Tu numeri rătăcirile mele; pune lacrimile mele în burduful Tău: nu sunt ele în cartea Ta?
Psalmul 56.8
Dumnezeu are un „burduf” și o „carte”, care nu trebuie înțelese în mod literal, însă care sunt cu totul reale.
Eforturile făcute de vrăjmaș împotriva poporului lui Dumnezeu sunt prezentate în mod accentuat în acest psalm: „Toată ziua vrăjmașii mei ar vrea să mă înghită” (versetul 2). Despre vrăjmașii săi, David scrie: „Îmi urmăresc pașii” (versetul 6); vrăjmașul mă urmărește și dorește să mă facă să mă împiedic.
Mai era însă Cineva care veghea asupra lui David și care lua seama la orice detaliu. „Burduful” este un recipient făcut din piele de animale, în care călătorii își păstrau apa necesară. Avem un joc de cuvinte aici: „rătăciri” și „burduf” sunt doi termeni foarte asemănători în limba ebraică. Dumnezeu este Cel care adună lacrimile noastre în „burduful” Său, lacrimi vărsate în timpul rătăcirilor noastre de aici de pe pământ. Nicio astfel de lacrimă nu este pierdută. Unii pot spune că în cer nu mai există lacrimi, deci de ce le-ar strânge Dumnezeu? Drept răspuns, John Bunyan, care a suferit mult pentru Hristos, a spus cu privire la acest verset: «Dumnezeu strânge lacrimile noastre în burduf, pentru a le putea șterge în cer» (vedeți Apocalipsa 21.4).
Dumnezeu are o „carte” în care scrie toate lacrimile rătăcirilor noastre. Putem spune că „burduful” arată cantitatea lacrimilor, în timp ce „cartea” înregistrează detaliile legate de vărsarea lor. Da, vrăjmașul ne urmărește, însă și Dumnezeu ne urmărește. David trecea prin momente dificile când a scris acest psalm; fusese luat captiv de filisteni în Gat. Dumnezeu însă știa totul despre aceasta. Da, El cunoaște toate lucrurile cu privire la noi! Următorul verset ne spune: „Știu aceasta, pentru că Dumnezeu este pentru mine” (versetul 9). Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?
B. Reynolds
Nicio făptură nu este ascunsă de El [Dumnezeu], ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.
Evrei 4.13
Atenție! Radar!
Un șofer auto este surprins de o cameră radar fixă depășind viteza legală. Mânios, frânează imediat, lasă mașina la marginea drumului, ia un ciocan din portbagaj, aleargă spre radar și îl distruge. Șoferul însă nu știe că respectiva cameră foto este cuplată online la rețeaua poliției. Poza lui este deja memorată.
Și pe șoseaua vieții noastre se află multe „camere radar fixe”. Este Cineva care înregistrează totul despre noi și care din când în când ne atenționează. Este Dumnezeul cel viu, care este atotștiutor! El vede toate greșelile noastre. În fața Lui nu putem mușamaliza nimic. El înregistrează încălcările noastre și cere pentru ele o mare „pedeapsă” – pedeapsa veșnică în iad.
Dumnezeu ne atenționează și îngăduie greutăți în viața noastră, ca să ne întoarcem de la calea greșită și să-L căutăm. El dorește să ne vedem greșeala și să ne plecăm înaintea Lui.
Atunci El ne arată că un Altul a plătit „amenda”. Isus Hristos a suferit în locul nostru judecata divină, ca noi să scăpăm de condamnarea veșnică și să găsim pace cu Dumnezeu.
Prin credință putem să luăm pentru noi aceste cuvinte:
„El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).
Citirea Bibliei: Exod 29.31-46 · Luca 12.22-34
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE ÎNSEAMNĂ SĂ MEDITEZI? – Fundația S.E.E.R. România
„Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am sub ochi.” (Psalmul 119:15)
Un alt sens al cuvântului meditare este – să nu se supere nimeni – rumegare… adică ceea ce fac unele mamifere când își re-mestecă mâncarea, care a fost retrimisă din reticulum înapoi în gură, pentru a fi mestecată mai bine. Vaca mănâncă iarbă, mestecă atât cât poate și apoi o înghite. Mâncarea este depozitată o vreme într-una din camerele stomacului (vaca are un singur stomac, împărțit însă în patru compartimente). Puțin mai târziu, ea regurgitează mâncarea cu aromă nouă, o mai mestecă puțin și o înghite din nou. Asta înseamnă rumegare… prin ea, vaca extrage fiecare gram de nutrient din iarbă.
Ce putem învăța de aici? Meditația este pur și simplu o digestie a gândirii. Meditația nu înseamnă să-ți pui mintea în pauză ca să nu se mai gândească la nimic. Din contră, înseamnă să te gândești serios la ceea ce citești. De exemplu, citești un verset și întrebi: „Ce semnificație are el pentru viața mea?” Vorbești cu tine însuți despre el, și vorbești și cu Dumnezeu. Biblia spune: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Filipeni 4:8-9). Din aceste versete reiese că noi trebuie să medităm la diferite categorii de lucruri, și implicit să evităm să ne gândim la lucrurile opuse lor. În Coloseni 3:16, apostolul Pavel ne îndeamnă: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi.” Acest lucru înseamnă să consacri timp, în fiecare zi – cel puțin 15 minute – să stai liniștit, să citești un pasaj din Biblie și să cugeți la ceea ce citești. Apoi să vorbești cu Domnul despre asta în rugăciune. Acesta este punctul de plecare pentru schimbare și creștere spirituală!
de Jean Koechlin
Psalmul 143
„Ascultă-mi rugăciunea”, strigă cel credincios din adâncul necazului, „nu–mi ascunde faţa Ta, răspunde-mi”. Ce contrast între această nelinişte şi siguranţa plină de pace pe care o poate avea astăzi creştinul! Cel credincios este sigur că are întotdeauna acces, prin Isus, la Tatăl (Evrei 4.16). Şi totuşi, ar trebui să fie însufleţit de o aceeaşi puternică dorinţă de comuniune: „sufletul meu însetează după Tine, ca un pământ uscat” (v. 6; comp. cu Psalmul 63.1). Da, în fiecare zi, chiar de dimineaţă, am nevoie să aud nu numai Cuvântul lui Dumnezeu, ci bunătatea Lui, deschizându-mi inima pentru a-L asculta (v. 8).
Acest sentiment al dragostei Domnului îmi va întări încrederea în El şi mă va face întâi să-L rog să-mi arate drumul Lui, apoi să mă conducă pe el. Dacă pe El Îl numesc Dumnezeul meu, şi pe mine, slujitorul Lui (v. 12), aceasta mă angajează să fac ce-I place Lui. Înainte de toate însă trebuie să fiu învăţat de El, apoi Duhul Său cel bun „să mă conducă într-o ţară a dreptăţii” (v. 10). În realitate, aceste cereri sunt legate unele de altele. Pe de o parte, comuniunea cu Domnul este necesară pentru a-I cunoaşte voia, iar pe de altă parte, nu putem gusta comuniunea decât ascultând de această voie!
Mana Zilnica 