Categorie: Domnul Este Aproape

  • 22 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și cât de scumpe îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, cât de mare este numărul lor! Dacă aș vrea să le număr, sunt mai numeroase decât nisipul.

    Psalmul 139.17,18


    Vedem unul dintre gândurile scumpe ale lui Dumnezeu în Ioan 3.16: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă”. Aceasta este ceea ce a fost numit de cineva ca fiind «un ocean de gânduri într-o picătură de limbaj». Cine poate pătrunde adâncimile acestui gând al lui Dumnezeu? El va constitui tema și misterul întregii veșnicii; va fi centrul în jurul căruia totul va gravita.

     

    Această dragoste nu poate fi măsurată; ea sfidează orice etalon de măsură omenesc. Scriptura deci nu încearcă să o definească, ci spune doar: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu”. Adunarea Sa răscumpărată va contempla pentru totdeauna în cer profunzimea acestei iubiri și va exclama: „Gândurile Tale sunt foarte adânci!” (Psalmul 92.5).

     

    Să ne gândim la acea iubire care a culminat în biruință la cruce, când „gândurile scumpe” ale lui Dumnezeu și-au avut exponentul și interpretarea în sângele scump al lui Hristos. Să ne gândim la acel moment când Dumnezeu L-a așezat pe Isaac al Său, pe care Îl iubea infinit de mult, pe acel altar și L-a jertfit pentru Sine! Și să ne gândim că acest lucru a fost un act al dragostei pentru niște păcătoși răzvrătiți: „Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, fiind noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).

     

    Crucea a fost modul în care Dumnezeu Și-a revelat inima. Dacă n-ar fi fost crucea, oceanul infinit al dragostei ar fi rămas pentru totdeauna închis și ascuns în inima lui Dumnezeu. Acum însă el și-a găsit un canal pentru a se revărsa. Dumnezeu Și-a arătat dragostea prin faptul că L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume, ca noi să trăim prin El, fiindcă Dumnezeu este dragoste.

    J. R. MacDuff


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La asfințitul soarelui, toți cei care aveau bolnavi cu felurite boli îi aduceau la El. El Își punea mâinile peste fiecare din ei și-i vindeca.

    Luca 4.40


    Mântuitorul – odinioară și astăzi

     

    Când a trăit în Israel, Isus Hristos îi ajuta pe toți cei care veneau la El cu problemele lor, îi vindeca pe bolnavi, îi elibera pe cei împovărați și le dădea de mâncare flămânzilor. – Și astăzi, chiar dacă nu mai trăiește pe pământ, ci în cer, El este gata să ajute pe orice om. Chemarea Lui este aceeași ca odinioară: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). A veni la El înseamnă a crede în El și a lua contact cu El prin rugăciune.

     

    Mântuitorul a însănătoșit odinioară mulți bolnavi, acesta fiind unul dintre motivele venirii Sale: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Luca 5.31,32). – Și astăzi, Fiul lui Dumnezeu este interesat de mântuirea veșnică a oamenilor pierduți. El îi cheamă să se întoarcă de pe calea vieții lor păcătoase și să creadă în El. Toți cei păcătoși pot veni cu povara păcatelor la El și să le mărturisească. Astfel, conștiința lor primește odihna. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

     

    Prin moartea Sa, Isus Hristos a realizat premisa pentru această mântuire. El Și-a dat viața la cruce pentru a șterge dinaintea lui Dumnezeu vina tuturor acelora care vor crede cândva în El. – Cât de fericiți sunt toți aceia care pot spune astăzi: „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El” (Isaia 53.5)!

    Citirea Bibliei: Exod 12.43-13.10 · Luca 6.1-11

     


        

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RESPONSABILITATEA UNUI SLUJITOR (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou… al Duhului…” (2 Corinteni 3:5-6).


    David era „pe val” – câștiga luptă după luptă. El părea să aibă capacitatea lui Midas (rege din mitologia greacă, cunoscut pentru abilitatea sa de a transforma în aur orice atingea). Dar succesul ți se poate urca la cap… și David nu a făcut excepție. El a început să se întrebe: „Cam cât de puternici suntem?” În acel moment a cerut insistent un recensământ, și a descoperit că are un milion „şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia” în Israel, iar în Iuda „patru sute șaptezeci de mii de bărbați.” (1 Cronici 21:5). Cifrele acestea ne-ar fi putut tenta pe fiecare dintre noi să ne gândim: „cu o armată așa de mare și de puternică și ținând cont de istoricul succesului nostru, cine mai are nevoie de rugăciuni pentru ajutorul lui Dumnezeu sau de un plan de la El?” Acesta a fost momentul în care Dumnezeu a intervenit, a „lovit pe Israel” și au murit șaptezeci de mii de oameni în mod inutil (vezi 1 Cronici 21:14). Așadar, există încă o responsabilitate de care trebuie să fii conștient în calitate de slujitor al lui Dumnezeu: greșelile tale au potențialul de a le face rău celorlalți. Tu nu ești răspunzător de cei ce se află deasupra ta; ești responsabil pentru cei pe care îi slujești. La urma urmelor, dacă deciziile tale bune au abilitatea de a-i binecuvânta și de a-i călăuzi pe oameni, deciziile tale greșite au potențialul de a le face rău. Cum și-a îndreptat David greșeala?

    „David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta; dar oile acestea, ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie, dar, peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu piardă pe poporul Tău!” (1 Cronici 21:17). Dumnezeul harului a răspuns la rugăciunea lui David și judecata a fost ridicată de peste popor. Așadar, ai nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu pentru binele tău propriu, pentru binele celor de lângă tine și pentru a primi harul de a-ți asuma responsabilitatea atunci când greșești. Nu încerca să-ți ascunzi eșecurile, să dai vina pe alții sau să fugi de Dumnezeu. Recunoaște-le, maturizează-te și continuă să devii mai înțelept.


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 109:1-20


    Acest psalm zdrobitor se deschide invocându-L pe „Dumnezeul laudei Mele” (v. 1).

    Nicio ameninţare, niciun subiect copleşitor nu-L împiedicau pe Isus să-Şi ridice ochii spre Tatăl şi să-L laude. Dimpotrivă, acestea erau pentru El tot atâtea motive pentru a o face. Cum Se apăra El când era „înconjurat cu cuvinte de ură” (v. 3)?

    „Dar Eu” spune El „Mă rog” (v. 4). Creştini, aceasta ar trebui să fie singura noastră „replică” atunci când vine să ne întâmpine o ostilitate nedreaptă. Dacă noi tăcem sau mai degrabă dacă vorbim numai cu Dumnezeu nu va tăcea El şi Îşi va lua rolul să răspundă în locul nostru (v. 1; Romani 12.19). Cu toate acestea, Hristos a fost singur să îndure „aşa mare împotrivire” (Evrei 12.3).

    Adversarii Săi (care, în originalul ebraic, poartă acelaşi nume cu stăpânul lor, Satan) nu numai că Îi fac război „fără temei”, dar strigă Isus „Îmi întorc rău pentru bine şi ură pentru dragostea Mea” (v. 5). De partea lor trecuse Iuda, vinovat de o nerecunoştinţă cu atât mai oribilă cu cât fusese obiectul unei afecţiuni mai intime; versetul 8 i se aplică lui în Fapte 1.20 (iar pentru viitor, acest pasaj se raportează la Antihrist). Iată de ce era zdrobită inima Mântuitorului (v. 16)!

  • 21 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    L-am văzut pe Domnul șezând pe un tron înalt și ridicat … „Vai de mine! pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate” … „Iată, acesta s-a atins de buzele tale, și nelegiuirea ta este îndepărtată”.

    Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Isus, spunând: „Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt om păcătos”.

    Isaia 6.1,5,7; Luca 5.8


    Pot fi atras de har sau tulburat de frica de Domnul. Primul lucru înseamnă pătrunderea dragostei în inimă, celălalt, pătrunderea luminii în conștiință; iar Dumnezeu este deopotrivă lumină și dragoste. Lucrarea prin care Domnul Isus a purtat păcatele mele și le-a înlăturat este împlinită în mod perfect și, în virtutea ei, Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa. Lucrarea este încheiată, eu am primit-o și mă bucur de ea, însă lucrul care îmi dă pace este că Dumnezeu a primit-o, fiindcă L-a înviat pe Hristos dintre cei morți.

     

    Gloria lui Dumnezeu care strălucește acum pe fața lui Isus Hristos este mărturia că păcatele celui credincios sunt aruncate în marea uitării. Mai înainte, gloria lui Dumnezeu ne tulbura și ne înfricoșa, dar acum Dumnezeu L-a așezat pe Hristos la dreapta Sa, ca să pot privi această glorie cu o pace perfectă. Cum aș putea să umblu cu Dumnezeu fără să știu dacă El mă va condamna sau nu la sfârșit? Nu poți umbla cu adevărat cu Dumnezeu, dacă ești înspăimântat de El! Acum însă sunt făcut dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, care este așezat în glorie ca Mântuitor.

     

    Ce gând minunat! El a devenit Om, pentru ca Dumnezeu să fie revelat, și a venit în această lume cu o dragoste nețărmurită, făcând ca ziua judecății să fie una de triumf pentru cel credincios. Da, de triumf! Cel credincios va fi în mod perfect ca Hristos, „care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3.21). Suntem lăsați încă pe acest pământ, pentru ca inimile noastre să fie exersate.

    J. N. Darby


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Pilat] le-a zis: „… nu L-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de care-L acuzați. Și nici Irod … El n-a făcut nimic vrednic de moarte”.

    Luca 23.14,15


    Grațiat după 35 de ani

     

    Acum câțiva ani, în presă a apărut o imagine cu James Bain, care în anul 1974, la vârsta de 19 ani, fusese condamnat pe nedrept la închisoare pe viață pentru crimă. James Bain a stat nevinovat în închisoare timp de 35 de ani. Un test genetic a adus în sfârșit la lumină adevărul că nu el a fost făptașul în atacul care avusese loc asupra unui băiat de nouă ani.

     

    La fel ca acest om, au fost achitați pe baza testelor ADN peste două sute de condamnați: unii după ani lungi de detenție au ieșit liberi, alții fuseseră între timp executați pe nedrept. Dar nimeni nu a stat nevinovat după gratii o perioadă atât de lungă ca James Bain. Deținutul nevinovat nu simțea însă nici amărăciune, nici resentimente. Când a fost eliberat, a spus: „Nu sunt mânios. Îl am pe Dumnezeu. Am pus totul în mâinile Lui”.

     

    În Biblie citim că și Fiul lui Dumnezeu a fost condamnat nevinovat. El a fost chiar și răstignit pe cruce, cu toate că nici guvernatorul roman Pilat și nici Irod, tetrarhul Galileii, nu au găsit nicio vină în El.

     

    Spre deosebire de James Bain, Isus Se putea elibera într-o clipită din acea situație dificilă. Dar nu a făcut aceasta, ci a murit din dragoste pentru noi, dorind să ne salveze. De aceea, acum putem să primim, prin credință, iertarea vinei și viața veșnică. Să ne punem toată încrederea în El – chiar și atunci când suferim pe nedrept.

    Citirea Bibliei: Exod 12.29-42 · Luca 5.27-39

     


        

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RESPONSABILITATEA UNUI SLUJITOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Satana… a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel.” (1 Cronici 21:1)


    La scurt timp după o mare victorie repurtată în fața filistenilor, împăratul David a făcut o greșeală majoră. În loc să se încreadă în Dumnezeu cu privire la următoarea luptă, el a poruncit să se facă un recensământ – ca să știe de ce putere militară dispune și deci ce șanse de câștig va avea în continuare. Drept consecință, au pierit 70.000 de oameni din Israel! Această întâmplare ne învață trei lecții, extrem de importante, despre responsabilitatea unui slujitor:

    1) Slujitorii Domnului sunt ținta specială a lui Satan. El știe că pentru a ajunge la alții, trebuie să treacă mai întâi de tine, așa că se va folosi de orice strategie pe care o are ca să te doboare. „Satana s-a sculat împotriva lui Israel, şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.” Probabil majoritatea comitetelor de conducere ar fi considerat recensământul o idee bună, însă Dumnezeu l-a văzut ca pe un act de aroganță și mai ales ca pe o lipsă de credință.

    2) Slujitorii Domnului nu trebuie să fie îngâmfați! Dacă faci o lucrare de slujire, nu lăsa ca ultima biruință pe care ai avut-o să te facă exagerat de încrezător cu privire la următoarea ta bătălie. Nu va exista nicio clipă în care să nu ai nevoie de Dumnezeu! Faptul că Dumnezeu îi facilitase o victorie așa de importantă, ar fi trebuit să-l facă pe David și mai dependent de Dumnezeu, nu mai independent. Apostolul Pavel ne avertizează cu privire la lucrul acesta: „Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori…” (2 Corinteni 3:5-6).

    3) Slujitorii Domnului ascultă sfaturile înțelepte. Ioab, unul dintre generalii lui David, l-a avertizat că face o mare greșeală, dar „împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab” (1 Cronici 21:4). Se poate să ai daruri importante, dar nu le ai pe toate! Unde tu nu vezi nimic, alții văd noi oportunități. Biblia ne spune că „biruința vine prin marele număr de sfetnici” (Proverbele 11:14), așa că ascultă sfaturile înțelepte ale oamenilor pe care Dumnezeu i-a pus în viața ta ca să te îndrume și să te sfătuiască.


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 108


    „Mă voi trezi în zori de zi” (v. 2). Asemeni lui David, să apreciem şi noi valoarea acestor prime momente ale dimineţii petrecute în comuniune cu Domnul (comp. cu Psalmul 63.1). Experienţa arată că, dacă nu ştim să profităm de ele, ocazia nu se regăseşte uşor în restul zilei.

     

    Versetele 5 şi 6 ne aduc aminte de două adevăruri pe care nu trebuie niciodată să le pierdem din vedere în rugăciune: În primul rând, că eliberarea şi binecuvântarea celui credincios sunt nedespărţite de gloria lui Dumnezeu. Prea adesea uităm de această glorie divină în momentele de rugăciune şi suntem preocupaţi în mod egoist de ceea ce ne priveşte pe noi. Să căutăm „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra” (Matei 6.33). În al doilea rând, cunoscând dragostea Domnului pentru ai Săi, să nu ne sfiim să facem apel la ea: „pentru ca preaiubiţii Tăi să fie scăpaţi”, spune psalmistul (v. 6; comp. cu Ioan 11.3).

     

    Începând cu versetul 6, psalmul (care a început cu v. 7-11 din Psalmul 57) reproduce versetele 5-12 din Psalmul 60. Ele se situează în vremea când Dumnezeu va lua din nou în stăpânire hotarele lui Israel. „El a vorbit în sfinţenia Sa” (v. 7), iar cele dintâi cuvinte ale Sale sunt: „Mă voi bucura”. Bucuria Domnului este să-i binecuvânteze pe ai Lui şi să împartă cu ei moştenirea Sa.

  • 20 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și tatăl său nu-l mustrase niciodată, zicând: „Pentru ce ai făcut așa?”.

    1 Împărați 1.6


    Este o lecție plină de învățăminte, la care toți tații ar trebui să ia aminte, în scurtul comentariu pe care Duhul lui Dumnezeu îl face despre falimentul lui David cu privire la disciplinarea fiului său Adonia. Acest eșec al lui David, care a constat în faptul că nu l-a mustrat pe fiul său, este prezentat de Dumnezeu în legătură cu îngâmfarea lui Adonia împotriva gândului și a voii revelate a lui Dumnezeu, atunci când, cu puțin înainte de moartea tatălui său, a spus: „Eu voi fi împărat” (1 Împărați 1.5). Dumnezeu deja declarase planul Său, că Solomon trebuia să-i succeadă lui David ca împărat. Încercarea lui Adonia de a se impune ca împărat a reprezentat un act grav de răzvrătire împotriva lui Iahve și a voii Lui revelate.

     

    Dumnezeu ne prezintă aceste două lucruri ca fiind în legătură unul cu altul – îngâmfarea și răzvrătirea lui Adonia împotriva scopului lui Iahve și falimentul lui David cu privire la disciplinarea lui Adonia, în timpul copilăriei și tinereții acestuia. Nu înseamnă oare acest lucru că Dumnezeu vrea să ne arate că acesta a fost rezultatul superficialității lui David față de fiul său? Răzvrătirea lui Adonia a fost urmarea falimentului lui David ca tată.

     

    Acest fiu pare să fi fost favoritul casei – acesta este un lucru rău, atât pentru tată, cât și pentru fiu (mărturie pentru aceasta stă și necazul pricinuit în casa lui Isaac, din același motiv; Geneza 25.28 și capitolul 27). David a fost foarte blând și îngăduitor cu el, permițându-i să-și cultive voința proprie. El nu îl întristase niciodată pe fiul său Adonia, iar acum el trebuie să secere roadele amare ale acestei fapte și să se întristeze el însuși. Fiul își va întrista în mod sigur tatăl, dacă tatăl nu și-a întristat niciodată fiul. A fost un mare eșec din partea lui David că și-a manifestat astfel de sentimente față de fiul său. Pentru că, în cele din urmă, dacă și-ar fi întristat fiul, spre bine, ar fi arătat o mai profundă dragoste față de el decât să arate întotdeauna bunătate și tandrețe, lăsându-l să facă ce vrea. Eșecul care avusese loc cu mult timp înainte, în cadrul căminului, se arată acum în mod izbitor și capătă aspect public. Toate acestea ne sunt spuse spre învățătura și spre folosul nostru.

    R. K. Campbell


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!

    Marcu 1.15


    Dumnezeu stabilește condițiile

     

    Un om de afaceri ia prânzul împreună cu un specialist în finanțe.

     

    Specialistul în finanțe nu vrea să accepte că doar regretând păcatele și crezând în Isus Hristos poate veni la Dumnezeu. El crede că ar exista și alte căi spre mântuire.

     

    Omul de afaceri îi spune: „Să considerăm că aș ajunge la faliment financiar și aș veni la dumneavoastră cu rugămintea să-mi împrumutați bani. Cine ar avea în acest caz dreptul de a stabili condiții? Dumneavoastră sau eu?”.

     

    „Bineînțeles că eu! Iar dumneavoastră trebuie să îndepliniți condițiile mele, înainte ca eu să vă pot da un credit”, a explicat specialistul în finanțe.

     

    „Tot așa este și la Dumnezeu”, a spus celălalt. „Noi venim ca datornici la El și nu avem niciun drept să stabilim condiții, ci suntem la dispoziția îndurării Sale. Și mai mult! Trebuie să acceptăm condițiile Lui, dacă vrem să fim mântuiți. Ele nu sunt greu de îndeplinit, însă ating mândria noastră, pentru că El ne cere să ne recunoaștem nedreptatea și să o mărturisim cu sinceritate înaintea Lui. Și atunci El ne iartă toate păcatele, pentru că Fiul Său Isus Hristos a purtat la cruce pedeapsa pentru ele.”

     

    Specialistul în finanțe a spus gânditor: „Aveți dreptate. Dumnezeu să mă ajute să-mi înving mândria și, pe calea aceasta, să vin la El”.

    Citirea Bibliei: Exod 12.17-28 · Luca 5.17-26

     


        

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ ÎNȚELEGEM PUTEREA VOINȚEI! – Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” (Romani 12:3).


    Nu-i așa că adesea avem idei exagerate despre aptitudinile noastre? Ne place să credem că putem face totul! Dar indiferent cât ești de disciplinat sau cât de mult te străduiești, fără simțiri cumpătate despre tine vei fi sortit eșecului. John Ortberg spunea: „Puterea voinței este limitată. Nu ai parte de stocuri în funcție de domeniu.” De aceea o listă lungă de hotărâri, luate de Anul Nou, este aproape sigur sortită eșecului. Este nevoie de multă voință pentru a începe o lucrare sau o dietă. Și dacă mai pui pe listă: respectă bugetul, păstrează-ți biroul curat, citește o carte în fiecare săptămână – simți deja că te paște falimentul. Pentru majoritatea dintre noi, voința noastră se epuizează mai rapid decât trupurile noastre. Ortberg sugerează următoarele:

    1) Programează-ți cele mai importante sarcini atunci când puterea voinței tale este cea mai puternică. Pentru mulți, asta este dimineața. Un studiu arată că deținuții au șanse mai mari să fie eliberați condiționat în situația în care cazul lor este audiat dimineața, când judecătorul are o rezervă mai mare de putere a voinței și este mai înclinat să-și asume riscuri.

    2) Cheltuiește-ți cu înțelepciune puterea voinței. Nu-ți asuma prea multe sarcini odată, chiar dacă te-ai rugat pentru ele. În general, Dumnezeu lucrează prin voința ta, și rareori îți acordă cale liberă pentru a trece cu vederea legile finitudinii pe care El le-a creat.

    3) Stabilește-ți obiective – însă, nu prea multe! Dacă nu-ți stabilești câteva vei fi la mâna sorții, dar dacă ai prea multe vei începe să te îngrijorezi pentru ele, vei realiza puține și vei suferi emoțional și fizic.

    4) Nu uita că singura acțiune ce reface puterea voinței în loc s-o epuizeze este „predarea”. Dumnezeu ne-a pus la dispoziție rugăciunea, solitudinea, meditația, închinarea ca să fie făcute în așa fel încât să ne restaureze!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 107:23-43


    Mulţi oameni nu se gândesc la Dumnezeu decât în momentul încercării. Trebuie atunci să se mai mire de ce le sunt trimise? Asemeni acestor marinari prinşi de furtună (v. 23-28), oamenii sunt uneori puşi în situaţii disperate (Luca 8.23). Dumnezeu vrea prin acestea să-i facă să conştientizeze totala lor neputinţă şi deşertăciunea întregii lor înţelepciuni (v. 27; Psalmul 108.12). Cu ce scop? Ca să-i determine să strige către El. Atât aşteaptă Domnul pentru a interveni. La glasul Său, valurile se potolesc (v. 29). Şi, în acelaşi timp, se linişteşte sufletul omului, când consimte să-I încredinţeze Domnului cârma pentru a fi condus în portul dorit! (v. 30).

     

    Aceste căi ale lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului au câte un corespondent în viaţa celui credincios. Resursele terestre din care el se adăpa pot seca (v. 33; comp. cu 1 Împăraţi 17.7), însă, în acelaşi timp, Domnul îl va face să găsească apa vie în locul în care nu o căuta (v. 35; Exod 15.2225). Ceea ce părea arid şi amar va deveni pentru suflet, cu siguranţă, un izvor de bucurie şi de putere. „Cine este înţelept va lua seama la aceste lucruri şi va înţelege bunătăţile Domnului” (v. 43). Să fim siguri că toate împrejurările noastre, atât cele dureroase cât şi cele plăcute, sunt distribuite prin „bunătatea Lui care rămâne pentru totdeauna” (comp. cu v. 1).

  • 19 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pleacă-Ți urechea la cuvintele mele, Doamne; ia aminte la suspinul meu. Ascultă glasul strigătului meu, Împăratul meu și Dumnezeul meu, pentru că Ție mă rog. Doamne, dimineața vei auzi glasul meu; dimineața mă voi îndrepta spre Tine și voi aștepta.

    Psalmul 5.1-3


    Pentru cel credincios, rugăciunea este la fel de necesară ca aerul și, uneori, ea se desfășoară la fel de natural precum respirația. Totuși, de multe ori avem probleme cu consecvența și cu regularitatea în a ne ruga, iar în Psalmul 5.1-3 vedem o îndrumare foarte simplă în această privință: „dimineața”.

     

    Domnul Isus este nu doar Mântuitorul nostru, ci și Exemplul nostru (1 Petru 2.21; 1 Ioan 2.6), iar El ne-a lăsat un model în ce privește timpul și frecvența rugăciunii: „Și, trezindu-Se dis-de-dimineață, pe când era încă noapte, a ieșit și a mers într-un loc pustiu și Se ruga acolo” (Marcu 1.35). Era dimineața devreme. Cred că acest lucru ne spune că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu primul loc în fiecare zi. Era un loc pustiu. Rugăciunea în familie este importantă, însă avem nevoie de rugăciune personală, în care să nu fim tulburați de nimic. Acest lucru înseamnă că nu ar trebui să ne deschidem dispozitivele electronice decât după aceea. Vedem de asemenea că Domnul Se ruga cu regularitate: „Și, ieșind, a mers, după obiceiul Său, la Muntele Măslinilor” (Luca 22.39). El era atât de obișnuit să Se roage acolo, încât Iuda a știut unde să-L găsească.

     

    „Dimineața vei auzi glasul meu” – iată un gând minunat! Dumnezeu dorește să audă glasul nostru! Rugăciunea nu trebuie să fie lungă, nici complicată, ci o revărsare a inimii înaintea Tatălui nostru. Nu doresc să pun asupra nimănui un jug al legii, fiindcă împrejurările diferă de la persoană la persoană, însă vreau să încurajez pe orice credincios să se roage fierbinte și cu regularitate.

    B. Reynolds


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu este alt Dumnezeu alături de Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, altul afară de Mine nu este.

    Isaia 45.21


    Ce spune Biblia despre Dumnezeu?

    El este singurul Dumnezeu adevărat: „Eu sunt Domnul, și nu este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu” (Isaia 45.5).

    El este Creatorul universului: „Eu sunt Cel care am făcut pământul și am creat pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile și am așezat toată oștirea lor” (Isaia 45.12).

    El este invizibil pentru noi, oamenii. El i-a explicat robului Său Moise: „Fața nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască” (Exod 33.20).

    El este sfânt și detestă păcatul. Profetul Habacuc știa aceasta: „Ochii Tăi sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul și nu poți să privești răutatea” (Habacuc 1.13).

    El este un Dumnezeu îndurător. Neemia s-a rugat: „Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu al iertării, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate” (Neemia 9.17).

    El este un Dumnezeu salvator: „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința deplină a adevărului” (1 Timotei 2.3,4).

    El este un Dumnezeu al dragostei: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

     

    Prin Fiul Său, Isus Hristos, care a murit la cruce pentru păcătoși, fiecare om poate astăzi să ajungă într-o relație personală de credință cu Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: Exod 12.1-16 · Luca 5.12-16


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PĂRTĂȘIA FRĂȚEASCĂ ȘI PURTAREA DE GRIJĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2).


    Ai spus vreodată ceva ce ai fi vrut să poți lua înapoi? Ai spus, nu-i așa? Chuck Swindoll scria: „Noi acționăm din impuls și ne dăm seama, după ce s-au petrecut lucrurile, cât de nebuni am fost. Peste toate, îi rănim pe cei pe care îi iubim cel mai mult! Toate aceste lucruri se prăbușesc apoi peste noi, și ne întrebăm cum mai poate cineva să ne iubească, mai ales Dumnezeu. Când începem să gândim în felul acesta, trebuie să ne întoarcem spre acel „unii pe alții” din Noul Testament: iubiți-vă unii pe alții, ridicați-vă unii pe alții, trăiți în pace unii cu alții, mărturisiți-vă păcatele unii altora, vorbiți unii cu alții, mustrați-vă unii pe alții, mângâiați-vă unii pe alții, rugați-vă unii pentru alții. „Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2).

    Imaginează-ți lucrul acesta având în minte doi drumeți: unul are un rucsac ușor, pe când celălalt, bietul de el, este încărcat. Poate fi un resentiment care de multă vreme îl otrăvește pe dinăuntru, sau o relație frântă – cu soția ori cu unul dintre copii. Acel rucsac poate fi plin de facturi neplătite.

    Întrebarea este: „Unde poate el să meargă să se elibereze de povară?” La biserică, alături de zeci sau sute de persoane? Cam greu… El are nevoie de un loc în care există grijă reciprocă și părtășie autentică. Un loc în care să se simtă liber, fără să fie jenat să-și spună secretul sau starea luptei sale; un loc în care cineva îl ascultă, îl ajută să se descarce și îi oferă o putere proaspătă. Întrajutorarea frățească nu este un serviciu religios în miniatură. Este o mână de oameni care Îl iubesc pe Hristos și care cred în ajutorarea reciprocă. Ei nu arată cu degetul, nu țin predici și nu fac comparații. Ei sunt frații și surorile tale în Hristos.

    Ești implicat într-un grup de părtășie? Dacă nu, gândește-te să te alături unui astfel de grup, sau vorbește cu pastorul tău ca să inițiezi tu unul!” După ce-ți împărtășești stările prin care treci, vei descoperi cât de ușoară pare călătoria.


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 107:1-22


    Cea dea cincea carte a psalmilor îi priveşte profetic pe răscumpăraţii lui Israel (Iuda şi cele zece seminţii), strânşi în ţara lor (v. 3) în „zorii zilei” mileniale (Psalmul 108.2). Ei îşi amintesc în Psalmul 107 de necazurile întâmpinate pe drumul de întoarcere, de strigătele lor de nelinişte înălţate către Domnul, de eliberările Sale, precum şi de lauda care acum I se cuvine Lui.

     

    Întro manieră generală, aceste patru tablouri surprinse de versetele 49, 10-16, 17-22 şi 23-32 ilustrează diferitele moduri în care lucrează Dumnezeu pentru salvarea unui suflet (v. 9).

     

    Sufletul poate a rătăcit mult timp fără scop şi fără odihnă prin pustia aridă a acestei lumi (v. 4, 5; comp. cu Geneza 21.14). Copleşit de sentimentul goliciunii, a strigat către Dumnezeu şi El atunci la săturat, la satisfăcut şi la condus la odihna divină (v. 9, 7).

     

    Sufletul poate a gemut sub sclavia lui SatanAsupritorul, în întuneric şi în fiarele păcatului (v. 2, 10). Dumnezeu însă a auzit strigătele acestuia după ajutor, la eliberat şi ia rupt legăturile (v. 14, 16).

     

    Sufletul poate a cunoscut disperarea, atins de boală sau de vreun accident, la porţile morţii, rezultat al căilor omului (v. 17, 18) până când Dumnezeu trimite Cuvântul Său şil vindecă (v. 20).

     

    Putem şi noi spune, fiecare în parte, unde şi cum nea găsit şi nea mântuit Domnul sufletul?

  • 18 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

    1 Petru 2.24


    Toate păcatele noastre au fost iertate (2)

     

    Ce har minunat! Când Domnul Isus a murit pe cruce, El a purtat păcatele mele și le-a purtat nu ca pe o mare mulțime de păcate, ci a purtat pedeapsa pentru fiecare în parte; El a simțit fiecare păcat în parte. Când spune, în Psalmul 40: „M-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele … Sunt mai numeroase decât perii capului meu”, acolo nu a fost o masă mare de păcate adunate la un loc. El le-a văzut pe fiecare în parte; pentru că El este Dumnezeu atotștiutor, El putea face aceasta. El a mărturisit fiecare păcat înaintea lui Dumnezeu – toate miile de păcate pe care eu le-am făcut înainte să fiu credincios și pe care le-am făcut după ce m-am întors la Dumnezeu; căci Domnul Isus a purtat nu numai păcatele pe care le-am făcut înainte de întoarcerea mea la Dumnezeu, ci și pe cele pe care le-am făcut după aceea; ba mai mult, El a purtat și păcatele pe care eu, dacă Domnul nu vine chiar acum, le voi mai face, din nefericire. El a purtat judecata pentru ele și le-a mărturisit înaintea lui Dumnezeu, pe fiecare în parte, așa că, încă de atunci, El a făcut ispășire pentru mine. El a știut că Îl voi primi.

    Astfel știu că, din momentul în care am venit la Dumnezeu, El a putut să fie îndurător față de mine și față de păcatele mele, căci cu aproape două mii de ani înainte, Domnul a purtat judecata pentru ele și le-a mărturisit pe toate înaintea lui Dumnezeu.

    Nu este aceasta o realitate minunată? Dacă un păcătos vine acum la Dumnezeu și el a uitat multe dintre păcatele comise, Dumnezeu i le iartă totuși pe toate, căci Dumnezeu vede în conștiința lui că el este pregătit să le mărturisească pe toate, pentru că Domnul Isus le-a mărturisit deja, și astfel dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută.

    H. L. Heijkoop


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos Cel drept. El este ispășirea pentru păcatele noastre.

    1 Ioan 2.1,2


    Nyepi Day

    Ziua Tăcerii – Nyepi Day este cea mai mare sărbătoare hindusă pentru locuitorii din insula Bali. Ea reprezintă prima zi a unui an nou, care trebuie să marcheze un nou început, în cea mai mare puritate. A doua zi, balinezii se vizitează unii pe alții și își cer reciproc iertare, pentru a începe noul an curați. Mulți își freacă în această zi trupurile cu nămol din pădurea de mangrove și apoi se scaldă în mare pentru a spăla nămolul, simbolizând tot ce este rău, tot ce este negativ, orice nenorocire. O distracție grozavă – cu un context serios!

     

    Este oare suficient să cerem iertare altor oameni pentru a fi curați? Cum rămâne cu vina care s-a adunat împotriva lui Dumnezeu? „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să vă asculte! Căci mâinile vă sunt pătate de sânge și degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră spune nedreptăți” (Isaia 59.2,3). Din aceste versete înțelegem că orice faptă rea se îndreaptă întâi împotriva Dumnezeului sfânt. Această vină o poate șterge numai Dumnezeu. Fiul Său, Isus Hristos, a plătit pentru vina noastră. El a murit, pentru ca noi să putem fi acceptați de Dumnezeu.

     

    Nimeni nu poate șterge gândurile, vorbele și faptele noastre rele și nici nu le poate face să dispară. Dar, dacă le mărturisim înaintea lui Dumnezeu și ne căim sincer pentru că le-am săvârșit, El ne iartă. Cum de poate să facă aceasta? Pentru că este „credincios și drept”: credincios – El a spus și Își ține cuvântul dat; drept – Fiul Său Isus, Hristos este ispășirea pentru păcatele noastre.

    Citirea Bibliei: Exod 10.24-11.10 · Luca 5.1-11


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂNĂTATEA LIMBII – Fundația S.E.E.R. România

    „Din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34)


    Odată, când autoarea Mary Southerland a făcut febră foarte mare, doctorul a suspectat-o că are meningită virală. „De cât timp este limba ta acoperită cu acest strat alb?” a întrebat el. Mary a fost uimită. „De ce este important lucrul acesta?” Doctorul a continuat: „Sănătatea limbii este un indicator foarte puternic al sănătății întregului corp.”

    Ei bine, același principiu se aplică și din punct de vedere spiritual. „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.” (Matei 12:34-35). Se naște o întrebare: problema este limba însăși? Nu! Este ceva mult mai serios. Problema se află în inima ta, în atitudinea ta, în perspectiva ta și în temperamentul tău.

    Southerland a adaugat: „Limba este un termometru spiritual care reflectă starea inimii. Cuvintele sunt instrumente ale puterii care pot zidi și încuraja, sau distruge și crea confuzie… Toți am fost răniți și chiar înfrânți de cuvinte rostite la mânie sau de cuvinte care au ieșit dintr-o inimă rănită. Dacă vorbele mele sunt lăudăroase, inima mea este nesigură; dacă vorbele mele sunt murdare, inima mea este necurată; dacă vorbele mele sunt critice, inima mea este plină de mândrie și de ură.

    Înțeleptul Solomon a spus: „Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ de argint.” (Proverbele 25:11). Cuvântul potrivit, rostit la vremea potrivită și în felul potrivit, poate aduce ordine în mijlocul confuziei și lumină pe o cărare foarte întunecoasă. „Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute…” (Proverbele 10:32). Dumnezeu ne oferă un „radar” spiritual ca să putem evalua o situație și să rostim cuvintele potrivite pentru acea împrejurare. Noi trebuie doar să verificăm „ecranul radarului” înainte de a vorbi.”

    Așadar, astăzi nu uita că limba „clădește și dărâmă lumea!”


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 106:24-48


    În Psalmul 105, verbele exprimau intervenţia suverană a lui Dumnezeu: „El a trimis (v. 17, 26, 28), a vorbit (v. 31, 34), a dat (v. 32), a lovit (v. 36), a scos (v. 37, 43)”. Aici, cum am văzut, gândurile şi faptele omului (şi ce fapte!) sunt cele puse în evidenţă: „n-au crezut, au murmurat, s-au amestecat cu naţiunile, au slujit idolilor lor, au vărsat sânge nevinovat, s-au întinat” (v. 2439). Ce istorie dezolantă a acestui popor care sa scufundat din ce în ce mai mult în rău şi care a făcut tot posibilul pentru a aprinde mânia Domnului (v. 40)! Neam fi aşteptat la respingerea sa definitivă. Ei bine, acest rechizitoriu care ne dă fiori se încheie cu victoria harului. Din nou Dumnezeu este Cel care acţionează: „El a privit la strâmtorarea lor când lea auzit strigătele, Şi-a amintit, I-a părut rău, a făcut să găsească milă” (v. 4446). La această îndurare cu totul divină va răspunde o laudă eternă (v. 48).

     

    Păcatul din versetul 24 era un ţepuş care ţintea în mod deosebit inima lui Dumnezeu „Au dispreţuit ţara cea plăcută”. Creştini, noi suntem în drum spre o patrie nespus mai plăcută decât Canaanul pământesc: Cetatea cerească, Casa Tatălui. Este ea în ochii noştri plăcută, sau dispreţuită? Toată umblarea noastră va depinde de aceasta.

  • 17 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

    1 Petru 2.24


    Toate păcatele noastre au fost iertate (1)

     

    Când am venit la Dumnezeu și ne-am recunoscut păcatele, am mai știut noi toate păcatele pe care le făcusem? Credeți că nu ați făcut păcate la care să nu vă fi gândit niciodată? Să ne cercetăm încă o dată în lumina Cuvântului lui Dumnezeu! În 1 Ioan 3.4 ni se spune ce este păcatul. Păcatul este fărădelege și fărădelegea este păcat. Aceasta înseamnă că fiecare cuvânt pe care omul îl rostește fără ca Domnul să i-l fi poruncit este păcat. Orice faptă pe care o săvârșește un om și care nu poartă pecetea autorității lui Dumnezeu este păcat. Și orice gând pe care îl are un om, pe care nu i l-a poruncit Dumnezeu, este păcat. Aceasta este fărădelege: a trece cu vederea autoritatea pe care Dumnezeu o are asupra noastră.

     

    Un om neîntors la Dumnezeu, unul care a refuzat să fie ascultător și să creadă, a făcut el vreodată vreo faptă din ascultare față de Dumnezeu și nu din propria voie? A vorbit el vreodată vreun cuvânt, dacă a vorbit, pentru că Dumnezeu i l-a spus și a avut el vreodată gânduri, pentru că i-a spus Dumnezeu că trebuie să le aibă? Cuvântul lui Dumnezeu ne dă răspunsul: „Nu!”. El spune: „Căci nu este niciunul care să caute pe Dumnezeu”; și: „Toate întocmirile gândurilor inimii sale sunt în fiecare zi îndreptate numai spre rău”. Atunci câte păcate am făcut oare în viața mea, înainte să mă fi întors la Dumnezeu? Cât de multe cuvinte am rostit eu? Toate aceste cuvinte au fost păcate. Câte fapte am făcut eu? Toate aceste fapte au fost păcate. Știam eu toate faptele mele, cuvintele mele, gândurile mele? Și totuși, Cuvântul lui Dumnezeu spune ca un principiu: fără mărturisire nu este iertare.

     

    Noi, care am venit la Dumnezeu ca să mărturisim că am fost păcătoși, nu ne cunoșteam toate păcatele. Însă, de îndată ce Dumnezeu vede în conștiința noastră intenția de a mărturisi totul înaintea Lui, ne socotește nouă lucrarea Domnului Isus. El știa că noi vom veni și „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”. Și nu numai atât, El le-a mărturisit pe toate înaintea lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu poate acum să ierte, poate ierta toate păcatele mele, chiar dacă eu nu le pot mărturisi pe toate, pentru că nu le știu pe toate.

    H. L. Heijkoop


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …

    Romani 5.12


    Maiestate, numai două cuvinte!

     

    Se spune că Friedrich cel Mare (1712-1786) a fost oprit odată de un om sărman, care dorea să-i vorbească. „Nu am timp să vă ascult”, a spus împăratul fără să se oprească. „Maiestate, am să vă spun numai două cuvinte.” — „Bine”, a spus Friedrich, „două cuvinte și nimic mai mult!” — „Foame, frig!”, a strigat imediat omul sărac. „Pâine, cărbuni”, a răspuns tot așa de scurt împăratul și a ordonat să i se dea 100 de taleri.

     

    Starea nenorocită în care se află omenirea poate fi rezumată tot în două cuvinte: păcat, moarte! Prin păcatul primului om, păcatul a intrat în lume. Păcatul este originea tuturor relelor de care suferă oamenii! Răul cel mai grav este însă moartea care a intrat în lume prin păcat, și ea atârnă amenințător deasupra fiecărei vieți.

     

    Cum putem scăpa de această stare nenorocită în care ne găsim? Să venim, precum acest sărman care și-a recunoscut condiția mizerabilă, la Dumnezeu și să-I mărturisim, fără multe cuvinte, starea noastră lipsită de speranță. În contrast cu Friedrich cel Mare, care era în goană, Dumnezeul nostru are întotdeauna timp să ne asculte. Și El ne va răspunde după nevoile noastre. Răspunsul Lui de asemenea poate fi rezumat în două cuvinte: iertare, viață!

     

    Biblia confirmă această dublă promisiune:

     

    „Oricine crede în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, primește iertarea păcatelor și viață veșnică” (Fapte 10.43; Ioan 3.36).

    Citirea Bibliei: Exod 10.12-23 · Luca 4.31-44

     


        

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    „O INIMĂ DE CARNE” – Fundația S.E.E.R. România

    „Voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne”. (Ezechiel 36:26)


    Dacă ai fost rănit, este foarte ușor să ridici ziduri în jurul tău. Dar ai grijă: o carapace protectoare se poate transforma într-o „inimă de piatră”, o inimă împotrivitoare, nereceptivă și impenetrabilă chiar și pentru Dumnezeu. O autoare creștină scria: „Singurul lucru mai dureros și cu implicații mai serioase decât o inimă frântă este o inimă înghețată. Apostolul Pavel ne avertizează să nu ne lăsăm inima să se împietrească: „Să nu mai trăiți… având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor…” (Efeseni 4:17-18). O inimă de carne nu este slabă sau naivă. Din contră, înțelepciunea, experiența și credința formează o inimă puternică, impregnată de compasiune și asezonată cu milă. O inimă împietrită nu este o inimă protejată, este doar o inimă încapsulată în răni – și lucrul acesta este evident pentru toată lumea, numai pentru tine nu. După un weekend care a însemnat un șir de încercări dureroase, mi-am sunat prietena plângând. „De ce nu se mai termină? Cât de puternică vrea Dumnezeu să fiu? Nu mai suport!” Iar ea, o femeie evlavioasă, mi-a spus: „Poate e invers. Poate ai fost suficient de puternică! Dumnezeu vrea să ai o inimă de carne și o inimă deschisă.” Nu mă gândisem la asta până atunci.

    Ca răspuns la zdrobirea inimii, la trădare sau rușine, e ușor să dezvolți o inimă de piatră. Noi credem că ne va proteja de și mai multă durere. Problema cu piatra este că ea nu simte nimic – nici durere, dar nici dragoste. E o capcană care pare a fi autoconservare, dar de fapt este autodistrugere. Dumnezeu dorește să-ți dea o inimă de carne. Prin dragostea Lui te poți ridica dintr-o perioadă dureroasă de pierdere, cu o inimă supusă, fără asperități și gata să primească darurile pe care le-a pregătit El pentru tine!”


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 106:1-23


    Lucrarea lui Dumnezeu era singura avută în vedere în Psalmul 105; acolo nu era pusă problema păcatelor lui Israel. Acum Psalmul 106 reia aceeaşi istorie, începând cu ieşirea din Egipt, subliniind însă responsabilitatea poporului (comp. de exemplu episodul cu prepeliţele din Psalmul 105.40 cu cel din Psalmul 106.14,15). Istoria noastră are şi ea un dublu aspect: pe de o parte, lucrarea perfectă a harului care ne mântuieşte şi care apoi se îngrijeşte să ne conducă în siguranţă până la capăt, în ciuda tuturor obstacolelor şi a dificultăţilor (Filipeni 1.6), iar pe de altă parte, mersul nostru, adesea încetinit de întoarceri şi paşi greşiţi. Avem atâta nevoie de Acela care, mai mult decât Moise, stă fără încetare „la spărtură”, mijlocind pentru ai Săi (v. 23; Romani 8.34).

     

    „Nu uita niciuna din binefacerile Lui”, ne îndemna Psalmul 103.2. Într-adevăr, uitarea este poarta deschisă spre poftă, iar pofta conduce la răzvrătire (v. 7, 13, 14, 21). Într-o inimă nerecunoscătoare, Satan se află în condiţii favorabile pentru a sădi dorinţe vinovate. Celui care a încetat să preţuiască darurile lui Dumnezeu va şti să-i prezinte în chip atrăgător lucrurile lumii şi, prin acestea, să-şi ademenească puţin câte puţin victima pe calea revoltei deschise împotriva lui Dumnezeu. Domnul să ne ajute aşadar să fim în fiecare zi „atenţi la lucrările Sale minunate” (v. 7)!

  • 16 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună.

    2 Timotei 3.16,17


    Lucrarea lui Hristos este suficientă pentru conștiință, Persoana Sa binecuvântată este suficientă pentru inimă, iar Cuvântul Său prețios este suficient pentru calea credinței. Putem afirma cu toată încrederea că avem în Sfânta Scriptură tot ceea ce am avea vreodată nevoie, nu doar pentru împlinirea tuturor nevoilor de pe calea fiecăruia dintre noi, ci și pentru împlinirea nevoilor felurite ale Adunării lui Dumnezeu, în cele mai mici detalii ale existenței ei în această lume.

     

    Suntem pe deplin conștienți că, făcând o astfel de afirmație, ne expunem disprețului și împotrivirii din partea multora. Vom fi atacați pe de-o parte de cei care susțin tradiția, iar pe de altă parte de cei care luptă pentru supremația rațiunii și a voinței omului. Toate aceste atacuri însă nu ne îngrijorează deloc. Socotim tradițiile oamenilor – fie ale Părinților Bisericii, fie ale oricăror alți credincioși sau cărturari – dacă sunt prezentate ca autoritate, ca fiind nimic altceva decât praful de pe o balanță. Cât privește rațiunea omului, ea poate fi pe drept comparată cu o pasăre oarbă, care zboară înspăimântată și se lovește de obiectele pe care nu le poate vedea.

     

    Este cea mai mare bucurie pentru inima creștinului să se poată separa de tradițiile și învățăturile confuze ale oamenilor și să intre în sfera liniștită și luminoasă a Scripturii; iar când se confruntă cu raționamentele lipsite de rușine ale necredincioșilor, raționaliștilor și scepticilor, să-și plece întreaga ființă morală înaintea autorității și puterii Bibliei. El recunoaște cu prețuire în Cuvântul lui Dumnezeu singurul standard perfect pentru învățătură, pentru morală, pentru orice lucru.

    C. H. Mackintosh


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și voi, taților, nu provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și în învățătura Domnului.

    Efeseni 6.4


    Să-i încurajăm pe copii

     

    Renumitul psihiatru austriac Alfred Adler, doctor și psiholog, păstra încă vie în memorie amintirea unei experiențe pe care o trăise în copilărie. Ea ilustrează influența pe care o are încurajarea asupra comportamentului, precum și a capacității de învățare a copilului.

     

    Adler nu avea rezultate bune la matematică și profesorul lui chiar le-a comunicat părinților că băiatul „nu le avea cu matematica”. I-a sfătuit să îl retragă de la școală și să-l dea să învețe meseria de cizmar și să nu aibă așteptări prea mari de la el. Deși părinții nu au îmbrățișat convingerea profesorului, totuși Adler și-a pierdut în aceea perioadă interesul pentru școală și a picat examenele. A decis apoi să îi arate profesorului său că poate mult mai mult, ajungând în scurt timp primul din clasă, fără să mai înregistreze alte eșecuri școlare.

     

    Avem în acest exemplu un îndemn pentru părinți și pentru dascăli de a-i încuraja și ajuta pe copiii noștri să se ridice atunci când au căzut, să se simtă persoane cu potențial, care pot izbândi în viață. Încurajarea ajută mai mult decât compătimirea.

     

    „Stai departe de oamenii care îți micșorează ambiția. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Cei cu adevărat mari te fac să te simți că și tu poți deveni mare” (Mark Twain).

    Citirea Bibliei: Exod 10.1-11 · Luca 4.14-30

     


        

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FILOSOFIA DOMNULUI ISUS CU PRIVIRE LA MUNCĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” (Ioan 9:4).


    La fel ca noi toți, și Domnul Isus a obosit uneori (vezi Ioan 4:6). Însă El nu a fost niciodată stresat de lucrarea Sa. El a fost călăuzit, dar niciodată mânat, condus. El a știut ce trebuie făcut, a știut cât timp durează și Și-a ales o echipă ca să împlinească lucrarea. Trei dintre ei – Petru, Iacov și Ioan – făceau parte din cercul Său de prieteni apropiați. Nu făcea favoritisme, dar recunoștea darurile celor cu care lucra, și slujirea de care avea nevoie din partea fiecăruia, pentru ca lucrarea să fie îndeplinită.

    Un pas important în realizarea unui lucru măreț este să știi tipul de oameni de care ai nevoie. Cu alte cuvinte, trebuie să știi cine ar trebui să facă parte din echipa ta. Domnul Isus a petrecut trei ani și jumătate învățându-Și ucenicii – înainte de a le delega responsabilități. I-a fost teamă că vor face greșeli, că Îi vor lua din strălucire sau că Îl vor pune într-o lumină proastă? Nu, pentru că le-a zis clar: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl…” (Ioan 14:12).

    Domnul Isus a fost un coechipier care realiza lucruri prin alții. Dar chiar dacă împarți sarcina în componente mai mici, faci un plan strategic și recrutezi oameni nemaipomeniți, tot mai ai nevoie de un factor important pentru a avea succes: munca în echipă! Munca în echipă este liantul care aduce oamenii laolaltă… și care îi ține laolaltă! Există peste un miliard de creștini în lume astăzi. Și totul a început acum 2000 de ani cu un singur Om – care a avut o viziune, care a recrutat și a pregătit o echipă pentru a duce acea viziune la îndeplinire.

    Dacă ești înțelept, vei învăța din filosofia Sa cu privire la muncă!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 105:23-45


    Puterea Domnului se desfăşoară pe tot parcursul cărţii Exod. Găsim acolo întâi minunile Sale în judecată asupra egiptenilor (v. 2736), iar apoi minunile Sale în har în favoarea lui Israel (v. 3741). Urgiile cumplite care lovesc Egiptul nau avut numai scopul de al înspăimânta şi de al pedepsi pe Faraon. Domnul dorea în primul rând să Se descopere poporului Său prin semne şi prin minuni (v. 27; Exod 14.31).

     

    „El a vorbit” şi lucrul a sosit (v. 31, 34). Ca în zilele creaţiei, Lui Ia fost suficient un cuvânt pentru a pune în mişcare nenumăraţi agenţi mărunţi ai mâniei Sale: muşte veninoase (tăuni), ţânţari, lăcuste, omizi (comp. cu Evrei 11.3). Şi câtă umilinţă pentru om să fie învins de insecte!

     

    Israel părăseşte Egiptul după Paşti, schimbând mizeria în mari bogăţii (v. 37). A gemut sub asuprire; Dumnezeu îl face să iasă cu bucurie şi în cântec de triumf (v. 43). Cel care a muncit din greu acum va poseda „munca popoarelor” (v. 44; Deuteronom 6.10,11). Şi toată această lucrare răscumpărătoare a fost urmarea angajamentului pe care Dumnezeu Şi-l luase faţă de Avraam (v. 42; Geneza 15.13,14). Nimic nu-L poate împiedica pe Dumnezeul cel credincios săŞi împlinească „Cuvântul Lui cel sfânt” (v. 42; Luca 1.72,73).

  • 15 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că întregii plinătăți a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El și, prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El. Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte, ca să vă prezinte sfinți și fără pată și de neînvinuit înaintea Lui.

    Coloseni 1.19-22


    Vedem aici deci că a fost plăcerea întregii plinătăți a lui Dumnezeu ca, prin Hristos, să împace toate lucrurile cu Sine, lucrurile de pe pământ și lucrurile din cer.

     

    Iar în Evrei 9.23 citim despre curățirea uneltelor cortului din Levitic 16, care este o imagine a curățirii universului, căci toate lucrurile au fost întinate prin păcat, însă vor fi readuse în armonie desăvârșită cu Dumnezeu, totul datorită sângelui Domnului Isus.

     

    Ce realitate minunată! Nu numai că sângele ne-a curățit de păcatele noastre, nu numai că, pe baza acestui sânge, am fost împăcați și ni s-a dăruit un loc în prezența lui Dumnezeu și nu numai că, dacă ar veni, toți oamenii ar putea obține iertarea, ci, pe baza acestui sânge, cerul și pământul, tot ce a fost creat – în Coloseni 1.16, aceste lucruri sunt numite „ceea ce El a creat” – toate lucrurile acestea vor fi aduse înapoi la Dumnezeu.

     

    În 2 Petru 3.13 citim: „Dar noi, potrivit promisiunii Sale, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea”. În ziua aceea, tot universul va fi curățit, nu prin sânge, ci prin judecată, deși toate vor avea loc datorită puterii sângelui Domnului Isus.

     

    Aceasta include semnificația cuvintelor din Ioan 1.29: „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Nu este vorba aici despre ceea ce Domnul Isus a făcut la cruce, ci despre toate rezultatele minunate ale acestei lucrări. El va curăți cerul și pământul și va scoate răul afară din lume, așa că întregul univers va fi iarăși în armonie cu Dumnezeu, iar pe noul pământ, Dumnezeu va putea locui cu oamenii, căci păcatul, tot răul, va fi atunci închis într-un loc, în iazul de foc, iar în afara acestui loc nu se va mai găsi niciun păcat.

    H. L. Heijkoop


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, iată, s-a auzit un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea”.

    Matei 3.17


    Isus Hristos este Cel întâi-născut

     

    La botezul Domnului Isus, Dumnezeu Tatăl Și-a exprimat bucuria Sa nemărginită pe care o are pentru Fiul Său, scoțându-L în evidență înaintea tuturor:

     

    Isus Hristos are întâietatea în prima creație, pentru că El este „Cel întâi-născut din întreaga creație” (Coloseni 1.15).

    Isus Hristos are întâietatea printre cei morți, pentru că El este „Cel întâi-născut din morți” (Apocalipsa 1.5).

    Isus Hristos are întâietatea în noua creație, pentru că El este „Cel întâi-născut dintre cei morți” (Coloseni 1.18).

    Isus Hristos are întâietatea în familia lui Dumnezeu, pentru că El este „Cel întâi-născut între mulți frați” (Romani 8.29).

    Isus Hristos va avea întâietatea în Împărăția de o mie de ani: „Și iarăși, când aduce în lume pe Cel întâi-născut, zice: «Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!»” (Evrei 1.6).

     

    Nimeni nu este asemenea Lui, nimeni nu ajunge la înălțimea Lui! El este în orice privință Cel dintâi, Cel mai distins dintre toți. El este în orice privință demn de a fi admirat. De aceea să-L adorăm din inimi pe Răscumpărătorul nostru!

    Citirea Bibliei: Exod 9.13-35 · Luca 4.1-13

     


     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FILOSOFIA DOMNULUI ISUS CU PRIVIRE LA MUNCĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)


    În loc să-L limităm pe Domnul Isus doar la ceea ce ține de biserică, duminica, haideți să-I studiem filosofia (atitudinea, valorile și convingerile) cu privire la felul în care trebuie să ducem lucrurile până la capăt. Principiile după care El a trăit sunt următoarele:

    1) Cunoașterea misiunii. El a spus: „Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” Domnul Isus a înțeles că focalizarea pe scopul vieții maximizează competențele și oportunitățile. Deci, dacă ești o persoană talentată și plină de energie, și totuși nu vezi rezultate concrete, problema ta ar putea fi lipsa de concentrare. Când Neemia era preocupat de reconstruirea zidurilor Ierusalimului, dușmanii săi i-au spus: „Vino, şi să ne întâlnim…” (Neemia 6:2). Acesta a fost momentul în care el le-a trimis următorul mesaj: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor…” (Neemia 6:3).

    2) Prioritizarea sarcinilor în ordinea importanței lor. Când nu faci ceea ce trebuie făcut în ordinea importanței, sarcinile încep să se aranjeze în funcție de urgența lor. Și când se întâmplă lucrul acesta, pierzi mari oportunități. Biblia ne spune că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4:4). Pentru ucenici, asta părea a fi o deviere, pentru că nu era cea mai scurtă rută spre locul în care doreau să ajungă. Dar în Samaria exista o femeie pe care Domnul Isus dorea s-o răscumpere; un vas prin care El a transmis Evanghelia unei întregi cetăți. Concluzie: Domnul Isus a știut clar care Îi erau prioritățile. Dar tu?!

    3) Stabilirea unui calendar. Adică, stabilește termene limită și respectă-le. Domnul Isus știa că avea doar trei ani și jumătate pentru a-Și împlini lucrarea și a profitat de fiecare zi. Una dintre cele mai mari minciuni pe care ne-o servim conține două cuvinte: „mai târziu”! Pentru a reuși în viață, lasă ca filosofia Domnului Isus cu privire la muncă să devină planul tău principal de acțiune.


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 105:1-22


    Versetele 1-15 din acest psalm fac parte (împreună cu Psalmul 96) din cel numit „întâiul”, înmânat de împăratul David lui Asaf după întoarcerea chivotului (1 Cronici 16.8-22). Privit de aproape, are o singură diferenţă, însă care cântăreşte mult. Versetul 15 din 1 Cronici 16 îndemna: „aduceţi-vă aminte” de legământul Său, în timp ce versetul 8 din psalmul nostru spune: „El Şi-a adus aminte” Chiar dacă poporul a falimentat şi a uitat legământul Dumnezeului său, El Şi-a adus aminte de promisiunile Sale către Avraam, Isaac şi Iacov (2 Timotei 2.13). Acestea erau tot ce posedau aceşti oameni ai credinţei. În ochii contemporanilor lor, ei nu contau câtuşi de puţin: „erau foarte puţini şi străini în ţară” (v. 12), aşa cum sunt astăzi creştinii. Dumnezeu însă veghea asupra lor, aşa cum veghează acum asupra noastră (v. 14, 15; de exemplu, Geneza 31.24).

     

    Apoi El trimite „un om” care, simbolic, împlineşte planurile Sale: Iosif, imagine preţioasă a Domnului Isus. Rob întâi, întemniţat apoi, el a fost eliberat de „stăpânitorul popoarelor”, care l-a făcut domn şi cârmuitor peste toate avuţiile sale (v. 1721). Hristos, mort şi apoi înviat prin puterea lui Dumnezeu, va fi pus Domn al întregului pământ şi în El se vor împlini toate promisiunile lui Dumnezeu (Fapte 2.36).

  • 14 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi a venit înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; și, iată, îi voi nimici de pe pământ. Fă-ți o corabie din lemn de gofer”.

    Geneza 6.13,14


    Încă de la începutul istoriei sale, omul s-a făcut atât de vinovat, încât Dumnezeu n-a mai suportat starea omenirii și i-a spus lui Noe că avea să nimicească pământul printr-un potop. În vederea acestei judecăți, El i-a dat lui Noe instrucțiuni detaliate pentru construirea unei corăbii. Lucrarea de construire avea să dureze mult, deoarece corabia urma să fie una mare. În acest timp îndelungat, Noe a fost „un predicator al dreptății”, așa cum citim în 2 Petru 2.5. Ne putem imagina batjocurile pe care el le-a suferit din partea oamenilor necredincioși care trăiau în jurul lui. Nici cele mai apropiate rude ale sale, în afara familiei lui, nu l-au crezut, deși au avut suficient timp să se întoarcă la Domnul și să fie astfel primiți în corabie.

     

    Avem aici cu siguranță o imagine a oamenilor din zilele noastre, care au auzit că Domnul Isus este singura corabie de salvare pentru omenire, însă care refuză să vină la El. Ei nu cred că vor fi judecați, deși conștiința le spune că nu se poate să disprețuiești îndelunga-răbdare și harul lui Dumnezeu, fără să nu primești pedeapsa pentru aceasta. Cum a fost în zilele lui Noe, așa este și astăzi. Hristos este singura cale de scăpare.

     

    Toți cei care s-au născut pe pământ de la potop încoace s-au născut din Noe și din cei trei fii ai săi, însă cei mai mulți dintre ei n-au urmat credința lui Noe și a familiei sale, ci au continuat să meargă pe drumul care duce la judecată. Ce har este să primim darul lui Dumnezeu, care este „viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 6.23)!

     

    L. M. Grant


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, ducând până la capăt sfințirea în frică de Dumnezeu.

    2 Corinteni 7.1


    Responsabil inclusiv de curățenie

     

    Tocmai intram în birou, când l-am auzit pe șeful companiei telefonând. Cu o voce care nu suporta nicio obiecție, spunea: „Eu sunt aici responsabil de toate, inclusiv de curățenia biroului”.

     

    Auzind aceste cuvinte, am tras o lecție din ele. Și eu sunt responsabil de „curățenie” în casa mea, deoarece prin contactele cu oamenii și prin mass-media intră mizerie pe care trebuie să o îndepărtez în mod regulat.

     

    Există și un teren ascuns, care de asemenea poate fi contaminat: inima mea! „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, fapte de adulter, desfrânări, furturi, mărturii mincinoase, hule. Iată lucrurile care îl întinează pe om” (Matei 15.19,20). Dacă nu condamn poftele păcatului în mine, voi fi murdărit. Atunci trebuie să mă curățesc de păcate printr-o autoverificare și prin mărturisire.

     

    Față de cine sunt răspunzător? În primul rând, față de Dumnezeu, pentru că fiecare dintre noi trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu (Romani 14.12).

     

    În al doilea rând, sunt răspunzător atât față de copiii mei, cât și față de semenii și creștinii din jurul meu. De aceea, pentru mine este valabil îndemnul:

     

    „Fii un model pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție” (1 Timotei 4.12).

    Citirea Bibliei: Exod 9.1-12 · Luca 3.23-38

     


     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IMPORTANȚA SIGURANȚEI – Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).


    Temelia unui bun leadership este siguranța. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Tu trebuie să știi cu certitudine că Dumnezeu te-a chemat, te-a echipat și ți-a garantat biruința în Numele Lui. Și trebuie să ai în minte lucrul acesta atunci când oamenilor nu le mai place de tine, când fondurile scad, când morala se scufundă și când ceilalți te resping. Dacă te simți nesigur, în cele din urmă teama te va face să-ți sabotezi propriul leadership. Liderii încrezători văd ceea ce este, dar își păstrează viziunea a ceea ce poate fi. Rareori se mulțumesc să lase lucrurile așa cum sunt.

    Status quo înseamnă o stare sau o situație care se menține. Președintele Ronald Reagan a spus cândva, mai în glumă mai în serios: „Status quo este termenul latinesc pentru „mizeria în care ne aflăm!” Prin definiție, „a conduce” înseamnă a fi în față, a desțeleni un nou teritoriu, a cuceri noi lumi, a te îndepărta de status quo. Nemulțumirea față de status quo nu înseamnă să ai o atitudine nepotrivită sau să te văicărești; ea are de-a face cu dorința de a schimba lucrurile, de a-ți asuma riscuri. Cineva care nu riscă schimbarea este o persoană care nu va crește.

    Un lider căruia îi place status quo-ul este un lider care în scurt timp se va transforma într-un ucenic.

    Raymond Smith de la Bell Atlantic Corporation a făcut odată următoarea remarcă: „Administratorii sunt ușor de găsit și ieftin de păstrat. Liderii care își asumă riscuri sunt în schimb foarte puțini. Iar cei care au o viziune sunt aur curat.”

    Mulți se simt mai confortabil să se confrunte cu vechile probleme, decât să facă tot ce pot să găsească soluții noi; riscul li se pare periculos. Secretul constă în a avea o atitudine de învingător, care vine din siguranța de a ști cine ești și ce ai fost chemat să faci. Gândește-te la asta astăzi!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 104:19-35


    Noi suntem înclinaţi să acordăm mare importanţă muncii omului (v. 23), însă cât de neînsemnată este ea pe lângă lucrările lui Dumnezeu, mărturii fără număr ale înţelepciunii Sale (v. 24)! Şi de El întâi, nu de munca omului, depinde orice creatură pentru a trăi (v. 27, 28; Matei 7.11). Să nu atribuim câştigul nostru eforturilor depuse de noi, ci harului Său! Da, „pământul este plin de bogăţiile Lui“ (v. 24); să ştim să le remarcăm şi să ne oprim atenţia asupra lor!

    Totuşi, omul poate admira creaţia şi se poate bucura de ea fără a-L cunoaşte pe Cel care a făcut-o. Câţi artişti şi filosofi n-au confundat Adevărul cu natura pe care păcatul şi-a lăsat pretutindeni amprenta sa murdară! A contempla natura nu-l instruieşte pe păcătos cu privire la ce este Dumnezeu în sfinţenie, în dreptate şi în har, după cum, pentru a-l cunoaşte de aproape pe un arhitect, nu este de ajuns să-i vizitezi imobilele construite (şi câţi locatari fără jenă poate le-au devastat!); trebuie să-l fi vizitat pe el, să fi fost informat cu privire la caracterul său, la familia sa, la obiceiurile sale.

    Să nu uităm însă că nu noi Îl descoperim pe Dumnezeu, ci că El Însuşi este Cel care Se revelează: Nu simţurilor noastre, pentru că El este Duh (Ioan 4.24), ci sufletului nostru! Nu numai în natură, ci în Cuvântul Său (Psalmul 19)!

  • 13 Ianuarie 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Ioan a mărturisit, spunând: „Am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel și a rămas peste El. Și eu nu-L știam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: «Cel peste care vei vedea Duhul coborând și rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh Sfânt». Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

    Ioan 1.32-34


    Deși există o mărturie mult mai mare cu privire la măreția și la gloria Domnului Isus Hristos, totuși mărturia lui Ioan Botezătorul este una specială și ea trebuie luată în considerare într-un mod cu totul aparte de toți cei care o aud. Înainte de nașterea sa, Ioan fusese ales de Dumnezeu pentru a fi înainte-mergătorul Domnului Isus, cel care avea să-L prezinte înaintea fiilor lui Israel. Mama lui Ioan, Elisabeta, era înrudită cu Maria, mama Domnului Isus, însă Ioan spune despre Domnul: „Eu nu-L știam”. Acest lucru ne arată că Ioan nu avea o înțelegere cu privire la gloria Domnului Isus ca Fiu al lui Dumnezeu și că era dependent în totalitate de revelația lui Dumnezeu cu privire la El. Tot așa, nu este posibil ca cineva să-L cunoască pe Fiul lui Dumnezeu în alt fel, decât printr-o revelație de la Dumnezeu.

     

    Dumnezeu îi spusese lui Ioan că Cel asupra Căruia avea să coboare Duhul și să rămână era Cel care boteza cu Duhul Sfânt. Acest lucru a avut loc atunci când Ioan L-a botezat pe Domnul Isus și a auzit glasul Tatălui din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3.17). Putea oare exista vreo îndoială în mintea lui Ioan că Domnul Isus ar fi El Însuși Dumnezeul cerului și al pământului? Cu siguranță că nu!

     

    Din nefericire, mărturia lui Ioan a fost respinsă. Dar chiar Domnul Însuși a fost respins în același fel, deși venise în har și în dragoste desăvârșită. Totuși, mesajul harului Său a continuat să fie proclamat după răstignirea și învierea Sa. Minunată dragoste, într-adevăr!

     

    L. M. Grant


     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El [Isus Hristos] le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?”. Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare.

    Matei 8.26


    Costa Concordia

     

    La aproape 100 de ani de la cea mai cunoscută tragedie maritimă, scufundarea Titanicului, un alt accident de proporții avea să aibă loc pe 13 ianuarie 2012. În apropiere de insula italiană Giglio, cea mai puternică navă de croazieră, Costa Concordia, cu 4.229 de persoane la bord, s-a ciocnit de stânci. Căpitanul vasului s-a apropiat prea mult de țărm, iar nava s-a lovit de stâncile care i-au sfâșiat bordajul (învelișul exterior al scheletului ei), după care nava, inundată în mare parte, s-a înclinat la un unghi de 65 de grade. Majoritatea pasagerilor au fost evacuați, dar au existat și decese.

     

    În următoarele săptămâni, căpitanul Concordiei a fost considerat cel mai antipatic om din Italia, nu doar pentru că a dus nava pe un drum greșit, ci și pentru că a părăsit vaporul avariat cu mult înainte de finalizarea evacuării, în loc să conducă operațiunea de salvare.

     

    Viața omenească este uneori asemănată cu o călătorie cu vaporul. Pe marea vieții sunt deseori furtuni. Cine este „Căpitanul” vaporului nostru? Sau vrem să ne dirijăm singuri vaporul vieții? Urmăm rute dintre cele mai periculoase? Avem, într-adevăr, totul sub control?

     

    Cine Îl ia pe Isus „Căpitan” al vieții sale, adică Îl primește ca Domn și Mântuitor, acela are pace și siguranță în orice situație de criză și se îndreaptă către un port minunat: slava cerească.

     

    Chiar de amenință furtuna, nimeni nu va fi răpus.

    Barca e pe mână bună, o conduce chiar Isus. —E. D. Monod

    Citirea Bibliei: Exod 8.20-32 · Luca 3.15-22


     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII CURAJOS! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)


    Domnul Isus le-a promis discipolilor săi: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera!” Dar îți trebuie curaj pentru a te confrunta cu o realitate dureroasă.

    E mai ușor să fugi dintr-o căsnicie frământată decât să rămâi și să te lupți pentru a ajunge la un stadiu mai bun.

    E mai ușor să te lași pradă disperării și autocompătimirii decât să te reîntorci în școală și să te pregătești pentru o nouă carieră.

    E nevoie de curaj ca să-ți susții convingerile când ești asaltat. Cineva a spus: „Dacă nu te lupți pentru nimic, vei crede orice.” Adevărul este că atunci când încerci să susții ceva sau să faci ceva nou, cineva te va lua în vizor.

    Cuvântul „curaj” derivă din cuvântul franțuzesc coeur, care înseamnă „inimă”; de unde vine și expresia sinonimă pentru curaj – „a nu-ți pierde inima.”

    E ușor să fii curajos când te simți puternic, dar e mult mai greu când te simți slab și neputincios. Cu toate acestea, atunci ai cea mai mare nevoie de curaj. Generalul Omar Bradley a făcut următoarea remarcă: „Curajul este capacitatea de a acționa în mod corespunzător chiar și atunci când ești speriat de moarte.” Și curajul la care se referă generalul nu este o bravadă lipsită de conținut. El nu are nimic de-a face cu mentalitatea „prefă-te, până reușești” sau cu proverbul „șoarecele curajos își face culcuș în urechea pisicii.”

    Curajul înseamnă să spui: „Dacă Dumnezeu a promis, eu cred!” și să mergi înainte în ciuda obstacolelor. Dacă ai nevoie astăzi de o infuzie de curaj, meditează la aceste versete: 1) „Voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.” (2 Cronici 15:7); 2) „Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru… va veni… şi vă va mântui.” (Isaia 35:3-4).

    Așadar, întărește-te bazându-te pe Domnul și pe Cuvântul Lui!


     

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 104:1-18


    Psalmii 104-106 rezumă cele dintâi cărţi ale Bibliei: Psalmul 104 celebrează creaţia, în timp ce Psalmii 105 şi 106 readuc în atenţie istoria patriarhilor şi a poporului Israel.

     

    Creaţia descrisă de Creator: ce subiect şi totodată ce Scriitor pentru al expune!

     

    Regăsim aici lucrarea de şase zile din Geneza 1. În ziua întâi: lumina (v. 2); în a doua: întinderea cerurilor despărţită de ape (v. 2, 3); în a treia: întemeierea pământului, împreună cu strângerea la un loc a maselor lichide şi cu apariţia regnului vegetal (v. 59, 14); în a patra: aşezarea marilor luminători (v. 19, 22); în a cincea: forfota de animale din ape şi din văzduh (v. 25, 26, 12, 17); în a şasea, în sfârşit, crearea vieţuitoarelor de pe pământ (v. 11, 21), încununată de cea a omului. Remarcăm însă cum, alături de puterea şi de înţelepciunea lui Dumnezeu, accentul este pus aici din nou pe bunătatea Lui. Totul a fost conceput şi executat spre bucuria şi binele făpturii Sale (v. 11). Comparând versetul 5 cu Psalmul 102.25, Îl putem recunoaşte şi adora pe Fiul în acest Dumnezeu „foarte mare” (v. 1; Psalmul 145.3: a Cărui măreţie „este nepătrunsă”), Autor a toate lucrurile. El era una cu Tatăl în toate planurile Sale şi în toată dragostea Sa.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne