Mana Zilnica

Categorie: Cuvantul Lui Dumnezeu / Fundatia SEER

  • 23 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Obişnuit cu suferinţa

    „Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

    Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu. Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât. Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum……cum te-a întîlnit pe drum……şi s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, în timp ce erai obosit şi epuizat.” DEUTERONOM 25:17

    Unul din mijloacele de educare al copiilor Lui, pe care Tatăl nostru ceresc le îngăduie, sînt greutăţile şi atacurile diavolului, pentru ca să ne înveţe să contăm pe El şi să cunoaştem puterea şi izbăvirile Sale.

    Cuvîntul Lui ne înştiinţează cu privire la pericole şi ne atrage atenţia asupra subtilităţilor şi metodelor diavolului. De cîte ori atacă Satan pe credincioşii obosiţi şi epuizaţi şi aceasta s-a întîmplat de multe ori cu lucrătorii din cîmpul misionar. Climatul nefavorabil îşi face lucrarea sa încetul cu încetul, puterea trupească se duce şi vrăjmaşul vine cu atacurile lui crude însoţite de argumentări prefide ca de pildă: „Nu vezi? Tu te chinuieşti aici în tot felul de pericole şi eşti lipsit de cel mai elementar confort în timp ce alţii se bucură în linişte şi pace de o viaţă tihnită şi de o biserică bună cu orele de cult desfăşurate într-o atmosferă ambiantă.” Sau: „Ce atîta adunare cînd poţi sta acasă şi să te bucuri de Domnul citind Cuvîntul şi cugetînd la El, iar acasă are Satan grijă să-ţi dea de lucru ca să te împiedice să te întreţii în taină cu Domnul Isus, într-o dulce părtăşie cu El. Luat astfel prin surprindere, copilul lui Dumnezeu se lasă amăgit de vicleniile lui Satan şi pe nebăgate în seamă pierde părtăşia aceea scumpă cu Dumnezeu, ne mai fiind întreţinută prin mijloacele binecuvîntate pe care ni le-a pus El la îndemînă (vezi Fapte 2:42). Dar acest „Amalec” care este prototipul Iui Satan, vine şi cu alte metode perfide căutînd să-i facă pe credincioşi să accepte o minciună cu care flatează viaţa lor spirituală. „Amalec” ştie să atace pe cei slabi în punctele lor slabe, prin „acel păcat care ne înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1) fiind sigur că fiecare credincios are un „călcîi al lui Achile.” El atacă de asemenea şi pe dinapoi, folosind cele mai perfide mijloace ale bîrfelii, defăimării, falselor învinuiri şi ale dispreţului şi vai, ce trist că el se foloseşte adeseori chiar şi de credincioşi. Să nu uităm niciodată, că dacă Satan nu s-a sfiit să-L ispitească şi să-L defăimeze pe Domnul nostru, cu atît mai puţin nu se va da înapoi cînd este vorba de noi oricît de veghetori şi tari în credinţă am fi. Dar Domnul Isus 1-a biruit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin neîntrerupta Lui părtăşie cu Tatăl Său. De aceea în loc să ne descurajăm şi să ne lăsăm descoperiţi faţă de îndemnurile şi atacurile lui „Amalec”, să nu ne mai „tîrîm” la coadă, ca poporul Israel de odinioară, ci să ţinem pasul cu Domnul Isus, păstrînd şi cultivînd acea sfîntă, intimă şi cu totul personală părtăşie cu El.

    „Ne bucurăm noi de făgăduinţele lui Dumnezeu în Hristos? Atunci greutăţile ridicate de Satan sînt pentru noi prilejuri de biruinţă.” J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Căci lupta noastră nu este împotriva sîngelui şi a cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor.”

    Efes. 6:12.

    Lupta credinţei nu este un joc de copii şi nici teatru. Aceasta o vedem din Cuvântul lui Dumnezeu.Noi trebuie să fim oameni veseli, dar nu uşuratici. Există necazuri în care se poate părea că suntem ispitiţi peste puteri; dar aceasta nu este adevărat. „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Si Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci împreună cu ispita v-a pregătit şi mijlocul ca să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”(1 Cor. 10:13). Si totuşi mai este scris: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze”. Luca 9:23.

    Deci nu este vorba de un joc de copii.Noi avem de-a face cu duşmanul. Dacă nu rămânem în cetate, atunci vom fi în curând biruiţi. Noi trebuie să ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu, precum este scris în Efeseni capitolul 6 pentru ca să putem sta în picioare. Trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să avem cuvintele potrivite în diferitele lupte şi pentru a ne apăra. Nu putem folosi întotdeauna aceleaşi cuvinte ale lui Dumnezeu pentru ca să biruim duşmanul. Când vin ispite din partea acestei lumi, atunci nu putem folosi aceleaşi cuvinte pentru apărare, ca şi când suntem atacaţi din lăuntrul nostru. Stăpânitorii, căpeteniile acestei lumi care domnesc împreună cu duhurile rele, pot fi înfrânte doar prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin faptul că spunem tot mereu: „Este scris” atunci când vreau să ne ducă în ispită în mod iscusit. Cuvântul lui Dumnezeu este o temelie de stîncă şi o putere dumnezeiască pentru toţi aceia care cred în El.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    VRĂJMAŞUL ÎNLĂTURAT

    „De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.” 2 Împăraţi 19.32

    Sanherib a fost împiedicat de a vătăma cetatea. După ce se lăudase grozav, n-a putut să-şi împlinească ameninţările. Dumnezeu poate să-i oprească pe vrăjmaşii poporului Său la timpul cel mai potrivit. Când leul a apucat deja mielul în ghearele sale, Păstorul cel Mare al oilor poate să-i smulgă prada. Acesta este momentul în care se poate cunoaşte desfăşurarea puterii şi înţelepciunii divine.

    În acest verset vedem că duşmanul grozav al lui Israel n-a izbutit nici să apară în faţa cetăţii pe care ardea de nerăbdare s-o distrugă. El n-a putut nici să arunce săgeţi, nici să adopte o tactică pentru dărâmarea zidurilor sale, nici să ridice întărituri ca să-i închidă pe locuitorii săi. La fel şi în cazul nostru, Dumnezeu poate să-i împiedice pe potrivnicii noştri să ne facă vreun rău. El poate aşa de bine să zădărnicească gândurile lor şi să facă să rămână neîmplinite planurile lor, încât să se vadă siliţi să renunţe la ele. Să ne încredem în Dumnezeu şi să mergem pe căile Sale şi El va avea grijă de noi. Mai mult, ne va umple de laudă, făcându-ne să vedem frumuseţea izbânzii Sale. Să nu ne temem deloc de vrăjmaşi până ce vin şi când au apărut să ne încredem în Dumnezeu.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” Coloseni 4.2

    Rugăciunea este respiraţia sufletului. Fără aceasta nu e posibilă comunitatea cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Cristos. Epafra a recunoscut acest lucru. El iubea pe fraţii şi surorile din Colose, Laodicea şi Ierapole şi se ruga insistent pentru ei. Dragostea pentru ei îl îndemna mult de tot ca să aducă necazurile lor în faţa lui Dumnezeu. Cu cât iubim mai mult frăţietatea cu atât mai mult ne vom ruga pentru ei, şi în aceeaşi măsură creşte şi interesul nostru pentru ei. Dacă rugăciunile noastre sunt bine întemeiate şi sincere atunci vom stărui în ele. Necesitatea acestei slujbe sfinte şi ascunse să ne stea tot timpul în faţa ochilor noştri. De ar urma toţi credincioşii în această privinţă exemplul lui Epafra. Câte prilejuri avem noi în zilele de azi să stăruim în rugăciune! Mulţi copii ai lui Dumnezeu se Iasă prinşi de vidul acestei lumi care caută să-i aspire. Multe învăţături false se răspândesc şi între copiii lui Dumnezeu iar formalismul se răspândeşte cu paşi repezi. Cât de necesară este rugăciunea şi în zilele noastre! De-am fi în tot timpul în rugăciune şi pentru oamenii care sunt pe calea pierzării veşnice. Să ne rugăm insistent pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. În curând Domnul va veni. Să nu obosim rugându-ne.

    Niciodată nu a fost mai mare trebuinţă de rugăciune în Adunarea lui Dumnezeu ca în vremea de faţă. S-ar putea spune că Satana întrebuinţează toată iscusinţa pe care o are ca să împovăreze sufletele şi să împiedece toate silinţele poporului lui Dumnezeu. Pentru unii, el se serveşte de ocupaţiile lor; pentru alţii, de greutăţile familiare; pentru alţii de durerile şi greutăţile lor personale. Vrăjmaşii sunt mulţi şi numai puterea lui Dumnezeu ne poate face în stare să facem faţă tuturor acestor piedici şi să le biruim. Dumnezeu lucrează totdeauna când credinţa se îndreaptă spre El, având ca ţintă slava Lui.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, trage astăzi prezenţa Ta puternică în jurul meu ca o perdea şi fii Tu slava înlăuntru.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.» Efeseni 1,7

    Domnul a făcut totul. El a distrus puterea iadului şi a lui Satan. Cu toate acestea mulţi credincioşi ezită să păşească cu încredere pe dealul Golgotei şi să revendice în absolut toate aspectele vieţii biruinţa desăvârşită, victoria totală a lui Isus Cristos. Nu ai puterea să te eliberezi de toate legăturile şi sentimentele tale păcătoase? Păşeşte în faţa crucii lui Cristos şi – ca Israel mai demult – eliberează-te pas cu pas! Nu mai este în fapt lupta ta, deoarece minunata, divina, absoluta putere a sângelui scump al lui Isus a câştigat deja biruinţa acum aproape 2000 de ani. Este timpul să revendici drepturile libertăţii care au fost câştigate pentru tine de Isus Cristos pe crucea de pe dealul Golgotei, căci: «… ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare» (Iosua 13,1).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Efraim este o turtă, care n-a fost întoarsă” Osea7:8

    O turtă care n-a fost întoarsă este necoaptă pe o parte, iar Efraim era, în multe privinţe, neatins de harul ceresc. Deşi parţial era ascultător, mai avea multă răzvrătire. Suflete, te implor, vezi dacă nu este acesta şi cazul tău. Eşti conştiincios în lucrurile Domnului? Locuieşte harul în chiar centrul fiinţei tale, ca să-i simţi lucrarea divină în toate puterile, acţiunile, cuvintele şi gândurile tale? Sfinţirea în duh, suflet şi trup trebuie să fie dorinţa şi rugăciunea ta; deşi sfinţirea s-ar putea să nu fie desăvârşită în tine în toate privinţele, totuşi va fi universală în acţiunile ei; nu va fi o aparenţă de sfinţenie într-un loc, şi pete de păcat în altul, fiindcă altfel vei fi şi tu o turtă care n-a fost întoarsă. O turtă care n-a fost întoarsă se arde curând stând lângă foc şi, deşi nici un om nu poate fi prea religios, există unii care par arşi de zelul lor bigot pentru partea de adevăr pe care au primit-o, sau care sunt făcuţi scrum de tăciunii unei ostentaţii fariseice lăudăroase, înfăptuind performanţele religioase care le convin. Asumarea aparenţei unei sfinţiri superioare însoţeşte adesea absenţa totală a evlaviei adevărate. Sfinţii din public devin demoni în particular. Ei stau în faină ziua şi în funingine noaptea. Turta este scrum pe o parte şi aluat pe cealaltă. Dacă la fel este şi cu mine, întoarce-mă, Doamne! Întoarce-mi firea ne sfinţită la focul iubirii Tale, şi fă-mă în stare să simt căldura slăvită. Lasă-mi partea arsă să se răcească o clipă, cât timp îmi văd slăbiciunea şi lipsa de căldură atunci când sunt departe de focul Tău ceresc. Nu mă lăsa să fiu o persoană cu două feţe, ci una singură, supusă influenţei puternice a harului domnitor; fiindcă ştiu că dacă rămân o turtă care nu a fost întoarsă, şi dacă nu am parte de harul Tău pe amândouă părţile, voi fi ars pentru totdeauna în , flăcările veşnice” (Isaia 33:14).

    SEARA

    „Aşteptăm înfierea.” Romani 8:23

    Chiar şi în lumea aceasta, sfinţii sunt copiii Lui Dumnezeu, dar oameni nu îi pot recunoaşte dacă nu observă la ei anumite caracteristici morale. Înfierea lor nu se manifestă, şi copiii nu sunt încă recunoscuţi pe faţă. La romani, oamenii puteau adopta un copil în particular şi puteau ţine secret totul mult timp, dar exista o a doua adopţie care avea loc în public. Atunci copilul era adus în faţa autorităţilor, şi i se schimbau hainele cu care era îmbrăcat. Tatăl care adopta copilul îi oferea haine potrivite cu noua situaţie pe care avea să o ocupe în societate. „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai Lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1 loan 3:2). Noi nu suntem încă îmbrăcaţi în veşmintele familiei regale din ceruri. Purtăm încă carnea şi sângele pe care le poartă fiii lui Adam. Dar ştim că atunci când „cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi” (Romani 8:29) va veni, „noi vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2). Poţi să-ţi imaginezi un copil luat din pătura de jos a societăţii şi adoptat de un senator roman care să nu spună „abia aştept să fiu adoptat public. Atunci voi arunca hainele acestea aspre şi jerpelite, şi voi fi îmbrăcat conform rangului meu de senator”? Fiindcă este fericit cu ceea ce a primit, şi tocmai de asta, aşteaptă împlinirea promisiunii care i s-a făcut. La fel se întâmplă şi cu noi astăzi. Aşteptăm să primim hainele de slavă şi să fim recunoscuţi drept copii ai Lui Dumnezeu. Suntem prinţi care nu poartă coroana încă. Suntem mirese, şi ziua nunţii încă nu a sosit Dar, pentru dragostea pe care ne-o arată Mirele, tânjim şi suspinăm după dimineaţa căsătoriei. Însăşi fericirea noastră ne face să dorim mai mult; bucuria noastră, ca un izvor care se umflă, vrea să izbucnească ca un gheizer, înălţându-se spre cer, şi care suspină în suflete fiindcă nu are loc să se manifeste între oameni.

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”” Matei 14:29-30

    John Bunyan a spus că Petru a avut într-adevăr puţină credinţă, chiar şi-n mijlocul îndoielilor lui. Cu toate că a strigat de frică, a strigat după ce a coborât din barcă şi a mers ca să ajungă la Domnul Isus.

    În acest pasaj din Scriptură, vedem că privirea lui Petru era de fapt o piedică. Odată ce a păşit afară din barcă, valurile nu mai erau treaba lui. Preocuparea lui ar fi trebuit să fie numai cărarea de lumină care strălucea prin întuneric de la Hristos Însuşi. Chiar şi strălucirea unei împărăţii de zece ori mai strălucitoare decât cea a Egiptului antic n-ar fi trebuit să distragă atenţia lui Petru.

    Când Domnul te cheamă să vii pe ape, păşeşte afară cu credinţă şi bucurie. Şi nu-ţi lua niciodată privirea de la El nici o clipă. Nu vei învinge măsurând valurile, nici nu te vei întări măsurând vântul. Dacă încerci să studiezi pericolul aceasta îţi poate cauza de fapt căderea înaintea lui. Dacă te opreşti la dificultăţi, valurile se vor sparge peste capul tău.

    „Ridică-[ţi] ochii spre munţi” (Ps. 121:1) şi mergi înainte. Nu există altă cale.

    Ţi-e frică să te avânţi mai departe?

    Credinţa te lasă să înoţi!

    El nu te va lăsa niciodată;

    Doar prin încredere vei cunoaşte

    Părtăşia cu El.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 60.1-22

        Remarcăm un detaliu important: că expresia din v. 1, gloria Domnului (a lui Iahve) a răsărit peste tine”, este preluată în Efeseni 5.14 sub forma: „Hristos va străluci peste tine”. Aceasta pune în lumină faptul că gloria lui Dumnezeu se identifică cu Persoana Fiului (vezi şi 2 Corinteni 4.6) şi că ea este legată de locul unde locuieşte El: „voi face glorios locul picioarelor Mele” (v. 13).

    „Sionul Sfântului lui Israel” (v. 14) are drept corespondent Ierusalimul ceresc din Apocalipsa 21, după cum putem vedea dacă punem în paralel v. 19, 3 şi 11 din Isaia 60 cu Apocalipsa 21.23-26.    In continuare este evocată din nou adunarea cea mare a lui Israel, ca şi în cap. 49, într-o descriere minunată şi emoţionantă. Viziunea acestei promisiuni va susţine rămăşiţa credincioasă în mijlocul necazurilor ei. Cât despre noi, cei credincioşi, care traversăm uneori momente de descurajare, să ne ridicăm ochii şi să ne gândim, prin credinţă, la poporul lui Dumnezeu, aşa cum a fost îndemnat şi Avraam odinioară să o facă (Geneza 15.5). Vom vedea că nu suntem singuri, ci, dimpotrivă, călători fără număr merg împreună cu noi spre cetatea cerească. Oboseala şi suferinţa vin adesea să le îngreuneze mersul, dar priviţi-i: faţa le străluceşte, iar inima le tresaltă şi li se lărgeşte în bucuria dragostei eterne (v. 5).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Psalmul 16

    „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” Psalmul 16:8

    POŢI FACE FAŢĂ PROVOCĂRII?

    Când un atlet vorbeşte despre „pregătirea sufletească” pentru întrecerea care urmează, el se referă la procesul prin care se pune într-o atitudine psihică propice competiţiei. Un jucător de fotbal, de exemplu, petrece cel puţin trei ore în ziua meciului, făcând acest lucru. Se gândeşte la un meci bun pe care îl va face, îşi va imagina loviturile Ia poartă, deschiderile şi pasele pe care să le facă în vederea marcării golurilor. La fel fac şi jucătorii altor sporturi imaginându-se marcând cele mai spectaculoase goluri, lovind ţinta sau sărind peste cea mai înaltă ştachetă. Acest tip de pregătire mintală este deosebit de folositoare în pregătirea noastră pentru confruntarea cu viaţa creştină. Este un fel de pregătire spirituală pentru nevoile ei specifice. În loc să te rogi mereu doar generalităţi ca: „binecuvântează-mă!” sau „foloseşte-mă”, încearcă să te vezi dând răspunsul creştin potrivit situaţiilor din viaţă. 
    Dacă eşti un soţ sau tată, poate îţi poţi imagina că vii acasă după o zi lungă de lucru la birou. Bicicleta fiului este aruncată pe intrarea maşinii în garaj. Soţia îţi este ocupată cu telefonul şi în poştă ai un anunţ care îţi aminteşte de o şedinţă a comitetului bisericii în seara aceea. Stai jos şi relaxează-te. Pune-L pe Domnul înaintea ta. Imaginează-ţi că El stă la dreapta ta, ţinându-te să nu-ţi ieşi din fire. Imaginează-ţi că Isus umblă cu tine şi foloseşte puterea Duhului Sfânt. Apoi poţi fi gata să mergi acasă, nu numai „pregătit sufleteşte”, dar anticipând ajutorul Domnului. In felul acesta poţi face faţă provocărilor zilei.   M.R.D. II

    O, Doamne, care-mi cunoşti inima întreagă,
    Inima ce-adesea de Tine mă desparte.
    Din robia păcatului acum mă dezleagă,
    Al Tău să fiu aici şi dincolo de moarte.     – Anonim

    Dumnezeu te are în planurile Lui, îl ai şi tu pe El în ale tale?

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Întradevăr, numi foloseşte să mă laud, pentru că voi veni la viziuni şi la descoperiri ale Domnului. Ştiu un om în Hristos … unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer.”  2 Corinteni 12.1,2

    Pavel povesteşte în premieră o experienţă remarcabilă, pe care o avusese în urmă cu paisprezece ani. Un creştin cu o gândire carnală sar fi lăudat imediat cu o astfel de experienţă. Apostolul însă, ştiind că nu este de niciun folos să se laude, se abţinuse de la a menţiona această experienţă vreme de paisprezece ani. El tocmai pomenise de o experienţă în trup umilitoare (capitolul 11), iar acum ne dezvăluie o experienţă minunată, pe care o trăise ca „om în Hristos”. Cel care ştia ce înseamnă să fie lăsat jos întrun coş, pe o fereastră, experimentase, de asemenea, ce însemna să fii răpit în al treilea cer.

    Cel deal treilea cer vorbeşte despre locuinţa lui Dumnezeu. Există cerul atmosferic, apoi cerul cosmic, iar apoi cel deal treilea cer, unde este tronul lui Dumnezeu. Apostolul vorbeşte despre cel deal treilea cer ca fiind paradisul, arătând astfel binecuvântarea care caracterizează acel loc al bucuriei, al frumuseţii şi al gloriei – o grădină a plăcerilor, în care umbra morţii nu va pătrunde niciodată. El are grijă să ne spună că a fost răpit nu ca om în carne, ci ca „om în Hristos”. Avantajele sale naturale, ca om în carne, erau socotite de el, aşa cum ne spune în altă epistolă, ca nişte gunoaie; se putea însă lăuda cu poziţia şi cu privilegiile sale ca om în Hristos.

    Fiind răpit în paradis, nu mai era conştient de trupul său, de nevoile şi de slăbiciunile acestuia. Acolo auzise lucruri despre care nui era îngăduit să vorbească, nici măcar creştinilor, atâta vreme cât se aflau pe pământ şi în aceste trupuri muritoare. Să ne aducem aminte că, deşi noi nu avem astfel de experienţe miraculoase, totuşi ceea ce ia fost revelat apostolului aparţine în întregime chiar şi celui mai simplu credincios, ca fiind „în Hristos”.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „… Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort.” Apocalipsa 3.1

    Aparent viu?

    1844, într-un cimitir vechi. Era noapte, se auzea doar o cucuvea țipând. Un paznic al cimitirului își făcea tura, când deodată auzi sunând un clopot. Sângele îi îngheță în vine, căci era clopotul pentru morți, clopotul care se leagă de sicriu cu un șnur, cu sicriul care fusese chiar în după-masa aceea pus în mormânt. Paznicul cimitirului știa: când sună clopotul, a fost înmormântat cineva doar aparent mort, iar acesta tocmai se trezise …

    Cronicile vechi relatează că au fost cazuri când oamenii au fost considerați morți și îngropați de vii. Să fii îngropat de viu este o imagine înfiorătoare! Din fericire, morții aparenți sunt fenomene rare, mai ales în timpul nostru.

    Dar care este situația cu cei vii aparent? Biblia vorbește despre asemenea oameni care se numesc creștini și par că ar avea viață veșnică în Hristos. În realitate, ei nu s-au pocăit și nu cred în lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus. De aceea, ei sunt în ochii lui Dumnezeu „morți în păcatele lor” – fără comuniune de viață cu Dumnezeu.

    Uneori, o intervenție medicală a adus la timp înapoi la realitate câte un mort aparent. Câteodată, un șoc trezește și câte un viu aparent. Accidente, boli grave, crize de familie îndepărtează perdeaua autoînșelăciunii și autoamăgirii. Deodată recunoaștem: îmi lipsește lucrul cel mai decizional! Botezul, obiceiurile religioase, vorbirile evlavioase nu m-au dus la o comuniune adevărată de viață cu Dumnezeu. Am nevoie de altceva, am nevoie de viață nouă, veșnică! Pentru a putea primi această viață, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său Isus Hristos în această lume (1 Ioan 4.9).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    OCHIUL: O CAPODOPERĂ DIVINĂ

    „Sunt o făptură așa de minunată” (Psalmul 139:14)

    Evoluționismul susține că acolo unde există o nevoie, natura își va aduce aportul, suplinind-o.

    Chiar așa să fie? în Teologia naturală, Dr. William Paley scrie: „Pentru a avea ochii umezi si curați – caracteristici necesare clarității și funcționării lor – se efectuează în mod constant o spălare de către o glandă care are acest rol; apa aceasta sărată care este în exces se scurge în nas printr-un orificiu din os, mare cât un vârf de ac. Când lichidul a pătruns în nas, el se răspândește în interiorul nărilor și este evaporat prin intermediul curentului de aer cald pe care îl întâlnește în permanență în timpul respirației. E de la sine înțeles că ochiul are nevoie de umezeală; dar această „necesitate” a ochiului ar putea ea face glanda care produce lacrimile sau ar putea crea orificiul prin care ele scurg – un orificiu prin os?

    Să ne spună evoluționiștii cine a întocmit orificiul și a așezat un ca l prin care se dispersează lacrimile?”. Când dă de întuneric, abilitatea ochiului de a vedea crește de o sută de mii de ori. Cea mai performantă cameră creată vreodată nici măcar nu se poate apropia! Și în plus de asta, ochiul va detecta obiectul pe care dorește să-l vadă și îl va focusa automat, mărindu-se sau micșorându-se. Ambii ochi, care se mișcă în tandem, trebuie să adopte unghiuri diferite pentru a se concentra asupra obiectului pe care doresc să-l vadă. Evoluționismul ne spune că ochiul s-a pregătit să se creeze pe sine însuși, a prevăzut dinainte un plan pentru propria-i protecție și și-a făcut o arcadă osoasă a sprâncenelor care a dat naștere nasului pe care să ne așezăm ochelarii de care mulți dintre noi avem nevoie. Apoi a făurit un oblon pentru a se proteja de obiecte străine. Poate e nevoie de mai multă credință pentru a crede în evoluție decât în Dumnezeul Creator! Tu ce părere ai?


  • 22 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Testul simplu

    „Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; Şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” Matei 7:2

    Această afirmaţie nu este o presupunere întâmplătoare, ci o lege eternă a lui Dumnezeu. Indiferent ce judecată emiţi, cu aceea vei fi judecat. Există o diferenţă între răzbunare şi răsplată. Isus spune că baza vieţii este răsplata – „cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura”. Dacă ai fost aspru în găsirea defectelor altora, aminteşte-ţi că aceasta va fi exact măsura cu care vei fi judecat. Viaţa te plăteşte cu aceeaşi monedă. Această lege funcţionează de la tronul lui Dumnezeu până jos la noi (Psalmul 18:25-26).Romani 2 o aplică într-un mod şi mai clar spunând că cel care îi critică pe alţii este vinovat de acelaşi lucru. Dumnezeu nu priveşte numai la faptele în sine; El se uită la posibilitatea de a le face. Mai întâi, noi nu credem ceea ce spune Biblia. De exemplu, credem oare aceste cuvinte, şi anume că noi înşine suntem vinovaţi de lucrurile pe care le criticăm în alţii? Motivul pentru care vedem ipocrizie, înşelăciune şi lipsă de sinceritate în alţii este deoarece toate acestea există în propriile noastre inimi. Cea mai mare caracteristică a unui sfânt este umilinţa – „Da, toate acele lucruri şi alte rele s-ar fi manifestat în mine dacă n-ar fi fost harul lui Dumnezeu; de aceea, nu am nici un drept să judec”.Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”; dacă judeci, vei fi măsurat exact după felul cum ai judecat. Care dintre noi ar îndrăzni să stea înaintea lui Dumnezeu şi să spună: „Dumnezeul meu, judecă-mă aşa cum i-am judecat eu pe semenii mei?” Noi i-am judecat pe semenii noştri ca păcătoşi; dacă Dumnezeu ne-ar judeca în felul acesta, am fi în iad. Dumnezeu ne judecă pe baza minunatei Ispăşiri făcute de Isus Cristos.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Pe cînd vorbeau ei şi se întrebau, Isus Însuşi S-a apropiat şi mergea împreună cu ei.” LUCA 24:15

    Despre ce vorbim noi? Despre lucruri de folos, sau mai degrabă ne pierdem şi timpul nostru şi al altora? O, dacă am şti să răscumpărăm timpul care îi aparţine lui Dumnezeu, în loc să-1 irosim în discuţii sterile! Are vreun profit cel ce ascultă conversaţiile noastre sau pot fi pentru el o pricină de poticnire, mai ales dacă ştie că sîntem credincioşi? Apostolul Pavel îi spune lui Timotei: „Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care le ţin vor înainta tot mai mult în nelegiuire (faţă de Dumnezeu). (2 Tim. 2:16) Domnul Isus Se poate apropia de noi şi să meargă împreună cu noi dacă vorbim între noi despre lucruri folositoare şi care zidesc. Cînd este El în mijlocul nostru, chiar dacă subiectul conversaţiei noastre este material şi practic, dar corect şi nelumesc, este binecuvîntat prin prezenţa Lui. „Ei se întrebau” între ei. Cuvîntul acesta are în greceşte înţelesul de a discuta dar şi de a disputa, a avansa opinii; iată într-adevăr un pericol pentru un credincios, tînăr sau mai în vîrstă. Pentru ucenicii din Emaus, noi ştim că, subiectul discuţiei lor era Domnul însuşi, evenimentele recente şi acelea care erau în curs de desfăşurare. Dar noi… ce uşor trecem de la meditaţia asupra Cuvîntului Său şi de la o zidire adevărată, la raţionări, la expunerea punctelor noastre de vedere şi a doctrinelor personale, chiar cînd este vorba de Domnul.

    Se vorbeşte, de pildă, mult despre venirea Domnului Hristos, dar adesea în mod intelectual, scolastic; se aud expuneri interesante dar fără viaţă şi fără putere; lipseşte căldura necesară, focul acela care să aprindă în cei ce ascultă, o tot mai vie dorinţă după venirea Domnului nostru iubit. Şi atunci, ar trebui ca El să Se apropie şi să meargă cu noi pe drum. Numai El ne izbăveşte de tendinţa de a discuta teoretic şi ne poate aprinde inimile, cum le-a aprins celor doi ucenici pe drumul Emausului. Cînd El va fi centrul vieţii noastre, inima noastră va arde înăuntrul nostru. De atunci înainte, Domnul Isus nu va mai lipsi din convorbirile dintre noi şi vorbăriile goale şi lipsite de un cuvînt sfînt şi sobru vor înceta, făcînd loc unei permanente întreţineri despre Obiectul adorării noastre. Nimic nu poate să desfăteze şi să înalţe inimile noastre ca întreţinerea lor cu Persoana adorabilului nostru

    Mîntuitor.

    „Este de o mare importanţă de a fi ocupaţi cu Hristos în mod real. Aceasta închide uşa lui Satan; altfel, el intră şi întinează tot.” J.N.D

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Şi ştiţi că El s-a arătat ca să ia păcatele şi în El nu este păcat”. 1 Ioan 3:5.

    Dacă Cuvântul spune: „El s-a arătat ca să ia păcatele noastre”, atunci eu cred acest lucru. Eu cred că păcatele mele sunt luate şi că eu sunt izbăvit: „Astfel dar, odată ce aţi fost eliberaţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică”. (Rom.6:22). Isus ne-a spălat de păcate. Cum poţi să fii eliberat dacă crezi că mai eşti în păcat şi trebuie să rămâi în el? Eu cred aşa cum scrie în Cuvânt. Despre Isus este scris: „El a fost ispitit asemenea nouă, dar fără păcat”. El a fost ispitit şi totuşi n-a fost găsit păcat în El. Mai scrie că: „Prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor care sunt ispitiţi”. (Evr. 2:18). Să avem grijă ce vorbim, ca prin cuvintele noastre să nu întristăm pe Duhul Sfânt, de aceea să ne ţinem de Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt pentru ca El să-l folosească atunci când e nevoie.”Căci Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu”. (1 Cor.1:18) Unii doresc să umble cu şiretlicuri. Păzeşte-ne, Doamne, de făţărniciei Solomon spune la Ecleziastul 7:29 : „Dumnezeu i-a făcut drepţi pe oameni, dar ei umblă cu multe şiretenii”.Să dăm crezare Cuvântului aşa cum este scris!Ceea ce spune Dumnezeu, e adevărat. Ce Dumnezeu minunat avem! Dacă am dori să arătăm tot ce avem în Tatăl, atunci n-am putea ajunge la capăt, pentru că binecuvântările Lui sunt nenumărate. Nu ai avea şi tu multe de spus?

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    EL CU NOI, NOI CU EL

    „Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.” Proverbe 10.27

    Fără îndoială; frica de Domnul dă obiceiuri sfinte care împiedică risipirea vieţii în păcat şi vicii. Pacea sfântă care vine din credinţa în Domnul Isus este un mare ajutor şi cel mai bun leac pentru cel bolnav. Doctorul se bucură totdeauna când găseşte un suflet liniştit printre pacienţii săi. Neliniştea omoară, dar încrederea în Dumnezeu este un leac care vindecă.

    Noi avem în acest verset sfaturile care privesc o viaţă lungă şi, dacă le urmăm pentru binele nostru, vom vedea o bătrâneţe fericită şi nu vom ajunge la mormânt decât ca snopul strâns la vremea lui. Să nu fim deci frământaţi de teama unui sfârşit subit, îndată ce simţim cel mai mic rău la un deget, dar să avem această încredere că Dumnezeu vrea să ne dea viaţă lungă pentru lucrul Său.

    Dacă totuşi planul Său ar fi să ne cheme mai devreme în locurile de sus, tot ar fi cazul să ne bucurăm de această izbăvire. Fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Dacă trăim, Domnul Isus va fi cu noi; dacă murim, noi vom fi cu El.

    Cel mai sigur mijloc de a ne prelungi viaţa, este ca să trăim fără să lenevim, să nu pierdem nicidecum timpul, ci să folosim fiecare oră urmărind scopul cel mai înalt. Aşa să fie ziua de azi.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite… Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui DUMNEZEU; şi orice gând îl facem rob ascultării de CRISTOS.” 2 Corinteni 10.4-5

    Apostolul Pavel putea să scrie tesalonicenilor că ei au primit Cuvântul lui Dumnezeu „în adevăr” (1 Tes. 2.13). Chiar de pe atunci erau oameni care vorbeau lucruri stricate şi dădeau învăţături false (Fapte 20.30; 2 Cor. 2.17). Cum întâmpina apostolul astfel de elemente? Cu armătura dumnezeiască! Dacă este vorba de libertatea în Cristos, atunci nu-i slăbea şi nu le dădea nici o clipă de răgaz pentru adevărul Evangheliei (Gal. 2.5). În zilele noastre se învaţă multe lucruri de-a-ndoaselea şi în afară de aceste învăţături false ai căror purtători nu trebuie nici să-i primim în casele noastre, nici să-i salutăm. Sunt concepţii omeneşti care spun că Dumnezeu este iubire şi El nu-i va lăsa pe oameni în pierzare veşnică. Cei ce spun asta uită în mod voit că Dumnezeu este sfânt şi drept aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenilor care vorbesc în felul acesta le lipseşte SUPUNEREA faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă privim la faptul că unii fraţi şi surori ţin la moda timpului şi nu la decenţa unei ţinute demne, acestea nu sunt decât arătarea faptului că acei credincioşi nu umblă în supunere faţă de Marele Mântuitor care i-a răscumpărat din acest veac rău. Dacă cineva caută scuze prin răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu să fie sigur că Satana a câştigat teren în acea inimă. Să dăm ascultarea noastră deplină Cuvântului sfânt care rămâne acelaşi azi ca şi ieri, să nu ne luăm după obiceiurile lumii, şi în felul acesta să putem proslăvi pe acest pământ pe Domnul Cristos.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    Doamne, ce nevoie intensă de Tine simt în dimineaţa asta; împlineşte această nevoie după bogăţiile Tale în Cristos Isus, până când voi fi pe deplin transformat prin mijloacele Tale.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    „Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.” Ioan 15,6

    Când ne întrebăm dacă va mai îngădui Domnul o nouă trezire spirituală azi, atunci cu siguranţă ştim ce avem de făcut şi ştim că timpul a sosit. Opusul trezirii este toropeala inimii, împietrirea duhovnicească şi în cele din urmă moartea spirituală. Credincioşii devin viţe neroditoare care sunt bune doar pentru a fi aruncate în foc. Chintesenţa cuvintelor lui Isus Cristos este mai mult decât clară: ori Ii suntem martori vii, ori suntem împotriva Lui. Nu uitaţi, mlădiţa din viţa de vie este menită să aducă roade. Dacă ascult îndemnurile Sfintei Scripturi aud prin Duhul lui Dumnezeu chemarea la trezire adresată copiilor Săi care nu mai veghează, au adormit şi sunt fară putere şi rod spiritual. De ce credeţi că este atât de răspândită învăţătura satanică? Pentru că adevăraţii credincioşi nu i se mai împotrivesc demult. Dar Duhul Sfânt te scutură astăzi să te trezeşti şi îţi spune: «... Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să-L căutaţi pe Domnul» (Osea 10,12).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „El va zidi templul Domnului, va purta podoabă împărătească.” Zaharia 6:13

    Christos însuşi este ziditorul templului Său spiritual, şi El l-a clădit pe stânca iubirii Sale neschimbătoare, a harului Său atotputernic, a adevărului Său infailibil. Dar aşa cum a fost cu templul lui Solomon, la fel se întâmplă şi cu acesta; materialele au nevoie să fie pregătite. Sunt destui cedri în liban, dar nu sunt pregătiţi pentru zidire. Nu sunt tăiaţi, făţuiţi şi transformaţi în scândurile a căror mireasmă va „înveseli” (Psalmi 46:4) curţile casei Domnului în paradis. Sunt destule pietre colţuroase în carieră; ele trebuie luate de acolo şi cioplite. Aceasta este munca lui Christos. Fiecare credincios trebuie pregătit, finisat şi făcut gata să-şi ocupe locul în templu; numai mâna lui Christos poate îndeplini munca de pregătire. Nenorocirile nu ne pot sfinţi, cu excepţia celor care sunt destinate acestui scop. Rugăciunile şi eforturile noastre nu ne pot face gata pentru cer, dar mâna lui Isus ne finisează inimile. Ca şi la clădirea templului lui Solomon „nici ciocan, nici secure, nici unealtă de fier nu s-au auzit în casă în timpul clădirii” (1 Regi 6:7), fiindcă totul se potrivea exact în locul pe care trebuia să-l ocupe. La fel se întâmplă şi cu templul pe care îl construieşte Isus; pregătirea se face pe pământ. Când ajungem în ceruri, nu vom mai avea nevoie de sfinţire, nici de cioplire prin încercări, nici de netezire prin suferinţă. Nu, trebuie să fim pregătiţi aici. Christos va face totul dinainte. Şi după ce va termina, vom fi trecuţi de mâna iubirii peste cascada morţii şi aduşi în Ierusalimul ceresc, ca să rămânem veşnic stâlpi în templul Domnului nostru. Sub ochiul Lui şi paza Sa, clădirea se va înălţa măreaţă, neclintită şi slăvită cu toată strălucirea cerului împodobită.

    SEARA

    „Ca să rămână lucrurile care nu se clatină.” Evrei 12:27

    Multe lucruri care se află în stăpânirea noastră în prezent pot fi clătinate, şi vai de creştinul care îşi pune nădejdea în ele, fiindcă nu există nimic statornic sub cerurile acestea schimbătoare; schimbarea este scrisă pe toate lucrurile. Totuşi avem anumite „lucruri care nu se clatină” şi vă invit să vă gândiţi la ele în seara aceasta. Dacă toate lucrurile care pot fi clătinate ne-ar fi luate, ne-am putea găsi mângâierea în lucrurile care nu pot fi clătinate, şi care rămân, oricât de mari ar fi pierderile tale, poţi să te bucuri de mântuirea prezentă. Stai la piciorul crucii lui Christos, încrezându-te doar în sângele Său preţios. Nici o cădere sau ridicare a pieţii nu poate influenţa mântuirea ta prin EL. Nici falimentul băncilor, nici eşecurile, nici ruina nu pot atinge asta. Eşti un copil al Lui Dumnezeu în seara aceasta. Dumnezeu este Tatăl tău. Nici o schimbare a împrejurărilor nu îţi poate lua asta. Deşi, prin pierderi, eşti adus la sărăcie şi deposedare, poţi pune „El este încă Tatăl meu. In casa Tatălui meu sunt multe locaşuri; de aceea, nu mă voi tulbura”. Mai ai o alta binecuvântare, iubirea lui Isus Christos. Cel care este Dumnezeu şi Om te iubeşte cu toată puterea naturii Sale afective — nimic nu poate schimba acest lucru. Smochinul poate să nu înflorească, şi oile pot „pieri din staule” (Habacuc 3:17). Aceste lucruri nu o îngrijorează pe cea care poate cânta „prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui” (Cânt. 2:16). Nu ne putem pierde partea cea bună şi moştenirea bogată. Oricâte necazuri ar veni, să ne purtăm ca nişte adulţi. Să demonstrăm că nu suntem nişte copilaşi, tulburaţi de relele acestei lumi care se clatină. Patria noastră este ţara lui Emanuel, şi speranţa noastră vine din cer; de aceea, liniştiţi ca oceanul în timpul verii, vom privi căderea tuturor lucrurilor pământeşti, şi ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Dragostea acoperă toate greşelile. (Proverbe 10:12)

    Urmăriţi dragostea. (1 Corinteni 14:1 [vezi şi 1 Corinteni 13:7-13])

    Când eşti frământat, împărtăşeşte-ţi problemele doar cu Dumnezeu. Am citit de curând despre o experienţă personală a unui scump copil al lui Dumnezeu. M-a impresionat atât de mult că aş vrea să v-o relatez şi vouă aici.

    „La miezul nopţii nu puteam să dorm deloc”, scria ea. „Valuri de crudă nedreptate treceau peste mine, şi acoperământul dragostei părea că a fost înlăturat din inima mea fără să-mi dau seama. În mare agonie am strigat către Dumnezeu să-mi dea putere să mă supun îndemnului Său: «Dragostea acoperă toate greşelile».

    Imediat Duhul Său a început să lucreze în mine puterea care în cele din urmă a adus uitarea. Mintal, am săpat un mormânt, aruncând în mod deliberat pământul afară până când s-a făcut o groapă foarte adâncă. Cu durere, am coborât greşeala care mă rănise în mormânt şi-am aruncat repede pământul peste ea. Apoi am acoperit cu grijă groapa cu gazon, am plantat pe el trandafiri albi frumoşi şi flori de nu-mă-uita, după care mi-am văzut repede de drum.

    Dintr-odată un somn liniştit a venit peste mine. Şi rana care părea mortală a fost vindecată fără să lase vreo cicatrice. Dragostea lui Dumnezeu a acoperit atât de bine totul că astăzi nici nu-mi mai amintesc ce mi-a cauzat suferinţa”.

    A fost o cicatrice pe acel povârniş de munte,

    Tăiată acolo unde odată furtuna crudă a călcat;

    O stearpă şi pustie prăpastie, care se întindea larg

    Peste gazonul moale şi verde.

    Dar anii au trecut mai departe pe sub pinii purpurii,

    Şi au acoperit din nou cicatricea cu iarbă şi muşchi,

    Şi au lăsat-o acum cu flori şi viţă, mai frumoasă

    Decât fusese înainte.

    A fost odată o rană într-o inimă bună,

    Din care dulceaţa vieţii părea că se scurge şi moare;

    Şi încrederea dragostei s-a schimbat în durere amară,

    În timp ce anii trişti treceau încet.

    Dar pe când treceau, nevăzut un înger s-a furişat

    Şi a lăsat un balsam vindecător pe rană,

    Până când dragostea a crescut mai pură în inima vindecată,

    Şi pacea s-a întors din nou.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 59.1-21

        Fărădelegile poporului au ridicat un zid de netrecut între el şi Domnul, iar cât timp acest zid rămâne, este împiedicat atât Dumnezeu să primească vreun serviciu religios din partea omului, cât şi poporul Său, să primească intervenţia Domnului pentru el. Acesta poate fi şi motivul pentru care rugăciunile noastre rămân uneori fără răspuns (Proverbe 15.8,29).    Lista copleşitoare a tuturor păcatelor acumulate de popor este derulată în faţa lui în v. 3-8, cu scopul de a le trezi conştiinţa. Romani 3.10-18 aminteşte unele dintre aceste păcate, pentru a stabili, fără drept de apel (într-un mod incontestabil), răutatea întregii rase umane.    In v. 9 iau cuvântul credincioşii rămăşiţei. Ei recunosc cu smerenie acurateţea tabloului tocmai zugrăvit. „Ne cunoaştem nelegiuirile”, declară ei, adăugând încă o listă de fărădelegi la cea alcătuită de profet (v. 12-15). Pe scurt, această rămăşiţă arată cât este de „zdrobită” şi cât de mâhnit (sau „smerit”) îi este sufletul (57.15), iar aceasta Ii dă Domnului posibilitatea să arate că, potrivit promisiunii Sale, poate s-o mângâie, s-o învioreze prin Duhul Său şi s-o îndreptăţească prin intermediul lui Mesia, Răscumpărătorul şi Eliberatorul ei şi care va fi, de asemenea, şi al naţiunilor (v. 20; Romani 11.26).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 2 Corinteni 20:5-13

    „îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” 1 Ioan 5:14

    MAI MULT DECÂT O DORINŢĂ

    In Rangoon, Burma, există o pagodă cu cupolă aurită de peste 100 de metri înălţime numită Shwedagon. Peste 5000 de diamante împodobesc acoperişul acestui centru de închinăciuni. În loc să fie un refugiu liniştit pentru contemplare şi rugăciune, el seamănă mai mult cu un circ şi un parc de distracţii. În apropierea pagodei sunt temple mai mici pictate în turcoaz, roz ţipător, verde strident şi portocaliu. In interiorul templului se găsesc comercianţi care vând imagini ale lui Buda, frunze de aur, flori şi tămâie. Clopotele sună neîncetat şi fumul de tămâie saturează aerul. Închinătorii cântă, se roagă, şi oferă darurile lor. Unii se opresc în „colţurile dorinţelor”, unde îşi pot spune dorinţele zeilor. Mulţi vin zi de zi, la aceste locuri ale dorinţelor, în speranţa că visele lor vor deveni în final realităţi. Cât de diferită este apropierea noastră de Dumnezeul Bibliei! Rugăciunea lui losafat din citatul de azi, de exemplu, nu a fost numai o dorinţă. A fost auzită şi ascultată de Dumnezeu (2 Cronici 20:14-30). În calitate de creştini, avem deplină încredere că şi astăzi urechea Lui este aplecată spre fiecare cerere de-a noastră. Ştim că atunci când ne formulăm dorinţele şi nevoile în rugăciune, le adresăm unui Dumnezeu viu care ne aude şi ne răspunde. Ne rugăm cu încredere deoarece bunătatea lui Dumnezeu nu are sfârşit şi întotdeauna va face ceea ce este cel mai bine pentru noi. Da, pentru creştini, rugăciunile sunt mult mai mult decât dorinţe.  D.C.E.

    Dumnezeu ţi-a dat promisiunea Sa
    Că-ţi răspunde şi ascultă rugăciunea.
    Orice suferinţă curând va înceta
    Dac-arunci asupra Lui îngrijorarea. – Anonim

    Dumnezeu nu numai că ne îndeamnă să cerem – El ne dă si răspunsul.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Şi pe maimarele paharnicilor la aşezat din nou în slujba lui de paharnic; şi el dădea paharul în mâna lui faraon. Iar pe maimarele brutarilor la spânzurat, după cum le interpretase Iosif.” Geneza 40.21,22

    Lecţii din viaţa lui Iosif (5) – La un loc cu răufăcătorii

    Iosif, deşi era nevinovat, a trebuit să stea câţiva ani lungi în închisoare. Acolo însă el a fost sârguincios, iar căpetenia închisorii ia dat pe mâna lui pe toţi cei care erau închişi acolo. Dumnezeu la făcut să prospere în tot ceea ce făcea. Lecţia pe care trebuie să o învăţăm de aici este că, atunci când lui Hristos Îi este dat locul dintâi, binecuvântarea va urma cu siguranţă.

    Probabil că maimarele paharnicilor şi maimarele brutarilor, spre deosebire de Iosif, se făcuseră vinovaţi de vreo greşeală împotriva lui faraon. Ni se spune apoi că fiecare dintre ei avusese un vis şi că lau istorisit lui Iosif. Cât de încurajatoare sunt cuvintele lui Iosif: „Nu sunt ale lui Dumnezeu interpretările?” (versetul 8). Aceste cuvinte arată că nădejdea şi visele lui erau încă vii în inima sa, altfel nar fi avut nicio încredere să interpreteze visele celor doi. El credea încă în ceea ce Dumnezeu îi descoperise, în ciuda împrejurărilor sale.

    Interpretările lui Iosif au fost exacte, iar lucrurile sau întâmplat după cum a prezis. Maimarele paharnicilor a fost restabilit în poziţia sa, iar maimarele brutarilor a fost spânzurat de faraon. Dacă privim la Domnul în lumina acestor lucruri, ne minunăm de perfecţiunea Cuvântului lui Dumnezeu. Hristos, care fusese declarat nevinovat de către Pilat, a fost pus în numărul celor fără de lege, fiind răstignit între doi tâlhari (Isaia 53.12; Luca 23.32). La fel ca cei doi oameni din temniţa Egiptului, un tâlhar avea să meargă în paradis în chiar acea zi, iar celălalt, în osânda veşnică. Atât Iosif, cât şi tâlharul au spus: „Aduţi aminte de mine” (Geneza 40.14; Luca 23.42); maimarele paharnicilor la uitat pe Iosif, însă tâlharul a fost mântuit de Hristos.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Ce voiți să vă fac? Ce vrei să-ți fac?” Marcu 10.36,51

    Care este răspunsul nostru?

    Domnul nostru întreabă, El este Cel care pune întrebările; să-i dăm un răspuns bun!

    La ce ne gândim citind aceste întrebări? Poate la unul dintre următoarele răspunsuri: Un rezultat bun la școală ar fi important; și apoi un loc de calificare bun sau un loc de studiu asigurat; la final un loc de muncă interesant cu colegi amabili și un șef competent. – O soție simpatică, drăguță (respectiv soț). Mai departe: copii sănătoși; o locuință frumoasă sau o căsuță drăguță; sănătate, câțiva prieteni buni, concedii frumoase, timp pentru diverse activități și… și… și… Lista poate să o continue fiecare cu propriile sale dorințe.

    Ce voiți să vă fac? – Iacov și Ioan au răspuns la această întrebare a Domnului: „Dă-ne să ședem unul la dreapta Ta, și altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta”. – Și când Bartimeu, orbul, este întrebat: „Ce vrei să-ți fac?”, el a răspuns: „Rabuni, să capăt vederea”.

    Dacă Domnul nostru ne-ar pune nouă, ție și mie, această întrebare, care ar fi răspunsul tău și al meu, foarte concret și sincer? Am răspunde ca Iacov și Ioan cu „Dă-ne” și ne-am gândi la planurile și dorințele noastre? Sau ar sta în fața noastră ca la Bartimeu deficiențele noastre, neajutorarea noastră, necazul nostru, și i le-am spune Lui?

    „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu” (Isaia 66.2).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    DRAGOSTEA ESTE MAI PRESUS DE ORICE

    „Bărbaților, iubiți-vă nevestele” (Efeseni 5:2S)

    După mulți ani de căsnicie, John s-a hotărât să divorțeze de soția sa. Motivele pe care i le-a dat consilierului sau au fost acestea: „Nu este atrăgătoare, nu este interesanta, este supraponderală, nu știe să gătească și să întrețină casa”. Atunci consilierul i-a dat următoarea sugestie: „De azi înainte, vreau să mergi acasă și să-ți tratezi soția ca pe o regină. Începe că faci tot ce-ți stă în putință ca să-i fii pe plac. Ascult-o cu interes când îți vorbește despre problemele ei. Ajut-o la treburile gospodărești și invit-o la restaurant în week-end. Vreau să crezi și să faci totul ca si cum ar fi o regină. Apoi, după două luni în care te-ai purtat minunat, fă-ți bagajele și pleacă. Asta ar trebui să-i atragă atenția”. John a fost de acord cu această idee nemaipomenita și s-a hotărât să facă tot posibilul pentru a o pune în practică. A petrecut cu soția, momente romantice, i-a citit poezii în fiecare seară, a făcut curat și i-a gătit. După două luni, consilierul I-a sunat și l-a întrebat: „John, mai vrei să divorțezi? Ești nerăbdător să fii iarăși burlac?” John i-a răspuns: „Glumești? Sunt căsătorit cu o regină. Nu am fost niciodată mai fericit. Nu-mi voi părăsi soția nici într-un milion de ani. De fapt, nu este zi să nu descopăr despre ea lucruri noi și extraordinare. Să divorțez? Nici prin gând nu-mi trece!” Biblia spune: „Ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6:7). Când John și-a schimbat strategia și a început să semene sămânța dragostei, a cules o căsnicie cum nici nu visa că e posibil Crezi că aceeași strategie ar putea funcționa și pentru tine? Ce ai de pierdut? Fă o încercare și vezi ce se întâmplă. Cred că fiecare cuplu are nevoie de dragoste.


  • 21 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Lucrarea lăuntrică

    „Voi însă sunteţi… o preoţie împărătească.” 1 Petru 2:9

    Prin ce drept devenim noi „o preoţie împărătească?” Prin dreptul Ispăşirii. Suntem pregătiţi să renunţăm la noi înşine şi să ne lansăm în lucrarea preoţească de rugăciune? Scotocirea continuă a lăuntrului nostru pentru a vedea dacă suntem ceea ce ar trebui să fim, generează un tip de creştinism bolnav şi egoist, nu o viaţă robustă şi simplă de copil al lui Dumnezeu. Până când nu ajungem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, ne zbatem şi luptăm agăţându-ne cu dinţii pentru a rezista şi apoi spunem: „Ce victorie minunată am obţinut!” Insă nu este nimic care să arate minunea Răscumpărării în aceasta. Porneşte înainte crezând fără rezerve că Răscumpărarea este completă şi apoi nu te mai interesa de tine însuţi, ci începe să faci ceea ce a spus Isus Cristos – roagă-te pentru prietenul care vine la tine la miezul nopţii, roagă-te pentru sfinţii lui Dumnezeu, roagă-te pentru toţi oamenii. Roagă-te cu convingerea că eşti desăvârşit numai în Cristos Isus, şi nu cere: „O, Doamne, am făcut tot ce am putut. Te rog ascultă-mă!” .Cât timp îi va trebui lui Dumnezeu să ne elibereze de obiceiul nesănătos de a ne gândi la noi înşine? Trebuie să ne săturăm de moarte de noi înşine, până când nu ne mai surprinde nimic din ceea ce ar putea spune Dumnezeu despre noi. Nu putem atinge adâncurile ticăloşiei din noi. Există un singur loc unde suntem drepţi, şi anume in Cristos Isus. Când suntem acolo, trebuie să ne dedicam in întregime lucrării lăuntrice.

     

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Cînd era insultat, nu răspundea cu insulte; şi cînd suferea nu ameninţa, ci Se încredinţa în mîinile Celui care judecă drept.” 1 PETRU 2:23

    Ce minunat a fost devotamentul Domnului Isus faţă de Tatăl Său, reprezentînd în mod desăvîrsit caracterul lui Dumnezeu într-o lume împotrivitoare. Noi, cînd sîntem expuşi la cuvinte nedrepte, dispreţuitoare, chiar aspre, foarte uşor răspundem în acelaşi fel sau dacă nu chiar în acelaş fel, replicăm, în orice caz ca să nu rămînem datori, uitînd că binecuvîntatul Fiu al lui Dumnezeu nu S-a purtat în felul acesta. El nu a răspuns niciodată acuzatorilor şi batjocoritorilor Săi în acelaşi fel în care au vorbit ei, ba chiar nici nu a deschis gura ca să răspundă la falsele învinuiri care I le aduceau acuzatorii mincinoşi. Dar cînd era nevoie să vorbească, vorbea totdeauna cu calm, stăpînire de Sine şi demnitate. Deşi era în mod desăvîrsit şi permanent încins cu adevărul, El însuşi fiind Adevărul, nu a căutat să se îndreptăţească pe Sine, ci a lăsat apărarea Sa în mîinile lui Dumnezeu şi Tatăl Său.

    Caracterul acesta al unei credinţe neabătute în faţa tuturor acestor prigoniri amare, ne umple inimile de o adorare plină de admiraţie şi de o dorinţă sinceră de a merge pe urmele paşilor Săi şi în această privinţă. Chiar dacă nu ne-ar fi fost păstrată în Cuvînt această atitudine sobră şi demnă a Domnului Isus, fără-ndoială că nu ne-am fi închipuit că ar fi putut să fie alta. Dar cum toate au fost scrise pentru învăţătura noastră, cît de mult avem de învăţat şi de rîndul acesta, de la desăvîrşitul nostru Model. Să fim sinceri şi să ne întrebăm: am avut noi vreodată această atitudine a Domnului Isus? Chiar dacă nu am replicat imediat şi nu am plătit cu aceeaşi monedă, am avut grijă să ne răzbunăm prin bîrfeli, defăimări şi dezvăluiri a unor lucruri dezavantajoase despre aceia care ne-au jignit, sau ne-au nedreptăţit. Şi ce rău a rezultat din această comportare! Chiar o eventuală cerere de iertare, sinceră fiind, nu a fost poate în stare să vindece rana produsă de răzbunarea noastră răutăcioasă.

    „Dar voi nu L-aţi cunoscut aşa pe Hristos”. (Efeseni 4:20) Ascultînd de exemplul Domnului Isus nu vom mai cădea într-o astfel de stare şi nu vom mai fi biruiţi de Cel rău. „Prin ascultare, un OM a biruit pe Satan.” J.N.D.

     

    Verificarea maturităţii mele spirituale se va vedea din felul cum reacţionez fie la rănile pe care le primesc, fie la succesul altora în lucrul lor pentru Domnul.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Şi aceasta este judecata: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”. Ioan 3:19.

    Din această cauză nu le place oamenilor Biblia. Cineva a scris că ar trebui tăiat vârful, ascuţişul cuvântului lui Dumnezeu. Mântuitorul nu a făcut acest lucru, de aceea a fost prigonit. Lumina arată care fapte sunt rele: „Căci oricine face răul, nu vine la lumină ca să nu i se vadă faptele aşa cum sunt”. De aceea oamenii vor să-şi mărturisească păcatele, dar ca nimeni să nu-i audă. „Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca faptele să-i fie arătate, întrucât sunt făcute în Dumnezeu”. Astfel de oameni mărturisesc păcatele lor, plătesc dacă au înşelat pe cineva, precum cere şi Cuvântul: „Căci cine îşi ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare”. Astfel, dacă dai arvuna înapoi şi plăteşti ceea ce ai luat şi dacă umbli după Cuvântul Vieţii, ca să nu mai faci rău, atunci trăieşti şi nu mori şi nu mai sunt amintite păcatele tale… Dacă un om drept face rău, acestuia nu-i ajută că a trăit evlavios, iar dacă un om fără Dumnezeu devine evlavios, acestuia nu i se reproşează că a fost fără Dumnezeu, întrucât L-a primit pe Domnul. „Cel care rămâne credincios până la capăt, va fi izbăvit”. Duşmanul vrea să-l atragă pe om la păcat. Dar poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele. Nu există ceva mai simplu decât să fii izbăvit şi nimic mai frumos, decât să-L slujeşti pe împăratul împăraţilor. Iar pentru cei care sunt născuţi din Dumnezeu şi rămân în harul Său, sună cuvintele: Acolo unde sunt Eu să fie şi slujitorul Meu” şi se vor trezi schimbaţi în chipul Lui.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    RĂZBOIUL UNEI FEMEI

    „… căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Judecători 4.9

    Iată un verset neobişnuit, dar poate că se vor găsi suflete având atâta credinţă ca să-l folosească. Barac ostaşul, cu toate că era chemat să lupte, n-avea curajul să pornească la luptă decât numai dacă era însoţit de Debora; de aceea Domnul a hotărât să dea biruinţa femeii. Prin aceasta El mustra frica omului şi câştiga pentru Sine un renume mai mare, aruncând o ocară cu atât mai mare asupra duşmanilor poporului Său.Dumnezeu poate să mai folosească unelte slabe. Pentru ce nu m-ar întrebuinţa şi pe mine? El ştie să folosească persoane care ar părea că nu se face să fie chemate la o lucrare mare. Femeia care a lovit pe duşman nu era o amazoană, ci mama unei familii simple, care rămăsese în coliba ei. Aceasta nu era un orator, ci o femeie care mulgea vacile şi făcea unt. Nu poate Domnul să ia pe unul oarecare dintre noi, ca să-Şi împlinească planurile Sale? Poate să vină la noi vreunul astăzi, cum a intrat Sisera la Iaela. Datoria noastră n-ar fi să-l ucidem, ci să-l aducem la mântuire. Să-l primim cu o mare bunătate şi să ne silim să-i arătăm adevărul binecuvântat al mântuirii prin harul Domnului Isus, Locţiitorul nostru, şi să ştim să-l silim să creadă pentru ca să aibă viaţa; cine ştie dacă astăzi inima vreunui păcătos mândru nu va fi la fel străpunsă de pironul Evangheliei?

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Moise a zis DOMNULUI: Ah! DOAMNE, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată.” Exodul 4.10

    Această ezitare a lui Moise depăşeşte orice graniţă a răbdării omeneşti, dar Dumnezeu în îndelunga Sa răbdare mai aşteaptă. El aminteşte robului Să că El însuşi dă omului înţelepciune şi grai, şi-i mai spune că vrea să fie cu gura lui. Astfel aduce Dumnezeu pe robul Său în dragoste şi răbdare la locul unde vrea să-l aibă. Dar Moise încă nu-i mulţumit şi cine oare nu ar putea înţelege teama pentru un popor aşa de mare? Era un lucru mare şi greu ca să scoţi din Egipt un astfel de popor. Moise s-a uitat la el însuşi şi nu la Dumnezeu. Dumnezeu stă TOTDEAUNA deasupra tuturor lucrurilor şi numai El trebuie slăvit. Aici, în aceste împrejurări, vedem o minunată arătare a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu pune deoparte pe Moise ca să nu mai fie conducătorul poporului ci îi dă şi un ajutor în Aaron a cărui vorbire era mai uşoară. Ce Dumnezeu minunat! După ce Dumnezeu îl îmbărbătează pe Moise prin nişte minuni şi semne Moise este de acord să meargă acolo unde este trimis.

    Dumnezeu să ne dea harul de a ne întemeia totdeauna pe Cuvântul Său chiar şi atunci când, ca oameni nu vedem o ieşire, sau când constatăm o slăbiciune în dependenţa noastră faţă de Domnul. Pe de altă parte este un mare lucru, căci în şcoala lui Dumnezeu învăţăm să vorbim acolo unde şi El ar fi vorbit şi învăţăm să tăcem acolo unde şi El ar fi tăcut, mai învăţăm să fim grabnici la ascultare şi înceţi la vorbire. Ca să ne bucurăm de starea de faţă a lui Dumnezeu, trebuie să fim şi noi unde este El; şi pe El nu-L vom găsi în mijlocul certurilor unei lumi nelegiuite. Aşadar cu cât copilul lui Dumnezeu va părăsi mai grabnic locul în care Domnul nu se poate găsi cu atât va fi mai bine de el.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, trezeşte-mă şi înviorează-mă, astfel încât trupul meu muritor să fie într-adevăr slujitorul supus, docil al Duhului Tău.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Dar cei ce se încred în Domnul, îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.» Isaia 40,31

    Îl aştepţi într-adevăr pe Domnul Isus să revină pe norii cerului sau aştepţi vremuri mai bune? Te asigur că acestea din urmă nu vor mai veni. Se va face din ce în ce mai întuneric din punct de vedere spiritual. Nu trăi ca şi cum ai dăinui veşnic pe pământ! Fii sincer: anii trec repede. La un moment dat, nu ştim când, va trebui să părăsim această lume. Dar dacă îl aştepţi cu dor pe Domnul Isus primeşti mereu putere de sus, iar oboseala spirituală trece. Sfânta Scriptură ne avertizează: «să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă» (Luca 12,36). Tragedia zilelor noastre constă în faptul că unii cad de la credinţă pentru că nu mai au dragostea înflăcărată dintâi, iubirea de mireasă, dăruirea pentru Isus Cristos. Nu mai au duhul rugăciunii şi nu şi-ar mai da viaţa pentru cei pierduţi. Au devenit indiferenţi, insensibili. Dacă ştii că nu mai ai această dragoste dintâi pentru Domnul Isus şi nu-L mai aştepţi cu ardoare, atunci ia-o de la început! Prin sângele Său preţios lasă-te curăţat de toate păcatele şi roagă-L să-ţi reaprindă dragostea dintâi, căci cine ştie dacă ziua de mâine nu va fi ultima ta zi pe acest pământ şi prima în veşnicie.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.” Psalmi 45:2

    Intreaga persoană a lui Isus este ca un diamant, şi toată viaţa Sa este ca o amprentä lăsată de sigiliu. El este complet; nu numai în câteva părţi, ci în tot întregul slăvit. Caracterul Său nu este o grămadă de culori frumoase amestecate confuz, nici un morman de pietre preţioase îngrămădite unele peste altele. El este un tablou de frumuseţe şi un pieptar de slavă. In El, toate lucrurile cu o bună reputaţie sunt aşezate în locurile cuvenite şi se înfrumuseţează unele pe altele. Nici o trăsătură din persoana Sa glorioasă nu atrage atenţia în detrimentul altora, fiindcă El este desăvârşit şi frumos în totalitate. O, Isus! Puterea Ta, harul Tău, dreptatea Ta, tandreţea Ta, adevărul Tău, maiestatea Ta şi inflexibilitaea Ta se unesc ca să facă un om, sau mai bine zis un Dumnezeu-om, cum nu s-a mai văzut în cer sau pe pământ copilăria Ta, veşnicia Ta, suferinţele Tale, biruinţele Tale, moartea Ta şi nemurirea Ta sunt întreţesute într-o tapiserie minunată, fără cusătură sau tăietură. Eşti o melodie fără discordanţă. Eşti o multitudine care nu poate fi divizată. Eşti totul, dar nu divers. Asemeni culorilor care se unesc în strălucirea curcubeului, toată slava cerului şi a pământului s-a întâlnit în Tine şi s-a unit atât de minunat încât nu mai există nimeni asemeni Ţie în toate; dacă toate virtuţile celor mai buni ar fi unite într-unul singur, nu ar putea rivaliza cu Tine, oglindă a tuturor desăvârşirilor. Ai fost uns cu undelemn sfânt de mir şi casie, pe care Dumnezeu l-a rezervat pentru Tine. Cât despre mireasma Ta, este ca un parfum sfânt, cu care nici un alt parfum nu se poate amesteca, nici măcar prin arta spiţerului; fiecare mireasmă este parfumată, iar întregul este divin. O, sfântă simetrie! O, rară îmbinare A multor perfecţiuni, care se strâng într-una. O, muzică cerească, nu ai asemănare. In tine toate coardele se întâlnesc şi cântă una.

    SEARA

    „Totuşi temelia tare a Lui Dumnezeu stă neclintită.” 2 Timotei 2:19

    Temelia pe care se sprijină credinţa este aceasta: „Dumnezeu era în Christos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor” (2 Corinteni 5:19). Marele fapt pe care se bazează credinţa este că „Cuvântul s-a făcut Trup, şi a locuit printre noi” (loan 1:14) şi că „Christos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18); „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24), pentru că „pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). Într-un cuvânt, marele stâlp al speranţei creştine este înlocuirea. Speranţa lui stă în jertfa de ispăşire a lui Christos pentru cel vinovat. Fiind făcut „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21), Christos a oferit o jertfa adevărată şi ispăşitoare în camera, locul şi folosul celor pe care Tatăl i-a dat, care sunt cunoscuţi de Dumnezeu pe nume şi recunoscuţi în inimile lor după încrederea pe care o au în Isus. Acesta este faptul cardinal al Evangheliei. Dacă această temelie ar fi îndepărtată, ce am mai putea face? Dar ea este la fel de neclintita ca şi tronul Lui Dumnezeu. Noi ştim acest lucru; ne liniştim cu el, ne bucurăm în el, şi desfătarea noastră este să ne ţinem de el, să medităm la el şi să îl proclamăm, dorind să fim mişcaţi de recunoştinţă în fiecare parte a vieţii şi conversaţiei noastre. In zilele noastre doctrina ispăşirii a fost atacată în mod direct. Oamenii nu pot îndura înlocuirea. Ei scrâşnesc din dinţi la gândul că Mielul Lui Dumnezeu a purtat păcatul omului. Dar noi, care cunoaştem din experienţă valoarea acestui adevăr, îl vom proclama cu încredere şi neîncetat împotriva lor. Nu îl vom dilua şi nu îl vom schimba, nu vom irosi nici o părticică din el. Numai Christos, înlocuitorul sigur, poate purta suferinţa umană şi poate suferi în locul oamenilor. Noi nu putem şi nu îndrăznim să renunţăm la acest adevăr, fiindcă el este viaţa noastră. În ciuda oricărei controverse, simţim că „totuşi, temelia tare a Lui Dumnezeu stă neclintită”.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „S-a auzit că este în casă.” Marcu 2:1

    Coralii adulţi nevertebraţi, cunoscuţi ca polipi, lucrează sub apă construind recife de corali. Ei fac aceasta fără să-şi imagineze vreodată măcar că ei construiesc fundaţia unei noi insule, care într-o zi va susţine plante şi animale şi va fi un cămin în care copiii lui Dumnezeu se vor naşte şi vor fi echipaţi pentru gloria eternă ca „împreună moştenitori cu Hristos” (Romani 8:17).

    Preaiubitule, dacă locul tău în armata lui Dumnezeu este ascuns şi retras, nu bombăni şi nu te plânge. Şi nu căuta să fugi de voia Lui şi de circumstanţele în care El te-a pus. Adu-ţi aminte că fără polipi recifele de corali n-ar putea fi construite niciodată, şi că Dumnezeu cheamă nişte oameni să fie polipi spirituali. El este în căutarea celor care vor să slujească în locuri ascunse de ochii celorlalţi, însă în văzul cerului, şi care sunt susţinuţi de Duhul Sfânt.

    Va veni o zi când Domnul Isus va acorda răsplătirile Sale. În ziua aceea unii oameni se vor întreba cum ai ajuns tu să meriţi o răsplată anume, din moment ce n-au auzit niciodată de tine. Dar adu-ţi aminte că El nu greşeşte niciodată.

     

    Chiar acolo unde stai în mijlocul conflictului,

    Acolo este locul tău.

    Chiar acolo unde crezi că n-ai nimic de făcut,

    Nu-ţi ascunde faţa.

    Dumnezeu te-a pus acolo pentru un scop,

    Oricare ar fi el;

    Gândeşte-te că El te-a ales pentru el;

    Lucrează credincios.

    Pune-ţi armura! Fii credincios

    Când munceşti sau când te odihneşti!

    Orice ar fi, nu te îndoi niciodată

    Că cea mai bună cale e a lui Dumnezeu.

    Pe timp de luptă sau de veghere,

    Rămâi neclintit, rămâi în adevăr;

    Aceasta este lucrarea pe care Stăpânul tău

    Ţi-o dă de făcut.

     

    Eliberaţi de pericol, putem lăsa în urmă o mare adunare de credincioşi, o experienţă inspirată pe vârf de munte, sau o părtăşie folositoare cu „cei neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi” (Evrei 12:23), ca să ne întoarcem la modestul şi simplul nostru Emaus, la casa înspăimântătoare a colosenilor, sau chiar la câmpul de misiune din îndepărtata Macedonie. Putem face aceasta deplin asiguraţi că oriunde ne-a pus Dumnezeu, şi în fiecare detaliu al vieţii noastre de zi cu zi, El a rânduit ţara pe care trebuie s-o stăpânim până la hotarele ei şi a rânduit victoria pe care trebuie s-o câştigăm. Northcote Deck

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 58.1-14

        Această parte importantă a cărţii, care se deschide odată cu acest capitol, începe prezentându-ne poporul postind şi întristându-şi sufletul. Pentru că Domnul îl are în vedere tocmai pe „omul cu duhul zdrobit şi smerit” (57.15 şi 66.2), ne putem întreba ce găseşte El de criticat. Versetele 3 şi 7 ne învaţă că Dumnezeu nu Se mulţumeşte numai cu simple forme religioase exterioare, nici cu declaraţii evlavioase. Prin gura unui alt profet, El ne pune tuturor o întrebare directă: „Cu adevărat, aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine?” (Zaharia 7.5). În spatele unei frumoase evlavii de faţadă, câte lucruri nu-şi pot găsi locul: împlinirea poftelor noastre, chiar şi în ziua sfântă a Domnului, duritate şi egoism, contestări şi certuri (v. 3,4), judecăţi şi critici (v. 9: „arătarea cu degetul”), chiar şi flecării (v. 13: „cuvinte deşarte”). Adevăratele exigenţe sau cerinţe ale lui Dumnezeu sunt, de fapt: să o rupem cu obiceiurile păcatului, cu aceste lanţuri care ne ţin sub puterea vrăjmaşului (v. 6; Daniel 4.27); Proverbe 18.13 ne aminteşte de milă, care este promisă aceluia care-şi mărturiseşte fărădelegile şi se lasă de ele; suntem, de asemenea, învăţaţi să punem în practică dragostea în toate ocaziile care ni se ivesc (v. 7,10). Ce frumoase promisiuni sunt legate de această nouă umblare!

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Exod 16:1-16

    ‚şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, in slavă, in Isus Cristos.’ 

    Filipeni 4:19

    MICUL DEJUN DE LA DUMNEZEU

    Lucrurile se anunţau triste pentru copiii din orfelinatul din Ashley Downs, condus de George Miuller. Era vremea micului dejun şi nu era nimic de mâncare. O fetiţă a unui bun prieten de al lui George Miuller era în vizită. Miuller a luat-o de mână şi i-a spus: „Vino să vezi ce va face Tatăl nostru”. În sala de mese, mesele lungi erau deja aşezate, cu farfuriile şi cănile pe ele. Nu numai că nu era mâncare în cămările orfelinatului dar nu erau nici bani în fondurile casieriei. Miuller s-a rugat: „Dragă Tată, Iţi mulţumim pentru ceea ce ne vei da de mâncare”. Imediat s-a auzit o bătaie la uşă. Când au deschis uşa, în prag era brutarul din localitate. „Domnule Miiller, a spus el, nu am putut dormi astă noapte. Cumva mi-am dat seama că nu aveţi pâine pentru micul dejun, aşa că m-am sculat la ora 2 şi am copt pâine proaspătă. Iat-o.” Miuller i-a mulţumit şi a dat slavă lui Dumnezeu. Curând o nouă bătaie la uşă. Era lăptarul. I se rupsese căruţa chiar în poarta orfelinatului. A spus că doreşte să dea laptele pentru copii pentru ca să-şi poată goli căruţa şi s-o repare. Cum de s-a putut ruga George Miuller cu atâta încredere? Pentru că văzuse de multe ori până atunci cum Dumnezeu purtase de grijă copiilor. C. H. Spurgeon a spus odată: „Nu ne putem imagina că El care ne-a ajutat în şase necazuri, ne va lăsa în al şaptelea”. Când ne uităm în urmă şi vedem cum ne-a purtat Dumnezeu de grijă, credinţa ni se întăreşte. Cel care asigură micul dejun orfanilor nu ne va dezamăgi în încrederea noastră în El.      P.R.V.

    Mereu credincios Cuvintelor Sale, 
    Domnul ne poartă de grijă în toate. 
    Putem încrezători să mergem pe cale 
    Ştiind: rugăciunile ne sunt ascultate.         – D.J.D.

    Credinţa aşteaptă de la Dumnezeu ceea ce este peste aşteptări.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Isus a intrat pentru noi ca Înaintemergător, fiind făcut pentru eternitate mare preot după rânduiala lui Melhisedec.”   Evrei 6.20

    Isus, aşa cum Îl prezintă Epistola către Evrei (3)

    Epistola către Evrei ne îndreaptă privirile către Isus, aşa cum El este acum în cer, încununat cu glorie şi cu onoare (Evrei 2.9). Din când în când, această Epistolă se adresează responsabilităţii noastre de credincioşi aflaţi pe pământ, după care scriitorul se întoarce la Subiectul principal, îndreptândune atenţia şi inimile către El. PrezentânduL ca Înaintemergător, este introdusă o legătură strânsă între credincioşii aflaţi aici, pe pământ, şi Hristos, aflat în gloria cerului. Această legătură implică faptul că Înaintemergătorul a deschis drumul altora pentru aL urma în cer, fie acum, fie mai târziu. Isus este reprezentantul unei ordini de lucruri cu totul nouă, care nu a existat în timpul lui Moise şi al lui Aaron, nici, în general, în mijlocul poporului Israel.

    Melhisedec este o imagine a Fiului etern – fără tată şi fără mamă. El la binecuvântat pe Avraam, ceea ce înseamnă că era mai mare decât Avraam (fiindcă cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare – Evrei 7.7). Era greu pentru un iudeu să accepte faptul că cineva putea fi mai mare decât Avraam. Melhisedec La binecuvântat, de asemenea, pe Dumnezeu, din partea lui Avraam. Epistola către Evrei ne confirmă faptul că Isus cel lepădat, care a fost respins de poporul Său, este Dumnezeu, „Acelaşi, ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13.8), Cel care este „peste toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9.5). Cuvântul „rânduială” semnifică o ordine de lucruri fixată şi stabilită de Dumnezeu, ceva pe care omul de pe pământ niciodată nar puteao stabili. Expresia „pentru eternitate” este în contrast cu ordinea de lucruri din Vechiul Testament, în care marii preoţi erau înlocuiţi, generaţie după generaţie. Isus, Înaintemergătorul, este, de asemenea, marele Melhisedec! Potrivit cu semnificaţia acestui nume, El este Împărat al dreptăţii şi Împărat al păcii. Cât de mare este El!

    A. E. Bouter

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.” Iacov 4.14

    Ziua de mâine

    Se spune că ultimele cuvinte ale scriitorului englez sir Walter Scott au fost: „mâine voi …”. Însă pentru el nu a mai fost un mâine. Deși avea planuri mari și încă multe lucruri de făcut, dorințele i-au rămas neîmplinite, fiindcă n-a mai ajuns ziua de mâine.

    Fiecare dintre noi avem multe de realizat. Acestea rămân însă de multe ori neîndeplinite, pentru că timpul prielnic este limitat sau nu mai ajungem ziua de mâine. Suntem chemați să ascultăm vocea Cuvântului și să stăm în fața lui Dumnezeu. Să ne gândim la vremelnicia lucrurilor pământești! Uităm prea repede că ne găsim în țara umbrei morții. Să fim conștienți că suntem trecători, că nu știm ce aduce ziua de mâine.

    Astăzi este timpul potrivit să ne deschidem inimile față de invitația Mântuitorului care spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine”.

    Există oare ceva mai prețios pe lume decât a avea comuniune cu Cel care Și-a dat viața pe cruce pentru noi? Cine nu-și face timp astăzi ca să stea de vorbă cu Mântuitorul lumii, va trebui să constate că mâine va fi prea târziu. Să ne facem astăzi timp pentru a-L primi pe Mântuitorul!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    ELIBERAT DE DORINȚA DE A FI PE PLACUL OAMENILOR

    „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” Faptele Apostolilor 5:29

    Mult prea des faptele ne sunt dictate de nevoia disperată de a fi pe placul altora. Ne pasă atât de mult de ceea ce cred ei, încât la fiecare pas pe care îl facem privim peste umăr ca să vedem dacă zâmbesc sau își încruntă sprâncenele. înțelege un lucru: dacă ești mereu în căutarea aprobării din partea oamenilor, nu mai ai propria direcție și în cele din urmă te vei confrunta cu lucruri și probleme uriașe sau te vei distruge singur. Biblia spune: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”. Ce crezi că se va întâmpla dacă îți expui punctul de vedere și îl susții?

    Realitatea este că cei care nu-ți respectă drepturile și nu pun preț pe dorințele tale nu sunt demni de timpul sau de efortul tău. Nici nu merită să porți cu ei discuții prelungite; spune-le simplu, la revedere! (Nu vorbim aici de căsnicie sau de copii). Când teritoriu a devenit prea mic pentru ca turmele lui Avraam și ale lui Lot să pască laolaltă, a izbucnit cearta. Avraam îl iubea pe nepotul său Lot, dar și-a dat seama că nu mai poate trăi într-o asemenea situație. Așa că a zis: lai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga” (Geneza 13:9). Cum se încheia această relatare? Lot si-a ales cel mai bun teren pentru pășune, aproape de Sodoma și drept urmare, tot lucrul mâinilor sale a pierit în foc. Avraam, însă, care se gândea întotdeauna cum să fie pe placul Domnului, a ajuns nu numai să fie binecuvântat el însuși, ci a devenit o binecuvântare pentru popoarele lumii. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta – Dumnezeu vrea să te elibereze de dorința de a fi lacul oamenilor.

     

     

     


     

  • 20 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Ai ajuns la acel „când”?

    „Şi Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi.” Iov 42:10, KJV

    Rugăciunea plângăreaţă, egoistă, bolnăvicioasă, pornirea de a demonstra că am dreptate nu se găsesc în Noul Testament. Faptul că încerc să fiu drept înaintea lui Dumnezeu este un semn că mă răzvrătesc împotriva Ispăşirii. „Doamne, îmi voi curăţa inima dacă-mi vei răspunde la rugăciune; voi umbla drept dacă mă vei
    ajuta!” Eu nu pot să mă fac drept înaintea lui Dumnezeu, nu pot să-mi fac viaţa perfectă; pot fi drept înaintea lui Dumnezeu numai dacă accept Ispăşirea făcută de Domnul Isus Cristos ca pe un dar absolut. Sunt eu destul de umil să accept aceasta? Trebuie să renunţ la orice pretenţie, să încetez orice efort şi să mă las cu totul in mâinile Lui, iar apoi să încep să mă dedic lucrări preoţeşti de mijlocire. Sunt multe rugăciuni care izvorăsc dintr-o adevărată necredinţă în Ispăşire. Isus nu începe acum să ne mântuiască. El ne-a mântuit deja, totul este făcut şi este o insultă să-I mai cerem să facă ceea ce a făcut deja.Dacă nu primeşti acum însutit, dacă nu primeşti revelaţie din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci începe să te rogi pentru prietenii tăi. Intră în lucrarea ascunsă. „Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi.” Lucrarea reală a vieţii tale ca suflet mântuit este rugăciunea de mijlocire. În orice situaţie te pune Dumnezeu, roagă-te imediat, roagă-te ca Ispăşirea Lui să poată fi realizată in viaţa altora, aşa cum a fost în viaţa ta. Roagă-te acum pentru prietenii tăi; roagă-te acum pentru cei cu care vii în contact!

     

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „El a văzut că nu era niciun om şi S-a uimit că nu era nicun mijlocitor.” ISAIA 59:16

    Este o legătură de idei între aceste două cuvinte: om şi mijlocitor.Mai înainte ca să putem fi adevăraţi mijlocitori trebuie să învăţăm să fim oameni simpli ai Lui Dumnezeu, bărbaţi, sau femei, având „acelaşi gând care era şi în Isus Hristos, care S-a dezbrăcat de Sine Însuşi şi a luat un chip de rob,..S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.”

    „La înfăţişare a fost găsit ca un om.” Iată de ce Îl dispreţuiau fariseul şi preotul, şi de ce învăţătorul Legii nu-L putea înţelege; dar tocmai din pricina aceasta Îl iubea mulţimea şi Îl numea Prietenul păcătoşilor. Iată de ce şi Dumnezeu L-a cinstit. Să-I cerem Lui să ne elibereze de orice duh fariseic şi să venim la picioarele crucii ca să primim Duhul Său de har şi de milă. Se miră Dumnezeu că, privind la aai Săi nu vede niciun om în felul acesta! Un lucru neapărat şi urgen care trebuie să se realizeze în noi, este de a învăţa să trăim pentru Dumnezeu ca „oameni” în mijlocul oamenilor. „Fiţi oameni…” 1 Corinten 16:13. Când vom fi în starea aceasta, vom şti să ne coborâm şi să ne aşezăm lângă acela care are nevoie de ajutor; vom şti să-l liniştim şi să ne interesăm de grijile şi viaţa lui, ne vom coborî la nivelul lui, şi atunci inima noastră insensibilă va fi schimbată întro inimă caldă şi simţitoare. În locul unui duh de judecată, vom primi un duh de milă, în locul unor critici, chiar îndreptăţite, vom primi un duh de înţelegere şi de mai multă rugăciune, în locul unei stări egoiste vo căpăta o stare altruistă, în loc de a răni, vom căuata să vindecăm, în locul unui duh de superioritate, ne vom umili, locul resentimentelor îl va lua dragostea şi iertarea, întrun cuvânt vom fi ca Domnul Isus care „la înfăţişare a fost găsit ca un om.” Da, Omul de pe pământ a fost modelul desăvârşit după tiparul căruia, Dumnezeu vrea să ne modeleze şi pe noi. Şi atunci Omul din slavă nu Se va mai uimi că nu este niciun om. Ne vom simţi astfel inimile legate de mulţimea de oi fără păstor pe care El o iubea. Vom înţelege tot mai bine starea de ruină a oamenilor din jurul nostru, şi dacă vom fi învăţat să fim „oameni” în mijlocul oamenilor, în loc de a-i mai judeca, vom mijloci pentru ei cu lacrimi. Şi înaintea tronului de har mijlocirea noastră va fi îmbrăcată cu putere, cu înţelegerea şi cu dragostea pe care Domnul Isus a avut-o şi o are şi pentru noi.

    O, să nu fie El uimit de lipsa vieţii noastre de rugăciune, ci El să facă din noi adevăraţi mijlocitori.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Luca 15:19.

    Vedem aici cum s-a căit fiul risipitor şi dacă citim versetele dinainte găsim cum făcea planuri să se întoarcă acasă şi ce să-i spună tatălui. Tatăl său se uita demult după el cu dorinţa să-l vadă reîntorcându-se acasă.. Şi pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi a fost cuprins de milă faţă de el, pentru că a văzut ce a făcut păcatul din el, i-a alergat înainte a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Observăm că el totuşi ştia că este fiul lui, dar a recunoscut că nu mai este vrednic de aceasta. Dar tatăl n-a luat seama la aceasta, ci a spus robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare”. În felul acesta a pierdut mirosul porcilor şi a primit de la tatăl mireasma plăcută. Vedem cum copiii lui Dumnezeu, cei rătăciţi, primesc har dacă se reîntorc la El. Apoi tatăl a poruncit robilor: „Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.” Si au început să se veselească. Tatălui nu i-a fost ruşine să-i spună „Fiul meu” şi nici fiul nu mai trebuia să se ruşineze de faptele lui, deoarece ştia că tatăl nu se mai gândeşte la faptele lui. O,ce fericit era el în comparaţie cu fratele lui mai mare care era în neprihănirea lui proprie, s-a întărâtat de mânie şi n-a ştiut să facă altceva decât să învinuiască pe tatăl şi pe fratele lui. Să se îndure Dumnezeu de astfel de oameni.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    DOMNUL ESTE ÎNSOŢITORUL NOSTRU

    „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” Psalmul 23.4

    Ce dulci sunt aceste cuvinte care ne arată siguranţa pe patul de moarte. Câţi le-au repetat cu plăcere în ultimele lor clipe.

    Dar acest verset se potriveşte şi în agoniile sufletului în timpul acestei vieţi. Unii ca Pavel, în fiecare zi sunt în primejdie de moarte, fiind cuprinşi de tristeţe. Bunyan în „Călătoria creştinului”, scrie despre „Valea umbrei morţii”, cu mult înainte de a ajunge la râul care curge la poalele colinelor veşnice. Mulţi dintre noi au trecut de mai multe ori prin întunecosul şi îngrozitorul tunel al umbrei morţii, şi putem mărturisi că numai Domnul a putut să ne ajute să trecem prin gândurile înspăimântătoare, umbrele misterioase şi descurajările teribile de care acest tunel e înconjurat. Dar Domnul ne-a sprijinit, ne-a apărat împotriva tuturor temerilor destul de mari, atunci când chiar sufletul nostru era aproape să leşine. Am fost apăsaţi şi asupriţi din toate părţile, şi cu toate acestea am supravieţuit, căci am simţit prezenţa Păstorului celui Mare, şi am fost plini de încredere că toiagul Său ne va apăra de toate loviturile mortale ale duşmanului.

    Dacă acest timp ne este umbrit prin aripile negre ale vreunui necaz mare, să slăvim pe Dumnezeu printr-o încredere liniştită în El.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească.” Luca 14.18

    Dezvinovăţirea celor chemaţi la ospăţul cel mare nu era făcută sub formă de răutate, dar după logică era neîntemeiată. Primul a cumpărat un ogor şi acum vroia să meargă acolo să-l vadă. Iată o scuză falsă, căci dacă vreau să cumpăr ceva mai întâi caut să văd acel lucru şi nu după aceea. Următorul a adus acelaşi fel de scuză. El a cumpărat cinci perechi de boi şi acum vroia să le încerce. Iar al treilea se scuza prin faptul că s-a căsătorit şi din această cauză nu ar putea să vină. Oare nu putea merge cu soţia? Sau poate o soţie opri pe un bărbat ca să-şi îndeplinească obligaţiile sale? Toate dezvinovăţirile şi scuzele nu au fost însoţite de un temei bine clădit. Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel. Toţi au fost chemaţi la ospăţul cel mare, dar toţi se scuzau fără temeiuri care să stea în picioare, deoarece temeiurile de fapt nu existau. De aceea au căutat fel şi fel de scuze şi se ascundeau după nişte lucruri pământeşti, jignind şi lepădând pe Acela care a vrut să-i strângă la o masă. Proprietarul casei, care a pregătit această masă având plăcere să-şi vadă casa plină a zis robului să meargă în pieţe, pe uliţele cetăţii, să aducă pe săraci, ciungi, orbi şi şchiopi şi întrucât mai era loc, să meargă sa adune pe cei de pe drumuri şi cei care stau la garduri. Ce minunat lucrează harul lui Dumnezeu. Prin lepădarea Israelului a fost propovăduită Evanghelia păgânilor, celor slabi şi neputincioşi. Toţi aceştia au fost chemaţi la ospăţ. Şi tu eşti chemat. Sau poate trăieşti cu impresia că nu eşti sărac, nici olog, nici orb, sau nu te consideri ca cel de pe stradă. Crezi poate că ai o viaţă ireproşabilă în faţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te că prin refuzarea acestei chemări îl lepezi pe Domnul Cristos, neglijezi şi calci în picioare harul Său. Dacă vrei să fii scăpat de veşnica pierzare, trebuie să te pocăieşti şi să asculţi chemarea care îţi este adresată ţie. Nu uita că aceste rânduri ar putea să fie ultimul semnal de alarmă pentru hotărârea ta.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, dă ungerea peste Colegiu ca să Te slăvească pe Tine; dă ungerea peste noi toţi de aici ca să Te slăvim pe Tine. Adu peste noi acum adierile înviorătoare ale Duhului Tău cel Sfânt.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1Corinteni 2,9

    Ce ne va aduce prima zi în eternitate? Analizând acest subiect nu putem decât să-i percepem complexitatea extraordinară. Dar Sfânta Scriptură spune ceva concret, şi anume «… că îl vom vedea aşa cum este» (1 Ioan 3,2). Simţim prezenţa Domnului, primim ajutorul Său şi ştim că este bun şi întotdeauna aproape de noi, chiar dacă nu L-am văzut niciodată aşa cum este. Să îl vedem faţă în faţă, aceasta va fi o minune de nedescris. Să nu ne limităm în a crede că Domnul Isus este aşa cum ni-L închipuim noi, ci mult mai minunat, mai sfânt, mai puternic şi mai măreţ. Marea provocare spirituală a vremurilor noastre este ca noi – prin credinţă — să ne bucurăm de pacea şi odihna pe care ni le dă Mirele nostru ceresc. Să nu uităm că prima zi pe pământ după crearea omului a fost o zi de odihnă. Apoi a intervenit păcatul cu zbuciumul şi neliniştea lui, dar iată că Dumnezeu ne-a oferit din nou pacea Sa prin Isus Cristos. Prima zi din veşnicie va fi prin Isus Cristos o zi minunată, în pacea lui Dumnezeu, pentru toţi cei care au fost salvaţi prin jertfa desăvârşită de pe Golgota a Mielului fară nici un cusur!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel din toate neamurile, cum se vântură cu ciurul fără să cadă un singur bob la pământ!” Amos 9:9

    Orice vânturare vine la porunca şi cu permisiunea Domnului. Satana a trebuit să ceară permisiunea ca să ridice mâna asupra lui Iov. Mai mult, într-un anume sens, vânturarea noastră este lucrarea cerului, fiindcă textul spune „voi vântura casa lui Israel”. Satana, ca un topor de oase, poate să ţină ciurul, sperând să distrugă bobul, dar mâna atotputernică a Stăpânului desăvârşeşte purificarea grâului prin însuşi procesul pe care duşmanul îl vrea nimicitor. Tu bob din grânarul Domnului, preţios dar mult vânturat, mângâie-te cu gândul binecuvântat că Domnul conduce îmblătitul şi vânturatul spre propria Sa slavă, şi spre folosul tău veşnic. Domnul Isus va folosi vânturătoarea din mâna Lui şi va despărţi boabele bune de gunoaie. Tot ce nu este Israel va fi îndepărtat de Israel. Grămada de pe duşumeaua hambarului nu este hrană curată; de aceea, procesul de cernere trebuie adus la îndeplinire. In ciur, numai greutatea adevărată are putere. Pleava şi paiele, care sunt uşoare, zboară în faţa vântului, şi rămâne numai bobul greu. Observaţi completa siguranţă a grâului Domnului; chiar şi celor mai mici boabe li s-a făgăduit că vor fi păstrate. Dumnezeu însuşi vântură, şi aceasta este o lucrare grea şi teribilă. El îi vântură în toate locurile, „din toate Ramurile”; El îi vântură în mod real, „cum se vântură cu ciurul”; şi totuşi, în ciuda greutăţilor, nici cel mai mic şi mai uşor bob nu cade pe pământ. Fiecare credincios este preţios în ochii Domnului. Adevăratul păstor nu pierde nici o oaie, bijutierul nu pierde nici un diamant, mama nu-şi pierde nici un copil şi omul nici o parte a trupului. Nici Domnul nu va pierde vreun membru al poporului Său răscumpărat. Oricât de mici am fi, dacă suntem ai Domnului, putem să ne bucurăm că vom fi păstraţi pentru Isus Christos” (Iuda 1).

     

    SEARA

    „Îndată, ei şi-au lăsat mrejele şi au mers după EL” Marcu1:18

    De îndată ce au auzit chemarea lui Isus, Simon şi Andrei au ascultat fără comentarii. Dacă am pune întotdeauna în practică ceea ce auzim, prompt şi cu hotărâre, la prima ocazie favorabilă, înţelegerea harului şi citirea cărţilor sfinte ne-ar îmbogăţi spiritual. Cel care are grijă să mănânce imediat nu-şi pierde pâinea. Cel care face fapte conform unei doctrine, nu-i poate pierde beneficiile. Mulţi cititori şi ascultători sunt motivaţi să se schimbe, dar, din nefericire, proiectul rămâne un boboc care nu înfloreşte niciodată; de aceea, nu are nici un fruct. Ei aşteaptă, şovăie, şi apoi uită, până când, asemeni eleşteielor în nopţile cu îngheţ, şi care, atunci când soarele străluceşte ziua, se dezgheaţă doar pentru a îngheţa din nou. Fatalul mâine este roşu de sângele hotărârilor deşarte care au murit; el este abatorul nevinovaţilor. Suntem foarte îngrijoraţi când ne gândim că acest devotional de seară va rămâne neroditor, şi ne rugăm ca cititorii să nu rămână doar cititori, ci să se transforme în „împlinitori ai Cuvântului” (Iacov 1:22). Practicarea adevărului este cea mai profitabilă lectură. Dacă cititorul este impresionat de o îndatorire în timpul citirii acestor pagini, să se grăbească să o îndeplinească înainte ca lumina sfânta să se îndepărteze de sufletul lui. Mai bine să-şi părăsească cuibul, şi tot ce are, decât să nu răspundă chemării Stăpânului. Nu oferiţi loc diavolului prin amânare! Mişcaţi-vă atunci când ocazia şi redeşteptarea sunt într-o conjunctură fericită. Nu vă lăsaţi prinşi de propriile cuiburi, rupeţi funiile asemănării cu lumea. Mergeţi acolo unde vă cheamă slava. Ferice de scriitorul care găseşte cititori hotărâţi să-i urmeze învăţăturile; recolta lui va fi însutită, şi Stăpânul îl va primi cu mari onoruri. Să ajute Dumnezeu ca aceasta să fie şi răsplata acestor scurte meditaţii şi sugestii grăbite. Ingăduie-o, Doamne, robului Tău!

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” Isaia 30:21

    Când avem îndoieli sau înfruntăm dificultăţi, când alţii propun căi de acţiune contradictorii, când prudenţa dictează o cale, iar credinţa alta, trebuie să fim liniştiţi. Trebuie să reducem la tăcere orice persoană intrusă, să ne calmăm în liniştea sfântă a prezenţei lui Dumnezeu, să studiem Cuvântul Său ca ghid, şi cu adevărată smerenie să ne concentrăm atenţia asupra Lui. Trebuie să ne lăsăm firea în lumina pură emanată de faţa Sa, cu dorinţa vie de a cunoaşte numai ceea ce Dumnezeu, Domnul nostru, va decide pentru noi. Curând El va revela prin consiliul Său secret un sens clar şi sigur al direcţiei Sale.

    Este neînţelept pentru un proaspăt credincios să depindă numai de această abordare. El ar trebui să aştepte ca şi împrejurările să-i confirme ceea ce i-a descoperit Dumnezeu. Însă creştinii care au trecut prin multe experienţe în umblarea lor cu El cunosc marea valoare a părtăşiei tainice cu Domnul ca fiind un mijloc prin care putem discerne voia Sa.

    Nu ştii sigur în ce direcţie trebuie s-o apuci? Întreabă-L pe Dumnezeu şi primeşte călăuzire fie de la lumina zâmbetului Său, fie de la norul refuzului Său. Trebuie să fii singur cu El, acolo unde luminile şi întunecimile acestei lumi nu pot pătrunde şi unde opiniile altora nu pot ajunge la tine. Trebuie de asemenea să ai curajul de a aştepta în linişte, chiar când toată lumea din jurul tău insistă să iei o decizie sau să acţionezi imediat. Dacă vei face aceste lucruri, voia lui Dumnezeu va fi clară pentru tine. Şi-L vei cunoaşte mai mult, pătrunzând mai adânc în fiinţa Lui şi în inima Lui plină de dragoste. Toate acestea vor fi un dar copleşitor pentru tine. Va fi o experienţă cerească, un privilegiu etern şi preţios, şi o bogată răsplată pentru orele lungi de aşteptare. David

     

    „STAI LINIŞTIT”, suflete al meu, căci aşa porunceşte Domnul tău:

    Chiar când calea ta pare blocată, las-o-n mâinile Lui înţelepte;

    Braţul Său puternic despică valul.

    „Stai liniştit”, suflete al meu, „stai liniştit” şi vei vedea

    Cum poate Dumnezeu să facă „imposibilul” pentru tine,

    Căci printr-o mare eliberare salvează El.

     

    Nu te impacienta, ci stai în linişte,

    Chiar când eşti înconjurat din toate părţile,

    Într-un fel pe care duhul tău nu-l poate înţelege.

    Dumnezeu nu-ţi poate elibera calea, până nu te linişteşti,

    Ca El să poată lucra în tine voia Sa binecuvântată,

    Şi inima şi voinţa ta întreagă să se plece înaintea Lui.

     

    „FII LINIŞTIT”, suflete al meu, căci numai când eşti liniştit,

    Poate Dumnezeu să ţi Se descopere; până când

    Prin tine, dragostea, lumina şi viaţa Lui pot curge libere;

    În linişte Dumnezeu poate lucra prin tine şi poate atinge

    Sufletele din jurul tău. Apoi, prin tine, le poate învăţa

    Lecţiile Sale, şi-Şi poate arăta puterea în slăbiciune.

     

    „FII LINIŞTIT”– un pas mai apăsat în credinţă şi odihnă.

    „Fii liniştit şi cunoaşte” Tatăl tău cunoaşte cel mai bine

    Calea pe care să-Şi îndrume copilul spre acea ţară minunată,

    O ţară „însorită”, unde curg ape liniştite;

    Unde sufletele pline de dor sunt satisfăcute, şi „cunosc

    Pe Dumnezeul lor”, şi-I cântă laudă pentru tot ce-a plănuit.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 56.1-57.2; 57.15-21

        Aceste două capitole relatează un moment trist din istoria viitoare a lui Israel. Mulţimea poporului, amăgită de santinelele oarbe (v. 10…), îl va urma pe Antihrist (împăratul din cap. 57.9). În tot acest timp, Dumnezeu îi va urmări cu privirea şi îi va încuraja prin promisiunile Sale pe credincioşii care respectă sabatele Sale. Templul este în prezent distrus, după ce a fost profanat, dar îşi va recăpăta numele şi rostul de „casă de rugăciune”, spre bucuria rămăşiţei; mai mult, el va fi deschis pentru toate popoarele (56.7). Cât despre cei credincioşi, noi avem oricând acces la Dumnezeu pentru rugăciune şi laudă. Să ne folosim de acest privilegiu!

        Versetele 1 şi 2 din cap. 57 ne dezvăluie adevărata semnificaţie a morţii celui drept şi a „oamenilor evlavioşi (sau: miloşi)”. Dumnezeu îi pune în felul acesta la adăpost de pedepsele pe care le pregăteşte pentru ceilalţi oameni (1 Împăraţi 14.12,13).    „Eu creez rodul buzelor”, declară Domnul (57.19), iar Evrei 13.15 ne lămureşte că este vorba despre Jertfa de laudă”. Acestea sunt adresate lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp El le produce în inimile alor Săi, prin Duhul Său.    Versetul 20 schiţează un tablou al agitaţiei nebune (nesănătoase) a celor răi, cu consecinţele ei. Iuda îl completează, comparându-i pe aceştia cu nişte „valuri înfuriate ale mării, spumegându-şi ruşinile lor” (Iuda 13).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Matei 5:21-26

    „Dacă… fratele tău are ceva împotriva ta, … împacă-te cu fratele tău;..”. Matei 5:23, 24

    ÎMI PARE RĂU!

    In cartea sa: „Realitatea”, Stanley Voke povesteşte despre un copil de 6 ani a cărui dimineaţă a început cum nu se putea mai rău. S-a plâns de hainele pe care trebuia să le îmbrace. A bombănit cu privire la micul dejun pe care l-a pregătit mămica şi l-a refuzat. Apoi a început să le supere pe surioarele lui. Curând s-a găsit implicat în aşa mare necaz că parcă toată lumea se năruia în jurul lui. În final, a sosit tatăl care a spus: „Ei, ascultă tinere; toată dimineaţa n-am avut nimic altceva decât necaz. Ce ai de gând să faci?” Copilul n-a spus nimic pentru moment. Apoi lacrimi mari au început să-i curgă din ochi în timp ce suspina: „îmi pare rău, tăticule!” Voke a comentat: „Să vezi şi să nu crezi, în două minute lumea era alta. Familia găsise împăcare, lacrimile au fost şterse, şi tot ce fusese neobişnuit trecuse de parcă nici n-a existat”. Uneori spunem sau facem anumite lucruri care-i rănesc şi-i jignesc pe alţii. Un zid se interpune între noi. Se iscă supărarea. Pentru ca relaţiile să fie restabilite, trebuie să existe un „îmi pare rău” din partea celui ce-a comis ofensa. Totuşi de cele mai multe ori refuzăm să ne cerem scuze. Mândria ne stă în cale. Nu vrem să fim vulnerabili. Nu ne place să ne umilim până acolo încât să facem o astfel de declaraţie. Dar când o facem, răsplata este mare, deoarece ascultăm de Domnul. Dacă am ofensat pe alţii prin cuvinte dure sau prin acte lipsite de amabilitate, să ne învingem mândria şi să le cerem iertare. Trebuie să le spunem: „îmi pare rău”, şi să fie aşa!     R.W.D.

    Ai jignit un prieten sau un frate? 
    Du-te azi în grabă de repară ce ai făcut. 
    Cere-i să te ierte de păcate! 
    Ce plăcere are Domnul de acest cuvânt!     – D.J.D.

    Un bun test pentru caracterul cuiva este comportarea lui după ce a greşit.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Şi toţi slujitorii împăratului, care erau la poarta împăratului, îngenuncheau şi se plecau înaintea lui Haman … Dar Mardoheu nu îngenunchea şi nu se pleca.” Estera 3.2

    De ce a refuzat Mardoheu să se plece înaintea lui Haman? A fost o simplă încăpăţânare a lui să refuze să dea onoarea obişnuită unui slujitor nobil al împăratului? Nicidecum! Deşi Haman era cea mai mare căpetenie a lui Ahaşveroş, el era totodată cel mai mare vrăjmaş al Domnului, fiindcă era cel mai mare vrăjmaş al iudeilor. Haman era un amalecit, iar Domnul jurase că va face război lui Amalec din generaţie în generaţie (Exod 17.16). Cum ar fi putut un fiu adevărat al lui Avraam să se plece înaintea unuia cu care Domnul era în război?

    Refuzul hotărât al lui Mardoheu de a se pleca înaintea lui Haman nu a fost deci încăpăţânare, nici mândrie nechibzuită. Nu, ci a fost o dovadă a credinţei în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, precum şi a strânsei comuniuni cu El. Deşi poporul lui Dumnezeu era împrăştiat, deşi templul era în ruine, iar gloria se depărtase din Ierusalim, credinţa nu trebuia să abandoneze poziţia înaltă a poporului în planurile lui Dumnezeu. Credinţa recunoaşte ruina şi umblă cu smerenie. Mardoheu a simţit adânc ruina; sa îmbrăcat cu sac, însă nu a acceptat să se plece înaintea lui Haman.

    Care a fost rezultatul? Sacul lui Mardoheu a fost schimbat cu haina împărătească. Locul său de la poarta împăratului a fost schimbat cu cel de lângă tronul împăratului. El şia menţinut poziţia pe acel teren înălţat pe care credinţa aşază întotdeauna sufletul, croindui drum nu potrivit vederii naturale, ci potrivit vederii credinţei. Unii ar fi putut întreba: «De ce să nu ne coborâm standardul la nivelul împrejurărilor în care trăim? Nu ar fi mai bine săl recunoaştem pe acest amalecit, ţinând cont că a fost aşezat întro poziţie de autoritate?». Răspunsul credinţei este însă simplu: «Domnul a jurat că va purta război cu Amalec din generaţie în generaţie». Astfel, credinţa se sprijină pe Dumnezeul cel viu şi pe Cuvântul Său veşnic şi, în felul acesta, rămâne în pace şi umblă în sfinţenie înaintea Lui.

    C. H. Mackintosh

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.”

    Coloseni 4.6

    O vorbă bună

    Mergând pe stradă, scriitorul rus Lev Tolstoi a întâlnit la un moment dat un cerșetor. Imediat și-a scos portofelul pentru a da un ban cerșetorului. Însă portofelul era gol. S-a întors către acel bărbat și a zis: „Fratele meu, îmi pare rău, dar nu am nimic să-ți dau”. Cerșetorul s-a luminat la față și i-a zis: „Mi-ai dat mai mult decât ți-am cerut. M-ai numit fratele tău”.

    Vorbirea este un mare dar dăruit omului de către Creator. Cum ar arăta omenirea fără vorbire? Cuvintele au o putere incredibilă. Ele pot răni sau vindeca. Un cuvânt neatent poate aprinde o ceartă. Un cuvânt nemilos poate distruge o viață. Un cuvânt brutal poate lovi și ucide. Un cuvânt plin de bucurie poate lumina ziua celuilalt. Un cuvânt potrivit poate ridica apăsarea.

    În ciuda potențialului distructiv al cuvintelor, adevărul minunat este că de asemenea cuvintele pot vindeca. Ele pot fi un leac alinător sau ca raza de soare care pătrunde într-o încăpere întunecoasă. Totul depinde de starea inimii celui care vorbește: „… Căci din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12.34). În școala Domnului și Mântuitorului nostru putem învăța ce înseamnă o vorbire cu har, dreasă cu sare, o vorbire care să încurajeze pe cel doborât de întristare.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    TAȚILOR, ECHIPATI-VĂ COPIII PENTRU LUMEA REALA (2)

    „Chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți” (1 Corinteni 4:15)

    Taților, faceți aceste trei lucruri pentru copiii voștri:

    1) Avertizați-i cu privire la pericolele sentimentului de îndreptățire. Da, ei au nevoie de părinți care să le dea dovadă de dragoste necondiționată. Unii dintre noi, însă, au impresia că pruncii nu greșesc niciodată – nici chiar când greșesc! Drept consecință, aceștia cresc având așteptări nerealiste și o părere distorsionată în ceea ce privește modul în care funcționează viața. Toți primim în viață un „formular” al participantului în care sunt notate atât victoriile, cât si înfrângerile noastre. Conștientizează-i pe copiii tăi că toți greșim. Dacă nu sunt conștienți de lucrul acesta, ajung să fie dezamăgiți de ei înșiși și să aibă probleme serioase. Copiii învață din eșecuri cum să se confrunte cu dezamăgirea; ele îi pregătesc pentru viața de mai târziu, când lucrurile nu vor fi așa cum își doresc ei.

    2) Învățați-i adevărul despre moarte – a voastră si a lor. Biblia spune: „oamenilor le este rânduit să moară” (Evrei 9:27). Spuneți-le că moartea este un destin universal și nu o formă a pedepsei divine. Spuneți-le că viața, oricât de lungă ar fi, e un dar de care trebuie să profităm, iar raiul este o reuniune de familie care nu trebuie ratată. Moartea unui prieten sau a unei persoane dragi poate fi o ocazie de a le diminua teama și den echipa pentru a face față pierderii, durerii si recuperării.

    3) Arătați-le de ce v-ați căsătorit cu mama lor. Relația cu mama lor e relația care îi formează cel mai mult în viață; o relație care Ie va influența tinerețea, alegerea unui partener de viață și fericirea lor viitoare. Când vor vedea că o iubiți pe mama lor, ca o tratați ca pe o regină și că îi arătați prețuire și cinste, copii vă vor admira, vă vor aprecia și vor dori să fie ca și voi.

     

     

     


     

  • 19 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Slujba devotamentului înflăcărat

    „Mă iubeşti? Paşte oiţele Mele.” loan 21:16

    Isus nu a spus: Converteşte oamenii la părerile tale, ci: Ai grijă de oile Mele, ai grijă să fie hrănite pentru a creşte în cunoaşterea Mea. Noi considerăm drept slujire ceea ce facem în privinţa lucrării creştine; Isus Cristos numeşte slujire ceea ce suntem pentru El, nu ceea ce facem pentru El. Ucenicia se bazează pe devotamentul faţă de Isus Cristos, nu pe aderarea la o credinţă sau la o doctrină. „Dacă vrea cineva să vină după Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Nu există nici o argumentare şi nici o constrângere, ci pur şi simplu: „Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-Mi fii devotat doar Mie”. Un om atins de Duhul lui Dumnezeu spune imediat: „Acum văd cine este Isus”; aceasta este sursa devotamentului. Astăzi noi am înlocuit credinţa personală cu credinţa într-un crez; de aceea, aşa de mulţi sunt devotaţi cauzelor şi aşa de puţini Ii sunt devotaţi lui Isus Cristos. Oamenii nu vor să-I fie devoiaţi lui Isus, ci numai cauzei Lui. Isus Cristos este o sursă de jignire adâncă pentru mintea educată de astăzi, pentru cei care nu-L vor pe El altfel decât ca pe un tovarăş. Domnul nostru a ascultat mai întâi de voia Tatălui Său, nu de nevoile oamenilor; mântuirea oamenilor a fost rezultatul natural al ascultării Lui de Tatăl. Dacă sunt devotat doar cauzei omenirii, în curând voi fi extenuat şi voi ajunge în punctul în care dragostea mea va scădea; dar dacă-L iubesc cu înflăcărare pe Isus Cristos însuşi, pot sluji oamenilor chiar dacă ei mă vor trata ca pe o ştergătoare de picioare. Secretul vieţii unui ucenic este devotamentul faţă de Isus Cristos şi caracteristica vieţii lui este modestia. El este ca bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care va răsări şi va schimba întregul peisaj (vezi loan 12:24).

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.” IOAN 16:23

    Ucenicii îl rugau pe Domnul Isus să-i înveţe să se roage iar El îi îndemna să nu repete aceleaşi cuvinte fără rost. Rugăciunea nu trebuie şi nu poate fi învăţată pe dinafară. Ea trebuie să fie o emanare a inspiraţiei Duhului Sfînt. Şi totuşi, de cele mai multe ori, rugăciunile noastre sînt o repetare amănunţită a aceloraşi cuvinte, fără elan, reci şi fără credinţă, nişte rugăciuni formale. Cum am putea să ne îmbunătăţim viaţa de rugăciune? Fără-ndoială am putea înşira multe idei care să răspundă la această întrebare şi care ne-ar putea fi de folos. Să ne gîndim doar la cîteva din ele şi să începem să le punem în practică:

    1. Să folosim cuvinte simple cînd ne adresăm lui Dumnezeu ca Tatăl nostru. Nu este bine să încercăm să impresionăm pe alţii sau chiar pe noi înşine cu fraze înflorite şi cu expresii de mare devoţiune care nu reflectă realmente starea inimilor noastre. Sînt cîteva rugăciuni în Biblie care ne pot da o idee de simplitate şi respect.

    2. Să recunoaştem mereu dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi şi să-I mulţumim. Satan încearcă totdeauna să ne fure acest fericit şi scump adevăr care este o realitate pentru noi şi care ne ţine mereu în prezenţa lui Dumnezeu. Şi atunci avem îndrăzneală la El.

    3. Să ne aşteptăm ca Dumnezeu să asculte, să şi să răspundă rugăciunilor noastre. Cînd eram copii la părinţii noştri, gîndeam că taţii noştri puteau să ne procure orice aveam nevoie. Cînd ne-am maturizat, am învăţat că ei au nişte limitări şi am început să ne aşteptăm la mai puţin. Este exact invers în ce priveşte pe Tatăl nostru ceresc. Cu cît învăţăm mai bine să-L cunoaştem, cu atît mai mult realizăm că El nu are limitări – că este în stare să facă mult mai mult decît îi cerem sau gîndim noi.

    4. Să contăm pe Dumnezeu şi pe ce spune Cuvîntul Lui: „Şi dacă ştim că ne ascultă orice I-am cere, ştim că dobîndim lucrurile pe care I le-am cerut.” (Ioan 5:16) Tatăl nostru are tot timpul ca să ne asculte rugăciunile şi toată puterea ca să ne răspundă potrivit cu dragostea şi înţelepciunea Lui.

    5. Rugăciunile noastre să nu fie egoiste, învîrtindu-se numai în jurul nostru şi al familiei noastre ci să aibă un orizont larg. Sînt atîtea nevoi şi subiecte de rugăciune, numai să-i cerem lui Dumnezeu să ne lărgească inima şi Duhul Lui să ne facă lista acestor subiecte.

    Să nu uităm însă că sînt şi nişte condiţii pe care Scriptura ni le arată pentru ca rugăciunile noastre să poată fi ascultate. Şi chiar dacă se pare că răspunsul întîrzie sau nu este cel aşteptat de noi, să aşteptăm cu încredere şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru dragostea şi voia Lui: „Şi pacea Lui ne va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Un    om avea doi fii. Cel mai tînăr dintre ei
    a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine. Şi tatăl le-a împărţit averea”. Luca 15:11-12.

    Pilda aceasta ne arată îndurarea mare şi fără de sfârşit a lui Dumnezeu. Acest fiu era moştenitorul lucrurilor tatălui său şi a dus-o bine. Dar n-a preţuit acest lucru şi a crezut că o va duce şi mi bine dacă pleacă de acasă. Iar acum a cerut partea lui de avere de la tatăl său şi tatăl i-a dat-o. Apoi, el a început să strângă tot ce avea şi a plecat într-o ţară depărtată, unde să fie liber de disciplina tatălui său. Dar în curând şi-a risipit averea şi a început să ducă lipsă. O, cât de mulţi au păţit-o deja, care s-au depărtat de Tatăl şi au mers pe căile alese de ei! La aceasta s-a mi adăugat şi o foamete mare în ţara aceea. Acela care o ducea aşa de bine şi care avea acasă totul din belşug, acum duce lipsă. S-a alipit de unul din locuitorii tării aceleia care, l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.El dorea să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea.Da, când cineva părăseşte casa părintească, acela nu se poate bucura timp mi îndelungat cu prietenii lui. Cum să aibă un astfel de cm bucurie într-o ţară străină? Şi el şi-a amintit ce bine o ducea acasă la tatăl, şi bătîndu-se în piept, a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor aici de foame?” I-a venit dorul de casă şi a spus în sinea lui: „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi împotriva ta”.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    O INIMĂ NEÎMPĂRŢITĂ

    „Inima să-mi fie neîmpărţită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine.” Psalmul 119.80

    Să considerăm această rugăciune insuflată de Dumnezeu, căci ea cuprinde siguranţa că aceia care se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu vor roşi niciodată de ruşine. Aceasta este deci o rugăciune ca să căpătăm o inimă întreagă de partea lui Dumnezeu. A avea o credinţă sigură este un lucru bun, dar a avea o inimă curată şi sinceră cu privire la adevăr este mult mai bine. Să iubim adevărul, să-l recunoaştem, să ne supunem lui, fără de care nu vom fi cu inimă întreagă faţă de orânduirile lui Dumnezeu. Sunt oare mulţi în aceste zile rele care n-au o inimă împărţită? S-ar putea ca cititorul sau autorul să fie dintre aceştia.

    Mulţi vor fi ruşinaţi la sfârşitul vremurilor, când toate disputele vor înceta. Şi vor vedea atunci nebunia gândurilor lor şi se vor umple de mustrări de cuget din cauza mândriei şi necredinţei lor, şi din cauza neîncrederii voite faţă de Dumnezeu. Dar acela care va crede ceea ce a spus Domnul şi va asculta de Cuvântul Său, va fi neprihănit în tot ce va face. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele. Oamenii care au fost cei mai dispreţuiţi şi cel mai rău trataţi din pricina credinţei lor, vor vedea ruşinea lor schimbată în slavă în acea zi.

    Să înălţăm rugăciunea versetului nostru şi să fim siguri că această făgăduinţă se va împlini pentru noi. Dacă Domnul ne dă o inimă întreagă de partea Lui, El ne va ţine inima şi în siguranţă.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceasta să vă însufleţească.” Filipeni 4.8

    În epistola către Filipeni găsim experienţa unui credincios care se găseşte sub îndemnul Duhului Sfânt pe calea spre cer. El Îl cunoaşte pe Cristos ca pe viaţa sa (1.21), mai departe ne este înfăţişat chipul lui Cristos pe care credinciosul vrea să-l copieze întru totul (2.5-8) şi el îşi atinge ţinta, adică se va face asemenea trupului slavei urmărind premiul chemării cereşti (3.14,20). Cel credincios se „bucură totdeauna” în Domnul a cărui venire este aproape. Ce îmbărbătare serioasă pentru toţi copiii lui Dumnezeu, care trebuie să meargă prin această lume prin multe necazuri încercări şi primejdii. Cu cât simţim slăbiciunea noastră şi vedem pustia cu primejdiile şi necazurile ei, cu atât simţim mângâiere şi adăpost ÎN Dumnezeu: „Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (4.7). Astfel plin de Cristos, îmbrăcat şi fericit, creştinul caută să placă numai lui Isus. „Tot ce este adevărat tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă” acestea să însufleţească toate inimile creştinilor şi pe acestea să le practicăm. Atunci umblarea noastră va fi vrednică de Domnul şi vom face cinste Numelui Său putând să-L lăudăm în mijlocul credincioşilor pe Marele nostru Mântuitor. Prin aceasta vom trăi experienţa preţioasă că aparţinem unui Dumnezeu al păcii şi că El este scutul şi ocrotirea noastră în tot timpul vieţii.

    Înţelepciunea este necesară pentru a crede, nu pentru a fi necredincios.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cât de mult tânjesc să mă aduci faţă în faţă cu Tine! Sufletul meu însetează după Tine, după atingerea harului Tău, după suflarea Duhului Tău.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.» Ioan l6,22

    Prima zi în veşnicie aduce clarificarea finală tuturor întrebărilor rămase fară răspuns. Domnul Isus a spus referitor la acest lucru: «In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic» (Ioan 16,23). De ce? Pentru că Isus Cristos, Mielul divin crucificat şi înviat este răspunsul la toate întrebările. Acest lucru nu-l putem înţelege cu mintea noastră, căci este
    o taină ascunsă în Golgota. Crucea lui Cristos este răspunsul minunat al lui Dumnezeu la toate nedreptăţile, păcatele
    şi căile strâmbe pe care le-ai văzut şi de care te-ai lovit
    aici pe pământ. În ultima noastră zi pe pământ, când ochii noştri fizici se vor închide, ochii spirituali se vor deschide în eternitate şi vor vedea ceea ce aici le-a fost necunoscut. Această primă zi în eternitate va însemna automat şi sfârşitul tuturor problemelor legate de trupul nostru muritor, căci avem promisiunea: «El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, Prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile»â (Filip. 3,21).

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt. Faptele Apostolilor 2:4

    Binecuvântarea acestei zile ar fi extraordinară dacă am fi „umpluţi cu Duhul Sfânt”. Consecinţele pe care le-ar avea această umplere sfântă asupra sufletelor noastre sunt imposibil de estimat. Viaţa, mângâierea, lumina, puritatea, puterea, pacea, şi multe alte binecuvântări preţioase nu pot fi despărţite de prezenţa Duhului Sfânt. Ca un ulei sfinţit, El unge capul credinciosului, îl pune deoparte pentru preoţia sfinţilor, şi le oferă harul de a-şi executa slujba. Ca singura apă purificatoare, El ne curăţă de puterea păcatului şi ne sanctifică pentru sfinţenie. Luminaţi de razele Sale cereşti şi pure, nu mai suntem întuneric, ci lumină pentru Domnul. Ca un foc, El ne scoate din gură şi ne aşează firea consacrată deasupra flăcărilor. El este focul de jertfă prin care suntem făcuţi în stare să ne oferim sufletele ca o ” jertfă vie” (Romani 12:1) Lui Dumnezeu. Ca o rouă cerească, El ne înlătură ariditatea şi ne fertilizează vieţile. O, dacă ar picura deasupra noastră în dimineaţa aceasta! O asemenea rouă ar fi un început minunat pentru astăzi. Ca un porumbel, cu aripi de iubire sfântă, El îşi întinde aripile asupra bisericii Sale şi asupra sufletelor credincioşilor; ca un Mângâietor, El ne aruncă îngrijorările şi îndoielile în pacea iubirii Sale. El coboară asupra celor aleşi aşa cum a coborât asupra Domnului la Iordan, şi mărturiseşte că sunt fii lucrând în ei un duh de fii care strigă „Ava, adică Tată” (Galateni 4:6). Ca şi vântul, El aduce suflare de viaţă oamenilor; suflând încotro vrea, El grăbeşte operaţia prin care creaţia spirituală este animată şi susţinută. Să ne ajute Dumnezeu să-i simţim prezenţa astăzi şi în flecare zi.

     

    SEARA

    Prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui; el îi paşte turma între crini. Până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te! Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart. Cântarea Cântărilor 2:16-17

    Cu siguranţă că unul dintre cele mai fericite versete ale Bibliei este acesta: „prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui”. Acest gând este atât de liniştitor, atât de plin de siguranţă, atât de scăldat în fericire şi mulţumire, încât este foarte posibil să fi fost scris de autorul psalmului douăzeci şi trei. Deşi peisajul este extrem de frumos şi fermecător, nimic nu ar putea fi mai plăcut pe pământ, nu este o privelişte în întregime însorită. Există un nor pe cer, un nor care aruncă o umbră asupra scenei. Ascultaţi: „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor”. Mai există un cuvânt, cel despre munţii Bether, sau „munţii care ne despart”, şi, pentru cei îndrăgostiţi, nimic nu este mai amar decât despărţirea. Prea iubitule, s-ar putea ca aceasta să fie şi starea minţii tale: nu te îndoieşti de mântuirea ta, ştii că Christos este al tău, dar nu te desfătezi în El. Înţelegi că El se îngrijeşte de tine, aşa că nu te îndoieşti că eşti al Lui şi că El este al tău, dar mâna Sa stângă nu este încă sub capul tău, şi mâna Lui dreaptă nu te îmbrăţişează. O umbră de întristare se oglindeşte în inima ta, poate din cauza nefericirii, poate din cauza absenţei temporare a Domnului tău, astfel încât, chiar şi atunci când exclami „sunt al Lui!”, eşti obligat să cazi în genunchi şi să strigi „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te”. „Unde este El?” întreabă sufletul. Şi răspunsul vine „El îşi paşte turma între crini”. Dacă vrem să ÎI găsim pe Christos, trebuie să intrăm în comuniune cu poporul Său, şi să participăm la închinare cu sfinţii Lui. O, dacă L-am zări în seara aceasta! Dacă am cina cu El astăzi!

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Grâul se bate. (Isaia 28:28)

    Mulţi dintre noi nu putem fi folosiţi ca hrană pentru cei flămânzi din lume, pentru că mai întâi trebuie să fim zdrobiţi în mâinile lui Hristos. „Grâul se bate”, şi fiind o binecuvântare a Lui deseori necesită necazuri de partea noastră. Totuşi nici chiar necazul nu este un preţ prea mare de plătit pentru privilegiul de a atinge alte vieţi cu binecuvântările lui Hristos. Lucrurile cele mai preţuite de noi astăzi au ajuns la noi prin lacrimi şi durere. J. R. Miller

    Dumnezeu m-a făcut ca pâinea pentru cei aleşi de El, şi dacă este necesar să fiu „sfărâmat” între dinţii leilor pentru a-i hrăni pe copiii Lui, atunci binecuvântat să fie Numele Domnului. Ignatius

    Pentru a lumina puternic, vieţile noastre trebuie mai întâi să treacă prin foc. Cu alte cuvinte, încetăm să-i binecuvântăm pe alţii când încetăm să mai sângerăm.

    Sărăcia, strâmtorarea, şi nenorocirea au propulsat pe mulţi spre o viaţă de eroism moral şi măreţie spirituală. Dificultăţile ne provoacă energia şi perseverenţa, dar aduc la viaţă cele mai puternice calităţi ale sufletului nostru. Greutăţile sunt cele care fac să funcţioneze vechiul ceas al bunicului. Şi mulţi marinari s-au confruntat cu vânturi puternice şi potrivnice, dar le-au folosit pentru a-i ajuta să ajungă în port. Dumnezeu a ales împotrivirea pe post de catalizator pentru credinţa şi pentru slujirea noastră sfântă.

    Cele mai proeminente figuri din Scriptură au fost treierate, zdrobite, şi măcinate pentru pâinea celor flămânzi. Pentru că a stat în capul seriei, îndurând întristarea, dar rămânând ascultător, pe diploma lui Avraam stau scrise acum aceste cuvinte: „Tatăl Credinţei”.

    Iacov, ca şi grâul, a suferit severe treierări şi măcinări. Iosif a fost bătut şi zdrobit, şi a fost nevoit să îndure intrigile din casa lui Potifar şi închisoarea Egiptului înainte să ajungă pe tronul său.

    David, vânat ca un animal de pradă prin munţi, a fost zdrobit, obosit de atâtea drumuri şi istovit, şi prin aceasta măcinat pentru pâinea unei împărăţii. Pavel n-ar fi putut ajunge niciodată pâine pentru casa Cezarului dacă n-ar fi îndurat zdrobirea prin biciuire şi lapidare. El a fost măcinat într-o făină fină pentru familia regală romană.

    Lupta vine înaintea victoriei. Dacă Dumnezeu a ales încercări speciale pentru tine ca să le înduri, să fii sigur că a păstrat un loc foarte special în inima Lui doar pentru tine. Un suflet bine zdrobit este un suflet ales.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 55.1-13

        Din lucrarea crucii se revarsă, precum din stânca lovită în pustiu (48.21), un râu de viaţă şi de binecuvântare. Ce izvor inepuizabil, oferit oricărui însetat. Aici găsim chemarea profetului, dar în evanghelia după Ioan o avem chiar pe cea a Domnului Isus, care Se exprimă în acelaşi fel: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7.37); şi tot aici întâlnim şi pe acest „oricine” al harului (în Ioan 3.15,16; 11.26; 12.46).

        Două trăsături caracterizează marea mântuire a lui Dumnezeu: În primul rând este ,fără plată”. Oamenii se căznesc mult şi cheltuiesc averi pentru „ceea ce nu satură” (v. 2), în timp ce bunul cel mai de preţ pe care îl putem avea se obţine „fără bani şi fără plată” (v. 1). Dumnezeu a plătit totul pentru aceasta (comp. cu 52.3).    În al doilea rând, mântuirea trebuie apucată acum: „Căutaţi pe Domnul cât timp se poate găst (v. 6). Dumnezeu este aproape, El iartă din plin, dar grăbiţi-vă! Vine clipa când nu va mai putea fi găsit (Ioan 7.34; 8.21).    Să privim din nou în acest frumos capitol la ceea ce ni se spune despre gândurile iubirii şi despre căile nepătrunse ale lui Dumnezeu (v. 8,9; vezi şi Romani 11.33-36). Cât despre Cuvântul Său, v. 11 promite: Nu se va întoarce la Mine fără rod. A avut Cuvântul acest efect în inima voastră?

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Proverbele 23:15-24                       

    … părinţii sint slava copiilor lor. Proverbele 17:6

    NU AŞTEPTA PÂNĂ NU MAI ESTE

    Iată o scrisoare scrisă de un om care a simţit că trebuie să dea glas dragostei pentru tatăl lui, chiar dacă acesta era mort de 30 de ani:
    Dragă tată: Simt că trebuie să spun unele lucruri pe care am neglijat să le spun atunci când eram copil. Numai după ce am trecut prin şcoala lungă şi grea a vieţii, înţeleg ceea ce am simţit atunci. Eu trebuie să fi fost o încercare amară pentru tine. Am crezut în ideile mele superficiale, dar numai acum îmi dau seama cât de ridicole erau faţă de profunzimea înţelepciunii tale mature. Vreau să-mi mărturisesc una din cele mai grave greşeli – că am crezut că într-un fel tu nu înţelegi. Mă cunoşteai mai bine decât mă cunoşteam eu însumi. Înţelepciunea ta mă înconjura aşa cum apele oceanului înconjoară o insulă. Cât de multă răbdare ai avut cu mine! Ce îndelungă răbdarel Aş vrea să pot să-ţi spun azi cât de mult te iubesc şi cât de mult te preţuiesc. Nu va trece mult şi voi fi şi eu acolo şi cred că tu vei fi cel dintâi să-mi iei mâna şi să mă conduci în slavă. Atunci vei realiza că nici un dor, nici o suferinţă investită în mine n-a fost zadarnică. Îmi pare atât de rău pentru nechibzuinţa mea şi pentru lipsa de dragoste, dar slavă Domnului, te voi întâlni curând pe străzile de aur, deoarece m-ai iubit, rugându-te neîncetat pentru fiul tău neascultător! Cu dragoste, fiul tău recunoscător. Dacă tatăl tău mai trăieşte încă, exprimă-ţi dragostea şi aprecierea pentru el chiar azi. Nu aştepta până când nu mai este! H.G.B.

    Mulţumindu-Ţi, Doamne, pentru taţii
    Ce ne-arată-n faptă şi cuvânt
    Ascultarea sfântă-a voii Tale
    Şi iubirea de Cuvântul sfânt. – Johnson

    Mulţumim lui Dumnezeu pentru taţii care nu numai că ne-au adus la viaţă, dar ne-au învăţat si cum să trăim.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Şi să stropească de şapte ori peste cel care va fi curăţit de lepră şi săl declare curat; şi să dea drumul păsării vii pe câmp deschis.”  Levitic 14.7

    În Levitic 14.19 vedem cât de bun este Dumnezeu fiindcă nea dăruit astfel de imagini clare în Cuvântul Său, arătândune starea morală a omului, precum şi marea eliberare pe care El nea dăruito, prin moartea şi prin învierea Domnului Isus. Cu siguranţă că nu sunt multe imagini mai izbitoare decât cea prezentată prin cele două păsări. Pentru cel care doreşte din toată inima să ştie în mod sigur că este curăţit de păcat, această imagine este nespus de preţioasă.

    Ce imagine cumplită a păcatului este lepra – o boală care îl transformă pe om întrun cadavru viu, întro stare de nenorocire şi de singurătate cumplită! Metoda de curăţire era următoarea: preotul venea la sărmanul lepros, care urmărea fiecare mişcare a acestuia; una dintre păsări era omorâtă, iar sângele ei era pus întrun vas de pământ. Ce imagine sugestivă a morţii lui Hristos! Apoi preotul lua cealaltă pasăre şi o cufunda în sângele păsării moarte; stropea din sânge de şapte ori asupra leprosului; urma să rostească sentinţa lui Dumnezeu asupra sărmanului lepros care îşi fixa privirea asupra păsării celei vii, aflate în mâna preotului – eliberarea lui se lega de acea mică pasăre captivă. Dacă acesteia i se dădea drumul, atunci leprosul era liber. Preotul îl declara curat, păsării i se dădea drumul în câmp deschis, iar privirea leprosului se fixa asupra zborului păsării pătate de sânge – o mărturie vie a curăţirii şi a libertăţii sale.

    Dacă lam întreba cum ştia că a fost curăţit, răspunsul lui ar fi: «Pasărea este vie şi a zburat liberă». Acesta este felul în care Dumnezeu Şia făcut cunoscut gândul sărmanului lepros. Păsării nu i se putea da drumul înainte ca el să fie declarat curat. Nimic nu poate fi mai simplu, nici mai preţios, decât adevărul prezentat aici. Prima pasăre ne prezintă moartea binecuvântatului nostru Domn, iar cea dea doua, învierea Lui (Romani 4.25).

    C. Stanley

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale” Luca 20.42,43

    Ascultare deplină

    Fiul lui Dumnezeu a fost iubit de Tatăl înainte de a fi lumea. Prin El și pentru El au fost create toate. Când a venit în lume, El a spus: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule”.

    Pentru că oamenii au disprețuit voia lui Dumnezeu, El a vrut să bucure inima Tatălui prin ascultare deplină. Pe această cale, El Și-a atras ura acelora care s-au considerat slujitori ai lui Dumnezeu, iar invidia lor a dus la final ca ei să-L răstignească pe Domnul slavei.

    Dar orice suferințe i-au cauzat, ei nu au putut să-L abată de pe calea credincioșiei. În suferințe groaznice, Domnul a învățat să cunoască din propria experiență ce înseamnă să-i slujească lui Dumnezeu de bunăvoie și cu ascultare.

    Și apoi, El a luat asupra Sa judecata pentru multele și groaznicele păcate ale nenumăraților oameni și astfel a mers la moarte. O astfel de înjosire, de ascultare, de credincioșie în sfințenie, Dumnezeu nu găsise încă niciodată pe pământ. De aceea El L-a înălțat pe Fiul, după ce a fost înviat victorios și L-a proslăvit la Sine.

    După lucrarea săvârșită, Tatăl i-a spus Domnului înviat: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale”. Ce triumf! Toți răscumpărații Îl văd acum în credință pe Isus încoronat cu slavă și cinste și se bucură.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    TAȚILOR, ECHIPAȚI-VĂ COPIII PENTRU LUMEA REALĂ! (1)

    „Ca să întoarcă inimile părinților la copii” (Luca 1:17) _

    Cercetările arată consecințele „deficitului de tătici”. Prea mulți copii trăiesc astăzi fără implicarea tatălui. Prin urmare, copiii ajung să ia decizii greșite în viața atât în privința relațiilor cât si a căsătoriei Așadar, cum poate un tată să-si echipeze copilul pentru viața în lumea reală?

    1) Cunoscându-i gândirea. încearcă să cunoști ce-l face să tresalte. Întreabă-I ce materii preferă la scoală si care îi dau bătăi de cap. Află ce prieteni are; cu cine își petrece timpul în pauză și după ore. încearcă să asculți și să înveți. Din când în când, scoate-i în oraș la micul dejun sau la un hamburger; se va simți regește când va fi doar el cu tatăl său!

    2) învățându-l să aibă coloană vertebrală. Una dintre tragediile cu care se confruntă tinerii este rata tot mai mare a sinuciderilor. Iar una dintre cauze își are originea chiar în batjocura de pe terenul de joacă. Învață-l pe copilul tău să se apere singur. Învață-l ce înseamnă respectul si cum să se protejeze. Învață-l să vorbească cuviincios în clasă, atunci când nu înțelege lecția sau să afirme cu îndrăzneală ceea ce crede, învață-l să fie încrezător in sine când se confruntă cu un comportament nedrept, deoarece copiii care devin „saci de box” sunt predispuși atacurilor și persecuțiilor

    3) Fii o pildă pentru el. Oricât de desăvârșite sunt capacitățile tale de a „tine predici”, dacă nu „faci ce spui”, copilul va auzi un singur lucru: „taca, taca, taca”. Îi poți spune că e important să fii sănătos și activ, dar dacă stai mereu pe canapea ingurgitând chipsuri și uitându-te la meciuri de fotbal, copilul nu va fi convins. Fii un exemplu, făcând sport, urmând un stil de viață sănătos, având activități și interese nobile și vei vedea că i se va părea „super” să fie ca tata!

     

     

     

     


     

  • 18 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Nu sta pe gânduri acum, mergi înainte

    „Petru… a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut.”

    Matei 14:29-30

    Vântul era într-adevăr tare şi valurile erau cu adevărat mari, dar Petru nu le-a văzut la început. El nu s-a ocupat de ele, ci pur şi simplu L-a recunoscut pe Domnul lui şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, a început să umble pe ape. Apoi s-a uitat la lucrurile înconjurătoare şi imediat a început să se scufunde. De ce n-ar fi putut Domnul să-l facă în stare să meargă şi sub valuri, ca şi deasupra lor? Nici unul dintre aceste lucruri n-ar fi putut fi făcute decât prin recunoaşterea Domnului Isus. Noi păşim imediat spre Dumnezeu călcând peste anumite lucruri, dar apoi vine grija faţă de noi înşine şi începem să ne afundăm. Dacă Il recunoşti pe Domnul tău, nu-ţi pasă de situaţia pe care ţi-o pregăteşte El. Lucrurile înconjurătoare există, dar imediat ce te uiţi la ele, eşti copleşit şi nu-L mai poţi recunoaşte pe Isus. Atunci vine mustrarea: „Pentru ce te-ai îndoit?” Oricum şi oricare ar fi situaţia ta actuală, tu continuă să-L recunoşti pe Isus, păstrând o deplină încredere în El. Dacă tu comentezi fie şi numai pentru o clipă după ce Dumnezeu ţi-a vorbit, totul s-a terminat. Nu începe niciodată să spui: „Mă întreb, oare a vorbit El într-adevăr?”. Alungă imediat orice rezervă, aruncă totul asupra Lui. Nu ştii când va veni la tine vocea Lui, dar, când vine descoperirea lui Dumnezeu, chiar dacă o întrezăreşti foarte vag, predă-te fără rezerve. Numai printr-o predare totală Il poţi recunoaşte pe El. Vei înţelege mai clar vocea Lui numai dacă dai la o parte orice rezervă.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Ci tu, cînd te rogi, intră în cămăruţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” MATEI 6:6

    Una din grijile dumnezeiescului nostru învăţător a fost de a ne învăţa cu privire la rugăciune, la importanţa şi stăruinţa în ea. De aceea El pune în contrast rugăciunea de la v. 5 a făţarnicilor cu cea în taină, despre care ne vorbeşte versetul de care ne ocupăm acum. Altă dată, Tatăl pune în contrast rugăciunea fariseului şi a vameşului în templu. Ce solemne contraste din care avem de învăţat! Fără-ndoială că Dumnezeu nu pune nici un preţ pe cele dintîi, dar subliniază importanţa şi efectul celuilalt fel de rugăciuni. şi atunci Domnul nostru se îngrijeşte să ne dea nişte amănunte. Rugăciunea în taină, iată ce vrea şi ce îi place lui Dumnezeu de la noi. Este de o însemnătate vitală să ne facem timp pentru acest fel de rugăciune.

    Este adevărat că, realmente, noi trebuie să fim intr-un permanent duh de rugăciune şi să ne rugăm neîncetat, în maşină, la lucru, în bucătărie, la şcoală, şi oriunde ne îndeamnă Duhul lui Dumnezeu şi chiar în momentul în care ne îndeamnă. şi sînt nenumărate pricinile care să ne facă să ne înălţăm inimile spre Dumnezeu. Dar rugăciunea în ascuns are un scop şi un regim cu totul deosebit. În cămăruţă, cu uşa încuiată, nu înseamnă numai ca să nu fim deranjaţi de nimeni, dar înseamnă pe de o parte solemnul fapt că am intrat în Sfînta Sfintelor, în prezenţa lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, iar pe de altă parte, uşa încuiată înseamă că am lăsat afară orice preocupare, gînduri sau griji.

    Ce imens har ni s-a făcut de a ne prezenta în faţa măreţului Creator al Universului, dar şi a Tatălui nostru care ne vede în ascuns şi care este gata să ne asculte şi să ne răsplătească. Auziţi? Să ne răsplătească pentru că ne rugăm Lui! Da, faptul că noi am intrat în ascuns înaintea Lui este o cinstire pe care I-o aducem, căci atunci noi „credem că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Dar şi amănuntul că nu vrem să fim deranjaţi are importanţă pentru că Satan, care urăşte rugăciunile noastre şi se teme de ele, va căuta cu siguranţă să ne împiedice, fie prin cineva care intră în cameră, fie prin telefonul sau soneria care ne deranjează. Să ne gîndim puţin la faptul că, întrerupîndu-ne de la rugăciune este ca şi cum am spune: „Doamne, scuză-mă puţin căci este cineva care mă caută”. Ar mai fi aceasta o cinstire a Măreţului nostru Tată?

    De aceea să dăm mare importanţă locului şi timpului pentru rugăciune. şi atunci, cînd totul este în rînduială, să ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu, să-I spunem Lui tot, să nu-i ascundem nimic şi să fim la fel ca un copil care în naivitatea lui vine înaintea tatălui său cu orice- problemă. Negreşit tatăl lui îi răspunde după înţelepciunea şi dragostea pe care o are pentru copilul său.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Chiar în aşternutul meu îmi aduc aminte de
    Tine şi în timpul vegherilor nopţii mă gândesc la Tine. Căci Tu ai fost ajutorul meu şi voi cânta plin de veselie la umbra aripilor Tale”. Psalm.63:6-7.

    David era un cm după voia lui Dumnezeu. De ce? El în fiecare necaz L-a căutat pe Dumnezeu şi a avut încredere în El. Când a spus cuvintele de mai sus, era în pustia lui Iuda, când fugea de împăratul Saul, care îl urmărea şi vroia să-l omoare. Acesta nu este un lucru mic, când un împărat vrea să omoare un om. Dar chiar în această stare David spunea: „Voi cânta plin de veselie la umbra aripilor Tale”. Nu este un lucru mare în astfel de situaţii să te încrezi în Dumnezeu ca să-I poţi şi cânta? Dar de ce a putut face astfel? El spunea: „Sufletul meu Te urmează îndeaproape; dreapta Ta mă susţine. Dar cei oe caută să-mi ia viaţa, se vor duce în părţile de jos ale pământului, vor fi daţi pradă săbiei”. Noi ştim că duşmanii lui au păţit-o chiar aşa. Dar în întregul Psalm, observăm că David a căutat să-L laude pe Dumnezeu şi anume, cu o gură plină de bucurie. Chiar între laude este o diferenţă mare. David a dorit să-L laude pe Dumnezeul lui cu gura plină de bucurie; pentru aceasta trebuia să fie şi inima plină de bucurie. El a văzut în toată călăuzirea lui, bunătatea lui Dumnezeu; de aceea spune: „Bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda”. Dumnezeu era deasupra tuturor; de aceea L-a lăudat, când s-a sculat şi când s-a culcat vorbea despre El. Suntem şi noi astfel de oameni? Facem şi noi la fel?

    Despre ce vorbim când mergem la culcare şi când ne trezim? Mântuitorul spune: „Unde este comoara ta acolo este şi inima ta” şi „Din plinătatea inimii vorbeşte gura”.

    Noi, mereu ne putem privi ca în oglindă, când citim Cuvântul, dar, nu numai să ne uităm în ea, ci să ne lăsăm să fim ajutaţi.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    ÎNSUŞI DUMNEZEU VA LUCRA

    „Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.” Isaia 33.10

    Când ţara era pustiită prin jefuitori şi tăcută asemenea unui câmp distrus de lăcuste, când războinicii care o apărau se aşezau pe pământ şi plângeau ca femeile, atunci Domnul venea în ajutorul lor. Când călătorii părăseau drumurile Sionului şi când coastele Basanului şi ale Carmelului semănau cu nişte vii arse, atunci se arăta Domnul. Dumnezeu este înălţat în mijlocul unui popor mâhnit, când acesta caută faţa Sa şi arată încredere în El. Tot aşa este preamărit când răspunde la strigătele celor nenorociţi şi Se ridică personal ca să-i izbăvească, doborându-i pe vrăjmaşii lor.

    Această zi este pentru noi o zi de tristeţe? Să ne încredem, căci Dumnezeu Se va slăvi prin izbăvirea noastră. Dacă suntem frământaţi printr-o pricină de îngrijorare, să ne rugăm şi să strigăm Ia El zi şi noapte. El este aproape cu harul Său. Dumnezeu Se va ridica la timpul Său, timp care va fi cel mai potrivit pentru desfăşurarea slavei Sale.

    Să urmărim slava Sa mai mult decât izbăvirea noastră. Să dorim ca Domnul să fie preamărit şi dorinţa noastră de căpetenie va fi împlinită. Doamne, ajută-ne să putem vedea că Tu eşti la lucru. Să Te preamărim în ascuns în inimile noastre şi aceia care ne înconjoară vor recunoaşte bunătatea şi mărimea Ta.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Când a sosit ceasul, ISUS a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea.” Luca 22.14-15

    Paştele (în original: Pasah) s-a sărbătorit în amintirea eliberării poporul Israel din robia Egiptului.

    În ceasul acela greu când Domnul Isus a fost prins, s-a gândit în dragostea Lui la toţi oamenii care vor preţui lucrarea de mântuire, de salvare din lanţurile Satanei şi care îl vor primi pe El ca Mântuitor. Acolo a inaugurat Cina spre amintirea Sa. Mielul pascal al iudeilor ne arată anticipat suferinţele care aveau să vină peste Domnul Isus. Cina ne arată ceea ce a fost El pe Golgota pentru noi. La Cină vestim moartea Domnului. Ce a fost această moarte pentru credincioşi, pentru lume, pentru Satan, pentru toată creatura, pentru Dumnezeu, ne dezvăluie toate acele versete din Sfânta Scriptură care citează moartea Domnului Cristos şi urmările sale. O dată cu Cina, Domnul a oferit un loc credincioşilor la Masa Lui, loc pe care îl ocupă acum şi în toată veşnicia. Este locul prezenţei lui Dumnezeu unde Îi aducem adorare în duh şi adevăr. Dacă apărem în faţa lui Dumnezeu în această poziţie la Masa Domnului nostru prea iubit şi dacă ne gândim cât L-a costat pe Dumnezeu această lucrare de mântuire ca dovadă a dragostei Lui care L-a dus la moarte, nu putem decât să ne închinăm în faţa Lui şi să-I aducem mulţumiri, laudă şi adorare. Nu putem decât să slăvim harul care ne-a adus în această stare de copii ai lui Dumnezeu şi de adoratori. Atunci nu mai avem ce să-I cerem, căci suntem copleşiţi de dragostea Lui. Nu avem ce explicaţii să mai dăm, căci semnele morţii Lui ne vorbesc mai mult şi mai desluşit. Te bucuri şi tu de un astfel de loc unde poţi să-ţi aduci din toată inima adorarea ta? Locul acesta nu-l vei găsi în organizaţiile religioase ale oamenilor căci acolo omul dirijează lucrurile cum vrea. Adevăratul loc al adorării

    este afară din tabără, unde El este UNIC conducător.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, fă ca azi să înceteze pentru totdeauna conştiența de sine care ne slăbeşte în slujirea Ta şi fă să fim conştienţi numai de Isus.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.» 1 Corinteni 15,49

    Unde îţi vei petrece prima zi din eternitate? Acest lucru depinde de felul în care te raportezi la jertfa Domnului Isus pe crucea Golgotei. Cine Il iubeşte şi Il urmează pe Mielul lui Dumnezeu va experimenta paradisul ceresc. Ultima ta zi pe pământ va fi în acelaşi timp şi prima zi în eternitate cu Isus. Ce se va întâmpla atunci? In primul rând, marea mutare. După moarte (sau când Domnul Se va reîntoarce pe norii cerului) vei fi nevoit să te muţi din casa ta pământească în casa Tatălui ceresc. Să nu uităm: locuim în această casă pământească până suntem chemaţi — şi putem fi chemaţi acasă oricând. Rar se întâmplă să fim anunţaţi în prealabil. Când te vei muta în rai nu te vei trezi pe «stradă», căci însuşi Domnul Isus Cristos ţi-a pregătit un loc după devotamentul şi dăruirea cu care L-ai urmat. A plecat înaintea ta şi te-a asigurat prin Cuvântul Său: «în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus» (Ioan 14,2). Ce minunat e că un copil al lui Dumnezeu ştie cu toată certitudinea că are o locuinţă care este pregătită pentru el de însuşi Mântuitorul său!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Răscumpărătorul tău. Isaia 54:5

    Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului, toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă. Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu. Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.

    SEARA

    „Eu intru în grădina mea, soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 5:1

    Inima credinciosului este grădina lui Christos. El a cumpărat-o cu sângele Său preţios, şi acum intră în ea şi o cere pentru El. O grădină implică separarea. Ea nu este proprietate publică, nu este o sălbăticie. Este îngrădită şi împrejmuită. Ar fi bine ca zidul de despărţire dintre biserică şi lume să fie mai limpede şi mai puternic. E trist să auzi un creştin spunând „ei bine, nu-i nici un rău să faci asta; nu-i nici un rău să faci cealaltă”, apropiindu-se de lume cât se poate de tare. Harul este în declin în sufletul care se întreabă cât de departe poate să meargă în asemănarea cu lumea. O grădină este un loc de frumuseţe. Ea depăşeşte frumuseţea terenurilor sălbatice şi necultivate. Adevăratul creştin trebuie să caute să fie mai strălucitor în viaţă decât cel mai bun moralist, fiindcă grădina lui Christos trebuie să aibă cele mai frumoase flori. Cele mai bune daruri ale noastre sunt sărace în comparaţie cu ceea ce merită Christos; să nu-L supărăm cu plante ofilite şi pipernicite. Cei mai rari, frumoşi şi aleşi crini şi trandafiri înfloresc în locul pe care Christos îl numeşte al Său. Grădina este un loc de creştere. Sfinţii nu trebuie să rămână nedezvoltaţi, la stadiul de mugure şi boboc. Noi trebuie să creştem „în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18). Creşterea va fi rapidă dacă Isus este grădinarul şi Duhul Sfânt roua de sus. O grădină este un loc în care să te retragi. Domnul Isus Christos ne rezervă sufletele ca pe un loc în care să se manifeste într-un fel pe care nu-l arată lumii. O, dacă creştinii ar fi mai rezervaţi, şi dacă şi-ar ţine inimile mai bine păzite pentru Christos! Noi ne tulburăm şi ne îngrijorăm adesea, ca şi Marta, din prea multă slujire, şi nu mai avem camera Mariei, în care să stăm la picioarele lui Isus. Fie ca Domnul să ne ude şi astăzi grădina cu stropii harului Său.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.” Evrei 12:12-13

    Acest verset este un cuvânt de încurajare de la Dumnezeu pentru noi pentru a ne întări mâinile credinţei şi genunchii rugăciunii. Prea adesea credinţa noastră oboseşte, slăbeşte şi devine nepăsătoare, iar rugăciunile noastre îşi pierd puterea şi eficacitatea.

    Ilustraţia Domnului de aici ne constrânge puţin. El ne atrage atenţia că atunci când suntem atât de descurajaţi şi de înfricoşaţi încât până şi un mic obstacol ne descurajează şi ne sperie, suntem tentaţi să-l ocolim. Mai degrabă am lua-o pe o cale mai uşoară decât să înfruntăm obstacolul. Poate că este o suferinţă fizică pe care Dumnezeu este gata s-o vindece, dar necesită un efort din partea noastră. Tentaţia este să găsim ajutor la altcineva sau să ocolim obstacolul pe altă cale.

    Tindem să găsim multe căi de a ocoli situaţiile critice în loc să trecem prin ele. Deseori ne confruntăm cu ceva care ne înfricoşează sau ne depăşeşte şi căutăm să evităm problema cu scuza: „Nu sunt întru totul pregătit pentru asta acum”. Poate necesită un sacrificiu, sau poate cere ascultarea noastră într-un anumit domeniu. Poate trebuie să înfruntăm un Ierihon, sau ne lipseşte curajul de a ajuta pe cineva şi de a ne ruga cu cineva pentru problemele pe care le are. Poate că avem o rugăciune care-şi aşteaptă împlinirea sau poate o problemă de sănătate parţial rezolvată, şi continuăm să ne învârtim în jurul ei.

    Dumnezeu spune: „Întăriţi-vă dar mâinile obosite”. Mergi drept prin torent, şi priveşte! Apele se vor despărţi, Marea Roşie se va despica, Iordanul se va împărţi, şi Domnul te va conduce spre victorie.

    Nu îngădui picioarelor tale să „se abată din cale”, ci lasă-ţi trupul „să fie vindecat”, şi credinţa ta, întărită. Mergi drept înainte, nu lăsa nici un Ierihon necotropit în urma ta, şi nici un loc în care Satan să se poată lăuda că te-a copleşit. Aceasta este o lecţie preţioasă şi extrem de practică. Cât de des ne găsim în astfel de situaţii!

    Poate că aici te afli şi tu astăzi. A. B. Simpson

    Nu da nici cea mai mică atenţie descurajării. Înaintează, despicând valurile, ca un vapor cu aburi, care merge înainte orice ar fi, înfruntând mări furtunoase sau liniştite, şi când plouă şi când e soare. Adu-ţi aminte că scopul este să transporţi încărcătura şi s-o aduci în port. Maltbie D. Babcock

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 54.1-17

        Odată încheiată lucrarea din cap. 53, credincioşii sunt invitaţi să se bucure şi să cânte. Versetul 10 din cap. 53 anunţa: „După ce îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, va vedea o sămânţă”, iar Domnul Isus va confirma: „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). Capitolul 54 ne lasă să-l întrezărim în acest seceriş bogat pe Israelul pământesc; Noul Testament însă îi asociază acestui seceriş pe copiii familiei cereşti: „Ierusalimul de sus” (vezi Galateni 4.26,27).Pentru a-şi întâmpina fiii şi fiicele, Ierusalimul – mult timp o cetate văduvă şi sterilă – este invitat să se lărgească şi să se întindă (v. 2,3). Datorită lucrării de pe cruce, Dumnezeu poate manifesta compasiune pentru ei şi poate să-i strângă. Mânia Lui a ţinut o clipă, dar bunătatea Lui va fi eternă (v. 7,8; Psalmul 30.5).    

    „Toţi fiii tăi vor fi ucenicii Domnului”, promite v. 13, citat în Ioan 6.54. Lucrarea Domnului pentru noi cuprinde alte două părţi importante: a purtat nelegiuirile noastre şi a învăţat pe mulţi în dreptate (53.11 şi notă). Să nu uităm această a doua parte: dacă I-am adus Lui povara păcatelor noastre, să ne lăsăm de acum şi învăţaţi de El. În felul acesta vom putea aduce roadele dreptăţii, spre gloria Lui (2 Corinteni 9.10).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Osea 4:1-10

    „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă.” Osea 4:6

    IGNORANŢA NU ESTE O FERICIRE

    Lipsa de cunoaştere poate fi ucigătoare. Necunoaşterea pericolului electricităţii poate fi fatală. Necunoaşterea faptului că un pod a fost luat de ape poate însemna moarte. Necunoaşterea consecinţelor dezastruoase ale respingerii standardelor morale cerute de Dumnezeu, poate distruge indivizi şi naţiuni întregi. Osea, purtătorul de cuvânt al Lui Dumnezeu, i-a avertizat pe israeliţi că ignoranţa lor morală şi spirituală îi va duce la pieire. Nu putem condamna pe un copilaş care pune mâna pe sârma cu electricitate şi se electrocutează. Responsabilitatea este a altuia. Dar, în multe cazuri, lipsa de cunoaştere care duce la dezastre este de nescuzat. Mulţimile care se distrug pe ele însele şi naţiunile lor, prin comportamente imorale, nu se pot scuza că nu au ştiut că acest fapt le va duce Ia dezastru. Ele nu ştiu pentru că au decis să-şi închidă ochii faţă de adevăr. Cu cincizeci de ani în urmă, aproape fiecare om ştia că instituţia căsniciei este sacră. Homosexualitatea era privită ca o perversiune. Nimeni nu avea probleme identificând avortul cu crima. Dar azi mulţi oameni au mari lacune în cunoaşterea aspectului moral în aceste domenii. Rezultatul? Mii de copii dereglaţi emoţional. Cifre exagerat de mari de sinucigaşi. închisori suprapopulate. Epidemii de S.I.D.A. Să rămânem deschişi înaintea Domnului, supuşi învăţăturii Cuvântului Său. Dacă vom face aşa, vom avea cunoştinţele morale şi spirituale pentru a ne feri de dezastru. Ignoranţa nu este o fericire. – H.V.L.

    O, Sfânt Cuvânt al lui Cristos, 
    Cuvânt al milei şi-al dreptăţii 
    A ce-i de sus şi-a ce-i de jos, 
    Al pedepsirii şi-al răsplăţii. – Traian Dorz

    Folosindu-ti Biblia drept hartă pentru drum, te vei păzi de drumul ocolitor al păcatului.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Eu sunt Păstorul cel Bun şi le cunosc pe ale Mele şi sunt cunoscut de ale Mele … Şi am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu; şi va fi o singură turmă, un singur păstor.” Ioan 10.14,16

    Păstorul cel Bun intră în staul pe uşă, Îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul. Staulul era Israel, înconjurat de bariere din toate părţile, supuşi legilor şi rânduielilor care îl separa de celelalte popoare. Tocmai de această robie a venit Domnul Isus săŞi scape poporul. Unii din Israel au răspuns chemării Sale de har. Aceştia erau oile Sale, care au auzit glasul Lui. El ia scos afară şi ia dus la păşunile verzi ale libertăţii Noului Testament, unde se puteau hrăni singuri din Cuvântul curat al lui Dumnezeu, fără să fie dependenţi de conducătorii poporului.

    Însă nu numai credincioşii dintre iudei aveau să aibă parte de harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, har care este rezultatul valorii infinite a jertfei de la cruce; El avea şi alte oi, care nu erau din staulul iudaic – oi dintre naţiuni. El avea să le aducă şi pe acestea, iar ele aveau să asculte glasul Lui, marele rezultat fiind acela că urma să existe o singură turmă (nu un singur staul) şi un singur Păstor – El Însuşi.

    Acest lucru a fost împlinit întrun mod minunat. Cartea Fapte ne arată, din punct de vedere istoric, cum cei dintre naţiuni au fost aduşi în Adunarea lui Dumnezeu (capitolul 10) şi cum a fost apoi manifestată o unitate preţioasă între credincioşii dintre iudei şi cei dintre naţiuni. Adunarea era atunci „o singură turmă”, nu mai multe. Ea este compusă din toţi credincioşii aflaţi pe faţa pământului, din orice popor. Acest grup de oameni este păzit şi îngrijit de Păstor – de singurul Conducător vrednic de încredere. Pe El ne putem baza pentru a fi conduşi pe o cale sigură şi paşnică sau pentru a fi întăriţi în conflictul cu vrăjmaşul sau pentru a găsi păşunile cele mai bune, în care noi, oile Sale, să ne putem hrăni.

    L. M. Grant

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Doamne”, i-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Matei 14.28

    Dacă ești Tu

    Dacă ești Tu – acestea sunt cele mai decisive cuvinte!

    Doamne, dacă ești Tu, atunci am încredere în înțelepciunea Ta, în puterea Ta, în tăria Ta. Mă pot încrede în Tine, Ție mă dedic. În Tine mă încred, că mă păzești, că mă ocrotești. Tu nu mă lași, nu mă lași să mă scufund.

    Doamne, dacă ești Tu, atunci totul este clar și luminos. Înainte, totul a fost neclar și întunecos – furtuna, valurile, oscilațiile bărcii. Dar acum, Tu ești aici și totul este luminos, clar și vizibil. Tu ai adus lumină în întuneric. Teama mea a dispărut și a făcut loc încrederii.

    Doamne, dacă ești Tu, atunci doresc să Te onorez, să Te înalț. Încrederea mea să-Ți facă bucurie. Doresc să Te ascult, să mă pun la dispoziția Ta.

    Dar Doamne, dacă nu ești Tu, dacă nu ești acolo, atunci rămân aici în barcă. Fără Tine nu îndrăznesc să merg pe apă. Fără Tine ar însemna scufundarea mea, moartea mea.

    Și Doamne, dacă nu ești Tu, atunci rămâne totul la cele vechi – furtuna, vântul, întunericul, teama în inima mea.

    Doamne, ești Tu? Vorbește-mi! Lasă-mă să simt apropierea Ta, să aud glasul Tău! Doresc să ascult de Tine! Ajută-mă în credința și încrederea mea slabă! Lasă-mă să stau foarte aproape de Tine! Căci lângă Tine, Doamne, voi fi bine păzit! (1 Samuel 22.23).

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    NU FI CINIC!

    „Dragostea … nădăjduiește totul” 1 Corinteni 13:7

    Foarte puține monumente au fost ridicate în cinstea celor sceptici. Asta pentru că în loc să-i ridice pe oameni, scepticii îi descurajează. Eliab, fratele cel mai mare al lui David a fost un astfel de om. lată istoria lui. Când nimeni din armata lui Saul, nici măcar Eliab, care era general, nu a dorit să-l înfrunte pe Goliat, David s-a oferit voluntar să meargă și să se lupte cu acest „Filistean netăiat împrejur” (1 Samuel 17:36). în vremurile biblice, tăierea împrejur era un semn al legământului cu Dumnezeu prin care El le oferea iudeilor protecție și purtare de grijă. David știa că acest bătăuș nu avea un astfel de „contract” cu Dumnezeu; numai iudeii puteau pretinde un asemenea beneficiu. Prin urmare, David a fost adânc înrădăcinat în acest legământ și a îmbrățișat promisiunea lui Dumnezeu. De bunăseamă că nu acesta a fost și cazul lui Eliab.

    El s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai pogorât tu, șicui ai lăsat acele puține oi în pustie? îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai pogorât ca să vezi lupta” (v. 28). E interesant faptul că numele lui Eliab înseamnă „Dumnezeu este Tatăl meu”, așa că Eliab este reprezentativ nu numai pentru cinicii seculari, ci și pentru cei creștini. Da, avem așa ceva și în biserică! Nu e nevoie decât de un membru sceptic și în scurtă vreme, toți cei ce au o credință mai slabă sau care nu au credință deloc, încep să i se alieze și să perpetueze negativismul. Ai grijă: cinismul poate face ravagii în orice relație și în orice mediu. De aceea Biblia spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi” (Psalmul 1:1). Gândește-te de două ori înainte de a te duce la un asemenea sfat. Dacă rămâi acolo prea mult, e posibil să nu mai poți pleca!

     

     

     


     

  • 17 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Să nu ai un spirit critic

    „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Matei 7:1

    În privinţa judecării altora, Isus spune: „Nu faceţi asta”. Creştinul obişnuit este cel mai sever critic. Critica face parte din facultăţile obişnuite ale omului, dar în domeniul spiritual nu se câştigă nimic prin spirit critic. Efectul criticii este slăbirea puterilor celui care este criticat. Duhul Sfânt este singurul în măsură să critice, El este singurul în măsură să arate ce este rău, fără să producă dureri sau să rănească. Este imposibil să fii în părtăşie cu Dumnezeu când ai un spirit critic care te face dur, răzbunător şi crud şi te lasă cu ideea măgulitoare că eşti o persoană superioară. Isus îţi spune că tu, ca ucenic, trebuie să cultivi o atitudine necritică. Aceasta nu se poate face o dată pentru totdeauna. Fereşte-te de orice te pune în poziţia de a te crede o persoană superioara. Nu pot scăpa de privirea pătrunzătoare a lui Isus. Dacă văd aşchia în ochiul tău, înseamnă că eu am o bârnă în al meu. Dumnezeu observă în mine orice lucru rău pe care-l văd eu în tine. De fiecare dată când judec, mă condamn pe mine însumi (vezi Romani 2:17-20). Încetează să mai măsori oamenii după măsura ta. Există întotdeauna încă un lucru în situaţia celuilalt pe care tu nu-l ştii. Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să ne cureţe spiritual; după aceea, nu mai rămâne în om nici o posibilitate de mândrie. După ce am înţeles ce zace în mine fără harul lui Dumnezeu, nu mai pot să-mi pierd nădejdea cu privire la nici un om.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mîinilor mele!” PSALM 141:2

    Rugăciunea este dovada vieţii Duhului Domnului Hristos în noi. Pentru El, rugăciunea era timpul cel mai preţios cînd era pe pămînt, fiind singur cu Tatăl Său de la care îşi lua toate resursele, în vederea imensei lucrări pe care o avea de făcut: de la lucrarea misionară de fiecare zi între oameni, pînă la suprema jertfă de la cruce. Şi pentru importanţa mare pe care o da rugăciunii, El nu precupeţea timpul atît de necesar al odihnei trupeşti. „După ce a dat drumul mulţimilor, S-a urcat pe munte să Se roage, singur, la o parte. Se înoptase şi El era singur acolo.” (Matei 14:23) Dacă El, Dumnezeu binecuvîntat în veci, avea trebuinţă de rugăciune, cu cît mai mult noi, fiinţe atît de slabe, confruntate în fiecare zi cu hărţuielile vrăşmaşului nostru, avem nevoie de rugăciune. Rugăciunea cere însă o supunere filială, constantă şi în credincioşie faţă de Tatăl nostru ceresc, aşa cum o avea Domni Isus. Atunci ea este o putere efectivă a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Ea ne deschide cerul şi Mîntuitorul nostru răspunde, după cum a zis: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” Dar prin rugăciune, noi devenim „lucrători împreună cu Dumnezeu,” participanţi la preoţia Marelui nostru Preot; ne aşezăm astfel în spărtură şi mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru lumea aceasta. Rugăciunea deschide posibilităţi nelimitate oricărui credincios. Iată ce ne trebuie astăzi: să-L punem la încercare pe Dumnezeu prin rugăciunile noastre atît pentru nevoile noastre cît şi a tuturor celor din jurul nostru. „Puneţi-Mă astfel la încercare,” zice Domnul oştirilor, „şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi o binecuvîntare care va da pe deasupra.” (Mal. 3:10). Rugăciunea este deci şi o datorie şi un privilegiu de a coopera cu Dumnezeu. Fie ca în această seară a zilei de har, rugăciunile noastre să se ridice ca un parfum din sanctuarul ascuns al inimilor noastre şi să fie ca tămîia înaintea Lui. Tămîia exprimă mireasma desăvîrşirilor Domnului Hristos pentru delectarea lui Dumnezeu. Este deasemenea caracterizarea închinării credincioşilor care umblă în lumină. Prin rugăciunile noastre făcute în Numele Domnului Isus, noi ne prezentăm înaintea Tatălui nostru în virtutea desăvîrşirilor Lui. Cum să nu fie ele atunci primite de Dumnezeu?

    Dumnezeu aşteaptă deci de la noi rugăciuni care să fie roade ale părtăşiei noastre cu El şi cu Fiul Său, binecuvîntatul nostru Mijlocitor. „Ca tămîia” să fie rugăciunile noastre. Doamne, înaintea Ta, mai ales acum cînd ziua de har este pe sfîrşite şi se apropie ziua fericirii noastre veşnice în prezenţa Ta şi a Fiului Tău Slăvit.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Cum? Când vreunul dintre voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte să se judece
    cu el la cei nedrepţi, şi nu înaintea sfinţilor?” 1 Cor. 6:1.

    În Vechiul Testament oamenii sfinţi erau judecătorii în faţa cărora trebuia să fie adus orice lucru.
    Pe urmă a fost judecată fapta după cuvânt, în dreptate şi adevăr. Iar acum vedem, că între fraţii din Corint nu era ceva în regulă, nu era unitate; unul l-a nedreptăţit pe celălalt. Si în loc să meargă la fraţii bătrâni, ei au mers la judecătorii lumeşti. Pavel i-a mustrat pentru că au mers la judecătorii care nu sunt recunoscuţi de Adunare şi a spus: „Spre ruşinea voastră spun lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să hotărască între frate şi frate? Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi, este o greşeală pe care o aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi?
    El mustră deci pe amândoi, pe cel care face nedreptate şi pe cel care nu e în stare să sufere nedreptatea. Si de ce aceasta? Pentru că este scris: „Dacă părăsim ceva pentru Isus, primim însutit înapoi”. De aceea putem să înţelegem când spune Pavel: „Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi?” De câte certuri şi dezbinări ar fi lipsiţi oamenii şi ce fericiţi ar fi dacă s-ar îndrepta după Cuvântul lui Dumnezeu. Si ce mulţi ar avea parte de binecuvântare în loc de blestem. Ce bine este de anul care se lasă de dreptul lui şi suferă mai bine nedreptatea, în loc să dorească să ţină dreptul lui. De asemenea, este important ca nici familie să nu ne gândim că trebuie să avem întotdeauna ultimul cuvânt şi să n-avem părerea că suntem în pierdere, pentru că este scris: „Cine vă va face rău dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” Şi „celor ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile lucrează spre binele lor” (Rom.8:28). Dacă îl iubim pe Dumnezeu avem motiv să ne bucurăm întotdeauna, aşa cum este scris în Fil. 4:4.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    CÂMPUL NOSTRU DE LUPTĂ

    „Căci Domnul, Dumnezeul vostru merge cu voi ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască.”

    Deuteronom 20.4

    Vrăjmaşii noştri sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Noi nu avem de luptat contra oamenilor, ci contra duhurilor rele. Noi luptăm contra diavolului, blestemului, greşelii şi deznădejdii, care sunt aliaţii săi. Ne luptăm împotriva tuturor oştirilor de păcate: necurăţia, beţia, asuprirea, nedreptatea, nelegiuirea, împotrivindu-ne cu putere, dar fără să întrebuinţăm sabia, nici suliţa, căci armele noastre nu sunt armele firii pământeşti.

    Cel Veşnic, Dumnezeul nostru, urăşte tot ceea ce este rău, de aceea merge cu noi, ca să lupte cu noi în această cruciadă. El vrea să ne mântuiască şi să ne facă să luptăm lupta cea bună, şi să câştigăm biruinţa. Putem fi siguri că, dacă suntem de partea lui Dumnezeu, Dumnezeu este de partea noastră. Cu acest maiestuos aliat, rezultatul nu poate fi îndoielnic; la drept vorbind, credinciosul nu prin el însuşi este puternic şi trebuie să biruie, ci puterea sa este în Dumnezeul Atotputernic, în Isus căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi în Duhul Sfânt care împlineşte voia Sa printre oameni.

    Ostaşi ai lui Cristos, îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu! Loviţi în numele lui Dumnezeu şi al sfinţeniei şi câştigaţi biruinţa prin credinţă. Această zi să nu treacă fără să fi dat o lovitură în numele lui Isus şi al sfinţeniei.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.”

    Psalmul 119:162

    Pe când Martin Luther a făcut gimnaziul la Erfurt, a găsit în biblioteca universităţii o Biblie în limba latină. Era pentru prima dată când a avut ocazia să aibă o astfel de carte. În mâna lui era ca un mărgăritar. A observat cu mirare că există mai multe texte şi mai multe cărţi în ea, decât se aminteau în biserici sau în cărţile religioase. Pe când se preocupa de Vechiul Testament a ajuns la istorisirea lui Samuel cu mama lui Hanna pe care o citea cu mult drag şi interes. Din cauză că totul i se părea nou, Dumnezeu a stârnit în el dorinţa sinceră de a avea ca proprietate personală o astfel de carte. Luther nu numai că a putut să aibă o astfel de Carte, dar i s-a permis de către Dumnezeu să o şi traducă în limba germană. În felul acesta poporul german a putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu în limba lui. Această lucrare a fost una din problemele de bază ale Reformei religioase conduse de el. Noi învăţăm din aceasta cât de plăcut este cel care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ştim şi de alţi traducători care au oferit poporului lor Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu în limba lor. Se ştie de exemplu de D. Cornilescu din România că a scris de 4 ori cu mâna toată Biblia. Toate sunt descoperite în faţa Marelui nostru Tată şi Dumnezeu. Oare cum este cu tine în această direcţie? Este Cuvântul lui Dumnezeu cel mai preţios, sau poţi să te debarasezi de el? Foloseşti orice clipă pentru a-l citi? Dacă nu ai ajuns încă în această stare, atunci roagă-te Domnului să-ţi dea bucuria hrănirii cu veşnicul Cuvânt. Dacă dorinţa ta este sinceră, El îţi va mări bucuria de a trage foloase duhovniceşti din Cartea Sa. Binecuvântat este cel ce găseşte în Cuvântul Iui Dumnezeu un mărgăritar de preţ; este ca unul care găseşte o mare pradă. În anul 1500, Biblia era tipărită doar în 14 limbi. În anul 1800 în 71 de limbi, iar în 1965 în peste 1250 de limbi şi dialecte.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, Iţi mulţumesc pentru uşurare şi inspiraţie, pentru iradierea de bucurie care s-au revărsat în mine şi au străbătut împărăţia mea lăuntrică. Umple-mă acum cu pacea Ta.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu si aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.» Ioan 14,1-2

    Ce minunată va fi prima zi în casa Tatălui ceresc! Toţi cunoaştem semnificaţia şi emoţia «primei zile»: prima zi de şcoală, prima zi la serviciu, prima zi din viaţa de familie etc. Sunt zile de neuitat, însă mai ales prima zi de viaţă nouă duhovnicească, ziua pocăinţei şi a acceptării Domnului Isus în inimă ne va rămâne întotdeauna vie în amintire. Nu spune niciodată: «Prima zi după întoarcerea mea a fost cea mai minunată», pentru că acel entuziasm, acea dragoste arzătoare pe care o aveai atunci trebuie să o ai neapărat în viaţa ta şi acum. Astăzi ai acelaşi Mântuitor ca şi atunci. Sfânta Scriptură spune: «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» (Evrei 13,8). Prima zi pe care o vei petrece în eternitate va fi totodată ultima zi pe pământ. Acest adevăr important nu trebuie ignorat, dimpotrivă. Nu degeaba spune psalmistul: «învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!» (Psalm 90,12) Nebunii care acţionează ca şi cum ar trăi veşnic nu ştiu ce fac, deoarece pentru absolut toţi oamenii va veni odată momentul trecerii în eternitate; acest lucru este 100% sigur. Acea zi va fi ultima trăită pe pământ şi prima în eternitate.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Vino în ajutor, Doamne.” Psalmi 12:1

    Rugăciunea în sine este remarcabilă, fiindcă este scurtă, potrivită, concisă şi sugestivă. David jeleşte pieirea oamenilor evlavioşi, şi de aceea îşi înalţă inima în implorare. Când creatura se prăbuşeşte, aleargă spre Creator. Este evident că David îşi simţea slăbiciunea, fiindcă de altfel nu ar fi strigat după ajutor. În acelaşi timp, el intenţiona sincer să se străduiască pentru cauza adevărului, fiindcă cuvântul „ajutor” nu este posibil atunci când noi înşine nu facem nimic. Există multă sinceritate, claritate de percepţie şi limpezime de exprimare în această rugăciune scurtă mai mult, într-adevăr, decât în lungile dizertaţii ale anumitor profesori. Psalmistul aleargă direct la Dumnezeu, cu o rugăciune bine gândită; el ştie ce caută şi ştie unde să caute. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm în acelaşi mod binecuvântat. Ocaziile pentru folosirea acestei rugăciuni sunt frecvente. În nenorocirile providenţiale, este foarte potrivită pentru credincioşii încercaţi care văd că nu au nici un ajutor. Studenţii care se află în dificultăţi doctrinale pot să obţină lumină strigând „vino în ajutor, Doamne” către Duhul Sfânt, marele Invăţător. Luptătorii spirituali angajaţi în lupte lăuntrice pot să trimită după întăriri la tron, şi acesta este un model de cerere. Lucrătorii pe ogorul cerului pot obţine har prin ea în vreme de nevoie. Păcătoşii care se îneacă în îndoieli şi temeri pot să înalţe aceeaşi cerere; de fapt, această rugăciune poate servi oricărui suflet în nevoie, în orice împrejurare, timp şi loc. „Vino în ajutor, Doamne” ne va sluji în viaţă şi în moarte, în suferinţă şi în lucrare, în bucurie şi în durere. În El vom găsi ajutorul. Să nu întârziem să strigăm către El. Răspunsul la rugăciune este sigur, daca rugăciunea este oferită sincer lui Isus. Caracterul Domnului ne asigură că El nu-şi va părăsi poporul. Relaţia Sa ca Tată şi Mire ne garantează ajutorul Lui. Darul Său, Isus, este o promisiune pentru orice lucru bun, şi promisiunile Lui se sprijină pe „nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor” (Isaia 41:13).

     

    SEARA

    Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!” Numeri 21:17

    Fântâna de la Beer din pustie era vestită fiindcă era subiectul unei făgăduinţe: „la această fântână Domnul a zis lui Moise: strânge poporul, si le voi da apă” (Numeri 21:16). Poporul avea nevoie de apă, şi apa le-a fost făgăduită prin îndurarea Dumnezeului lor. Noi avem nevoie de harul ceresc, şi în legământul Său Domnul s-a obligat să ne dea tot ce cerem. Fântâna a devenit cauza unui cântec. Înainte ca apa să ţâşnească, credinţa a făcut poporul să cânte, şi când au văzut izvorul cristalin bulbucind, cântecul a devenit mai voios. In acelaşi fel, cei care cred în făgăduinţele Lui Dumnezeu ar trebui să se bucure la perspectiva redeşteptării divine în sufletele noastre. Atunci când o experimentăm ar trebui să fim cuprinşi de o bucurie sfântă. Suntem însetaţi? Să nu ne plângem, să cântăm. Setea spirituală este greu de îndurat, dar noi nu trebuie să o îndurăm. Făgăduinţa arată o fântână; să ne întărim şi să o căutăm. In continuare, fântâna este centrul rugăciunii. „Ţâşneşte, fântână”. Trebuie să căutăm ceea ce a promis Dumnezeu că ne va da, fiindcă altfel se va crede că nu avem nici dorinţă, nici credinţă. Să ne întrebăm în seara aceasta dacă nu am făcut simple formalităţi din citirea Scripturii şi din exerciţiile devoţionale; ele ar trebui să fie un canal de har pentru sufletele noastre. O, fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să lucreze în noi cu toată puterea Sa, şi să ne umple cu toată plinătatea Lui Dumnezeu! In cele din urmă, fântâna este obiectul unui efort „Au săpat-o mai marii poporului cu toiagul lor de cârmuire” (vers. 18). Domnul vrea să fim activi în obţinerea harului. Toiegele noastre nu sunt adaptate pentru săpat nisipul, dar noi trebuie să le folosim cu maximă îndemânare. Rugăciunea nu trebuie neglijată; adunarea noastră împreună nu trebuie uitată; hotărârile nu trebuie slăbite. Domnul ne va da pace din belşug, dar nu ca răsplată a leneviei. Să ne deşteptăm deci şi să-L căutăm pe Cel din care ţâşneşte apă vie.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întinspeste capetele lor; iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos.” Ezechiel 1:25

    Care este semnificaţia acestor cuvinte: „iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos”? Oamenii întreabă deseori: „Cum pot auzi glasul Domnului?” Acesta este secretul: aceste „făpturi vii” (v.5) au auzit glasul când s-au oprit şi şi-au lăsat aripile în jos.

    Toţi am văzut o pasăre bătând din aripi în timp ce stă pe loc. Dar în acest verset ni se spune că „venea un vuiet … când se opreau şi-şi lăsau aripile în jos”.Stai vreodată, sau chiar îngenunchezi, înaintea Domnului şi totuşi eşti conştient de o tulburare în duhul tău? Dacă da, înseamnă că nu eşti cu adevărat liniştit în prezenţa Lui.

    Cineva drag mi-a vorbit chiar despre acest lucru acum câteva zile. „M-am rugat pentru un anumit lucru”, a spus ea, „dar n-am aşteptat să vină răspunsul”. Nu s-a liniştit îndeajuns ca să-L audă pe Dumnezeu vorbind, dar în schimb a plecat urmându-şi propriul punct de vedere. Rezultatul s-a dovedit dezastruos, şi a fost nevoită să se întoarcă înapoi pe acelaşi drum.

    O, ce multă energie risipim! Ce mult timp pierdem când refuzăm să lăsăm aripile duhului nostru în jos şi să stăm tăcuţi înaintea Lui! Imaginaţi-vă calmul, liniştea şi pacea care vor veni în timp ce aşteptăm în prezenţa Sa până ce-L auzim!

    Atunci, şi numai atunci, putem şi noi să alergăm şi să ne întoarcem, „ca fulgerul” (v.14), îndreptându-ne „încotro vrea Duhul” (v.20).

     

    Fii liniştit! Măcar acum fii liniştit!

    Ceva ce sufletul tău n-a auzit niciodată,

    Ceva necunoscut oricărui cântec de pasăre,

    Ceva neştiut de vreun vânt, ori val, ori stea,

    Un mesaj din ţara îndepărtată a Tatălui,

    Ce va face să tresară sufletul plin de dor după dulcea bucurie,

    Şi care vine la tine numai când eşti liniştit.

     

    Fii liniştit! Măcar acum fii liniştit!

    O dulce şi preablândă prezenţă vine;

    Sandalele-I albe păşesc fără zgomot.

    Este Mângâietorul trimis de Isus

    Să-ţi explice ce înseamnă cuvintele ce le-a spus.

    El umple duhul binevoitor, care-L aşteaptă.

    Dacă vrei să auzi mesajul Său,

    Dragă suflete, fii liniştit!

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 53.1-12

        Acesta este pasajul «de neînţeles» pe care-l citea, în carul său, famenul împărătesei Candace a etiopienilor, însă Filip, „începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia lui Isus” (Fapte 8.27…). Şi pentru noi, tot aici se află începutul tuturor cunoştinţelor: în Isus Mântuitorul. Noi apucasem fiecare pe drumul neascultării lui (v. 6), dar Mielul lui Dumnezeu, pentru a ne mântui, a urmat calea ascultării depline şi a supunerii totale. Pe această cale, El a fost dispreţuit, părăsit, asuprit, chinuit şi, în final, şters de pe pământ, de către oameni (v. 3,7,8). În acelaşi timp însă a fost rănit, zdrobit, bătut şi supus suferinţelor, de către Dumnezeu însuşi (v. 4,5,10). Cine va putea pătrunde vreodată infinitul acestei expresii: „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească”? (v. 10). Neputinţele şi durerile noastre (v. 4 notă), fărădelegile şi nelegiuirile noastre (v. 5), păcatul nostru sub toate formele sale – de la cele mai subtile până la cele mai evidente – împreună cu toate consecinţele lor îngrozitoare: ce povară inexprimabilă a fost cea cu care S-a încărcat acest „Om al durerii”…!

        Aceasta a fost munca sufletului Tău, scump Mântuitor! Dar dincolo de moartea la care Tu Te-ai dat de bunăvoie, Tu guşti de acum, din rodul suferinţelor Tale, bucuria de negrăit a iubirii împlinite, pentru totdeauna (Evrei 12.2).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Ioan 13:1-11

    „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Ioan 13:7

    INTR-O ZI VOM PRICEPE

    Copiilor le vine adesea greu să înţeleagă de ce părinţii fac anumite lucruri. De pildă, îmi aduc aminte că la un Crăciun îmi doream o pereche de schiuri cadou, din partea părinţilor. Când s-au deschis cutiile cu daruri, în loc de schiuri am găsit o trompetă. Deşi îmi plăcea, m-am întrebat totuşi, de ce părinţii îmi dăduseră un instrument muzical şi nu o pereche de schiuri pe care mi le dorisem atât de mult. Pe măsură ce au trecut anii, am început să-mi dau seama că fusese mult mai important să-mi dezvolt abilităţile muzicale, pe care le puteam folosi în lucrarea lui Dummezeu, decât să-mi îmbunătăţesc tehnica în a schia. In mod similar, pentru Petru era dificil să înţeleagă faptul că Isus voia să spele picioarele ucenicilor Săi. El credea că lucrurile ar trebui să se petreacă invers; ca ei să spele picioarele învăţătorului.

    Petru nu a putut să vadă importanţa faptului de a-L lăsa pe Isus să-i înveţe una din lecţiile de neuitat. De aceea, Isus i-a spus: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. Cât de des ne punem întrebări cu privire la ceea ce face Tatăl nostru ceresc! Ne întrebăm de ce lasă El ca anumite lucruri să se întâmple în viaţa noastră. Devenim atât de preocupaţi de aceste întrebări încât uităm de adevăratele scopuri pe care le are El în vieţile noastre. Să nu uităm deci, că El ne ştie toate nevoile noastre şi cunoaşte şi calea pe care trebuie să pornim. Prin credinţă putem să ne uităm dincolo de împrejurări şi să fim siguri că Dumnezeu este stăpân pe situaţie. Scopurile Sale eterne pentru noi sunt întot- deauna mai bune decât orice ne-am imagina noi sau ne-am putea dori, şi într-o zi vom pricepe aceasta.       – P.R.V.

    Tot ce e mai bun în lume pentru tine,
    Iubirea Lui ţi le planifică în cale,
    Binecuvântări şi haruri fără număr
    Care stau ascunse azi privirii tale.  – Chambers

    Nu te teme să încredinţezi un viitor necunoscut în mâinile unui Dumnezeu atotcunoscător.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Ferice de omul căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!” Psalmul 32.2

    O fericire împătrită (2)

    Cea dea treia fericire aparţine omului „căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea„. Adică nelegiuirea sa nui este pusă în cont. Dacă Domnul Isus miar şterge păcatele comise până la momentul când am crezut în El, iar apoi ar începe să mi le pună în cont pe cele comise după aceea, aş fi întro stare cu nimic mai bună ca cea din trecut. „Ferice de omul căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea.” Dumnezeu nu pune în contul alor Săi păcatele comise, ca ei să dea socoteală pentru ele în ziua judecăţii. Din momentul în care am crezut în Isus, sângele Său preţios şterge tot, de la leagăn până la mormânt.

    Înseamnă aceasta că pot păcătui de acum, fără ca acest lucru să mai conteze? Nu! Din momentul în care responsabilitatea mea ca om păcătos, care are dea face cu Dumnezeul judecăţii, a luat sfârşit pentru totdeauna, a început responsabilitatea mea ca şi copil al Tatălui. Acum am dea face cu Tatăl şi trebuie să fiu un copil ascultător. „Domnul îl disciplinează pe acela pe carel iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe carel primeşte” (Evrei 12.6). Însă El nu impută fărădelegea unui copil al Lui. Fiecare dintre cei credincioşi este făcut „dreptatea lui Dumnezeu în Hristos”.

    A patra fericire este a omului „în duhul căruia nu este viclenie„. Un om în duhul căruia nu este viclenie nu este un om care nu mai păcătuieşte niciodată. Na existat decât un singur Om care nu a păcătuit niciodată – Domnul Isus Hristos. „Toţi au păcătuit şi nau ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Nu există niciun om care să facă binele şi să nu păcătuiască. Acest lucru este adevărat şi pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi.

    Totuşi, omul în al cărui duh nu este viclenie este omul care nu încearcă săşi ascundă păcatul. Atâta vreme cât omul îşi ascunde păcatul, există viclenie. Când David şia ascuns păcatul, a avut viclenie în duh, dar atunci când şia recunoscut cu sinceritate păcatul şi a spus: „Am păcătuit împotriva Domnului”, na mai existat viclenie în duhul lui.

    H. A. Ironside

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!” Psalmul 32.1

    Fărădelegea iertată

    Aruncând o piatră, un băiat de 12 ani a omorât din greșeală o gâscă, ce umbla prin curtea părinților săi. Pentru că se simțea neobservat, ascunse în pământ animalul pentru a nu fi pedepsit. Dar seara, sora lui îi spuse: „Astăzi este rândul tău la spălatul vaselor, altfel îi spun mamei ce ai făcut”. Băiatul s-a supus de teamă să nu fie pârât. Dar în ziua următoare, când sora lui a vrut din nou să-l șantajeze, el îi răspunse: „Nu, astăzi speli tu vasele. I-am spus mamei tot și m-a iertat”. El s-a simțit așa de eliberat și de ușurat; conștiința lui nu îl mai acuza; și nimeni nu putea să-l pună sub presiune din cauza celor întâmplate.

    Dacă ne-am încărcat cu vină, cei care știu în ascuns vina noastră pot să folosească anumite situații și să ne șantajeze. Dar să recunoaștem înaintea lui Dumnezeu vina noastră! El ne iartă cu mare bucurie. Și dacă este posibil, ar trebui să recunoaștem greșeala noastră și în fața aceluia pe care l-am rănit sau l-am păgubit.

    Dar de unde luăm putere să ne îndepărtăm de rău și să recunoaștem sincer înaintea lui Dumnezeu totul? Această putere o primim, dacă ne încredem pe deplin în Isus Hristos. El a suportat moartea de cruce, pentru a ispăși păcatele noastre. Dacă ne întoarcem în credință la El, vom fi eliberați de povara vinei noastre – înainte de toate, de ceea ce ne ține legați și ne apasă conștiința. Și apoi, dacă mergem în viața noastră cu Isus, El ne poate păzi, ca să nu mai cădem în greșelile de odinioară.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CUVÂNTUL Șl RUGĂCIUNEA

    „Omul chibzuit vede răul și se ascunde” (Proverbe 27:12)

    Half Dome este un pisc de granit care se înalță deasupra văii Parcului Național Yosemite. Ascensiunea finală se face ținându-te de cabluri fixate în stâncă; ele au fost puse acolo pe post de balustradă pentru a te proteja și a te ajuta să ajungi în vârf. Mary Hunt scrie: „Ascensiunea finală pe suprafața de granit abruptă este de departe cea mai provocatoare. De îndată ce vezi frânghiile simți un sentiment de groază cum nu ai mai cunoscut niciodată, dar nu ai de ales, decât să-ți termini ascensiunea. în acele clipe ești recunoscător că există balustrada de care ai nevoie ca să te tragi până în vârf. Secretul continuării atunci când simți că vrei să renunți este să instalezi „frânghii” în viața ta înainte de-a avea nevoie de ele, așa încât, la confruntarea cu situații dificile, ajutorul necesar pentru a reuși să fie acolo, pentru a te proteja de propriile tare temeri și atitudini care îți dăunează”.

    Solomon a spus: „Omul chibzuit vede răul și se ascunde; dar proștii merg spre el și sunt pedepsiți”. Mai devreme sau mai târziu, te vei confrunta cu un munte pe care nu-l poți cuceri singur. Dacă, însă, acele „frânghii” de care ai nevoie sunt la locul lor, îl vei cuceri.

    Care sunt ele?

    1) Cuvântul lui Dumnezeu. Ieremia a zis: „cuvintele Tale au fost…veselia inimii mele” (leremia 15:16). Citește Cuvântul lui Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu te va întări. Astfel, când vin necazurile, vei putea să le ții piept. Cuvântul ,,te va însoți în mersul tău, te va păzi în pat, și îți va vorbi la deșteptare!” (Proverbe 6:22).

    2) O viată de rugăciune solidă. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (lacov 5:16). Timpul petrecut cu Dumnezeu te schimbă; te face mai asemănător cu Domnul Isus și te întărește pentru ceea ce va urma.

     

     

     

     


     

  • 16 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Iţi vei da tu viaţa?

    „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi… V-am numit prieteni.” loan 15:13-15

    Isus nu-mi cere să mor pentru El, ci să-mi dau viaţa pentru El. Petru a spus: „îmi voi da viaţa pentru Tine” şi a spus-o cu toată seriozitatea; sentimentul lui eroic a fost magnific. Ar fi un lucru rău să nu poţi face o astfel de declaraţie cum a făcut Petru; noi înţelegem sentimentul datoriei numai prin sentimentul nostru eroic. Te-a întrebat vreodată Domnul: „Iţi vei da viaţa pentru Mine?” Este mult mai uşor să mori decât să-ţi dăruieşti viaţa în fiecare zi cu sentimentul chemării măreţe a lui Dumnezeu. Noi nu suntem făcuţi pentru momente strălucitoare, dar trebuie să umblăm în lumina acelor momente pe căile obişnuite ale vieţii. A existat numai un moment strălucitor în viaţa Domnului Isus; acela a fost pe Muntele Transfigurării; apoi El S-a dezbrăcat pentru a doua oară de gloria Sa şi a coborât în valea posedată de demoni. Timp de treizeci şi trei de ani Isus Şi-a dat viaţa pentru a face voia Tatălui Său şi, spune loan, „şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”, însă este contrar naturii noastre umane să facem aşa. Dacă sunt prieten al lui Isus, trebuie să-mi dau viaţa pentru El în mod deliberat şi cu grijă. Acesta este un lucru dificil, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este dificil. Mântuirea este uşoară, deoarece L-a costat aşa de mult pe Dumnezeu, dar manifestarea ei în viaţa noastră este dificilă. Dumnezeu îl mântuieşte pe om, îl umple cu Duhul Sfânt şi apoi îi spune: „Acum pune aceasta în practică, fii credincios faţă de Mine chiar şi când natura lucrurilor din jurul tău vrea să te facă necredincios”. „V-am numit prieteni.” Fii credincios Prietenului tău şi nu uita că în viaţa ta trupească este în joc onoarea Lui.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Avînd o conştiinţă curată, pentru ca cei care dispreţuiesc purtarea voastră bună în Hristos să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău”.1PETRU 3:16

    Un tînăr credincios, care, în fiecare zi, în serviciul pe care îl avea, era mult implicat în compania unor necredincioşi declaraţi, se găsea mereu în faţa unor întrebări grele, rămînînd încurcat şi la care nu ştia ce să răspundă. Într-o zi a auzit un predicator spunînd că, cel mai bun răspuns dat necredinţei este o hotărîre necompromisă pentru Hristos. „Această scurtă dar plină de înţeles propoziţie a pătruns adînc în sufletul său, şi i-a deschis o nouă cale de a mărturisi împotriva necredinţei. O viaţă hotărîtă şi fără compromisuri faţă de adevăr, pe care o trăieşte acum, este răspunsul desăvîrşit faţă de necredinţă. S-ar putea să nu aibe imediat rezultatul dorit şi aşteptat, dar o viaţă răbdătoare, plină de credincioşie ca a Domnului Isus, şi care caută în smerenie să menţină şi să apere adevărul, este mult mai de preţ decît discuţii aprinse în contradictoriu, dovezi, minuni, sau orice semne exterioare. Argumentele se adresează numai creierului, semnele şi minunile vorbesc ochiului, dar în viaţa creştinului adevărat, acea viaţă frumoasă a Domnului Hristos, este ceea ce vorbeşte conştiinţei, şi care deci merge mult mai adînc decît orice altceva. „Cum te-ai întors la Dumnezeu ?” am întrebat odată pe un tînăr doctor. „Privind numai viaţa unor credincioşi devotaţi ai lui Hristos”, a răspuns el.Da, vieţile sfinte sînt argumentul cel mai tare şi mai convingător. Ah, aceasta este de cea mai mare trebuinţă astăzi. Predicile sînt bune, literatura creştină curată, deasemenea, este de mare folos, dar pilda pe care o dă o viaţă devotată, sfîntă şi fără compromisuri, este cheia cea mai sigură care poate deschide şi cea mai împietrită inimă. Dar vai, de cîte ori necredinciosul arată cu degetul spre mulţi „creştini” cu numele, şi spun: „dacă acesta este creştinismul, nu-mi trebuie!” Desigur, aceasta nu este o scuză reală pentru el, totuşi, poate fi o piatră de poticnire şi vai de aceia care sînt astfel de pricini.

    „Noi nu vom putea niciodată să discutăm cu un calm duhovnicesc argumentele şi părerile lumii, respirînd atmosfera ei şi acceptînd propunerile ei. Trebuie să rămînem despărţiţi de lume şi să nu depindem de ea (aiît cît depinde de noi); atunci vom fi pe poziţia cea mai bună ca săi putem respinge avansurile şi să înfrîngem ispitele ei.” J.N.D.

    Un lucru care poate duce în mod sigur la ruinarea mărturiei şi a adunării este faptul că, deşi se pune accentul pe apărarea şi păstrarea adevărului doctrinar, nu mai sîntem cu grijă de a-l trăi.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Du-te la furnică, leneşule; uită-te la căile ei şi fii înţelept. Ea n-are nici căpetenie, nici supraveghetor, nici stăpân, totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge provizii în timpul secerişului”. Prov.6:6–8.

    Ieri ne-a spus Dumnezeu să nu fim giranţi. Mulţi au nevoie de giranţi pentru că nu Cuvântul lui Dumnezeu le este călăuza şi stau bine acolo unde stau batjocoritorii; decât să fie lucrători harnici, mi bine cheltuiesc banii altora. In continuare spune: „Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi, şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa ca un om înarmat”. Lenevia este începutul oricărui necaz. Mâinile leneşe te fac sărac, dar mâinile harnice, în schimb, te îmbogăţesc. Cel care strânge în timpul secerişului, acela este înţelept, dar cel care doarme, va fi înşelat. Domnul nu lasă sufletul celui drept să rabde de foame, dar dorinţele celor necredincioşi nu le bagă în seamă.

    Leneşul trăieşte în mod risipitor şi nu are grijă de lucrurile lui. Cel harnic însă, poartă de grijă pentru tot. Îngrijeşte de bani prin faptul că nu-i cheltuieşte fără rost; are grijă de îmbrăcăminte şi nu-i e ruşine să poarte haine peticite. El spune: „Dacă haina este curată şi nu este ruptă, atunci este îmbrăcat ordonat.” Dar cel care doarme, trebuie să umble cu haine rupte. Cel harnic are grijă şi de haine şi de hrană şi nu aruncă repede totul în găleata pentru porci. El are grijă şi de sfoară şi de cuie, de sculele pentru câmp; la el este totul curat şi în ordine. Leneşul lasă toate să stea unde sunt. Şi când vrea să întrebuinţeze ceva, nu ştie unde se află şi crede că a luat hoţul. Dumnezeu să ne ferească de delăsare şi să ne ajute ca tot ce facem să facem ca şi pentru Domnul şi nu ca pentru oameni.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    SĂ AI, NU NUMAI SĂ SPUI CĂ AI

    Căci celui ce are i se va da şi va avea de prisos.

    Matei 13.12

    Când Domnul i-a arătat unui om multă milă, îi va arăta şi mai multă. Puţină credinţă este ca primul ou într-un cuib; se vor mai adăuga şi altele. Numai să nu avem o credinţă de formă, ci o credinţă adevărată. Ce nevoie este pentru noi, care am primit mult, să arătăm credinţa noastră prin lucrările noastre şi să ne ferim de a o arăta prin vorbele noastre, când nu avem nimic. Căci într-o zi sau alta chiar aceste vorbe ne vor fi luate, daca n-am avut decât vorbe. Ameninţarea este tot atât de adevărată, ca şi făgăduinţa.

    Binecuvântat să fie Dumnezeu! Când El a început să reverse asupra noastră harurile Duhului Său, în aşa fel încât să avem puţin, El continuă să o facă, până ce acela care n-avea decât puţin, dar care într-adevăr avea acest puţin, să fie adus la starea de a avea din belşug. Oh, să dorim acest belşug! Să căutăm cu înfocare plinătatea. Dacă este bine să cunoaştem mult, este cel mai bine să iubim mult. Este mare lucru să avem multă iscusinţă ca să-i slujim lui Dumnezeu, dar este mai preţios sa avem belşug de credinţă ca să avem încredere că Dumnezeu ne va da iscusinţă în toate împrejurările.

    Doamne, pentru că Tu m-ai făcut să-mi recunosc păcatul, creşte în mine ura împotriva păcatului. Pentru că Tu mi-ai dat credinţa în Isus, creşte Te rog această credinţă la înălţimea siguranţei depline. Tu m-ai făcut să Te iubesc, fă-mă în stare să am pentru Tine o puternică iubire.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor. Evrei 10.17

    După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă. Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Oare nu răzbate până la noi din mijlocul norilor întunecoşi care s-au strâns deasupra crucii de pe Golgota, chemarea sfântă a Evangheliei harului şi a păcii? Razele slavei acestui Soare ne dau o bucurie veşnică. Nu ne spune oare într-o formă foarte clară jertfa de pe Golgota că judecata pentru nelegiuirile şi păcatele noastre nu se mai poate repeta? Dumnezeu ne convinge prin Cuvântul Său că se ţine de promisiunile Lui şi nu judecă de două ori pe cel vinovat. El nu mai vrea să-şi amintească de păcatele noastre. El doreşte mult să sădească în inimile noastre ceea ce Cristos a făcut în locul nostru şi astfel să-L cunoaştem ca pe Dumnezeul şi Tatăl nostru. Poţi să spui şi tu iubite cititor, că Domnul Isus a stat pentru tine personal la judecată şi că a purtat păcatele tale? A fost în viaţa ta o zi când sătul de păcatele tale, te-ai refugiat la crucea de pe Golgota? Dacă nu poţi spune un „da” din toată inima atunci vino chiar acum la jertfa Domnului Isus şi primeşte prin credinţă ceea ce El a făcut în locul tău. Atunci vei fi sigur că în ziua judecăţii nu te va mai lovi judecata. Alexandru cel Mare a dat ordin cameristului să strige în fiecare dimineaţă: „Gândeşte-te că trebuie să mori.” O, dacă am reflecta mai mult la acest adevăr! Atunci alta ar fi umblarea noastră a tuturor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, dă-mi starea de spirit care îşi găseşte plăcerea în Tine. Curăţeşte-mă de toată ceaţa, agitaţia şi frământarea ca să văd cu ochi limpezi calea Ta astăzi.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui si cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul.» Evrei 2,14

    Isus Cristos, veşnicul Fiu al lui Dumnezei a cunoscut moartea. El S-a luptat cu ea pe cruce, dar nu numai cu propria Sa moarte, ci şi cu toată puterea ei întunecată şi nemiloasă. Domnul a învins-o şi i-a luat puterea. Apostolul Pavel spune: «Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea» (1 Cor. 15,56). Legea lui Dumnezeu ne acuză şi ne dovedeşte grozăvia păcatului care este în noi şi care ne desparte de El, iar plata păcatului este moartea. Şi totuşi apostolul strigă triumfător: «Unde îţi este biruinţa, moarte?» (1 Cor. 15,55). De aceea poate Pavel să afirme că moartea şi-a pierdut semnificaţia şi puterea pentru el: «… aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» (Filip. 1,23). Cu toate că mulţi dintre cititori vor cu sinceritate acelaşi lucru — «aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» — există totuşi îndoiala: «dacă toate acestea nu sunt adevărate?» Dacă ai astfel de gânduri şi nelinişti în inimă am o veste bună pentru tine: Domnul Isus a promis viaţa veşnică tuturor celor care s-au pocăit cu adevărat şi s-au întors la El: «Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca 23,43).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Eu dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri. loan 10:28

    Creştinul nu trebuie să gândească sau să vorbească uşuratic despre necredinţă. Este o mare ocară la adresa Lui Dumnezeu, şi El este foarte nemulţumit atunci când un copil al Său nu crede în iubirea Sa, în adevărul Său şi în credincioşia Sa. Cum am putea să-L îndurerăm îndoindu-ne de harul Său sprijinitor? Creştine, este contrar fiecărei făgăduinţe din Cuvântul Lui Dumnezeu să fii uitat sau lăsat să pieri. Dacă ar fi aşa, cum ar fi putut El spune „poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chair dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49:15). Ce valoare ar mai avea promisiunea „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10)? Unde ar fi adevărul din cuvintele lui Christos „Eu le dau „oilor mele”, Ioan 10:27) viaţă veşnică; în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (loan 10:28-29). Unde ar fi doctrina harului? S-ar risipi toate dacă un copil al Lui Dumnezeu ar pieri. Unde ar fi adevărul Lui Dumnezeu, onoarea Sa, puterea Sa, harul Său, legământul Său şi jurământul Său, dacă unul dintre cei pentru care a murit Christos, şi care şi-a pus credinţa în El, ar fi aruncat? Alungă temerile acestea care îl dezonorează pe Dumnezeu. Scoală-te, scutură-te de praf şi pune-ţi veşmintele de slavă. Aminteşte-ţi că este un păcat să te îndoieşti de Cuvântul Său, mai ales că El ţi-a promis că nu vei pieri niciodată. Lasă viaţa veşnică din tine să se bucure în încredere.

    Prin Evanghelie sunt înălţat la cer:
    Un Dumnezeu neschimbător, fără sfârşit
    Mă-ntemeiază în speranţă pân’ la El,
    Prin legământ, făgăduinţe şi sângele stropit.

    SEARA

    Domnul este lumina fi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Psalmi 27:1

    Domnul este lumina şi mântuirea mea”. Iată un interes personal: „lumina mea” şi „mântuirea mea”. Sufletul este asigurat, şi de aceea o declară cu îndrăzneală. La naşterea din nou, lumina divina este turnată în suflet ca vestitor al mântuirii; acolo unde nu este destulă lumină ca să ne descopere întunericul din inimi şi să ne facă să tânjim după Domnul Isus, acolo nu există nici o dovadă a mântuirii. După convertire, Dumnezeul nostru este bucuria, mângâierea, călăuza, învăţătorul şi lumina noastră. El este lumina dinăuntru, lumina din jur, lumina reflectată de noi şi lumina care ni se descoperă. Observaţi că nu se spune că Domnul ne dă lumină, ci că El este lumină; nu că ne dă mântuire, ci că El este mântuirea. Cel care se sprijină pe Dumnezeu prin credinţă beneficiază de toate binecuvântările legământului. După ce se stabileşte acest adevăr, argumentul reiese sub forma unei întrebări: „de cine să mă tem?” Această întrebare îşi răspunde singură. Puterile întunericului nu ne mai pot înspăimânta, fiindcă Domnul, lumina noastră, le-a distrus. Condamnarea iadului nu mai este o ameninţare, fiindcă Domnul este mântuirea noastră. Aceasta este o provocare foarte diferită de cea a lăudărosului Goliat. Ea nu se bazează pe tăria unui „braţ de carne” (2 Cronici 32:8), ci pe puterea reală a atotputernicului EU SUNT (vezi Exod 3:14). „Dumnezeu este sprijinitorul vieţii mele”. Iată al treilea epitet strălucitor; el ne arată că speranţa scriitorului era întărită cu o a treia coardă, care nu putea fi ruptă. Şi noi putem să acumulăm termeni de laudă pentru Domnul nostru darnic în faptele harului. Vieţile noastre îşi capătă puterea de la Dumnezeu; dacă El binevoieşte să ne facă puternici, nu putem fi slăbiţi de nici una din încercările duşmanului. „De cine să mă tem?” Întrebarea priveşte atât viitorul cât şi prezentul. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31) fie acum, fie în timpurile ce vor veni!

    IZVOARE IN DEŞERT

    De la El îmi vine nădejdea. Psalmul 62:5

    Cât de des neglijăm să căutăm răspunsurile la ceea ce am cerut, lucru care arată lipsă de stăruinţă în cererile noastre. Un fermier nu este niciodată mulţumit până nu-şi strânge recolta. Un trăgător de elită se uită dacă glonţul lui a nimerit sau nu ţinta; şi un doctor urmăreşte efectul medicamentului pe care l-a prescris. Ar trebui un creştin să fie mai neglijent cu privire la efectul lucrării lui în rugăciune?

    Fiecare rugăciune a creştinului, indiferent dacă este pentru binecuvântări temporale sau spirituale, va primi un răspuns complet dacă îndeplineşte anumite cerinţe biblice. Trebuie făcută cu credinţă şi în acord cu voia lui Dumnezeu. Trebuie să se bazeze pe promisiunea lui Dumnezeu, să fie făcută în Numele Domnului Isus Hristos şi sub influenţa Duhului Sfânt.Dumnezeu răspunde întotdeauna intenţiilor generale din rugăciunile poporului Său. Şi aceasta nu numai pentru a-Şi revela gloria, ci şi pentru a-i asigura creştinului bunăstarea spirituală şi eternă. Deoarece vedem în Scriptură că Domnul Isus Hristos n-a respins niciodată nici măcar un singur solicitant care a venit la El, putem avea încredere că nici o rugăciune făcută în Numele Lui nu va fi în zadar.

    Răspunsul la rugăciunea noastră poate veni fără ca noi să-i putem discerne apropierea. O sămânţă care este îngropată în pământ în timpul iernii, deşi ascunsă şi aparent moartă şi pierdută, prinde totuşi rădăcini pentru primăvara de mai târziu şi pentru recoltă. Bickersteth

    Răspunsurile întârziate la rugăciune nu sunt doar încercări ale credinţei; ele ne dau ocazia de a-L onora pe Dumnezeu prin încrederea noastră neclintită în El chiar şi atunci când trebuie să înfruntăm refuzul aparent al rugăciunii noastre.


    Charles H. Spurgeon

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 52.1-15

        Până la v. 6 al acestui capitol îi vom găsi pe cei răscumpăraţi, însă începând cu v. 7 ne este prezentat însuşi Răscumpărătorul. Prima misiune a Duhului Sfânt pe pământ este aceea de a îndrepta privirile celor credincioşi asupra lui Hristos şi a suferinţelor Sale. Toate îndemnurile de a asculta, de a se trezi şi de a se separa au ca scop prezentarea unei Persoane: Hristos, Mesia al lui Israel. El este deopotrivă şi Mesagerul care „aduce veşti bune”, vestind pacea, evanghelia şi mântuirea (v. 7), şi Robul care lucrează cu înţelepciune (v. 13 notă): iată, în rezumat, înaintea noastră, atât cuvintele Sale, cât şi lucrările Sale.    În adevăr, avem de ce să fim încurcaţi şi copleşiţi de uimire când medităm la umilinţa Fiului lui Dumnezeu (v. 14 completat de 53.3). „Faţa Sa desfigurată” mărturiseşte împotriva lumii păcătoase cât de mult L-a costat pe Omul perfect să treacă prin ea. Pe drept Dumnezeu L-a înălţat acum, L-a ridicat şi L-a aşezat foarte sus, în aşteptarea momentului când El va apărea în glorie. Când îl vor vedea, „împăraţii îşi vor închide gura”; dar cei răscumpăraţi nu vor tăcea niciodată: asemenea străjerilor din v. 8, după oboseala veghei îndelungate, după aşteptarea interminabilă evocată de Psalmul 130.6, ei îşi vor înălţa glasul într-o cântare de biruinţă, pentru că Îl vor vedea faţă către faţă.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Matei 7:1-14

    … strimtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă… Matei 7:14

    CALEA ÎNGUSTĂ

    Întotdeauna am urmărit cu uimire trecerea vapoarelor prin ecluzele care leagă Lacul Superior de Lacul Huron în Peninsula de sus a Statului Michigan. Pentru mine, este o adevărată minune a pilotajului marin să văd cum căpitanul unui vas de peste 300 de metri lungime îl conduce centimetru cu centimetru prin ecluza Poe sau Davis. Nivelul apei din ecluză se poate coborâ la nivelul Lacului Huron sau se poate ridica pentru ca vapoarele să intre în Lacul Superior. Căpitanul strecoară vasul prin poarta îngustă a ecluzei cu o viteză abia perceptibilă, deoarece ecluza este mai largă decât vasul doar cu câţiva metri. Procesul durează, dar, în final, vasul ajunge cu bine dincolo. Ar fi mult mai uşor pentru căpitan s-o ia prin gura de vărsare a râului St. Mary, care curge pe lângă ecluze şi care uneşte cele două lacuri. Dar adâncimea lui e mică, curenţii lui sunt rapizi, şi este plin de stânci uriaşe şi vaduri înspumate. Un vapor care s-ar încumeta să ia această rută ar fi condamnat Ia distrugere. Dacă ai fi tu căpitanul vasului, care cale ai alege? Cu siguranţă că vei alege calea cea îngustă. Este singura cale sigură. In citatul de azi, Isus a spus că singura cale spre viaţă este prin poarta cea strimtă. „Viaţa” despre care vorbeşte El este viaţa veşnică, pe care o putem avea numai prin credinţa în El. Calea largă duce la pieire. Toţi oamenii sunt confruntaţi cu alegerea destinului lor etern. Calea largă este calea acestei lumi şi a tentaţiilor ei, dar ea se termină în ruina veşnică. Calea cea îngustă, calea credinţei în Cristos, conduce la cer şi la viaţa veşnică. Increde-te azi în Isus. Porneşte pe calea îngustă!   – D.C.E.

    Alege calea mântuirii,
    Primeşte acum Cuvântul viu!
    Vino azi când Isus te cheamă!
    Mâine poate fi-va prea târziu!  – Haines

    Cărarea bătătorită nu este neapărat şi cea bună.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!  Psalmul 32.1

    O fericire împătrită (1)

    Evreii numesc acest psalm un psalm aşerit. Aşer înseamnă „fericit” sau „binecuvântat”. Există câţiva psalmi care în ebraică încep cu acest cuvânt. De exemplu, Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi”. Fericirea aceasta aparţine acelui Om care niciodată nu a făcut vreun pas greşit – a Domnului Isus Hristos şi a nimănui altcuiva. În Psalmul 32 avem fericirea omului care a făcut paşi greşiţi, dar care a fost adus înapoi la Dumnezeu; această fericire o putem cunoaşte şi noi. Acest psalm este, de asemenea, un psalm maschil. Maschil înseamnă „a instrui” – există aici instrucţiuni speciale, pe care Domnul doreşte să ni le însuşim.

    Vom privi acum la ceea ce am putea numi «o fericire împătrită»:

    Prima fericire este pentru cel „a cărui fărădelege este iertată„. Astăzi, un astfel de om este acela care a venit la Dumnezeu, mărturisinduşi vina, şi care şia pus încrederea în mesajul venit de la Dumnezeu. Când ne punem încrederea în Domnul, ştim că, prin lucrarea Sa de la cruce, toate fărădelegile noastre sunt iertate. Apostolul Petru ne face clar acest lucru, atunci când spune: „Prin Numele Său, oricine crede în El primeşte iertarea păcatelor” (Fapte 10.43). Orice păcătos sărman care crede ceea ce Dumnezeu mărturiseşte despre Fiul Său este iertat.

    A doua fericire este a aceluia „al cărui păcat este acoperit„. Cuvântul tradus cu „acoperit” este o formă a cuvântului folosit peste tot în Vechiul Testament pentru „ispăşire”. Ceea ce David spune este: „Ferice de omul al cărui păcat este ispăşit”. Semnificaţia cuvântului „ispăşire” [aşa cum este el folosit în Vechiul Testament – n.tr.] este „acoperire„. Astăzi, prin jertfa Domnului Isus, păcatul este nu numai acoperit, ci şi înlăturat. Sângele Său preţios curăţeşte de orice păcat.

    H. A. Ironside

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1.12

    Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

    El, Obârșia vieții, a trebuit să moară. El a trebuit să-Și dea viața în moarte, pentru ca să poată dărui viața veșnică acelora care sunt morți din punct de vedere spiritual. Aici și acum!

    Din partea noastră se cere pocăință sinceră cu privire la păcatele făptuite și credință în Isus Hristos ca Mântuitor personal. Atunci ajungem la savurarea vieții veșnice.

    Isus Hristos este Cel ce a înviat

    „Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate, nu la tot poporul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu …” (Faptele Apostolilor 10.40,41).

    Prin aceasta s-a adus dovada că Fiul lui Dumnezeu nu numai că a fost osândit nevinovat la moarte, ci că El a săvârșit o lucrare de mântuire desăvârșită spre proslăvirea Tatălui. Această lucrare poate, într-adevăr, să-i mântuiască pe păcătoși.

    El trăiește acum ca Cel înviat, pentru a nu mai muri niciodată. Tuturor care cred în El, le dăruiește acum viața învierii.

    Isus Hristos a învins pe diavolul, moartea și mormântul, pentru ca acum să fie Mântuitorul tuturor care Îl acceptă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    SCAPĂ DE ACEASTA MENTALITATE!

    „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har” (2 Corinteni 9:8)

    „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă” (Filipeni 4:19). A cui bogăție? A lui Dumnezeu! Capacitatea Lui de a te binecuvânta nu se limitează la piața locurilor de munca, la bursa de valori sau la piața imobiliară. Timp de patruzeci de ani, El Și-a hrănit poporul în pustie cu mană din cer. A trimis corbi la llie să-i ducă carne în timpul foametei. A hrănit cinci mii de oameni cu prânzul unui băiețel. Pavel scrie: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună… în chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele” (2 Corinteni 9:8,11).

    Atitudinea lipsei își are rădăcina în teamă și prin ea dăm dovadă de neîncredere în extraordinara putere a lui Dumnezeu de a veni în întâmpinarea nevoilor noastre potrivit resurselor Sale nelimitat La baza ei stă o convingere falsă conform căreia dacă cineva are un lucru, tu nu mai poți avea acel lucru pentru că există doar un singur exemplar și cu fiecare bucată pe care o dobândește cineva înseamnă că ție ți-a rămas mai puțin. Ajungi să crezi că binecuvântările celorlalți vin pe spinarea ta. Această atitudine afirmă: „Tu câștigi, iar eu pierd”. Nu așa trăiești o viață din belșug!

    începe de astăzi să-ți schimbi gândirea. Reamintește-ți că nu ești în competiție cu nimeni și pentru nimic din nici un domeniu al vieții tale. Agață-te ele cuvintele Domnului Isus: „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” (loan 10:10). Roagă-te: „Tată, ajută-mă să înlătur toate acele gânduri despre lipsă. Arată-mi cum să-i ajut pe alții să-și atingă scopurile dându-le din timpul meu, din darurile mele, și din câștigul meu. în Numele Domnului Isus mă rog. Amin”.


  • 15 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Fă un pas înainte in privinţa muncii de rând.

    „Şi pe lângă aceasta adăugaţi” 2 Petru 1:5, KJV

    Voi aţi moştenit natura divină, spune Petru în acest pasaj (v. 4), acum concentraţi-vă atenţia şi formaţi-vă obiceiuri, daţi-vă silinţa, folosiţi-vă mintea. „A adăuga” implică tot ce înseamnă caracter. Nici un om nu se naşte, fie în mod natural, fie în mod supranatural, cu caracter: el trebuie să-şi formeze caracterul. Nu ne naştem nici cu obiceiuri; trebuie să ne formăm obiceiuri pe baza noii vieţi pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Nu suntem meniţi a fi nişte exemplare luminate, ci oameni obişnuiţi din viaţa obişnuită, care arată minunea harului lui Dumnezeu în ei. Munca de rând este piatra de încercare a caracterului. Marea piedică din viaţa noastră spirituală este aceea că noi căutăm să facem lucruri mari. Însă „Isus a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” Sunt perioade când nu există nici iluminare şi nici un entuziasm deosebit, ci doar rutina zilnică, obligaţiile obişnuite. Rutina este modul lui Dumnezeu de a lucra în viaţa noastră între momentele noastre de mare inspiraţie. Nu aştepta ca Dumnezeu să-ţi facă întotdeauna parte de momente palpitante, ci învaţă să trăieşti în domeniul muncii de rând prin puterea lui Dumnezeu. „A adăuga” este dificil. Noi spunem că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ducă în cer pe petale de flori, şi totuşi acţionăm ca şi cum aceasta am aştepta! Cel mai mic detaliu în care ascult de El are în spatele lui toată puterea harului lui Dumnezeu. Dacă-mi fac datoria nu de dragul datoriei, ci deoarece cred că Dumnezeu e Cel care îmi rânduieşte împrejurările vieţii, atunci, chiar în momentul ascultării mele, am parte, prin Ispăşirea lui Cristos pe cruce, de întregul har minunat al lui Dumnezeu.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Indată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit desluşit” MARCU 7:35

    Au adus la Domnul Isus pe un surd care vorbea greu şi L-au rugat să-Şi pună mîinile peste el. Domnul l-a luat deoparte, departe de mulţime, ca să fie la adăpost de curiozitatea publicului.

    El Şi-a pus degetele în urechile închise ale surdului şi i-a atins limba cu propria Lui salivă. Astfel, el S-a identificat cu acest om şi i-a transmis puterea Sa de viaţă. Dar aceasta nu este tot. Privind spre cer, a suspinat şi a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!” Este una din ocaziile în care Tatăl ceresc ne îngăduie să vedem pe Fiul Său preaiubit luptînd cu stricăciunile aduse de păcat şi cu puterile înunericului. În previziunea biruinţei Lui de la Golgota, El porunceşte simplu: „Deschide-te!”. Şi urechile surdului s-au deschis şi limba i s-a dezlegat.Deşi sîntem copii ai lui Dumnzeu, noi putem fi surzi la glasul Duhului Sfînt, surzi faţă de Cuvîntul lui Dumnezeu. Şi totuşi, se întîmplă să ascultăm ce nu ar trebui să ascultăm şi să nu fim surzi de tot. De cîte ori nu am plecat urechea la şoapta bîrfitorului şi cît rău a ieşit de aici! De aceea nu mai auzim glasul lui Dumnezeu şi nu mai deosebim apelurile sufletelor pierdute. Deschizîndu-ne urechile la glasul lumii şi la flecărelile „creştinilor” ne-am alăturat acelei mulţimi de „robi nefolositori”.

    Ne este greu să vorbim despre Dumnezeu… dar cînd este vorba să ne apărăm pricina şi să criticăm pe fratele nostru, nu mai avem o astfel de greutate de a vorbi! Nu de o punere a mîinilor avem noi nevoie, ci mai degrabă de o impunere la tăcere!

    Fie ca degetele Lui, simboluri ale Duhului Sfînt, să ne atingă urechile, canalul acesta prin care ne vorbeşte Dumnezeu şi să le smulgă din abuzul pe care l-am făcut pînă acum! Şi cînd vom auzi atunci desluşit pe Dumnezeul nostru, să-L lăsăm să ne ia în stăpînire limba, acest canal prin care lumea va putea auzi de la noi ce trebuie şi ce are nevoie să audă!

    Nu vom putea niciodată să vorbim în mod eficace celor din jurul nostru despre Domnul Isus, chiar cu cea mai desluşită vorbire, dacă nu urmăm pilda Lui de a ne identifica cu ei, sau cum spune apostolul Pavel:

    „Cu Iudeii m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei;…..cu cei ce sînt fără Lege, ca şi cum aş fi fost fără lege… Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.” (ICor. 9:19-22). Iată adevărata predare în slujba Domnului.

    Oamenii se pot indoi de ceea ce spui dar vor crede cînd vorbirea este sprijinită de o viaţă sfîntă.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Fiul Meu, dacă te-ai pus garant pentru aproapele tău, dacă te-ai îndatorat pentru altul, atunci eşti legat prin făgăduinţa gurii tale” Prov. 6:1-2.

    Cât suspin şi câtă amărăciune s-a produs prin faptul că cineva s-a pus garant pentru altul şi câtă nedreptate a fost în urma acestui fapt. Mulţi dintre giranţi fac nedreptăţi atunci când trebuie să plătească, pentru ca să mai salveze ceva din avuţia lor. De aceea ca şi copil al lui Dumnezeu, nu e bine să fii girant, dar nici să ceri ca să ai girant, pentru că aceşti oameni sunt în general, oameni fără frică de Dumnezeu, care doresc să atingă culmi şi să devină bogaţi. În Matei 6, este scris să nu ne îngrijorăm şi să nu spunem: „Ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca”; astfel vorbesc păgânii, dar Tatăl ceresc spune să ne uităm la păsările cerului care n-au hambare, nici pivniţe şi Dumnezeu totuşi le hrăneşte. El vrea să ne poarte de grijă şi ştie prea bine de ce avem nevoie. Deci, ce vrea Dumnezeu să avem, El ne dă, iar ceea ce nu ne dă, aceea nu trebuie să avem. Este deci important să ţinem de Cuvântul Lui şi să nu fim datornici sau dacă avem deja datorii, să nu le înmulţim. Si prin faptul că nu facem datorii noi, încep datoriile vechi să devină puţine; astfel nu cădem în ispita să ne căutăm giranţi. Câţi giranţi i-au condus pe alţii în mai mare necaz, decât să-i ajute să scape de necaz!

    La Prov. 17:18 spune: „Omul fără minte dă mâna, se pune garant pentru aproapele său”. Iar în capitolul 22:26, continuă: „Nu fi printre cei care îşi strâng mâinile ca să promită ceva, printre cei ce dau garanţie pentru datorii. Căci, dacă n-ai cu ce să plăteşti, pentru ce ai voi să ţi se ia patul de sub tine?”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    EXTINDEREA BINECUVÂNTĂRII CASEI

    „Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale.” Psalmul 128.5

    Această făgăduinţă este pentru acela care se teme de Dumnezeu şi merge cu seriozitate pe drumul sfinţeniei. El va avea binecuvântarea casei sale; soţia sa şi copiii vor fi pentru el un izvor de mare fericire lăuntrică. Dar, ca mădular al Bisericii, el doreşte să-i vadă propăşind în credinţă, căci el are tot atâta râvnă pentru slujba Domnului ca şi pentru sine. Când Dumnezeu întăreşte casa noastră, este drept ca şi noi să dorim să vedem casa Sa clădindu-se. Bunurile noastre nu sunt bune decât pe măsura în care slujesc la creşterea binelui Bisericii. Da, veţi fi binecuvântaţi când vă veţi ridica în adunarea Domnului; veţi fi călăuziţi, însufleţiţi, îmbogăţiţi, când vă veţi înălţa laudele şi rugăciunile, şi când veţi mărturisi jertfa cea mare. Atunci „Dumnezeu te va binecuvânta din Sion”. Nu vei fi singurul care vei beneficia de toate acestea; însăşi Biserica va folosi, credincioşii se vor înmulţi şi lucrarea lor sfântă va fi încununată cu izbândă. Mulţi prea iubitori ai Domnului văd această făgăduinţă împlinindu-se pentru ei în tot timpul vieţii. Dar uneori chiar ei distrug atâtea cauze măreţe! Să fim dintre aceia care fac bine Ierusalimului în toate zilele. Prin mila Ta, Doamne, fă-ne în stare. Amin!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Vino! i-a zis ISUS. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la ISUS.” Matei 14.29

    Chemarea lui Petru făcută de Domnul nu era numai scurtă dar era concisă şi decisivă: VINO! Ce vrea să ne spună aceasta? Noi suntem chemaţi cu o chemare sfântă aşa cum stă scris: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri!” (Rom. 8.30-31). Această chemare se face şi astăzi ca pe vremea lui Petru. El s-a coborât din corabie desprinzându-se de toate lucrurile care sunt întemeiate pe ce este firesc, pe carne. El umbla pe apă; aceasta înseamnă că mergea pe o cale pe care numai credinţa o poate parcurge. Şi atâta timp cât credinţa era în acţiune iar privirea lui era ţintă la Domnul Isus, nu era nici o primejdie în jurul lui. Dar după ce şi-a îndepărtat privirea de la Domnul a trebuit să cunoască afundarea. Şi nouă ne-a fost adresată chemarea Domnului de a merge în întâmpinarea Lui. Primii creştini au înţeles foarte bine chemarea aceasta, şi înţelegerea se vedea în umblarea lor. Credincioşii, într-adevăr, au trăit în aşteptarea Mirelui. Ei au părăsit lumea şi tot ce le stârnea poftele şi legăturile cu lumea. Aşteptarea Domnului şi dorinţa de a fi pe veci cu El, stăpânea toată umblarea lor şi îi îndepărtau de rău. Ei s-au dus în puterea şi energia Duhului pe Calea credinţei, Cale pe care lumea nu poate să meargă. Iată, suntem aproape de clipa când se va auzi glasul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Oare nu vrem să mergem şi noi în întâmpinarea Lui? De aceea să avem o ureche ascultătoare de întreg Cuvântul lui Dumnezeu, să ne debarasăm, de tot ce ne-ar putea împiedica de la aşteptarea Domnului.

    „ASCULTAREA face mai mult decât jertfele…”

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, condu-mă în ziua asta în mai multe din lucrările Tale minunate şi pline de har. Pune mâna Ta iubitoare, plină de har şi de putere, peste mine astăzi.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!» Filipeni 4,4

    Domnul Isus spune: « Voi sunteţi lumina lumii» (Matei 5,14). Lumina are o forţă extraordinară de pătrundere. Ea nu vorbeşte, ci luminează. Si adevărata bucurie, nu cea arti-ficială este molipsitoare. Într-un alt verset găsim scris: «potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul dinăuntru» (Efes. 3,16). Puterea dumnezeiască este imediat percepută de cei ce fac parte din anturajul nostru. Oamenii care trăiesc în robia spirituală a păcatului îşi doresc din tot sufletul eliberarea şi un cuget nou. Străluceşte lumina Domnului prin slăbiciunea ta sau trebuie să o compensezi prin cuvinte? Domnul Isus spune că ne va da pace — «… învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre» (Matei 11,29) — dacă venim la El. Ce minunat este atunci când un copil al lui Dumnezeu emană în jurul lui o pace suverană în haosul lumii în care trăim! Acest lucru atinge o coardă sensibilă în inimile oamenilor şi-i face să dorească să caute ceea ce văd ca fiind de natură cerească într-un copil al lui Dumnezeu. Atunci îl vor căuta pe Isus şi vor începe să se roage: «Doamne Isuse, fii şi în viaţa mea pace şi lumină!»

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi, va râde de mine”.” Genesa 21:6

    Era departe de puterea naturii, şi chiar contrar legilor ei, ca Sara să fie onorată cu un fiu la vârsta ei. In acelaşi fel, este împotriva tuturor regulilor ca eu, un păcătos nenorocit, neajutorat şi stricat, să aflu harul de a purta în suflet Duhul Domnului Isus. Eu, care odinioară am fost cât se poate de disperat din cauza firii mele blestemate, pustii şi neroditoare, chiar eu am fost făcut în stare să aduc roadele sfinţeniei. Gura mea este plină de laudă şi veselie, datorită harului uimitor pe care l-am primit de la Domnul, fiindcă l-am găsit pe Isus, Sămânţa făgăduită, şi El va fi al meu pentru totdeauna! Astăzi voi înălţa psalmi de laudă către Domnul care şi-a amintit de starea mea păcătoasă, fiindcă „mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; mi se deschide larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău” (1 Samuel 2:1). Ii voi face să se bucure pe toţi cei care aud de marea mea izbăvire, şi de binecuvântata mea înălţare. Îmi voi surprinde familia cu pace din belşug. Îmi voi încânta prietenii cu marea mea fericire. Voi întări biserica cu mărturia mea plină de recunoştinţă, şi voi impresiona lumea cu bucuria conversaţiei mele. Bunyan ne spune că Mercy (îndurarea, n. trad.) râdea în somn, şi nu se mira când îl vedea pe Isus; bucuria mea nu va fi mai scurtă decât a ei, fiindcă Preaiubitul meu este tema gândurilor mele zilnice. Domnul Isus este o mare adâncă de bucurie; sufletul meu se va cufunda în ea, şi va fi învăluit în desfătările părtăşiei Sale. Sara îl privea pe Isaac şi râdea de bucurie, şi toţi prietenii ei râdeau cu ea; suflete, priveşte la Isus şi uneşte-te cu cerul în bucuria ta negrăită.

    SEARA

    „Cel ce deschide, si nimeni nu va închide.” Apocalipsa 3:7

    Isus este Păzitorul porţilor raiului. El este cel care deschide uşa înaintea sufletului oricărui credincios, o uşă pe care nici un om şi nici un demon nu o poate închide. Ce bucurie este să afli că încrederea în El este cheia de aur care deschide porţile veşniciei. Suflete, porţi în inimă cheia aceasta, sau te încrezi în cine ştie ce spărgător înşelător, care te va părăsi la sfârşit? Ascultă următoarea parabolă a învăţătorului, şi aminteşte-ţi. Marele Rege a dat un ospăţ, şi a proclamat în toată lumea că nu vor intra decât cei care aduc cele mai frumoase flori. Sufletele oamenilor au înaintat cu miile spre poartă, şi fiecare a adus floarea pe care a crezut-o cea mai frumoasă, dar mulţi au fost izgoniţi din prezenţa Regelui şi nu au putut intra la ospăţ. Unii au adus mătrăguna superstiţiei, sau macii otrăvitori ai religiilor false, sau cucuta îndreptăţirii de sine, dar aceste flori nu sunt iubite de Rege. Purtătorii acestor flori sunt aruncaţi dincolo de porţile de mărgărit. Suflete, tu ai cules trandafirul din Saron? Porţi mereu la tine crinul din vale? Dacă este aşa, când vei ajunge la porţile cerului, vei vedea care este valoarea lor, fiindcă nu trebuie decât să le arăţi, şi Păzitorul îţi va deschide porţile cerului. Nu te va opri nici o clipă, fiindcă Portarul deschide întotdeauna celor ce poartă trandafirul. Cu trandafirul din Saron în mână, îţi vei croi drum până la tronul Lui Dumnezeu, fiindcă cerul nu are nimic care să-i întreacă frumuseţea. Dintre toate florile care înfloresc în paradis, nici una nu se poate întrece cu crinul din vale. Suflete, ia trandafirul însângerat al Calvarului prin credinţă, poartă-l prin dragoste, păstrează-l prin părtăşie, fă-l să-ţi fie totul în toate prin veghere, şi vei fi binecuvântat mai mult decât ai sperat, şi fericit mai mult decât ai visat. Isuse, fii al meu pentru totdeauna. Fii Dumnezeul meu, cerul meu, şi totul în toate.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” Geneza 41:52

    Un poet stă la fereastră, privind o ploaie torenţială de vară. Este o răpăială violentă, care bate şi loveşte pământul. Dar poetul, cu ochii minţii, vede mai mult decât o simplă ploaie torenţială. Vede cum plouă cu mii şi mii de flori minunate, care în curând vor răsări din pământul proaspăt udat şi-l vor umple cu frumuseţea şi parfumul lor fără egal. Şi el cântă aşa:

     

    Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu narcise galbene;

    În fiecare strop care cade văd flori sălbatice pe dealuri.

    Un nor cenuşiu înghite ziua şi acoperă oraşul;

    Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu trandafiri.

     

    Poate că treci printr-o încercare ca şi copil al lui Dumnezeu, şi Îi spui: „O, Dumnezeule, plouă foarte tare peste mine în noaptea asta, şi acest test pare peste puterea mea de a îndura. Dezamăgirile mă copleşesc, luând cu ele şi zădărnicind complet planurile alese de mine. Inima mea tremurândă este mâhnită şi se chirceşte de frică din cauza intensităţii suferinţei mele. Cu siguranţă ploile necazului bat peste sufletul meu”.

    Dragă prietene, te înşeli. Dumnezeu nu plouă cu apă peste tine – El plouă cu binecuvântări. Dacă ai vrea numai să crezi Cuvântul Tatălui tău, ai realiza că sub ploaia care cade răsar flori spirituale. Şi ele sunt mult mai frumoase şi mai parfumate decât cele care au crescut vreodată înainte în viaţa ta fără furtuni şi fără suferinţă.

    Poţi să vezi ploaia, dar poţi tu să vezi şi florile? Suferi când treci prin aceste teste, dar să ştii că Dumnezeu vede flori minunate de credinţă răsărind în viaţa ta chiar sub aceste încercări. Tu încerci să scapi de durere, însă Dumnezeu vede cum ia naştere în sufletul tău gingaşa compasiune pentru alţii care suferă. Inima ta se înfioară de durerea necazului tău greu, dar Dumnezeu vede cum necazul te întăreşte şi-ţi îmbogăţeşte viaţa.

    Nu, prietene, nu plouă cu nenorociri peste tine. Plouă cu sensibilitate, cu dragoste, cu compasiune, cu răbdare, şi cu o mie de alte flori şi roade ale binecuvântatului Duh Sfânt. Şi ele aduc vieţii tale o bogăţie spirituală pe care toată prosperitatea şi facilităţile acestei lumi n-o pot produce niciodată în omul tău dinăuntru. J.M.M.

    Cântări prin furtună

     

    O harpă stătea în văzduhul calm şi liniştit,

    În care ploi torenţiale de soare scăldau mii de flori parfumate;

    Un călător încovoiat de povara grijilor

    Se lupta de dimineaţă până la amurgul umbrelor serii

    Să zdrăngăne sunete plăcute din corzile necântătoare;

    Pelerinul se luptă în zadar cu fiecare coardă care nu răspunde,

    Până când tunetul furtunii cântă,

    Şi, mişcându-se prin furtună, degetele Domnului

    Dau viaţă unui cântec minunat;

    Şi deşi vânturile care bat împlinesc faptele lor soldăţeşti,

    Sunetul trompetei lor face o muzică minunată

    În timp ce glasul convingător al lui Dumnezeu cântă dragostea prin furtună.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 51.12-23

        „Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi” (v. 12). Câţi credincioşi nu au experimentat în încercările lor că nu există mângâieri autentice în afara celor de la Dumnezeu… Cu adevărat, El este „Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1.3). Uneori, manifestarea noastră este însă ca cea a psalmistului, care declara: „sufletul meu refuza să fie mângâiat” (Psalmul 77.2). Cu excepţia unei firave rămăşiţe care umbla după dreptate, chemările emoţionante adresate de Domnul poporului Său au rămas fără ecou: „Nu era nimeni care să răspundă” (50.2; 66.4).    Acum se face auzit un strigăt repetat şi puternic: „Trezeşte-te, trezeşte-te, ridică-te, … îmbracă-te cu … hainele cele frumoase” (v. 17 şi 52.1). Este smulgerea Ierusalimului din somn, pentru că Mesia urmează să Se arate. Capitolul 53 ne va arăta ce fel de primire I-a fost rezervată la cea dintâi venire a Sa: respins (pe pământ), Hristos a fost înălţat (lit. „primit sus” – Fapte 1.2) în glorie. Astăzi suntem în ajunul întoarcerii Lui. Domnul Isus ne aminteşte de promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând”, şi ni Se prezintă El însuşi: „Eu sunt… Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22.12,16,17,20). Trezită şi plină de speranţă, Mireasa strigă: „Vino!” Să facem şi noi din inimile noastre un ecou care răspunde: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Galateni 5:16-26           

    „Nu vă îmbătaţi de vin… Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” Efeseni 5:18

    ŢINEŢI LUMEA AFARĂ

    In copilărie, lui F. B. Meyer îi plăcea să viziteze Politehnica, o clădire din Londra destinată unor expoziţii ştiinţifice. Unul din exponatele expoziţiei care-l atrăgea cel mai mult, era un clopot care se scufunda. Nu avea fund, dar avea mai multe scaune ataşate în interiorul marginii de jos. La anumite intervale de timp, vizitatorii ocupau aceste scaune. Clopotul uriaş era apoi scufundat într-un bazin imens cu apă. Ceea ce-l fascina pe Meyer era faptul că apa nu intra în clopot, chiar dacă ocupanţii scaunelor puteau s-o atingă cu mâna. Cum era posibil? Motivul pentru care clopotul nu se umplea cu apă, era că se pompa constant aer pe deasupra clopotului înăuntru. Dacă ar fi fost vid înăuntru, apa ar fi umplut imediat clopotul. Meyer a făcut imediat o aplicaţie practică pentru cei credincioşi: „Dacă eşti plin de Duhul Sfânt, viaţa firească este sub tine şi oricât ar încerca ea să pătrundă, Duhul o va ţine la distanţă”. 
    Biblia ne spune că atunci când ne încredem în Domnul Isus Cristos, atunci Duhul Sfânt locuieşte într-adevăr în noi (Rom. 8:9), devenim astfel temple în care locuieşte El (1 Cor. 6:19). Problema este că unii creştini nu-I permit Duhului Sfânt să aibă întreaga stăpânire în viaţa lor. Ei încearcă să păstreze anumite zone „interzise”. Dar numai atunci când ne predăm Lui în întregime, vom putea cunoaşte plinătatea puterii Lui şi vom putea avea victorie asupra păcatului. Dacă eşti creştin şi ai plinătatea Duhului Sfânt în viaţa ta, te întreb, II laşi tu pe Duhul Sfânt sâ stăpânească în întregime asupra ta?  R.W.D.

    Mă poţi umple, Duhule Sfinte, 
    Deşi nu pot să-Ti spun eu cum, 
    Dar am o mare nevoie de Tine. 
    O, vino şi umple-mă-acum! – Stokes

    Dacă Dumnezeu are în stăpânirea Sa omul dinăuntru, atunci lumea nu va putea pune stăpânire pe omul dinafară.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Şi fiul său mai mare era la câmp. Şi, când a venit şi sa apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri … Dar el sa mâniat şi nu voia să intre; şi tatăl său a ieşit şil ruga să intre. Dar el, răspunzând, ia spus tatălui său: „Iată, eu de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţiam călcat vreo poruncă; şi mie niciodată nu miai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei”.” Luca 15.25,2830

    Fiul risipitor (4)

    Am privit la inima plină de pocăinţă a fiului risipitor şi la inima plină de iertare a tatălui. Acum vom privi la inima neiertătoare a fiului mai mare. Acesta nu a vrut deloc să accepte restabilirea şi primirea fratelui său mai tânăr. Avea inima rece faţă de el şi era indignat de faptul că tatăl său dorea să aibă relaţie cu un fiu care îl dezonorase atât de mult (versetul 28). Se gândea mai degrabă la pedeapsa care i sar fi cuvenit fratelui său, decât la schimbarea care intervenise în inima aceluia. Dorea ca fratele său să plătească pentru ceea ce făcuse. Nu avea îndurare şi nicio dorinţă de împăcare (versetul 28).

    Fiul mai mare a pierdut prilejul de a se bucura şi de a sărbători, deoarece era preocupat cu sine şi cu simţămintele sale rănite. El nu cunoştea inima plină de dragoste a tatălui, care tânjea după restabilirea fiului mai tânăr. Dimpotrivă, el sa retras, plin de mânie şi de indignare, şi a refuzat să admită că ceea ce făcea îi provoca la fel de multă durere tatălui său ca starea de mai înainte a fiului mai tânăr.

    Refuzul de a ierta trădează o inimă răzvrătită şi încăpăţânată, care nu sa adăpat din izvorul harului, al îndurării şi al iertării lui Dumnezeu. Refuzul nostru de ai iubi pe cei care neau făcut rău demonstrează cât de puţin am înţeles dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să iert aşa cum ma iertat El şi trebuie să iubesc aşa cum ma iubit El – orice măsură mai mică de atât este nepotrivită.

    T. P. Hadley

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus și L-au dus să-L răstignească.” Ioan 19.16

    Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

    Isus Hristos este Cel răstignit

    Viața desăvârșită a lui Isus Hristos nu ar fi putut elibera pe niciun om de păcatele sale, dar a fost condiția indispensabilă, ca El să sufere moartea de ispășire pentru oamenii pierduți.

    Oamenii din poporul Său au crezut că trebuie să-L îndepărteze, pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Ei nu au realizat că El a obținut tocmai prin moartea Sa cel mai mare triumf.

    Răstignirea este una dintre cele mai rușinoase pedepse cu moartea. Dar Isus Hristos nu a luat seama la acest aspect, ci a privit la rezultatul final al morții Sale de ispășire: la o ceată nenumărată de oameni mântuiți!

    Toți aceștia vor reprezenta în veșnicie bucuria Lui. Pentru aceștia, El a fost gata să sufere și să-Și dea propria Lui viață la crucea de pe Golgota.

    Isus Hristos este Cel ce a murit

    El a mers în ascultare față de Dumnezeul Său așa de departe, încât Și-a dat viața la moarte.

    El a primit împuternicirea să-Și dea viața. El a făcut aceasta după voia lui Dumnezeu. El nu a intervenit asupra Lui – ceea ce niciun om nu are voie să facă –, ci El a avut autoritatea să-i dea înapoi lui Dumnezeu viața Sa. Niciun alt om nu poate face așa ceva.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    DOMNUL ISUS TE IUBEȘTE NECONDIȚIONAT

    „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (loan 3:16)

    David a spus: ferice de cel cu fărădelegea iertată, și de cel cu păcatul acoperit” (Psalmul 32:1). Oricât ne-am strădui, nu am putea niciodată să ne plătim datoria păcatului. Slavă Domnului că nici nu trebuie, pentru că Dumnezeu „atât de mult a iubit… lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

    Cu ani în urmă, o adunare a luat hotărârea să-l invite să predice pe unul dintre pastorii pensionați. Avea nouăzeci și doi de ani si unii s-au întrebat de ce l-a invitat biserica să vorbească. După o primire caldă și o prezentare pe măsură, el s-a ridicat de pe scaun si a pășit cu mare demnitate și efort spre amvon. Sprijinindu-se de microfon ca să se liniștească și fără nici un fel de notițe, el â început să vorbească: „Când pastorul m-a invitat aici, m-a rugat să vorbesc despre cea mai însemnată lecție pe care am învățat-o în cei peste cinzeci de ani de slujire în predicare. M-am gândit câteva zile la asta și am găsit un singur lucru care a adus cea mai mare schimbare în viața mea și care m-a sprijinit în încercări. Singurul lucru pe care mă pot baza când sunt paralizat de lacrimi, de durere, de suferință, de teamă și de părere de rău, singurul lucru care îmi aduce alinare este acesta: Domnul Isus mă iubește! Știu lucrul acesta căci Biblia îmi spune așa. Si a început să murmure versurile cântării: „Isus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie. Cei mici Lui îi aparțin, copilași la El vin…El mă iubește! Da, mă iubește! Mă iubește, da! Biblia-mi spune așa.”

    Ai fi putut auzi un ac căzând în timp ce bătrânelul s-a târât înapoi spre scaunul lui. E ceva ce această adunare nu a uitat niciodată. Nici tu nu ar trebui să uiți lucrul acesta niciodată – Domnul Isus te iubește necondiționat!

     

     

     


     

  • 14 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Fă un pas înainte! In privinţa hotărârii.

    „Rămâneţi în Mine.” loan 15:4

    Duhul lui lsus este pus în mine prin ispăşirea lui Cristos, apoi eu trebuie să-mi formez cu răbdare un mod de gândire care să fie întru totul în armonie cu Domnul meu. Dumnezeu nu mă va face să gândesc ca lsus. eu însumi trebuie să fac aceasta; trebuie să fac orice gând ,rob ascultării de Cristos”. „Rămâneţi în Mine” – în problemele intelectuale, în problemele financiare, în fiecare dintre lucrurile care fac ca viaţa umană să fie ceea ce este. Ea nu este o viaţă ca scoasă din cutie. Il opresc eu pe Dumnezeu să facă anumite lucruri in situaţia mea, deoarece spun că ele vor împiedica părtăşia mea cu El? Aceasta este impertinenţă. Nu contează care sunt împrejurările, eu pot fi la fel de sigur că rămân în lsus în mijlocul lor ca şi într-o adunare de rugăciune. Nu este necesar ca eu să-mi schimb şi să-mi aranjez singur situaţia. Rămânerea Domnului nostru în Dumnezeu a fost neumbrită: El Se simţea ca acasă cu Dumnezeu, indiferent unde se afla trupul Său. El nu Şi-a ales niciodată singur situaţiile, ci a fost umil şi S-a supus hotărârilor Tatălui Său cu privire la El. Gândeşte-te la liniştea uimitoare din viaţa Domnului nostru! Noi trăim într-o stare de febrilitate înaintea lui Dumnezeu, nu este nimic în noi din seninătatea vieţii „ascunse cu Cristos în Dumnezeu”. Gândeşte-te la lucrurile care te fac să nu rămâi în Cristos – „Da Doamne, aşteaptă un minut, trebuie să mai fac şi asta; da, voi rămâne în Tine când voi termina asta; după ce trece săptămâna asta, totul va fi bine, voi rămâne atunci în Tine”. Fă un pas înainte!
    Începe să rămâi în El acum!
    La început vei depune un efort susţinut, până când această rămânere va deveni atât de mult o lege a vieţii, încât vei rămâne în El fără să-ţi dai seama. Hotărăşte-te să rămâi în lsus oriunde te-ai afla.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, El trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus” ROMANI 6:10-11

    Deşi cel credincios nu este în firea păcătoasă, el află cu durere că firea păcătoasă este în el. Datorită unei experienţe umilitoare, el poate spune: „în mine, adică în firea mea păcătoasă, nu locuieşte nimic bun” (Rom. 7:18). Marea problemă pentru credinciosul în creştere nu este atît de mult ce a făcut cît ceea ce este el. Este o dureroasă realitate de a avea o fire rea -mîndria, voinţa proprie, pofta – ivindu-se înăuntru, chiar dacă nu se manifestă în afară. Şi cu cît mai mult doreşte să trăiască spre slava lui Dumnezeu, cu atît mai mare este durerea lui cînd firea i-a pătat îmbrăcămintea cea nouă. Această fire este cel mai mare duşman al lui, permanentul potrivnic pe care nici timpul nici împrejurările nu o pot îmbunătăţi, atît este de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cu cît mai mult ne ocupăm cu această viaţă adamică dinăuntru, cu atît mai slabi sîntem faţă de ea, pentru că devine o preocupare, o obsesie, în locul Domnului Isus care este viaţa noastră.A fi preocupaţi cu ceea ce este firea în diferitele ei activităţi, nu înseamnă a fi fost răstigniţi şi morţi faţă de ea. A o privi ca o putere împotrivitoare care trebuie să fie biruită, înseamnă a o recunoaşte că este vie. Dar a o considera ca fiind moartă de drept, dată morţii prin moartea Domnului Hristos, şi a ne găsi toate izvoarele în Hristos Cel înviat şi slăvit, înseamnă a ne recunoaşte că în adevăr am murit faţă de păcat. Calea credinţei este de a privi totdeauna lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu, a fi de acord cu El care socoteşte omul nostru vechi ca fiind de drept pus deoparte pentru totdeauna în moartea de la cruce a Domnului Isus şi care ne vede totdeauna desăvîrşiţi in preaiubitul Său Fiu.

    „Cînd am terminat cu noi înşine recunoscînd că nimic bun nu este în noi, acel bun nu-1 mai căutăm în noi. Numai că trebuie să ajungem aici; atunci ştim, că prin crucea Domnului Hristos, am sfîrşit-o cu păcatul în firea pămîntească, căci a fost condamnată şi judecată în întregime. Atunci ne gîndim la dragostea lui Dumnezeu şi la El însuşi, în loc de a ne mai gîndi la noi; ne hrănim acum cu pîinea venită din cer, ne lipim de Domnul Isus, şi ne dăm seama cît este El de scump. El este totul pentru sufletele noastre”. J.N.D.

    Naşterea Domnului Isus a adus pe Dumnezeu la om dar crucea Lui aduce pe om la Dumnezeu.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Dumnezeu a zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”.

    Iov 38:11.

    Dumnezeu a închis marea cu porţi, El a făcut hotarele unde trebuie să i se oprească valurile mândre. Da, noi avem un Dumnezeu atotputernic, care a creat cerul, pământul şi marea, El a rânduit atît de minunat ca apa să curgă pentru oameni pe acest pământ şi ca animalele şi păsările să poată bea din pâraie. Ca şi sîngele care curge în oameni, astfel străbate apa venele pământului şi apare ba aici, ba acolo un izvor.. Soarelui şi lunii El le-a marcat drumul, iar pământul îl ţine prin Cuvântul Său puternic. Si pe om l-a creat Dumnezeu într-un mod atît de minunat, că poate să vadă, să audă şi să simtă, că poate să umble şi poate să-şi folosească mâinile pentru lucru. E minunat că putem conversa unii cu alţii! El ne-a dat şi conştiinţă pentru ca să putem deosebi binele de rău. Dar omul a decăzut de la Creatorul său prin neascultare şi păcat şi fiecare merge pe cărarea aleasă de el. Dar în inima omului este furtună şi sunt vuiete ca şi valurile pe mare. Sunt valuri de îngrijorare, de pofta firii, de mânie şi egoism şi omul este sclavul tuturor acestor lucruri.

    Dar există unii care au fugit de sub această robie,care au căutat şi au găsit în Isus izbăvirea. Şi aceasta, o vor vedea mulţi şi se vor teme de Domnul şi vor nădăjdui în El. Atunci Isus va porunci şi furtunii din ei şi valurilor de îngâmfare, să se liniştească; pentru că Domnul spune: „Până aici şi mai departe nu”. Astfel ei vor fi liberi, slobozi să primească odihna în Isus, iar valurile trebuie să dispară. Aceasta îi îndeamnă şi pe alţii să dorească o astfel de viaţă, ei primesc nădejdea că şi inima lor tulbure poate să primească odihna.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    EL RĂMÂNE MEREU ACELAŞI

    „Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.” 1 Samuel 12.22

    Alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu poporul Său este în scopul de a-l sprijini şi de a nu-l părăsi nicidecum. El l-a ales pentru a-l iubi, şi-l iubeşte din pricina acestei alegeri. De bună voia Sa, a ales acest popor şi această alegere este motivul pentru care va continua să-Şi găsească plăcerea în acest lucru. Dacă l-ar părăsi, Şi-ar necinsti Numele, căci aceasta ar însemna că a făcut o greşeală în alegerea Sa şi ar da dovadă de nestatornicie în iubirea Sa. Astfel este slava dragostei lui Dumnezeu, care nu se va schimba, şi această slavă nu poate fi întunecată. Să ne amintim de toate dovezile bunătăţii părinteşti a lui Dumnezeu şi să fim siguri că niciodată El nu ne va părăsi. Ceea ce L-a determinat să Se preocupe ca să facă din noi poporul Sau, a fost dorinţa Sa de a ne mântui. După ce a îndeplinit astfel de minuni cu privire la noi, ar mai putea să ne lase singuri? Fiul Său Isus a murit pentru noi şi noi putem fi siguri că El n-a murit în zadar. Ar putea El să Se lepede de aceia pentru care Şi-a vărsat sângele Său? Deoarece Şi-a găsit plăcerea să ne aleagă ca să ne mântuiască, îşi va găsi plăcerea şi ca să ne binecuvânteze. Domnul Isus nu este un prieten schimbător. Iubindu-i pe ai Săi, îi va iubi până la sfârşit.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii” Efeseni 6.14

    Platoşa neprihănirii înseamnă un suflet care nu are nimic rău să-şi reproşeze. Omul firesc (natural) ştie cât de pătat este cu păcate cugetul său. Dacă creştinii se ţin strâns legaţi de adevăr, vor avea ca duşman pe Satan. Dacă avem un cuget curat putem înainta cu paşi siguri. Suntem îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, când din dragoste pentru El umblăm cu Dumnezeu. Noi primim un cuget curat, foarte sensibil în faţa lui Dumnezeu prin sângele Mielului şi când umblăm cu Dumnezeu noi păstrăm aceeaşi claritate în faţa tuturor oamenilor ca şi în părtăşia cu Dumnezeu. Atunci ne este dăruită puterea practică a unei ţinute demne şi a unui cuget care ne mustră. Chiar dacă nu ne vede nimeni dintre oameni, sinceritatea şi adevărul arată spre o astfel de inimă. Dacă suntem aspri cu trupul nostru ca să fim un exemplu în umblare, vom fi plini de bucurie pe calea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent oriunde. Unde sunt semănate roadele neprihănirii, acolo vom găsi calea păcii în neprihănire. Dacă inima este în pace cu Dumnezeu şi nu simte nici o mustrare pentru că plăcerile sunt ţinute în frâu, atunci în suflet stăpâneşte pacea. Dacă în umblarea noastră pe pământ inima este înălţată deasupra pământului, legată de lucruri mai bune, atunci umblăm într-un duh de pace cu ceilalţi oameni şi nimic nu va perturba legăturile noastre cu Dumnezeu. El este Dumnezeul păcii, şi pacea Domnului Isus umple inimile noastre. Ce platoşă minunată avem noi! Prin ea putem să ne apărăm de săgeţile arzătoare ale celui rău. Dragostea lui Dumnezeu cucereşte în felul acesta inima noastră şi ne face demni să gustăm binecuvântările duhovniceşti iar picioarele vor fi încălţate cu râvna Evangheliei păcii, Evanghelia lui Dumnezeu. Oamenii sunt mari sau mici când sunt puşi alături unii de alţii, dar în faţa lui Dumnezeu nu sunt decât NIMIC.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, cunosc binecuvântarea Ta şi te slăvesc, dar caut indescriptibila Ta atingere şi învăluire asupra mea ca slujitor al Tău – nu ştiu ce caut, dar Tu ştii. Cât de mult tânjesc după Tine! (Psalmul 63:1).

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărăţească”.» Apocalipsa 19,6

    Nu ar trebui ca noi, copiii lui Dumnezeu care ne aflăm pe drum spre raiul veşnic să luăm exemplul oştilor cereşti care Il laudă şi Il preamăresc cu voce tare pe Domnul? Să recunoaştem, am fost delăsători în ce priveşte mulţumirea şi lauda Lui! Dacă cea mai importantă slujbă a îngerilor este să-L laude pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă ei au un motiv întemeiat să facă acest lucru. Dacă în ceruri heruvimii şi serafimii ÎI laudă zi şi noapte pe Dumnezeu, atunci acest lucru trebuie să aibă consecinţe importante (vezi Apoc. 4,8-11). Să analizăm cu seriozitate afirmaţiile făcute mai sus: dacă cea mai importantă atribuţie a fiinţelor cereşti este de a-L lăuda pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă şi oamenii trebuie să-L venereze, să-I aducă laudă şi mulţumire. Prin laudă şi mulţumire suntem transformaţi în imaginea Dumnezeului celui veşnic. Adorarea Lui nu ar trebui să lipsească de pe buzele noastre; prin ea Dumnezeu îşi culege slava şi gloria, iar Numele Său este mărit în tot universul.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Domnul să-ţi fie desfătarea” Psalmi 37:4

    Învăţătura acestor cuvinte trebuie că li se pare foarte surprinzătoare celor străini de adevărata evlavie, dar, pentru credinciosul sincer, ea este comunicarea unui adevăr recunoscut. Viaţa credinciosului este descrisă aici ca o desfătare în Domnul, şi prin aceasta suntem asiguraţi de faptul că adevărata credinţă ne umple de fericire şi bucurie. Persoanele lipsite de evlavie şi simplii specialişti nu privesc niciodată credinţa ca pe o bucurie; pentru ei este o slujbă, o datorie, o necesitate, niciodată o plăcere sau o încântare. Dacă ajung religioşi până la urmă, acest lucru se întâmplă fie din cauză că au ceva de câştigat, fie pentru că nu îndrăznesc să facă altfel Gândul desfătării în religie este atât de ciudat, încât pentru majoritatea oamenilor cuvintele sfinţenie şi încântare sunt strict antonime. Dar credincioşii care Îl cunosc pe Christos au înţeles că desfătarea şi credinţa sunt atât de strâns unite, încât toate forţele iadului nu le pot despărţi. Cei care cunosc dragostea Lui Dumnezeu în toată inima lor află că toate „căile [Lui] sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările [Lui] sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Atâta bucurie, atâtea desfătări, atâta revărsare de binecuvântare găsesc sfinţii în Domnul lor încât, departe de a-L sluji din obişnuinţă, L-ar urma chiar dacă toată lumea s-ar lepăda de EL. Noi nu ne temem de Dumnezeu din constrângere. Credinţa noastră nu este o piedică; profesiunea noastră nu este cea a robiei. Noi nu suntem târâţi la sfinţenie, nici conduşi la datorie. Nu, pietatea noastră este plăcerea noastră, speranţa noastră este fericirea noastră, şi îndatoririle noastre sunt desfătarea noastră. Desfătarea şi adevărata religie sunt legate ca floarea de rădăcină — la fel de nedespărţite ca adevărul şi siguranţa. Ele sunt, de fapt, două diamante preţioase strălucind pe o montură din aur.

    Atunci când gust din iubirea divină
    Mă simt cuprins de o nespusă bucurie
    Mi-e inima de desfătare plină
    Şi cerul se deschide într-o mare de lumină.

    SEARA

    „Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine… pentru că am păcătuit împotriva ta.” Daniel 9:8

    Un simţământ adânc şi o vedere clară a păcatului, a hidoşeniei sale şi a pedepsei pe care o merită ar trebui să ne facă să ne plecăm adânc în faţa tronului. Am păcătuit, şi suntem creştini. Nu ar trebui să fie aşa! Am fost favorizaţi, şi suntem nerecunoscători. Atât de privilegiaţi, şi nu am adus fructe conform aşteptărilor. Cine este acela care, deşi angajat demult în lupta creştinului, ar putea să privească înapoi în trecut fară să roşească? Cât despre zilele dinaintea mântuirii, fie iertate şi uitate. Dar, de atunci în continuare, chiar dacă nu am păcătuit ca înainte, am păcătuit iar şi iar împotriva luminii şi iubirii — lumina care ne-a pătruns minţile, şi iubirea de care ne-am bucurat. O, cât este de îngrozitor păcatul unui suflet iertat! Păcatele unui păcătos neiertat sunt ieftine în comparaţie cu păcatele aleşilor Lui Dumnezeu, care au comuniune cu Christos şi îşi sprijină fruntea de pieptul lui Isus. Uitaţi-vă la David. Mulţi vor vorbi despre păcatul lui, dar eu cred că vă veţi gândi la căinţa lui. Ascultaţi-i oasele sfărâmate jelind cutremurătoarea mărturisire! Priviţi-i lacrimile care cad în ţărână, şi ascultaţi suspinele care însoţesc cântecul de harpă! Am păcătuit. Să căutăm, deci, spiritul căinţei. Priviţi-l din nou pe Petru. Se vorbeşce mult despre lepădarea lui Petru. Amintită-vă, însă, că este scris că Petru „a plâns cu amar” (Matei 26:75). Nu avem nici o lepădare pentru care să plângem? Păcatele noastre, cele dinainte şi cele de după convertire, ne-ar trimite direct în flăcările iadului dacă nu ar fi îndurarea divină care ne-a făcut diferiţi. Ea ne-a scos ca pe nişte tăciuni din foc. Suflete, pleacă-te adânc sub povara vinovăţiei tale, şi adoră-ţi Dumnezeul. Admiră harul care te-a salvat, îndurarea care te-a cruţat, şi dragostea care te-a iertat!

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.” Luca 22:32

    Dragă creştine, aminteşte-ţi să ai mare grijă de credinţa ta, deoarece credinţa este singura cale de a obţine binecuvântările lui Dumnezeu. Singură rugăciunea nu poate aduce răspunsuri de la tronul Său, pentru că numai rugăciunea stăruitoare a unuia care crede duce la răspunsuri.

    Credinţa este calea de comunicaţie între cer şi pământ. Şi tocmai pe această cale a credinţei mesajele pline de dragoste ale lui Dumnezeu circulă aşa de repede, încât chiar înainte să cerem ceva, El răspunde. Şi în timp ce noi vorbim încă, „ne ascultă” (1 Ioan 5:14). Deci când legătura credinţei se rupe, cum vom obţine promisiunile Lui?

    Sunt în pericol? Pot să obţin ajutor, exprimându-mi credinţa. Sunt bătut de Vrăjmaş? Sufletul meu va găsi adăpost, bizuindu-se pe credinţa în Dumnezeu. Dar fără credinţă, Îl chem în zadar, căci credinţa este singurul drum între sufletul meu şi cer. Dacă drumul e blocat, cum pot comunica cu marele Împărat?

    Credinţa mă leagă de Dumnezeul cel Sfânt şi mă îmbracă cu puterea lui Yehova. Credinţa mă asigură că fiecare din atributele Lui va fi folosit în apărarea mea, ajutându-mă să înfrunt oştile iadului. Mă face să mărşăluiesc triumfător peste grumazurile vrăjmaşilor mei. Deci, fără credinţă, cum pot primi ceva de la Domnul?

    De aceea, o, creştine, veghează asupra credinţei tale. „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9:23). Charles H. Spurgeon

    Noi ca oameni ne mândrim atât de mult că suntem aşa de practici încât vrem ceva mai sigur decât credinţa. Însă Pavel a spus: „Moştenitori sunt cei ce se fac prin CREDINŢĂ, … pentru ca făgăduinţa să fie CHEZĂŞUITĂ” (Romani 4:16).


    Daniel Crawford

    Credinţa onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 51.1-11

        În cap. 46.12, Domnul Se adresase celor care erau „departe de dreptate”; acum harul Său le vorbeşte celor care „urmăresc dreptatea” (v. 1) şi care o cunosc (v. 7). Într-o lume nedreaptă, aceştia sunt expuşi suferinţei din cauza dreptăţii şi de aceea au nevoie să fie încurajaţi: „Nu vă temeţi de dispreţul oamenilor şi nu vă înfricoşaţi de batjocurile lor” (v. 7). Hristos, cel dintâi care a îndurat ruşine şi insulte din partea omului (50.6), ne-a lăsat prin aceasta un model, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.20-24; 3.14).

    Cu ochii îndreptaţi spre Domnul Isus (vezi Psalmul 40.8), Dumnezeu poate vorbi aici despre un popor în inima căruia sălăşluieşte legea Lui. Ne poate desemna El astăzi şi pe noi în acelaşi fel? Locuieşte Cuvântul lui Hristos din belşug în noi? (Coloseni 3.16; Ioan 15.7).    Rugăciunea din v. 9 invocă braţul puternic al Domnului (53.1). Cel care odinioară doborâse la pământ puterea Egiptului şi uscase „apele adâncului celui mare” (v. 10) îl va smulge încă o dată pe Israel din captivitatea sa. Ca şi la malul Mării Roşii, Duhul va pune atunci cântări de triumf în gura celor „răscumpăraţi”, iar capul li-1 va încununa cu „o bucurie eternă” (v. 11; comp. cu 35.10).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 2 Samuel 12:1-15

    „împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Psalmul 51:4

    CINE SUFERĂ DACĂ PĂCĂTUIESC?

    Păcatul este înainte de toate împotriva lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în mod obişnuit, îl vedem afectându-ne doar pe noi sau pe cei din jur. Intr-una din cărţile sale, John White a scris: „Avem tendinţa să vedem contextul social al păcatului şi nu contextul său divin”. Când David a comis adulterul cu Bat-Şeba şi a premeditat uciderea lui Urie în luptă, el a comis o mare crimă împotriva lor. Dar în mărturisirea păcatului în faţa lui Natan (2 Sam. 12:13) şi în Psalmul 51, el recunoaşte că a păcătuit numai împotriva Domnului. De ce nu-i menţionează şi pe cei pe care i-a rănit? White spune că Dumnezeu este Dumnezeul săracului şi al celui lipsit de apărare, apărătorul celui asuprit, făcătorul aproapelui nostru. El însuşi se prezintă ca fiind responsabil de bunăstarea copiilor Săi. Bat-Şeba şi Urie aparţineau lui Dumnezeu. De aceea David L-a sfidat pe Dumnezeul lor. El dispretuise caracterul Lui sfânt. Să-l privim acum din acest punct de vedere. Să presupunem că un vecin îţi pălmuieşte fiul sau fetiţa. Este un lucru reprobabil. Dar când afli despre ofensă, ea devine o problemă între tine şi vecinul tău. Dumnezeu este apărătorul celor asupriţi. De pildă, El doreşte s-o protejeze pe fata sau băiatul cu care te întâlneşti. Să te angajezi în relaţii sexuale înainte de căsătorie nu numai că distruge puritatea altei persoane, dar ofensează pe Dumnezeul Cel sfânt. El este preocupat de persoana pe care o faci de ocară, sau de care profiţi. Cât de important este să vedem că păcatul nostru îl răneşte pe Dumnezeu! Dar când ne aude rugându-ne: „împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit,” ne dăruieşte din nou bucuria iertării. – D.J.D.

    Păcatul meu sfidează-ntreg Cuvântul Tău
    Batjocorindu-Ţi numele divin.
    N-am să mai fabric scuze pentru râu,
    Ci-n sânge sfânt mă spală Tu, deplin. – D.J.D.

    Persoana cea mai rănită de păcatul tău este Dumnezeu.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Când a venit Iosif la fraţii săi, ei lau dezbrăcat pe Iosif de cămaşa lui, de cămaşa cea pestriţă care era pe el. Şi lau luat şi lau aruncat în groapă; şi groapa era goală, nu era apă în ea.” Geneza 37.23,24

    Lecţii din viaţa lui Iosif (4) – Vândut de fraţii săi

    Unul dintre cele mai uimitoare lucruri legate de prima venire a lui Hristos este că El a fost lepădat de propriul popor – „A venit la ai Săi şi ai Săi nu Lau primit” (Ioan 1.11). Cât de adânc şi de misterios sunt înmănuncheate aceste trăsături ale lepădării lui Hristos în istoria lui Iosif! Să privim la câteva detalii în versetele 2328:

    1. Iosif a fost dezbrăcat de haina sa pestriţă – Hristos a fost dezbrăcat de hainele Sale atunci când a fost dus înaintea lui Pilat, iar soldaţii şiau împărţit hainele Lui la poalele crucii (Matei 27.28; Ioan 19.23).

    2. Iosif a fost aruncat întro groapă goală, în care nu era apă – prin contrast, Hristos a suferit mânia lui Dumnezeu pentru păcat: „Toate valurile şi talazurile Tale au trecut peste mine” (Psalmul 42.7). Groapa goală, de asemenea, poate simboliza învierea.

    3. Fraţii lui Iosif sau sfătuit săl vândă unei caravane de ismaeliţi, care transportau mirodenii, printre care şi „smirnă” (aceasta este prima menţionarea smirnei în Biblie) – Hristos, de asemenea, a fost dat de conducătorii iudei în mâinile naţiunilor. „Smirna” (un simbol al suferinţei) este menţionată la naşterea şi la moartea Domnului (Matei 2.11; Ioan 19.39).

    4. Fratele lui Iosif, Iuda, a spus: „Ce folos vom avea dacă îl vom omorî pe fratele nostru?”, după care a propus ca acesta să fie vândut ismaeliţilor – un om pe nume Iuda La vândut pe Hristos. Vânzătorul era un hoţ, mânat de lăcomie.

    5. Iosif a fost vândut pentru douăzeci de arginţi – Hristos a fost vândut pentru treizeci de arginţi, preţul unui rob care murea împuns de un bou (Exod 21.32). Ne minunăm contemplând „harul Domnului nostru Isus Hristos”. Numele Său sfânt să fie adorat pentru totdeauna!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Ioan 3.36

    Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

    Dumnezeu, Tatăl, i-a dat Fiului Său, ca să aibă viață în El Însuși. Astfel, Fiul poate să dea viață veșnică și fericire veșnică tuturor care vin la El, care cred în El, care Îl primesc pe El în inimile lor.

    Această ofertă a harului este valabilă astăzi pentru toți oamenii de toate rasele în întreaga lume. Dar numai în timpul vieții lor!

    Isus Hristos este Fiul Omului

    El a devenit prin naștere Om adevărat, totuși fără păcat.

    Dumnezeu i-a dat Fiului Său ca Om puterea să țină judecată peste toți care în viața lor nu vor să creadă în El, ci vor să treacă neîmpăcați cu Dumnezeu din timp în veșnicie.

    Toți aceștia vor ieși din morminte la învierea a doua – învierea pentru judecată – și vor trebui să răspundă pentru viața lor. Pe ei îi așteaptă soarta groaznică a unei veșnicii nesfârșite în iad. Aceasta este depărtarea veșnică de Dumnezeu, suferință veșnică, neîncetată.

    Fericit este cine L-a primit la timp în credință pe Mântuitorul, pentru a-L cunoaște acum ca Salvator, și pe care nu va trebui să-L întâmpine cândva ca Judecător! El dorește să fie și Salvatorul dumneavoastră!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CREDINȚA NECLINTITA

    „Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite” (Evrei 11:1)

    Când te afli în toiul unei crize, ceea ce crezi cu adevărat se manifestă în vorbele tale, în atitudinile si faptele tale. Când a murit Lazăr iar sora lui, Marta, a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (loan 11:21), ea vorbea despre credință la timpul trecut. Când Domnul Isus a spus: „Fratele tău va învia” (v. 23) și ea a răspuns: „Știu… ca va învia la înviere” (v. 24) aceasta a fost o credință cu privire la viitor. Si când a spus: „Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, îți la Dumnezeu” (v 22), ea a lat dovadă de o credință vie și neclintită a prezentului, în calitate de credincioși, Biblia ne spune să nu „ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (2 Corinteni 4:18). Credința neclintită își are temelia în ceva „care nu se vede” (Evrei 11:1). Pavel spune: „umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Prea des sentimentele noastre se bazează pe ceea ce vedem, în loc să ne bazăm pe ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Dar așa cum scrie autorul Jon Walker: „Când credem că realitatea se limitează la ceea ce vedem, cădem în cursa ideii că singurul adevăr este ceea ce vedem. Devenim prizonieri ai propriilor noastre percepții; încetăm să mai umblăm prin credință. Pentru cei care umblă prin credință, aparențele nu sunt niciodată realitatea absolută. Realitatea se extinde dincolo de ceea ce vedem… lucrurile pe care nu le vedem sunt veșnice (timpul și împrejurările nu le micșorează și nu le schimbă) (2 Corinteni 4:18). Chiar dacă lucrurile sunt în aparență rele, Dumnezeu lucrează spre bine (Romani 8:28). El știe cum se sfârșește povestea, așa că, ațintește-ți privirea asupra nevăzutului, nu asupra lucrurilor pe care le vezi”.


Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne