Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 24 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit. Fie, Te rog, bunătatea Ta mângâierea mea, după Cuvântul Tău față de slujitorul Tău.

    Psalmul 119.75,76


    Dumnezeu face rana și Dumnezeu o vindecă; și în toată strâmtorarea noastră, El este strâmtorat (Isaia 63.9). El îngăduie necazurile pentru diferite motive. În cazul lui Iosif, ele au avut rolul de a-l pregăti pentru lucrarea pe care Dumnezeu avea să i-o dea s-o facă (Psalmul 105.17-21). Iosif le-a explicat fraților săi: „Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine, ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor” (Geneza 50.20). Mai mult, ni se spune că „i-a mângâiat și le-a vorbit inimii” (versetul 21). Acesta este un exemplu practic cu privire la ceea ce a fost scris pentru noi: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Corinteni 1.3,4). Iosif experimentase mângâierea lui Dumnezeu și, la rândul lui, i-a mângâiat pe frații săi.

    În cazul lui Pavel, necazul său, țepușul din carne, a fost pentru a-l feri de mândrie, din pricina descoperirilor pe care le primise de la Domnul. Se pare că suferințele psalmistului erau de natură corectivă, fiindcă el spune: „Mai înainte de a fi umilit, rătăceam” (Psalmul 119.67). Răspunsul său la aceste suferințe este însă demn de imitat. În primul rând, el Îl îndreptățește pe Dumnezeu: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte”. În al doilea rând, înțelege că suferința sa venea de la El: „Din credincioșie Tu m-ai smerit”. În al treilea rând, mărturisește că Dumnezeu făcuse acest lucru „din credincioșie”. În cele din urmă, el cere nu ca Dumnezeu să-i înlăture suferința, ci ca bunătatea Sa plină de îndurare să-l mângâie. Fie ca și noi să avem aceeași încredere în Dumnezeul nostru cel plin de credincioșie și să experimentăm astfel bunătatea și mângâierea Sa în toate necazurile noastre!

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Isus a zis: Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?

    Luca 17.17



    Curățirea de lepră

    Într-un sat aflat la granița dintre Samaria și Galileea trăiau zece oameni sărmani. Ei erau leproși, bolnavi incurabili, alungați din societate! Pentru ei nu mai exista niciun viitor și nicio îngrijire medicală.

    Dar deodată au observat că se apropia cineva. Cine să fie? Nu cumva Acela despre care se vorbea în toată zona, Cel care spusese despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu? – Da, într-adevăr, El era! Cei zece bărbați au văzut o rază de speranță și s-au ridicat. Nu vindecase El pe atâția? Leproșii au început să dea din mâini, să alerge și să strige: „Isuse, fie-Ți milă de noi!”. Și, într-adevăr, El le-a răspuns și i-a trimis la preoți. Ei au pornit la drum, dar deodată au observat că sunt vindecați. S-au oprit și s-au uitat la trupurile lor. Au căutat, au căutat, dar… nu mai era nimic de găsit! Cât de bucuroși au fost!

    Unul dintre ei a căzut pe gânduri. Atunci a alergat înapoi la Isus, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a mulțumit. Nu I-a putut plăti; doar I-a putut spune: „Mulțumesc”. Și aceasta l-a făcut fericit. Despre ceilalți nouă nu citim că s-au întors să-I mulțumească Domnului Isus pentru vindecare. Voiau poate să recupereze ce au pierdut, să se bucure, să uite…?

    Lepra este o imagine a păcatului care se lipește de orice om și îl face necurat. Așa cum odinioară pentru un lepros nu mai era nicio șansă de vindecare, tot așa și omul păcătos este pierdut, fără speranță. Noi primim vindecare, curățire și iertarea păcatelor numai când Îl întâlnim personal pe Domnul Isus Hristos.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.14-29 · Ioan 8.21-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)


    În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred:

    1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor!

    2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege.

    3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie.

    Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 26:1-16

    Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi„ (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul„ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

    Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

  • 23 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Numai păzește-te și ferește-ți bine sufletul, ca să nu uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să nu-ți iasă din inimă în toate zilele vieții tale, ci să le faci cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi.

    Deuteronom 4.9


    Credem că acest subiect necesită cea mai mare atenție din partea celor credincioși și avem siguranța că Duhul lui Dumnezeu poate folosi meditațiile noastre asupra acestui capitol pentru a ne atinge inimile și conștiințele cu privire la locul pe care Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-l aibă, atât în inimile noastre, cât și în căminele noastre.

    Fără îndoială, dacă el are locul cuvenit în inima noastră, îl va avea pe cel cuvenit și în casa noastră. Dar, dacă nu există o recunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu în sânul familiei, este greu de crezut că el își are locul cuvenit în inimă. Capii caselor creștine trebuie să cântărească bine această chestiune. Suntem deplin încredințați că trebuie să existe, în orice cămin creștin, o recunoaștere zilnică a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său. Unii, probabil, consideră momentele de închinare și de citire a Cuvântului în familie ca fiind o robie, sau ceva legalist, ori o rutină religioasă. Am dori să-i întrebăm pe unii ca aceștia dacă privesc ca pe o robie faptul că toată familia trebuie să fie împreună la masă. Sunt privite momentele de reuniune a familiei ca o datorie obositoare sau ca o rutină plictisitoare? Cu siguranță că nu, dacă familia este una în rânduială și fericită.

    De ce atunci să fie o povară pentru capul familiei a-i strânge pe ai săi și a le citi câteva versete din Cuvântul prețios al lui Dumnezeu, după care să rostească o scurtă rugăciune înaintea tronului harului? Credem că acesta este un obicei în perfect acord cu învățătura Vechiului și Noului Testament, un obicei sfânt, binecuvântat, ziditor și plăcut lui Dumnezeu.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Mulțimile vorbeau mult în șoaptă despre El. Unii ziceau că este bun; alții ziceau: Nu, ci amăgește mulțimea.

    Ioan 7.12



    Vorbe

    Ateul întreabă: Cum pot să știu că Dumnezeu există și S-a descoperit? – Dumnezeu „a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat [pe Isus] dintre cei morți” (Fapte 17.31).

    Cel îngâmfat gândește: Fă binele și nu te teme de nimic. – „Dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.3).

    Optimistul speră: Dumnezeu nu va condamna pe nimeni. – „… dar cine nu va crede, va fi condamnat” (Marcu 16.16).

    Pesimistul își face griji: Cred că nu aș rezista prea mult. – Cel „care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt” (Filipeni 1.6).

    Materialistul gândește: Nu trebuie să renunț la prea multe lucruri? – „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8.36).

    Lașul se teme: Am păcătuit prea mult. Nu pot fi iertat. – „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1.9).

    Cel nehotărât șovăie: Acum încă nu. – „Iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

    Să nu ascultăm de vorbele celor din jurul nostru, ci să ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu care este adevărat și să-i dăm crezare!

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.1-13 · Ioan 8.12-20

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DISCUȚIE DESCHISĂ DESPRE MONOGAMIE – Fundația S.E.E.R. România

    „Bea apă din fântâna ta…” (Proverbele 5:15)


    Împăratul Solomon ne face o prezentare clară a monogamiei, iar el a fost unul dintre cei mai înțelepți oameni care a trăit vreodată pe pământ. Iată ce ne spune: „Bea apă din fântâna ta, şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.” (Proverbele 5:15-23)

    În zilele lui Solomon, o fântână sau un izvor erau considerate la fel de prețioase ca aurul. Apa curată, bună de băut era o resursă foarte prețioasă, așa că ceea ce vrea să spună Solomon este aceasta: „De ce să bei apa poluată care vine din conducta promiscuității, când, dacă aștepți, poți bea apa curată care vine din fântâna unei soții/unui soț devotat?” Iată două adevăruri pe care trebuie să le ții minte mereu:

    1) Dragostea adevărată așteaptă.

    2) Dragostea adevărată merită așteptarea.

    Când o tânără creștină a fost ispitită să păcătuiască, de către un prieten care trăia o viață tumultuoasă, ea a replicat: „Oricând vreau să devin ca tine, pot. Dar nu mai pot niciodată să devin persoana care am fost înainte de a lua acea decizie!” Așadar, tinerilor, păstrați-vă curăția inimii și a trupului!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 25:31-46

    Versetul 31 reia cursul profeţiei de unde a fost el întrerupt în v. 30 şi 31 din cap. 24, adică de la venirea Domnului în glorie pentru poporul Său pământesc. Pentru naţiunile prezente pe pământ (v. 32), atunci va suna fie ceasul răsplătirii, fie cel al pedepsei. Criteriul de diferenţiere va fi modul în care i-au primit pe ambasadorii Împăratului (fraţii Săi aici, iudeii v. 40), când aceştia vesteau evanghelia împărăţiei (cap. 24.14).

    Unii au dorit să se slujească de această parabolă pentru a susţine doctrina mântuirii prin fapte. Este clar însă că aici suntem în afara perioadei Bisericii şi a credinţei creştine propriu-zise.

    Totuşi, lăsând deoparte problema mântuirii, declaraţia Împăratului este plină de învăţăminte pentru noi, creştinii. Dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, cât de dispuşi am fi noi să-L primim, să-I slujim, pe scurt, să satisfacem cele mai mici dorinţe ale Sale? Aceste ocazii sunt la îndemâna noastră în fiecare zi: darurile, ospitalitatea, vizitele sau tot ceea ce facem cu dragoste pentru cineva sunt în primul rând pentru El (comp. cu Ioan 13.20; 1 Corinteni 12.12). Reversul este un semnal de alarmă: ce nu facem este un refuz îndreptat înspre Domnul.

  • 22 August 2021

     

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, de acum așteptând până când vrăjmașii Lui vor fi puși ca așternut al picioarelor Lui.

    Evrei 10.12,13


    Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (13)

    S-a spus adesea că Dumnezeu n-a dat instrucțiuni cu privire la un scaun pe care preoții să șadă și să se odihnească, în cortul întâlnirii sau în templu. Motivul pentru aceasta este că lucrarea lor nu se sfârșea niciodată – ei stăteau „în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11).

    Ce contrast binecuvântat avem în versetul citat mai sus: „Dar El”! Cine este El? Fiul etern și binecuvântat al lui Dumnezeu – Dumnezeu Însuși, care a devenit Om. Și de ce a devenit Om? Sunt mai multe motive, fără îndoială, însă versetul nostru ne spune că a devenit Om pentru a aduce „o singură jertfă pentru păcate”. Ce contrast cu preoții din Israel! Mai multe jertfe în contrast cu o singură jertfă finală!

    După ce S-a adus pe Sine jertfă – singura jertfă cu adevărat primită de Dumnezeu pentru păcatele tuturor celor care cred în El – S-a așezat. Acest lucru ne arată că lucrarea Sa de jertfire este completă. Însă El n-a șezut pe pământ, ci la dreapta Măririi. Dumnezeu a acceptat lucrarea Sa!

    Să remarcăm de asemenea că El a șezut pentru totdeauna. Această expresie are semnificația de „perpetuu”, „fără întrerupere”. Este posibil să ne așezăm după o zi lungă de lucru, după care să ne aducem aminte că am uitat să facem ceva și să trebuiască să ne ridicăm din nou. Domnul nostru însă nu trebuie să Se mai ridice niciodată să facă ceva cu privire la păcatele noastre. El a încheiat lucrarea Sa, pentru gloria lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea noastră eternă. Când Se va ridica de pe tron, o va face pentru a doua Sa venire. Mai întâi îi va lua la Sine pe sfinții Săi, apoi Se va întoarce pentru a împărăți, când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale. Vino, Doamne Isuse!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

    Ioan 17.20,21



    Gânduri cu privire la Ioan 17

    Când S-a rugat pentru ai Săi, Domnul nu a avut în vedere doar micul grup al ucenicilor Săi, ci inima Sa îi cuprindea pe toți aceia care, începând de la Rusalii, când Duhul Sfânt avea să vină pe pământ, vor veni la credința în El. Cei mai mulți dintre ei nu au venit la credință prin slujba directă de predicare făcută prin gura apostolilor, pentru că aceștia au trăit doar puțini ani pe pământ. Dar cuvântul apostolilor în forma Scripturilor inspirate ale Noului Testament a rămas. El a fost de la început temelia oricărei propovăduiri a evangheliei și mai este și astăzi.

    În legătură cu acest cerc extins al tuturor credincioșilor, Domnul a exprimat pentru a doua oară cererea ca ei să fie una. Comparând cu prima cerere, observăm o deosebire. Acolo unitatea era restrânsă la apostoli și cererea era: „Pentru ca ei să fie una ca Noi” – una în gândire și în acțiune. Aici El S-a rugat astfel: „Ca și ei să fie una în Noi„. Această unitate s-a format prin interesul lor comun pentru Tatăl și Fiul. Temelia pentru această unitate este viața veșnică, natura divină, pe care toți credincioșii o au.

    Oameni de proveniență diferită, din cele mai diversificate culturi și religii, deosebindu-se social și intelectual, pot fi una, dând mărturie cu privire la aceasta în fața lumii! La începutul Faptelor Apostolilor, această unitate era vizibilă: „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet” (Fapte 4.32).

    Cât se mai vede astăzi din această unitate?

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.10-28 · Ioan 8.1-11

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUVINTELE TALE AU GREUTATE – Fundația S.E.E.R. România

    „Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna.” (Proverbele 18:4)


    Când Solomon vorbește despre „ape adânci”, el se referă la apa dintr-o fântână adâncă – adică cea mai bună, cea mai rece. Dacă vrei să știi ce fel de apă are o fântână, trebuie s-o testezi. Iar dacă dorești să afli ce este în inima unui om, ascultă-i vorbele. Un fermier bătrân a spus-o astfel: „Ceea ce se află în fântână întotdeauna vine la suprafață într-o găleată!” Unul dintre cele mai sigure semne ale înțelepciunii și maturității este abilitatea de a spune lucrul potrivit, în modul potrivit, la momentul potrivit, persoanei potrivite… sau, să nu spui absolut nimic! Firește, pe măsură ce devii mai înțelept, vei vorbi mai puțin și vei face mai mult.

    În Marea Britanie, când cineva este arestat, polițistul este obligat să-i citească drepturile înainte de a-l interoga, informându-l despre dreptul lui de a păstra tăcerea: „Ai dreptul să nu spui nimic. Dar tot ceea ce spui poate fi folosit ca dovadă.” Așadar, dacă vorbele tale nu sunt destinate să zidească pe cineva, ci să doboare – tăcerea este un „drept” pe care trebuie să ți-l exerciți în fiecare zi. Uneori, cele mai înțelepte cuvinte sunt cele nerostite. Cineva a zis: „Un înțelept este considerat cineva care se gândește de două ori înainte de a… nu spune nimic!”

    Solomon a scris următoarele: „Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.” (Proverbele 17:27-28). Așadar, este mai bine să taci inteligent, decât să vorbești mult, prost și fără rost!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 25:14-30

    Parabola celor zece fecioare se referea la aşteptarea Domnului. Cea a talanţilor va privi latura slujirii. Viaţa creştinului, după întoarcerea la Dumnezeu, are două caracteristici: „să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său„ (1 Tesaloniceni 1.9-10). A aştepta nu înseamnă nicidecum a nu face nimic până la venirea Lui, ci fiecare răscumpărat are privilegiul de a putea lucra pentru El. În acest scop, fiecare a primit un anumit număr de talanţi pe care are răspunderea de a-i valorifica: sănătate, memorie, inteligenţă, timp liber, bunuri materiale… Mai presus de toate însă, el are Cuvântul divin împreună cu cunoştinţa care decurge din acesta (1 Corinteni 2.12).

    Dragi prieteni, chiar dacă suntem mântuiţi, putem totuşi să ne asemănăm, mai mult sau mai puţin, cu robul cel rău. Suntem noi siguri că n-am lucrat într-un mod egoist, leneş sau în alt fel necinstit, îngropând unul sau altul dintre aceşti talanţi care-I aparţin Domnului? Cum anume Îi vom da noi socoteală când va veni? Ne va putea El face să intrăm în bucuria Sa, cea a lucrării împlinite şi a dragostei satisfăcute, bucurie care Îi era şi Lui „pusă
    înainte” (Evrei 12.2)? Răsplata este aceeaşi pentru primii doi robi, şi aceasta pentru că Domnul pune preţ nu pe rezultatele cantitative (întotdeauna „puţine lucruri„), ci pe credincioşie.

  • 21 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I durerile morții, pentru că nu era posibil ca El să fie ținut de ea.

    Fapte 2.24


    De-a lungul istoriei cărnii și sângelui care ne este oferită în Scriptură învățăm că moartea a intrat în lume prin păcat. Pentru toți cei reprezentați ca fiind în Adam, sentința a fost aceasta: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit”. Cu privire la Sămânța promisă a femeii, care nu era astfel reprezentată, a fost spus șarpelui: „Tu Îi vei zdrobi călcâiul”. Vedem deci că moartea acestei Semințe avea să fie la fel de neobișnuită ca și nașterea Sa. Prin naștere, El urma să fie Sămânța femeii; în moarte, urma să aibă călcâiul zdrobit. La împlinirea timpului, El, Cel făgăduit, a fost „născut din femeie”. Fiul lui Dumnezeu, Cel care sfințește, a luat parte la carne și sânge; El a devenit „Sfântul” sau „lucrul sfânt” (Luca 1.35).

    A avut moartea vreun drept asupra Lui? Niciunul! Conform legământului veșnic, călcâiul Lui a trebuit să fie zdrobit, însă moartea n-a avut niciun drept asupra cărnii și sângelui Său. În El, Cel binecuvântat, a existat capacitatea de a împlini planul divin, pentru ca astfel călcâiul să trebuiască să-I fie zdrobit; altfel însă, El n-a fost nicidecum expus morții în vreun fel.

    Sub legământ, pentru a împlini planul dumnezeiesc, El S-a predat pe Sine, de bună plăcere, spunând: „Iată-Mă, vin”. Pentru slava lui Dumnezeu și pentru pacea celui păcătos, El a luat „un chip de rob”. Și, prin urmare, la timpul potrivit a fost făcut „asemenea oamenilor” și, fiind găsit astfel la „înfățișare”, El a mers pe drumul smeririi de sine, chiar până la „moarte de cruce” (Filipeni 2).

    J. G. Bellett

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse. Să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă … Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui!

    Luca 12.35-37



    Întotdeauna pregătit

    Când s-a întors acasă de la școala duminicală, Iulia i-a spus mamei:

    — Tanti Elena ne-a spus că Domnul Isus va reveni pentru a ne lua la El; dar tanti Elena nu ne-a spus când va veni El!

    — Nici nu avem nevoie să știm acest lucru! i-a spus mama.

    — Eu totuși aș dori să știu, pentru că s-ar putea să mă intereseze acest lucru și vreau să-L aștept pe Domnul Isus într-o anumită zi, a spus Iulia.

    Mama a întrebat-o:

    — Și ce ai face în zilele de dinainte de venirea Sa?

    Iulia nu a răspuns. Ce să-i fi răspuns mamei?

    Mama i-a explicat:

    — El poate veni chiar astăzi! Noi trebuie să avem întotdeauna în vedere venirea Sa și să fim tot timpul pregătiți. Dacă Îi faci bucurie prin purtarea ta, atunci poți să-L aștepți fericită în orice timp.

    „Și voi deci fiți gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți” (Luca 12.40).

    Să fim și noi pregătiți pentru revenirea Domnului Isus! El poate veni chiar astăzi!

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 9.1-9 · Ioan 7.37-53

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    POVESTEA A DOUĂ FAMILII – Fundația S.E.E.R. România

    „Știu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului…” (Geneza 18:19)


    Povestea următoare, despre două familii, spusă cu peste un secol în urmă, conține învățături care sunt mai relevante acum mai mult ca oricând. Familia nr. 1 – Edwards. Știai că tatăl cunoscutului reformator și pastor din New England, Jonathan Edwards, a fost un cleric? Iar mama sa a fost descendenta unui lucrător al bisericii? De fapt, familia lui Edwards include 14 președinți de universități, peste 100 de profesori universitari, 30 de judecători, 60 de medici, peste 100 de clerici, misionari și profesori de teologie și aproximativ 60 de autori. De-a lungul istoriei, nu cred că a existat vreo industrie în America în care să nu fi fost vreun membru al familiei Edwards, printre promotorii săi de frunte. Jonathan Edwards a fost copilul unei familii creștine, crescut în cele mai favorabile condiții. Familia nr. 2 – Jukes. Membrii acestei familii n-au putut fi convinși să studieze, n-au dorit să muncească, și s-au făcut cunoscuți pentru faptul că au costat statul New York milioane de dolari. Întregul lor dosar cuprinde sărăcie, crimă și nebunie. Dintre descendenții săi, 310 erau cerșetori de profesie, 440 au fost distruși fizic de propria lor răutate, 60 erau hoți de rând, 133 au fost criminali condamnați și 55 au fost victime ale necurăției. Numai 20 au deprins o meserie (10 dintre ei au învățat-o în închisoare) și această familie notorie a comis 7 crime. Da, când copilul tău devine un pericol, el poate infecta întreaga familie. Dar dacă este crescut într-un mediu evlavios, el poate binecuvânta o întreagă familie, dar și să influențeze lumea generații la rând. Deci care este concluzia? Aceasta: Dragi părinți, dacă sunteți înțelepți îi veți învăța Cuvântul lui Dumnezeu pe copiii voștri, în fiecare zi.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 25:1-13

    Potrivit obiceiului oriental, mirele care venea noaptea pentru sărbătoarea nunţii sale era escortat de lumini purtate de fete tinere, prietene ale miresei (noi le numim astăzi domnişoare de onoare; comp. cu Psalmul 45.9,14). Domnul foloseşte această imagine emoţionantă pentru a ne arăta cum trebuie aşteptat El, Mirele ceresc. Lucru trist însă, în adunările lor, creştinii nu şi-au mai dat osteneala în această aşteptare! Somnul spiritual a pus stăpânire pe toţi aceştia şi a durat multe secole. A trebuit ca, în istoria recentă a Bisericii, întrun moment numit pe drept „Trezirea”, să răsune acest „strigăt de la miezul nopţii”: „Iată mirele…!„ (v. 6). Domnul vine! Ca urmare, a apărut o diferenţă: Fecioarele înţelepte aveau ulei în candelele lor; în acelaşi fel, adevăraţii credincioşi sunt pregătiţi pentru venirea Domnului, iar lumina lor, cea a Duhului Sfânt, poate străluci în noaptea lumii. Alte persoane, precum fecioarele nechibzuite, au mărturisit că-L aşteaptă pe Domnul, fără să aibă viaţa Lui. Ele purtau pe nedrept frumosul nume de creştini. Ce jalnică iluzie şi ce deşteptare cutremurătoare!

    O, dacă s-ar întreba fiecare, până când mai este timp: Am eu ulei în candelă? Sunt eu pregătit pentru venirea Lui? (Romani 8.9 sf.).

  • 20 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, chemându-i, le-au poruncit să nu vorbească deloc, nici să nu învețe pe alții în Numele lui Isus. Dar Petru și Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; pentru că noi nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit”.

    Fapte 4.18-20


    Uneori auzim despre creștini din alte colțuri ale lumii că suferă și că sunt persecutați din cauza Numelui Domnului Isus, iar inimile noastre simt împreună cu ei, la fel cum sunt mișcate atunci când citim această întâmplare cu Petru și cu Ioan. Ne minunăm de curajul, de credința și de îndrăzneala lor și apreciem credincioșia și hotărârea lor de a mărturisi despre Domnul, precum și refuzul de a nu vorbi despre acele lucruri pe care le văzuseră și auziseră.

    Ce provocare pentru noi! Cei mai mulți dintre noi, care citim aceste pagini, trăim în țări în care avem libertate să vorbim despre lucrurile pe care, prin credință, le-am văzut și le-am auzit. Nu suntem persecutați așa cum au fost ei și așa cum mulți alții sunt persecutați astăzi, totuși nu le vorbim altora cu îndrăzneală despre Domnul. Petru și Ioan văzuseră și auziseră lucruri care îi impresionaseră în așa măsură, încât nu puteau să nu le spună altora despre Domnul Isus. Este Domnul la fel de real și de prețios pentru noi? Ne preocupăm cu El în așa măsură încât El să umple inima noastră, după care, din plinătatea ei, să le vorbim altora despre El?

    Suntem adesea timizi și chiar ne este rușine să vorbim cuiva, însă am putea să-i înmânăm o broșură. Dacă am da o broșură pe zi (ceea ce nu este mult, nu-i așa?), ar însemna să împărțim 365 de broșuri pe an. Cu siguranță, doar veșnicia va arăta rezultatele unui astfel de efort!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Să te închini Domnului Dumnezeului tău, și numai Lui să-I slujești.

    Luca 4.8



    Ce ar face zeul de piatră aruncat în Gange?

    Zalim, un tânăr indian, L-a primit în inima sa pe Domnul Isus. La puțin timp după acest eveniment, a pornit la drum cu un vapor pe fluviul Gange cu alți doi preoți hinduși mai în vârstă. Aceștia l-au atacat imediat, din pricina credinței sale:

    — Ce știi tu, băiat prost, despre religia părinților tăi și despre creștinism? Ce ți-a venit să părăsești religia noastră?

    — Probabil aveți dreptate că sunt un om prost. Dar faptul că am renunțat la idoli nu este o acțiune greșită din partea mea. Aveam acasă un zeu excepțional. Era frumos lucrat și a costat o mulțime de bani, deoarece l-am achiziționat de la un artist cunoscut. Dar, deși am slujit zeului meu mulți ani, el nu m-a binecuvântat niciodată. Acum vă întreb: dacă zeul meu de piatră ar fi aici și l-aș arunca în fluviul Gange împreună cu cățelul de acolo, ce s-ar alege de ei?

    Preoții hinduși au tăcut, pentru că nu știau ce să răspundă. Alți călători, care au urmărit discuția, au răspuns:

    — Acel zeu de piatră ar fi imediat pe fundul fluviului, în schimb câinele ar înota la mal.

    — Deci câinele este mai mare decât zeul, a spus ca o concluzie Zalim, deoarece câinele se poate salva pe sine însuși, dar zeul nu. Așadar, nu-mi cereți să slujesc unui zeu care este mai puțin valoros decât un câine. Nu, eu nu vreau să mai venerez o piatră, ci vreau să mă închin Celui care a creat întreaga lume. Eu mă închin Domnului Isus care a murit pentru mine și numai Lui vreau să-I slujesc.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.54-66 · Ioan 7.25-36

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PREȚUL SUCCESULUI – Fundația S.E.E.R. România

    „Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă.” (Proverbele 14:23)


    Într-o zi, un bunic le povestea nepoților săi cum a plecat el să trăiască în America. Le-a spus despre trenurile și vaporul care l-au purtat din casa lui din Europa de Est. Le-a spus despre felul în care i s-au procesat datele, împreună cu ale celorlalți imigranți, la Ellis Island… și a ajuns la momentul când s-a dus la un restaurant cu autoservire din Manhattan, ca să-și ia ceva de mâncare. S-a așezat la o masă liberă și a așteptat multă vreme ca să vină cineva să-i ia comanda… dar n-a venit nimeni! În cele din urmă, o femeie cu o tavă plină de mâncare s-a așezat la masa lui și i-a explicat cum funcționează autoservirea. „Începi de la capăt,” i-a spus ea, arătând spre teancul de tăvi. „Apoi mergi de-a lungul vitrinelor cu mâncare și îți iei ce dorești. La celălalt capăt ți se spune cât trebuie să plătești.” Bunicul a reflectat o clipă, apoi a spus: „Curând am aflat că așa funcționează totul în America. Aici, viața este ca un restaurant cu autoservire. Poți avea tot ce-ți dorești – chiar și succes foarte mare – dacă ești dispus să plătești prețul! Dar nu vei primi niciodată ceea ce-ți dorești, dacă aștepți ca altcineva să-ți aducă. Trebuie să te ridici și să-ți iei singur!” Diferența dintre locul în care te găsești acum și locul în care ai vrea să fii se poate rezuma într-un cuvânt: muncă! „Dorește Dumnezeu să am succes?” întrebi tu. Da, însă El nu ți-l va arunca direct în poală. El a promis că va binecuvânta „tot lucrul mâinilor tale…” (Deuteronomul 28:12). Ore nesfârșite, efort persistent, îmbunătățire continuă – iată ce face diferența dintre ambiție și succes. Așadar, Dumnezeu să binecuvânteze „tot lucrul mâinilor tale”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 24:31-51

    Domnul Îşi întrerupe expunerea Sa profetică pentru a-i îndemna pe ai Săi la veghere şi la lucrare. Judecata asupra lumii va cădea pe neaşteptate şi îi va lovi şi pe necredincioşi şi pe batjocoritori. În acelaşi timp însă, ea îi va atinge şi pe cei indiferenţi, pe cei nehotărâţi şi pe copiii cu părinţi creştini care nu sunt şi copii ai lui Dumnezeu. Este cumva aceasta şi situaţia ta? „De aceea şi voi fiţi gata” (v. 44) ne îndeamnă Domnul pe fiecare în parte.

    În v. 45, o frumoasă slujbă este aşezată înaintea celor rânduiţi de El: aceea de a împărţi în jur hrana Cuvântului (Fapte 20.28; 1 Timotei 1.12). Pentru aceasta sunt de îndeplinit două condiţii: Credincioşia, pentru a cunoaşte Cuvântul şi a nu ne abate de la el, şi priceperea, pentru a şti cum să-l folosim potrivit cu nevoile şi cu situaţiile altora. În cercul larg al creştinătăţii sunt însă şi robi răi; aceştia stăpânesc cu asprime peste suflete şi se îmbată de plăcerile lumii (comp. cu 1 Tesaloniceni 5.7…). Din ce cauză? Pentru că, în străfundul lor, aceştia nu cred în întoarcerea Stăpânului. Slujitorul Domnului Hristos nu poate fi credincios şi priceput decât dacă păzeşte un fericit secret: în fiecare zi, el Îl aşteaptă pe Domnul. „Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa”, scrie psalmistul (Psalmul 130.6).

  • 19 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt dreptate și că din credincioșie m-ai smerit. Fie, Te rog, bunătatea Ta mângâierea mea, după Cuvântul Tău față de slujitorul Tău.

    Psalmul 119.75,76


    Dumnezeu face rana și Dumnezeu o vindecă; și în toată strâmtorarea noastră, El este strâmtorat (Isaia 63.9). El îngăduie necazurile pentru diferite motive. În cazul lui Iosif, ele au avut rolul de a-l pregăti pentru lucrarea pe care Dumnezeu avea să i-o dea s-o facă (Psalmul 105.17-21). Iosif le-a explicat fraților săi: „Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine, ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor” (Geneza 50.20). Mai mult, ni se spune că „i-a mângâiat și le-a vorbit inimii” (versetul 21). Acesta este un exemplu practic cu privire la ceea ce a fost scris pentru noi: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Corinteni 1.3,4). Iosif experimentase mângâierea lui Dumnezeu și, la rândul lui, i-a mângâiat pe frații săi.

    În cazul lui Pavel, necazul său, țepușul din carne, a fost pentru a-l feri de mândrie, din pricina descoperirilor pe care le primise de la Domnul. Se pare că suferințele psalmistului erau de natură corectivă, fiindcă el spune: „Mai înainte de a fi umilit, rătăceam” (Psalmul 119.67). Răspunsul său la aceste suferințe este însă demn de imitat. În primul rând, el Îl îndreptățește pe Dumnezeu: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sunt drepte”. În al doilea rând, înțelege că suferința sa venea de la El: „Din credincioșie Tu m-ai smerit”. În al treilea rând, mărturisește că Dumnezeu făcuse acest lucru „din credincioșie”. În cele din urmă, el cere nu ca Dumnezeu să-i înlăture suferința, ci ca bunătatea Sa plină de îndurare să-l mângâie. Fie ca și noi să avem aceeași încredere în Dumnezeul nostru cel plin de credincioșie și să experimentăm astfel bunătatea și mângâierea Sa în toate necazurile noastre!

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Isus a zis: Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?

    Luca 17.17



    Curățirea de lepră

    Într-un sat aflat la granița dintre Samaria și Galileea trăiau zece oameni sărmani. Ei erau leproși, bolnavi incurabili, alungați din societate! Pentru ei nu mai exista niciun viitor și nicio îngrijire medicală.

    Dar deodată au observat că se apropia cineva. Cine să fie? Nu cumva Acela despre care se vorbea în toată zona, Cel care spusese despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu? – Da, într-adevăr, El era! Cei zece bărbați au văzut o rază de speranță și s-au ridicat. Nu vindecase El pe atâția? Leproșii au început să dea din mâini, să alerge și să strige: „Isuse, fie-Ți milă de noi!”. Și, într-adevăr, El le-a răspuns și i-a trimis la preoți. Ei au pornit la drum, dar deodată au observat că sunt vindecați. S-au oprit și s-au uitat la trupurile lor. Au căutat, au căutat, dar… nu mai era nimic de găsit! Cât de bucuroși au fost!

    Unul dintre ei a căzut pe gânduri. Atunci a alergat înapoi la Isus, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a mulțumit. Nu I-a putut plăti; doar I-a putut spune: „Mulțumesc”. Și aceasta l-a făcut fericit. Despre ceilalți nouă nu citim că s-au întors să-I mulțumească Domnului Isus pentru vindecare. Voiau poate să recupereze ce au pierdut, să se bucure, să uite…?

    Lepra este o imagine a păcatului care se lipește de orice om și îl face necurat. Așa cum odinioară pentru un lepros nu mai era nicio șansă de vindecare, tot așa și omul păcătos este pierdut, fără speranță. Noi primim vindecare, curățire și iertarea păcatelor numai când Îl întâlnim personal pe Domnul Isus Hristos.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 10.14-29 · Ioan 8.21-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MITURI DESPRE CREȘTEREA COPIILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „…copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul…” (Deuteronomul 31:13)


    În cartea sa: „Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong” (De ce nu poate Johnny să deosebească binele de rău – n.tr.), autorul William Kilpatrick identifică o serie de mituri legate de meseria de părinte pe care unii părinți chiar le cred:

    1) Mitul „bunului băiat rău”. Literatura și filmele americane portretizează deseori „băieții răi” ca fiind plini de șarm și atrăgători. Tom Sawyer și Buster Brown sunt exemple din trecut; și probabil că știți fiecare alți asemenea ștrengari adorabili care au jucat în filme și au apărut la televizor. Acest curent din tradiția americană a influențat atât de mult imaginația, încât cuvântul „supunere” a ajuns să sune aproape jignitor!

    2) Mitul cumințeniei naturale. Aceasta e ideea conform căreia virtutea va avea grijă de ea însăși, dacă li se va permite copiilor să crească în propria lor lege.

    3) Mitul cunoașterii specializate. În ultimele decenii, părinții au apelat la profesioniști în materie de creștere a copiilor. Din nefericire, marea majoritate a experților în „creșterea copiilor” subscriu la mitul cumințeniei naturale. Așadar, s-a pus un accent atât de mare pe natura unică, creativă și spontană a copiilor, încât părinții au ajuns să creadă că creșterea copiilor înseamnă să se adapteze ei înșiși la copii, în loc ca odraslele lor să învețe să se adapteze la cerințele vieții de familie.

    Haideți să vedem împreună ce le-a spus Dumnezeu, copiilor lui Israel, despre creșterea pruncilor: „copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă, şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi.” Să reținem exprimarea „s-o audă și să învețe” – e vorba de Legea lui Dumnezeu, de Cuvântul Său. Aceasta nu este o sugestie pentru părinți – este o poruncă de la Dumnezeu, de care e bine să ții seama, dacă vrei ca familia ta să fie binecuvântată!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 26:1-16

    Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi„ (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul„ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

    Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

  • 18 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vorbește fiilor lui Israel și poruncește-le să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, în generațiile lor, și peste ciucurele fiecărui colț să pună un șnur albastru.

    Numeri 15.38


    Fiilor lui Israel le era poruncit să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, iar peste acești ciucuri să pună un șnur albastru, care să le reamintească de faptul că erau un popor sfânt. Culoarea albastră vorbește despre ceea ce este ceresc. Avem aici o imagine foarte sugestivă a faptului că noi astăzi suntem chemați la sfințenie, fiindcă suntem un popor ceresc. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe coloseni: „Deci, dacă ați fost înviați împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Hristos este așezat la dreapta lui Dumnezeu: gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3.1,2). Cei credincioși trebuiau astfel întăriți și încurajați să dea morții mădularele lor de pe pământ și să se deosebească în felul acesta de „fiii neascultării” (vedeți versetele 5 și 6).

    Întotdeauna avem mai întâi prezentată poziția noastră cerească, după care urmează îndemnurile la sfințenie. În Efeseni, de exemplu, creștinul este mai întâi prezentat ca șezând în locurile cerești, apoi vedem diferitele sfere de pe pământ în care suntem responsabili să umblăm într-o manieră sfântă. Niciodată nu se face apel la lege pentru a produce sfințenie în cel credincios, ci ni se reamintește în mod constant că suntem cerești. Păcatul nu are stăpânire asupra noastră, fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har (Romani 6.14).

    Șnurul albastru era la poalele hainei, aproape de pământ. În Biblie, hainele vorbesc despre caracterul și despre căile noastre; prin urmare, suntem chemați să introducem puterea cerului în cele mai mici detalii ale vieții cotidiene. Să nu fim ca fariseii, care își lărgeau marginile (ciucurii) hainelor lor, pentru a fi văzuți de oameni (Matei 23.5). Tatăl nostru ceresc ne va răsplăti, iar aceasta trebuie să ne fie de ajuns.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Căci întristările noastre ușoare și de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă.

    2 Corinteni 4.17



    Comoara poetei (2)

    Julie von Hausmann s-a îndrăgostit de un tânăr teolog. Dar acesta n-a dorit să devină pastor la o biserică, ci a decis să meargă ca misionar în Africa. Data pentru plecarea în călătorie era deja stabilită atunci când cei doi s-au cunoscut. Ei s-au logodit, iar apoi tânărul misionar a plecat în călătorie. Curând după aceea, Julie a plecat pe urmele logodnicului ei. A făcut călătoria obositoare cu vaporul, cu nădejdea că în curând îl va revedea pe iubitul ei. Dar el nu a așteptat-o în port. Julie a fost condusă în cimitirul stației misionare: mirele ei murise cu puțin timp înainte, din cauza unei epidemii. Totul părea să se prăbușească. Era singură. Dar, după o luptă îndelungată, încercarea a fost depășită cu ajutorul Mântuitorului. S-a ridicat ca după un vis urât și, încă strivită de durere, a pus pe hârtie versurile „Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna”. Din inima ei s-au desprins cuvintele acestei cântări, care a devenit, prin harul lui Dumnezeu, o binecuvântare și o mângâiere pentru nenumărați oameni.

    Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna

    Și mă condu,

    De-acum și-ntotdeauna,

    Precum vrei Tu.

    Eu singur nu pot face

    Măcar un pas,

    Deci spune-mi unde-Ți place

    Să merg eu azi.

    O, Tu mă-nvăluiește

    În harul Tău,

    La bine mă păzește,

    Ca și la rău.

    Primește-l la picioare

    Pe-al Tău copil,

    Căci Tu iubești mai tare

    Pe cel umil.

    De nu simt câteodată

    Că mă conduci,

    Când lunec însă-ndată

    Tu mă apuci.

    Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna

    Și mă condu,

    De-acum și-ntotdeauna,

    Precum vrei Tu.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.31-40 · Ioan 7.1-13

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    „LUCRURILE DE SUS”! – Fundația S.E.E.R. România

    „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)


    Ați auzit? Biblia ne sfătuiește limpede, spre binele nostru, să ne gândim „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Foarte multe dintre lucrurile care se petrec în lume astăzi ne pot afecta cu ușurință mintea și emoțiile, dar noi trebuie să învățăm să ne ridicăm deasupra lor. Când ne năpădesc gândurile negative și când emoțiile încearcă să ne controleze, ar trebui să ne oprim… și să ne gândim la lucrurile de sus. De multe ori ne simțim mai bine dacă vorbim pozitiv despre ceea ce ne deranjează.

    De exemplu, vorbește cu tine însuți cam așa: „Poate familia mea nu este tot ce mi-am dorit, dar sunt mulțumitor că am o familie… Poate casa mea nu este atât de frumoasă pe cât mi-am dorit, dar totuși e un loc bun de trăit… Poate trec printr-o perioadă dificilă momentan, dar Domnul Isus este cu mine și mă va ajuta s-o depășesc!” Diavolul știe pe ce buton să apese pentru a obține o reacție emoțională. Așadar, ce e de făcut?

    Bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu! „Ferice de (sau: este fericit, binecuvântat și demn de invidiat) omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din Legea Ta, ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!” (Psalmul 94:12-13). Cu cât te disciplinezi mai mult să spui NU sentimentelor, și DA – înțelepciunii lui Dumnezeu, cu atât va fi mai ușor să-ți învingi adversarul din războiul spiritual. Așadar, ia astăzi hotărârea de-a nu-ți mai clădi viața pe reacții emoționale, și de a te concentra pe „lucrurile de sus”! Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 24:1-14

    Ucenicii nu au ezitat să-I împărtăşească Domnului cât de mult se mândreau ei cu Templul a cărui semeţie părea să sfideze vremurile, … dar care în curând urma să fie distrus. Atunci Domnul, luându-i deoparte, le expune pe parcursul a două capitole, 24 şi 25, cum se vor succeda evenimentele profetice. Înainte de a le răspunde una câte una la toate cele trei întrebări puse de ucenici (când se vor întâmpla aceste lucruri? / v. 15-28; care va fi semnul venirii Sale? / v. 29-31; care va fi semnul sfârşitului veacului acestuia? / v. 32-51), Domnul începe prin a Se adresa conştiinţei lor (v. 4). Un adevăr trebuie să aibă întotdeauna un efect moral: de exemplu, de a înteţi teama de Dumnezeu sau de a înflăcăra dragostea pentru Domnul. Fără aceste rezultate, adevărul ar hrăni doar curiozitatea, iar cugetul (sau conştiinţa) sar împietri.

    Aici ucenicii sunt puşi în gardă exact cu privire la aceasta. Ei sunt tot „copilaşi” în credinţă; Îl cunosc pe Tatăl, pe care Isus li L-a descoperit (11.27), dar nu sunt încă înarmaţi împotriva celor pe care 1 Ioan 2.18 îi numeşte „mulţi antihrişti”, adică
    împotriva acelora care răspândesc diverse erezii, motiv pentru care ei au nevoie să fie avertizaţi. Satan caută să înşele prin contrafaceri (2 Tesaloniceni 2.9,10), dar noi, ca unii care suntem avertizaţi, să nu ne lăsăm tulburaţi (v. 6), ci să veghem, astfel ca dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi să nu se răcească.

  • 17 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecății, pentru că, așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă frica; pentru că frica poartă cu ea chinul și cine se teme nu este împlinit în dragoste.

    1 Ioan 4.17,18


    Poziția creștinului este consecința lucrării lui Hristos. Nu înseamnă că nu mai sunt conflicte în viața creștină, însă El mă va păzi până la sfârșit. Locul meu înaintea lui Dumnezeu nu este urmarea a ceea ce am făcut eu, ci a ceea ce a făcut Hristos. El este terenul pe care stau eu înaintea lui Dumnezeu. Și, dacă este așa, ce a făcut El pentru noi? El a murit pentru păcatele noastre, deci ele au fost înlăturate. El este Judecătorul, dar El nu poate judeca ceea ce a fost înlăturat.

    Responsabilitatea nu trebuie confundată cu acceptarea noastră, ci trebuie pusă în legătură cu datoria noastră de a-L proslăvi pe Dumnezeu în umblarea noastră. Fiind aduși la viață și născuți din Dumnezeu, suntem răspunzători să ne purtăm potrivit cu această stare. Dacă ai fi copilul meu, aș aștepta să te porți ca un copil al meu; mai întâi însă trebuie să fii copil al meu. Toate responsabilitățile noastre, oricare ar fi, decurg din poziția în care suntem. Când ești un copil al lui Dumnezeu, datoria ta este să te porți ca atare.

    „În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu și voi în Mine și Eu în voi” (Ioan 14.20). Este un lucru nespus de trist că unii sfinți sunt atât de departe de temeiul scripturistic, încât spun că nu pot ști dacă sunt cu adevărat mântuiți. Suntem în Hristos, acceptați în Cel Preaiubit și avem duhul de înfiere și, de asemenea, Hristos este în noi! Nu mai putem trăi pentru păcat, fiindcă am murit. Acest lucru se referă la responsabilitatea creștinului, nu la acceptarea lui. „Prin ascultarea Unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți” (Romani 5.19). Știu că El este în mine, că m-a cumpărat cu un preț mare; de aceea sunt responsabil să trăiesc potrivit voii Lui.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Dar adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, înainte de a veni zilele cele rele …

    Eclesiastul 12.1



    Comoara poetei (1)

    Julie Katharina von Hausmann a devenit cunoscută mai ales prin poezia: „Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna”. Ea s-a născut pe 7 martie 1826 în Mitau, Letonia, și a murit pe 15 august 1901 în Võsu, Estonia. Julie iubea liniștea și singurătatea, iar acestea au fost prețioase pentru viața ei de rugăciune. Ea L-a cunoscut pe Mântuitorul și L-a iubit, predându-și inima și viața ei tânără lui Isus Hristos.

    Julie von Hausmann a lucrat ca învățătoare și educatoare în diferite case din țara ei, dar a trebuit să-și schimbe adesea locul de muncă din cauza sănătății ei șubrede. În orele de liniște transcria pe hârtie ceea ce o preocupa, iar orele nopții, nedormite și pline de durere, se transformau în cântare. În timiditatea ei, nu permitea cuiva să privească în viața ei lăuntrică, de aceea își ținea foarte bine ascunsă „comoara” și împărtășea doar la puține persoane poeziile ei. Prietena ei Olga von Karp a fost convinsă că poeziile pe care le scria Julie von Hausmann ar putea fi de o mare însemnătate pentru un cerc mai larg de oameni. Însă Julie își caracteriza versurile ca fiind „slabe și nedesăvârșite”.

    Julie s-a lăsat totuși convinsă să trimită preotului Gustav Knak o colecție din poeziile ei. Expedierea a fost anonimă. Gustav Knak a editat un volum cu o sută de poezii. Ea îi scrisese preotului: „Dacă doar o inimă va fi înviorată prin aceste poezii slabe și nedesăvârșite, atunci aceasta ar fi o îndurare de care nu sunt vrednică niciodată, pentru care vreau să cânt și să-L laud pe Dumnezeu toată viața mea…”, și a făcut la final următoarea observație: „Sper că nu mai este necesar să vă rog să treceți sub tăcere numele meu”. Astfel, pe caietul ei simplu era scris doar atât: „Flori de mai. Poeziile unei ființe liniștite de la țară, prezentate de Gustav Knak”. Câștigul vânzării a fost acordat unei case de orfani din Hong Kong.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.12-30 · Ioan 6.60-71

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ALFABETUL RUGĂCIUNII – Fundația S.E.E.R. România

    „…aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu… cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6)


    Rodica și George erau proprietarii unei clădiri comerciale, iar George folosea jumătate din ea pentru cabinetul său dentar. Timp de cincisprezece ani, nu au întâmpinat nicio dificultate cu închirierea celeilalte jumătăți, care le furniza bani în plus pentru a-și plăti facturile. Apoi, și-au pierdut chiriașul… iar un agent imobiliar le-a spus: „Nu are rost să vă faceți reclamă, absolut nimeni nu-și găsește chiriași!” Pentru a-și atenua stresul, Rodica s-a apucat de înot la un bazin din oraș. Într-o zi, când se simțea deosebit de neliniștită, s-a hotărât… să se roage în timp ce înota, folosind alfabetul pentru a ține minte numărul de ture. S-a concentrat pe adjective pentru a-L descrie pe Dumnezeu, începând cu litera A.

    „Tu ești un Dumnezeu Atotputernic”, s-a rugat ea în timpul primei ture;

    B. „Un Dumnezeu Bun și Binevoitor”, s-a rugat ea tura următoare.

    Și apoi C: „Tu ești un Dumnezeu Călăuzitor, Creativ și Capabil.”

    Când a terminat a douăzeci și șasea tură, ea înota deja de o oră… și temerile îi dispăruseră! Acum era sigură că Dumnezeu va purta de grijă! La puțin timp după aceeastă experiență, un terapeut care a văzut afișul „De închiriat” a sunat-o și a rugat-o să-i arate biroul. Era exact ce-și dorea, așa că… s-a rezolvat și cu închirierea spațiului! Din câte știu, Rodica se roagă în continuare în timpul turelor de înot.

    „La urma urmelor, spune ea, am descoperit bunătatea lui Dumnezeu de la A la Z!” Te îngrijorezi într-o anumită privință astăzi? Iată o opțiune mai bună (Filipeni 4:6-7): „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 23:23-39

    Prin cuvinte furtunoase, Domnul îi condamnă grav pe aceia pe care i-am putea numi clerul lui Israel. Aceste călăuze oarbe erau de două ori vinovate: nu numai că nu intrau ele însele în Împărăţia cerurilor, ci, în plus, abuzau de poziţia lor de autoritate pentru a-i împiedica şi pe alţii să intre (v. 13). Tipicari (sau exigenţi) în lucrurile mărunte, ei le neglijau pe cele importante: judecata, mila şi credincioşia (v. 23). În felul acesta, masca lor ipocrită încă înşela încrederea celor simpli. Isus, plin de indignare, le descoperă adevărata faţă: sunt „morminte văruite„ (morţi pe dinăuntru), „şerpi„, ucigaşi, fii de ucigaşi.

    Înainte de a părăsi Templul şi de a lăsa goală această casă în care Dumnezeu nu-Şi mai găsea locul, Isus Se exprimă în termeni dramatici (răscolitori) cu privire la judecata care avea să se abată asupra Ierusalimului. Ce puţin înţelegem noi din ce a însemnat pentru inima Lui, de o sensibilitate divină, acest dispreţ faţă de oferta harului! Nu vreţi să veniţi… (22.3: „n-au vrut să vină” Osea 11.7): ce cuvânt copleşitor! Dintre cei care vor trebui să-l audă într-o zi, cine va putea să-L facă atunci răspunzător pe Dumnezeu de nenorocirea lui veşnică? Mântuirea în Domnul Hristos i-a fost oferită, însă el nu a vrut s-o primească.

  • 16 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a pus pe leviți în casa Domnului … după porunca lui David … În clipa când a început arderea-de-tot, a început cântarea Domnului … Și toată adunarea s-a închinat, și cântăreții au cântat, și trâmbițașii au sunat … Și împăratul Ezechia și căpeteniile au poruncit leviților să-L laude pe Domnul cu cuvintele lui David și ale lui Asaf, văzătorul. Și au cântat laude cu bucurie și și-au plecat capetele și s-au închinat.

    2 Cronici 29.25-30


    Leviții (24) – Cântând laude cu bucurie

    Zorii unei noi zile se arătau în Iuda. Nelegiuitul împărat Ahaz murise și fiul său evlavios, Ezechia, se așezase pe tronul împărăției. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să deschidă ușile templului și să le repare, după care le-a cerut preoților și leviților să se sfințească și să curețe casa Domnului. Ei au împlinit porunca împăratului în șaisprezece zile. La sfârșitul acestei perioade au adus jertfe pentru păcat, arderi-de-tot și jertfe de pace, iar aceasta nu numai pentru Iuda, ci și pentru tot Israelul.

    Ce bucurie a umplut inimile lor atunci când s-au închinat în sfințenie! În contrast cu închinarea în duh și în adevăr, despre care Domnul vorbește în Ioan 4, închinarea lui Israel, instituită de Dumnezeu prin oameni ca Moise, ca David și ca alți profeți era o închinare care apela la simțurile omului: un templu magnific, jertfe de animale, preoți cu haine strălucitoare, instrumente muzicale, tămâie etc.

    „În clipa când a început arderea-de-tot, a început cântarea Domnului.” Arderea-de-tot Îl reprezintă pe Hristos în devotamentul Său sfânt pentru Dumnezeu. Cât de potrivit este deci pentru cei credincioși de astăzi să-și înalțe glasurile în cântări de laudă și de închinare, atunci când se preocupă cu Domnul și cu ceea ce El a împlinit pentru ei! Leviților li s-a poruncit să cânte laude Domnului, iar ei au făcut acest lucru cu bucurie, plecându-și capetele și închinându-se. Au putut să-și facă slujba cu toată abnegația, ajutându-i pe preoți, fiindcă fuseseră sârguincioși în a se sfinți pentru Domnul. Ce exemplu pentru noi, care avem cu atât mai multe motive să ne închinăm!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

    Galateni 2.20



    Fetița care a supraviețuit accidentului aviatic

    Pe 16 august 1967 a avut loc un accident aviatic. Era zborul 225 al Companiei Northwest Airlines. Catastrofa s-a produs la câteva secunde după decolare. Avionul s-a prăbușit pe șoseaua de lângă aeroport, producând 156 de victime: toți pasagerii, echipajul avionului și încă doi oameni de la sol. Când echipele de intervenție au degajat locul, printre bucățile navei au găsit o fetiță de patru ani, cu numele Cecilia Chican, care era încă în viață. Dezlegarea enigmei a durat trei zile, până când Cecilia și-a revenit din comă și a putut să povestească ce se întâmplase. În timp ce avionul era în picaj, Paula, mama ei, și-a desfăcut centura, a îngenuncheat lângă ea, a cuprins-o în brațe și nu i-a mai dat drumul. Mama murise, dar fetița trăia.

    Iată o întâmplare care are mult de vorbit inimilor noastre! Admirăm cu toții dragostea acelei mame față de fetița ei. Dar am vrea să admirăm mult mai mult dragostea Mântuitorului față de o lume aflată în picaj spre moartea veșnică. La cruce a fost rezolvată pe deplin întreaga problemă a salvării noastre veșnice. Pentru ca noi să trăim veșnic, Mântuitorul a trebuit să poarte păcatele tuturor celor care se încred în El. Prin moartea de pe cruce a Mântuitorului se oferă o șansă unică pentru salvarea fiecăruia care o acceptă. Vor folosi oare toți oamenii această unică șansă cu urmări veșnice?

    Dragostea Mântuitorului a fost atât de mare, încât a acceptat să moară pentru noi, oamenii, și astfel să ne scape de pierzare. Moartea Sa pe cruce pentru noi ne oferă viața nouă pe care o putem trăi „în credința în Fiul lui Dumnezeu”.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.1-11 · Ioan 6.47-59

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA MOISE (4) – Fundația S.E.E.R. România

    „Prin credinţă… a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:27)


    În al patrulea (dar nu în ultimul) rând, avem de învățat de la Moise să perseverăm, atunci când viața devine grea. Putem rezuma viața lui Moise în expresia: „a perseverat.” Este o realitate a vieții faptul că nu există câștig fără durere, nici avansare fără împotrivire, și nici progres fără probleme. Moise a înțeles că dificultățile vin în viața fiecărui om, și el a știut cum să le înfrunte și să meargă mai departe. Și noi trebuie să învățăm să facem la fel. Ca urmași ai lui Hristos, noi nu trebuie să lăsăm problemele să ne învingă; în schimb, ar trebui să le folosim astfel încât să ne apropie de Dumnezeu. Cineva a spus că nu ar trebui să lăsăm problemele să ne îngenuncheze… cu excepția rugăciunii – doar atunci putem să îngenunchem!

    Dumnezeu îngăduie anumite situații în viața noastră, ca să creștem. Și fără perseverență nu vom ajunge prea departe. Să reținem cuvintele „Prin credință… a rămas neclintit…” Credință – în ce? Credință – în cine? Credință în Dumnezeu! Nu vorbim aici despre vreo tehnică omenească de autoajutorare ce face apel la firea pământească. Nu, vorbim despre faptul că atunci când Dumnezeu ne cheamă să facem un lucru, El ne echipează și ne dă putere. El merge înaintea noastră și ne oferă tot ce ne trebuie. Când spunem DA planului Său pentru viața noastră, ne putem baza pe această promisiune: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28).

    Să recapitulăm ca să reținem: pentru a urma exemplul lui Moise, trebuie:

    1) să știm cine suntem;

    2) să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră;

    3) să ne stabilim prioritățile; și

    4) să perseverăm atunci când viața devine dificilă.

    Dacă vom respecta aceste adevăruri biblice, vom avea o viață cu adevărat binecuvântată de Dumnezeu.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 23:1-22

    Isus, Cel care a dejucat toate atacurile conducătorilor religioşi, acum îi pune în gardă pe ucenici şi pe cei din mulţime cu privire la aceştia. Ceea ce ei spuneau era, în general, foarte bine, dar, din nefericire, făceau cu totul altceva (vezi 21.30). Noi, cei care am învăţat probabil atâtea adevăruri biblice şi care ştim în anumite situaţii să le amintim chiar şi altora, suntem noi siguri că le punem în practică? (Ioan 13.17; Romani 2.21).

    Câtă deosebire între aceşti conducători religioşi şi Domnul Hristos, singurul conducător autentic (v. 8,10)!

    Ei recomandau legea / El o împlinea (5.17 notă: revela plinătatea lui Dumnezeu prefigurată în lege).

    Ei puneau asupra altora „poveri grele şi greu de purtat” (v. 4) / El îi chema pe cei „trudiţi şi împovăraţi” pentru a le da odihnă (11.28).

    Ei îşi alegeau primele locuri (v. 6) / El, de la iesle până la cruce, a ocupat constant cel din urmă loc. El a fost slujitor înainte de a fi conducător (v. 11). Nimeni nu va fi înălţat mai sus, pentru că nimeni nu sa smerit mai adânc. De partea lor însă, aceşti cărturari şi farisei care căutaseră propria lor glorie vor merge spre ruina şi pierzarea lor. În locul „fericirilor„ de la începutul slujbei Sale, Domnul trebuie să pronunţe acum de şapte ori îngrozitorul „vai„
    împotriva acestor oameni atât de responsabili.

  • 15 August 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de Mare Preot care S-a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri.

    Evrei 8.1


    Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (12)

    Să privim la faptul că „avem un astfel de Mare Preot”. Această expresie se află în Evrei 7.26 și este repetată în versetul citat mai sus. Explicând simbolurile din Vechiul Testament, cartea Evrei ne arată că există deopotrivă asemănări și contraste cu realitățile din Noul Testament. La fel stau lucrurile cu preoția Domnului nostru.

    1. În timp ce preoția lui Aaron și a fiilor săi era în mod continuu întreruptă de moarte, Marele nostru Preot a murit o dată, iar acum trăiește în puterea unei vieți nepieritoare. Prin urmare, preoția Lui este neschimbătoare sau netransferabilă. Nu va exista niciun moment în care El să nu fie la dispoziția noastră, pentru orice nevoie (Evrei 7.16,23,24).

    2. Fiindcă preoția Domnului nu se sfârșește prin moarte, El poate să ne poarte de-a lungul întregului drum prin pustie. Aaron a murit în pustie și nu a putut, ca mare preot, să-i ducă pe israeliți în țară. Marele nostru Preot însă poate să-i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El. De ce? Fiindcă El trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei. Mijlocirea Sa pentru noi este continuă, de-a lungul tuturor împrejurărilor schimbătoare, și nu se va întrerupe niciodată, câtă vreme ne aflăm în această lume. El ne va purta continuu până vom ajunge în cer.

    3. Caracterul Marelui nostru Preot este absolut unic. Aaron și fiii săi au fost oameni păcătoși, care aveau nevoie să aducă jertfe pentru păcat și pentru ei înșiși, nu numai pentru popor (Evrei 7.26,27). Hristos însă este sfânt, fără răutate și fără pată. El a trebuit să aducă jertfă doar pentru popor, lucru pe care l-a făcut atunci când S-a jertfit pe Sine.

    Să ne bucurăm că avem un astfel de Mare Preot – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu (Evrei 4.15)!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA
    BUNĂ

    Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.

    Ioan 17.17-19



    Gânduri cu privire la Ioan 17

    Ca Om pe pământ, Fiul lui Dumnezeu S-a rugat Tatălui Său. Cererile Lui Se refereau în mod deosebit la viața ucenicilor Săi pe care îi lăsa aici, în această lume. El Se ruga ca ei să fie păziți de rău. Mai mult decât atât, El Îi cerea Tatălui ceresc să-i sfințească prin adevărul Său. Cuvântul Tatălui îi separase de lume, de vechile obiceiuri și de ritualurile din iudaism.

    Legea lui Moise nu putea să facă această sfințire. Aceia cărora Fiul lui Dumnezeu le-a dat viața veșnică aveau nevoie de o directivă mult mai cuprinzătoare pentru viața lor. Ei posedau adevărul în Cuvântul desăvârșit al lui Dumnezeu. Dumnezeu comunicase poporului Său pământesc părți din adevăr, dar niciodată Adevărul – până a venit Isus care este Adevărul. Odată cu El s-a descoperit cine este Dumnezeu, cine este omul, diavolul, păcatul, de fapt cum sunt într-adevăr toate lucrurile. Astfel, adevărul ne poate scăpa de autoamăgirea acestei lumi.

    Această sfințire pentru Dumnezeu se referea la slujba ucenicilor, adică să fie destoinici în îndeplinirea misiunii lor. Așa cum Fiul lui Dumnezeu a fost trimis în lume și L-a descoperit pe Tatăl, tot așa ucenicii erau trimiși acum în lume pentru a-L face cunoscut pe Domnul și Învățătorul lor.

    Pentru sfințirea lor mai era necesar ceva: Domnul Însuși trebuia să Se sfințească, adică să intre în slava cerului, pentru ca inima noastră să nu se piardă în această lume, ci să fie la „comoara” ei din cer, adică la Hristos.

    Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.38-51 · Ioan 6.36-46

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA MOISE (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „El… avea ochii pironiţi spre răsplătire.” (Evrei 11:26)


    Ce mai putem învăța de la Moise, ca să reușim?

    În al treilea rând: să-ți stabilești prioritățile.

    Omul acesta a socotit „ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.” În acea vreme, o mare parte din bogăția lumii era depozitată în Egipt. Așa că Moise avea deja ceea ce majoritatea oamenilor încearcă să obțină toată viața lor: popularitate, posesiuni, plăceri… Cu toate acestea, Dumnezeu i-a cerut să facă ceva mai important – și el a ascultat! Era o chestiune de priorități. Moise s-ar fi putut gândi cu ușurință: „Situația sclavilor este proastă, așa că voi rămâne în sistem și voi lucra pentru reformă.”

    Majoritatea dintre noi ne dorim să fim iubiți de ceilalți, dar există o mare problemă cu popularitatea: nu durează. Poți fi cel mai popular nume din campusul universitar pentru o vreme, dar când te întorci la câțiva ani după absolvire, vei descoperi probabil că nimeni nu mai crede că ești așa de special.

    Pe lângă popularitate, există plăcerea. Este plăcerea ceva greșit? Nu, câtă vreme nu te conduce spre păcat!

    O altă prioritate a multora este averea. Și nu este nimic în neregulă cu succesul material. Unii dintre cei mai importanți oameni din Biblie erau extrem de bogați, inclusiv Avraam și Solomon. Dar Domnul Isus a spus foarte clar: „Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15). În cele din urmă, bogăția nu aduce fericire. Întreabă-i pe cei care au mulți bani: „De câți bani ar fi nevoie ca să fii fericit?” Răspuns: „Doar de câțiva… în plus!” Banii trebuie folosiți – nu iubiți!

    Dumnezeu vrea ca noi să folosim lucrurile și să iubim oamenii. Doar că noi iubim lucrurile, așa că vom ajunge să folosim oamenii.

    Moise avea prioritățile corect stabilite; el nu a prețuit lucrurile materiale pentru că exista ceva mult mai important în viața lui, și anume: voia lui Dumnezeu! Gândește-te și învață asta de la Moise!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 22:23-46

    Este rândul altor împotrivitori, a saducheilor, să vină la Domnul cu o întrebare inutilă. Aceştia se gândesc să demonstreze prin relatarea lor absurditatea învierii. Înainte de a le da dovezi prin Scripturi cu privire la înviere, Isus Se adresează conştiinţei acestor oameni şi le arată că ei vorbesc fără să cunoască Cuvântul, pe baza nesigură (şi întotdeauna falsă) a propriilor lor gânduri. Aceasta este ceea ce fac astăzi multe persoane, în special cele aparţinând sectelor rătăcirii şi ale pierzării.

    Învinşi pe terenul Scripturii, vrăjmaşii adevărului trec din nou la atac (v. 34-40). Ei primesc, drept răspuns, un rezumat perfect al întregii legi, … care-i condamnă fără drept de apel. La rândul Său, Isus le pune interlocutorilor Săi o întrebare care le închide gura. Respins, Cel care este în acelaşi timp şi Fiul şi Domnul lui David urmează să ocupe o poziţie glorioasă. Iar aceia care, în ciuda tuturor, voiau să rămână vrăjmaşi ai Săi îşi vor găsi şi ei locul care le este rezervat: … ca aşternut al picioarelor Lui (v. 44). Este întotdeauna impresionant să vedem persoane atât de hotărâte să-şi urmeze propria cale, încât refuză să se încline şi în faţa celor mai clare învăţături biblice (2 Timotei 3.8).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne