Mana Zilnica

Categorie: Scripturile In Fiecare Zi

  • 11 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste suprafața apelor.
    Geneza 1.2

    Duhul și Mireasa spun: „Vino!” Și cine aude să spună: „Vino!”.
    Apocalipsa 22.17

    Duhul Sfânt este o Persoană divină, angajată în toate activitățile și scopurile Dumnezeirii, la fel ca Tatăl și ca Fiul. Duhul Sfânt are de asemenea un loc de strânsă asociere cu toți cei care au fost răscumpărați prin sângele lui Hristos. Aceste două trăsături ale Duhului Sfânt pot fi văzute pe prima și pe ultima pagină a Bibliei.

    Pe prima pagină a Bibliei vedem cum Duhul Se mișca peste suprafața apelor. Verbul pentru „Se mișca” este același cu cel folosit pentru a descrie zborul unui vultur deasupra puilor lui, atunci când aceștia învață să zboare (Deuteronom 32.11). Duhul Sfânt este văzut mișcându-Se cu putere creativă și dătătoare de viață deasupra feței pământului. Lucrarea creației a fost declarată ca fiind bună. Însă omul, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, fiind cununa acelei creații, a ascultat de glasul înșelătorului. Prin urmare, universul a căzut pradă dezordinii și moartea a început să domnească.

    Duhul Sfânt nu Se mai mișcă deasupra pământului, ci, după moartea, învierea și înălțarea lui Hristos, El locuiește în cei răscumpărați de pe pământ (Ioan 14.17). Prin urmare, pe ultima pagină a Bibliei vedem o scenă cu totul diferită de cea de la creație. Vedem cum Duhul Sfânt este într-o asociere foarte strânsă cu Mireasa. Duhul și Mireasa sunt într-o perfectă armonie atunci când cer ca Mirele să vină.

    Ultima pagină a Bibliei ne spune de asemenea că lumea cea veche urmează să treacă și că o lume restabilită, „veacul viitor”, urmează să vină, lume care va fi urmată de cerurile noi și de pământul nou. Între timp, Duhul și Mireasa îi cheamă pe păcătoșii însetați să vină și să bea din apa vieții. Astfel, atunci când Adunarea tânjește după venirea lui Hristos și caută mântuirea celor păcătoși, ea este în deplină comuniune cu Dumnezeu Duhul Sfânt.

    B Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui… Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu!…”
    Eclesiastul 7.8,13

    „Pentru mine au murit doi”

    Putem să ne imaginăm groaza celor care trebuiau să rămână pe vas, în timp ce alții urmau să fie salvați. Cuvintele noastre sunt prea slabe pentru a descrie o astfel de scenă dinaintea morții. „Condamnat la moarte și blestemat!” a bolborosit marinarul. „Atunci toate păcatele vieții mele mi-au trecut pe dinainte. Chiar dacă n-am lăsat să se vadă în afară, între sufletul meu și Dumnezeu era o situație îngrozitoare! Aveam un coleg care era credincios Mântuitorului. Mi-a vorbit de multe ori despre salvarea sufletului meu, iar eu am râs de el și i-am spus că vreau să mă bucur de viață. În acele împrejurări nespus de grele, el era lângă mine. Nu puteam nici măcar să-i cer să se roage pentru mine; și mă tot întreb de ce nu mi-a vorbit atunci de Mântuitorul. Am înțeles însă mai târziu. Privindu-i fața, am văzut că era calmă, plină de pace și luminată de o lumină neobișnuită. M-am gândit cu amărăciune: «Pentru el este în regulă să zâmbească; sorțul lui a căzut să meargă în barca de salvare și va scăpa.» O, atunci nu l-am înțeles pe colegul meu Jim! Barca de salvare s-a apropiat de noi. Unul câte unul, oamenii au urcat în barcă. A urmat rândul lui Jim. Însă în loc să înainteze, m-a împins pe mine: «Du-te în locul meu în barcă și să ne întâlnim în cer. Eu sunt mântuit, dar tu trebuie să primești salvarea veșnică prin Domnul și Mântuitorul Isus Hristos.»”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CARE SUNT PIEDICILE TALE?

    „Să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne…” (Evrei 12:1)

         Biblia ne îndeamnă: „să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Care sunt lucrurile care îți pun piedică sau care te înfășoară? Viața este o cursă unică, așa că aleargă pentru a ieși câștigător. Pentru a nu te împiedica și pentru a nu-ți pierde locul în cursă, nu privi înapoi. Nu poți schimba trecutul, dar poți învăța de pe urma lui. Nu te îngrijora pentru următoarea etapă, concentrează-te asupra următorului pas. Dacă nu o faci, e posibil să cazi și să nu te mai ridici. Continuă să avansezi, și – fără să-ți dai seama – vei ajunge să ai mai multe ture în urma ta decât înaintea ta! Profită de fiecare dintre ele. Mulți dintre noi ducem în spate povara și greutatea îngrijorărilor. Persoanele mai în vârstă și mai înțelepte au ajuns să înțeleagă faptul că poverile lor nu au o importanță reală. Ne irosim puterea stingând flăcări care, dacă ar fi lăsate în pace, s-ar stinge singure. Timpul este resursa ta cea mai prețioasă. Economisește-l, și în felul acesta activele tale vor crește, iar pasivele vor scădea. Călătorește fără prea multe bagaje. Renunță la obiceiul de a te sabota singur, și la cel al temerilor inutile. În viață apar destule încercări dureroase; de ce să le mai îndurăm și pe cele de care putem scăpa? Când orbul Bartimeu a auzit că Domnul Isus se află în cetate, și-a aruncat haina ca să nu-l încurce și a alergat spre El. Credința lui a fost răsplătită: „Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.” (Marcu 10:52)

    Nu vei ști niciodată cât poți fi de victorios, până nu scapi de lucrurile care te țin în urmă și care te înfășoară.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 9:1-18

    Toate sunt la fel tuturor, declară versetul 2. În viaţa fiecăruia, Dumnezeu îngăduie o succesiune de evenimente pe care noi le numim, după caz, fericite sau nefericite ca să vadă dacă vreunul dintre acestea va întoarce spre El inima făpturii Sale. De altfel, Domnul n-a promis niciodată că cel credincios va fi scutit de încercări după convertirea sa. Însă diferitele împrejurări din viaţă, care ne afectează sănătatea, munca sau familia, sunt ocazia de a arăta în ce fel credinţa creştină schimbă felul nostru de a le traversa. După un eşec la examen, de exemplu, acolo unde un tânăr necredincios va vorbi de neşansă sau de nedreptate, copilul lui Dumnezeu va recunoaşte mâna sigură şi înţeleaptă a Tatălui său ceresc.

    Alergarea nu este pentru cei iuţi, nici lupta pentru cei puternici (v. 11; comp. cu Romani 9.16). Omul lui Dumnezeu este cel care le câştigă. 2 Timotei 4.7 ne prezintă un bătrân întemniţat, sărac, care-şi isprăvise alergarea şi luptase lupta cea bună.

    Parabola omului sărac şi înţelept (v. 13-15) ne îndreaptă privirile spre Isus. El ne-a eliberat de Vrăjmaşul cel puternic (comp. cu Evrei 2.14,15). Este o invitaţie pentru noi, acum, să nu fim nerecunoscători, nici uituci ca locuitorii acelei mici cetăţi, ci să ascultăm cuvintele Sale (v. 15, 16; 1 Corinteni 11.24).


  • 10 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Hristosul, după ce S-a adus o singură dată jertfă, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă.
    Evrei 9.28

    Este un lucru nespus de binecuvântat că Dumnezeu ne învață că moartea și judecata au fost deja înlăturate pentru noi prin jertfa Domnului de la cruce. Ceea ce pe noi ne așteaptă nu este, așa cum spun unii, o zi a judecății, în care se va decide cine este mântuit și cine nu. Scriptura nu ne spune nicăieri că noi așteptăm o astfel de zi, că noi Îl așteptăm pe Hristos, care „Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă”.

    Între Hristos și cel credincios nu mai există problema păcatului și, prin urmare, nici a consecințelor lui – moartea și judecata. La venirea Sa, Hristos va exercita puterea răscumpărării asupra trupurilor noastre și astfel ne va dărui nu doar eliberare deplină și veșnică de orice consecință a păcatului, ci, într-o clipă, va schimba starea pământească a trupurilor noastre și ne va face asemenea trupului Său de slavă, astfel încât să avem capacități depline pentru a ne bucura neîncetat de El. Binecuvântată nădejde! Scumpă parte a celor credincioși! Eliberați de moarte și de judecată și având speranța fericită de a fi pentru totdeauna cu Domnul și pentru totdeauna asemenea Lui!

    Cel credincios este deci îndemnat să privească înapoi la cruce și să vadă că Hristos i-a înlăturat acolo păcatele și l-a eliberat de moarte și de judecată. Apoi el privește în sus, la tronul lui Dumnezeu, și Îl vede acolo pe Isus la dreapta Măririi, ca dreptate a sa și ca Mare Preot al său (versetul 24). Iar acum el așteaptă venirea Domnului pentru a-l duce în savurarea eternă a Persoanei Sale (versetul 28). Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, El va schimba starea trupurilor noastre și atunci, la unison, din inimile noastre recunoscătoare va țâșni lauda eternă. Dacă ni s-ar așeza înainte toate bogățiile, toate plăcerile și toate onorurile lumii acesteia, răspunsul nostru ar trebui să fie: Doar Isus este Cel care poate satisface inima mea!

    H H Snell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa? Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință…”
    Proverbe 20.24,25

    „Pentru mine au murit doi”

    Fiecare întoarcere la Dumnezeu este unică în felul ei, fiindcă  și  noi  suntem  creați  să  fim  unici  și  trăim  în  împrejurări total diferite unii față de alții. La fiecare întoarcere la Dumnezeu, observăm cum Domnul îndreaptă pașii omului spre mântuirea Sa. Un marinar a istorisit că pentru mântuirea lui au murit doi. Cum este posibil așa ceva? Marinarul a răspuns: „Mântuitorul a murit pentru mine cu mult timp în urmă pe cruce la Golgota, iar colegul meu a murit și el pentru mine în urmă cu câțiva ani. Şi lucrul acesta m-a adus la Mântuitorul. Era o noapte întunecată, în care vasul nostru a fost dus de valuri spre o coastă stâncoasă. Am tras semnale de alarmă, dar nu ne-a auzit nimeni. Marinarii au umflat barca de salvare și au lăsat-o în valuri. Am crezut că este imposibil să rămânem în viață în asemenea condiții. Însă ei au încercat și Dumnezeu i-a ajutat să reușească. Cu mare greutate au dus femeile și copiii în barca de salvare și apoi s-au deplasat spre țărm. Încă o dată, încărcată cu un alt grup, barca a fost trimisă la țărm. Atunci am știut că unii dintre noi vom muri, întrucât dacă barca de salvare ar fi fost trimisă din nou, nu ar mai fi putut duce pe toți cei care rămăseseră și vasul nostru s-ar fi scufundat înainte de al patrulea drum. Așa că am tras la sorți cine să rămână. Sorțul meu a fost să rămân pe vasul care urma să se scufunde în curând.”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SHALOM

    „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exod 33:14)

         Cuvântul evreiesc pentru pace este shalom. În afara lui Dumnezeu, pacea va rămâne un vis de neatins, o fantezie filozofică, un pește care tocmai ți-a mâncat momeala sau pe care l-ai scăpat din cârlig. Căsniciile o iau razna și se destramă pentru că așteptăm ca partenerul nostru imperfect să ne ofere pacea desăvârșită pe care o căutăm, și descoperim că nu este capabil. Se spune că o femeie se afla la o întâlnire și încerca din răsputeri să pară bucuroasă. Remarcând piatra colosală ce-i strălucea pe deget, unul dintre invitați a exclamat: „Uau! Ce piatră frumoasă!” Ea a răspuns: „Mulțumesc. E diamant Callahan.” Admiratorul a zis: „Mi-ar plăcea să am și eu așa ceva!” La care femeia a replicat: „Nu prea cred!” „De ce”, a întrebat el. „Pentru că vine la pachet cu blestemul Callahan.” „Blestemul Callahan?! Dar ce-i asta?” a întrebat interlocutorul. Ea a suspinat și a zis: „Domnul Callahan!” Pacea desăvârșită poate veni numai de la un dătător de pace desăvârșit, și singurul care se califică este Dumnezeu. Pacea nu înseamnă absența problemelor, ci prezența lui Dumnezeu în mijlocul problemelor. Mai mult decât atât, nimeni nu va găsi pacea căutând-o. Pacea nu e ceva ce găsim; ea ne găsește pe noi, atunci când ne predăm viața Celui care a spus: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Numai prezența lui Dumnezeu poate aduce pacea. Siguranța dragostei lui Dumnezeu, a ajutorului lui Dumnezeu și a prezenței lui Dumnezeu – iată ce îndepărtează stresul din viața noastră. Tânjești după pace? Când îți predai viața lui Hristos, vei experimenta pacea „care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 8:1-17

    Pentru orice lucru este un timp şi o judecată (v. 6). Atunci când un candidat are de susţinut un examen, două zile sunt importante: cea a probelor şi apoi cea a rezultatelor. Timpul pe care Dumnezeu i-l alocă fiecăruia pe pământ corespunde celei dintâi dintre aceste zile; cea a judecăţii însă va veni inevitabil. Păcătosul, în inconştienţa lui, profitând de faptul că sentinţa împotriva unei fapte rele nu se execută imediat (datorită răbdării lui Dumnezeu), înmulţeşte relele (v. 11) şi nenorocirile (v. 6).

    Omul nu-şi cunoaşte timpul (cap. 9.12; Ieremia 8.6,7), nici ce va fi (v. 7), pe când înţeleptul, învăţat de Dumnezeu, pricepe toate lucrurile (v. 1; 1 Corinteni 2.15,16). Asemeni lui Pavel, gândul referitor la tribunalul lui Hristos îi dă teamă. Înţelegând însemnătatea timpului actual, solemnitatea judecăţii (v. 5), el caută cu înflăcărare să-I fie plăcut Domnului (2 Corinteni 5.9-11). Eclesiastul nu a avut, ca noi, revelaţia cu privire la viitor. El cunoştea, cu toate acestea, importanţa acestei temeri de Dumnezeu şi afirmă că totul va fi bine pentru cei care se tem de Dumnezeu (v. 12). Ei vor întâmpina probabil persecuţia, dar nimeni nu va avea puterea să le întemniţeze duhul (v. 8, 9). Nimic nu-i va putea despărţi de dragostea lui Hristos (Romani 8.35).


  • 9 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    S-au temut și de Domnul și au slujit și dumnezeilor lor, după obiceiul națiunilor din care fuseseră deportați. Până în ziua aceasta, ei fac după obiceiurile lor de mai înainte: nu se tem de Domnul și nu fac nici după rânduielile lor și după judecățile lor, și nici după legea și porunca pe care a poruncit-o Domnul … la fel fac și fiii lor și fiii fiilor lor, până în ziua aceasta, cum au făcut părinții lor.
    2 Împărați 17.33,34,41

    Samaritenii – Originea lor

    Când cele zece seminții ale lui Israel au fost luate captive de către asirieni, au fost luate și deportate în diferite părți ale imperiului asirian. În locul lor, împăratul Asiriei a adus popoare păgâne, care de asemenea fuseseră luate captive. Aceste popoare au fost așezate în țara lui Israel, țară despre care Domnul spusese: „Țara este a Mea” (Levitic 25.23).

    La început, noii locuitori nu se temeau de Domnul, așa că El a trimis niște lei care i-au omorât pe unii dintre ei. Când plângerile lor au ajuns la împărat, acesta le-a trimis un preot israelit, pentru a-i învăța cum să se teamă de Domnul. Preotul i-a învățat, însă fiecare dintre aceste națiuni păgâne și-au păstrat și idolii lor și au continuat să le slujească în locurile înalte ale țării, după ce rânduiseră preoți aleși de ei.

    Dumnezeu nu dorește să fie unul dintre mai mulți dumnezei. El este un Dumnezeu gelos. Noi trebuie să ascultăm de Cuvântul Său. Dumnezeu nu a acceptat închinarea samaritenilor, care încercau să se închine și Lui și idolilor lor. El ne spune limpede că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. El dăduse în Lege instrucțiuni cu privire la închinarea plăcută Lui și nu accepta niciun compromis. Poporul Său nu trebuia să se teamă de alți dumnezei, nici să-și facă chipuri turnate sau cioplite. Samaritenii și descendenții lor au încercat să se închine și Domnului și idolilor lor. Dumnezeu nu a acceptat acest lucru atunci și nu-l acceptă nici acum.

    E P Vedder, Jr


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții?”
    Fapte 26.8

    Credinţa în înviere

    Cu toate că învierea Domnului Isus a fost dovedită deslușit, mulți oameni s-au opus conștienți acestui fapt încă de la început.

    Iudeii au răspândit o minciună în timp ce afirmau că ucenicii ar fi furat noaptea trupul mort al Domnului lor, când străjerii au dormit (Matei 28.11-15).

    Grecii din Atena au batjocorit când Pavel le-a vestit învierea lui Isus Hristos (Faptele Apostolilor 17.32). Așa ceva era de neînchipuit pentru ei. Nu se potrivea în știința lor.

    Până astăzi, mulți oameni pun sub semnul întrebării o înviere, cu toate că creația ilustrează deslușit acest adevăr. Fiecare sămânță care este semănată, „moare”. După ce încolțește, putrezește. Dar din embrion ia naștere o plantă nouă, vie, care crește și aduce roade.

    De ce nu ar putea fi posibil la Dumnezeul-Creator să învie un om mort la viață nouă? Odinioară a chemat lumea la existență,a făcut animalele și plantele și l-a creat pe om. Nu este aceasta o dovadă suficientă pentru atotputernicia Sa?

    Învierea Domnului Isus este unul din adevărurile de bază ale credinței creștine. Cine o tăgăduiește, se opune mântuirii prin Isus Hristos. Cine o primește prin credință, știe: Mântuitorul a murit pentru păcatele mele și a fost înviat pentru îndreptățirea mea (Romani 4.25).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    Fundația SEER

    DEZVOLTĂ O ATITUDINE DE ÎNVINGĂTOR

    „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4)

         Dezamăgirile din viață te pot face să nu vezi altceva decât negativism în ceea ce te așteaptă în viitor. Îți exprimi deznădejdea, îți desconsideri abilitățile, refuzi să-ți asumi riscurile, spui „nu” oportunităților de creștere personală, te plângi de nedreptatea vieții și spui că nimic din ceea ce faci nu va schimba lucrurile într-o împrejurare anume. Recunoști vreuna din aceste atitudini în tine însuți? Dacă da, există o veste bună. Dr. Paul Meier, un psihiatru creștin, a spus: „Atitudinile nu sunt nimic altceva decât obiceiuri ale gândirii, iar obiceiurile se pot deprinde. O acțiune repetată devine o atitudine realizată.” Asta înseamnă că prin practicare, poți dezvolta o atitudine biruitoare.

    Iată cum:

    1) Fii onest în încercarea ta de a învinge pesimismul. Dă-i permisiunea, unei persoane pe care o respecți, să-ți atragă atenția asupra momentelor în care ești negativist.

    2) Limitează-ți ocaziile în care ești expus la lucruri negative. Întrucât începem să devenim asemenea persoanelor cu care ne întovărășim, caută oameni care îți întăresc credința și care nu-ți alimentează fricile. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept.” (Proverbe 13:20)

    3) Oferă-te voluntar să-i slujești pe oamenii cu nevoi speciale. Slujirea creează sentimente pozitive și-ți dă sentimentul valorii; în același timp, e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci.

    4) Caută ce este bun în fiecare situație și exprimă-ți credința că există mereu ceva bun!

    Președintele Statelor Unite, Harry Truman a spus: „Pesimistul e cel care face ca oportunitățile să fie dificultăți, iar optimistul este cel care face oportunități din dificultăți.” Când te confrunți cu o dificultate, privește-o ca pe o oportunitate, pentru că „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 7:16-29

    Ce semnifică recomandarea pe care o găsim în versetul 16? Cumva că riscăm să devenim prea riguroşi în umblarea noastră? Cu siguranţă nu înseamnă aceasta! Nu vom avea niciodată o conştiinţă prea sensibilă. Există însă un pericol căruia îi cad victimă deseori cei de curând întorşi la Dumnezeu: acela de a fi exageraţi în atitudinile sau în cuvintele lor, acestea depăşind măsura credinţei pe care o au. În acelaşi timp îi critică cu uşurinţă pe ceilalţi creştini, iar aceasta pur şi simplu deoarece încă nu se cunosc pe ei înşişi (Romani 12.3).

    Versetul 21 ne prezintă cealaltă latură, a criticilor cărora, de data aceasta, noi înşine le suntem ţinta. Dacă avem aprobarea Domnului, nu trebuie să le punem la inimă. Cel care se teme de Dumnezeu iese din toate (v. 18), este învăţat să facă faţă situaţiilor celor mai periculoase. Printre aceste pericole, versetul 26 menţionează femeia a cărei inimă este (ca nişte) laţuri şi ale cărei mâini sunt lanţuri. Cel care-I este plăcut lui Dumnezeu (adică acela care se teme de El şi Îl ascultă) poate avea încredere că va fi păzit şi că va scăpa, dar cel păcătos va fi prins de ea.

    Două istorii opuse ilustrează acest avertisment: cea a lui Iosif (Geneza 39.7) şi cea, tragică, a lui Samson trădat de Dalila (Judecători 16.4).

    Tineri creştini, să medităm mai mult asupra acestor două exemple!


  • 8 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru că unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor.
    Matei 18.20

    Duhul Sfânt este Agentul divin care lucrează nașterea din nou și mântuirea în sufletul unui om. De la acel moment încolo, El Se implică în creșterea spirituală a celui devenit credincios, ajutându-l să facă progrese și să ajungă la maturitate. De asemenea, El ne ajută să devenim dependenți de Domnul aflat în glorie și să fim transformați în chipul Lui. Hristos nu Se mai află aici, lucru implicat în afirmația Lui cu privire la strângerea „în Numele Său”, astfel că avem nevoie de ajutorul Duhului pentru a fi strânși laolaltă în felul acesta.

    Credincioșii ar trebui să depindă în totul de Domnul, în timpul absenței Lui. El Însuși le-a spus ucenicilor: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5). Pentru că El este acum în cer, ne-a dat Duhul Său, care să fie cu noi și să rămână în noi pentru totdeauna (Ioan 14.16). Noi avem acest mare privilegiu de a ne aduna în numele Domnului și de a ne strânge în jurul Lui, chiar dacă nu-L putem vedea în mod fizic. Suntem mângâiați de faptul că nu este nevoie de mai mult de doi sau trei pentru a ne bucura de prezența Lui.

    A fi strânși în numele Lui înseamnă ca El să fie singurul Centru al strângerii. Fiind Centrul de atracție, El ne atrage la Sine și face acest lucru prin Duhul Sfânt. Expresia „sunt adunați” arată că Cineva îi adună pe cei credincioși, anume Duhul Sfânt, dacă ne supunem călăuzirii Sale. Duhul nu vorbește despre Sine, ci dorește să ne îndrepte privirile către Domnul Isus, către lucrarea Lui, către poziția Lui în cer și către venirea Lui.

    A E Bouter


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    ” …A înviat Domnul cu adevărat…”
    Luca 24.34

    Martori ai învierii Domnului

    În Cuvântul lui Dumnezeu găsim o mărturie întreită despre învierea Domnului Isus:

    Mărturia îngerilor: când câteva femei au mers la mormânt în prima zi a săptămânii, mormântul era deschis. Au intrat în el și nu au găsit trupul Domnului Isus. În timp ce se mirau de acest lucru, doi îngeri au apărut și au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24.5-6).

    Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu: deja în Vechiul Testament Îl auzim pe Domnul Isus spunând profetic: „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalm 16.10). De asemenea în Evanghelii, Mântuitorul a prezis de mai multe ori învierea Lui: „Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17.22-23).

    Mărturia ucenicilor Săi: împreună cu femeile care au mers primele la mormânt, Petru și Ioan au fost martori oculari ai mormântului gol. În aceeași zi, ucenicii au avut o întâlnire cu Domnul înviat. Ei au putut să-L vadă și să-L pipăie. Ei au văzut cum El a mâncat o bucată de pește prăjit și dintr-un fagure de miere. Petru a putut apoi să explice în ziua de Rusalii: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui” (Faptele Apostolilor 2.32).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    Fundația SEER

    CREZI LUCRUL ACESTA?

    „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine… va trăi…. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26)

         Majoritatea avem probleme serioase când vine vorba despre moarte. Se spune că Florence Nightingale se temea atât de tare de moarte, încât, după Războiul din Crimea, a făcut o depresie și stătea mai mult în casă și în pat… până când, în 1910, a murit.

    Chuck Swindoll spunea că ocolim acest subiect folosind:

    1) Umorul. Faptul că facem glume pe tema morții pare că o ține la distanță, așa că ne obișnuim cu gândul că nu va trebui să ne confruntăm cu realitatea sa.

    2) Negarea. Regele Ludovic al XIV-lea al Franței nu permitea să fie rostit cuvântul „moarte” în prezența sa. Însă pe 1 septembrie 1715, el a descoperit că moartea nu poate fi exclusă din existență. Oamenii cheltuiesc atât de mulți bani pe creme anti-îmbătrânire, Botox și operații estetice, pentru a nu vedea dovada apropierii morții.

    3) Romantismul. Un bărbat din Europa a construit o cameră specială în care să trăiască alături de soția lui decedată. Și-a așezat patul lângă sicriul ei. A decorat încăperea cu flori și lumânări și i-a compus poezii în fiecare zi, în încercarea lui romantică de a evita durerea morții ei.

    4) Teama. Urmărește reacțiile pasagerilor din avionul în care te afli, când o turbulență cauzează căderi și vibrații avionului. Tineri și bătrâni deopotrivă, strigă și țipă! Dar vestea bună este că nu trebuie să te temi de moarte!

    Cel care a înfrânt-o a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19) Când te pocăiești și îți încredințezi viața lui Hristos, ai parte de garanția Lui personală că ai viață veșnică. După ce Lazăr a murit, Domnul Isus i-a spus surorii acestuia, Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa… oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.

    Crezi lucrul acesta?” Dacă și tu crezi, vei trăi cu Hristos pentru totdeauna. Hristos e viu și vii sunt toți aceia ce cred în jertfa Sa!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 7:1-15

    Predicatorul a cercetat lumea. Ce a văzut el pretutindeni? Deşertăciune, suferinţă, dezordine şi nebunie. O întrebare se ridică atunci pentru Înţelept: cum trebuie să se comporte el într-o asemenea stare de lucruri în care nu poate schimba nimic? Sub formă de maxime care amintesc de cartea Proverbe, Eclesiastul ne dă acum sfaturi ale înţelepciunii şi ale chibzuinţei.

    Să nu ne ferim de casa de jale (v. 2-4)! Ea ne va aduce aminte de cât de firavi suntem şi ne va da un plus de seriozitate. Vederea durerii altora ne va sensibiliza inimile şi poate ne va inspira cuvinte de simpatie, potrivite să îndrepte spre Domnul gândul celor întristaţi.

    Să urmărim şi alte recomandări: Nu te grăbi să te mânii în duhul tău. Mânia este deseori fiica grabei şi merge însoţită de nebunie (v. 9).

    Nu spune: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? (v. 10; Judecători 6:13).

    „Să nu credem că astăzi este mai dificil să-L urmăm pe Domnul decât în zilele părinţilor sau ale bunicilor noştri. Resursele pe care aceştia le-au găsit în Cuvântul Său şi în comuniunea cu El ne stau şi nouă la dispoziţie pentru a ne conduce într-o lume care, din punct de vedere moral, nu s-a schimbat.” (G.A.).


  • 7 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Pentru orice lucru este o vreme; și pentru orice ocupație, un timp sub ceruri: … un timp pentru a dărâma și un timp pentru a construi.
    Eclesiastul 3.1,3

    Eclesiastul și creștinul

    Uneori, clădirile vechi sunt demolate și altele noi sunt construite în locul lor. Însă chiar și în sfera spirituală, aceste două activități sunt necesare, fiecare la timpul ei. Când Dumnezeu l-a chemat pe profetul Ieremia, El a descris misiunea acestuia folosind aceste două activități: „Vezi, în ziua aceasta te-am pus peste națiuni și peste împărății, ca să smulgi și să dărâmi și să distrugi și să surpi, să zidești și să sădești” (Ieremia 1.10).

    Când vrăjmașul încearcă să pătrundă în mijlocul poporului lui Dumnezeu, când doctrina eronată caută să câștige influență, atunci este „un timp pentru a demola”. Trebuie să ne împotrivim eforturilor vrăjmașului și învățăturilor greșite; acestea trebuie date pe față cu limpezime, pentru ca cei ai Domnului să fie avertizați. Există însă și un timp binecuvântat „pentru a construi”, pentru a-i zidi pe cei credincioși. Aceasta este o trăsătură importantă a strângerilor laolaltă, așa cum Pavel ne arată în 1 Corinteni 14.12: „Astfel și voi, deoarece sunteți doritori de cele spirituale, căutați să le aveți din belșug, pentru zidirea adunării”; iar în versetul 26: „Toate să fie făcute spre zidire”.

    Avem nevoie de ajutor și de înțelepciune de la Domnul pentru a discerne când este nevoie de fiecare dintre aceste activități și să le exercităm într-un fel echilibrat. Unul dintre pericole este că ne putem preocupa atât de mult cu „a dărâma”, luptând împotriva învățăturilor greșite, încât uităm să zidim adunarea, iar o preocupare permanentă cu ceea ce este negativ nu este sănătoasă pentru cel credincios. Celălalt pericol este că putem fi atât de mult preocupați cu zidirea sfinților, încât nu reușim să vedem pericolele decât atunci când este prea târziu. Mulțumim lui Dumnezeu că este un timp pentru aceste amândouă activități. Să ne rugăm pentru discernământ spiritual pentru a cunoaște timpul pentru fiecare!

    M Vogelsang


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.”
    1 Ioan 5.13

    Mâna rănită

    După o vreme, inima lui William Dixon a devenit ca a unui copilaș. A aflat, prin citirea Bibliei, că așa cum băiatul îi aparținea, tot așa și el însuși aparținea Mântuitorului, ale cărui mâini, picioare și coastă au fost străpunse pe cruce. William Dixon s-a dăruit acestui Mântuitor, care a murit pe cruce pentru iertarea lui și a tuturor celor care cred în El. Cu siguranță, aceasta o fost o mare bucurie pentru el și pentru copil, dar și o bucurie în cer, pentru că un păcătos s-a întors de pe calea necredinței.

    Dragi creștini, care ați trecut cu bine prin „săptămâna mare”, vă rog aduceți-vă aminte că Mântuitorul a suferit crucea, ca să ne aducă la Dumnezeu! Îndurarea Domnului Isus și  harul  Său  sunt  valabile  pentru  toți  care  Îl  primesc  pe Mântuitorul în inimă. O simplă amintire anuală nu ne aduce pacea în inimă, nu ne împacă cu Dumnezeu, nu face din noi oameni cu o natură nouă. Dumnezeu dorește realitatea. Mântuitorul a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre, mâinile Sale nevinovate, mâinile Sale care au făcut tot timpul binele suprem, au fost pironite pe cruce, ca noi să fim eliberați de sub tirania păcatului. Picioarele Domnului, care tot timpul au alergat pentru binele altora, au fost străpunse de cuiele necredincioșilor, iar coasta Sa a fost străpunsă de sulița unui ostaș păcătos. Dorim ca acele cuvintele spuse lui Toma de către Domnul și Mântuitorul nostru să ne ajute pe toți să fim adevărați credincioși: ” …uită-te la mâinile Mele… și nu fi necredincios, ci credincios.” Să nu ne împietrim inima; astăzi este ziua mântuirii!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU STINGE FLACĂRA!

    „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum…?” (Luca 24:32)

         După Înviere, Domnul Isus S-a întâlnit cu doi dintre ucenicii Săi care-L văzuseră răstignit și care nu știau că a înviat din morți. Apoi, mai târziu, în timp ce luau cina la ei acasă, s-a întâmplat un lucru interesant: „Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut… Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24: 31-32). Această relatare ne învață cum să păstrăm flacăra dragostei și devotamentul nostru pentru Hristos, în inimile noastre. Pe măsură ce umbli cu Domnul Isus și petreci timp în prezența Sa, El îți vorbește și Se descoperă prin Scriptură. Cu toții știm că dacă vrem ca un foc să nu se stingă trebuie să stăm lângă el, să-l scormonim și să-l alimentăm. De ce unii dintre noi ajung pe culmi mai înalte și în locuri mai profunde în umblarea lor cu Dumnezeu, în timp ce alții par să se învârtă în cerc, fără să ajungă nicăieri? Pentru că primii s-au dedicat lui Dumnezeu ca urmași ai Săi până când prezența Lui a devenit o realitate de fiecare moment în viețile lor, în timp ce ceilalți nu. E foarte simplu. Întrebarea este: din care grup faci parte tu? Dacă ești căldicel și nu umbli cu Dumnezeu din toată inima, astăzi El îți spune: „Întoarceţi-vă la Mine… şi Mă voi întoarce şi Eu la voi.” (Zaharia 1:3). Sau, cu alte cuvinte: „Întoarceți-vă și veniți la Mine! Mă veți găsi acolo unde M-ați lăsat!” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu stinge flacăra dragostei pentru Hristos!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 6:1-12

    În adevăr, orice om care stă în picioare este numai o suflare. În adevăr, omul umblă ca o umbră; în adevăr, se frământă în zadar, îngrămădeşte bunuri şi nu ştie cine le va strânge.

    Experienţa Eclesiastului confirmă aceste certitudini din Psalmul 39.5,6. Omul, mediul lui, activitatea lui, toate acestea sunt trecătoare. Numai sufletul său există pentru totdeauna şi, în general, tocmai de suflet se ocupă cel mai puţin. Toată truda omului este pentru gura lui; sufletul nu i se satură cu bunuri (v. 7).

    Domnul ne relatează istoria acelui bogat care-şi înşela propriul suflet, oferindu-i bunuri pământeşti (Luca 4.4; 12.6-20). Nu avem o strângere de inimă când ne gândim la multitudinea de existenţe irosite, la cumulul de abilităţi şi de energii consacrate, pentru ce? Pentru a urmări încoace şi încolo ţeluri la fel de inconsistente şi de trecătoare ca şi vântul nestăpânit. Chinuindu-se astfel, fără odihnă (v. 5) şi fără fericire (v. 6), aceste vieţi vor fi trecut ca o umbră (v. 12) şi totuşi vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu.

    Creştini, aceasta trebuie să ne deschidă şi nouă ochii! Nu vom mai avea ocazia să ne reîncepem viaţa. Să fie deci folosită în întregime pentru Domnul!


  • 6 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
    1 Petru 2.9

    Dacă suntem preoți sfinți, suntem de asemenea preoți împărătești. Ce este această preoție împărătească? În mod clar este de aceeași natură cu preoția melhisedehică a lui Hristos. Domnul Își exercită preoția acum după modelul aaronic. El Se gândește la cei ai Săi de pe pământ, care sunt cuprinși de slăbiciune, și vine în întâmpinarea nevoilor și slăbiciunilor lor. În viitor, când preoția Sa va fi după modelul melhisedehic, ea nu va mai avea în vedere slăbiciunea, ci totul va fi pură binecuvântare, în urma biruinței depline.

    Acum însă, înainte ca Hristos să-Și exercite preoția melhisedehică, El le spune celor ai Săi: «Voi trebuie să o exercitați!». El urmează să fie o binecuvântare pentru toți în viitor, iar acum spune: «Aceasta este ceea ce voi puteți fi acum în orice fel posibil în care dragostea și harul creștin vă îndrumă, pentru a veni în întâmpinarea oricărei nevoi, sufletești sau trupești».

    Fie că ducem o bucată de pâine unui om flămând, fie că vizităm un bolnav, fie că mângâiem o inimă întristată sau spunem un cuvânt de încurajare cuiva deznădăjduit, totul decurge din faptul că suntem preoți împărătești și că ne-am achitat așa cum trebuie de cerințele acestei preoții.

    Ce înseamnă preoția melhisedehică? O preoție a binecuvântării depline. Ce este creștinul? O persoană care a fost binecuvântată și care devine o binecuvântare pentru ceilalți. Dacă ești creștin, de ce crezi că ai fost lăsat în această lume? Hristos te-a lăsat în această lume pentru a fi o persoană a cărei inimă este întotdeauna îndreptată către Dumnezeu în laudă și în mulțumire, în mijlocul unei lumi nerecunoscătoare, o persoană care, de asemenea, acționează față de oameni cu bunătate și altruism, în mijlocul unei lumi egoiste. Pentru Dumnezeu, mulțumire și laudă; pentru oameni, bunătate și altruism – aceasta trebuie să fie viața noastră. Fie ca harul Domnului să lucreze în inimile noastre și să producă aceste roade spirituale!

    W T P Wolston


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălțăm și inimile… spre Dumnezeudincer…”
    Plângeri 3.40,41

    Mâna rănită

    Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă față de acel tată adoptiv necredincios, lucra prin acel copil. Impresionat de cele văzute și auzite, băiatul a continuat să spună: „Ar fi fost urât și din partea mea dacă m-aș fi opus atunci când mi-au spus de dumneata și de incendiu, și aș fi spus că nu cred că ai fi făcut lucrul acela, nu-i așa, tati?” „Nu vreau să mă mai gândesc la aceasta, băiete.” „Poate că totuși Toma Îl iubea pe Omul cel Bun, cu toate acestea… așa cum te iubesc și eu. Când văd sărmana ta mână, tati, te iubesc de milioane de ori.” Obosit, băiatul a adormit, dar odihna tatălui a fost serios afectată în noaptea aceea. Nu putea să scape de gândurile referitoare la tabloul care înfățișa Fața aceea senină și plină de durere, care se uita la el din tabloul de la expoziție. Conștiința luminată de adevăr lucra cu putere în inima lui Dixon. N-a cedat acelei influențe de la început, însă dragostea paternă pentru băiatul pentru care s-a jertfit, i-a înmuiat inima și sămânța adevărului a căzut pe un pământ bun.

    Mâinile-Ţi străpunse spun c-ai suferit:

    Din iubire, Doamne, pe cruce-ai murit.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CALVARUL A FĂCUT PARTE DIN PLANUL LUI DUMNEZEU

    „Domnul a găsit cu cale…” (Isaia 53:10)

         Psalmistul a scris: „Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit? …am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine… şi zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul…” …Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart… mi se lipeşte limba de cerul gurii… mi-au străpuns mâinile şi picioarele… şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.” (Psalmul 22:1-18). Este posibil ca David să fi descris în detaliu răstignirea lui Isus? Dar când a scris el aceste cuvinte, răstignirea nu fusese încă introdusă ca formă de execuție. Ea a fost inițiată după multe secole de către fenicieni, și mult timp după aceea a fost adoptată și de către Imperiul Roman, pentru a o aplica exclusiv celor mai periculoși dintre ne-romani. Dr. Charles Augustus Briggs spune: „Putem lua acest psalm și să-l punem alături de relatările Noului Testament despre răstignire, și vom vedea că se potrivesc perfect. E uimitor faptul că cineva a putut descrie ceva atât de fidel și de amănunțit, cu o mie de ani înainte ca lucrul acela să se întâmple!” Calvarul nu a fost rezultatul întâmplării. Cu mult timp înainte ca Isus să intre pe scena istoriei, Dumnezeu a întocmit un plan de împăcare a noastră cu El, prin patimile și jertfa lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5:18).

    Istoricul Paul L. Maier spune: „În Isaia capitolul 53 aproape că avem un comentariu sincronizat cu ceea ce s-a petrecut în Vinerea Mare. Matematic, este imposibil ca altcineva să îndeplinească acești parametri ai profeției din Vechiul Testament, mai bine decât Mântuitorul Isus.” Concluzie: „Dumnezeu a avut în plan Calvarul și jertfirea Fiului Său pentru păcat.” Mai precis, cu mult timp înainte să existe vreun Paște, Dumnezeu S-a gândit la tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 5:1-20

    Versetele 1 şi 2 reamintesc ce este cuvenit în prezenţa lui Dumnezeu. Să veghem ca atitudinea şi ţinuta noastră la strângerile frăţeşti să fie respectuoase şi modeste. Teama de Dumnezeu trebuie să-l caracterizeze pe cel credincios în orice moment şi nu avem dreptul la nicio „destindere” (ieşire de sub această teamă de Dumnezeu), sub pretextul că astăzi suntem în libertatea harului.

    Începând cu versetul 10 se vorbeşte din nou despre bogăţii. „Cine iubeşte argintul nu se va sătura de argint…“. Un avar seamănă cu unul care caută să-şi potolească setea cu apă din mare. Cu cât bea mai mult, cu atât setea sa devine mai intensă. Aşa este înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13.22). Avem impresia că ne servim de ban, dar în realitate noi suntem sclavul lui. Una din două: bogăţiile ori sunt păstrate de cei care le stăpânesc, în detrimentul lor spiritual (v. 13), ori pier fără să fi fost de vreun folos cuiva (v. 14; Iacov 5.3)! În final, mai devreme sau mai târziu, omul va trebui la moarte să se despartă de ele (v. 15). „Un giulgiu de înmormântare nu are buzunare”, a afirmat cineva. Comorile strânse în mormintele antice nu iau urmat pe proprietarii lor dincolo.

    Versetele din 1 Timotei 6.17-19 cuprind reglementarea perfectă, pentru creştin, cu privire la această problemă a bogăţiilor.


  • 5 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui. „Și ei vor fi ai Mei, o comoară deosebită”, zice Domnul oștirilor, „în ziua pe care o pregătesc. Și-i voi cruța, cum cruță un om pe propriul său fiu care-i slujește”.
    Maleahi 3.16,17

    Maleahi, mesagerul Domnului, a fost ultimul dintre profeții Vechiului Testament. Au trecut cam patru sute de ani de tăcere profetică, până la apariția lui Ioan Botezătorul, ca înainte-mergător al lui Hristos. Aceste patru secole au reprezentat o perioadă întunecată în istoria lui Israel. Cei reveniți după șaptezeci de ani din robia babiloniană se depărtaseră repede de Domnul și își pierduseră caracterul de rămășiță. Nu mai exista teamă de Dumnezeu în Israel și persista o stare de indiferență, în ciuda avertismentelor date.

    Atunci Domnul a apelat la persoane individuale, căutând un răspuns la acțiunile dragostei Sale. Domnul a ascultat și nu a făcut-o în zadar, căci i-a auzit pe aceia care se temeau de Domnul și meditau la Numele Său. El i-a auzit vorbind unul cu altul, în teama de Domnul. Ei nu vorbeau despre starea de lucruri din jurul lor, deși le provoca întristare, ci despre Numele Său. Așteptau ziua când El avea să vină ca Soare al dreptății, aducând vindecare sub aripile Lui. Ei știau că El îi iubește. A fost scrisă o carte de aducere-aminte înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul. El îi cunoștea pe cei care erau ai Lui și îi numește „o comoară deosebită”. Când judecata avea să cadă asupra celor nelegiuiți, această rămășiță credincioasă avea să fie cruțată, pentru că Îi aparținea Lui.

    Trăim astăzi într-un timp asemănător cu acela. Și noi așteptăm, nu Soarele dreptății, ci Luceafărul strălucitor de dimineață. Îl așteptăm pe Fiul din cer, pe Cel care ne izbăvește de mânia viitoare. Iar în timp ce-L așteptăm, ce minunat să știm că El ne iubește și că Se îngrijește de noi!

    J Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Așa vorbește acum Domnul oștirilor: Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănați mult, și strângeți puțin…”
    Hagai 1.5,6

    Mâna rănită

    În vara acelui an a avut loc o mare expoziție de pictură în orașul vecin, iar William Dixon și-a dus băiatul să o viziteze. Băiatului i-au plăcut picturile și istorioarele pe care tatăl i le spunea. Tabloul, care l-a impresionat cel mai mult, a fost însă unul care Îl reprezenta pe Domnul Isus mustrându-l pe Toma. Sub pictură erau scrise cuvintele Domnului:  „Adu-ți  degetul  încoace  și  uită-te  la  mâinile Mele.” Băiatul a citit ce scria acolo și a spus: „Te rog, tati, spune-mi povestea acestei picturi.” „Nu, nu a acestei picturi!” a fost răspunsul aspru al tatălui. „De ce nu a acesteia?” a întrebat băiatul. „Fiindcă este o istorioară pe care n-o cred.” „Oh, nu-i nimic, nu crezi nici povestea lui Jack ucigașul uriașilor, cu toate că este una din poveștile mele preferate. Te rog spune-mi povestea acestei picturi, tati!”

    Ca să scape de gura copilului, domnul Dixon a spus povestea, și aceasta a făcut o impresie deosebită asupra băiatului. „Este la fel ca și în cazul nostru, tati! Când domnul Lovatt a vrut să mă ia, dumneata i-ai arătat mâna rănită. Poate că atunci când Toma a văzut rănile din mâinile Omului Bun, a simțit că-i aparține.” „Poate că așa o fi”,a răspuns Dixon. Băiatul continuă: „Omul cel Bun părea atât de trist…, mă gândesc că Îi părea rău că Toma n-a crezut de la început. A fost un lucru urât din partea lui, nu-i așa?” Tatăl nu dădu niciun răspuns.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DOMNUL ISUS NU CONDAMNĂ, EL CURĂȚĂ ȘI VINDECĂ

    „Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11)

         Episodul din Evanghelia după Ioan din care face parte expresia precedentă include niște personaje și-o temă bine conturate: „Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie… şi i-au zis lui Isus: „…Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre astfel de femei… Isus… le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea!” …Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul… Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (am spicuit din primele 11 versete din capitolul 8).

    Să remarcăm două lucruri:

    1) Oamenii care nu au niciun drept să te condamne, te vor condamna. Domnul Isus cunoștea inimile fariseilor. Ei aveau acest obicei de a se ridica pe ei înșiși în slăvi, și de a-i desconsidera pe ceilalți. Scopul lor din acea zi a fost să-L prindă în cursă pe Domnul Isus. Ferește-te de fariseii zilelor noastre! Găsește-ți prieteni printre cei care au fost răscumpărați prin har și care știu cum să-l extindă asupra altora.

    2) Cel care are dreptul să te condamne, nu o va face. Stai aproape de El! Când faci așa, vei descoperi că rănile tale nu sunt permanente și te vei vindeca mult mai repede. Hristos va vindeca rănile trecutului tău pentru că harul Său e mai mare decât rușinea ta. Acolo unde abundă păcatul – harul Său este și mai abundent! Nu există limită a adâncimii rușinii pe care o poate înlătura de la noi, pentru că nu există limită a harului de care ne poate face parte.

    Astăzi, dacă simți povara trecutului tău murdar și a căilor tale rușinoase, vino la Domnul Isus. El este gata să te ierte și să te elibereze. Invitația Domului Isus cere un răspuns din partea ta.

    Ce spui? Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 4:1-16

    Pentru ce nedreptatea? Pentru ce mizeria? Pentru ce asuprirea? Pentru ce conflictele de care este plină lumea? Se fac eforturi pentru a se soluţiona aceste probleme prin doctrine sociale şi economice; eforturi pentru a se remedia prin conferinţe internaţionale… Singura explicaţie adevărată însă nu este dată niciodată, pentru că omul, în orgoliul său, refuză să o recunoască: starea sa de păcat. Domnul, departe de a fi indiferent la toate aceste suferinţe (Plângeri 3.3436), Se foloseşte de necazul oamenilor pentru a Se arăta ca singurul Mângâietor adevărat (2 Corinteni 1.3; Isaia 51.12).

    Începând cu versetul 4, Predicatorul (Eclesiastul) analizează diferite forme ale „lucrului rău care se face sub soare“ şi de fiecare dată se face auzită concluzia: deşertăciune, goană după vânt, preocupare neplăcută (finalele v. 4, 6, 8, 16). Reflexiile lui au o deschidere generală; până şi lumea le recunoaşte adesea înţelepciunea. Versetul 6 afirmă, de exemplu, că odihna duhului împreună cu o situaţie modestă valorează mai mult decât „amândouă mâinile pline“ împreună cu chin (vezi şi 1 Timotei 6.6). Dacă, din punct de vedere omenesc, o asociere oferă mai multe avantaje şi chiar plăcere în muncă, în umblare sau în luptă (v. 912), pentru creştin, adevărata forţă constă întotdeauna în comuniunea lui personală cu Domnul.


  • 4 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Destul ați ocolit muntele acesta; întoarceți-vă spre nord.
    Deuteronom 2.3

    Cuvântul Domnului hotăra totul. El stabilea cât de mult trebuia să rămână poporul într-un loc și indica, de asemenea, în ce direcție trebuia să-și îndrepte pașii. Israeliții nu aveau nevoie să facă planuri; era prerogativa lui Dumnezeu să stabilească totul pentru ei; treaba lor era să asculte. Aici nu găsim menționat nici norul și nici trompetele, ci doar cuvântul lui Dumnezeu și ascultarea lui Israel.

    Nimic nu poate fi mai scump pentru un copil al lui Dumnezeu (dacă inima îi este într-o stare bună) decât să fie călăuzit, în toate acțiunile sale, de către porunca divină. Această călăuzire ne scutește de multă confuzie și de o mulțime de temeri. În cazul israeliților, nu era nevoie ca ei să se preocupe cu timpul în care aveau să stea într-un anume loc, nici cu direcția în care urmau să o apuce. Domnul stabilea totul pentru ei. Israeliții nu aveau de făcut decât să aștepte călăuzirea Lui și să facă ceea ce li se spunea.

    Da, era nevoie de ceva foarte important: de un duh răbdător și ascultător. Când Dumnezeu a spus: „Destul ați ocolit muntele acesta”, dacă israeliții ar fi răspuns: «Nu, ci vrem să mai stăm; ne simțim bine aici»; sau dacă, atunci când Dumnezeu a spus: „Întoarceți-vă spre nord”, ei ar fi răspuns: «Nu; noi preferăm să o luăm spre sud», care ar fi fost rezultatul? Ei bine, ar fi fost lipsiți de prezența divină și cine i-ar mai fi călăuzit, ajutat și hrănit? Ei puteau să conteze pe prezența lui Dumnezeu cu ei doar dacă umblau pe drumul indicat de El. Dacă alegeau un altul, nu mai rămâneau pentru ei decât foametea și întunericul. Șuvoiul de apă din stâncă și mana cerească nu se găseau decât pe drumul ascultării.

    C H Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în locașul Lui cel sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiți…”
    Psalmul 68.5,6

    Mâna rănită

    Primarul a spus: „Îi vom asculta pe amândoi și apoi vom supune decizia la vot.” Domnul Lovatt a spus: „Așadar, domnilor, soția mea și cu mine am pierdut un băiat cu mult timp în urmă și credem că acest băiat ar umple locul rămas liber. Vom face cum putem mai bine să-l creștem pe băiat în frica de Domnul. În plus, un copil atât de mic are nevoie de o femeie care să-i poarte de grijă.” Domnul Dixon și-a scos bandajul de pe mâna stângă arătând tuturor rana provocată la salvarea copilului. Apoi a spus: „Am un singur argument.” Timp de câteva momente a domnit tăcere în cameră; ochii unora s-au umplut de lacrimi, inimile lor erau mișcate de realitatea faptei. Mâna rănită a fost apelul la conștiința lor, la simțul lor de dreptate. Pretindea copilul pe motivul că suferise pentru el. Astfel, când decizia a fost supusă votului, majoritatea a hotărât în favoarea dorinței lui William Dixon. Deasupra tuturor acestor motivații omenești, era Dumnezeu care veghea asupra copilului. În felul acesta, pentru Dixon a început o nouă viață. Copilul nu a dus lipsă de purtarea de grijă a unui tată și a unei mame, fiindcă domnul William Dixon se străduia să se ocupe de copil în mod deosebit. Dar și copilul s-a dovedit a fi inteligent șia răspuns rapid educației care i-o dădea tatăl adoptiv. Mereu își aducea aminte cum tatăl cel nou l-a salvat din flăcări și cum a cerut să-i fie încredințat din cauza mâinii rănite de foc.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCREDE-TE ÎN BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU

    „Domnul este bun” (Naum 1:7)

         Biblia spune: „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră…” (Exod 32:1). De ce și-au făcut ei un vițel de aur? Pentru că voiau să aibă un dumnezeu care se poate vedea… și pentru că asta văzuseră în Egipt! E mai greu să ai o relație cu un Dumnezeu nevăzut, iar Moise, reprezentantul Său, stătuse atât de mult pe Muntele Sinai, încât se simțeau neajutorați și abandonați. Așa că au făcut ce facem și noi când suntem speriați – recurgem la confortul lucrurilor familiare. Mark D. Roberts scrie: „De câte ori nu ne găsim și noi într-o situație asemănătoare? Auzim că Dumnezeu ne cheamă la ceva nou și pășim cu îndrăzneală prin credință. Însă când nu-i mai simțim prezența și când rugăciunile noastre par să se lovească de tavan, ne simțim abandonați, speriați și neajutorați. Încercăm să ne agățăm de orice.” Biblia spune: „Domnul este bun, El… cunoaşte pe cei ce se încred în El.” Nancy Ortberg spunea: „Un element dificil al schimbării vizează locul în care Îl găsim pe Dumnezeu. Dacă ne dorim schimbarea, atunci trebuie să dăm la o parte lucrurile superficiale din viața noastră. Mulți cârtim și suntem nemulțumiți, în loc să acceptăm asta, convinși că Dumnezeu se află în mijlocul schimbării, și că atunci și-acolo descoperim adevăruri noi despre El, pe care până în acel moment nu le înțelesesem. Fie că vorbim despre pierderea unei persoane dragi, de pierderea locului de muncă, de mutarea într-un alt oraș, de plecarea copiilor de acasă – dacă avem curajul să străbatem porțiunile dificile, vom descoperi că Dumnezeu este acolo, și că El este  minunat, desăvârșit, uimitor și bun.” Când Dumnezeu închide o ușă, El deschide o alta – dar trebuie să fii dispus să-i treci pragul!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 3:1-22

    Dumnezeu rânduieşte „timpul“ tuturor făpturilor Sale. Astfel, El a determinat data naşterii noastre şi pe cea a tuturor evenimentelor din viaţa noastră. Asemeni psalmistului, creştinul poate spune cu încredere: Doamne, „zilele mele sunt în mâna Ta“ (Psalmul 31.15). La ceea ce El a făcut, „nu este nimic de adăugat … şi nimic de scăzut“ (v. 14). „El a făcut orice lucru frumos la timpul său“ (v. 11); creaţia a ieşit perfectă din mâinile lui Dumnezeu. Însă oricarear fi minunile încă vizibile astăzi în natură, noi tot nu o putem admira în splendoarea şi în prospeţimea ei străveche. Omul a întinato şi a degradato prin răutatea lui (v. 16); a supuso deşertăciunii (Romani 8.20). Spinii şi pălămida îi aduc aminte de căderea lui (Geneza 3.8). În plus, în mijlocul naufragiului produs de păcat, omul însuşi nu subzistă decât ca o tristă epavă a binecuvântărilor sale trecute. Şi versetul 20 evocă, în cele din urmă, sentinţa din Geneza 3.19: „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“. Acest „un timp pentru a muri“ (v. 2) expiră pentru fiecare, adesea mult prea curând decât neam închipui. Drag cititor, dacă încă nu eşti mântuit, să ştii că de asemenea există un timp pentru a te întoarce la Dumnezeu, şi acesta este astăzi!


  • 3 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    Să mergem spre maturitate … și vom face aceasta, dacă va îngădui Dumnezeu.
    Evrei 6.1,3

    Dumnezeu dorește să creștem spiritual, fiindcă ne iubește. Curând după ce Domnul Isus a murit, după ce a înviat și după ce S-a înălțat la cer, mulți dintre iudei au crezut în El, însă au avut de înfruntat persecuția, lepădarea și tot felul de împotriviri. Unii dintre ei s-au descurajat și, după câțiva ani foarte dificili, se gândeau chiar să se întoarcă la iudaism, pentru a scăpa de persecuție. Uitaseră că mai-marii iudei Îl lepădaseră pe Mesia? Ei încetaseră să mai crească spiritual și își pierduseră apetitul pentru ceea ce îi unise cu Mesia cel disprețuit (Evrei 5.11-14). Nu le spusese El că toată autoritatea Îi fusese dată în cer și pe pământ? (Matei 28.18). Nu știau că El era la dreapta lui Dumnezeu, încununat cu glorie și cu cinste? (Evrei 2.9).

    Ei credeau probabil că slujba lui Hristos pe pământ era suficientă pentru ei. Domnul Isus fusese respins de poporul Său chiar de la început și, de asemenea, după învierea și înălțarea Sa. Apoi El i S-a arătat lui Saul din Tars, pe când acesta îi persecuta pe iudeii care crezuseră în Mesia-Isus. De la acea întâlnire memorabilă, Saul, care a devenit cunoscut ca apostolul Pavel, în loc de a-i mai persecuta pe credincioși, a căutat mereu să-i aducă la mântuire pe cei de același neam cu el. Dorința lui era ca ei să creadă în Isus, iar apoi să-L urmeze și să crească spiritual. Din nefericire însă, mulți dintre cei care răspunseseră cu credință la acest mesaj dădeau acum înapoi. Autorul Epistolei către Evrei a simțit gravitatea acestui lucru și a dorit să-i încurajeze pe acești credincioși. „Să mergem înspre maturitate”, să ne lăsăm purtați de Duhul Sfânt într-acolo, îi îndeamnă el.

    A E Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii.”
    Proverbe 16.4

    Mâna rănită

    Copilul n-a fost rănit, însă mâna cu care bărbatul s-a ținut de țeava fierbinte a suferit arsuri grave. Cu timpul, arsura s-a vindecat, însă a lăsat o urmă adâncă pe care urma s-o poarte până la moarte. Sărmana bătrână Peggy nu și-a putut reveni din șoc, și în scurt timp a murit. Cu ocazia aceasta s-a pus întrebarea: Ce se va alege de copil? Domnul Lovatt, cea mai respectabilă persoană a satului, a insistat să-i fie dat lui copilul spre adopție, fiindcă atât el, cât  și  soția  lui  doreau  tare  mult  să  aibă  un  băiat,  căci pierduseră unul.

    Spre surprinderea tuturor, salvatorul copilului făcuse o cerere similară. Prin urmare, a fost greu să se ia decizia cui  să  i  se  încredințeze  copilul.  Astfel,  s-a  constituit  o întrunire, alcătuită din preot și alți oameni importanți din sat. Morarul a spus: „Este un gest frumos, atât din partea lui Lovatt, cât și a lui Dixon că s-au oferit să adopte acest copil orfan, însă mă aflu în încurcătură când este vorba cui să-l încredințăm. Dixon are primul dreptul de a-l avea, fiindcă i-a salvat viața. Însă pe de altă parte, Lovatt are o soție, și copilul are nevoie de grija unei femei.” Preotul a spus: „Un om cu concepții ateiste, cum este Dixon, nu poate fi potrivit pentru copil; pe când Lovatt și soția lui sunt ambii buni creștini și l-ar putea îndruma pe copil pe calea cea bună. Dixon l-a salvat pe băiat, însă ar fi un lucru regretabil pentru viitorul copilului, dacă cel ce l-a scos din flăcări l-ar îndruma spre ruina veșnică.”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IARTĂ ȘI ELIBEREAZĂ-TE!

    „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul…” (Efeseni 4:32)

         După ce a reușit să scape cu viață din teroarea și torturile lagărului de concentrare nazist, Corrie ten Boom se afla într-o biserică și vorbea… când s-a trezit stând față în față cu un bărbat care fusese unul din cei mai cruzi gardieni de care avusese parte în lagăr. Omul acesta o umilise și-o persecutase sistematic atât pe ea, cât și pe sora ei, batjocorindu-le încă de la sosire, pe când se aflau la dușul pentru despăduchere. Acum, bărbatul stătea în fața ei cu mâna întinsă, întrebând-o: „Mă poți ierta?” Corrie spunea mai târziu: „Am rămas în picioare cu inima înghețată, dar știam că voința funcționează indiferent de temperatura inimii. M-am rugat: „Doamne Isuse, ajută-mă!” Fără nici un sentiment, mecanic, mi-am pus mâna în mâna care mi-era întinsă și în acel moment am simțit ceva incredibil. Un curent mi-a pornit de la umăr, a coborât prin braț și a țâșnit în mâinile încleștate. Apoi, acea împăcare caldă mi-a inundat întreaga ființă, aducându-mi lacrimi în ochi. „Te iert, frate”, am strigat eu din toată inima. Am stat mult timp ținându-ne de mâini, fostul gardian și fosta deținută. Nu am cunoscut niciodată dragostea lui Dumnezeu la fel de intens cum am cunoscut-o în acea clipă.” Biblia spune: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Trebuie să ierți și tu pe cineva? Treci dincolo de sentimentele tale și fă-o! În acel moment, te vei elibera și vei putea umbla în pacea și bucuria Domnului!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

    Eclesiastul 2:12-26

    „Ce folos are omul din toată truda…?“ era prima întrebare pusă de Eclesiast (cap. 1.3). „Niciun folos“ a răspuns versetul 11. În ce priveşte prezentul, se frământă, zilele lui sunt durere, iar îndeletnicirea lui, trudă; nici noaptea nu are odihnă (v. 22, 23). Iar cât despre viitor, realizează că nimic nu este stabil.

    În faţa acestui tablou disperant (v. 20), ce va face copilul lui Dumnezeu? Lui nui este interzis să iubească viaţa şi să vadă zile fericite aici, pe pământ. Aceasta însă nu va fi străbătând lumea în căutarea unei fericiri iluzorii. Partea lui este să împlinească aceste cerinţe: „…săşi păzească limba de rău, … să facă binele, … să caute pacea…“ (1 Petru 3.10,11; când nu suntem fericiţi, îi acuzăm atât de liber pe alţii!). Pe de altă parte, munca este necesară, dar ea trebuie făcută paşnic, împlinită pentru Domnul, nu pentru a ne servi propria ambiţie (2 Tesaloniceni 3.12; Coloseni 3.2325). Dragi prieteni, fie ca nimeni să nu se întrebe: Care este scopul muncii mele? Pentru că lucrurile nu au nicidecum aceeaşi înfăţişare atunci când sunt privite în lumina soarelui ca atunci când sunt privite în lumina eternităţii. Numai veşnicia va arăta ce este cu adevărat de folos.


  • 2 Aprilie 2018

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

    Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său și mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; și el era un bărbat puternic și viteaz, un lepros.
    2 Împărați 5.1

    Toate virtuțile lui Naaman erau umbrite de un lucru important: era bolnav de lepră. Ce imagine avem aici, a oamenilor din această lume, care au abilități deosebite și care au realizat lucruri mari, însă care sunt păcătoși! Această boală cumplită a leprei a fost folosită de Dumnezeu pentru a ne ilustra ravagiile făcute de păcatul care a infestat întreaga omenire. Lepra este o boală care se dezvoltă în sânge și care izbucnește apoi pe diferite suprafețe ale corpului, ajungând să-l distrugă în întregime pe cel bolnav de ea. La fel face și natura păcătoasă din noi, care nu este atât de vizibilă într-un copilaș, dar care, odată cu trecerea timpului, se manifestă din ce în ce mai mult prin diferite păcate. Orice boală simbolizează ravagiile păcatului într-o anumită măsură, însă lepra este cea mai izbitoare imagine a acestui lucru.

    Pentru ca Naaman să fie vindecat de lepră era necesară o minune a lui Dumnezeu. Elisei a trimis un mesager ca să-i spună lui Naaman să se scalde de șapte ori în râul Iordan. Când a auzit acest mesaj, Naaman s-a umplut de furie. El credea că va scăpa de lepră într-un cu totul alt mod, însă nu exista decât un singur mod, iar după ce s-a scăldat de șapte ori în râul Iordan, a fost complet vindecat. În mod similar, este nevoie de o minune a harului lui Dumnezeu pentru a rezolva problema păcatului nostru. Iordanul vorbește despre moarte – despre moartea lui Hristos – iar cufundarea în moartea Sa aduce vindecare sufletelor păcătoase care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor.

    Găsim în Noul Testament cazuri de leproși vindecați de către Domnul Isus. Aceasta este o dovadă a puterii Sale asupra păcatului și a rezultatelor ei pentru cei păcătoși care își mărturisesc vina și se încred în El ca Domn și Mântuitor.

    L M Grant

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    „Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa?”
    Proverbe 20.24

    Mâna rănită

    William Dixon era un om necredincios. El se îndoia de existența lui Dumnezeu mai ales după ce soția sa a murit la doi ani după ce s-au căsătorit; după puțin timp, a murit și băiețelul lor. În loc să caute încurajare la Dumnezeu care o poate da, Dixon era deprimat și amărât așa cum este starea oricărui om necredincios: „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului…” (Efeseni 2.1-2).

    La zece ani după moartea soției sale s-a petrecut un incident tulburător în satul în care locuia. Casa bătrânei Peggy Winslow a luat foc și a ars până la temelii. Sărmana bătrână a fost scoasă afară vie, dar aproape înecată cu fum. Dintr-o dată, sătenii care stăteau acolo au fost îngroziți de strigătele disperate ale unui copil. Era vorba de micuțul  Dickey  Winslow,  nepotul  orfan  al  bătrânei.  Flăcările l-au trezit și l-au condus la fereastra de la mansardă. Oamenii s-au îngrozit când au văzut starea copilului, dar se părea că este prea târziu să se facă ceva, deoarece scările căzuseră deja. Dintr-o dată, William Dixon s-a repezit spre căsuța în flăcări și a început să urce pe o țeavă de fier din afara clădirii. L-a luat în brațe pe copilul care tremura. A coborât pe unde urcase, ținând copilul în mâna dreaptă, în timp ce cu stânga se ținea strâns de țeavă. Cei doi au ajuns în siguranță jos, chiar în momentul în care peretele în flăcări s-a prăbușit. Bucuria tuturor nu poate fi descrisă în cuvinte.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

     

    DUMNEZEU ESTE CU TINE

    „Ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (Luca 24:16)

         Când te confrunți cu o criză, e ușor să-ți pierzi perspectiva. Așa li s-a întâmplat celor doi ucenici ai lui Hristos pe drumul spre Emaus. Descurajați de moartea Sa, ei „vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.” (Luca 24:14-16).

    Când îți iei privirea de la Domnul Isus, începi să te simți neajutorat în situația în care te găsești. Dr. Michael Youssef spune: „Când trec printr-o criză majoră, am tendința să devin genul de persoană cu privirea încețoșată. Percepțiile mele sunt denaturate. Așteptările mele sunt nerealiste. Deseori îi resping exact pe cei care mă pot ajuta, la fel cum au făcut și cei doi ucenici. Percepția lor despre persoana care mergea alături de ei și cu care vorbeau era diminuată. Cel a cărui moarte o jeleau era viu! – dar nu și-au dat seama de lucrul acesta pentru că se concentrau pe altceva.” Însă totul s-a schimbat în clipa în care L-au recunoscut pe Isus. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.” (Luca 24:33-35).

    Să remarcăm următoarele cuvinte: „s-au sculat chiar în ceasul acela”. Într-o clipă ei au trecut de la teamă la curaj, de la durere la bucurie, de la disperare la speranță. Asta se întâmplă când Dumnezeu „luminează ochii inimii”! (Efeseni 1:18)

    Când nu te mai concentrezi asupra problemei și îți ațintești privirea la Isus, perspectiva ta se întregește și te umpli de speranță.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul V de Jean Koechlin

     

    Eclesiastul 2:1-11

    Eclesiastul şia pus inima întâi să cunoască. Şi câte lucruri pasionante a descoperit el în toate domeniile: în arte, în ştiinţe, în turism, în arheologie…! Astăzi, acestea sunt puse la îndemâna tineretului prin mijloace moderne. Cu cât mai mult înaintează însă Înţeleptul în cercetările sale, cu atât mai arzătoare îi devin problemele şi cu atât mai descurajat ajunge. Spiritul omenesc este prizonier între zidurile propriilor raţionamente. Singur Cuvântul lui Dumnezeu eliberează gândirea şi comunică adevărata cunoştinţă. Preocupare neplăcută, chinuitoare, obositoare! – aceasta a fost trista concluzie a Înţeleptului (cap. 1.13,18; 12.12)!

    Atunci să nu ne mai gândim la altceva – vorbeşte el cu sine – decât la plăcerile vieţii (cap. 2.13)! Însă şi acolo experienţa lui se întoarce în loc; deşertăciune şi nesăbuinţă sunt cuvintele care o rezumă de astă dată. Orice bucurie omenească este alterată din start de sentimentul că nu este durabilă (Proverbe 14.13).

    Ar putea atunci abundenţa de bunuri pământeşti să dea satisfacţie? Cine oare avea oportunităţi mai mari decât Solomon să acumuleze şi să administreze bogăţii, desăvârşind „lucruri mari“, pe care ambiţia omenească nu încetează să şi le propună? (2 Cronici 9.22…). Să ascultăm însă cum le apreciază el în final: „deşertăciune şi goană după vânt“ (v. 11).


     

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne