Categorie: Samanta Buna

  • 20 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Direcţiile corecte de slujire

    „Şi după ce voi fi înălţat, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Ioan 12:32

    „Foarte puţini dintre noi înţelegem de ce a murit Isus Cristos. Dacă oamenii nu au nevoie decât de compasiune, atunci Crucea lui Cristos este o farsă şi nu a fost absolut deloc nevoie de ea. Lumea nu are nevoie de „puţină dragoste”, ci de o „operaţie chirurgicală”.Atunci când eşti în faţa unui suflet care este pierdut din punct de vedere spiritual, adu-ţi aminte de Isus Cristos pe cruce. Dacă acel suflet poate veni la Dumnezeu pe o altă cale, atunci Crucea lui Isus Cristos nu este necesară. Dacă îi poţi ajuta pe alţii prin compasiunea sau înţelegerea ta, eşti un trădător al lui Isus Cristos. Trebuie să-ţi păstrezi sufletul într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi să le fii de folos altora din perspectiva Lui, nu din perspectiva umană, care îl ignoră pe Dumnezeu. Nota distinctivă a zilelor noastre este religiozitatea amabilă.Prioritatea noastră trebuie să fie de a-L arăta pe Isus Cristos răstignit, de a-L înălţa întotdeauna pe El. Orice credinţă care nu este bazată pe crucea lui Isus îi va duce pe oameni în rătăcire. Dacă lucrătorul creştin crede el însuşi în Isus Cristos şi se întemeiază pe realitatea Răscumpărării, cuvintele sale vor constitui o constrângere pentru alţii. Ceea ce este important e ca relaţia simplă a lucrătorului cu Isus Cristos să fie puternică şi să se adâncească mereu; numai de aceasta depinde măsura în care el Îi este folositor lui Dumnezeu.

    Chemarea lucrătorului nou-testamental este să descopere păcatul şi să-L reveleze pe Isus Cristos ca Mântuitor. De aceea, el nu poate fi sentimental ca un poet, ci sever ca un chirurg. Suntem trimişi de Dumnezeu să-L înălţăm pe Isus Cristos, nu să rostim discursuri frumoase. Mesajul trebuie să pătrundă adânc în mima ascultătorilor, aşa cum s-a întămplat şi în cazul nostru: să fim atenţi să găsim acele pasaje din Scriptură care vorbesc despre adevărul în discuţie şi să le aplicăm fără teamă.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.” ROMANI 12:2

    Cuvintele acestea sunt adresate de Duhul Sfânt numai credincioşilor care, prin harul lui Dumnezeu, au fost scoşi din lume ca să trăiască pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei. Ca să putem să ne deosebim de felul de a trăi al veacului acestuia trebuie să fim transformaţi şi aceasta prin cunoaşterea şi trăirea voii lui Dumnezeu. Pentru a cunoaşte şi a face voia Lui, trebuie mai întâi să-L lăsăm pe Domnul Isus să fie în adevăr, Domnul vieţii noastre. Numai atunci El ne poate transforma. Cineva spunea: „Dumnezeu ne-a format; păcatul ne-a deformat; Domnul Isus ne-a transformat.” Lumea totdeauna chiar de pe vremea apostolului Pavel, a exercitat o puternică influenţă asupra credincioşilor şi pe mulţi care n-au fost înrădăcinaţi în Hristos, i-a atras înapoi. Noi nu trebuie să ne conformăm adică să ne potrivim cu lumea aceasta în filozofia ei de a trăi şi a gândi, nesocotind voia lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui, ci fiind plini de învăţătura Scripturii, să dăm posibilitate Duhului Sfânt să facă lucrarea de transformare în noi. Fiecare credincios îşi are caracterul lui, şi Dumnezeu nu lucrează cu fiecare după acelaşi tipar, dar scoate din fiecare o operă a harului Său.

    Michelangelo totdeauna spunea că în fiecare bloc de granit era o persoană care trebuia să fie eliberată, dată la iveală. Când a sculptat faimoasa statuie a lui David, care astăzi are o valoare inestimabilă, el a folosit o bucată de marmoră care a fost dată deoparte şi ignorată de alt artist. Dar el a văzut potenţialul unei mari lucrări de artă în acea bucată de marmoră dispreţuită. Dându-se acestei pietre o altă şansă, intrând pe mâna genialului artist, a ieşit din ea una din cele mai renumite sculpturi din lume.

    Când ne gândim însă ce lucrare a făcut Dumnezeu cu fiecare dintre noi, de unde ne-a scos, cum ne-a spălat de murdăria păcatului şi cum a început să lucreze, şi lucrează şi acum, ca să scoată din fiinţa vrednică de dispreţuit a noastră, cea mai strălucită lucrare a universului, un chip asemenea Fiului Său Preaiubit, nu vom fi niciodată în stare să-i mulţumim şi să-L lăudăm îndeajuns. Un credincios care a trăit acum 150 de ani scria către sfârşitul vieţii, fraţilor cu care avea părtăşie: „Oare nu este adevărat, pentru orice cuget sincer, că ne-a invadat duhul lumii?

    Chiar dacă nu am căzut grav în căile lumii într-un fel lumesc de-a binelea, dar, ce putem spune despre influenţa şi apucăturile lumii pe care le îngăduim şi care întristează pe Duhul lui Dumnezeu? Din pricina aceasta este slăbită orice putere spirituală de a deosebi gândul Domnului în toate privinţele; de aici pierderea discernământului în lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” J.N.D. Nu cred că este un lucru mai grav în viaţa unui credincios, decât de a ajunge să trăiască o viaţă dublă: şi cu Dumnezeu şi cu lumea. De fapt însă, un astfel de om trăieşte cu lumea şi nicidecum şi cu Dumnezeu. „Suflete adultere, nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4).

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui”. Isaia 3:10.

    În Cuvântul lui Dumnezeu suntem îndemnaţi la fapte bune. „Celui ce-ţi cere, dă-i şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”. Ne-am putea pune întrebarea: să dăm la orişicine? Este scris: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Trebuie să ne transpunem în situaţia celui care cere şi să ne întrebăm: „M-aş bucura oare dacă aş primi?” Dacă constatăm că prin împlinirea dorinţei lui îl ajutăm să-şi trăiască viaţa împotriva voiei lui Dumnezeu, atunci este mai bine să nu-i dăm. Este scris: „Aşadar, cât avem prilej să facem bine la toţi şi mai ales fraţilor în credinţă”. Aceasta nu înseamnă să nu ajutăm deloc pe cei necredincioşi. Trebuie să facem bine duşmanilor noştri, iar acolo unde este nevoie, să ajutăm. Dumnezeu este bun şi milostiv chiar şi cu cei nemulţumitori şi răuvoitori. Este scris să facem bine la toţi, mai cu seamă fraţilor în credinţă, căci astfel răsplata noastră va fi mare, nu de la cel căruia îi facem bine, ci din partea Domnului. „Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac”. Dacă eşti bogat sau sărac nu contează, ajută pe măsura puterilor tale, esenţial este să o faci cu bucurie, căci lui Dumnezeu îi place omul care este bucuros în a dărui. Cu măsura pe care o folosim noi pentru alţii, ne va fi măsurat şi nouă. Dumnezeu nu rămâne dator faţă de noi, dacă dăm ceva El ne răsplăteşte însutit şi putem şti că toate le avem din partea Lui, Lui I le dăm înapoi iar El ne răsplăteşte pentru aceasta.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    OAMENII SUNT OAMENI; DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU

    Eu, Eu te mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului care trece ca iarba, şi să Îl uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?

    Isaia 51.12-13

    Să luăm aceste versete ca parte a noastră pentru această zi. Tu, care tremuri şi-ţi este frică, citeşte-le, crede-le, hrăneşte-te cu ele şi adu-le înaintea lui Dumnezeu. Acela de care te temi tu, nu este decât un om, în timp ce Acela care îţi făgăduieşte mângâierea şi ajutorul Său este Dumnezeul tău, Făcătorul tău şi Creatorul cerului şi al pământului. De altfel, ocrotirea Sa puternică face mai mult decât a te păzi de o primejdie mărginită.Unde este furia asupritorului tău? El este în mâna Domnului. Această mânie nu este decât aceea a unei făpturi muritoare; ea va trece în clipa când suflarea de viaţă va părăsi nările sale. Pentru ce să avem teamă de un suflet care este tot atât de slab ca şi noi? Să nu Îl înjosim pe Dumnezeu, făcându-ne un dumnezeu dintr-un om păcătos, după cum putem să facem, fie printr-o teamă exagerată sau printr-o dragoste exagerată pe care i-o păstrăm unui om. Să privim oamenii ca oameni şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel vom merge liniştiţi pe cărarea îndatoririlor, temându-ne de Dumnezeu şi neavând nici o altă frică.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Și, intrând în casă, au văzut Copilașul cu Maria, mama Lui, și, căzând la pământ, I Sau închinat; și, deschizânduși comorile, Iau adus daruri: aur și tămâie și smirnă.  Matei 2.11

    Acești magi din Răsărit au fost mult mai înțelepți decât sunt mulți conducători religioși din ziua de astăzi, care o onorează pe mama Domnului Isus cel puțin la fel de mult cum Îl onorează pe El. Deși mama Lui era prezentă acolo, ei sau închinat doar Domnului Isus și doar Lui Iau dat daruri – daruri care vorbesc atât de limpede despre Persoana Lui.

    „Aurul” vorbește despre gloria lui Dumnezeu, ceea ce ne reamintește de 2 Corinteni 4.6: „Pentru că Dumnezeul care a spus: «Lumină să strălucească din întuneric», El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. „Tămâia” vorbește despre valoarea și despre mireasma umanității Domnului Isus. „Smirna”, care are un miros plăcut, însă care este amară la gust, simbolizează suferințele legate de jertfirea Domnului Isus la Golgota, suferințe care au avut ca rezultat cea mai pură și mai înmiresmată binecuvântare pentru toți cei care cred în El.

    Am putea oare să ne imaginăm că Maria sa simțit ignorată când astfel de daruri Iau fost date doar Copilașului ei? Nicidecum! Smerenia inimii ei fusese demonstrată mai înainte, când i sa spus că fusese aleasă de Dumnezeu pentru marele privilegiu de aL naște pe Cel care este Domnul gloriei. Cu siguranță, ea sa bucurat mult de onoarea pe care Copilașul a primito de la magii care veniseră de departe cu dorința de aL vedea.

    Ni se spune că Maria era binecuvântată între femei, însă Cel născut de ea este binecuvântat pentru veșnicie, mai presus de orice om și mai presus de tot universul. Nu putem avea o mai mare onoare decât aceea de a cădea la picioarele Lui, în închinare sfântă. L. M. Grant

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Vorbeşte, Doamne, ca să aud şi să înţeleg. Pare atât de multă trăire în văzul oamenilor în viaţa mea spirituală, atât de puţin recunosc puterea plină de har; însufleţeşte-mă până ce voi fi incandescent cu Tine.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Arată-mi, Doamne, căile Tale si învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău si învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» PSALM 25,4-5

    Iată care este rugăciunea potrivită pentru a primi conducerea divină! De ce este ea necesară? Deoarece căile lui Dumnezeu sunt perfecte, din cauză că numai calea voii Sale pentru viaţa ta este o cale a binecuvântării. Intre voia lui Dumnezeu pentru tine şi căile tale este însă o prăpastie adâncă. Scriptura scrie foarte clar unde duc în final căile noastre: «Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte» (Prov. 14,12). Este tragic când viaţa unui om poate fi caracterizată astfel: «fiecare îşi vedea de drumul lui» (Isaia 53,6). Din acest motiv provocarea alegerii devine şi mai urgentă: cum arată oare calea lui Dumnezeu pentru tine? Iată ce citim în Psalmul 77,13: «Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte». Mulţi nu găsesc calea Domnului tocmai din cauză că aceasta este sfântă, deoarece «îngustă este calea care duce la viaţă» (Matei 7,14). Pe această cale strâmtă, eul tău, firea ta veche nu mai are loc. Caracteristicile «sfânt» şi «strâmt» ne evidenţiază unicitatea caracterului căii Domnului pentru viaţa noastră. Nu există o altă cale, iar pe calea îngustă este loc pentru maximum doi: pentru Miel şi pentru tine.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Te iubesc cu o iubire veşnică. Ieremia 31:3

    Uneori, Domnul Isus dezvăluie bisericii gândurile Sale iubitoare. R. Erskine spunea: „El nu crede că este destul să vorbească în spatele ei, aşa că vorbeşte în prezenţa ei. El spunea: „eşti frumoasă de tot, iubito” (Cânt. 4:7). Este adevărat că aceasta nu este metoda Lui obişnuită. El este un iubit înţelept şi ştie când să păstreze iubirea în intimitate şi când s-o dezvăluie, dar sunt ocazii în care nu face nici o taină din ea – ocazii în care pune sufletul poporului Său mai presus de orice”. Duhul Sfânt este adesea mulţumit, într-un fel foarte binecuvântat, să mărturisească sufletelor noastre dragostea Lui Isus. El ia lucrurile Lui Christos şi ni le descoperă nouă (vezi loan 16:13-15). Nici o voce nu se aude din nori, nici o viziune nu ni se descoperă în noapte, dar avem o mărturie mai sigură decât acestea. Dacă un înger ar zbura din ceruri şi ar informa personal sfinţii de iubirea Mântuitorului pentru ei, dovada aceasta nu ar mai fi satisfăcătoare decât cea care este născută în inimă prin Duhul Sfânt. Întreabă-i pe cei care au trăit aproape de porţile cerului, şi îţi vor spune că au avut momente în care dragostea lui Christos pentru ei a fost un fapt atât de clar şi sigur, încât nu se îndoiau de ea cum nu se îndoiau de propria lor existenţă. Da, iubite credincios, tu şi cu mine am avut timpuri de înviorare în prezenţa Domnului, şi atunci credinţa noastră a urcat pe culmile siguranţei. Am avut încrederea să ne sprijinim frunţile pe pieptul Domnului. Nu ne îndoiam de dragostea învăţătorului, aşa cum nu s-a îndoit Ioan când a fost în aceeaşi poziţie. Nu, nu am avut nici un motiv să punem întrebarea întunecată: „Doamne, eu sunt cel care Te va vinde?” Gândul acesta era departe de noi. El ne-a sărutat cu sărutările gurii Lui şi ne-a ucis îndoielile prin apropierea îmbrăţişării Sale. Iubirea Lui a fost mai dulce decât vinul pentru sufletele noastre.

    Seara

    Cheamă pe lucrători, şi dă-le plata. Matei 20:8

    Dumnezeu este un stăpân bun. El îşi plăteşte slujitorii în timp ce lucrează şi după ce au terminat de lucru. Una din răsplătirile Sale este o conştiinţă uşoară. Dacă ai vorbit cu credincioşie despre Isus unei persoane, seara la culcare te simţi fericit gândindu-te: „astăzi, mi-am eliberat conştiinţa de sângele acestui om”. Este o mare mângâiere să faci ceva pentru Isus. O, ce fericire este să aduci stele în coroana Sa, şi să-I îngădui să vadă roadele lucrării Sale mântuitoare! Mai există o mare răsplată în faptul că vezi primii muguri ai pocăinţei din sufletul cuiva. Să spui despre o fată din clasa ta „este foarte delicată; sper că sensibilitatea ei este o mărturie a lucrării Domnului”; să mergi acasă şi să te rogi pentru băiatul care te-a făcut să vezi că ştie mai mult decât ai crezut despre adevărul divin – o, ce bucurie este să poţi spera! Cât despre bucuria succesului, este negrăită! Această bucurie, copleşitoare cum e, este mereu flămândă – tânjeşti mereu după mai mult. Să fii un câştigător de suflete este cea mai mare fericire de pe lume. Cu fiecare suflet pe care îl aduci la Christos, aduci o fărâmă de cer pe pământ. Cine poate cuprinde binecuvântarea care ne aşteaptă sus? O, ce dulce este această chemare: „intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21)1 Ştii că bucuria Lui Christos este peste fiecare păcătos salvat? Aceasta este bucuria pe care o vom avea în ceruri. Da, atunci când El va urca pe tron, noi vom urca cu El. Când cerurile vor răsuna de urale, tu vei fi părtaş la răsplată. Ai muncit cu El, şi ai suferit cu El; acum vei domni cu El. Ai semănat cu El, şi vei secera cu El. Faţa ţi s-a acoperit de sudoare, şi sufletul ţi s-a îndurerat din cauza păcatelor oamenilor. Acum, faţa ta va străluci de splendoarea cerului, ca El, şi sufletul tău va fi plin de bucurii cereşti, ca şi al Lui.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. (Ioan 16:32)

    Cu siguranţă nu mai este necesar să spunem că transformarea convingerii în acţiune necesită un mare sacrificiu. Poate însemna renunţarea sau separarea noastră de anumiţi oameni sau de anumite lucruri, rămânând cu un sentiment straniu de deposedare şi de singurătate. De aceea omul care în cele din urmă se va înălţa ca un vultur spre înălţimile zilei fără nori şi va trăi în lumina soarelui lui Dumnezeu trebuie să se mulţumească să trăiască o viaţă de relativă singurătate.

    Nu există păsări care să trăiască în atâta solitudine ca vulturii, pentru că ei nu zboară niciodată în stoluri. Rareori pot fi văzuţi doi vulturi împreună. Şi o viaţă care este dedicată lui Dumnezeu cunoaşte părtăşia divină, indiferent cât de multe prietenii omeneşti au trebuit să fie pierdute pe drum.

    Dumnezeu caută „oameni vulturi”, pentru că nimeni nu va ajunge vreodată la împlinirea deplină a celor mai bune lucruri ale lui Dumnezeu în viaţa lui spirituală fără să înveţe să umble singur cu El. Îl vedem pe Avraam singur „în ţara Canaan, în timp ce Lot a locuit în cetăţile din câmpie … până la Sodoma” (Gen. 13:12). Moise, deşi educat în toată înţelepciunea Egiptului, a trebuit să petreacă patruzeci de ani singur cu Dumnezeu în deşert. Şi Pavel, care era plin de toată cunoştinţa grecilor şi care a stat „la picioarele lui Gamaliel” (Fapte 22:3), i s-a cerut, după întâlnirea cu Domnul Isus, să meargă imediat „în Arabia” (Gal. 1:17) ca să înveţe viaţa de deşert cu Dumnezeu.

    Să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne izoleze, dar prin aceasta nu înţeleg izolarea într-o mănăstire. Ci acea experienţă a izolării prin care Domnul creează o independenţă a vieţii şi a credinţei astfel încât sufletul să nu mai depindă de ajutorul, rugăciunile, credinţa şi grija permanentă a altora. Sprijinul şi inspiraţia de la alţii sunt necesare, şi ele au locul lor în creşterea unui credincios, dar la un moment dat ele pot să devină efectiv o piedică în calea credinţei şi a propăşirii unui om.

    Dumnezeu ştie cum să schimbe împrejurările noastre ca să ne izoleze. Şi odată ce ne dăruim Lui şi El ne trece prin experienţa izolării, noi nu mai suntem dependenţi de cei din jurul nostru, deşi continuăm să-i iubim la fel de mult ca înainte. Atunci realizăm că El a făcut o lucrare nouă în noi şi că aripile sufletului nostru au învăţat să se înalţe tot mai sus.

    Trebuie să îndrăznim să fim singuri, în felul în care Iacov a trebuit să fie singur pentru ca Îngerul lui Dumnezeu să-i şoptească la ureche: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel” (Gen. 32:28); în felul în care Daniel a trebuit să fie lăsat singur ca să vadă viziunile cereşti; şi în felul în care Ioan a trebuit să fie exilat pe insula Patmos ca să primească şi să înregistreze „descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu” (Apocalipsa 1:1).

    El singur a „călcat în teasc” (Isaia 63:3) pentru noi. De aceea, suntem noi pregătiţi mai degrabă pentru un timp de „glorioasă izolare” decât să-L părăsim pe El?

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 12.18-34

    La rândul lor, saducheii încearcă să-şi măsoare înţelepciunea cu cea a Domnului Isus. În realitate, ei nu credeau în înviere (v. 18; Fapte 23.8), iar Domnul îi înfruntă, în v. 26, tocmai pe acest teren, închizându-le gura prin Cuvânt. Deşi învierea este dublu confirmată, atât prin Scripturi, cât şi prin puterea lui Dumnezeu care L-a înviat pe Hristos (v. 24), totuşi s-ar părea că niciun alt adevăr nu este mai mult pus la îndoială de necredinţa oamenilor (vezi Fapte 26.8). însă, aşa cum dovedeşte Pavel în 1 Corinteni 15, în înviere este cuprins unul dintre adevărurile fundamentale ale creştinismului: de el nu ne putem atinge fără ca întreaga noastră religie să se prăbuşească.

    Spre deosebire de împotrivitorii precedenţi, cărturarul care îl întreabă pe Domnul despre porunca cea mai mare dă la iveală onestitate şi pricepere. Dragostea, răspunde Domnul Isus, este cea dintâi poruncă: dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele constituie rezumatul legii (Romani 13.10; Galateni 5.14). Dragi prieteni, n-ar trebui oare ca noi să iubim mai mult decât Israel, din moment ce am fost căutaţi mult mai departe decât el (între naţiunile străine de promisiuni) şi aduşi mult mai aproape decât el, în relaţia de copii ai Dumnezeului iubirii? (Efeseni 2.13).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 2 Timotei 1:1-5

    STRĂBUNICI

    Mulțumesc lui Dumnezeu… căci… Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois. 2 Timotei 1:3, 5

    Credința în Cristos nu poate fi moștenită, cu toate că influența părinților și a bunicilor evlavioși poate juca un rol foarte important în mântuirea unui copil. Se prea poate întâmpla ca întoarcerea la credință a lui Timotei să fi fost rezultatul influenței nu numai din partea mamei lui, ci și din partea bunicii lui, Lois. Ambele au fost femei credincioase.

    M-am gândit la lucrul acesta cu mai multe luni în urmă, după ce am întâlnit un prieten pe care l-am cunoscut din anii tinereții. Stând amândoi de vorbă, el a menționat faptul că mama lui este nu numai bunică ci și străbunică. De fapt, ea are acum 37 de strănepoți și-i știe pe fiecare pe nume. Prietenul meu mi-a spus că lucrul acesta l-a impresionat atât de mult încât într-o zi a întrebat-o pe mama lui cum poate să rețină numele tuturor celor 37 de strănepoți. Iată ce a răspuns: „Le știu numele la toți pentru că în fiecare seară îi amintesc pe fiecare în rugăciune, pe nume”. Ea este mai mult decât o mamă-mare; este o mamă-mare MARE. Ce binecuvântați sunt copiii care au rude ca și această femeie!

    Bunicii credincioși pot fi eficienți în educarea creștină a nepoților lor. Și este de o importanță vitală să facă lucrul acesta, dacă vor să transmită credința părinților lor generațiilor următoare. Impactul puternic al bunicilor prin rugăciune și exemplu îi poate ajuta pe cei tineri să nu cedeze în fața presiunilor pe care le exercită asupra lor sistemul rău al lumii. Haideți să nu uităm de ei. Dimpotrivă, să-i prezentăm în fiecare zi înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. R.W.D.

    Binecuvântați copiii ce-au avut

    Rugăciuni fierbinți de la bunic iubit,

    Și-o bunică, ce în rugi i-a susținut –

    Ce bogată moștenire au primit! D.J.D.

    Cea mai bună protecție pentru o generație sunt rugăciunile generației anterioare.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă. 2. Pet. 3,11.

    După Sfânta Scriptură cei mântuiți așteaptă un cer nou și un pământ nou. Ei sunt învățați că lucrurile văzute vor pieri și pentru oamenii acestei lumi va începe o mare judecată. Credincioșii mântuiți știu că atâta timp cât sunt pe acest pământ sunt călători și străini. De aceea trebuie să fie mai interesați de lucrurile viitoare care încă nu se văd. Oare au voie să fugă ca oamenii acestei lumi după lucruri trecătoare, de-ași aduna comori care în curând vor fi distruse? Desigur că acest lucru nu este spre slava Domnului nostru. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie mai mult niște cetățeni cerești care au ca țintă a lor lucrurile veșnice și durabile și numai acestea trebuie să umple inima lor. Domnul însuși cere creștinului să se roage neîncetat, să fie sfânt în umblarea lui și să lucreze cu râvnă la lucrarea Sa. în încercări el trebuie să stea neclintit și să primească totul cu mulțumire din mâna Tatălui. Nădejdea vie să umple inima lui că, Domnul va veni în curând în slava Sa. El însuși Domnul slavei, care I-a răscumpărat prin sângele Său, vrea să fie Centrul atenției și al preocupărilor creștinilor. Comuniunea cu El, o umblare spre slava și cinstea Sa, să fie totdeauna pe primul plan! Abia atunci va izvorî din inimile noastre laudă, mulțumire și adorare pentru El. Abia atunci Domnul poate să ne călăuzească ca să fim oameni cu privirea ridicată spre El, care la rândul ei conturează o purtare și o umblare sfântă și evlavioasă. Să ne întrebăm fiecare personal dacă se găsește în fiecare clipă în noi gândul acesta?

    Ne putem ruga oare lui Dumnezeu cu sinceritate să trimită fondurile necesare lucrării Sale, atunci când noi înșine ne păstrăm banii pentru scopurile noastre egoiste, în loc de a-i folosi pentru lucrare?

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Să luăm, dar, bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Evrei 4.1

    De-atâția ani

    De-atâția ani așteaptă El

    În pragul casei tale,

    Și tu L-ai alungat mereu

    Cu multele-ți greșale.

    Te-așteaptă fericirea-n prag,

    Să-ți umple viața ta-ntreagă.

    Tu, gol și trist, suspini pribeag,

    Păcatul greu te leagă.

    O, tu te-mpotrivești mereu,

    Dar nu ție teamă oare

    Că s-o sfârși și harul Său,

    Și multa Lui răbdare,

    C-aceasta poate-n ușa ta

    E ultima bătaie.

    Și că apoi va mai urma

    A crudei morți văpaie.

    Iar tu vei rămânea pe veci

    În focul de afară,

    În nesfârșit amar să-ți treci

    A vecilor povară.

    Dar chinul cel mai greu și-amar

    Va fi încredințarea,

    C-a fost și pentru tine har,

    Dar i-ai respins chemarea.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    ACORDĂ A DOUA SANSĂ (1)

    „Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii” (2 Corinteni 5:16)

         Ce a dorit Pavel să spună când a scris: „…de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii?” Pur și simplu: în loc să te concentrezi pe greșelile și slăbiciunile unui alt creștin, încearcă să-l vezi ca pe un suflet născut din nou care trăiește într-un trup nenăscut din nou. În realitate, acest om este prin Hristos „neprihănirea lui Dumnezeu” (v. 21) și prin urmare, are potențialul de a împlini lucruri mari. Fără îndoială, când este vorba de stabilirea unor relații, trebuie să ai discernământ.

    Oamenii nepotriviți te pot răni, dar oamenii potriviți te pot ajuta. Dar nu este datoria ta să-i „verifici” bazându-te pe cunoștințele limitate pe care le ai despre ei. Dacă i-ai putea vedea prin ochii lui Dumnezeu și dacă ai ști ce a pregătit El pentru ei, poate ai fi mai puțin critic, mai binevoitor, și în loc să-i desconsideri, ai începe să le vezi valoarea. Și ai investi timp, dragoste și energie în ei.

    De ce? Pentru că Dumnezeu acordă o mare însemnătate legii reciprocității: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8). Noi renunțăm la oameni pentru că nu-i vedem așa cum îi vede Dumnezeu, sau pentru că nu înțelegem ce lucrare și chemare are El pentru fiecare. Dumnezeu se uită la ceea ce a pus El în ei, la ceea ce noi nu putem vedea. El nu Și-a încheiat lucrarea în ei, așa că abține-te de la judecată și critică.

    Cum ar fi dacă Dumnezeu te-ar șterge din cartea Sa din cauza criticilor și judecăților pe care le-ai făcut? În loc să cauți ce este mai rău în oameni, caută ce este mai bun. Și când vei găsi lucrurile acestea, alimentează-le și fă-le să dureze. Cu alte cuvinte, fii dispus să acorzi o a doua șansă!

  • 19 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Ţinta mesajului nostru

    „N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Matei 10:34

    Nu îl compătimi niciodată pe sufletul a cărui situaţie te face să tragi concluzia că Dumnezeu este aspru. Dumnezeu este mult mai blând decât putem să ne închipuim noi şi, din când în când, El ne dă ocazia să fim duri, pentru ca El să fie văzut ca Cel blând. Dacă un om nu poate ajunge la Dumnezeu, aceasta este din cauză că există un lucru secret la care nu vrea să renunţe. „Recunosc că am greşit, dar nu intenţionez şi renunţ la acel lucru sub nici un motiv.” Este dificil să arătăm compasiune într-un astfel de caz; trebuie să pătrundem adânc până ajungem la rădăcina problemei care cauzează ostilitate şi resentimente faţă de mesajul lui Dumnezeu. Oamenii doresc binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu suportă acel lucru care taie în carne vie.

    Dacă Dumnezeu a lucrat in tine, mesajul tău, în calitatea ta de slujitor al Lui, insistă neînduplecat în aceeaşi direcţie: taie până la rădăcină, altfel nu există vindecare. Insistă asupra mesajului până când oamenii nu vor mai putea să evite să-l pună în practică. Ocupă-te de oameni la nivelul la care sunt, până când îi vei face să înţeleagă ce le lipseşte, şi apoi arată-le standardul lui Isus Cristos pentru viaţa lor. Poate că ei vor spune: „Nu vom putea fi niciodată aşa”, dar tu arată-le: „Isus Cristos spune că trebuie să fiţi”. „Dar cum putem fi aşa?” „Nu puteţi dacă nu primiţi un Duh nou” (vezi Luca 11:13).

    Oamenii trebuie să-şi cunoască nevoia, pentru ca mesajul tău să le fie de vreun folos. Mii de oameni sunt fericiţi in lumea aceasta fără Dumnezeu. Dacă eu sunt un om fericit şi moral, atunci de ce a mai venit Isus? Deoarece acest fel de fericire şi pace se află la un nivel greşit; Isus Cristos a venit să aducă sabia peste orice pace care nu are la baza o relaţie personală cu El.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă de loc.”

    LEVITIC 6:13

    Imaginile Vechiului Testament sânt bogate în învăţături pentru viaţa celui credincios şi pentru Biserică. Focul de pe altar trebuia să ardă neîntrerupt, să nu se stingă niciodată. Aceasta descrie dorinţa fierbinte şi adâncă a multor inimi de credincioşi, în care Dumnezeu a aprins focul dragostei Lui pe temeiul noului legământ. Această experienţă binecuvântată prin care Duhul lui Dumnezeu ia o viaţă în stăpânire, în care focul prezenţei Sale topeşte ghiaţa unei profesiuni religioase sterile, nu se poate descrie. Cine ar putea spune în cuvinte lucrarea solemnă a Duhului Sfânt care ne încredinţează de păcat şi ne determină să ne dâruim în întregime lui Dumnezeu? Dragostea dumnezeiască devine atunci o realitate vie, un foc care arde. Fiecare din cei ce s-au întors cu adevărat la Dumnezeu, trebuie să aibe o istorie a acestui foc lăuntric pe care Dumnezeu l-a aprins în cugetele noastre şi care ne-a determinat să ne predăm Lui prin credinţa simplă şi sinceră în jertfa Domnului Isus, care a fost, „mistuit” pe altarul dragostei lui Dumnezeu. Aceasta este ilustrată în Levitic prin arderea de tot. Abia atunci, după predarea noastră am început să înţelegem ce înseamnă libertatea slăvită a copiilor lui Dumnezeu în rugăciune, în laudă şi în mărturie pentru că sunt alimentate de focul dragostei divine.Dacă prin har am făcut această experienţă, să ascultăm ce spune textul nostru. „Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă de loc.” Ce a început Dumnezeu, vrea să continue, ce ne-a dat, vrea să desăvârşească, ce a aprins în noi, El vrea să se întindă ca să cuprindă şi pe alţii. Focul sau trebuie să se întindă, sau se stinge. Cum este focul din noi, dacă este? Proorocul Ieremia, când se hotărâse să nu mai amintească de Dumnezeu poporului şi să nu mai vorbească în Numele Lui, a realizat că în inima lui „era ca un foc mistuitor” închis în oasele lui. S-a ostenit să-l oprească dar nu a putut (Ier. 20:9).

    Pentru ca focul să poată să ardă necurmat, trebuie să fie alimentat. Dacă crucea este centrul vieţii noastre, focul va arde, căci de acolo s-a aprins. Să nu părăsim terenul Golgotei, siguranţa noastră este acolo cu Domnul nostru care alimentează focul inimilor noastre cu focul inimii Lui care arde şi acuma pentru noi cum a ars din totdeauna. Fie ca crucea Lui să continue lucrarea purificatoare ta inima noastră; fie ca focul Duhului Sfânt, care Şi-a manifestat prezenţa prin nişte limbi de foc, la Cincizecime, să consume până în adâncul inimii noastre tot ce este păcat, viaţă proprie, îndărătnicie şi orice nesfinţenie. Numai în măsura în care focul care a izbucnit la Golgota va mistui tot ce este rău în noi, el se va extinde şi asupra altora. Dacă crucea este plantată zilnic în vieţile noastre, nici vânturile împotrivitoare, nici epuizarea încercărilor prelungite nu vor putea să stingă focul pe care Domnul Isus l-a aprins în noi prin Duhul Său.Dumnezeu să ne dea credincioşie şi stăruinţă pentru a veghea ca focul să nu se stingă niciodată ci să se înflăcăreze tot mai mult.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Isus, ostenit de călătorie, stătea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea”. Ioan 4:6.

    Pe când Isus stătea la fântână a venit o samariteancă după apă. El i-a spus: „Dă-Mi să beau”. Ea s-a mirat că un evreu o roagă ceva, deoarece ei nu se împăcau cu samaritenii. Dar Isus i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-mi să beau”! tu singură ai fi cerut să bei şi El ţi-ar fi dat apă vie”. Samariteanca Îl întrebă pe Isus de unde este şi cum ar avea să-i dea apa vie, la care răspunsul Mântuitorului este: „Oricine va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va mai fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică”. „Doamne, dă-mi această apă”, Îl rugă femeia, rugăminte pe care Isus o îndeplineşte bucuros, dar nu aşa cum şi-a închipuit samariteanca. „Du-te, i-a zis Isus, de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. Femeia i-a răspuns: „N-am bărbat”. Isus i-a zis:”Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentrucă cinci bărbaţi ai avut şi acela pe care-l ai, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul”. Astfel, femeia „bând” din această apă şi-a dat seama de starea de păcat în care se află; apoi a spus: „Doamne, văd că eşti prooroc şi întorcându-se în cetate le-a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” Ucenicii, întorcându-se din oraş, au adus de mâncare, dar femeia a venit însoţită de oamenii din Samaria, care după ce L-au ascultat pe Isus, au ajuns la concluzia: „Acum numai credem din pricina spuselor tale, ci din pricina că L-am auzit noi înşine, şi ştim că Acesta este într-adevăr Hristosul, Mântuitorul Lumii.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    ÎNTRISTĂRI, DAR NU OASE RUPTE

    Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme. Psalmul 34.20

    Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare mâhnire: „Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate”. Se poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar „nici un os nu i se va sfărâma”.Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l sprijinească în toate momentele sale grele. Până acum, ca şi de acum înainte, recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări. Ele nu m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea. Dimpotrivă, departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere. Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă statornicie decât aveam înainte de a veni încercările. Chiar bucuria mea, n-a fost distrusă. Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Și ei, ascultând pe împăratul, au plecat; și, iată, steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până când a venit și a stat deasupra, unde era Copilașul.  Matei 2.9

    Se spune că astronomii au căutat în zadar o explicație pentru apariția acestei stele. Cum au știut magii că aceasta este steaua Celui care Se născuse ca Împărat al iudeilor? În mod evident, aceasta a fost o minune, fiindcă doar Dumnezeu putea să le descopere că aceasta era steaua Celui pe care Îl căutau. Această stea îi făcuse să meargă în Israel, însă nu se spune că steaua iar fi călăuzit pe tot drumul către acolo. De fapt, ei iau spus lui Irod că văzuseră steaua în Răsărit. Apoi, după ce au plecat de la Irod, magii sau bucurat să vadă steaua din nou, care ia călăuzit până la casa în care Se afla Domnul Isus.

    Prin urmare, steaua nu putea fi una dintre stelele cerului. Acestea sunt la o așa de mare distanță, încât nu se pot așeza deasupra unei case, pentru a călăuzi pe cineva acolo. Aceasta a fost în întregime intervenția lui Dumnezeu. El a mișcat inima unora dintre națiunile de departe, făcândui să întreprindă această lungă călătorie doar pentru aL vedea pe Împărat. Lui Irod nu i sa dat o astfel de revelație; de fapt, simpla aluzie la ea a iscat cea mai mare împotrivire în inima lui egoistă.

    Să remarcăm că Hristos a fost născut Împărat al iudeilor. Acest lucru nu este obișnuit. Cineva se poate naște prinț, dar nu direct împărat. Domnul însă este infinit diferit de restul oamenilor. El nu a fost succesorul lui Irod, nici al vreunui alt împărat pământesc. Venind în har în mijlocul creației Sale, El avea drept la o autoritate absolută. El era „Împăratul lui Israel”, însă nu doar atât. Mai târziu, se spune despre El că este „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”.Acești magi din Răsărit sau închinat înaintea Lui cu inimi pline de adorare. În același timp, Irod și întreg Ierusalimul erau foarte tulburați, fiindcă nu doreau în niciun fel intervenția autorității divine.L. M. Grant

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, acest singur lucru: nevoia mea de Tine, grăită şi negrăită. „Sărac în duh” descrie ceea ce ştiu sigur despre mine. Vin la Tine în sărăcie totală.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.» EXOD 33,11

    Despre autoritatea impresionantă a lui Moise citim în cuvinte atât de simple: «Moise a scos poporul din tabără spre întâmpinarea lui Dumnezeu» (Exod 19,17). În ce consta puterea lui Moise? Răspunsul e foarte simplu: el a trăit permanent în prezenţa lui Dumnezeu! Moise a găsit îndurare înaintea Lui. Vreau să menţionez în acest context că nu poţi conduce un om în prezenţa lui Dumnezeu decât până în punctul în care ai ajuns tu însuţi. Copiii tăi spirituali sunt ceea ce eşti şi tu din punct de vedere duhovnicesc. Dumnezeu vrea chiar azi să te tragă la El cu funiile dragostei (vezi Osea 11). Pe când eram noi încă păcătoşi, Fiul Său a venit în această lume şi a murit pentru a ne salva şi a reface relaţia noastră cu Tatăl. De aceea întrebarea ur-mătoare are o relevanţă decisivă: cât de mult te-ai apropiat de Dumnezeu în sufletul tău? Dacă eşti departe de El, ascultă ce-ţi spun: «Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!» (Ier. 31,3). Dragostea lui Dumnezeu trece prin Golgota. Puterea atotbiruitoare a dragostei Sale care s-a lăsat dusă până la cruce vrea să ne ducă şi pe noi acolo, la Golgota.. Doar răstignindu-ne firea veche suntem mai aproape de Dumnezeu, deoarece, prin Mielul Isus Cristos suntem una cu Tatăl ceresc!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul. Proverbe 16:33

    Dacă orice hotărâre vine de la Domnul, cine ne aranjează vieţile? Dacă simpla aruncare a sorţului este călăuzită de El, cu cât mai mult vor fi evenimentele vieţii noastre, mai ales că Mântuitorul ne-a spus că „până şi perii capului vă sunt număraţi” (Matei 10:30). Nici o vrabie nu cade pe pământ fără voia Tatălui (vers. 29). Dacă ţi-ai aminti întotdeauna acest lucru, dragă cititorule, ai avea parte de o linişte sfântă. Te-ai lepăda de frică, şi ai putea merge cu răbdare, linişte şi bucurie, aşa cum trebuie să meargă orice creştin. Când eşti tulburat de lume, nu poţi sluji învăţătorului; gândurile îţi slujesc ţie însuti. Dacă ai căuta „întâi împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33), toate celelalte lucruri ţi s-ar da pe deasupra. Eşti amestecat în afacerile Lui Christos, şi le neglijezi pe ale tale, atunci când te îngrijorezi de soarta şi împrejurările tale. Încerci să-ţi „faci rost” de muncă, şi uiţi că datoria ta este să asculţi. Fii înţelept şi gata să asculţi; lasă-L pe Christos să se îngrijească de tine. Vino şi te uită în hambarul Tatălui tău, şi întreabă-te dacă te va lăsa să flămânzeşti când El are atâta belşug de recoltă. Uită-te la inima Lui îndurătoare. Vezi dacă s-a dovedit vreodată rea! Uită-te la înţelepciunea Lui nepătrunsă. Vezi dacă a greşit vreodată. Mai presus de toate, uită-te la Isus Christos, Mijlocitorul tău, şi întreabă-te dacă Tatăl poate fi rău cu tine atunci când El pledează în favoarea ta. Dacă îşi aminteşte de fiecare vrabie, va uita El vreunul din copiii Săi? „încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmi 55:22).

    Fii fericit în starea ta umilă

    Fără dorinţe mari, şi aşteptări deşarte

    S-asculţi oricând de Voia cea Divină

    Va fi o bogăţie mai presus de orice parte.

    Seara

    Şi marea nu mai era. Apocalipsa21:1

    Nu ne putem bucura la gândul că vom pierde bătrânul ocean; cerurile noi şi pământul nou nu vor fi mai frumoase decât ne imaginăm, dacă nu va exista o mare să scalde ţărmul cu valuri înspumate şi strălucitoare. Oare textul nu trebuie privit ca o metaforă, mărginită de prejudecăţile cu care orientalii priveau marea în vechime? O lume reală fără mare ar fi jalnică. Ar fi ca un inel de alamă fără safirul care îl face preţios. Trebuie să existe un înţeles spiritual aici. In noua orânduire nu va fi separare – marea separă naţiunile şi desparte popoarele unele de altele. Pentru Ioan, exilat pe insula Patmos, apele adânci erau ca nişte ziduri de închisoare, care îl despărţeau de fraţi şi de lucrare. In lumea care va veni nu vor exista asemenea bariere. Mii de kilometri de valuri înspumate se află între noi şi mulţi prieteni pentru care ne rugăm în seara aceasta, dar în lumea în care mergem nu vor exista prietenii rupte şi familii despărţite. In sensul acesta nu va mai fi mare. Marea este simbolul schimbării; cu fluxul şi refluxul ei, cu liniştea ei tihnită şi munţii de ape spumegânde, cu murmurul ei blând şi cu urletele ei furioase, nu este niciodată aceeaşi. Sclavă a vânturilor capricioase şi a lunii schimbătoare, instabilitatea ei este proverbială. In starea noastră muritoare avem prea multe schimbări. Pământul este constant doar în schimbare. Dar, în starea cerească, toate schimbările jalnice vor fi necunoscute, cu tot cu teama că ni se vor îneca speranţele şi ne vor naufragia visurile. Marea de cristal străluceşte fără urmă de val. Nici o furtună nu tulbură ţărmurile paradisului. In curând vom ajunge în ţara fericită care nu cunoaşte despărţire, schimbare şi furtună! Isus ne va duce acolo. Suntem în El sau nu? Aceasta este marea întrebare.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Aceste lucruri vi se vor întâmpla ca să fiţi mărturie. (Luca 21:13)

    Viaţa este un urcuş abrupt, şi este întotdeauna încurajator să avem pe cineva înaintea noastră care „să-şi aducă aminte” de noi şi să ne invite cu bucurie să urcăm mai sus. Noi urcăm toţi împreună, aşa că trebuie să ne ajutăm unul pe altul. Urcarea muntelui vieţii este o treabă serioasă, dar glorioasă; e nevoie de putere şi de perseverenţă ca să ajungi în vârf. Şi când vizibilitatea noastră devine mai bună pe măsură ce câştigăm altitudine, şi când descoperim lucruri importante, trebuie „să ne aducem aminte” de încurajarea noastră pentru alţii.

    Dacă ai mers puţin înaintea mea, cheamă-mă –

    Aceasta va bucura inima mea şi va ajuta picioarele mele pe drumul stâncos;

    Şi dacă, poate, lumina Credinţei este slabă, pentru că untdelemnul a scăzut,

    Chemarea ta mă va călăuzi când voi rămâne în urmă, mergând cu greu.

    Cheamă-mă, şi spune-mi că El a mers cu tine prin furtună;

    Cheamă-mă, şi spune-mi că El te-a ţinut când copacii erau smulşi din rădăcini;

    Că, atunci când cerurile tunau şi cutremurul zguduia muntele,

    El te-a sprijinit şi te-a ţinut acolo unde aerul de sus s-a liniştit.

    O, prietene, cheamă-mă, şi spune-mi pentru că nu pot să-ţi văd faţa;

    Ei spun că străluceşte în triumf, şi că picioarele tale aleargă repede în cursă;

    Dar e ceaţă între noi şi ochii mei spirituali sunt întunecaţi,

    Şi nu pot să văd gloria, deşi tânjesc după un cuvânt din partea Lui.

    Dar dacă vei spune că El te-a auzit când rugăciunea ta nu era decât un strigăt,

    Şi dacă vei spune că El te-a văzut prin cerul nopţii întunecate de păcat –

    Dacă ai mers puţin înainte, o, prietene, cheamă-mă –

    Aceasta va bucura inima mea şi va ajuta picioarele mele pe drumul stâncos.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 12.1-17

    Conducătorii poporului sunt constrânşi să se recunoască în zdrobitoarea parabolă a viticultorilor răi.

    Remarcaţi cum este desemnat (numai în Marcu) cel din urmă trimis al Stăpânului viei: „mai având deci un singur fiu preaiubit..” (v. 6). Această expresie ne aminteşte de cuvântul Domnului către Avraam, „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti” (Geneza 22.2), şi totodată ne traduce, într-un mod emoţionant, afecţiunile Tatălui pentru Preaiubitul pe care L-a sacrificat pentru noi.

    Astfel demascaţi, fariseii şi irodienii caută să riposteze. Cu complimente ipocrite, care însă, fără voia lor, sunt totuşi o mărturie în favoarea Domnului Isus („Tu eşti adevărat … Tu înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu”, v. 14), ei încearcă să-L încurce cu o întrebare deosebit de subtilă. Da”-ul Său L-ar fi descalificat ca Mesia, în timp ce „nu”-ul Său L-ar fi condamnat din partea romanilor. El însă le răspunde într-un fel cum nu se aşteptau, făcând apel la conştiinţa lor. Ce divină şi admirabilă înţelepciune! Cu toate acestea, de câte ori nu a trebuit Mântuitorul – Cel care este Dragoste şi Adevăr – să sufere din cauza acestei rele credinţe, a răutăţii, a acestei necontenite şi „aşa mari” împotriviri „de la păcătoşi … faţă de Sine”! (Evrei 12.3; vezi şi Ezechiel 13.22).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Ieremia 20:1-12

    CONVINGERE MISTUITOARE

    Apoi am zis: „Nu voi mai vorbi”,… dar iată că Cuvântul Lui este in inima mea ca un foc mistuitor. Ieremia 20:9

    Pentru a persevera în fața opoziției și pentru a-L sluji pe Cristos, în ciuda marilor sacrificii pe care le cere această slujire, este nevoie ca în inima ta să existe o convingere care să te mistuie. O tânără misionară a continuat să lucreze printre membrii unui trib foarte primitiv, an după an, în ciuda mușcăturilor de insecte și a căldurilor tropicale. Un doctor creștin continuă să trateze pacienții fără să le ceară plată într-o clinică din lumea a treia, cu toate că puțini dintre ei își manifestă recunoștința. Un prieten și-a lăsat un serviciu foarte bine plătit ca să devină liderul unei organizații ce luptă împotriva pornografiei, cu toate că serviciul acesta din urmă este foarte slab plătit. Acești oameni sunt convinși că Dumnezeu i-a chemat să facă ceea ce fac, și nimic nu-i poate împiedica să slujească în acest fel.

    Ieremia a avut același impuls lăuntric. El a predicat fără frică despre judecată, dar puțini au fost cei care au ascultat. A fost pus cu picioarele în butuci (Ieremia 20:2). A început să se descurajeze. Pe de-o parte, ar fi dorit sa poată să nu mai transmită mesajul pe care Dumnezeu voia să-l transmită lui Israel, dar a văzut că este nevoie să-l transmită și a simțit un puternic imbold de a face lucrul acesta. Cuvântul lui Dumnezeu era un foc mistuitor în sufletul lui. Câtă nevoie este astăzi de această convingere mistuitoare! Se pare că aceia care luptă pentru cel rău sunt mult mai zeloși decât aceia care sunt de partea binelui. Oamenii au nevoie să audă Evanghelia. Avorturile la cerere trebuie oprite. Industria pornografică trebuie combătută. Să-I cerem lui Dumnezeu să aprindă un foc în inimile noastre, așa încât să abordăm aceste probleme prin rugăciune și printr-o acțiune fermă. H.V.L.

    Dăruiește-mi, Doamne, zelul mare, sfânt,

    O torță vie în suflet arzând.

    Un zel ca al Tău de-adevăr și Cuvânt

    De care să nu mă-ndepart nicicând.
    D.J.D.

    Prea mulți creștini țin adevărul pe gheață în loc să-l țină pe foc.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Căci înțelepciunea va veni în inima ta, și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău; Chibzuință va veghea asupra ta, priceperea te va păzi. Prov. 2,10.

    Cunoștința, chibzuință și priceperea sunt urmările și roadele înțelepciunii lui Dumnezeu. Dacă aceasta intră în inimă, atunci cunoașterea este primul rod care îi dă hrană sufletului. Chibzuință este scutul ei și priceperea călăuzește și întărește pașii. Calea înțelepciunii duce printr-o lume plină de primejdii și întunecată, mult îndepărtată de calea celor care au uitat pe Dumnezeu, ale căror case se prăbușesc în adâncul morții”, de aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine și să ții cărările celor neprihăniți.” UNDE se GĂSEȘTE această înțelepciune? Dumnezeu ne- o dăruiește prin Cuvântul Său ca inima să se reînnoiască și să-i dea sufletului lumină și viață. De aceea Psalmistul spune: „Cum își va ține tânărul curată cărarea? îndreptându-se după Cuvântul Tău.” După aceea mai spune către Dumnezeu: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Ps. 11 vers. 9 și 11).

    Pentru aceasta Dumnezeu dăruiește Duhul Său tuturor celor care vor să asculte glasul înțelepciunii cerești, adică „duhul puterii și al dragostei și al chibzuinței.”De aceea în deplină dependență, sub călăuzirea Duhului Său să păstrăm îndemnurile Lui! Să le cercetăm cu seriozitate și să umblăm în frică de El. Este dureros că mai sunt creștini care citesc mărețul Cuvânt fără să fie atinși în suflet. Cugetul lor nu tresare și inima nu trăiește în adevărul primit. în asemenea situații nu se poate ca sufletul să primească lumină și putere nu poate crește și nu se poate dezvolta. Dar celor care sunt devotați pentru cauza Domnului, El le va da înțelepciune pentru a propăși în viața spirituală.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau. Marcu 5.20

    Mergeți și spuneți!

    Un oftalmolog și-a început practicarea meseriei cu operarea unui cerșetor orb pe care l-a găsit pe stradă. Omul, după vindecarea sa, a spus plin de mulțumire: „Ah, nu am niciun ban să vă plătesc! Dar n-aș putea face ceva pentru dumneavoastră?”. Medicul a spus: „Desigur, știu ce puteți face pentru mine! Povestiți fiecăruia pe care îl întâlniți, că ați fost orb și acum vedeți și spuneți cine v-a operat”. Omul a fost de acord și nu după mult timp medicul a avut mai mulți pacienți decât putea trata.

    Cel mai mare oftalmolog este Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. El vrea să deschidă oamenilor ochii orbiți din cauza păcatului. După ce va avea loc această lucrare, fiecare va putea privi minunea harului și a dragostei Sale. În general, omul nu vrea să recunoască faptul că este orb din punct de vedere spiritual. El crede că este inteligent și poate judeca toate lucrurile. Chiar și pe Dumnezeu, pe Domnul Isus și Cuvântul Său are curajul să-i judece! Biblia spune: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?”. Dar după ce ai început să vezi prin harul lui Dumnezeu, poți relata și altora despre vestea bună, așa cum a făcut și omul eliberat de puterile întunericului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    IMPLICĂ-TE!

    „Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc…” (Iuda 1:23)

         Când o persoană dragă trece printr-o situație care i-ar putea dăuna, te implici, nu?! Biblia spune: „căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne.” (Iuda v. 22-23). Cuvântul grecesc pentru „a mântui” înseamnă „a lua inițiativă imediat, decisiv și continuu”, iar cuvântul „frică” înseamnă „respect puternic pentru ceva ce amenință viața, ceva ce este periculos sau alarmant”.

    Expresia „a smulge din foc” înseamnă că nu mai ai nicio clipă de pierdut. Casa este în flăcări, iar locatarii ei dorm! Sparge ușa și trage-i afară dacă trebuie, dar scapă-i! Eugene Peterson reformulează în felul următor: „Mergeți după cei ce au luat-o pe o cale greșită!” (v. 22)

    Nu sta deoparte, spunând: „Nu este responsabilitatea mea!” Ba da, este!

    Păstorul cel Bun a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi și S-a dus după cea care se pierduse – și nu S-a oprit până nu a găsit-o! Apoi a luat-o pe umeri și a adus-o înapoi în siguranța turmei. Se poate întâmpla să fii înțeles greșit, criticat sau respins, firește… însă după cum spune Pavel: „dragostea lui Hristos ne strânge (ne constrânge; ne îndeamnă)” (2 Corinteni 5:14).

    Când chiar îi iubești pe cei pe care-i iubește Domnul Isus, nu ai de ales!

    Poate spui: „Dar nu știu ce să le spun!” Atunci roagă-te: „Doamne, ajută-mă să știu întocmai cum să ma comport, ce să fac, ce să le spun… Dă-mi înțelepciune și îndrăzneală să spun ceea ce este nevoie să spun. Ajută-mă să-i iubesc suficient de mult ca să le spun adevărul înainte să fie prea târziu. În Numele lui Isus, amin”.

  • 18 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    TESTUL CREDINCIOŞIEI

    Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28

    Numai sufletul credincios crede că Dumnezeu este Cel ce rânduieşte împrejurările din viaţa lui. Ne permitem libertatea de a acţiona cum credem noi privitor la situaţiile din viaţa noastră; nu credem că Dumnezeu le-a rânduit, deşi afirmăm contrariul. Tratăm întâmplările din viaţa noastră ca şi cum ar fi fost aranjate de oameni. A fi credincios în orice împrejurare înseamnă a fi credincios unei singure persoane – Domnului nostru. Dumnezeu ne pune în anumite situaţii şi deodată ne dăm seama că I-am fost necredincioşi prin faptul că n-am recunoscut că El le-a pregătit. N-am văzut care era scopul Său. Şi acea ocazie nu se va mai ivi exact aşa niciodată în viaţa noastră. Aici este testul credincioşiei. Dacă învăţăm şi ne închinăm lui Dumnezeu în situaţiile dificile. El le va schimba într-o clipă, la timpul hotărât.A-I fi credincios lui Isus Cristos este lucrul pe care ezităm să-l facem astăzi. Suntem loiali lucrării, slujirii, oricărui lucru, numai să nu ni se ceară să-I fim loiali lui Isus Cristos. Mulţi creştini îşi pierd răbdarea când se vorbeşte despre credincioşia faţă de Isus. Domnul nostru este detronat mai deliberat de către lucrătorii creştini decât de către oamenii din lume. Dumnezeu este tratat ca o „maşină de binecuvântat” oameni, iar Isus Cristos este considerat doar un „lucrător” printre alţi lucrători.

    Important este nu atât ca noi să lucrăm pentru Dumnezeu, ci ca noi să-I fim atât de credincioşi Lui, încât El să-Şi poată face lucrarea prin noi. „Contez pe tine pentru o slujire extremă, fără nici o plângere din partea ta şi fără nici o explicaţie din partea Mea.” Dumnezeu vrea să ne folosească aşa cum L-a folosit pe Fiul Său.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” EVREI 12:5

    Duhul lui Dumnezeu îndeamnă pe cei credincioşi să primească disciplina Tatălui ceresc, nu numai spre binele, fericirea şi sfinţirea lor în vremea de acum, ci şi ca să-i pregătească pentru moştenirea împărăţiei care va veni.

    În epistola către Evrei, Domnul Hristos este descoperit ca Moştenitor al tuturor lucrurilor şi noi credincioşii Lui suntem moştenitori împreună cu El: „Dacă vom răbda, vom şi împăraţi împreună cu El.” Domnul Isus Hristos este începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre şi noi suntem chemaţi să mergem pe urmele Lui, pentru ca să atingem acelaşi scop slăvit: asemănându-ne cu El, să ajungem să împărăţim împreună cu El. Pentrucă nu suntem copii nelegitimi, Dumnezeu ne educă şi ne îmbogăţeşte viaţa prezentă ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui (vs. 10). În greceşte, cuvântul „sfinţenie” de aici, este singurul loc din Scriptură în care este folosit, având înţelesul de calitatea însăşi a sfinţeniei; ca a lui Dumnezeu. Acesta este scopul pentru care Dumnezeu ne pedepseşte (disciplinează) prin orice fel de mijloc pe care-l găseşte El necesar de a-l folosi, nu numai prin educarea noastră, prin Cuvântul Lui, dar şi pentru corectarea noastră. De aceea, cum spune versetul de azi, „să nu dispreţuim disciplinarea (pedeapsa) Lui şi să nu ne pierdem inima” dacă se pare că lecţia este lungă şi greu de învăţat.

    Să fim siguri însă, că Tatăl nostru ceresc este în spatele fiecărei încercări, în spatele acestei şcoli a răbdării, pe care nu noi am ales-o şi care poate ni se pare nepotrivită cu voia Lui care ne iubeşte. Dar capitolul acesta de la Evrei, atât de important pentru noi, ne spune că „Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte” (vs. 6). Să nu ne lăsăm învinuiţi de acuzatorul nostru, să nu ne descurajăm şi mai ales să nu cârtim, ci să ne străduim să înţelegem scopul pe care îl are în vedere Dumnezeu şi Tatăl nostru. În loc de a fugi de pedeapsă, de disciplină şi de a ne închide inima faţă de instrucţiunile Lui, în loc chiar de a rezista mijloacelor pe care le alege El, să supunem duhurile noastre, ştiind că este pentru binele nostru; ca Domnul Hristos să fie slăvit în noi. În felul acesta, Dumnezeu izbăveşte viaţa şi slujirea noastră de defecte şi obiceiuri care ţin de copilăria noastră spirituală şi această şcoală prin care trecem, produce în noi maturitatea spirituală la care suntem chemaţi (Ev. 6:1; Ef. 4:13).Tatăl nostru ceresc doreşte fierbinte ca fiecare copil al Lui să fie însufleţit de dorinţa de a merge mai departe cu El care ne conduce de la o fază la alta, ca să ne umplem de toată plinătatea darurilor Lui, într-o viată de ascultare si biruinţă.

    „Prin ascultare, un OM a biruit pe Satan. Ce exemplu pentru noi”

    „Cea mai rea din toate pedepsele este, însă, când Domnul ne lasă să umblăm în căile noastre” J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Dacă vreunul socoteşte că este ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur”. Gal. 6:3.

    Scopul duşmanului este să fim încrezuţi. Câteodată ne vedem mici şi neputincioşi, alteori, dimpotrivă, mari şi tari. Mai mult, când am îngrijit de vite, mereu mi se atrăgea atenţia: „Ai grijă să nu se baloneze, că aceasta ar putea cauza moartea lor”. Cei cu un bun apetit se balonează mai uşor – acei oameni care ascultă cu plăcere Cuvântul lui Dumnezeu şi vor totul numai pentru ei, aceştia vor fi fericiţi, mult mai fericiţi decât alţii. Aici începe primejdia. Vitele balonate se tratează cu furaje uscate. Şi Dumnezeu ne dă în astfel de împrejurări de multe ori, „mâncare uscată”, El aduce frigul ca şi iarna şi noi suntem dezamăgiţi, că ne-am dorit să fie vară veşnică. Dar astfel putem să ne analizăm viaţa şi să primim o imagine reală a situaţiei noastre.Datorită „balonării” unora, este dezbinare între poporul lui Dumnezeu. Dezbinarea rezultă din faptul că există unii care ştiu totul, neavând nevoie de alţii vrând să se pună deasupra tuturor. În majoritatea cazurilor, dezbinările se datoresc predicatorilor. Unul dintre ei mi-a spus: „Nu pot să înţeleg cum poţi să asculţi când vorbesc alţi fraţi. Mulţi vorbitori cu pregătire nu suportă să fie ascultători. Ei spun că omul vechi este răstignit şi îngropat, dar viaţa lor dovedeşte contrariul. Cât de important este să învăţăm! Cei balonaţi nu simt foamea, se consideră binecuvântaţi numai dacă vorbesc ei. Cu astfel de gânduri sau idei nu e nevoie să mai meargă la Biserică, sau conferinţă, că ei ştiu ce se va vorbi. Aceasta este o îngrozitoare stare de înfumurare.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    APĂRAT ŞI ACOPERIT

    Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul. Isaia 31.5

    Fără să piardă o clipă în drumul său, mama se grăbeşte către cuibul său ca să aducă hrană puilor. Şi când simte că micuţii ei sunt în primejdie, ea aleargă îndată să-i apere. La fel Domnul, ca să îi apere pe aleşii Săi, va veni ca pe aripi de vultur, ba chiar pe aripile vântului.

    Mama întinde apoi aripile sale peste cuib ca să-şi acopere puişorii săi, ea îi acopere cu trupul său, le transmite căldura sa şi îi acoperă în aşa fel ca să le facă un adăpost. Dumnezeul cel veşnic lucrează la fel ca să îi apere pe copiii Săi. El vrea să fie El însuşi adăpostul lor, locuinţa lor şi în sfârşit totul. Domnul care Se compară pe Sine aici cu păsările, nu Se aseamănă totuşi cu ele în slăbiciunea lor, căci El este Domnul oştirilor. Să ne bucurăm deci la gândul că dragostea Sa atotputernică va veni la timp ca să ne apere şi să ne păzească în siguranţă. Aripa nici unei mame nu este aşa de iute şi de drăgăstoasă ca aripa lui Dumnezeu şi noi ne vom aşeza cu încredere la umbra sa apărătoare.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Și dacă darul lui va fi o jertfă de pace, … săl aducă fără cusur înaintea Domnului. Și săși pună mâna pe capul darului său. Levitic 3.1,2

    Jertfa de pace trebuia să fie fără cusur. Cel mai mic defect ar fi făcuto să nu fie primită, căci nu mai putea fi o imagine adecvată pentru Fiul sfânt și fără pată al lui Dumnezeu. Instrucțiunile cu privire la această jertfă erau foarte clare (vedeți Levitic 22.2124). Diferitele tipuri de animale care puteau fi aduse ca jertfe de pace ne arată că măsura comuniunii noastre depinde de aprecierea pe care o avem cu privire la perfecțiunile și la vrednicia Celui care nea iubit și care Sa dat pe Sine pentru noi.

    Înainte ca jertfa de pace să fie sacrificată și mâncată, cel care o aducea trebuia să se identifice cu ea prin punerea mâinilor pe capul ei. La fel, orice credincios acum privește înapoi la moartea Domnului și știe că a murit pentru ca el să fie adus la Dumnezeu. Acum el are odihnă prin credința în Domnul Isus Hristos și are libertate deplină în prezența lui Dumnezeu.

    Să privim cu atenție la aceste lucruri. Comuniunea se bazează pe moartea și pe vărsarea de sânge a Fiului lui Dumnezeu. Fără acestea am fi rămas pentru totdeauna în afara prezenței Sale. Perdeaua dinăuntru nu a fost ruptă până când Hristos nu a murit. De asemenea, sângele nu a fost doar vărsat, ci și stropit pe altar și înaintea altarului; astfel, putem sta înaintea lui Dumnezeu, cu libertatea de a ne apropia și de a intra cu îndrăzneală dincolo de perdea. Ce teren sfânt se află aici pentru comuniune! Ce cale a dreptății și a păcii perfecte! Cum ne invită ea să ne apropiem cu îndrăzneală! H. H. Snell

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    „Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini” (Psalmul 147:5). Ce sigur este că puterea şi înţelepciunea sunt ale Tale şi cât de sigur, prin harul Tău, doresc să Iţi împlineşti voia prin mine.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit si potolit ca un copil înţărcat, care stă lângă mama sa.» PSALM 131,2

    La Domnul găseşti absolut tot ce ai nevoie. El este dragostea nesfârşită şi te iubeşte mai mult ca o mamă şi ca un tată la un loc. Psalmistul David ştia despre ce vorbeşte când, inspirat de Duhul Sfânt, a afirmat: «Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul» (Psalm 62,1). Înţelegi acum de ce demonul invidiei şi al neîncrederii te doboară chiar înainte de sărbătoarea Crăciunului? Tu susţii că ai credinţă vie în Isus si totuşi rătăceşti prin viaţa ta fără nici o direcţie. Dacă în unele zile cânţi «O, noapte preasfinţită», nu te opri până când ce spune cântarea — «toate-s în odihnă» — nu devine realitate şi în viaţa ta. Nu te mai refugia în problemele cotidiene, ci lasă prezenţa sfântă a Domnului să îţi descopere motivul nestatorniciei tale în viaţa de credinţă. Nu este cumva păcatul? Nu este exact acesta motivul pentru care Isus S-a născut în Betleem, iar mai târziu a fost răstignit pe crucea de pe dealul Golgotei? A făcut El totul degeaba pentru tine? Isus ne-a poruncit sa fim asemeni unui copilaş în viaţa de credinţă. Fă-o! Ascunde-te în Domnul Isus şi vei fi revigorat în umblarea ta prin pacea prezenţei Sale. Aceste cuvinte sunt adresate mai ales copiilor lui Dumnezeu care au fost născuţi din nou prin credinţă şi care trebuie să fie mereu reînnoiţi prin ascultarea de El.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Sfâşiati-vă inimile, nu hainele. Ioel 2:13

    Sfâşierea hainelor şi celelalte semne exterioare ale emoţiilor religioase sunt uşor de manifestat şi adesea făţarnice. Să simţi adevărata căinţă este mult mai greu; în consecinţă, este mult mai rar întâlnită. Oamenii vor participa la cele mai lungi şi complicate ceremonii religioase, fiindcă acestea sunt pe placul firii. Adevărata religiune, însă, este prea umilitoare, prea cercetătoare, prea interioară pentru gustul omului firesc El preferă ceva mai ostentativ, mai bătător la ochi şi mai lumesc. Ceremoniile exterioare sunt confortabile pentru un timp; ochiul şi urechea sunt satisfăcute, egoismul este hrănit, şi îndreptăţirea de sine este umflată ca un balon. Dar ele sunt ultima amăgire, fiindcă, în clipa morţii, şi în Ziua Judecăţii, sufletul are nevoie de ceva mai substanţial decât ceremoniile şi ritualurile pe care să se sprijine. Despărţită de evlavia vitală, orice formă de religie este zadarnică. Oferită fără o inimă sinceră, orice formă de închinare este o ruşine şi o batjocură pentru maiestatea cerurilor. Sfâşierea inimii este o operaţiune divină, şi este simţită solemn. Este o durere tainică experimentată personal, nu doar de formă, ci ca o lucrarea adâncă, mişcătoare a Duhului Sfânt în inima fiecărui credincios. Nu este o problemă despre care să vorbeşti şi pe care să o crezi, ci un simţământ adânc în inima fiecărui copil viu al viului Dumnezeu. Este foarte umilitoare şi curăţă păcatul în întregime; dar pe urmă, este o dulce pregătire pentru preţioase mângâieri, care nu ar fi putut să fie primite de un suflet mândru. Este şi distinctivă, fiindcă aparţine aleşilor lui Dumnezeu, şi numai lor. Textul ne spune să ne sfâşiem inimile, dar ele sunt, în mod natural, tari ca marmura. Cum putem, deci, să facem acest lucru? Trebuie să le ducem la Calvar. Vocea Mântuitorului muribund a sfâşiat stâncile odată, şi este puternică şi acum. Duh prea Sfânt, fa-ne în stare să auzim strigătul de moarte al lui Isus, şi inimile noastre vor fi sfâşiate aşa cum îşi sfâşie oamenii hainele în vremuri de mare durere.

    Seara

    Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.

    Proverbe 27:23

    Orice om de afaceri înţelept îşi va verifica periodic compania. El îşi va aduce la zi facturile, va examina inventarul, şi va vedea dacă negustoria merge bine sau nu. Orice om care este înţelept în împărăţia cerurilor va striga: „cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima: încearcă-mă” (Psalmi 139:23). El va pune deoparte timp pentru cercetare de sine, ca să vadă dacă lucrurile sunt bune între Dumnezeu şi sufletul lui. Dumnezeul căruia îi slujim este un mare cercetător de inimi. In vechime, slujitorii Săi Îl cunoşteau ca pe Domnul care cercetează inima şi examinează mintea copiilor Săi (vezi Ieremia 17:10). Ingăduiţi-mi să vă încurajez, în numele Lui, să vă cercetaţi cu răbdare şi să vă investigaţi solemn condiţia spirituală, ca să nu vă lipsiţi de odihna făgăduită. Vă implor să faceţi în seara aceasta ceea ce face orice om înţelept, ceea ce face Dumnezeu însuşi cu noi toţi. Cel mai bătrân sfânt să se uite cu atenţie la temelia credinţei lui, fiindcă părul alb poate acoperi o inimă neagră. Cei tineri să nu dispreţuiască cuvântul de mustrare, fiindcă mugurii tinereţii pot fi uniţi cu rădăcina ipocriziei. Când şi când, câte un cedru cade din mijlocul nostru. Duşmanul continuă să semene neghină în mijlocul grâului. Nu este dorinţa mea să introduc îndoieli şi temeri în mintea voastră; din contră, sper că vântul aspru al cercetării de sine vă va ajuta să le izgoniţi. Nu vrem să ucidem siguranţa, ci siguranţa firească; nu vrem să alungăm încrederea, ci încrederea în sine; nu vrem să distrugem pacea, ci pacea înşelătoare. Prin sângele preţios al Lui Christos, care nu a fost vărsat pentru ca tu să fii ipocrit, ci pentru ca sufletele sincere să-L laude, te implor, cercetează şi uită-te, ca să nu spună despre tine la sfârşit ,MENE, MENE… TEKEL; ai fost cântărit, şi găsit prea uşor” (Daniel 5:25, 27).

    IZVOARE IN DEŞERT

    În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:37)

    Evanghelia şi darul lui Dumnezeu sunt structurate atât de minunat încât chiar vrăjmaşii şi forţele care sunt înşiruite să lupte împotriva noastră de fapt ajută la pavarea drumului nostru către porţile cereşti şi în prezenţa lui Dumnezeu. Aceste forţe pot fi folosite în acelaşi fel în care un vultur foloseşte vânturile puternice ale unei furtuni ca să se înalţe spre cer. La început el stă perfect liniştit, sus pe o stâncă, uitându-se cum se umple cerul de negură şi cum lovesc fulgerele în jurul lui. Şi totuşi nu se mişcă niciodată până nu simte izbucnirea furtunii, şi atunci cu un ţipăt pătrunzător el plonjează spre vânturi, folosindu-le ca să-l poarte tot mai sus.

    Aceasta doreşte şi Dumnezeu de la fiecare din copiii Săi. El vrea să fim „mai mult decât biruitori”, transformând norii furtunoşi în care ale victoriei. Este evident că atunci când o armată devine mai mult decât biruitoare, îşi alungă vrăjmaşii de pe câmpul de luptă şi le confiscă hrana şi proviziile. Acesta este exact sensul acestui pasaj din Scriptură. Este multă pradă de luat! Dragul meu credincios, după ce ai trecut prin teribila vale a suferinţei, ai plecat tu cu pradă? Când ai fost lovit de un rău şi ai crezut că ai pierdut totul, te-ai încrezut în Dumnezeu că vei ieşi din asta mai bogat decât erai înainte? A fi „mai mult decât biruitor” înseamnă să iei prada de la vrăjmaşi şi să ţi-o însuşeşti. Ceea ce vrăjmaşii tăi au plănuit să folosească pentru a te învinge, poţi confisca spre folosul tău. Când Dr. Moon, din Brighton, Anglia, a fost lovit dintr-odată de orbire, a spus: „Doamne, accept acest «talent» al orbirii pentru Tine. Ajută-mă să-l folosesc pentru gloria Ta astfel încât când Te vei întoarce, să-l iei «înapoi cu dobândă» (Matei 25:27)”. Atunci Dumnezeu i-a dat posibilitatea să inventeze Alfabetul Moon pentru orbi, prin care mii de oameni orbi au putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel au ajuns la glorioasa cunoaştere mântuitoare a lui Hristos.

    Dumnezeu nu a înlăturat „ţepuşul din carne” al lui Pavel (2 Corinteni 12:7). Domnul a făcut un lucru mult mai bun – El l-a învins şi l-a făcut slujitorul lui Pavel. Slujba ţepuşurilor a fost deseori o slujbă mai mare pentru oameni decât slujba tronurilor.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 11.15-33

    Domnul curăţă acest templu pe care îl cercetase în ajun; râvna Slujitorului desăvârşit Îl mistuie în cele privitoare la Casa Dumnezeului Său (Ioan 2.17).

    La căderea serii, El părăseşte cetatea întinată, însă Se va întoarce în ea în ziua următoare, trecând prin faţa smochinului. Răspunzând la remarca lui Petru, Isus nu subliniază nicidecum propria Sa putere, ci îndreaptă gândurile ucenicilor spre Dumnezeu, ca şi cum le-ar spune: Cel care Mi-a răspuns Mie este gata să vă asculte şi vouă rugăciunile şi să vă înlăture orice obstacol din calea voastră, fie cât un munte de mare. A avea credinţă în Dumnezeu nu înseamnă să ne străduim să credem în împlinirea dorinţelor noastre, ci înseamnă să ne sprijinim pe Cineva pe care Îl cunoaştem, care ne-a dat promisiuni, care este credincios în a împlini aceste promisiuni şi care ne iubeşte. Există însă un caz când Dumnezeu nu ne poate răspunde sub nicio formă: atunci când avem ” ceva împotriva cuiva ” (v. 25). Iată pe calea relaţiilor noastre cu Dumnezeu un munte de netrecut! Trebuie să ne ocupăm de el pe loc (imediat), pentru a regăsi înspre El, ca şi înspre fraţii noştri, acele „drumuri croite” ale inimii, despre care ne vorbeşte Psalmul 84.5.

    Odată cu v. 27 încep şi cele din urmă conversaţii ale Domnului, pe parcursul cărora El îi va uimi, unul după altul, pe adversarii Săi de diferite feluri.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Psalmul 40:1-5

    „CÎNTĂREȚII”

    Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Psalmul 40:3

    Maiestoasele imnuri de demult ale Bisericii și înălțătoarele cântece mai noi sunt o parte vitală a vieții credinciosului. Se știe că oameni care altădată erau închiși în ei și tăcuți și care apoi L-au primit pe Cristos, acum cântă cântările credinței lor în timp ce conduc mașina, în timp ce își calcă hainele sau în timp ce fac duș. Ei cântă din pricina inimii lor schimbate și din pricină că noua viață în Cristos trebuie să-și găsească expresia în cântare.

    În cartea lui „Psalms of the Heart”, George Sweeting ilustrează acest adevăr din experiența a doi absolvenți ai Institutului Biblic Moody, John și Elaine Beekman. Dumnezeu i-a chemat să lucreze ca misionari printre indienii tribului Chol, din partea de sud a Mexicului. Ca să ajungă la acest trib, arată Sweeting, aceștia au călătorit pe spinarea măgarilor și cu niște luntre scobite din trunchiuri de copaci. Împreună cu alți misionari, ei au lucrat timp de 25 de ani la traducerea Noului Testament în limba indienilor Chol. Astăzi Biserica indienilor Chol prosperă. Mai bine de 12.000 de creștini alcătuiesc împreună Comunitatea creștină Chol, care este independentă financiar. Ceea ce este interesant este că atunci când au venit misionarii, indienii Chol nu știau să cânte. Odată cu pătrunderea Evangheliei însă, credincioșii din trib au ajuns să fie cunoscuți sub denumirea de „cântăreții”. „Acum ei iubesc cântarea, comentează Sweeting, fiindcă au pentru ce să cânte.”

    În inimile noastre ale celor care ne-am încrezut în Cristos ca Mântuitorul nostru răsună cântecul celor răscumpărați. Fie ca și noi, prin faptul că exprimăm bucuria relației pe care o avem cu Cristos, să fim cunoscuți sub numele de „cântăreții” D.C.E.

    Pacea lui Cristos în inimă mi-a pus

    Un izvor ce curge cu har si farmec sfânt.

    Ale mele-s toate de când sunt al lui Isus;

    Cum aș putea să tac și să nu cânt?    – Lowry

    Cea mai semnificativă expresie a creștinismului este nu un suspin, ci un cântec.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui DUMNEZEU. . .Nu te mire că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți din nou. loan 3,3.7.

    Numai Dumnezeu însuși poate să umple golul din sufletul tău. Numai harul Său este viață, numai dragostea Sa este odihnă și numai în prezența Sa este bucurie. „înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta” (Ps. 16.11). Dacă ești „învățătorul lui Israel” nu-ți ajută la nimic căci TREBUIE să te naști din nou.

    „Păcătoșii sunt îngroziți în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți care zic: Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?” (Isaia 33.14). Acesta va fi sfârșitul tuturor acelora care nu sunt copii ai lui Dumnezeu prin credința în Domnul Isus Hristos. Pentru totdeauna vor fi îndepărtați de la prezența lui Dumnezeu în locul din care nu mai este scăpare. Ce cuvânt zguduitor! Mii și mii de pilde ar trebui ca să descrie această stare dezastruoasă, dar cuvântul părăsiți o exprimă mai bine. Ce înseamnă acest cuvânt putem vedea pe crucea Golgotei în suferințele de nedescris ale Aceluia care din dragoste pentru noi a suferit această stare de „părăsit.” Fără Dumnezeu în lume, fără Dumnezeu în viața viitoare, pe veci părăsit de Dumnezeu! Te consolezi cumva la gândul că până la viața viitoare mai este timp? VAI! Milioane se înșală în felul acesta. Nu te înșela singur ascultând sfaturile Satanei. Fiecare zi trecută ne apropie mai mult de sfârșit „Și după cum omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” (Evrei 9.27).

    Împăcarea cu Creatorul, armonia cu El, și nicidecum pactizarea cu înclinațiile inferioare din noi, ne dă echilibrul după care suspinăm. Să ne încredem în Numele Domnului Isus, să-L lăsăm numai pe El să ne mântuiască.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Noi toți privim cu fața descoperită … slava Domnului … 2 Corinteni 3.18

    Să nu uităm aceste adevăruri!

    Nașterea Mântuitorului a avut loc neobservată de lume, dar a împărțit istoria, astfel că anii sunt numărați înainte și după Hristos. Drept leagăn, Mântuitorul a avut numai o iesle într-un staul, dar o stea i-a călăuzit pe magi până la Betleem.

    Mântuitorul nu a posedat nimic, nici câmp cu grâne, nici plasă de pescuit, dar cu cinci pâini și doi pești a săturat mulțimi de oameni. Nu a avut o locuință proprie, un loc unde să-Și pună capul, dar a umblat pe apele mării. Domnul și Mântuitorul nostru a trăit într-o lume coruptă, dar păcatul nu L-a putut atinge niciodată. Crucificarea lui Hristos a marcat culmea răutății omului, dar a fost necesar darul vieții Sale pentru răscumpărarea vinovaților.

    Când a murit, au fost vărsate puține lacrimi, dar soarele s-a întunecat și pământul s-a cutremurat. Oamenii L-au pus pe cruce la un loc cu tâlharii, dar a înviat și a fost înălțat în slavă. Învierea Sa a fost o victorie decisivă asupra morții și a diavolului. Să nu uităm aceste adevăruri!

    În fața maiestății Domnului și Mântuitorului nostru să ne unim și noi glasurile cu apostolul, spunând: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre … să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin”.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    „MÂNTUIT PRIN CREDINTĂ”

    „…Ați fost mântuiţi, prin credinţă…” (Efeseni 2:8)

         Biblia tranșează clar această chestiune de maximă importanță: „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă”. Credința în Hristos este singura care ne poate da siguranța cerului.

    Poetul Henry van Dyke a spus-o astfel: „Stau pe malul mării. O corabie își întinde pânzele în briza dimineții și pornește pe oceanul albastru. E un obiect al frumuseții și tăriei. Stau și privesc până când… arată ca un fir de nor alb acolo unde marea și cerul se contopesc. Apoi, un om ce-mi stătea alături spune: „S-a dus!” „Unde s-a dus?” S-a dus din văzul meu. Asta e tot. Catargul ei este la fel de înalt, ea este la fel de mare și de puternică cum era când a plecat. Mărimea ei micșorată se află în mine, nu în ea. Și în chiar clipa când cineva spune: „Iată, s-a dus!”, undeva există alți ochi care o privesc venind și alte glasuri se pregătesc să strige bucuroase: „Uite-o că vine!” Și asta înseamnă să mori când Îl cunoști pe Hristos.

    Poate spui: „Eu nu am fost crescut în biserică. Unde să merg să găsesc credința?”

    D. L. Moody a spus: „M-am rugat pentru credință și am crezut că va coborî și mă va lovi ca un fulger… dar credința nu părea să mai vină. Apoi, într-o zi, am citit capitolul zece din Romani: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”. Mi-am închis Biblia și m-am rugat pentru credință. Apoi mi-am deschis Biblia și am început s-o studiez… și de-atunci credința mea tot crește!” P

    oate spui: „Dar eu nu știu să mă rog!” Spune doar atât: „Doamne Isuse, astăzi îmi pun încrederea în Tine și Te accept ca Mântuitor al meu personal”. Ai rostit această rugăciune? Acum fă primii pași ai credinței și caută un grup de oameni rcedincioși pe care să-i frecventezi… Vei crește!

  • 17 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Răscumpărarea creează nevoia pe care tot ea o împlineşte

    Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el. 1 Corinteni 2:14.

    Evanghelia lui Dumnezeu creează un sentiment al nevoii după Evanghelie. Pavel spune: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită” – pentru cei care sunt netrebnici? Nu. ..pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia”. Majoritatea oamenilor se cred cu totul morali, de aceea nu simt nevoia după Evanghelie. Dumnezeu este Cel care creează acea nevoie de care nici un om nu este conştient până când nu i Se revelează Dumnezeu însuşi. Isus a spus: „Cereţi şi vi se va da”, dar Dumnezeu nu poate da până când omul nu cere. Nu e vorba că El nu vrea să dea, ci acesta este modul în care a constituit El lucrurile pe baza Răscumpărării. Prin cererea noastră. Dumnezeu pune în funcţie procesul care creează lucruri ce n-au existat înainte ca noi să le cerem. Realitatea lăuntrică a Răscumpărării este că ea e întotdeauna creativă. Pe măsură ce Răscumpărarea creează viaţa lui Dumnezeu în noi, ea creează şi lucrurile care ţin de acea viaţă. Nimic nu poate satisface o nevoie mai bine decât ceea ce a creat acea nevoie. Acesta este înţelesul Răscumpărării – ea creează şi satisface.”Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii”, a spus lsus. Noi predicăm despre experienţele noastre şi oamenii arată interes, dar aceasta nu va trezi în ei sentimentul nevoii. Dar dacă este înălţat Isus Cristos. Duhul lui Dumnezeu va crea conştienta nevoii de El. În spatele vestirii Evangheliei se află Răscumpărarea creativă a lui Dumnezeu. Răscumpărare ce lucrează în sufletele oamenilor. Nu mărturia personală îi mântuieşte pe oameni. „Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă.”

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „În Ierusalim era atunci sărbătoarea înoirii Templului. Era iarna.”

    IOAN 10:22

    Ce contrast izbitor între sărbătoarea aceasta a iudeilor şi prezenţa Domnului Isus acolo! Ei sărbătoareau dedicarea templului, chipurile, în cinstea lui Dumnezeu, în timp ce urau de moarte pe Fiul Său care venise în casa pe care El o numise: „Casa Tatălui Meu.” Ce dezgustătoare este prefăcătoria lor când pretinzând că sfinţeau această casă, ei în acelaşi timp luau pietre ca să ucidă pe Acela care venise pentru ei! Doamne, cât de falsă şi de împietrită poate să fie inima omenească! Am avea îndrăzneala să-i osândim pe acei iudei? De câte ori nu am făcut şi noi la fel. Venim în „Casa lui Dumnezeu” (Ev. 3:6) ca să ne închinăm Lui, să-L adorăm şi să-L lăudăm, şi uneori suntem gata să luăm pietre şi să aruncăm unii în alţii!

    Iarna vorbeşte de frig, de noapte, de furtuni înzepezitoare, de tristeţe; soarele este acoperit; natura este parcă lipsită de viaţă. Domnul Isus era acolo şi era iarna… El a venit în lume ştiind mai dinainte ce va găsi în ea: iarnă din punct de vedere moral şi spiritual şi totuşi El a venit pentru noi. Iarna… acea răceală glacială produsă de lipsa de înţelegere faţă de El şi care îngheaţă inimile vrăjmaşilor Lui, dar, vai, chiar şi a unora din ucenicii Lui, din credincioşii Lui. Iarna urii ascunse, a dispreţului, a superiorităţii spirituale pretinse, a unui duh de neiertare, a unei religiozităţi moarte, toate acestea cauzate de necunoaşterea Aceluia care a venit aici pe pământ să ne aducă primăvara veşnică a cerului, caldă, însorită, plină de viaţă şi de parfumul iubirii Lui. Iarna L-a înconjurat tot timpul cât a trăit aici, culminând în cele trei ore de întuneric şi de dureri nespuse. Dar această iarnă s-a sfârşit când a înviat din morţi şi S-a întors în slavă de unde a trimes în inimile noastre, pe Duhul Său Sfânt, pentru ca să spargă ghiaţa inimilor împietrite şi să aducă la lumină, viaţa, bucuria, pacea, dragostea de fraţi şi iubirea de oameni. Chiar dacă Domnul Isus a trăit o „iarnă” aici pe pământ din pricina noastră şi pentru noi, El a putut S-o facă fără murmur, pentru că n-a ieşit niciodată de sub adăpostul părtăşiei Lui cu Tatăl. El fugea de publicitate şi îşi găsea „casa” în Tatăl Său ceresc. Urmând un astfel de Stăpân, ucenicul Lui va cunoaşte „iarna” sub toate aspectele descrise mai sus. Dar dacă ne supunem voii Lui, şi nu ne dăm înapoi de a purta ocara Lui, această părtăşie a suferinţelor Lui, ne va aduce în inimă primăvara cerului şi a bucuriei care ne este păstrată şi care este veşnică.

    Fie ca meditatia de astăzi să ne ajute să realizăm în ce stare ne găsim, în primul rând faţă de Domnul Isus care a îndurat „iarna” suferinţelor, a împotrivirii şi a lepădării ca să ne aducă primăvara veşnică a cerului, iar pe de altă parte, în ce priveşte relaţia dintre noi şi fraţii noştri. Să lăsăm pe Duhul Sfânt să ne încălzească inimile, să le înfierbinte pentru Domnul Isus, să topească ghiaţa dintre noi, să îndepărteze „iarna” ajutându-ne să rededicăm templul inimii noastre cu o sărbătoare veşnică în slavă. Ca să fim tot mai asemenea cu Domnul Isus, trebuie să cultivăm tot-mai mult părtăşia cu El.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Cel drept arată drumul aproapelui său, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. Prov. 12:26.

    Celui drept îi merge bine. Cum ne merge nouă? Dacă nu suntem drepţi avem motive de căinţă. Mulţi nu sunt mulţumiţi de Dumnezeu. În Romani 8:28 este un cuvânt important care ne ajută deseori: „Dar ştiu că toate lucrurile lucrează spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu”. Deci dacă îl iubim pe Dumnezeu, avem parte totdeauna de ceea ce este cel mai bun pentru noi. Cine are parte de acest bun dintre noi?

    Unii vor zice poate: Dacă treci prin multe greutăţi nu poti spune că o duci bine. Dar şi în astfel de împrejurări are valabilitate Cuvântul care spune că pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile sunt spre binele lor. Deseori sunt lucruri nedorite de trupul nostru, dar sunt folositoare în educaţia noastră. Dumnezeu doreşte ca în orice împrejurare să ne vadă fericiţi. Am trăit în situaţii când ne-am spus: înainte de a se schimba împrejurările, nu poate fi unul care are belşug şi bucurie. Dar dacă stăm înaintea lui Dumnezeu şi ne deschide El ochii, atunci ne dăm seama că avem motive de bucurie chiar dacă nu se schimbă împrejurările. Dacă ar şti oamenii cum este viata cu Hristos, fiecare şi-ar preda viaţa Lui.

    Cel care ÎI iubeşte pe Dumnezeu o duce cel mai bine. Dar mulţi nu înţeleg aceasta pentrucă nu-L iubesc pe Dumnezeu, sunt doar evlavioşi nu şi temători de Dumnezeu. „Celor ce se tem de Domnul nu le lipseşte nimic”. Sunt oameni care susţin că o duc rău. Dar cel drept o duce bine şi eu după ce m-am pocăit, am avut parte tot timpul de bine. Am fost foarte sărac, poate cel mai sărac din localitate, dar Dumnezeu mi-a ajutat într-un chip minunat.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    PĂRTĂŞIA CEA MAI APROPIATĂ ŞI PLINĂ DE DRAGOSTE

    … şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 1 Tesaloniceni 4.17

    Aici pe pământ Domnul este cu noi; când El ne va chema, noi vom fi cu El. Credinciosul nu poate să fie despărţit de Mântuitorul său. Ei sunt una şi vor rămâne totdeauna aşa: Domnul Isus nu poate să fie lipsit de poporul Său, căci ar fi ca un cap fără trup. Fie că ne aflăm în rai, fie că locuim pe pământ, noi suntem cu Domnul Isus; şi cine ne va despărţi de El?

    Ce bucurie pentru noi! Fericirea noastră, odihna noastră, mângâierea noastră şi plăcerea noastră cea mai mare, este să fim cu Domnul. Noi nu putem să ne închipuim nici o fericire care ar putea să întreacă sau măcar să fie la fel cu fericirea acestei părtăşii dumnezeieşti. Printr-o legătură sfântă noi suntem cu El în înjosirea şi suferinţa Lui. În curând noi vom fi cu El în odihna Sa, în împărăţia Sa şi în slava Sa. Noi luăm parte la aceleaşi încercări şi vom avea parte de aceeaşi biruinţă ca El.

    O, Mântuitorul meu, dacă trebuie să fiu totdeauna cu Tine, aceasta este o soartă pregătită de Tine pentru mine şi care nu se poate compara cu nimic. N-aş dori nici chiar să fiu cu Arhanghelii, căci ţinta mea cerească de căpătâi este să fiu cu Domnul. Pentru mine fericirea cerească nu stă nici în harfa de aur, nici în cununa care nu se poate veşteji, nici în lumina veşnică; ci Isus, Isus, El însuşi şi eu însumi pentru totdeauna cu El, în părtăşia cea mai apropiată şi mai plină de dragoste.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Și îngerul Domnului sa întors a doua oară și la atins și a zis: „Scoalăte, mănâncă! Pentru că drumul tău este foarte lung”. 1 Împărați 19.7

    Dumnezeu a folosit corbii și o văduvă pentru al hrăni pe Ilie, atunci când credința acestuia era tare; când însă a fost deprimat, un înger ia slujit și Dumnezeu Însuși la hrănit. Ce Tată minunat avem, gata să ne poarte de grijă în orice fel!

    Trezit de către înger, Ilie „sa uitat și, iată, la capul său era o azimă coaptă pe pietre fierbinți și un urcior cu apă” (1 Împărați 19.6). Credința noastră poate slăbi uneori și, în momente de descurajare și de dezamăgire, ne putem pierde inima, întreținând gânduri amare, rugândune nepotrivit și murmurând, însă grija minunată a Tatălui nostru nu încetează niciodată.

    După ce Ilie a prins putere, Domnul ia dat noi instrucțiuni. Ilie află că trebuia să pornească întro călătorie, iar Domnul îi spune: „Călătoria este prea lungă pentru tine”. Curajul și credința necesare, împotrivirea care trebuia întâmpinată și suferințele care trebuiau îndurate erau prea mari pentru acest om, care avea aceleași slăbiciuni ca și noi. Însă, deși călătoria era prea lungă pentru Ilie, ea nu era la fel pentru Dumnezeul lui. În dragostea Sa, Dumnezeu a pregătit resurse pentru nevoile slujitorului Său.

    Și noi ne aflăm întro călătorie, care se termină în glorie și în care sunt încercări de întâmpinat, dificultăți de biruit, mărturii de dat și împotriviri de suferit. Putem spune și noi că această călătorie este prea lungă și prea grea pentru noi. Putem striga, pe bună dreptate: „Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?”, iar răspunsul vine îndată: „Harul Meu îți este de ajuns, fiindcă puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune” (2 Corinteni 12.9). Prin urmare, dacă tot harul și toată puterea Domnului Isus glorificat sunt la dispoziția credinței, putem înainta cu încredere, întărindune în „harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2.1).H. Smith

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, apropierea mea de Tine este îngreuiată de slăbiciunea fizică, dar inima mi se bucură şi trupul, de asemenea, mi se va odihni în nădejde.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9

    Cunoştinţele noastite în ce priveşte ceea ce ne-a pregătit Dumnezeul care ne iubeşte sunt extrem de reduse. Noi nu putem decât să bănuim (prin ceea ce descoperă Duhul Sfânt) frumuseţea de nedescris a lucrurilor care ne aşteaptă în veşnicie. Din această cauză există încă un motiv întemeiat pentru care nu vom mai plânge acolo: pentru că nu va mai exista teama de schimbare, ba mai mult, ne vom şti în siguranţă deoarece vom fi cu El pe veci. Păcatul nu va mai exista, iar noi vom avea acces neîngrădit în prezenţa Sa. Vom locui într-un oraş care nu va putea fi distrus niciodată. Vom fi împrospătaţi dintr-un izvor care nu seacă şi vom gusta fructe dintr-un copac care nu-şi pierde frunzele. Tot ce esti temporal va dispărea şi tot ce este veşnic va rămâne pe veci. Si cât tine veşnicia atât vor dura si bucuria şi viaţa noastră. Vom fi tot timpul cu Domnul. Pe cei sfinţi îi aşteaptă un viitor nespus de binecuvântat şi minunat. Agaţă-te prin credinţă de ceea ce nu vezi şi continuă să nădăjduieşti, căci mare va fi bucuria noastră când îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Îmi aduc aminte. Ieremia 2:2

    Să observăm că Christos se desfată să se gândească la biserica Sa şi să o privească în frumuseţea ei. După cum pasărea se întoarce la cuib, şi călătorul se grăbeşte spre casă, în acelaşi fel, mintea îşi urmează mereu obiectul alegerii. Nu putem să privim prea mult faţa pe care o iubim; dorim întotdeauna să vedem lucrurile dragi. La fel se întâmplă şi cu Domnul Isus. Din veşnicie, El şi-a găsit „plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:31). Gândurile Sale se întorc spre momentul în care aleşii Lui s-au născut în lume. El i-a văzut în oglinda preştiinţei. „în cartea ta”, scrie David, „erau scrise toate filele care mi-erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmi 139:16). Atunci când lumea a fost aşezată în temeliile ei, El era acolo, şi a rânduit marginile popoarelor după numărul copiilor lui Israel.De multe ori înainte de întrupare, El a coborât pe pământ purtând o înfăţişare omenească; la stejarii lui Mamre, la pârâul Iaboc, lângă zidurile Ierihonului şi în cuptorul încins din Babilon, Fiul Omului şi-a vizitat poporul. Pentru că sufletul Lui găsea plăcere în ei, nu a putut sta departe, fiindcă inima Lui tânjea după ei. Ei nu au lipsit niciodată din inima Lui, fiindcă le-a scris numele pe palme şi le-a săpat în coasta Sa. Pieptarul care conţinea numele triburilor lui Israel era cea mai strălucitoare podoabă a marelui preot, iar numele aleşilor lui Christos sunt cele mai strălucitoare podoabe ale Sale, şi scânteiază în inima Sa.

    Poate că noi uităm adesea să medităm la desăvârşirea Domnului, dar El nu încetează niciodată să-şi aducă aminte de noi. Să ne căim de uitările trecutului, şi să ne rugăm pentru harul de a-L purta mereu în amintire. Doamne, deschide-mi ochii sufletului după imaginea Fiului Tău.

    Seara

    Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune. Ioan 10:9

    Isus, marele Eu Sunt, este intrarea în adevărata biserică, şi drumul de acces la Dumnezeu. El oferă patru privilegii alese omului care vine la Dumnezeu prin El. În primul rând, el oferă mântuirea. Ucigaşul fugar intra pe porţile cetăţii de scăpare şi era în siguranţă. Noe a intrat în arcă şi a fost apărat. Nici un om nu poate fi pierdut dacă îl alege pe Isus ca uşă a credinţei. Intrarea prin Isus în pace este garanţia intrării în cer, prin aceeaşi uşă. Isus este singura uşă, o uşă deschisă, o uşă largă, o uşă sigură. Binecuvântat este cel care îşi întemeiază toate speranţele de intrare în slavă pe Răscumpărătorul răstignit. In al doilea rând, el va intra înăuntru. Va fi favorizat cu intrarea în familia divină, împărţind pâinea copiilor şi participând la toate bucuriile şi onorurile. El va intra în camerele de părtăşie, la ospeţele de iubire, la comorile legământului, în hambarul făgăduinţelor. El va intra la Regele regilor prin puterea Duhului Sfânt, şi taina Domnului va fi cu el. Apoi, el va ieşi. Această binecuvântare este de multe ori uitată. Ieşim în lume ca să muncim şi să suferim, dar ce binecuvântare este să intri în numele şi puterea lui Isus! Suntem chemaţi să mărturisim adevărul, să-l înveselim pe cel descurajat, să-l avertizăm pe cel nepăsător, să câştigăm suflete, şi să-L slăvim pe Dumnezeu. Îngerul i-a spus lui Ghedeon „du-te cu puterea aceasta” (Judecători 6:14); în acelaşi fel, Domnul doreşte să fim mesagerii Lui în numele şi puterea Sa. In al patrulea rând, el va găsi păşune. Cel care Îl cunoaşte pe Isus nu va flămânzi niciodată. Intrarea şi ieşirea îi vor fi folositoare: prin părtăşia cu Dumnezeu va creşte, şi prin udarea altora va fi udat şi el. Fiindcă L-a făcut pe Isus totul pentru el, va găsi totul în Isus. Sufletul lui va fi „ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă” (Isaia 58:11).

    IZVOARE IN DEŞERT

    Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta. 1 Tesaloniceni 5:23-24

    Mulţi ani după ce am citit prima dată: „Urmăriţi … sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14), am început să urmăresc acest adevăr şi să încurajez pe toţi cei cu care vorbeam să facă la fel. Zece ani mai târziu Dumnezeu mi-a dat o viziune mai clară decât avusesem înainte despre modalitatea de a obţine sfinţenia – şi anume, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Imediat am început să împărtăşesc tuturor: „Noi suntem salvaţi de păcat şi sfinţiţi prin credinţă”. Am mărturisit aceasta în particular, în public şi în scris, şi Dumnezeu a confirmat aceasta printr-o mie de alţi martori. Am declarat acest adevăr neîncetat mai mult de treizeci de ani, şi Dumnezeu a continuat să-mi aprobe lucrarea. John Wesley în 1771

    L-am cunoscut pe Domnul Isus, şi El era foarte preţios pentru mine, dar am găsit ceva în adâncul meu care nu este plăcut, liniştit şi bun. Am făcut tot ce am putut ca să-mi reprim aceste trăsături, dar ele erau încă acolo. În cele din urmă L-am căutat pe Domnul Isus pentru ajutor, şi când I-am încredinţat Lui voinţa mea, El a venit în inima mea şi a îndepărtat tot ce nu era plăcut, liniştit şi bun. Şi apoi El a închis uşa. George Fox

    Chiar în momentul acesta, inima mea nu are nici cea mai mică urmă de sete după acceptarea mea de către Dumnezeu. Sunt singur cu El şi El îmi umple orice gol. Nu am nici o dorinţă şi nici o voinţă, decât în El. El mi-a pus picioarele în camera Sa mare. Şi sunt plină de o teamă respectuoasă şi mă minunez de felul cum El a cucerit totul în mine, prin dragostea Sa.


    Lady Huntington

    Deodată am simţit ca şi cum o mână – nu slabă, ci atotputernică, şi nu cu mânie, ci cu dragoste – s-a aşezat pe fruntea mea. Însă nu am simţit-o atât de mult în afară cât înăuntru. Părea să apese pe întreaga mea fiinţă şi să trimită prin mine o energie sfântă, mistuitoare de păcat. Pe când se mişca în jos, inima mea la fel ca şi capul meu era conştientă de prezenţa acestei energii curăţitoare de suflet. Sub puterea ei am căzut la pământ, şi cuprins de bucuria şi uimirea acelui moment, am strigat cu voce tare. Mâna aceea puternică a continuat să lucreze în afara şi înăuntrul meu, şi oriunde se deplasa, părea să lase în urmă amprenta glorioasă a chipului Mântuitorului. Şi pentru câteva minute, oceanul adânc al dragostei lui Dumnezeu m-a înghiţit, în timp ce toate valurile şi talazurile lui cădeau peste mine. Bishop Hamline

    Unele păreri ale mele despre sfinţenie, aşa cum am scris odată, sunt după cum urmează: Sfinţenia după mine are o natură dulce, calmă, plăcută, fermecătoare şi senină, care aduce o bucurie inexprimabilă, curată, radioasă, paşnică şi copleşitoare pentru suflet.

    Cu alte cuvinte, sfinţenia face sufletul ca un câmp sau ca o grădină a lui Dumnezeu, cu tot felul de roade şi flori plăcute, şi fiecare din ele bucurându-se netulburat de o linişte dulce şi de razele blânde şi înviorătoare ale soarelui. Jonathan Edwards

    Curentul irezistibil al dragostei mătură

    Toate regiunile din străfunduri;

    Păstrând gândurile şi dorinţele şi simţurile

    Acum, şi în orice clipă, curate:

    Mântuire deplină! Mântuire deplină!

    De vina şi puterea păcatului.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 11.1-14

    Drumul Domnului Isus se apropie de sfârşit. îşi face intrarea solemnă în Ierusalim, după care intră în templu, unde, pentru început, îşi roteşte privirea în toate părţile ” la toate ” (v. 11), ca pentru a Se întreba: Mă aflu Eu aici la Mine? Acest detaliu, specific lui Marcu, ne arată că Dumnezeu nu judecă niciodată în pripă starea lucrurilor înainte de a condamna (comp. cu Geneza 18.21). Cum trebuie să fi fost însă sentimentele Domnului văzând această casă de rugăciune ajunsă într-un asemenea grad de profanare…!

    El părăseşte acest loc pângărit şi Se retrage în Betania, împreună cu micul număr al celor care îl recunosc şi care Îl iubesc. Betania semnifică „casa întristatului” sau a smochinelor” (dubla semnificaţie este caracteristică Scripturii, fiind deseori întâlnită). În momentul în care Domnul Isus este constrâns să blesteme smochinul cel fără rod, care îl reprezintă pe Israel aşa cum l-a găsit El, este ca şi cum El, întristatul, Săracul (Psalmul 40.17), ar întâlni acolo, şi numai acolo, roade pentru Dumnezeu („smochinele cele bune”, potrivit expresiei din Ieremia 24.2), mângâiere pentru inimă, gustând mai dinainte „rodul muncii sufletului Său” la cruce (Isaia 53.11). In ciuda frunzişului bogat, imagine a unei religii frumoase, „nu sunt smochine în smochinul” lui Israel, după cum constată acelaşi profet (Ieremia 8.13).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 2 Corinteni 5:1-8

    „TRECEREA BANCULUI DE NISIP”

    A oprit furtuna, a adus liniștea și valurile s-au potolit. Domnul i-a dus în limanul dorit. Psalmul 107:29, 30

    La vârsta de 80 de ani, binecunoscutul poet Alfred, Lord Tennyson a fost dus de la reședința lui de vară de la Aldworth, Anglia, la reședința lui de iarnă pe insula Wight. În timp ce barca trecea strâmtoarea, Tennyson a auzit un sunet ca un murmur pe care-l scoteau valurile ce izbeau într-un banc de nisip întins. El a știut că se apropia furtuna dar a știut și că aceasta nu-l va împiedica să traverseze strâmtoarea.

    După câteva zile, sănătatea lui Tennyson a început să se deterioreze, și o soră medicală a fost angajată să stea cu el pe insulă. Stând de vorbă cu el, sora i-a spus încet: „Domnule, ați compus așa multe poezii minunate, dar atât de puține imnuri. Aș dori să scrieți un imn chiar acum pe patul de boală. Sunt sigură că-i va ajuta și-i va mângâia și pe alții care suferă”. Dimineața următoare, el i-a înmânat o ciornă, spunând: „Am scris aceste câteva versuri în timpul nopții”. Poezia a fost plină de scene despre mare și despre sentimente legate de moarte, sentimente ce au fost trezite în mintea lui de acel „vuiet al mării”. Dar mai presus de toate, el exprimă nădejdea glorioasă de a-L vedea pe Isus Ia sfârșitul călătoriei vieții. Iată câteva versuri:

    „Stea de asfințit și stea de seară,/ Și-o chemare clară pentru mine!/ Să nu mai fie vuiet ce lovește-n banc,/ când voi înainta în mare./ Amurg și clopote de seară,/ și-apoi întuneric,/ Căci cu toate că-n afara granițelor timpului și-a spațiului mă poartă valu-n depărtare,/ Eu sper să-mi văd Pilotul față-n față, când voi fi traversat această mare.”

    Moartea pare amenințătoare, dar cei care îl iubesc pe Isus, vor fi pilotați în siguranță spre cerul dorit! H.G.B.

    Străluce o țară a păcii depline

    Chiar dincolo de-nfuriate talazuri.

    încă puțin și-om ajunge cu bine

    în Portul unde n-or mai fi necazuri.

    Kuipers

    Cristos a înlocuit ușa neagră a morții cu poarta strălucitoare a vieții.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    .. .să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. Evr. 10,25.

    Credincioșii evrei nu aveau în timpurile acelea o stare ușoară. Credința lor în Domnul Isus a fost aspru încercată prin prigoană și suferință. Prin aceasta au fost în primejdie de a fi amăgiți și de a se întoarce înapoi la Lege și la datinile vechi ale slujbelor. Cu cât părăseau adunările cu atât era mai ușor pentru dușman ca să-i abată de la Cale. De aceea scriitorul acestei epistole îi îndeamnă să nu părăsească adunările. Acolo puteau fi mângâiați și îmbărbătați ca să reziste contra valului împotrivitorilor și de a păstra credința.In zilele noastre există aceleași principii. în zilele noastre nu avem de suferit primejdiile și suferințele evreilor, ci avem primejdii care adesea nu le cunoaștem imediat. Dacă de exemplu prin viclenia dușmanului am fost duși așa de departe să neglijăm unele ore ale adunării atunci decăderea merge foarte repede. „Adunarea noastră” este strângerea noastră laolaltă având ca Centru pe Domnul Hristos. Aceasta înseamnă a fi adunați pentru Numele Său -adunare care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă noi părăsim adunarea pentru Numele Domnului înseamnă că înjosim într-un anumit fel pe Isus însuși. De ne-ar feri Domnul de această decădere și să rămânem numai în jurul Persoanei Sale. Câți au mărturisit la bătrânețe că nu mai pot recupera nimic! Primii creștini stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciune. când apostolul ne-a îndemnat să nu părăsim „adunarea noastră” nu s-a gândit să nu părăsim „adunările sau bisericile oficiale” ale zilelor noastre care nu se mai strâng călăuzite de Duhul Sfânt și Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste așa zise „adunări” trebuie să le părăsim în cea mai mare grabă și să ne ocupăm locul în Adunarea lui Dumnezeu.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea. Marcu 11.24

    Îndemn la rugăciune

    Misionarul și exploratorul David Livingstone (1813-1873), care a pătruns cu Evanghelia până în inima Africii, a avut în tinerețe o rugăciune care a repetat-o de mai multe ori. El a spus Domnului și Mântuitorului său: „Trimite-mă oriunde, numai să mergi și Tu cu mine. Pune orice poveri asupra mea, numai Tu să mă susții. Taie orice legături, afară de acea legătură care mă ține în serviciul Tău și aproape de inima Ta!”.

    Livingstone a trăit o viață de ascultare față de Mântuitorul său până când a murit pe genunchi în coliba sa din Africa. Exemplul care l-a inspirat pe misionar a fost dragostea lui Dumnezeu față de oameni. El a putut spune: „Eu sunt misionar cu trupul și sufletul. Dumnezeu a avut un singur Fiu, și El a fost misionar și medic. Eu sunt o slabă imitație a Lui, sau aș vrea să fiu. Vreau să trăiesc în slujba Lui, vreau să mor în slujba Lui”.

    Și astăzi este nevoie de tineri și vârstnici, care să se roage și să trăiască în felul acesta. Cine vrea să fie auzit de Dumnezeu în rugăciunile sale, acela trebuie să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. A-ți face timp să asculți, este cel mai important lucru în rugăciune. Să fim mulțumitori lui Dumnezeu, că a lăsat exemple înaintea noastră pe care le putem urma!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    DESERTĂCIUNEA FAIMEI SI A AVERII

    „Ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39:7)

         Fascinația pe care o nutrește societatea față de Hollywood și față de celebrități a cam luat-o razna. Milioane de oameni îi idolatrizează pe cei care au reușit să ajungă celebri și bogați, cu toate că celebritatea nu asigură împlinirea la care aspiră sau căreia i se face atâta reclamă! Marilyn Monroe ne-ar fi putut-o spune. La fel și Elvis Presley și Michael Jackson. Gândește-te cât de adorat era Mohammed Ali când era în floarea vârstei. El fusese cunoscut drept „un boxer care nu poate fi învins”. Poza lui a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated mai mult decât a oricărui alt sportiv din istorie. Oriunde mergea, camerele de luat vederi îl urmau. Însă bunăstarea și faima nu pot cumpăra sănătatea, și sportivul a căzut victimă ravagiilor pe care le face boala Parkinson. Jurnalistul sportiv Gary Smith a petrecut mai mult timp cu Ali, acasă la el, și l-a rugat să-i arate camera cu trofee. Ali l-a însoțit într-un hambar întunecos și umed de lângă casă. Acolo, atârnat pe perete se afla un panou pe care erau afișate amintirile – fotografii cu Ali dansând, lovind și ridicând deasupra capului centurile campionilor pe care le-a câștigat. Fotografiile însă erau murdare de pete albe de la porumbeii care își făcuseră cuibul pe bârnele acoperișului. Ali a luat panoul și l-a întors cu fața la perete. Apoi, în timp ce părăsea încăperea, Smith l-a auzit murmurând: „Am avut toată lumea și nu a însemnat nimic. Uită-te la mine acum!”

    Psalmistul David a scris: „Omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39.6-7).

  • 16 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Luptă înaintea lui Dumnezeu

    Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… Efeseni 6:13, 18

    Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

    Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”. Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui”. MATEI 25:1

    În pasajul acesta nu este vorba de Mirele Bisericii ci de răspunderea individuală în timpul absenţei Domnului Hristos. Cele zece fecioare sunt deci aceia care spun că sunt creştini, toţi fiind conectaţi cu împărăţia cerurilor care este pe pământ în timpul dispensaţiunii harului. Faptul că sunt cinci fecioare înţelepte şi cinci neînţelepte nu însemnează că jumătate din creştini sunt credincioşi adevăraţi şi jumătate doar pretinşi. Cinci reprezintă slăbiciunea omenească în aprecierea obligaţiei. Candelele sau torţele presupun pe purtătorii de lumină, fie adevăraţi, fie închipuiţi, lumina însăşi înfăţişează mărturia. Dacă aşteptarea mirelui ar fi fost reală pentru toţi, ar fi fost caracterizată prin lumină şi lumina prin untdelemn care prefigurează pe Duhul Sfânt care locuieşte în fiecare vas ales al lui Dumnezeu, în toţi aceia care sunt mântuiţi. Totuşi, spune pilda, toate au adormit. Toată Biserica mărturisitoare a pierdut gândul întoarcerii Domnului, chiar şi credincioşii care au Duhul Sfânt, fiind insensibili faţă de marele fapt al venirii Lui, până s-a auzit „strigătul de la miezul nopţii” prin care Dumnezeu, acum circa 150 de ani a făcut o trezire cu privire la venirea din nou a Domnului Isus. A trecut destul timp de atunci în care Dumnezeu a pus la încercare starea fiecărui creştin. Unii sunt creştini de formă care nu au untdelemn în vase, cu toată pretinsa lor religiozitate şi activitate bisericească; şi care încearcă să „cumpere”, prin imitaţie, undelemn de la credincioşii adevăraţi. Un exemplu clar îl avem în Simon Magul care voia să imite pe apostoli în minunile pe care le făceau, nu cu gândul de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, ci de a se pretinde ceea ce nu era. Ei au avut destulă vreme de a se pregăti pentru întâmpinarea Mirelui, dar somnul indolenţei, al vieţii lumeşti, al îngăduirii în viaţă a unor lucruri osândite de Dumnezeu îi va face să se trezească în faţa unei uşi încuiate, chiar dacă au profesat, au pretins o evlavie dar care era falsă şi au trăit o viaţă religioasă, dar moartă, fără untdelemn. Întoarcerea fecioarelor nechibzuite (vs. 11) nu presupune nicidecum că au căpătat Duhul Sfânt, era imposibil, uşa se încuiase, era prea târziu. Cine poate să aprecieze grozăvia de a fi lăsat afară când va veni Domnul Isus în harul şi bunătatea Lui să ia cu El pe toţi aceia care s-au încrezut cu adevărat în El pentru mântuirea sufletelor lor, şi cât de nemărginit de binecuvântată va fi bucuria acelora care au vegheat în aşteptarea Lui.

    Să ne trezim din aţipirea noastră şi să ne ridicăm gândurile şi inimile la Domnul Hristos, Acela care vine ca Judecător pentru cei răi, dar în har pentru ai Săi, auzind parcă aevea cuvintele cu care se încheie Biblia: „Da, Eu vin curând” şi să ne unim cu toată sinceritatea şi bucuria, cu apostolul care răspunde: „Amin. Vino Doamne Isuse.”

    „Spre miezul nopţii-un glas răsună viu: „O! iată vine Mirele!”

    „Este Isus, al nost’ Mântuitor, El, cel dorit cu-atâta dor!

    „Mireasa Lui te pregăteşte, ca să-ţi întâmpini scumpu-Ţi Mire!

    „Frumoasă sărbătoare începe „O iată vine Mirele!”

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă”. Psalm. 145:10.

    Dacă ne temem de Dumnezeu, atunci ne încredem în El. Şi dacă ne încredem în El, El ne dăruieşte la timpul potrivit ceea ce avem nevoie. În tot cursul vieţii El ne vine în ajutor. Dumnezeu se bucură dacă credem în El, aşteptând toate de la El Credinţa este mai tare ca oţelul pentrucă se bazează pe Cel Atotputernic. Prin credinţa vie putem mărturisi fericirea de a avea un Tată. Ne încredem în Tatăl nostru ceresc şi dacă avem nevoie de ceva, apelăm la El. Dacă avem un Tată bogat şi avem nevoie de bani, atunci mergem la El. Dar sunt mulţi evlavioşi care cutreeră lumea cerşind de la cei din lumea aceasta şi spun că Dumnezeu le este Tată. Haideţi să ne gândim un pic! Dumnezeu ne spune: Eu ştiu de ce aveţi nevoie. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Dacă avem un Tată atât de bogat, nu umblăm în lumea aceasta în lung şi-n lat, cerşind sau folosind diferite mijloace pentru a ajunge la bani. Pe de altă parte, lucrurile stau astfel: Dacă vrem să credem nu ne putem permite să irosim banii. Iar la masă se consumă totul, sau resturile se strâng, ca nimic să nu se arunce. În ziua de azi multe se aruncă. Oamenilor le este ruşine să servească la masă ceea ce nu s-a consumat cu altă ocazie. Aceasta nu dovedeşte frică de Dumnezeu şi nu putem fi fericiţi. Dumnezeu să lucreze prin harul Său ca să-I fim supuşi doar Lui, atât în lucruri mărunte, cât şi în cele mari; căutând să fim plăcuţi înaintea Lui şi nu înaintea oamenilor.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    IZGONIRE DIVINĂ

    …şi veţi izgoni pe canaaniţi, cu toate carele lor de fier şi cu toată tăria lor. Iosua 17.18

    Este o mare îmbărbătare să fii tare, să fii sigur de biruinţă, căci atunci soldatul merge la luptă cu deplină încredere şi îndrăzneală. Noi care avem de luptat cu păcatul dinăuntrul nostru şi din jurul nostru, să fim încredinţaţi că putem să câştigăm biruinţa, care ne este dată prin Domnul Isus. Noi nu mergem ca să dăm înapoi, ci ca să biruim. Harul lui Dumnezeu ni s-a dat în toată puterea Sa, pentru ca să biruim răul sub toate formele sale. Noi suntem deci siguri de biruinţă.

    Unele din păcatele noastre găsesc în firea noastră, în obiceiurile noastre, în ocupaţiile şi legăturile noastre, adevărate care de război ca să ne doboare. Dar, cu toate că este aşa, noi vom trece peste aceste greutăţi. Ele sunt foarte puternice şi noi foarte slabi în comparaţie cu ele, dar în numele Domnului noi le tăiem în bucăţi. Dacă un singur păcat ne stăpâneşte, noi nu suntem eliberaţii Domnului. Un om legat cu un singur lanţ este tot un prizonier. Este cu neputinţă să mergem în cer, chiar numai cu un singur păcat, dar care domneşte în noi; dar când este vorba de sfinţi, stă scris: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră”. Ridicaţi-vă, loviţi în aceşti duşmani şi sfărâmaţi-le toate carele de război. Domnul oştirilor este cu noi, şi cine va putea să stea împotriva puterii Sale care distruge păcatul?

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creația.

     Marcu 16.15

    Omul a căzut sub puterea lui Satan și se află întro stare de completă înstrăinare față de Dumnezeu. Crucea este o mărturie clară cu privire la acest lucru. „Acesta este moștenitorul; veniți săl omorâm și să luăm în stăpânire moștenirea lui!” (Matei 21.38). Omul se află sub puterea celui care a uzurpat locul lui Dumnezeu în această lume; de aceea, ori de câte ori Dumnezeu a dorit săȘi manifeste drepturile sau săȘi exercite prerogativele suverane în lume, omul sa împotrivit, așa cum a spus Ștefan: „Voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Faraon, Amalec, canaaniții, cu toții sau împotrivit Domnului și împlinirii scopurilor Lui cu privire la Israel. Chiar și israeliții Lau părăsit pe Izbăvitorul lor, iar când El lea trimis profeți, ei iau bătut sau iau omorât cu pietre; iar când La trimis pe Fiul Său, Lau țintuit pe cruce. Iudeii și națiunile sau unit pentru aL da la moarte pe Fiul lui Dumnezeu și astfel a fost manifestat întregul caracter al nelegiuirii omului.

    Prin moartea Sa a fost împlinită răscumpărarea pentru omul vinovat. Prin această moarte a fost așezată temelia mântuirii eterne și baza pentru manifestarea unor glorii mai mărețe și mai înalte decât cele legate de împărăția lui Israel. Dumnezeu La înviat pe Isus dintre cei morți și La înălțat la dreapta Sa, după care a trimis Duhul Sfânt, pentru a strânge, dintre iudei și dintre națiuni, un popor pentru Numele Său.

    Această lucrare este împlinită prin predicarea evangheliei. Această evanghelie este însă predicată în Numele disprețuit și lepădat al Domnului Isus și prin puterea Duhului Sfânt trimis din cer, iar ea judecă tot ceea ce este natural în inima omului, așa încât întâmpină multă împotrivire din partea acestuia și a lui Satan. Instrumentele pe care Dumnezeu le folosește sunt creaturi sărmane și slabe, lipsite de arme carnale. Totuși, porunca lea fost dată: „Mergeți în toată lumea” (Marcu 16.15). A. H. Rule

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, ce înflăcărată este dorinţa mea crescândă după Tine, nu într-un chip îngust, limitat, ci în modul glorios al unei înţelegeri mai profunde a sfinţeniei Tale.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.» ISAIA 65,19

    Ce promisiune minunată din partea Dumnezeului nostru plin de dragoste! Ca şi copii ai Săi nu vom mai plânge în veşnicie, deoarece toate motivele de tristeţe vor dispărea, în cer nu vor mai exista prietenii distruse sau speranţe neîmplinite. Bolile trupeşti şi rănile sufleteşti, neînţelegerile, pericolele sau moartea vor fi total necunoscute în Paradis. Poţi să fii sigur că acolo nu ne vor mai chinui suferinţele, nu ne vor mai apăsa gândurile de moarte şi nici pierderea celor dragi. Toate lacrimile vărsate aici pe pământ vor fi şterse de Dumnezeu însuşi. Nu vei mai plânge în cer deoarece şi cele mai adânci doruri şi cele mai profunde dorinţe îţi vor fi împlinite. Inima rea, necredincioasă va fi înlocuită cu una nouă, plină de dragostea Lui. Ne vom înfăţişa fară nici o pată sau zbârcitură înaintea tronului Său şi vom avea imaginea minunată a Fiului Său pe feţe şi în inimă. De aceea, drag cititor, prinde curaj, căci: «El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut» (Apoc. 21,4).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Veniţi la Mine. Matei 11:28

    Strigătul religiei creştine este cuvântul blând „veniţi”. Legea iudaică spune aspru: „du-te, şi ia aminte la paşii tăi şi la cărarea pe care mergi. Calcă poruncile, şi vei pieri; păzeşte-le, şi vei trăi”. Legea era un sistem al terorii, care călăuzea omul ca un bici. Evanghelia îl trage cu funii de iubire. Isus este Păstorul cel Bun care păşeşte înaintea oilor, invitându-le să-L urmeze, şi conducându-le întotdeauna cu blândeţe: „veniţi”. Legea respinge; Evanghelia atrage. Legea arata distanţa dintre Dumnezeu şi om; Evanghelia construieşte un pod peste această prăpastie şi îi ajută pe credincioşi să-l treacă. Din prima clipă a vieţii spirituale, până în momentul în care vei ajunge în slavă, îndemnul lui Isus va fi „vino la Mine”. Isus ne îndeamnă ca o mamă, care îşi ajută copilul să facă primii paşi întinzându-şi braţele şi chemându-l. El va fi întotdeauna în faţa noastră, rugându-ne să-L urmăm aşa cum soldaţii îşi urmează căpitanul. El va păşi întotdeauna înaintea ta ca să-ţi pregătească cărarea, şi tu vei auzi toată viaţa vocea Sa blândă care te cheamă. In clipa solemnă a morţii, cuvintele care te vor duce în cer vor fi „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu” (Matei 25:34). Mai mult, aceasta nu este doar chemarea lui Christos pentru tine, ci şi strigătul tău către Christos: „Vino! Vino!” Vei aştepta cu dor a doua Sa venire. Vei spune: „vino repede. ,Amin! Vino, Doamne Isuse (Apocalipsa 22:20)”. Vei dori o părtăşie mai apropiată şi mai strânsă cu El. Când vocea Lui îţi va spune „vino”, vei răspunde „vino, Doamne, şi rămâi cu mine. Vino, şi ocupă tronul inimii mele. Domneşte în ea fără rivali, şi consacră-mă deplin în slujba Ta”.

    Seara

    Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele. Isaia 48:8

    Este dureros să te gândeşti că, într-o anume măsură, acuzaţia aceasta poate fi aplicată credincioşilor care sunt adesea insensibili spiritual. Noi înşine am putea să ne jelim, fiindcă nu auzim vocea Lui Dumnezeu atunci când trebuie. „Nici nu le-ai auzit”. Există mişcări ale Duhului în sufletul nostru care trec neobservate. Sunt şoapte ale poruncilor şi iubirii divine care trec nevăzute de intelectul nostru. Vai! Am fost adesea ignoranţi –„nici nu le-ai ştiut”. Sunt probleme interioare pe care ar fi trebuit să le vedem, stricăciuni care au pătruns neobservate în vieţile noastre, afecţiuni care se ofilesc ca florile în frig, nesupravegheate de noi; străluciri ale feţei divine care ar putea fi văzute dacă nu ne-am închide ferestrele sufletului. Dar noi „nu pricepem şi nu înţelegem” (Isaia 44:18). Când ne gândim la acest lucru, suntem umiliţi la culme. Cât de mult ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu, dacă ne gândim câta nebunie şi ignoranţă trebuie să ierte Dumnezeu, ca să ne trateze cu atâta îndurare! Admiră minunata suveranitate a harului, care ne-a ales în ciuda tuturor defectelor! Minunează-te de preţul care a fost plătit pentru noi, deşi Christos ştia cine eram! Cel care atârna pe cruce a văzut necredinţa, îndoiala, răceala, indiferenţa, nepăsarea şi lipsa rugăciunii, dar a spus: „căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău!… pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că «sil preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa Al” (Isaia 43:3-4)! O, răscumpărare, cât de glorioasă este strălucire! ta pe lângă întunericul din noi! O Duh prea Sfânt, de acum înainte, dă-ne o ureche atentă şi o inimă înţelegătoare!

    IZVOARE IN DEŞERT

    Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, … Ea nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. (Luca 2:36-37)

    Nu-ncape îndoială că noi învăţăm să ne rugăm rugându-ne, şi că cu cât ne rugăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre vor fi mai bune. Oamenii care se roagă din când în când nu vor putea niciodată să ajungă la acel fel de rugăciune descris în Scripturi ca având „mare putere” (Iacov 5:16).

    Marea putere în rugăciune este la îndemâna noastră, dar trebuie să lucrăm pentru a o obţine. Să nu ne imaginăm vreodată că Avraam ar fi putut să mijlocească pentru Sodoma cu atâta succes, dacă n-ar fi avut o relaţie strânsă cu Dumnezeu în anii precedenţi ai vieţii lui. Acea noapte întreagă de luptă a lui Iacov de la Peniel cu siguranţă n-a fost prima întâlnire pe care a avut-o cu Dumnezeul său. Şi putem privi chiar la cea mai frumoasă şi mai minunată rugăciune a Domnului nostru din Ioan 17, înainte de suferinţele şi moartea Sa, ca rod al numeroaselor Sale nopţi devoţionale, şi a trezirii Lui deseori înaintea zorilor pentru a Se ruga.

    Dacă un om crede că poate deveni puternic în rugăciune fără să se dedice rugăciunii, trăieşte o mare iluzie. Rugăciunea lui Ilie, care a oprit ploaia din ceruri şi mai târziu a deschis zăgazurile cerurilor, a fost doar un exemplu dintr-o serie lungă de rugăciuni fierbinţi şi puternice ale lui adresate lui Dumnezeu. O, dacă şi noi creştinii ne-am aminti că stăruinţa în rugăciune este necesară pentru ca rugăciunea să fie eficientă şi victorioasă!

    Marii mijlocitori, care sunt rareori menţionaţi în legătură cu eroii şi martirii credinţei, au fost totuşi cei mai mari binefăcători ai bisericii. Faptul că ei au devenit canale ale binecuvântărilor de îndurare către alţii a fost posibil numai datorită rămânerii lor înaintea scaunului îndurării lui Dumnezeu.

    Adu-ţi aminte că trebuie să ne rugăm ca să ne rugăm şi trebuie să stăruim în rugăciune pentru ca rugăciunile noastre să continue. Charles H. Spurgeon

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 10.35-52

    Nu ne sustragem de la a face o remarcă în legătură cu credinţa lui Iacov şi a lui Ioan. Deşi ştiau că învăţătorul lor era Mesia, Moştenitorul împărăţiei, şi că vor avea parte împreună cu El, cererea lor dă totuşi la iveală ignoranţa şi deşertăciunea inimii lor fireşti. Plin de har, Domnul îi strânge pe ucenici în jurul Lui şi foloseşte această intervenţie nefericită a celor doi fraţi pentru a le da o învăţătură (atât lor, cât şi nouă). Să nu înţeleagă ei oare că au înaintea lor pe Modelul smereniei prin excelenţă, pe Acela care, având tot dreptul să I se slujească, a dorit să devină Rob pentru a-Şi elibera făptura şi a plăti cu viaţa Sa preţul răscumpărării cerute de Marele Judecător? Versetul 45 poate fi numit versetul cheie al Evangheliei, fiind un rezumat al acesteia.

    Duhul Sfant ne înfăţişează în acest capitol trei atitudini foarte diferite: omul pe care Domnul îl invită să-L urmeze şi care pleacă (v. 21,22); ucenicii chemaţi şi ei şi care Îl urmează, dar îngroziţi (v. 32) şi făcând caz de renunţările lor (v. 28); şi cerşetorul orb, căruia Isus nu îi cere nimic când îl vindecă, dar care, fără niciun cuvânt şi, aruncându-şi haina care ar fi putut să-l stânjenească pe cale, îl urmează „pe drum
    (v. 52).

    Remarcăm nestatornicia mulţimii, cea care la început îl mustră pe orb, dar care, peste numai câteva clipe, îi va spune: „îndrăzneşte…!” (v. 48,49).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Genesa 15:1-6

    UN DAR AL HARULUI

    Căci prin har ați fost mântuiți prin credință, … Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Efeseni 2:8, 9

    Într-un articol publicat de Moody Monthly, evanghelistul D.L. Moody a relatat despre un bărbat care a făcut o mărturisire personală în timpul unui serviciu religios în care predicase el. Ridicându-se în picioare, omul a spus că i-au trebuit 42 de ani ca să învețe trei lecții importante.

    „In primul rând, a spus omul, am ajuns să-mi dau seama că nu pot face nici un lucru pe baza căruia să-mi merit mântuirea.” Moody s-a gândit că este un lucru care merită să-l înveți.

    „În cel de-al doilea rând, a continuat el, am aflat că Dumnezeu nu-mi cere să fac nimic pentru a-mi câștiga mântuirea.” Și asta-i important, s-a gândit Moody.

    „În cel de-al treilea rând, a încheiat acest bărbat, am învățat că Isus a încheiat la cruce lucrarea care îmi aduce mie mântuire. Tot ceea ce trebuie să fac este s-o iau.”

    Arătând că este de acord cu cele de mai sus, Moody și-a încheiat articolul cu acest apel: „Dragi prieteni, să încetăm a ne mai zbate și a mai lupta și haideți să acceptăm mântuirea chiar acum”.

    Lucrarea de răscumpărare a fost încheiată. Dar pentru a beneficia de ea, trebuie să-L primim pe Cristos prin credință. Biblia spune: „Pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce-l socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire” (Rom. 4:5). Mântuirea nu este o răsplată. Este un dar al harului pe care trebuie să-l acceptăm cu umilință.

    Dacă nu te-ai încrezut niciodată în Cristos, pune-ți astăzi încrederea în El ca Mântuitorul tău personal. Cere-I să te curățească de păcatele tale și să preia controlul asupra vieții tale. Atunci vei cunoaște tu însuți darul harului Său. – R.W.D.

    Har minunat, infinit, fără seamăn

    Peste cei care cred, fără plată-i turnat!

    Tu cel ce tânjești să-I vezi fața lui Isus,

    Primește-I chiar azi harul bogat! – Johnston

    Mântuirea nu este o realizare a noastră, ci este un dar pe care-l primim.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Mi-ați adus voi vite junghiate și jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel? Ați purtat cortul lui Moloh și chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe cari le-ați făcut ca să vă închinați lor. Fapt. 7,42.43.

    Ce serioasă amenințare a trebuit să spună poporului Israel proorocul Amos (capitolul 5) și în același timp să le proorocească judecata: „Vă voi duce în robie dincolo de Damasc.” Canaan a fost locuința prezisă și orânduită de Dumnezeu pentru ei. Pe calea prin pustie până acolo, poporul acesta răscumpărat prin sânge din robia Egiptului trebuia să ducă chivotul tot drumul. Prezența chivotului în mijlocul lor le dădea putere și îi sfințea. Dar când neglijau aceasta totul era pierdut. Și acolo s-a ajuns cu acest popor. Ei s-au alipit de idoli străini și aceasta a fost o înjosire a chivotului. Ce judecată serioasă! Și pentru noi care avem o chemare cerească aceasta este o avertizare serioasă. Chivotul care este în mijlocul nostru ținut în toată slava și cinstea, care merge cu noi în pustia acestei lumi, este NUMELE FIULUI LUI DUMNEZEU. Cu toată râvna sfântă să cinstim acest Nume îndeosebi în aceste zile din urmă. Nu mai este loc de discuții contradictorii, ci e necesară o distanțare hotărâtă de tot ce nu este după gândul Său. loan spune în epistola sa: „Oricine o ia înainte și nu rămâne în învățătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți: Bun venit. Căci cine-i zice: Bun venit se face părtaș faptelor lui rele.” (vezi 2 loan vers. 9-11). Numele Său este Acel Nume: „pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile” care la început era la Dumnezeu și care era Dumnezeu. Să reținem acest lucru!

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Nu vă îngrijorați, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei. Matei 6.34

    Grijile vieții

    Civilla Martin, autoarea imnului „De ce-s cuprins de griji”, a povestit despre vizita, pe care a făcut-o în anul 1904, unei prietene credincioase țintuită la pat de o boală grea. Doamna Martin și-a întrebat prietena, dacă a fost vreodată descurajată de condiția nefericită în care se afla. Aceasta i-a răspuns imediat: „Cum pot să fiu descurajată, când știu că Tatălui meu ceresc Îi pasă de fiecare vrăbiuță, iar pe mine mă iubește și îmi poartă de grijă?”. La puțin timp după această vizită, Civilla Martin a scris versurile imnului: „De ce-s cuprins de griji” – melodie ce s-a dovedit a fi un balsam pentru sufletul celor care au trecut prin încercări sau boli.

    Grijile vieții prezente ne conduc să ne alipim de lucrurile de pe pământ și de lume. De aceea Domnul ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm cu privire la ceea ce vom mânca sau vom bea, nici cu privire la îmbrăcămintea noastră. Păsările cerului nu fac provizii, ele nu strâng averi. Dumnezeu le hrănește. Este interesant că Mântuitorul a ales cele mai neînsemnate păsări – vrăbiile – pentru a ne învăța un mare adevăr: în ochii lui Dumnezeu, niciunul dintre noi nu este neînsemnat! El este interesat de fiecare detaliu din viața noastră.

    Să păstrăm în inimile noastre acest adevăr al purtării de grijă a lui Dumnezeu față de creația Sa!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CAUTĂ ÎMPĂCAREA (2)

    „Du-te întâi de te împacă… apoi vino de adu-ţi darul…” (Matei 5:24)

         Te afli în conflict cu cineva? Îți apasă sufletul, îți ia liniștea și îți afectează până și activitatea de la locul de muncă? Iată ce a spus Domnul Isus că ar trebui să faci (v. 23-24): „Dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de te împacă cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.”

    Poate spui: „Aștept ca el să vină la mine, mai întâi…” Dar dacă  nu vine? Astăzi, Domnul Isus îți spune: „Du-te și împacă-te!” E ceva umilitor dar și riscant, întrucât s-ar putea să nu primești răspunsul la care te aștepți. De ce nu a spus Domnul Isus: „Așteaptă puțin, și situația se va schimba”?! Deoarece când lași lucrurile să se adune, acumularea explodează! Ajungi să-ți activezi toată artileria grea, tot ce te-a deranjat la acea persoană în ultimul deceniu! Pe de altă parte, poate te-ai hotărât „să lași lucrurile deoparte” deocamdată. Biblia spune: „Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului” (Efeseni 4:26-27).

    Vrăjmașul dorește să vă rănească pe amândoi, ridicând un zid între voi – îl vei lăsa s-o facă? Ce se întâmplă dacă tu ieși victorios, dar cealaltă persoană pleacă rănită și supărată? Ce are mai mare importanță: ideea pe care o susții sau relația? De dragul lui Dumnezeu și de dragul tău, iartă, treci cu vederea ofensa și continuă-ți viața.

    Dacă dorești ca Dumnezeu să te folosească și să te binecuvânteze – nu mai aștepta, caută împăcarea!

  • 15 Decembrie 2016


     

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Un om încercat de Dumnezeu

    Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. 2 Timotei 2:15

    Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva”, atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.

    Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Deci, fiindcă Hristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire”. 1 PETRU 4:1

    Puterea, eficacitatea şi sensul dumnezeiesc al crucii Domnului Isus Hristos, sunt infinite. Nu îi vom cunoaşte toată valoarea şi importanţa decât în slavă. Dumnezeu va arăta „în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (Ef. 2:7). Când ne spune: „înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi gând, apostolul Petru este inspirat să ne arate un aspect vital, actual şi binecuvântat al crucii. Crucea este ca o armă spirituală pe care credinţa o foloseşte şi o valorifică împotriva celor trei vrăjmaşi ai ei: lumea, firea păcătoasă şi diavolul.

    1. Lumea, curentul ei atât de puternic şi atracţia cu care îl înconjoară şi îl hărţuieşte pe cel credincios este unul din duşmanii teribili cu care suntem confruntaţi în fiecare zi sub fel de fel de aspecte. Asocierea cu lumea poate aduce o oarecare prosperitate materială şi o satisfacţie firească a eului, dar niciodată nu se poate cântări imensa pagubă a pierderii părtăşiei cu Domnul Isus. Dar crucea este mijlocul de a fii izbăvit de lume. Trebuie însă să dorim ferm lucrul acesta. Apostolul Pavel spune: „în ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (Gal. 6:14). Puterea crucii este invincibilă: ea a judecat lumea cu puterea şi ispitele ei. Alianţa cu lumea însă, ne împiedică să biruim lumea. Secretul unui adevărat progres duhovnicesc este răstignirea faţă de lume şi ataşamentul de Domnul Isus, dar în măsura în care am permis lumii să ocupe un loc în inima noastră am pierdut puterea spirituală. Să nu uităm că Satan este dumnezeul acestei lumi.

    2. Firea păcătoasă este perseverentă, puternică şi subtilă în ce priveşte păcatul; ea este vrăjmaşă lui Dumnezeu şi nu cedează decât dacă este obligată. Ce o poate sili este numai faptul de a ne socoti morţi faţă de ea. Cum se poate aceasta, ar putea să întrebe cineva? Să considerăm un om mort. Poţi să-l batjocoreşti şi să-l ocărăşti cât ai vrea, el este mort şi nu reacţionează în nici un fel. Poţi să-l vorbeşti de bine şi să-l lauzi numai în superlative, el tot mort este şi nu-l încântă nici nu-l umflă de mândrie. Exact aşa trebuie să ne purtăm şi noi faţă de firea noastră păcătoasă. Biblia spune: „Cei care sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea păcătoasă cu patimile şi cu poftele ei” (Gal. 5:24). Să ne înarmăm şi noi cu gândul acesta. Crucea proclamă dezrobirea noastră de puterea acestui vrăjmaş biruit şi răstignit. Să folosim această armă în momentul ispitei; ea este efectivă şi trebuie folosită mereu.

    3. Diavolul. Nu-mi place să consacrez nici aceste câteva rânduri pentru el, dar este bine să ştim câte ceva despre el ca să ştim cum să ne apărăm. Orice apropiere pe care acest vrăjmaş redutabil ar încerca-o faţă de noi, trebuie respinsă cu „Este scris”, armă pe care a folosit-o Domnul nostru şi cu care l-a îndepărtat. „Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). În Domnul Hristos, fiind un singur duh cu El, putem să invocăm această biruinţă, această izbăvire, această autoritate asupra acestui vrăjmaş. Noi nu putem face nimic împotriva lui, dar Domnul Hristos a împlinit totul. Crucea Sa şi învierea Sa sunt cele mai eficace şi desăvârşite mijloace în biruinţa şi autoritatea asupra infernului. Crucea este şi va fi toată veşnicia subiectul laudelor cereşti, pentru că Dumnezeu S-a slăvit prin moartea ispăşitoare a Fiului Său. Veşnicia nu va ajunge să sondeze adâncimile crucii şi să-i laude AUTORUL.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră”. Matei 6:25.

    Îngrijorarea nu are nimic comun cu credinţa. Deoarece lipsa de credinţă nu este plăcută înaintea lui Dumnezeu, iar îngrijorarea dovedeşte lipsa de credinţă şi îndoiala în călăuzirea lui Dumnezeu, de aceea este păcat. (Evr. 11:6, 1 Ioan 5:10, Rom. 14:23). Îngrijorându-ne, facem trei lucruri neplăcute înaintea lui Dumnezeu: Ne îndoim de dragostea, înţelepciunea şi puterea Lui. Cu alte cuvinte, prin îngrijorare exprimăm că Dumnezeu nu ne iubeşte sau că nu ştie ce este mai bun pentru noi sau că nu poate să ne ajute. Prin îngrijorarea noastră vestim celor din jur că Dumnezeu este neputincios faţă de problema noastră. Totuşi, cu toată îngrijorarea mea, nu pot schimba împrejurarea sau ameliora greutatea care mă apasă. Domnul Isus spune în Matei 6:25-30, că îngrijorările sunt fără rost, în versetele 31-32, ne arată că îngrijorarea este un obicei păgân, iar în versetul 34 ne este arătat că îngrijorarea este fără folos. Privit prin această prismă trebuie să spunem că îngrijorarea este un păcat foarte mare. Cum pot scăpa de grijile mele? Isus a purtat păcatele noastre, dar El poartă şi părerile noastre. Necazul nostru este că, în loc să privim la Dumnezeu, privirea noastră se concentrează asupra necazului. Astfel necazul creşte în aşa măsură încât ne doboară, iar Dumnezeu devine mic în ochii noştri. Dar haideţi să întoarcem lucrurile şi să ne orientăm gândurile spre Dumnezeu, astfel El va creşte tot mai mult, după cum şi este, iar necazurile vor deveni tot mai mici în comparaţie cu Dumnezeu. Astfel poate deveni o sursă de putere: Rom. 8:28 pentru noi. Toate lucrurile vor lucra spre binele nostru, pentru că Dumnezeu este cu mult mai mare. Poate lucrurile în sine nu sunt bune, dar vor fi spre binele nostru, pentrucă toate sunt sub mâna conducătoare a lui Dumnezeu.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    ÎNŢELEGEREA ÎN LUME

    …El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor, cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul. Isaia 2.4

    Oh! să poată aceste zile fericite să strălucească mai curând. Acum popoarele sunt bine înarmate şi descoperă arme noi din ce în ce mai distrugătoare, ca şi când cea mai mare slavă a omului ar fi să nimicească mii de semeni de-ai săi. Dar pacea va birui într-o zi în aşa măsură, încât armele de război vor fi din nou trecute prin foc şi schimbate pentru a putea fi întrebuinţate în scopuri paşnice.

    Cum pare că se va face această minune? Prin comerţ, prin civilizaţie, prin instruire sau prin forţă? Nu, noi nu credem aceasta. Experienţele din trecut ne fac să nu avem nici o încredere în astfel de mijloace slabe. Nu, pacea nu va fi aşezată pe pământ decât prin domnia Prinţului păcii. El trebuie să cârmuiască poporul prin Duhul Său, să înnoiască inimile prin harul Său şi să domnească în ele prin puterea Sa dumnezeiască. Numai atunci fiinţele omeneşti vor înceta de a se război şi omorî. Omul este ca o fiară sălbatică atunci când i se tulbură sângele, şi numai Domnul Isus poate să facă din această fiară sălbatică un porumbel. Aceasta o face înnoind inima omului, căreia îi domoleşte patimile sângeroase. Facă Domnul ca cititorii acestei scrieri să se unească pentru ca să ceară ca stăpânirea păcii să se aşeze fără să mai întârzie, punând capăt urii şi oricărui rău al omenirii, iar înţelegerea şi iubirea să se răspândească asupra întregii lumi.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    La a patra strajă din noapte, El a pornit spre ei, umblând pe mare. Matei 14.25

    Mintea omenească nu poate înțelege cum poate fi posibil așa ceva, din cauză că nu are credință. Nimic nu uimește inima care se încrede în Dumnezeu și care crede Cuvântul Său.

    Mântuitorul Sa suit pe munte ca să Se roage, după ce ia trimis pe ucenici de partea cealaltă a mării. Aceasta este o imagine a înălțării Sale la Dumnezeu, pentru a intra în slujba Sa prezentă de mijlocire, lăsândui pe ucenici să se lupte cu valurile și cu vântul împotrivitor, în timpul absenței Sale. Ei au descoperit că traversarea era dificilă și obositoare, la fel cum au descoperit cei care urmează un Domn lepădat și crucificat în această lume. Satan a iscat multe furtuni cu intenția de a distruge orice mărturie pentru Numele pe care îl urăște atât de mult.

    În cea dea patra strajă a nopții, Domnul a mers la ucenicii Săi, umblând pe ape. Gândinduse că văd o nălucă, ei au strigat de spaimă, însă au fost curând liniștiți de cuvintele Lui: „Îndrăzniți; Eu sunt, nu vă temeți!”. El niciodată nu uită să Se apropie de cei ai Săi, atunci când trec prin încercări și suferințe.

    Matei, Marcu și Ioan ne relatează toți umblarea Domnului pe ape. Matei adaugă ceva, anume că Petru, atunci când a văzut că era Domnul, La rugat săi dea voie să vină la El. Domnul la chemat, iar Petru a coborât din corabie și a mers către El. Când însă a privit la valuri, a început să șovăie și a strigat către Domnul, care imediat a întins mâna și la apucat.

    Corabia este o imagine a vechiului sistem de lucruri în care Domnul ia lăsat pe ucenicii Săi după ce Sa înălțat la cer. Cartea Fapte ne arată cât de mult sau ținut ei alipiți de acea veche ordine de lucruri și cât de greu lea fost să înțeleagă că în esență, creștinismul este, un sistem ceresc și spiritual. „Noi umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5.7).W. W. Fereday

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, mă îndrept fără nici o rezervă la Tine. Fii Tu o aşa atmosferă în noi şi în jurul nostru, ca să fim aceia din care curg râuri de apă vie.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt.» OSEA 7,16

    Aceasta este acuzaţia Domnului rostită prin gura profetului Osea împotriva poporului Său. După o întoarcere adevărată urmează întotdeauna trezirea. Aceasta înseamnă viaţă, iar viaţa are un impact extraordinar asupra celor din jur. Întoarcerile cu răspunsuri în lanţ din partea multor oameni sunt din această cauză ceva normal în Biserica lui Isus. Despre prima biserică citim: «Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi» (Fapte 2,47). Unde nu se întâmplă acest lucru există un caracter duplicitar în credincioşi. Duplicitatea, ipocrizia reprezintă cel mai mare duşman al trezirii spirituale. Dar puterea lui Dumnezeu se descoperă acolo unde inimile frânte se întorc la El cu pocăinţă. În 2 Cronici 16,9 este scris: «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprij-nească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui». Puterea lui Dumnezeu o experimentează doar aceia care s-au întors cu totul la El. Inimile frânte sunt rănite nu numai în faţa Domnului, ci şi în mediul social din care provin. De aceea avem atât de multe familii şi căsnicii distruse. Însă imediat ce ai predat pe deplin inima ta în mâna Domnului, căsnicia şi relaţia cu familia ta sunt vindecate definitiv.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Orpa a sărutat pe soacră-sa şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea. Rut 1:14

    Şi Orpa şi Rut o iubeau pe Naomi De aceea au hotărât să se întoarcă cu ea în ţinutul lui Iuda. Dar a venit ceasul încercării. Naomi le-a prezentat toate încercările care le aşteptau. Dacă voiau confort şi bunăstare, le-a încurajat să se întoarcă la prietenii lor moabiţi. La început,’ amândouă au declarat că vor locui cu poporul Domnului, dar, după ce s-a gândit mai bine, Orpa a părăsit-o pe soacră şi pe Dumnezeul ei cu inima îndurerată şi un sărut respectuos. S-a întors la prietenii ei idolatri. Însă Rut se dăruise cu toată inima Dumnezeului soacrei sale. Este uşor să umbli pe calea Domnului atunci când toate merg bine, dar este cu totul altceva să-L urmezi în descurajări şi necazuri. Sărutul declaraţiilor verbale este ieftin şi uşor, dar să te ţii în mod practic de Domnul, prin hotărâre pentru adevăr şi sfinţenie, nu este chiar atât de uşor. Cum stă treaba cu noi? Sunt inimile noastre fixate în Isus? Este jertfa legată cu funii de coarnele altarului? Am socotit preţul, şi suntem gata să suportăm pierderi pământeşti de dragul învăţătorului? Câştigul viitor va fi o recompensă îmbelşugată, fiindcă comorile Egiptului sunt nimic în comparaţie cu ceea ce ne aşteaptă. Nu se mai ştie nimic despre Orpa; viaţa ei s-a îndreptat spre moarte veşnică, în bunăstare şi plăceri idolatre. Dar Rut trăieşte în istorie şi în cer, fiindcă harul a plasat-o în linia din care s-a născut Regele Regilor. Binecuvântată printre femei este cea care a renunţat la tot de dragul lui Isus; dar uitată şi mai rău decât uitată este cea care, în clipa încercării, îşi calcă pe conştiinţă şi se întoarce în lume. O, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie în dimineaţa aceasta, fiindcă nu este mai bună decât sărutul Orpei; fie ca Duhul Sfânt să lucreze în noi şi să ne predăm în întregime inimile Domnului Isus.

    Seara

    Şi îţi voi da temelii de safir. Isaia 54:11

    Nu numai ce se vede din biserica lui Dumnezeu, dar şi ce nu se vede este frumos şi preţios. Temeliile nu se văd. Atâta timp cât sunt tari, nu se aşteaptă nimeni să fie şi valoroase. Dar în lucrarea lui Iehova, totul este din El; nimic nu este fără valoare sau defect. Temeliile adânci ale lucrării harului sunt din safir preţios; nici o minte omenească nu le poate măsura slava. Noi construim pe legământul de har, care este mai tare decât diamantele şi la fel de trainic ca pietrele preţioase, peste care timpul trece în zadar. Temeliile de safir sunt veşnice, şi legământul va dura cât va trăi Cel Prea înalt. O altă temelie este persoana Domnului Isus, care este curată, nepătată, veşnică şi frumoasă ca safirul. Ea îmbină albastrul adânc al oceanului şi azurul strălucitor al cerului. Odinioară, atunci când Domnul a fost acoperit de propriul Său sânge, putea fi comparat cu rubinul; dar acum Îl vedem strălucind în azuriul iubirii, o iubire bogată, veşnică şi adâncă. Speranţele noastre veşnice sunt clădite pe dreptatea şi credincioşia lui Dumnezeu, care sunt la fel de limpezi şi senine ca safirul. Nu suntem mântuiţi printr-un compromis, printr-o îndurare care anulează dreptatea sau suspendă legea; nu, nici privirea unui vultur nu ar putea găsi o crăpătură în temelia încrederii noastre – temelia noastră este din safir, şi va îndura chiar şi focul. Domnul însuşi a construit temelia speranţelor poporului Său. Nu se ştie însă dacă noi ne construim speranţele pe această temelie. Faptele bune şi ceremoniile nu sunt o temelie de safir, ci de „lemn, fân, trestie” (1 Corinteni 3:12); nici nu ne întemeiem pe Dumnezeu, prin încredere în noi înşine. Vai de cel al cărui turn se va prăbuşi cu mare zgomot, fiindcă a fost clădit pe nisip. Cel care a construit pe safir poate aştepta furtuna şi focul în linişte, fiindcă va trece testul.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Încrede-te în El. (Psalmul 37:5)

    Cuvântul „încredere” este inima credinţei şi este cuvântul Vechiului Testament dat pentru stadiile de prunc sau tânăr în credinţă. Cuvântul „credinţă” sugerează mai mult un act de voinţă, în timp ce cuvântul „convingere” sugerează un act al minţii sau al intelectului, dar încrederea este limbajul inimii. Cuvintele „credinţă” şi „convingere” se referă mai mult la un adevăr crezut sau la ceva ce te aştepţi să se întâmple.Încrederea implică mai mult decât aceasta, pentru că vede şi simte şi se bizuie pe aceia care au o viaţă deplină şi o inimă curată plină de dragoste. De aceea, haideţi să ne încredem în El, în toate întârzierile, în ciuda tuturor dificultăţilor, şi în faţa tuturor respingerilor pe care le întâlnim în viaţă. Şi în ciuda sentimentelor noastre şi a împotrivirii evidente, şi chiar când nu putem înţelege calea pe care mergem sau situaţia în care suntem, să ne încredem totuşi în El; căci „El va lucra”. Calea se va deschide, situaţia noastră se va schimba, şi rezultatul final va fi pace. În cele din urmă norii se vor ridica şi lumina zilei eterne va străluci în sfârşit.

    Încrede-te şi stai liniştit când totul în jurul tău

        Îţi pune credinţa la grea încercare;

    Nu lăsa nici o teamă şi nici un vrăjmaş să te intimideze,

        Aşteaptă-L pe Dumnezeu, încrede-te şi stai liniştit.

    Încrede-te şi stai liniştit cu inimă statornică,

    Ca o păsărică în cuibul ei,

    Care se ascunde sub penele Lui,

        Strânge-ţi aripile, încrede-te şi stai liniştit.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 10.23-34

    În Vechiul Testament, binecuvântările erau pământeşti, astfel că bogăţiile erau privite ca o dovadă a favorii din partea lui Dumnezeu (Deuteronom 8.18). De aici şi uimirea ucenicilor! Le fusese dat să vadă un om deosebit de prosper, deci în aparenţă binecuvântat de Dumnezeu, amabil, cu o purtare ireproşabilă şi care era dispus să facă mult bine. Şi Domnul îl lăsase să plece… Dacă nici asemenea calităţi nu deschid împărăţia lui Dumnezeu, atunci cine poate fi mântuit? În adevăr, le răspunde Isus, mântuirea este lucru imposibil la oameni; numai Dumnezeu a putut-o împlini (v. 27).

    Domnul îi condamnă aici nu pe bogaţi, ci pe „cei care se încred în bogăţii” (v. 24). De altfel, a-L urma pe El implică inevitabil renunţări, dar câtă vreme acestea sunt de bunăvoie, din dragoste pentru Domnul şi pentru Evanghelie, vor fi în acelaşi timp şi sursa unor bucurii fără seamăn, între care cea dintâi va fi sentimentul aprobării Sale. Ochiul atât de pătrunzător al Domnului (v. 21,23,27) priveşte în inima noastră pentru a vedea dacă sunt potrivite motivele care ne fac să acţionăm, dacă este un răspuns drept la iubirea Celui care a părăsit totul pentru noi (vezi Zaharia 7.5).În acest capitol găsim ilustrate o sumedenie de trăsături ale firii (ale cărnii): amabilă (v. 17-22), înfumurată (v. 28), dominată de frică (v. 32), geloasă (v. 41), egoistă (v. 35-40).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Galateni 6:1-10

    NU TE LĂSA DESCURAJAT!

    Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni 6:9

    Cât de ușor cedăm descurajării! Uneori cedăm fiindcă suntem epuizați fizic și emoțional. Alteori ne pierdem curajul datorită faptului că oamenii ni se împotrivesc. Oricare ar fi motivul, deseori devenim atât de dezgustați încât cedăm – încetăm să ne mai îndeplinim sarcina pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

    Am citit despre un pastor care se simțea atât de deprimat și de înfrânt, încât era gata să se lase pradă descurajării. într-o dimineață, pe când sta demoralizat lângă fereastră, s-a uitat afară și a văzut un graur cocoțat pe pervazul ferestrei. Se părea că pasărea se uita țintă la el și ciripea „Lasă-te bătut! Lasă-te bătut!” pe limba ei. Pastorul s-a gândit la aparentul său eșec în lucrarea pe care i-a dat-o Dumnezeu s-o facă. Ii transmitea graurul un mesaj? In timp ce pastorul se gândea la lucrul acesta, soția lui a intrat în cameră. Când el i-a spus ce s-a întâmplat, ea s-a apropiat de fereastră ca să asculte. Graurul a ciripit din nou ceva ce semăna cu „Lasă-te bătut! Lasă-te bătut!” Soția pastorului a râs, apoi s-a întors spre soțul ei și i-a spus cu zâmbetul pe față: Dar graurul îți zice: „Nu te da bătut! Nu te da bătut!”, nu „Lasă-te bătut!”

    Ești descurajat astăzi? Ești gata să te dai bătut? Mai citește odată versetul de astăzi; este chiar pentru tine. „Nu te descuraja.” Dimpotrivă, prinde curaj în lucrarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu s-o faci. Nu te da bătut! P.R.V.

    Ridică-ți ochii, tu om descurajat,

    Domnu-ți este ajutorul, nu uita;

    Putere îți va da, căci Domnul te-a chemat:

    „Vino la Mine, odihnă vei afla”. Anonim

    Curajul nu înseamnă puterea de a merge înainte,ci înseamnă a merge înainte când nu ai putere.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Ceea ce suferiți este educare: DUMNEZEU Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l educă tatăl? Evrei 12,7.

    Care dintre credincioși nu ar fi în primejdie de a fi fără putere dacă calea nu ar fi presărată cu dureri? La evrei nu era cazul de boală sau altfel de dureri; ci ei au suferit din cauza necredinței lor. Ei au văzut cum le-a fost luate averile, totuși viața lor nu a fost atinsă cum a fost cazul la martiri. Domnul este începătorul și Cel care duce credința la un sfârșit de slavă, Cel care a rezistat din pricina păcătoșilor la cele mai mari împotriviri, El este Acela care acum din mâna Lui dă binecuvântările necesare fiecărui copil al lui Dumnezeu.Dumnezeu se poartă cu noi ca și cu niște fii; dar nu cum o fac părinții pământești după priceperea și înțelepciunea lor, ci dragostea este izvorul educației Sale. Noi nu suntem totdeauna de acord cu calea Domnului pentru că nu-L pricepem. Inima firească (naturală) este cea mai împotrivitoare suferințelor cauzate din pricina credinței. Totuși este o lucrare binecuvântată, căile pe care Dumnezeu ne călăuzește sunt expresia dragostei Lui față de noi, și au tendința de a ne apropia mai mult de El, de a înțelege mai bine gândurile Sale și a le pune în practică. Oare poate să izvorască din inima lui Dumnezeu ceva rău pentru noi? Niciodată!La fel cum au fost îmbărbătați evreii altădată la fericita comuniune a familiei lui Dumnezeu și la legătura ca fii, la fel ar vrea Sfânta Scriptură în zilele de astăzi să ne arate pe Domnul cât este de interesat să vorbească inimilor noastre și să recunoaștem „că TOATE lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” (Rom. 8.28)Pentru Dumnezeul nostru nici o greutate nu este prea mare; dimpotrivă, cu cât greutatea este mai mare, cu atât El are prilejul să-Și arate prin ea firea Lui de Dumnezeu prea bun și Atotputernic.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat. Tit 2.11

    Harul

    Când s-a arătat harul lui Dumnezeu? Când a venit Isus, Fiul lui Dumnezeu, pe acest pământ, pentru a împlini lucrarea de salvare.

    Înainte, Dumnezeu vorbise oamenilor în multe feluri prin proroci; dar acum, El vorbește prin Fiul Său într-un limbaj al dragostei, dragoste pe care niciun om și niciun înger nu o poate înțelege în întregime. Harul lui Dumnezeu s-a arătat aducând mântuire tuturor oamenilor. Nu este exclus niciunul. Mântuirea lui Dumnezeu nu este pentru un anume popor, nici pentru o anume clasă socială. Nu, ea este pentru toți!

    Harul lui Dumnezeu spune clar: „cine însetează”, „cine vrea”. Nimeni, nici chiar cel mai mare păcătos, nu poate spune: „Pentru mine nu există mântuire, nu este har”. Limbajul dragostei dumnezeiești se adresează tuturor, fără excepție. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

    O, de s-ar deschide cât mai multe inimi, ca să primească mântuirea! O, de s-ar deschide gurile să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”. Atunci, fericirea veșnică va fi partea oricărui om care crede în lucrarea de la cruce a Mântuitorului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CAUTĂ ÎMPĂCAREA (1)

    „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur” (Matei 18:15)

         După ce a explicat porunca a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta…” (Exod 20:12), o învățătoare de școală duminicală i-a întrebat pe copiii de șase ani din grupa ei: „Știți vreo poruncă care ne învață cum să ne purtăm cu frații noștri și cu surorile noastre?” Fără să ezite, un băiețel a răspuns: „Să nu ucizi!”

    Zâmbiți?!

    De ce credeți că Domnul Isus ne-a vorbit atât de mult referitor la împăcarea cu frații și surorile noastre în credință, în loc să lăsăm ca certurile să ne amărască viața? De fapt, El a considerat împăcarea suficient de importantă ca să ne ofere un plan în trei pași pentru a învăța cum să procedăm.

    Primul pas: Adresează-te acelei persoane între patru ochi.

    Al doilea pas: Ia cu tine două sau trei persoane pentru ca ceea ce se spune să fie confirmat.

    Al treilea pas: Dacă primii doi pași nu duc la împăcare în relație, prezintă situația în fața prezbiterilor din biserica ta. Cu toate acestea, dacă citești aceste versete fără să le citești pe cele care urmează, pierzi ideea pe care o subliniază Domnul Isus.

    El a continuat: „Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20)

    Când căutăm împăcarea și ajungem la unitate, două lucruri nemaipomenite au loc:

    a) Ne putem ruga cu încredere și putem obține rezultatele de care avem nevoie.

    b) Putem simți pacea și prezența lui Dumnezeu… ceea ce nu este posibil câtă vreme problemele rămân nerezolvate.

    Așadar, dacă dorești să umbli astăzi în binecuvântarea lui Dumnezeu, caută împăcarea!

  • 14 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    O viaţă plină de măreţie

    „Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

    loan 14:27

    De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

    Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

    Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos”. EFESENI 2:6

    Filipeni 3 ne prezintă pe Domnul Hristos în slavă ca pe Acela către care noi, ca şi apostolul Pavel, suntem îndemnaţi ca să uităm ce este în urma noastră şi să ne aruncăm spre ce este înainte, adică spre Domnul Isus, de dragul Căruia şi pentru preţul nespus de mare al cunoaşterii Lui, socotim toate ca nişte gunoaie. Dumnezeu ne prezintă astfel pe Domnul Hristos ca pe Motivul desăvârşit al sufletelor noastre şi ne spune că suntem chemaţi să fim cu El, ca El, şi în El, în locurile cereşti. Având această strălucită perspectivă înaintea noastră, putem să uităm ce este în urma noastră, să ne ridicăm deasupra necazurilor de acum, şi să atingem acele lucruri care ne stau înainte. În lumina slavei veşnice care ne aşteaptă, lucrurile de acum îşi pierd valoarea şi necazurile sunt doar de o clipă. Ce binecuvântat este pentru noi cei credincioşi gândul că, dacă noi încă nu am apucat premiul alergării noastre, adică pe Hristos, El ne-a apucat pe noi (vezi Fii. 3:12). Acela care a început în noi o bună lucrare, o va duce la capăt (Fii. 1:6). Indiferent cât de aspru ar fi drumul, câte încercări avem, cât de adânci sunt amărăciunile noastre şi cât de puternic este vrăşmaşul, Domnul Isus nu ne va lăsa să plecăm de la El. El este în stare să-Şi supună toate lucrurile, ca să ne aibă până la urmă ca El şi cu El în slavă. Mântuirea pe care ne-a dat-o nu este numai pentru iertarea de păcate şi pentru justificarea noastră înaintea lui Dumnezeu, ci dacă Domnul Isus S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, şi noi suntem în duh împreună cu El în locurile cereşti. „Cine este unit cu Domnul, este un singur duh cu El” (Cor. 6:17). Dacă suntem uniţi cu Domnul, suntem deci înviaţi şi aşezaţi împreună cu El în locurile cereşti, acolo unde El a desăvârşit biruinţa Lui absolută asupra lumii, a firii păcătoase şi a diavolului, în zilele noastre, noi suntem sau cu El şi în El, trăind viaţa Lui, gândind ca El, sau în atmosfera tulbure şi satanică în care este scufundată lumea. Să ne gândim în clipele acestea, unde suntem? Dacă trăim în atmosfera acestei lumi, fără a fi uniţi cu Domnul Isus, judecăm lucrurile după înţelepciunea noastră proprie, despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că este drăcească (Iacov 3:15). Trăim sub frică şi viitorul ne înfruntă şi ne dl;lescurajează. Ne lipsim singuri de poziţia noastră în duhul în mijlocul slavei şi a victoriei Domnului nostru. Cum am mai putea atunci să lucrăm în mod eficace în mijlocul ruinelor acestei lumi, în sânul împărăţiei întunerecului dacă duhul nostru este întunecat şi nu mai avem o siguranţă nici pentru noi înşine? Să intrăm deci în ceea ce ne aparţine de drept, ca unul din principalele daruri, ale harului Său. „Dacă prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc plinătatea harului şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, Isus Hristos” (Rom.5:17).

    Când vom recunoaşte necunoştinţa şi greşala de a fi trăit după propriile noastre gânduri religioase şi nu după ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, vom şti ce însemnează a fi înviat împreună cu Hristos. Să fim un singur duh cu El, să avem felul Lui de gândire, să cugetăm necurmat la voia Lui şi să trăim cum a trăit Isus. „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus” (1 Ioan 1:6). Să rămânem fermi, ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul”. Ioan 14:13.

    Mai demult aş fi dorit să însănătoşesc pe toţi oamenii şi să eliberez pe toţi cei demonizaţi. Am crezut că dacă aş fi la locul meu, atunci aş putea să o fac. Dar acum nu mă mai preocupă astfel de gânduri, cu atât mai mult cred şi mă încred în Dumnezeu. Este scris: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri”. Aceasta înseamnă că rugăciunile noastre nu constau doar în cereri ci acestea sunt însoţite de mulţumiri. Dacă ne rugăm pentru ceva, este bine ca să avem înaintea noastră promisiunea şi astfel vom începe să mulţumim. Să veghem în rugăciune cu mulţumiri. Dacă mă rog contând pe promisiuni, pot să mulţumesc.

    Este important să fim stăruitori în rugăciune, chiar dacă în aparenţă nu suntem ascultaţi imediat. În astfel de ocazii nu trebuie să ne pierdem capul şi să continuăm să ne rugăm. Eu mă bucur că prin rugăciune statornică am putut experimenta că mulţi oameni demonizaţi au fost eliberaţi prin harul lui Dumnezeu. Am putut trăi minuni. Am putut vedea transformarea care a avut loc în unii oameni, robi ai alcoolului care în urma rugăciunii statornice, au devenit martori ai harului lui Dumnezeu. Acestea sunt rezultate ale unor rugăciuni statornice. Rugându-ne, trebuie să aşteptăm sprijinul şi ajutorul doar de la Dumnezeu, fără să contăm pe faptele noastre. Astfel vom experimenta că El ne va veni în ajutor în ziua necazului; El ne va dărui ceea ce avem nevoie pentru trup şi suflet. De aceea inima noastră este plină de mulţumire şi bucurie, care se reflectă pe faţa noastră. Astfel dovedim încrederea noastră în El. Este scris: „Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. Dar eu cred că El iubeşte şi pe un cerşetor. Avem un Tată bun şi bogat. El dispune de toate şi ne dă la timpul potrivit ceea ce avem nevoie. De aceea putem să ne încredem în El, asemenea unor copii.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    NIMIC VECHI

    Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Apocalipsa 21.5

    Slavă Numelui Său! Toate lucrurile au nevoie să fie înnoite, căci toate au fost folosite şi ruinate de păcat. Vine timpul când veşmântul cel vechi să fie făcut sul şi pus la o parte, şi întreaga fire să se împodobească pentru ziua de odihnă. Dar nimeni afară de Domnul care le-a creat, nu poate să facă toate lucrurile noi; căci trebuie atâta putere pentru a scoate răul, tot atât cât trebuie pentru a crea. Isus Domnul nostru a făcut lucrarea de a crea şi El are toată puterea s-o ducă la deplină desăvârşire. Lucrarea Sa a început deja şi, de veacuri, El Se ocupă să înnoiască inimile oamenilor şi să aşeze din nou stăpânirea Sa. În curând toate legile cârmuirilor omeneşti, precum şi firea omenească vor fi schimbate prin har; şi va veni în sfârşit o zi când însuşi trupul nostru va fi înviat şi schimbat asemenea trupului Său slăvit.

    Ce bucurie să facem parte din această împărăţie în care toate lucrurile vor fi făcute noi prin puterea împăratului nostru. Noi nu pierim, ci ne grăbim spre o viaţă plină de slavă. Domnul nostru slăvit dispreţuieşte împotrivirea puterilor răului, El împlineşte planul Său şi înnoieşte totul, pe noi înşine precum şi tot ceea ce ne înconjoară; şi frumuseţea acestei zidiri noi va întrece în desăvârşire acea zidire ieşită altădată din mâinile Sale.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Cuvântul Domnului care a fost către Ieremia cu privire la secetă. „Iuda jelește și porțile lui lâncezesc.”   Ieremia 14.1,2

    Primul lucru pe care îl remarcăm aici este lipsa binecuvântării. Era secetă; izvoarele de viață și de împrospătare erau secate; nu exista ploaie înviorătoare din cer; totul era pustiu și sterp. Este trist atunci când Dumnezeu trebuie să oprească binecuvântarea pentru poporul Său. El îi iubește pe sfinții Săi și Își găsește plăcerea în ai binecuvânta. Dar ce diferență vedem aici (versetele 16)! Care era cauza? „Nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră … multe sunt necredincioșiile noastre! Am păcătuit împotriva Ta” (versetul 7).

    Nu trebuie să deplângem și noi lipsa de putere spirituală și de binecuvântare în zilele noastre? Cauza este asemănătoare. Am falimentat și am păcătuit! În timpurile de demult, oameni ai credinței, oameni ai lui Dumnezeu care au simțit adânc starea poporului vinovat al lui Dumnezeu și au purtato pe inimile lor înaintea Lui, au fost gata să spună: „Noi am păcătuit”. Acum auzim mai mult: «Ei au păcătuit; ei au greșit». Versetul 9 este foarte frumos; el ne arată că, acolo unde există o credință simplă și judecată de sine, sufletul poate întotdeauna să se alipească de Domnul și să privească la El: „Totuși Tu, Doamne, ești în mijlocul nostru și noi ne numim după Numele Tău; nu ne lăsa!”.

    Domnul însă trebuie săȘi onoreze Numele; răul trebuie judecat (versetele 1016). Știm cu toții cât de mult rău a fost produs dea lungul timpului, nu doar de către falșii profeți sau de către falșii frați, ci chiar de către slujitori adevărați ai Domnului. Cât de des cearta, conflictul și diviziunile au fost produse din cauza neînțelegerilor dintre frații de frunte! Cât de mulți, atunci când au apărut dificultățile și tulburarea, au fost deturnați de la drumul credinței și au ajuns în asocieri nescripturistice sau chiar înapoi în lume, gândinduse că astfel vor găsi o cale mai ușoară și mai binecuvântată! Însă toate aceste refugii nu pot oferi binecuvântarea. Cât de mult pierdem atunci când ne depărtăm de Domnul! C. J. Davis

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, privesc la Tine, atinge trupul meu până când va radia în întregime de viaţa Ta. Binecuvântează serviciul de dimineaţă cu bărbaţi, fă-l de-a dreptul glorios cu prezenţa Ta.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea,ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.» ISAIA 40,31

    Aşteptându-L pe Domnul Isus primim de la Tatăl exact acel lucru de care avem atâta nevoie în ziua de azi, şi anume puterea Sa. Ştii că Domnul aşteptă să doreşti şi să începi să cauţi Faţa Sa? Profetul Isaia spune: «Totuşi, Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare» (Isaia 30,18). El vrea să devină una cu tine. În aşteptarea revenirii Sale nu ne apropiem de El doar din punct de vedere spiritual, ci şi al caracterului. Prin faptul că devenim una cu Isus, ajungem la starea pentru care de fapt am fost creaţi. Aşteptându-L pe El ţi se deschid ochii sufletului asupra unei noi realităţi divine: de acum aparţin Bisericii Sale. Pot să mă odihnesc în El, deoarece sunt una cu Isus, sunt un mădular viu în Trupul Său. Credinciosul care-L aşteptă pe El începe să înţeleagă că nu trebuie să se mai lupte să afle dacă merge pe calea cea dreaptă, căci este deja în Isus. Eşti în El şi ca mlădiţă nu trebuie să te mai îngrijeşti de hrana ta spirituală, deoarece eşti în mod constant alimentat de viaţa Sa, prin Cuvânt, chiar dacă nu simţi acest lucru de fiecare dată. Astfel aşteptarea Lui va deveni chiar de astăzi o împlinire minunată.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Ei merg din putere în putere. Psalmi 84:7

    Ei merg din putere în putere”. Sunt numeroase traduceri pentru aceste cuvinte, dar toate implică ideea progresului. Versiunea din Bibliile noastre este suficientă pentru noi în dimineaţa aceasta. „Ei merg din putere în putere”. Adică sunt tot mai puternici. De obicei, dacă mergem, mergem de la putere la slăbiciune. Ne începem călătoria cu puteri proaspete, dar, pe măsură ce trece timpul, drumul pare tot mai greu şi soarele arde tot mai tare; ne aşezăm pe marginea drumului, ne odihnim, şi apoi pornim obosiţi mai departe. Dar pelerinul creştin, care a obţinut rezerve proaspete de har, este la fel de viguros după ani de trudă şi drumuri lungi. Poate că nu este tot timpul vesel şi plin de zel ca la început, dar este mult mai tare în adevărata putere. El călătoreşte, chiar dacă mai încet, şi călătoreşte mult mai sigur. Unii veterani cu părul alb sunt la fel de zeloşi şi puternici în adevăr ca în tinereţe; totuşi, trebuie să mărturisim că adesea nu se întâmplă chiar aşa, fiindcă „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:12). Dar acesta este păcatul lor, şi nu este din vina făgăduinţei, care spune că, flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îţi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc”(Isaia 40:30-31). Sufletele arţăgoase se aşează şi se plâng de viitor. „Vai!” spun ei, „mergem din rău în mai rău”. Foarte adevărat, puţin credincioşilor, dar mergeţi şi „din putere în putere” Nu veţi găsi niciodată un mănunchi de necazuri care să nu fie legat cu o panglică de har. Dumnezeu va da putere şi bărbăţie umerilor îngreunaţi de povară.

    Seara

    Am fost răstignit împreună cu Christos. Galateni 2:20

    Prin ceea ce a făcut, Domnul Isus a acţionat ca un reprezentant al publicului, şi moartea Lui pe cruce a fost moartea virtuală a întregului Său popor. Prin El, toţi sfinţii au acordat justiţiei ceea ce se cuvenea, şi s-a făcut o ispăşire pentru păcatele lor în faţa răzbunării divine. Pavel, apostolul neamurilor, se desfăta la gândul că este din poporul ales de Christos, şi că a murit pe cruce în Christos. A fost mai mult decât să creadă această învăţătură. A primit-o cu încredere, sprijinindu-şi speranţa pe ea. El a crezut că, prin meritele morţii Lui Christos, a mulţumit dreptatea divină şi a găsit împăcarea cu Dumnezeu. Prea iubiţilor, ce lucru binecuvântat este să te prinzi cu sufletul de crucea Lui Christos, şi să simţi: „sunt mort Legea m-a ucis; de aceea, sunt liberat de sub puterea ei. În Garantul meu am învins blestemul, şi în înlocuitorul meu s-a executat asupra mea tot ce putea face legea, fiindcă sunt răstignit cu Isus!” Dar Pavel voia să spună mai mult. El nu numai că a crezut în moartea Lui Christos şi şi-a pus încrederea în ea, ci a şi simţit puterea ei prin răstignirea firii lui vechi şi păcătoase. Când vedea plăcerile păcatului, spunea: „nu mă pot bucura de ele. Sunt mort faţă de ele”. Aceasta este experienţa oricărui creştin adevărat. După ce L-a primit pe Christos, el este mort faţă de lume. Totuşi, deşi este conştient de moartea lui faţă de lume, poate exclama împreună cu apostolul: „însă trăiesc”. El trăieşte din plin cu Dumnezeu. Viaţa creştinului este o enigmă. Nici o persoană lumească nu o poate dezlega; nici chiar credinciosul nu o înţelege. Mort, şi totuşi viu! Răstignit cu Christos, dar înviat la o viaţă nouă! Unirea cu Mântuitorul rănit şi suferind, şi moartea faţă de lume sunt lucruri dragi sufletului. O, dacă ne-am bucura mai mult de ele!

    IZVOARE IN DEŞERT

    Unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…”El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: …vie Împărăţia Ta”.(Luca 11:1-2)

    Când unul din ucenici a spus: „Învaţă-ne să ne rugăm”, Domnul Şi-a ridicat ochii spre orizontul îndepărtat al lumii Tatălui Său. El a unit scopul final al vieţii eterne cu tot ce doreşte Dumnezeu să facă în viaţa umanităţii şi a împachetat totul într-o rugăciune plină de putere care a urmat după aceste cuvinte: „Iată dar cum trebuie să vă rugaţi” (Matei 6:9). Şi ce contrast între rugăciunea Lui şi ce auzim deseori astăzi!Cum ne rugăm când urmăm dorinţele inimilor noastre? Spunem: „Doamne, binecuvântează-mă pe mine, apoi familia mea, biserica mea, oraşul meu şi ţara mea”. Începem cu cei mai apropiaţi şi apoi continuăm cu cei mai de departe, rugându-ne în cele din urmă pentru extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu în toată lumea.Însă rugăciunea Învăţătorului nostru începe de unde terminăm noi. El ne-a învăţat să ne rugăm mai întâi pentru lume şi apoi pentru nevoile noastre personale. Numai după ce rugăciunea noastră a acoperit fiecare continent, fiecare insulă îndepărtată a mării, fiecare om din ultimul trib ascuns, şi fiecare dorinţă şi scop al lui Dumnezeu pentru lume suntem învăţaţi să cerem o bucăţică de pâine pentru noi înşine.Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi şi nouă, plătind un preţ sfânt şi scump pe cruce. După ce El S-a dăruit în totul, este prea mult pentru El să ne ceară să facem acelaşi lucru? Nici un om nu va ajunge vreodată la ceva în împărăţia lui Dumnezeu şi nici nu va experimenta vreodată ceva din puterea Sa, până nu va învăţa această lecţie a rugăciunii – că interesul lui Hristos este legat îndeosebi de viaţă şi că toate considerentele noastre personale, indiferent cât de importante sau preţioase ar fi ele pentru noi, sunt secundare. Dr. Francis

    Când Robert Moffat, exploratorul şi misionarul scoţian din secolul al XIX-lea pentru Africa de sud, a fost odată rugat să scrie în albumul personal al unei tinere doamne, el a scris aceste cuvinte:

    Albumul meu este o inimă sălbatică,

    În care furtunile puternice ameninţă şi umbrele se odihnesc,

    Fără nici o rază de lumină;

    Să scriu Numele lui Isus acolo,

    Şi să-i văd pe sălbatici plecându-se în rugăciune,

    Şi să arăt lumii mai multă strălucire şi frumuseţe,

    Aceasta este plăcerea sufletului meu.

    „Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1:33), sau aşa cum spune o veche versiune moraviană: „Împărăţia Lui nu va avea hotar”.

    Lucrarea misionară n-ar trebui să fie niciodată o idee a bisericii care vine prea târziu, pentru că este un gând anticipat al lui Hristos.


    Henry Jackson Van Dyke

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 10.1-22

    Fariseii încearcă să-L pună pe Isus în contradicţie cu Moise, în chestiunea divorţului. El însă le închide gura întorcându-Se înainte de lege, amintindu-le de rânduiala lucrurilor aşa cum le crease Dumnezeu la început. Lumea a pângărit şi a stricat tot ceea ce a stabilit Dumnezeu în frumoasa Lui creaţie, în special instituţia căsătoriei.

    Împietrirea inimii, egoismul care i-a condus pe oameni la a dispreţui şi a denatura tot ceea ce ţine de căsătorie se arată adesea şi în lipsa lor de consideraţie faţă de copilaşi, de la care nu se exceptează nici ucenicii. Versetele 13-16 ne aduc câteva detalii suplimentare în raport cu Matei, care sunt atât de emoţionante: Domnul începe prin a fi indignat de atitudinea ucenicilor, apoi îi ia cu tandreţe pe copilaşi în braţele Sale, unde ei sunt în siguranţă deplină, după care îi binecuvântează în mod expres (comp. cu Matei 19.13,14).

    In scena care urmează, Marcu este din nou singurul care menţionează un punct atât de important: dragostea Domnului pentru omul care vine să-L întâmpine. Acesta însă rămâne insensibil şi pleacă, poate pentru totdeauna, preferând bogăţiile sale deşarte în locul însoţirii, acum şi pentru eternitate, a Celui care l-a iubit.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Eclesiastul 11:5-8; 12:13, 14

    DRUMUL SPRE ÎNȚELEPCIUNE

    Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Eclesiastul 12:13

    Cineva a spus: „Un pesimist vede tunelul; un optimist vede lumina de la capătul tunelului; dar un realist vede tunelul, lumina de la capătul tunelului și tunelul următor”. Scriitorul cărții Eclesiastul a fost un realist care a vrut ca și noi să vedem viața așa cum este ea în realitate și s-o trăim conform înțelepciunii divine.J.I. Packer, spune că baza reală a înțelepciunii este în primul rând, recunoașterea faptului că o mare parte din ceea ce se întâmplă în lume este lipsit de sens. Atunci când ne dăm ochelarii care ne fac să vedem totul în roz, vedem lipsa de finalitate, moartea care seceră totul, răul care înflorește – pe scurt, pare ca și cum Dumnezeu ar fi pierdut controlul.

    De îndată ce ne oprim și punem întrebări cu privire la căile lui Dumnezeu, spune Packer, suntem gata să învățăm înțelepciunea Lui, care înseamnă a cunoaște ce trebuie să facem atunci când suntem completamente încurcați de tunelurile vieții, care par să nu se mai termine. Și ce înseamnă lucrul acesta? Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui (Ecles. 12:13). Să ne închinăm Lui cu reverență și să nu-I spunem în rugăciune mai mult decât avem de gând să înfăptuim (5:1-7). Să facem binele (3:12). Să trăim răspunzători pentru faptele noastre (12:14). Să ne bucurăm de viață când Dumnezeu ne dă prosperitate (7:14). Să muncim din greu (9:10) și să ne bucurăm de agoniseala noastră (2:24).

    Drumul spre înțelepciune este o atitudine realistă cu privire la viață și acceptarea că există întrebări fără răspuns. Drumul spre înțelepciune nu înseamnă să primim o explicație, a-L întreba pe Dumnezeu ce vrea să facem – apoi să facem prin credință. D.J.D.

    Multe lucruri văd în viață

    Care nu-s la locul lor;

    Ajută-mă ca voia Ta s-o fac

    Cel mai nobil gând care se poate sălășlui in mintea omului este responsabilitatea pe care o are față de Dumnezeu. – Daniel Webster

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. loan 15,16.

    În ce situație intimă aduce Domnul Isus pe ucenicii Săi! îi face părtași ai tuturor gândurilor Sale, acționează cu ei ca un Prieten. Citim că Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” și în această postură a aflat tainele măreției și căile Sale. în Geneza 18 noi citim: „Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Apoi a început să-i vorbească, dar nu despre legăturile lui personale ci îl lasă să vadă nu numai proorociile care sunt pentru el și seminția sa ci și lucrurile care aparțin întregii lumi. Acesta a fost un semn anume al prieteniei. Dacă eu cunosc pe cineva bine, dar care încă nu e prietenul meu, atunci îi voi destăinui lucrurile omenești care ne privesc pe noi doi ca oameni. Aceasta e tot ce vorbesc cu el. Dar dacă am un prieten bun, atunci îi spun tot ce se petrece în inima mea. în ce legătură intimă ne găsim noi cu Dumnezeu! El ne-a pus deoparte pe deplin pentru El Însuși în completă valoare a lucrării Lui Hristos. In felul acesta ne-a înrolat în aceiași postură cu Hristos și ne-a făcut asemănători Lui. Prin această strămutare la sânul Său, Dumnezeu ne descopere imensitatea Sa în acțiune.Ca prieteni ai Marelui Păstor trebuie să fim bine încredințați că Dumnezeu și Tatăl nostru are o deosebită satisfacție pentru aceia care urmează Cuvântul Său refuzând obiceiurile și formalismul acestei lumi. Domnul dă acelora care merg pe această cale a despărțirii de tot ce este lumesc și firesc, mărturia plăcerii Sale. (Evrei 11.5). Să fim hotărâți să facem tot ce a zis Domnul (Exod 24.3) și niciodată să nu ne luăm după obiceiurile oamenilor în mijlocul cărora locuim doar ca niște străini și călători.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Matei 20.28

    Cuvântul lui Dumnezeu este viu…

    Un scafandru povestea că păstra acasă carapacea unei stridii, care i-a salvat viața – viața veșnică.

    Cum s-a întâmplat?

    Scafandrul a avut odată de executat nu departe de mal o lucrare dată de o firmă mai mare. Pe când pășea pe fundul mării, i-a sărit în ochi o stridie, care ținea cu carapacea ei o mică bucată de hârtie. Curios, bărbatul desprinse hârtia și o ținu aproape de ochelarii de la casca de scafandru pentru a citi. Și ce a citit acolo, a fost vechea, dar totuși veșnic noua veste despre dragostea salvatoare a Mântuitorului Isus Hristos, despre venirea Sa pe acest pământ: „N-a venit să i se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți”.

    Dumnezeu a făcut să ajungă o foaie ruptă dintr-un pliant pe fundul mării și să fie ținută de o stridie, pentru a-i trimite lui vestea bună! Aceasta l-a impresionat, iar el s-a pocăit și a căutat și a găsit iertare și viață veșnică. El a luat stridia și a păstrat-o ca amintire pentru îndurarea minunată a lui Dumnezeu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    ESTE OARE PLANUL LUI DUMNEZEU?

    „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:6)

         După ce a fost uns ca împărat al lui Israel, în loc să se ducă numaidecât la Ierusalim și să ocupe tronul, David a fost nevoit să petreacă mai mulți ani ca fugar, ascunzându-se prin peșteri, deoarece Saul era pe urmele sale ca să-i ia viața. Probabil că nu o dată s-a întrebat: „Cum rămâne cu promisiunea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu?” Apoi s-a întâmplat ceva demn de luat în seamă. Unul dintre soldații lui David l-a descoperit pe Saul dormind; soldatul a venit la el și i-a spus: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea.” (1 Samuel 26:8) Ce ocazie, nu?! Scapă de cel ce dorește să-ți ia viața, ieși din ascunzătoare și urcă-te pe tron. La urma urmelor, deja ai fost uns ca rege! Lucrurile păreau să aibă sens… cu excepția unui singur fapt: nu era planul lui Dumnezeu! Oricât de mult și-ar fi dorit să conducă Israelul, David a știut că pentru a reuși, trebuia să asculte de voia lui Dumnezeu. Această istorie adevărată ar trebui să te facă să te gândești de două ori înainte de a trece la fapte. Când Abișai s-a oferit să-l ucidă pe Saul, el s-a gândit la binele lui David.

    Așadar, ai grijă: prietenii îți pot da sfaturi care să contravină voii lui Dumnezeu. Într-o asemenea situație, este greu să nu fii de acord sau să-ți aperi decizia justificându-te că scopul nu scuză mijloacele. Nu lăsa pe nimeni, oricât de bine-intenționat este, să te convingă să faci ceea ce știi că este greșit. „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6)

  • 13 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Rugăciunea de mijlocire

    Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. Luca 18:1

    Nu poţi mijloci în rugăciune dacă nu crezi in realitatea Răscumpărării, vei transforma mijlocirea intr-o compasiune inutilă faţă de oameni, ceea ce îi va face să rămână şi mai departe mulţumiţi cu faptul de a fi departe de Dumnezeu. In rugăciunea de mijlocire aduci înaintea lui Dumnezeu persoana sau situaţia pe care o ai pe inimă, până când eşti mânat de atitudinea pe care o are Dumnezeu faţă de acea persoană sau situaţie. Mijlocirea înseamnă a împlini ceea „ce lipseşte suferinţelor lui Cristos”; de aceea sunt aşa de puţini mijlocitori. Mijlocirea este înţeleasă în sensul de a ne pune în locul altuia. Aceasta nu este mijlocire! Încearcă să te pui în locul lui Dumnezeu.

    Ca om care mijloceşte pentru alţii, ai grijă să n-o iei înaintea realităţii pe care ţi-o comunică Dumnezeu, căci altfel vei fi zdrobit. Dacă cunoşti prea multe lucruri, mai mult decât a rânduit Dumnezeu să cunoşti, nu te poţi ruga; situaţia persoanei respective este atât de zdrobitoare, încât nu mai poţi vedea realitatea.

    Lucrarea noastră constă în a veni direct la Dumnezeu în legătură cu orice, dar noi ne eschivăm de la aceasta înlocuind mijlocirea cu activitatea. Facem lucrurile care pot fi înregistrate, dar nu mijlocim. Mijlocirea este însă singura lucrare care nu prezintă capcane, deoarece ea menţine deschisă relaţia noastră cu Dumnezeu.

    Atunci când mijlocim, trebuie să avem grijă ca sufletele să nu fie doar „cârpite”. ele trebuie să ajungă în contact cu însăşi viaţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te numai câte suflete a adus Dumnezeu în calea noastră, iar noi le-am părăsit! Atunci când ne rugăm de pe temeiul Răscumpărării, Domnul creează ceva ce nu poate crea decât prin rugăciunea de mijlocire.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei şi am umblat în adevărul Tău”. PSALM 26:3

    Lipsa de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, uitarea bunătăţii şi a binefacerilor Lui, atât materiale cât şi spirituale, sunt caracteristice timpurilor noastre şi cel credincios nu este de loc exceptat. Starea aceasta periculoasă este efectul unei inimii împietrite care a devenit în mod progresiv insensibilă la chemarea lui Dumnezeu şi la îndemnurile Duhului Său. Viaţa proprie, egoistă, este pe cale să-şi reia vechiul loc şi să devină rece, nepăsătoare şi chiar agresivă căutând să se justifice în poziţia pe care o are în prezent. Atunci creştinul este în pericolul de a lua ca ceva datorat ceea ce este numai prin harul lui Dumnezeu; el este în primejdia de a profita de bogăţiile bunătăţii dumnezeieşti, ca să aibă o viaţă uşoară şi egoistă. Mărturia lui David ne dă un exemplu de recunoştinţă normală. El nu a devenit orb faţă de bunătăţile lui Dumnezeu, ci le avea înaintea ochilor lui; suferinţele şi greutăţile l-au izbăvit de el însuşi şi l-au făcut să preţuiască privilegiile care erau ascunse în ele. El umbla astfel în realitatea prezenţei lui Dumnezeu şi a adevărului Lui. Este un fapt sigur că credincioşii care s-au obişnuit cu bunătăţile lui Dumnezeu, uitând să mai mulţumească pentru ele şi să-I fie recunoscători, sunt expuşi prin egoismul lor să iasă din adevăr şi să cadă într-una din numeroasele curse ale diavolului.

    Viaţa proprie voalează bunătatea lui Dumnezeu, ea împiedică părtăşia noastră cu Dumnezeu şi face ca mărturia noastră înaintea oamenilor să fie fără efect. În loc de a umbla cu Dumnezeu în tot adevărul, trăim o viaţă dublă, devenind robii unei profesiuni exterioare de credinţă, slujind lui Dumnezeu doar cu buzele.

    Bunătăţile materiale şi duhovniceşti ale lui Dumnezeu sunt atât de multe, că este greu să le considerăm pe toate. Cu cât mai mari sunt, cu atât mai mult trebuie să veghem să nu ne obişnuim cu ele. În Deuteronom, Domnul spune poporului Său mai mult de douăsprezece ori să-şi amintească de ce a făcut pentru el în trecut. Să ne gândim la ce a făcut El şi pentru noi şi să-I dăm laudă şi recunoştinţă la care are tot dreptul. Psalmistul David îşi sprijineşte afirmaţia lui prin faptul că el a umblat în integritate înaintea Domnului (vs. 1) şi nu stă în compania oamenilor mincinoşi şi vicleni (vs. 4), nici nu se asocia cu cei ce făceau răul (vs. 5). El iubea adevărul şi Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea avea curajul să spună: „Cercetează-mă Doamne, încearcă-mă şi curăţăşte-mi inima” (vs. 2).

    Suntem copleşiţi de bunătatea Domnului în toate felurile, de la naşterea noastră şi până astăzi. Harul pe care ni l-a dat să fim copii ai Lui, păstrarea în acest har, ridicarea din căderile noastre, precum şi ocrotirea zilnică pe care ne-o dă împotriva celor trei vrăjmaşi teribili pe care îi avem: Diavolul, firea noastră rea şi lumea plină de ispite, toate acestea trebuie să ne facă să strigăm în gura mare mulţimirile şi recunoştinţa noastră. Dacă am uitat să mai fim recunoscători şi mulţumitori să ne pocăim, căci bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă (Rom. 2:4).

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Drept răspuns, Simon I-a zis: „Invăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar la cuvântul Tău voi arunca mreaja”. Luca 5:5.

    Simon a avut parte de o întâlnire minunată. El a fost împreună cu alţii pe mare la pescuit. A trecut şi Isus pe acolo însoţit de o gloată mare. Pescarii erau pe mal spălând mrejile. Isus s-a urcat în una din corăbii, cea a lui Petru, şi l-a rugat să depărteze corabia de ţărm. Petru a fost ascultător şi n-a comentat. Apoi Isus a stat jos şi a învăţat mulţimile din corabie. Când a încetat să vorbească a zis lui Simon: „Depărtează corabia şi aruncă mrejile la adâncime pentru pescuire.” Simon a răspuns şi a zis: „Învăţătorule toată noaptea am muncit şi n-am prins nimic; dar la cuvântul Tău voi arunca mrejile”. Cu toate că, gândind omeneşte, este absurd să pescuieşti în adânc pentru că peştii se găsesc în majoritatea cazurilor în apropierea malului, Simon a fost ascultător; şi ascultarea lui a fost răsplătită, pentru că au prins aşa mare mulţime de peşti, că începea să li se rupă mrejile, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Ei au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde. Când au văzut lucrul acesta s-au înspăimântat. Simon Petru s-a aruncat la picioarele lui Isus zicând: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Isus i-a răspuns: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Şi trăgând corabia la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El. Putem observa că dacă suntem ascultători asemenea lui Petru, faţă de Domnul Isus, urmându-L pe calea vieţii atunci avem parte şi de binecuvântari. Chiar dacă uneori ni se pare că drumul pe care suntem chemaţi să mergem este plin de pericole, putem spune din experienţă: Domnul este credincios şi această credincioşie a dovedit-o prin faptul cum ne-a călăuzit până acum. Lui I se cuvine laudă, cinste şi mulţumire pentru bunătatea şi credincioşia Lui.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    SEARA LUMINÂND CA ZIUA

    …nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina. Zaharia 14.7

    Este ceva neobişnuit acest lucru, căci totul prevesteşte că spre seară cerul se întunecă. Dar Dumnezeu poate să lucreze într-un chip cu totul diferit de felul cum credem sau nădăjduim noi, ca să ne uimească, pentru a lăuda măreţia harului Său. Nu, nu se va întâmpla ceva după cum presimt inimile noastre; întunericul nu va ajunge să crească până la miezul nopţii, căci lumina zilei va străluci deodată în faţa ochilor noştri. Să nu deznădăjduim niciodată, ci în cele mai grele clipe din viaţa noastră să ne încredem în Dumnezeu, care va schimba întunericul umbrei morţii în zorii dimineţii. Tocmai când muncile grele ale israeliţilor au fost dublate, a apărut Moise şi, când tulburarea a ajuns la culme, eliberarea s-a ivit.Făgăduinţa este dată ca să ne ajute să învăţăm răbdarea. Lumina deplină nu va străluci poate, până când aşteptarea îndelungată ne va face să ne pierdem nădejdea. Pentru cel rău, soarele apune când încă este ziuă; dar lumina răsare pentru cel neprihănit, când încă este noapte. Să n-aşteptăm noi cu răbdare ziua cerească? Poate va trece mult timp până va veni, dar ea este vrednică să fie aşteptată.Şi acum, sufletul meu, bucură-te în Acela care vrea să te binecuvânteze şi în timpul vieţii şi la moarte, într-un fel care va întrece totul, cum n-ai văzut şi n-ai nădăjduit niciodată.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    În credință au murit toți aceștia, neprimind promisiunile, ci văzândule de departe și salutândule și mărturisind că sunt străini și călători pe Pământ.  Evrei 11.13

    Da, credința vede! Ea vede dincolo de obstacole și vede ceea ce încă nu există. Credința nu este oarbă. Vederea credinței este atât de sigură, încât, deși este pusă la grele încercări, ea continuă până la sfârșit. Credința nu disperă și nici nu intră în panică. Ea are o liniște care poate fi explicată doar prin Cel de la care ea vine. De această credință avem nevoie astăzi.

    Să privim la Șadrac, Meșac și Abednego, aflați înaintea împăratului Nebucadnețar! Acel monarh trufaș a dorit ca sfinții lui Dumnezeu să îngenuncheze înaintea chipului făurit de el sau să fie aruncați întrun cuptor de foc. Mai mult, el sa lăudat: „Cine este dumnezeul acela care vă va scăpa din mâinile mele?” (Daniel 3.15). Amenințarea cu moartea plana asupra lor și li se spunea că Dumnezeul lor nu are nicio putere. Dumnezeu a văzut și a auzit toate acestea; El nu a trimis un fulger cu care săl lovească pe trufașul împărat, nici na făcut ca pământul săși deschidă gura și săl înghită. Totuși, a rămas El impasibil? Nu, ci lea inspirat sfinților Săi un răspuns al credinței: „Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape din cuptorul care arde cu foc; și ne va scăpa din mâna ta, împărate! Și dacă nu, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nu ne vom închina chipului de aur pe care lai ridicat” (Daniel 3.17,18). Un astfel de răspuns nu putea veni decât dintro credință care își arunca privirea departe, dincolo de moarte, către planurile unui Dumnezeu etern. Această credință a fost în curând onorată în mod glorios. Adevărata credință vede departe și clar. Ea vede promisiunile lui Dumnezeu de departe și își ține privirea ațintită asupra Domnului Isus.Trăim în zile în care este așa de mare nevoie de bărbați, de femei și de copii care să ia poziție pentru Domnul Isus Hristos. Ispitele lumești abundă, însă harul divin nea așezat mâinile pe plug și nu trebuie să privim înapoi. N. Oloniyo

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, spre Tine mă îndrept şi, pe temelia puternicei Tale Răscumpărări, înalţ rugăciuni măreţe şi triumfătoare cu „îndrăzneala pe care o avem la El… că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 loan 5:14).

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Aşa ca nu duceţi lipsa de nici un fel de dar în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Cristos.»

    1 CORINTENI 1,7

    În timp ce îl aşteptăm, Domnul Isus Cristos ia asupra Sa grijile noastre, dându-ne harul de a ne concentra numai asupra Persoanei Sale. Trebuie să fim însă extrem de atenţi la micul şi apărent neînsemnatul cuvânt «numai». Doar cine II aşteptă numai şi numai pe El nu duce lipsă de nici material, nici spiritual şi este binecuvântat de Dumnezeu pentrucă viaţa, se focalizează numai asupra lui Isus. Prin aşteptare suntem eliberaţi de ispitele cotidiene: «s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti» (Tit 2,12). Numai cei binecuvântaţi Îl pot aştepta pe Isus. Îndurarea nu este o umbrelă sub care omul cel vechi, firea noastră păcătoasă se poate adăposti şi spune: «Mda, suntem binecuvântaţii păcatul nu e aşa de greu!» Nu, dinpotrivă! Binectarântarea si îndurarea lui Dumnezeu ne obligă la a spune un «nu» hotărât firii noastre păcătoase. Eul, părerea înaltă despre sine, mândria pălesc în faţa bineuvântării, astfel încât prin har putem lăsa în urmă toate cele lumeşti. Doar în acest mod aşteptăm cu adevărat revenirea Mântuitorului nostru Isus Cristos.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Sare câtă va vrea. Ezra 7:22

    Sarea era folosită în fiecare jertfă oferită Domnului prin foc. Prin proprietăţile ei de păstrare şi curăţare, era simbolul harului divin în suflet. Este vrednic de atenţie faptul că, atunci când Artaxerxe i-a dat sare preotului Ezra, nu a stabilit nici o limită de cantitate (Ezra 6:9); putem fi siguri că, atunci când Regele Regilor îşi distribuie harul preoţilor Săi, cantitatea nu este limitată de El. Adesea ne punem singuri restricţii, dar Domnul nu ne limitează niciodată. Cel care alege să strângă mai multă hrană va vedea că are exact cât doreşte. Nu este foamete în Ierusalim, pentru ca cetăţenii să-şi limiteze porţia de pâine şi apă. Unele lucruri din economia harului sunt însă măsurate; de exemplu, oţetul şi fierea ne sunt date cu exactitate, ca să nu avem nici o picătură în plus; sarea harului nu are însă nici o restricţie: „orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu” (loan 11:22). Părinţii trebuie să încuie dulapul cu fructe şi dulciuri, dar sarea nu trebuie ţinută sub cheie, fiindcă puţini copii mănâncă cu lăcomie; din ea. Un om poate avea prea mulţi bani sau prea multă onoare, dar niciodată prea mult har. Ieşurun „s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior” (Deuteronom 32:15) împotriva Lui Dumnezeu, dar nu există nici o teamă că se va întâmpla aşa ceva atunci când un om are prea mult har. Este imposibil să ai prea mult har. Bogăţia multă aduce mai multe griji, dar harul mult aduce mai multe bucurii. Creşterea înţelepciunii aduce creşterea durerii, dar abundenţa Duhului este plină de bucurie. Credinciosule, înfăţişează-te înaintea tronului ca să ceri mai multă sare cerească. Vine anotimpul necazurilor, şi nu îl poţi trece fără sare. Sarea îţi păstrează inima, care se strică fără ea, şi îţi ucide păcatele, aşa cum ucide reptilele. Ai nevoie multă. Caută mult, şi vei avea mult.

    Seara

    Îţi voi face… porţile de pietre scumpe. Isaia 54:12

    Biserica este foarte instructiv simbolizată de o clădire ridicată de puterea cerească şi plănuită de înţelepciunea divină. O asemenea clădire spirituală nu trebuie să fie întunecată, fiindcă israeliţii aveau lumină în locuinţele lor; de aceea, trebuie să existe porţi care să primească lumina, şi să îngăduie locuitorilor să privească afară. Aceste porţi sunt preţioase ca pietrele scumpe. Calea prin care biserica îl priveşte pe Domnul, cerul şi adevărul spiritual în general trebuie mult preţuită. Pietrele scumpe nu sunt cele mai transparente. Ele sunt cel mult semi-transparente. „Cunoaşterea noastră despre viaţa aceasta este mică; ochiul credinţei este slab”. Credinţa este una din aceste preţioase porţi de pietre scumpe, dar adesea este atât de întunecată şi înceţoşată încât vedem prea puţin, şi ne înşelăm mult. Totuşi, dacă nu putem privi prin porţile de diamant ca să cunoaştem aşa cum suntem cunoscuţi (vezi 1 Corinteni 13:12), este un lucru glorios să Îl priveşti pe Cel care este „plin de farmec” (Cânt 5:16), chiar printr-o sticlă ceţoasă ca pietrele scumpe. Experienţa este şi ea una dintre aceste porţi înceţoşate, care ne oferă o lumină prin care să vedem suferinţele Omului Durerii prin necazurile noastre. Ochii noştri slabi nu pot îndura ferestre de sticlă transparente care să lase să intre slava Stăpânului, dar, atunci când sunt slăbiţi de plâns, strălucirea Soarelui Neprihănirii este temperată. Atunci străluceşte prin porţi de pietre scumpe cu o strălucire blândă, nepreţuită pentru sufletele ispitite. Sfinţirea, care ne conformează cu Domnul nostru, este o altă poartă. Numai atunci când devenim cereşti putem să înţelegem lucrurile cereşti. Cel cu inima curată va vedea un Dumnezeu curat Cei care sunt ca Isus Îl văd aşa cum este. Fiindcă semănăm cu El atât de puţin, poarta este de pietre scumpe; fiindcă semănăm cât de cât cu El, este de pietre scumpe. Ii mulţumim Lui Dumnezeu că o avem, şi ne dorim mai mult Când Îl vom vedea pe Dumnezeu, pe Isus, cerul şi adevărul faţă în faţă?

    IZVOARE IN DEŞERT

    Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate. (Isaia 45:3)

    În faimoasele magazine de dantelă din Bruxel, există camere speciale pentru fabricarea celor mai fine dantele din lume, cu cele mai delicate modele. Camerele sunt ţinute complet în întuneric, cu excepţia luminii care cade direct pe modelul în lucru, de la o fereastră foarte mică. Doar un singur om stă în fiecare cameră mică, în care razele înguste de lumină cad pe firele pe care el le ţese, pentru că dantela este întotdeauna mai frumos şi mai delicat ţesută când ţesătorul însuşi este în întuneric, şi numai lucrul lui este în lumină.Uneori întunericul din vieţile noastre este mai rău, pentru că nu putem nici măcar să vedem pânza pe care o ţesem sau să înţelegem ce facem. De aceea noi nu putem vedea nici o frumuseţe şi nici un eventual rezultat bun din experienţele noastre. Şi totuşi dacă suntem credincioşi să ne croim drum înainte şi „dacă nu vom cădea de oboseală” (Gal. 6:9), într-o zi vom afla că cea mai splendidă lucrare a vieţii noastre a fost făcută în acele zile când era cel mai întuneric.

    Dacă ai impresia că trăieşti în întuneric adânc, pentru că Dumnezeu lucrează pe căi ciudate şi misterioase, nu te teme. Mergi pur şi simplu înainte în credinţă şi în dragoste, neîndoindu-te de El niciodată. El veghează şi va scoate ceva bun şi frumos din toată durerea şi lacrimile tale. J.R. Miller

    Suveicile scopului Său se mişcă

    Să ducă planul Său la îndeplinire;

    Nu căuta prea curând să dezaprobi

    Lucrarea Lui, şi nu-i acorda încă

    Motive întunecate, când, păşind tăcut,

    Zăreşti un labirint închis;

    Căci iată, cu fiecare fir mai negru

    Se împleteşte un fir de aur.

    Ţese cu bucurie,

    Nu cu lacrimi,

    El cunoaşte calea pe care mergi cu greu;

    Ţese cu grijă,

    Ţese cu rugăciune,

    Dar lasă firul în mâna lui Dumnezeu.

    din Jurnalul de casă canadian

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 9.33-51

    Sărmanii ucenici! Când învăţătorul vine să le vorbească despre suferinţele şi moartea Sa, singurul lucru care îi interesează, încât ajunseseră pe punctul să discute între ei în contradictoriu, era să ştie cine va fi cel mai mare. Prin întrebarea Sa, Domnul le cercetează inimile (v. 33), după care, cu har şi răbdare, îi învaţă ce este smerenia.

    Această lecţie este urmată de o alta. Ucenicii crezuseră că trebuia oprit un om de la a face minuni în Numele lui Isus. Din ce motiv? „Pentru că nu ne urma” (v. 38), este pretextul invocat de Ioan. Domnul le arată că şi atunci fuseseră preocupaţi cu ei înşişi, şi nu cu El. Să ne ferim de a fi sectarii. Sunt atât de mulţi creştini care îl urmează îndeaproape pe Domnul pe calea renunţării şi a crucii (cap. 8.34), chiar dacă nu merg cu noi.Am găsit deja în Matei ceea ce corespunde cu v. 42-51 din capitolul nostru (vezi Matei 5.29…; 18.8…), însă remarcăm într-o manieră generală că, în Evanghelia după Marcu, învăţăturile Domnului ocupă mai puţin spaţiu în raport cu activitatea Lui. De exemplu, aici nu avem echivalentul predicii de pe munte. Puţine cuvinte, dar multă dăruire, aşa cum se potriveşte unui slujitor credincios!

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Ioan 11:45-57

    CUM STAI CU VEDEREA?

    Dacă-L lăsăm așa… vor veni romanii și ne vor nimici și locul nostru și neamul. Ioan 11:48

    O persoană care suferă de miopie nu este responsabilă de starea sa fizică. Iar problema este de obicei rezolvată cu o pereche de ochelari. Miopia spirituală însă este o problemă cu totul diferită. Ea este rezultatul unor alegeri greșite. Mai mult decât atât, ea nu poate fi corectată fără o schimbare radicală a inimii.

    Iată două exemple de miopie spirituală. După ce I-am mărturisit pe Cristos unui bărbat, unui coleg din Cel de-al II-lea Război Mondial, acesta mi-a răspuns: „Herb, s-ar putea ca ceea ce crezi tu să fie adevărat, dar este pentru bătrâni. Am prea multe de făcut pentru viața aceasta ca să mai am timp să mă gândesc la o altă lume”. Apoi, un om a întrebat recent: „De ce toți aceștia vorbesc despre o lume care va urma? Faptul că trăiesc în lumea aceasta îmi creează destule probleme”. Și unul și celălalt au decis să trăiască pentru prezent și de aceea ei spun că nu este nevoie să se pregătească pentru eternitate.

    Miopia spirituală a fost larg răspândită în zilele lui Isus. De ea au suferit liderii religioși care I s-au împotrivit lui Isus. Când au văzut că El nu avea de gând să-i scape de asuprirea romană, ei au decis să-L respingă. Ei s-au gândit numai la prezent, numai la ceea ce se putea obține imediat.

    Cum stai cu vederea, din punct de vedere spiritual? Privești tu prezentul din perspectiva eternității? Dacă nu, recunoaște-ți starea pierdută și păcătoasă și primește-L pe Isus ca Mântuitorul tău personal. EI este remediul pentru miopia spirituală. H.V.L.

    Ce nebunie, să nu știi în viață

    Că vom sta cu veșnicia-n față,

    Că sufletul va fi pentru etern

    În Paradis, sau focul din Infern. D.J.D.

    Locul în care pleci după ce părăsești această viată depinde în mare măsură de ceea ce faci cu restul vieții tale.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Evrei 11,1.

    Un ofițer foarte lumesc s-a căsătorit cu o femeie credincioasă. Unica lor fată a fost adusă la credința în Domnul Isus și ele erau întristate de necredința tatălui ei. Dar într-o zi această fiică prea iubită a tatălui, se îmbolnăvește așa de tare încât medicii cu toată experiența și bună voința lor au fost nevoiți să o dea nevindecată înapoi. Când copila a simțit sfârșitul care se apropia, a chemat pe tatăl ei pe care nu putea să-l mângâie nimeni și i-a spus: „Tată iubit eu voi muri acum. În ce credință ai vrea să mă vezi murind, în credința mamei sau în necredința ta care a fost ca o lozincă până acum?”

    Tatăl s-a întors cu lacrimi în ochi și s-a dus în camera cealaltă. Dar după scurt timp fata l-a chemat din nou la patul ei și i-a pus aceiași întrebare. Deși simțea că i se rupe inima în două nu i-a dat nici de data aceasta nici un răspuns. Starea sănătății fiicei se agrava tot mai mult. Cu vocea ei lină îi puse în șoaptă pentru a treia oară aceeași întrebare. Acum tatăl nu sa mai putut stăpâni și a căzut în genunchi la patul fetei și a sărutat obrajii ei palizi strigând de durere sufletească: „Mori după voia Lui Dumnezeu în convingerea și credința în care te-a crescut mama ta!” Dar și necredința tatălui a fost biruită. În acele clipe grele a simțit puterea credinței care până atunci a batjocorit-o.

    Știm că oamenii se împacă greu cu gândul că mântuirea se capătă în dar și se primește prin credință. Oamenii ar vrea să facă și ei ceva ca să-și ispășească păcatele; să postească, să facă mătănii, milostenii, să se spovedească… Sfânta Scriptură însă spune lămurit că mântuirea nu stă în ceea ce ar putea face omul ci în ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos răstignindu-se pentru noi. Încrede-te în El.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.

    Romani 10.10

    Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.

    Ioan 15.14

    Curaj pentru mărturisire

    Irina, un copil fericit al lui Dumnezeu, făcea practică într-un cabinet medical. Dorința ei era ca și acolo să exprime prin cuvânt și umblare că aparține Domnului Isus.

    Ca angajata cea mai tânără îi cădea greu să depună mărturie verbală, clară pentru Domnul și Mântuitorul ei. De aceea se ruga tot mereu, ca Domnul să-i dăruiască într-o ocazie potrivită curajul și cuvintele necesare.

    Una dintre surorile medicale povestea adesea despre prietenul ei. Într-o zi îi puse Irinei întrebarea: „Tu nu ai niciun prieten?”. Atunci, Irina răspunse bucuroasă: „Ba da, și eu am un prieten, și anume pe cel mai bun care poate exista. Este Mântuitorul meu Isus Hristos, care mă iubește așa de mult, încât a murit pentru mine la cruce și care îmi stă tot timpul alături”.

    Drag cititor, Îl ai și tu pe acest Prieten fidel?

    Dacă Îl cunoști pe acest cel mai bun Prieten, atunci dorința ta va fi desigur să le spui despre El prietenilor de la școală și colegilor de muncă. Sau te rușinezi de acest Prieten fidel?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CE ASTEAPTĂ DUMNEZEU DE LA TINE

    „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48)

         O binecuvântare în plus întotdeauna aduce cu ea o responsabilitate în plus, așa că:

    1) Nu te mai plânge! Fericirea nu vine atunci când primești ce-ți dorești, ci atunci când recunoști și te bucuri de ceea ce ai. Așa că, păstrează o atitudine pozitivă și fii mulțumitor în fiecare zi! Rudyard Kipling a spus: „Nu acorda prea mare atenție faimei, puterii sau banilor. Într-o zi vei întâlni pe cineva care nu pune niciun preț pe ele și atunci vei ști cât de sărac ești!”

    2) Nu mai face presupuneri. Când vezi că vecinul tău își cumpără mobilă nouă, că merge în vacanțe scumpe și că are ultimul model de mașină, ceva în lăuntrul tău te stârnește să faci și tu la fel? Ai grijă! Doar pentru că cineva pare să fie în aceleași statut și condiție ca tine nu înseamnă nimic. Poate acea persoană câștigă de două ori mai mult decât tine. Sau poate este înglodată în datorii, sau pe punctul de a da faliment, sau de a divorța… Nu mai face comparații, și nici presupuneri, și nu mai încerca să fii ca altcineva!

    3) Nu ține doar pentru tine. Bruce Larson a spus: „Banii sunt o altă pereche de mâini cu care putem vindeca, putem hrăni și putem binecuvânta familiile disperate de pe pământ. Cu alte cuvinte, banii sunt celălalt sine al meu”. Lucrul acesta este adevărat numai dacă ești dispus să fii și tu parte. Banii sunt ca bălegarul: dacă îi lași să se adune, încep să miroasă urât; dacă îi împrăștii, fac ca lucrurile să crească. Banii îți oferă posibilități pentru care cei mai puțin norocoși se pot numai ruga.

    Și încă un gând foarte important: felul în care îți folosești banii poate fi cauza unora din cele mai importante probleme cu care te vei confrunta în Ziua Judecății… dar poate fi și factorul determinant când vine vorba de răsplata ta veșnică. Gândește-te la asta!


  • 12 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Personalitatea

    „Ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.” loan 17:22

    Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim când vorbim despre noi înşine ca fiind diferiţi de oricine altcineva. Personalitatea noastră este prea vastă ca s-o putem cuprinde cu mintea.

    O insulă în mijlocul mării poate fi doar vârful unui munte uriaş. Personalitatea este ca o insulă: nu cunoaştem nimic despre marile adâncimi ale fiinţei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curând realizăm că există o singură Fiinţă care ne înţelege, şi acea Fiinţă este Creatorul nostru.P

    ersonalitatea este caracteristica omului spiritual, aşa cum individualitatea este caracteristica omului natural). Domnului nostru nu i se aplică termenii de individualitate sau independenţă, ci numai acela de personalitate. „Eu şi Tatăl una suntem.” Natura personalităţii este să fie unită cu o altă personalitate: poţi ajunge la adevărata ta identitate numai atunci când eşti unit cu o altă persoană. Când un om se întâlneşte cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualităţii sale separate.

    Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualităţii sau a unei poziţii de izolare a unei persoane, ci asupra personalităţii: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una”. Daca Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalităţii tale îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea: chiar şi individualitatea ta este transformată.

    Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal faţă de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalităţi în părtăşie cu o altă personalitate.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul… Şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi gândesc la Numele Lui”. MALEAHI 3:16

    În Faptele Apostolilor 2:42 ne sunt prezentate elementele esenţiale ale vieţii creştine. Unul din ele este „legătura (sau părtăşia) frăţească”. Am înţeles noi cât de intensă trebuie să fie aceasta? Fără-ndoială că părtăşia la adunare este foarte bună dar ea nu trebuie limitată numai la atât; este de folos să stăruim în legătura frăţească fiindcă acesta este unul din mijloacele de consolidare a relaţiilor noastre frăţeşti, mai ales în această vreme de declin spiritual. Dar părtăşia care îi place lui Dumnezeu şi la care El ia aminte şi ascultă este a celor care se tem de Domnul şi care sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Temerea de Domnul înseamnă a da lui Dumnezeu cinstea şi respectul care I se cuvin. Părtăşia adevărată nu este caracterizată prin întâlniri întâmplătoare şi rare, ci „adesea” şi are ca subiect pe Domnul Isus şi ca scop zidirea sufletească. În nici un caz nu se numeşte părtăşia frăţească, întâlnirile în care se pierde timpul cu discuţii inutile şi poate chiar vinovate prin critici şi vorbiri de rău. Textul ne spune că cei credincioşii „gândesc la Numele Lui”. Aceasta înseamnă a gândi la Persoana Domnului Isus la caracterele Lui, la lucrarea şi învăţătura Lui. Apostolul Ioan spune în privinţa aceasta:”… ce am văzut şi am auzit aceea vă vestim şi vouă ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este într-adevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Numai într-o astfel de părtăşie realizăm că Dumnezeu şi Domnul Isus sunt prezenţi între noi prin Duhul Sfânt. Dacă am realiza aceasta „într-adevăr” cum ar fi vorbirea noastră, dragostea şi relaţiile dintre noi! Dumnezeu în cartea Lui de aducere aminte scrie numele şi stările de vorbă pe care le au copiii Lui care „se tem de Domnul”. Ce mângâietor este pentru noi, în situaţia aceasta, când citim în versetul următor; „Ei vor fi ai Mei” zice Domnul oştirilor „îmi vor fi o comoară deosebită”. Nici unul din noi nu este uitat de El. El ne cunoaşte pe fiecare pe nume. „Eu te chem pe nume, eşti al Meu” (Isa. 43:1). Când realizăm că am fost cumpăraţi cu un preţ aşa de mare, viaţa Fiului Său, ne putem îndoi de grija şi dragostea Lui? Iar când ne întâlnim, în legătura noastră frăţească, putem avea ceva mai scump de gândit decât la Numele care este mai presus de orice Nume? Dacă ne-am da mai conştient seama că Domnul Isus este gata să vină, cum ar fi reuniunile noastre, fie la adunare, fie în case, ocupându-ne numai de El.

    Poate fi un subiect mai scump, mai atrăgător, mai hrănitor care să ne învioreze şi să ne învigoreze mai mult decât Persoana iubitului nostru Mântuitor? Dumnezeu să ne ajute să fim cu foarte mare luare aminte la întâlnirile noastre frăţeşti ştiind că există CINEVA care este cu şi mai mare luare aminte şi care înregistrează tot. Isus Hristos este Acelaşi „ieri”, „azi”, şi „mâine”. „Ieri” a împlinit răscumpărarea noastră, „mâine” El va avea Biserica cu El în slavă, iar „astăzi” El trăieşte ca să mijlocească pentru noi. Iată subiectul care trebuie să ocupe întâlnirile noastre în părtăşia laolaltă, dar mai ales inimile noastre.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Isus a intrat prin Ierihon şi trecea prin cetate”. Luca 19:1.

    Pe când Domnul Isus a intrat în Ierihon a fost însoţit de o gloată mare. Mulţi dintre cei ce-L însoţeau erau bolnavi şi doreau să fie vindecaţi. Alţii ÎI urmau din curiozitate să vadă minunile pe care le făcea. Din altă categorie făceau parte fariseii şi cărturarii care doreau să adune argumente împotriva lui Isus. In Ierihon trăia un cm pe nume Zacheu, care era mai marele vameşilor şi era foarte bogat. El a auzit multe despre Isus şi ar fi dorit să-L vadă, dar fiind mic de statură nu L-a putut vedea pe Isus din cauza mulţimii. Cred că a încercat de repetate ori să ajungă la Isus, dar n-a reuşit din cauza mulţimii. Dar aceasta nu s-a mâniat, ci s-a gândit la o soluţie, şi n-a făcut-o degeaba; a alergat înainte şi s-a urcat într-un dud. Nu s-a gândit că ar putea să piardă ceva din reputaţie dacă fuge înainte şi se caţără într-un pom. Cu inima încordată a stat pe o creangă, aşteptând apropierea lui Isus. Dar când a ajuns în dreptul lui, Isus l-a văzut şi i-a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Am putea să ne punem întrebarea: de unde ştia Isus numele lui? Dar trebuie să luăm la cunoştinţă că Isus ştie toate lucrurile, chiar şi gândurile noastre. Fariseii şi cărturarii au vorbit dispreţuitor de Zacheu şi în general de vameşi. Dar Zacheu L-a primit cu bucurie pe Isus în casa lui, cu toate că oamenii murmurau zicând: „A intrat în casă la un om păcătos”. Zacheu şi-a recunoscut păcătoşenia în mod deschis şi a spus: „Iată Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”. Şi Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta căci şi el este fiul lui Avraam, pentrucă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    O INIMA LINIŞTITĂ

    …în seninătate şi încredere va fi tăria voastră. Isaia 30.15

    Stările de tulburare sau de agitare, ca şi cele de nehotărâre şi de îndoială sunt întotdeauna pricini care ne slăbesc duhovniceşte. La ce mai putem fi buni, dacă noi suntem obosiţi sau istoviţi din cauza îngrijorărilor? Ce câştigăm noi prin temerile noastre sau prin tulburarea noastră, decât să ajungem incapabili să lucrăm sau să luăm o hotărâre înţeleptă? Credinţa dimpotrivă ne ridică deasupra greutăţilor noastre. Oh! De ni s-ar da harul să rămânem în pace! De ce să alergăm din casă în casă ca să spunem mereu aceeaşi tristă poveste, a cărei repetare ne face tot mai bolnavi? Chiar stând în casă, de ce să ne văităm în mare îngrijorare din pricina prevestirilor neplăcute care poate nu se vor întâmpla niciodată? Nu este mai bine să ne ţinem limba liniştită, ba chiar mai mult, să ne ţinem inima liniştită? Oh! Dacă am putea să rămânem în pace, aducându-ne aminte că Domnul este Dumnezeu.

    Să învăţăm să avem încredere în Dumnezeu! Sfântul lui Israel îi va ocroti şi îi va izbăvi pe ai Săi. El nu uită făgăduinţele Sale sfinte. Chiar dacă s-ar prăbuşi munţii, nici un cuvânt al Său nu se va pierde. Se cuvine ca noi să ne încredem în El şi, dacă noi îi arătăm încredere, liniştea care va veni peste noi din această încredere, ne va face tot aşa de fericiţi ca şi duhurile care stau în jurul tronului Său.

    Rămâi dar în pace, suflete al meu, şi sprijineşte-te pe pieptul Mântuitorului tău.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Și a fost așa: când a îmbătrânit, Samuel a pus pe fiii săi judecători peste Israel … în BeerȘeba. Și fiii săi nu umblau pe căile lui … Și toți bătrânii lui Israel sau adunat și … iau zis: „Iată, tu ai îmbătrânit și fiii tăi nu umblă pe căile tale; acum pune peste noi un împărat, ca să ne judece, cum au toate națiunile”. Și lucrul acesta a fost rău în ochii lui Samuel … Și Samuel sa rugat Domnului. Și Domnul ia zis lui Samuel: „Ascultă de glasul poporului în tot ce îți zic ei, pentru că nu pe tine teau lepădat, ci pe Mine Mau lepădat, ca să nu domnesc peste ei”.  1 Samuel 8.17

    Judecătorii lui Israel – Samuel (2) – Pune peste noi un împărat!

    Samuel a slujit în Israel întreaga sa viață, ca judecător drept. În fiecare an mergea la Betel, Ghilgal și Mițpa, judecând pe Israel în fiecare dintre aceste locuri. Apoi se întorcea la casa lui, în Rama, unde continua să judece pe Israel. Acolo el a zidit un altar Domnului.

    Când a îmbătrânit, ia făcut pe cei doi fii ai săi judecători. Nu citim că Dumnezeu iar fi spus să facă acest lucru. Practica de a favoriza rude în acordarea de slujbe se numește nepotism și ea este o trăsătură obișnuită a slăbiciunii și falimentului omului. Din nefericire, fiii lui Samuel nu aveau caracterul integru și evlavios al tatălui lor, ci „se abăteau după câștig și luau mită și strâmbau judecata”. Acest lucru a făcut ca bătrânii lui Israel săi ceară lui Samuel să pună un împărat peste ei. Adevăratul motiv se pare însă că a fost teama lor de Nahaș, împăratul amoniților – de aceea au dorit să aibă un împărat ca toate celelalte popoare. Cât de tragic este că, adesea, și cei credincioși doresc să fie asemenea lumii care îi înconjoară!

    Întristat de cererea lor, Samuel sa rugat Domnului! Ce bine este să învățăm să mergem la Domnul cu lucrurile care ne întristează! Domnul ia spus să asculte glasul poporului. El a simțit adânc faptul că poporul, în realitate, Îl lepăda pe El, nu pe Samuel. Totuși, lepădânduL pe Domnul, ei îl lepădau și pe judecătorul pe care El îl așezase peste ei. Domnul ia spus lui Samuel să transmită poporului ce însemna ca un împărat să domnească peste ei. Poporul însă a refuzat să asculte. E. P. Vedder, Jr

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, Te slăvesc pentru acest sentiment de părtăşie bucuroasă cu Tine pe care-l am din nou. Dă-mi liniştea minţii şi claritatea scopului; fă să rămân în Tine cu hotărâre şi fără abatere.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care-l aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă.» LUCA 12,35-36

    Să-L aşteptăm pe Isus înseamnă în acelaşi timp şi să veghem, deoarece doar dacă suntem treji putem să-L aşteptăm cu adevărat. Cu ani în urmă, din cauza celorlalte îndatoriri pe care le aveam veneam de multe ori târziu acasă, uneori chiar la 2 sau 3 dimineaţa, dar soţia mea mă aştepta cu credincioşie. Vedeam de departe că acasă lumina arde. Un om care-L aşteptă pe Isus este şi un misionar devotat. Fiţi pregătiţi de călătorie, încingeţi-vă tare mijlocul! In aşteptarea Domnului suntem angrenaţi în minunata lucrare de vestire a Evanghelia mântuirii: «tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfa o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă» (Evrei 9,28). Cu alte cuvinte, aşteptarea cu dor a lui Isus este în strânsă legătură cu scopul primei Sale veniri pe acest pământ, când a luat asupra Sa păcatele noastre. Cu cât ne identificăm mai mult cu moartea Sa de pe cruce, cu atât suntem mai vii, mai arzători în speranţa că Se va întoarce curând. Nu putem avea cununa fără a iubi crucea Sa!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    El umblă pe cărări veşnice. Habacuc 3:6

    Dacă Dumnezeu a făcut un lucru o dată, îl va face din nou Căile omului sunt schimbătoare, dar cărările lui Dumnezeu sunt veşnice. Sunt multe motive care susţin acest adevăr mângâietor. Printre ele se află următoarele: cărările Domnului sunt rezultatul unei alegeri înţelepte. El rânduieşte toate lucrurile după „sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Acţiunile umane sunt adesea rezultatul grăbit al pasiunilor şi temerilor, şi sunt adesea urmate de regrete şi căinţă. Dar Cel Atotputernic nu poate fi surprins, pentru că toate lucrurile se întâmplă aşa cum a prevăzut El. Cărările Lui sunt rezultatul unui caracter neschimbător, şi în ele se văd clar atributele hotărâte şi sigure ale lui Dumnezeu. Dacă Cel Etern nu se poate schimba, cărările Lui, care Îl reprezintă pe El însuşi în acţiune, trebuie să rămână pururi aceleaşi. Este El pururi drept, bun, credincios, înţelept şi iubitor? Atunci cărările Sale trebuie să aibă aceleaşi însuşiri. Oamenii acţionează după firea lor. Când firea aceasta se schimbă, se schimbă şi purtarea lor; dar, de vreme ce Dumnezeu nu cunoaşte „umbră de mutare” (Iacov 1:17), cărările Sale vor rămâne veşnic aceleaşi. Mai mult, nu este nici un motiv din afară care să schimbe cărările divine, fiindcă ele sunt întruparea unei voinţe irezistibile. Habacuc spune că Dumnezeu a despicat pământul, dând drumul la râuri, că munţii L-au văzut şi s-au cutremurat, că adâncurile s-au înălţat sub mâna Lui, şi că soarele şi luna au încremenit atunci când Iehova a ieşit la luptă pentru salvarea poporului Său (Habacuc 3:9-12). Cine poate sta împotriva Lui, ca să-I spună: „ce faci?” Dar nu numai puterea Lui dă stabilitate. Cărările Lui Dumnezeu sunt manifestarea principiilor de dreptate veşnică şi, de aceea, nu se pot schimba. Răul naşte decădere şi aduce ruină, dar adevărul şi binele au o vitalitate care nu poate fi diminuată de trecerea timpului. In dimineaţa aceasta, să ne înfăţişăm cu încredere înaintea Tatălui nostru ceresc, amintindu-ne că Isus Christos este „acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8), şi Domnul este întotdeauna bun cu poporul Său.

    Seara

    Au fost necredincioşi Domnului. Osea 5:7

    Credinciosule, acesta este un adevăr dureros: eşti iubit de Domnul, răscumpărat prin sângele Său, chemat prin har, păstrat în Isus Christos, „primit în „Prea Iubitul” (Efeseni 1:6), şi pe drumul spre cer, dar ai fost „necredincios” Lui Dumnezeu cel mai bun Prieten al tău; necredincios Domnului Isus, Căruia Îi aparţii, necredincios Duhului Sfânt, prin care ai fost trezit la viaţă veşnică! Cât de necredincios ai fost în privinţa legămintelor şi făgăduinţelor! Iţi aminteşti de dragostea dintâi, de timpul acela fericit, de primăvara vieţii tale spirituale? O, cât de strâns te ţineai de învăţătorul tău atunci! Spuneai: „El nu mă va trata niciodată cu indiferenţă. Picioarele mele nu vor obosi niciodată pe calea Lui. Nu voi îngădui inimii mele să hoinărească după altă dragoste. In El este adunată toată bunătatea negrăită. Renunţ la tot de dragul Domnului Isus”. A fost aşa? Din nefericire, dacă ar vorbi conştiinţa, ar spune: „Cel care a promis atâtea nu s-a ţinut de cuvânt. Rugăciunea a fost adesea neglijată. Au fost scurte, dar nu au venit din inimă; puţine, dar nu fierbinţi. Părtăşia cu Christos a fost uitată. In locul unei minţi cereşti, au fost griji lumeşti, vanitate deşartă şi gânduri rele. In loc de slujire, a fost neascultare; în loc de înflăcărare, amorţeală; în loc de răbdare, capricii; în loc de credinţă, încredere într-un „braţ de carne” (2 Cronici 32:8). Ca soldat al crucii, ai fost laş, neascultător, şi dezertor în ultimul hal. Ai fost necredincios.” Necredincios fată de Isus! Ce cuvinte vor fi folosite în denunţarea mea? Cuvintele nu valorează mare lucru. Gândurile noastre ar trebui să denunţe păcatul care domneşte în noi. Am fost necredincioşi rănilor Tale, Isuse! Iartă-ne, şi nu ne lăsa să păcătuim din nou. Cât de ruşinos este să fii necredincios Celui care nu te uită niciodată, şi care poartă numele tău pe pieptar, înaintea tronului ceresc.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 2 Timotei 4:6-7

    Aşa cum bătrânii soldaţi schimbă impresii despre cicatricele din bătăliile lor şi despre istoriile lor de război când se strâng laolaltă, când vom sosi în casa noastră cerească, vom vorbi despre bunătatea şi credincioşia lui Dumnezeu, care ne-a adus pe cale prin fiecare încercare. Nu mi-ar place să stau cu mulţimea îmbrăcată în haine pe care „şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7:14) şi să aud aceste cuvinte: „«Aceştia vin din necazul cel mare» – toţi în afară de tine„.

    Cum ţi-ar place să stai acolo şi să fii arătat cu degetul ca singurul sfânt care n-a experimentat niciodată durerea? Niciodată! Te-ai simţi ca un străin în mijlocul unei tovărăşii sfinte. De aceea să fim mulţumiţi să luăm parte la bătălie, pentru că în curând vom purta cununa răsplătirii şi vom flutura ramura de palmier a laudei. Charles H. Spurgeon

    În timpul războiului civil din America, în bătălia de la muntele Lookout, Tennessee, un medic militar a întrebat un soldat unde a fost rănit. Soldatul rănit a răspuns: „Foarte aproape de vârful muntelui”.

    El nu se gândea la rana lui deschisă, ci se gândea numai că el cucerise terenul din apropierea vârfului muntelui.Să mergem şi noi înainte spre străduinţe mai înalte pentru Hristos, să nu ne odihnim până nu vom putea striga de pe vârful muntelui: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”.

    Termină-ţi lucrarea, apoi odihneşte-te,

        Până atunci nu te odihni deloc;

    Căci odihna pentru tine cu Dumnezeu

        Este odihnă pentru totdeauna.

    Dumnezeu va examina viaţa ta nu pentru medalii, diplome sau grade, ci pentru cicatricele dobândite în bătălie.

    Un cântăreţ medieval cânta odată despre eroul său:

    Cu sabia lui credincioasă gata să dea ajutor;

        Ornamente nu purta nici unul,

    Ci doar crestăturile de pe lamă.

    Ce medalie mai nobilă de onoare ar putea să caute un om evlavios decât cicatricele slujirii, pierderile personale pentru cununa răsplătirii, dispreţul de dragul lui Hristos, şi a te consuma în slujba Stăpânului!

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu 9.14-32

    Odată coborât de pe munte, Domnul îşi reia serviciul dragostei, serviciu cu privire la care apostolul Petru, cel care a avut privilegiul să-i fie martor, ne face un minunat rezumat în cartea Fapte. „Isus din Nazaret”, spune el, „umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El” (Fapte 10.38,39). Domnul găseşte o mare adunătură de oameni pălăvrăgind şi vorbind între ei în contradictoriu. Cel care face obiectul acestei agitaţii este un băiat nenorocit, care de la vârstă fragedă suferea de cumplite crize nervoase provocate de un demon. În zadar a adus bietul tată înaintea ucenicilor cazul unicului său fiu: aceştia n-au putut alunga duhul rău. Înainte de a-l elibera El însuşi, Isus pune degetul pe motivul eşecului lor: necredinţa; pentru că toate sunt posibile pentru acela care crede” (v. 23). Atunci, cu lacrimi, acest om se abandonează în voia Domnului. Înţelege că niciun efort al voinţei nu-i va putea da credinţa şi se recunoaşte incapabil. În acelaşi fel putem spune şi despre noi, că avem nevoie de ajutor divin nu numai pentru eliberarea propriu-zisă, ci şi pentru a putea cere eliberarea.

    În v. 26, puterea demonică se manifestă încă o dată, pentru ca victoria Domnului să fie şi mai evidentă. Domnul ia cu blândeţe copilul de mână şi îl ajută să se ridice.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Psalmul 31:1-16    

    MÂNA

    Îți deschizi mâna si saturi după dorință tot ce are viață.

    Psalmul 145:16

    SATISFACȚIE! Toată este în mâna lui Dumnezeu. Numai de ar ține-o deschisă tot timpul, așa încât să ne săturăm și să ne desfătăm cu toate bogățiile Lui. Dar adeseori ea pare închisă. De fapt, uneori mâna lui pare să anunțe mai mult necaz decât ajutor. Dacă un câine ar putea gândi, el s-ar plânge probabil în același fel de mâna stăpânului său.

    Lui i-ar displace faptul că mâna lui mai are și alte întrebuințări decât cea de a-i umple farfuria și de a-l scărpina pe spate. Uneori el nu poate dormi la gândul că stăpânul va umple iar vana cu apă și-l va arunca pe bietul de el – cu toată zbaterea lui, și cu tot tremurul lui – în soluția aceea de apă și săpun. Apoi mai este o neplăcere. Aceasta are loc în orele de dresaj pentru ascultare. Mâna este ținută drept și poruncitor și vocea este aspră, cu ton de comandă militară, zicându-i-i: „Șezi!” Secundele par ore. Ce cruzime! Apoi minunea se întâmplă. Mâna se întoarce. Și el aude vocea caldă: „Bun câine!”Disciplina pe care câinele o învață prin faptul că este pus să aștepte și simte neplăceri pentru o vreme, trebuie s-o învățăm și noi trecând prin greutăți. În spatele mâinii lui Dumnezeu este inima lui iubitoare. în spatele acțiunilor Sale sunt planurile Lui, ordinea, dragostea și sincronizarea perfectă. Stăpânul acelei mâini suverane este Cel care îi învață pe cei mici ai lui să privească spre El, să aștepte ca El să lucreze, să se încreadă în El, să-L iubească și să-și găsească plăcerea în El. Numai El este în stare să „sature după dorință tot ce are viață”. M.R.D.II

    El își întinde mâna înspre mine

    Și pe cărarea mea întunecoasă

    Atingerea mâinii Sale divine

    Mi-e pasul sigur, viața mai frumoasă. Adams

    Cei care văd mâna lui Dumnezeu în orice lucru pot lăsa cel mai ușor orice lucru în mâna lui Dumnezeu.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    DOMNUL nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci DOMNUL a hotărât să facă din voi poporul Lui.

    1 Sam. 12,22.

    O dată am fost cu adevărat mâhnit, povestea un slujitor al Domnului. Era să mă duc la o înmormântare a unui prieten iubit și frate în Hristos, care fulgerător a fost luat din mijlocul familiei sale. La marea durere care o împărtășeam cu familia sa, mai venea și sentimentul de pustiu care l-a lăsat fratele la plecarea sa fulgerătoare din mijlocul fraților, care se adunau în Numele Domnului Isus în locul acela. Mie mi se părea că fratele trebuia să mai lucreze timp îndelungat aici.

    Cum oare se va umplea acest gol, ce se va întâmpla cu turma? Frământat de aceste gânduri ochiul îmi rămâne fixat pe versetul acesta: „Domnul NU va părăsi pe poporul Lui din pricina Numelui Lui celui mare.” Proorocul a vorbit aceste cuvinte odinioară către poporul Israel când acesta nu a fost ascultător și aveau motive să se înfricoșeze deoarece erau multe pricini care duceau la lepădarea lui de către Dumnezeu. Dar Dumnezeu este drept și milos; de aceea puteau să se bazeze pe proorociile lui divine. La fel este și cu noi, în zilele de azi. Decăderea nu schimbă cu nimic harul lui Dumnezeu, care în orice clipă este partea noastră și locul de întoarcere. Dumnezeu nu se va lepăda de nici unul din cei care sunt copiii Săi. Și dacă e vorba de Adunarea Lui atunci El însuși din pricina Numelui Său se va preocupa de ea până la sfârșit. Nu este vorba de ceea ce suntem noi în slăbiciunile noastre ci e vorba de ceea ce este și rămâne El.

    Dacă nu ne adunăm cu adevărat în Numele Domnului Isus, nu avem nici un drept să ne așteptăm ca El să fie în mijlocul nostru; și dacă El nu este în mijlocul nostru, atunci strângerea laolaltă nu este decât o biată afacere a noastră. Să nu uităm că satana urăște până și cea mai mică arătare a Adunării lui Dumnezeu. De aceea să veghem tot timpul și în această direcție.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „El … a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: Noi am găsit pe Mesia” Ioan 1.41

    Am găsit!

    Cu mulți ani în urmă, câțiva căutători de aur extrăgeau aur în Montana. Unul dintre ei a dat peste o piatră neobișnuită. Au scos-o la suprafață și au constatat că piatra conținea aur. Căutătorii de aur au săpat mai departe și au descoperit o mare cantitate din acest metal prețios. Foarte bucuroși, au exclamat: „Am găsit! Am găsit aur! Suntem bogați!”.

    Înainte de a merge în oraș pentru cumpărături, s-au înțeles să nu spună nimănui despre descoperirea lor. În timpul vizitei lor în oraș au păstrat tăcere cu privire la descoperirea făcută. Dar când erau pe punctul de a pleca, au fost înconjurați de un grup de bărbați. „Ați găsit aur!”, au spus aceștia. – „Cine v-a spus?”, au întrebat uimiți căutătorii de aur. „Nimeni, dar am citit aceasta pe fețele voastre!”

    La fel se întâmplă cu cel care Îl găsește pe Domnul Isus. Bucuria iertării păcatelor și a noii relații în care a ajuns se poate citi de pe fața și din viața schimbată a acelui om.

    Se înțelege că acei căutători de aur au vrut să nu spună nimic despre descoperirea lor. Dar noi ca și creștini trebuie să spunem și altor oameni despre „descoperirea” noastră. A-L găsi pe Hristos este cea mai mare descoperire. Bucuria noastră devine mai mare, dacă o împărtășim cu alții.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    PUTEREA PE CARE O ARE BUNĂTATEA (2)

    „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate…” (1 Corinteni 13:4)

         Oamenii cu adevărat mari înțeleg puterea pe care o are bunătatea. Odată, când Abraham Lincoln lua cina la Casa Albă, unul dintre invitații săi și-a suflat în cafea, a turnat-o în farfurioară și a băut-o de acolo. După cum ne putem imagina, doamnele și domnii mai rafinați de alături au fost șocați și preț de o clipă, sala s-a umplut de tăcere stânjenitoare. Atunci, Lincoln și-a luat cafeaua, și-a turnat-o în farfurioară și toată seara a băut-o de acolo. Și încă ceva. Toți ceilalți din sală i-au urmat exemplul! Un mic act de bunătate a salvat stânjeneala incredibilă a invitaților de la Casa Albă. Acel gest simplu, dar plin de grijă din partea unuia dintre cei mai mari președinți ai Americii ne amintește cât de valoroasă (dar și cât de dificilă!) este puterea exemplului de bunătate.

    Poate că n-ați auzit niciodată de Stephen Grellet, un quaker care a murit în 1855 și care ar fi rămas pentru totdeauna în anonimat dacă n-ar exista câteva rânduri celebre care-i sunt atribuite și care vor fi ținute minte mereu: „Voi trece prin această lume doar o dată. Orice bine pe care-l pot face sau orice bunătate pe care o pot arăta oricărei ființe umane, acum doresc să le fac. Nu vreau să le amân sau să le neglijez, căci nu voi mai trece pe acest drum vreodată”. Fiecare zi are un singur lucru în comun cu ziua de mâine. Ambele ne oferă ocazia de a da dovadă de bunătate, iar când sunt ratate, astfel de ocazii lasă în urma lor regrete nedorite.

    Poetul C.R. Gibson a scris: „Noaptea nu pot să dorm, dacă ziua am fost orb la nevoia unui om… Dar niciodată n-am regrete, din prea multă bunătate!” Și nici tu nu vei avea, de vei fi bun!

  • 11 Decembrie 2016


    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Individualitatea

    „Dacă voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine.” Matei 16:24

    Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

    Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta. Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibilitatea să crească.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”. MARCU 14:6

    Domnul Isus era in casa lui Simon leprosul când o femeie a venit la El cu un vas de alabastru cu un parfum de nard curat, foarte scump. L-a spart şi a turnat parfumul pe capul Lui. Toate cele patru Evanghelii povestesc acest act de consacrare şi de dragoste al Mariei faţă de Mântuitorul. Iuda a criticat gestul ca fiind o risipă, pentru că el nu îl iubea pe Învăţătorul, ba a devenit chiar vânzătorul Lui. Dar Domnul Isus a putut să vadă in inima ei; ea era plina de dragoste pentru El. Domnul Isus a fost mângâiat de acest gest de dragoste, mai ales că era cu puţin înainte de suprema jertfă pe care avea s-o implinească pe crucea Golgotei. El a cunoscut că dorinţa ei era de a-I da tot ce avea mai scump, de aceea El a zis: „Nu-i faceţi supărare. Ea a făcut ce a putut.” Dar Domnul Isus îşi arăta aprecierea Lui pentru gestul Mariei si adăuga că el va fi istorisit în toată lumea. Acest gest dispreţuit şi criticat de unii, dar a cărei valoare Dumnezeu o recunoaşte, îşi va avea efectele binecuvântate pâna în veşnicie. „Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”. Domnul cunoaşte inimile, tot ce se vede şi tot ce este ascuns. Cuvintele Lui au o valoare inestimabilă. Nu era importantă valoarea darului ei, ci motivul care a determinat-o să-l dea. Maria intuia ce se va întâmpla, şi împinsă de dragostea ei pentru Domnul Isus, a făcut acel fapt frumos care a fost si este cunoscut in toată lumea de 2.000 de ani incoace. Ea nu a putut sa păstreze pentru ea ceea ce era de fapt posesiunea ei legitimă, când Domnul avea să fie trădat, lepădat si răstignit. Să fim şi noi la înălţimea dragostei acestei femei pentru Domnul ei şi în orice împrejurare să ne purtăm ca ucenicii unui Mântuitor dispreţuit şi necunoscut; sa-I dăm şi noi „vasul nostru de alabastru” de mare preţ! Domnul a ţinut ca fapta acestei femei, puţin cunoscută, să fie ultima istorisire a Evangheliilor înainte de jertfa Lui.

    Ucenic necunoscut… care iubeşti pe Mântuitorul mai pe sus de orice şi care doreşti sa-I dovedeşti dragostea cu puţinele mijloace pe care le ai, să şti că gestul Mariei este povestit pentru tine şi pentru mine ca să ne încurajeze să facem şi noi la fel. Consacrarea noastră fără însemnatate in ochii multora, are o mare valoare pentru El. Această credincioşie menţinuta in ciuda oboselii si a epuizarii, este scumpă în ochii Săi. Lucrările făcute, chiar în ascuns, dar din dragoste pentru El, El le-a văzut, le-a primit şi le va răsplăti. Dragostea noastră pentru Domnul Isus ne transformă viaţa într-o jertfa de un miros plăcut Domnului. Toţi credincioşii pretind că iubesc pe Domnul Isus, dar ar fi bine să se întrebe: „Doamne, Ţi-am dat eu Ţie ce am mai de preţ? El vrea inima noastra plină de iubire faţă de El şi faţă de toţi fraţii Lui, manifestată cu fapta, nu cu gura, în orice situate şi în orice lucru oricât de insignifiant ar fi el. El le apreciaza şi ne va spune: „Adevărat vă spun că Mie Mi le-aţi făcut. „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregatită de la întemeierea lumii” (Mat. 25).

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Iar a Celui care, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică în Hristos Isus, din neam în neam în vecii vecilor.”

    După ce m-am pocăit au fost doi bărbaţi în adunare care se rugau foarte frumos. De multe ori mă gândeam că aş fi dispus să dau oricât ca să mă pot ruga ca şi ei. Îmi părea rău că nu puteam să mă rog ca şi ei. Dar pe urmă am observat ceva. Soţia mea era bolnavă de mult timp. Aceşti doi bărbaţi au venit s-o viziteze. S-au rugat cu ea şi au zis: „Ferice de tine”, deşi nu era pocăită şi nici n-a avut parte de naşterea din nou. În ciuda rugăciunii frumoase ea a rămas bolnavă. Eu mă duceam tot timpul la medic şi mă gândeam ce bine ar fi ca Petru şi Ioan să fie printre noi, atunci i-aş chema pe ei şi soţia s-ar vindeca.” Dar Petru, Iacov şi Ioan nu mai erau printre noi. După o consultaţie medicul mi-a spus: Nu mai pot să vă ajut cu nimic, vă cheltuiţi banii degeaba, stomacul este distrus de medicamente. Pe urmă a mai adăugat: Ajută-te şi te va ajuta şi Dumnezeu. În sinea mea m-am gândit: Aceasta este o minciună, pentru că atâta timp cât pot să mă ajut, Dumnezeu nu mă poate ajuta. Ajuns acasă nu m-am mai gândit la o rugăciune frumoasă şi nici la mine însumi, dar am spus: „Scumpul meu Tată ceresc acum ai posibilitatea ca Tu să-i vii în ajutor soţiei mele.” Şi El a ajutat-o. În câteva zile s-a însănătoşit şi a putut să facă lucrul în gospodărie. Prin aceasta am câştigat curaj. Am crezut că sunt prea rău şi dacă aş fi mai bun atunci Dumnezeu m-ar asculta, şi am aşteptat să devin mai bun, prin puteri proprii. Dar m-a umplut o bucurie adâncă când am putut vedea că Dumnezeu mă primeşte aşa cum sunt.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    ÎNCREDE-TE ŞI LUCREAZĂ; LUCREAZĂ ŞI CREDE

    Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie. Psalmul 37.3

    A crede şi a lucra sunt două lucruri care merg împreună, aşa cum sunt rânduite de Duhul Sfânt. Trebuie să avem mai întâi credinţa şi apoi credinţa trebuie să lucreze. Credinţa în Dumnezeu ne duce la fapte de sfinţenie. Noi ne încredem în Dumnezeu pentru bine şi facem ce este bine. Credinţa noastră ne îndeamnă să nu stăm în lenevie, ci să ne ridicăm ca să lucrăm, în nădejdea că Dumnezeu va lucra în noi şi prin noi. Nu este partea noastră ca să ne îndemnăm să facem ce este rău, ci să ne încredem în Dumnezeu şi să facem ce este bine. Să nu ne mulţumim numai să credem fără să lucrăm, nici să lucrăm fără să credem.Vrăjmaşii noştri ne-ar alunga dacă ar putea; dar, dacă credem şi lucrăm, vom rămâne în ţară, orice s-ar întâmpla. Noi vom rămâne în felul acesta în ţara lui Emanuel, care este a lui Dumnezeu, ţara făgăduită. Vrăjmaşii nostru nu pot să scape de noi aşa de uşor cum îşi închipuie ei. Ei nu pot să ne smulgă, nici să ne şteargă din ţara în care locuim, unde Dumnezeu ne-a dat un loc şi un nume.După cum este adevărat că Dumnezeu a dat această făgăduinţă, tot aşa noi vom fi hrăniţi acolo unde ne-a aşezat El. Partea noastră este să credem şi partea Lui este să lucreze după credinţa noastră. Dacă noi nu suntem hrăniţi prin corbi, prin Obadia sau printr-o văduvă, totuşi noi vom fi hrăniţi în felul în care găseşte El cu cale.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Și dacă va aduce cineva, ca dar, un dar de mâncare pentru Domnul, darul lui să fie din floarea făinii.  Levitic 2.1

    Darul de mâncare este o jertfă care nu prezintă vărsarea sângelui, ci acceptarea perfectă de către Dumnezeu a Omului Isus Hristos, în zilele Sale pământești. Această jertfă era alcătuită din floarea făinii, untdelemn și tămâie. Floarea făinii reprezintă puritatea și uniformitatea Persoanei Domnului; untdelemnul era amestecat cu ea, pentru a simboliza faptul că El a fost conceput prin puterea Duhului Sfânt, și, de asemenea, untdelemnul era turnat peste ea, lucru care ne arată că El a fost uns cu Duhul Sfânt; tămâia simbolizează excelența Omului Hristos Isus.

    O mână din floarea făinii și toată tămâia erau arse pe altar, ca jertfă de bun miros pentru Dumnezeu, fiindcă toate încercările prin care Domnul a trecut nu au făcut altceva decât să scoată la iveală acea perfecțiune care a fost o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu. Totul în El, orice acțiune și orice cuvânt, orice pas făcut și orice lucrare au fost spre gloria lui Dumnezeu. Darul de mâncare trebuia oferit fără aluat, fiindcă nimic rău nu putea fi o imagine a Persoanei pure și fără pată a Fiului lui Dumnezeu, în al Cărui trup nu a existat păcat. Nici mierea nu trebuia amestecată cu darul de mâncare, fiindcă ceea ce ea simbolizează nu se potrivea cu perfecțiunea Omului după voia lui Dumnezeu.

    Ceea ce mai rămânea din darul de mâncare trebuia mâncat de către preoți, întrun loc sfânt. Ca preoți ai lui Dumnezeu, credincioșii de acum se hrănesc cu Hristos, cu Pâinea care a venit din cer. El este Cel perfect și fără pată, pe care Tatăl La trimis. Ce gânduri prețioase ale părtășiei ne sunt prezentate aici de către Dumnezeu! Este minunat să vedem că El ne este prezentat ca Pâine venită din cer, pentru a ne dărui viața și pentru a ne susține această viață! H. H. Snell

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    „Şi acum, Dumnezeule, întăreşte-mi mâinile!” (Neemia 6:9) – Doamne, acum! Vino la mine, umple-mă cu Tine Însuţi, atunci nu va fi nici o dorinţă neîmplinită.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «De aceea Te aşteptăm. Doamne.» ISAIA 26,8

    Avem atâta nevoie de putere şi de tărie interioară! Acestea se cultivă însă mai ales în aşteptare, în răbdare, după cum citim în Isaia 30,15: «în linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră». In mod normal noi nu posedăm o astfel de linişte, de aşteptare plină de încredere. Nu este aşa că ne chinuim mult cu această lipsă a liniştii în viaţa de credinţă? De ce? Pentru că aşteptăm mai multe lucruri, iar dacă aşteptările noastre nu se împlinesc imediat, suntem dez-amăgiţi. Trebuie să învăţăm să aşteptăm numai o Persoană: pe Domnul Isus Cristos! Aşadar nu aşteptarea în general ne maturizează, ci aşteptarea Lui. Această aşteptare cu dor a lui Dumnezeu trebuie să fie neîntreruptă. Ceea ce psalmistul spune are o profundă semnificaţie: «Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» (Psalm 25,5). Cu alte cuvinte, aşteaptă fară să oboseşti! Numai în exterior vor exista zile bune sau rele, deoarece aşteptarea fară întrerupere a Dom-nului ne eliberează inima de jocul caruselului nebun al sentimentelor. Biblia spune: «căci este bine ca inima să fie întărită prin har» (Evrei 13,9). Această îndurare o vom primi numai aşteptându-L plini de speranţă pe Domnul: «Şi eu voi nădăjdui pururea» (Psalm 71,14).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta. 1 Tesaloniceni 5:24

    Cerul este un loc în care nu vom mai păcătui niciodată, şi unde vom înceta să ne supraveghem permanent duşmanul neobosit, fiindcă acolo nu vor mai exista ispite care să ne prindă în laţ. Acolo, cei necăjiţi nu se vor mai zbuciuma, şi cei obosiţi se vor odihni. Cerul este „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată” (1 Petru 1:4). Este ţinutul sfinţeniei desăvârşite şi, deci, a siguranţei desăvârşite. Dar oare sfinţii de pe pământ nu se bucură uneori de binecuvântarea siguranţei? Învăţătura Cuvântului Lui Dumnezeu este că toţi cei ce sunt uniţi cu Mielul sunt în siguranţă; că toţi cei neprihăniţi îşi vor ţine cărarea, şi că cei care şi-au încredinţat sufletele lui Christos află în El un Ajutor credincios şi neclintit. Susţinuţi de o asemenea doctrină, putem să ne bucurăm de siguranţă şi pe pământ – nu de siguranţa glorioasă care ne eliberează de orice grijă, ci de siguranţa sfântă izvorâtă din făgăduinţa Lui Isus, care spune că nici unul din cei care cred în El nu va pieri, ci vor fi acolo unde este El. Credinciosule, să medităm cu bucurie la învăţătura perseverenţei sfinţilor, şi să onorăm credincioşia lui Dumnezeu printr-o încredere sfântă în El. Fie ca Dumnezeul nostru să ne aducă acasă în siguranţă prin Isus Christos! Fie ca El să te asigure că numele tău este gravat pe palmele Sale, şi că El îţi şopteşte la ureche făgăduinţa: „nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5). Priveşte spre El, marele Garant al legământului, credincios şi adevărat, şi leagă-te să te prezinţi şi tu, cel mai slab din familia Lui Dumnezeu, cu tot neamul ales, înaintea tronului Lui Dumnezeu. Într-o asemenea contemplare, vei bea din mustul de rodii înmiresmate al Domnului şi vei gusta din roadele minunate ale paradisului. Vei gusta toate bucuriile care încântă sufletul sfinţilor de sus, dacă poţi crede cu tărie că „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta”.

    Seara

    Voi slujiţi Domnului Christos. Coloseni 3:24

    Cărui grup de aleşi se adresează acest cuvânt Regilor care se mândresc cu dreptul lor divin? Nu, fiindcă ei slujesc adesea Satanei şi lor înşişi, şi uită că Dumnezeul îndurării le-a îngăduit să poarte coroana pentru puţin timp. Vorbeşte atunci apostolul celor care se numesc „sfinţi părinţi în Dumnezeu”, episcopilor şi venerabililor arhidiaconi? Nu. Pavel nu ştia nimic de aceste invenţii ale oamenilor. Nici măcar pastorilor sau învăţătorilor, sau celor bogaţi şi stimaţi între credincioşi nu se adresează cuvântul, ci slujitorilor şi sclavilor. În mulţimea truditoare de lucrători cu ziua, servitori, rândaşi la bucătărie şi muncitori, apostolul a găsit unii din aleşii Domnului, aşa cum găsim şi noi. Lor le-a spus „orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Christos” (Coloseni 3:23-24). Aceste cuvinte înnobilează munca monotonă a truditorilor umili, şi aşează o aură deasupra celei mai modeste ocupaţii. Să speli picioarele poate părea o umilinţă, dar să speli picioarele Lui este un privilegiu regal. Să dezlegi şireturile de la pantofi este o slujbă sărmană, dar să dezlegi încălţămintea învăţătorului este o muncă princiară. Prăvălia, hambarul şi bucătăria devin temple în care bărbaţii şi femeile fac totul spre slava Lui Dumnezeu! Serviciul divin nu este o lucrare de câteva ore şi câteva locuri, cu toată viţa devine sfântă înaintea Domnului. Fiecare loc şi lucru trebuie să fie consacrat ca templul şi candelele lui.

    Invaţă-mă, sfânt Dumnezeu şi Rege / In toate lucrurile să Te văd;

    Să fac în toate aşa cum voia Ta alege / Ca pentru Tine, căci în Tine cred,

    Să trec prin foc şi jertfă pentru Tine / Căci voia Ta este balsam divin

    Şi nu există rană pe care să n-o aline. / Umilul slujitor care trudeşte

    Cu gemete pe un pământ străin / Afla-va în păzirea Legii ce sfinţeşte

    Divină mângâiere, ajutor divin.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! … Domnul să te binecuvânteze din Sion,El, care a făcut cerurile şi pământul! (Psalmul 134:1,3)

    Poate că vezi aceasta ca un moment ciudat pentru închinare – „staţi noaptea în Casa Domnului”. În adevăr, să te închini noaptea, când durerile noastre sunt mai profunde, este un lucru dificil. Şi totuşi în aceasta stă binecuvântarea, pentru că este încercarea credinţei desăvârşite. Dacă doresc să cunosc adevărata profunzime a dragostei prietenului meu, trebuie să văd cum reacţionează în timpul sezoanelor reci ale vieţii mele. Şi la fel este şi cu dragostea divină.E uşor pentru mine să mă închin vara în strălucirea soarelui, când melodiile frumoase ale vieţii umplu văzduhul, şi roadele pline de sevă ale vieţii sunt încă în pomi. Dar când cântecul păsărilor încetează şi roadele cad din pomi, va mai continua inima mea să cânte? Voi mai rămâne în casa lui Dumnezeu noaptea? Îl voi mai iubi eu doar pentru cine este El? Voi mai dori eu să veghez un ceas cu El în Ghetsimani (vezi Marcu 14:37)? Îl voi ajuta eu să-Şi ducă crucea pe drumul suferinţei la Calvar? Voi sta eu lângă El în clipele morţii Lui, cu Maria, mama Lui, şi cu Ioan, ucenicul preaiubit? Aş fi eu în stare, împreună cu Iosif din Arimateea şi cu Nicodim, să iau trupul mort al lui Hristos de pe cruce?

    Dacă pot să fac aceste lucruri, atunci închinarea mea este completă şi binecuvântarea mea glorioasă. Atunci în adevăr I-am arătat dragoste în timpul când a fost umilit. Credinţa mea L-a văzut în starea Lui cea mai de jos, şi totuşi inima mea a recunoscut măreţia Lui ascunsă în umilinţa Lui. Şi în sfârşit am ştiut cu adevărat că nu doresc darul, ci pe Dătător. Da, când pot să rămân în casa Lui în întunericul nopţii şi să mă închin Lui, L-am acceptat pe El numai pentru El Însuşi. George Matheson

    Ţinta mea este Dumnezeu Însuşi, nu bucuria, nici pacea,

    Nici chiar binecuvântarea, ci El Însuşi, Dumnezeul meu;

    Este partea Lui să mă conducă acolo, nu a mea, ci a Lui –

    „Cu orice preţ, Domnul meu drag, pe orice drum!”

    Astfel credinţa sare înainte spre ţinta ei în Dumnezeu,

    Şi dragostea se poate încrede în Domnul ei ca s-o conducă acolo;

    Susţinut de El, sufletul meu Îl urmează stăruitor

    Până când Domnul a împlinit cea mai adâncă rugăciune a mea.

    Nu contează dacă uneori calea este întunecoasă,

    Nu contează dacă preţul este deseori mare,

    El cunoaşte calea pe care eu trebuie să ajung la ţintă,

    Drumul care duce la El este sigur şi drept.

    Un lucru e sigur, nu pot să-I spun nu;

    Un lucru fac, alerg spre Domnul meu;

    Dându-I lui Dumnezeu gloria mea aici, când umblu,

    Ştiind că în cer mă aşteaptă Marea mea Răsplătire.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Marcu. 9.1-13

    Potrivit promisiunii din v. 1, trei dintre ucenici sunt acum primiţi să contemple mai dinainte Împărăţia lui Dumnezeu venită în putere”. Această împărăţie este reprezentată de însuşi împăratul ei, în care ucenicii îl recunosc pe Isus, învăţătorul lor, înveşmântat cu măreţie şi cu glorie strălucitoare. Cel care obişnuia să-Şi acopere şi să-Şi ascundă această glorie (Psalmul 104.1) sub umilul „chip de rob” (Filipeni 2.7) o descoperă pentru o clipă înaintea privirilor alor Săi, orbiţi şi uluiţi. Atunci un glas străbate norii: este glasul care răsună deopotrivă şi pentru noi: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultaţi!” (v. 7). Cu cât mai multă măreţie şi demnitate are o persoană, cu atât mai importante sunt cuvintele sale. Şi cum Cel pe care suntem invitaţi să-L ascultăm nu este altul decât Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, cu cât mai multă atenţie trebuie să acordăm noi învăţăturii Sale! (Evrei 12.25; citiţi împreună cu Evrei 1.1,2 şi 2.1).

    Oricât de bine ar fi fost pe munte (v. 5), ei trebuie să coboare de acolo, iar Domnul îi face pe cei trei ucenici să înţeleagă că ceea ce au văzut îşi va găsi împlinirea mai târziu. Nici Ioan (reprezentat prin Ilie), nici însuşi Domnul nu au fost primiţi, pentru că mai întâi El trebuia să treacă pe la cruce şi să sufere mult înainte să intre în gloria Sa.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 1 Petru 2:1-10

    OAMENI INDESTRUCTIBILI

    Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească. 1 Petru 2:5

    Ce imagine îți apare în minte imediat ce ai auzit cuvântul biserică? O catedrală maiestuoasă? O casă simplă de rugăciune? Mulți oameni își formează o astfel de imagine despre biserică.

    Mulți însă cred că Biserica este formată dintr-un număr mare de oameni din toate rasele și naționalitățile. Credința lor comună în Cristos îi unește în ceea ce se numește „Biserica universală”. Acești oameni se întâlnesc în biserici locale pentru închinare, pentru învățătură, pentru părtășie și pentru slujire. La Biserica alcătuită din oameni născuți din nou S-a gândit Isus când a spus: „Voi zidi Biserica și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18).

    În cartea ei: Jt Only Hurts When I Laugh”, Ethel Barret ne relatează despre un rege spartan care s-a lăudat în fața unui monarh ce-l vizita, cu puternicele ziduri ale cetății Sparta. Dar musafirul nu văzuse nici un zid Și în cele din urmă i-a spus gazdei sale: „Aș dori să văd aceste ziduri. Arată-mi-le!” Regele spartan a arătat cu mare satisfacție spre niște detașamente de armată disciplinate și bine instruite, care făceau parte din măreața armată spartană și a exclamat: „Iată-le! Acestea sunt zidurile Spartei!”

    întocmai după cum fiecare soldat spartan a fost privit ca o cărămidă într-un zid puternic, tot așa trebuie să-i privim și noi pe creștini ca niște „pietre vii… zidiți ca să (fie) o casă duhovnicească” (1 Petru 2:5). Și pentru că ea este zidită pe Cristos însuși, ea nu poate fi nimicită niciodată. R.W.D.

    O, unde sunt acum imperii și regi?

    Demult s-au ridicat și s-au stins,

    Dar, Doamne, Biserica Ta se roagă

    De-o mie de ani, și azi, mai aprins.

    Biserica – înrădăcinată de Dumnezeu – nu poate fi dezrădăcinată de om.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană,și anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui. Exod. 16,16.

    Măsura noastră a cerinței după Cuvântul Lui Dumnezeu și posibilitatea noastră de recepționare va fi diferită, dar este o mângâiere de a vedea că Dumnezeu nu le-a dat după posibilitatea lor de a strânge ci după măsura lor de mâncare. De aceea în primul rând nu este important cât citesc eu zilnic în Cuvântul lui Dumnezeu ci important este ca ceea ce am citit să fixez în inimă încât viața mea internă și creșterea în harul lui Dumnezeu să sporească. Dumnezeu cunoaște feluritele noastre împrejurări și El vede această situație, nu numai pe cea din afară, ci din inimă. De la o femeie casnică sau de la cei care de dimineața până seara târziu trebuie să lucreze pentru existența zilnică, Domnul nu va aștepta ca ei să citească ore în șir în Cuvântul Său; dar dacă vede în ei o inimă doritoare după Cuvântul Său și pe care îl pune în practică, atunci va binecuvânta și sfertul de oră în așa măsură încât inima să fie satisfăcută, sufletul îmbărbătat și credința să progreseze.Cu totul altfel e cu omul care nu folosește timpul lui pentru cercetarea atentă a Cuvântului; el va deveni sărac și fără nici o creștere duhovnicească.

    Israelitul trebuia să strângă hrana nu numai pentru el ci și pentru cei din cortul lui. La fel este și cu credinciosul care nu e răspunzător numai pentru el ci și pentru familia sa, ca să aibă hrana zilnică a Cuvântului Lui Dumnezeu. Oare să existe case creștine unde nu se citește zilnic Biblia în comun și să se roage în comun? Aceasta e o mare pierdere. Dacă Dumnezeu îl face pe credincios răspunzător de îngrijirea casei în cele pământești (1 Tim. 5.8) atunci îl face mai mult în lucrurile duhovnicești.

    A fi un creștin cu inima împărțită înseamnă a trăi o viață deplorabilă și fără adevărată bucurie. Numai a trăi pentru Hristos înseamnă a trăi din plin.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos… Galateni 6.14

    Lauda

    Fiecare om este mândru de ceva. Pentru unul poate să fie înălțarea în societate, pentru altul sunt copiii, casa, întâmplările sau… Cât de multe există!

    Iar noi creștinii, de ce suntem noi mândri? Pentru apostolul Pavel, a fost crucea Domnului Isus. Dacă ar fi trebuit vreodată să se laude, atunci el ar fi vrut să se laude numai cu crucea! Ni se pare uimitor? Nu este crucea ceva rușinos? De ce a fost Pavel „mândru” de ea – în cel mai bun sens al cuvântului? Nu să se înalțe cu ea, ci ca să o păstreze ca o mare comoară!

    Moartea lui Hristos este punctul central al credinței creștine. La cruce s-a rezolvat problema păcatului, această întrebare care nu-i dă omului odihnă. La cruce, Dumnezeu a arătat dragostea Sa (Romani 5.8). La cruce, Hristos a purtat biruința peste toate puterile răului (Coloseni 2.15). Și acolo, Dumnezeu a pus deoparte viața noastră de odinioară, al cărei conținut era doar eul nostru.

    Acum, viața nouă, pe care am primit-o prin credința în Hristos, poate acționa. Avem bucuria să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim apropiații și să facem binele, așa cum este voia lui Dumnezeu. Crucea este secretul vieții pentru creștinul care poate spune acum: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Galateni 2.20). Noi Îl urmăm pe Acela care din dragoste pentru noi, disprețuind rușinea, a suferit crucea (Evrei 12.2). Crucea Lui este linia de despărțire care ne pune de partea Biruitorului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    PUTEREA PE CARE O ARE BUNĂTATEA (1)

    „Iubiţi-vă unii pe alţii…” (Romani 12:10)

         Uneori avem impresia că pentru a reuși, trebuie să fim duri, rigizi și stoici în relațiile noastre cu ceilalți. Alții merg și mai departe și afirmă că bunătatea este o formă de slăbiciune, te vulnerabilizează… Fals! Bunătatea semnalează o imensă putere lăuntrică pe care ceilalți nu numai că o apreciază, dar o și respectă. Esop a scris o fabulă în care vântul și soarele s-au certat întrucât nu știau cine este mai puternic. „Îl vezi pe bătrânelul de acolo?” a întrebat vântul. „Îl pot face să-și dea jos haina mai repede decât tine”. Soarele a fost de acord să se pitească în spatele unui nor în timp ce vântul a stârnit o furtună. Dar cu cât sufla mai tare, cu atât mai strâns își ținea călătorul haina în jurul său. În cele din urmă, vântul s-a dat bătut, iar soarele a reapărut pe cer, zâmbind cu bunătate peste bătrânel. Nu a trecut mult până când omul și-a șters fruntea, și-a dat jos haina groasă și a mers mai departe. Soarele știa secretul: căldura, prietenia și o atingere blândă sunt de cele mai multe ori mai eficiente decât forța și furia.

    Domnul Isus a fost dur cu fariseii și cu cei care profitau de ceilalți… Dar față de toți ceilalți, inclusiv față de cei respinși de societate, El a arătat o mare bunătate. Mântuitorul S-a ridicat într-o cultură plină de răutate, de individualism și de suferință, în care nu existau instituții pentru sănătate mentală, spitale, orfelinate sau organizații caritabile. Cu toate acestea, El a turnat dulceața bunătății Sale peste fiecare durere omenească. Iar la cruce, El a plătit prețul suprem al bunătății – și făcând astfel, a schimbat lumea pentru totdeauna.

    Așadar, „iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne