Mana Zilnica

Categorie: Domnul Este Aproape

  • 3 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El. Dacă Dumnezeu este glorificat în El, și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și Îl va glorifica îndată.

    Ioan 13.31,32



    Cu cât ne gândim mai mult la cruce (am venit la ea ca păcătoși, însă, ca și creștini, împăcați cu Dumnezeu, putem acum să o contemplăm), vedem că ea are un loc cu totul singular în istoria eternității. Gloria divină, păcatul omului, perfecțiunea Omului, răutatea lui Satan, puterea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu, toate acestea au fost manifestate la cruce, unde li s-a dat un răspuns perfect. Prin urmare, ea este temelia de nezdruncinat a binecuvântării omului și a tot ce există bun în cer și pe pământ. Apoi, când sufletele noastre sunt împăcate, privim la El și învățăm de la El: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. El vedea că lumea Îl lepădase; nu mai exista odihnă pe pământ. A căutat cu o răbdare impresionantă un loc de odihnă, însă așa ceva nu s-a găsit. Știa aceasta, însă a încercat; Fiul Omului nu numai că nu a avut unde să-Și plece capul, ci n-a avut unde să-Și odihnească inima, tot așa cum porumbelul lui Noe n-a găsit un loc unde să-și pună piciorul. „Caut un om căruia să-i fie milă, însă nu este niciunul.” Măcar că simțea din plin aceasta, totuși El a spus: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”.

    Doresc deci ca, în timp ce ne sprijinim pe eficacitatea binecuvântată a jertfei Sale, gândurile noastre să fie modelate de Ființa Lui – iată secretul practic al umblării prin această lume. „Cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și El prin Mine.” Fără îndoială că foamea noastră după El trebuie să crească continuu în noi. Există două părți ale vieții creștine. Prima parte este aceasta: dacă am nevoie de curaj, de biruință asupra lumii, privesc la slava Lui, așa cum ni se arată în Filipeni 3; acolo se află energia care aleargă să-L câștige pe Hristos la sfârșit, socotind toate celelalte ca gunoaie. În capitolul 2 avem cealaltă parte: nu Obiectul, ci Exemplul, prezentat în smerenia de care El a dat dovadă coborând pe acest pământ.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine … Mă uitam împrejur și nu era nimeni să ajute.

    Isaia 63.3,5



    Teascul suferinței

    Să medităm câteva momente la cele întâmplate în grădina Ghetsimani. Acolo Îl găsim pe Omul durerii, al cărui suflet este cuprins de o întristare de moarte! „Ghetsimani” în aramaică înseamnă „teasc de ulei”, descriind astfel presiunea de nedescris care era asupra Mântuitorului și care a avut consecințe atât de benefice pentru noi. O întristare adâncă și o tulburare copleșitoare au venit asupra Domnului Isus în Ghetsimani. Cuvintele profetice se împlineau în Persoana Mântuitorului. „Isus le-a zis atunci: «Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte …»” (Matei 26.38).

    În Ghetsimani, Mântuitorul nostru a purtat singur lupta în care diavolul nu a cruțat nimic pentru a-L face să dea înapoi dinaintea lucrării de pe cruce. Hristos a fost Cel curat, Cel desăvârșit, Cel care n-a cunoscut păcat. Dar în Ghetsimani a văzut adâncul prin care trebuia să treacă. Crucea, cu toate chinurile ei, era în fața Mântuitorului. Ceasul Său sosise, de aceea nimic nu-i mai reținea pe oameni de la împlinirea planurilor lor rele. Domnul Isus a putut să spună: „… acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”. Mântuitorul a luat paharul suferințelor nu din mâna lui Satan și a oamenilor răzvrătiți, ci din mâna Tatălui care avea totul sub control. De aceea le-a putut spune ucenicilor: „Dormiți de acum și odihniți-vă!”. Ucenicii au căpătat odihnă. Și, asemenea lor, noi toți cei care ne-am pus încrederea în Mântuitorul am fost aduși în odihna Domnului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNȚELEPCIUNEA DE A NU FACE COMPARAȚII – Fundația SEER

    „Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12)


    Domnul Isus a spus: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, și altul vameș. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameșul sta departe, și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, și zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt” (Luca 18:10-14). În timp ce fariseul s-a considerat cel mai bine îmbrăcat om din cetate, Dumnezeu i-a văzut hainele neprihănirii proprii ca pe „o haină mânjită” (vezi Isaia 64:6), și l-a respins. Un poet anonim a scris: „Am visat că moartea a venit azi-noapte și porțile cerului s-au deschis larg. Plin de bunătate, un înger m-a poftit înăuntru. Spre mirarea mea, acolo erau persoane pe care le-am cunoscut pe pământ; pe unele le judecasem și le etichetasem drept neimportante sau fără valoare. Pe buze mi-au apărut cuvinte de indignare, dar nu le-am putut rosti; căci pe fiecare chip am citit o mare surpriză – nimeni nu se aștepta ca eu să fiu acolo!” Noi suntem mântuiți prin har, nu prin fapte (vezi Tit 3:5). Noi nu ajungem în rai pe baza performanței noastre, ci pe cea a lui Hristos la cruce. Acest lucru fiind adevărat, nu încerca să te ridici în slăvi, înjosindu-i pe ceilalți. Nu presupune că ai dreptul să le judeci caracterul, motivele inimii sau spiritualitatea. Când faci aceste lucruri, Biblia spune că ești „fără pricepere”. Deci, nu mai face comparații!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 19:16-30


    Acum aflăm cum se poartă victoriosul David față de cei care nu l-au urmat. Şimei, acuzatorul, vine să implore iertare din partea împăratului. Acesta i-o acordă, cu toate că ar avea motive să se îndoiască de sinceritatea acestor regrete. Apoi vine rândul lui Mefiboşet. Țiba îl acuzase de ostilitate față de David (16.3). Oare nu atribuim noi uneori intenții rele altora, acuzându-i pe nedrept, ca să ne scoatem în evidentă propria importantă? Aceasta poartă numele de calomnie (v. 27).

    Mefiboşet și-a arătat atașamentul față de adevăratul împărat, respectând public doliul în timpul absenței acestuia (v. 24). Cum s-ar fi putut bucura atât timp cât domnul și binefăcătorul său era renegat și respins? Aceasta ne aduce aminte de ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor Săi pe când Se pregătea să plece: „Puțin timp, și nu Mă mai vedeți; … vă veți întrista, dar întristarea voastră se va schimba în bucurie“ (Ioan 16.19, 20; vezi și Marcu 2.20).

    Bucuria lui Mefiboşet îl face acum în stare să se ridice deasupra tuturor acestor nedreptăți. El poate să-și abandoneze fără nici un regret toate bunurile. Prezența împăratului îi este de ajuns (v. 30). Ce altceva i-ar mai fi necesar, de vreme ce mănâncă la însăși masa împăratului?

  • 2 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Și-a propus-o în Sine Însuși, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ.

    Efeseni 1.9,10



    Căile și planurile lui Dumnezeu (2)

    Și cum poate Dumnezeu să facă o astfel de transformare? Cum poate să fie scos omul din adâncul ruinei lui? Prin chiar lucrul care a arătat cât de disperată e ruina lui. Fapta care a dovedit că omul este copt pentru judecata definitivă a scos la iveală puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Crucea care a demonstrat ura de neîmpăcat a inimii omului față de Dumnezeu a descoperit dragostea de nestins a inimii lui Dumnezeu față de om. Ceea ce a pus pecetea peste prăbușirea vechii creații a deschis o poartă către cea nouă. Sângele vărsat pe cruce a așezat temelia justă pentru împăcarea tuturor lucrurilor. În moartea lui Hristos, vechea creație a fost înlăturată din punct de vedere juridic, în timp ce învierea Lui a făcut din Cel deal doilea Om, „ultimul Adam”, întâiul născut al unei noi creații, Dumnezeu găsinduȘi plăcerea în fiecare mădular din această nouă creație, exact ca în Capul ei înviat. În loc de un singur bob de grâu, El a căzut pe pământ și a murit, așa încât să aducă multă roadă, după cum este scris: „IatăMă, pe Mine și pe copiii pe care Mi ia dat Dumnezeu”.

    Prin urmare, întreaga binecuvântare pentru Adunare și pentru lume se bazează pe moartea și pe învierea Celui deal doilea Om. Însă crucea este privită în Scriptură atât din direcția vinei omului, cât și din cea a harului lui Dumnezeu. Toți sunt de acord cu pedepsirea evreilor din pricina lepădării lui Hristos. Au fost însă neamurile nevinovate? Duhul Sfânt învață că Hristos a venit ca fiind Lumina și că „El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, iar lumea nu La cunoscut”. Isus declară că lumea este osândită pentru că „lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit întunericul mai mult, fiindcă faptele lor erau rele”. Prin urmare, lumea, adică omul ca întreg, este vinovat de aL fi respins pe Cel trimis de la Dumnezeu pentru binecuvântarea ei, iar această nelegiuire este în continuare subiectul judecății lui Dumnezeu atât peste iudeu, cât și peste cel dintre neamuri.

    T. B. Baines

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Înainte de toate, … „da” al vostru să fie „da” și „nu” al vostru să fie „nu”, ca să nu cădeți sub judecată.

    Iacov 5.12



    Promisiunea

    Un fost deținut povestea: La câteva zile după eliberare m-am dus la una dintre marile firme din oraș, care scosese la concurs un post. Am fost prezentat șefului de personal și i-am arătat documentele mele, pe care le-a verificat cu mare atenție. Apoi a venit întrebarea de care mă temeam:

    — Unde ați activat în ultimii trei ani?

    Inima îmi bătea cu putere când am răspuns:

    — În închisoare.

    — Pentru ce ați fost pedepsit?

    — Din cauza înșelătoriei.

    — Cum de aveți curajul să afirmați acest lucru atât de sincer și de direct, în timp ce candidați aici la noi pentru un post?

    — Predicatorul m-a îndemnat să spun întotdeauna adevărul și i-am promis că așa voi face.

    — I-ați promis acelui om și că veți fi sincer în continuare în meseria dumneavoastră?

    — Da.

    Când i-am confirmat aceasta, mi-a întins mâna și a spus:

    — Pentru că ați ținut prima promisiune și ați spus adevărul, vreau să vă cred că o veți ține și pe a doua.

    Când mii de oameni abia găsesc un serviciu după căutări de săptămâni întregi, eu am găsit din prima încercare, pentru că am spus adevărul.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CONTINUĂ-ȚI ALERGAREA, UITÂNDU-TE ȚINTĂ LA DOMNUL ISUS! – Fundația SEER

    „Să alergăm… Să ne uităm ţintă… la Isus…” (Evrei 12:1-2)


    Glenn Cunningham s-a născut la o fermă din Kansas și a fost educat într-o școală cu o singură clasă. Împreună cu fratele său erau responsabili cu menținerea focului aprins pentru încălzirea școlii. Într-o dimineață, băieții au turnat petrol pe cărbunii încinși pentru a reporni focul, înainte de ore, iar soba a explodat. Glenn a putut ajunge până la ușă, dar și-a dat seama că fratele său era căzut și nu se mai mișca… S-a întors să-l ajute, dar a suferit arsuri teribile în tot acest proces. În final, fratele său a murit, iar Glenn a fost spitalizat cu arsuri severe la picioare. Părea că tragedia pusese capăt visului său de a deveni atlet. Cu toate acestea, el a fost mai hotărât ca oricând, nu doar să poată umbla din nou (deși doctorii îi spuseseră că nu va mai putea)… Nu doar că a reușit, ci mai apoi a început și să alerge. Deși a trecut prin numeroase perioade de descurajare și dezamăgire, a perseverat… s-a antrenat asiduu, a câștigat viteză și rezistență… și a devenit campion la proba de 1500 de m! Apoi, și-a fixat ca scop cel mai bun timp pe această distanță, și l-a obținut! A continuat… și în cele din urmă a stabilit un nou record mondial! Ce l-a determinat să continue să alerge? El a declarat că faptul că se gândea la fratele său.

    Când te simți descurajat și dorești să renunți, gândește-te la Domnul Isus: „să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă, deci, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:1-3).

    Așadar, continuă-ți alergarea!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 19:1-15


    Toţi cei care l-au urmat pe David nu au făcut-o prin credinţă. Ioab este un asemenea exemplu. Pentru acest om contează numai propriile interese. Nu are scrupule şi nu se dă înapoi de la crimă, dacă cineva îi împiedică planurile. Reproşurile pe care i le adresează lui David sunt cu atât mai nepotrivite cu cât el însuşi este acela care, prin uciderea lui Absalom, se face răspunzător de durerea sărmanului împărat. Cu toate acestea, reproşurile îl ajută pe împărat să se controleze, să gândească mai degrabă la interesele poporului său decât la propria amărăciune.

    Acum nenorocirile lui David au dat roade. Încercarea l-a adus în măsură să-L cunoască pe Dumnezeul său  într-un mod mai real, mai intim. A întâmpinat necazul, strâmtorarea, prigonirea, … pericolul, sabia. Dar toate acestea nu au fost pentru el decât alte oportunităţi de a înţelege mai bine resursele inepuizabile ale dragostei divine (vezi Romani 8.35).

    De partea poporului remarcăm acum dispute (v. 9); de partea lui Iuda, o lipsă deplorabilă de devotament. Însă David acţionează în spiritul harului. Şi inimile se întorc spre el, la fel cum, într-o zi viitoare, se vor supune Domnului Isus când El, după victoria finală asupra vrăjmaşilor Săi, va apărea pentru a domni în glorie.

  • 1 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Și-a propus-o în Sine Însuși, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ.

    Efeseni 1.9,10



    Căile și planurile lui Dumnezeu (1)

    Până la cruce, Dumnezeu Și-a desfășurat planul Său de cârmuire a pământului, punându-l la încercare pe om, întâi singur, apoi în prezența lui Hristos, pentru a vedea dacă omul poate îndeplini scopurile lui Dumnezeu cu privire la binecuvântarea acestei lumi. Rezultatul a fost un faliment dezastruos. Omul na putut respecta instrucțiunile lui Dumnezeu, nici na putut să-L primească – nici măcar să-L recunoască – pe Unsul Domnului în care toate planurile, scopurile și instrucțiunile lui Dumnezeu își găsesc împlinirea. Primul om a dus la ruină toate lucrurile cu care a venit în contact; Cel deal doilea a fost disprețuit, lepădat și răstignit.

    Acest lucru a întrerupt planurile lui Dumnezeu până când poporul care La refuzat pe Mesia se va pocăi, iar El va veni din nou pentru izbăvirea și binecuvântarea lor. Până atunci, derularea timpului profetic este oprită, iar spațiul dintre moartea lui Hristos și reluarea planurilor pământești de către Dumnezeu este un spațiu gol.

    Cum umple Dumnezeu acest interval? Ce scopuri urmărește El acum? Până la cruce, primul om a fost pus la încercare. Însă, ajuns aici, totul sa schimbat. Omul a dovedit că în natura lui e înstrăinat cu totul de Dumnezeu și că nu este capabil nici măcar să accepte binecuvântarea de la Cel în care toate promisiunile și scopurile de har ale lui Dumnezeu își așteaptă împlinirea. Nu a fost deci îndeajuns doar ca Cel deal doilea Om să-Și facă apariția. Primul om trebuia să fie creat din nou ca să poată primi binecuvântările pe care Cel deal doilea a venit să le împartă.

    T. B. Baines

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Simon Petru … s-a aruncat la genunchii lui Isus, zicând: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”.

    Luca 5.8



    Săgeata convingerii

    Să ni-l imaginăm pe malul lacului Ghenezaret pe cel care urma să devină apostolul Petru! Imediat ce raza luminii divine pătrunde în sufletul său cu putere de convingere, Petru exclamă: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”. Aici este vorba despre sentimentul vinovăției – un sentiment profund, acut, al păcatului și al nevredniciei, rezultat al lucrării divine în sufletul lui Petru. Este un aspect foarte important. Să nu uităm că păcatul este un lucru nespus de grav înaintea lui Dumnezeu. Și așa trebuie privit de către sufletul păcătos.

    Petru a simțit că nu avea niciun drept să fie în prezența acelei Persoane binecuvântate, a cărei glorie tocmai strălucise peste el. Se simțea cu totul nepotrivit pentru a fi acolo. Simțea că păcatul și sfințenia nu pot merge împreună, așa cum nu pot sta împreună lumina și întunericul. Sentimentul lui Petru era unul corect și la fel se cuvine să simtă oricine. Este bine să începi viața creștină cu un sentiment profund al vinovăției personale. Este bine ca săgeata convingerii să îți străpungă sufletul. Este bine ca tăișul plugului să sfărâme pământul necultivat, săpând o brazdă adâncă în inimă. Cei mai stabili și mai statornici creștini sunt aceia care, la început, au trecut prin astfel de încercări grele ale sufletului, iar ulterior s-au întărit în atașamentul lor față de Mântuitorul.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (4) – Fundația SEER

    „Să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Marcu 8:34)


    Dumnezeu este Cel care creează dorințele, și tot El le și împlinește. Păsările vor să zboare pentru că Dumnezeu le-a creat așa. Delfinii înoată pentru că Dumnezeu i-a creat cu instinctul de a înota. Dumnezeu nu pune în noi dorințe greșite. Când Adam a văzut-o prima oară pe Eva, a descoperit că are o dorință puternică față de ea. De unde a venit acea dorință? De la Dumnezeu.

    Dumnezeu se bucură să-ți împlinească dorințele. Unele dintre dorințele tale ajung să fie distorsionate de păcat și trebuie curățate, purificate și reeducate. La asta se referă Domnul Isus când spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” Trebuie să învățăm să spunem „nu” dorințelor care ne împiedică să trăim acolo unde se revarsă Duhul lui Dumnezeu. Trebuie să fim mereu pregătiți să sacrificăm o dorință măruntă, de dragul unei vieți mai mărețe.

    Pe de altă parte, nimic nu-l face pe om mai vulnerabil față de ispită decât o viață lipsită de bucurie. Dacă Dumnezeu ți-ar lua toate dorințele, nu ai mai fi om. O placă de ciment n-o să se îngrijoreze niciodată din cauza buruienilor care cresc pe ea, dar nici nu va fi vreodată o grădină! Gândul lui Dumnezeu a fost ca de fiecare dată când experimentăm o dorință autentică – o dorință pusă în noi de Dumnezeu – să ajungem să înțelegem mai profund ce Dumnezeu bun este El. Învățăm cum să ne conectăm cu El, și ce anume vrea El să facem cu viața noastră… și așa ne dăm seama că Îl iubim tot mai mult. De aceea Biblia spune (Psalmul 34:8): „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 18:19-33


    În capitolul precedent, Ahimaaţ alergase în ascultare şi, ca urmare, serviciul său fusese eficace. Aici se afirmă propria-i voie: „Voi alerga“ (v. 23), declară el. Şi, în consecinţă, fapta sa vitejească va fi inutilă, ducându-l chiar până la înşelăciune. Acelaşi lucru se aplică nu numai cu privire la picioarele noastre, ci asupra tuturor facultăţilor noastre; ele ne sunt sau nu folositoare, după cum noi Îi suntem sau nu supuşi Domnului Isus.

    Victoria care tocmai i se raportase nu înveseleşte deloc inima lui David. Ce importanţă mai au pentru el tronul sau chiar viaţa însăşi? Absalom este mort, iar dureroasa ştire străpunge inima sărmanului tată care-şi simte partea de răspundere în evenimentele care tocmai se derulaseră. „Absalom, fiul meu, fiul meu!” (v. 33 sf.). Avem aici unul dintre cele mai sfâşietoare strigăte din întreaga Scriptură, în stare să dea frisoane oricărui părinte credincios, strigăt fără ecou, fără speranţă, care exprimă groaznica certitudine a unei despărţiri definitive, eterne. Cu totul altfel era la moartea copilaşului Bat-Şebei! David, în loc să se mâhnească, fusese în stare atunci să afirme cu convingerea revederii din momentul învierii: „Eu mă voi duce la el…” (12.23). Dar, pentru Absalom, ar fi fost mai bine, ca şi pentru Iuda, să nu se fi născut (Matei 26.24).

  • 30 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Samuel a vorbit către toată casa lui Israel, zicând: „Dacă vă întoarceți la Domnul din toată inima voastră, scoateți dumnezeii străini și astarteele din mijlocul vostru și îndreptați-vă inimile către Domnul și slujiți-I numai Lui; și El vă va scăpa din mâna filistenilor”.

    1 Samuel 7.3



    Calea către restabilire (1)

    Istoria poporului Israel, la fel ca istoria multor creștini, este plină de căderi și de ridicări, de înfrângeri urmate de biruințe, de depărtări de la calea dreaptă și de restabiliri. Există deci multe lecții pentru noi în tot Vechiul Testament. În Iosua 24.31 citim că Israel a slujit Domnului „în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor ale căror zile s-au lungit după Iosua”. După aceea însă, poporul a făcut ce era rău în ochii Domnului, L-a părăsit și s-a dus după alți dumnezei (Judecători 2.11,12). Drept rezultat, poporul a suferit din partea vrăjmașilor din jurul lui. Când israeliții însă s-au pocăit, Dumnezeu le-a trimis un eliberator. În 1 Samuel 7.2, ei au plâns după Domnul. Atunci Samuel le-a dezvăluit cum aveau să fie eliberați.

    Vedem deci mai întâi că ei au simțit o adâncă durere pentru păcatul lor, că au regretat sincer și că s-au pocăit din inimă, dorind fierbinte restabilirea părtășiei lor cu Domnul și flămânzind și însetând cu adevărat după dreptate. Samuel a făcut din aceasta o primă condiție: „Dacă vă întoarceți la Domnul din toată inima voastră”. Nu remușcări superficiale, nici decizii luate cu jumătate de inimă! Domnul nu ne forțează să ne pocăim, însă dorește o pocăință adevărată.

    În al doilea rând, poporul a înțeles că nu se putea închina și Dumnezeului sfânt și idolilor. Domnul Isus a declarat El Însuși că nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.

    Există mulți dumnezei falși, prea mulți ca să-i putem menționa pe toți. În numărul lor intră lăcomia, mândria, un duh neiertător, starea lumească, lenea, poftele cărnii, egoismul și așa mai departe. Toți acești idoli trebuie abandonați pentru a se putea porni pe drumul restabilirii. Altfel, restabilirea va fi superficială și temporară. Să ne cercetăm înaintea Domnului, dacă dorim o restabilire adevărată!

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Gol am ieșit din pântecele mamei mele … Domnul a dat, și Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!

    Iov 1.21



    Putere în slăbiciune

    Un tată și-a pierdut fiul cel mare în timpul războiului. Acesta trebuia să muncească într-un sat unde patrulele, în semn de răzbunare, luau ca prizonieri pe toți bărbații pe care îi găseau. Așa a fost luat și acel fiu. Nimeni nu s-a mai întors. Câteva luni mai târziu, părinții au primit vestea că fiul lor murise de pneumonie. Un prieten a încercat să-i mângâie și să le spună că Dumnezeu permisese așa ceva. Tatăl credincios a spus: „Aceasta nu ar fi pentru mine o mângâiere. Nu pot să înțeleg, dar știu că Dumnezeu a găsit cu cale să-l ducă pe fiul meu acasă în acest mod”.

    Prietenul nu a uitat niciodată acele cuvinte. L-au săgetat adânc. S-a gândit atunci și la vorbele lui Iov: „Domnul a luat”. Iov ar fi putut vorbi despre cataclisme naturale, în urma cărora au murit copiii săi, i-ar fi putut acuza pe sabeeni și pe caldeeni de ucidere și de jaf – și ar fi avut dreptate. Dar în inima sa ar fi rămas numai suferință și amărăciune și nu ar fi văzut mâna lui Dumnezeu în acele suferințe. Așa că Iov a adăugat: „Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!”.

    Ascultăm cu admirație și cu uimire cuvintele lui Iov. Cât de departe suntem noi față de credincioșii vremurilor trecute! Să învățăm din acest frumos exemplu, admirând cum harul lui Dumnezeu lucrează în inima celor care și-au pus încrederea în El!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (3) – Fundația SEER

    „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Psalmul 34:8)


    Când Biblia îți spune ce trebuie să faci, o poți lua în două moduri: ca obligație sau ca oportunitate.

    Prima se referă la responsabilități. Trebuie să plătești taxele, trebuie să ții câinele în lesă, trebuie să-ți iei examenul pentru permisul de conducere.

    A doua se referă la viață. Trebuie să faci o pauză, trebuie să vizitezi anumite locuri, trebuie să guști prăjitura.

    Obligațiile mesajului lui Hristos sunt în principal obligațiile oportunității. Pe măsură ce devii mai conștient de lucrul acesta, te poți simți vinovat pentru că dorința ta după Dumnezeu nu este suficient de profundă. Problema este că nu te poți face singur să-L dorești mai mult pe Dumnezeu prin simplul fapt că îți spui că așa trebuie. Dar El este atât de bun și de răbdător în dorința Sa ca tu să-L dorești, încât este dispus să lucreze cu acest fel de onestitate. De aceea Cuvântul Său spune: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” Cuvântul „gustați” reprezintă invitația unui bucătar înzestrat. Nu trebuie să-ți iei angajamentul că vei mânca tot din farfurie; dar gustă, și dacă nu-ți place, poți lăsa restul acolo. Bucătarul este convins că dacă te poate face să iei prima îmbucătură, vei dori să mănânci tot.

    Adevărul este că, cu cât citești mai mult Cuvântul lui Dumnezeu și te rogi, cu atât mai multe beneficii vei avea și cu atât mai mult vei fi atras de el. Da, totul începe ca o disciplină. Dar când te ții de ea, devine o desfătare!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 18:1-18


    Bătălia se va angaja între timp. Dar încă o dată ea echivalează cu un război civil. Iar sărmanul împărat se găseşte într-o situaţie tragică. Oare poate dori victoria când aceasta implică în mod necesar înfrângerea şi, posibil, moartea fiului pe care n-a încetat nici un moment să-l iubească?

    „Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6.7). Ceasul solemnului „secerat” a sosit pentru mizerabilul Absalom. Lui i se aplică afirmaţia înspăimântătoare din Proverbe 30.17: „Ochiul care-şi bate joc de tată şi dispreţuieşte ascultarea de mamă va fi scobit de corbii din vale şi va fi mâncat de vulturii tineri”. Frumoasa podoabă capilară, care constituia mândria lui Absalom, devine mijlocul prin care îi va veni distrugerea. Crudul Ioab este instrumentul prin care judecata lui Dumnezeu se aduce la îndeplinire; totuşi, aceasta nu-l scuză deloc. În pofida dispoziţiilor împăratului, nu-i este teamă să comită noul omor cu sânge rece.

    Ridicând un stâlp de aducere-aminte spre onoarea proprie, Absalom nu prevăzuse că un alt monument avea să fie ridicat spre ruşinea lui: grămada mare de pietre peste groapa unde fusese aruncat trupul său (asemenea lui Acan – Iosua 7.26), o grămadă asupra căreia fiecare avea să-şi arunce piatra în semn de dispreţ şi de condamnare.

  • 29 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe orice mlădiță în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează; și pe oricare aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.

    Ioan 15.2



    Când citim cu atenție Ioan 15, descoperim că Domnul Isus dorește ca viața fiecăruia dintre cei atașați Lui să fie productivă. De ce este productivitatea atât de importantă? În primul rând, ea este o dovadă a credinței veritabile. Unii creștini aduc rod, unii aduc mai mult rod și alții aduc mult rod, însă toți trebuie să rodească într-o anumită măsură. Rodul este dovada că aparținem Viței; este rezultatul normal al faptului că suntem atașați Lui.

    În Matei 7.15-20, Domnul Isus vorbește despre a-i cunoaște pe oameni după rodul pe care îl aduc. Cei din jurul nostru vor cunoaște că suntem parte din Viță atunci când ne iubim unii pe alții (Ioan 13.35). De asemenea, rodul poate fi văzut în felul cum umblăm cu Domnul. Apostolul Ioan folosește expresia „a rămâne” de peste patruzeci de ori în scrierile sale. Ea este folosită fie ca o poruncă, fie ca o avertizare, fie ca o invitație la o relație de dragoste tot mai adâncă. A rămâne înseamnă a asculta, a continua, a stărui sau a sta aproape. Rodirea este importantă, fiindcă este motivația din spatele exercițiilor spirituale la care Dumnezeu ne supune.

    Evrei 12.5-11 ne amintește că cei pe care Tatăl îi iubește sunt disciplinați de către El. El curățește mlădițele, tăind tot ceea ce constituie o piedică pentru rodire. Viticultorul nu este niciodată mai aproape de mlădiță ca atunci când o curățește. Când Tatăl ne curățește (disciplinează) face acest lucru nu pentru a ne răni, ci pentru a ne ajuta să fim mai roditori, spre gloria Sa. Rodirea este de asemenea metoda prin care viețile celor din jurul nostru pot fi atinse. Ea Îl are în vedere în primul rând pe Tatăl, însă și alții pot beneficia de rodul binecuvântat al unei vieți care rămâne în Viță.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Vă îndemn deci înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii … cu toată evlavia și demnitatea.

    1 Timotei 2.1,2



    O fereastră deschisă

    La baza oricărei relații stă comunicarea. Rugăciunea este un mod de comunicare cu Dumnezeu. Când iubim pe cineva, dorim să comunicăm cu persoana respectivă cât mai mult și cât mai deplin posibil. De aceea, pentru relația noastră cu Dumnezeu este esențial să ne rugăm în fiecare zi. Există, probabil, perioade în viața noastră când neglijăm acest aspect, uneori din comoditate, alteori pentru că suntem prinși cu treburi. Dar, indiferent care ar fi motivul, de fiecare dată avem senzația că Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu; sau așa ar trebui să simțim. Apoi, când apar probleme în viața noastră, simțim nevoia să reluăm vechea legătură. Dar nu este atât de ușor pe cât credem. Sentimentul de înstrăinare pe care îl simțim la început este ca o prăpastie între noi și Cel cu care vrem să comunicăm. Cuvintele vin, dar nu fără luptă. Este necesară o perioadă de timp înainte de a atinge nivelul spiritual de dinainte.

    O bună relație cu Dumnezeu necesită rugăciune. Rugăciunea este și ea ca o fereastră, o fereastră spre cer, spre Dumnezeu. Odată ce o descoperi în importanța rugăciunii, ea rămâne deschisă pentru totdeauna. Dumnezeu ne-a dat această fereastră, ca să ne aducem aminte că, oricât ne-ar fi de greu, nu suntem niciodată singuri. Nu trebuie decât să ne apropiem de ea, să o deschidem larg și să privim dincolo, cu credință și cu nădejde, la Tatăl ceresc.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (1) – Fundația SEER

    „Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalmul 100:2)


    Pentru a crește în relația ta cu Dumnezeu, trebuie să treci de la categoria „trebuie” la categoria „doresc.” Evaluarea cea mai simplă pe care o poți avea pentru orice experiență sau eveniment este ceea ce psihologul Jonathan Haidt numește „contorul dorințelor.” Contorul dorințelor tale a început să se învârtă în ziua în care te-ai născut. De exemplu, la bebeluși, receptorii pentru gust sunt foarte bine dezvoltați, așa că acest contor cere de obicei ceea ce trece prin gura lor: „Îmi place, vreau mai mult” sau „Nu-mi place, dau afară”. Pe măsură ce continuă să crească, totul în viață se înregistrează pe „contorul dorințelor” fără ca măcar să trebuiască să se gândească la asta. Toate sunetele pe care le aude, toate conversațiile la care participă, toate mâncărurile pe care le gustă se înregistrează – pozitiv sau negativ – pe scală. De asemenea, și oamenii se înregistrează pe acest contor. În timpul unor conversații, te vei simți atras de anumiți oameni. Ceva înlăuntrul tău spune: „Îmi place această persoană. Mă simt bine să conversez cu ea.” Întotdeauna este așa!

    Așadar, iată o întrebare la care să te gândești: îți place de Dumnezeu? Această întrebare poate părea ciudată, dar dacă nu-ți place să petreci timp cu El, nu o vei face! Și trebuie să fii cinstit, pentru că pe Dumnezeu nu-L poți păcăli. În Scriptură, viața creștină este comparată cu proba de maraton, alergare de 42 de kilometri. Cu doi-trei kilometri înainte de sosire, nu mai contează dacă crezi că ar trebui să ajungi acolo – o vei face pentru că vei dori!

    Cu alte cuvinte, dorința te face să mergi înainte, pe când necesitatea, ideea că trebuie, te face să crezi că e mai ușor să renunți. Psalmistul a spus: „Slujiţi Domnului cu bucurie” – pentru că nimic altceva nu te va face să mergi până la capăt!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 17:15-29


    Psalmii 3-7 relatează despre această pagină întunecată a istoriei lui David. Fuga de Saul fusese nimic pe lângă această fugă de propriul fiu răzvrătit.

    Dacă inima îi este sfâşiată, totuşi supunerea şi încrederea îi rămân nezdruncinate. Ascultaţi aceste frumoase cuvinte: „Dar Tu, Doamne, eşti un scut în jurul meu” (Ps. 3.3). În timp ce Ahitofel propune o ambuscadă în cursul căreia să cadă asupra împăratului pe timp de noapte, „când va fi obosit şi cu mâinile slăbite”, pentru a-l „înspământa” (v. 2), ce-l auzim pe David declarând? „Eu m-am culcat şi am adormit; m-am trezit, pentru că Domnul mă susţine. Nu mă voi teme de zecile de mii ale poporului…” (Psalmul 3. 5, 6).

    Priviţi devotamentul celor care i-au rămas credincioşi lui David. Întâi sunt aceşti doi tineri, Ahimaaţ şi Ionatan, ale căror picioare „şi a căror acţiune promptă (spirit de decizie)” sunt utile în serviciul împăratului.

    În ceea ce ne priveşte, ar fi bine dacă am şti cum să folosim ocaziile şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru de fiecare dată. Indirect, acesta va fi un serviciu
    pentru „Împăratul”.

    La sfârşitul capitolului găsim alte exemple de activităţi variate pentru Domnul şi pentru poporul Său: căutarea bunăstării şi a confortului celor trudiţi, exersarea ospitalităţii …

  • 28 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a fost așa: când a sfârșit el de vorbit lui Saul, sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul său.

    1 Samuel 18.1



    Inima lui Ionatan a fost atinsă și el răspunde dăruindu-i lui David tot ce are. Este scris că ia dat mantia pe care o purta: aceasta semnifica dreptul lui la tron. Apoi ia dat hainele sale. Apoi sabia, fiindcă nu mai era necesar să se apere singur; David era acela care putea face aceasta. Apoi arcul; probabil că acesta vorbește despre lupta de la distanță, adică de lucrurile care nu sunt imediate, ci mai îndepărtate. Știți că nimeni dintre noi nu poate vedea ceea ce va fi mâine; nimeni nu poate ști ce se va întâmpla în viața lui în ziua următoare. Însă Domnul știe. Vrei deci să-ți pui arcul în mâinile Lui? Prin aceasta mărturisești: «Eu nu pot vedea până acolo unde cade săgeata, însă Domnul meu poate vedea». Apoi îi dă cingătoarea, acel lucru care-i era cel mai aproape, care stătea lipit de trupul său. A dat totul lui David și a vrut să fie în tovărășia lui. Acesta a fost într-adevăr un început măreț în viața lui, de fapt un nou început, fiindcă Ionatan dovedise devotament și mai înainte.

    Dar acum, fiindcă avea această dragoste puternică pentru David, Ionatan trebuie să facă față unei situații foarte dificile. Saul devine gelos pe David. Nu ia plăcut deloc faptul că femeile ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii”. El și-a zis: «Toți îi dau mai multă slavă lui David decât mie». Era gelos pe David. Dați-mi voie să vă spun un lucru: Nu îngăduiți ca planta oribilă a geloziei să crească în inimile voastre! Ea a produs necazuri mai mult decât oricare alt lucru în familii, în adunări și în vieți personale. Întotdeauna să aveți un duh iertător și îngăduitor – indiferent de ce ar face cineva, lăsați acest lucru în mâna Domnului. El poate aranja totul mult mai bine decât noi. Unul dintre cele mai bune moduri de a da gelozia sau mânia afară din inima noastră este să ne rugăm pentru persoana care a făcut lucrul nepotrivit, așa cum a procedat Iov; căci Dumnezeu nu la restabilit pe Iov până nu sa rugat pentru prietenii lui. Dacă cineva a făcut ceva de natură să-ți stârnească gelozia în inimă, coboară-te pe genunchi și roagă-te pentru el! Vei constata cu surprindere că amărăciunea împotriva lui va dispărea din inima ta.

    G. H. H.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Voi cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

    Ioan 5.39



    Cercetare și găsire

    Un misionar și doi colaboratori băștinași traversau munții Mexicului de Sud călare. S-au oprit într-un sătuc pentru a aduce oamenilor de acolo vestea bună despre mântuirea în Hristos. Peste zi rămâneau în apropierea locuinței lor, pentru a răspunde la întrebări și pentru a sta de vorbă cu cei pe care îi vizitau. A doua zi dimineața devreme a venit un tânăr, l-a privit provocator pe misionar și a spus: „Am venit ca să dezbat cu dumneavoastră; nu cred ceea ce predicați”. Misionarul i-a dat vizitatorului o Biblie și a răspuns: „Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, citește-l și, dacă vrei, atunci poți dezbate”. Surprins, tânărul a luat Biblia, s-a așezat la umbră și a început să citească. A citit întreaga zi și seara a mers la evanghelizare. Dimineața următoare, el a dat Biblia înapoi și a recunoscut sincer: „Aceasta este o carte bună, nu pot găsi nimic despre care aș putea dezbate!”. Misionarul i-a dăruit Biblia și a spus: „Se pare că ai recunoscut valoarea Cuvântului lui Dumnezeu. Cercetează-l mai departe cu sârguință și vei găsi viața veșnică”.

    Un timp, misionarul nu a mai auzit nimic despre acel tânăr. Douăzeci de ani mai târziu a venit însă din nou în acea zonă, pentru a vesti evanghelia. După mesaj, unul dintre ascultători i-a spus misionarului că el este tânărul care a vrut cândva să dezbată cu el. Cu bucurie a mărturisit în fața celor adunați cum Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, l-a condus la pocăință și la credința vie în Domnul Isus și în lucrarea Sa de răscumpărare.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (1) – Fundația SEER

    „El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4)


    Înzestrarea de a dori anumite lucruri este un dar de la Dumnezeu; e un motivator puternic. Să ne imaginăm doi copii care iau lecții de înot. Unul dintre ei o face pentru că s-a uitat la Jocurile Olimpice și dorește să câștige medalia de aur când va fi mare. Celălalt ia lecții pentru că tatăl său spune că așa trebuie. Care dintre cei doi copii crezi că va ajunge la Olimpiadă?

    În cartea Geneza citim: „Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.” (Geneza 29:20). Cine ar considera șapte ani de muncă grea ca pe niște simple zile? Cineva care depune toate eforturile pentru a-și îndeplini visul!

    Domnul Isus a relatat istoria unui om care avea o dorință de tipul „trebuie să am.” Când a găsit o comoară îngropată în pământ, „se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea.” (Matei 13:44). Tot astfel, cei care au auzit despre Domnul Isus au fost atât de atrași de pacea, de curajul și de înțelepciunea sa, încât s-au gândit: „Trebuie să avem ce are El!”

    Dorințele noastre ne conduc pe drumul greșit uneori? Cu siguranță!

    Pentru a te putea încrede în ele, trebuie să faci două lucruri:

    1) Să-ți dorești o relație cu Dumnezeu mai presus de orice. „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.”

    2) Asigură-te că dorințele tale sunt în armonie cu voia Sa. „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmul 40:8).

    Când îți trăiești viața avându-L pe Dumnezeu și Cuvântul Său în centru, te poți încrede în „tot ce-ți dorește inima.” Și Dumnezeu îți va da toate aceste lucruri!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 17:1-14


    Huşai a fost trimis de David înapoi la Ierusalim, ca să zădărnicească sfaturile date de Ahitofel lui Absalom. Dumnezeu, răspunzând rugăciunii împăratului (15.31), intervine pentru a da succes acestei strategii. Apare faptul că astăzi El nu Şi-ar mai da binecuvântarea asupra unei asemenea purtări, pentru că venirea Domnului Isus a deschis pentru noi o dimensiune cu totul nouă a adevărului şi a îndreptăţirii, în conformitate cu Dumnezeu.

    Sfatul lui Huşai i-a permis lui David să fie informat la timp, pentru a se retrage dincolo de râu şi a-şi pregăti apărarea.

    Încă nu am precizat că toate aceste evenimente au o semnificaţie profetică. Ele ne vorbesc despre un timp care va veni, când un anumit număr de oameni credincioşi din Israel, o „rămăşiţă”, vor fi persecutaţi şi forţaţi să fugă, urmăriţi de vrăjmaşii lui Hristos. Aceştia din urmă, împăratul şi profetul mincinos (sau Anticristul), prefiguraţi prin Absalom şi consilierul său, Ahitofel, vor face război sărmanei rămăşiţe, a cărei situaţie critică este prezentată în cartea Psalmilor. După o persecuţie de scurtă durată, cei doi complici vor ajunge la un sfârşit brusc şi îngrozitor: împăratul (Fiara) şi profetul mincinos vor fi primii oameni aruncaţi de vii
    în iazul de foc, care este moartea a doua (Apocalipsa 19.20).

  • 27 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu iubiți lumea, nici cele din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume.

    1 Ioan 2.15,16



    Toate aceste lucruri aparțin lumii și toată slava ei nu este nicidecum de la Tatăl. Cu cât privim mai mult scrierile lui Ioan, și de fapt toate scrierile Noului Testament, cu atât vom vedea mai deslușit aceste două mari sisteme. Unul aparține Tatălui, celălalt lumii. Orice lucru aparține lui Dumnezeu în calitatea Lui de creator, însă, din punct de vedere moral, totul s-a depărtat de El, deoarece, din același punct de vedere moral, Diavolul a fost acela care a creat această lume, privită ca sistem.

    Dumnezeu a făcut paradisul, iar omul a păcătuit, a fost alungat din el, după care a înființat această lume. Cain a ieșit din prezența Domnului și a zidit o cetate pe care a numit-o cu numele fiului său. Apoi Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui, iar lumea nu L-a vrut și astfel a ajuns sub judecată. Dumnezeu a pus-o la probă în toate felurile: fără lege, sub lege și apoi prin Fiul Său. La urmă a spus: «Lumea este cu totul sub judecată». Dar tot atunci El, Tatăl, Și-a ales o cale a Lui, așa că nu le putem avea pe amândouă; nu putem avea și lumea și calea Lui. Dacă iubim lumea, dragostea Tatălui nu este în noi. Putem fi ispitiți de ea, și atunci trebuie s-o biruim; dar, dacă o iubim, dragostea Tatălui nu este în noi, pentru că El Și-a ales propriul sistem, iar noi mergem cu celălalt. Întâlnim acest adevăr peste tot în Scriptură. În Evanghelia după Ioan vedem viața divină în Persoana lui Hristos, iar în epistolele lui vedem aceeași viață în persoanele creștinilor. În Ioan 8 veți găsi același adevăr: Voi sunteți din cele de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta (versetul 23).

    Nu există drum de mijloc cu Dumnezeu. Dacă ei sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de jos; dar dacă ei nu sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de sus.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

    1 Ioan 5.11,12



    Singura scăpare

    În orașul Dewsbury (Anglia) există un clopot care de mai bine de o sută de ani este auzit o singură dată pe an. Cu mult timp în urmă, membrii unei familii din acea localitate săvârșiseră un omor. Căindu-se de păcatul lor și, ca semn al regretului pentru marea pagubă produsă de păcatul uciderii, au dăruit un clopot bisericii parohiale, împreună cu o mare sumă de bani, cu rugămintea ca acel clopot să răsune o singură dată pe an, la aniversarea fărădelegii, în semn de ispășire.

    Iată un mod cu totul greșit de înțelegere a ispășirii păcatului, un mod tot așa de greșit ca și cel din grădina Eden, când strămoșii noștri, Adam și Eva, și-au făcut șorțuri din frunze de smochin, ascunzându-se de Dumnezeu! Soluția aleasă de acei oameni din Anglia nu-i putea scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu. Acel clopot putea doar să le amintească, spre întristarea lor, în fiecare an, de păcatul făptuit. Dar vestea bună venită din partea lui Dumnezeu este unica scăpare din starea de păcat în care ne aflăm toți. Dumnezeu ne spune prin această veste bună: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața”. Nu autopedepsirea, nu clopotele, nu serviciile religioase, nu faptele bune, nu dărnicia, nu lacrimile, nimic din toate acestea nu are puterea de a produce viața veșnică. Numai Fiul lui Dumnezeu poate dărui viața veșnică, fiindcă El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemnul crucii, aducând eliberarea.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UITĂ ȘI MERGI ÎNAINTE! – Fundația SEER

    „Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)


    Câtă vreme te agăți de trecut, nu vei fi în stare să pui stăpânire pe viitor. Trecutul poate fi o povară greu de suportat când încerci să-l duci în spate. Poți scăpa de el dacă încetezi să te mai gândești la el. Scoateți-l din minte și nu mai vorbi despre el. Satan îți va reaminti mereu de trecut întrucât el dorește să rămâi blocat în el. Dar nu trebuie s-o faci. Poți alege să ai propriile gânduri. Tu spui: „Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la trecut.” Ba da, poți!

    Înainte să-L întâlnească pe Hristos, Apostolul Pavel a distrus biserici și a trimis creștini la moarte. Acum se reîntorcea în câteva din acele cetăți, și… cine îl așteptau acolo? Văduve, orfani… Oameni ale căror vieți el le distrusese! Dacă Pavel nu ar fi reușit să treacă peste toate acestea, nu ar fi împlinit niciodată misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu. Apostolul Pavel nu a suferit de amnezie. El putea să-și amintească evenimentele trecute. Dar știind că Dumnezeu l-a iertat și că s-a iertat și pe sine însuși, el a ales să uite trecutul. „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” Să reținem cuvintele „fac un singur lucru.”

    Când decizi să uiți, Dumnezeu te va ajuta s-o faci și îți va da harul și pacea de a merge înainte. De bună seamă, El te va face mai puternic și mai înțelept în urma tuturor acestor lucruri. Dacă te lupți cu sentimentul vinovăției, al condamnării, al rușinii, al blamării sau al regretului față de trecut – lasă-L pe Dumnezeu să te ierte, să te elibereze și să te ajute să mergi înainte. Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 16:5-19


    În timp ce David urmează drumul său de durere şi de respingere, un beniamit numit Şimei profită cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini” (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta.

    Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va îndrepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19). Şi, într-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adresează Celui care cunoaşte adevărul (compară cu Psalmul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încercare ca venind din mâna lui Dumnezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Samuel 26.8).

    Acesta este şi felul în care Mântuitorul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11).

  • 26 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    A trimis un om înaintea lor: Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în butuci, sufletul său a intrat în fiare, până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat. Împăratul a trimis și l-a dezlegat; stăpânitorul popoarelor l-a eliberat. L-a pus domn peste casa lui și cârmuitor peste toate avuțiile lui.

    Psalmul 105.17-21



    Dumnezeu a trimis un Om și înaintea noastră – pe Fiul Său preaiubit. Ni se spune că „El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.11). Cât de trist este să vedem felul în care El a fost tratat! A fost vândut pentru treizeci de arginți, prețul unui rob. Suferințele lui Iosif în închisoare nu se pot compara cu suferințele lui Hristos pe cruce. Acolo El a îndurat batjocura și persecuția amară din partea celor pe care El Însuși îi crease. Mai mult, a suferit agonia de a fi părăsit de Dumnezeu atunci când purta judecata cumplită pentru păcatele noastre, în timpul celor trei ore de întuneric. Cu adevărat, „sufletul Său a intrat în fiare”.

    „Până la timpul când s-a împlinit ce a spus.” Aceste cuvinte, scrise cu privire la Iosif, își găsesc ecouri cu siguranță mult mai adânci cu privire la Hristos. Ce spusese Hristos? Găsim cuvintele Lui în Luca 18.31-33: „Toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. Pentru că El va fi dat în mâinile națiunilor și va fi batjocorit și va fi insultat și va fi scuipat și Îl vor biciui și Îl vor omorî și a treia zi va învia”. Învierea Domnului Isus dintre cei morți este ilustrată aici în ceea ce este spus despre Iosif: „Împăratul a trimis și l-a dezlegat”. Dumnezeu I-a dezlegat Domnului Isus legăturile morții.

    Așa cum Iosif a fost înălțat în Egipt, Domnul Isus a fost înălțat în ceruri și I s-a dat un Nume mai presus de orice nume. Să-I dăm și noi cinstea și gloria care I se cuvin!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Se răspândea tot mai mult vestea despre El și mulțimi multe se strângeau să-L asculte … Iar El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga.

    Luca 5.15,16



    Vestea despre Isus

    Cât de reală a fost binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrarea Domnului Isus încă de la începutul acesteia! Cu o atingere, El a vindecat un lepros. Deși i-a spus omului să nu spună nimănui nimic, totuși vestea s-a răspândit, iar mulțimile au fost atrase să Îl asculte și să fie vindecate. Dar Domnul binecuvântat al gloriei nu a fost încântat de entuziasmul mulțimii. Unii ar considera aceasta o oportunitate excelentă; dar Domnul Se retrăgea și Se ruga. El nu a venit în lume ca să Își facă publicitate, ci ca să facă voia lui Dumnezeu. Dacă numărul mare al celor ce-L ascultau tindea să distragă atenția de la realitatea și adevărul mesajului Său de har, El Se retrăgea.

    Locul cel mai înalt Îi aparține numai Domnului Isus, iar El, de dragul nostru, a coborât pentru a lua locul cel mai de jos, un loc asociat cu suferințe și lupte mai mari decât pot înțelege mințile noastre. Dar acum, ca Om, El stă pe tronul lui Dumnezeu în locul cel mai înalt. Ale Lui sunt pentru veșnicie lauda și onoarea și puterea și gloria! Să lăsăm ca această veste despre Isus – Unicul Mântuitor venit la noi din partea Tatălui ceresc – să-Și facă lucrarea în inimile noastre! Cât de bine ni se potrivește locul la picioarele Domnului și Mântuitorului nostru, în toată smerenia și mulțumirea!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂ ÎNTÂIETATE! – Fundația SEER

    „Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

    Pe măsură ce te apropii de ultimii ani ai vieții, îți dai seama că nu numai ceea ce faci pentru tine contează, ci și ceea ce faci pentru alții. Cei mai nefericiți oameni de pe pământ sunt toți cei care urăsc, obstrucționează și îi rănesc pe ceilalți, în timp ce oamenii cei mai fericiți sunt cei care își trăiesc viața ajutându-i pe alții.

    Măsura cu care ajuți este măsura fericirii tale – e foarte simplu.

    Poetul John Albert Holmes a spus: „E bine să-ți amintești că întreaga populație a universului, cu o singură excepție, se compune din alții.” Așadar, ce vei face pentru ei? Cât de bun ești în a lăsa pe altul să primească laudele pentru ceea ce s-a făcut? Apostolul Pavel scrie: „fiecare să dea întâietate altuia.” Data viitoare când cineva îți împărtășește realizările lui, fii atent la nevoia ta de a interveni și de a spune ceva la fel de bun, dacă nu cumva chiar mai bun despre tine însuți. Când faci lucrul acesta, creezi comparație și competiție, îi micșorezi bucuria, creezi o distanță între voi doi și amândoi aveți de pierdut. În schimb, mușcă-ți limba, uită-te la el și spune: „E minunat, mai spune-mi!” Și… fii sincer!

    Când îi tratezi pe oameni în felul acesta, se întâmplă două lucruri:

    1) Oamenii se bucură de compania ta pentru că simt că ești alături de ei și că nu stai gata pregătit să-ți vină și ție rândul să vorbești.

    2) Oamenii simt că în loc să concurezi împotriva lor, îți pasă și te bucuri că au reușit. Prin urmare, relația voastră devine mai solidă – pentru că nu mai dorești ca tu să ai parte de toată atenția și gloria.

    Asta înseamnă să dai întâietate și să trăiești pentru alții.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 15:30-37; 16:1-4


    Durerile pe care David trebuie să le cunoască acum sunt rezultatul propriilor păcate. De aceea nu pot fi comparate cu suferinţele Domnului Isus, care au fost toate consecinţa păcatelor noastre. Cu toate acestea, ele ne aduc în măsură să înţelegem mai bine prin ce a trecut Mântuitorul nostru. Iată-l pe David însoţit de câţiva prieteni credincioşi, plângând, în timp ce urcă din greu pe muntele Măslinilor! Mai târziu, în acelaşi loc, în grădina Ghetsimani, Omul durerilor, aflat în chinul luptei Sale, avea să aducă „cereri şi rugăciuni stăruitoare cu strigăt puternic şi lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte” (Evrei 5.7). Tocmai în acest loc află împăratul de trădarea lui Ahitofel, prietenul şi sfătuitorul său apropiat (dar al cărui nume înseamnă „frate al nesăbuinţei”). Şi tot aici va veni mai târziu Iuda în fruntea soldaţilor şi a aprozilor (vezi Ps. 3.1 şi titlul).

    Strigătul de dezolare al lui David din Ps. 55.13-14 poate fi atribuit, fără îndoială, acestui moment: „Ci tu, un om ca mine, sfătuitorul meu şi prietenul meu: noi am avut dulci destăinuiri împreună …” Să ne gândim cu câtă tristeţe trebuie să-l fi întrebat Domnul pe mizerabilul Său ucenic, „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26.50).

  • 25 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

    Evrei 3.7,8



    Copacul Chingale crește în Columbia și este unul foarte neobișnuit. În primii ani de viață, el este un copac la fel ca toți ceilalți, însă, cu trecerea timpului, seva i se transformă într-un fel de rășină, care an de an devine tot mai dură, până când copacul moare. Trunchiul cade la pământ, arătând ca un lemn, însă este tare ca o piatră. Versetul de astăzi este o atenționare ca inimile noastre să nu devină ca acest copac.

    Când Dumnezeu a vrut să-Și elibereze poporul din robia Egiptului, i-a trimis lui faraon mesaje însoțite de plăgi. Citim că, la început, faraon a fost cel care și-a împietrit în mod repetat inima împotriva lui Dumnezeu, însă, la sfârșit, Dumnezeu Însuși i-a împietrit inima lui faraon.

    În primul capitol din Proverbe vedem ceva asemănător. Înțelepciunea (personificată) strigă la cei care doresc să asculte, însă, dacă este în mod repetat respinsă, ea declară că, atunci când nenorocirea va veni peste unii ca aceștia, ei vor striga, dar ea va râde de ei și îi va lepăda (Proverbe 1.20-27).

    Ori de câte ori auzim sau citim Cuvântul lui Dumnezeu, suntem ori sensibili la mesajul lui, ori ne astupăm urechile conștiinței și ne împietrim inimile. Pentru cel care respinge mesajul evangheliei și al dragostei lui Dumnezeu, rezultatul este fatal – moartea, precum în cazul copacului Chingale. Și pentru un copil al lui Dumnezeu există pericolul de a stărui în neascultare, îmbrăcând o haină a evlaviei, însă fiind lipsit de orice rod. „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.” Facă Domnul să ascultăm și să-L lăsăm să ne înmoaie inimile prin Cuvântul Său și prin părtășia frățească!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.

    Ioan 10.29



    Dragostea tatălui

    Scriitorul rus Tolstoi descrie într-o remarcabilă nuvelă viața familiei unui pantofar sărac. El avea șapte copii și, dincolo de multele lor greutăți, toți erau veseli și cântau din zori până-n noapte, acompaniind loviturile surde de ciocan din atelier. Într-o zi, cântările s-au stins și loviturile de ciocan păreau mai puternice, mai nervoase, mai sinistre. Ce se întâmplase? Un vecin bogat, fără copii, ceruse tatălui să-i dea pe unul dintre cei șapte fii ai săi. Voia să-l înfieze și astfel să-i ușureze tatălui povara. Pantofarul i-a promis că-i va da unul, dar a cerut răgazul necesar să se poată hotărî pe care anume. A spus fiilor dorința vecinului. Cine ar dori să plece? Nu se decidea niciunul. Cui să-i spună tatăl: „Mergi tu!”, fiindcă ar fi însemnat că ținea mai puțin la acela. Tatălui i se părea nedrept să se poarte astfel. Frământarea a durat câteva zile. Toți se priveau pe furiș și bănuitori: „Oare de cine vrea tata să scape? Care dintre noi l-a supărat mai mult vreodată?”.

    În cele din urmă, tatăl și-a luat inima în dinți, a mers la vecinul său și i-a spus răspicat: „Îmi pare rău, dar nu am niciun copil de dat!”. Când au aflat fiii, s-au umplut toți de bucurie și s-au aruncat pe gâtul tatălui lor, copleșindu-l cu sărutări. Îndată au reizbucnit cântările, iar munca făcută cu veselie îi răsplătea cu o bucurie tot mai mare, chiar dacă nu reușeau să iasă din sărăcie.

    Iar dacă suntem îndreptățiți să spunem din toată inima despre acel tată iubitor că „perii albi sunt o cunună de cinste”, cât de copleșiți suntem când admirăm cât de iubitor este Domnul nostru Isus Hristos! Cât de încurajatoare sunt cuvintele Lui: „Eu le dau viața veșnică; nicidecum nu vor pieri … Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10.28,30)!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    JOACĂ PÂNĂ LA SFÂRȘIT – Fundația SEER

    „Domnul este sprijinitorul vieţii mele” (Psalmul 27:1)


    Autorul Jon Gordon spune: „A fost o vreme când, copii fiind, am sărit din sala de gimnastică direct pe roller-coaster. Nici un ideal nu era de neatins. Apoi, după ce am crescut, scepticii ne-au convins să nu ne urmăm visele: „Ești nebun… e prea greu… e periculos… visele nu sunt pentru oameni ca noi!” Ei ne-au insuflat lipsa lor de siguranță și – cu atât de multe persoane care ne-au spus că nu putem, și cu așa puține care ne-au spus că putem – am lăsat ca frica să pătrundă în viețile noastre. Ne este atât de teamă să nu pierdem ceea ce avem, încât nu mergem înainte spre ceea ce ne dorim. Ținem atât de mult la aparență, încât nu ajungem niciodată la esență.

    Eu numesc lucrul acesta „jocul la înfrângere.” Vedem lucrul acesta în sport. Când o echipă conduce, jucătorii încep să se gândească și să acționeze ca să nu piardă, în loc să se gândească cum să câștige. Nu mai riscă nimic, și devin temători… în timp ce echipa cealaltă, nemaiavând ce pierde, își asumă riscuri, joacă fără frică și câștigă.

    David a spus: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?”

    A duce o viață de credință înseamnă a învinge frica și a adopta tactica „jocului la câștig”, care spune că și dacă pierzi, nu vei renunța și nu-ți vei lăsa visele să moară. Succesul nu ne este dat în mod automat, el este urmărit cu toată energia și transpirația de care putem da dovadă. Obstacolele și luptele fac parte din viață, ele ne fac să apreciem succesul. Dacă lucrurile s-ar obține ușor, nu am ști niciodată ce înseamnă să ai succes. Obstacolele au fost menite să fie doborâte. Teama a fost menită să fie învinsă. Succesul a fost menit să fie obținut. Ele fac parte din viață, și cei care au succes sunt cei care nu renunță până în ultima clipă!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 15:13-29


    Cât timp toate mergeau bine pentru împărat şi pentru toată curtea lui, era imposibil să se facă o distincţie între cei care-i erau cu adevărat loiali lui David şi cei care rămăseseră cu el numai pentru un câştig personal. Încercarea va arăta acum ce se afla în inimile lor şi-i va tria. Unii îl urmează pe Absalom (v. 13), alţii pe David (v. 18); starea de neutralitate nu mai este posibilă.

    Ne-am gândit vreodată ce am face dacă mâine creştinii ar ajunge persecutaţi, sub pedeapsa cu închisoarea sau cu moartea, la fel cum erau odinioară … şi cum sunt încă în unele ţări? Atunci am cunoaşte dacăL iubim pe Domnul Isus cu adevărat şi dacă-L urmăm nu doar când drumul este uşor, ci în egală măsură şi atunci când trebuie să părăsim totul şi să suferim toate pentru a locui cu El.

    Itai era un străin care se alăturase împăratului nu cu mult timp în urmă. Am văzut adesea oameni întorşi de curând la Dumnezeu, veniţi de pe un teren cu doar puţină lumină, dar dând dovadă de o credinţă mare şi de o evlavie profundă. Prin contrast, alţi creştini, de la care am putea aştepta mult, datorită cunoştinţelor şi educaţiei lor, dau înapoi când vine timpul încercării. Fie ca toţi să ne asemănăm cu Itai din Gat!

  • 24 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.

    Geneza 5.24



    O perioadă de trei sute de ani din viața acestui om al lui Dumnezeu este rezumată în aceste cuvinte simple: „Enoh a umblat cu Dumnezeu”. Ce mare onoare a primit el! În Evrei 11.5 citim că „a primit mărturia că I-a plăcut lui Dumnezeu”. Iată ce răsplată a primit el! Nu a văzut moartea, fiindcă Dumnezeu l-a luat la Sine în cer, ca să fie cu El.

    A fost Enoh singurul care a umblat cu Dumnezeu? Nu, fiindcă citim același lucru despre Noe: „Noe era un om drept, integru printre contemporanii lui: Noe umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6.9). Întotdeauna dorința lui Dumnezeu este ca oamenii să umble cu El. Vedem însă că rezultatul vieții lui Enoh a fost foarte diferit de cel al vieții lui Noe. Ei au avut totuși un lucru în comun: amândoi au umblat cu Dumnezeu. Ei însă nu s-au copiat unul pe altul. Câteodată admirăm viața cuiva și dorim să fim o copie la indigo a acelei persoane. Bineînțeles că este bine să învățăm lecții spirituale folositoare din viețile altor creștini, însă nu este bine să dorim să fim o copie a lor.

    Enoh a umblat cu Dumnezeu, a fost luat de către Dumnezeu și nu a văzut moartea. Noe a umblat și el cu Dumnezeu, însă a văzut mult mai multă moarte decât ar putea cineva să-și închipuie, după care el însuși a trecut prin moarte. El a fost un predicator al dreptății, un om drept, care a umblat cu Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu a făcut pentru Noe ceea ce a făcut pentru Enoh. Și cum stau lucrurile cu Avraam, prietenul lui Dumnezeu? El a trebuit să privească moartea în față atunci când l-a dus pe Isaac pe muntele Moria, pentru a-l jertfi Domnului.

    Să umblăm deci cu toții cu Dumnezeu și să-L lăsăm pe El să lucreze cu privire la fiecare dintre noi, așa cum vrea El. Dumnezeu are o cale perfect de clară pentru fiecare dintre noi. „Dumnezeu: calea Lui este desăvârșită … Dumnezeu, Care mă încinge cu putere și-mi face calea desăvârșită” (Psalmul 18.30,32).

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

    Fapte 17.30



    Ce este pocăința?

    Pocăința nu este un simplu regret pentru păcat, nici încercarea de a îndrepta cumva răul săvârșit, nici vreo reparare sau vreo reformare prin unele locuri. Pocăința este o schimbare completă a atitudinii. A te pocăi înseamnă a-ți schimba atitudinea față de sine, față de păcat, față de Dumnezeu și față de Mântuitorul Isus Hristos. Ioan Botezătorul a venit predicând pocăința celor care se recunoșteau păcătoși și care lepădau cu totul ceea ce erau, cărturari mândri și farisei legaliști. Vorbind despre nenorocirea galileenilor și despre căderea turnului Siloamului peste acei oameni, Mântuitorul a spus: „Gândiți voi că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit astfel de lucruri? Eu vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13.2,3).

    Pocăința adevărată cere ca cel care iubește plăcerile să fie conștient de acest mare pericol și să mărturisească nebunia vieții sale goale; cere ca cel care se iubește pe sine să învețe să urască stricăciunea naturii sale vechi, păcătoase; cere ca cel care se auto-îndreptățește să se vadă păcătos și vrednic de a fi condamnat în fața lui Dumnezeu; și de asemenea cere ca fiecare dintre aceștia să simtă personal nevoia de un Mântuitor și să-L accepte pe Isus ca Mântuitorul său, primind astfel viață și mântuire. Nu este ușor să afirmi deschis: „Sunt vinovat și pierdut”; dar acest lucru este începutul vieții de credință, al păcii și al bucuriei. Nicio persoană care își pune încrederea în Hristos nu va pieri. Harul Domnului este mai mare decât păcatele noastre.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SUFLAREA LUI DUMNEZEU PESTE NOI – Fundația SEER

    „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”… Şi a intrat duhul în ei… şi au stat pe picioare: era o oaste mare” (Ezechiel 37:9-10)


     În grădina Edenului, Adam era complet modelat, dar nu avea viață. Avea „tot ce-i trebuie”, dar nu s-a putut mișca până când Dumnezeu nu „i-a suflat în nări suflare de viață.” Apoi a început să umble cu Dumnezeu, să aibă inițiative, și să-și împlinească scopul pentru care a fost creat. Tu spui: „Am nevoie de ceea ce a suflat Dumnezeu în Adam în acea zi.” Și poți avea asta! Gândește-te la valea lui Ezechiel plină de oase moarte. Erau moarte și împrăștiate. Dacă la fel se poate descrie și viața ta prezentă, există o veste bună.

    Când Dumnezeu a suflat peste acele oase, ele au revenit la viață, s-au ridicat și au devenit o forță demnă de luat în considerare. Să observăm faptul că Duhul lui Dumnezeu a venit din cele „patru vânturi” sau din cele patru colțuri ale pământului. Asta înseamnă că nu există loc în care Duhul Sfânt să nu te poată găsi, dacă ești deschis să-L primești! Să observăm și faptul că atunci când Duhul lui Dumnezeu S-a dus în valea lui Ezechiel, lucrurile stricate au fost reparate, iar cele moarte au fost readuse la viață. Și Dumnezeu dorește să facă același lucru și pentru tine! Iată ce s-a mai întâmplat: „o mișcare” (Ezechiel 37:7).

    Aceasta este procedura standard la Dumnezeu. Înainte să te folosească, El te mișcă din perimetrul confortului tău, metodelor și ideilor tale împământenite. Trecutul tău nu constituie o problemă pentru El, deoarece ochii Săi sunt îndreptați spre viitorul tău. Așa că, vino astăzi în prezența Sa și roagă-te: „Suflă peste mine suflarea Ta, Doamne! Umple-mă cu viață din nou, ca să pot iubi ceea ce iubești Tu și să pot face ceea ce ai face Tu.” Când Dumnezeu va face asta, nu vei mai fi la fel!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 15:1-12


    Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fusese pregătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poarta cetăţii pentru ai întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi întindea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de cauza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţeles că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit actul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de judecarea pricinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reuşit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel“ de la domnul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oameni (şi lucruri) în stare să fure inimile noastre de la adevăratul David? Să ne reamintim totdeauna că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hristos! El a plătit un preţ suficient de mare pentru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

    În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acoperindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne