de a se întoarce, au produs o impresie puternică asupra nurorilor ei. Ele au văzut că ea credea în ceea ce spunea.

Iată una dintre trăsăturile reale ale puterii unei mărturii personale! Desigur, Cuvântul lui Dumnezeu are putere vitală. El împlinește plăcerea lui Dumnezeu. În ceea ce privește însă mărturia noastră, ea este vitală numai când cei din jur simt că ea este vie în inimile noastre. Sunteți oare convinși că fiii și fiicele voastre vă cred când le spuneți că numai Domnul Isus îl face pe om fericit cu adevărat, dacă nu văd această fericire în viața voastră? Credeți că au vreun preț cuvintele voastre, când le spuneți altor credincioși despre înalta poziție pe care am primit-o prin harul lui Dumnezeu și despre nevoia de a fi ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu, când ei văd că aceste lucruri n-au nicio influență în viața voastră practică?

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus, … apucând-o de mână, a strigat, spunând: Copilă, ridică-te!

Luca 8.54

„Copilă, ridică-te!“

Pierderea propriului copil este o încercare cumplită. Și tocmai acest lucru s-a petrecut în această întâmplare relatată în Biblie. Un conducător al sinagogii L-a rugat pe Isus să vină în casa lui, deoarece fiica îi era pe moarte. Pe drum, Isus a fost reținut de o femeie grav bolnavă, care avea nevoie de ajutorul Lui. Și, în timp ce Isus vorbea cu femeia, tatăl fetei a primit vești noi: „Fiica ta a murit. Nu-L mai supăra pe Învățătorul“. Dar Isus i-a întărit curajul și i-a zis: „Nu te teme; crede numai“.

Ce trebuia să creadă tatăl? Redat cu alte cuvinte, mesajul Domnului era acesta: „Fiica ta a murit, dar, dacă tu Îl crezi pe Isus, vei descoperi că El poate să facă ceea ce tu nici nu-ți poți imagina“. Fără să țină seama de Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, tatăl avea toate motivele să se teamă: situația era fără speranță. Dar, prin încrederea în Isus și în promisiunile Sale, inima lui îngrijorată putea găsi pace. Acest lucru este valabil și astăzi. Vinovăția noastră față de Dumnezeu și numeroasele probleme care ne asaltează ne pot îngrozi. În viziunea noastră, lucrurile sunt fără speranță; ele depășesc mijloacele noastre de rezolvare. Dar Isus ne cheamă să venim la El. Isus ne va ierta păcatele și ne va ajuta să ducem o viață fericită alături de El. Asemenea acestui tată, să mergem la Isus! Și să ne încredem în El!

Isus a înviat-o pe fetiță, luând-o de mână și strigând-o. Oricine a fost apucat de mâna puternică a Domnului Isus se poate baza pe promisiunea Lui: „Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea“ (Ioan 10.28).

Citirea Bibliei: Iov 10.1-22 · Fapte 8.14-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 16:1-20

În timpul domniei lui Ahaz în Iuda (şi a lui Pecah în Israel), în istorie îşi face apariţia Asiria. Dumnezeu urmea­ză s-o folosească drept „nuiaua mâniei“ Lui (Isaia 10.5), pentru a-l împrăştia pe Israel şi pentru a-l pedepsi pe Iuda. În faţa aces­tei intervenţii de temut, Ahaz acţio­nează, fără dubiu, ca un adevărat politician, dar neţinând cât de puţin seama de voia Domnului. Totuşi, cea mai minunată dintre revelaţii lui îi fusese ofe­ri­tă, după cum învăţăm de la Isaia, cel care a profeţit în timpul domniei lui (Isaia 7.14): „Iată, fecioara va rămâne însărcina­tă şi va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanu­el“. Există mulţi oameni şi în zilele noastre care au auzit vestea cea bună a naşterii Mântuito­rului, dar au refuzat acest Dumnezeu venit pentru a fi „cu noi“.

Ahaz îşi ia libertatea de a schimba orice în casa Domnului. El dispune confecţionarea unui altar mai mare: oamenii găsesc mereu că ce a stabilit Dumnezeu este prea strâmt. Apoi împăratul lipsit de evlavie înde­părtează altarul pentru sacrificii: valoarea ispăşirii, efica­citatea crucii sunt negate. Apoi îndepărtează temelia lighe­nelor şi a mării: adică suprimă ju­decata de sine. În final modifică porti­cul şiintrarea „din cauza împăratului Asiriei“ (v. 18): imagine a acelei religii care place lumii şi care-şi deschide larg porţile către ea.

DOMNUL ISUS POATE FOLOSI ORICE LUCRU!

„Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti…” (Ioan 6:9) 

Dacă simți că nu ești suficient de talentat pentru a fi folosit de Dumnezeu, citește relatarea despre hrănirea celor cinci mii… De fapt, au fost cinci mii de bărbați! Dacă adăugăm femeile și copiii, aproape sigur numărul a fost mai mare decât dublu! Iar prânzul băiatului a fost mai sărac decât ne imaginăm. O pâinișoară era cam de mărimea unei chifle mai mari… iar cuvântul pentru „pește” desemnează ceva de mărimea sardinei. Dar ceea ce a transformat acel pachețel pentru un prânz umil într-o mare sărbătoare este ceea ce a făcut băiatul când Isus i le-a cerut: le-a dat de bunăvoie.

El nu a spus: „Doamne, lasă-mi și mie o chiflă și-un pește!”, nici nu s-a plâns că rămâne fără mâncare, ci I le-a dat lui Isus fără crâcnire!

Acum gândește-te la efectele binecuvântate ale actului său de bunătate jertfitoare:

1) Prânzul inițial ar fi avut loc lejer pe o tăviță, dar resturile au umplut douăsprezece coșuri! Acest lucru ilustrează legea recoltei propovăduită în Scriptură. Când ești darnic față de Dumnezeu, întotdeauna primești înapoi mai mult decât dai (vezi Luca 6:38). Iar atunci când ții pentru tine, practic te privezi pe tine de binecuvântarea Sa. De unde știm? Tot din Scriptură! În Proverbele 11:24, Solomon spune: „Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; şi altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească.”

2) Contribuind decisiv la împlinirea nevoilor altora, și nevoile băiețelului au fost abundent împlinite. Apostolul Ioan spune: „Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit”! (Ioan 6:11)

Învățăm de aici acest adevăr: atunci când Îi dai lui Dumnezeu ce ai, vei fi uimit de ce, cum și cât face El cu lucrul acela! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

27 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța.

Luca 8.5

Aceste cuvinte prezintă un adevăr de cea mai mare importanță, care stă în legătură cu ispășirea făcută de Domnul Isus Hristos. Când contemplăm acea ispășire, vedem infinit mai mult decât împlinirea nevoilor conștiinței, deși ea a fost satisfăcută în mod desăvârșit. Este așadar privilegiul nostru să admirăm faptul că lucrarea Domnului Isus a satisfăcut în mod deplin toate cerințele divine, dreptatea divină și măreția divină. Sfințenia locuinței lui Dumnezeu și temeiul legăturii dintre El și poporul Său nu pot fi niciodată reglate de standardul conștiinței omenești, indiferent de cât de înalt ar fi acesta. Există multe lucruri pe care conștiința omenească le-ar trece cu vederea; multe lucruri care pot scăpa sferei de cunoștință a omului; multe lucruri care pot părea corecte inimii omului, dar pe care Dumnezeu nu le poate tolera. Aceste lucruri, prin urmare, ar împiedica apropierea închinătorului față de Dumnezeu, pentru a se închina și pentru a avea părtășie cu El. De aceea, dacă ispășirea lui Hristos ar asigura doar rezolvarea păcatelor care țin de sfera cunoașterii omenești, am fi foarte departe de adevăratul teren al păcii. Trebuie să înțelegem că păcatul a fost ispășit potrivit cunoștinței lui Dumnezeu – că cerințele tronului Său au primit un răspuns deplin – că păcatul, așa cum este el văzut în lumina sfințeniei Sale inflexibile, a fost judecat în mod divin. Acesta este temeiul pe care sufletul se bucură de o pace stabilă. A fost împlinită o ispășire deplină pentru păcatele credinciosului, fie că ele au fost comise din ignoranță sau cu bună știință. Jertfa lui Hristos constituie baza relației și părtășiei lui cu Dumnezeu, potrivit estimării și cerințelor Lui.

Înțelegerea clară a acestui adevăr este de o valoare infinită. Până când ispășirea nu este înțeleasă în felul acesta, sufletul nu se va bucura de o pace solidă, nici nu poate avea o înțelegere corectă a întinderii și a plinătății lucrării lui Hristos sau a adevăratei naturi a relației pe care ea se bazează. Dumnezeu știa ce era nevoie pentru ca omul să se afle în prezența Lui fără cea mai mică îndoială, de aceea El a pregătit toate resursele pentru această binecuvântare, prin cruce. Părtășia între om și Dumnezeu ar fi fost imposibilă, dacă păcatul nu ar fi fost eliminat potrivit cu gândurile lui Dumnezeu despre el.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ea a făcut o lucrare bună față de Mine … Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai înainte pentru înmormântare.

Marcu 14.6,8

Bucurie și durere

Domnul Isus trebuie să fi avut aceste două sentimente în același timp atunci când rostea aceste cuvinte. El Se afla în Betania. Doar câteva zile mai târziu avea să meargă la cruce, unde urma să moară. Gândul acesta Îl mișca profund.

Apoi, în timpul mesei, o femeie s-a apropiat de El. Era Maria din Betania, care obișnuia să asculte cuvintele lui Isus și să le adune în inima ei. Ea adusese un vas cu mir extrem de prețios, pe care l-a turnat pe capul iubitului ei Domn, astfel încât parfumul acelui autentic „mir de nard“ a umplut casa. Ce ne învață această scurtă acțiune? Nimic altceva decât închinarea: parfumul mirului corespundea omagiului profund din inima ei pentru Domnul.

Reacția ucenicilor la această dovadă de iubire trebuie să-L fi mâhnit profund pe Domnul. Ei au spus că mirul s-ar fi vândut pentru trei sute de dinari care puteau fi dați săracilor. Era adevărat. Ar fi putut să nu consume mirul pentru Domnul, astfel încât să le poată face bine oamenilor. Cu toate acestea, răspunsul Domnului dezvăluie bucuria Sa că acea femeie L-a preferat pe El. Domnul Isus evidențiază ceea ce făcuse ea prin trei expresii: „O faptă bună pentru Mine“, „ceea ce a putut“ și „Mi-a uns trupul mai înainte pentru înmormântare“. Acest lucru arată cât de mult prețuiește Domnul exprimarea sentimentelor noastre față de El, pe care Duhul lui Dumnezeu le produce în inimile noastre.

Citirea Bibliei: Iov 5.1-27 · Fapte 7.1-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 13:10-25

Elisei, al cărui nume semnific㠄Mântuire de la Dumnezeu“, rămâne până la sfârşitul îndelungatului său serviciu ca profet al harului. Aici el îi anunţă lui Ioas, noului împărat al lui Israel care-l vizitează, eliberarea poporului. Unde găsim astăzi harul şi mântuirea, dacă nu la Hristos, Cel care a murit pentru noi?

Ioas, din nefericire, nu este în stare să profite în întregime de harul care i-a fost oferit. Îi lip­seş­te credinţa. Nu suntem şi noi adesea ca el? Dum­nezeu are la înde­mână binecuvântări bogate. El este gata să ni le dea. Dar noi I le cerem cu timiditate, ca şi cum ar fi sărac sau ca şi cum n-ar dori să le toarne din belşug peste noi. Faptul acesta semnifică o cunoaştere slabă a Tată­lui nostru. Limitele nu vin niciodată de la El, ci de la lipsa noastră de credinţă. „Nu aveţi, pen­tru că nu cereţi“ (Iacov 4.2).

Elisei moare, dar chiar moartea lui devine o sursă de viaţă pentru alţii. Astfel, chiar în mor­mânt, acest profet deo­sebit rămâne un simbol al lui Hristos (vezi Matei 27.52).

Sfârşitul capitolului ne arată că Domnul, for­ţat să-Şi disciplineze poporul, este în acelaşi timp mişcat, simţind o compasiune divină pentru ei (Mica 7.18, 19).

CÂNTĂRI DE IZBĂVIRE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.” (Psalmul 32:7)

Împăratul David este autorul acestor cuvinte: „Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.” Când vin necazurile, te poți întoarce la Dumnezeu și te poți ascunde în El. Cum? Înconjurându-te cu cântări de izbăvire.

Autoarea Ruth Ward Heflin ne oferă o hartă a drumului spre prezența lui Dumnezeu și spune: „Laudă-L până când vine duhul de închinare, închină-te până când vine slava, apoi rămâi în slavă. Și acolo este locul unde „toate lucrurile sunt cu putință”. (vezi Marcu 9:23)”

Dumnezeu i-a spus profetului Ieremia: „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” (Ieremia 1:12) Și asta se întâmplă și atunci când Cuvântul Său este pus pe note, cântat… Harpa pe care a folosit-o David pentru a se închina lui Dumnezeu, pe dealuri, în timp ce-și păzea turmele, a fost aceeași harpă pe care Dumnezeu a folosit-o pentru a-l elibera pe regele Saul de duhurile care-l țineau în ghearele nebuniei. Dar nu a fost singura dată când Dumnezeu a folosit un cântăreț pentru a face o minune. Când poporul lui Iuda risca să piară din cauza secetei, profetul Elisei a spus: „Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harpa. Şi, pe când cânta cântăreţul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei. Şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!” (2 Împărați 3:15-16). Dumnezeu a umplut cu apă fiecare dintre acele gropi și le-a dat o victorie spectaculoasă asupra dușmanilor lor.

Cântăreața Julie True spune: „La nivel spiritual, muzica ne ocolește mintea și merge direct la inimă, suflet și spirit. Ea atinge locuri pe care nimic altceva nu le poate atinge… Închinarea deschide cerurile și mișcă inima lui Dumnezeu!”

Așadar, ce-ar fi ca azi să pui Cuvântul lui Dumnezeu pe note?! Sau cel puțin să-I cânți laude lui Dumnezeu!