Și El, intrând în templu, a început să-i scoată afară pe cei care vindeau și cumpărau în templu.
Marcu 11.15
După ce a intrat în cetate, Isus S-a dus la templu, unde a văzut cât de mult oamenii corupseseră casa lui Dumnezeu. Acea casă, prin intermediul căreia Dumnezeu Se apropia de om și omul se apropia de Dumnezeu, devenise, în mâinile oamenilor religioși, un instrument pentru satisfacerea lăcomiei lor. Ceea ce au făcut conducătorii lui Israel este posibil să facă și conducătorii din creștinătate, dacă harul lui Dumnezeu nu intervine. După mulți ani de la acest eveniment, apostolul Pavel ne avertizează cu privire la pătrunderea în cercul creștin a unor oameni cu mintea coruptă, care considerau că scopul evlaviei este câștigul (1 Timotei 6.5). Apostolul Petru, care prezintă Adunarea ca fiind casa lui Dumnezeu, îi îndeamnă pe conducători să nu păstorească turma lui Dumnezeu pentru un câștig rușinos (1 Petru 5.2). În cea de-a doua epistolă, el ne spune că va veni un timp când, în sfera creștină, se vor ridica oameni care, prin lăcomie, vor căuta câștig de la cei credincioși (2 Petru 2.3). Învățăm astfel că firea păcătoasă nu se schimbă niciodată. Lăcomia care a corupt casa lui Dumnezeu de la Ierusalim a pătruns și în casa spirituală a lui Dumnezeu. Prin urmare, a sosit timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu (1 Petru 4.17).
Domnul condamnă această corupție în modul cel mai clar. Casa care, potrivit Scripturii, trebuia să fie o casă de rugăciune pentru toate națiunile, fusese transformată într-o peșteră de tâlhari (Isaia 56.7; Ieremia 7.11). Singurul efect al condamnării acestei nelegiuiri de către Domnul a fost stârnirea unei și mai mari împotriviri față de El (vedeți versetul 18). În zilele noastre, în prezența corupției creștinătății, cei care caută să-L urmeze pe Domnul și să ia poziție pentru adevăr vor suferi și ei, într-o anumită măsură, aceeași împotrivire. „Da, adevărul lipsește și cel care se depărtează de rău devine o pradă” (Isaia 59.15).
„Temelia Cuvântului Tău este adevărul și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice. Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găsește o mare pradă.”
Psalmul 119.160,162
Să lăsăm Biblia să ne vorbească!
Odată, pe când se afla la Paris, Benjamin Franklin a fost invitat într-o societate distinsă. În timpul discuției a fost batjocorit creștinismul, în mod deosebit Biblia. Unul dintre cei prezenți afirma că Biblia este plină de neadevăruri și nu are nicio valoare literară. Toți au fost de acord cu el, numai Franklin tăcea. Când a fost întrebat dacă este de altă părere, a răspuns că tocmai se gândește la o carte, care îi căzuse în mâini la vizitarea unei colecții, și a întrebat dacă îi este permis să citească puțin din acea carte. Toți au fost de acord și Benjamin Franklin a scos din buzunar o carte folosită des și a citit cu intonație un fragment. Ascultătorii și-au exprimat admirația și aprecierea și au spus că este textul cel mai frumos pe care l-au auzit vreodată. Toți doreau să știe titlul și autorul cărții. „Într-adevăr, domnii mei?” a întrebat Franklin zâmbind. „Ei bine, vă pot spune că această carte este plină de astfel de texte înălțătoare. V-am citit un fragment din Biblia pe care o disprețuiți.”
Cine își permite să vorbească despre Biblie trebuie să o fi citit cel puțin o dată și să aibă cunoștință de conținutul ei. Mulți care au făcut aprecieri pripite, au fost nevoiți să-și revizuiască vorbele. Lăsați ca Biblia să vă vorbească! Şi, mai ales, lăsați ca Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, să-și facă lucrarea binecuvântată în sufletele voastre! Biblia devine din ce în ce mai frumoasă pe măsură ce este înțeleasă.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
URMEAZĂ-ȚI VISUL (2)
„Iată că vine făuritorul de visuri! Veniţi acum, să-l omorâm…” (Genesa 37:19-20)
Iosif a avut vise mari, dar iată cum au reacționat frații săi la visele sale: „Veniți… să-l omorâm…”
Uneori, chiar și persoanele cele mai apropiate îți vor disprețui visul, dar cu toate acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu îl poți împlini. Andrés Segovia s-a născut în sudul Spaniei, iar când era copil a învățat să cânte la chitară. Pe vremea aceea, chitara era considerată doar un instrument popular; compozitorii și muzicienii serioși nu-l respectau. Dar Segovia a văzut în acest instrument un potențial pentru muzica clasică. A început să studieze tehnicile muzicienilor clasici care cântau la vioară și la violoncel. Apoi el a aplicat aceste tehnici cântatului la chitară, și a dezvoltat alte și alte metode proprii. A adaptat compoziții ale vechilor maeștri, precum Bach, și a învățat să le cânte la instrumentul său. În 1909, Segovia și-a făcut debutul la vârsta de șaisprezece ani. În 1919 a făcut înconjurul lumii și a acaparat instituția muzicii clasice. Pentru prima oară, compozitorii au început să scrie muzică clasică pentru chitară și astfel a luat ființă un nou gen muzical. De-a lungul a optzeci de ani, Segovia a schimbat percepția oamenilor asupra acestui instrument. Și la fel ca multe alte vise îndrăznețe, visul său a avut un impact major. Efortul său a deschis ușa acestui instrument muzical către săli de concerte, biserici sau formații de jazz, și a condus totodată la apariția chitarei electronice.
Astăzi, dacă îți place chitara sau muzica celor care cântă la chitară, mulțumește-i lui Andrés Segovia! Dacă nu ar fi fost visul său, o mare parte din muzica secolului XX ar fi luat-o într-o direcție diametral opusă.
Concluzie: Urmează-ți visul dat de Dumnezeu, și cu ajutorul Lui îl vei putea împlini!
Volumul V de Jean Koechlin
Naum 1.1-15
Naum pare să fi fost, asemeni lui Iona, originar tot din Galileea, câtă vreme şi Elcoş şi Gat-Hefer (2 Împăraţi 14.25) se găsesc amândouă acolo. Iată o dovadă că iudeii nu cunoşteau propriile Scripturi, de vreme ce afirmă că din Galileea nu se ridicase niciun profet (Ioan 7.52). Un alt punct comun cu Iona îl constituie faptul că şi această profeţie este cu privire la Ninive.
„Cetatea cea mare”, odinioară cruţată pentru că se pocăise, s-a reîntors la răutatea ei. Lucrarea pe care Dumnezeu o făcuse în inima părinţilor nu s-a reînnoit în cea a copiilor. Şi acum, după mai bine de un secol de răbdare (în loc de patruzeci de zile), acest Dumnezeu încet la mânie (v. 3; Iona 4.2) Îşi confirmă judecata irevocabilă. Ce contrast între modul în care Domnul, Acelaşi Dumnezeu, Se descoperă vrăjmaşilor Săi (v. 2) şi cel în care Se descoperă celor care se încred în El (v. 7)! Fiecare dintre aceştia din urmă este cunoscut personal de El. Iubit cititor, faci şi tu parte dintre ei? (2 Timotei 2.19).
Citând versetul 15 (vezi şi Isaia 52.7), Romani 10.15 îl aplică la vestea bună prin excelenţă, la evanghelia harului. Noi, cei care astăzi ne putem deplasa cu atâta uşurinţă dintr-un loc în altul, avem oare pe inimă să răspândim adevărul? să anunţăm mântuirea şi pacea? Să ne gândim cum Isus a făcut pe jos o lungă şi obositoare călătorie, pentru a o întâlni pe samariteancă la fântâna din Sihar (Ioan 4).
Mana Zilnica 